Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre cum iti intelegi menirea cand ajungi sa ocupi o functie importanta…

Titlul, imi dau seama, poate sa para ciudat… Insa ma gandeam astazi daca cel care ajunge intr-o functie importanta, spre exemplu ministru sau alta functie isi intelege menirea?

Nu te descos daca stii pe de rost legislatia, daca te-ar scula cineva la trei noaptea si te-ar intreba: „ce spune legea cutare la paragraful cutare, aliniatul cutare?” si tu sa-i raspunzi exact la intrebare. Nu asta as vrea sa stiu. Ci felul in care iti intelegi tu menirea ta, odata ajuns intr-o functie importanta: ministru, manager, etc.

Ma gandeam, de pilda, la Elena Udrea, la celebrele terenuri de fotbal in panta si la „Gala Bute”. Risca 21 de ani de inchisoare, daca am inteles bine atat au cerut procurorii. Un fost ministru…

Dar iata si un alt caz: Monica Iacob-Ridzi. Si voi cita aici ce spune Wikipedia in romana:

„Monica Maria Iacob-Ridzi s-a născut la data de 30 iunie1977, în oraşul Petroşani (judeţul Hunedoara), numindu-se la naştere Monica Maria Ridzi. Provine dintr-o familie evreiască de religie mozaică.[1] A urmat cursurile Liceului de Informatică din Petroşani (1992-1996), absolvit cu media 10.00, obţinând şi un atestat de limba engleză emis de Ministerul Învăţământului (1996).

A absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, specializarea Finanţe-Bănci a Universităţii din Petroşani (2000), cu media examenului de licenţă: 9,72 – şef de promoţie şi cu lucrarea de diplomă: „Utilizarea analizei diagnostic la elaborarea raportului de evaluare. Studiu de caz – Societatea comercială Devamin S.A. Deva”. Începând din anul 1999, este studentă în paralel şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia, ale cărei cursuri le-a absolvit în 2003, cu media examenului de licenţă: 9,58 şi lucrarea de diplomă: „Apărarea şi promovarea internaţională a drepturilor omului”.

A obţinut atestatul de competenţă în pedagogie, emis de Ministerul Învăţământului (1999) şi atestatul de inspector de resurse umane acordat de Ministerul Muncii (2002). Ulterior, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe inginereşti la Universitatea din Petroşani, cu teza: “Evaluarea impactului economic al implementării reglementărilor legislative privind sănătatea şi securitatea în muncă în perspectiva aderării la Uniunea Europeană” (2007).

Încă din perioada facultăţii, a început să lucreze la SC Euro Riva Serv SRL Petroşani, firmă specializată în comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, unde a îndeplinit funcţiile de contabil (1995-1997), şefă a Biroului Contabilitate (1997-1999), director de resurse umane, marketing, prognoze, dezvoltare (2000-2004) şi apoi pe cea de director general (ianuarie – decembrie 2004).

S-a înscris în Partidul Democrat în anul 1997, promovând rapid în structura organizatorică a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat – Petroşani: secretar (1998-1999) şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Local (1999-2001), apoi în cea a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat – Hunedoara: vicepreşedinte (1999-2001) şi preşedinte (2001-2006) al Biroului Permanent Judeţean. În paralel, a lucrat şi pe posturile de consilier parlamentar (2000-2004) şi consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara (iunie – decembrie 2004).

Şi-a continuat ascensiunea pe plan politic devenind vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat, Departamentul pentru Relaţii Internaţionale (2001-2006) şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Democrat – Hunedoara (din 2005).

Cu ocazia Convenţiei Naţionale a Organizaţiei de Tineret a PDL din 23 februarie 2008, Monica Iacob-Ridzi a fost aleasă în unanimitate de cei 774 de tineri PDL participanţi în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat-Liberal, ea fiind şi unicul candidat la această funcţie [2].

Monica Iacob-Ridzi s-a căsătorit cu inginerul Tiberiu Iacob, care era de religie catolică. Prin căsătorie, Monica Ridzi şi Tiberiu Iacob şi-au unit numele de familie care a devenit Iacob-Ridzi. Împreună, cei doi au un copil, pe nume Carol Andrei, care a fost botezat la 12 septembrie 2010 la cea mai mare biserica ortodoxă din centrul Petroşaniului, deşi mama sa este evreică, iar tatăl său catolic.[1]

De asemenea, este fondator al ONG-ului “Democraţie pentru femei”.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe data de 16 februarie 2015. Sentinţa este definitivă. Cercetarea penală a fost declanşată în urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor în 16 iunie 2009, potrivit căreia festivităţile organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor cu ocazia Zilei Tineretului (2 Mai 2009), care au avut un buget de circa 600.000 de euro, au fost încredinţate fără licitaţie unor companii private. „

E interesant sa te gandesti cum de a ajuns o astfel de persoana, cu studii excelente, cu liceul si doua facultati absolvite cu medie mare (ceea ce nu-i la indemana oricui, sa recunoastem), intr-o astfel de postura ingrata: 5 ani de puscarie cu executare pentru afacerea aceea cu firmele private… 600.000 euro, fara licitatie…  Si vorbim de o persoana care a facut Facultatea de Drept, examenul de licenta luat cu 9,58!!!

Ce se intampla cu tara asta?

Un alt caz: Sorin Grindeanu si citez tot din Wikipedia in romana:

„Amândoi părinţii săi au fost profesori la Liceul Pedagogic din Caransebeş (în prezent Colegiul Naţional „C. D. Loga”). Nicolae Grindeanu, tatăl lui Sorin Grindeanu, a fost director al Colegiul Naţional „C. D. Loga” şi inspector şcolar general al judeţului Caraş-Severin, funcţie din care a fost destituit de Sorin Frunzăverde.[3] Nicolae Grindeanu a fost preşedintele PSD Caransebeş şi este în prezent consilier judeţean din partea PSD la CJ Caraş-Severin.[4]

Sorin Grindeanu este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992–1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date.[5] În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de trei luni la Universitatea din Bologna, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul Educaţia adulţilor la Institutul für Erwachsenenbildung din Frankfurt, Universitatea din Aveiro şi Universitatea Beckett din Leeds.[5] Sorin Grindeanu a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică – Academia Naţională de Informaţii.[6]

Deci un intelectual provenit dintr-o familie de intelectuali. Nu discut apartenenta politica nici a lui, nici a tatalui sau – ar fi culmea, doar traim in democratie. Inteleg ca ar fi scris si carti. Ma intreb cum e posibil ca un intelectual sa aiba o asa supusenie – doar am vazut cu totii – fata de Liviu Dragnea. Nu spun ca nu ar trebui sa aiba respect, macar un minim de respect fata de liderul partidului. Evident, fiind intr-un partid inseamna ca aderi la Programul acelui partid, inteleg si asta. Dar supusenia asta, vazuta de toata tara, fata de Liviu Dragnea e greu de inteles la un om cu o formatie intelectuala.  Bine, acuma Dl. Dragnea a tinut mortis ca toata natia sa stie ca, de facto, el e premierul, NU Grindeanu… Sa nu credeti ca vreau sa spun acum ca ar fi trebuit sa fie un rebel al PSD-ului. Nu e vorba doar de dansul, dar au observat analisti cu state vechi in presa, precum maestrul Ion Cristoiu, ca „membrii Guvernului nu au voie nici sa se uite pe fereastra fara aprobarea lui Liviu Dragnea”. Cum e posibil asa ceva? Ca „te dau afara din partid”? Foarte bine atunci, da-ma afara daca la asta se reduce totul. Un om cu astfel de studii se poate descurca si altfel decat in politica. Pana la urma ai meseria ta, ai studii care ti-ar putea permite sa profesezi si peste hotare.

Nu cumva asa a fost si cu Elena Udrea, si cu Monica Iacob-Ridzi? „Te dau afara din partid!!” – foarte bine, esti invitatul meu, da-ma afara! Care e problema? Daca partidul ma pune sa fac porcarii, inseamna ca trebuie sa fiu soldatul docil al partidului? Ce facem aici? Cum iti intelegi menirea intr-o functie importanta?

Ma gandeam la Monica Iacob-Ridzi – o nefericita, zau… Aia era plata pentru serviciile duse de niste firme in campania electorala, nu? Si acum trebuiau sa-si recupereze banii. Banuiesc faptul ca de asta a fost pusa acolo, in acea functie, nu-i asa? Si atunci, daca e ordin de la partid – cum partidele noastre nu-s cluburi private, ci organizatii cazone in care dictatura e mai tare decat cea a lui Ceausescu in PCR – ordinul nu se discuta, ordinul se executa, ca la armata!

Stau si ma intreb – inclusiv din punctul de vedere al psiholgiei sociale – cum si-au inteles menirea Monica Iacob-Ridzi, Elena Udrea cand au ajuns intr-o functie de ministru. Cum isi intelege menirea in functia de premier Sorin Grindeanu?

Ce trebuie tu sa faci acolo?

Trebuie sa lingi laba boss-ului de frica? Frica pentru ce?

Mi-aduc aminte si acuma cum se gudura Monica Iacob-Ridzi pe langa Eba…

Monica Iacob-Rdizi, om cu doua facultati, langa Eba...

Monica Iacob-Ridzi, om cu doua facultati, langa Eba…

Uitati-va numai la poza de mai sus…  Esti o intelectuala, casatorita cu un inginer – deci o familie de intelectuali -, cu un copil, dom’ne dar sa te guduri in felul acesta langa mezina prezidentiala… Iata ce spune tot Wikipedia in Romana la Eba:

„După ce duminică 7 iunie 2009 Elena Băsescu a aflat că a fost aleasă ca independentă, s-a reînscris imediat în PDL, primind în aceeaşi zi de la Monica Iacob-Ridzi documentele necesare pentru a redeveni membru PDL, gata completate.[10]

Cum i-a pregatit ea documentele, parca era, vorba aia, servanta lui Eba. Eba a ajuns europarlamentar si ea in puscarie… Uitati-va si aici:

Doua bune prietene...!

Doua bune prietene…!

Doua bune prietene, numai ca una dintre ele e pe cale s-o sfecleasca!!

Ne tot intrebam de ce nu intra oameni noi in politica, oameni de calitate, „tinerii frumosi si liberi”… S-a tot vorbit de reformarea clasei politice. Un om cu doua facultati, absolvite cu medie mare, decat sa se bage in murdaria asta numita politica damboviteana, mai bine merge in meseria sa – nu-si gaseste in tara, atunci mai bine chiar in Uniunea Europeana. Decat sa stai in noroiul asta infect, presarat periculos cu denauri si sereiuri, cu Binomul, nu-i mai bine sa fii, de pilda, asistent sau conferentiar universitar la Zurich sau la Milano? 🙂 Sau la Frankfurt am Main… 🙂 Uitati-va numai la cati  romani cu studii superioare pleaca din tara asta si reusesc sa fie apreciati, destui chiar in cel mai inalt grad, peste hotare, in lumea civilizata. Nu mai vorbesc la cat poti castiga acolo, cinstit, ceea ce aici nici nu visezi. Aici ajungi sa te viciezi si sa te ratezi!! In tot felul de rafuieli politico-mafiote, vorba maestrului Cristoiu. Iar daca ma gandesc la Monica Iacob-Ridzi, chiar mai rau, Doamne fereste!

Se tot zice ca tineretul n-a performat in politica. Chiar n-as vrea sa generalizez. Dar ce modele au avut? De la cine au invatat…?

Anunțuri

Martie 4, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Generatie: Ioana Petrescu, Victor Ponta, Elena Basescu (Eba)…

Un foarte bun articol al Andreei Paul:

Un nou episod azi al Guvernului ‘Paine si Circ’. Asa se construieste HAOSUL la romani: ‘Ponta si Petrescu’

Se arata, printre altele, ca:

„Ioana Petrescu nu stie cat costa o paine, dar isi da cu parerea: “E imbucurator ca oamenii mananca paine si foarte multi oameni saraci consuma acest aliment…”, spune ea in interviul acordat Hotnews in care ne-am fi asteptat sa aflam mai multe despre masurile economice pe care le va sustine in Guvern. Nu inteleg de ce a dat acest interviu, caci nu avea nimic, dar absolut nimic de zis: nicio decizie clara, niciun rezultat concret al vreunei analize finalizate. Ioana Petrescu este pe urmele doamnei Grapini si o inlocuieste ‘cu cinste’ in Guvernul Ponta. […]

Guvernul ‘Paine si Circ’ scrie azi un nou episod din serialul minciunilor PSD. Ioana Petrescu mai tuna o stire azi si-l face mincinos pe Ponta: ‘Fără acciza la combustibil nu se știe dacă putem plăti pensiile și salariile’. Ponta ne spunea acum doua zile despre aceeasi acciza ca vrea sa construieasca autostrazi: ‘Facem 3-4 autostrăzi importante în 3 ani!’ […]”

Dar sa vedem articolele din presa:

HotNews

Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu:  E imbucurator ca oamenii mananca paine si foarte multi oameni saraci consuma acest aliment

Se arata ca:

„Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a afirmat, intr-un interviu, ca primele analize arata ca reducerea TVA la paine a avut rezultate pozitive, prin reducerea preturilor, declarand ca acest lucru este „imbucurator”, in conditiile in care „foarte multi oameni saraci consuma acest aliment”.

Preturile „au scazut, conform datelor pe care le avem, dar nu acesta a fost scopul esential al masurii. E imbucurator ca oamenii mananca paine si foarte multi oameni saraci consuma acest aliment, dar repet, nu acesta a fost scopul…„, a afirmat aceasta, intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Ministrul a precizat ca rezultatele pe trei luni ale aplicarii acestei masuri de reducere a TVA la paine „arata bine”, urmand sa se analizeze in continuare daca s-a ajuns si reducerea evaziunii fiscale si la o imbunatatire a colectarii.

„Ceea ce stim sigur este ca a dus la o scadere a preturilor”, a mentionat Ioana Petrescu. ” (subl. mea)

Si un comentariu la acest articol:

„Maria Antoaneta (Luni, 24 martie 2014, 16:28)Lovilutia [utilizator]

Daca toti vom manca cat mai multa paine, painea se va termina repede si vom fi siliti sa mancam cozonac.”

Ceea ce ma frapeaza este cum vorbeste aceasta fatuca despre ai săi… Asa vorbeste ea despre un popor intreg, poporul din care face si ea parte, din care provine! Nu vreau sa fac acum parada de nationalism, dar nu e in regula un astfel de limbaj, mai ales la adresa oamenilor saraci. Atunci care mai e diferenta dintre guvernarea Boc si cea a lui dom’ Ponta?

INTERVIU VIDEO Ioana Petrescu, ministrul Finantelor: Dupa intalnirea cu FMI vom afla daca scaderea CAS o vom aplica acum sau putin mai tarziu / E foarte posibil ca taxa pe stalp sa aduca incasari peste previziuni

Se arata, printre altele, ca:

Ioana Petrescu, noul ministru al Finantelor, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca abia dupa intalnirea cu delegatia FMI Guvernul va sti daca poate scadea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator de la 1 iulie sau mai tarziu. Ministrul Finantelor a refuzat sa dea o data certa si pentru scaderea TVA la legume-fructe sau carne, si a spus ca neimpozitarea profitului reinvestit depinde tot de negocierile cu FMI din aceasta primavara. Ioana Petrescu a mai spus ca in acest moment au loc calculele pentru noile redevente in industria extractiva si a evitat sa spuna daca sustine subventionarea marilor consumatori de energie.

Reducerea CAS

Rep: Ati spus in repetate randuri ca reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator ar urma sa se aplice de la 1 iulie, daca spatiul fiscal va permite. Cum arata lucrurile acum?

Ioana Petrescu, ministrul Finantelor Publice: Masura reducerii CAS este o masura foarte buna si eu fac tot posibilul ca ea sa se aplice cat mai curand. Problema nu este asadar daca, ci cand. Ceea ce facem acum este sa analizam pe de-o parte care au fost veniturile in primele doua luni, facem anumite estimari privind veniturile pe urmatoarele luni, si mai estimam de asemenea care va fi impactul taxei pe constructiile speciale.

Vrem sa vedem daca impactul pe 6 luni al reducerii CAS-ului permite sa luam masura din acest an sau de anul viitor. Avem mai multe scenarii, iar decizia va fi luata in functie de veniturile la buget, de cum colectam celelalte taxe si de ce mai intervine in viitor.

Rep: Cand vom sti?

Ioana Petrescu: Dupa urmatoarea intalnire cu FMI

Rep: Care va avea loc cand?

Ioana Petrescu: Acum se decide cand va avea loc. Noi am stabilit foarte clar ca neimpozitarea profitului reinvestit si reducerea CAS sunt cele doua prioritati cu care vrem sa incepem discutiile. Dupa intalnirea cu cei de la FMI vom afla daca masura o vom aplica acum sau putin mai tarziu.

Rep: De regula in negocierile cu Fondul se porneste de la o propunere a Finantelor. De la respectiva propunere incep discutiile si negocierile. Care este scenariul de baza al Finantelor: ce veti propune in cadrul acestei intalniri?

Ioana Petrescu: Evident, va exista o propunere. Ca sa pot insa avea aceasta propunere, am nevoie de anumite date care sa ma sustina. Nu decid eu arbitrar daca aplicam masura de la 1 iulie sau de la o alta data, ci cifrele vor spune daca exista spatiul bugetar si daca el exista, vom „impinge” cat se poate de puternic si reducerea CAS cu 5 p.p. si neimpozitarea profitului reinvestit. Doar pe intentii si fara o reducere de cheltuieli si o crestere de venituri (sau o realizare de venituri suplimentare – de pilda din impozitul pe constructii speciale) nu putem sa mergem sa propunem o reducere de taxe. Si nu e vorba aici doar de FMI, va reamintesc ca noi avem si acorduri cu UE care nu ne permit sa facem acest lucru. Daca iei de la buget ceva, trebuie pus in loc altceva.

Rep: Luati in calcul pentru posibila scadere a CAS o largire a bazei de colectare a acestor contributii, astfel incat sa se completeze acea pierdere? Si daca da, care ar fi directiile in care veti actiona?

Ioana Petrescu: Luam in calcul mai multe scenarii, unele discutate deja cu cei de la FMI, iar altele inca nu. Dar pentru ca inca nu e definitivat modul in care va fi compensata acea posibila reducere cauzata de scaderea CAS, prefer sa discutam dupa ce vom incheia discutiile cu FMI. Si spun posibila reducere a colectarii CAS pentru ca s-ar putea ca aceasta reducere de CAS sa ridice nivelul angajarilor, sa reduca somajul, sa aduca mai multi angajati in piata alba si atunci efectele negative contabile sa fie absorbite de efecte pozitive. Dar, in discutiile cu FMI se ia cazul cel mai nefericit, se discuta dupa cel mai negru scenariu.

Electorata

Rep: O alta masura anuntata de Guvern este electorata. Se mai aplica? Daca da, de cand?

Ioana Petrescu: Lucram acum la o definitivare a formei. Am lucrat cu cei din MFP, cu fostii si actualii consilieri. Dar vreau sa fiu sigura ca avem in vedere toate efectele care pot aparea. Pe de o parte in acest an si la anul, dar si in 2016. Practic, vreau sa vedem ca efectele pozitive sunt mai multe sau de mai mare consistenta decat cele negative. Vreau de asemenea sa fiu sigura ca se poate implementa.

Rep: Exista reticenta din partea bancilor?

Ioana Petrescu: In momentul in care voi definitiva acest studiu si ne vom hotari pe o anumita forma care sa ia in considerare toate efectele si daca se poate aplica in 2016 in mod usor, simplu… Practic, vreau ca cei care au venituri mici si sunt indatorati foarte mult, sa aiba aceste facilitati si sa ajunga banii la ei. Acestea sunt criteriile generale, dupa care urmeaza sa venim cu o formula care sa se poata implementa.

Rep: Care e cea mai apropiata data la care ar putea intra in vigoare aceasta masura? 1 aprilie e clar ca nu poate fi…

Ioana Petrescu: Nu. Cat de repede posibil, pentru ca aceste persoane sunt indatorate si cu cat mai mult amanam, iar ele au venituri scazute, imprumuturile lor pot deveni neperformante si nu ne dorim acest lucru. Dar vrem sa fim siguri de ceea ce facem, asa ca mai bine sa masuram de trei ori si sa taiem o data. Dupa ce avem acea formula de care discutam inainte, ne vom intalni si cu reprezentantii bancilor pentru a vedea ce probleme vad ei si sugestii constructive au.

Rep: Reprezentanti ai sistemului bancar reprosau ca nu au fost consultati….

Ioana Petrescu: Vor fi consultati, va asigur ca vor fi consultati.


Reducerea TVA

Rep: La Finante exista pe agenda cateva teme sensibile: reducerea CAS, impozitarea progresiva/regresiva, reducerea TVA la 19%. Puteti sa ne detaliati stadiul in care se afla aceste masuri si cand ar putea fi ele implementate?

Ioana Petrescu: Din punct de vedere al prioritatilor, s-a discutat foarte mult de neimpozitarea profitului reinvestit si de reducerea CAS. Despre reducerea TVA la 19% si relaxarea fiscala pentru persoanele fizice cu venituri mici, ele raman pe agenda, dar nu exista un orizont ferm pentru ca e nevoie de spatiu fiscal. Reducerea TVA la 19% implica o posibila reducere- cel putin pe hartie- a colectarii si atunci e nevoie sa fie compensata cu altceva. La fel si relaxarea fiscala de care va spuneam pentru persoanele fizice, din moment ce vor fi impozitate cu 8,12 si 16% – dar nu cu 16% cei mai saraci – atunci este o relaxare fiscala. Deci, posibil sa antreneze venituri mai putine la buget care vor trebui compensate. In masura in care exista acest spatiu bugetar, avem in vedere si luarea celor doua masuri.

Rep: Dar luati in calcul anul acesta reducerea TVA la anumite categorii de produse – de pilda legume, fructe si carne?

Ioana Petrescu: Practic, ceea ce s-a facut si ceea ce continui sa fac este o analiza e ceea ce s-a intamplat dupa ce am redus la paine…

Rep: Cum arata rezultatele?

Ioana Petrescu: Deocamdata avem rezultatele pe trei luni. Pe cele 3 luni rezultatele arata bine. Dar 3 luni sunt 3 luni, nu inseamna foarte mult…

Rep: Dar au trecut deja 7 luni..

Ioana Petrescu: Da, da, acum urmeaza sa analizam rezultatele pe mai multe luni, dar nici 7 luni nu e o perioada destul de lunga pentru a ne face o parere daca aceasta masura a dus la reducere a evaziunii si la o crestere a colectarii. Ceea ce stim sigur este ca a dus la o scadere a preturilor. Sigur, si acesta este un lucru foarte bun, dar…

Rep: O secunda! Preturile au scazut doar doua luni: in septembrie si octombrie. Din noiembrie au reinceput sa creasca …

Ioana Petrescu: Nu, au scazut preturile la paine. Ele au scazut, conform datelor pe care le avem, dar nu acesta a fost scopul esential al masurii. E imbucurator ca oamenii mananca paine si foarte multi oameni saraci consuma acest aliment, dar repet, nu acesta a fost scopul…

Rep: Ce perioada de timp ar trebui sa fie analizata astfel incat rezultatele sa fie relevante?

Ioana Petrescu: Importante vor fi si rezultatele la 7 luni si la 12 luni, dar dupa 3 luni e greu sa iti faci o idee. Datele nu iti spun prea mult…

  • Regimul taxelor si impozitelor

Rep: Spuneati intr-o emisiune recenta ca veti face un audit al tuturor taxelor. L-ati facut? ce rezultate aveti?

Ioana Petrescu: Aici sa nu ne imaginam ca discutam de taxele mari gen TVA, ci de taxele mici pe care le plateste fiecare. Exista taxe mici, parafiscale, Acolo e putin mai complicat care se duc in acelasi cont mai multe taxe si trebuie defalcate ca sa vedem impactul fiecarei taxe. Si mai e ceva: vreau sa stiu pentru fiecare taxa care nu merge la bugetul consolidat, ce finanteaza ele. Poate fi o taxa cu impact mic pe care ai putea-o taia dar din care traieste o intreaga agentie si atunci omorand taxa, omori agentia in cauza. Sunt peste o suta si ceva de taxe in aceasta situatie si daca vad ca exista taxe care nu finanteaza ceva relevant ci doar adauga ceva la costurile de administrare si care nu u un impact bugetar extrem. Daca impactul e foarte mic, nici nu e cazul sa negociem acest lucru cu cei de la Fond.

Rep: Exista voci care spun ca, indiferent cine este ministru al Finantelor, pozitia lui este foarte limitata in prezent in Romania din cauza acordurilor cu finantatorii straini. Avand in vedere aceste limite, considerati ca veti putea imprima o amprenta personala asupra finantelor tarii? Care ar putea fi ea?

Ioana Petrescu: Este putin exagerata aceasta amprenta a Fondului. Daca e sa fim sinceri cu noi, FMI ne spune ca e bine sa ai un deficit bugetar mic, sa nu ai arierate, sa ai inflatie mica samd. Sau ca trebuie restructurate si imbunatatite companiile de stat. Exista aceasta zona a reformelor specifice pe care dansii vor sa le faca. Acum, intre aceste lucruri si a spune ca nu poti sa ai o amprenta peronala e o mare diferenta. In spatiul fiscal- care e limitat nu doar de acordul cu Fondul ci si cu UE- in acest spatiu poti sa iti impui propriile reforme.

Rep: Un loc in care aceasta amprenta s-ar putea vedea este negocierea din acest an privind nivelul redeventelor din industria extractiva, o tema cu mare impact electoral. Care este pozitia Dv cu privire la acest sistem?

Ioana Petrescu: Inca se lucreaza la asta, lucram cu ajutorul unor experti. Este in lucru – si aici nu as putea sa dau foarte multe detalii – dar discutam despre asta si cu FMI. Este foarte important ca acest sistem sa fie adaptat foarte bine situatiei Romaniei. Nu vrem sa luam un model de undeva si sa il copiem in Romania. Lucram cu ajutor extern din punct de vedere al asistentei tehnice la acest lucru si va asigur ca il luam foarte in serios.

Rep: Sunteti adepta unui sistem care sa incurajeze mai mult investitiile cu grad mai mare de risc precum gazele de sist si exploatarile off-sore fata de cele onshore?

Ioana Petrescu: Inca lucram la acest sistem, dupa cum v-am spus, si nu as vrea sa dau prea multe detalii. Dupa ce o sa avem un sistem care va fi definitivat vom putea oferi mai multe informatii.

Rep: Inca o singura intrebare pe aceasta tema: In tari care au avut, la fel ca Romania, diverse framantari pe plan local din cauza explorarilor si apoi exploatarii gazelor de sist s-a ajuns la o solutie prin care o parte din impozitele platite de companiile in cauza sunt orientate catre autoritatile locale. Luati in cacul o astfel de modificare fiscala astfel incat si autoritatile locale sa beneficieze de aceste investiti cu un grad mai ridicat de risc?

Ioana Petrescu: Luam in calcul mai multe scenarii legate de modul in care poate fi solutionata aceasta problema.

  • Limitarea platilor cash

Rep: Spuneati la audierile din cadrul comisiilor reunite ale Parlamentului ca ati contribuit la programul de guvernare al USL. Care anume a fost partea la care v-ati adus contributia si in ce a constat aceasta contributie?

Ioana Petrescu: Ceea ce am facut cata vreme eram in Washington a fost sa ofer consultanta primului ministru – ma rog, si inainte de a fi prim-ministru. Partea pe care m-am axat a fost partea de evaziune fiscala si am facut o lista de mai multe masuri usor aplicabile Romaniei..

Rep: Una concreta?

Ioana Petrescu: Limitarea platilor cash, – o masura foarte buna de a reduce evaziunea fiscala, pentru a face tranzactiile putin mai vizibile. Am insistat si insist pe acest proiect, am postat si pe site acest proiect. In urma consultarilor cu mediul de afaceri am postat acum o noua versiune care sper sa…

Rep: V-ati utat si spre zona rurala, unde Internetul lipseste…?

Ioana Petrescu: Da, modificarea plafoanelor a fost gandita pentru cei din zona rurala. Dar dorim sa marim si gradul de bancarizare al Romaniei care ne plaseaza la coada Europei- si care e numai 57%- poate ca aceasta masura va fi si un stimulent pentru cei care nu utilizeaza bancile si nu au conturi bancare, in sensul de a-i impulsiona sa faca acest lucru. Chiar si cei din mediul rural trebuie stimulati spre dezvoltare. Trebuie sa dai putina motivatie, sa impulsionaezi dezvoltarea tranzactiilor financiare. E o miza mai mare… nu poti sa tinzi spre nivelul tarilor europene si sa ai un comportament ca acum 50 de ani. E momentul sa incepem sa facem plati online, poate sa si simplificam lucrurile si sa intram in rand cu restul Europei, care e mult avansata.

  • Acciza speciala pentru combustibili si taxa pe stalp

Rep: A propos de Europa, suntem tara cu preturi printre cele mai mici la combustibili. De la 1 aprilie acest pret va creste din cauza accizei. Exista vreo sansa ca introducere acesteia sa fie amanata din nou?

Ioana Petrescu: Asa este, avem printre cele mai mici preturi in prezent. Noi monitorizam in mod constant aceste preturi. Impactul aciizei depinde de mai multe lucruri- daca ea va fi transferata in pret in totalitate sau doar in parte. Suntem intr-o perioada cu inflatie la nivel minim…sunt foarte multi factori care actioneaza in sensul reducerii efectului accizei in buzunarele oamenilor. Aceasta acciza este necesara la buget pentru a acoperi cheltuielile. Deja avem o lipsa de 670 milioane de lei, iar eu cand fac acel calcul daca se poate face neimpozitarea profitului reinvestit sau reducerea CAS, eu mai trebuie sa pun undeva, acolo, ca mai trebuie sa scot 670 de milioane…

Rep: Din cate stiu, acea celebra taxa pe stalp va aduce bani peste previziuni…

Ioana Petrescu: Este foarte posibil sa aduca peste previziuni pentru ca atunci cand noi am negociat cu FMI au existat anumite divergente de opinii. Si pentru a fi foarte precauti, ei ne-au sfatuit sa punem un impact bugetar mult mai mic decat estimasem noi initial. Noi credem ca estimarea noastra e mai aproape de ralitate

Rep: Cat anume estimati Dvs?

Ioana Petrescu: Am un impact acum, dar eu zic ca vom avea raspunsul la sfarsitu lui mai si atunci se va vedea cine a avut dreptate. Dar ceea ce vreau sa va spun este ca in toate calculele noastre eu trebuie sa mai adaug de unde mai scot 670 de milioane pentru ca nu am colectat aceasta acciza pe primele luni, desi in planul mare de buget ea era inclusa. Acum trebuia sa apara din alta parte

Rep: Deci pe scurt, nu exista nicio sansa de amanare a accizei

Ioana Petrescu: Da, ea intra in vigoare.

Rep: Legat de taxa pe stalp, se poate lua in calcul aplicarea la valorea contabila neta a activelor si nu la cea bruta?

Ioana Petrescu: Din cate stiu eu, am citit parerile mediului de afaceri…in acest moment nu e posibil sa facem nicio modificare pe aceasta taxa. Asta ar insemna sa re-negociem cu Fondul si nu cred ca vor fi facute schimbari pe aceasta taxa in acest an. Ramane de discutat pentru anul viitor, dupa ce vedem impactul bugetar al aplicarii acestei taxe pe constructii speciale.

  • Managementul companiilor de stat

Rep: Una din mizele Romaniei si a bunei performante a MFP este modul in care companiile de stat performeaza. Tintele sunt trecute dealtfel si in acordul cu FMI. De curand a aparut o propunere a ministrului Economiei, ca marile companii energetice sa treaca inapoi la Min Economiei de la Energie Ar fi un fel de ping-pong cu aceste companii care anul trecut au fost mutate de la min Economiei la departamentul pentru Energie. Practic, e greu de inteles ce se intampla cu ele. Care e parerea Dvs?

Ioana Petrescu: Parerea mea despre companiile de stat este ca trebuia sa fie bine gestionate, ca trebuia sa aiba un bun management. Am avut chiar in aceasta dimineata (vineri- n.red.) discutii cu sefi ai ANAF din diferite judete pe care i-am intrebat de ce au avut rezultate atat de slabe in 2013 si acestia mi-au spus ca au anumite companii de stat care au intrat in insolventa si ei nu mai pot face nimic acolo. Nu vreau sa deviez de la raspuns, dar problema insolventei este una foarte serioasa. Atat la companiile de stat cat si la cele private. Incontinuu mi se spune de catre directorii din ANAF ca sunt foarte multe insolvente si nu mai au ce face. Asta e o alta prioritate pentru ca in acest fel nu putem colecta bine.

Rep: O alta intrebare tot din zona energiei: in ultima vreme au aparut ideea facilitatilor acordate marilor consumatori de gaze. Nu distorsioneaza aceste facilitati mediul economic?

Ioana Petrescu: Aceasta e o idee pe care trebuie sa o discut cu ministrul Energiei ca sa nu ma exprim separat.

  • Cum s-a intalnit cu Victor Ponta si de ce a studiat in SUA

Rep: In 1999 ati plecat in SUA, sa studiati la Colegiul Wellesley. Ce v-a motivat sa va indreptati catre SUA si nu spre alte scoli europene de pilda?

Ioana Petrescu: In primul rand am vrut sa merg la cea mai buna scoala care imi oferea o bursa intreaga si aceea a fost Wellesley. Pe de alta parte, si ideea aceasta de vis american este tentanta, mai ales pentru cineva de 19 ani care nu are bani, fara ajutor din partea parintilor, sa te duci acolo si totusi sa razbesti. O mare parte din universitaile din Anglei de pilda nu ofera burse intregi, ori pentru mine asta era oarecum esential.

Rep: Si cum v-ati intalnit cu dl. Ponta?

Ioana Petrescu: Putin din intamplare. Dl Ponta a venit intr-o vizita de lucru in 2012 si s-a intalnit, din cate stiu eu, cu foarte multi economisti si a cerut sfaturi referitoare la cateva masuri pe care urma sa le ia ca viitor prim-ministru- pentru ca nu era in acel moment premier. Am fost invitata pentru ca intalnirea avea loc la American Entreprises Institute, unde eu lucrasem inainte si am avut o discute cu dl Ponta si mi-a propus sa colaboram. Am colaborat circa un an si jumatate inainte si dupa ce a devenit premier, dar mi-am dat seama la un moment dat ca ajutorul meu de acolo e foarte limitat. Pot sa reactionez la ceea ce vad in media – pentru ca urmeaream de acolo ceea ce se intampla in tara – sau pot sa vin eu cu idei mai mult sau mai putin nastrusnice, dar m-am gandit ca daca vreau intr-adevar sa ajut, hai sa fac un pas inainte si sa vin pentru a face un pas mai informat si mai bun.

Rep: Nu a fost un soc sa treceti din lumea academica, plina de modele econometrice, in cea a economiei reale?

Ioana Petrescu: Noi avem o vorba in mediul academic american: politica din mediul academic e atat de crunta pentru ca mizele sunt atat de mici!. Lasand insa gluma de-o parte, este o oportunitate extraordinara sa iei ceva din ceea ce ai invatat si sa aplici asta in tara ta.

Nu a fost un soc, pentru ca nu veneam dintr-un mediu academic in alt mediu academic. Apreciez ca am aceasta ocazie, e o posibilitate extraordinara sa aplici in tara ta despre ceea ce ai invatat in alta parte. O teorie poate arata foarte bine pe hartie, dar pe urma trebuie sa te gandesti daca e aplicabila, daca e fezabila politic, nu doar daca e aplicabila pe hartie.

Rep: Pana acum am discutat despre agenda de dinaintea preluarii de catre Dv a functiei de ministru de Finante. Aveti pe termen mediu sau pe termen lung anumite idei la care tineti foarte mult si pe care ati dori sa le implementati?

Ioana Petrescu: Da, dar in mare parte si agenda de dinaintea mea era o agenda foarte buna. Adica reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit sunt lucruri pe care le-am sprijinit inainte si le sprijin si de acum incolo. Ceea ce am in vedere este o eficientizare a colectarii, atat prin reducerea evaziunii si apoi prin imbunatatirea conformarii voluntare.

Rep: Spuneati intr-un interviu ca veti face un audit al modului in care functioneaza sistemul de plata al taxelor. De multe ori e o umilinta…

Ioana Petrescu: Este printre primele lucruri pe care vreau sa le fac. Daca il fac din punct de vedere al ANAF, totul merge bine pentru ca sistemele sunt facute intr-un anume fel. Dar daca il facem din punct de vedere al contribuabilului care vrea sa isi achite impozitul pe chirie sau alte taxe, trebuie sa vedem cu ce se confrunta el, care sunt problemele …

Rep: E suficient sa intrati pe forumurile de discutii si veti vedea care sunt probemele reale…

Ioana Petrescu: Nu vreau sa intru pe forumuri si nu stiu daca acolo e esantionul reprezentativ. Eu vreau sa vad care sunt problemele cu care se confrunta cei mai multi contribuabili si sa imbunatatesc experienta contribuabilului pentru ca oricine vre sa isi achite taxele, sa o poata face cat mai usor.

Rep: Cand credeti ca va fi gata?

Ioana Petrescu: Nu stiu exact cand va fi gata, dar e una dintre prioritati. Trebuie sa avem respect fata de contribuabil, iar acest respect se reflecta si in modul in care reactionam cu el. De la deschiderea si transparenta Ministerului in masurile pe care le ia, pana la cum tratam contribuabilul care vine la ghiseu cand vrea sa plateasca o taxa sau cate optiuni ii dai acestuia astfel incat sa i se potriveasca orarului persoanei respective.

Rep: In afara de reducerea cu 5 pp a CAS si neimpozitarea profitului reinvestit, ce alte puncte include agenda discutiilor cu FMI la urmatoarea intanire?

Ioana Petrescu: Deocamdata cam acestea sunt principalele puncte, dar vor mai exista si alte intalniri.

Rep: Pana la finele anului ati putea sa ne spuneti o masura fiscala care se va aplica ?

Ioana Petrescu: Plafonarea platilor cash, speram sa fie una dintre ele daca trece prin Parlament. Alte masuri – tot pentru imbunatatirea colectarii – sunt modernizarea Directiei de Transfer pricing. Am scos deja la concurs cateva posturi, suntem in discutii privind schimbul de bune practici cu alte agentii fiscale. E un lucru pe care l-am sprijinit de pe cand eram consilier de stat al Primului Ministru si pe care il sprijin si acum.

Rep: Cat timp petreceti in minister?

Ioana Petrescu: Mult. I-am speriat pe multi inca din primul week-end cand am stat pana la 12 noaptea si sambata si duminica, dar o sa incerc macar in week-end sa nu stau chiar atat pentru ca daca stau eu stau si consilierii, stau si asistentele, ii mai chem pe cei din ANAF. Dar a fost foarte mult de lucru in aceasta perioada, am vrut sa inteleg care sunt proiectele in derulare, sa vad ce se poate continua si ce nu. Nu am vrut sa stric ceea ce s-a facut bun inainte. Am vrut sa vad acordurile cu FMI.

Rep: Dar acelea le stiati de cand erati la Guvern.

Ioana Petrescu: Da, dar eu veneam cu alte idei si alte propuneri si trebuia vazut daca se aliniaza cu directia in care se mersese pana atunci. Aveam o idee in ce directie vreau sa merg, dar ca sa pun pe hartie un plan pe 32 de luni si acum principiul meu e foarte clar: ceea ce e in plan, ii acord 110% energie si sustinere. Nu face parte din plan, nu e in prioritati… Aici in minister sunt foarte multe de facut si nu vreau sa-mi risipesc energia pe 2000 de lucruri cand pot face 12, pe care sa le fac foarte bine.

Rep: Avem situatia din Ucrana, care e extrem de serioasa. Unul din scenariile de lucru la nivelul aliatilor nostri din UA si de peste Ocean este acela de impunere a unor sanctiuni economice Rusiei daca aceasta tara nu respecta dreptul international. Evident, Rusia a anuntat masuri de retaliere in cazul in care se va ajunge la masuri punitive. Exista un plan de rezerva in cazul in care Rusia va lua aceste masuri – de pilda incetarea furnizarii de gaze?

Ioana Petrescu: Mai intai ar trebui sa vedem daca vor exista aceste sanctiuni la adresa Rusiei..

Rep: Ele ar trebui pregatite din timp.

Ioana Petrescu: Noi pregatisem un material cu impactul situatiei din Ucraina inca de cand eram consilier al Premierului, dar trebuie vazut cum vor evolua lucrurile pentru ca nu numai Romania stie ca daca vor fi impuse sanctiuni, vor exista retalieri, ci si alte tari care au relatii cu Rusia. Asta va avea un efect asupra deciziei, dar bineinteles ca trebuie sa fim pregatiti si cum va spuneam, avem pregatit un studiu de impact la care incepusem sa lucram inca din ainte sa vin la minister.

Rep: Ce veti face dupa ce vi se incheie mandatul? Va intoarceti in SUA, ramaneti in Romania?

Ioana Petrescu: Am discutat cu cei de la Universitatea Maryland si este extrem de probabil sa imi inghete postul pe toata perioada in care sunt ministru. Initial, postul meu era inghetat doar pana in august 2014, dar dupa numire am discutat si e extrem de probabil sa continui. E un post extraordinar, e unul din primele 10 universitati pe domeniul respectiv … au fost 500-600 de candidati pe acel loc, e drept ca poate si recesiunea a contat. Mi-a placut foarte mult perioada in care am predat acolo, am colegi extraordinari. Eu predau acolo politici publice acolo si poate ca perioada de aici imi va fi utila iar la intoarcere voi putea sa predau mult mai aplicat.”

Ioana Petrescu

Din cate inteleg, totul depinde de FMI, ca si pe vremea fostei guvernari Boc. Companiile de stat trebuie bine gestionate, sa aiba un bun management. Impresia mea este ca daca ai face abstractie de faptul ca cea care vorbeste este ministrul Finantelor, deci daca incerci sa „uiti” lucrul asta citind interviul, ai senzatia ca vorbeste o pustoaica de clasa X-a… 😆 Stiam si eu ca trebuie bine gestionate companiile de stat, mersi de explicatie 🙂 . Cititi pasajul cu limitarea platilor cash, reiau:

Rep: Spuneati la audierile din cadrul comisiilor reunite ale Parlamentului ca ati contribuit la programul de guvernare al USL. Care anume a fost partea la care v-ati adus contributia si in ce a constat aceasta contributie?

Ioana Petrescu: Ceea ce am facut cata vreme eram in Washington a fost sa ofer consultanta primului ministru – ma rog, si inainte de a fi prim-ministru. Partea pe care m-am axat a fost partea de evaziune fiscala si am facut o lista de mai multe masuri usor aplicabile Romaniei..

Rep: Una concreta?

Ioana Petrescu: Limitarea platilor cash, – o masura foarte buna de a reduce evaziunea fiscala, pentru a face tranzactiile putin mai vizibile. Am insistat si insist pe acest proiect, am postat si pe site acest proiect. In urma consultarilor cu mediul de afaceri am postat acum o noua versiune care sper sa…

Rep: V-ati utat si spre zona rurala, unde Internetul lipseste…?

Ioana Petrescu: Da, modificarea plafoanelor a fost gandita pentru cei din zona rurala. Dar dorim sa marim si gradul de bancarizare al Romaniei care ne plaseaza la coada Europei- si care e numai 57%- poate ca aceasta masura va fi si un stimulent pentru cei care nu utilizeaza bancile si nu au conturi bancare, in sensul de a-i impulsiona sa faca acest lucru. Chiar si cei din mediul rural trebuie stimulati spre dezvoltare. Trebuie sa dai putina motivatie, sa impulsionaezi dezvoltarea tranzactiilor financiare. E o miza mai mare… nu poti sa tinzi spre nivelul tarilor europene si sa ai un comportament ca acum 50 de ani. E momentul sa incepem sa facem plati online, poate sa si simplificam lucrurile si sa intram in rand cu restul Europei, care e mult avansata.” (subl. mea)

Dar exista un studiu de impact asupra economiei romanesti daca aceasta masura va fi adoptata? Care va fi impactul? Va creste consumul? Nu de alta, dar uitati ce se intampla:

Mediafax

Obi se pregăteşte să plece din România

Iata ce se arata:

Retailerul german de bricolaj Obi se pregăteşte să se retragă în acest an de pe piaţa românească, unde a înregistrat pierderi în fiecare dintre ultimii ani începând cu 2008, când a deschis primul magazin, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din piaţa de profil.

„Scăderea puterii de consum a populaţiei din ultimii ani şi faptul că s-au construit puţine locuinţe au făcut ca activitatea firmelor de bricolaj să fie una slabă. Din acest motiv, retailerul Obi se pregăteşte să se retragă în acest an de pe piaţa românească”, au afirmat sursele citate.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Obi afirmă că „pentru moment” nu s-a pus problema retragerii companiei din România.

Plecarea Obi din România ar reprezenta o nouă mişcare pe piaţa locală de bricolaj după ce, în aprilie 2013, britanicii de la Kingfisher au achiziţionat cele 15 magazine ale Bricostore România de la grupul francez Bresson, iar în luna februarie a acestui an grupul german Praktiker a anunţat vânzarea operaţiunilor din România, unde deţinea 27 de magazine, către firma Search Chemicals, deţinută de omul de afaceri turc Omer Susli.

Obi a deschis primul magazin din România în 2008, la Oradea, extinzându-se în următorii doi ani cu încă şase unităţi, în Bucureşti (2), Arad, Piteşti, Ploieşti şi Sibiu.

Afacerile Obi România au crescut constant în intervalul 2008 – 2012, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, de la 18,5 milioane lei la 182,2 milioane lei. Pe de altă, compania a înregistrat în această perioadă pierderi totale de peste 270 de milioane de lei, cele mai ridicate fiind consemnate în 2010, când rezultatul negativ a totalizat 77,1 milioane lei.

De altfel, grupul german a decis în luna septembrie a anului trecut reducerea capitalului social al Obi România cu suma de 126 milioane lei, până la 81,3 milioane lei, prin încorporarea pierderilor.

La finele anului 2012, compania avea un număr mediu de 636 angajaţi şi piederi de peste 56 de milioane de lei.

Alţi jucători prezenţi pe această piaţa sunt Ambient, bauMax, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage şi Leroy Merlin.

Obi deţine la nivel mondial peste 530 de magazine, dintre care mai mult de 330 în Germania şi peste 200 în 13 ţări din centrul şi estul Europei. Compania este prezentă în Italia, Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Polonia, Slovenia, Elveţia, Bosnia, Croaţia şi Ucraina. Magazinele Obi, în care lucrează peste 38.000 de persoane, generează vânzări anuale de peste 5 miliarde de euro.”

Poate ca Ioana Petrescu nu cunoaste faptul ca romanii nu consuma numai paine… Pe cand uitati-va ce explicatii da ea, precum o fetita de clasa a X-a, constiincioasa, ce-i drept, care e scoasa la tabla si da o explicatie dar… sigur, nu poti sa-i ceri mai mult, e inca prea tanara… 🙂

DC News

Ioana Petrescu: Fără acciza la combustibil nu se știe dacă putem plăti pensiile și salariile

Se arata ca:

Ministru Finanțelor, Ioana Petrescu, spune că neintroducerea accizei suplimentare la combustibil de 7 eurocenți creează pericolul ca pensiile și salariile să nu poată fi plătite de către stat.

Întrebată dacă există pericolul ca salariile și pensiile să nu poată fi plătite dacă acciza nu va fi implementată de la 1 aprilie, Petrescu a răspuns: „Da. Sunt 2 miliarde. Gândiți-vă. Evident că există un pericol foarte mare pentru că o mare parte din cheltuielile pe care le avem la buget sunt de genul celor descrise de dvs, vrând nevrând trebuie acoperite”.

„Vorbim aici de 2 miliarde și asta este o sumă considerabilă și era absolut necesar de introdus această taxă”, a punctat ea, marți, la Adevărul Live.

Ioana Petrescu a explicat că a modificat și proiectul „electoratei”, elaborat de ministerul lui Liviu Voinea în colaborare cu BNR, de care urmează să beneficieze debitorii la bancă cu salarii mai mici de 1.600 de lei.

 „Am lucrat împreună cu premierul la o formă care să elimine aceste inegalități și să fie mai ușor de implementat în 2016. Nu-mi plac lucrurile birocratice. Ideea a fost să se adreseze persoanelor cu venituri mici care au rate la bancă și să-i putem ajuta într-un anumit fel”, a declarat tânărul ministru.

Ministrul de Finanțe a precizat că impozitul pe profit va rămâne același pentru companii.

„Ce pot să vă spun clar este că pentru companii va rămâne 16% și asta este foarte bine pentru că un sistem simplu pentru companii este preferabil în general, este un punct forte când discutăm cu investitori străini (…) Pentru impozitul pe venit, va exista o relaxare fiscală pentru cei cu venituri foarte mici, va trebui analizat acest lucru”, a spus Ioana Petrescu.”

Si asta in vreme ce pe Dl. Ponta arde camasa 😆 si face 3-4 autostrazi in 3 ani!! „Gurile rele” spun ca deja au aparut panouri pe care scrie mare si lat: Drum Bun! Guvernul Ponta a inaugurat 280 km de autostradă, 153 km în Transilvania!.

Victor Ponta

Filmul insa nu s-a terminat! Va implor sa fiti atenti in continuare ca urmeaza faze dure!! 🙂

Eba lupta impotriva nepotismului!!

Mediafax

Elena Băsescu: Stolojan, în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în PE

Se arata ca:

Elena Băsescu a declarat, luni, despre acuzaţiile europarlamentarului PDL Theodor Stolojan la adresa sa, că ceea ce spune este „de-a dreptul jenant”, adăugând că acesta, „în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în Parlamentul European”.

Despre acuzaţiile europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, care a spus că aceasta nu a fost raportor PE niciodată în cinci ani, Elena Băsescu a explicat că unul dintre motivele pentru care nu a dorit să mai candideze ca independent este legat de birocraţia de la Bruxelles.

Ceea ce spune domnul Stolojan este de-a dreptul jenant. Dânsul, ca şi şef de delegaţie, putea cumva să mă ajute să devin membru plin într-o comisie mult mai devreme, însă dânsul, aşa cum l-aţi auzit, spune că este îngrijorat de ceea ce vine după generaţia dânsului. Adică, în loc să se retragă la pensie, îşi mai doreşte un loc călduţ în Parlamentul European, alături de cine îi este dânsului foarte bine, aţi văzut în presa de cancan„, a comentat fiica preşedintelui, în conferinţa de presă a PMP.

Întrebată la cine se referă, Elena Băsescu a răspuns: „De o companie foarte plăcută şi de companie foarte plăcută în general, şi tânără, care îl revitalizează şi pe dânsul”, a spus ea.

Elena Băsescu a precizat că, în momentul în care cineva ajunge la Parlamentul European ca şi independent, durează efectiv doi ani şi jumătate până când acesta este primit ca membru plin într-o comisie şi i se alocă un raport.

„Exact asta am păţit şi eu în 2009, pentru că este o procedură foarte complicată„, a spus ea, adăugând că nu a avut multe rapoarte, dar a avut suficiente, în jur de opt.

Fiica preşedintelui a spus că îşi doreşte foarte mult ca lista PMP la euroalegeri să combată nepotismul. „Eu nu am intrat în politică pentru a obţine beneficii, am intrat în politică din convingere şi aici voi rămâne”, a spus ea.

Elena Băsescu a propus chiar să îi ofere semnăturile strânse fostului liberal Mircea Diaconu. „Domnul Mircea Diaconu stă căţărat pe Antene, în faţa Teatrului Nottara, încercând să strângă semnăturile. Dacă doreşte să interpreteze rolul EBA în campania pentru europarlamentare, 2009, o să îi ofer semnăturile mele. I le trimitem”, a spus ea.

Elena Băsescu a atacat şi PDL, cerându-le alegătorilor să nu dea votul democrat-liberalilor la alegerile pentru Parlamentul European pentru că „pe poziţii eligibile au pus persoane care au depăşit demult vârsta pensionării şi care reprezintă trecutul”.

„În niciun caz să nu îşi dea voturile PSD-ului sau PNL-ului, care au pe liste numai neveste disperate precum şi gaşca lor de prietene”, a mai spus Elena Băsescu.

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că îi pare foarte rău că Elena Băsescu şi Cristian Preda au plecat din PDL, „care a făcut foarte mult pentru dânşii”, menţionând că, în cinci ani, Elena Băsescu nu a fost niciodată raportor al PE, iar Preda doar o dată.

„Orice om care părăseşte PDL reprezintă o pierdere şi mie îmi pare rău că dânşii (Cristian Preda şi Elena Băsescu – n.r.) au plecat din PDL, care a făcut foarte mult pentru dânşii! Foarte mult, dar e decizia dânşilor”, a precizat Stolojan într-o conferinţă de presă răspunzând unei întrebări pe această temă.

Stolojan a vorbit şi despre activitatea Elenei Băsescu şi a lui Cristian Preda ca europarlamentari, arătând că prima nu a fost niciodată raportor al PE în cinci ani de zile, iar Cristian Preda a fost doar o singură dată raportor al PE pentru un raport din proprie iniţiativă.

„(Elena Băsescu – n.r.) în cinci ani de zile nu a fost niciodată raportor al PE, iar domnul Cristian Preda a fost o singură dată raportor al PE pentru un raport din propria iniţiativă”, a precizat Theodor Stolojan.

Stolojan a arătat că în Parlamentul European există un site unde este reflectată în mod real activitatea fiecărui europarlamentar, menţionând că în opinia sa cea mai importantă activitate a unui europarlamentar este să capete încrederea colegilor din grupul politic de a deveni raportor al PE.

„Nu există activitate mai importantă (ca cea de raportor – n.r.), trebuie făcută deosebirea de activismul parlamentar, activism care se reflectă prin fel de fel de declaraţii, fel de fel de luări de cuvânt care nu au nicio legătură cu activitatea de raportor al PE sau al comisiei”, a spus Stolojan.

El a arătat că PDL are candidaţii cei mai buni pentru europarlamentare, menţionând că cei 11 europarlamentari români membri ai PDL din actualul mandat au fost raportori ai Parlamentului European pentru 60 de rapoarte, în timp ce cei 16 europarlamentari PSD şi PNL au fost raportori ai PE pentru 36 de rapoarte.

„Din păcate, dacă vă uitaţi la lista de candidaţi propusă de PSD şi PNL, au dispărut de pe această listă în special a PSD exact europarlamentarii lor cei mai buni, doamna Ţicău cu zece rapoarte şi domnul Cutaş cu şase rapoarte”, a mai spus Stolojan.” (subl. mea)

Elena Basescu

Si imi amintesc ca taica-sau a plans cand s-a retras Stolojan!! Uitati-va numai cum vorbeste Elena Basescu despre Stolojan!! Comparati, va rog, meritele Ebei (daca veti gasi vreunul) cu cele ale lui Stolojan!! Pe vremuri era un respect al celor mai tineri fata de cei mai in varsta, cu atat mai mult daca acestia erau niste oameni care au insemnat ceva in Istoria acestei tari… Nu doresc sa-l ridic in slavi pe Stolojan, dar e un fost prim-ministru, un om care a lucrat la Banca Mondiala, un om care are o expertiza in finante cu mult superioara, cred eu, Ioanei Petrescu… Ca de Eba – „Paris Hilton of Romania” 😆 ce sa mai zic… Eba ii da sfaturi lui Stolojan, un om in varsta de 70 de ani… Daca aduni varsta lui Eba cu cea a lui Ioana Petrescu nu fac impreuna varsta lui Stolojan…

HotNews

Elena Basescu: Nu voi candida la europarlamentare

Se arata ca:

Elena Basescu a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca nu va candida la alegerile europarlamentare nici pe listele PMP, nici ca independenta. „Doresc sa multumesc prietenilor de la PMP pentru ca mi-au oferit locul 2, insa mi se pare o favoare prea mare. Mi s-ar parea un troc imoral rezervat marilor justitiari. Nu voi candida ca independent deoarece nu doresc sa iau unul, doua sau trei procente de la Miscarea Populara”.

Declaratii Elena Basescu:

  • La fel ca in 2009 am strans cu foarte mare usurinta numarul necesar de semnaturi pentru a candida ca independent la alegerile europarlamentare.

  • Doresc sa multumesc prietenilor de la PMP pentru ca mi-au oferit locul 2 pe lista lor, insa mi se pare o favoare mult prea mare pentru un partid abia infiintat, pentru un partid care nu a trecut inca testul electoral. Mi s-ar parea un troc imoral pe care l-as face in schimbul sustinerii pe care tatal meu l-a acordat infiintarii acestui partid.

  • Pozitionarea mea pe un loc eligibil m-ar dezonora, asa cum ati observat si dumneavoastra -presa-, trocurile imorale sunt rezervate marilor justitiari.

  • Nu voi candida ca independent deoarece nu doresc sa iau unul, doua sau trei procente din scorul partidului Miscarea Populara.

  • Imi doresc ca acest proiect (Partidul Miscarea Populara) initiat de tatal meu sa reuseasca, sa dea in 2016 Guvernul.

  • Asa cum stiti cu totii, dl Mircea Diaconu sta catarat pe Antene in fata Teatrului Nottara incercand sa stranga semnaturile. Daca doreste sa interpreteze rolul EBA in campania pentru europarlamentare 2009 o sa ii ofer semnaturile mele. I le trimitem.

  • In final, imi exprim speranta ca toti cei care mi-au oferit semnaturile sa dea voturile Partidului Miscarea Populara, si nu altor partide, mai ales PDL, care pe pozitii eligibile are oameni care au depasit varsta pensionarii si care reprezinta trecutul.

  • Noi, PMP, reprezentam viitorul. Si in niciun caz sa nu isi dea votul PSD sau PNL care au pe liste numai neveste disperate precum si gasca lor de prietene.” (subl. mea)

„Noi, PMP, reprezentam viitorul”…? Dupa ce vorbeste despre ce favoare ar face ea acestui partid, si ca nu vrea sa faca un „troc imoral”, ca nu doreste „sa ia unul, doua sau trei procente din scorul PMP” si ca pozitionarea sa pe un loc eligibil ar fi un lucru dezonorant pentru ea (??!!!)…  De ce ar fi „un troc imoral”? Dar cand a candidat prima data, tot ca independenta, ca apoi sa se inscrie repede, repede in PDL nu a fost un „troc imoral”? Atunci mergea pentru ca PDL trecuse testul electoral?? Atunci nu a fost un lucru „dezonorant” pentru ea?

Acuma, pe bune, nu vi se face dor de  Adrian Nastase, de Radu Vasile, Victor Ciorbea, de Nicolae Vacaroiu, de Theodor Stolojan, de Petre Roman, de … ?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Martie 26, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii