Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Care e parerea Dvs.?

Am citit un editorial pe Contributors, semnat Dragos Paul Aligica, citandu-l pe Ioan Petru Culianu, si care m-a tulburat putin si m-a pus pe ganduri… Eu cred ca trebuie neaparat citit si de aceea il voi transcrie integral aici.

Ideologia Protestatarilor: Despre context cu I. P. Culianu

Se arata ca:

„Dupa tot zbuciumul public recent legat de relatia romanului cu mediul natural, capitalismul international si politica nationala, poate ca ar fi momentul sa luam o pauza, sa tragem aer in piept si sa incercam sa ne lamurim un pic cam care sunt coordonatele locului sau locurilor ideologice pe care le populam (sau vrem sa le populam) in toata povestea asta.

Am tot asteptat ca autoproclamatii ideologi si doctrinari ai acestor miscari sa faca un pas inainte in aceasta privinta. Am asteptat ca dincolo de lozinci, clisee si eventual injurii la adresa celor perceputi ca oponenti, sa apara cumva, candva si pozitii mai substantiale. O provocare la o discutie publica serioasa. O contributie care sa mute cumva accentul din planul echivalentului intelectual al datului cu petul in caldaram, in planul unei dezbateri de idei.

Timpul nu e trecut. Totusi: Timpul trece. Acum se ia o pauza de Sarbatori (Taierea Porcului, Revelion etc., Boboteaza etc.). Se ia un time-out de la miscari sociale, proteste si activitati intelectuale contexe si ne mai revenim in primavara. Ar fi pacat.

In loc sa profitam de starea de lucruri creata si sa ne punem niste probleme serioase, ajungem sa ratam iarasi o ocazie buna de a incerca sa stabilim cam pe unde ne aflam in contextul mai larg al mersului ideilor publice la romani. Vrem sau nu sa incercam sa clarificam ceva privind contextul ideologic si politic? Cum vrem sa ne plasam in el sau cum vrem sa ne abatem de la el?

In acest sens, indraznesc sa propun un posibil punct de plecare (sau o posibila directie de abordare) intr-o posibila discutie publica. E o tema centrala pentru Romania moderna, pentru proiectul cultural si intelectual care a definit-o si o defineste. Am sa fac apel la un text antologic semnat de Ioan Petru Culianu (“Mircea Eliade” ). Mai precis la cateva extrase din text. Sunt tributar in acest demers, demersului initiat acum 2 ani de Blogary (Vezi aici un grupaj extins de fragmente relevante plus comentarii pertinente).

Iata deci ce spune Culianu despre problema Capitalismului la romani:

Duşmanii capitalismului

În fond, în România n-a existat decît o singură mare şcoală istorică, aceea a lui Nicolae Iorga (1871-1940), care profesa ideea unei tradiţii socio-culturale primordiale şi a unei devoluţii istorice: la început, românii cinstiţi şi întreprinzători trăiau într-o armonie care a fost subminată, infectată şi în cele din urmă desfiinţată de intervenţia străină (ungurească, turcească, rusească, evreiască etc.)

Acesta devine un principiu incontestat ce prezidează Zeitgeist-ul românesc pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Cu toate interpretările felurite la care a fost supus, el continuă să domine subconştientul unei întregi epoci, prezentîndu-se ca o evidenţă internă, indiscutabilă şi de nedezrădăcinat din viaţa politică, socială şi culturală a românilor. […]

Iorga a fost doar unul dintre profeţii acestui postulat metafizic fatal, care a luat cel puţin patru forme distincte şi interdependente: la stînga, poporanismul, progenitură a socialismului, identificînd entitatea naţională cu entitatea culturală; la centru, ideologia Sămănătorului lui N. Iorga; la dreapta, ortodoxismul lui Nichifor Crainic, care descoperea în fiinţa ortodoxă a românilor esenţa culturală a naţiunii; la extrema dreaptă, Garda de Fier care, combinînd poporanismul socialist, reformismul lui N. Iorga, ortodoxismul şi antisemitismul (redus, e drept, la o dimensiune economică şi culturală, nu rasială) voia să înfăptuiască “revoluţia socială a iubirii”, al cărei scop era să creeze Omul Nou, restitutio ad integrum a românului de la începuturile istoriei sale, atunci cînd “străinii” nu-l corupseseră încă…

Aversiunea faţă de capitalism, care este una dintre ideile dominante ale grupării din jurul Sămănătorului, avea rădăcini sociale puternice şi fatale în România, unde îşi găsise expresia încă de pe la 1850, deci chiar de la apariţia culturii române moderne. Încă de la apariţia, extrem de tardivă, a capitalismului în România, intelighenţia românească a fost complet descumpănită. Cel dintîi roman modern românesc demn de acest nume, Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon (1863) (unde ciocoii, termen foarte depreciativ, ar fi echivalentul burgheziei), este o critică feroce a arivismului, însoţită de o exaltare fără limite a valorilor sociale tradiţionale, adică a “armoniei”, a înţelegerii cordiale dintre feudali şi ţărani. Figura cea nouă care vină să tulbure această armonie este arivistul – în fond, reprezentantul eticii capitaliste a liberei iniţiative.

Puţin contează că “libera iniţiativă” este denaturată şi transformată, în acest roman, în hoţie şi şarlatanie meschină. Ideea însăşi a capitalismului e ceea ce nu-i convine lui Filimon, cum nu-i convine niciunuia dintre marii scriitori de la sfîrşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului XX. Aproape că nu există vreo creaţie majoră a literaturii române, chiar dincolo de aceste limite cronologice, care să nu conţină, implicit sau explicit, o “critică” a capitalismului ce nu-i, în sine, decît simptomul unei stări de confuzie, de descumpănire dinaintea invaziei noilor structuri economice şi sociale pe care românii, nefiind pregătiţi ideologic şi etic să le accepte, le abhoră.

După Filimon, e rîndul lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922) să prezinte în culorile cele mai negre figura reprezentantului liberei iniţiative agricole, acela care rupe armonia prestabilită dintre latifundiari şi ţărani (în romanele Viaţa la ţară, 1894-95 şi Tănase Scatiu, 1895-96), ştafeta fiind apoi preluată de marele romancier Mihail Sadoveanu (1880-1961), membru al cercului Sămănătorul, care se slujeşte de aceleaşi culori, fără a se fixa totuşi exclusiv asupra capitalismului rural: capitalismul urban, deplasarea forţei de muncă de la sat la oraş şi alienarea totală care rezultă de aici formează subiectul mai multor romane şi nuvele publicate de Sadoveanu începînd din 1904. Scriitorii şi ideologii români reacţionează violent împotriva noilor structuri economice şi sociale, calificîndu-le de “străine”.  […]

Există un singur contra-exemplu la această regulă, un exemplu ce nu serveşte, de altfel, decît la a o întări: acela al scriitorului transilvănean Ioan Slavici (1848-1925).  […] În scrierile lui Slavici nu e nici umbră din acea rezistenţă dramatică la spiritul capitalismului pe care o manifestau confraţii săi de peste Carpaţi. Pentru Slavici, capitalismul era o realitate, un mod de a trăi, un punct de vedere asupra lumii ce se confunda, într-o anumită măsură, cu propria-i fiinţă, cu propriile-i opţiuni şi idealuri.
Aşa cum foarte bine a observat criticul literar N. Manolescu, unul dintre personajele cele mai populare ale lui Slavici, Mara, este o business-woman care acţionează după principiile clasice ale capitalismului primitiv.

[…] Să rezumăm acum situaţiunea: în România, la începutul secolului XX, nu existau prieteni ai capitalismului, în afara capitaliştilor înşişi. Între războaie, opinia publică, exprimîndu-se prin cele mai influente instrumente ale presei, de la extrema stîngă pînă la extrema dreaptă, rămînea de aceeaşi părere, în pofida intrării în viaţa culturală a transilvănenilor, a căror etică religioasă nu era defel intrasingentă faţă de exercitarea comerţului şi a obţinerii de profituri. Curentul dominant, cel al “ortodoxiştilor” avîndu-l ca purtător de cuvînt pe Nichifor Crainic, stabilea o identitate esenţială între poporul român şi creştinismul răsăritean şi prin aceasta împărtăşea cu socialiştii şi poporaniştii repulsia faţă de sistemul de producţie capitalist.

[…] Membrii Gărzii de Fier, care pozau şi ei în cavaleri ai ortodoxiei, împărtăşeau cu aceasta paradoxul ce-i scăpase unuia din părinţii lor spirituali, savantul Nicolae Iorga, ale cărui idei “reacţionare” au putut fi astăzi uitate din pricină că el a căzut victimă, în 1940, terorii legionare: voinţa de a accentua cu orice preţ apartenenţa României la Orientul bizantino-slav, ceea ce însemna acceptarea, pînă la urmă, a tutelei culturale şi a pretenţiilor imperiale ale ruşilor… “

Bun. Deci asa pune problema Ioan Petru Culianu. Ar fi multe de spus cu privire la supravietuirea, avatarurile, reformularile si resurgenta recenta a acestui curent in comunism si post-comunism. Ar fi multe de spus despre aliante si aliajele ideologice cu care acest curent subteran al culturii sau mentalului romanesc opereaza in istoria recenta. Ar fi multe de spus despre legaturile paradoxale care se forjeaza intre aceste forte si idei si ceea ce Johan Goldberg inspirat a numit “fascismul liberal”, referindu-se la progresivismul stangist corect politic promovat de elitele occidentale. (Vezi aici)

Dar momentan e bine sa nu aglomeram lucrurile. Sa ramanem concentrati o secunda pe cele spuse de Ioan Petru Culianu. Merita.”

De acord cu Aligica: merita!! Si chiar merita sa meditam mai mult la cele aratate de Culianu… Insa pe mine m-a derutat putin ceea ce afirma Culianu, nu ca as dori neaparat sa-l contrazic, dintr-un spirit de contrazicere, desigur, dar pentru ca mi-au venit in minte trei chestiuni:

(1) Daca lucrurile stau asa, atunci e foarte clar: este o explicatie pentru starea de fapt din Romania;

(2) Noi unde vrem sa ajungem?

(3) Ceea ce arata Culianu, aversiunea fata de „capitalism”, fata de „profit” nu e caracteristica numai Romaniei, cum poate gresit ar putea crede unii…

Caci vreau sa-l vad si eu pe acela, chiar din partea dreapta a esicherului nostru politic, care ar gandi asa:

The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits

by Milton Friedman

Adica: responsabilitatea sociala a afacerii consta in cresterea profiturilor!! 😀

Si e foarte interesant ce arata Friedman:

„In the present climate of opinion, with its wide spread aversion to „capitalism,” „profits,” the „soulless corporation” and so on, this is one way for a corporation to generate goodwill as a by-product of expenditures that are entirely justified in its own self-interest.”

Incerc sa traduc:

„In actualul climat de opinie in care este raspandita pe scara larga aversiunea fata de „capitalism”, „profituri”, „corporatii fara suflet” si asa mai departe, aceasta (capitalismul, profitul, n.m.) este singura cale pentru o corporatie de a genera valoare, prosperitate (pentru definitia lui ‘goodwill’ – vezi si aici, dar sensul mi se pare mai mult literar decat economic, n.m.) ca produs secundar al cheltuielilor justificate in propriul sau interes”

Deci nu numai la noi se manifesta „aversiunea” fata de „capitalism”. Pentru ca, si aici e foarte interesant, noi, oamenii, cand ne gandim la profit ne gandim la ceva rau, il asociem cu ceva rau, lipsit de scrupule, inuman etc. Fara sa ne gandim ca fara profit ajungem in starea pestilentiala de mizerie. Un exemplu in acest sens este, din pacate, Romania unde intreprinderile de stat produc pierderi uriase economiei nationale. Guvernul nu se grabeste sa le privatizeze (cum sa incapa „saracele” intreprinderi pe mana unor capitalisti „verosi” si ai nostri sa nu mai poata fura in voie din bani publici? Ce se va face clientela politica in acest caz?) iar pierderile acestor intreprinderi devin si mai mari. La noi s-a promovat ideea, de catre PSD mai ales, nu a statului asistential (ca inca ar fi fost bine!!) ci a statului providential!!  Ce inseamna asta? Inseamna ca poti sa ai un job (la stat, dar boala s-a extins si in sectorul privat, dar ce credeati?) si sa nu faci nimic ca „rezolva statul”, primesti salariu, si inca unul mare, fara sa te „omori” cu munca cine stie ce. „Cum s-o dam afara, saraca? Are doi copii!!” – faptul ca are doi copii, asta conteaza si nu cat munceste, ce munceste si cum munceste, si, ceea ce e cel mai important, cat profit aduce intreprinderii. Iar cel care munceste cu adevarat si aduce profit e dat afara, este pur si simplu ca un surghiunit in tara asta, de acest stat providential, dar care nu poate sa multumeasca pe toata lumea. Asta este paradigma statului providential in Romania, dar nu cred ca numai in Romania e asa… Dar care e consecinta ce va rezulta de aici? Consecinta este, si se vede de pe acum, ca aceasta tara merge inexorabil catre mizerie si slab dezvoltare. Ceea ce se intampla acum in Romania, cu acest Guvern, este ca se pun bazele unei perioade asemanatoare cu cea intre 1990-2000, adica o perioada de stagnare in mizerie, fara niciun progres economic. Si asta in vreme ce alte tari vor progresa!! Ideea care sta la baza acestui stat providential a exprimat-o, ca nimeni altul, Victor Ponta: „vom plati cu totii!”. Nici macar veniturile statului nu se mai redistribuie, ci pierderile. Or, o astfel de filozofie, in care pierderile sunt redistribuite, duce de regula la dezastre ce-ti tiuie urechile!! Asta inseamna daca mergi pe filozofia care spune ca profitul este neaparat ceva rau: incepi sa redistribui pierderile. Iar Stanga politica, inclusiv cea europeana, pare sa nu invete din aceste lectii simple, in vreme ce  dreapta politica exacerbeaza virtutea si moralitatea in dauna profitului si capitalismului, parca uitand de celebrul adagiu al lui Montesquieu: „Insasi virtutea are nevoie de limite„. Poate ca pentru capitalism nu trebuie sa fii nici bun si nici din cale afara de virtuos ci sa fii de bune moravuri, desigur. Chestiunea, din punct de vedere politic, este ca atat Stanga cat si Dreapta cauta sa obtina o Putere cat mai mare, care, bineinteles, tinde sa devina abuziva, adica o concentrare cat mai mare de putere, lucru ce nu e de dorit. Friedman, intr-un acord aproape perfect cu Montesquieu, foarte interesant, spunea: „The problem in this world is to avoid concentration of power – we must have a dispersion of power.” – „Problema in aceasta lume este sa evitam concentrarea de putere – trebuie sa avem dispersia puterii„, adica „puterea sa opreasca puterea„, cum excelent arata Montesquieu. Lucru ce ar trebui avut in vedere pentru ca, mergand pe aceeasi idee, a acumularii de putere, la noi s-au creat si structuri locale care concentreaza puterea pe plan local, faimosii baroni locali. Iar o astfel de Putere – si nu ideea de Profit cum gresit se crede – nu e in folosul cetateanului! Astfel de concentrari de Putere nu sunt in folosul cetateanului iar cei care au avut interes sa prezinte contrariu lucrurile au pervertit sensul notiunilor aruncand vina pe Profit si nu pe Puterea din ce in ce mai mare pe care incepura unii s-o capete, fara sa intalneasca obstacole. Si aici e vorba de ceea ce se cheama putere politica si exercitarea ei, care daca devine abuziva distruge statul de drept pentru ca devine de fapt discretionara. Interesant este ca la noi legatura dintre Puterea Politica si Puterea Economica este urmatoarea: Puterea Politica este cauza Puterii Economice. In Romania cu cat ai mai multa putere politica ai, poti sa ai, si mai multe putere economica si nu invers. Este regretabila aceasta subordonare, bineinteles, care franeaza activitatea sectorului privat, legand-o de politic, fiind la cheremul politicului, fara ca sectorul privat sa castige ceva notabil din asta, dimpotriva. Pe masura ce sectorul privat creste si se dezvolta, statul trebuie sa se restranga din economie, lucru care face ca relatia de cauzalitate descrisa mai sus sa nu mai functioneze asa de bine. Tocmai din aceasta cauza nu sunt dorite investitii straine la noi si nu se doreste o dezvoltare a sectorului privat, pentru ca daca s-ar dezvolta n-ai mai putea sa fii prins cu niste clenciuri si sa fii la mana unor politruci. Insa faptul ca Puterea, in cele din urma, corupe, este de multa vreme, practic din totdeauna. Asa ca nici lucrul asta nu trebuie sa-l vedem ca fiind caracteristic doar Romaniei.  Ceea ce se desprinde este faptul ca in aceasta criza economica „profitul”, „capitalismul” sunt in centrul unei lupte politice in vederea concentrarii de putere. Si nimeni parca nu observa ca tocmai aceasta concentrare de putere este rea, abuziva, nu atat capitalismul sau profitul. Interesant este ca asemenea lupte politice sunt descrise, in general vorbind, ca fiind „bune”, „benefice pentru democratie”, „democratice” deci „bune”, doar profitul fiind privit in cheie negativa!! Dar daca punem problema si altfel: capitalism inseamna libertate, parca nimeni nu observa ca aceste lupte „bune” si „democratice” – in antiteza cu „raul” reprezentat prin capitalism – au drept scop acumularea de putere cu consecinta diminuarii libertatii individului. Cu alte cuvinte se atenteaza la drepturile si libertatile cetateanului! Acest lucru parca nimeni nu doreste sa-l remarce!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 7, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii