Drogurile… o plaga a lumii contemporane
Iata ce spune un articol Mediafax:
Fiica lui Whitney Houston a dispărut după funeraliile mamei sale. Ce a făcut Bobbi Kristina Brown după ce a fugit de familie
„După ce a plecat de la biserica baptistă New Hope din Newark, unde a avut loc ceremonia funerară a mamei sale, Bobbi Kristina Brown şi-a părăsit familia şi a consumat droguri, informează Daily Mail.
Fiica artistei ar fi trebuit să îşi însoţească rudele la un restaurant din Newark, oraşul natal al lui Whitney Houston, dar a dispărut, stârnind panică în rândul familiei sale.
„Toată lumea s-a speriat şi a sunat-o pe Bobbi Kristina pe telefonul mobil”, a declarat un prieten al familiei pentru The Daily Beast.
„A fost atât de multă agitaţie după ceremonia funerară încât Bobbi Kristina a dispărut. Doamna Cissy (n.r. – mama lui Whitney Houston) era lângă ea”, a mai susţinut acesta.
Bobbi Kristina Brown a consumat droguri şi după ce a primit vestea morţii mamei sale, iar membrii familiei sale au avut o dispută, unii susţinând că Bobbi ar trebui dusă la un centru de reabilitare, iar alţii că ar trebui să stea cu familia.
„Este o situaţie oribilă pentru toată lumea. Au încercat să o salveze pe Whitney şi nu au reuşit. Acum se tem că se va întâmpla acelaşi lucru cu Bobbi Kristina şi nu vor putea să o salveze nici pe ea”, a precizat prietenul de familie.”
De citit si…
Funeraliile lui Whitney Houston: 1.500 de oameni au asistat la ceremonie. Sicriul, scos din biserică pe acordurile piesei „I Will Always Love You” – VIDEO
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Un update unui articol…
Trebuie sa fac acest update unui articol scris ceva mai demult:
Cantareata britanica Amy Winehouse a murit…
Update-ul este legat de motivul mortii celebrei artiste britanice. Initial s-a crezut ca e vorba de droguri. Si iata ca e vorba de altceva: de prea multa bautura alcoolica pe care artista a consumat-o inainte de a muri…
Iata ce ne spune Mediafax in acest sens:
Amy Winehouse nu a murit din cauza drogurilor. Care a fost motivul decesului
Iata ce se arata printre altele:
„Cântăreaţa Amy Winehouse nu a fost ucisă de stupefiante, cum s-a crezut iniţial, ci de cantitatea prea mare de alcool pe care a consumat-o înainte să moară.
Potrivit persoanei care anchetează decesul cântăreţei, concentraţia de alcool a lui Amy Winehouse era de cinci ori mai mare decât cea legală pentru condus, informează Daily Mail. Investigaţiile au arătat că Amy Winehouse avea o concentraţie de 416 mg de alcool la 100 ml de sânge.
Ancheta poliţiei britanice a confirmat astfel ipoteza producerii în cazul artistei a unui „stop and go”, un termen care descrie un consum abuziv de alcool după o perioadă de abstinenţă.
„A consumat foarte mult alcool, concentraţia era de 416mg la 100 ml de sânge, şi consecinţa acestui consum mare de alcool a fost moartea ei rapidă şi neaşteptată”, a declarat Suzanne Greenway, persoana care anchetează moartea cunoscutei cântăreţe.Ultimele informaţii au arătat că până la escapada bahică din 22 iulie, Amy Winehouse nu a consumat nicio băutură alcoolică în luna respectivă.
Ea a fost găsită zăcând în pat ziua următoare în locuinţa ei din Camden, Londra. Bodyguard-ul său, Andrew Morris, a declarat că a crezut iniţial că ea adormise, dar la ora 3 după-amiază, când a verificat-o din nou, aceasta nu se mişca.
Potrivit bbc.co.uk, poliţiştii au descoperit la faţa locului trei sticle goale de votcă.
Examinările făcute imediat după decesul cântăreţei nu au specificat o cauză exactă a morţii lui Amy Winehouse, dar permanentele lupte ale acesteia cu dependenţa de droguri şi de alcool, despre care toată lumea ştia, au dus la crearea supoziţiei că stupefiantele au ucis-o.”
Trist… Pacat… 😦
Revoltele de la Londra si … ce se mai intampla pe la noi…
VIDEO: REVOLTĂ ÎN LONDRA. Anarhiştii: „Arătăm poliţiei şi bogătaşilor că putem face tot ce vrem”
si:
Un bărbat s-a urcat pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni. După mai bine de şase ore de negocieri, acesta a coborât UPDATE
Iata ce mi-a retinut atentia:
„Bărbatul care s-a urcat, miercuri dimineaţă, pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni şi ameninţă că se împuşcă în cap cu un pistol a mai încercat să se sinucidă, el fiind diagnosticat cu „sindrom depresiv reactiv şi tulburare de personalitate polimorfă”.
Potrivit surselor citate, bărbatul este la a treia urcare pe stâlp şi a încercat să se sinucidă cu apă grea. În 8 iunie, când a fost dat jos de pe stâlpul pe care se urcase pentru a protesta, asupra lui a fost găsit un document medical eliberat după ce a fost examinat în urma unei tentative de sinucidere cu apă grea.
În urma examinării medicale, bărbatul a fost diagnosticat cu „sindrom depresiv reactiv şi tulburare de personalitate polimorfă”, au mai spus sursele citate.În iunie, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, s-a urcat pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni, ameninţând că se sinucide, fiind convins să renunţe la protest după aproximativ şase ore. Atunci, bărbatul s-a legat cu trei cabluri electrice tricolore de stâlp şi de gât, acuzând tot justiţia pentru gestul său.
În aceeaşi zi, în zona Palatului Cotroceni şi-a dat foc un bărbat de 59 de ani, suferind arsuri de gradele doi şi trei la nivelul mâinii, antebraţului stâng, la ambele picioare şi la gamba stângă. Bărbatul – Petre Murjan – este membru al sindicatelor cadrelor militare disponibilizate sau în rezervă. El a ieşit la pensie în 1988, cu grad de maior.”
si:
„Bărbatul care s-a urcat, miercuri dimineaţă, pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni, a fluturat un pistol şi a ameninţat că se împuşcă în cap dacă solicitările lui nu vor fi rezolvate. El le-a spus celor prezenţi că nu se va da jos de pe stâlp „până când preşedintele Traian Băsescu nu va veni să vorbească cu el”. Zona a fost securizată, iar echipajele de jandarmi, pompieri, au venit la faţa locului pentru a interveni. Poliţia nu a putut preciza dacă pistolul pe care l-a fluturat bărbatul este unul adevărat.
Tânărul, în vârstă de 28 de ani, nu este la prima tentativă de acest fel. În iunie, acesta a prostestat în acelaşi fel. Nemulţumirile lui sunt legate de lipsa banilor. Atunci le-a spus poliţiştilor că are un venit lunar de 600 lei şi nu are un loc de muncă.„
Ce se intampla de fapt in Marea Britanie… ?
Eu cred ca nu se poate sa nu-ti pui o asemenea intrebare cand citesti ce citesti in presa. Iata, spre exemplu, ce ne spune Mediafax:
CRONOLOGIE: Revoltele care afectează Londra începând de sâmbătă
Violenţele continuă să se extindă în M.Britanie. Un comisariat de poliţie din Nottingham, incendiat
Spicuiesc din articol:
„”Comisariatul de poliţie de la Canning Circus a fost incendiat cu cocteiluri Molotov, de un grup de 30-40 de bărbaţi”, a anunţat poliţia, precizând că nu au fost „semnalaţi răniţi până în prezent”.
„Incendiul din comisariat (…) a fost stins” şi „cel puţin opt persoane au fost arestate”, potrivit aceleiaşi surse.
Primele violenţe au izbucnit sâmbătă la Londra, pe fondul unei manifestaţii care cerea dreptate după moartea unui bărbat de 29 de ani, Mark Duggan, împuşcat de poliţie la Tottenham, un cartier din nordul capitalei.
Violenţele s-au extins în mai multe oraşe din ţară, determinându-l pe premierul David Cameron să-şi întrerupă concediul. El s-a angajat să restabilească ordinea şi calmul după trei nopţi de violenţe soldate cu un mort, anunţând suplimentarea forţelor de poliţie.
Al treilea oraş al ţării, Manchester (nord-vest), părea cel mai afectat. Aproximativ 50 de persoane au fost arestate. Comandantul adjunct al poliţiei locale, Garry Shewan, a evocat o intensitate pe care nu a mai „observat-o niciodată anterior”.
Sute de tineri cu cagule au înfruntat poliţiştii şi au lansat proiectile asupra lor, spărgând geamuri, jefuind, incendiind magazine şi maşini.
La circa 40 de kilometri, la Liverpool, 200 de tineri au bombardat poliţia cu proiectile şi au provocat pagube, 35 de persoane fiind arestate.”
Trei persoane, ucise de o maşină la Birmingham în timpul protestelor de stradă
Iata ce se arata:
„Forţele de ordine, care au deschis o anchetă în acest caz, au precizat că au reţinut o persoană şi au confiscat o maşină.
Conform unor mărturii citate de BBC, victimele, care ieşiseră dintr-o moschee, făceau parte dintr-un grup de autoapărare şi încercau să împiedice un jaf.
Cei trei bărbaţi au fost loviţi de maşină la scurt timp după miezul nopţii, iar doi dintre ei au murit pe loc. Cel de-al treilea a fost transportat la spital, însă a murit la scurt timp.
„Când au ajuns echipele de salvare, au găsit circa 80 de persoane adunate la faţa locului, iar unele dintre acestea încercau să le acorde ajutor victimelor”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie.
Potrivit BBC, aproape 200 de persoane, membri ai comunităţii asiatice din Birmingham, s-au adunat în jurul spitalului unde au ajuns victimele, iar în zonă au fost mobilizate şi forţe de ordine.
La Londra, sute de locuitori s-au organizat, în cursul nopţii, în grupuri de autoapărare, după mai multe zile de proteste violente, însă atmosfera a fost relativ calmă în capitala britanică, după o mobilizare masivă a poliţiei.”
De observat ca printre protestatari se afla foarte multi tineri!!
Cred ca este interesant sa evidentiez si urmatorul lucru din cel de-al doilea articol (cel legat de extinderea violentelor si la Nottingham):
„Premierul David Cameron a anunţat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului joi şi va prezida miercuri o nouă reuniune de urgenţă a Guvernului.
Folosirea armatei este deocamdată exclusă, deşi violenţele se extind în ţară, în faţa poliţiştilor depăşiţi de situaţie.
Comisia independentă care anchetează cazul bărbatului ucis de poliţie la Londra, al cărui deces a provocat protestele violente, susţine că în „acest stadiu nu există dovezi” că acesta a deschis focul asupra forţelor de ordine.
„Suntem dezgustaţi”, a reacţionat familia victimei. „Suntem foarte, foarte furioşi şi vrem răspunsuri de la poliţie”, pentru a şti „de ce a fost ucis„.
Pentru a descuraja violenţele, poliţia a publicat fotografiile autorilor, realizate de camerele de supraveghere, şi urmăreşte reţelele de socializare, care sunt folosite pentru organizarea protestelor. Poliţia le-a cerut de asemenea părinţilor să-şi supravegheze copiii seara.” (subl. mea)
Ce furie !!
Barbatul ucis de politie a fost picatura ce a umplut paharul…
Interesant este, pe aceasta tema, si editorialul scris de Rodica Ciobanu in Gandul:
Explozia generaţiei fără părinţi
Iata ce arata intre altele:
„Ceea ce îi tulbură pe martorii devastărilor din cartierele londoneze este vârsta fragedă a participanţilor. Majoritatea celor care sparg magazine, jefuiesc, incendiază, dezbracă oameni pe stradă sunt adolescenţi, unii încă aflaţi la graniţa copilăriei. Comentatorii remarcau că nu acţionează bandele de cartier, deoarece acestea sunt interesate de ceva mai mult decât de bomboane şi plasme, iar codul lor nescris spune să-şi protejeze familiile. Cine sunt, aşadar, aceşti tineri, care distrug micile afaceri ale vecinilor, agoniseala unor emigranţi, casele cu familii înăuntru, autobuzele de noapte, cartierele în care trăiesc, care, pe Tweeter, se invită unul pe altul, la jaf, ca la picnic? Britanicii ştiu răspunsul: sunt adolescenţi crescuţi în cartierele sărace, în medii violente, marcate de delinvenţă şi droguri, în familii dezorganizate, tineri fără perspectiva educaţiei şi a unui loc de muncă, trăind după propriile lor reguli, într-o comunitate paralelă aceleia căreia îi dau foc. Erau ca o bombă cu ceas, aveau nevoie doar de un pretext pentru a exploda. Spre deosebire de revoltaţii din suburbiile parisiene, din 2005, care, confruntându-se cu poliţia, luptau împotriva ordinii sociale considerate nedrepte, „the riots” se ridică împotriva oricărei ordini, fie că este a statului, a cartierului, a maturilor, a proprietarilor de magazine. Este o descărcare brutală şi haotică de energie împotriva oricărei forme de autoritate, manifestare furioasă a unei generaţii debusolate, crescută la voia întâmplării, lipsită de blânda autoritate a părinţilor biologici şi sociali, supravieţuind în afara valorilor familiei şi comunităţii. Această explozie de violenţă juvenilă reprezintă proba că societatea a dat greş. Şi, dacă vitrinele vor fi repede înlocuite, oamenii care le-au spart vor fi mai greu, poate imposibil de recuperat.”
Sau… poate o lipsa cronica de fericire conduce la astfel de revolte…
O posibila explicatie a cauzelor revoltei…
Iata ce titreaza Gandul:
ANGLIA SUB ASEDIU. O teorie şocantă referitoare la MOTIVUL ANARHIEI. Ce „CRIZĂ” ar fi lovit Marea Britanie
Iata ce se arata printre altele:
„Portalul economic FT Alphaville al celor de la Financial Times vine cu o teorie surprinzătoare despre motivul violenţelor din Anglia, scrie Business Insider.
Astfel, se pare că noile tehnici folosite de poliţişti ar fi dus la o criză de droguri în ţară, iar baronii drogurilor şi-ar folosi influenţa asupra narcomanilor pentru a se răzbuna pe autorităţi.
Totul a pornit de la un articol publicat în cotidianul scoţian Scotsman, care relata că poliţiştii din Marea Britanie folosesc noi tehnici pentru a-i prinde pe dealerii de droguri.”
si:
„”Asta înseamnă un număr considerabil de oameni enervaţi. Clienţii sunt obligaţi să comită infracţiuni pentru a avea bani să-şi cumpere droguri, iar dealerii sunt forţaţi să renunţe la ‘jobul’ lor şi să recurgă la ceva şi mai periculos”, notează sursa.
Bărbatul de la care au pornit revoltele ar fi fost un traficant de droguri
Ba mai mult, un jurnalist de la Euro Tribune notează că este posibil ca Mark Duggan, omul de la care au pornit violenţele din Anglia, să fi fost un mare traficant de droguri.
Astfel, este posibil ca revoltele din Tottenham, începute ca un protest paşnic al familiei şi prietenilor lui Duggan la adresa poliţiştilor care l-au împuşcat mortal, să fi fost alimentate de alţi traficanţi, care să vrea să le dea poliţiştilor o lecţie.
Deşi aceasta nu este decât o ipoteză, ea ar trebui luată în considerare, susţine sursa citată. Asta deşi varianta de mai sus elimină posibilitatea ca revoltele să fi pornit pur şi simplu dintr-o îngrijorare a membrilor societăţii faţă de abuzurile autorităţilor.”
Cantareata britanica Amy Winehouse a murit…
Dumnezeu s-o ierte! S-a stins din viata la numai 27 de ani, intr-un mod cu totul neasteptat…
Amy Winehouse a murit. Cântăreaţa a fost găsită moartă în locuinţa sa din Londra – VIDEO
„„Când au ajuns, poliţiştii au găsit corpul unei femei de 27 de ani care a fost declarată moartă„, a comunicat poliţia londoneză.
Serviciul de ambulanţă fusese solicitat la adresa cântăreţei în jurul orei 16.00 (18.00, ora României), dar echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.”
BIOGRAFIE: Amy Winehouse – o voce remarcabilă într-o persoană cu tulburări autodestructive
„Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983 în cartierul Enfield din Londra. Părinţii săi, un şofer de taxi (Mitchell Winehouse) şi o farmacistă (Janis Winehouse) au divorţat pe vremea când ea avea nouă ani, iar de atunci Amy şi Alex, fratele său mai mare, au locuit împreună cu mama lor în Southgate.
[…]
Winehouse a fost recompensată cu cinci premii Grammy în 2008 , pentru „înregistrarea anului”, „cântecul anului” şi „cea mai bună interpretă”, cu piesa „Rehab”, „cel mai bun album pop” – „Back to Black” – şi la categoria „debutantul anului”.
Pe lângă premiile, criticile favorabile şi succesul comercial de care s-a bucurat, Winehouse a atras atenţia presei prin problemele pe care le-a avut legate de consumul de substanţe interzise. Ea a recunoscut în mai multe interviuri că avea tendinţe de automutilare, probleme alimentare şi suferea de depresie.
În 2005, a trecut printr-o perioadă în care a băut foarte mult, a consumat droguri, având schimbări bruşte de dispoziţie şi slăbind foarte mult. În octombrie 2006, Winehouse a recunoscut că a fost afectată de anorexie şi alte probleme cu mâncarea generate de sistemul nervos.
În 2007, cântăreaţa s-a măritat cu Blake Fielder-Civil, într-o ceremonie neanunţată, ţinută în Miami, Florida. Pe 14 august 2007, site-ul TMZ.comşi tabloidul britanic Daily Mirror au anunţat faptul că Winehouse, alături de soţul său au acceptat să se interneze într-o clinică de dezintoxicare după ce au ajuns dependenţi de heroină şi cocaină. În dimineaţa zilei de 23 august tabolidul britanic Daily Mail a surprins-o şi fotografiat-o pe cântăreaţă alături de soţul său umblând pe străzile Londrei însângeraţi şi răniţi.
În 2008, artista a fost diagnosticată cu emfizem pulmonar în stadiu incipient, plămânii săi suferind din cauza abuzului de droguri şi tutun. În acelaşi an, ea a mărturisit, într-un interviu pentru revista Rolling Stone, că a luat droguri în timp ce se trata pentru dependenţa de heroină, motiv pentru care şefii casei sale de discuri au pus-o sub „arest la domiciliu”.
Amy Winehouse a divorţat de Fielder-Civil pe data de 16 iulie 2009, în urma unei proceduri accelerate, la Înalta Curte de Justiţie din Londra, însă nici unul dintre cei doi nu a fost prezent la tribunal.
După ce s-a internat de mai multe ori la reabilitare, dar şi pentru a se trata de diverse afecţiuni, Amy Winehouse le-a dat din nou fanilor ei motive de îngrijorare, anul acesta, după ce a fost fluierată copios de spectatori în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Belgrad, în luna iunie, deoarece părea că se află în stare de ebrietate. Ulterior, artista, care trebuia să susţină un concert şi la Bucureşti pe 15 august, a anunţat că şi-a anulat turneul european din această vară.
De altfel, în ultimii patru ani, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decât pentru muzica sa. Cântăreaţa cu o voce excepţională este cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinţa de automutilare, anorexie şi bulimie. Amy Winehouse a efectuat câteva cure scurte de dezintoxicare, iar în ultima vreme, părea că şi-a făcut ordine în viaţa personală, după o vacanţă prelungită pe insula St. Lucia în 2009.
Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care-i caracterizează muzica. Un alt atu al controversatei artiste britanice este talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care o scrie este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Producătorul american Quincy Jones a declarat că Amy Winehouse este atât de talentată încât „vine de pe alta planetă”, susţinând că este onorat de faptul că artista britanică cântă pe albumul său de cover-uri intitulat „Q: Soul Bossa Nostra”.
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost găsită moartă în locuinţa sa din Londra, sâmbătă seară, cauza decesului nefiind încă aflată.”
Ascultă aici cele mai cunoscute melodii ale lui Amy Winehouse
Drogurile, alcoolul…
O mare nenorocire… E greu de inteles cum artisti talentati, care ajung in topuri, atat de apreciati, cu melodii care incanta zeci de milioane de fani, deci oameni care au reusit in viata prin munca si talentul lor, isi dispretuiesc pur si simplu sanatatea si nu au deloc grija de aceasta: consum aberant de droguri, de alcool, viata neregulata (sau poate mai corect ar fi spus ca duc o viata ciudata), ca sa ajunga la o varsta atat de tanara in mormant. Si nu e vorba numai de Amy Winehouse… Elvis Presley, Jimmy Hendrix… Michael Jackson….Ce pacat! Ce mare pacat!
Dar iata ce ne spune si Wikipedia despre Amy Winehouse:
„Substance abuse and mental health issues
Winehouse’s battles with substance abuse were the subject of much media attention. In various interviews, she admitted to having problems with self-harm, depression and eating disorders.[6][7] In 2005, she went through a period of drinking, heavy drug use, violent mood swings and weight loss.[18] People who saw her during the end of that year and early 2006 reported a rebound that coincided with the writing of Back to Black.[18] Her family believes that the mid-2006 death of her grandmother, who was a stabilising influence, set her off into addiction.[18] In August 2007, Winehouse cancelled a number of shows in the UK and Europe, citing exhaustion and ill health. She was hospitalised during this period for what was reported as an overdose of heroin, ecstasy, cocaine, ketamine and alcohol.[143] Winehouse told a magazine that the drugs were to blame for her hospitalisation and that „I really thought that it was over for me then.”[144] Soon after, Winehouse’s father commented that when he had made public statements regarding her problems, he was using the media because it seemed the only way to get through to her.[145]
On 2 December 2007, images of the singer outside her home in the early morning hours, barefoot and wearing only a bra and jeans, appeared on the internet and in tabloid newspapers. In a statement, her spokesman blamed paparazzi harassment for the incident.[146] The spokesman reported that the singer was in a physician-supervised program and was channelling her difficulties by writing a lot of music.[147] The British tabloid The Sun posted a video of a woman, alleged to be Winehouse, apparently smoking crack cocaine and speaking of having taken ecstasy and valium. Winehouse’s father moved in with her,[148] and Island Records, her record label, announced the abandonment of plans for an American promotion campaign on her behalf.[149] In late January 2008, Winehouse reportedly entered a rehabilitation facility for a two-week treatment program.[150]
On 23 January 2008, the video was passed on to the Metropolitan Police,[149] who questioned her on 5 February.[151] No charges were brought. On 26 March 2008, Winehouse’s spokesman said she was „doing well” and denied a published report in a British tabloid that consideration was being given to having her return to rehab.[152] Her record company reportedly believed that her recovery remained fragile.[153] By late April 2008, her erratic behaviour, including an allegation of assault, caused fear that her drug rehabilitation efforts have been unsuccessful,[154] leading to efforts by Winehouse’s father and manager to seek assistance in having her sectioned.[155] Her dishevelled appearance during and after a scheduled club night in September sparked new rumors of a relapse. Photographers were quoted as saying she appeared to have cuts on her legs and arms.[106]
In an interview released in June 2009 Winehouse’s father said the singer was in a drug replacement programme. He said she was gradually recovering but that heavy drinking was causing „slight backward steps”. A documentary shot early in 2009 shows Winehouse apparently intoxicated according to a newspaper report.[156] Pictures published by a magazine in July 2009 upon her return to the United Kingdom from her extended stay in St. Lucia appeared to show that Winehouse had gained weight and that her complexion was improved.[157] In an October 2010 interview Winehouse said she had been drug-free for three years, saying „I literally woke up one day and was like, ‘I don’t want to do this any more.’”
Legal problems
In October 2007, Winehouse and her then-husband were arrested in Bergen, Norway for possession of seven grams of marijuana. The couple were later released and fined 3850 kroner (around £350).[160] Winehouse first appealed the fines, claiming she was „duped” into confessing,[160][161] but later dropped the appeal.[162]
On 26 April 2008, Winehouse was cautioned after she admitted to police she slapped a man in the face, a „common assault” offence. She voluntarily turned herself in and was held overnight. Police said, at her arrival she was „in no fit state” to be interviewed.[163] Winehouse was arrested on 7 May 2008 on suspicion of possessing drugs after a video of her apparently smoking crack cocaine was passed to the police in January,[164] but was released on bail a few hours later because they could not confirm, from the video, what she was smoking.[143][165] The Crown Prosecution Service considered charging her with possessing a controlled drug and allowing her premises to be used for the supply by others of a controlled drug, but she was cleared when the service could not establish that the substance in the video was a controlled drug.[166] In reaction to the decision, former police commander John O’Connor said it is an „absolute scandal that nothing could be done” about Winehouse „cooking a snook at the law”.[167] Some members of Parliament also reacted negatively.[167][168] Two London residents were subsequently charged with conspiracy to supply cocaine and ecstasy to Winehouse.[169] One of the pair was sentenced to two years in prison on 13 December 2008, while the other received a two-year community order.[170]
On 5 March 2009, Winehouse was arrested and charged with common assault following a claim by a woman that Winehouse hit her in the eye at a September 2008 Prince’s Trust charity ball.[171] At the same time, she was reported to have spat at the English socialite Pippa Middleton and to have headbutted a photographer.[172] Winehouse’s spokesperson announced the singer cancelled a scheduled United States Coachella Festival appearance in „light of current legal issues”.[173] Swearing in under her legal name of Amy Jade Civil, Winehouse appeared in court on 17 March to enter her plea of not guilty.[174] On 23 July her assault trial began with prosecutor Lyall Thompson charging that Winehouse acted with „deliberate and unjustifiable violence” while appearing to be under the influence of alcohol or another substance. The woman, Sharene Flash, testified that Winehouse „punched me forcefully in my right eye. She used a fist, her right one.” Winehouse testified that she did not punch Flash, but tried to push Flash away from her because she was scared of Flash. Winehouse cited her worry that Flash would sell her story to a tabloid, Flash’s height advantage, and Flash’s „rude” behaviour as reasons for her fear of Flash.[175][176] On the 24 July, District Judge Timothy Workman ruled that Winehouse was not guilty of the charge. Workman cited the facts that all but two of the witnesses were intoxicated at the time of the incident and that medical evidence did not show „the sort of injury that often occurs when there is a forceful punch to the eye”.[177]
On 19 December 2009, Winehouse was arrested again on charges of common assault, plus another charge of public order offence. Winehouse assaulted the front-of-house manager of the Milton Keynes Theatre after he asked her to move from her seat.[178] On 20 January 2010, she admitted common assault and disorderly behaviour. She was given a two-year conditional discharge and ordered to pay £85 court costs and £100 compensation to the man she attacked.[179]
Health problems
On 23 June 2008, Winehouse’s publicist corrected earlier misstatements by Mitch Winehouse that his daughter had a small amount of emphysema, instead claiming she had signs of what could lead to early-stage emphysema.[180] Mitch Winehouse had also stated that his daughter’s lungs are operating at 70 percent capacity and that she had an irregular heartbeat. Mitch Winehouse said that these problems were caused by her chain smoking and crack cocaine use. The singer’s father also reported that doctors have warned Winehouse that, if she continued smoking crack cocaine, she would have to wear an oxygen mask and would eventually die.[181] In a radio interview, Mitch Winehouse said the singer is responding „fabulously” to treatment which includes being covered with nicotine patches.[182] British Lung Foundation spokesman Keith Prowse noted this type of condition can be managed with treatment. Prowse also said the condition is not normal for a person her age but „heavy smoking and inhaling other substances like drugs can age the lungs prematurely”.[183] Norman H. Edelman of the American Lung Association explained that if she stopped smoking, her lung functions would decline at the rate of a normal person, but continued smoking would lead to a more rapid decline in lung function.[184] Photographs of the singer with a cigarette in her mouth, taken 23 June 2008, were widely published.[185]
Winehouse was released from The London Clinic 24 hours after returning from a temporary leave to perform at Nelson Mandela‘s 90th birthday and at a concert in Glastonbury, and continued receiving treatment as an outpatient.[186] On 23 July Winehouse stated that she had been diagnosed with „some areas of emphysema” and said she is getting herself together by „eating loads of healthy food, sleeping loads, playing my guitar, making music and writing letters to my husband every day”.[187] Winehouse began precautionary testing on her lungs and chest on 25 October 2008[188] at the London Clinic for what was reported as a chest infection. Winehouse was in and out of the facility and was granted permission to set her own schedule regarding home leave.[70] She returned to the hospital on 23 November 2008 for a reported reaction to her medication.””
Si atunci se pune aceasta problema: de ce un astfel de om, cum a fost Amy, atat de talentat si plin de succes (oare nu ne dorim cu totii succesul?) sa-si complice in asa hal viata si sa-si ruineze in modul asta sanatatea: cu heroina, cocaina, ecstasy si tot felul de porcarii de genul asta? Cand ar avea toate conditiile si posibilitatile sa se trateze si sa-si pastreze in conditiuni cat se poate de bune sanatatea. Mai ales ca au si bani multi, care ar trebui sa le permita sa-si ingrijeasca sanatatea cum nu se poate mai bine. Dupa cum se spune, sanatatea e cel mai mare bun al omului, cel mai de pret. Sa-ti ignori in felul acesta sanatatea si sa nu ai grija deloc de ea…
De remarcat ca foarte multe vedete trec printr-o faza a drogurilor, ca sa zic asa, care le poate fi fatala… Probabil, stau si ma gandesc, tentatia e foarte mare. Insa nu ar fi mai simplu sa renunte la droguri si sa-si vada linistiti de viata, fara sa o altereze cu astfel de substante nocive? Ai bani, ai posibilitati, ai putea face un sport, te-ai putea duce in zone montane, in statiuni celebre, ai putea schia sau face drumetii, ai putea merge la mare, pe o plaja exotica… De ce drogurile? Eu asta nu inteleg… De ce aceste vedete aleg drogurile…? Se simt oare refacute psihic si fizic dupa un efort indelungat consumand droguri? Dar asta e o mare prostie! O vacanta la munte si o drumetie la aer curat te reface cu adevarat de pe urma unui efort fizic si intelectual sustinut. Aerul curat intareste organismul si aeriseste creierul. Eu pot sa inteleg ca un mare artist face un efort considerabil si ma refer la repetitii, turnee, inregistrari, etc, nu e usor, inteleg asta. Dar, pentru ca sa se refaca, de ce nu se duce la munte o luna de zile, intr-o statiune frumoasa, la aer curat si nu face o drumetie? S-ar simti dupa, cu puteri inzecite si insutite! Eu asta inteleg prin relaxare si refacere! Nu droguri si tot felul de astfel de otravuri care ii imbogatesc pe mafioti si lasa in urma atatea tragedii!
Mi-e greu sa-i inteleg…
Iata si un articol din Gandul:
De ce A MURIT AMY WINEHOUSE. Ultima vizită la dealerul de droguri
Se arata, printre altele, ca:
„Cântăreaţa Amy Winehouse a murit, sâmbătă, în casa ei din Londra, în urma a ceea ce pare a fi o supradoză de droguri, scrie Daily Mail.
Duminică, tabloidele britanice au scris că starul ar fi cumpărat un „cocktail de narcotice” în orele dinaintea morţii sale.
O sursă a declarat revistei The People că, vineri seara, a văzut-o pe Amy cumpărând cocaină, heroină, ecstasy şi ketamină, de la un dealer de droguri. „Părea pe cai mari vineri seara. Dar nu cred că voia să iasă undeva, ci să rămână în apartamentul ei”, a declarat sursa.
O relaţie nereuşită a amplificat depresia vedetei
În plus, se pare că Amy era devastată şi nu putea fi consolată după despărţirea de prietenul ei, regizorul Reg Traviss (34 de ani), care a părăsit-o luna trecută, înainte ca artista să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.
Apropiaţii cuplului spun că Reg, care în timpul relaţiei cu Amy a refuzat o cerere în căsătorie din partea acesteia, era „disperat” să o aducă pe cântăreaţă pe drumul cel bun, dar a renunţat când şi-a dat seama că „nu se poate lupta cu demonii”.
Mama vedetei: Moartea lui Amy era „doar o chestiune de timp”
Noaptea trecută, sosită la reşedinţa lui Amy din Londra, mama cântăreţei a declarat că şi-a dat seama încă de vineri că moartea fiicei sale este „doar o chestiune de timp”. „Vineri, când ne-am văzut, părea complet pierdută. Dar prefer să rămân cu ultimele cuvinte pe care mi le-a spus: ‘Te iubesc, mamă’. Aceste cuvinte le voi reţine mereu şi aşa o voi ţine minte pe Amy”, a declarat Janis Winehouse.
Mitch, tatăl vedetei, care se afla într-un turneu în New York cu trupa lui de jazz, a venit de urgenţă la Londra când a auzit vestea tragică. „Vin acasă. Trebuie să fiu cu Amy, nu pot să clachez. Familia mea are nevoie de mine”, a declarat Mitch. Interesant este că tatăl cântăreţei a declarat în numeroase rânduri că Amy va sfârşi tragic dacă nu renunţă la droguri şi la băutură.”
Stiri amalgamate…
dar interesante si, cred eu, semnificative. Iata ce aflam din Gandul:
POVESTEA LUI BOBBY OCHELARI, vânat 30 de ani de FBI. Lista numelor şi poreclelor celor 127 de gangsteri arestaţi. CINE ESTE PROFESORUL
Năstase „se gândeşte” la SUSPENDAREA LUI BĂSESCU. Cum vor pesediştii să schimbe Constituţia
Din Romania Libera:
WikiLeaks: Iranul, printre primele state din lume în ceea ce priveşte traficul de droguri
Plecăm la război cu Germania şi Franţa?
un editorial de CRISTIAN CAMPEANU
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR