Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Are dreptate Elena Udrea? Care e parerea Dvs.?

Iata ce scrie Elena Udrea pe Facebook:

„Printre partile bune din experienta puscariei, este trezitul la sase dimineata. Desi m-am culcat tarziu pentru cum m-am obisnuit, am fost in picioare inainte de rasarit.
Am in minte o idee din emisiunea de ieri seara: ca as putea fi si eu o victima colaterala si, ca as putea accepta acest fapt asa cum, teoretic, inainte am acceptat ca se poate intampla in cazul altora. Diferenta este ca atunci mi se parea ca exista o cauza inalta, nevoia de stat de drept, pentru care merita sa trecem cu vederea actiuni nedemocratice cum ar fi interventia serviciilor secrete in actul de justitie. Acum am inteles ce este oricum evident pentru toti cei care vor sa vada, ca scopul este chiar preluarea puterii de catre reprezentantii serviciilor secrete de la clasa politica, care o detine democratic, in urma alegerilor electorale.
Chiar si asa, inainte oamenii erau trimisi in judecata in stare normala, de libertate. Acum au venit cu practica generalizata a arestarilor preventive regizate in spectacole televizate, a politicienilor si a oamenilor de afaceri, care a ingrozit pe toti cei care li s-ar putea opune si i-a redus la tacere, pentru ca totul trebuie sa se intample rapid. Ei nu pot astepta cativa ani sa fie judecati cei care trebuie inlaturati chiar acum. De aceea cred ca nici nu isi bat capul sa faca dosare serioase, cu probe, pentru ca nu tragerea la raspundere ii intereseaza ci scoaterea acestora din scena.
Tot acesta este si motivul pentru care sunt vizate de anchete doar firmele romanesti: oamenii de afaceri romani sunt chiar ei lideri in societate, deci si ei trebuie inlaturati iar firmele romanesti distruse, locul lor urmand sa fie luat de companii straine, care nu sunt interesate de cine conduce Romania ci doar sa faca bani pe care sa si-i duca la ei acasa.
Si atunci, evident ca nu vorbim de victime colaterale intr-o lupta cu scop inalt ci, de un plan bine gandit si executat de a prelua in mod nedemocratic si in interes de grup conducerea tarii, folosind pretextul atat de popular al anticoruptiei.
Intrebarea este daca suntem pregatiti sa renuntam atat de usor la democratia castigata greu in 1989 si sa ne lasam condusi din nou de generali?”

Daca lucrurile stau asa, atunci Traian Basescu, cand era Presedinte, nu a facut sau nu a putut face prea multe. V-as propune sa (re)cititi un articol nu prea vechi de-al meu, de la sfarsitul lui 2014:

Ce Romanie lasa Traian Basescu dupa doua mandate…?

Unde, printre altele, aratam:

„– A scapat Romania de coruptie? Adevarul este ca au cazut cateva nume grele, ca sa zic asa. Presedintele a mizat pe independenta Justitiei. Sistemul insa s-a schimbat? Suntem la sfarsitul celui de-al doilea mandat a lui Basescu – cititi acest articol din Gandul despre seful IPJ Gorj, Salvador Caragea, caz dezbatut si la Jocurile de Putere a le lui Rares Bogdan.

[…]

– A dat multa putere serviciilor secrete, fara sa le reformeze.

Desi a condamnat comunismul, Traian Basescu a ramas tot un comunist. Traian Basescu nu s-a despartit de un trecut totalitar ci si-a dorit sa aiba o putere mai mare decat ii ingaduie Constitutia. Si-a dorit sa fie un Ceausescu dar care sa stea doar 10 ani la Putere – asa trebuie interpretata celebra lui declaratie: acel Ceausescu despre care vorbea era el, care se dorea cel mai mare Presedinte al Romanilor. Asa cum s-a dorit sa fie un rege Mihai care sa-l eclipseze pe maresalul Antonescu – tot dintr-o declaratie celebra a carei interpetare corecta asta este. El si-a dorit sa conduca intr-un mod totalitar Romania sprijinit pe puterea serviciilor secrete si a institutiilor de forta reprezentate prin procurori. Asta era visul lui Traian Basescu. De aici se vede duplicitatea sa cand a condamnat comunismul (18 decembrie 2006) ca ilegitim si criminal, dar a incercat sa se foloseasca de metodele acestuia, macar in parte. De aici se vede, din pacate, toxicitatea profunda de care a dat dovada acest individ care a ajuns Presedintele Romaniei.

– A zis:

„E mai rău să fii macovist decât să fii băsist. Macovismul e forma prostească a băsismului. E forma teoretică extremistă, cu care nu ai ce să faci”

Si asta dupa ce s-au sustinut unul pe altul ani de zile. Acuma recunoaste ca e mai rau… Au inceput sa se atace unul pe altul in campania electorala cand logic ar fi fost sa nu o faca pentru ca au fost parteneri, colaboratori, au impartit impreuna aceleasi idealuri.

– Foarte straniu la Basescu este tocmai acest lucru: despartirea de comunism dar, apoi, revenirea la el, la practicile sale totalitare. Chiar si declaratia sa ca ar fi cel mai pregatit pentru functia de prim-ministru tradeaza la Basescu o sete de putere nemarginita, tipica pentru un lider comunist sau totalitar. Reformele in justitie au fost facute sub presiunea venita din exterior – UE, SUA. Daca era sa fie dupa acest individ, Basescu, Justitia, DNA, DIICOT i-ar fi fost in intregime aservite. Basescu ar fi controlat tot, precum un dictator dintr-o fosta republica sovietica dictatoriala, care graviteaza in jurul Kremlinului. Norocul nostru este ca UE si SUA ne-au cerut reforme in Justitie si ne-au aratat ce anume deoarece, cu astfel de indivizi cu o asemenea mentalitate – si Basescu nu e singurul -, Romania s-ar fi afundat intr-o mlastina a coruptiei specifica unor foste republici sovietice.

– Este adevarat, Basescu a facut si lucruri bune pentru ca a dorit corectitudine in anumite lucruri, a incercat sa atraga intelectualitatea de buna calitate in politica, i-a dezavuat pe baroni si a actionat impotriva lor, si-a dat seama de pericolul pe care il reprezinta coruptia, a indemnat Justitia sa actioneze independent, a luptat pentru integrarea in Spatiul Schengen, a dorit o apropiere mai mare de SUA, a cautat sa se distanteze de Moscova.”

Riscurile semnalate de Elena Udrea mi se par de luat in seama. Pentru ca, asa cum se vede si din articolul meu la care faceam referire mai sus, in Romania nu prea s-au facut reforme. Iar situatia economica e una de stagnare, chiar daca exista o crestere economica mica, si lucrul asta tot datorita absentei reformelor. Insa, daca e sa aruncam o privire mai larga, situatia tarilor din Balcani, mai ales pe componenta economica, fata de Occident seamana cu situatia Americii Centrale din anii ’60-’70 fata de SUA, mai putin dictaturile de rigoare pe care, pe atunci, le intalneai in America Centrala. O zona in care CIA actiona in voie, in favoarea firmelor americane. Cam acelasi lucru pare a se intampla in Balcani azi… Actioneaza diverse servicii secrete si varii interese economico-geopolitice. Adevarul este ca pentru o firma mare, o multinationala, e mult mai usor sa opereze cu un dictator dintr-o tara slab dezvoltata. Facilitatile pot fi obtinute mai usor. Cel putin stii sigur cui trebuie sa dai mita pentru a obtine, spre exemplu, o reducere de taxe vamale. In conditii democratice e mai greu, pentru ca se mai schimba cei care sunt la Putere. Pentru o multinationala e usor sa dea o mita de 3 milioane de $ unui dictator in schimbul protectiei si al unor avantaje. In primul rand ajutorul e sigur, e pe termen lung, masurile nu sunt supuse contestarii Opozitiei. In scenariul Elenei Udrea, daca serviciile vor obtine atata Putere incat sa conduca tara, ele vor lua si mita!

Au existat astfel de cazuri si ma gandesc la o companie americana celebra: United Fruit Company. Mi-am amintit de aceasta companie citind un editorial al D-lui. Ion Cristoiu despre Cuba. In 1968 Eli. M Black a cumparat 733.000 de actiuni ale companiei, devenind actionarul majoritar. Compania devine intre timp United Brands Company, controlata de Black, desigur. Insa in 1975 U.S. Securities and Exchange Commission (SEC), adica Guvernul Federal, ca sa inteleaga toata lumea, descopera mita de 2,5 milioane de $ pe care Black a oferit-o Presedintelui Hondurasului, Dl. Oswaldo Enrique López Arellano, pentru a obtine o reducere a taxelor vamale la exportul de banane. Cu cateva saptamani inainte de ca scandalul sa izbucneasca, pe 3 februarie 1975, Black a intrat in biroul sau de la etajul 44 al caldirii Pan Am Building din Manhattan. Era ora 8 dimineata. A spart fereastra cu servieta si s-a aruncat in gol si astfel a murit. In Honduras, acelasi an, Lopez a fost inlaturat de la Putere prin lovitura de stat data de un general de-al sau, Juan Alberto Melgar, in ceea ce a fost 1975 Honduran coup d’état, scandal cunoscut si sub numele de „Bananagate„.

Sigur, s-ar putea pune problema in ce situatie e Romania si, mai larg, tarile din Balcani? Avem deja scandaluri de coruptie in curs de derulare la DNA, dar care nu au izbucnit inca: Microsoft, EADS… In ce situatie se afla, exact, Romania? De remarcat, investitiile publice au scazut drastic, cum arata si Andreea Paul. Problema este daca Romania a ajuns sau a fost adusa, fara sa ne dam seama, in situatia Hondurasului si daca se intentioneaza nu o sustinere a Presedintelui prin forta armata, ci prin serviciile secrete, mult mai discret si mai bine asa.

Nu cred ca trebuie sa fim indiferenti in ce fel de tara traim, dar mai ales ce fel de tara construim! Situatia actuala induce unele dubii cu privire la mersul drept al tarii. Fara indoiala ca un control prin serviciile secrete e unul foarte eficient, iar mita poate fi ascunsa usor si sa i se piarda urma. Serviciile secrete au astfel de posibilitati. Nu trebuie ignorata o astfel de Putere a serviciilor secrete. Scenariul e pauzibil, mai ales cand sunt multi bani in joc. Imediat dupa Revolutie, fosti comunisti si securisti au vrut sa se asigure pe termen lung impotriva intemperiilor vietii, mai ales a celei in Tranzitie. De atunci a trecut o generatie. Iar generatia actuala de securisti doreste acelasi lucru: sa se puna la adapost pe termen lung de intemperiile vietii. Lucrul care nu se poate decat acumuland multi bani si multa Putere. Schema e foarte veche. Din pacate, nu vad nimic original. Trist ar fi daca Puteri Occidentale incurajeaza o astfel de situatie. Ca Romania si Bulgaria sunt „curtea din dos” a Occidentului se vede si din faptul ca ambele tari, desi au dreptul, desi respecta conditiile tehnice, singurele valabile, nu sunt admise in Spatiul Schengen.

Ca si contraargument la ceea ce spune Elena Udrea, poate fi adus urmatorul: o situatie in care coruptia, intr-o tara, incepe sa se generalizeze si in care acest flagel a curpins politicul chiar si la nivelele inalte, nu poate fi tinuta in frau decat:

  1. politic, adica prin factorul politic ce ar urma sa controleze coruptia generalizata; sau daca nu, atunci
  2. juridic, adica un control cu ajutorul Justitiei, cam in felul in care se face azi la noi, cu DNA, ajutata de SRI, deci de catre Binom mai cuprinzator spus. Evident, si in felul acesta ar putea avea loc derapaje. Insa trebuie tinut cont ca la noi coruptia s-a extins foarte mult si-n teritoriu, la factorii politici de decizie din teritoriu. In asemenea conditii, varianta 1. conduce catre un sistem antidemocratic, deci dictatorial. Ramane varianta 2, cu operare de arestari si pericol real de derapaje de la democratie

Trebuie sa se stie insa ca situatia cu coruptia nu poate fi lasata la voia intamplarii, deci fenomenul trebuie sa fie sub control, altminteri am avea un stat mafiot in totalitate, controlat de o Mafie, nu de politic. Ar fi de dorit diminuarea in intensitate a fenomenului si cred ca s-a mai produs asa ceva. Evident, daca coruptia ar fi lasata sa se desfasoare liber, ar aduce mari prejudicii tarii si cetatenilor sai.

Iata, bunaoara, ce titreaza Romania Libera:

Trei șefi ai Poliției Prahova, la DNA pentru TAXE de PROTECȚIE și ÎNSCENĂRI. Mita luată era variată: de la bani, la combustibili sau lucernă! Șeful DGA Prahova, reținut

Se arata ca:

UPDATE: Șeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, și Emanuel Saghel, ofiţer din BCCO Ploieşti, au fost reținuți, luni seară, după mai mult de unsprezece ore de audieri.

Adrian Rădulescu, adjunctul Poliției Județene, este în continuare audiat, susțin surse judiciare.

––-

Șeful Serviciului Anticorupție Prahova (DGA), Constantin Ispas, a fost dus cu mandat, luni, la DNA, fiind suspectat de fapte grave de corupție. Alături de Constantin Ispas, au fost duși la DNA Mihail Emanuel Saghel, ofițer al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCOC), detașat la DIICOT Ploiești, și Ionuț Adrian Rădulescu, adjunct al șefului IPJ Prahova, ambii suspecți în același dosar.

Cei trei șefi din Poliția Prahova lucrau împreună pentru a estorca bani și bunuri de la diverse firme. Șeful grupului era șeful DGA Prahova, Ispas Constantin. Din arsenalul lor făceau parte șantajul, amenințarea, înscenarea.

Potrivit DNA, Constantin Ispas este acuzat de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor, cercetare abuzivă.

Ce poate face un șef DGA într-un județ

Folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, Ispas a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membrii ai cercului său relaţional.

Astfel, în perioada 2010-2014, Ispas Constantin a intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. CORYDOB PECO SERV S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. SANDCOMPANY S.R.L. Ploieşti, S.C. RINENERGY IMPEX S.R.L. Focşani şi S.C. VIACOM INVESTEC MD MIDWEST S.R.L. Focşani),

Protecția a oferit-o contra cost, banii fiind încasți prin firme – paravan  ale rudelor și apropiaților săi.

Spre exemplu,  la firma NIROS COM S.R.L. Popeşti Prahova asociați sunt  fratele său, ISPAS ION, şi fiul său ISPAS MIHAI-CONSTANTIN.O altă firmă-paravan este MILARASI S.R.L. Bucov, administrată de fratele său, Ispas Ion. Prin aceste firme de familie  Ispas încasa taxe de protecție de la mai mulți administratori de societăți comerciale.

Cum încasa taxele de protecție șefului Anticorupției din Poliția județului Prahova

Mita ( taxa de protecție)  încasată de șeful Anticorupției Ispas Constantin, era camuflată în plăți efectuate către firmele familiei, care erau înregistrate ca operațiuni comerciale (fictive) cum ar fi prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ ce în realitate nu au avut loc.

O altă modalitate de luare de mită practicată de Ispas, potrivit DNA, era încasarea directă a mitei sau obligarea părții protejate să împrumute o anumită firmă cu 200.000 de lei sau să încheie un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu 400.000 de euro, bani care nu au fost achitați ( era o formă de spălare a banilor). Una dintre persoanele obligate să plătească aceste taxe de protecție este denunțător în dosar.

Șeful DGA Prahova dădea firmelor ordine de tip mafiot

Ispas Constantin, în mod repetat, în perioada anilor 2010 – 2013 le ordona unor administratori de firme să creeze avantaje societății comerciale CORYDOB IMPEX SRL, administrată de ȘCHIOPULESCU VALENTIN VASILE, care , apoi, orienta banii către firmele familiei Ispas.,

Diverse firme din Prahova, sub amenințare sau șantaj,  primeau ordine să încheie contracte de furnizare mărfuri, să comercializeze motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziționate de această societate din Polonia și Slovenia, cu mijloacele de transport ale unei anumite firme ale lui Șchiopulescu.

Ce primea șeful DGA Prahova

Contra protecției asigurate  cu ajutorul partenerilor  săi Saghel ( polițis BCCOC, detașat la DIICOT Prahova) și Rădulescu ( adjunct IPJ Prahova) Ispas Constantin  de la ȘCHIOPULESCU VASILE VALENTIN foloase materiale, constând în:

* 1.500 lei, pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil, livrate de S.C. FERNIX IMPEX SRL, totalizând suma de 108.000 lei,

* sume de bani cuprinse între 700 – 2.000 lei, pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată,

* alimentarea autoturismului său cu motorina din parcul auto al S.C. Sandcompany S.R.L., în toată perioada menționată,

* furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul balastierei S.C. Sandcompany S.R.L., echivalentul a 45-50 basculante,

* transportul unor baloţi de lucernă sau grâu, din zona Urlaţi, la ferma din Brazi pe care o administrează în fapt, Ispas Constantin,

* a beneficiat, în vara anului 2011, de achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa și a fratelui său, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur plătit de către Şchiopulescu Valentin, cu o valoare de 2000 euro

Ocupațiile comerciale ale lui Ispas

Ispas se ocupa de „Cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, „creşterea bovinelor”, „creşterea porcinelor”, „creşterea ovinelor şi caprinelor”.

Șeful mafiei Prahova deschidea anchete împotriva polițiștilor corecți, avertiza infractorii când urmau a avea loc percheziții

Constantin Ispas a primit, în mod repetat, sume importante de bani de la Leonte Margareta și Leonte Gheorghe, precum și indirect, prin furnizarea unor mărfuri, pentru ca să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva  unor polițiști care îi anchetau pe soții Leonte pentru evaziune fiscală.

De asemenea, Ispas transmitea unei persoane cercetate că urmează să aibă o percheziție la domiciliul său, percheziție dispusă în dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Ispas i-a promis unui denunțător că îl va determina pe ofițerul coordonator din cadrul B.C.C.O. – Ploiești, comisarul șef Saghel Emanuel, să-l favorizeze în instrumentarea dosarului său penal de la D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești.

Polițiștul DIICOT Sanghel, membru al rețelei lui Ispas, a șantajat un jurnalist

Mihail Saghel, ofițer BCCOC, detașat la DIICOT, prin care șeful DGA Ispas aranja dosare, este acuzat de șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,  luare de mită, în perioada anilor 2014 – 2015.

În calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul B.C.C.O. Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de  D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Ploieşti, l-a constrâns pe un jurnalist prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive, față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai editeze și să nu mai publice materiale de presă compromițătoare, la adresa ofițerului de poliție.

Între mitele luate de Sanghel se află și bilete la meciuri de fotbal.

Cum l-a ajutat adjunctul IPJ Prahova pe șeful DGA să comită infracțiuni. Fabricarea de dosare penale 

Adjunctul IPJ Prahova, Ionuț Adrian Rădulescu, este acuzat de cercetare abuzivă, deoarece în calitate de ofiţer în cadrul D.G.A. Ploieşti, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, împreună cu Ispas Constantin, șef DGA Prahova, au folosit ameninţări și promisiuni,  pentru a determina  trei persoane să formuleze denunţuri la adresa unor  ofiţeri de poliție de la S.I.F. Prahova, ce au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Denunţurile astfel obţinute  prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare  penale înregistrate la D.N.A. – Structura Centrală – Secţia a 2-a, în cadrul cărora, ofițerii din cadrul D.G.A. – Ploieşti au fost delegați să efectueze cercetări.”

Iata ce titreaza si Gandul:

Controale la CNADNR, după acuzaţiile publice de corupţie. Director suspendat, pentru Gândul: „Dacă se ia şpagă în CNADNR? Sunt directori care au case mai mari decât Versailles-ul şi au lucrat toată viaţa lor la stat”

Se arata ca:

După acuzaţiile de corupţie din CNADNR, formulate de directori suspendaţi din companie tocmai ca urmare a dezvăluirilor făcute, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a trimis Corpul de Control pentru a verifica veridicitatea informaţiilor.

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a decis luni să trimită Corpul de Control la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, după ce în presă au apărut mai multe informaţii despre nereguli din companie.

“Ministerul îşi exercită dreptul şi obligaţia de a verifica informaţiile apărute în presă. În măsura în care acestea vor fi întemeiate, se vor lua măsurile necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor. De asemenea, în cazul în care se va impune, vor fi sesizate instituţiile abilitate. Consider că eventualele sesizări ar trebui făcute mai întâi la nivelul organelor de control ale companiei, ministerului, sau la nivelul altor instituţii. Apariţia doar în presă nu rezolvă problema şi poate fi interpretată ca un gest subiectiv”,  a declarat într-un comunicat ministrul tansporturilor, Iulian Matache.

Ministrul a solicitat ca atât în Ministerul Transporturilor, cât şi în companiile din subordinea şi sub autoritatea acestuia „să fie promovat dialogul ca element esenţial în soluţionarea conflictelor”.

Alin Goga, director adjunct de investiţii al Regionalei din Craiova a Companiei de autostrăzi, şi în trecut director juridic în structura centrală, a vorbit într-un interviu acordat gândul despre nereguli în CNADNR.

În interviu Goga a spus că în companie sunt directori care au case mai mari decât Versailles-ul, au lucrat toată viaţa lor la stat şi au gestionat contracte care şi-au mărit valoarea de la un milion de euro la 10 milioane de euro. „

Iata ce situatii putem intalni in Romania… Si trebuie, pe cale de consecinta, sa admitem ca astfel de situatii in care e prezent puternic fenomenul coruptiei sunt un pericol la adresa democratiei si a libertatii. Evident, gestionarea combaterii eficace a unui asemenea fenomen la scara nationala e un lucru foarte dificil.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Care e parerea Dvs.?

Reclame

august 18, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii