Un lucru interesant…

Mi-a atras atentia zilele acestea, uitandu-ma pe o statistica ilustrata a Eurostatului privind datoriile guvernamentale brute – aici – un lucru care s-ar parea ca trece neobservat, desi cred ca multa lume il stie deja. Si eu il stiam. Numai ca incepusem sa vad lucrurile intr-o alta lumina, ca sa zic asa.

Tratatul de la Maastricht a fost semnat pe 7 februarie 1992 si a inceput sa fie efectiv cu 1 noiembrie 1993. Acest tratat prevede printre altele ca datoria guvernamentala bruta a tarilor membre UE sa nu depaseasca 60% din PIB. De asemenea se spunea ca daca acest lucru nu poate fi indeplinit datorita unor conditii specifice atunci datoria trebuie redusa astfel incat sa se apropie de limita stabilita facand pasii necesari pentru acest lucru. Tratatul acesta este unul din pilonii Uniunii Europene.

Va propun acum sa va uitati pe statistica ilustrata a Eurostatului. Daca in 2002 (trebuie sa plimbati cursorul) inca se mai respecta aceasta regula, din 2003 observam ca ea nu se mai respecta. In 2002 erau doar Belgia si Italia intr-o situatie cu datorii mari. Dupa aceea a inceput sa nu se mai respecte regula nici in Franta, nici in Germania si nici in Austria… Inca nu a venit criza din 2008, dar daca veti plimba cursorul pe urmatorii ani veti constata ca in mod constant (chiar si inainte de criza) regula a inceput sa nu se mai respecte de catre mai multe tari, ajungandu-se la situatia prezenta…

Mi-a venit in minte ce a spus candva Milton Friedman:

„We economists don’t know much, but we do know how to create a shortage. If you want to create a shortage of tomatoes, for example, just pass a law that retailers can’t sell tomatoes for more than two cents per pound. Instantly you’ll have a tomato shortage. It’s the same with oil or gas.”

sursa: aici.

Incerc sa traduc:

„Noi economistii nu stim multe, dar ceea ce stim este sa cream insuficiente. Daca doresti, de exemplu, sa creezi o lipsa de tomate, n-ai decat sa treci o lege prin care vanzatorii sa nu poata vinde rosiile cu mai mult de 2 centi per pound. Instantaneu vei avea o insuficienta, un deficit de tomate. Este la fel in privinta petrolului sau gazului.”

Iar prin Tratatul de la Maastricht legea era ca datoria sa nu depaseasca 60% din PIB la sfarsitul anului fiscal… Interesant este – si timpul a dovedit lucrul asta – ca aceasta masura de limitare a datoriei guvernamentale printr-o lege nu numai ca nu s-a respectat in UE, dar s-a ajuns intr-adevar la o insuficienta, la o criza mai bine zis: cea a datoriilor suverane!!

Dar, stau si ma intreb, cum va fi respectat Tratatul de la Lisabona…? Prin acest tratat multe din competentele statelor membre sunt trecute in sarcina Uniunii. Deci de la mai multi la unul, ca sa zic asa. Dar daca, la un moment dat, „unitatea se scindeaza in doua, dupa regula tuturor modelelor cosmogonice – in Biblie, apele superioare se separa de cele inferioare; la nastere, copilul iese din pantecul matern” (Stefan Masu – Francmasoneria dezvaluita, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2009)? Cine garanteaza ca nu se poate intampla asa ceva?

Pe de alta parte, ceea ce am vazut eu sunt tot felul de studii referitoare la criza actuala, laborioase, si multe grafice care arata sau doresc sa arate cauza: competitivitatea superioara a statelor nordice din UE fata de cele sudice din UE. Insa trebuie spus, totusi, ca vorbim de UE in unitatea si integralitatea sa. Deja incepem sa „separam apele superioare de cele inferioare”? Milton Friedman, referindu-se la „mana invizibila” a lui Adam Smith, o definea ca: „the possibility of cooperation without coercion” – adica „posibilitatea de cooperare fara coercitie „. Deci ca sa te bucuri de beneficiile acestei „maini invizibile” trebuie sa existe, in primul rand, cooperare si aceasta cooperare trebuie sa fie fara coercitie, adica libera. Ce observam in Europa? Nu sunt cresteri economice semnificative, in schimb au crescut in mod semnificativ datoriile statelor membre. Tratatul de la Lisabona se vrea a fi „unificator”, ca sa zic asa. Dar ceea ce nu prea se vede sunt tocmai mecanismele de cooperare, in primul rand, ca sa putem vorbi de o cooperare facuta in mod liber, fara constrangeri. Creste puterea Parlamentului European, creste puterea Consiliului European, marii castigatori in urma acestui tratat, dar daca cooperarea se face doar acolo, intre ei, intre europarlamentari si intre sefii de state si de guverne, m-am cam lamurit… Pentru ca asta si demonstreaza ca, pe de o parte, nu prea sunt mecanisme de cooperare – cooperarea trebuind sa se faca in mod liber – iar ceea ce avem se dovedeste destul de greoi de aplicat, amplificat si de multa birocratie de la Bruxelles, adica e practic de neaplicat… Or, Uniunea Europeana ar fi trebuit sa functioneze cam in felul in care arata Milton Friedman in introducerea la povestirea lui Leonard Read – I, Pencil: My Family Tree as told to Leonard E. Read – din care voi cita:

„We used Leonard’s story in our television show, „Free to Choose,” and in the accompanying book of the same title to illustrate „the power of the market” (the title of both the first segment of the TV show and of chapter one of the book). We summarized the story and then went on to say:

I.3

„None of the thousands of persons involved in producing the pencil performed his task because he wanted a pencil. Some among them never saw a pencil and would not know what it is for. Each saw his work as a way to get the goods and services he wanted—goods and services we produced in order to get the pencil we wanted. Every time we go to the store and buy a pencil, we are exchanging a little bit of our services for the infinitesimal amount of services that each of the thousands contributed toward producing the pencil.

I.4

„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”

I.5

„I, Pencil” is a typical Leonard Read product: imaginative, simple yet subtle, breathing the love of freedom that imbued everything Leonard wrote or did. As in the rest of his work, he was not trying to tell people what to do or how to conduct themselves. He was simply trying to enhance individuals’ understanding of themselves and of the system they live in.

I.6

That was his basic credo and one that he stuck to consistently during his long period of service to the public—not public service in the sense of government service. Whatever the pressure, he stuck to his guns, refusing to compromise his principles. That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government.”

Este o mare idee aici, care nu se poate sa nu te emotioneze:

„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”

incerc sa traduc:

„Este uluitor ca acest creion a fost vreodata produs. Nu cineva stand intr-un birou, de la centru, a dat ordine acestor mii de oameni. Nu politia militara a aplicat ordine care nu au fost date. Acesti oameni care traiesc in multe tinuturi, vorbesc limbi diferite, practica religii diferite, poate se si urasc unul pe altul – dar niciuna din aceste diferente nu i-a impiedicat sa coopereze ca sa produca un creion. Cum s-a intamplat asta? Adam Smith ne da raspunsul, in urma cu doua sute de ani”

Si spune in final:

„That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government”

adica:

„De aceea el (autorul povestirii, n.m) a fost atat de eficace in a tine in viata, de timpuriu, si raspandind ideea de baza ca libertatea umana cere proprietate privata, competitie libera si un guvern sever limitat”

Or, nu cumva cam asa trebuia sa functioneze si Uniunea Europeana…?

Daca ne vom uita pe statistica ilustrata a Eurostatului, vom observa ca Italia si Belgia aveau datorii mari, istorice. S-a ajuns acum la o situatie cu mult mai complicata decat in trecut pentru ca foarte multe tari au datorii mari, inclusiv mari puteri economice ca Franta, Germania, Marea Britanie. Sa ne uitam insa si la Portugalia, care in 2002 avea o datorie bruta de 56% din PIB si acum are 130% din PIB. Ce facem? Sa incerce aceste tari sa reduca datoria pana la 60% din PIB, cum spune Tratatul de la Maastricht care, pe scara atat de larga, nu a fost respectat nici de Franta, nici de Germania, nici de Marea Britanie, nici de altii? Si sa se faca acest lucru, reducerea acestor datorii, in detrimentul cooperarii intre tarile europene? Este limpede ca o astfel de idee nu prea e fezabila deoarece consecintele economice ar fi devastatoare pentru aceste tari. De asemenea avem o problema de disfunctionalitate, nu este normal ca sa ai cresteri economice mici, in schimb sa creasca datoriile guvernamentale cu o asa mare rapiditate, iar in unele tari a crescut mult, in unele chiar foarte mult, somajul. In schimb vedem cum tari ca Italia sau Grecia par a se orienta catre Rusia, adica in afara Uniunii Europene. Ceea ce arata ca, la ora actuala, cooperarea sau, mai bine zis, posibilitatea de cooperare e foarte diminuata in interiorul Uniunii, fiecare tara incercand sa-si vada, in exclusivitate, propriile interese. Nu stiu de ce, dar am cateodata impresia ca situatia creata in Ucraina are rolul sa mascheze situatia dificila prin care trece Uniunea Europeana in prezent. Cel putin se pliaza foarte bine si acopera situatia UE din prezent. In aceasta privinta s-ar putea sa ma insel. Insa nici nu pot trece cu vederea situatia actuala din Uniunea Europeana.

As mai dori sa spun cate ceva despre cooperare…

O cooperare presupune cel putin doua parti. Dintr-o cooperare fiecare parte implicata ar trebui sa castige ceva. Colaborarile, in astfel de cazuri, nu se pot face pe gratis si ele, in general vorbind, trebuie sa fie juste. Altminteri am asista la o putere de impunere exercitata de unele state asupra altor state, ceea ce nu e in regula si nici in acord cu principiile UE. Chestiunea la care ma gandesc este ca daca aceste colaborari, juste, s-ar fi facut asa cum trebuie nu am fi avut aceasta prapastie, ca sa zic asa, intre competitivitatea nordicilor in comparatie cu a sudicilor si s-ar fi redus decalajele de dezvoltare intre Estul si Vestul Europei, chiar daca Vestul ar fi ramas, desigur, mai prosper si mai bine dezvoltat economic si s-ar fi redus si fluxurile de imigranti veniti din Est catre Vest, care au fost, practic, singura forma concreta de colaborare, ca sa zic asa. Mai putin am asistat la fluxuri de capital dinspre centru spre periferie sau din Vest catre Est – care ar fi reprezentat o alta forma de colaborare ce ar fi trebuit s-o echilibrze pe prima -, iar cu ocazia crizei acestea s-au retras din nou catre centru, de unde proveneau, fara ca situatia sa se amelioreze cumva. Inclusiv fondurile europene la care o tara membra are dreptul – si care ar putea fi privite tot ca o forma de colaborare – nu prea rezolva problema.

De aici se vede ca mecanismele de colaborare – ceea ce pentru UE ar trebui sa insemne armonizare – nu sunt bine puse la punct si ca aceasta colaborare exista mai mult doar la nivel politic, mai putin intre firme, mai putin intre cetateni.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ce mai spun specialistii…

Gandul titreaza:

Economistul care a văzut marea criză: euro va coborî sub dolar

si

EXCLUSIV: ROMÂNIA MAI TREBUIE SĂ ÎMPRUMUTE 5,2 MLD. EURO