Un lucru interesant…

Mi-a atras atentia zilele acestea, uitandu-ma pe o statistica ilustrata a Eurostatului privind datoriile guvernamentale brute – aici – un lucru care s-ar parea ca trece neobservat, desi cred ca multa lume il stie deja. Si eu il stiam. Numai ca incepusem sa vad lucrurile intr-o alta lumina, ca sa zic asa.

Tratatul de la Maastricht a fost semnat pe 7 februarie 1992 si a inceput sa fie efectiv cu 1 noiembrie 1993. Acest tratat prevede printre altele ca datoria guvernamentala bruta a tarilor membre UE sa nu depaseasca 60% din PIB. De asemenea se spunea ca daca acest lucru nu poate fi indeplinit datorita unor conditii specifice atunci datoria trebuie redusa astfel incat sa se apropie de limita stabilita facand pasii necesari pentru acest lucru. Tratatul acesta este unul din pilonii Uniunii Europene.

Va propun acum sa va uitati pe statistica ilustrata a Eurostatului. Daca in 2002 (trebuie sa plimbati cursorul) inca se mai respecta aceasta regula, din 2003 observam ca ea nu se mai respecta. In 2002 erau doar Belgia si Italia intr-o situatie cu datorii mari. Dupa aceea a inceput sa nu se mai respecte regula nici in Franta, nici in Germania si nici in Austria… Inca nu a venit criza din 2008, dar daca veti plimba cursorul pe urmatorii ani veti constata ca in mod constant (chiar si inainte de criza) regula a inceput sa nu se mai respecte de catre mai multe tari, ajungandu-se la situatia prezenta…

Mi-a venit in minte ce a spus candva Milton Friedman:

„We economists don’t know much, but we do know how to create a shortage. If you want to create a shortage of tomatoes, for example, just pass a law that retailers can’t sell tomatoes for more than two cents per pound. Instantly you’ll have a tomato shortage. It’s the same with oil or gas.”

sursa: aici.

Incerc sa traduc:

„Noi economistii nu stim multe, dar ceea ce stim este sa cream insuficiente. Daca doresti, de exemplu, sa creezi o lipsa de tomate, n-ai decat sa treci o lege prin care vanzatorii sa nu poata vinde rosiile cu mai mult de 2 centi per pound. Instantaneu vei avea o insuficienta, un deficit de tomate. Este la fel in privinta petrolului sau gazului.”

Iar prin Tratatul de la Maastricht legea era ca datoria sa nu depaseasca 60% din PIB la sfarsitul anului fiscal… Interesant este – si timpul a dovedit lucrul asta – ca aceasta masura de limitare a datoriei guvernamentale printr-o lege nu numai ca nu s-a respectat in UE, dar s-a ajuns intr-adevar la o insuficienta, la o criza mai bine zis: cea a datoriilor suverane!!

Dar, stau si ma intreb, cum va fi respectat Tratatul de la Lisabona…? Prin acest tratat multe din competentele statelor membre sunt trecute in sarcina Uniunii. Deci de la mai multi la unul, ca sa zic asa. Dar daca, la un moment dat, „unitatea se scindeaza in doua, dupa regula tuturor modelelor cosmogonice – in Biblie, apele superioare se separa de cele inferioare; la nastere, copilul iese din pantecul matern” (Stefan Masu – Francmasoneria dezvaluita, Editura Solaris Print, Bucuresti, 2009)? Cine garanteaza ca nu se poate intampla asa ceva?

Pe de alta parte, ceea ce am vazut eu sunt tot felul de studii referitoare la criza actuala, laborioase, si multe grafice care arata sau doresc sa arate cauza: competitivitatea superioara a statelor nordice din UE fata de cele sudice din UE. Insa trebuie spus, totusi, ca vorbim de UE in unitatea si integralitatea sa. Deja incepem sa „separam apele superioare de cele inferioare”? Milton Friedman, referindu-se la „mana invizibila” a lui Adam Smith, o definea ca: „the possibility of cooperation without coercion” – adica „posibilitatea de cooperare fara coercitie „. Deci ca sa te bucuri de beneficiile acestei „maini invizibile” trebuie sa existe, in primul rand, cooperare si aceasta cooperare trebuie sa fie fara coercitie, adica libera. Ce observam in Europa? Nu sunt cresteri economice semnificative, in schimb au crescut in mod semnificativ datoriile statelor membre. Tratatul de la Lisabona se vrea a fi „unificator”, ca sa zic asa. Dar ceea ce nu prea se vede sunt tocmai mecanismele de cooperare, in primul rand, ca sa putem vorbi de o cooperare facuta in mod liber, fara constrangeri. Creste puterea Parlamentului European, creste puterea Consiliului European, marii castigatori in urma acestui tratat, dar daca cooperarea se face doar acolo, intre ei, intre europarlamentari si intre sefii de state si de guverne, m-am cam lamurit… Pentru ca asta si demonstreaza ca, pe de o parte, nu prea sunt mecanisme de cooperare – cooperarea trebuind sa se faca in mod liber – iar ceea ce avem se dovedeste destul de greoi de aplicat, amplificat si de multa birocratie de la Bruxelles, adica e practic de neaplicat… Or, Uniunea Europeana ar fi trebuit sa functioneze cam in felul in care arata Milton Friedman in introducerea la povestirea lui Leonard Read – I, Pencil: My Family Tree as told to Leonard E. Read – din care voi cita:

„We used Leonard’s story in our television show, „Free to Choose,” and in the accompanying book of the same title to illustrate „the power of the market” (the title of both the first segment of the TV show and of chapter one of the book). We summarized the story and then went on to say:

I.3

„None of the thousands of persons involved in producing the pencil performed his task because he wanted a pencil. Some among them never saw a pencil and would not know what it is for. Each saw his work as a way to get the goods and services he wanted—goods and services we produced in order to get the pencil we wanted. Every time we go to the store and buy a pencil, we are exchanging a little bit of our services for the infinitesimal amount of services that each of the thousands contributed toward producing the pencil.

I.4

„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”

I.5

„I, Pencil” is a typical Leonard Read product: imaginative, simple yet subtle, breathing the love of freedom that imbued everything Leonard wrote or did. As in the rest of his work, he was not trying to tell people what to do or how to conduct themselves. He was simply trying to enhance individuals’ understanding of themselves and of the system they live in.

I.6

That was his basic credo and one that he stuck to consistently during his long period of service to the public—not public service in the sense of government service. Whatever the pressure, he stuck to his guns, refusing to compromise his principles. That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government.”

Este o mare idee aici, care nu se poate sa nu te emotioneze:

„It is even more astounding that the pencil was ever produced. No one sitting in a central office gave orders to these thousands of people. No military police enforced the orders that were not given. These people live in many lands, speak different languages, practice different religions, may even hate one another—yet none of these differences prevented them from cooperating to produce a pencil. How did it happen? Adam Smith gave us the answer two hundred years ago.”

incerc sa traduc:

„Este uluitor ca acest creion a fost vreodata produs. Nu cineva stand intr-un birou, de la centru, a dat ordine acestor mii de oameni. Nu politia militara a aplicat ordine care nu au fost date. Acesti oameni care traiesc in multe tinuturi, vorbesc limbi diferite, practica religii diferite, poate se si urasc unul pe altul – dar niciuna din aceste diferente nu i-a impiedicat sa coopereze ca sa produca un creion. Cum s-a intamplat asta? Adam Smith ne da raspunsul, in urma cu doua sute de ani”

Si spune in final:

„That was why he was so effective in keeping alive, in the early days, and then spreading the basic idea that human freedom required private property, free competition, and severely limited government”

adica:

„De aceea el (autorul povestirii, n.m) a fost atat de eficace in a tine in viata, de timpuriu, si raspandind ideea de baza ca libertatea umana cere proprietate privata, competitie libera si un guvern sever limitat”

Or, nu cumva cam asa trebuia sa functioneze si Uniunea Europeana…?

Daca ne vom uita pe statistica ilustrata a Eurostatului, vom observa ca Italia si Belgia aveau datorii mari, istorice. S-a ajuns acum la o situatie cu mult mai complicata decat in trecut pentru ca foarte multe tari au datorii mari, inclusiv mari puteri economice ca Franta, Germania, Marea Britanie. Sa ne uitam insa si la Portugalia, care in 2002 avea o datorie bruta de 56% din PIB si acum are 130% din PIB. Ce facem? Sa incerce aceste tari sa reduca datoria pana la 60% din PIB, cum spune Tratatul de la Maastricht care, pe scara atat de larga, nu a fost respectat nici de Franta, nici de Germania, nici de Marea Britanie, nici de altii? Si sa se faca acest lucru, reducerea acestor datorii, in detrimentul cooperarii intre tarile europene? Este limpede ca o astfel de idee nu prea e fezabila deoarece consecintele economice ar fi devastatoare pentru aceste tari. De asemenea avem o problema de disfunctionalitate, nu este normal ca sa ai cresteri economice mici, in schimb sa creasca datoriile guvernamentale cu o asa mare rapiditate, iar in unele tari a crescut mult, in unele chiar foarte mult, somajul. In schimb vedem cum tari ca Italia sau Grecia par a se orienta catre Rusia, adica in afara Uniunii Europene. Ceea ce arata ca, la ora actuala, cooperarea sau, mai bine zis, posibilitatea de cooperare e foarte diminuata in interiorul Uniunii, fiecare tara incercand sa-si vada, in exclusivitate, propriile interese. Nu stiu de ce, dar am cateodata impresia ca situatia creata in Ucraina are rolul sa mascheze situatia dificila prin care trece Uniunea Europeana in prezent. Cel putin se pliaza foarte bine si acopera situatia UE din prezent. In aceasta privinta s-ar putea sa ma insel. Insa nici nu pot trece cu vederea situatia actuala din Uniunea Europeana.

As mai dori sa spun cate ceva despre cooperare…

O cooperare presupune cel putin doua parti. Dintr-o cooperare fiecare parte implicata ar trebui sa castige ceva. Colaborarile, in astfel de cazuri, nu se pot face pe gratis si ele, in general vorbind, trebuie sa fie juste. Altminteri am asista la o putere de impunere exercitata de unele state asupra altor state, ceea ce nu e in regula si nici in acord cu principiile UE. Chestiunea la care ma gandesc este ca daca aceste colaborari, juste, s-ar fi facut asa cum trebuie nu am fi avut aceasta prapastie, ca sa zic asa, intre competitivitatea nordicilor in comparatie cu a sudicilor si s-ar fi redus decalajele de dezvoltare intre Estul si Vestul Europei, chiar daca Vestul ar fi ramas, desigur, mai prosper si mai bine dezvoltat economic si s-ar fi redus si fluxurile de imigranti veniti din Est catre Vest, care au fost, practic, singura forma concreta de colaborare, ca sa zic asa. Mai putin am asistat la fluxuri de capital dinspre centru spre periferie sau din Vest catre Est – care ar fi reprezentat o alta forma de colaborare ce ar fi trebuit s-o echilibrze pe prima -, iar cu ocazia crizei acestea s-au retras din nou catre centru, de unde proveneau, fara ca situatia sa se amelioreze cumva. Inclusiv fondurile europene la care o tara membra are dreptul – si care ar putea fi privite tot ca o forma de colaborare – nu prea rezolva problema.

De aici se vede ca mecanismele de colaborare – ceea ce pentru UE ar trebui sa insemne armonizare – nu sunt bine puse la punct si ca aceasta colaborare exista mai mult doar la nivel politic, mai putin intre firme, mai putin intre cetateni.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre Grecia…

Tot in Gandul a aparut urmatoarea stire despre Grecia:

Pentru a primi ajutor de la FMI şi CE Grecia ar putea fi forţată să renunţe la Guvern. Cine va controla statul elen

Iata ce spune:

„Pentru a fi salvată de către FMI şi de către Comisia Europeană Grecia ar putea fi nevoită să renunţe, practic, la Guvern, scrie Financial Times.

Printre condiţiile pe care instituţiile financiare internaţionale le-ar putea impune statului elen se numără inclusiv preluarea de către acestea de la autorităţile de la Atena a controlului asupra colectării taxelor şi impozitelor. Mai mult decât atât, privatizarea companiilor deţinute de Grecia, din care s-ar putea obţine circa 50 de miliarde de euro, ar putea fi coordonată tot de către instituţii externe statului elen.

Până în momentul de faţă nici autorităţile elene nici cele ale instituţiilor financiare nu au confirmat aceste informaţii, precizează surse citată.Grecia a ajuns la un grad de îndatorare de peste 150% din PIB, nivel despre care din ce în ce mai mulţi economişti susţin că nu înseamnă decât un singur lucru: statul elen nu mai poate ieşi, singur, din această situaţie, fiind nevoie de un ajutor financiar substanţial din partea instituţiilor financiare.

Printre soluţiile de redresare a economiei elene se numără inclusiv amânarea plăţii unei părţi din datoria publică, pentru a scădea presiunea pe buget.

În contrapartidă, mai mulţi bancheri au cerut să se implice direct în vânzarea activelor statului, printre care se numără atât companii cât şi proprietăţi.”

Este adevarat ca spectaculoasa datorie publica a Greciei , 150% din PIB, provoaca intense discutii si dezbateri, si asta pe buna dreptate. Se cauta solutii, dar fara prea mult spor, din cate se poate cu usurinta constata. Insa nu trebuie sa uitam faptul ca aceasta criza a datoriilor publice nu este numai a Greciei. In Grecia ea se manifesta cel mai acut, dar criza este pe plan mondial, daca ma gandesc si la Statele Unite. Dupa parerea mea, aceasta criza are la baza urmatorul mecanism: cresterea economica merge mana in mana cu cresterea datoriilor publice. Cu alte cuvinte, creste PIB-ul tarii respective, dar creste si datoria publica a acesteia. Ceva nu e in regula, asta e clar. Pentru ca daca o vom tine tot asa, si vorbesc mai ales de economiile dezvoltate, fenomenul grecizarii, daca pot sa spun asa, bate la usa si s-ar putea, dupa mine, sa se intample unul din urmatoarele lucruri:

1.  criza economica actuala sa se prelungeasca pe plan mondial; sau
2.  peste vreo cativa ani, sa zicem 8-10 ani, sa izbucneasca o noua criza economica, ce ar putea fi mai puternica decat cea actuala…

Sigur, speram sa nu se intample asa… dar… Iata aici o statistica a FMI care cuprinde datele despre Franta, Germania, Grecia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britaniei, Statele Unite, Germania si Italia. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este ca guvernele nu explica indeajuns populatiei cum sta treaba. Iar cand vine criza economica, cea mai lovita este tocmai populatia, pusa parca in fata faptului implinit, fara nicio avertizare prealabila. In Romania, spre exemplu, autoritatile statului au lalait-o ca ba ca nu e criza, ba ca n-ar fi probleme, ca pe urma sa-l aud pe Basescu cum rosteste ritos ca suntem in re-ce-siu-ne dom’ne, sa ne fie clar si sa ne bagam mintiile in cap, nu? Ca pana atunci nu era nicio problema, nu? Ca pe urma sa vina si sa ne spuna ca de aia taranul o duce prost, ca nu pune cum trebuie mana pe plug! Boc a tacut, desigur. Ar trebui sa se explice populatiei din timp cum stau treburile – lucru pe care nimeni nu-l face – si guvernele sa caute sa previna astfel de evenimente nedorite, precum recesiune si criza economica. Iar in tarile democratice cu atat mai mult guvernele si sefii de state au datoria sa informeze din timp populatia despre astfel de evenimente, pentru ca sunt alesi de popor. Or, cam de fiecare data, cand s-au intamplat fenomene de criza economica profunda, poporul s-a trezit lovit din senin de efectele recesiunii si a trebuit sa suporte tot greul cu mare greutate. Din ceea ce se poate constata rezulta ca aceasta criza economica nu a trecut si ca nu e exclusa o alta mai puternica in viitorul nu foarte indepartat. Pentru ca nu s-a ajuns la un sistem care sa coreleze nivelul productiei si al gradului de ocupare cu nivelul consumului si al cheltuielilor totale. Dar pe de alta parte nici salariile nu sunt corelate cu performanta si toata directorimea din lume isi trage tot felul de bonusuri, chiar si cand firma e pe linia de plutire (la noi chiar si cand firma e falimentara). Lucrul asta parca nimeni nu are interesul sa-l corecteze. Iar daca tu, om simplu, zici ceva de genul asta esti imediat catalogat drept om rau, ca uite ce zici, etc, etc.

Daca ne uitam la Grecia, vom constata ca inca din 2006 avea o datorie de 106% din PIB, ca in 2009 sa ajunga la 126,813% PIB si in 2010 la 142% din PIB. Alo, UE, regula aceea cu 60% din PIB se mai aplica? Au lasat-o sa creasca si sa tot creasca de a crescut ca Fat Frumos! De stau si ma intreb daca nu cumva Grecia e un experiment care ar trebui sa ne dea de gandit. Facut de Marea Finanta. Ia sa vedem noi ce se intampla daca o tara ajunge la o datorie publica de 150% din PIB!

Romania s-a indatorat si ea destul, dar ceea ce nu se vede este tocmai cresterea economica, adica una substantiala care sa se simta si in buzunarele oamenilor. Cu toate taierile de salarii, pensii, disponibilizari, basca datoria, PIB-ul e intr-o crestere foarte lenta iar la capitolul absorbtiei de fonduri europene stam cam printre primii din coada… Iata aici o statistica FMI despre Romania. Este adevarat ca datoriile sunt mici in comparatie cu cele ale tarilor care fac parte din economiile avansate. PIB-ul este pe masura, tot mic. Cresterea de PIB in urmatorii ani nu ar fi chiar mica si ar avea drept rezultat si o scadere a somajului. Ar trebui sa avem datorii mai mari pentru ca si cresterea economica sa fie mare? Pentru ca oamenii sa simta ca traiesc mai bine? Dar s-ar putea intampla (sa ne uitam si pe celalalt tabel, cel cu tarile dezvoltate) ca aceasta crestere de PIB sa fie mai lenta decat cresterea datoriilor. Cu alte cuvinte, in tarile mari si dezvoltate, datoria sa creasca mult mai repede decat PIB-ul. Ma gandesc si la o asemenea evolutie. Nedorita, dupa parerea mea. Desi nu cred ca se va intampla asa…

In orice caz, fenomenul acesta de crestere al datoriilor publice trebuie sa dea serios de gandit. Solutia nu a fost inca gasita. Desigur, e dificil ca dupa ce ai mers ani de zile asa, acuma dintr-o data sa scazi nivelul datoriilor. De unde se vede ca economia mondiala nu a ajuns inca la o stare de stabilitate…