Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Care e parerea Dvs.?

Va propun sa vedem ce spune si cetateanul in legatura cu complicatele combinatii politice de la noi, din tarisoara noastra. Pentru ca din ecuatia asta complicata (cu multe necunoscute) pare-se ca cetateanul lipseste cu desavarsire… Iata aici raspunsul pe care mi l-a dat, la un comentariul al meu de pe blogul Theodorei, Cocobinozaurul Biguminizat:

„[…]

3)”Si apoi nu prea merge ca dupa ce ai fost din 2011 in alianta cu PSD, in calitate de adversar politic al PDL, sa sari peste noapte in alianta cu PDL, impotriva PSD.” (asta am zis-o eu, n.m)

3)Ba merge orice! PSDul nu tot asta a facut stand in barca cu PDLul iar apoi sarind cu liberalii in alianta? Cred deja ca merge in Romania orice combinatie pupat-scuipat. […] (asta e raspunsul lui, n.m)”

„Cred deja ca merge in Romania orice combinatie pupat-scuipat”!!! De remarcat raspunsul: „Ba merge orice!”. Citeam ieri despre teoria trecerii PNL la PPE… Si nu se poate sa nu te intrebi cat de clar sunt definite din punct de vedere ideologic, doctrinar partidele noastre. Asa si PD a trecut peste noapte la PPE, de la stanga la dreapta, fara nicio problema. Cat de mult credem, cat suntem de atasati fata de anumite valori? Sau urmarim numai avantajele de moment si atunci „merge orice”, „orice combinatie pupat-scuipat”? Nu ca as fi impotriva flexibilitatii in politica… Dar depinde si despre ce fel de flexibilitate vorbim… Totusi, asta inseamna flexiblitate: sa pupi unde ai scuipat, sa scuipi unde ai pupat?

Iata ce spune pe blog Adrian Nastase:

Este interesant faptul că toți foștii președinți ai PNL, din ultimii 10 ani, au plecat din partid: Theodor Stolojan, Valeriu Stoica și, recent, Călin Popescu Tăriceanu. După părerea mea, este un semnal rău. Un semnal despre incapacitatea coabitării în interiorul propriului partid.”

Dar eu mi-l amintesc pe Cristian Diaconescu care, aproape imediat dupa ce a candidat in cadrul Congresului PSD la functia de presedinte al partidului, neavand castig de cauza, a demisionat din PSD si s-a dus spre nou infiintata UNPR. Si asta dupa cativa ani de cariera politica in PSD… Sigur, nu spun ca trebuie sa ramai intr-un partid pana la sfarsitul vietii. Dar dupa ce candidezi la sefia partidului, sa-ti dai imediat demisia si sa te duci la alt partid e un gest destul de greu de inteles… E un gest, sunt gesturi care alieneaza electoratul, domnilor politicieni! Daca asa se prezinta lucrurile, teoria ca „merge orice combinatie pupat-scuipat” nu vad de ce nu ar sta in picioare. Urmeaza chestia aia cu „mama lor la toti„… Caci, mai pe romaneste spus, „toti o apa si-un pamant!”. Eu chiar as avansa ipoteza ca astfel de lucruri contribuie la dezinteresul fata de politica, la absenteismul masiv de la votare, la o scadere a democratiei la noi in tara. Sa luam cazul lui Valeriu Stoica, o personalitate politica de marca a liberalismului romanesc post-decembrist, ce parca se identifica cu PNL. A devenit membru al PNL in 1990, a detinut functia de vicepresedinte al partidului – 1997-2001, apoi cea de presedinte – 2001-2002. Dupa parerea mea, ar trebui sa intervina o maturizare politica a individului in cadrul vietii de partid, mai ales la un om care a detinut in cadrul partidului functii de conducere, functii importante. In 2006 Valeriu Stoica si-a facut bagajele si a trecut la PLD, ca dupa aceea sa aiba functii importante in PDL. Repet, nu spun ca trebuie sa stai intr-un partid, in acelasi partid pana la sfarsitul vietii… Totusi, nu e oare pe undeva ciudat ca dupa ce ai facut parte dintr-un partid vreo 16 ani, ai detinut functii importante, sa pleci la alt partid? Asa, peste noapte? De aici, din astfel de fenomene, deriva si instabilitatea politica de la noi, intr-o tara in care democratia nu a ajuns inca la maturitate, daca se poate spune asa. Aici nu e vorba de caracterul solid sau nesolid al institutiilor sau al unor institutii, ci de caracterul nestatornic al politicianului roman, dornic mereu de „aventuri existentiale in politica”, ca sa folosesc o expresie a D-lui. Antonescu.

martie 1, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cateva articole citite…

 

… si, dupa parerea mea, interesante. Primul articol este din Mediafax si prezinta o statistica de pe urma unui sondaj:

Proprietar sau chiriaş? Află care sunt preferinţele românilor în materie de locuinţe

Se precizeaza ca:

Aproximativ 70% din români îşi doresc să cumpere o locuinţă decât să închirieze una, preferinţele îndreptându-se în special către apartamente cu trei camere, însă aproape jumătate dintre respondenţi dispun de un avans mai mic de 10.000 de euro, potrivit unui sondaj realizat de portalul imobiliare.ro”

Iata ce se mai spune in articol:

„Dintre cei care vor să achiziţioneze o locuinţă, 72% sunt interesaţi de un apartament şi numai 28% de o casă, răspunsul putând fi influenţat, potrivit imobiliare.ro, de puterea de cumpărare.

Pentru 60% dintre respondenţi, nu este deloc important ca locuinţa să fie nouă.

Deşi preţul este un factor important, cei mai mulţi ar dori să achiziţioneze un apartament cu trei camere (40%), preferinţă urmată de apartamentele cu două camere (24%), cele cu patru camere (22%) şi garsoniere (16%)„, potrivit imobiliare.ro, care arată că 23% dintre respondenţi preferă locuinţele cu suprafeţe de 60-80 metri pătraţi, 22% pe cele de 80-100 metri pătraţi şi 17% pe cele de peste 100 metri pătraţi.

Potrivit datelor portalului imobiliar, peste jumătate dintre respondenţi ar fi de acord să achite pentru o locuinţă între 35.000 şi 80.000 de euro, în timp ce 16% dintre cei chestionaţi au declarat că ar plăti între 80.000 şi 100.000 de euro, iat un procent similar ar plăti o sumă mai mică de 35.000 de euro. Doar 8% dintre respondenţi ar plăti între 100.000 şi 150.000 de euro, iar procentul celor care ar plăti între 150.000 şi 200.000 de euro este de 3%.”

Celalalt articol este din Romania Libera:

Statele arabe cer României o prezenţă mai mare în regiune

de LUCA NEGREANU

Se arata ca:

„Tunisia şi Egiptul solicită României sprijin pentru construcţie instituţională şi funcţionarea statului de drept, a declarat senatorul Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, adăugând că o solicitare în acest sens a fost formulată de ambasadorii celor două ţări, relatează Mediafax.

„S-a solicitat autorităţilor de la Bucureşti, chiar dincolo de întărirea raporturilor de cooperare bilaterală şi continuarea tendinţei politice pe care am avut-o cu lumea arabă de foarte mult timp, şi un sprijin practic”, a spus Cristian Diaconescu.”

si:

„”Se aşteaptă ca România să aibă o abordare strategică în spiritul relaţiilor parteneriale dinăuntrul UE şi NATO. Am discutat aspecte legate de procesul evolutiv care se produce astăzi în lume arabă. Este un proces încă în desfăşurare deci nu putem avea în vedere concluzii finale”, a spus Diaconescu.

El a subliniat că din discuţii a reieşit faptul că se aşteaptă ca interesul României să fie concretizat printr-o prezenţă la nivel înalt în aceste state.

„Ambasadoarea statului tunisian chiar s-a întrebat de ce România, deosebindu-se de alte state europene nu este mai prezentă având în vedere fundalul extrem de bun al dialogului bilateral”, a mai spus Diaconescu.”

Dar iata si un foarte interesant articol pe care l-am gasit pe site-ul Foreign Policy si in care este vorba nu atat despre petrol… cat despre gazele naturale!

The Pipeline Paradox

Why is the United States helping Iran sell natural gas?

BY GAL LUFT

Este vorba despre Iran cunoscut mai degraba datorita petrolului si pe buna dreptate: Iranul este al patrulea mare producator mondial de petrol. Articolul ne vorbeste insa si despre o alta resursa economica a Iranului si anume zacamintele foarte mari de gaze naturale, lucru ce face ca Iranul sa joace un rol geopolitic major. Acest lucru priveste, fara indoiala, si Europa, in incercarea de a nu mai depinde de gazele naturale rusesti si, in consecinta, de a gasi alternative. Se vorbeste in articol si de proiectul Nabucco. Dar, pentru a intelege problema, trebuie sa avem in vedere faptul ca infrastructura necesara pentru livrarea gazelor naturale e foarte scumpa si consecintele care deriva de aici, si anume un mare avantaj pentru asa numitii exportatori nepopulari:

„The international natural gas trade is different from those in oil and coal in that natural gas is for the most part delivered by an expensive pipeline infrastructure, rather than by more malleable sea routes or rail lines. This means that once an importer enters a long-term contract with an exporter, the relationship becomes all but unbreakable – if Western Europe gets sick of dealing with Russia, for instance, it can’t just pick up its pipeline and drag it over to North Africa. This is a big advantage for politically unpopular exporters, which explains why in recent months Iran inked gas deals with all of its seven neighbors, except Afghanistan. In doing so, it hopes not only to become a critical transit country for Central Asia’s energy, but also to ensure that Europe and South Asia are beholden to its gas for many years to come.”

In privinta Europei, articolul arata ca:

„No less important for Iran is the European market. Here, Iran is trying to position itself as an alternative to Russia – which supplies a quarter of Europe’s natural gas – as a major exporter to the European Union. Europeans have been acutely aware of their vulnerability: Five years ago, a spat between Russia and Ukraine – through which 80 percent of Russia’s natural gas exports to Europe travel – disrupted supplies to Hungary and Poland. Ever since, they have tried to establish a range of Plan Bs for gas delivery. Chief among them is Nabucco, a pipeline that aims to bring gas from the Caspian Sea to the heart of Europe by way of Turkey, Bulgaria, Romania, and Hungary. Iran wants to ensure that no matter which new corridor to Europe is chosen, its gas will be fed into it. For this, Iran needs to be fully integrated into the gas pipelines of its relevant neighbors: Azerbaijan, Syria, Turkey, and Turkmenistan.

This is exactly what Tehran is doing. In January, Iran and Syria signed an agreement to build the so-called Islamic pipeline, which would carry gas from Iran to Europe via Iraq, Syria, Lebanon, and the Mediterranean basin. That same month, Iran signed a long-term contract with Azerbaijan to import Azerbaijani gas to Iran in exchange for exporting Iranian gas to the Nakhchivan Autonomous Republic, the Azerbaijani exclave between Iran and Armenia. Iran has also built a pipeline to Armenia itself, which opened in 2008. In February, Iran and Turkey announced that they are planning to increase the amount of gas flowing through the Tabriz-Ankara pipeline from 18 million to 23 million cubic meters per day. Last November, Iran inaugurated a new pipeline with Turkmenistan, the world’s fourth-largest gas reserve.”

Iata si concluzia articolului:

„Instead, by supporting Nabucco and by giving a nod to Turkmenistan to divert its gas to Europe, the United States is not only facilitating the creation of two new economic lifelines for Iran, but also compromising its relations with Russia – outcomes that run contrary to Washington’s declared positions toward both Tehran and Moscow. Alternatively, by joining forces with Russia, which has expressed interest in financing TAPI, the United States can help shape the geopolitics of energy in South and Central Asia in a way that helps the economic development of its allies in the region while undermining Iran. Washington’s current course, however, will only make Tehran richer and more geopolitically indispensable.” (subl.mea)

Evident, recomand citirea integrala a tuturor articolelor.

aprilie 13, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Congresul. Cu vrajitoare

Schita unei analize

Acest Congres al PSD a starnit un viu interes, pe buna dreptate, in toata tara. Au fost chiar si vrajitoarele interesate, vrand sa izgoneasca malefica „flacara violet”, cea care ar fi putut influenta in rau partidul. Vrajitoare social democrate? Ma rog…

Interesul a fost imens, toata tara, cred, fiind „blocata” cateva ore in fata televizorului pentru a vedea ce se intampla, daca scanalul intern din PSD va conduce la scindare sau nu. Pana la urma a invins candidatul sustinut de dl. Adrian Nastase, dl. Victor Ponta. Acesta a mai fost sustinut si de Miron Mitrea, Radu Mazare. Intr-un fel era logic sa se intample asa, pe mine nu ma mira rezultatul: era previzibil. Diferenta dintre Ponta si Geoana a fost destul de mica, dar, totusi, in favoarea lui lui Ponta. Era previzibil si pentru faptul ca autoritatea morala a unor lideri consacrati ai partidului precum Ion Iliescu si Adrian Nastase si, nu in ultimul rand, Miron Mitrea, trebuia, pana la urma, sa prevaleze asupra unui Geoana (ce a pierdut alegerile prezidentiale)  sustinut de Marian Vanghelie si, intr-un final poate neasteptat,  si de catre Cristian Diaconescu. Din acest punct de vedere nu cred ca vrajitoarele au facut prea mare lucru.

Congresul a fost urmat de plecarea din PSD a unor oameni importanti precum Cristian Diaconescu si Marian Sarbu. Au plecat si altii (rog sa nu se supere nimeni daca nu-i nominalizez pe toti), iar speculatia la ordinea zilei este ca acestia se vor alatura grupului independentilor lui Gabriel Oprea, si el tot fost membru al PSD, dar plecat din partid in februarie 2009.  Ideea este crearea unui nou partid de centru-stanga. Noua formatiune s-ar putea numi  Uniunea Naţională pentru Progresul României si ar cuprinde si pe cei plecati din PNL. As putea sa glumesc spunand ca vrajitoarele – pardon, „doamnele responsabile cu energia”, ca sa folosesc o formula a la Adrian Nastase – si-au facut cu prisosinta datoria:  au scos din joben un nou partid.

Acest nou partid de stanga ar raspunde asteptarii a 40% din electorat, dupa cum a constatat un studiu IRES, coordonat de Vasile Dancu.

Ceea ce n-am vazut la acest congres a fost o adevarata dezbatere doctrinara si o analiza serioasa a situatiei interne din partid. Exista, din acest punct de vedere, o problema complexa, care nu priveste numai PSD, ci toate partidele politice post-decembriste de la noi.

Voi lua ca exemplu PSD, dar, repet, nu e vorba numai de PSD!. Modul de a pune problema in acest partid este extrem de sarac si rudimentar. La ce ma refer? Ca sa dau un exemplu: social-democratii spun ca toate relele din tara se datoreaza lui Basescu. Eu nu am vazut o alta abordare. Daca nu esti impotriva lui Basescu atunci esti o „jitie tradatoare”, cum plastic s-a exprimat Radu Mazare cu privire la un cunoscut politician. Din partea PDL vedem o aceeasi abordare, in oglinda, fata de Ion Iliescu. Tot „razboiul” se poarta in jurul unor anumiti lideri, in jurul unor nume si atata tot. Cu alte cuvinte poti sa fi un PSD-ist foarte bun daca il injuri pe Basescu – asta demonstrand (ce jalnic!!!) convingerea ta profunda in valorile social-democratiei, daca il critici vehement pe Boc si PDL-ul. Ca sa fi un bun PSD-ist trebuie sa spui cam asa: ” Astia? (adica PDL, Boc, Basescu). O gasca de incompetenti!!! Duc tara la ruina!! Niste nenorociti, niste incompetenti!! Basescu vrea sa fie dictatorul tarii!!!” Retorica face diferenta! Nu practici o astfel de retorica, atunci risti sa fi numit „tradator”, ba chiar „jitie tradatoare”! Iti permiti sa-l critici pe Ion Iliescu? Atunci nu esti un social-democrat „adevarat”, esti un „tradator”, esti un „carcotas de pe margine, de care partidul nu are nevoie”, ca si cum Iliescu ar fi sublimul, ar fi idealul, acel „munte” spre al carui pisc trebuie sa privesti cu reverenta si mandrie!!

In general vorbind, in politica romaneasca retorica are o foarte mare importanta, dar si atasamentul profund fata de marele lider al marilor valori. Mai nou, in PDL se vorbeste de basescianism, ca „Surpriza unora ca mine nu a fost că PDL nu e de dreapta, ci că PDL nu e suficient de băsescian. Cred că, în termenii acţiunii noastre politice, ceva mai mult băsescianism s-ar cere.”, sustine Sever Voinescu. Asta si pentru faptul ca, la noi, partidele mari au fost partide de lider, ca sa zic asa, liderul jucand rolul de „locomotiva” ce trage partidul dupa el, sus in sondaje. Acest lucru arata carentele mari de natura doctrinara, lipsa de viziune pe care o au mai toate partidele de la noi si faptul ca acestea depind cel mai mult de „imaginea” liderului, glorificata indiferent cum: poti sa-i zici si  „pleasca”, n-are importanta…

Dar studiul efectuat de dl. Dancu scoate in evidenta si alte aspecte care nu au fost atat de intens mediatizate: „Increderea foarte slaba in actualul sistem de partide. Partidele au un 10% incredere si 85% neicredere , deci bilant dezastruos (-75%). Parlamentul este pe aproape, adica 14% incredere, 85% neincredere”. De acest aspect, intr-adevar ingrijorator, parca nu se ocupa nimeni. Parca nimeni nu vrea sa comenteze serios acest aspect care reprezinta, defapt, lipsa increderii electoratului in democratie. Aceasta situatie, cred, este generata de faptul ca partidele noastre ofera doar retorica si nu solutii.

Un partid politic cred ca trebuie sa ofere solutii pentru toti oamenii, adica pentru intreaga societate in ansamblul ei, nu pentru segmente din societate – defavorizand cealalta parte a societatii. In general, la noi si poate ca nu numai la noi, primii „beneficiari” sunt reprezentati de clientela politica. Asa se si explica intensa politizare de la noi a administratiei, a functiilor publice, mergand „pana la portar”. Partidele de la noi nu ofera solutii pentru societate, din aceasta cauza slaba incredere pe care o are societatea fata de acestea. Chiar ma gandeam la un exemplu simplu. Liberalismul propune ca individul sa nu fie dependent de stat. Un om care este disponibilizat de la o insititutie de stat, evident,  nu mai depinde de stat. Ajutor de somaj si pe urma gata! Ei, un astfel de om trebuie, dupa aceea, ” sa se descurce”, sa caute ” sa faca ceva”, asta in conditiile in care resursele sale financiare sunt extrem de limitate (poate ceva mici economii personale) iar nevoile sale sociale sunt foarte mari (familie de intretinut, intretinere de platit, impozite, etc). Atunci ce poti sa faci cand nu dispui de resurse suficiente – pentru ca nu ai cum sa dispui de asemenea resurse daca ai muncit foarte multi ani la stat, fara sa ai functii de conducere importante si un salariu „nesimtit” de gras – pentru a te „inhama” la o afacere serioasa? Trebuie ” sa te descurci” ti se spune, dar cum? Or, politicile (nu numai liberale!) nu ofera o solutie la aceasta problema (si nu numai). Sau, daca doriti, solutiile propuse sunt extrem de superficiale: „sa te duci sa muncesti in Occident”. Sever Voinescu a vorbit despre aceasta politizare in conferinta pe care a tinut-o in data de 23 februarie la ISP si pe buna dreptate a spus ca accentul trebuie pus pe competenta si integritate. Acesta a zis: ” Eu cred că chestiunea politizării administraţiei este una extrem de serioasă şi este cauza multor rele din România de azi. Înţeleg bine că există o spirală a politizării. Noi politizăm pentru că şi cei de dianintea noastră au politizat. Aud adesea că nu se poate realiza politica unui guvern decît cu oameni prietenoşi cu guvernul respectiv. Dar asta este complet fals. Politica unui guvern, oricare ar fi el, se poate realiza numai cu oameni competenţi şi integri.”

Revin insa la ceea ce am spus mai sus: faptul ca partidele nu ofera solutii pentru societate constituie o problema deosebit de grava deoarece diminueaza increderea cetateanului in democratie. Or, partidele, la noi, nici nu sunt preocupate, parca, sa ofere solutii ci doar sa se atace intre ele, la nivel de lider, la toate nivelurile, intr-un mod superfluu si demagogic. Nu mai vorbesc despre campania electorala care este in fapt un circ electoral ce costa multi, foarte multi bani si in care se fac tot felul de promisiuni bombastice, „pentru a castiga alegerile”, ca dupa aceea sa se revina la realitatea obisnuita. Ar trebui sa ingrijoreze absenteismul mare inregistrat la alegeri, care demonstreaza ca, defapt, cetateanului „nu-i mai pasa”. Problemele, adevaratele probleme, cu care se confrunta omul obisnuit la noi sunt cele de natura economica si nu atat cele de natura politica. Nu merge treaba, cum se spune. Si nu merge de ani buni. In domeniul economic nu am vazut vreo vrajitorie – in sensul bun al cuvantului – care sa scoata tara asta din marasmul in care se gaseste. Iata de ce la noi lupta politica este o lupta sterila, demagogica, bazata pe o retorica revansarda si puerila. Domnul Dancu spune, despre infiintarea unui nou partid de centru stanga, pe blogul personal: „Probabil că ceva ce este nou pare interesant , noul este un cui in care îţi poţi agăţa o speranţă”. Pentru ca vechiul si-a aratat limitele. Dar nici noul nu poate sa subziste daca are aceleasi limite ca si vechiul. Noutatea in sine nu este un atribut al imbunatatirii, desi privim noutatea tocmai ca pe o posibila imbunatatire. Partea proasta este ca din 1989 incoace viata cetateanului obisnuit nu s-a imbunatatit. Aceasta constatare pe care o face fiecare reflecta pana la urma o realitate limita. Privatizarile care s-au efectuat nu au dus la progresul economic general scontat, iar cei care se pot bucura actualmente de o viata mai buna sunt putini. Ceea ce se poate remarca in studiul sociologic efectuat de dl. Dancu este ca cetatenii isi pun sperante in Uniunea Europeana: incredere multa+foarte multa – 57%, fata de putina+foarte putina – 38%. Este un lucru pozitiv. Dar adevarul este ca si Uniunea Europeana reprezinta „o noutate” mult asteptata de care sa-ti agati o speranta. Ar fi interesant de efectuat un sondaj care sa reflecte in ce masura cunoaste populatia tarii politicile UE, programele UE, modalitatea de accesare a fondurilor structurale. Eu nu cred ca foarte multi cunosc aceste lucruri. Spera insa ca UE va ajuta Romania si ca, probabil, reprezinta o unica sansa pentru dezvoltarea si modernizarea tarii. Increderea in Biserica si Armata a ramas aproape neschimbata, dar vedem o incredere mare in Guvernatorul Bancii Nationale (68 % incredere multa+foarte multa si doar 25% incredere putina+foarte putina). Cred ca tot datorita „liderului”, daca putem spune asa, adica, Guvernatorul Bancii Nationale, dl. Mugur Isarescu, avand mai mereu o imagine pozitiva, de om competent si integru, vorba d-lui Sever Voinescu.

Cateva cuvinte despre „atacul la persoana”

Exista, intr-adevar, la noi ceea ce se poate numi „atac la persoana”. Este si o publicatie cu denumirea asta. Semnificativ, nu? Acest fenomen este un efect al libertatii castigate in 1989 si nu atat al orgoliului personal al fiecaruia dintre noi. Libertatea nu inseamna, neaparat, ordine, respect.  Respectul implica criterii axiologice, fara indoiala. O societate noua, in formare, asa cum este societatea romaneasca post-decembrista, are criterii axiologice in formare. Post-decembrismul, daca imi este ingaduit sa ma exprim astfel, nu s-a terminat. Multi sunt cei care acuza „lipsa valorilor” din societate, sau nu putini spun ca in Romania nu este „meritocratie” – lipsa meritocratiei fiind vazuta drept principala cauza a relelor. Sigur, pe undeva au dreptate. Dar nu acesta este aspectul principal, problema principala. Problema principala (si cauza) este ca nu stim sa „construim” mai repede si mai bine o noua orientare axiologica, specifica noilor realitati politice, economice si sociale pe care le traim. Noi ne bazam pe a copia ceea ce este in Occident. Trebuie, cred, inteles ca pentru a avea valori, trebuie, inainte de toate, sa le cunosti. Daca privim democratia sub acest aspect, adica cel al valorilor democratice, sau al valorilor democratiei, atunci remarcam ca societatea romaneasca nu a cunoscut democratia, in adevaratul sens al cuvantului, inainte de 1989. Daca nu cunosti democratia, adica daca nu o traiesti, cum ai putea sa cunosti valorile democratice, adica sa ti le insusesti repede, la nivelul intregii societati? Spre exemplu, democratia a fost inteleasa la noi sub aspectul pluralismului politic. Dar in momentul cand a trebuit s-o intelegem economic, din punctul de vedere al economiei libere de piata, lucrurile au schiopatat. Motivele au fost si obiective, adica nu au tinut cont de mentalitate, de obisnuinta. Dar, evident, au existat si motive subiective, care tin de mentalitate, de obisnuinta individului cu un sistem hipercentralizat, de stat, asa cum a fost cel comunist.

Revenind la „atacurile la persoana”, trebuie precizat, cred eu, ca acestea se datoreaza si faptului ca inainte de 1989 societatea romaneasca nu a cunoscut ce inseamna o reala, o adevarata dezbatere a unor idei, a unor concepte. In comunism nu prea aveau loc dezbateri, chiar deloc. Individul trebuia sa fie de acord cu ceea ce zicea „tov. Nicolae Ceausescu si cu programul PCR”  si atat. Adica trebuia sa fie de acord orbeste, chit ca intelegea, chit ca avea nelamuriri. Ce vreau sa spun este ca individul a trait o inhibitie imensa in comunism, care il facea sa minta, de teama „organelor”, sa nu spuna ceea ce, defapt, gandeste despre o anumita problema. Oficial (in acceptiunea de pe vremea aceea a a cuvantului oficial) individul avea „o netarmurita dragoste fata de tovarasul Nicolae Ceausescu, fata de tovarasa Elena Ceausescu si fata de Partid!!”. Si atat, in comunism, era de ajuns. Avea cineva curajul sa spuna ca NU? La asa ceva conduce un sistem opresiv, foarte dur, asa cum a fost cel comunist. Nu este vorba aici de lasitatea omului simplu, ci de responsabilitate – responsabilitate fata de familia ta, fata de tine insuti, de supravietuire. Iata cum dezbatarea, privita ca valoare, nu a fost cunoscuta de oameni pe vremea comunismului si iata si motivul pentru care dezbaterile de acum sunt de joasa calitate, multe fiind atacuri la persoana, fiecare vrand sa-si demonstreze „superioritatea ideatica” in fata „adversarului”. Iata cum dezbaterea, azi, a ajuns sa se faca de pe raporturi, mai mult sau mai putin vagi, de asa zisa „adversitate”, ca altfel „n-are rost”. Iata pentru ce se poate remarca o anumita „tendentiozitate”, mai mult sau mai putin evidenta, in dezbaterile noastre de azi. Pentru ca nu am avut exercitiul dezbaterii, ne-am insusit de curand aceasta valoare.  Sterilitatea luptei politice de la noi, de care am vorbit mai sus,  bazata pe retorica si demagogie, este, cred, tot un efect al acestei stari de fapt. Evident, exemplele pot continua.

Speranta mea, fundamentata mai mult pe optimism decat pe rigoare stiintifica, este ca lucrurile sa mearga spre bine, in special din punct de vedere economic. Cred ca numai imbunatatirea economiei, al climatului economic, poate sa aduca cu sine si pecetluirea acelor valori de care avem nevoie precum si increderea necesara in acestea.

martie 2, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii