Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Hristos a Inviat!!

Motto: „Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, robul Tau, rusinatul si necuratul in Imparatia Ta. Amin”

Sf. Ioan Gura de Aur

Invierea Domnului

In Ortodoxie icoana clasica a Invierii Domnului este cea a pogorarii Acestuia la iad. Hristos, pentru ca sa ne faca pe noi nemuritori, inviind din morti ca un Dumnezeu, S-a smerit pe Sine mai mult decat ne-am putea noi, oamenii, imagina. Pogorarea la iad arata acest lucru si mai arata iubirea pe care Dumnezeu o are fata de noi, oamenii.

Iisus nu doar ca a murit pentru noi, dar S-a supus pe Sine Legii Vechi, desi era fara pacat, coborand pana la iad pentru a intinde omului cazut in pacat mana Sa mantuitoare. Nu i-a inviat doar pe Lazar, pe fiul vaduvei din Nain sau pe fiica lui Iair, care murisera cu trupul, ci l-a inviat pe Adam si i-a dat o mana de ajutor Evei, care cazusera de la credinta. Pentru ca sa-l invie pe om din morti, nu doar cu trupul ci si cu sufletul.

Privind marea smerenie a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat pe Sine pana la iad pentru noi si a noastra mantuire, sa ne inaltam, cu ajutorul lui Dumnezeu, mintea noastra la cer, cum spune, intr-o frumoasa rugaciune, Nichifor Vlemid. Pentru ca Hristos s-a pogorat la iad pentru ca sa ne ridice pe noi, inclusiv cugetul nostru. Apostolul ne arata:

„2. Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant;

3. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos, intru Dumnezeu.

4. Iar cand Hristos, Care este viata voastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava.”

(Coloseni 3, 2-4)

La vechii evrei, din Vechiul Testament, lucru acesta era cunoscut de foarte putini. Aceasta mare taina insa era sugerata de simboluri, spre exemplu Steaua lui David.

Steaua lui David

Mi se pare ca putem risca acum o interpretare:

– Triunghiul echilateral cu varful in jos reprezinta marea smerenie a lui Dumnezeu, pogorarea Sa la iad. Toata Energia Necreata, venita de Sus, se indreapta catre zdrobirea iadului, mergand in cele mai de jos ale pamantului;

– Triunghiul echilateral cu varful in sus ar putea sa reprezinte consecinta: ridicarea noastra din pacat si din iad catre cele de Sus, catre Imparatia Lui Dumnezeu.

Nu pentru faptele noastre bune a venit catre noi Energia Necreata, ci din imensa bunatate a lui Dumnezeu. Iar triunghiul echilateral cu varful in sus nu arata neaparat faptele noastre bune, care s-ar ridica la cer, ci faptul ca, desi pacatosi, din mila lui Dumnezeu ne ridicam catre cer. Ambele triunghiuri  sunt echilaterale pentru ca in ambele actiuni, desi opuse, se arata vointa mantuitoare a Sfintei Treimi. Si sunt doua triunghiuri echilaterale, simbolizand dumnezeiescul si umanul, cele doua firi – dumnezeiasca si omeneasca – fara de amestecare (de observat ca cele doua triunghiuri nu se amesteca ci raman distincte!!) ale Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

Invierea lui Iisus din morti ne arata invierea firii noastre. Caci moartea a intrat in lume prin pacat. Omul a pacatuit si Dumnezeu i-a spus omului ca daca va pacatui, va muri. Moartea inclusiv trupeasca a fost o consecinta a pacatului facut de om. In trecut, la vechii evrei, omul mort era considerat necurat. Spre exemplu, preotilor le era interzis sa se apropie de un om mort. Dumnezeu ingaduia, totusi, sa devina necurati, daca era vorba de un membru al familiei: tata, mama, frate, sora nemaritata. Dupa care trebuiau sa respecte randuiala curatirii.

M-am intrebat de ce omul mort era vazut ca fiind necurat…  Mi se pare pentru ca Dumnezeu este Dumnezeul celor vii – ca in expresia „viu este Domnul”, „Eu sunt Invierea si Viata”, „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Dumnezeu n-are partasie cu mortii sau cu moartea, consecinta pacatului. Iar Dumnezeu S-a facut om, inviind in trup pentru noi, scotand firea noastra din stricaciune.

Hristos a Inviat!!

Anunțuri

Aprilie 15, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Plictiseala…

Zile ploioase. Scaderi bruste de temperatura. Astenie de primavara… Ma incearca o stare de plictis, desi poate n-ar trebui: se intampla lucruri interesante. Insa a inceput sa ma plictiseasca nationalismul asta scos de la naftalina, demn de o cauza mai buna. Cum merg lucrurile prost in tarisoara, cum rasare si nationalismul! Pe mine nu ma mai mira: ideea de romanizare a Romaniei, cum spune Lucian Boia, e inca prezenta. Nationalismul a fost promovat in societatea romaneasca inca din sec. al XIX-lea, lucru ce nu e prea greu de constatat. A fost promovat de catre politicienii romani. De aceea n-ar trebui sa ne mire excesele la care s-a ajuns in perioada interbelica. Comunistii au dat si ei destul de repede la o parte internationalismul in favoarea nationalismului ajungandu-se la ceea ce s-a numit national-comunismul ceausist. Nationalismul, cu atat mai putin cel extrem, n-are nimic in comun cu vocatia apostolica a Ortodoxiei. Pentru ca eu nu vad cum poti sa ai o asemenea vocatie si sa fii nationalist in acelasi timp. Cu atat mai putin nu vad cum poti sa fii ortodox dar sa manifesti ura fata de alti semeni de-ai tai, determinata de un nationalism agresiv… De aici rezulta ca Nationalismul si Ortodoxia au fost contopite tot in diverse creuzete politice, in scopuri politice. Insa lucrurile n-au stat de la inceput asa si se cunoaste mai putin (ma intreb: oare de ce?) despre deschiderea manifestata de Ortodoxia noastra fata de Occident…

Cum nu merg bine lucrurile in tarisoara, cum altii sunt de vina. Strainii, care nu stau in banca lor, nu v-ati prins? Care sug sangele bietului roman. E ciudat ca noi nu stam sa analizam lucrurile, sa vedem de ce nu merg sau care sunt limitele si cum le putem depasi. Un discipol al adevarului asa ar face. Nu, noi incepem sa ne supraevaluam in mod ciudat totusi… Daca suntem atat de mari si tari, atunci de ce nu ne trag boii? De ce ni s-au innecat corabiile? Apelul la cultura primara a omului de rand spune altfel: altii sunt de vina! Ca noi si traditiile noastre… Eeeeeee, traditiile noastre ancestraleee…!! Asa a ajuns sa ma plictiseasca placa asta veche!!! Si uite-asa prinde teoria consipratiei, cu planuri diabolice, clocite in exterior, desigur, de distrugere a Romaniei s.a.m.d. Bineinteles ca trebuie sa fie clocite in exterior, deoarece romanul – etnicul pur, taranul adica – e bun, e frumos, are toate calitatile date de puritatea virtutii etc, etc… Strainii-s rai cu bietul roman!! Se tot repeta aceasta placa plictisitoare…

Chestiunea interesanta in legatura cu Marian Munteanu nu rezida neaparat in mult controversata sa filiatie intelectuala cu legionarismul. Imi pare mai degraba ca nationalismul sau daca doriti ultranationalismul actual isi are radacinile atavice in national-comunismul lui Ceausescu, mult mai aproape de oamenii generatiei noastre. Ciudat e ca dupa ce au murit atat Adrian Paunescu cat si Corneliu Vadim Tudor – iata „samanta dupa ce a murit aduce multa roada” – asistam la scoaterea de la naftalina a nationalismului pe scena politica, lucru ce s-ar dori, nu-i asa, o renastere a acestuia… Poate pentru ca e vazut ca o cale simpla de obtinere a Puterii, prin coagularea in jurul acestuia a maselor largi de oameni. Fara indoiala, observam aici un primitivism politic, o lipsa pregnanta de cultura politica si de cultura in general. Lucru ce ne duce cu gandul la amestecul fostei Securitati, in somaj de mai multa vreme. Nationalism mult, solutii putine – formula prin care se poate obtine repede Puterea. E ca si cum ai spune ca e mult mai usor sa coagulezi mase largi de oameni cu ajutorul nationalismului si prin acesta, desi nu propui nicio solutie, decat prin liberalism, care propune solutii.

Insa e foarte interesant ca acest nationalism actual nu e conturat ca fiind o reactie la ceva. Nationalismul sec. al XIX-lea era pus in slujba realizarii idealului national de unire a Principatelor si mai apoi de consolidare a Statului Roman. Pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 aveai nevoie de nationalism. Nationalismul pe vremea legionarilor a fost excesiv si a fost rezultatul promovarii puternice de aproape un secol al acestui curent in societate. Totusi, inca de atunci nu era foarte clar acest nationalism: era indreptat impotriva hortysmului, impotriva nazismului, impotriva comunismului? El a preluat teza nazista si a fost impotriva evreilor, desi Israelul nu fusese constituit pe atunci iar evreii nu se vede cum ar fi putut sa reprezinte o Putere in stare sa ameninte Romania. In vremea comunismului, nationalismul a fost o reactie la internationalism? Inteleg nationalismul ca o reactie la stapanirea habsburgica, pe vremuri in Ardeal. Pot sa inteleg un nationalism ca o reactie la pangermanism sau la panslavism.

Mie mi-e neclar daca, de exemplu, Miscarea Legionara a fost impotriva comunismului. Cum se explica atunci uciderea prefectului Manciu, un fruntas liberal, de catre Corneliu Zelea-Codreanu? Si a altor asasinate infaptuite de legionari, care nu au fost indreptate impotriva unor comunisti. Aratati-mi un comunist asasinat in mod expres, ca sa zic asa, de legionari? Sau celebra Rebeliune Legionara, indreptata impotriva evreilor – deci impotriva unui grup etnic, dar asta nu inseamna ca a avut un caracter anticomunist. Si apoi ce nationalism mai e acela cand legionarii se lipesc, pana la urma, de nazismul german? Daca vorbim despre nationalism, fie el si in forma agresiva, cum se explica aprecierile lui Vintila Horia, acuzat de filiatie legionara, la adresa lui Hitler? Inclusiv aprecierile lui Cioran la adresa romanilor nu denota nationalism… Interesant este cum acest nationalism sfarseste pana la urma, in mod ineluctabil, printr-o negare a sa, ramanand doar un extremism cumplit.

Nationalismul actual e conturat ca o reactie la ce anume? La Uniunea Europeana si valorile acesteia? Totusi, la noi nu se manifesta pregnant reactii la Uniunea Europeana, de respingere a acesteia. Astfel de atitudini le putem intalni, de pilda, in Franta sau Marea Britanie. In general vorbind, in UE exista si astfel de reactii.

Am citit un editorial al lui Cristian Preda, care pledeaza pentru laicitate in Ziare.com:

Cand religia inunda politica

Unul nu vrea mega-moschee, altul e impotriva mega-catedralei. Unuia nu ii place Norvegia, fiindca acolo educatia copiilor nu se face ca la penticostalii plecati dintre romani. Pentru altul, problema cea mai mare e Germania, intrucat aduce toti musulmanii pe capul UE. Ce sa mai zici despre Belgia? E un stat laic esuat, decreteaza analistul.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Cam astea ar fi ideile proaspete aduse in spatiul public de la noi, in ultimele luni. Ah, era sa uit de decizia inginerilor politehnisti de a-i acorda, la initiativa Ecaterinei Andronescu, un doctorat onorific patriarhului, fiindca a pastrat „credinta stramoseasca”.

Intr-un regim ca al nostru, orice opinie, inclusiv cea religioasa, e libera. De multe ori, insa, religia e prezenta doar pentru a fi investita in politica. Asta duce la derive de tot rasul.

De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.

Toleranta are, cum se stie, limite: opinia, oricat de libera, nu trebuie sa treaca frontiera care ne separa de barbarie. Deunazi, granita a fost violata. Un grup de muzica, Taxi, a lansat un cantecel, aratandu-si dezacordul cu ideea Catedralei Mantuirii Neamului, iar mai multe figuri publice inganau refrenul. Intre ele, marele nostru scriitor Mircea Cartarescu. Un ipochimen a iesit din anonimat arzand un volum semnat de autorul Solenoidului. Asta e barbarie.

Cand religia inunda politica, retorica poate avea efecte neprevazute. Amicul Traian Ungureanu, un rafinat intelectual conservator, a devenit un critic constant al Angelei Merkel, pe care a numit-o recent „Uber Islamizatoarea Europei”: frazele in care el cerea, dupa atentatele de la Bruxelles, ca toata elita europeana sa demisioneze, au incantat galeria dreptei democratice, care e tot mai sceptica atunci cand vine vorba despre UE.

Mai putin subtili decat TRU, colegii sai din PNL au ajuns sa sustina la Primaria Capitalei un nostalgic al civismului de tip legionar, Marian Munteanu, pe care Vladimir Tismaneanu il descrie, foarte precis, ca adept al „trairismului securist”. Am cerut public ca penelistii sa retraga rusinoasa candidatura, dar ei zic ca e „alegerea perfecta”.

La randul lor, socialistii romani din PE, care pupau moaste cu Ponta-n campanie, critica multiculturalismul belgian, dar se arata surprinsi ca Laurentiu Rebega, ales in 2014 pe aceeasi lista cu ei, a adunat, la Sinaia, toti apucatii extremei drepte, inclusiv asociatii lui M. Munteanu din „Grupul pentru Romania”, precum actorul Florin Zamfirescu sau caraghiosul cunoscut ca „stegarul dac”. Sedusi de Marine le Pen, extremistii europeni sunt sustinuti de aparatorii ortodoxiei de la Kremlin si sunt cei mai radicali critici ai tolerantei.

Pe plan strict local, pesedistii recurg la referinta religioasa fara vreo jena: fiind „mandra ca e ortodoxa”, Gabi Firea zice ca merita sa fie aleasa la primarie intrucat „orice femeie face curat dupa mai multi barbati”. Dezavuat de protestele din noiembrie si fortat sa demisioneze, Popescu-Piedone anunta ca va candida totusi, la sectorul 4, fiindca e si el „un bun ortodox” si vrea sa-si „repare onoarea de om”.

Cum se vede din aceste exemple, manipularea opiniei religioase anuleaza diferentele dintre stanga si dreapta, dintre moderatie si extremism. Cred ca se cuvine sa reasezam laicitatea si toleranta in centrul vietii noastre publice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).

Totusi, pare mai degraba, din cele scrise, ca politica inunda religia. Pentru ca politicienii cauta sa se foloseasca de religie pentru a obtine voturi. Auziti aici: Gabriela Vranceanu-Firea e „mandra ca e ortodoxa”. Mai, frate, soro, dar ne rupem in mandrii!! 🙂 😆 Stai si te intrebi cum de au ajuns cu totii, acesti politicieni, atat de credinciosi, atat de piosi… Mai, sa fie!, cum spune romanul… Daca ii asculti ai impresia ca pana acum au trait in manastire. Ce nu face politicianul pentru ca sa obtina voturi…? Auziti, faza dura:

„De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.”,

Totusi, nu spune ca s-ar fi saturat de Uniunea Europeana, ci de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana”. Interesant este ca formatiunea politica a D-lui. Bogdan Diaconu se considera, totusi, una democrata… De asemenea interesant, semnificativ si demn de remarcat e faptul ca nu auzi din partea Bisericii Ortodoxe Romane astfel de fraze, in schimb le auzi la… Bogdan Diaconu… In ceea ce priveste PSD si Ecaterina Andronescu, acestia fac astfel de gesturi pentru ca se tem ca pot pierde electoratul din mediul rural, caz in care s-ar prabusi din punct de vedere politic. Din aceasta cauza pesedistii n-au vazut cu ochi buni nici PNTCD, care pana la urma a fost anihilat. Daca electoratul sarac, ce-i adevarat, din mediul rural s-ar orienta catre alte optiuni politice, PSD ar pierde foarte mult. Iar „aparatorii ortodoxiei de la Kremlin” n-au nimic de a face cu Ortodoxia, ci cu mentinerea la Putere a regimului Putin si a ghemului de interese oligarhice din jurul acestuia.

Citesc o stire de ultima ora pe Romania Libera:

Marian Munteanu renunţă la candidatura pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL

„UPDATE: Surse din PNL afirmă că noul candidat al PNL la Primăria Capitalei va fi Cătălin Predoiu, al patrulea candidat lansat de liberali la alegerile locale din Bucureşti. Decizia va fi validată într-o nouă şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL care va avea loc joi, la ora 16.00. Liberalii vor trebui să strângă semnături pentru candidatura lui Cătălin Predoiu până la începutul săptămânii viitoare, în condiţiile în care termenul limită pentru înscrierea în cursă expiră marţi, la 26 aprilie.

=====

Conducerea PNL a decis retragerea candidaturii lui Marian Munteanu în cursa pentru Primăria Capitalei. După şedinţa partidului, Marian Munteanu a anunţat că lipsa unităţii din partid l-a determinat să se retragă. El a spus că, în urma discuţiilor cu liderii PNL şi ca urmare a tensiunilor interne, a decis să se retragă din cursa electorală, pentru a nu afecta „unitatea echipei” PNL pe Bucureşti.

„Cred că a fost o săptămână deosebită faţă de multe altele. Mi-aş fi dorit să pot să vă prezint ideile care stau la baza proggramului meu de bună guvernare a Bucureştiului. Cele mai multe acuzaţii au fost lipsite de substanţă. Această campanie care a fost desfăşurată într-un spirit de agresivitate nemainîntâlnită m-au forţat să dau răspunsuri de la colmniile venite din aproape toate direcţiile. Nimic din ceea ce s-a spus nu este de natură a mă incrimina în mod real”, au fost primele declaraţii ale lui Marian Munteanu după şedinţa PNL.

Acesta a recunoscut totodată că în partid „au fost unii care s-au demobilizat, alţii au dat credit unor anumite alegaţii, unor anumite acuzaţii. S-a ajuns până acolo încât unii candidaţi s-au desolidarizat de candidatura mea. Am avut discuţii în ultimele două zile cu liderii partidului, cu reprezentanţi din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. Din păcate, a fost dificil să identificăm o formulă de unitate. Nu se pot câştiga lupte fără unitate, solidaritate şi loialitate reciprocă. (…) În consecinţă, am consimţit în urma acestor discuţii să-mi retrag candidatura, am acceptat această chestiune şi sunt convins că PNL va găsi o soluţie pentru a păstra unitatea acestei echipe, a organizaţiei la Bucureşti şi pentru a oferi bucureştenilor un proiect bun, util şi câştigător”, a spus Munteanu.

Marian Munteanu este al treilea candidat lansat de PNL în competiţia pentru Primăria Capitalei, după Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. El a fost desemnat candidat al PNL la PMB marţi, 12 aprilie, la doar o zi distanţă după ce Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursa electorală şi din funcţiile deţinute în partid din cauza anchetei DNA.

Decizia PNL a fost luată cu majoritate largă de voturi, singurul care s-a abţinut fiind preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal a criticat conducerea partidului pentru că nu a avut un plan de rezervă în cazul retragerii lui Orban şi nu a nominalizat pe cineva din interiorul partidului, cu atât mai mult cu cât prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi asuma candidatura.

Mediafax aminteşte că această candidatură a stârnit un val de critici din partea societăţii civile, mai multe ONG-uri solicitând retragerea acestuia, pe motiv că este incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată. Contestaţiile s-au intensificat ulterior, chiar candidaţi ai PNL la sectoarele din Capitală delimitându-se de Marian Munteanu.”

Asta nu inseamna ca PNL nu ramane dator cu raspunsuri fata de atitudinea sa politica, pe care trebuie sa le dea electoratului liberal. PNL a gresit destul de mult in aceasta campanie pentru alegerile locale si mi-e teama ca s-ar putea sa achite electoral o nota de plata care sa nu-i pice bine pentru balbele din ultima vreme.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Aprilie 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pomenirea Sfantului Mucenic Mirax

Printre sfintii pe care ii pomenim pe 11 decembrie – printre care Sf. Daniel Stalpnicul si Sf. Luca cel Nou Stalpnicul – il pomenim si pe Sfantul Mirax. Povestea vietii lui  e foarte interesanta si, mi se pare, actuala in ceea ce priveste relatiile dintre crestini si musulmani. Iata viata lui asa cum apare in Sinaxarul din aceasta zi de 11 decembrie, sursa – aici:

Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: „Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: „Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi”. Părinţii i-au răspuns: „Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte”.

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: „Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

De unde se vede ca musulmanii, din intunecimea lor diavoleasca, ce i-a curpins, fac si in zilele noastre aceste atentate sangeroase peste tot in lume. Pentru ca ei nu stiu sa cada inaintea lui Hristos! Asa si in zilele noastre, unii crestini din usuratatea mintii si inselati de diavol se duc la Amira… Dar Dumnezeu l-a proslavit in fata paganilor pe acest oarecare Mirax, cand s-a intors la dreapta credinta si a si marturisit-o in fata conducatorului agarenilor. Parintii lui s-au rugat pentru el. Amira l-a chinuit doar pentru ca L-a marturisit pe Hristos. E demn de remarcat ca oamenii acestia, musulmanii, nu sunt neaparat impotriva civilizatiei noastre, la care privesc cu jind, ci impotriva lui Hristos! Ei vor, de pilda, nivelul de trai din Germania, pe Hristos nu-L vor ei… Diavolul ii imbie catre prosperitatea materiala si ii face sa se razboiasca cu Hristos, ca nu cumva sa se mantuiasca!

Decembrie 11, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Cea mai mare moschee din Europa crestina…

Gandul

După Catedrala Mântuirii, în Bucureşti va fi construită cea mai mare moschee din Europa. Ce rol are Guvernul

Se arata ca:

Muftiatului Cultural Musulman din România construieşte în Bucureşti, pe un teren primit de la stat, cea mai mare moschee din Europa.

Centrul cultural va fi construit din banii statului turc pe un teren primit prin Hotărâre de Guvern, la finele lunii mai. Situat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, lângă Romexpo, are o valoare de inventar de 17,2 milioane lei, potrivit Adevărul.

Activul s-a aflat în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat, fiind acum trecut în cea a Secretariatulu de Stat pentru Culte.

„Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul ne-a fost atribuit nouă, comunităţii musulmane, de către Guvern, vorbeşte de la sine despre respectul şi înţelegerea etnică din România“, a afirmat muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor.

Aici va fi construit şi un centru cu identitate spirituală, care are un scop bine definit. Pe lângă moscheea pe care muftiatul o plănuieşte a fi cea mai mare dintr-o capitală europeană (exceptând Istanbulul), în centrul musulman vor funcţiona o bibliotecă ştiinţifică în care să se regăsească publicaţii autorizate, precum şi săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului.

Muftiul Iusuf Murat consideră că acest centru i-ar putea îndepărta pe tinerii musulmani de ispita islamului fundamentalist.

„Vom elimina astfel tentaţia tinerilor de a merge la moschei neautorizate înfiinţate de tot felul de fundaţii, unde fac propagandă ideologi musulmani şcoliţi în instituţii fundamentaliste din alte state. Tinerii musulmani vor avea posibilitatea să îşi însuşească în mod corect învăţăturile Coranului. Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia pacii”, a declarat liderul comunităţii musulmane din România.”

Agerpres

Turcia va construi la București o moschee cu o capacitate de 2.000 de persoane (Daily Sabah)

Se arata ca:

Turcia va construi o moschee mare la București, care va fi gata în termen de trei ani, relatează miercuri ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.

Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la București în luna aprilie. Cele două țări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Construcția ar urma să includă și un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului și spații de recreere și va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.

În București se află deja zece clădiri folosite ca moschei, dar noua construcție va fi o moschee veritabilă, nu o clădire convertită pentru o utilizare în acest scop.

Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.

Moscheea de la București nu va fi singura construită de Turcia în Balcani, notează Daily Sabah. În mai, președintele Erdogan a pus piatra de temelie pentru ceea ce este considerată drept cea mai mare moschee din Balcani, la Tirana, lăcaș de cult cu o capacitate de 4.500 de persoane.

AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan)”

Adevarul

Cea mai mare moschee din Europa creştină se ridică la Bucureşti. Detaliile unui proiect uriaş, fără „propagandă fundamentalistă“

Se arata, printre altele, ca:

„PROIECT. Pe un teren de lângă Romexpo, Muftiatul Cultului Musulman din România va construi, cu bani de la statul turc, un centru cultural grandios. Moschee, bibliotecă, săli de curs şi spaţii de cazare vor constitui un „lăcaş al păcii“ pentru comunitatea musulmană.

Un centru cultural grandios se va ridica în inima Bucureştiului, pe o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi. Edificiul va aparţine Muftiatului Cultural Musulman din România, care a primit terenul prin Hotărâre de Guvern, la finele lunii mai. „Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul ne-a fost atribuit nouă, comunităţii musulmane, de către Guvern, vorbeşte de la sine despre respectul şi înţelegerea etnică din România“, afirmă muftiul Iusuf Murat, liderul spiritual al musulmanilor.

 

„Loc de învăţătură, nu de propagandă“

 

Terenul este situat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, lângă Romexpo, şi are o valoare de inventar de 17,2 milioane lei. Activul s-a aflat în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat, fiind acum trecut în cea a Secretariatulu de Stat pentru Culte. În locul unui complex rezidenţial la care visau samsarii imobiliari, aici va fi construit un centru cu identitate spirituală, care are un scop bine definit. Pe lângă moscheea pe care muftiatul o plănuieşte a fi cea mai mare dintr-o capitală europeană (exceptând Istanbulul), în centrul musulman vor funcţiona o bibliotecă ştiinţifică în care să se regăsească publicaţii autorizate, precum şi săli de curs în care imamii să predice învăţătura Coranului.

 

„Biblioteca va conţine cărţi ştiinţifice şi religioase, fără interpretări, scrise în mai multe limbi. Nu vor fi cărţi ideologice, cum s-a întâmplat, în care se vorbeşte foarte urât despre civilizaţia occidentală şi despre parteneri cum ar fi NATO. Nu este posibil aşa ceva! Muftiatul nu acceptă ca în limba ţării noastre să fie traduse asemenea cărţi. Pentru că niciuna dintre aceste entităţi criticate de propagandişti nu este împotriva Islamului. Cărţile din centrul nostru vor fi pentru cercetare, pentru studiu, pentru elevi şi studenţi, indiferent de naţie, care vor să cunoască adevărata valoare a Islamului. Vom elimina astfel tentaţia tinerilor de a merge la moschei neautorizate înfiinţate de tot felul de fundaţii, unde fac propagandă ideologii musulmani şcoliţi în instituţii fundamentaliste din alte state. Tinerii musulmani vor avea posibilitatea să îşi însuşească în mod corect învăţăturile Coranului. Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia păcii“, explică muftiul Murat.

De ce Bucureşti?

 

Alegerea oraşului pentru fondarea acestui centru nu este întâmplătoare. Bucureştiul şi-a dublat aproape numărul de musulmani, în ultimii ani aici ajungând să trăiască aproape 10.000 persoane de această religie. Circa jumătate dintre ei sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. În Dobrogea, unde trăieşte majoritatea comunităţii musulmane (estimată per total la 70.000 persoane), nu există pericolul unor tulburări etnice, venite din interiorul ţării sau din afara ei. La Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă. În Capitală nu există decât 4 mici moschei, cum este cea din Piaţa Eroii Revoluţiei.

Pentru ajutorarea nevoiaşilor (o altă categorie socială vulnerabilă la derapajele religioase), în centrul musulman va funcţiona şi o cantină socială în care vor fi primite persoane aflate în dificultate, indiferent de religia pe care o au. Capacitatea aşezământului social va fi de 100 persoane, putând fi extinsă. Tot în centru vor fi amenajate spaţii de cazare pentru profesorii şi invitaţii din ţară şi de peste hotare.

 

Spaţiu al păcii

Muftiatul aşteaptă unde verde de la edilii Capitalei pentru a începe şantierul de pe Bulevardul Expoziţiei. „Era necesar în Bucureşti un asemenea proiect. Este un dar pentru comunitatea musulmană, care arată cât de mult însemnăm pentru România, ţara noastră. Sprijinul primit ca minoritate este o dovadă a democraţiei“, consideră liderul comunităţii.

 

Investiţia trebuie demarată în 3 ani pentru a păstra terenul atribuit în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 ani. Fondurile vor fi asigurate de statul turc, care va acoperi costurile estimate a ajunge la 3 milioane euro. „Sprijinul financiar al Turciei este nepreţuit şi facem un apel către ambasadele islamice să susţină activităţile derulate de Muftiatul Cultului Musulman. România este un spaţiu al păcii, iar musulmanii din România sunt buni cetăţeni români şi europeni“, asigură muftiul Iusuf Murat.

Istoria se repetă

Cea mai mare moschee din România se află la Constanţa, în zona peninsulară a oraşului, şi are o istorie extraordinară. Piatra de temelie a fost pusă la 24 iunie 1910, la dorinţa Regelui Carol I, în semn de preţuire pentru „loiala comunitate musulmană“. Lăcaşul de cult nu are doar valoare spirituală, ci şi tehnică: este prima construcţie din beton armat din România. La inaugurarea de la 31 mai 1913, la care au fost prezenţi Regelui Carol I şi Regina Elisabeta, s-a petrecut un moment emblematic: moscheea a fost botezată „Carol I“, arătând recunoştinţa musulmanilor pentru domnitorul care le-a făcut un asemenea dar. Numele-simbol a fost păstrat până în zilele noastre.

Semnificaţia aparte

Un astfel de centru musulman există şi în alte capitale europene, cum ar fi Londra. Muftiatul atrage însă atenţia asupra particularităţii viitorului edificiu de la Bucureşti. „Moscheea în sine va fi cea mai mare dintr-o capitală a Europei, exceptând Istanbulul. Iar terenul pe care a fost construit centrul din Londra a fost cumpărat de comunitatea musulmană, pe când terenul din Bucureşti este dat comunităţii de către Guvern, ceea ce este un gest de o puternică semnificaţie“, arată muftiul Iusuf Murat.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In primul rand, cred ca nu se poate sa nu te intrebi la ce foloseste Romaniei constructia unei asemenea moschei… Romania este o tara covarsitor majoritar crestin-ortodoxa: 86,5% din populatie. Musulmanii reprezinta sub 2,2% din populatie, fiind in nunar de 64.337 de oameni (v. si aici). Sigur, un lacas de cult este construit spre folosul spiritual al credinciosilor. O astfel de moschee ar fi fost probabil, mai mult decat probabil nimerit a fi construita intr-o tara ca Arabia Saudita sau, desigur, Turcia. Mai mult, din cate am inteles de la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, acest centru sau scoala islamica ar avea anual capacitatea pentru 6000 de studenti. Eu nu inteleg de ce e necesar asa ceva in Romania. Pentru a satisface ambitiile otomane ale lui Erdogan? De unde pana unde l-a cuprins pe Ponta un astfel de fior otoman? Nu de alta, dar parca in campania electorala sprijinea din rasputeri Biserica Ortodoxa. Parca la televiziunea lui Ghita vedem inaintea horoscopului minuni intamplate la mormintele unor parinti ortodocsi… Si iata ca vine o hotarare de guvern data pe sestache, dupa stilul care-l caracterizeaza deja pe „minunatul” nostru premier (era sa scriu pionier 🙂 ) . Bine, ca Ponta si PSD ii minte pe romani de ingheata apele, asta n-ar fi o noutate, dar ma intreb si eu cum sa-i spunem premierului nostru… Cumva, Ponta bei? 🙂 Sau cum? Beiul de Bucuresti al lui Erdogan? 🙂 L-au facut acolo, pe malurile Marii de Marmara, sultan? Nu de alta, dar vedem ca premierul e cuprins, subit, de viziuni otomanicesti.

„În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.”- dar eu as propune altceva: Statul Turc sa restitutie Catedrala Sfanta Sofia Ortodoxiei, mai exact Patriarhiei Romane. Pentru ca Marea Biserica este un loc de referinta al crestinismului, nu numai al celui ortodox! Trebuie spus ca turcii au furat bisericile crestinilor! Transformarea abuziva a bisericilor crestine in moschei nu poate fi catalogata decat drept furt! Dar daca Turcia doreste sa faca moschei intr-o lume crestina, atunci sa retrocedeze crestinatatii locurile sale sfinte. De exemplu, ma gandesc si la Biserica Sfanta Irina din Constantinopol, ctitorie a Marelui Constantin, cel intocmai cu Apostolii! Este prima biserica ortodoxa construita in Constantinopol si cea in care s-a tinut Sfantul si Marele Sinod Ecumenic din anul 381, de unde avem Crezul pe care il rostim astazi in orice biserica ortodoxa! Aceste doua mari biserici: Sfanta Sofia si Sfanta Irina sunt sau ar trebui sa fie, dupa parerea mea, de referinta pentru intreaga crestinatate! Noi ne-am dat acceptul ca ei sa faca aici o mare moschee care sa poata primi 2000 de oameni, un centru cultural cu scoala care sa aiba o capacitate de 6000 de studenti pe an, iar locurile sfinte ale crestinatatii, aflate la Constantinopol, au fost transformate de ei in muzeu…

Eu cred ca trebuie observat un lucru: constructia unor astfel de moschei, caci spune:

„Președinția turcă a afacerilor religioase (DIB), care supervizează moscheile din Turcia, are în vedere construcția a peste 100 de moschei în întreaga lume, în 38 de locuri lucrările fiind deja în curs.

Moscheea de la București nu va fi singura construită de Turcia în Balcani, notează Daily Sabah. În mai, președintele Erdogan a pus piatra de temelie pentru ceea ce este considerată drept cea mai mare moschee din Balcani, la Tirana, lăcaș de cult cu o capacitate de 4.500 de persoane.”,

reprezinta in mod clar o actiune de propaganda islamica extinsa la scara mondiala de catre Turcia. Chiar si aceasta moschee care se vrea construita la Bucuresti, in conditiile in care numarul musulmanilor din Romania e infim in raport cu marea majoritatea a populatiei, care e crestin-ortodoxa, reprezinta o actiune de propaganda, la fel ca si centrul respectiv de cultura islamica pe care vor sa-l construiasca. Astfel de constructii nu au radacini in spiritualitatea romaneasca si chiar nicio legatura cu traditiile culturale si spirituale ale poporului roman. Atunci de ce? Pe de alta parte, trebuie sa tinem cont, avand in vedere lumea de azi, de posibile actiuni fundamentaliste islamice pe teritoriul Romaniei, inclusiv de turbulente ce pot aparea din cauza acestora, pentru ca o astfel de moschee ar putea sa aduca si extremismul islamic pe teritoriul Romaniei. Un astfel de pericol nu trebuie neglijat. Aici nu e o lume islamica – lucrul asta trebuie subliniat cu tarie! Sa nu-si inchipuie cineva ca o astfel de moschee reprezinta acceptul populatiei fata de islamism. Adevarul este ca populatia nici nu a fost intrebata daca doreste asa ceva, ca sa putem vorbi macar de tolerarea islamismului. La cati musulmani sunt acum in tara, adica foarte putini si pentru faptul ca la noi nu au fost atentate teroriste de natura islamica, se poate vorbi de faptul ca exista toleranta din partea populatiei fata de mahomedani, mai ales ca, desi putini, prezenta lor e una istorica in Romania. Probleme, acum, putem spune ca nu sunt, cu toate ca „la Bucureşti, însă, s-au manifestat deja acţiuni ale unor elemente despre care Serviciile Secrete au cunoştinţă.”. Dar daca vor aparea astfel de constructii precum aceasta mare moschee in Bucuresti, daca vor veni aici musulmani din nu stiu ce parti de lume, mai ales intr-un context politic intern destul de framantat cum e cel din Romania, nu e foarte clar daca aceasta toleranta se va mai putea mentine ca si pana acum. Ar putea sa creasca un sentiment de respingere in randul populatiei si nimeni si nimic nu garanteaza ca nu vor aparea probleme.

Un alt risc este ca ar putea aparea probleme cu alte culte religioase decat cel ortodox, desi membri acestora sunt mult mai putini la numar decat ortodocsii. Este si aici un aspect sensibil, pe care nu l-am vazut dezbatut.

Toata povestea asta are un iz de implant cultural, cu implicatii ce nu ne fac a fi optimisti. Istoria nu ne da motive de optimism. Sa nu uitam ca si in Turcia crestinii au fost persecutati dur, e si genocidul impotriva armenilor facut de turci, dar si faptul ca grecii au trebuit sa paraseasca Turcia, sa-si abandoneze locurile de bastina, ca sa zic asa, inclusiv lacasele de cult si sunt doar doua exemple dintr-un ocean de exemple pe o istorie mult mai lunga, intinsa pe secole.

In orice caz, ceea ce trebuie sa se stie este ca Romania, cu bunele si cu relele ei, este o tara crestina, cu traditii crestine apostolice. De asemenea, cei care vor veni aici trebuie sa stie ca Romania apartine unui alt spatiu cultural decat cel islamic. Iar aceste lucruri trebuie sa le si respecte.

Crestinismul: Soborul Sfintilor Slavitilor si intru tot Laudatilor Apostoli

Iar ceea ce Sfintii Apostoli tin pe mainile lor nu e nicidecum o moschee, ci Biserica Fiului lui Dumnezeu.

Iunie 30, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 37 comentarii

Confuzia

Iata ce scrie Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Evanghelia după Sfântâniţă. Iisus şi-a ţinut mama la uşă

Se arata ca:

Acuma că s-au găsit 2 milioane de părinţi care să-şi trimită copiii-elevi la ora de religie şi sfinţii părinţi sunt liniştiţi, o să vă propun şi eu, duminica, în calitate de elev al lui Scaraoţchi, Sarsailă, Sfântâniţă, Nichipercea, Nenumitul, Nefârtatul, Necuratul, Naiba, Aghiuţă, Michiduţă, Ucigă-l Toaca, Ucigă-l Crucea, Cornilă, Împieliţatul, pe scurt, Dracul românesc, ăla al lui Dănilă Prepeleac şi Stan Păţitul, zugrăvit pe zidul Voroneţului, un comentariu al câte unui text din Sfânta Scriptură.

Că trebuie să vorbească cineva şi pentru Întunecimea Sa, care, de altfel, confirm că e un bun teolog.

Stă scris în Evanghelia după Matei, cap. 10:

34. Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa.

36. Şi omul va avea de vrăjmaş chiar pe cei din casa lui.

37. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă,  mai mult decât pe mine, nu este vrednic de Mine. Cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Interesant, nu? Eu auzisem că Islamul e o religie a iataganului, a războiului, pe când Creştinismul e pace şi iubire. Şi iată că Iisus Însuşi mă previne, în clar, să nu fiu imbecil şi să-L cred imbelic. Venirea lui e ca să înlesnească oamenilor a se tăia între ei cu sabia.

Şi cine sunt duşmanii? Hoardele de necredincioşi, păgânii, Imperiul Roman? Nu, nici gând, e vorba de familia omului. Care n-are dreptul să-şi iubească părinţii şi copiii mai mult decât pe Mântuitorul, în caz contrar fiind excomunicat din Biserica lui Hristos.

În ce-L priveşte,  Iisus nu are o problemă, nu e în pericol să-şi iubească Tatăl mai mult decât pe Dumnezeu, întrucât cei doi sunt Unul, prin cumul de funcţii.

Iar despre familia pământeană, despre mama Sa, Maria, din pântecul căreia a ieşit omeneşte, indiferent de natura Lui divină, iată ce zice – Matei, 12:

46. Pe când vorbea încă Iisus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.

47. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine”.

48. Dar Iisus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea, şi cari sunt fraţii Mei?”.

49. Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi, şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!

50. Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”.

Merită citite adnotările la aceste versete făcute de IPS Bartolomeu Anania, în ediţia 2001 a Bibliei,  diortosită de arhiepiscop după Septuaginta, în care face sforţări lingvistico-logice disperate pentru a putea scrie apodictic: „În niciun caz nu se poate presupune că Iisus îşi reneagă familia”.

N-o reneagă, doar o ţine la uşă.

Mă întreb şi vă întreb: cum poate Fiul Omului să compare oaza cu cămila, vântul cu nisipul, iubirea de Dumnezeu cu iubirea maternă, paternă, filială? Iubirea de Dumnezeu e absolută, nu suportă relativizări, nu e mai mare, mai mică sau egală – este sau nu este.

Iisus putea să spună: Iubeşte-i pe ai tăi cât vrei, dar dacă nu Mă iubeşti pe Mine, aşa cum Eu vă iubesc în faţa Tatălui Meu, atunci nu eşti vrednic.

Dar Mesia procedează asemenea celor care l-au fabricat pe Pavlik Morozov. Acest fiu de om, în vârstă de 13 ani, din regiunea Ural, era un comunist credincios, comandant de pionieri şi fanatic al colectivizării impuse cu gloanţe de Stalin. În 1932, el şi-a denunţat tatăl ca duşman al  Statului Sovietic. Trofim Morozov a fost condamnat şi executat. Unchiul, bunicul, bunica şi un văr l-au omorât apoi pe Pavlik, toţi fiind arestaţi şi împuşcaţi de GPU. Pavlik Morozov a fost declarat martir de către Stalin, i s-au ridicat statui şi multe şcoli au primit numele lui.

Meritul acestui băiat: l-a iubit pe Dumnezeul Stalin mai mult decât pe tatăl său.

Fiecare dictator are grijă să dezbine familiile, pentru că nimeni nu trebuie să însemne mai mult decât El, Supremul, pentru fiinţa umană. Turnătoriile între soţi, între rude apropiate sunt printre cele mai hidoase care pot fi citite în dosarele Securităţii româneşti. Femeile germane nu mai dăruiau copii bărbaţilor lor; căsătorite fiind numai cu arieni, îi făceau copii lui Hitler, care avea nevoie de carne de mitralieră. Femeia română era şi ea producătoare de copii pentru Ceauşescu, Unicul şi Marele Soţ şi Tată, pentru ca scorniceşteanul să poată călări cât mai multe milioane de români.

Subsemnatul am început respingerea ofertei de colaborare cu Securitatea când l-am întrebat pe ofiţerul recrutor dacă pot să-i spun mamei mele despre relaţia cu Onorabila Instituţie. Răspunsul a fost: nu, legătura cu Noi e mai presus de oricine.

Nu voi crede niciodată în cineva care cere să-ţi iubeşti familia mai puţin decât pe nu ştiu cine sau nu ştiu ce.

Ar trebui să vă vorbesc în continuare despre părinţii care îşi reneagă fiii pentru că nu s-au dovedit destul de evlavioşi sau le interzic căsătoria cu cineva de altă confesiune.

Ori despre copiii care şi-au omorât părinţii, luându-i drept Antichrist.

Dar n-aş vrea să se înţeleagă că e vorba numai de familie. Intoleranţa Domnului nostru Iisus Hristos nu e numai ortodoxă, adică singura dreaptă, e şi catolică, adică universală.

Căci stă scris în Matei, 12:

30. Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

Carevasăzică, dacă un elev învaţă foarte bine, nu chiuleşte, stă în banca lui şi, în şcoală se formează o gaşcă în care el nu vrea să intre, atunci, urmând exemplul Mântuitorului, gaşca îl va declara inamic.

Necreştinii sunt inamici tot aşa cum extremiştii islamici vorbesc despre infidelii creştini. Hristos te obligă să te înregimentezi printr-un sau exclusiv cât se poate de ilogic, nu doar intolerant. De unde rezultă că dacă nu sunt pentru, sunt automat contra? (Până şi în adunările comuniste era permisă abţinerea).  De nicăieri, dar Iisus are nevoie de fani, dar şi de duşmani, pentru că ambii Îl validează, fiecare în felul lor, pe El şi Biserica Lui.

Ateii, însă, sunt cei mai periculoşi, deoarece, pentru ei, El e doar un om sau nu există. Aceştia trebuie neapărat definiţi ca duşmani, deşi mulţi nu sunt antireligioşi, sunt doar nereligioşi, nu atacă pe nimeni, şi respectă opţiunea credincioşilor.

Aşa cum există mai multe feluri de a crede în Dumnezeu, există   mai multe feluri de a fi ateu.

Şi, cum adică, neadunând cu Mine, risipeşti? Nu mint, nu fur, muncesc cinstit, învăţ mereu, nu sunt cheltuitor, încerc să-mi ajut semenii atât cât pot, cresc nişte copii buni, dar nu cred în Hristos – prin urmare toate astea înseamnă risipă?

Din nou, asemănarea cu bolşevismul e evidentă. De altfel, marea majoritate a oamenilor care au auzit de apoftegma „Cine nu e cu Noi, e împotriva Noastră” cred că a fost inventată de Lenin.

Gândirea lui Iisus este de sumă nulă – ori, ori. Nu admite nici, nici.

Creştinismul arată, cui nu vrea s-o treacă cu vederea, o puternică fibră nu doar dictatorială,  dar chiar totalitară. Mă întreb şi vă întreb cum poate fi de folos edificării unei societăţi democratice.

Ceea ce nu înseamnă nicidecum că sunt împotriva creştinilor, cum ar decreta Iisus.”

Confuzia se arata cu pregnanta in finalul editorialului, datorita eludarii adevarului:

„Din nou, asemănarea cu bolşevismul e evidentă. De altfel, marea majoritate a oamenilor care au auzit de apoftegma „Cine nu e cu Noi, e împotriva Noastră” cred că a fost inventată de Lenin.”

Este din start neadevarata afirmatia potrivit careia crestinismul s-ar asemana cu bolsevismul sau ca ar avea o puternica fibra totalitara. Trebuie spus de la bun inceput ca bolsevismul sau ca s-o spunem pe sleau: comunismul a fost de la inceput ateu. Totalitarismul comunist a fost unul ateu. Deci din start avem o deosebire fundamentala.  Si atunci e logic, cel putin mai logic, sa te intrebi, pe cale de consecinta, cum poate ateismul sa contribuie la o societate democratica? Si spunand asta nu inseamna ca sunt neaparat impotriva ateilor, ca as vrea, sa-i omor sau altceva de genul asta. Insa nu se poate sa ai, totusi, o gandire atat de pe dos de cum trebuie, parerea mea.

CTP nu intelege ceea ce spune Mantuitorul: „Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine, risipeşte”. Observam ca fraza are doua parti:

1. Cine nu e cu Mine, e impotriva Mea

2. Cine nu aduna cu Mine, risipeste.

Partea 1. – cei care L-au rastingnit, au fost oare cu El? Din cei doi talhari, care erau impreuna cu El rastigniti, care oare a fost cu El: cel care L-a marturisit sau cel care nu L-a marturisit? Iar dupa ce a fost rastignit cati dintre evrei au crezut in El? Nu toti. Dar cine e oare cu El: Sfantul Stefan, cel omorat de evrei cu pietre pentru ca a marturisit dreapta credinta sau cei care l-au omorat?

Partea 2. – CTP spune:

„Şi, cum adică, neadunând cu Mine, risipeşti? Nu mint, nu fur, muncesc cinstit, învăţ mereu, nu sunt cheltuitor, încerc să-mi ajut semenii atât cât pot, cresc nişte copii buni, dar nu cred în Hristos – prin urmare toate astea înseamnă risipă?”

Dar atunci as pune si eu urmatoarea intrebare: la ce iti foloseste ca: „Nu mint, nu fur, muncesc cinstit, învăţ mereu, nu sunt cheltuitor, încerc să-mi ajut semenii atât cât pot, cresc nişte copii buni”? Foloseste la ceva? Daca spui ca nu crezi in Hristos, te intreb si eu la ce folosesc toate acestea? Care este  atunci rasplata omului pentru ca nu fura sau nu minte? Doar bucuria ca nu ajunge la puscarie? Daca „credinta fara fapte este moarta”, cum spune Sf. Ap. Iacov, cum sunt oare faptele fara credinta?

Spune CTP: „Ori despre copiii care şi-au omorât părinţii, luându-i drept Antichrist.”. Care e porunca referitoare la parinti data de Dumnezeu lui Moise? Spune asa:

„12. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie.

13. Sa nu ucizi” (Iesirea 20. 12-13)

Iar Iisus a venit sa se implineasca Legea, nu sa renunte la Lege. De observat ca nu spune nimic despre credinta tatalui sau a mamei. Nu spune, spre exemplu, sa-ti iubesti mama si s-o cinstesti doar daca este credincioasa. La fel, nici despre tatal nu spune ca trebuie sa-l cinstesti doar daca e credincios. Atunci ce poti sa spui despre un copil care-si omoara parintii? E clar ca nu respecta Legea si nici invatatura lui Iisus, care nu a spus vreodata si nu a indemnat niciodata sa nu se respecte Legea. Cu alte cuvinte, acest pacat foarte greu, uciderea de parinte, e datorat lipsei de credinta pe care o are copilul. Asa cum au fost si cred ca mai sunt copii care, de la o varsta frageda, au manifestat o credinta deosebit de puternica!

Comparatia dintre Iisus si Stalin e aiuritoare! Sa-L compari pe Iisus, care n-a omorat pe nimeni, dimpotriva a si inviat oameni din morti, a vindecat oameni de boli incurabile, a dat oamenilor hrana de mancare si a facut numai bine cu cineva precum Stalin care a facut milioane de victime, adevarate crime impotriva umanitatii, inclusiv prin infometarea populatiei, vadeste o rea-credinta evidenta.

In ceea ce priveste citatul din cap. 10 de la Evanghelia dupa Matei, pentru a intelege bine lucrurile ii recomand sa citeasca, spre exemplu, viata Sfintei Mucenite Drosida, fiica imparatului Traian. Ea a fost persecutata de tatal sau, imparatul, pentru ca ea era cu El. Si fara sa fie impotriva tatalui ei sau sa-i faca vreun rau tatalui ei (dimpotriva, raportul de forte era exact pe dos), ea a dorit sa moara pentru Hristos si dreapta credinta. „Şi omul va avea de vrăjmaş chiar pe cei din casa lui.” – chiar asa a si fost, cum vedem ca s-a intamplat si in vietile altor sfinti, caci Sfanta Drosida nu a fost singura careia i s-a intamplat asta.

„Şi cine sunt duşmanii? Hoardele de necredincioşi, păgânii, Imperiul Roman? Nu, nici gând, e vorba de familia omului. Care n-are dreptul să-şi iubească părinţii şi copiii mai mult decât pe Mântuitorul, în caz contrar fiind excomunicat din Biserica lui Hristos.”

Numai ca textul de la Matei nu spune: dusman, ci spune: „nu este vrednic de Mine”. El nu spune dusman. Insa spune:

„29. Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copil, sau tarine pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica.” (Matei 19,29).

De unde intelegem ca El rasplateste cu mult mai mult acest sacrificiu pe care il face omul pentru dreapta credinta. Iar ce inseamna „nu este vrednic de Mine”, lamureste Sfanta Evanghelie dupa Luca, si anume inseamna: „nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca, 14, 26-27). Deci e vorba de ucenicii Lui.

In legatura cu ce religie a pacii e Islamul, adica cei care cred in necuratul Mahomed, eu stau si ma intreb de ce la noi nu prea se vorbeste de suferintele inimaginabile indurate de crestinii din Irak datorita Statului Islamic. Este ceva ingrozitor, de iad, ce suferinte indura un crestin in Irak din partea acestor criminali!! Daca Islamul e asa o religie a pacii, cum cei care vor sa intemeieze un stat islamic se dedau la asemenea crime impotriva umanitatii? Pentru ca la noi se vorbeste doar despre distrugerea unui sait arheologic. Insa va rog sa va uitati pe ce stiri da acest site- Lacasuri Ortodoxe… Voi da doua, trei exemple:

VIDEO Irak | “Este un genocid!”. Episcopul ortodox siriac de Mosul rupe tacerea

Se arata ca:

„Episcopul repeta fraza, astfel încât să nu mai existe nicio îndoială. „Este un genocid, o purificare etnica”.

Într-un interviu pentru MEMRI TV, Arhiepiscopul Ortodox Siriac Nikodimos Daoud de Mosul a spus că a așteptat pana cand să vorbească împotriva ISIS, intrucat i-a fost frică de faptul ca remarcile sale exprimate in public ar fi putut risca vietile crestinilor din oras. Dar, din moment ce toti, acum, sunt plecati, de cand Statul Islamic le-a dat urmașilor lui Hristos ultimatumul de convertire la Islam sau pedeapsa cu moartea (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoe), Arhiepiscopul a marturisit că nu mai exista niciun motiv care sa-l faca să pastreze tacerea.

In galeria media a articolului de fata, puteti urmari materialul video complet al interviului Arhiepiscopului Nikodimos (www.lacasuriortodoxe.ro), în care acesta explică modul în care creștinii au fost prinși în mijlocul unui război intre suuniti si shiiti.”

si un alt articol:

STIRI Irak | ISIS ii someaza pe cei din Mosul sa-si ofere fetele, pentru Jihadul sexual

Se arata ca:

„Grupul militant islamist ISIS (Statul Islamic din Irak și Siria) a pus afișe, prin care ii asteapta pe oamenii din Mosul sa le aduca fetele lor necăsătorite, pentru a participa la „jihad al-Nikah” sau jihadul sexual, conform Christian Messenger.

Rapoartele au aparut in Al-Masryalyoum, un cotidian egiptean foarte respectat, precum și in alte surse din presa arabă.

ISIS a preluat recent vaste teritorii din Irak, inclusiv Mosulul, al doilea cel mai mare oraș din Irak.

Jihad al-Nikah se referă la femeile care adera la jihad, prin oferirea de servicii sexuale luptătorilor de sex masculin. Pe afisele din locurile publice, din Mosul, se poate citi: „Facem apel la oamenii din aceasta zona, sa aduca fetele lor necăsătorite, astfel încât acestea sa-si poata îndeplini datoria în jihadul sexual, pentru frații lor războinici din oraș, iar toți cei care nu vor veni, vor resimți din plin forța Shariei [legea islamică] asupra lor”.

Rapoartele din Mosul indica faptul ca luptatorii ISIS au mers din ușă în ușă, intră in case, omorând oameni și violand femei, informeaza Christian Messenger.

Rupert Colville, un purtător de cuvânt de la Geneva, pentru Navie Pillay, înalt oficial al Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că a primit informații că patru femei din Mosul s-au sinucis după ce au fost violate sau forțate să se căsătorească cu militanții.

Postul de televiziune Al-Iraqiya a publicat un raport despre povestea a două fete irakiene, care au fost violate de către oamenii inarmati ai ISIS, in Mosul. Cele două fete, care sunt surori, au declarat că luptătorii ISIS au intrat în casa lor, i-au ucis pe bărbați și, după aceea, le-au violat pe rând pe femei. Fetele au spus că bărbații erau arabi, precum și străini.

Grupul militant islamist ISIS (Statul Islamic din Irak și Siria) a pus afișe, prin care ii asteapta pe oamenii din Mosul sa le aduca fetele lor necăsătorite, pentru a participa la „jihad al-Nikah” sau jihadul sexual, conform Christian Messenger.

Rapoartele au aparut in Al-Masryalyoum, un cotidian egiptean foarte respectat, precum și in alte surse din presa arabă.

ISIS a preluat recent vaste teritorii din Irak, inclusiv Mosulul, al doilea cel mai mare oraș din Irak.

Jihad al-Nikah se referă la femeile care adera la jihad, prin oferirea de servicii sexuale luptătorilor de sex masculin. Pe afisele din locurile publice, din Mosul, se poate citi: „Facem apel la oamenii din aceasta zona, sa aduca fetele lor necăsătorite, astfel încât acestea sa-si poata îndeplini datoria în jihadul sexual, pentru frații lor războinici din oraș, iar toți cei care nu vor veni, vor resimți din plin forța Shariei [legea islamică] asupra lor”.

Rapoartele din Mosul indica faptul ca luptatorii ISIS au mers din ușă în ușă, intră in case, omorând oameni și violand femei, informeaza Christian Messenger.

Rupert Colville, un purtător de cuvânt de la Geneva, pentru Navie Pillay, înalt oficial al Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că a primit informații că patru femei din Mosul s-au sinucis după ce au fost violate sau forțate să se căsătorească cu militanții.

Postul de televiziune Al-Iraqiya a publicat un raport despre povestea a două fete irakiene, care au fost violate de către oamenii inarmati ai ISIS, in Mosul. Cele două fete, care sunt surori, au declarat că luptătorii ISIS au intrat în casa lor, i-au ucis pe bărbați și, după aceea, le-au violat pe rând pe femei. Fetele au spus că bărbații erau arabi, precum și străini.

Până în prezent, nu există statistici privind numărul femeilor violate de ISIS, de la preluarea Mosulului, conform Christian Messenger.”

Pe de alta parte iata o stire care prezinta ceva ciudat, ce ma pune serios pe ganduri:

STIRI Irak – VIDEO: distrugerea definitiva a mormantului profetului Iona, in Mosul

Se arata ca:

„În Mosul, jihadiștii ISIL au distrus definitiv unul dintre principalele monumente religioase ale Iudaismului, Creștinismului și Islamului – mormântul lui Iona.

In articolul de fata (www.lacasuriortodoxe.ro) puteti vedea un material video care surpinde exact acest moment.

Atacul are loc dupa ce, initial, acestia au fost filmati cum incercasera sa-l distruga cu baroasele (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).”

Acesti oameni, de la ISIS, au ajuns sa distruga si locurile sfinte ale Islamului, cum e mormantul Sf. Proroc Iona si ma intreb de ce? Pentru ca e venerat atat de iudei, cat si de crestini?

Iata ce spune si Doxologia:

Biserica ortodoxă din Mosul a fost devastată

Se arata ca:

Deși comunitatea plătise la începutul anului taxa pentru credință numită jiziah, un impozit „pe cap de creștin” – biserica a fost devastată, icoanele și principalele obiecte de cult fiind încărcate într-o mașină.

Un val de violență și crime a cuprins, în luna iulie a acestui an, orașul irakian Mosul. Rebelii, purtând însemnele formațiunii denumite „Statul Islamic din Irak și Levant”, au intrat în oraș în dimineața zilei de 6 iulie. Ei s-au îndreptat direct către biserica ce aparținea comunității ortodoxe, așa cum notează Asia News Agency.

Deși comunitatea plătise la începutul anului taxa pentru credință numită jiziah, un impozit „pe cap de creștin” – biserica a fost devastată, icoanele și principalele obiecte de cult fiind încărcate într-o mașină.

Aceeași soartă a avut-o și biserica siriană unită, în care statuia centrală a Maicii Domnului a fost spartă și călcată în picioare de către rebelii jihadiști.”

Uitati-va numai ce barbarie din partea acestei organizatii, ISIS, pe care nu pot s-o calific decat criminala!! Totusi, ei spun ca apara, promoveaza Islamul, lupta pentru Islam…

Iar pentru ca este ziua Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia, cu gandul la suferintele indurate de crestinii din Irak, ar fi bine sa le citim viata:

Doxologia

Viaţa sfinților 40 de Mucenici din Sevastia

Se arata ca:

„Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

    Înştiinţându-se voievodul despre trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos cât şi despre însoţitorii lor cum că sunt creştini, i-au prins şi i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dânşii voievodul astfel: „Precum în războaie aţi fost cu un suflet şi cu un cuget şi v-aţi arătat vitejia voastră, tot aşa şi acum, cu un cuget şi un suflet, să arătaţi supunerea voastră la împărăteştile legi şi să jertfiţi zeilor de voie, mai înainte până a nu vă sili cu muncile”.

    La aceste cuvinte sfinţii ostaşi, răspunzând tiranului, au zis: „Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug”. Atunci a zis voievodul Agricolae: „Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceţi jertfă şi să luaţi mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiţi necinstiţi şi izgoniţi din dregătoria ostăşească. Gândiţi-vă şi alegeţi ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos”.

    Sfinţii ostaşi au zis: „Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijeşte Domnul”. Zis-a voievodul: „Nu grăiţi multe, ci, lăsând vorbele cele mincinoase, pregătiţi-vă să jertfiţi de dimineaţă zeilor”. Acestea zicându-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde, intrând sfinţii, şi-au plecat genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: „Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea”. Iar după ce a înserat, au început a cânta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui – zicând şi cealaltă parte a psalmului aceluia, până la sfârşit. Iar după cântare se rugau şi iarăşi cântau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, până la miezul nopţii.

    În cântare începea stihurile Sfântul Chirion, iar Sfinţii Candid şi Domnos, împreună cu ceilalţi, cântând după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicându-le: „Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimântat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit până a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunând prietenii şi sfetnicii săi, le-a poruncit să aducă din temniţă înaintea sa pe sfinţii patruzeci de ostaşi, către care a zis: „Acestea ce voi zice către voi, nu cu înşelăciune, nici cu vicleşug le voi zice, ci însuşi adevărul voi grăi. Citi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi. Aşadar, a mea dragoste să nu voiţi a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă că ori dragostea mea, ori ura să le aveţi”.

    A răspuns Sfântul Candid: „Numele tău, Agricolae, se potriveşte cu obiceiul, pentru că eşti înşelător şi sălbatic”. Zis-a voievodul: „Au nu v-am spus că întru a voastră stăpânire este ori spre dragoste către voi, ori spre ură să mă porniţi?” Iar Sfântul Candid a zis: „De vreme ce, precum singur grăieşti, este întru a noastră stăpânire, de aceea vrem ca spre ură către noi să te pornim. Că şi noi te urâm pe tine şi numai de la Dumnezeul nostru căutăm milă şi dragoste. Tu, cel sălbatic şi fără de omenie, vrăjmaşule al Dumnezeului nostru, să nu ne iubeşti pe noi, fiind în fărădelege şi zavistnic şi cuprins de întunericul rătăcirii, iar numele tău cel sălbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiară”.

    De aceste cuvinte ale sfântului minunându-se voievodul şi scrâşnind din dinţi ca un leu, a poruncit să-i arunce pe sfinţi în legături şi în temniţă. Iar Sfântul Chirion a zis către dânsul: „Nu ai de la împăratul stăpânire ca să ne munceşti, ci numai ca să ne întrebi”. Temându-se, voievodul a poruncit ca, lăsându-i liberi, să-i bage în temniţă şi să nu-i pună în legături; însă a poruncit străjerului temniţei ca să-i păzească cu grijă, căci aştepta venirea voievodului Lisie.

    Deci, şezând sfinţii în temniţă, în toate zilele şi nopţile învăţau de la Sfântul Chirion, pentru că le zicea: „Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a întâmplat aceasta, o, fraţilor, căci ne-am întovărăşit întru cea vremelnică oaste. Pentru aceasta să ne sârguim a nu ne despărţi în veci. Ci, precum am vieţuit cu un suflet şi cu un cuget, astfel şi mucenicia s-o săvârşim împreună şi, precum am plăcut împăratului celui muritor, astfel şi Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sârguim a fi plăcuţi”.

    După ce au trecut şapte zile, sfinţii fiind încă ţinuţi în temniţă, Lisie voievodul a venit în ţările acelea şi în cetatea Sevastiei. Apoi, şezând la judecată împreună cu voievodul Agricolae, în ziua a opta a poruncit să-i aducă pe sfinţii patruzeci de ostaşi. Sfinţii mergând la judecata cea nedreaptă, Chirion fericitul îi sfătuia astfel pe fraţii săi: „Fraţilor, să nu ne temem. Au doar nu ne ajută Dumnezeu în războaie, când Îl chemăm pe El şi biruim pe vrăjmaşi? Aduceţi-vă aminte când am fost într-un război mare oarecând şi toate cetele noastre s-au pus pe fugă, iar noi singuri, numai patruzeci, am rămas în mijlocul vrăjmaşilor şi ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe alţii, rănindu-i, i-am izgonit. Şi întru atâta mulţime de potrivnici şi într-un atât de mare război, nici unul din noi n-a fost rănit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastră: satana şi voievozii Lisie şi Agricolae. Mai bine-zis, numai vrăjmaşul cel nevăzut ridică război asupra noastră. Oare unul singur va putea să biruiască patruzeci? Să nu fie.

    Deci se cuvine nouă acum să facem ceea ce făceam totdeauna, adică să alergăm la Dumnezeu cu fierbinte rugăciune. Iar El, ajutându-ne, nici legăturile, nici muncile nu ne vor vătăma pe noi. Oare nu totdeauna o rânduială ca aceasta păzeam? Căci, când intram în război, cântam acest psalm: Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă! Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele. Şi acum acelaşi lucru să facem, că ne va auzi Dumnezeu şi ne va ajuta!”

    Atunci cântau sfinţii psalmul acela, până ce au fost duşi la judecată. La priveliştea aceea se adunase tot poporul cetăţii. Iar când au stat înaintea lui Lisie şi a lui Agricolae, Lisie voievodul căutând spre dânşii, a zis: „Mai mari dregătorii socotesc că poftesc bărbaţii aceştia”. Şi a zis către sfinţi: „Vrednicii mai mari şi mai multe daruri decât alţii veţi lua de la mine, numai de vă veţi supune legilor împărăteşti, ca să aduceţi jertfă zeilor. Vi se dă voie de alegere ca, ori închinându-vă zeilor, să luaţi mai mari daruri şi cinstiri, ori, de vă veţi lepăda a face aceasta, îndată vă veţi lipsi de dregătoria ostăşească şi la munci veţi fi daţi”.

    Răspuns-a Sfântul Candid: „Nu numai cinstea ostăşească, ci şi trupurile noastre să se ia de la noi, că nimic mai scump nu este nouă, nimic mai cinstit, decât Hristos, Dumnezeul nostru”. Atunci a poruncit voievodul ca să bată cu pietre pe sfinţi peste gură. Iar Sfântul Candid a zis: „O, boierule al întunericului şi învăţătorule a toată fărădelegea, începe să faci acestea şi vei vedea răsplătirea”. Iar voievodul, scrâşnind din dinţi, a zis către sfinţi: „O, răi slujitori! Pentru ce nu faceţi mai degrabă cele ce se porunceşte vouă?”

    Iar slujitorii idoleşti, luând pietre, când voiau să arunce asupra sfinţilor, ei aruncau unul asupra altuia şi unii pe alţii se ucideau. Iar sfinţii mucenici, văzând aceea, se întăreau întru Domnul şi se făceau mai cu îndrăzneală.

    Atunci voievodul, pornindu-se spre mânie, a apucat o piatră şi a aruncat asupra unuia din sfinţi; iar piatră aceea a lovit pe voievod în obraz şi i-a sfărâmat gura. Atunci Sfântul Chirion a zis: Cei ce se luptă cu noi au slăbit şi au căzut. Cu adevărat sabia lor a intrat în inimile lor şi arcele lor se vor sfărâma.

    Voievodul a zis: „Aşa mă jur pe zei, cum că o vrăjitorie s-a arătat întru dânşii”. Iar Sfântul Domnos a zis: „Astfel mă jur pe Hristos, cum că Dumnezeu a biruit, făcând ca feţele voastre cele fără de ruşine, care grăiau asupra Fiului Său nedreptate, să le acopere de ruşine. Au nu te ruşinezi, nebunule şi diavole, plin de întunericul cel mai de jos. Străinule de tot adevărul, semănătorule de sminteli, Agricolae, tu eşti cap al diavolului, iar boierul cel dimpreună cu tine este coadă a mâniei şi amândoi sunteţi slugi ale satanei. Dacă la începutul muncilor ce ni le-aţi adus nu v-aţi încredinţat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi începeţi alte munci”.

    Slujitorii tiranului au zis către sfinţi: „O, cei mai fără de minte vrăjmaşi ai zeilor noştri şi străini de mila lor, pentru ce nu le aduceţi jertfe?” Sfântul Chirion răspunse: „Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Său şi pe Sfântul Duh şi ne sârguim a săvîrşi cu îndrăzneală alergarea nevoinţei noastre, ca după ce vom birui înşelăciunea voastră, să primim cununile vieţii celei fără de moarte”.

    Apoi voievodul a poruncit să-i ducă iarăşi în temniţă ca să se gândească ce le va mai face. Deci, fiind închişi sfinţii în temniţă, au început a cânta: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii noştri şi, precum sunt ochii slugilor în mâinile stăpânilor lor, aşa şi ochii noştri sunt către Domnul, Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi. După rugăciune, în ceasul al şaselea din noapte, s-a auzit către dânşii glasul Domnului, Care li s-a arătat, zicându-le: „Cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de muncile cele de puţină vreme, că degrabă vor trece; răbdaţi puţin, pătimiţi după lege ca să primiţi cununi”.

    Cu o mângâiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind întăriţi sfinţii, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar după ce s-a făcut ziuă, din porunca tiranului au fost aduşi din temniţă înaintea lui. Şi ei au grăit către acei necuraţi judecători: „Fă-ne orice voieşti, că noi suntem creştini şi nu voim să ne închinăm idolilor”. Sfinţii, grăind acestea, au văzut pe diavol lingă Agricolae, ţinând în dreaptă o sabie iar în stânga un şarpe şi îi grăia la ureche: „Al meu eşti, îmbărbătează-te”.

    Atunci voievodul, împreună cu Lisie, au poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i ducă legaţi la iezer; că era un iezer lângă cetatea Sevastiei, care avea apă multă. Răbdând vitejeşte cele de aici şi bucurându-se de cele nădăjduite, sfinţii mucenici grăiau unul către altul: „Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm; aspră este iarnă, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar plăcută este desfătarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut să nu mai răbdăm astăzi pe noi haina cea stricăcioasă. Să defăimăm gheaţa care ne topeşte şi să urâm trupul.

    Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul, ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie milă de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre”.

    Când pătimeau acestea sfinţii mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit şi vânt mare. Deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, pe când se pleca ziua spre seară; şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul temniţei ca să străjuiască pe mucenici. Şi era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru că dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu cald.

    Sosind ceasul întâi din noapte şi gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintr-înşii, neputând să rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la feredeu. Dar când şi-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simţind căldura, îndată a căzut mort. Iar sfinţii, dacă au văzut pe acel fugar plecând de la dânşii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: „Au doară în râuri Te vei mânia, Doamne? Au doar în râuri este mânia Ta, sau în mare pornirea Ta? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat şi toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia şi numele Tău vom chema, pe Tine, pe Care Te laudă toată făptura, balaurii şi toate adâncurile, focul, grindină, zăpada, gheaţa şi duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat şi valurile cele sălbatice le alini, prin ameninţarea mâinii Tale.

    Acum Acelaşi eşti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, când fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif şi l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne şi minuni în Egipt împotriva lui Faraon şi a poporului său şi a despărţit marea şi pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinţii Tăi Apostoli, ascultă-ne şi pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei şi ni s-au udat picioarele în sângele nostru; uşurează-ne de sarcină şi alinează iuţimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne ruşinăm şi să cunoască toţi că ne-am mântuit, strigând către Tine”.

    Dar în ceasul al treilea din noapte i-a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerişului şi a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce străjuiau se cuprinseseră de somn, numai străjerul temniţei nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, cugeta în sine cum cel ce scăpase la feredeu s-a topit îndată că ceară de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

    Şi, căutând către dânşii, a văzut o lumină strălucindu-i; şi, ridicând ochii în sus, voia să vadă de unde vine spre dânşii acea lumină. Atunci a văzut pogorându-se din cer, spre capetele sfinţilor, nişte cununi prealuminoase, treizeci şi nouă la număr; şi cugetă, zicând în sine: „Nu sunt patruzeci de oameni care pătimesc? Pentru ce nu este cunună a patruzecea, ci numai treizeci şi nouă?”

    Înţelegând că acela care a fugit la feredeu este lepădat din ceata sfinţilor şi pentru aceasta cununile nu sunt în număr deplin de patruzeci, a deşteptat pe străjeri şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în iezer, înaintea ochilor acelora, strigând şi zicând cu mare glas: „Şi eu sunt creştin!” Apoi, stând în mijlocul sfinţilor mucenici, a zis: „Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum şi aceştia au crezut, numără-mă în ceata lor şi mă învredniceşte să pătimesc pentru Tine, împreună cu aceşti robi ai Tăi, ca făcându-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!” Şi s-a făcut desăvârşit numărul de patruzeci al sfinţilor mucenici, căci străjerul temniţei a împlinit locul celui căzut. Iar numele lui era Aglaie.

    Astfel, împlinindu-se numărul cetei mucenicilor, diavolul, văzându-se biruit şi ruşinat, s-a prefăcut în asemănare de om şi, tânguindu-se, striga în auzul tuturor: „Vai mie, sunt biruit de bărbaţii aceştia şi acum sunt la toţi de râs şi de ocară, că n-am avut prieteni şi slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Deci ce îmi rămâne mai mult, decât numai să întorc inima boierilor mei şi să ardă trupurile sfinţilor şi să le arunce în râu ca nici moaştele lor să nu rămână?”

    Iar Sfântul Chirion a strigat, zicând: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! Căci pe cel ce era asupra noastră, ca pe noi l-ai făcut, Stăpâne, şi micşorarea zecimii a patra ai împlinit-o, iar pe satana l-ai ruşinat”. Deci au început cu toţii a cânta psalmul acesta: Mântuieşte-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios.

    A doua zi au mers necuraţii tirani la iezer şi, văzând pe sfinţii mucenici în apă fiind vii, neîngheţaţi de frig şi de ger, s-au mirat şi meşteşug vrăjitoresc îl socoteau pe acela, deoarece şi apă în iezer o simţeau că este caldă. După aceea, văzând şi pe străjerul temniţei stând în apă între mucenici, mai mult s-au mirat şi au întrebat despre dânsul pe ostaşi: „Din ce pricină a făcut aşa?” Iar ostaşii au răspuns: „Noi am fost cuprinşi de somn greu, iar el, toată noaptea nedormind, fără de veste ne-a deşteptat şi am văzut o lumină mare, unde stăteau mucenicii; iar el, degrabă dezbrăcându-se şi aruncându-şi hainele sale, a sărit la dânşii, strigând aşa: „Şi eu sunt creştin!””

    Atunci tiranii, umplându-se de mânie, au poruncit ca, legându-i, să-i târască la mal; şi, ducându-i de acolo la locul cel de muncă, au hotărât să li se sfărâme gleznele cu ciocane. Făcându-se acea cumplită muncă, maica unui tânăr de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfinţii mucenici care pătimeau, venind acolo, îi întărea cu cuvinte de îmbărbătare pe sfinţi, spre vitejeasca răbdare. Căci, temându-se că nu cumva fiul ei, ca un tânăr ce era, să se înfricoşeze şi să slăbească în munci, cu dinadinsul spre dânsul întinzându-şi mâinile, îl învăţa grăind: „Fiul meu cel preadulce, mai rabdă încă puţin ca să fii desăvârşit. Nu te teme, fiule. Iată Hristos stă înainte, ajutându-ţi!”

    Iar sfinţii mucenici, fiind sfărâmaţi şi acum sufletele lor dându-le Domnului, grăiau: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursă vânătorilor; cursa s-a sfărâmat şi noi ne-am izbăvit. Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pământul!” Şi zicând toţi „Amin”, şi-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfântul Meliton, fiul acela care era îndemnat de maică-sa, încă mai răsufla.

    Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punând în care trupurile sfinţilor, să le ducă spre ardere; iar pe tânărul acela l-au lăsat abia răsuflând, având nădejde că va fi încă viu. Însă maică-sa, văzând pe fiul ei singur, lăsându-şi slăbiciunea femeiască şi având tărie bărbătească, a luat pe fiul său pe umeri şi fără de temere mergea după car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maică să, bucurându-se, şi-a dat sufletul său în braţele lui Hristos. Iar maică să, ajungând carele, a pus trupul fiului său mort peste trupurile sfinţilor.

    După ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de râu, ostaşii au adus o mulţime de vreascuri şi de lemne şi au făcut un stog foarte mare şi, punând pe dânsele muceniceştile trupuri, le-au aprins. Iar după ce a ars stogul acela, au rămas oasele sfinţilor. Şi au zis între dânşii tiranii: „De vom lăsa aşa oasele acestea, le vor lua creştinii şi vor umple toată lumea cu dânsele, împărţindu-le spre pomenirea lor. Deci să le aruncăm în râu ca nici praful lor să nu rămână!” Atunci au aruncat rămăşiţele de la moaştele sfinţilor în râu, spre pierderea desăvârşită a pomenirii mucenicilor.

    Iar Domnul, Cel ce păzeşte toate oasele plăcuţilor Săi, n-a lăsat să piară în apă nici o părticică din ele, ci pe toate le-a păzit întregi. După trei zile s-au arătat sfinţii, fericitului Petru, episcopul acelei cetăţi, zicându-i: „Vino noaptea şi ne scoate pe noi din râu!” Iar el, luând clerul său şi bărbaţi cucernici, a mers la malul râului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Şi iată că deodată s-au luminat oasele sfinţilor în apă ca stelele; şi oriunde se află cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină. Deci, adunând episcopul din apă toate oasele sfinţilor, până la unul, le-a pus într-un loc cinstit.

    Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos şi s-au încununat de El, ca nişte lumini strălucesc în lume. Ei în Dumnezeu au crezut şi pe Hristos L-au mărturisit, iar de Duhul Sfânt nu s-au lepădat şi s-au preamărit de către Preasfânta şi Făcătoarea de viaţă Treime, lăsând pomenirea vieţii lor, spre mântuirea tuturor celor ce cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

    Iar numele acestor patruzeci de Sfinţi Mucenici sunt acestea: „Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie”.

    Sfinţii patruzeci de Mucenici au fost prinşi şi au pătimit pentru Hristos, mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci şi şase zile ale lunii februarie. Şi şi-au dat sufletele lor Domnului în al şaptelea idiş al lui martie, adică în ziua a noua a lunii martie, stăpânind Liciniu în Răsărit. Dar mai ales împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea ca şi Tatălui şi Sfântului Duh, în veci. Amin.”

Si, ca sa intelegem mai bine cine pe cine omoara, va propun sa cititi si o istorisire despre politica, razboi, si despre adevarata si dreapta credinta:

Viaţa Sfinților 42 de Mucenici din Amoreea

Se arata ca:

„Teofil, împăratul grecilor (829-842), fiul împăratului Mihail (820-829) care se numea Valvos sau Travlos, fiind cu neamul din Amoreea, avea dese războaie cu ismailitenii, pe care uneori îi biruia, iar alteori era biruit de dânşii.

    Odată, ieşind cu mulţime de oaste asupra părţii agarenilor, a înconjurat cetatea ce se numea Sozopetra, care era patria lui Amirmumn, voievodul saracinilor, şi bătea acea cetate. Amirmumn, care se numea şi Avisac, voievodul agarenilor, fiind în altă parte, a trimis la împăratul Teofil, rugându-l mult să se depărteze de cetatea aceea ca să nu-i strice moştenirea cea iubită lui. Teofil neascultînd, a luat cetatea şi, risipind-o cu totul, s-a întors în ale sale cu multă pradă.

    Amirmumn, fiind cuprins de mare jale şi mânie pentru risipirea patriei sale, a început a aduna ostaşi de pretutindeni, cu mult aur, din Babilon, Palestina, Chilisiria şi din Africa cea de departe. Apoi, după oarecare vreme, adunându-se în Tars împreună cu toată puterea sa cea ostăşească, voia să se ducă în Frigia asupra prea frumoasei cetăţi Amoreea, care era patria împăratului Mihail Travlos, tatăl lui Teofil, ca să-şi răzbune patria sa, Sozopetra, cetatea cea stricată de Teofil.

    Auzind de acest lucru Teofil, împăratul grecesc, a adunat de asemenea oastea sa de la Răsărit şi de la Apus şi din Persia şi, ieşind la război împotriva vrăjmaşului, s-a dus în cetatea Frigiei, Dorila, care este departe de cetatea Amoreea cale de trei zile. Dar mulţi din sfetnicii împărăteşti, ştiind că mai multă este puterea ostăşească a saracinilor decât a grecilor, îl sfătuiau pe împărat să nu se lupte cu voievodul Agarenilor, iar pe locuitorii din Amoreea să-i mute în alte cetăţi mai tari.

    Dar Teofil, zicând că este lucru cu ruşine să se dea înapoi de la război şi să lase pustie cetatea cea preafrumoasă, pregătea război. Deci a trimis oaste la Amoreea, spre apărare. Şi au fost trimişi acolo câţiva voievozi, între care: Constantin, ce se numea Drugharie, cu boieria de patriciu; Aeţiu, iarăşi patriciu cu boieria; Teofil, asemenea cu cinstea patriciei; Teodor, care se numea Cratir, cu dregătoria protospătar; Melisen, Calist care se numea Turmarh, Vasoiu şi alţi comandanţi de oaste, toţi bărbaţi vestiţi.

    După aceasta, luptându-se împăratul Teofil cu Amirmumn, s-a făcut război mare din amândouă părţile. Mai întâi grecii au biruit pe Agareni. După aceea, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a schimbat războiul. Căci Stăpânul Hristos, fiind mâniat pe Teofil pentru lupta contra sfintelor icoane, a luat bărbăţia de la greci. Şi, îndreptându-se agarenii, au început a-i birui şi a fugit toată puterea grecească, lăsând pe împăratul lor, pe care îl apăra tare numai oastea persană, plătită cu aur de dânsul. Şi ar fi pierit desăvârşit acolo împăratul Teofil, de nu i-ar fi apucat noaptea. Însă cerescul Împărat, Care nu Se mânie până la sfârşit, nici în veac nu pedepseşte, S-a milostivit spre creştini şi, fără de veste, a dat o ploaie foarte mare asupra taberelor agarenilor, le-a slăbit arcurile şi au încetat de a alunga pe împăratul Teofil, care fugea împreună cu cetele greceşti cele biruite.

    După acel cumplit război, Amirmumn al agarenilor s-a dus îndată la cetatea Amoreea şi a înconjurat-o. Apoi, săpând şanţ adânc împrejur, a bătut-o cumplit din toate părţile, multă vreme. Iar Teofil împăratul grecesc, fugind cu ruşine în Dorila, a trimis rugăminte cu multe şi mari preţuri la Amirmumn voievodul, ca doar va pleca din cetatea Amoreea.

    Dar el, fiind foarte mânios pentru Sozopetra, cetatea sa cea ruinată, stătea neînduplecat. Ba chiar râdea de rugămintea şi de darurile împăratului, numindu-l fugar şi fricos şi a poruncit ca să ţină legaţi pe trimişii lui ca să aştepte sfârşitul lucrului. Tiranul agarean se apropia de cetatea Amoreea în toate zilele, însă cei ce erau în cetate se împotriveau tare şi au fost ucişi chiar pe zidurile cetăţii mulţime mare din oastea agarenilor şi din cei mai vestiţi începători de ostaşi.

    Voievodul Amirmumn avea multă îndoire şi tulburare şi, văzând că nu este cu putinţă să ia cetatea, se gândea s-o lase şi să se ducă la locul său. Şi cu adevărat s-ar fi făcut acel lucru, dacă n-ar fi fost o vicleană vindere a unui comandant de ostaşi amoreu, cu numele Vadiţis. Acel ticălos, mâniindu-se pentru o pricină oarecare şi o sfadă ce avusese cu voievozii, a gândit să dea cetatea în mâinile vrăjmaşilor.

    Astfel, a slobozit printr-o săgeată o hârtie către agarenii care începuseră a se depărta de zidurile cetăţii. Iar într-acea hârtie era scris astfel cu mâna lui: „Pentru ce aşteptaţi aici de atâta vreme şi, având atâta osteneală, vă duceţi în deşert? Îndrăzniţi şi vă apropiaţi de acea parte a zidului cetăţii unde veţi vedea un stâlp pe care este închipuit un leu de marmură şi în vârful stâlpului o asemănare de finic făcută din piatră. Acolo mă aflu eu străjuind piatra aceea şi vă voi ajuta bine şi veţi lua cetatea cu înlesnire, căci zidurile sunt slabe acolo. Iar după aceea veţi şti cu ce cinste mă veţi răsplăti pentru prietenia mea către voi”.

    Acea hârtie, găsindu-se împreună cu săgeata şi fiind adusă la voievod, Amirmumn agareanul, citind-o şi văzând cele scrise, s-a bucurat foarte mult şi îndată toată puterea sa şi-a întors-o spre zidul acela. Deci, cu ajutorul vicleanului vânzător ce se numea Vadiţis, a intrat puterea agarenilor în cetate şi s-a făcut omor mare, iar sângele creştinilor curgea ca pâraiele pe uliţele cetăţii. Şi nu numai cu sabia, dar şi cu foc au prăpădit acea cetate. Că îndată din toate părţile au aprins-o, Dumnezeu pedepsind pe poporul Său pentru eresurile ce se înmulţiseră între greci într-acel timp; şi abia a scăpat cineva în ceasul acela de sabia agarenilor şi de foc, însă cei ce au rămas atunci vii, n-au scăpat după aceea de moarte şi de robie.

    Apoi, încetând uciderea, au fost prinşi de vii cei mai sus pomeniţi voievozi care erau trimişi de împărat pentru apărarea cetăţii, adică Constantin, Aeţiu, Teofil, Teodor, Melisen, Calist, Vasoiu şi ceilalţi comandanţi de ostaşi care erau la număr patruzeci şi doi. Cei rămaşi în viaţă erau duşi în robie, bărbaţi, femei, tineri şi fecioare; şi a poruncit tiranul ca să despartă deosebit pe bărbaţi, tineri, femei şi fecioare. Şi s-au găsit bărbaţi ca la şaptezeci de mii, iar femei, fecioare şi tineri fără de număr. Deci, pe toţi bărbaţii a poruncit să-i taie cu sabia, lăsând vii numai pe cei pomeniţi mai sus voievozi, împreună cu alţi comandanţi de ostaşi, iar pe femei şi copii i-a împărţit la ostaşii săi.

    Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit într-o zi, prin foc şi sabie, pentru păcatele rău credinciosului împărat Teofil care a lepădat din biserici podoaba icoanelor şi pe mulţi sfinţi mărturisitori i-a muncit cumplit, pentru închinarea icoanelor.

    După aceasta, Amirmumn tiranul a desfăcut din legături pe trimişii lui Teofil, cei care văzuseră stricarea cetăţii şi i-a trimis la împărat ca să-i spună tot ce au văzut.

    Aflând împăratul toate acelea, s-a mâhnit foarte mult şi a spus lui Amirmumn că doreşte să răscumpere pe voievozii şi comandanţii de oaste, cu două sute de chentinari; iar acela n-a voit să-i dea pe cei robiţi numai pentru atâta preţ, zicând că el a cheltuit o mie de chentinari cu adunarea ostaşilor. Şi bătându-şi joc de dorinţa împăratului şi de trimişii săi, i-a eliberat fără cinste, iar pe cei robiţi i-a dus în Siria. Atunci Teofil, fiind cuprins de mai multă mâhnire, de supărare a căzut în boală şi nu după mult timp a murit.

    Iar cel ce a vândut cetatea la vrăjmaşi, adică comandantul de oaste Vadiţis, s-a lepădat de Hristos şi s-a făcut păgân, luând credinţa agarenilor; iar de voievod a fost cinstit cu daruri. Amirmumn, boierul cel din neamul ismailitenesc, ducând pe voievozii greci cei bogaţi, împreună cu tovarăşii lor, patruzeci şi doi la număr, a poruncit să-i păzească în temniţă întunecoasă, cu lanţuri ferecaţi, având picioarele strânse în obezi, ba încă şi cu foame şi sete să-i omoare. Şi erau sfinţii în strâmtorare mare şi necăjiţi, nu atât de agareni, cât de lepădatul Vadiţis, cel mai sus-zis, care avea multă răutate asupra lor.

    După aceea, au început agarenii, fiind îndemnaţi de voievodul lor, a amăgi pe sfinţii cei legaţi spre credinţa lor agarenească. Căci necuratul acela voievod voia a robi şi sufletele acelora, ale căror trupuri îi erau robite. Aşadar, intrând unii la sfinţi în temniţă şi dându-le puţină milostenie, îi sfătuiau să se miluiască singuri şi să scape din temniţă, zicându-le că vor fi eliberaţi, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinţii nici nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul vieţii lor, să rabde cele mai grele nevoi şi legături ale temniţei şi să sufere cea mai cumplită moarte, decât să se lepede de Hristos şi să urmeze necuratului Mahomed. Şi nu o dată veneau la sfinţi înşelători de aceştia, ci de multe ori; dar cât de puţin n-au sporit cu nimic, deşi le făgăduiau sfinţilor, nu numai libertate, ci şi cinste şi daruri multe.

    Altă dată, intrând unii din cei mai vestiţi bărbaţi şi dând milostenie la cei legaţi, au şezut lingă dânşii şi, prefăcându-se că au lacrimi, au început a plânge ca şi când se jeleau de atâtea lungi legături ale celor chinuiţi, apoi grăiau între dânşii: „O, de câte mari răutăţi este pricinuitoare necredinţa în marele nostru prooroc Mahomed! Iată, aceştia pe care-i vedem cu grele obezi ferecaţi, au nu sunt din cei mai aleşi bărbaţi, cinstiţi de împăratul lor, viteji în războaie şi slăviţi în neamul lor? Au n-au avut sub mâna lor mai mult de şaptezeci de mii de ostaşi şi cetatea cea tare, Amoreea? Însă sunt vânduţi în mâinile sfetnicului nostru. Dar cine a luat de la dânşii acea mare tărie şi putere, fără numai această, că leapădă pe marele Mahomed proorocul, în care cred robii lui, care au avut atât de mare biruinţă. Însă cei ce nu cunosc şi în neştiinţă greşesc, cu înlesnire pot să câştige iertare”.

    După aceea, au zis către sfinţi: „Voi, o, bărbaţilor de care tocmai vorbim şi pentru care ne doare inima, ascultaţi-ne pe noi care vă sfătuim de bine; abateţi-vă de la calea aceasta strâmtă, pe care vă porunceşte vouă Fiul Mariei, ca să călătoriţi şi să mergeţi pe calea ce este largă, în veacul de acum şi în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune. Pentru că ce lucru de necrezut învaţă proorocul nostru, când zice că este puternic Dumnezeu ca pe cei ce se supun Lui şi aici în viaţă să-i sature de toate desfătările şi acolo să-i facă moştenitori ai Raiului?

    Au doar aur nu-i ajunge lui Dumnezeu, sau de îndestularea altor lucruri este El lipsit? Este potrivnic înţelegerii celei sănătoase a vă lepăda de îndoitele daruri ale lui Dumnezeu, cele dăruite aici şi acolo. Au doar voiţi să fiţi moştenitori ai bunătăţilor Lui, neprimind acestea, când El vi le dă, ori când voi singuri le voiţi? Atât de mare mândrie aveţi, că, trecând cu vederea bunătatea Lui, Îl porniţi spre mânie. Căci şi voi, când daţi câteodată ceva slugilor voastre, iar ei trec cu vederea facerea de bine a voastră şi se întorc de la voi, au nu vă mâhniţi asupra lor? Oare, fiind necinstiţi de dânşii, nu puneţi răni asupra lor, în loc de faceri de bine?

    Deci, dacă oamenii cei muritori fac astfel, au nu cu mult mai vârtos nemuritorul Dumnezeu, va face vouă acestea? Primiţi dar învăţătura proorocului nostru şi, scăpând de aceste primejdii de acum, îndulciţi-vă între cei vii de darurile dăruite vouă de Dumnezeu, iar după moarte de cele făgăduite. Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv şi văzând că slăbeşte tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni şi toată neputinţa s-o dezlege. Iar după dulceţile cele în tot chipul ale vieţii acesteia le-a făgăduit veselia cea de dincolo, învăţându-i că numai prin credinţă, fără de fapte, se vor mântui cei ce-l vor asculta pe el”.

    Nişte cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le acei preaînţelepţi bărbaţi, au căutat unul la altul şi au zâmbit. Apoi au zis cuvântul psalmistului: Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate. Iar către agareni căutând, au zis: „Oare astfel este învăţătura proorocului vostru? Şi oare acea faptă cu adevărat o credeţi a fi dreaptă şi de Dumnezeu primită, ca adică să se poată birui cineva de toate poftele, necurăţiile şi voile cele pătimaşe ale trupului? Ce deosebire va fi între oamenii care petrec astfel şi între dobitoacele cele fără de minte? Nu, o, bărbaţilor, nu! Nu voim să fim ca aceia, nici ne vom depărta de legea creştinească, cea cinstită şi curată, că suntem ucenici ai celor ce strigă către Dumnezeu: Nu ne vom depărta de la Tine, ci pentru Tine ne chinuim toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi gata de junghiere. Nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, Care este întru Iisus Hristos, nici acestea de acum, nici cele viitoare”. Aceasta auzind-o, bărbaţii aceia agareni s-au dus nelucrători.

    Iar după ce a trecut câtăva vreme, alţii, asemenea celor dintâi, fiind trimişi de voievod, au mers în temniţă la sfinţi; erau nişte înşelători care se numesc ghimnosofişti; aceia, dând şi ei legaţilor milostenie şi pe fiecare sărutându-l, au şezut. Apoi au început a-i întreba, zicând: „Ce lucru este cu neputinţă lui Dumnezeu?” Sfinţii au răspuns: „Nimic; toate Îi sunt cu putinţă Lui, căci acel lucru este potrivit firii lui Dumnezeu”.

    Zis-au ghimnosofiştii: „Dacă lui Dumnezeu toate îi sunt cu putinţă, să vedem cui îi face bine într-aceasta vreme, cu puterea Sa cea mare? Oare grecilor sau ismailitenilor? Cui a dat cele mai frumoase şi mai slăvite părţi ale pământului? Oare vouă sau nouă? A cui oaste o înmulţeşte şi ale cui cete le seceră ca pe nişte paie? Au doar este Dumnezeu nedrept? De nu ne-ar fi aflat că păzim poruncile Lui, nu ne-ar fi arătat nouă o aşa de mare facere de bine. Şi ce să mai zicem? De nu v-ar fi aflat pe voi căzuţi în necredinţă, prin proorocul Mahomed, cel trimis de la dânsul, nu v-ar fi supus şi nu v-ar fi dat nouă în robie”.

    Sfinţii au răspuns: „Dacă mărturiilor prooroceşti aţi fi crezut, cu înlesnire judecată noastră aţi fi cunoscut-o că este nemincinoasă. Oare cele grăite de voi, pot să se mărturisească cu ale noastre, din dumnezeieştile Scripturi? Nicidecum. Şi tot lucrul ce este nemărturisit, nu este adevărat. Daţi-ne răspuns la cele ce vă întrebăm: „De s-ar fi întâmplat doi oameni a se certa pentru o ţarină, unul dintr-înşii neavând nici un martor, ar fi strigat, s-ar fi gâlcevit, spunând că a lui este ţarina; iar celălalt, fără de sfadă şi fără de strigare, ar fi pus înainte martori mulţi, cinstiţi, vrednici de credinţă care ar arăta cum că a lui este ţarina, iar nu a celuilalt. Deci, ce vi se pare o, saracinilor, a căruia aţi fi socotit, că este ţarina aceea?””

    Răspuns-au aceia: „Cu adevărat, se cuvine ţarina celui care are martori”. Zis-au sfinţii: „Drept aţi judecat. Astfel şi noi socotim între Mahomed, învăţătorul vostru, şi între Unul născut Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit luând trup omenesc din Preacurata Fecioară, precum şi pe voi v-am auzit întărind aceasta, de multe ori. Hristos a venit având cu Sine mărturiile tuturor celor mai vechi sfinţi prooroci, care mai înainte au vestit despre venirea Lui în lume. După aceea a venit şi al vostru prooroc şi dătătorul de lege, Mahomed, pe care îl socotiţi voi a fi trimis de la Dumnezeu. Oare nu i se cădea lui să aibă doi prooroci, sau măcar un prooroc drept mărturie, ca pe faţă să-l arate, cum că el este trimis de Dumnezeu cu adevărat?”

    Acestea grăind sfinţii, s-au ruşinat ghimnosofiştii, văzându-se biruiţi în cuvinte. Iar Sfântul Vasoiu a grăit, zâmbind: „Are şi al saracinilor un dătător de lege slăvit şi adevărat, pe Sfântul Isaia, care a proorocit despre dânsul; şi de nu s-ar mâhni aceşti înţelepţi bărbaţi (ghimnosofiştii), le-aş spune proorocia aceluia”.

    Zis-au saracinii (arabii): „Nicidecum nu ne vom mâhni, căci ştim a ierta pe cei ce greşesc din neştiinţă, chiar de ai zice cu ocară ceva pentru proorocul nostru”. A zis Sfântul: „Oare nu voi spuneţi că proorocul Mahomed este mai pe urmă decât toţi proorocii că o pecetluire a proorocilor?” Zis-au aceia: „Cu adevărat aşa este”. Sfântul Vasoiu a grăit: „Isaia, pe care şi voi îl mărturisiţi a fi prooroc al lui Dumnezeu, zice în proorocia sa: Luat-a Domnul din Israil capul şi coadă. Şi tâlcuieşte iarăşi singur proorocul cuvintele acestea, spunând: Capul se aseamănă cu cei ce se minunează de feţe, adică cei ce fac judecăţi nedrepte. Iar despre coadă se spune că Mahomed este proorocul care învaţă cele fărădelege.

    Deci, să nu vă miniaţi, o, bărbaţilor. Oare nu este proorocul vostru coada, ca cel mai de pe urmă prooroc şi după al vostru cuvânt? Şi oare nu vă învaţă pe voi lucruri fărădelege? Căci oare nu este acest lucru fărădelege, pe care vi l-a pus ca pe o lege proorocul vostru? Adică „de va urî un bărbat pe femeia sa şi o va lepăda, să nu mai îndrăznească iarăşi a o lua, până ce mai întâi nu s-ar fi unit aceea cu alt bărbat?” Dar să lăsăm celelalte nelegiuite aşezări de lege ale lui. Este destul spre a înţelege proorocia lui Isaia, că nu despre altul oarecare, ci numai despre al vostru Mahomed a zis acele cuvinte, grăind: Prooroc care învaţă cele fărădelege, este coadă”.

    Răspuns-au ghimnosofiştii: „Ştim şi noi a grăi înţelept, dar de vreme ce astfel a voit Dumnezeu, cine suntem noi ca să ne împotrivim voii Lui? Şi nu are trebuinţă Mahomed de mântuirea omenească, deoarece de la Dumnezeu este ales prooroc şi de la El a luat nişte legi ca acelea”. Sfântul Vasoiu a zis: „Oare de la Dumnezeu v-a adus el o lege ca aceea, ca să aveţi mai multe femei şi cu dânsele să petreceţi în timpul posturilor voastre nopţi întregi, până la răsăritul luceafărului?”

    Iar ei au zis: „Aşa este, cu adevărat”. Zis-au ceilalţi sfinţi: „De trebuinţă este împotriva răspunsului vostru celui dintâi, a răspunde părerii cum că mai bună este credinţa acelora care se arată biruitori în războaie. Dacă voi socotiţi credinţa voastră în puterea oştirii, apoi aduceţi-vă aminte de puterea de demult a Perşilor, cum, biruind multe ţări, aproape toată lumea au cuprins-o. Apoi, după dânşii a venit monarhia elinească, Alexandru cel Mare biruind pe Perşi. După aceea Roma a stăpânit toată lumea. Deci, ce este? Oare toţi aceia aveau credinţa dreaptă, pentru că au fost puternici în războaie? Nicidecum. Ci se îndeletniceau mult la închinarea la idoli, fără să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor.

    Apoi, cum ziceţi voi, că este dreaptă credinţa voastră? Căci cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre aţi biruit în timpul din urmă, prin puterea oştirii voastre; şi se întâmpla de multe ori nouă creştinilor, cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruinţă asupra vrăjmaşilor, cu ajutorul Lui. De asemenea, când miniem pe Hristos, Domnul nostru, şi suntem fără pocăinţă, atunci aduce asupra noastră oameni necuraţi, ca pedeapsă pentru greşelile noastre. Însă noi, fiind pedepsiţi, nu ne lepădăm de Stăpânul nostru. Ci Lui ne rugăm şi împreună cu credinţa avem şi nădejdea spre El că ne va milui. Iar pe al vostru învăţător, care nu are mărturii prooroceşti, iar mai ales fiindcă este şi potrivnic sfinţilor prooroci, nicidecum nu-l primim, ci îl lepădăm”. După o vorbă ca aceasta, ghimnosofiştii s-au dus la voievodul lor, umplându-se de ruşine şi de mânie.

    Se împliniseră şapte ani de la pătimirea sfinţilor, fiind tot în legături şi în temniţa cea strâmtă şi necăjicioasă. Acolo ziua şi noaptea se îndeletniceau în rugăciuni, neîncetat cântând psalmii lui David şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă pentru dânşii. Căci anii trecuţi ai vieţii lor, cheltuiţi în dulceţi şi în mulţimea greşelilor, îi curăţeşte Dumnezeu printr-o strâmtorare ca aceea şi suferinţă a temniţei; şi că printr-o atât de lungă răbdare îi întăreşte, lucru pe care mai înainte nici a gândi nu-l puteau. Astfel pătimind ei, Vadiţis, acel călcător de lege, care a vândut barbarilor cetatea Amoreea şi s-a lepădat de Hristos, a fost dus în temniţă, în cinci zile ale lunii martie, apunând atunci soarele.

    Apoi pe unul din cei legaţi, care altă dată a fost scriitorul domnului Constantin patriciul, cu numele asemenea Constantin, chemându-l printr-o scrisoare, i-a zis în taină: „Să ştii, preaînţeleptule bărbat, cât de mare dragoste am avut de mulţi ani, către stăpânul tău, patriciul Constantin. Dar acum, înştiinţându-mă cu adevărat de sfatul voievodului, cum că mâine de dimineaţă o să vă ucidă pe voi, de nu veţi primi credinţa lui, am venit ca să vă spun.

    Deci, tu sfătuieşte pe stăpânul tău ca să se izbăvească de moarte, cu o învoire prefăcută în credinţa saracinilor. Ba încă şi tu fă tot aşa, iar cu gândul nicidecum să nu vă depărtaţi de la creştineasca credinţă, ci numai cu prefacere să vă învoiţi cu voievodul în primejdia ce vă stă asupra, şi milostiv vă va fi vouă Hristos”. Dar acel bărbat iubitor de Dumnezeu, însemnându-se cu semnul Crucii, a răspuns acelui călcător de lege: „Depărtează-te de la noi, lucrătorule al fărădelegii!” Şi s-a dus de la dânsul.

    Domnul Constantin patriciul, a întrebat pe Constantin scriitorul cine l-a chemat la ferestruie şi pentru ce pricină? Iar el, nevrând să spună de faţă cu toată lumea, că nu cumva cineva dintre dânşii, temându-se de moarte, să înceapă a se tulbura şi cu gândul a se clătina, a luat de-o parte pe domnul Constantin şi i-a arătat lui cele ce i-a spus Vadiţis. Iar Constantin patriciul, mulţumind lui Dumnezeu, a zis: „Fie voia Domnului!”

    Apoi, întorcându-se spre tovarăşii săi, le-a zis: „Fraţilor, această noapte s-o petrecem toată în rugăciune”. Şi sculându-se, toţi se rugau, cântând psalmii lui David până la ziuă.

    A doua zi, foarte de dimineaţă, un boier oarecare, fiind trimis de voievod cu oaste înarmată, a venit la temniţă şi pe sfinţii patruzeci şi doi de mucenici scoţându-i din temniţă şi uşile de afară ale ogrăzii poruncind a le încuia, îi întreba pe ei, grăind: „Câţi ani socotiţi să aveţi în temniţa aceasta?” Răspuns-au sfinţii: „Pentru un lucru ştiut, de ce întrebi? Iată, al şaptelea an se sfârşeşte, de când suntem închişi aici”.

    Boierul le-a zis: „Într-atât de lung timp, oare n-aţi înţeles cita iubire de oameni vă arată credinciosul nostru voievod? Că iată sunt atâţia ani, de când vă cruţă pe voi, putind de mult să vă piardă. Deci, se cădea vouă ca să fiţi mulţumitori pentru bunătatea ce vă arată, să vă rugaţi pentru dânsul şi să-l iubiţi din toată inima”. Zis-au sfinţii: „Legea noastră ne porunceşte ca să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc şi ne fac ispite şi nedreptate; deci şi pentru voievodul vostru ne-am rugat lui Dumnezeu, dar ca să-l iubim din toată inima, este cu neputinţă, că suntem opriţi de cuvintele Sfântului Prooroc David, care zice către Dumnezeu astfel: Au nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urât?”

    A zis boierul: „Cum se poate să fie aşa, ca cineva, urând pe altul, să se fi rugat pentru el? Cu adevărat minţiţi, zicând că v-aţi rugat pentru voievod, pe care îl urâţi”. Iar sfinţii au zis: „Adevărat grăim, că ne-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul, că doar i-ar lumina sufleteştii lui ochi, cei întunecaţi cu necredinţa, că doar ar cunoaşte el calea dreptăţii şi ar cinsti pe Dumnezeu cu bună credinţă, primind adevărata credinţă creştină, în locul celei mincinoase pe care o are acum şi o socoteşte a fi dreaptă. Că, dacă ar fi cunoscut credinţa cea dreaptă, ar fi primit-o; şi atunci nu numai l-am fi iubit din toată inima, ci l-am fi cinstit preamult, după cuvântul lui David: Iar mie îmi sunt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule”.

    Zis-a boierul: „Oare atât de fără minte sunt boierii greci, încât socotesc că atât de mult popor, tare şi puternic, fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-ar fi adunat? Că dacă am fi fost urâţi de Dumnezeu, n-ar fi avut El pentru noi oarecare purtare de grijă şi nu ne-am fi înmulţit, nici ne-am fi întărit aşa cum suntem acum, lucru care îl vedeţi singuri”.

    Sfinţii răspunseră: „Nu grăim noi această, că voi aţi fi fost fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci cine este lipsit de purtarea de grijă a Lui? Deşi cineva nu ar cunoaşte pe Dumnezeu şi l-ar necinsti fără de ruşine, însă cu a lui Dumnezeu purtare de grijă este pe pământ şi se mişcă. Pentru aceasta grăim noi, că voi nedrept credeţi în adevăratul Dumnezeu. Căci, mărturisindu-L a fi Ziditor a toată făptura cea văzută şi nevăzută, vă bateţi joc, zicând despre El că, precum este Făcător şi pricinuitor al tuturor bunătăţilor, aşa este şi al tuturor răutăţilor. Adică al adevărului şi al minciunii, al dreptăţii şi al nedreptăţii, al smereniei şi al mândriei, al blândeţii şi al iuţimii, al întregii înţelepciuni şi al desfrânării celei rele, cum şi al altor fapte bune şi a celor potrivnice lor, pe care nu este de trebuinţă a le număra aici cu de-amănuntul.

    Dacă cele grăite de voi despre Dumnezeu ar fi fost adevărate, am fi zis că voi aveţi spre Dumnezeu dreaptă cunoştinţă. Dar de vreme ce, pe cât se deosebeşte întunericul de lumină, pe atât se deosebeşte mărturisirea voastră de adevăr, vom arăta că numai vi se pare a avea adevărata cunoştinţă despre Dumnezeu, iar cu lucrul n-o aveţi, voi sunteţi urâţi de Dumnezeu, deşi vă ţineţi cu purtarea Lui de grijă”.

    Boierul zise: „Voi spuneţi că unul este dumnezeu al tuturor răutăţilor şi ziditor al tuturor păcatelor; apoi cum vor fi doi Dumnezei, unul bun, iar altul rău? Şi cum poate să fie lumea, făcând război între cei doi Dumnezei?” Sfinţii răspunseră: „Noi nu zicem că este alt dumnezeu făcător al răului, deosebindu-se de Dumnezeul Ziditorul tuturor bunătăţilor, să nu fie aceasta. Ci, vă spunem că s-a aflat unul din îngeri care, prin alegerea de sine stăpânitoare a plăcerii sale, şi-a ales cele nefolositoare şi, pe acelea iubindu-le, a urât pe Dumnezeu, Făcătorul său dintii, după aceea şi pe om. Apoi a voit să încerce alegerea noastră, oare spre Dumnezeu ne sârguim, sau ne supunem la îndemnarea cea ispititoare? Deci, voi fiind aduşi de diavol în rătăcire, scrieţi răutăţile aceluia cu minciună, asupra neschimbatului Dumnezeu”. Boierul zise: „Dar proorocul nostru Mahomed învaţă că Atotputernicul Dumnezeu este făcător a tot lucrul rău, asemenea ca şi al celui bun”.

    Sfinţii răspunseră: „Deci cum se vede, un alt Dumnezeu aţi izvodit cu minciună, precum odată elinii au aflat pe un Agatodemon şi pe acela vi l-au lăsat ca să vă închinaţi lui; unul ca acela nu este Dumnezeu, nici va fi vreodată. Iar noi am cunoscut pe adevăratul Dumnezeu şi pe Acela Îl mărturisim; Care în Legea Veche s-a propovăduit făcător a tot binele, de către sfinţii prooroci; iar în darul Evangheliei, a fost predicat de Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi alt Dumnezeu nu ştim nicidecum”. Boierul zise: „Dar oare nu vreţi voi astăzi că, împreună cu credinciosul, întâiul sfetnic şi voievod al nostru, să daţi rugăciuni lui Dumnezeu, după obiceiul credinţei noastre? Căci pentru o pricină că aceea sunt trimis la voi; şi ştiu pe unii care sunt între voi, că doresc să câştige această; pe aceia, când îi vor vedea preamăriţi, potrivnicii vor plânge pentru a lor nesupunere fără de socoteală”.

    I-au răspuns toţi sfinţii, cu un suflet: „Noi rugăm pe Unul adevăratul Dumnezeu că nu numai voievodul vostru, întâiul sfetnic, dar şi tu şi tot neamul saracinilor, să vă depărtaţi de la rătăcirea necuratului Mahomed, iar lui Dumnezeu, Celui propovăduit de proorocii şi Apostolii lui Hristos, să-I daţi datorită cinste şi închinăciune; dar nouă să nu fie a lăsa lumina şi a trece la întuneric, de bunăvoie”. Boierul zise: „Gândiţi-vă ce grăiţi, ca să nu vă căiţi mai pe urmă, că nu se va lăsa fără pedeapsă această împotrivire a voastră”. Sfinţii au răspuns: „Lui Dumnezeu Cel fără de moarte şi drept, Îi dăm în mâini sufletele noastre şi spre El nădăjduim, până la cea mai de pe urmă răsuflare a noastră şi nu ne lepădăm de credinţa pe care o avem într-Însul”.

    Boierul a zis iarăşi către dânşii: „Sărăcia fiilor voştri şi văduvia soţiilor voastre vă va judeca în ziua înfricoşatei judecăţi, căci de ei toţi vă lipsiţi acum, deoarece nu vă învoiţi cu voievodul, lepădându-vă de credinţa lui; fiindcă ar fi putut marele nostru voievod să poruncească împăratului vostru de acum, fiindcă este tânăr, să elibereze la voi pe femeile voastre şi pe copii. Dar şi acum, dacă voiţi să vă întoarceţi şi să primiţi pe proorocul Mahomed, toate cele privitoare la casa voastră, degrabă le veţi avea, precum am zis, pe care văzându-le, vă veţi bucura foarte. Pentru că în ţara grecească împărăţeşte o femeie, Teodora, împreună cu un copil, Mihail, care nu poate să se împotrivească poruncii marelui sfetnic al nostru. Iar despre bogăţii şi averi să nu vă îngrijiţi, că dăjdiile Egiptului de peste an, vi le va da vouă milostivul nostru voievod ca unor prieteni ai săi; şi atât de mult vă va îmbogăţi, încât şi nepoţilor voştri, până la al zecelea neam, să le fie îndestulare multă de toate bunătăţile”. Atunci, într-un glas au strigat sfinţii: „Anatema lui Mahomed şi tuturor celor ce-l mărturisesc a fi prooroc!”

    Acestea grăindu-le sfinţii cu multă îndrăzneală, cu mare râvna către Dumnezeu şi cu mare glas, îndată boierul cu mânie a poruncit ostaşilor celor înarmaţi ca, prinzind pe fiecare din sfinţi, să le lege mâinile înapoi şi ca pe nişte mieluşei să-i tragă la locul de junghiere. La acea privelişte a început a se strânge nenumărată mulţime, din poporul saracinilor şi creştini care vieţuiau între ei, voind să vadă junghierea sfinţilor mucenici.

    Deci, apropiindu-se ei de râul Eufratului – căci pe lângă el era zidită o cetate mare a saracinilor care se numea Samara -, voievodul a chemat la sine pe unul din mucenici, pe Sfântul Teodor care se poreclea „Cratir”, adică tare sau viteaz, şi a zis către dânsul: „Tu ai fost cleric odată, precum am auzit despre tine cu dinadinsul şi, lepădându-ţi rânduiala preoţească, ai luat suliţa şi te-ai îmbrăcat cu pavăză ostăşească şi te-ai făcut în război vărsător de sânge omenesc. Iar acum cu făţărnicie te prefaci a fi creştin, fiind mustrat de conştiinţa ta pentru creştineasca credinţă, pe care de mult ai lepădat-o. Oare nu ţi se cuvine mai bine să alergi la învăţătura proorocului şi apostolului Mahomed şi de la dânsul să dobândeşti ajutor şi izbăvire de la moarte, de vreme ce nu vei putea să ai nici o nădejde de la Hristos, de care mai întâi te-ai lepădat de bunăvoie?”

    Răspuns-a viteazul lui Hristos, Mucenicul Teodor: „Grăieşti cele nedrepte, o, voievodule, ca şi cum eu aş fi voit a mă lepăda de Hristos Dumnezeu. Dar m-am lepădat numai de preoţeasca rânduiala, pentru nevrednicia mea. De aceea, acum sunt dator să-mi vărs sângele pentru credinţa în Hristos şi să mor pentru dragostea Lui; ca, fiind milostiv Stăpânul meu, să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut mai înainte către El. Căci şi un rob al tău, de-ar fi fugit de la tine, iar după aceea întorcându-se, s-ar fi nevoit pentru tine până la moarte, oare atunci n-ar fi câştigat iertare?” A zis voievodul: „Fie voia ta, eu ţi-am pus înainte această, prin care ai putea scăpa de moarte”. Iar călăii arabi, scoţând săbiile şi prinzind pe sfinţii mucenici, pe fiecare deosebi îl târa spre tăiere.

    Acelui Teodor Cratir i s-a întâmplat că stătea aproape de Constantin patriciul; şi Teodor, temându-se că nu cumva Constantin, văzând înjunghierea lui, se va împuţina cu sufletul şi se va teme de frica morţii, a început a-l îndemna, zicând: „Auzi, stăpânul meu, de vreme ce tu pe toţi ne covârşeşti şi cu cinstea rânduielii şi cu podoaba faptelor bune, de aceea se cuvine ca tu mai întâi între noi să fii mucenic, mai înainte de noi toţi plecând capul tău sub sabie, pentru Domnul tău. Tu mai întâi să primeşti cununa de la Iisus Hristos, Împăratul cerurilor, precum şi de la pământescul împărat, ai fost înainte cinstit cu daruri şi cu măriri”. Sfântul Constantin i-a zis: „Ţie mai ales, celui atât de viteaz, cu adevărat ţi se cade să faci această. Mai întâi să pui sufletul tău pentru Hristos ca astfel şi pe mine şi pe ceilalţi prieteni ai noştri, următori ţie, să poţi a ne avea”. Iar Sfântul Teodor, făcând rugăciuni şi încredinţându-şi sufletul lui Dumnezeu, s-a apropiat de călău şi prin sabie a luat sfârşitul slăvit al muceniciei.

    După dânsul, ceilalţi sfinţi, după rânduiala şi după cinstea boieriilor lor de mai înainte, ca la un împărătesc ospăţ chemându-se, unul pe altul sub sabie se întreceau, nearătând cât de puţină frică de moarte, nici tulburare sau vreo împuţinare de suflet în ei. De aceasta voievodul se mira foarte, văzând pe mucenici sîrguindu-se spre moarte, cu atâta nădejde. Şi astfel sfinţii patruzeci şi doi de mucenici şi-au sfârşit viaţa lor prin vitejească moarte, pentru Domnul lor, într-a şasea zi a lunii martie.

    După uciderea sfinţilor mucenici, voievodul saracinilor a poruncit ca să ucidă cu sabia şi pe cel mai sus-zis călcător de lege, care se numea Vadiţis, zicând: „Dacă a fost adevărat creştin, apoi nu i se cădea să se abată de la credinţa sa; şi dacă nu şi-a păzit credinţa către Hristos al său, apoi cum va putea să păzească credinţa către Mahomed al nostru? Cel ce s-a făcut vrăjmaş creştinilor săi, vânzându-i în mâinile noastre, dacă s-ar întâmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vânzător şi celor ai noştri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini? Nicidecum”.

    Deci i-au tăiat capul cu sabia acelui ticălos şi şi-a luat vrednică răsplătire de la saracini pentru a sa prietenie către dânşii; căci a vândut acelora slăvita şi preafrumoasa cetate creştinească Amoreea. A doua zi, din porunca voievodului, s-au aruncat în râul Eufratului trupurile sfinţilor patruzeci şi doi de mucenici; tot acolo au aruncat şi trupul acelui călcător de lege care s-a tăiat. Iar după puţină vreme, s-au găsit pe lângă mal, întregi, muceniceştile trupuri, de cealaltă parte de râu; căci capul fiecăruia se lipise de trupul său, zăcând împreună cu cuviinţă. Dar trupul acelui călcător de lege, l-au găsit departe de sfinţi, iar capul lui deosebit de trup. Deci, trupurile sfinţilor le-au luat credincioşii şi le-au îngropat cu cinste, iar pe al vânzătorului celui fărădelege, adică trupul şi capul, le-au rupt şi le-au mâncat crocodilii şi pentru toate acestea se cuvine slavă lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui închinat împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.”

Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia

 

Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea

Totusi, este regretabil ca nu prea se prezinta in media suferintele grele pe care le indura crestinii din partea ISIS si intreaga dimensiune criminala a acestei organizatii islamice, care lupta pentru Islam. In afara de faptul ca au distrus un sait arheologic, mai nimic… Ma intreb: se doreste minimalizarea intentionata a crimelor comise de ISIS? Ca vad ca apar si editoriale in care crestinii sunt prezentati drept criminali. Chiar si editorialul lui Cristian Tudor Popescu pare a minimaliza ororile facute de ISIS… Ma intreb: asta a intentionat? Nu m-ar mira sa fiu acuzat de „propaganda de razboi” pentru ca m-am legat de ISIS si am indraznit sa pun pe blog din Vietile Sfintilor precum si sfintele lor icoane.

Update – In sfarsit un europarlamentar a luat atitudine!

Si ma bucur ca este vorba de un europarlamentar roman, e vorba despre Dl. Cristian Preda, care a vorbit in plenul PE despre uciderea crestinilor asirieni:

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Martie 9, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 26 comentarii

Despre moralitate…

A vorbi despre moralitate dintr-o perspectiva crestina e un lucru cu anevoie de facut. Mi-a atras atentia comentariul Cristinei la aceasta postare a mea:

„Nici Eminescu si nici Dinescu nu sint standardul in ceea ce inseamna moralitate. Altcineva este cel care da verdictul a ce este moral si ce nu, iar Eminescu si Dinescu nu este acela.”

In primul rand, cred ca trebuie spus ca in crestinism vorbim de mantuirea omului, de nadejde, credinta si dragoste. Si ca sa vedeti ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere, va voi cita ce spunea Sfantul Marcu Ascetul, foarte interesant:

„Unii, implinind poruncile, gandesc sa le puna in cumpana cu pacatele. Iar altii isi castiga bunavointa lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre. E de intrebat: care din acestia cugeta drept?”

(Sfantul Marcu Ascetul – Despre legea duhovniceasca. Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010; subl. mea)

Si de asemenea sa nu uitam ce spune Apocalipsa:

„11. Cine e nedrept sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat sa se spurce inca. Cine este drept sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca inca.

12. Iata, vin curand, si plata mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum este fapta lui. ” (Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, 22, 11-12)

Se poate observa ca crestinismul nu ingradeste libertatea omului, nici macar in plan moral, pentru ca Dumnezeu i-a daruit omului liberul arbitru. Liberul arbitru e un mare dar pe care noi, nevrednicii, l-am primit de la Dumnezeu! Dar cel cu adevarat moral este omul care se teme nu atat de legile omenesti si de pedepsele care sunt (spre exemplu legile date de Parlament), nu atat de autoritati sau de Politie, sau DNA, SRI, ca sa fim in actualitate, la ordinea zilei, cum poate ar crede unii, ci omul care se teme de Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu! Or, astfel de oameni sunt foarte putini…

Noi avem, in Ortodoxie, Rugaciunea Vatafului de Talhari, care spune asa:

„Nu cer ceva mai mult de la tine Iubitorule de oameni, ci cate prin marturisire se ruga cel mai inainte de mine talhar. Si precum la talharul acela, asa si la mine talharul fa minunate milele iubirii Tale de oameni. Primeste-mi aceasta plangere de pre pat la ceasul mortii, si precum pre cei din ceasul al unsprazecelea i-ai primit, care nu lucrasera nici un lucru vrednic, asa si pre mine ma primeste, spalandu-ma cu aceste putine lacrimi ale mele, si curatindu-ma cu ele. Da-mi iertare, si nu-mi cere ceva mai mult. Ca nu da vremea, fiindca s-au apropiat cei ce vor sa ia sufletul. Dar nu prelungi, nici cerca; ca nu vei afla ceva bun intru mine; ca m-au cuprins faradelegile mele, si la ceasul de seara rau am ajuns. Ca nepovestite sunt datoriile mele. Ci precum ai primit plangerea cea amara a lui Petru, primeste si a mea Iubitorule de oameni, si turnand aceste lacrimi preste zapisul pacatelor mele, sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate.”

(Acatistier care cuprinde in sine rugaciuni si alte canoane umilicioase pentru osardia si evlavia fistecaruia Crestin. Tiparit cu binecuvantarea Prea Sfintiei Sale Parintelui Episcop al Ramnicului Noului Severin CALINIC.  Ramnicu Valcea, Tipografia Calinic Ramniceanu, 1861. )

Ma gandeam la aceste lucruri… Si la faptul ca orice actiune a omului are valoare daca e facuta printr-o alegere libera. Daca, de pilda, credinta nu s-ar face printr-o alegere libera s-ar mai numi credinta, ar mai avea valoare? Daca pocainta nu s-ar face printr-o alegere libera, s-ar mai numi pocainta, ar mai avea valoare? Acest talhar care se pocaieste in fata Mantuitorului Iisus Hristos a ales in mod liber pocainta. Desi stia ca-l va prinde potera si-l va omori, problema lui era cu totul alta: daca se va mantui. Iar el a nadajduit in iubirea de oameni pe care Domnul nostru Iisus Hristos o are fata de noi, pacatosii, si in „jertfa Celui ce a murit pentru pacatele noastre„, cum spunea Sfantul Marcu Ascetul. Nu atat condamnarea la moarte era pentru el problema, ci faptul groaznic ca nu are niciun raspuns bun la Infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu – „ca nu vei afla ceva bun intru mine”. Si nici nu nadajduia in oameni, ca oamenii sa-i stearga multele sale pacate, ci in Dumnezeu: „sterge cu buretele milostivirii Tale gresalele mele cele nemasurate”, pentru ca Dumnezeu este Ziditorul si El l-a zidit! Sa nu uitam si aceasta extraordinara rugaciune a Sfantului Ioan Gura de Aur:

„Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul Tau, nerusinatul si necuratul, intru imparatia Ta. Amin”

Or, iata ce am citit de curand in Evenimentul Zilei:

„Religia, obligatorie ca și matematica”

Se arata ca:

Controversele pe tema orei de Religie din școli continuă. Profesorul universitar dr. Gheorghe Iancu, fostul Avocat al Poporului, spune că, potrivit legii, Religia este materie obligatorie, nu opțională.

Legea educației naționale nr. 1/2011, în articolele 65 și 18, prevăd că „din trunchiul comun prevăzut de Lege fac parte materii care sunt predate în mod obligatoriu şi care nu sunt facultative sau opţionale. Aceste materii sunt cunoscute, şi anume: limba şi literatura română, matematica, istoria, geografia, fizica, chimia etc. Printre acestea figurează şi Religia. În alte cuvinte, Religia are regimul legal prevăzut pentru celelalte materii obligatorii şi trebuie să fie predată în aceleaşi condiţii”, ne explică prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.

„Traducând” legea, universitarul mai arată că Religia, fiind cuprinsă în trunchiul comun, nu poate fi obiectul curriculumului care cuprinde disciplinele opționale stabilite de școală și nu prin lege.

Argumente

„Un exemplu este edificator. Astfel, în locul Religiei poate fi matematica, care pe modelul Religiei ar putea fi predată sau nu după cum elevul dorește sau nu, ceea ce este absurd. În alte cuvinte, o materie obligatorie trebuie să fie şi predată, pentru că altfel efectul obligativităţii nu se realizează, iar acest fapt lipseşte de eficienţă reglementarea legală a obligativităţii materiei în cauză. În acelaşi timp, nu se poate invoca numărul mic de elevi care ar urma un curs de Religie, pentru că Legea nu condiționează organizarea cursului în cauză de numărul elevilor, folosind sintagma <>. Pe cale de consecinţă, este greu de modificat textul din art.18 alin. (2) din Legea nr.1/2011 potrivit căruia „elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”, întrucât modificarea acestui text ar însemna ignorarea caracterului obligatoriu al Religiei, ceea ce ar fi ilegal”, susține fostul Avocat al Poporului.

CCR, două decizii contrare

Reamintim cititorilor faptul că articolele 65 și 18 din Legea nr.1/2011 au făcut obiectul a două excepţii de neconstituţionalitate, una în anul 2012 şi cealaltă în 2014. Soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională sunt contrare. Astfel, prin Decizia nr.306 din 27 martie 2012 Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art.18 din Legea nr.1/2011, care se referă la orele de Religie, sunt constituţionale. Doi ani mai târziu, CCR a decis total invers, prin Decizia nr.669 din 12 noiembrie 2014.

Statul să respecte cerințele specifi ce fiecărui cult

„Neconstituționalitatea celor două opinii ale CCR se referă la faptul că prevederile constituționale trebuie respectate și se impun tuturor membrilor societății democratice românești, Constituția reglementând adevărate obligații pentru aceștia, inclusiv pentru autoritățile publice”, susține fostul Avocat al Poporului. „Făcând parte din trunchiul comun, astfel cum Parlamentul a decis prin Legea nr.1/2011, religia se impune ca obligatorie pentru elevi, iar statul are și el obligația deja examinată. Desigur că, obligația statului de a asigura predarea religiei trebuie să respecte „cerințele specifice fiecărui cult.” (art.32 alin.(7) din Constituție). Repet, religia este ca și matematica, ambele sunt obligatorii și trebuie frecventate, în funcție de specificul cultului în cauză”.

„Ambele decizii sunt neconstituționale”

În Decizia din 2012, Curtea a reţinut că prevederile art.18 din Legea nr.18/2012 sunt în concordanță cu cele din art.29 și din art.32 alin. (7) din Constituție, cu cele din art.18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu cele din art.18 alin.(1) și art.13 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum şi cu cele din art.9 paragraful l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat „că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit legii criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.”

În decizia din 2014, Curtea a reţinut că disciplina Religie are caracter obligatoriu, ca disciplină şcolară care face parte din trunchiul comun.

„Cu toate acestea, cu totul neconstituțional, Curtea a constatat că religia «nu poate fi opusă elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigențelor constituționale » referitoare la obligațiile statului. În acelaşi timp, şi tot neconstituţional, Curtea a reţinut că obligativitatea Religiei este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute”, mai arată prof. Iancu.”

Romania incepe sa devina tara in care totul e obligatoriu… Exista si o poza la acest articol cu niste copii, in clasa, care, daca e sa judecam cel putin dupa pozitia mainilor, se roaga (sau se inchina?!)… Stau si ma intreb daca Vataful de Talhari a invatat religia in scoala. Obligatoriu, ca si matematica. Rugaciunea se poate invata obligatoriu, ca si matematica? Dar inchinarea? Se speculeaza asupra unor tehnici de yoga crestina in ceea ce priveste Rugaciunea Numelui: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, la care se poate adauga „pe mine pacatosul” spre pocainta. Si ma intreb: de ce oare? De ce oare cand Domnul nostru Iisus Hristos a spus cat se poate de deslusit cum trebuie sa ne rugam:

„23.Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.

24.Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 4, 23-24)

Si atunci a te inchina in „duh si in adevar” se poate invata obligatoriu precum matematica? Ce facem noi aici? Iar daca Rugaciunea Numelui se mai numeste si Rugaciunea Inimii, de acord ca trebuie sa ne rugam cu mintea in inima, dar ne rugam noi oare cu toata inima?

Dar ce inseamna sa te inchini in duh si in adevar? Mie mi se pare ca inseamna nu numai sa te lepezi macar pentru o clipa de lumea asta pacatoasa, si sa lasi la o parte toate grijile lumesti, dar sa si te lepezi, macar pentru o clipa, de tine insuti, deci lepadarea de sine. Iar cand ne rugam, ne si inchinam lui Dumnezeu. Daca religia incepe a fi invatata obligatoriu, precum matematica, atunci ea va fi tratata tot la fel, precum matematica. A luat un 5 la matematica. Asa poate sa ia un 5 sau un 3 la religie… Are asta o semnificatie in plan religios? Adica daca ia un 3 la religie ii e blocata mantuirea? Nicidecum! Pentru ca doar pentru o clipa omul poate sa se lepede de sine si sa se roage in duh si in adevar, precum Vataful de Talhari, si sa se mantuiasca! Insa chestia asta cu invatatul obligatoriu – si observati ca se vorbeste de Legea Educatiei Nationale, de CCR – il poate indeparta pe om de duhul Orotodoxiei, care e al libertatii fiintei, il poate indeparta de inchinarea in duh si in adevar. Pentru ca poate avea note de 2, de 3 si de 4 la religie, dar poate merge pentru o clipa la biserica si se poate ruga in clipa aceea, inchinandu-se in duh si in adevar, iar Dumnezeu sa-i ierte toate pacatele! Sa nu uitam ca dupa adevarata judecata a lui Dumnezeu, vamesul a fost indreptat si nu fariseul! Or, in societatea noastra parca imparateste fariseismul! Iar eu unul il prefer, ma simt apropiat sufleteste de Vataful de Talhari decat de fariseismul acesta ce domneste in societatea noastra! Iar cel mai rau este ca scoala noastra scoate pe banda rulanta – sper totusi sa nu fie asa! – niste farisei, decat niste vatafi de talhari!

Am intrat zilele trecute intr-o librarie crestina si pe usa era pus un anunt sa nu se incurajeze cersetoria, era dat in acel anunt exact textul de lege si pedeapsa pentru cel ce ar incalca legea. Eu stau si ma intreb: ce facem? Ce fel de societate e asta? Eu il prefer pe Vataful de Talhari care a cerut: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni”. Eu stau si ma intreb daca noi nu ne indepartam de crestinism, desi facem parada de cat de buni crestini suntem… Uitati-va cat de frumos spune: „fa minunate milele iubirii Tale de oameni„! Si acel om nu a invatat religia obligatoriu in scoala, ca si matematica. Si sunt sigur ca a miluit un cersetor, el care a jefuit si a ucis, si era plin de atatea pacate!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Februarie 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Despre felul in care gandeste majoritatea oamenilor…

Am citit zilele trecute editorialul lui Cristian Tudor Popescu din Gandul:

Părintele Francisc

Se arata ca:

Are oare dreptul un necredincios ca subsemnatul să spună ceva despre vorbele Papei Francisc? Şi dacă necredinciosul care sunt crede că trebuie respectată dorinţa musulmanilor de a nu se face niciun comentariu grafic cu privire la profetul lor, Mahomed, atunci ar trebui să respect şi dorinţa unor creştini să tac dracului din gură?

Nu, din mai multe motive. Primul: n-am nicio îndoială că Papa Francisc îmi va da voie s-o fac. Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.

„Mulţi copii sunt victimele reţelelor de droguri şi prostituţie. De ce îngăduie Dumnezeu să ni se întâmple lucrurile acestea? Copiii nu sunt vinovaţi cu nimic”, l-a întrebat o fetiţă filipineză de 12 ani. Sanctitatea Sa putea să-i răspundă că nepătrunse sunt căile Domnului şi că durerea în faţa acestor nedreptăţi nu trebuie să-i micşoreze cu o iotă iubirea de Dumnezeu şi credinţa că şi El o iubeşte. Francisc, însă, a îmbrăţişat-o şi le-a spus celorlalţi: „Ea este singura care a pus o întrebare pentru care nu există răspuns şi nici măcar nu a putut să o exprime în cuvinte, ci mai degrabă în lacrimi”. Să îţi asumi, din scaunul Sfântului Petru, afirmaţia că nu există răspuns la o întrebare cu privire la Dumnezeu!… – pentru aşa ceva, în cazul unui simplu preot, acuzaţia de erezie era garantată, ca şi urmările ei crunte.

„Vă invit pe ficare dintre voi să vă întrebaţi: am învăţat cum să plâng atunci când văd un copil înfometat, un copil pe stradă care se droghează, un copil fără casă, un copil abandonat, un copil abuzat, un copil pe care societatea îl foloseşte ca pe un sclav?” a adăugat capul bisericii.

Prin urmare, nu văd cum ar putea fi interpretată părerea Papei privind limitele libertăţii de expresie – „E drept, nimeni nu trebuie să reacţioneze violent, dar dacă un mare prieten rosteşte un cuvânt jignitor la adresa mamei mele se poate aştepta să primească un pumn” – în termeni de neaderenţă la ideile Revoluţiei Franceze şi ale Iluminismului de secol XVIII, cum o face dl. Emil Hurezeanu, sau cu citate din Max Weber şi Dostoievski, ca dl. Gabriel Liiceanu. Francisc a spus, iarăşi, un lucru simplu şi omenesc, care pentru mine se traduce aşa: „Da, libertate de expresie, dar dacă o faci pe mama curvă, crezi că o să scriu un pamflet la adresa ta sau o să mă adresez justiţiei? Nu, amice, vorbele tale sunt totuna cu a încerca să-mi vâri un cuţit în inimă, aşa că o să mă reped să-ţi sparg faţa. Niciun principiu şi nicio lege nu mă vor putea opri să fac asta, pentru că sunt om”.

Papa nu instigă nicidecum la violenţă, cum vrea să înţeleagă dl. Liiceanu, Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.

Înţeleg foarte bine. Când CV Tudor a scris că mi-am lovit până la sânge copilul în vârstă de 2 ani pentru că mi-ar fi luat un hamburger din mână, am uitat de toate regulile deontologice ale jurnalismului pe care mă încăpăţânez să le reamintesc şi l-am prevenit public, la televizor, pe individ să se ferească să ajungă cu mine într-un loc îngust şi fără bodigarzi. Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.

Iisus, la care se referă dl. Liiceanu, a spus: „Dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt”. În ce priveşte persoana mea, pot să fiu de acord cu asta ca o contracarare a răzbunării cu orice preţ, a sângeroasei reguli „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.

Nu cred în catolicism şi nici în ortodoxie. Însă am încredere într-un om: părintele Francisc.”

Vedeti… Cam asa gandim, din pacate, cu totii… Chiar si cei care-si zic crestini. Voi primi criticile cuvenite la adresa generalizarii pe care am facut-o: „cu totii”. N-am dreptul, intr-adevar, sa vorbesc in numele tuturor. Insa primul lucru care mi-a venit in minte dupa ce am citit editorialul a fost acesta: cum sa nu fie de acord un ateu cu parerile de suflet pierzatoare ale Papei? Deci daca cineva imi spune ceva de mama, stai sa vezi ce bataie ii trag, o bataie sora cu moartea! Se leaga de copii? Il omor! „Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.”, „Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.”. Eu nu vad ceva ziditor de suflet in astfel de pareri, ca cele ale Papei sau ale lui CTP… Insa mi se pare ca majoritatea oamenilor exact asa gandeste. „Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.”. Si intr-adevar se intampla astfel de lucruri: de a raspunde cu violenta fizica la un atac verbal. Din pacate, astfel de lucruri se intampla… Din partea lui Cristian Tudor Popescu n-as avea prea multe pretentii, pentru ca nu e Papa. Din partea Papei m-as fi asteptat la un altfel de raspuns… Dar n-ar trebui sa ne mire nici raspunsul Papei. Pentru ca in vremurile pe care le traim, oamenii au ajuns sa fie plini de superficialitate si nu mai urmaresc sau ignora cu desavarsire, desi nu suntem desavarsiti, sa obtina victorii duhovnicesti, cum se exprima Sfantul Ioan Gura de Aur. CTP spune:

„Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.”

Tocmai asta e: se poarta omeneste, ca toti oamenii. Un duh lumesc strabate aceasta lume si se accentueaza parca din ce in ce mai mult in zilele noastre. Poate ca si in alte vremuri era la fel ca si acum. Ce ne mai trebuie noua, oamenilor moderni de astazi, citatele si consideratiile teologice? Ne trebuie raspunsuri de bun simt! Pe intelesul tuturor!

Eu stau si mai intreb cati dintre oamenii de astazi mai gandesc si simt cu inima in felul urmator:

„Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva cuiva, asa cum Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne invredinicim noi de dragostea lui Dumnezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.

Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si slava in vecii vecilor. Amin. (Sfantul Grigorie Palama – Omilia 4 – Despre a doua venire a lui Hristos; Sfantul Grigorie Palama, Omilii, vol. 1, Anastasia 2000; subl. mea)

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor asa?

Ca daca am fi gandit si simtit in inima noastra in felul acesta, asa am fi si vorbit!

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor ca trebuie ” sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora”? Stiti cum gandim si simtim noi? Cam asa: „Moaaaaa, stai sa vezi ce pumn ii trag! Baaaaaa, te bat de te c… pe tine, baa! Ma, nene, ii trag doua picioare de l-am spart!” – observati ce spune: „Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie”. Cati dintre noi mai credem ca trebuie sa-i intoarcem „spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara„?

Si ma gandeam ce mare diferenta, ca de la cer la pamant, intre lumea Sfantului Grigorie Palama si lumea Papei Francisc si a lui Cristian Tudor Popescu, lumea noastra, de azi.

Si iata ce se intampla in lumea noastra de astazi, spre exemplu recentul atentat, de la sfarsitul lui octombrie, anul trecut, de la Marysville Pilchuck High School, la nord de Seattle, US… The Independent titra:

Washington State school shooting: Two dead including gunman at High School

Se arata, printre altele, ca:

„A student opened fire in a high school cafeteria north of Seattle on Friday, killing at least one person and injuring four others before turning the weapon on himself, officials have said.

Police said the gunman was a student at Marysville-Pilchuck High School in Marysville.

His surviving victims, two males and two females, were all young people, according to medics. Three were in critical conditions with gunshot wounds to the head, said Joanne Roberts, chief of medicine at Providence Regional Medical Center in Everett. Meanwhile, the fourth victim, a 14-year-old, was being cared for at Harborview Medical Centre.

Following the incident, the school was put into lockdown as police searched the school room by room to ensure the facility was safe.

Robb Lamoureux, Marysville Police Commander confirmed that two people had died and said police believe the first shots were fired in the cafeteria, but he could neither state what prompted the shooting, nor the gunman’s identify or that of his victims.

Mr Lamoureux said that officers evacuated students from all of the buildings on campus „to make sure there [was] no longer an active threat,” the Guardian reported.

Mr Lamoureux went on to stress that the area „is an active scene.”

„We do ask parents to please stay away,” he said.

To help reunite concerned parents and school pupils, Marysville Police has tweeted a meeting point around ten minutes away from the high school.

At the church, buses pulled up periodically to drop off students evacuated from the school, with some running to hug their parents.

The Marysville School District said in a statement that „Marysville Pilchuck High School is currently in lock down due to an emergency situation. Police and emergency services have responded.”

Ayn Dietrich, an FBI spokesperson in Seattle, said the agency had personnel on their way to the scene to help authorities with the investigation.

The incident comes after a shooting at Seattle Pacific University on 5 June, where a gunman killed one student and wounded two others.”

De citit si ce spune The Seattle Times despre aceasta tragedie intr-un articol mult mai amplu:

2 dead, 4 wounded in shooting at Marysville-Pilchuck High School

Pe Wikipedia e descris mai concis si mai clar ce s-a intamplat. E vorba de un baiat de 15 ani, Jaylen Ray Fryberg, care a deschis focul, cu un Beretta de calibrul .40,  in cantina liceului, dupa care s-a sinucis. A lasat in urma 4 morti (trei in varsta de 14 ani si unul in varsta de 15 ani) si 3 raniti…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Ianuarie 23, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Despre ideea de normalitate…

Sigur, ne putem intreba ce este normalitatea? Caracterul de a fi normal. Totusi, ideea de normal si de normalitate poate fi vazuta diferit in societate, dupa cum se si spune: „cate capete, atatea pareri”. Eu spun ca asa e normal, tu zici ca nu e asa, ci asa e normal. Interesant este ce spune Sfanta Scriptura in Cartea I a Regilor la inceputul Cap. 12. Voi cita primele 6 versete din acest capitol:

Cap. 12

Samuel inceteaza de a fi judecator

1. A zis Samuel catre tot poporul: „Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati grait si am pus rege peste voi.

2. Iata regele umbla inaintea voastra, iar eu am imbatranit si am incaruntit; fiii mei sunt cu voi si eu am umblat inaintea voastra din tineretile mele si pana acum.

3. Iata-ma, marturisiti asupra mea inaintea Domnului si a unsului Lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am asuprit pe cineva si de am apasat pe cineva; de am luat de la cineva mita si am inchis ochii la judecata lui, va voi despagubi”

4. Si au raspuns toti: „Tu nu ne-ai nedreptatit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni”

5. Atunci el a zis: „Martor ne este Domnul si martor este unsul Lui in ziua aceasta, ca voi n-ati gasit nimic asupra mea!” Iar ei au zis: „Martor!”

6. Apoi a zis Samuel catre popor: „Martor este Domnul, Cel ce a pus pe Moise si pe Aaron si Care a scos pe parintii vostri din tara Egiptului. […]” (subl. mea)

Stateam si ma gandeam la lucrurile acestea… Vorbim despre normalitate, dar cat de mare este diferenta intre cum ar trebui sa fie omul si cum este si ce face el in realitate. Ecclesiastul spune la cap. 7, versetul 29:

„Dar iata numai ce am gasit: Dumnezeu a facut pe om drept, iar oamenii nascocesc multe viclesuguri.” (subl. mea)

Cam astfel de viclesuguri: sa-i ia celuilalt boul, asinul, sa-l asupreasca si sa-l apese! Sa dea si sa primeasca mita, sa inchida ochii la judecata si, desigur, sa nu-l despagubeasca pe cel pe care l-a nedreptatit si caruia ia furat una si alta… De unde ar rezulta ca nu s-a inventat inca un sistem socio-economic in care sa nu mai fie asa… Dar cati sunt ca Samuel? Interesant este ca el ne demonstreaza ca este posibil ca un om sa traiasca si fara sa fure si sa faca tot felul de nedreptati. Pe cand in zilele noastre e in mare voga cum sa se minta si sa se insele. Unii mai fac si un fel de titlu de glorie din asta…  Numesc astfel de lucruri stiinta de „a te descurca in viata”, altfel esti „prost”, „mori ca prostu’ cu dreptatea-n brate”. Putini se gandesc la ceea ce spunea Sf. Dimitrie al Rostovului, ca „cei drepti tin lumea”.

De observat ca Samuel intreaba poporul, de unde rezulta ca si pe vremea aceea erau oameni care faceau astfel de nedreptati. Am putea fi tentati sa credem ca e usor de facut si de trait asa cum a facut si a trait Samuel. Realitatea pe care o traim ne arata insa multe exemple contrare. Deci nu e atat de usor precum pare la prima vedere. Dumnezeu a pedepsit casa lui Eli pentru rautatea fiilor sai, despre care spune:

„12. Insa fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu stiau de Domnul,

 13. Nici de datoria preoteasca fata de popor. Cand aduceau jertfa, feciorul preotului venea in timpul cand se fierbea carnea, cu o furculita in mana,

  14. O vara in caldare, sau in blid, sau in tava, sau in oala, si ce prindea furculita, aceea lua feciorul preotului. Asa faceau ei cu toti Israelitii care veneau acolo in Șilo.

 15. Chiar si inainte de a arde grasimea venea feciorul preotului si zicea catre cel ce aducea jertfa: „Da carne de friptura pentru preot, caci el n-are sa ia de la tine carne fiarta, ci da-i-o cruda”

 16. Si daca cineva zicea: „Lasa sa se arda mai intai grasimea, cum se cuvine, si apoi iti vei lua cat iti va pofti sufletul”, atunci el raspundea: „Ba nu, da-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila”

 17. Si pacatul acestor tineri era foarte mare inaintea Domnului, caci ei departau lumea de a mai aduce jertfa Domnului” (I Regi 2, 12 – 17)”

Iar Elcana, care avea doua femei – Penina cu care avea copii si Ana care nu avea copii – cand aducea jertfa dadea partea Peninei si tuturor fiilor si fiicelor ei, dar Anei ii dadea partea indoita, „desi aceasta nu avea copii, pentru ca el iubea pe Ana mai mult decat pe Penina, caci Domnul inchisese pantecele ei” (I Regi, 1, 5). Si spune mai departe ca Penina o amara grozav pe Ana „ca sa carteasca din pricina ca nu i-a dat Domnul prunci”. Insa eu socot ca Elcana o iubea mai mult pe Ana, mama lui Samuel, caci Domnul s-a milostivit de ea si i-a daruit un copil, pentru frumusetea dreptatii sale. In faptul ca Penina o amara pe Ana putem vedea lupta intre ceea ce este trupesc si ceea ce este duhovnicesc si placut lui Dumnezeu! Ajunsi aici mi se pare semnificativ ce spune Ecclesiastul:

„26. Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.

27. Iata ce am aflat, zice Ecclesiastul, si inca si altele, ca sa pot descoperi intelesul

28. Pe care sufletul meu l-a cautat si nu l-a aflat. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.” (Eccl. 7, 26-28) (subl. mea)

Deci observati cat de fericit trebuie sa fi fost Elcana pentru ca o gasise pe Ana, impodobita cu frumusetea intelepciunii si dreptatii. Caci precum Penina erau acelea de care pomenea Ecclesiastul, care spunea ca nu a gasit nicio femeie din toate cate sunt. Ca despre nici una nu a gasit ca sa spuna: „Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nicio pata” (Cantarea Cantarilor 4,7), ca s-o cheme si sa-i zica:

„8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din muntii cu leoparzi!

 9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san” (Cantarea Cantarilor 4, 8-9)

Ca a gasi o femeie din toate cate sunt e atat de greu precum a gasi intelepciunea si dreptatea! Si cum poti s-o numesti „sora mea, mireasa mea” pe cea care e mai amara decat moartea! Iar Isaia spune:

10. Bucura- Ma-voi intru Domnul, salta-va de veselie sufletul Meu intru Dumnezeul Meu, ca M-a imbracat cu haina mantuirii, cu vesmantul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cununa si ca pe o mireasa M-a impodobit cu podoaba.

11. Ca pamantul care rasare ierburi, si ca o gradina in care samanta incolteste, asa Domnul Dumnezeu va face dreptatea sa rasara, si inaintea tuturor neamurilor preaslavirea Sa” (Isaia 61, 10-11)

Iulie 24, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 30 comentarii

Adormirea Maicii Domnului

„Din curatul tau trup,

Luat-a trup Iisus,

Si pe cei ce-au flamanzit

I-a hranit pe toti

Ramanand nemiluiti doar

Cei bogati”

(din Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006)

Trebuie spus cate ceva despre Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Dupa cum aflam din ceea ce ne arata Prefata la editia din 2006 a Prohodului, citata mai sus, semnata de Preot Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu si Dr. in Stiinte Nicolae Ionescu-Palas, acesta este „creatia imnografica mai tarzie a lui Manuil (Emanoil, Manole) Corinteanul (din Corint), „profesor la Scoala patriarhala din Constantinopol si Mare ritor (orator sau predicator) al Patriarhiei ecumenice, a carui activitate s-a desfasurat intre anii 1480 si 1530, cand trece la cele vesnice – este cu sapte sute de ani mai nou decat Prohodul Mantuitorului, compus de fericitul imnograf Theodor Studitul (759-826) si care a folosit lui Manuil drept model. Ambele prohoade au fost traduse pentru prima data in romaneste de catre protopsaltul de la Seminarul din Socola (Iasi), Ioan (Ionita) Pralea Moldoveanul (1769-1847), la 10 august 1810, in Manastirea Slatina din Moldova, tiparindu-le in ambele limbi, la iasi sau la Brasov, in anul 1820, sub titlul schimonosit: „Urmari pe mormintiri geamnân limbi. Prohoadele au fost corectate si tiparite de multe ori, dar editia din 1869 ne-a atras atentia in mod deosebit. […]”

Si este interesant ce arata printre altele Ioan Petru Culianu (in Interferente intre iconografia Adormirii Maicii Domnului si unele credinte populare) despre icoana Adormirii Maicii Domnului:

„[…] Totusi, scena arhanghelului care taie mainile arhierelui primeste – dupa cum a observat I.D. Stefanescu – un accent special in zona balcanica. Dar care este de fapt motivul pentru care aceasta scena lipseste frecvent din alte zone ale iconografiei bizantine, aproape niciodata insa din icoanele romanesti?

Raspunsul este departe de a fi simplu. Manualele de iconografie nu uita sa mentioneze scena:

O casa – citim la Dionisie din Furna. In centru, Sfanta Fecioara zacand pe o nasalie… In fata nasaliei: un jid ale carui antebrate au ramas lipite de nasalie, iar langa el un arhanghel cu sabia ridicata

Insa in majoritatea reprezentarilor Adormirii dinafara ariei balcanice  aceasta scena poate lipsi cu desavarsire.

Frecventa aparitiei scenei in Romania se datoreaza interferentei dintre povestea de mai sus si credinta populara ca Fecioara Maria are puterea de a reconstitui bratele amputate.

Credinta nu se limiteaza la zona balcanica, dar marturia romaneasca arata ca aici ea primeste un accent special.

Legendele romanesti referitoare la Sfanta Fecioara, se pot clasa in doua categorii principale:

1) legende care deriva din evlavia crestina (Nasterea, Zamislirea, Adormirea);

2) legende a caror origine nu este crestina. In aceasta rubrica, un grup important, constituit din doua legende (Sfanta Fecioara si paianjenul si Cautarea Domnului nostru Iisus Cristos) prezinta analogii foarte profunde cu mitologia zeitei grecesti Demeter si cu alte mituri ale Greciei antice. In acest caz, se poate spune cu certitudine ca substratul legendelor deriva din aria balcanica.

Legendele de care ne ocupam in articolul de fata apartin aceleiasi grupe, dar ele nu au o versiune corespondenta in mitologia greaca. Ele deriva probabil din suprapunerea unui vechi motiv din povestile populare europene („fata cu mainile taiate”) peste mitologia crestina a Fecioarei:

Cand Maria si Iosif au ajuns la Betleem, fiind atat de saraci, n-au gasit nici o locuinta in care sa-si petreaca noaptea. Au fost adapostiti doar intr-un staul, de nevasta unui bogatas nemilos pe nume Craciun. Circumstantele materiale si psihologice ale povestii sunt destul de incalcite: nevasta lui Craciun, numita Craciuneasa sau Iova (nume popular pentru Eva, femeia lui Adam), se temea foarte tare de barbatul ei. Ea era totodata si moasa, iar sotul ii interzisese explicit sa-si mai exercite vreodata profesia, sub amenintarea ca altminteri ii va reteza mainile. Dar pusa in fata situatiei de urgenta a nasterii copilului Mariei, fosta moasa nu s-a putut abtine si i-a ajutat sarmanei femei sa nasca.

In limba romana, Craciun este numele sarbatorii nasterii lui Cristos (Christmas). De obicei el este reprezentat ca un batran si i se spune Mos Craciun, i.e. Father Christmas. Moasa nu este altceva decat femininul popular pentru mos („batran, unchias”), dar intamplarea face ca, in limba romana, cuvantul inseamna „midwife” (nu „femeie batrana sau matusa”). Iata de ce nevasta lui Craciun este o moasa si iata de ce, probabil, femeia care sta sa nasca gaseste adapost tocmai la Craciun. Daca ipoteza noastra este corecta, intreaga legenda deriva din acest calambur (i.e. din femininul moasa ca sotie a lui Mos Craciun).

Cat despre cuvantul Craciun, nici una dintre incercarile de a-i descoperi etimologia nu a fost incununata pana acum de un succes deplin. C. Poghirc crede ca el deriva din cuvantul iliro-trac cu sensul de „trunchi, butuc” (cf. alb. kerkuni, let. karka, rom. craca, cracana, creanga). El crede de asemenea ca, dupa toate probabilitatile, cuvinte ca bulg. krakon, rus. korocunu, rut. k(e)recun, g(e)recun, magh. karacson(y) deriva, in toate aceste limbi, din romanescul craciun. Iar lipsa de orice mila a bogatasului Craciun, cel plin de nepasare si iute la manie, s-ar putea sa aiba legatura cu credinta astrologica potrivit careia, la nasterea lui Isus Cristos, semnul Capricornului era dominat de batranul si imprevizibilul Saturn.

Afland ca sotia sa calcase interdictia, Craciun ii reteaza ambele (ante)brate, dar Sfanta Fecioara face o minune si membrele amputate ale femeii se lipesc la loc de trup. Ele sunt insa acum cu totul de aur sau macar aurii si „mai bune decat inainte”.

Credinta ca Fecioara Maria este in stare sa faca sa creasca la loc membrele amputate deriva, cel mai probabil, din istoria convertirii arhiereului Iafonias, din legenda Adormirii. Ea a fost contaminata curand de un vechi motiv din folclorul european, i.e. de povestea unei fete care refuza sa comita incestul cu tatal ei. Acesta o pedepseste, de obicei, retezandu-i antebratele sau mainile.

Intr-o maniera oarecum enigmatica, istoria este deja mentionata la Herodot. La sfarsitul Evului Mediu ea capatase o mare popularitate prin Le roman de Manekine, al poetului francez Philippe de Beaumanoir (1246-1296), transpus si intr-un raspandit „mister” al secolului al XIII-lea francez. Probabil sub influenta acestuia, a XI-a dintre Minunile medievale ale Sfintei Fecioare punea pe seama Mariei redobandirea, de catre regina Frantei, a mainilor ei amputate. O legenda similara era mentionata de un breviar romanesc tiparit in 1832 de staretul manastirilor Neamt si Secul din muntii de la nordul Moldovei, cu deosebirea ca aici personajul ale carui maini fusesera retezate era un sfant.

Circulatia in Romania a legendelor referitoare la acest tip de minuni facute de Maria furnizeaza o explicatie foarte buna pentru persistenta temei iconografice a arhiereului ale carui membre superioare sunt retezate de un inger. Pe de alta parte, este foarte plauzibil ca insasi credinta referitoare la puterea Mariei de a face sa creasca la loc sau de a reintregi membrele retezate sa derive, pe de-a-ntregul, din aceeasi legenda a marelui preot.”

(Ioan Petru Culianu – Studii romanesti II, Soarele si Luna, Otravurile admiratiei – Editura Polirom, 2009)

O carte foarte interesanta pe care o recomand. In ‘Nota asupra editiei’, semnata de Tereza Culianu-Petrescu, aflam ca „in buna masura, textele cuprinse in prima parte a volumului de fata, intitulata Soarele si Luna, sunt dedicate unor – prudente – „reconstituiri in domeniul mitologiei romanesti”, pe care Ioan Petru Culianu o considera un adevarat „puzzle cu piese disparate”, deschis cercetarilor […]. Din partea a doua a cartii – Otravurile admiratei -, o suma de articole se refera tot la „dualismul popular sud-est european”, altele la mari figuri ale exilului romanesc (Mircea Eliade, E.M. Cioran, Monica Lovinescu) sau ale culturii romane din tara (Constantin Noica, Nina Façon, Adrian Marino, Mihai Ursachi)”.

In final, urez ‘La multi Ani’ tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

August 15, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 330 comentarii

Hristos a inviat!

Numai bine si multa sanatate va doresc tuturor!

DE citit:

In Saptamana Luminata raiul este deschis

Mai 7, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu