Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Nimeni nu a inteles gluma D-lui. Ponta! :)

Mediafax

Iohannis RESPINGE propunerea lui Ponta pentru Transporturi: „Mihai Fifor nu are expertiza şi experienţa managerială necesare”/ REACŢIA lui Ponta: „Iohannis e competent sau ce?”

Se arata ca:

Preşedintele a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului i-a transmis lui Victor Ponta o scrisoare prin care îl informează cu privire la decizia de a respinge propunerea pentru ministerul Transporturilor, întrucât „persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”.

Preşedintele a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condiţiile necesare pentru a fi numită în funcţia de membru al Guvernului.

De asemenea, Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, preşedintele poate respinge o singură dată, motivat, propunerea de numire a unui ministru.

Ponta: Iohannis e competent sau ce?

Premierul Ponta a declarat, miercuri, că respingerea propunerii pentru Transporturi de către Iohannis este o chestiune de „ambiţie”, adăugând că preşedintele nu are competenţa necesară să evaluze nominalizarea şi nu poate refuza a doua propunere pe care PSD o va face.

„M-am obişnuit cu chestia asta de la Traian Băsescu. Iohannis e profesor de istorie (n.r. Iohannis e profesor de fizică), e competent sau ce? Mă îndoiesc ca Iohannis este specialist in Transporturi”, a comentat Ponta.

El a amintit că, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, orice altă propunere va face preşedintele va trebui să o accepte. „Portofoliul este a PSD. Mâine la CEx se va stabili cine va fi”, a mai spus Ponta.

„Mă gândeam pe cine a avut PNL la Transporturi…Ludovic Orban. Hai să fim serioşi. Cred că este de o mie de ori mai cinstit Fifor”, a mai declarat Ponta.”

Este enervanta reactia lui Ponta, dar si usor amuzanta. Ideea glumei e urmatoarea: Iohannis e incompetent in astfel de probleme, deci Ponta poate sa insele pe toata lumea!! 😆

Aici nu e vorba numai de cat e de cinstit X, ci si cat e de competent si daca are expertiza necesara in domeniul respectiv. Asa ca sa fim seriosi, intr-adevar, D-le. Ponta!

„El a amintit că, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, orice altă propunere va face preşedintele va trebui să o accepte. „Portofoliul este a PSD. Mâine la CEx se va stabili cine va fi”, a mai spus Ponta.” – asta nu e o garantiei nici a cinstei si nici a competentei profesionale. Electoratul PSD ar trebui sa-si aminteasca de aceste lucruri si sa deschida ochii si sa vada de ce nu merg bine lucrurile in tara asta! Cu un astfel de PSD, nereformat, nici nu pot merge bine lucrurile!

„Mă îndoiesc ca Iohannis este specialist in Transporturi” – si eu ma indoiesc ca Dl. Ponta e specialist in Transporturi.

Asta pare a fi principala problema a Romaniei!

Pe de alta parte, despre „realizarile” majore de la Transporturi sub mareata guvernare a Aliantei PSD-UNPR-PC, care de fapt e PSD, puteti citi aici. Doua articole interesante: aici si aici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 15, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 28 comentarii