Au trait linistiti pana la adanci batranete…
Călăul Mihail Patriciu
„Un profil al comandantului Securității Cluj din anii consolidării comunismului
Nu sunt multe cazurile în care crimele Securității au fost consemnate în documente. Ca orice poliție secretă a unui stat totalitar, Securitatea a încercat să-și acopere cât mai bine urmele. Excepții au fost cazurile în care excesele au fost atât de mari, încât până și autoritățile comuniste au fost obligate să declanșeze anchete. Astfel, ne-au rămas mărturii de neprețuit despre abuzurile din închisori și colonii de muncă sau despre torturile și execuțiile sumare comise de Securitate. Ca urmare a unei astfel de anchete, știm mai multe și despre Mihail Patriciu, șef al Securității în regiunea Clujului, faimos pentru numeroasele crime în care a fost implicat. Cazul Patriciu este interesant pentru că devoalează metode de acțiune ale Securității și pretextele legale folosite pentru ștergerea urmelor.
Încă de tânăr, Mihail Patriciu și-a descoperit vocația ideologică. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după unele opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pălărier în localitate, dar nu acesta era tipul de biografie care îi convenea. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate. În 1937, a făcut parte din grupul de comunişti români care s-au înscris voluntari în Brigăzile Internaţionale pentru a lupta în Spania. Contactul cu duritatea metodelor promovate de agenţii sovietici pentru menţinerea purităţii ideologice a combatanţilor îi va marca activitatea viitoare, el fiind convins că doar măsurile extreme pot să ducă la înfrângerea adversarilor şi înăbuşirea oricăror forme de protest. După victoria lui Franco, s-a refugiat, alături de ceilalţi luptători, în Franţa, unde a fost închis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.
În aprilie 1941, a evadat din lagăr împreună cu mai mulţi comunişti români, viitori lideri ai partidului și ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.). Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, întorcându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză (Le Maquis). A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi ministru al Industriei Chimice timp de peste 20 de ani.
„Bandiţii au fost executaţi“
Apropiat de Teohari Georgescu (ministru de Interne între 1945-1952) şi apreciindu-i-se experienţa de combatant, în aprilie 1945 Patriciu a fost numit în fruntea Inspectoratului Regional de Poliţie Cluj. În primii ani de activitate, până la consolidarea puterii comuniste, Patriciu nu s-a remarcat prin ceva anume, el îndeplinind conştiincios, dar fără exces de zel, directivele conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De exemplu, în timpul grevei studenţilor din Cluj (mai-iunie 1946), a dat dovadă de moderaţie.
După înfiinţarea Securităţii, în 1948, Patriciu şi-a păstrat funcţia de conducător al aparatului represiv din regiunea Cluj. Dar acum contextul intern s-a schimbat, iar regimul a declanşat asaltul asupra tuturor categoriilor politice, sociale, economice şi religioase percepute ca adversare, dorind să-şi supună rapid şi total întreaga societate românească.
Prin urmare, Patriciu a considerat şi el că a trecut vremea metodelor laxe practicate în intervalul 1945-1948. Transpunându-şi intenţiile în practică, a devenit rapid ofiţerul de Securitate cu cele mai multe asasinate la activ. Ţintele sale predilecte au fost liderii şi membrii grupurilor de rezistenţă armată din Munţii Apuseni, precum şi ţăranii înstăriţi („chiaburii“) care se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. Ordinele sale au fost îndeplinite cu precădere de către cpt. Kovács Mihail, mr. Briceag Nicolae şi cpt. Mihaly Alexandru, şefii Securităţii din judeţele Turda, Someş şi Mureş subordonați direct lui Patriciu.
În toamna anului 1948, Patriciu le-a dat instrucţiuni concrete acestor subordonaţi privind modul de operare împotriva „dușmanilor“ regimului. Patriciu i-a avizat pe subalternii săi şi de faptul că rapoartele ce se întocmeau după acţiunile de ucidere a rezistenţelor trebuiau falsificate, el afirmând că „în scriptele noastre nu trebuie să aibă urme faptul că bandiţii au fost executaţi“.
„Dai cu el de pământ şi raportezi că a vrut să fugă“
În perioada 1948-1949, în Munţii Apuseni activau numeroase grupuri de rezistenţă armată, ce constituiau o problemă presantă pentru Securitate şi regim, astfel încât Patriciu a luat măsuri represive extreme pentru a le anihila cât mai rapid, dar mai ales pentru a determina populaţia să nu le mai susţină. În noiembrie 1948, după capturarea grupului Andrei Meşter, din Valea Ponorului, el i-a ordonat cpt. Kovács să-l ia din arest pe liderul grupării şi să-l ucidă: „am primit ordin verbal de la tov. col. Patriciu: «pui în maşină, duci lângă comuna lui natală, dai cu el de pământ şi raportezi că a vrut să fugă şi a sărit asupra organelor noastre când am vrut să mergem cu el să arate că unde este armamentul ascuns»“.
Iar cum conducerea Securităţii s-a declarat întru totul de acord cu aceste metode, Patriciu a trecut rapid la comiterea de asasinate pe scară largă: în noaptea de 23/24 iunie 1949 au fost executaţi Leonida Bodiu şi alte două persoane, membri ai organizaţiei Garda Albă; la 7 octombrie 1949 a fost ucis Gheorghe Gheorghiu-Mărăşeşti, împreună cu alte trei persoane, membri ai organizaţiei Cruce şi Spadă; pentru a culmina în zilele de 2 şi 5 aprilie 1950, când au fost luaţi din penitenciar şi asasinaţi într-un loc necunoscut nu mai puţin de 12 membri ai organizaţiei Dabija.
Comiterea unor asasinate de o asemenea anvergură nu avea cum să fie ordonată de către Patriciu fără acordul şefului Securităţii, Gheorghe Pintilie, care nici el nu putea să treacă la fapte fără asentimentul conducerii Partidului Muncitoresc Român şi al consilierilor sovietici din Securitate. Uciderea unor lideri ai rezistenţei armate a fost decisă la centru, iar în acea perioadă execuţii sumare au fost comise şi de către Securitatea din Timişoara sau Constanţa, toate fiind în prealabil aprobate nominal de conducerea Securităţii.
„Trebuiesc împuşcaţi pe loc“
Spre deosebire însă de ceilalţi şefi de Securitate, col. Patriciu a considerat că directivele concrete în cauză nu constituiau altceva decât un model de acţiune, astfel încât a luat iniţiativa şi a dispus de la sine putere asasinarea mai multor opozanți din regiunea Cluj. Cpt. Mihaly preciza că Patriciu le-a spus foarte clar faptul că „fugarii care se găsesc în munţi şi vor fi prinşi cu arme asupra lor trebuiesc împuşcaţi pe loc“.
Printre primele victime s-a numărat Constantin Vodă din com. Bistra, supranumit „Regele Munţilor“, cunoscut opozant al regimului, dispărut de la domiciliu. După ce a fost prins de către Securitate, întrucât faptele acestuia nu garantau obţinerea unei condamnări în instanţă, Patriciu i-a cerut cpt. Kovács să-l ia din arest şi să-l împuşte în munţi, operaţiune înfăptuită în noaptea de 6/7 august 1949, în timpul unei acţiuni contra unui membru al organizaţiei Diamandi. Conform cpt. Kovács: „În acea noapte, banditul Marc Victor a fost atras în cursă, împuşcat (…) iar dimineaţă a fost adus la faţa locului banditul din Bistra, Vodă Costică, împuşcat şi am raportat că a murit în acţiune, deci raportul a fost denaturat, conform ordinului primit din partea tov. colonel Patriciu“.
A trecut apoi la membrii şi gazdele grupului Diamandi. La 6 septembrie 1949 au fost ucişi Gheorghe şi Ilie Ilea, tată şi fiu. Cpt. Kovács arăta că a primit următorul ordin de la Patriciu: „la noapte pui pe ei în maşină, duci în marginea comunei şi trânteşti de pământ şi raportezi că ducându-i acasă să arate unde era ascuns armamentul la un moment dat au sărit amândoi asupra organelor noastre, căutând să-i dezarmeze, unde au fost împuşcaţi“. Prin acelaşi procedeu au fost ucişi în următoarea lună alţi patru membri ai organizaţiei Diamandi. De asemenea, Securitatea din Gherla a îndeplinit ordinul de a-i executa pe doi membri ai organizaţiei Partizanii Regelui Mihai.
„Să ştie toţi acei care nu predau cotele că vor păţi aşa“
După distrugerea majorităţii grupurilor de rezistenţă din zonă, Patriciu şi-a îndreptat atenţia asupra ţăranilor ce se împotriveau colectivizării şi cotelor obligatorii. El le-a explicat subordonaţilor că în acest caz victimele trebuiau alese cu grijă, fiind exclusă uciderea ţăranilor săraci, cei vizaţi fiind chiaburii. Patriciu a dat astfel un sens concret luptei de clasă: „Să căutăm pe adevăratul duşman şi să lovim fără cruţare în acesta (…) să se ia măsurile cele mai drastice contra acelor care caută să saboteze măsurile luate de partid şi guvern, fiind atenţi ca să lovim în duşmanul principal“.
Cpt. Kovács arăta că în iulie 1949 a fost chemat la Patriciu, „unde am fost instruit în problema chiaburilor, unde şi când trebuie să dau cu ei de pământ şi să trântim la pământ şi să raportăm că a vrut să fugă sau să dezarmeze organele noastre“. Mr. Briceag declara şi el că Patriciu „a dat dispoziţie că dacă un chiabur va face agitaţie să fie împuşcat acolo pe loc, ca să ştie toţi acei care ar îndrăzni să nu predea cotele că vor păţi aşa“.
Iar Kovács a trecut rapid la fapte, ucigându-l pe Cuc Mihai din com. Cianu Mare, „conform ordinului verbal al tov. col. Patriciu «la noapte pui în maşină, duci la marginea comunei şi trânteşti la pământ şi raportezi că a fugit banditul, aţi tras după el»“.
Dar cum în 1950 rezistenţa faţă de colectivizare s-a amplificat, Patriciu a considerat că doar generalizarea operaţiunilor de asasinare putea asigura succesul partidului în problema agrară. El a ţinut mai multe şedinţe de prelucrare cu şefii compartimentelor din subordine, în care – după ce i-a criticat că „lucrează prea moale“ – le-a cerut să treacă fără ezitare la împuşcarea a unu-doi chiaburi din fiecare comună unde colectivul întâmpina greutăţi. Conform lui Kovács, Patriciu le-a spus că „«în acele comune unde avem astfel de cazuri, unul sau doi putem să trântim la pământ», ceea ce însemna la dânsul să fie împuşcaţi (…) numai de un singur lucru să îngrijim «să fie chiabur şi să aibă gâtul gros», arătând cu mâna dimensiunea gâtului“. Pentru ca efectul asupra populaţiei să fie maxim, cei ucişi trebuiau îngropaţi de ceilalţi chiaburi din sat.
Pe baza acestor dispoziţii, un val de crime s-a dezlănţuit asupra satelor din regiunea Cluj: cpt. Mihaly a executat câte un chiabur în două comune, cpt. Kovács la fel, iar mr. Briceag a ucis şi el mai mulţi ţărani.
Şeful Securităţii din Cluj nu s-a declarat mulţumit cu aceste rezultate şi a cerut amplificarea acţiunilor, solicitându-le celor din subordine să rezolve toate problemele până la aniversarea zilei de 23 august. Cpt. Kovács s-a conformat şi la 17 august 1950 a împuşcat trei ţărani în com. Bistra. Patriciu l-a lăudat pe Kovács în faţa celorlalţi şefi de compartimente, dându-l ca exemplu.
„Nimeni să nu ştie şi să nu afle“
Dar numărul foarte mare de crime comise într-un timp atât de scurt şi mai ales amploarea tot mai mare pe care o luau asasinatele (de la una-două persoane se ajunsese la grupuri de ţărani) au pus pe gânduri chiar şi conducerea Securităţii. Problema era că atât de multe crime erau şi dificil de muşamalizat, ele căpătând deja aspectul unor execuţii în masă. La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea dovadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau procedura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.
Cu toate acestea, şefii Securităţii i-au interzis lui Patriciu să mai ucidă, transferându-l apoi la conducerea Direcţiei regionale Braşov. Era oricum o perioadă în care foştii luptători din Spania erau priviţi cu circumspecţie, Stalin bănuind că cea mai mare parte dintre ei fuseseră recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste. În aceeași perioadă, s-au înregistrat și primele măsuri staliniste de marginalizare a evreilor din aparatul de partid și de stat. La nivelul temutei Comisii a Controlului de Partid a fost creat un sector ce analiza biografiile şi activitatea voluntarilor români. Unii dintre aceştia, precum Valter Roman, au fost trecuţi în funcţii de o importanţă mai redusă. Patriciu a fost totuși menajat, pentru că loialitatea faţă de regim nu era pusă la îndoială și, în plus, beneficia de susţinerea lui Teohari Georgescu.
O bătrânețe liniștită
Cariera lui Patriciu în Securitate a luat sfârşit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea partidului şi a MAI. În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua conducere a ministerului nu mai avea încredere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta (o soartă similară cu cea a lui Patriciu a avut-o şi un alt evreu fost luptător în Spania şi Franţa, col. Adorian Konrad, şeful Direcţiei Propagandă şi Agitaţie din MAI). În plus, implicarea lui Patriciu în acte represive de amploare argumenta faptul că vechea conducere a ministerului acoperise sau chiar ordonase aceste abuzuri, fiind vinovată aşadar de deviere de dreapta.
Peste câţiva ani, partidul a apelat însă iarăşi la el şi, având nevoie de o mână forte la Uzinele Metalurgice Reşiţa, l-a numit director general al întreprinderii. S-a remarcat şi aici prin stricteţea pe care o impunea angajaţilor în îndeplinirea sarcinilor.
Nu va sta mult în această funcţie, preferând să se retragă la Cluj ca un paşnic pensionar. Nici măcar Plenara din aprilie 1968, când au fost devoalate multe dintre crimele comise de Securitate, nu-l va afecta în vreun fel. Majoritatea vorbitorilor şi-au îndreptat tirul acuzaţiilor spre mr. Briceag, omiţându-se faptul că acesta nu făcuse altceva decât să execute ordinele primite de la Patriciu. Singurul lucru ce i s-a imputat a fost comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi (fiind notoriu că nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i îndeplineau întocmai dispoziţiile). Numărul foarte mare de asasinate a fost trecut sub tăcere. A decedat liniştit la o vârstă înaintată, în anul 1996, la Cluj, fără a avea cu absolut nimic de suferit nici după căderea regimului comunist.
LIVIU PLEŞA (CNSAS)„
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
De remarcat cum acesti criminali ai regimului comunist, criminali ce ar putea fi invinuiti de crime impotriva umanitatii, au trait linistiti si dupa iesirea la pensie, murind la fel de linistiti, la varste inaintate, fara a fi deranjati vreodata de ceva sau de cineva sau macar de Justitie!!
Tocmai aceste lucruri, de o monstruozitate ingrozitoare, intamplate in tara asta explica realitatile de acum.
Mihail Patriciu a decedat in 1996 la Cluj. Nu doar ca numarul foarte mare de asasinate ordonat de el a fost trecut sub tacere – o tacere cumplit de criminala!! – dar comunistii, in Plenara din aprilie ’68, nici macar nu l-au atins sau acuzat de ceva.
Traian Basescu a condamnat comunismul la sfarsitul lui 2006. Trecusera 17 ani de la Revolutia din Decembrie 1989. Iar Corneliu Vadim Tudor si PRM au facut tot posibilul sa compromita aceasta istorica condamnare a comunismului si a crimelor comunismului.
Nu doar ca nu a exista o veritabila Justitie de Tranzitie prin aplicarea Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, dar ceea ce e cel mai monstruos referitor cel putin la comunismul romanesc este ca s-au trecut sub tacere, ca si cum nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate ar fi fost bune si frumoase, crime impotriva umanitatii si s-au trecut sub tacere, intentionat sau nu, si dupa Revolutie. Eu cred ca mai degraba intentionat!
Basescu a condamnat comunismul si imediat a fost acuzat ca vrea sa obtina avantaje politice, foloase necuvenite, n-asa? 😉 Pentru ca a condamnat comunismul, sa retinem lucrul asta!! Ca daca n-ar fi facut-o, daca ar fi stat in banca lui, era ok, era baiat bun! Lucrul asta arata cat de mare a fost dimensiunea criminala a comunismului, prin faptul ca s-a prelungit si in istoria recenta. Pentru ca unii au dorit sa impiedice sau sa ia in derizoriu condamnarea comunismului de catre Presedinte, de catre Statul Roman. Ca in continuare sa fie trecute sub tacere crimele comunismului si criminalii care le-au comis. Este incredibila cardasia unora cu niste criminali ce oriunde in lumea civilizata ar fi fost condamnati pentru crime impotriva umanitatii.
Nu stiu daca reusim si acum sa constientizam ce a insemnat din punct de vedere moral lucrul asta: acest Mihail Patriciu a trait pana nu chiar demult ca un batranel onorabil ce, probabil, isi ducea nepotii in parc, ii lua pe genunchi si se juca cu ei, de ai fi zis ca e cel mai bland si cumsecade om de pe pamant. Cand, de fapt, era un om ce a ordonat executii in masa care au reusit sa sperie chiar partidul comunist din care facea parte!!
Multa vreme conducerea politica a acestei tari, alienand societatea romaneasca, nu doar ca a admis sa se desfasoare in tara asta crime impotriva umanitatii dar i-a si tolerat pe criminalii care au savarsit aceste crime ca si cum ar fi fost niste oameni foarte de treaba! Si nu doar ca i-a tolerat, dar le-a mai dat si salarii si pensii grase, conditii de viata excelente, pe care un om cinstit din tara asta nu le avea.
Uitati-va cata fuga de raspundere si minciuna era in caracterul acestui om:
„La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri în control, care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite. Patriciu însă nu s-a sinchisit prea mult, cerându-le subalternilor doar să dea dovadă de mai mare atenţie: „în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (…) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau procedura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.”
Astfel de oameni au fost cinstiti in Romania comunista si lasati in pace dupa prabusirea comunismului.
Condamnarea comunismului s-a facut de abia la sfarsitul anului 2006. Eu cred ca si acum unii dintre ei sunt bine-mersi. I-au luat la intrebari pe vreo 2 – Alexandru Visinescu si Ion Ficior – dar foarte tarziu. Si acestia au trait bine-mersi multa vreme dupa Revolutie. Insa ce a facut acest Mihail Patriciu mi se pare de o gravitate mult mai mare decat faptele grave, fara indoiala, a celor doi la un loc pentru ca a fost creierul care a pus la cale si a ordonat ucideri in masa ce au speriat chiar Securitatea!!!
In Romania, un astfel de om a dus-o foarte bine.
A trait linistit pana la adanci batranete.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR