Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cel putin asa mi se pare…

Din cate pot eu constata, exista oameni care parca n-ar dori ca noul Guvern Ponta sa-si angajeze raspunderea pe programul de guvernare. Cel putin asa mi se pare… Macar sa stim daca il mai pastreaza pe cel vechi sau daca sunt elemente noi care il actualizeaza… Observ si pe bloguri raspunsuri care parca ar dori sa demonstreze ca Guvernul nu trebuie sa-si angajeze raspunderea, de ce ar trebui?

N-as dori sa fac acum o dizertatie constitutionala. As aminti totusi de art. 102 si 114 din Constitutie. Dar nu despre asta doresc sa vorbesc! Altceva mai intereseaza: de ce unii oameni gandesc asa? Numai pentru ca asa a spus Basescu si atunci intervine o reactie imediata de respingere? De ce sa nu-si angajeze raspunderea? De unde atata mila fata de Guvernul Ponta? Traim intr-o republica, alesii nostri, cei care au functii importante, de decizie ar trebui sa fie raspunzatori pentru ceea ce fac. Inclusiv premierul, inclusiv Presedintele. Noi in loc sa le cerem angajarea si asumarea raspunderii, dorim sa-i scutim de asa ceva? Dorim sa-i facem sa ocoleasca problemele? Nu mi se pare o atitudine democratica! Mai degraba ceva cu totul opus republicanismului si democratiei. Cu alte cuvinte, prin mila noastra ii lasam sa fie dictatori, fara sa-si asume nicio raspundere, fara sa aiba vreo teama ca ar putea plati daca gresesc! Nu de alta, dar observati, va rog, nuanta: noi ii rugam sa nu-si asume raspunderea, ne mai si ploconim in fata lor, cu zambetul pe buze, desigur… Lucrul acesta poate fi un reflex al unei stari de spirit care s-a perpetuat pe meleagurile  mioritice, caracterizata de celebrul dicton: „Capul plecat sabia nu-l taie Ca luminita de la capatul tunelului nici asa n-o vedem, asa ca… „

HotNews

VIDEO Ponta: Noul guvern isi va angaja raspunderea pentru un program, nu program de guvernare

Se arata, printre altele, ca:

Premierul Victor Ponta a subliniat in sedinta de guvern de joi ca noul cabinet va finaliza si isi va angaja raspunderea „pentru un program, nu program de guvernare ci un program” care va cuprinde principalele actiuni si pincipalele directii de actiune ale guvernului pentru perioada urmatoare. Seful Executivului a adaugat ca programul „este inspirat aproape in totalitate din programul de guvernare aprobat in 2012”, insa cuprinde si lucruri noi care, sustine premierul, au aparut intr-un an si jumatate de guvernare.

„Noul guvern, nu vechiul guvern ca nu avea cum vechiul guvern, noul guvern – asa am decis aseara, in principiu astazi avem finalizat documentul – noul guvern, in  baza art. 114 din Constitutie, isi va angaja raspunderea pentru un program, nu program de guvernare ci un program. Asa spune Constitutia, asa facem. Este un program care va cuprinde principalele actiuni si principalele directii de actiune ale guvernului in perioada urmatoare”, a declarat Ponta.

Premierul a precizat ca noul program este inspirat aproape in totalitate de programul aprobat in 2012.

„Evident ca nu l-am inventat peste noapte, este inspirat aproape in totalitate din programul de guvernare aprobat in din 2012. Sunt lucruri care s-au realizat deja si nu are rost sa ni le mai propunem o data, dar sunt si lucruri noi care au aparut intr-un an si jumatate si evident acestea trebuie asumate de guvern si aprobate de Parlament”, a adaugat premierul.

„Ca sa fie foarte clar, si sunt convins ca acum lucrurile sunt intr-adevar clare, e vorba de noul guvern, e vorba de art. 114 din Constitutie, si e vorba de un program, nu un program de guvernare, ci un program de actiuni pentru care cerem sprijinul Parlamentului in perioada urmatoare”, a reiterat premierul.

„Fac aceste precizari pentru ca am vazut un val de optimism ca e pace intre guvern si presesdinte, eu nu imi fac asemena iluzii si nu vreau sa iluzionam pe nimeni. Nu e deloc pace si nici nu cred ca va fi pana in decembrie, cand vom avea un presedinte care va intelege sa fie presedinte arbitru si nu unul jucator. Aseara a fost doar un armistitiu impus de doua lucruri: de votul Parlamentului de marti (…) si de realitatea regionala si europeana. UE si partenerii nostri trans-atlantici au nevoie de o Romanie stabila si democratica si serioasa, tocmai in momente foarte dificile si foarte apropiate de granitele noastre”, a afirmat Victor Ponta.”

Mediafax

Guvernul va transmite Parlamentului un program politic actualizat, pentru angajarea răspunderii

Se arata ca:

Guvernul va transmite Parlamentului, imediat după învestirea noilor miniştri, un program politic care va actualiza programul de guvernare, pentru care îşi va angaja răspunderea, a anunţat premierul Victor Ponta

El a precizat că este vorba de un program politic şi că procedura va avea loc în baza articolului 114 din Constituţie.

Articilul respectiv prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.”

Kelemen: Am decis să aşteptăm decizia CC. Nu se asumă răspunderea pe program de guvernare

Se arata ca:

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, în urma întâlnirii cu premierul Victor Ponta, că s-a stabilit să fie aşteptată decizia CC pe sesizarea PDL privind hotărârea de marţi a Parlamentului şi să nu fie asumată răspunderea pe un nou program de guvernare.

Kelemen Hunor a declarat că Guvernul în funcţie nu are cum să se angajeze în faţa Parlamentului cu un program de guvernare pentru un alt guvern, care urmează să fie învestit.

„Am analizat, miercuri, la Guvern cu premierul Ponta situaţia creată de preşedinte şi de votul Parlamentului. În acest moment există o sesizare la CC formulată de PDL privind neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului, iar vineri aceasta va fi dezbătută. Trebuie să aşteptăm o decizie a CC. În acest moment nu se poate asuma răspunderea pe programul de guvernare, pentru că sunt câteva lucruri de care trebuie să ţinem cont. În primul rând, există hotărârea Parlamentului care din punctul nostru de vedere este validă şi constituţională, există o structură a Guvernului cu miniştri desemnaţi şi votaţi. Guvernul în funcţie, Guvernul vechi nu are cum să se angajeze în faţa Parlamentului cu un program de guvernare pentru un alt guvern, care urmează să fie învestit. Este o situaţie care ar crea un precedent periculos şi ar fi o asumare foarte vulnerabilă din punct de vedere juridic şi constituţional. Cea mai bună soluţie este să aşteptăm decizia Curţii Constituţionale”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, Guvernul şi Parlamentul vor trimite un punct de vedere Curţii Constituţionale.

Surse oficiale declarau anterior că liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aştepte decizia Curţii Constituţionale (CC) privind validarea noului Guvern.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că „cea mai rapidă soluţie”, pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. „Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament”, a continuat Băsescu.

Premierul Victor Ponta, prezent la Gala MEDIAFAX, a anunţat marţi seară că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate şi că va avea miercuri o nouă discuţie cu şeful statului.

El a mers la Palatul Cotroceni după ce, marţi, Parlamentul a adoptat prin vot secret cu bile (346 voturi „pentru”, 191 „împotrivă”), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Anterior, Ponta afirmase, după votul din Parlament, că speră ca noul Guvern să înceapă să funcţioneze chiar de miercuri, precizând că îl va contacta în acest sens pe preşedintele Traian Băsescu şi că este dispus ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să adopte măsuri pentru a evita orice confuzii legate de programul de guvernare.

El a precizat că este dispus inclusiv să îşi angajeze răspunderea pentru programul de guvernare, dar că pentru acest lucru este necesar ca Executivul să fie validat.

Marţi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.

PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la CC, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.

Curtea Constituţională (CC) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat, miercuri dimineaţa, judecătorul CC Petre Lăzăroiu.”

Ziare.com

Cezar Preda: Basescu si Ponta au incalcat Constitutia

Se arata ca:

Deputatul PDL Cezar Preda sustine ca validarea Guvernului Ponta 3 este neconstitutionala, pentru ca presedintele Traian Basescu si premierul „au incalcat Constitutia in baza unei intelegeri in doi inainte de pronuntarea CCR„.

Preda le-a cerut colegilor democrat-liberali „sa ia pozitie ferma” in fata unor astfel de intelegeri „pe incredere”, potrivit Mediafax.

Basescu a explicat intelegerea cu Ponta: Acordul e bazat pe cuvantul de onoare

„Investirea Cabinetului Ponta 3 este neconstitutionala. Presedintele si prim-ministrul au incalcat Constitutia in baza unei intelegeri in doi inainte de pronuntarea Curtii Constitutionale pe sesizarea celor 52 de parlamentari.

Ca semnatar al sesizarii, solicit partidului meu, PDL, sa ia pozitie ferma impotriva unor asa-zise intelegeri pe incredere. Noi am declarat ca aparam statul de drept si nu putem sa fim folositi atunci cand se doreste a se iesi din limitele constitutionale”, a spus Cezar Preda.

Basescu a cazut la intelegere cu Ponta si accepta noul Guvern

Presedintele Traian Basescu a validat, miercuri, noul cabinet, in urma unei intelegeri verbale cu premierul Victor Ponta. La randul sau, prim-ministrul a asigurat ca isi va asuma raspunderea pentru noul program de guvernare. In aceiasi zi au fost investiti si ministrii noului Executiv.

CCR decide sambata soarta Guvernului Ponta 3 (Video)

Intre timp, PDL si PMP au facut o sesizare la Curtea Constitutionala referitoare la Guvernul Ponta 2, urmand ca judectaorii CCR sa se pronunte sambata.”

Basescu a explicat intelegerea cu Ponta: Acordul e bazat pe cuvantul de onoare

Se arata ca:

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri dupa-amiaza, ca va valida ministrii din Cabinetul Ponta 3, in schimbul promisiunii lui Victor Ponta de a-si asuma raspunderea pe programul de guvernare.

„Angajamentul premierului ca va adopta un program de guvernare. Sunt convins ca va comunica precis termenii intelegerii, eu am comunicat ce tine de mine si motivul pentru care am acceptat”, a declarat Traian Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta de la Palatul Cotroceni.

Basescu a cazut la intelegere cu Ponta si accepta noul Guvern

Seful statului a subliniat ca a fost vorba de „un acord verbal”, care „se bazeaza pe cuvantul de onoare”.

Traian Basescu a fost intrebat de jurnalisti si daca are vreo suspiciune ca Victor Ponta nu se va tine de cuvant.

„Nu cred ca o va face, e prea important sa respectam amandoi ce am convenit azi”, a mai spus presedintele, recunoscand ca saptaman trecuta vorbea despre stabilitate si cerea solutii rapide.

„Da, dar nu am definit-o niciodata ca fiind o criza„, a spus presedintele.

Premierul Victor Ponta i-a chemat, miercuri, la ora 17:00, pe toti ministrii in functie, la sediul Guvernului, pentru o sedinta de urgenta.

Reuniunea are loc dupa ce premierul a avut o intalnire in aceasta dupa-amiaza cu ambasadorii statelor UE prezenti la Bucuresti, intalnire la care Victor Ponta.

De asemenea, miercuri, la ora 14:00, presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta au discutat vreme de 15 minute, cu prilejul depunerii juramantului de catre Gabriel Oprea, care a preluat Ministerul de Interne.

Ponta si Basescu, discutii la Cotroceni dupa juramantul lui Oprea

Guvernul Ponta 3 a fost votat, marti, de Parlament, dar presedintele Traian Basescu a declarat ca nu va semna decretele de investitura pentru ca PDL si PMP au sesizat Curtea Constitutionala cu privire la hotararea parlamentara votata marti.

Guvernul Ponta 3 a fost votat. Criza continua

Realitatea.net

Victor Ponta: „Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru un program, nu program de guvernare”

Se arata ca:

Programul de guvernare al executivului Ponta 3 a fost aprobat în şedinţa de Guvern de joi. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe acest program marţi, spun surse citate de Realitatea TV. PDL şi-a anunţat deja decizia de a iniţia o moţiune de cenzură, în vreme ce PNL spune că se gândeşte deocamdată.  

Guvernul Ponta 3 are un program de guvernare actualizat, relativ, şi îşi va asuma răspunderea în Parlament săptămâna viitoare, marţi, anunţă surse citate de Realitatea TV.

„Noul Guvern, în baza articolului 114 din Constituţia României, îşi va angaja răspunderea pentru un program, nu program de guvernare, ci un program. Aşa spune Constituţia, aşa facem! Este un program care va cuprinde principalele acţiuni şi principalele direcţii de acţiune ale Guvernului în perioada următoare. Evident că nu l-am inventat peste noapte, ci este inspirat aproape în totalitate din programul de guvernare aprobat în 2012, dar sunt lucruri care s-au realizat deja şi nu are rost să ni le mai propunem încă o dată şi sunt şi lucruri noi care au apărut într-un an şi jumătate şi, evident că acestea trebuie să fie asumate de Guvern şi aprobate de către Parlament”, a declarat Ponta în deschiderea şedinţei de Guvern.

El a spus miniştrilor, în şedinţa de guvern, că armistiţiul dintre Guvern şi preşedinte a fost impus de realitatea regională şi de faptul că partenerii europeni şi transatlantici au nevoie de o Românie stabilă, democratică şi serioasă, dar a precizat că nu este şi nici nu va fi „pace” până în decembrie.

„Am văzut un val de optimism că e pace între Guvern şi preşedinte. Eu nu-mi fac asemenea iluzii şi n-aş vrea să iluzionez pe nimeni. Nu e deloc pace şi nici nu cred că va fi pace până în decembrie, când vom avea un preşedinte care va înţelege să fie preşedinte-arbitru şi nu preşedinte-jucător. Aseară, a fost doar un armistiţiu impus de două lucruri: de votul Parlamentului de marţi – şi mulţumesc încă o dată tuturor parlamentarilor de la toate grupurile politice care ne-au sprijinit – şi de realitatea regională şi europeană”, le-a spus Ponta noilor miniştri, reuniţi în a doua şedinţă de Guvern de la învestire.

Premierul a explicat că blocajul politic a trebuit să fie rezolvat şi datorită unor factori externi. „Uniunea Europeană şi partenerii noştri transatlantici au nevoie de o Românie stabilă şi democratică şi serioasă tocmai în momente foarte dificile şi foarte apropiate de graniţele noastre”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, în prima şedinţă a noului Cabinet, că pogramul pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului este în proporţie de 98-99% programul pe care Parlamentul deja l-a aprobat, fiind însă bine să fie actualizat la zi după schimbările de compoziţie politică din Executiv.

Noul Guvern s-a reunit, miercuri seara, în prima şedinţă de după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură. Ponta a precizat anterior că Guvernul va adopta şi transmite Parlamentului un program politic care va actualiza programul de guvernare, pentru care îşi va angaja răspunderea. El a precizat că este vorba de un program politic şi că procedura va avea loc în baza articolului 114 din Constituţie. Articolul respectiv prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

PDL anunţă o moţiune de cenzură. Ce face PNL?

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi pentru MEDIAFAX că PDL „se joacă de-a opoziţia”, spre deosebire de PNL, care va iniţia o moţiune de cenzură dacă va fi cazul, în situaţia angajării răspunderii Guvernului asupra programului de guvernare, însă după prezentarea acestuia.

Pocora a fost întrebată dacă PNL va susţine demersul anunţat de PDL în ceea ce priveşte o moţiune de cenzură în cazul angajării răspunderii Guvernului Ponta III asupra noului program de guvernare.

„PNL este un partid serios şi ne vom exprima legat de programul de guvernare al Guvernului PSD după ce acesta va fi realizat şi transmis Parlamentului. După ce apare textul, dacă va fi cazul, PNL va iniţia o moţiune de cenzură, pentru că noi avem nu numai capacitatea de a scrie textul moţiunii, dar şi un număr suficient de parlamentari pentru a o depune, spre deosebire de PDL, care doar se joacă de-a opoziţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.

Prim-vicepresedinte PDL Liviu Negoiţă a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că PDL a decis iniţierea unei moţiuni de cenzură ca urmare asumării răspunderii Guvernului şi că îi invită pe cei din opoziţie, inclusiv pe liberali, să se alăture acestui demers.

„Îi invităm pe toţi cei care se pretind a fi în opoziţie să se alăture demersului nostru. Va fi o moţiune de cenzură detector de minciuni atât pentru Guvernul Ponta III, cât şi pentru liberali. Atât timp cât Victor Ponta vine în Parlament cu o astfel de procedură, urmarea sa naturala din partea opoziţiei este depunerea unei moţiuni de cenzură”, a afirmat Negoiţă.” (subl. mea)

Romania Libera

PDL: Vom iniţia o moţiune de cenzură după ce noul Guvern îşi va asuma răspunderea în Parlament

Se arata ca:

„Partidul Democrat Liberal va iniţia o moţiune de cenzură imediat după ce Guvernul Ponta 3 îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru un nou program politic, a anunţat europarlamentarul PDL Traian Ungureanu pentru B1 TV.

PDL anunţă că aşteaptă sprijin şi de la celelalte partide din opoziţie, inclusiv de la PNL.

Guvernul Ponta 3 se va prezenta în Parlament, săptămâna viitoare, pentru a trece noul program politic după ieşirea PNL din coaliţie, ruperea USL şi cooptarea UDMR în Guvern.”

De unde se vede ca premierul a inteles necesitatea angajarii raspunderii conf. art. 114 din Constitutie, ceea ce nu-i rau deloc!

In alta ordine de idei. Situatia din Ucraina

Mediafax

Preşedintele Lituaniei: Rusia încearcă să recreeze frontierele celui de-al Doilea Război Mondial în Ucraina. Vor urma Republica Moldova şi alte ţări

Se arata ca:

Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite a declarat joi că Rusia încearcă să „recreeze frontierele celui de-al Doilea Război Mondial” în Ucraina şi că „după Ucraina va urma (Republica) Moldova, iar după (Republica) Moldova alte ţări”.

Europa nu este „în continuare capabilă să înţeleagă ceea ce se întâmplă”, a apreciat ea.

„Este necesar să acţionăm imediat”, a îndemnat preşedinta acestei foste republici sovietice, la sosirea la summitul european extraordinar cu privire la criza din Ucraina

„Nu văd” să se decidă vreo „acţiune rapidă astăzi” (joi), şi-a exprimat regretul Grybauskaite.

Denunţând o „agresiune brutală” a Rusiei împotriva Ucrainei, ea a subliniat că „după Ucraina va urma (Republica) Moldova, iar după (Republica) Moldova alte ţări”.

Preşedinta lituaniană a subliniat că Rusia a efectuat recent manevre în largul coastelor Ploniei şi ţării sale.

„Este necesar să înţelegem că este grav. Dacă noi autorizăm acest lucru, va veni rândul altcuiva”, a spus ea. „Este vorba despre vecinii noştri, nu este vorba doar despre Ucraina, este vorba, de asemenea, despre regiunea baltică”, a adăugat şefa statului lituanian.”

In rest… operatiuni „de rutina”

Statele Unite trimit 12 avioane de tip F-15 în Polonia, pentru un exerciţiu militar

Se arata ca:

Statele Unite au decis trimiterea a 12 avioane de vânătoare de tip F-15 în Polonia, pentru un exerciţiu militar, anunţă presa poloneză, citată de BBC.

Ministerul polonez al Apărării a confirmat informaţia.

În urmă cu câteva ore, Statele Unite au suplimentat forţele militare în zona Mării Baltice trimiţând încă şase avioane de vânătoare de tip F-15, conform ministrului lituanian al Apărării, Juozas Olekas. „Am confirmarea că misiunea de supraveghere a spaţiului aerian baltic va fi consolidată prin aducerea a şase avioane de tip F-15 suplimentare”, a precizat Olekas. Avioanele au sosit în Lituania joi după-amiază. „Trimiterea avioanelor este o reacţie la agresiunea rusă în Ucraina şi la intensificarea activităţilor militare ruse în regiunea Kaliningrad”, a adăugat ministrul lituanian. Statele membre NATO asigură prin rotaţie monitorizarea spaţiului aerian baltic. „Reacţia NATO a fost promptă şi rapidă”, a declarat preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

Nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat, luni, exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în largul coastelor enclavei Kaliningrad, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia.

Distrugătorul USS Truxtun vine în portul Constanţa pentru exerciţii cu România şi Bulgaria

Se arata ca:

Nava USS Truxtun se va afla, în perioada 8-11 martie, în portul Constanţa pentru o vizită de rutină şi exerciţii comune cu România şi Bulgaria, informează Ambasada SUA la Bucureşti.

„În perioada 8-11 martie, nava USS Truxtun se va afla în portul Constanţa pentru o vizită de rutină şi exerciţii comune cu România şi Bulgaria”, se arată într-un mesaj care însoţeşte, pe pagina oficială de Facebook a ambasadei, o fotografie a navei.

Potrivit unui comunicat al ambasadei, este vorba despre o operaţiune „de rutină”.

În perioada în care se va afla la Constanţa, echipajul navei va avea o pregătire şi schimburi de informaţii cu partea română şi va participa la un exerciţiu cu navele româneşti şi bulgăreşti din Marea Neagră.

USS Truxtun (DDG-103) este un distrugător aparţinând forţelor navale americane, din clasa Arleigh Burke, lansată în 2007, denumită în cinstea eroului naval american Thomas Truxtun.

Distrugătorul este o navă militară rapidă armată cu artilerie, rachete şi torpile, destinată lovirii torpiloarelor şi submarinelor inamice, precum şi escortării navelor proprii care nu se pot apăra.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 7, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Fila din razboiul USL-Basescu. Presedintia la mutare

Iata o stire interesanta din Romania Libera:

Preşedinţia: Guvernul adoptă o poziţie greşită dacă se consideră în conflict cu preşedintele

Traian Băsescu consideră că Guvernul adoptă o poziţie greşită dacă se consideră în conflict cu preşedintele, declară Bogdan Oprea, care mai arată că preşedintele nu înţelege de ce timpul alocat şedinţelor de guvern este pierdut pentru a discuta teme politice, în loc să fie folosit pentru guvernare, potrivit Medifax.

Referitor la declaraţiile prim-ministrului României, domnul Victor Ponta, care susţine că există un conflict între dânsul şi preşedintele României, domnul preşedinte Traian Băsescu ţine să precizeze că, în ceea ce îl priveşte, nu se află în conflict nici cu prim-ministrul României şi nici cu Guvernul României chiar dacă unele puncte de vedere sunt divergente„, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, remisă, vineri seară, agenţiei MEDIAFAX.

Conform sursei citate, preşedintele are „toată disponibilitatea de a sprijini în continuare fără rezerve, cu toate instrumentele de care dispune, dar şi cu experienţa sa, demersurile Guvernului de a respecta asumările pe care statul român le are în raport cu Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială„.

Domnul preşedinte consideră că Guvernul adoptă o poziţie greşită dacă se consideră în conflict cu preşedintele României. Totodată, domnul preşedinte nu înţelege de ce timpul alocat şedinţelor de guvern este pierdut, aşa cum afirmă însuşi prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, pentru discutarea unor chestiuni politice şi nu este folosit pentru exercitarea actului de guvernare„, se mai arată în declaraţie.” (subl. mea)

Cum as comenta mutarea facuta de Presedintie…? O sa incerc sa fiu cat se poate de obiectiv: in sfarsit, dupa o lunga perioada de greseli grosolane, o mutare buna! Ponta s-a pripit sa declare ce a declaratReactiile, bineinteles, nu au intarziat sa apara… Premierul a jucat slab, cu atat mai mult cu cat a spus ca e vorba si de un conflict personal intre domnia sa si Presedinte. Cu alte cuvinte, 75% din timp, la sedintele de guvern, se mai discuta si probleme personale… Foarte slab! Ponta, probabil, a vrut sa spuna ca Guvernul nu poate sa lucreze, ca nu-l lasa Basescu, ca trebuie sa se tot apere de atacurile lui Basescu. Ideea e, desigur, suspendarea Presedintelui. Dar sa mai spui ca e si o problema personala… Suna foarte prost! Practic, i-a furnizat munitie lui Basescu pentru ca sa-l atace. Insa asta nu inseamna ca Basescu a castigat partida. Ca sa ma exprim in termeni sahisti, pozitia ii este, in continuare, defavorabila lui Traian Basescu, cu toata gafa lui Ponta. Insa ceea ce spune Ponta e ingrijorator deoarece a sta numai in aparare, a te baza doar pe aparare e o strategie gresita. Logic ar fi fost ca Guvernul sa inceapa sa puna in practica Viziunea USL, mai ales ca e sprijinit de o majoritate solida in Parlament, mai buna decat cea care l-a sprijinit pe Boc. Si deci nici nu are rost atata temere de eventuale atacuri venite de la Basescu. Cu atat mai mult cu cat Basescu are o popularitate scazuta. Nu ca ar trebui neglijata problema atacurilor basesciene, nu spun asta. Dar nu se poate sa stai in exclusivitate in aparare de frica unor asemenea atacuri si 75% din timpul alocat sedintelor de guvern sa se discute numai despre asta. Pe de alta parte e ingrijorator pentru ca, intreb si eu: ce fac cele doua partide mari care compun USL – PSD si PNL? USL ar trebui sa se ocupe de problema respingerii atacurilor basesciene, protejand in felul acesta Guvernul si luand asupra lui aceasta sarcina, nu sa lase Guvernul singur sa se protejeze! Batalia politica nu o duce numai Guvernul, nu?

Ponta a zis asa:

„”Vreau să-mi exprim amărăciunea că atunci când ne întâlnim într-o şedinţă de guvern, alocăm 75% din timp discutând despre cum să ne apărăm de atacuri politice (…) Există un puternic conflict la nivel politic între mine şi preşedinte, pentru că venim din partide diferite, şi există şi un conflict personal pentru că bătălia se dă cu toate armele„” (Mediafax)

Ca Basescu sa-i raspunda in genul: „Nu, dom’le, din punctul meu de vedere nu e niciun conflict, Dl. Ponta vorbeste de conflicte, nu eu”, pentru ca declaratia Presedintelui induce ideea ca Dl. Ponta ar genera conflictele. Basescu a jucat viclean de tot! N-ar fi de dorit pentru USL ca Ponta sa mai comita si alte gafe…

In alta ordine de idei, sa vedem ce se mai intampla in lume…

De pe mapamond…

Iata un articol foarte interesant tot din Romania Libera:

Serghei Lavrov: Rusia nu va oferi justificări Statelor Unite privind exporturile de arme în Siria

Se arata ca:

Rusia nu are intenţia de a se justifica în faţa Statelor Unite pentru livrările de arme în Siria, declară ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Mediafax.

Nu am intenţia de a evoca acest subiect la întâlnirea cu Hillary Clinton. În cazul în care colega mea va ridica această problemă, voi răspunde că nu intenţionez să ofer justificări„, a declarat Lavrov pentru Rossia 24.

„Nu este posibil să fim acuzaţi, pentru că nu încălcăm nimic: nici dreptul internaţional, nici rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, nici propria legislaţie naţională”, a continuat Lavrov.

Serghei Lavrov se va întâlni cu Hillary Clinton pe 29 iunie la Sankt-Petersburg, înaintea reuniunii pe tema situaţiei din Siria.” (subl.mea)

Interesant… Deci sunt in termeni de „colega mea”, „colegul meu”, „colegii mei”… 😀

Ce atmosfera colegiala!!! 😀

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 23, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Proiecte de legi

Iata doua articole interesante:

HotNews:

Proiectul de lege privind modificarile la legea sigurantei nationale a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor * Ludovic Orban: Deputatii PD si PSD i-au facut un cadou presedintelui Traian Basescu de ziua lui

Iata ce se arata printre altele:

Ludovic Orban at the Scriitori pe calea regala...

Image via Wikipedia

„Alaturi de parlamentarii Puterii au lipsit si cei din PSD, fapt care i-a deranjat pe liberalii prezenti in sala in formatie aproape completa. Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat ca prin lipsa de mobilizare a PSD, Victor Ponta arata ca „este de acord ca serviciul de informatii condus de nasul domniei sale de casatorie sa aiba ofiteri care sa efectueze cercetari penale„.

„Uitati-va pe tabelele de prezenta si veti vedea cine a lipsit. Deputatii PD si PSD i-au facut un cadou presedintelui Traian Basescu de ziua lui, nu pot sa nu remarc faptul ca desi ieri au fost alaturi de noi, astazi in bancile Parlamentului colegii nostri nu au fost prezenti (…) Nu pot sa spun altceva decat ca este de acord ca serviciul de informatii condus de nasul domniei sale de casatorie (George Maior, directorul SRI, n.r.) sa aiba ofiteri care sa efectueze cercetari penale pentru ca altceva nu pot sa spun, absenta de astazi din randul PSD a fost o absenta nenaturala”, a declarat Orban.” […]
Initiativa lui Cezar Preda propune ca ofiteri anume desemnati de Serviciul Roman de Informatii sa poata fi numiti in calitate de „organe de cercetare penala speciala”.

„Organele de cercetare penala speciale ale Serviciului Roman de Informatii isi desfasoara activitatea sub conducerea si supravegherea procurorului”, se arata in proiectul deputatului PDL, care modifica acte normative in domeniul securitatii nationale.

George Maior sustine ca legea se refera doar la cazurile in care angajatii SRI fac obiectul anchetei penale. Purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, a explicat ca SRI intentioneaza sa-si formeze propriul parchet, iar ofiterii sa nu mai fie anchetati, ca pana acum, de parchetul militar, ci de o structura interna care sa aiba competente de cercetare penala. „

Dupa cate se poate vedea, si inca nu prea greu, in felul asta se transforma SRI intr-un stat in stat, ur si simplu. Te face sa te intrebi daca nu cumva se doreste instaurarea unei dictaturi…

De asemenea se cam vad fisuri in aceasta coalitie numita USL…

Gandul:

VIDEO. Proiectul noii legi “BIG BROTHER” depus la Parlament. Dacă este adoptată, vor fi monitorizate legal TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE şi MAILURILE

„Proiectul legii „Big Brother” privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatul PDL, Adrian Bădulescu – fost ofiţer SRI.

Controversata lege „Big Brother” care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze timp de şase luni toate apelurile şi mailurile a fost adoptată pentru prima dată de Parlament în 2008. Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat-o neconstituţională în 2009, deoarece „afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale – drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare. ”

Proiectul actual reia în mare parte prevederile din 2008, dar ministrul Conunicaţiilor susţine că a încercat să elimine prevederile neconstituţionale. El a adăugat că dacă nu se adoptă această lege România va fi penalizată de către Uniunea Europeană, fiind deja declanşată procedura de infringement. Ministrul a apelat la calea parlamentară, deşi la Ministerul Comunicaţiilor este în lucru un proiect similar, care a fost criticat însă de mai multe ONG-uri.

Pe lângă cerinţele partenerilor europeni, iniţiatorii susţin că deţinerea acestor informaţii de către autorităţi le va ajuta în vederea prevenirii, cercetării, descoperirii şi urmării penale a infracţiunilor şi, în special, a criminalităţii organizate.

„Dorim să subliniem faptul că necesitatea acestei legi derivă şi în contextul recentelor atacuri teroriste care au avut loc în Norvegia în luna iulie a acestui an, impunându-se astfel măsuri pentru combaterea recrudescenţei acestui fenomen”, explică în expunerea de motive deputaţii PDL Valerian Vreme şi Adrian Bădulescu.

Ce informaţii se vor stoca timp de şase luni

Dacă legea va fi adoptată de Parlament în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă se vor reţine timp de şase luni numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărului celui spre care a fost redirecţionat apelul, dar şi numele acestora. În cazul serviciilor de Internet – poştă electronică şi telefonie, se va identifica utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit. Astfel, pentru toate comunicările prin telefon sau internet se vor reţine data, ora iniţierii şi încheierii comunicării, ora conectării şi deconectării de la Internet, adresa de IP, furnizorul de Internet.

„În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt interzise interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicării sau a informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice, în aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală şi cele din legile speciale în materie”, se arată în proiectul de lege depus de deputaţii PDL.

După şase luni toate aceste date vor trebuie distruse ireversibil.”

Recomand citirea integrala a ambelor articole.

noiembrie 4, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu