Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Declin…

Trebuie sa va spun ca m-am gandit foarte mult la acest subiect si e unul din motivele pentru care nici n-am mai scris pe blog in ultimile zile… Dar sa aratam despre ce este vorba:

Monitorul de Cluj

Cum îşi bate joc de Transilvania un scriitor din Caracal. A publicat o scrisoare instigatoare la ură

Liviu Andrei, un scriitor din Bucureşti, originar din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare plină de ură la adresa Transilvaniei şi Clujului. Printre altele, ardelenilor le doreşte să moară în saivane, violaţi de batali.

În scrisoarea publicată pe Facebook, scriitorul Liviu Andrei scrie că s-a săturat de Transilvania despre care spune că ar vrea să o mănânce dracii şi demonii. Iată conţinutul integral al scrisorii:

“Vreau ca România să devină principat! Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta! Ducă-se, mânca-o-ar dracii și toți demonii lui Sabin Gherman, că până ș-ala și-a făcut școala securistă la Craiova! S-o ia ungurii și le dăm și Oltenia țigănească, că doar nu-i lăsăm fără grâu! Nu mai vreau să ne hrăniți cu produsele voastre ungurești! Nu mai vreau UDMR la mine-n Principat! Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manuelele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească! Nu vă mai vreau! Îmi e scârbă! Să vă luați Harghita și Covasna și să vi le băgați în c…! Viză, tată! Luați-vă munții scârboși că oricum vă iau ungurii pădurile și resursele! Nu mai vreau Calul Troian la mine-n țară! Să actualizăm Trianonul ca să putem respira și noi că ne-ați călcat pe cap! Vreți ungurieni? Luați-vă și alipiți-vă de ei! Oricum, toate râurile din Ardeal se varsă-n Tisza… Reflectați la asta! ROG RECENSĂMÂNT !!!!!”

Subiectul a aparut si in Ziua de Cluj:

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară!” Scrisoare din Caracal

„Un scriitor din Caracal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă, profund jignitoare la adresa Transilvaniei. Cere realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României. Aflaţi ce a zis despre ardeleni.

Liviu Andrei, scriitorul care a publicat mesajul plin de venin este originar de unde ”s-a răsturnat carul cu proști”, adică din Caracal, dar s-a stabilit în Bucureşti. În scrisoarea publicată aduce grave injurii atât la adresa locuitorilor din Transilvania, cât şi legate de istoria şi cultura acestei regiuni. Principala sa doleanţă este realizarea unui referendum privind dezlipirea acestei regiuni de restul României.

”Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n țară! Nu mai vreau țiganii lu’ șasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip și curve-n copite și oamenii ăia ba uriași și molâi, ba salcoți la Emil Boc, de nu știe nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta!”, scrie caracaleanul, care nu se oprește aici.

„Duceți-vă la mare la Balaton, no hai! Transilvania are literatură proastă, scriitori de cazan din căscaturi de castel, pișat de rastel de baroni și grofoi cu scrot de tablă! Eu nu mă simt bine acolo! Nu e România! Să muriți în saivane, violați de batali! Transilvănenii ne-au scris toate manualele alternative de până acum. De la Cluj, Sibiu și Brașov s-a început modificarea istoriei și inversarea valorilor… Îmi bag p…-n Ardeal și-n istoria voastră ungurească, masonică și de altă sorginte ghiavolească!„, mai scrie acesta.

Vezi aici scrisoarea.

Acesta nu ar fi primul mesaj veninos scris de Liviu Andrei. Blogul său este de altfel plin de postări jignitoare, pe diverse subiecte.

Citește și declarația făcută pentru ZIUA de CLUJ de către Liviu Andrei.

Sigur, s-ar putea pune problema daca nu cumva e vorba de un aspect ce tine de siguranta nationala, daca nu cumva aceasta „scrisoare” are scopul de a submina, cu buna stiinta, Romania. Acest subiect a aparut si in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de la Realitatea, care a si spus ca planuieste sa-l dea in judecata pe Liviu Andrei.

Eu m-as intreba insa si altfel: nu e cumva un fenomen romanesc ceea ce se intampla…? Deoarece eu cred ca e mult mai ingrijorator daca ar fi asa, mai ingrijorator decat daca ar fi mana unor servicii secrete din exteriorul tarii!! Daca niste straini incep sa faca astfel de lucruri, nu sunt decat niste straini. Mai rau e cand cineva de-al tau incepe sa gandeasca asa cu adevarat.

Desigur, s-ar putea aduce drept argument ca derapajele unui Laszlo Tokes, ca sa luam acest exemplu, n-au fost niciodata sanctionate din punct de vedere legal, decat de media independenta (trebuie sau nu sa pun ghilimelele de rigoare?),  de ceea ce, generic, se numeste societatea civila si de unii politicieni. Unii ar putea spune ca fenomenul are radacini ceva mai vechi, incepand de la Sabin Gherman care se saturase, recent, de Romania. In acest caz ceea ce scrie Liviu Andrei e un fel de antiteza la ceea ce a spus Sabin Gherman.  Insa mai e ceva, pe care mai toti analistii, chiar si cei de talent, chiar si cei de prestigiu, ignora sau, poate mai bine zis, nu vor sa vada… In acest sens iata ce am gasit:

Observator Cultural

Declinul României

Autor: Mihai GHEORGHIU

România e un loc viran.

Petre Țuțea

Criza societății românești este ceva mai mult decît pare, este criza civilizației românești. Crizele politice, sociale și economice, toate prelungite pînă la a fi un mod de viață, au ca efect decăderea societății românești, înscrierea pe o orbită a statelor de  mîna a doua și poziționarea României ca o colonie, ca periferie a centrului occidental. Rezultatul dramatic este acela că România nu poate ieși structural din starea de criză endemică și de deficit major în toate domeniile. Ceea ce conduce la un statut de societate a penuriei generalizate, adică o societate a sărăciei, a corupției și a subdezvoltării. Elita politică postcomunistă, aproape în întregime de extracție comunistă și securistică, a înlocuit politica de dezvoltare economică și socială cu politica de aderare la UE. Dar aceasta este chiar rețeta falimentului unei societăți și al unei țări. Occidentul a cîștigat Războiul Rece și a impus condițiile păcii pentru viitorul previzibil, asigurîndu-și o piață de desfacere importantă prin unificarea europeană. Este problema fiecărei țări din Centrul și din Estul european ce face cu sine însăși în acest proces istoric fără precedent. Statele și societățile care nu pot ieși din degringoladă nu vor putea emite nici o pretenție la suveranitate sau măcar la participarea la luarea unor decizii în concertul european. România, după douăzeci de ani de tranziție spre capitalism, dovedește că nu se poate susține, intrînd în rolul ingrat al asistatului perpetuu. Statul român nu își poate plăti funcționarii, profesorii, medicii etc. la un nivel decent, nu poate pune în practică politici de dezvoltare și de creștere economică. Societatea românească, la rîndul ei, este o societate anomică și slab dezvoltată, care preferă ea însăși să joace rolul de asistat. Mentalitatea românului mediu este refractară respectului legii, moralității personale și sociale, este extrem individualistă și totuși gregară, nu susține competiția deschisă, supusă normelor, nu susține dialogul și cooperarea, ceea ce este efectul de lungă durată al anomiei comuniste, al obișnuinței cu asimilarea falsului și al promovării minciunii sociale.

Incapacitatea de a găsi un remediu intern pentru problemele noastre

România postcomunistă este o țară a deficitelor majore, a crizelor structurale, o țară monopolizată de o elită politică ce practică continuu jaful resurselor publice în cooperare cu elitele economice și birocratice. Dezvoltarea economică a României este deosebit de fragilă, ceea ce duce la fragilitatea sporită a țării înseși, a stabilității sale economice și sociale. Orice politică de dezvoltare este aproape imposibil de urmărit, într-un mediu atît de ostil coerenței și continuității, efortului susținut pentru perioade mai lungi. Puterea economică a țării este la limita sa inferioară, la limita de subzistență, limita de la care trebuie să intervină distincția între state funcționale și state eșuate. La ora actuală, România este o colonie economică europeană, una săracă, cu o suveranitate extrem de limitată, incapabilă, chiar în aceste condiții, de a-și juca onorabil rolul de colonie, din cauza jocului politic intern, care blochează orice politică coerentă de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Cei zece ani de creștere economică neîntreruptă ar putea fi un argument solid împotriva acestui bilanț negativ. Din păcate, creșterea economică nu s-a capitalizat decît în forme minore în dezvoltarea economică, în dezvoltarea societății și a bunurilor de utilitate publică.

Esența problemei României nu este stagnarea economică și nici măcar deriva clasei politice, ci fenomenul de declin istoric al poporului român, declin ale cărui efecte sînt vizibile și evidente. Incapacitatea patentă,  în șaizeci de ani de istorie contemporană, de a găsi un singur remediu intern pentru propriile noastre probleme este o dovadă peremptorie că ceva mult mai grav se întîmplă cu comunitatea poporului român.

Ceea ce ni se întîmplă, fără să știm sau fără să vrem să știm, ceea ce deja s-a instaurat în micul nostru destin balcanic pigmentat cu iluzii bizantine sau romane este chiar declinul nostru istoric. Această lungă și teribilă neputință, această incapacitate de a evolua sau măcar de a ieși din paranteza imobilismului, din captivitatea insalubră a permanentului provizorat nu este decît evidența declinului. Declinul este o cădere, o decădere, o coborîre pe panta destinului într-o zonă în care survine ireparabilul neputinței de a te mai ridica. Ocuparea României de către armata rusă, urmată de ocuparea internă de către comuniștii locali, a însemnat instaurarea deplină și, posibil, definitivă a decadenței, a întreruperii energiilor active la nivel istoric ale poporului român. Incapacitatea majorității românilor de a se opune acestei ocupații a dus la instaurarea unei puteri comuniste locale de un primitivism și de o violență unice în context est-european. Această cădere masivă a întregii societăți sub dictatul represiv al regimului comunist a făcut ca orice opoziție, orice rezistență să fie anihilată, iar internalizarea dictatului comunist să fie masivă și profundă. Societatea românească a intrat în malaxorul bolșevic complet nepregătită. Eroica rezistență armată anticomunistă a unor grupuri rebele din munții României nu poate modifica bilanțul de ansamblu al căderii României. În luptă cu regimul comunist, poporul român a pierdut bătălia. După cincizeci de ani de inginerie socială comunistă, de represiune, de colaborare cu regimul, românii ies adînc loviți și modificați în resorturile lor umane intime. Uriașa maree de minciună și de perversitate duplicitară cotidiană a lăsat urme adînci în societatea românească. Aici bătălia este pierdută, în această intimitate a umanității noastre pervertite.

Supraviețuirea în marginea istoriei

Încremenirea noastră în neputință, în incapacitatea de a ne elibera din minoratul unei condiții de iobag fericit de ignoranța și de haosul în care trăiește devine o evidență sociologic probată. Condiția minoră a cetățeanului român este dată de instinctul aproape biologic de predare a oricărei responsabilități și a oricărei decizii unui stat, în care, de fapt, nu are încredere, pe care nu-l respectă și pe care nu-l acceptă decît din neputința de a face altcumva. Cu toate acestea, statul este învestit cu capacitatea magică de salvare și de întreținere a vieții cetățeanului român. Statul devine intermediarul unic între cetățeni, între persoane, înlocuind responsabilitatea acțiunii și a deciziei personale. Au loc aici o predare în fața impersonalului și un refuz al examenului interior al propriei responsabilități. Din această relație falsă derivă și raportul falsificat al oricărui român cu elita politică. Vidul prezenței personale în arena publică, în cauzele sociale și politice este umplut de falsul activism al unei clase politice care nu poate decît să falsifice, mimînd orice proces politic de normalizare. Oriunde îți îndrepți privirea poți vedea acest proces generalizat al vidului prezenței umane personale în orice proces public; ceea ce apare în acest loc, eliberat astfel de prezența umană a subiecților direct interesați, este gonflarea unui mecanism al minciunii generalizate. Societatea este părăsită de către actorii ei principali, cetățenii, pentru a fi ocupată de fantomele unei politici care nu poate depăși nicicum condiția unei mafii primitive. Poporul întreg dispare din interiorul societății, din sine însuși, pentru a se instaura într-un loc vid, al absenței oricărei reguli, responsabilități și decizii pentru sine. Ceea ce predomină aici, ceea ce face posibilă mereu această golire a oricărei prezențe umane responsabile este indiferența, o imensă indiferență față de celălalt, față de semen, în ultimă instanță, față se sine însuși. Mecanismul acestei indiferențe construiește cotidian neputința oricărei schimbări politice sau sociale, incapacitatea oricărui efort coordonat de a accede la o altă condiție istorică. În acest continuu derapaj, instiuțiile se consumă și mor în disprețul întregii comunități. Românul speră, în ultimă instanță, la o soluție ex nihilo, ceva care trebuie mereu să se întîmple pozitiv, din neantul absenței responsabilității sale. Nimic nu pare destul de important pentru o mobilizare interioară, nici măcar propria libertate sau propria salvare, totul poate curge în insignifiantul unei treceri anodine a unui timp înstrăinat. Acest animus agonic, al unei prezențe muribunde în istorie și pentru istorie, nu poate fi decît semnul unei decadențe deja instalate. A te lăsa permanent deposedat de libertate, de suveranitate, de independență nu poate fi decît marca unei regresiuni iremediabile.

Criza destinului național este un moment sau un eveniment tragic, o relativ scurtă durată a unei suferințe majore, a unui dezechilibru care este resimțit ca atare și pentru care sînt căutate deja remedii sau soluții. Declinul nu este o criză, nu este un dezechilibru, o debalansare, o cădere temporară, declinul este instaurarea echilibrului agonic al definitivului, al rămînerii definitive în golul căderii, al prăpastiei. Declinul este tocmai această perfectă acomodare la dezastru. În declinul instaurat nu mai ai putința întoarcerii la palierul ascensional al ființei naționale, totul se reduce acum la supraviețuirea în marginea istoriei și în epicentrul dezastrului interior al comunității istorice.

Perfecta instaurare în degringoladă, acordul fericit dat dezordinii, sute de mii de oameni care acceptă să fie cumpărați în alegeri cu un kilogram de zahăr și un litru de ulei, plăcerea abisală a exercițiului continuu al lipsei oricărei demnități, permanenta complicitate cu o clasă politică ce spoliază necontenit chiar viitorul națiunii, toate acestea demonstrează instalarea definitivă în declinul permanent.

Modernitatea sfîrşeşte în faliment

Secolul de aur al modernităţii româneşti, 1848-1948, se încheie într-un dezastru absolut, cu instaurarea comunismului, ceea ce însemna practic ştergerea realităţii politice, culturale şi etnice a statului român, care devenea o gubernie rusească, ceea ce se încercase de mai multe ori de-a lungul istoriei. În urmă cu peste o sută de ani, la 1831, tot o ocupaţie rusească încerca, pe lîngă spoliere, prin Kisseleff (care va primi indigenatul la 1842), o palidă modernizare birocratică, incipit al unui minim aggiornamento al unei feudalităţi care încetase totuşi, prin fanarioţi, să mai fie patriarhală. Fanarioţii înşişi, în fond, fuseseră agenţii unei modernizări incipiente, dar sfîrşiseră prin a fi urîţi de boieri şi de popor, soarta lor ca agenţi ai Porţii fiind pecetluită odată cu slăbirea poziţiilor Porţii şi cu intervenţia masivă a Rusiei în afacerile otomane. Plecarea fanarioţilor, domniile pămîntene, revoluţia mai apoi, constituie începutul unei mişcări de renaştere naţională, care a putut să fie spijinită de anumite puteri europene, astfel încît să devină o realitate politică odată cu Unirea şi instalarea lui Cuza. Crearea Principatelor Unite este o operaţiune de politică europeană, în care Franţa a avut un rol covîrşitor, deci însăşi crearea statului român modern este funcţie a politicii şi echilibrului europene, fără de care este foarte probabil că România nu ar fi fost o realitate politică pe harta Europei. Ulterior, elita ţării se va încrîncena în a crea realmente un stat naţional, o naţiune modernă în adevăratul sens al cuvîntului, încercînd să ofere toate instituţiile europene moderne noului stat creat la gurile Dunării. Procesul acesta dificil de aculturaţie, de preluare a habitusurilor unei civilizaţii occidentale care a construit un model societal, politic şi economic, va fi unul foarte dificil, dar nu lipsit de un relativ succes. România va reuşi totuşi să fie un stat european relativ funcţional, o societate cu deficite majore, dar cu o tendinţă continuă de dezvoltare. Falimentul României în ajunul războiului al doilea mondial, totuşi nu singular, să ne gîndim la Franţa, era mai degrabă un faliment politic, legat de procesele turbionare care se desfăşurau în întreaga Europă, decît un faliment intern legat de neputinţa de a internaliza valorile societăţii moderne europene, care prevedea respectarea unui set de valori minimale.

Secolul construcţiei României moderne, al fondării naţiunii române moderne, sfîrşeşte în falimentul democraţiei, în pierderea războiului şi în instaurarea la Bucureşti a unei puteri străine. După un veac fast totuşi, România sucombă în braţele Uniunii Sovietice. Abdicarea forţată a Regelui reprezintă începutul noului regim, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de către elementele puterii bolşevice. Ceea ce este foarte important de remarcat aici este reacţia elitelor rămase încă libere, a armatei şi a poporului, capacitatea lor de opunere la un astfel de dictat care viza în fond însăşi existenţa fizică, viitorul lor imediat. Trebuie să recunoaştem cu sinceritate şi tărie că reacţia a fost nulă, România a intrat în dictatura comunistă fără nici o revoltă, fără nici un foc tras de nimeni pentru a apăra măcar o singură emblemă a ceea ce fusese pînă mai ieri o ţară, şi devenea acum o colonie bolşevică. Această incapacitate de opunere la servitute, această neputinţă de a apăra libertatea şi moştenirea unei stat construit de generaţii succesive de înaintaşi, demonstrează decăderea poporului român, situarea sa pe o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se va instaura la Bucureşti ia şi el chipul acesta al unui popor care merge în sclavie fără a se opune, fără a jertfi nimic, aşteptînd numai îmblînzirea de la sine a tiranului, plictisul cinic al ocupantului şi tranzacţia şmecheră cu puternicii zilei.  Desigur, închisorile erau pline, munţii erau ocupaţi de noii haiduci anticomunişti, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziţiei la comunism al unei societăţii secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independenţă şi suveranitate. Nici unul dintre comunismele lagărului bolşevic nu va arăta atăt de primitiv, de haotic, de mîrşav, de penibil. Nici unul nu va fi atît de distrugător pentru propria naţiune, nici unul nu va fi atăt de suveran în a face tabula rasa. Nicăieri societatea nu va fi atît de absentă, de lipsită de reacţie, de partizană a supunerii. Tirania lui Ceauşescu, care a fost creaţia exclusivă a Securităţii române, a desăvîrşit această supunere în mocirlă a unui întreg popor de către elementele lui cele mai mîrşave. Realitatea acestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic al dictaturii şi minciunii, atestă gradul de decadenţă al fiinţei naţionale, caracterul irecuperabil al disoluţiei. Un popor umilit în sclavie timp de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran şi liber, pur şi simplu este o misiune peste putinţele sale.

Nimic nu mai pare apt să îl ajute pe drumul unei reveniri la sine însuşi, nici Biserica sa, nici cultura sa, nici politica sa internă. Totul nu este decît un joc al unei simple supravieţuiri, România, deşi mai are o existenţă nominală, nu mai are una reală. Ţara este lipsită de orice putere de susţinere autonomă a unei economii care să îi dea măcar şansa unei existenţe normale. De aici şi incapacitatea de a avea o minimă politică externă, un minim profil internaţional care să o propulseze spre un statut deasupra insignifianţei. În tot acest timp pegra internă a corupţiei domină suveran o ţară care este lipsită de minime resurse, care cheltuie puţinul pe care îl are gonflînd o clasă politică complet parazitară.

Din păcate, în acest peisaj apocaliptic al unei societăţi care a fost şi este captivă unei elite care sabotează orice efort al propriului popor de a se ridica, anul 1989 nu mai înseamnă nimic. Statul român rămîne la fel de ineficient, de incapabil să-şi protejeze cetăţenii, să creeze politici de dezvoltare, chiar dacă, desigur, nu mai este atît de represiv şi de ideologizat. Statul român este la fel de captiv unei elite politice şi economice ale cărei obiective sînt doar posesia infinită a puterii de a decide accesul la resurse al propriilor membri, autoreproducerea ca elită conducătoare şi controlul politic al statului şi al societăţii. Exodul a peste două milioane de români peste hotare pentru a munci demonstrează cu tărie succesul tranziţiei româneşti, succesul elitei politice postcomuniste de a reconstrui societatea şi economia. Nu capacitatea de a munci a poporului român este în discuţie, ci capacitatea de a fructifica aceste rezultate da către o elită politică care nu are nici o apetenţă pentru un proiect naţional. Din acest punct de vedere, poziţia cetăţeanului român este aceeaşi, şi anume, captivitatea în faţa unei oligarhii, care acum nu mai este comunistă, dar păstrează puterea de a corupe suveran toate regulile şi instituţiile societăţii în folosul propriei înavuţiri, al propriei puteri.

Între 1948 şi 2011 sînt peste şaizeci de ani de decadenţă accentuată, ani de falsificare a unei întregi istorii naţionale într-un efort continuu de disoluţie a construcţiei societale româneşti. Valorile etice şi politice atîta timp falsificate nu pot fi revigorate într-o singură generaţie; nu ne poate rămîne decît speranţa că, după cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, vor mai fi cîţiva prezenţi la intrarea în pămîntul făgăduinţei, care pentru noi românii, nu poate fi decît simpla accedere la normalitate, la buna rînduială şi la buna-cuviinţă.

Monarhia constituţională

Procesul istoric în care sîntem prinşi, captivi prin slăbiciune, este acela al unei instalări în disoluţie. Avem toate mărcile instituţionale ale unui stat suveran, dar nu mai avem, cu certitudine, tensiunea şi puterea necesară de a da realitate efectivă acestori mărci instituţionale, împrumutate după revoluţie, într-un efort disperat de reconstrucţie mimetică. Efectul major al decadenţei instalate este disperarea generaţiilor tinere şi educate pentru orice înseamnă rămînerea în ţară. Orice carieră este gîndită ca o posibilitate de realizare în afara ţării. De asemenea, din ce în ce mai mulţi români îşi doresc pur şi simplu ca ţara să fie guvernată, fie de străini, fie din afara ţării, aceasta fiind singura modalitate în care jaful resurselor interne ar putea fi stopat. Nu lipsesc, de altfel, propunerile serioase din afara ţării pentru administrarea unor întregi segmente instituţionale de către funcţionari străini, ca unică garanţie a instaurării ordinii. Or, aceasta revine la a spune că statul român a eşuat în a-şi exercita funcţiile, iar poporul român a eşuat în a crea o elită capabilă să conducă decent şi eficace  ţara. Aducerea lui Carol I a însemnat, la momentul respectiv, încercarea reuşită de a pune capăt crizei politice interne, de a stopa luptele intestine ale aristocraţiei româneşti şi de a conferi stabilitate şi credibilitate unui stat fragil, supus oricînd tentaţiei sau posibilităţii dezagregării. Este deci un fenomen recurent al elitelor româneşti, o boală seculară a politicii interne care se manifestă ciclic. Atunci actul revoluţionar de a aduce pe tronul României un prinţ străin, ca garant al continuităţii şi stabilităţii fragilului stat român, a avut cele mai bune rezultate.  Astăzi, poate numai revenirea la monarhia constituţională ar putea să mai salveze ceva din consensul naţional şi din capacitatea de a dialoga între noi pentru a nu ne prăbuşi cu totul şi iremediabil. Modelul spaniol nu a putut fi urmat în România din cauza opoziţiei absolute a securităţii şi armatei, urmate de oligarhia comunistă, care nu putea concepe o ţară care să fie reunită în jurul unui simbol atît de puternic ca monarhia. România trebuia jefuită şi controlată total, ceea ce nu se putea face cu un monarh constituţional în fruntea statului român. Ca şi în 1947, comuniştii revoluţionari au preferat lipsirea Românei de demnitate şi de unitate pentru a putea să-şi asigure accederea la putere fără obstacole inutile. Mitul regelui trebuia boicotat pentru crearea mitului Iliescu, tătucul bun şi apropiat poporului muncitor. Dar poporul muncitor a fost spoliat, cum nici măcar comuniştii nu o făcuseră, şi a încetat să mai ducă dorul activistului cu zîmbet larg.

Poporul român suferă astăzi consecinţele dureroase ale propriului comportament duplicitar faţă de putere, ale indiferenţei absolute pe care o are faţă de morala publică, ale încurajării  elementelor celor mai jalnice în a perpetua atitudini şi acţiuni publice de cea mai joasă speţă. Corneliu Coposu nu a putut reprezenta ceva pentru o majoritate a românilor decît după moarte, cînd era prea tîrziu. Declinul accentuat în care ne aflăm este dat tocmai de această incapacitate de a sparge cercul vicios al neputinţei generalizate la nivel public de a găsi puterea de a crea elite politice capabile de responsabilitate, de decenţă. Sîntem propriile noastre victime, lăsăm desfăşurarea răului pînă dincolo de limita admisibilului, după care nu mai  putem opri caruselul consecinţelor dezastruoase.

Disoluţia naţională

Tranziţia României de la comunism la democraţie nu este decît realitatea crudă a disoluţiei naţionale, un proces toxic, manipulat politic şi economic de oligarhia mafiotizată a fostului partid comunist şi a securităţii. Nu există nici un singur proces de reformă structurală care să fi fost dus pînă la capăt şi care să fi produs efecte benefice la scara întregii societăţi. Totul a fost manipulat, întîrziat, deviat, pierdut. Învăţămînt, sănătate, apărare naţională, asigurări sociale, totul este în derapaj, totul este în dezordine. Nu au fost finalizate decît procesele în care condiţionările externe au fost drastice şi imperative. Or, aceasta este formula abandonului, formula în care societatea refuză reforma statului, refuză reforma clasei politice, renunţă la presiunea pentru schimbare şi pentru progres politic şi moral. Formula în care poporul renunţă la a mai forma o societate, devenind populaţie, acceptă reţeta propusă, a statului oligarhic şi autoritar, incapabil să contribuie la dezvoltarea şi bunăstarea poporului, capabil doar să susţină o birocraţie coruptă cu care trebuie permanent negociat pentru siguranţa minimă a persoanei şi a bunurilor. Dacă vom fi destul de tenace în acest abandon, vom putea culege roadele falimentului total, al deşertificării ţării, al emigraţiei masive dincolo de graniţe, şi, în ultimă instanţă, a disoluţiei politice a statului român. Jefuirea continuă şi integrală a patrimoniului public, a resurselor publice, este un proces extrem de periculos, cu consecinţe foarte grave, care devin vizibile la nivelul vieţii cotidiene pentru milioane de români. Criza economică adînceşte polarizarea socială şi face mai dramatice şi mai rapide efectele pauperizării populaţiei şi ale disoluţiei ţesutului social. Cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că acolo unde birocraţia şi oligarhia de partid eşuează în a gestiona bunurile de utilitate publică, reacţia de opoziţie şi de condamnare activă trebuie să intervină, fiind singura şansă pentru prezervarea dreptului la viitor, chiar instalaţi într-un declin istoric, aşa cum sîntem.

Decadenţa României este un proces istoric care nu cred că poate fi negat, iar gravele sale consecinţe constituie de multe decenii substanţa însăşi a vieţii noastre de cetăţeni mereu sacrificaţi, aflaţi în permanenţă în postura de cobai ai unui experiment continuu care vizează probabil aflarea limitei de la care realitatea noastră subumană va deveni natură. Prost educat, prost hrănit, prost plătit, nerespectat, permanent umilit, mereu jefuit, cetăţeanul român rezistă tuturor acestor atacuri cu indiferenţa şi răbdarea caracteristică fiinţei naţionale. Nimic nu îl mişcă pentru o acţiune fermă de opoziţie, de spargere a cercului vicios: un popor absent, o guvernare frauduloasă. Secretăm cotidian propria noastră condiţie insalubră, invităm de decenii pe toţi faliţii să ia frîiele ţării (cu excepţiile de rigoare), să conducă pentru a jefui şi să jefuiască pentru a conduce. Şi nu ne oprim niciodată din tărguiala cu proprii noştri călăi, cu cei care ne obturează cotidian viitorul nostru şi al copiilor noştri. În loc să îi urîm şi să îi îngrădim, îi încurajăm la exerciţiul de a continua să conducă ţara pe care ne-o fură de mai bine de o jumătate de veac. Disoluţia poporului român de aici porneşte şi în acest lucru se manifestă plenar: în capacitatea de a secreta permanent o clasă de indivizi căreia i se supune pînă la anihilare, pînă la pierderea oricărei speranţe de viaţă. În comunism a existat scuza terorii pentru lipsa de opoziţie la distrugerea ţării, astăzi vedem că nu ameninţarea era marele impediment, ci incapacitatea de a regăsi resorturile interioare pentru orice opoziţie, pentru orice acţiune fermă, pentru orice încercare de reinstaurare a valorilor şi a normalităţii. Jaful pe care îl practică clasa politică nu se poate desăvîrşi în lipsa complicităţii birocraţiei, poliţiei, justiţiei, securităţii şi a noastră înşine, a cetăţeanului care devine, prin indiferenţă, complicele acestui proces. Ştim cu toţii cum în toate instituţiile bugetare există conspiraţia tăcerii cu privire la cheltuirea bugetelor, cum indiferenţa şi privirea piezişă ţin loc de orice interogaţie responsabilă. Onestitatea, dacă există, este totdeauna laşă la români.

Războiul civil între oligarhie şi populaţie

Corupţia endemică a oligarhiei româneşti, clasă parazitară prin excelenţă, dar care îşi însuşeşte programatic toate instrumentele statului de drept, pe care le anihilează pentru a putea guverna în mod fraudulos, crează o întreagă realitate politică şi socială la nivelul întregii societăţi româneşti. Această realitate înseamnă milioane de vieţi care sînt jefuite de un prezent şi de un viitor în limitele decenţei şi normalităţii. Generaţii întregi se succed supuse aceluiaşi calvar al sărăciei, haosului şi degringoladei, minciunii, mecanismelor de falsificare şi de contraselecţie a valorilor în societatea românească. Furtul este o realitate suverană în România, administraţia publică, care este destinată prin chiar natura ei servirii interesului public, este permanent lovită de anularea funcţiei sale, prin ineficienţă şi corupţie generală. În fond, în România are loc un război civil rece permanent între oligarhie şi marea masă a populaţiei, care trebuie să smulgă exercitarea normală a drepturilor sale politicii parazitare a oligarhiei politice. Sentimentul cel mai răspîndit este acela că statul este ocupat de o prezenţă străină, care aserveşte constant resursele de dezvoltare ale a majorităţii populaţiei. Cum poate rezista acest mecanism decenii la rînd, cum se poate perpetua şi rafina, devenind imbatabil, irezistibil?! Prin continua cucerire a statului de către mafie şi prin pasivitatea fără margini a poporului care este dispus să dizolve aservirea numai prin răbdare, ceea ce pare a fi un atavism din epoca în care ţara era ocupată de armatele străine, care, după jaful tuturor resurselor publice şi private, se retrăgeau într-un final, lasînd libere pămînturile ocupate. Atitudinea noastră trădează această „lege a firii“, pentru că respingem orice acţiune de opoziţie care ne-ar putea duce la conflict deschis cu spoliatorii patrimoniului public. Ştim că sîntem furaţi, spoliaţi, ştim că ni se fură viitorul, ştim că am putea trăi mai bine şi mai uşor, dacă jaful ar înceta, dar nu ne putem opune în mod ferm, nu putem ameninţa impunitatea oligarhiei care ne aserveşte continuu.

Este aici doar o pulsiune stihială a ethosului românesc sau este vorba şi de ceva exterior acestui ethos, de o forţă care atacă, presează, dizlocă? În mod cert această forţă există, se exercită, dar aceasta este însăşi istoria, devenirea istorică. Forţa unui popor este aceea de a se opune, de a contrazice impulsul forţei care tinde să-l anihileze. Se mai opune poporul român propriei sale anihilări? Nu sînt semne. De aici şi diagnosticul decadenţei sale. La ora actuală poporul român este un popor abolit, dar nu de inamicii săi, ci de propria sa abdicare de la sine însuşi. Această constatare, deşi dramatică şi dureroasă, nu trebuie să revolte pe nimeni.

Realitatea acestei absenţe a puterii de a rezista în mod activ acţiunii negative şi distructive a unei minorităţi care falsifică permanent destinul acestei ţări, realitate pe care o moştenim deja de peste o jumătate de veac, a devenit natură, s-a transformat în istorie, este istorie. Această realitate este declinul României, decadenţa poporului român care nu mai poate elimina dăunătorii. Declinul României este un proces istoric solid instaurat, şi nu putem spera decît că nu va fi ireversibil. Secolul al XVIII+lea, secolul fanarioţilor, a fost de asemenea un secol al unui declin accentuat, un veac de disoluţie şi de aservire fără precedent. A fost urmat de un secol de construcţie şi dezvoltare naţională; pentru noi ce va urma?”

Un articol foarte bine scris si, mai ales, bine gandit, as zice eu. Am dorit sa-l am pe blog! Un articol care ne indeamna spre reflectie si de la care am putea porni in explicarea fenomenelor evidentiate mai sus. Pentru ca nu e suficient sa condamnam astfel de fenomene, trebuie sa le si explicam. Am citit si un alt articol, pe aceeasi tema, dar scris intr-un alt registru, dupa cum usor se poate constata:

Revista 22

Declinul României

de Cristian Campeanu

Cu 20 de ani în urmă, totul „era de făcut” în România, aşa cum spunea odinioară Andrei Pleşu. Refacerea organismului naţional – de la substanţa lui biologică, degradată de anii de pauperizare forţată, până la cea economică socială sau politică, de la ţesutul lui cultural, până la (în)toarcerea fibrei lui morale şi spirituale – era o operă care stătea întotdeauna înaintea noastră, în viitor. A venit însă timpul să gândim posibilitatea ca cele mai bune momente ale României să fie deja în urma ei, în trecut, cu toate consecinţele care decurg din acest gând.

Puţine episoade mai dezolante decât cel consumat miercuri în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, cu un prim act – lansarea proiectului federalist european -, încărcată de povara grea a semnificaţiei şi consecinţelor sale istorice şi animată de prezenţa vie şi dezbaterile aprinse adecvate momentului, aflat într-un contrastat atât de dramatic cu cel imediat următor, în care tăcerea tristă a aceluiaşi amfiteatru părăsit era spartă găunos de mojiciile europarlamentarului pesedist Cătălin Ivan adresate comisarului Viviane Reding, de stridenţele de precupeaţă ale Noricăi Nicolai, de zgomotul degradării morale în direct oferit de Renate Weber sau de discursul colcăitor al lui Graham Watson, totul asezonat cu delirul prăfuit al bufonului expirat Corneliu Vadim Tudor. Încă şi mai dezolantă, descrierea evenimentului în presa şi la televiziunile de la Bucureşti, de la care am aflat ce prestaţii odioase şi lamentabile au avut doamnele Reding şi Monica Macovei şi ce figură luminoasă au făcut Creţu şi Graham Watson (politician amoral de un oportunism perfect, detestabil şi detestat în cercuri europene dar devenit far călăuzitor la Antena 3), semn de netăgăduit al degradării dincolo de orice posibilitate de a fi reparată a calităţii profesionale şi etice a jurnalismului românesc.

Declinul ireversibl al presei noastre însoţeşte, din nefericire, declinul general şi galopant al societăţii româneşti. Faptul că spaţiul politic a fost populat cu figuri bidimensionale din punct de vedere moral, groteşti prin ignoranţă, proastă creştere şi agresivitate a golit de conţinut viaţa politică românească într-o asemenea măsură încât nu ne mai putem aştepta în mod raţional la o ieşire din această mlaştină. În 1990 era încă totul de făcut în pofida speranţelor strivite de bâtele minereşti. În 2012, Piaţa Universităţii a ajuns scena contrarevoluţiei concoctate în studiourile lui Voiculescu şi propagate de figuri sulfuroase ca Dogaru, Ciutacu, Badea sau Ciuvică. În 2000, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană oferea încă perspective astfel că în pofida tentaculelor pe care le întindea peste ţară mafia lui Iliescu, Năstase, Stănoiu, DIP, Micky Şpagă sau Cozmâncă, încă mai erau multe, dacă nu totul de făcut. Chiar şi în 2007, imediat după aderare, întrebarea despre calea cea mai bună pe care ar trebui să apuce România era de actualitate pentru că integrarea ne oferea încă o mulţime de lucruri de făcut. În 2012, ne aflăm în deplină blazare naţională. Nimeni nu mai este capabil nici politic, nici intelectual să ofere un proiect sau o viziune cât de modestă pentru România şi nici măcar nu mai are vreun interes să o facă. În 2012, o dezbatere despre viitorul Europei nu are nicio relevanţă în spaţiul politic românesc pentru că nu mai există suficienţi oameni politici care să perceapă Europa ca parte din viitorul României. În 2012, nu mai discutăm încotro se îndreaptă România, care dintre căile alternative sunt mai eficiente, mai bune ori mai drepte pentru că nici măcar nu mai are cine purta această conversaţie. Când intelectuali şi jurnalişti care odinioară se luptau cu naţionalismul securisto-vadimist au ajuns astăzi să denunţe grotesc „Înalta Poartă” europeană de la Bruxelles şi imperialismul american care vor să ne secătuiască biata ţărişoară de bogăţii cu mâna lui Băsescu, realizezi că dezbaterea naţională nu mai poate fi recuperată. Când figuri politice altădată onorabile ca Emil Constantinescu sau Zoe Petre se comportă ca agenţi de influenţă ai lui Voiculescu, abisul moral în care a coborât România devine înspăimântător. Nici populaţia, nici actorii politici care o reprezintă, nici vocile care ar trebui să conducă dezbaterea nu mai sunt capabile să găsească resurse de speranţă pe care să le proiecteze asupra viitorului colectiv. România a devenit, dacă nu o ţară fără viitor, atunci o ţară fără orizont, semn al unui declin accelarat.

În economie, semnele declinului sunt peste tot şi nu se datorează întotdeauna crizei. Nimeni nu mai pare înclinat să investească bani şi încredere în viitorul României, în dezvoltarea şi în prosperitatea ei. Cele mai îndrăzneţe idei vehiculate în ultimul timp se învârt în jurul modalităţilor de găsi suficiente venituri la buget pentru acoperirea pensiilor şi salariilor bugetarilor şi unei asistenţe medicale mizerabile dar minimale. Pe nimeni nu mai interesează investiţiile române sau străine, infrastructura şi creşterea durabilă, de aceea se taie banii de la investiţii. Nimeni nu-şi bate serios capul cu fondurile europene pentru că o ţară în declin nu are nevoie cu adevărat să se dezvolte, ci doar să supravieţuiască. În varianta bucureşteană, dezbaterea despre Europa se reduce la cât de mult din economia românească poate fi adusă sub controlul statului şi cât de repede înainte ca blitz-ul german să lovească cu toată forţa. O ţară în care două milioane de oameni ţin în spate întreaga economie, întregul aparat administrativ şi întregul sistem social este o ţară care se stinge şi dacă singurele soluţii cu care operează experţii sunt cele centralist-etatiste, atunci suntem condamnaţi la o agonie îndelungată. Când intelectuali de prim rang sunt dispuşi să cauţioneze guvernul Ponta numai pentru că visează în secret că acesta va transforma România în paradisul redistributiv al tehnocraţilor, atunci orice speranţă în bun simţ şi raţiune a murit.

Când orizonturile culturale ale Românie sunt închise prin ordonanţe de urgenţă, când educaţia este maculată iar integritatea academică este insultată de refuzul statului de a permite celei mai prestigiose universităţi a ţării de a numi „plagiat evident” un plagiat evident, când puţinele personaje luminoase precum Monica Macovei ajung la stâlpul infamiei iar puţinele instituţii onorabile precum ICR sau DNA ajung ţinta oprobriului naţional, atunci a venit timpul să admitem că cele mai bune vremuri ale istoriei României sunt în urma noastră şi că am intrat pe panta declinului naţional.”

Sa privim lucrurile si dintr-un alt punct de vedere si vom vedea ca avem la ce medita (si inca foarte serios!!):

Obiectiv.info

Părintele Arsenie Boca, cugetare tristă despre VIITORUL ROMÂNIEI

Părintele Arsenia Boca este considerat cel mai mare duhovnic pe care l-au avut românii vreodată. Cunoaştem multe învăţături ale „Sfântului din Ardeal” dar există şi unele mărturii ale oamenilor care au stat de vorbă cu preotul şi care ne pot „lumina” în multe privinţe. Astăzi, despre viitorul României văzut de Arsenie Boca.

Din marturia Protos. Ghelasie Tepes (Sighisoara) despre Parintele Arsenie Boca:

“[…] – Despre viitor Parintele Arsenie a zis ceva?

– Despre viitor mi-a zis atunci cand m-a intrebat cata scoala am facut si i-am zis ca liceul. Mi-a zis:

“Ma, du-te la scoala si fa scoala, ca o sa vina vremea cand cu 2-3 facultati nu ai unde sa te angajezi”.

Si a mai zis:

“Vezi ca eu nu mai prind vremea aceea, dar voi o prindeti”.

Si uitati ca am prins-o! Exact cum a zis parintele: cu 2-3 facultati nu avem unde sa ne mai angajam.

Cand mergeam la dansul, mai mergeam cate 2-3 parinti de la Sambata. Stiu ca, odata, parintele Ieronim de la Sambata l-a intrebat despre comunism. Atunci comunistii persecutau credinta si au fost multi care au suferit. Greco-catolicii se lauda ca numai ei au suferit atunci. Comunistii nu se uitau ca esti Greco-catolic sau ortodox etc. Daca auzeau ca crezi in Dumnezeu, te-au persecutat si te-au batut si te-au nenorocit. Parintele Ieronim a intrebat: “Parinte, ce ne facem, ca uite, comunistii ne strica bisericile si distrug credinta, ortodoxia?” Atunci tocmai distrugeau biserica Sfanta Vineri la Bucuresti. Si a zis Parintele:

“Nu, ma, nici acestia, nici ailalti (nici cei care vin dupa ei), ci ceilalti. Atunci sa va temeti, ca va fi greu de credinta”.

Cine poate intelege ce a zis Parintele…

Alt parinte a intrebat: “Parinte, am auzit ca Romania e Gradina Maicii Domnului si o iubeste Dumnezeu…”. Parintele Arsenie statea si se uita la noi:

“O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie, ca Dumnezeu pe cine iubeste, bate. Sa stii ca va veni bataie. Toti vor fi zguduiti si batuti, dar vai unde va ajunge pleasna”.

Este vorba despre pleasna lui Dumnezeu. Pleasna e pedeapsa cea mai puternica. Toate tarile vor fi pedepsite; uitati-va ca toate au cate o bataie, toate au cate o mustrare. Noi ne laudam ca suntem ortodocsi, dar cate avorturi avem? Suntem aproape prima tara de pe Glob cu avorturile. Mie mi-e rusine sa zic ca sunt tara ortodoxa si sunt prima cu avorturi. Sau ti-e rusine sa zici ca suntem tara ortodoxa si cand auzi cate crime si cate omoruri se fac. Ar trebui mai multa credinta ortodoxa si traire reala. Si daca suntem plini de pacate si de patimi, sa ne punem la picioarele Mantuitorului, ca El ne ridica, ne scoate. Dar pana nu ne punem sincer acolo, slaba nadejde ca Romania e Gradina Maicii Domnului.

[…] Omul nu mai stie acum nici sa ceara, nici sa multumeasca, nici sa se roage, dar multi se duc la biserica si se imbulzesc acolo ca oile. Nu asa! Ne ducem cu un scop: sa ne mantuim, de asta ne ducem la biserica, de asta credem in Dumnezeu. Daca mergi la biserica si nu ceri mantuire, nu ceri inima buna, nu ceri sa te impaci cu dusmanul tau, ce cauti acolo? Nu vedeti ca cel care vine la biserica si e dusmanit, tot asa ramane dusmanit; cel care injura, tot asa injura. Si atunci, ce transformare s-a facut acolo? E greu pana patrunzi in sufletul omului…”

(din: Parintele Arsenie Boca, Un om mai presus de oameni. Marturii, volumul 4, Editura Agaton, 2011) (subl. mea)

In ceea ce priveste comunismul, ma gandesc cateodata la Pitirim Sorokin, sociolog american de origine rusa, care a emigrat in US in anul 1923, profesor de sociologie la Universitatile din Minnesota (1924–30) si Harvard (1930–59). El considera comunismul drept „pesta omului”. Are lucrari in ceea ce privste diferentierea sociala, stratificatia sociala, conflictul social, mentalitatea culturala. Or, comunismul a urmarit eliminarea fizica a unui strat social si amestecarea claselor sociale, cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru intreaga societate. Noi traim azi efectul a ceea ce a facut comunismul in Romania: amestecarea ceausista a acestor straturi sociale, determinata in principal de industrializarea fortata din anii ’70. In analiza trebuie tinut cont de aceasta particularitate care nu e numai a Romaniei, ci a intregii Europe de Est, fosta comunista. In comunism nu trebuia sa fie decat un singur strat social, o singura clasa sociala, cea numita generic „muncitoare” si o singura valoare, cea comunista, desigur. Legat de patriotism sa nu uitam cum dupa perioada Dej, in care aceasta valoare – patriotismul – a fost estompata voit, ca sa nu-i supere pe rusi, in perioada Ceausescu ea a fost pur si simplu confiscata de comunisti, mai ales sau mai exact spus de catre dictator care era in rand cu marile figuri istorice ale neamului: Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare s.a., precursori ai comunismului si ai lui Ceausescu. Asta era doctrina ceausista in ceea ce priveste patriotismul. Or, o astfel de doctrina a dus la degradarea acestei valori – patriotismul – care, din pacate, in zilele noastre a decazut mult, a ajuns desueta, mai ales in randul tinerei generatii si nici nu a mai fost cultivata cum trebuie dupa Revolutie. Si mai trebuie evidentiata diseminarea neincrederii intre oameni in intreaga societate, lucru pe care comunistii l-au facut cu ajutorul Securitatii, cu efecte sociale catastrofale si foarte greu de indreptat…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iunie 16, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Dictatorul

 

 

El Dictador Jorge Rafael Videla

Marire si Decadenta…

Cred ca este un sentiment uluitor sa fii in varful piramidei, ca apoi sa ajungi la baza ei!

Imaginile mi s-au parut foarte sugestive. Sursa e www.google.com. Am stat si m-am uitat multa vreme la aceste fotografii si mi-a parut la un moment dat ca vizionez un film despre Videla. Am cautat un asemenea efect si in aceasta postare, vrand sa scot in evidenta si specificul sud-american. Ajuns condamnat la inchisoare pe viata pentru crime impotriva umanitatii, plin de pacat, cu mainile patate de sange, Videla e chiar Dictatorul, un veritabil conducator de Junta militara. Omul a avut stofa de dictator, cum se spune.

Wikipedia ne spune ca au fost intre 15 si 30.000 de oameni ucisi, dizidenti politici, multi dati disparuti (inclusiv copii, din cate am inteles), furturi de bebelusi de la cei ce erau detinuti de catre regimul militar… Copiii erau dati familiilor de militari pentru a fi adoptati ilegal, iar identitatea lor era ascunsa. Se estimeaza ca 400 de copii au fost furati in aceasta perioada de la mamele lor care au nascut in inchisoare si apoi au disparut. La inceputul sec. XXI s-a restabilit identitatea pentru 77 din acesti copii adoptati. De asemenea se spune ca Videla ar fi protejat multi nazisti fugiti, cum a facut Juan Perón inaintea lui, Alfredo Stroessner in Paraguay si Hugo Banzer in Bolivia. Libertatea de exprimare si libertatea presei au fost restrictionate, iar Parlamentul inchis. Isabel Martínez de Perón n-a reusit, din cate inteleg eu, sa tina situatia, iar grupurile de extrema stanga peroniste au dat drumul la atentate cu bomba si rapiri – acesta a fost contextul venirii Juntei militare la Putere.Trebuie spus ca actiunile extremei stangi incepusera sa se intensifice fiind facute cu violenta. Si cand te gandesti ca Ceausescu facuse o vizita in 1974 in Argentina, intalnindu-se atat cu Isabel cat si cu Juan Peron… Videla a ajuns la Putere in urma loviturii de stat care a indepartat-o pe Isabel Martinez, in 1976.

Privindu-i pozele de la batranete, din timpul procesului, stateam si ma intrebam: oare la ce se gandeste… ? Iata ca vine un moment cand toata marirea din trecut nu mai are nicio importanta. Poate ca asta a fost cea mai mare pedeapsa, mai mare decat ar fi fost condamnarea la moarte… Ma gandeam: ce viata a avut si Videla… A vrut (sau a fost pus de altii ?!) sa-si apere tara de comunisti si socialisti, ca pana la urma Stanga sa ajunga la Putere, si asta nu dupa multi ani… Interesant este ca, din punct de vedere economic, regimul sau a adoptat free trade si deregularizarea, chiar daca in plan social consecintele nu au fost benefice (disparitatile dintre clasele de sus si cele de jos au devenit mai pronuntate iar datoria externa s-a marit de 4 ori!!), iar perioada s-a terminat cu una din cele mai grele crize financiare din istoria Argentinei, datorita, din cate am inteles, unei devalorizari de 10 ori a monedei nationale!! (v. Wikipedia).

aprilie 5, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre Securitate…

Va recomand tuturor, indiferent de simpatiile politice, sa cititi postarea D-lui. Cristian Preda:

Doi olandezi supravegheați de Securitate

care ne prezinta doua carti, cred, interesante.

Dupa ce am citit postarea am cazut pe ganduri… Intrebarea pe care mi-o pun e urmatoarea: la ce a fost nevoie de o asemenea supraveghere stricta – nu ma refer numai la supravegherea diplomatilor straini, dar si a cetatenilor romani – ca, in final, sistemul comunist tot s-a prabusit ? Pentru ca Securitatea trebuia sa apere sistemul, regimul comunist si din aceasta cauza trebuia sa obtina tot felul de informatii. Sigur, fiecare tara are servicii de informatii. Numai ca Securitatea era temuta de toti cetatenii pentru ca avea informatori ascunsi in toata societatea si era dispusa oricand sa gaseasca niscaiva „eretici”, adica din aia care exprimau pareri „subversive”, „dusmanoase la adresa regimului si tovarasului secretar general”, etc. Consecintele pe care le suportau acesti „eretici”, cum le-am spus eu, variau de la deloc placute la ingrozitoare.

Practic, nu puteai sa stii cine te toarna… Ar fi putut fi cel mai bun prieten, colegul de birou, vecinul din bloc sau de la a doua casa de casa ta, cu care ai schimbat un pahar de vorba la o bere… Ar fi putut fi femeia pe care o iubesti si cu care ai facut o dragoste nebuna cu doua seri in urma… Bineinteles, si cei care turnau puteau fi constransi sub diverse forme, prin diverse tipuri de santaj ca sa-i toarne pe altii. „Baietii” aveau „metode specifice” in acest sens.

Uluitor este faptul ca Securitatea, raportata la populatia Romaniei, a fost una din cele mai mari politii politice din tot Blocul Estic.  Iata ce ne spune, in continuare, Wikipedia in engleza:

„By 1951, the Securitate’s staff had increased fivefold, while in January 1956, the Securitate had 25,468 employees.[2] Under the regime of Nicolae Ceaușescu, the Securitate employed some 11,000 agents and had a half-million informers[1] for a country with a population of 22 million by 1985.[3] Under Ceaușescu, the Securitate was one of the most brutal secret police forces in the world, responsible for the arrests, torture and deaths of thousands of people.[1]

Incerc sa traduc:

„In 1951 personalul Securitatii a crescut incincit, iar in ianuarie 1956, Securitatea numara 25.468 de angajati. Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985. Sub Ceausescu, Securitatea a fost una din cele mai brutale politii secrete din lume, responsabila de arestari, tortura si moartea a mii de oameni”

Wikipedia in romana ne spune:

„În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.”

Am citit mai demult un articol despre Securitate in care se spunea ca aceasta avea (in anii ’50-’60) mai multi agenti si angajati decat serviciile similare din SUA!!! Ca doar suntem „locul de intalnire dintre Orient si Occident”, nu? Numai uitati-va, va rog, la cifra aceasta: jumatate de milion de informatori – pare absolut incredibil, neverosimi, halucinantl!! Lucrul asta te-ar putea duce cu gandul la un razboi informativ de proportii colosale ce s-a dus aici, pe meleaguri dambovitene. Un razboi pe timp de pace, in care un cetatean obisnuit putea fi implicat fara voia lui…

Si pentru ce? Ca, in final, regimul comunist tot s-a prabusit – oamenii au iesit in strada – iar Ceausestii au fost pusi la zid si au murit sub gloantele plutonului de executie. Pe Pinochet l-a mai luat D-na. Thatcher sub aripa, de Ceausescu s-au lepadat toti, chiar si regina Angliei, care l-a plimbat in caleasca si i-a mai acordat si distinctii, pe care, ulterior, dupa ce a murit, i le-a retras… Gorbaciov nici n-a mai vrut sa auda de el…

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in V...

English: Ion Iliescu and Ceausescu Family in Vacation. (Photo credit: Wikipedia)

Interesant este ca numarul foarte mare de angajati si de informatori in timpul regimului Ceausescu poate indica o teama a acestuia… Dar de ce atat de multi informatori? Ciudat… Daca era vorba de corpul diplomatic, de studenti straini, de lectori de limbi straine atunci e clar ca nu ar fi fost nevoie de 500.000 de informatori, nu? E vorba de o populatie cam cat are un judet mare din Romania! Si atunci de ce atat de multi informatori intr-o tara inchisa in care nu te prea puteai duce in strainatate cu una cu doua, iar cel care mergea in strainatate era, desigur, dinainte verificat de Securitate. Deci plecarile se faceau in conditii strict controlate si plecau foarte putini, raportat la intreaga populatie a Romaniei. In niciun caz nu era vorba, spre exemplu, de libera circulatie a persoanelor in UE, cum e acum. Deci Romania era o tara inchisa, contactul cetatenilor cu exteriorul era anevoios. Si atunci pentru ce 500.000 de informatori? Mai ales ca oamenii aveau loc de munca aici, in tara – deci somajul nu justifica o emigratie in masa, lucru destul de clar. Oricat ar parea de ciudat, raspunsul este ca Ceausescu se temea de popor!!! E clar ca un asemenea aparat represiv, cum era Securitatea, putea anihila pe oricine din exterior care ar fi creat aici tulburari. Fiind o tara inchisa, nu erau nici multi straini in Romania, care sa incerce sa faca ceva. Si nici nu ar fi avut sanse de reusita. Altfel nu se justifica numarul de angajati activi in Securitate, care era foarte mare. Totusi, sa presupunem ca ar fi existat persoane din exterior capabile sa produca aici tulburari. Numarul lor nu putea fi mare… Atunci de ce atat de multi informatori: 500.000 de oameni? Pentru ca daca raspunsul de mai sus – ca Ceausescu se temea de popor – e fals, ar trebui sa rezulte ca pericolul amenintarii din exterior era mare si ca erau multi agenti din exterior care ar fi putut sa puna in pericol regimul. Altfel cum se poate justifica numarul acesta foarte mare de informatori?

Aktionsgruppe Banat

Iata ce arata, printre altele, Wikipedia:

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger

Herta Müller im Gespräch mit Marita Hübinger (Photo credit: Das blaue Sofa)

„William Totok declara într-un interviu, în august 2002, că Aktionsgruppe Banat s-a constituit în anul 1972 ca o grupare a unor tineri autori care, în mod programatic, încercau să creeze o literatură neconvențională, angajată în sensul adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată. Ideologia grupului era tributară scrierilor stângii nedogmatice occidentale, iar textele literare urmau o linie comună, oarecum unitară, inspirată atât din laconismul dialectic al lui Bertolt Brecht, cât și din experimentele avangardiste ale „Grupului Vienez” sau a poeziei muzicii rock. Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.[8 […]

Într-o „Notă informativă” trimisă securității în 10.10.1974 Sursa: „SANDU”[9] se regăsește următoarea caracterizare: În general se poate aprecia că acești tineri din „Aktionsgruppe Banat”, sînt inteligenți, au citit mult, sînt la curent cu literatura de astăzi în limba română, cu cea din R.D.G., R.F.G., Austria. În vocațiile lor cu precădere lirică, au și proză scurtă – autorii sînt tributari ai unor curente de înnoire pe tărîm literar, curente care s-au răsfrînt într-o formă sau alta mai în toate țările. Ceea ce li se poate reproșa din punct de vedere literar este un oarecare avantgardism împerecheat cu ermetism, ceea ce a dus la o serie de rezerve față de acest grup, mai ales din partea generației mai vîrstnice de scriitori de limbă germană din Timișoara. – Din punct de vedere literar grupul și-a propus să depășească așa-zisul provincialism din literatura germană din România, căutând un contact mai direct cu literatura modernă. … Din punct de vedere politic membrii grupului sînt foarte interesați de evenimentele politice interne și externe (De ex. în toamna anului trecut au organizat o șezătoare literară la Casa de cultură a studenților pe tema solidarității cu poporul chilian). De asemenea se ocupă cu probleme ale populației germane din țara noastră, cum își găsesc reflectarea în literatura de limbă germană.-

În toamna lui 1975, Wagner, Totok și Ortinau, împreună cu susținătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestati și interogați cu privire la programul și la presupusele intenții „conspiraționiste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reținut din nou și închis aproape nouă luni de zile. La ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.

Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acțiunea securității:

În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timișoara, Totok i-a invitat pe toți la casa sa părintească din Comloșu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloșu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit și i-a legitimat. Au fost lăsați să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriți din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer. Au fost cu toții dați jos din mașini și urcați într-o dubă, cu care au fost duși la pichetul din Jimbolia, unde au fost ținuți toată noaptea cu fața spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița. De aici au fost duși la Timișoara, la sediul Securității.

Au fost percheziționați la pielea goală, li s-au luat curerelele și șireturile. Au fost despărțiți, câte doi într-o celulă. Au fost duși la Procuratură, unde au fost ținuți o săptămână, fiind interogați în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înțeles greșit mesajele și că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxiști, ceea ce era adevărat.

După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor.[10] „[…] Și interdicția de publicare după scurt timp a fost anulată, carnetele de partid ce au fost confiscate i-au fost restituite.”[11]

Deci acest grup nu numai ca era de stanga, dar era si neo-marxist. De observat ca un membru al grupului, William Totok, declara: „Atitudinea politică a grupului nu a fost una principial anti-comunistă, ci doar critică față de socialismul real-existent.”. Deci atitudinea nu era nici macar una anti-comunista!! Atunci de ce a fost persecutat de Securitate? Ana Pauker i-a primit pe legionari in partid!! Adica extrema dreapta avea loc in PCR, neo-marxistii, nu… Acest grup, care era marxist, s-a exprimat critic, din cate inteleg, la adresa socialismului real-existent. Bun! E foarte clar ca principial ar fi fost ca ei sa fie invitati la o sedinta deschisa de partid ca sa se faca o critica in mod deschis referitor la ce nu merge bine, la ce nu e in regula. Intrebarea care se pune este: de ce o actiune a Securitatii la adresa lor? Daca era o problema de partid atunci de ce trebuia s-o rezolve Securitatea? De aici rezulta foarte clar ca Ceausescu se temea! Si asta inca din 1972-1975!! El se temea inca de atunci de izbucnirea unor revolte in interior, in randurile populatiei. Este ciudat, daca stai sa te gandesti ca scopul, cel putin declarat al socialismului, era imbunatatirea vietii oamenilor, cresterea nivelului de trai. Programul PCR urmarea indeosebi aceste lucruri. Si atunci de ce asa o frica de popor? De propriul sau popor? De ce asa o teama daca scopul era imbunatatirea vietii acestui popor? De unde se vede ca Ceausescu nu era deloc convins ca socialismul isi va atinge scopul… Trebuie sa observam ca cei din Grupul de Actiune Banat nu erau agenti ai unei puteri straine sau in legatura cu vreo putere straina… „Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița”, fara ca ei sa fi avut aceasta intentie… De ce securistii s-au gandit neaparat la asta: „sa treaca granita”? E clar ca Romania era o tara inchisa. Si atunci de ce atata teama? Dar ca e vorba de o teama fata de posibile revolte in interior, lucrul asta cred ca e destul de clar.

aprilie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 29 comentarii

Boc are „solutii” pentru tara!!

Gandul

Băsescu: „Nu poţi să desemnezi un prim-ministru care nu are soluţii pentru ţară”

Se arata, printre altele, ca:

„Premierul Victor Ponta ar fi un „al doilea Ceauşescu”, „crede că poate păcăli lumea democratică”. Crin Antonescu „a dat al 8173-lea avertisment de suspendare, după care a căzut pe spate şi a adormit”, iarliderii USL sunt într-un „proces de intimidare a instituţiilor statului, CSM şi ANI”. Astfel a sintetizat preşedintele Traian Băsescu agenda politică internă în această seară, într-o nouă ieşire de la pupitrul Palatului Cotroceni, după ce a fost trei zile la Bruxelles, la negocierile pe bugetul Uniunii Europene din următorii şapte ani.

Preşedintele le-a reclamat liderilor USL şi în special lui Ponta criticile privind audiierile candidaţilor Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţiile de Procuror General şi şef la DNA, a lăudat CSM pentru transparenţă, susţinând însă, în aceeaşi intervenţie că nu are idee cum s-au desfăşurat concret. „Eram la Bruxelles, n-am văzut audierile, habar n-am”, s-a eschivat Băsescu.

Pe acelaşi ton, preşedintele a avertizat „politicienii” că nu va numi un guvern „pe poveşti”. „Voi vrea să ştiu ce obiective are şi cum le realizează. Cine spune „noi partidul stabilim şi dacă nu se execută preşedintele îl suspendăm”, este cel puţin iresponsabil. Nu poţi să desemnezi un prim-ministru care nu are soluţii pentru ţară, mai ales că va prelua o ţară care încă este stabilizată”, a adăugat Băsescu, fără a menţiona nimic despre numărul de voturi, criteriu transformat de USL în temă de campanie.

În plus, şeful statului a contrazis analizele din presă privind un eşec al negocierilor pe bugetul 2014-2020 al Uniunii Europene. În replică la remarcile premierului Victor Ponta, cum că „Băsescu s-a întors cu ce obţinuse Tăriceanu în 2007”, şeful statului şi-a contabilizat reuşitele din punctul său de vedere şi a ironizart din nou sugestia guvernului de a utiliza dreptul de veto. „Toată lumea se aştepta să spun veto şi mă întrebau dacă ne-am hotărât să ieşim din UE. Sigur, e o glumă, ar am primit mici înţepături cum e cu veto-ul României care este unui din primele trei state cărora le cresc alocările. România este aşezată într-o situaţie de stat cu perspectivă bună dacă nu o stricăm între timp”, a spus Băsescu.”

Basescu a ales sa se exprime public din nou. Foarte bine! Traim intr-o tara libera! Numai ca e ceva care ma deranjeaza in tot ce spune Presedintele. Cu alte cuvinte, domnia sa vrea sa spuna cam asa: „Ponta e un al doilea Ceausescu, Ponta nu are solutii pentru tara!”. Nu mai vorbesc de faptul ca parca il lauda pe Ceausescu, ca daca ar fi stat doar cinci ani in functia de Presedinte al Republicii ar fi fost cel mai mare Presedinte al romanilor. Pai, si atunci de ce Ponta n-ar ajunge cel mai mare premier al Romaniei, din toate timpurile? Dar Ponta „n-are solutii pentru tara”! Dar atunci cine are „solutii pentru tara”? Or, tocmai asta ma deranjeaza, ca e atat de previzibil raspunsul incat il poate ghici cu usurinta oricine: „Boc are solutii pentru tara!!!” 😆

Asta vrea sa spuna Presedintele. A, si uitasem: Consiliul European a fost nu un succes, a fost un triumf!! 🙂 Pe scurt, asta vrea sa spuna Presedintele! 🙂

DE citit si…

editorialele lui Cristian Tudor Popescu:

Invalidaţi de Însuşi Băsescu

La puşcărie pentru sentimente urâte?

noiembrie 27, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Din nou despre Grecia si Spania…

Ma gandeam zilele acestea din nou la Grecia… Nu, nu pentru ca sa-mi fac o vacanta acolo, desi.. cine stie… 🙂 . Dar nu la asta ma gandeam, ci la situatia economica si financiara a acestei tari. Si mai exact la faptul ca nu am auzit pe cineva de pe la Comisia Europeana, FMI, lideri importanti din Zona Euro, etc sa explice la modul foarte clar cum a ajuns Grecia in situatia actuala. Iata aici ce ne spune FMI. Si aici un articol din Wikipedia despre economia Greciei. Dupa cum putem constata, aceasta tara de doar 11 milioane de locuitori a atins, in 2011, formidabila datorie de 165,412% din PIB, asta insemnand peste 500 de miliarde de US$. Iar daca in 2006 somajul era de 8,891% din forta totala de munca, in 2011 el a ajuns la 17,326% din forta totala de munca. De observat sunt doua lucruri: datoria publica si somajul sunt previzionate in crestere cel putin pentru 2012, 2013, dar PIB-ul este previzionat in scadere! Despre structura economiei Greciei, Wikipedia ne spune:

„A developed country, the economy of Greece mainly revolves around the service sector (85.0%) and industry (12.0%), while agriculture makes up 3.0% of the national economic output.[8] Important Greek industries include tourism (with 14.9 million[25] international tourists in 2009, it is ranked as the 7th most visited country in the European Union[25] and 16th in the world[25] by the United Nations World Tourism Organization) and merchant shipping (at 16.2%[26] of the world’s total capacity, the Greek merchant marine is the largest in the world[26]), while the country is also a considerable agricultural producer (including fisheries) within the union. As the largest economy in the Balkans, Greece is also an important regional investor.”

De observat ponderea larga pe care o are sectorul serviciilor in intreaga economie – 85% – industria avand o pondere de doar 12% si agricultura de numai 3%. Grecia e o tara slab performanta (Krugman) dar cu toate acestea inregistreaza o datorie colosala. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aprecia ca fluxurile de capital venite din centrul Zonei Euro catre Grecia nu au facut aceasta tara mai performanta, ci, in schimb, au crescut costurile. Odata cu criza economica, aceste fluxuri se intorc inapoi catre centru, in schimb aceasta tara ramane cu o datorie publica foarte mare, ce pune in pericol Zona Euro.

S-a insistat foarte mult pe faptul ca Grecia trebuie sa-si plateasca imensa datorie publica. Dupa parerea mea, nu vad cum se poate face lucrul asta, tinand cont de cresterile economice negative pe care le inregistreaza Grecia. Deci scenariul acesta in care Grecia ar putea sa-si plateasca datoria mi se pare unul totalmente nerealist. Problema ar fi cine e responsabil pentru aceasta situatie. Si aici am vazut tot felul de puncte de vedere dintre care, din pacate, acela care spune ca poporul ar fi responsabil. Dar guvernantii si cei care au creditat in felul acesta tara, cei care au garantat aceste credite? Interesant este ca despre acestia se vorbeste mult mai putin, de parca nu ei ar fi adevaratii responsabili pentru dezastrul actual, caruia nu i se poate gasi o solutie convenabila. Factorii de decizie si adevaratii vinovati sunt trecuti sub tacere: poporul, in schimb, e facut vinovat. Din pacate, unii imbratiseaza aceasta idee tocmai pentru a ascunde adevaratii vinovati (cel putin asa mi se pare) care trebuie cautati printre factorii de decizie, atat la nivelul Zonei Euro cat si la nivelul guvernelor ce s-au perindat pe la Putere in Grecia. Si apoi cum e posibil sa propui un asa zis plan de salvare prin care datoria publica sa creasca in continuare, in timp ce PIB-ul scade?

Acelasi lucru, parca tras la indigo, in cazul Spaniei – aici datele pe care ni le ofera FMI. Spania avea o datorie, in 2006, de doar 39,679% din PIB (deci respecta Criteriile de Convergenta de la Maastricht), ca sa ajunga in 2011 la 69,117% din PIB, iar previziunea FMI pe 2012 este ca aceasta datorie ar fi de 90,693% din PIB!! Somajul in Spania era de 8,525% din forta totala de munca in 2006, ca sa ajunga in 2011 la 21,650%, iar previziunea pe 2012 este de 24,900%!! Pentru 2012 si 2013 PIB-ul Spaniei este previzionat in scadere de catre FMI.

Eu chiar nu inteleg ce fel de plan de salvare e asta: pe de o parte cresc datoriile publice ale tarilor si somajul, pe de alta parte scade PIB-ul! Si asta in conditiile in care se vorbeste de reducerea datoriilor publice… Adica de faptul ca s-ar dori lucrul asta… Dar chiar se doreste asta?

Sa luam cazul Romaniei – o tara cu o datorie publica mult mai mica decat cea a Spaniei sau Greciei. Romania s-a imprumutat la FMI insa creditele acestea sunt pentru continuarea a ceea ce se numeste reforme structurale. Politica FMI este Consensul de la Washington. Creditele luate de la FMI nu sunt destinate dezvoltarii industriei, agriculturii, cum poate ar crede unii. Ele sunt destinate efectuarii reformelor in sensul acestui Consens de la Washington, iar in cazul nostru pentru reducerea deficitului bugetar. Se stie ca deficitul bugetar poate fi redus prin marirea veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor sau prin ambele metode. Guvernul Boc a incercat sa mareasca veniturile, insa rezultatele au fost foarte modeste (cresteri foarte mici). A ramas reducerea cheltuielilor. Dupa parerea mea, marirea veniturilor la bugetul de stat nu poate fi realizata decat prin marirea taxelor si impozitelor, ceea ce nu e cazul Romaniei deoarece noi avem cota unica. Intr-un fel ar parea firesc: statul trebuie sa-si reduca cheltuielile pentru a se restrange la functiile sale firesti. Costurile, ca sa zic asa, sunt enorme si o astfel de politica practicata de FMI conduce la indatorare masiva. Nicidecum la scaderea datoriilor si la performanta economica, cum lesne se poate constata. Dupa parerea mea, acest asa zis plan de salvare a Zonei Euro se pliaza pe Consensul de la Washington prin politica de austeritate bugetara. Insa in felul asta nu numai ca datoriile publice cresc, dar scade si performanta economica inrautatind viata oamenilor.

Unii, mai mult sau mai putin voit, fac confuzii foarte grave asimiland situatia de acum din Europa si SUA cu socialismul sau comunismul. Sa vedem ce ne spune FMI despre o tara socialista, spre exemplu China – aici. Sa luam, spre exemplu, datoria publica ca procent din PIB. Dar inainte sa specificam faptul ca Tratatul de la Maastricht ne spunea ca tarile membre UE nu trebuie sa depaseasca o datorie publica de 60% din PIB. In China, datoria publica in 2006 era de doar 16,187% din PIB. In 2011 de 25,843% din PIB, previzionandu-se ca aceasta sa scada in 2012 la 22,159% din PIB, iar in 2013 la 19,567% din PIB. De observat ca si pe urmatorii ani, 2014, 2015 datoria este estimata in scadere!! Somajul: in China somajul este aproape constant,4,1-4,3% din forta totala de munca. Iar PIB-ul Chinei este in crestere pe urmatorii ani!!! De asemenea inflatia se mentine la cote scazute si se previzioneaza a se stabiliza la 2,8-3% pentru urmatorii ani! Referitor la China mai trebuie remarcat un lucru: populatia in crestere!
Mai mult, stateam si ma gandeam la ce datorie externa avea Romania pe vremea lui Ceausescu. Era de vreo 11,7-12 miliarde US$. Romania, o tara de doua ori mai mare decat Grecia. Sa facem un calcul aproximativ si sa vedem cat la suta e datoria pe care a avut-o Romania din actuala datorie a Greciei: mie mi-a dat un procent de 2,34%… Si atunci cum e cu teoria care ne vorbeste de restrangerea statului la functiile lui firesti, aparata de cei care promoveaza politica FMI, neoliberala, de austeritate bugetara? Ar rezulta faptul ca o tara precum China e foarte capitalista!! 😀 . Oamenii astia nu-si dau seama ce vorbesc si ce apara, sustinand sus si tare austeritatea!!

Nu m-am putut abtine si m-am uitat ce ne spune FMI despre Rusia – aici. Datoria publica a Rusiei in 2011 este de doar… 11,961% din PIB in 2011!! Previzionata in scadere pe 2012 si 2013. Somajul in Rusia era in 2011 de 6,5% din forta totala de munca si se previzioneaza ca in 2012 si pe urmatorii ani sa ramana constant la 6% (ceea ce mie mi se pare a fi rata naturala a somajului acolo). Inflatia este previzionata in scadere pe 2012. Iar PIB-ul este in crestere!! El a depasit in 2011 valoarea pe care o avea in 2008, inainte de caderea din 2009.

Dar care vor fi consecintele pe plan international?

In primul rand e de observat urmatorul fenomen: in timp ce in Europa si SUA situatia economica se inrautateste, tari precum China sau Rusia nu sunt atinse decat foarte putin, practic deloc, de aceasta criza, reusind sa creasca economic si sa aiba o dezvoltare economica fara probleme deosebite. In asemenea conditii competitia intre Europa, pe de o parte, si China, Rusia, pe de alta parte pare a fi pierduta de catre Europa. Inclusiv de catre SUA!! Consensul de la Washington, ca de altfel intreg neoliberalismul, nu a facut altceva decat sa arunce in datorii imense si regresiune economica tarile care l-au adoptat. In schimb, a favorizat (culmea!!!!) tarile ce nu au adoptat o asemenea filozofie economica. Datele economice sunt clare: Europa cat si SUA trec de la stadii inalte de dezvoltare economica la stadii mai inapoiate, permitand unor tari precum China si Rusia sa se dezvolte linistit si sa profite de inalta tehnologie existenta in Vest, pentru propria lor dezvoltare. In vreme ce Vestul se prabuseste cu inalta tehnologie (si forta calificata de munca pe care o are) in brate!

Cum stau lucrurile in SUA…

Ce ne spune FMI despre SUA – aici. Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere.  N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare.  Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.

Bugetul UE

In asemenea conditii, ca cele existente in Europa, reducerile bugetare nu pot decat sa imapinga Europa intr-o criza economica mai profunda, daca pot sa ma exprim astfel si la o crestere fara precedent a datoriilor publice ale tarilor membre UE.

Ca ceea ce spun eu este corect demonstreaza aceasta harta data de FMI. O sa constatam ca in 2012 Europa de Vest si SUA nu pot atinge o crestere de 3%. Bineinteles, in Europa, dupa cum usor se poate vedea, sunt tari care au cresteri negative: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Marea Britanie, etc. In partea Estica a Lumii, tari precum Rusia, China, s.a, au cresteri intre 3-10%. Se preconizeaza ca SUA sa aiba o crestere economica de 3,5% de abia in 2015. Mutati cursorul, va rog, la anul 2017: Europa de Vest nu va atinge o crestere economica de 3% nici macar in 2017!! Stagnarea economica in Europa de Vest e cel putin pe termen mediu. Pentru Romania se preconizeaza ca abia in 2014 sa atinga o crestere economica de 3%, ceea ce este insuficient pentru a micsora decalajul fata de tarile dezvoltate.

Ce spune, acum, FMI… Apusul Consensului de la Washington si al neoliberalismului…?

Keynes, Krugman sunt facuti in toate felurile de catre conservatori. Cu toate

English: "Paul Krugman lectured on "...

English: „Paul Krugman lectured on „After Bush – The End of the Neo-Conservatives and the Moment for the Democrats” to over 500 guests in the jam-packed big lecture hall at the German National Library in Frankfurt” (Photo credit: Wikipedia)

aceste rautati, FMI ajunge sa recunoasca rolul cererii. Deschideti, va rog, acest document FMI:

Fostering Growth in Europe Now

Dupa „lupte seculare” recunoaste pana si FMI ca e vorba de o scadere drastica a cererii in Europa. Greu, foarte greu…  Keynes a spus ca cererea globala are rolul motor si foarte multi conservatori, care habar n-au de economie, nici nu vor sa auda de asa ceva. Iata ce spune documentul FMI:

„There is a further and crucial point about demand—namely that it is very uneven across Europe. Demand is still growing in the North but is collapsing in the South, which most needs it to facilitate fiscal consolidation and reduce record high unemployment. To channel more external demand to the South (from both within and outside the euro area) and thereby alleviate the pressure on the weakest links in the euro zone, relative prices in Southern Europe need to fall vis-a-vis the North. Reversing the competitiveness gap since the adoption of the euro will entail higher inflation in the North than in the South. Relatively speaking, the South needs nominal wage restraint, and the North to let wages rise in line with productivity and market developments (though not beyond, in order to preserve the competitiveness of the euro area as a whole)” (subl. mea)

Or, lucrul asta a fost aratat mai demult de Paul Krugman care spunea ca este nevoie de o inflatie in centrul Zonei Euro pentru a putea permite si tarilor de la periferie sa fie performante. Documentul (la pag. nr. 6) arata clar un lucru foarte important:

Slower productivity growth explains the decline in euro area potential GDP growth, while lower labor utilization is behind the lower GDP level with respect to peers. The sharp decline in total factor productivity growth in the euro area (Figure 2) had the largest contribution to the trend growth decline observed in the last three decades. While potential growth rates have come down significantly, the slowdown is more pronounced in the Southern euro area countries. But productivity is not the entire story: Mourre (2009) shows that lower labor utilization explains two-thirds of the differential in the GDP per capita level between the euro area and the United States in 2006.” (subl. mea)

Iar la pag. nr. 8 arata:

Growth is crucial for stability. Persistent stagnation in the periphery can lead to private sector bankruptcies and even higher unemployment, which would compound the difficulty of fostering confidence in governments as well as the private sector. Consolidation could become ever more elusive, with mounting social unrest, growth spiraling downward, andever higher debt ratios”(subl. mea)

Iata ce mai arata documentul FMI, ca sa nu ziceti ca vorbesc aiurea despre rolul motor al cererii globale (pag 17 si urmatoarele):

„IV. WHY DO STRUCTURAL REFORMS NEED OTHER SUPPORTIVE POLICIES?
Weak demand and excess capacity conditions risk limiting the short-term output response to reforms and, if they persist, may also damage the long-run potential. In particular, balance sheet concerns and low confidence encumber private sector decisions, thereby weakening demand and possibly hindering the effectiveness of supply side reforms. For example, relaxing employment protection may not stimulate hiring in the short term, but increase unemployment. Similarly, reducing unemployment insurance or increasing the retirement age would lower disposable income if those induced to seek work do not find jobs. IMF staff simulated a case where unemployment insurance is reduced assuming that the cuts in transfers to the unemployed, who are assumed to be liquidity-constrained, take effect immediately, while the increase in employment from higher labor supply is assumed to take place with a lag. The result is a slight output contraction in the short run, even though output expands in the long run. Overall, there are considerable uncertainties about the immediate effects of implementing structural reforms during a recession. Furthermore, because persistent weak demand can negatively impact long-run prospects through hysteresis effects in unemployment, it is imperative to increase growth soon. Moreover, bringing unemployment down in the short run largely depends on the strength of economic activity. Recent estimates by Ball et al. (2012) show that the relationship between growth and unemployment (generally referred to as Okun’s law) has been very stable for advanced countries since the 1980s, including for euro area countries. This suggests that boosting output growth, through both aggregate supply and—wherever possible—aggregate demand channels, is critical to reducing unemployment. Moreover, based on an empirical study, Bernal-Verdugo et al. (2012) find that unemployment could increase temporarily after labor market reforms are implemented (Figure 9). They also show that after a financial crisis, unemployment tends to increase more in the short term in countries with a more flexible labor market, but the medium-term increase in unemployment tends to be higher for countries characterized by a more rigid labor market.

Structural reforms, therefore, need to be complemented by policies that boost aggregate demand. This is not a recommendation of simple fiscal stimulus—fiscal consolidation is inevitable—but of a combination of efforts to alleviate headwinds which, importantly, includes demand rebalancing within Europe and reallocation within countries. Monetary policy and banking sector repair and reform have an important role to play. Short-run growth needs more robust (ideally private) domestic demand in the North and firmer external demand in the South. Domestic absorption would need to outpace output in the North for some time, while a more competitive tradable sector in the South should cushion its unavoidable domestic demand adjustment. Labor markets in the South are at the center of this rebalancing as wage adjustments play a crucial role in undoing the relative price misalignment in the absence of exchange rate policy. Because filling the gap in relative price is not immediate, it is important to avoid an overshooting of the domestic demand adjustment.”

De ce este necesar ca cererea globala sa fie relansata in Europa? In primul rand pentru stabilitatea UE si a Zonei Euro, asta e clar. Dar in al doilea rand, si nu mai putin important, as zice eu, pentru ca Europa sa poata face fata competitiei cu tarile asiatice. Altminteri, nu numai ca se va agrava criza actuala, dar Europa intreaga ar putea deveni o colonie asiatica din punct de vedere economic. Tari mari precum China, India, tarile Asiei de Sud-Est, care au rate mari de crestere economica si mana de lucru ieftina, si asta in mod constant, nu vor putea fi oprite si vor cauta piete de desfacere pentru produsele lor, la pret de dumping, desi chiar de buna calitate, in Europa. De remarcat in documentul FMI, citat mai sus, slaba utilizare a factorilor de productie, inclusiv a fortei de munca, in Zona Euro (pag. 6 , fig. 2), scazand continuu din anii ’60 pana acum, precum si potentialul de crestere economica (ce a inregistrat si el o scadere), pentru zona sudica a Europei fiind negativ. Practic, se poate spune ca e o scadere a performantelor economice.

Am anticipat ca se va ajunge la Teoria lui Keynes inca din 2010… Nu vreau sa ma laud… Insa simt o satisfactie cand vad ca am previzionat corect! 🙂 Iertata sa-mi fie lipsa de modestie… Evident, era mai bine sa nu fie aceasta criza economica. La ora actuala e o foarte slaba activitate economica atat in SUA cat si in Europa. Ii zic foarte slaba si nu cred ca exagerez. Noi am facut o mare greseala: nu ne-am extins spre Asia cand trebuia. SUA a facut o greseala enorma cheltuind sute de miliarde pe razboaie ce nu i-au slujit la nimic in loc sa incerce sa investeasca in tarile Europei de Est, in Rusia si Asia. O asemenea extindere economica, cu creare de debuseuri, era mai mult decat necesara si trebuia inceputa inca din anii ’90, dupa caderea comunismului, cand s-au creat conditii favorabile pentru lucrul asta. Slab jucat, foarte slab! Efectul acestor greseli e unul contrar, ca sa zic asa: incep sa se extinda economiile din Asia catre Europa si SUA! Fara ca Europa si SUA sa poata face ceva ca sa stopeze acest fenomen. Cel putin la ora actuala nu prea pot face mare lucru. Sa vedem pe viitor. Uitati-va la Rusia: Bulgaria deja a semnat agreement-ul cu Gazprom pentru proiectul South Stream, rivalul lui Nabucco care se tot amana, si se amana… Si uite asa creste influenta Rusiei in Balcani si in toata Europa! Rusia si China devin printre partenerii economici importanti ai Greciei (tara membra NATO!), atat in ceea ce priveste exporturile de produse, dar si, poate si mai important, importurile de produse! Americanii s-au facut ani de zile ca nu vad aceste lucruri, ca acum sa ajunga la mana Chinei… Ei, pur si simplu, au ignorat aceste realitati, subestimand aceste tari, dar, in schimb, supraestimandu-se peste masura.

Update – Consiliul European – intalnire Basescu – van Rompuy

Gandul

CONSILIUL EUROPEAN. Ce a negociat Băsescu pentru România la întâlnirea cu van Rompuy şi Barroso. Ultimele scenarii de buget făcute la Bruxelles. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Criza financiară care sperie marile ţări europene poate pune în dificultate România la masa mai-marilor UE, unde intră astăzi oficial în discuţie bugetul pe următorii şapte ani. După ultimele cifre vehiculate deocamdată neoficial a Bruxelles, înainte de Consiliul European care începe în această seară, unul din scenariile cele mai pesimiste cu care preşedintele Traian Băsescu a plecat ieri de la Bucureşti – aproximativ 40 de miliarde bani europeni pentru România în perioada 2014-2020 – riscă să devină cel mai optimist.

Un eşec al negocierilor nu este însă exclus, liderii europeni luând în calcul organizarea unui nou summit dedicat bugetului UE, la începutul anului viitor, variantă invocată public de cancelarul german Angela Merkel.

Negocieri unu la unu

Ultimele negocieri unu la unu au avut loc în această dimineaţă, când preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a chemat la negocieri fiecare şef de stat sau de guvern în prezenţa lui Jose Manuel Barroso. Traian Băsescu a intrat al doilea, după premierul britanic, David Cameron, de la care se aşteaptă cea mai vehementă opoziţie asupra bugetului.  Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie.

Scenarii de buget

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, se aşteaptă ca Herman van Rompuy să propună ca start în discuţiile de diseară o tăiere de 100 de miliarde faţă de varianta iniţială a Comisiei Europene. În acest scenariu apare un minus de încă 25 de miliarde faţă de tăierea pe care o avansase anterior, considerată inacceptabilă de toate ţările care speră la fonduri UE pentru infrastructură şi agricultură, între care şi România.
Această nouă variantă ar urma să limiteze şi mai mult banii pentru Dezvoltare Rurală (drumuri judeţene etc), favorizând însă plăţile directe, adică subvenţiile pe hectar pe care le primesc agricultorii. Un minus consistent ar apărea însă şi la aşa numitele fonduri de coeziune, adică banii pentru austostrăzi sau proiecte de mediu.

Gândul va transmite ultimele amănunte pe tot parcursul summitului.

UPDATE 16:11 Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „ca urmare a presiunii ţărilor contributoare net şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului”.

UPDATE 15:26 Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie. Anterior, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu declarase, pentru Mediafax, că s-a discutat varianta majorării cu 50 la sută a alocărilor pentru România în 2014-2020 – faţă de exerciţiul financiar precedent – prin pilonul „plăţi directe” al Politicii Agricole Comune.

UPDATE 14:45 Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenţia de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluţii pentru depăşirea recesiunii din UE.

UPDATE 12:45 Întâlnirea Băsescu-van Rompuy-Barroso s-a încheiat. Discuţiile au durat aproximativ 30 de minute. Serviciul de media al Comisiei Europene l-a titrat, vreme de o oră, pe preşedinte cu titulatura de premier în imaginile oficiale transmise în circuit intern şi publicate pe site-ul Comisiei.”

Romania Libera

VIDEO. Întâlnire Băsescu – Van Rompuy: Preşedintele Râmâniei ar fi cerut creşterea cu 50% a plăţilor la hectar

Preşedintele Traian Băsescu a cerut „în mod imperativ” în timpul întîlnirii de joi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, creşterea semnificativă a alocărilor pentru plăţile directe pentru fermierii români, spun surse europene citate de HotNews.ro. Băsescu vizează creşterea plăţii la hectar cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual.

Întrevederea de lucru a preşedintelui Traian Băsescu pe tema bugetului UE 2014-2020 cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,  a durat aproximativ 30 de minute, potrivit Mediafax.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului European, unde Van Rompuy şi Barroso au programate joi întrevederi pe tema bugetului 2014-2020 cu toţi cei 28 de şefi de state şi de guverne din ţările UE.

Preşedinţia nu va comunica joi detalii referitoare la discuţiile şefului statului cu liderii europeni, având în vedere că negocierea pe marginea bugetului este în desfăşurare.

În cursul serii urmează să înceapă şi reuniunea oficială a Consiliului European, până la acel moment fiind de aşteptat ca preşedintele Băsescu să aibă consultări şi cu alţi lideri din ţările membre.

Surse europene au precizat că întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu a fost a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Era de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Basescu a folosit aceasta expresie „tari donatoare”, criticata in media. Si mie mi se pare corect sa se spuna „tari contributoare”. Dar Basescu nu a lamurit de ce a spus „tari donatoare”…

Epilogul…

CONSILIUL EUROPEAN. Negocierile de la Bruxelles AU EŞUAT. Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese

DE citit neaparat

Intrucat aceasta postare a suscitat un interes deosebit din partea cititorilor blogului le recomand sa citeasca, integral si in original, urmatorul articol semnat Paul Krugman si publicat in The New York Times:

Fighting Fiscal Phantoms

Eu am spus in postare ca daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza. Dl. Krugman arata in articolul sau de ce SUA nu poate ajunge in situatia Greciei.

Iata ce se arata printre altele:

„You’ve heard the story many times: Supposedly, any day now investors will lose faith in America’s ability to come to grips with its budget failures. When they do, there will be a run on Treasury bonds, interest rates will spike, and the U.S. economy will plunge back into recession.

This sounds plausible to many people, because it’s roughly speaking what happened to Greece. But we’re not Greece, and it’s almost impossible to see how this could actually happen to a country in our situation.

For we have our own currency — and almost all of our debt, both private and public, is denominated in dollars. So our government, unlike the Greek government, literally can’t run out of money. After all, it can print the stuff. So there’s almost no risk that America will default on its debt — I’d say no risk at all if it weren’t for the possibility that Republicans would once again try to hold the nation hostage over the debt ceiling.

But if the U.S. government prints money to pay its bills, won’t that lead to inflation? No, not if the economy is still depressed.

Now, it’s true that investors might start to expect higher inflation some years down the road. They might also push down the value of the dollar. Both of these things, however, would actually help rather than hurt the U.S. economy right now: expected inflation would discourage corporations and families from sitting on cash, while a weaker dollar would make our exports more competitive.

Still, haven’t crises like the one envisioned by deficit scolds happened in the past? Actually, no. As far as I can tell, every example supposedly illustrating the dangers of debt involves either a country that, like Greece today, lacked its own currency, or a country that, like Asian economies in the 1990s, had large debts in foreign currencies. Countries with large debts in their own currency, like France after World War I, have sometimes experienced big loss-of-confidence drops in the value of their currency — but nothing like the debt-induced recession we’re being told to fear.

So let’s step back for a minute, and consider what’s going on here. For years, deficit scolds have held Washington in thrall with warnings of an imminent debt crisis, even though investors, who continue to buy U.S. bonds, clearly believe that such a crisis won’t happen; economic analysis says that such a crisis can’t happen; and the historical record shows no examples bearing any resemblance to our current situation in which such a crisis actually did happen.

If you ask me, it’s time for Washington to stop worrying about this phantom menace — and to stop listening to the people who have been peddling this scare story in an attempt to get their way.” (subl. mea)

Parca spuneam in comentarii ceva despre printing money si despre inflatie… 🙂 Parca nu m-am inselat… 🙂

noiembrie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 92 comentarii

Cat de serioasa e revista Nature…?

Ziare.com

Nature: Plagiatul este in sangele romanilor – isi are radacini adanci in epoca lui Ceausescu

Se arata ca:

Acuzatiile de plagiat care planeaza asupra policienilor romani sunt din nou dezbatute de jurnalistii britanici care au descoperit ca premierul Ponta si-a copiat lucrarea de doctorat.

Plagiatul pare endemic in Romania, scrie Nature, apreciind, intr-un editorial titrat „Repeat after me” (Repeta dupa mine – n.red.), ca furtul intelectual este in sangele romanilor si isi are radacini adanci in epoca lui Ceausescu.

Elena Ceausescu nu si-a luat bacalaureatul, insa sotul sau si-a folosit puterea pentru ca Universitatea din Bucuresti sa ii acorde acesteia titlul de doctor in chimie. Multe din lucrarile stiintifice care apareau semnate de sotia dictatorului erau redactate, de fapt, de alti cercetatori romani.

Cuplul Ceausescu a fost executat in ziua de Craciun, pentru acuzatii mult mai grave decat incalcarea eticii academice, mai noteaza Nature.

Jurnalistii subliniaza insa ca practica instituita de Ceausesti – de a se juca lejer si rapid cu principiile academice – s-a perpetuat in Romania post-comunista, macinata de coruptie.

Nature argumenteaza cu exemplul premierului Victor Ponta care „continua sa respinga evidentul – acuzatiile de plagiat care i se duc sunt bine intemeiate”. Totodata, britanicii isi exprima ingrijoarea ca oamenii de stiinta din tara noastra par sa nu realizeze ca plagiatul este o chestiune grava.

„Se insala. Plagiatul este ilegal, pentru ca este vorba despre furt intelectual, dar si moral, iar asta o stiu toti cei care isi bazeaza cariera si reputatia scriind lucruri originale”, adauga publicatia, atragand atentia ca plagiatul din mediul academic permite promovarea stiintifica bazata pe frauda.

In final, Nature face o trecere in revista a acuzatiilor de plagiat care-l vizeaza pe Ponta.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, in sedinta din 29 iunie, ca premierul a plagiat in lucrarea sa de doctorat, fiind propusa atunci Ministerului Educatiei retragerea titlului de doctor. Consiliul a fost insa dizolvat de ministrul interimar al Educatiei de la acea vreme, Liviu Pop.

Consiliul National de Etica este singurul care a spus ca teza de doctorat a premierului nu este plagiat, insa CNE un organism din subordinea Guvernului, iar componenta lui a fost schimbata tot de Pop.

Cea mai recenta decizie este cea a Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, care a stabilit ca premierul si-a copiat doctoratul.

Nature precizeaza ca, desi Universitatea Bucuresti ar trebui sa propuna retragerea titlului de doctor acordat lui Ponta, ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu – care ar trebui sa avizeze retragrea – s-a antepronuntat, precizand ca „acest caz este inchis”.” (subl. mea)

Iata ce titreaza si Romania Libera:

NATURE. Plagiatul este în sângele românilor: a început cu Elena Ceauşescu. Ponta respinge evidenţele

Interesant este ca publicatiile noatre au folosit acest titlu in care se spune ca plagiatul este in sangele romanilor, desi, daca citim articolul original din Nature, nu gasim o astfel de exprimare…:

Repeat after me

Daca insa asociem si punem semnul egal intre a avea in sange si endemic, luand expresia a avea in sange cu intelesul a fi obișnuit cu ceva atunci am putea avea totusi o apropiere intre sensurile celor doua cuvinte, desi nu inseamna chiar acelasi lucru, dar exprima intr-un fel acelasi lucru. De la aceasta apropiere intre sensurile lui a avea in sange si endemic voi porni in a spune cele de mai jos. Pentru ca trebuie sa iau in considerare, pentru o analiza corecta, tot ansamblul: si ceea ce spune presa noastra si ceea ce a spus Nature. Deci ce ar rezulta din acest ansamblu?

Ceea ce ma frapeaza pe mine este tipul de argumentatie pe care il foloseste revista Nature. Acesta ar suna cam asa:

  1. John e criminal si
  2. John e american

Din 1 si 2 rezulta ca americanii sunt criminali, au criminalitatea in sange sau criminalitatea e endemica in SUA. Deci:

  1. Elena Ceausescu a fost romanca si
  2. Elena Ceausescu a plagiat

Din 1 si 2 rezulta ca romanii au plagiatul in sange, plagiatul este endemic in Romania.

Ce parere aveti? Eu cred ca si un licean, si nu dintre cei mai buni elevi la invatatura, ar putea cu usurinta sa constate ca cei de Nature au probleme serioase in privinta logicii. Parerea mea este ca cei de la Nature ar trebui sa aprofundeze mai bine patratul logic al lui Boethius. Nu, nu sunt lucruri complicate: se invata, daca am inteles bine, in liceu. Ar afla ca exista propozitii aflate in raport de subalternare. Inteleg ca pentru cei de la Nature, revista cu pretentii academice, lucrul asta e foarte greu de inteles, de aceea va trebui sa explic mai pe larg, asa cum face un profesor la clasa:

Daca propozitia Unii S sunt P e adevarata nu se poate trage nicio concluzie despre valoarea de adevar a propozitiei Toti S sunt P . Daca propozitia Unii S sunt P e falsa implica faptul ca propozitia Toti S sunt P e falsa. Pe cale de consecinta logica: daca propozitia Unii americani sunt criminali e adevarata nu se poate trage nicio concluzie despre valoarea de adevar a propozitiei Toti americanii sunt criminali. Daca propozitia Unii romani sunt plagiatori e adevarata nu se poate trage nicio concluzie asupra valorii de adevar a propozitiei Toti romanii sunt plagiatori. Cu totul altceva este cand pui problema interiogativ, ceea ce Nature nu face: Unii americani sunt criminali, sunt Toti americanii criminali? E cu totul altceva.

Nature, revista cu pretentii academice, e clar? Ai inteles? Mai trebuie sa reiau exemplu sau sa dau si alte exemple? 😆 Glumesc, desigur…

Daca e clar, sa trecem la partea a doua. Un alt lucru care ma frapeaza este urmatorul: daca Elena Ceausescu a plagiat, i-au facut altii tezele de doctorat de ce nu a protestat atunci mediul academic din Occident? Daca citim pe Wikipedia (in engleza!!):

Elena Ceaușescu

observam ca vorbeste despre rumori… Pe de alta parte se arata:

„Most of the respected academic institutions and universities in the West refused to acknowledge her alleged academic merit.[12] She was made a member of the Illinois Academy of Sciences. Elena Ceauşescu later complained that she never heard of Illinois and that the membership was given by the „dirty Jew”.[12] President of the Academy of Sciences was Jewish-American chemist Emanuel Merdinger at that time. She allegedly obtained these awards with money, instead of merit.[12]” (subl. mea)

Dar se arata si ca:

„After the Revolution of 1989, several scientists have claimed that Elena had forced them to write papers in her name.[1] Claims have also arisen that the university gave her the honor of the doctorate solely because of her political position.” (subl. mea)

Deci dupa Revolutie… Insa iata ce se arata pe acest site:

Elena Ceauşescu a făcut facultatea la seral şi doctoratul. Ionel Haiduc: N-ai cum să ştergi numele Elenei Ceauşescu din literatura ştiinţifică.

din care citez:

A fost un congres de chimie macro-moleculară la Bucureşti, cred că în 1983, la care au venit vreo trei sau patru laureaţi Nobel. La deschidere, a vorbit Elena Ceauşescu, de pe poziţia politică, despre pacea mondială, bla bla bla… După pauză, era programată o conferinţă plenară pe temă de chimie: un laureat Nobel şi ea. Elena Ceauşescu a plecat. Laureatul Nobel şi-a ţinut discursul, iar conferinţa ei a fost prezentată de un tânăr, Bordeianu, care era colaboratorul ei, un chimist bun care, după 1989, a plecat în America. A doua zi, în ziare, a fost prezentată „conferinţa plenară a tovarăşei Elena Ceauşescu”. Noi, chimiştii, ştiam ce se întâmplă, dar ce puteai să comentezi? Ea s-a dus atunci în vizită, alături de soţ, la nu ştiu ce CAP-uri. Cât timp a durat restul lucrărilor ştiinţifice, vreo trei zile parcă, n-a mai dat un minut pe acolo.” (subl. mea)

Daca Elena Ceausescu plagiase, cum au acceptat atunci sa vina la congresul respectiv, laureati Nobel…? Si nu unul, ci vreo 3 sau 4, in conditiile in care Elena Ceausescu a luat cuvantul in deschidere si urma sa participe si la o conferinta pe tema strict de specialitate, cu un discurs pe teme de chimie – „un laureat Nobel si ea„. Oare la vremea respectiva nu s-a stiut ca altii i-ar fi facut teza de doctorat, ca e vorba de plagiat… (daca o fi adevarat…)? Cred ca s-a stiut, tinand cont de ce ne spune Wikipedia, si anume ca multe dintre institutiile si universitatile academice respectabile din Vest au refuzat sa-i recunoasca asa zisele merite stiitifice. Multe dintre ele, nu toate!! Cu laureatii Nobel cum ramane…? Pentru ca nu ar fi trebuit sa accepte sa vina la Bucuresti in atari conditiuni, adica daca era cu participarea Elenei Ceausescu! Multe dintre ele, nu toate!! Multe au acceptat plagiatul Elenei Ceausescu, sau cum…? Daca e asa atunci complicitatea acestor multe e evidenta! Adica unele (si pot fi multe, nu? Observati ca nu am zis toate) institutii si universitati academice din Vest au acceptat sa-i recunoasca meritele stiintifice!! Or, asta se cheama complicitate la furt intelectual!! Sau nu…? De ce oare…? De ce oare au acceptat…?

Arrival ceremony for President Ceausescu of Ro...

Arrival ceremony for President Ceausescu of Romania, south balcony of the White House (Photo credit: Wikipedia)

Interesant mai este si un alt aspect. Uitati-va la pozele de pe site-ul pe care l-am vizualizat… Spre exemplu cand Ceausescu a fost primit de Regina Angliei, Regina Danemarcei, Regina Suediei, Regina Norvegiei… Observati onorurile neobisnuite cu care, un republican (caci Romania era si atunci republica), un Presedinte comunist este primit de marile capete incoronate ale Europei. Faptul ca a fost in celebra caleasca impreuna cu Regina Angliei, rezulta ca Regina la tratat ca fiind de acelasi rang, adica l-a tratat ca pe un rege!! Pe un Presedinte comunist!! Uitandu-ma la aceste poze ma gandeam in felul urmator: sa presupunem ca cineva sufera brusc o amnezie profunda si vede aceste poze. Cred ca s-ar fi intrebat nu cine e regina, ci s-ar fi intrebat: cine e oare domnul acesta…? Regele…? Parca nu…? Cine sa fi oare acest domn…? Trebuie sa fie o persoana foarte, foarte importanta! 😆 Pai, uitati-va la Dl. Basescu: se plimba singur p-acolo si nimeni nu-l prea lua in seama si faceti o comparatie cum era primit Ceausescu, un Presedinte comunist!! Si de cine era primit!! De ce oare…? Adica un Presedinte comunist si nevasta-sa, care a parasit scoala la 14 ani, academician, doctor, inginer, despre care se stia ca toate aceste titluri sunt o facatura, erau primiti, la rang de rege, de catre marile capete incoronate ale Europei! Repet: este un lucru cu totul neobisnuit ca un Presedinte comunist sa se plimbe in caleasca cu Regina Angliei, in public!! Ca sa intelegem ce onoruri i-a dat Regina Angliei lui Ceausescu si sotiei sale cred ca trebuie sa citim acest articol si sa facem comparatia:

Prima Doamna a Frantei nu are dreptul de a o intalni pe Regina Marii Britanii

Se arata, printre altele, ca:

In timp de Francois Hollande este in vizita in Marea Britanie, urmand sa se intalneasca cu Regina Elisabeta a II-a si printul Philip, partenera sa, Valerie Trierweiler a ramas acasa.

Motivul este ca Prima Doamna a Frantei nu este binevenita la Palatul Buckingham. Pentru a o intalni pe regina, „nu trebuie sa traiesti in pacat”, comenteaza Voici, ilustrand unul dintre principiile monarhiei britanice.” (subl. mea)

Aceeasi Regina era si pe vremea lui Ceausescu. Daca Regina nu si-a schimbat intre timp normele valorice, atunci singura concluzie logica si de buna credinta care s-ar putea trage este ca o considera pe Elena Ceausescu de o inalta moralitate! Nu mai vorbesc atunci cum era privit Ceausescu – un om de o moralitate absoluta! Dar altceva mai e interesant. Observati cum e tratat republicanul si socialistul Hollande, Presedintele Frantei, si cum a fost tratat comunistul Ceausescu de mai sus zisa Regina!! Nu mai vorbesc de faptul ca Regina i-a retras toate decoratiile dupa ce a murit… Ca unii intreaba daca poti sa ai incredere in Victor Ponta. Dar in Regina Angliei poti avea incredere? 😀

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

In final trebuie sa remarc, inca o data, modul deformat in care a fost prezentat in presa noastra continutul articolului din Nature. De aceea acest articol din Nature trebuie citit neaparat in original. Acolo se arata in felul urmator:

„Plagiarism seems to be disturbingly prevalent among the European political class and in Romanian academia, but cases continue to pop up everywhere.” (subl. mea)

si nu se spune ca romanii ar avea in sange plagiatul:

„Against this backdrop, it is easy to see why Romania’s excellent scientists — and there are many of them — choose to work mostly outside the country.”

Este regretabil modul deformat in care s-a prezentat acest articol din Nature in presa noastra, cel putin din ce am citit (dar si la televizor am vazut acelasi titlu), un mod deformat din care poti trage (si) concluzii gresite.

As fi preferat ca presa noastra sa fi „plagiat”, cu citat si indicarea sursei, tot articolul din Nature.

august 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stiri

Iata ce am citit in Gandul:

Traian Băsescu, în vizită în Covasna şi Harghita

Se schimbă procedura pentru vizele temporare în SUA

Victor Ponta: „Traian Băsescu mi-a băgat cuţitul pe la spate. Poporul o să-l urască la fel ca pe Ceauşescu”

Iata ce se arata:

„Premierul Victor Ponta i-a atacat astăzi, într-o conferinţă de presă ţinută la Târgu Jiu, pe procurorii care instrumentează megadosarul „Referendumul”, susţinând că cercetările lor sunt nedemocratice, pentru că oamenii „trec printr-un sentiment de teroare”.

„Tot ce se întâmplă acum cu anchetele procurorilor de la DNA nu este normal. Au creat realmente un sentiment de teroare naţională, iar acest lucru este profund nedemocratic. Aşa ceva nu se va face niciodată sub autoritatea mea, ca ministru al Justiţiei. Nu cred că trebuie să tăcem din gură când este vorba despre astfel de abuzuri, tăceam în anii `80, nu acum. Nu cred că domnul Antonescu a greşit cu ceva sau că îngrădeşte justiţia, el doar a pus nişte întrebări la care se cer nişte răspunsuri

Totodată, primul-ministru al României l-a atacat şi pe Traian Băsescu, despre care a spus că „i-a înfipt cuţitul pe la spate”.

„Ce m-a deranjat pe mine la domnul Traian Băsescu nu a fost faptul că m-a apostrofat în public, ci faptul că mi-a băgat cuţitul pe la spate, ceea ce e o diferenţă fundamentală, între a spune public ceva unui om şi a-i băga cuţitul pe la spate, e o mare diferenţă. Eu unul o simt cel mai bine, să ştiţi. Ce ţară vrea să conducă domnul Băsescu, ţara celor care dacă votează contra lui sunt anchetaţi? Fac un apel către domnul Traian Băsescu – acesta să ţină cont de cei 7,5 milioane de oameni care au votat împotriva lui. Dacă îi mai şi anchetează, ura lor o să crească şi vor ajunge să-l urască la fel cum l-au urât pe Ceauşescu”, a mai spus el.

În aceeaşi declaraţie, premierul României a vrut să clarifice şi relaţia lui cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, dorind să se înceteze cu speculaţiile privitoare la eventualele neînţelegeri dintre cei doi.

„O spun acum pentru că vreau s-o lămuresc de tot. Mă înţeleg excepţional de bine cu preşedintele interimar. Eu coabitez excelent cu domnul Crin Antonescu, nu avem niciun fel de neînţelegere”, a conchis Victor Ponta.”

Stau si ma intreb cum ar fi posibila o eventuala coabitare cu Traian Basescu… Foarte greu de spus…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 17, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Parerea mea…

… la:

CHESTIA ZILEI: Democraţie de curte

de Cristian Tudor Popescu

Iata ce se arata:

„1. Românii au votat. Referendumul a fost capsulat cu un cvorum de 50% plus unu din 18 milioane şi ceva. Curtea Constituţională votează. Are şi ea un „cvorum”, majoritatea simplă 5 la 4 este înlocuită cu majoritatea 6 la 3. Datorită sau din cauza cvorumului, referendumul a fost boicotat. CCR consideră boicotul legal şi democratic. Atunci, un boicot în cadrul CCR, judecători care refuză să voteze, ar fi legal şi democratic?

2. Este democratic ca votul a 9 români să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români? Dacă răspunsul este da, atunci nu era mai bine să nu mai fie întrebaţi degeaba oamenii şi să hotărască, în cazul suspendării preşedintelui de către Parlament, numai Curtea Constituţională dacă îl demite sau nu?”

La prima chestiune…

Intrebarea din final suna asa: „Atunci, un boicot în cadrul CCR, judecători care refuză să voteze, ar fi legal şi democratic?”.

Raspuns: Nu este legal. In ceea ce priveste CCR nu are sens sa vorbim daca e sau nu democratic.

Justificarea raspunsului

In primul rand ar trebui sa spun ca un cetatean roman nu este obligat prin lege sa se prezinte la vot, cum nu este obligat nici sa voteze. Deci, mai simplu spus, a merge sau nu la vot este lasat la latitudinea cetateanului: daca doreste sa mearga sa voteze, se duce sa voteze; daca nu, atunci poate foarte bine sa nu mearga la vot. Deci cetateanul nu are ca atributie cetateaneasca, conferita de lege, sa se prezinte la vot. Cuvantul atributie are, in limba romana, sensul de insarcinare, obligatie, sarcina, munca data cuiva spre indeplinire. Spre exemplu, se vorbeste de atributii profesionale, conferite de fisa postului, care sunt obligatii profesionale pentru angajat. In cazul in care nu le indeplineste, le indeplineste defectuos sau si le depaseste,  patronul poate sa-i aplice o sanctiune.

In cazul CCR e vorba de atributii!! Si nu orice fel de atributii, ci atributii conferite de Constitutie. Art.146 – Atributii, din Constitutie, al. i)., spune in felul urmator:

„vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia” (subl. mea)

Deci vorbim de o atributie a CCR in cazul acesta! Care ar trebui sa se aplice pentru toti Judecatorii CCR pentru ca toti Judecatorii CCR sunt egali intre ei. Adica nu pot exista, din cei 9 Judecatori, unii care sa aiba in atributii sa confirme rezultatele referendumului prin vot si altii care sa nu aiba aceasta atributie si sa poata sa nu voteze. Cu alte cuvinte nu pot exista judecatori care sa aiba obligatia sa voteze in timp ce alti judecatori sa nu aiba aceasta obligatie (si, drept consecinta, daca vor atunci voteaza, daca nu vor, nu voteaza) pentru ca ar insemna ca nu mai exista egalitate intre Judecatorii Curtii in privinta atributiilor. Or, Seneca ce spunea? Seneca spunea:

Temeiul dreptatii e doar egalitatea.”

Deci daca Judecatorii Curtii nu ar fi egali intre ei in ceea ce priveste atributiile lor (in cazul pe care-l discutam: cu privire la confirmarea referendumului), CCR n-ar mai putea infaptui dreptatea. Iar lucrul acesta se aplica si in conditiile in care, sa zicem, Presedintele CCR ar fi primul intre egali. Chiar daca ar fi asa,  el este egal cu ceilalti membri ai Curtii in privinta acestei atributii.

La a doua chestiune

E o exprimare ambigua: „Este democratic ca votul a 9 români să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români?” (subl. mea). Votul cuiva nu poate inlocui votul altcuiva. Dar daca s-ar pune problema asa: „Este democratic ca cei 9,8 milioane români, care nu s-au prezentat la vot si nu au votat, să înlocuiască votul a aproape 9 milioane de români”?

Ca sa fixam ideile, sa presupunem ca avem 100 de oameni care voteaza ceva si voteaza toti cei 100. Fie rezultatul acestui vot in felul urmator:

  1. 45 voteaza pentru acel ceva;
  2. 25 voteaza contra;
  3. 30 se abtin de la vot.

Ce putem spune? Este foarte clar ca despre cei din prima si a doua categorie putem spune sigur urmatoarele: 45 de persoane vor acel ceva, motiv pentru care au votat pentru; 25 de persoane nu vor acel ceva, motiv pentru care au votat contra. De observat ca cei din prima si a doua categorie au votat! Ce am putea spune despre cei 30 care s-au abtinut? Doresc acestia, oare, acel ceva care a fost motivul votarii sau nu doresc acel ceva? Este limpede ca despre acestia nu poti sa spui un lucru, cel putin un lucru sigur. Deci nu poti trage nicio concluzie privitoare la acestia. Din aceasta cauza, aceste 30 de abtineri nu pot fi luate in considerare in ceea ce priveste rezultatul votarii. Pentru ca ar fi cu totul nedrept sa aduni cele 30 de abtineri cu cele 25 de voturi impotriva (adica sa aduni merele cu lalelele!) si sa tragi concluzia ca 55 sunt impotriva si 45 pentru si de aici sa reiasa ca rezultatul votarii ar fi impotriva acelui ceva. Cu alte cuvinte, abtinerea nu poate inlocui votul! Iar rezultatul votarii se face in baza numarului de voturi valabil exprimate, nu in baza numarului de abtineri!  Nu se poate spune, spre exemplu: „m-am abtinut, deci sunt impotriva”. Cuvantul abtine are sensul, in limba romana, de „A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate”. Cu alte cuvinte, cel care se abtine se tine departe de votare, de aceasta activitate. Deci rezultatul votarii nu se poate stabili in baza a cati s-au abtinut, a numarului de abtineri. Deci abtinerea de la vot a 9,8 milioane de romani nu are vreo relevanta asupra rezultatului votarii. Relevante sunt voturile, adica cei care au votat, mai precis numarul de voturi valabil exprimate – numai in baza acestora trebuie sa se stabileasca rezultatul votarii si doar acestea au relevanta in ceea ce priveste confirmarea rezultatului referendumului.

Din categoria „Iulia Motoc”…

Photo of Iulia Antoanella Motoc

Photo of Iulia Antoanella Motoc (Photo credit: Wikipedia)

Bine, bine mi se va replica, dar daca din cei 100, in conditiile in care toti voteaza, 1 (o persoana) voteaza impotriva si 99 de persoane se abtin? Deci Traian Basescu se reintoarce la Cotroceni! Atunci cum e Motanel? Pai… asta e din categoria „Iulia Motoc”, desigur… 😆

Daca votul a 9 romani inlocuieste votul a aproape 9 milioane de romani… Dar daca 9 romani merg la vot si 9 milioane nu merg, mai inlocuieste?

Problema nu e atat de simpla precum pare la prima vedere. Eu mai si glumesc, sper ca D-na Motoc sa aiba simtul umorului, dar iata ce spune domnia sa pe blogul personal:

Adam Michnik- Noi disidentii suntem priviti ca o sleahta de nebuni

Arata, printre altele, ca:

„Este prea devreme sa se poate scrie despre crizele democratice din Europa de Est dupa mai mult de douazeci de ani de la caderea formala a regimului totalitar care a purtat numele de comunism.” (subl. mea)

Depinde! Depinde daca avem unitatea formei si a continutului!! (Hegel). In caz contrar…

In caz contrar, daca aceasta cadere a comunismului a fost doar formala si nimic mai mult, rezulta cu necesitate ca, privitor la Romania, regimul Basescu continua pe fond, in continut, regimul comunist, ca e doar o alta forma a regimului comunist si doar „democratizarea indusa de Uniunea Europeana, dupa adoptarea criteriilor de la Copenhaga” il face sa nu semene, nu cu regimurile „autoritare similare unor state din America Latina”, sunt prea departe de noi si nici nu au cunoscut comunismul, ci cu regimul Ceausescu! Care e mult mai aproape de noi decat America Latina!! Atunci si asa zisa „disidenta” a lui Traian Basescu fata de rusi e una doar formala, ca pe vremea lui Ceausescu (deoarece Ceausescu tot un comunist inveterat era, cu toata „disidenta” lui). Mai ales ca Traian Basescu a fost el insusi un comunist, a crescut, a fost educat pe vremea comunismului, a trait bine pe vremea comunismului, din cate inteleg, a declarat, cand cu campania din 2004 daca nu ma insel, ca e comunist. Deci si condamnarea comunismului, pe care a facut-o, ar fi una doar formala. Deci, privit in continutul sau, Basescu n-ar face parte din sleahta de nebuni superbi si teribili a lui Adam Michnik, ci doar, desigur, formal. Si atunci daca problema demiterii lui Basescu e doar una politica, atunci Basescu nu trebuie sa se intoarca la Cotroceni!

Si atunci… se va intoarce sau nu Basescu la Cotroceni?

Îngerul
mereu îsi duce mîna la beregata
mereu îsi duce mîna la beregata.

Nichita Stanescu

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 16, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amalgam

Iata ce ne spune Romania Libera:

Raid NATO în Pakistan: Comandantul forţelor aliate promite o anchetă aprofundată

Udrea: Ministerul Dezvoltării se ocupa în trecut de unele investiţii de-a dreptul trăznite

Avocat american: DSK, posibilă victimă a unui complot pentru a fi „distrus politic”

Gandul:

Băsescu a inaugurat noul centru al Notariatului. În faţa cui a exclamat preşedintele: „A, eşti şi tu aici!”.

Iata un articol realmente interesant. Sincer, parca n-am mai auzit de asa ceva:

ANGAJAREA PE ZODII. „Nu vrem scorpioni sau fecioare, ci capricorni, peşti şi balanţele”. Întrebarea unui internaut: „Sunt un leu magnific, am şanse la un post de lider?”

Care sunt dedesubturile?

ROMÂNII, IRONIZAŢI DIN NOU ÎN FRANŢA. Soluţia „salvatoare” pentru naţionala de fotbal: un căpitan român: „Îţi imaginezi? Vă rog, daţi-mi mingea, pentru copii. Asta va face un român”. VIDEO

Reactia Ministerului de Externe:

Romania Libera:

Baconschi: Este revoltătoare identificarea persistentă a românilor cu cerşetoria

Iata si un interviu care merita, fara indoiala, sa fie citit si din care reiese ca:

Ceausescu a fost obligat sa-si plateasca datoriile!! FMI a actionat asa ca sa produca nemultumire interna si sa iasa lumea in strada!!!

Interviu cu Annely Ute Gabanyi, cercetătoare

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

de SABINA FATI

Interviul este incendiar!!!!! Merita citit!!

noiembrie 26, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

O exprimare nefericita

Zilele trecute am citit in Mediafax urmatorul articol:

Ponta: Colaboratorii lui Ceauşescu pot fi iertaţi, slugile lui Băsescu nu au scuze

Iata ce se arata:

„Ponta a afirmat, întrebat despre rolul CNSAS, că nu crede că oamenii ar trebui să răspundă politic pentru că au colaborat cu fosta Securitate, ci a trebui să o facă pentru demagogia şi incosecvenţa arătate după 1989.

El a adăugat că a fost prea tânăr la Revoluţie pentru a-şi permite să îi judece pe cei care au colaborat cu regimul comunist.

„Lipsa de simpatie dintre mine şi domnul Voiculescu nu este generată de ceea ce a făcut înainte de 1989, ci de ce a făcut în 2004”, a precizat Ponta pentru Gândul.

El a arătat că este anormal ca în 2012 oamenii să fie judecaţi pentru ce au făcut înainte de 1989, în loc să fie judecaţi pentru ce au făcut după Revoluţie.

„Colaboratorii lui Băsescu nu au nicio scuză. Marii intelectuali care tac din gură la toate ticăloşiile ca să primească vreun loc la ICR, să primească bani pentru o traducere în limba papuaşă sau un post de consul prin vreun oraş însorit nu au nicio scuză. Dacă pe vremea lui Ceauşescu spuneai că nu se putea altfel, acum sunt slugi, nu colaboratori. Este diferenţa dintre colaboratorii unui regim pe care nu puteai să îl învingi şi slugile unui regim pe care poţi să îl combaţi deschis. Colaboratorul dinainte de 1989 cred că poate fi iertat, dar sluga şi trădătorul din 2012 nu poate fi iertat”, a afirmat Ponta.

El a spus că, de exemplu, Monica Macovei nu ar trebui judecată pentru faptul că a fost procuror în vremea lui Ceauşescu, ci pentru „minciunile şi demagogia” de astăzi.”

In primul rand trebuie sa constat cu o oarecare tristete ca astfel de afirmatii facute de liderul PSD vin in sprijinul asertiunii D-lui Basescu, si anume ca Dl. Ponta ar fi imatur din punct de vedere politic. Intr-adevar, Dl. Ponta pare prea tanar… Si stau si ma gandesc cu mult mai multa luare aminte la ceea ce spunea Dl. Iliescu, fost Presedinte al Romaniei, despre Victor Ponta:

Iliescu: Ponta se profilează premier, dar n-are experienţa lui Năstase, care ar fi cel mai bun la toate

Iata ce se arata, printre altele, in acest articol:

„Ion Iliescu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că Victor Ponta se profilează ca premier, „având dinamism şi spontaneitate, dar şi anumite goluri, pentru că tinereţea înseamnă multe”.

„Sigur că se profilează varianta cu Ponta premier. Fiecare generaţie îşi aduce contribuţia proprie la un moment dat, iar Ponta are dinamism şi spontaneitate. Tinereţea înseamnă multe, inclusiv anumite goluri. Toţi am trecut în viaţă prin asta”, a spus Ion Iliescu.

El a adăugat că Ponta nu are experienţa lui Adrian Năstase, care „a acumulat o experienţă pe care nu oricine o are”.

Ponta are timp să acumuleze. Năstase ar fi omul cel mai bun la toate. Numai că nu prea mai vrea să-şi asume o astfel de responsabilitate (cea de premier – n.r.)”, a afirmat Ion Iliescu. […]

Întrebat dacă nu era mai oportun ca PSD, PNL şi PC să meargă separat la alegerile locale, Ion Iliescu a răspuns: „Ar fi fost mai simplu ca fiecare să meargă singur, apoi să facă o alianţă. Dar a fost o conjunctură, în bătălia cu adversarul comun, Traian Băsescu„. ” (subl. mea)

In primul rand trebuie spus ca declaratia D-lui Ponta este inutila, in sensul ca nu aduce, din punct de vedere politic, niciun castig partidului sau, nici macar un plus de simpatie. Dar este o greseala de abordare a intregii probleme si s-a dovedit ca Dl. Ponta a fost cat se poate de neinspirat. Domnia sa trebuia sa atace altceva, si lucrul acesta ar fi avut sens: inmultirea numarului de nostagici dupa comunism in conditiile unei guvernari de centru-dreapta! Tocmai lucrul acesta trebuia evidentiat pentru ca reprezinta o bila neagra pentru actualul guvern si pentru Dl. Basescu. A face insa o comparatie prin care se sugereaza ca a fost mai bun regimul comunist – un regim dictatorial, care e responsabil de crime si atrocitati la adresa oamenilor – fata de actualul regim democratic din tara noastra, asta in conditiile in care Romania e membra a Uniunii Europene si a NATO, in conditiile in care in vecinatatea sudica a Europei regimurile dictatoriale din tarile arabe (asemanatoare cu cel al lui Ceausescu!) sunt inlaturate, inclusiv printr-un efort al NATO, cum se intampla in Libia, reprezinta o eroare politica destul de serioasa! Ca Dl. Ponta era prea tanar atunci, pe vremea comunismului, nu e nicio problema. Insa asta nu e o scuza pentru a face erori politice. Mai mult, domnia sa ar fi putut sa se edifice si sa citeasca in legatura cu regimul comunist. Ii recomand sa citeasca de la inceput si pana la sfarsit romanul Cel mai iubit dintre pamanteni de Marin Preda. Dupa Dl. Ponta regimul comunist nu a avut slugi, ci colaboratori. Regimul actual, adica regimul Basescu, are slugi. Lucrul asta sugereaza ca regimul comunist a fost mai bun decat cel actual. Cam simplut mod de gandire pentru cineva care are ambitia de a ajunge in viitorul apropiat prim-ministru. Daca ai fost prea tanar, de asa maniera incat nu stii cum a fost regimul comunist, cel mai bun lucru e sa te documentezi si sa mai pui mana pe o carte. Macar din curiozitate. Ceea ce Dl. Ponta dovedeste, prin afirmatiile sale, ca nu face.

Dupa care domnia sa face o gafa absolut monumentala:

„Este diferenţa dintre colaboratorii unui regim pe care nu puteai să îl învingi şi slugile unui regim pe care poţi să îl combaţi deschis. Colaboratorul dinainte de 1989 cred că poate fi iertat, dar sluga şi trădătorul din 2012 nu poate fi iertat.”

Pai cum e D-le Ponta cu dizidenta D-lui Iliescu? Vreti sa spuneti ca si Dl. Iliescu a fost colaborator al regimului comunist? Asta in conditiile in care Dl. Iliescu s-a opus pe fata politicilor lui Ceausescu, fiind marginalizat de catre acesta? Sau si Dl. Iliescu a fost un fel de sluga…?

Apoi, lucru grav pentru un lider al unuia din cele mai importante partide din Romania, Dl. Ponta da deja sentinte: domnia sa indica pe cel care poate fi iertat si pe cel care nu poate fi iertat. Lucrul este grav pentru ca o astfel de atitudine indica subminarea statului de drept din Romania. S-a legat de Monica Macovei, indicand pentru ce trebuie si pentru ce nu trebuie sa fie judecata. Nu l-am auzit pe Ceausescu facand astfel de declaratii publice, dand indicatii referitoare la o anumita persoana pentru ce trebuie si pentru ce nu trebuie acea persoana sa fie judecata. Il aud, in schimb, pe Dl. Ponta facand astfel de declaratii. Absolut nedemocratice. Nici macar cand a fost criticat in plin Congres al partidului de catre Constantin Parvulescu, Ceausescu nu si-a permis sa spuna despre acesta ca trebuie judecat pentru critica pe care i-a facut-o! Nu-mi este draga Monica Macovei, dar a spune ca trebuie judecata: „pentru „minciunile şi demagogia” de astăzi” mi se pare chiar o incitare la ura. In niciun caz nu e vorba de un mod de a combate democratic pe cineva. Ci, mai degraba, un mod de a gandi gen Ianukovici… Numai ca relatiile Ucrainei cu Uniunea Europeana au de suferit. Eu sper sa n-aiba de suferit, in conditiile in care Dl. Ponta va ajunge premier, relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana, Romania fiind si stat membru al Uniunii Europene.

Partea proasta la Dl. Ponta nu e tineretea, ci simpatiile pro-Fidel Castro, pro-Che Guevara, pe care, nu o data, ni le-a impartasit. Dl. Ponta a si declarat ca ceea ce nu e in regula in Romania este sistemul. Partea proasta e ca domnia sa viseaza un sistem dictatorial, de tip comunist, poate chiar si de tip stalinist, daca e sa judecam dupa aceste afirmatii.

Dar vreau sa cred ca aceste afirmatii nu sunt altceva decat o exprimare nefericita. Din pacate pentru PSD si pentru Dl. Ponta personal ele se constituie intr-o bila neagra.

Pacat!

Acum cateva zile Dl. Adrian Nastase ne invita sa comentam cum vedem anul electoral 2012, pe ce anume se vor axa dezbaterile, etc. Dupa parerea mea, astfel de declaratii, precum cele ale D-lui Ponta, vor da apa la moara actualei puteri. Partea proasta pentru PSD si pentru USL, bineinteles, este ca reprezentantii Puterii au posibilitatea sa vina cu exemple concrete! Spre exemplu ar putea sa sustina, pe baza acestei declaratii, ca PSD este impotriva statului de drept, ca sustine cu caldura arestarile arbitrare daca ar ajunge la Putere. Ca ar fi un regim ce ar aduce deservicii majore Romaniei, precum cel actual din Ucraina. Ca defapt asta e proiectul sustinut de PSD, restul demagogie pura. Ar putea sa sustina ca vinovate pentru „degradarea „calitatii” dialogului social” sunt tocmai astfel de afirmatii, precum cele facute de Dl. Ponta, care deja da indicatii referitoare la cine e vinovat si cine nu, la cine trebuie judecat si cine nu trebuie judecat si pentru ce trebuie judecat, mai dihai decat Ceausescu! Eu chiar stau si ma intreb: de ce acest partid mare, PSD, reuseste atat de bine sa-si bata cuie-n talpa? Nu de alta, dar un cui in talpa te jeneaza la mers. Nu de alta, dar un cui in talpa PSD il face fericit pe Dl. Basescu, care jubileaza cand aude astfel de traznai! Si pe urma toata lumea se mira de ce a castigat Basescu! Nu-mi fac iluzii: daca PSD ar raspunde la toate acestea ca si regimul Basescu a facut arestari arbitrare, s-ar confirma faptul, luandu-ne dupa astfel de declaratii, ca un eventual regim USL n-ar fi mai bun decat actualul regim.

Stiu ca nu conteaza, dar declaratiile D-lui Ponta m-au suparat foarte tare!

😦

 

octombrie 20, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii