Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Care e parerea Dvs.?

M-au obsedat zilele acestea unele lucruri si se spune ca e bine sa scrii, sa spui si altora, ca sa scapi de obsesii… M-au obsedat… Adica, vreau sa spun, m-am gandit mai mult la ele… Dar asta nu inseamna ca am si ajuns la o concluzie, cu atat mai putin definitiva… Dar sa incepem.

Iata ce scria Eugen Ovidiu Chirovici pe blogul sau:

Exercitiu de imaginatie

Se arata ca:

Un exercitiu simplu: imaginati-va ca lumea ar fi un sat cu doar o suta de locuitori. Dintre acestia, de exemplu, doar unul ar avea diploma universitara iar saptezeci ar fi analfabeti sau semianalfabeti.

Jumatate ar suferi de foame si doar 12 ar beneficia de asistenta medicala curenta. Vestea buna este ca, desi dezolant, viata acestui sat ar fi mai buna decat in urma cu o suta de ani si mult mai buna decat in urma cu 200 de ani.

Vestea proasta este ca in urma cu cincizeci de ani, insa, “satul” era mai prosper: “doar” patruzeci de locuitori sufereau de foame si 15 beneficiau de asistenta medicala curenta.

Explozia demografica a zonelor sarace – Asia, Africa, America de sud – si declinul demografic din zonele prospere – USA si Europa de vest – deterioreaza tot mai mult de la an la an acesti indicatori globali.

De aici si mitul urban al unui viitor de tip Mad Max, cu oamenii care se sfasie pentru putinele resurse lasate in urma de generatia baby-boom, cea mai risipitoare din istorie.”

Si acolo e un singur raspuns:

Corina

Buna ziua! Sa inteleg ca dumneavoastra vedeti lumea in contextul unei situatii malthusiene? Sincer, curiozitatea de a va vizita site-ul, mi-a fost starnita in urma asocierii numelui dumneavoastra cu masonii din presa online. Credeti ca este un lucru destructiv faptul ca zonele defavorizate cunosc crestere demografica, sau mult mai destructiv este faptul ca unii oameni detin sume colosale de bani care ar putea asigura traiul mult mai multor oameni? Se ia in considerare o suprapopulare a planetei, dar cine decide cine supravietuieste si nu? Cel care se adapteaza supravietuieste, corect, dar unde raman valorile morale, fraternitatea? Toate speciile traiesc in armonie, noi oamenii ne pregatim propria distrugere? Religia isi pierde din valori, traim printre societati oculte, televizorul ne manipuleaza, oamenii bogati aleg opulenta si altii mor din cauza birocratiei si a lipsei banilor! Banii asigura o ordine si o ierarhie in lume, dar oare ar trebui chiar sa decida si cine traieste si cine nu? As dori sa stiu, daca se poate, care este pozitia dumneavostra in ceaa ce priveste acesta situatie. Multumesc!”

Si apoi aceasta postare de pe Facebook:
Eugen Ovidiu Chirovici

In legatura cu “provocarea cartilor” care circula pe facebook si careia si eu i-am raspuns zilele trecute, mi-am spus ca poate ar merita sa amintim nu doar cartile pe care le iubim si/sau pe autorii acestora, ci si persoanele carora le datoram, la virste diferite, descoperirea lor: prieteni, rude, amici, profesori sau simple cunostinte. Asadar…

Profesorului meu de limba franceza din liceu, Pantelimon Cornea, ii datorez in mare masura admiratia constanta pentru tipleta de aur a Frantei interbelice, Camus, Sartre si Malraux. Ii datorez fratelui meu Radu descoperirea lui Edgar Allan Poe, Walt Whitman, Simone de Beauvoir, a marii literaturi SF si a romanticilor germani: Johann Paul Richter, Achim von Arnim si E. T. A. Hoffmann.

In biblioteca unchiului meu Eugen Chirovici m-am intilnit cu povestirile lui Isaac Babel, O’Henry, J. D. Salinger, Erskine Caldwell, Updike, Saroyan si Durrenmatt. Prietenul meu Attila Horvath mi-a recomandat la un moment dat “Darul lui Humboldt” si astfel l-am descoperit pe unul dintre cei mai uluitori scriitori americani ai secolului 20, Saul Bellow. Alexandru Dalea m-a facut sa ma indragostesc de scriitorii germani/de limba germana Boll, Grass, Frisch si Hesse.

Prietenul meu Octavian Topa mi-a atras atentia asupra lui Julio Cortazar, in vremurile in care nu stiam ca scenariul filmului meu preferat, Blow-Up (Antonioni), fusese scris dupa una dintre povestirile acestuia. Pe cind aveam vreo paisprezece ani, matusa mea Cornelia Tautu a pariat cu mine ca peste vreo doi-trei ani aveam sa ii ador pe Cehov, Tolstoi si Dostoievski, autori care mi se parea greoi la virsta respectiva; a fost un pariu pe care l-a cistigat.

Acesta a fost de altfel si motivul pentru care am acceptat provocarea “listei de carti”: posibilitatea ca macar unul dintre prietenii care urmau sa citeasca lista mea sa descopere o carte noua si in acest fel sa porneasca intr-una dintre cele mai minunate calatorii posibile, la fel cum cei mentionati si multi, multi altii m-au ajutat si pe mine sa o fac la timpul lor. Ar fi minunat, cred eu, ca macar din cind in cind sa “indopam” facebook-ul cu asemenea postari si nu doar cu filmulete stupide, umor de cartier si cioburi efemere si inutile de politichie dimboviteana.”

Si acest raspuns:

„Maria Pop
am fost in acest an prin fagaras orasul natal al acestui chirovici. in fagaras acum in 2014 este saracie lucie si acei oameni nu mai muncesc nimic dar vor bani multi entru servicii ordinare. ce a facut acest asa zis mare maestru masonic pentru oraselul lui natal????????????????/ NIMICA!!!!!!! sau a facut ce am scris mai sus. ia adus in pragul mortii prin politici in care s-ar fi putut implica. asta face ovidiu chirovici si pentru tara. isi foloseste parghiile si cunostintele academice dar si cele sociale ca sa aduca tara la nivelu fagarasului unde este saracie si mizerie si la propriu si la figurat. omul sfinteste locul se spune. uitati-va la fagaras si veti sti ce cacat ii acest mare maestru al dracilor.

25 septembrie la 11:23

Citeam si doua articole din Gandul:

Sărăcia care îţi răpeşte libertatea

de Raluca ION

Auzim adesea că am câştigat la Revoluţie libertatea. Oare aşa să fie? Cât de liber este un om care muceşte cinstit, dar care nu mai rămâne nici măcar cu câţiva lei în buzunar înainte de salariu? Ce alegeri poate el să facă? 

Pe vremuri, când vreun prieten era la strâmtoare şi nu prea aveam cu ce să-l ajut în afară de o vorbă bună, obişnuiam să spun ceva de genul acesta: „cele mai bune lucruri pe lumea asta vin gratis. Gândeşte-te la prietenia oamenilor dragi, la iubirea familiei tale, nu te costă niciun leu să te bucuri de ele. Plimbă-te într-o seară în parc sau pe alei şi, ca un mic prinţ, vei avea tu toate stelele care râd şi o coajă de lună pe deasupra, în care să-ţi legeni toate gândurile bune”. Funcţiona pentru ei, funcţiona pentru mine atunci când era nevoie, dar această mostră de gândire pozitivă ascunde şi o vulnerabilitate.

Cum arată oare ea, multiplicată la nesfârşit, în ţara cu cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, în care mult prea mulţi duc acasă salarii de două sute de euro din care o familie trebuie să trăiască o lună întreagă? Ce ai putea să le spui milioanelor de români care îşi duc zilele de pe o zi pe alta? Să privească cerul şi să fie fericiţi? O astfel de gândire pozitivă este eficientă în locuri şi situaţii în care sărăcia este marginală sau este un simplu accident nu foarte greu de depăşit de un om înzestrat cu inteligenţă şi cu un dram de hotărâre. În România, pe de altă parte, acest lucru pare adesea imposibil.

Auzim de multe ori că am câştigat la Revoluţie libertatea. Oare aşa să fie? Cât de liber este un om care munceşte cinstit, dar care nu mai rămâne nici măcar cu câţiva lei în buzunar înainte de salariu? Ce alegeri poate el să facă? Are libertate de mişcare, însă unde să se ducă atâta vreme cât nu-i rămân bani nici pentru un drum la 100 de kilometri de casă? Are acces liber la serviciile sanitare, dar este oare liber să aleagă acele servicii sanitare de calitate de care are nevoie? Copiii lui au dreptul neîngrădit la educaţie, dar este el liber să aleagă o şcoală bună, care le-ar da cu adevărat o şansă în viitor? I se cuvin condiţii decente de muncă, dar are de unde să aleagă un job în care să fie tratat în mod corect? Are libertate de exprimare, dar şi-o poate exercita în faţa unui şef de tură de la singura fabrică din oraş de care depinde traiul de astăzi şi de mâine al familiei lui? Sărăcia îi răpeşte atât de mult din libertate, îl privează de atât de multe drepturi elementare, încât te întrebi, uneori, unde au dispărut atâţia ani de evoluţie socială.

S-au făcut studii în resurse umane care spun că oamenii nu sunt motivaţi, în ceea ce fac, neapărat de bani. Cu siguranţă că la ele nu a luat parte nicio casieră de supermarket din România, niciun muncitor în haine întunecate care aşteaptă zgribulit la 6 dimineaţa tramvaiul, rata, ocazia care să-l ducă la prima oră la serviciu. Cu alte cuvinte niciun om pentru care supravieţuirea este o aventură. Ci angajaţi din ţări în care acoperirea nevoilor de bază nu este o problemă, ci este un dat, un drept care vine la pachet cu statutul de angajat într-o societate civilizată.

Fireşte că există nenumărate exemple de oameni care au găsit, de-a lungul istoriei, în sărăcie un sens şi o cale spre mântuire. Însă de ce ar trebui cineva, născut să fie un om al lumii, să se transforme într-un ascet, într-un campion al spiritului, într-un atlet al renunţării? Sau de ce ar trebui să devină un soi de erou, care e nevoit să se dea peste cap, să-şi lase baltă casa şi să se ducă la mii de kilometri depărtare, să muncească până la epuizare pentru a-şi asigura un trai decent?

De fiecare data când văd cum un puternic al României e condamnat pentru corupţie şi alte asemenea fapte lipsite de cinste mă gândesc la el nu ca la un om care a luat nişte bani ce nu i se cuveneau, ci ca la unul care le-a răpit semenilor săi libertatea. Odată ce anii de puşcărie au trecut, puternicul revine în lumina reflectoarelor şi reuşeşte chiar să se bucure de respect, respect de care victimele sale nu au avut parte, deşi nu de puţine ori l-ar fi meritat cu prisosinţă. Uneori pentru că s-au luptat pentru libertatea lor şi a familiilor lor cu o forţă şi o hotărâre demne de un gladiator în arenă. Alteori pentru că au găsit un soi de libertate interioară care îi face să treacă cu capul sus prin lume, în ciuda tuturor greutăţilor. Pentru că au avut, pur şi simplu, putere să îndure şi să treacă prin atâtea şi atâtea. Sau pentru că îşi cresc frumos copiii, chiar dacă trebuie să mute în fiecare zi munţii din loc pentru asta.

Ce mi se pare însă extrem de trist şi de nedrept este că mulţi dintre cetăţenii României de astăzi trebuie să aibă în alcătuirea lor interioară ceva de sfinţi ca să poată trăi ca nişte oameni.”

Si editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

De ce ar câştiga Nicolae Ceauşescu din primul tur

Irina Socol a fost colega mea de promoţie în Facultatea de Automatizări şi Calculatoare Bucureşti. Era o fată harnică şi onestă, deloc fiţoasă, mereu gata să ajute un coleg aflat în nevoie.

În toţi anii care s-au scurs după `89 am considerat-o pe Irina un simbol al iniţiativei private româneşti, mişcându-se cu mult mai mult talent decât mine în afacerile din domeniul IT, în care ne-am pregătit împreună. Firma SIVECO mi se părea o probă solidă că e posibil un capitalism românesc sănătos, liberal, fără propteaua statului.

Greu de descris ce am simţit când am aflat că Socol Irina e arestată pentru evaziune fiscală pe scară mare, circa 10 milioane de euro, între 2009 şi 2013, folosindu-se pentru asta şi de firme „fantomă” ale ţiganilor infractori din Sinteşti.

Iar acum, odată cu explozia dosarului Microsoft, constat că buna mea colegă Irina s-a ocupat tot timpul, în capitalismul românesc pe care credeam că-l construieşte, cu escrocherii ordinare, programe luate de la elevi isteţi şi vândute Ministerului Educaţiei la de 5 ori preţul, computere şi periferice la preţuri umflate de 10 ori. Mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, furturi de zeci de milioane de euro din banii statului, ăsta era „softul” scris de programatoarea Irina, întreprinzătoarea de mare succes.

Iar alţi tineri instruiţi în IT se vor fi întrebat în toţi aceşti ani de ce start-up-urile deschise de ei în mod cinstit n-au reuşit să crească, să-şi vândă produsele şi serviciile, multe au dat faliment. Păi, pentru că piaţa era acaparată de SIVECO şi alte societăţi de jaf de soiul ăsta, cu strânsa colaborare a Guvernului.

De ce majoritatea colegilor mei şi ai Irinei Socol au părăsit  ţara şi cu generaţiile actuale de absolvenţi ai Automaticii se întâmplă la fel?

Pentru că acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie.

Şi nu numai românească. Microsoft însemna până acum pe la noi hiperinteligenţă, mare performanţă, tehnologia viitorului. Acum, pentru mulţi români, Microsoft va fi numele de cod pentru Macrociordeală.

Şi dacă aşa e în IT, e lesne de extrapolat cum o fi în alte sectoare…

Subsemnatul, ca IT-ist la bază, mă simt înşelat, dezonorat, batjocorit. Nu vreau să mă gândesc cum se simt simplii cetăţeni, pentru care dosarul Microsoft e imaginea capitalismului din România post `89 ca ansamblu de metode pentru jecmănirea lor la sânge de către politicieni şi afacerişti,  în cârdăşie cu mari firme occidentale.

Şi nici că Nicolae Ceauşescu ar câştiga din primul tur şi aceste alegeri pentru preşedinţia României.”

Ca tot veni vorba de Francmasonerie, citeam aici – Les Frères Inconnus de Memphis (N˚62) Rite Ancien et Primitif de Memphis et Misraïm o Plansa de Arhitectura despre Curajul Civic – aici. Tema: ce este curajul civic? De exemplu, unii afirma ca ar fi „protejarea Demnitatii Umane”. Dar e de retinut, as zice eu, si acest pasaj:

„« Comment pourrait-il en être autrement, mon fils ? »
demande Hermès Trismégiste et il ajoute :
« La vérité est la vertu parfaite, le souverain, bien qu’il ne soit ni troublé par la matière, ni circonscrit par le corps, est le bien nu, évident, inaltérable, auguste, immuable.
Or, les choses d’ici-bas sont incompatibles avec le bien ; elles sont périssables, changeantes, altérables, passant d’une forme à une autre. Ce qui n’est pas même soi (lui-même) peut-il être vrai ? Tout ce qui se transforme est mensonge, non seulement en soi, mais par les apparences qu’il nous présente l’une après l’autre. […]
L’homme n’est pas vrai en tant qu’homme. Le vrai ne consiste qu’en soimême et demeure ce qu’il est. L’homme est composé d’éléments multiples et ne reste pas identique à lui-même. Tant qu’il habite le corps, il passe d’un âge à un autre, d’une forme à une autre. Souvent, après un court intervalle de temps, les parents ne reconnaissent plus leurs enfants, ni les enfants leurs parents. Ce qui change au point d’être méconnaissable est-il quelque chose de vrai ? N’est-ce pas plutôt un mensonge que cette succession d’apparences diverses ? Ne regarde comme vrai que l’éternel et le juste. L’homme n’est pas toujours, donc il n’est pas vrai ; l’homme n’est qu’apparence, et l’apparence est le suprême mensonge. »”

Si ca veni vorba despre Ceausescu, va rog sa priviti aceste doua videoclipuri:

si, poate mai ales, acesta:

Nu trebuie sa va placa acest personaj sau comunismul, dar dumneavoastra, stimati cititori, ce parere aveti: a dat dovada Ceausescu de curaj civic? De asemenea, as mentiona ca la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, Calin Georgescu (v. si aici) spunea ca de la Revolutie incoace am avut oameni care au detinut Puterea, dar nu am avut lideri. Dumneavoastra ce credeti: Nicolae Ceausescu a fost un lider?

Chestiunea saraciei nu e caracteristica numai Romaniei. Este o problema care se pune acum in intreaga Europa.

Ziare.com

Proteste violente la Bruxelles: Austeritatea nu functioneaza!

Se arata ca:

Zeci de mii de oameni din mai multe tari europene au protestat, vineri, pe strazile din Bruxelles.

Acestia au iesit in strada la apelul sindicalistilor si au cerut o Europa sociala si iesirea din austeritate, transmite AFP, citat de Le Point.

Manifestantii au plecat din zona Garii de Nord din Bruxelles, au marsaluit pe marile bulevarde ale Capitalei, dupa care s-au oprit in fata institutiilor UE.

Cei mai numerosi au fost protestatarii din tari Franta, Polonia, Danemarca, Spania sau Grecia. „Masuri de austeritate = saracie durabila” sau „Oamenii, nu profitul” au fost cateva dintre mesajele cu care protestatarii si-au aratat nemultumirea.

„Mesajul nostru este simplu, dar este un mesaj pe care liderii europeni nu vor sa il inteleaga. Mesajul nostru este acela ca politicile folosite ca raspuns la criza economica au agravat si mai tare criza sociala. Mesajul nostru este ca austeritatea nu functioneaza”, a explicate Bernadette Segol, reprezentanta a sindicalistilor.

La un moment dat, protestatarii au inceput sa arunce cu petarde si cu bucati din pavele catre fortele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene si tunuri de apa.

Potrivit reprezentantilor fortelor de ordine, numarul protestatarilor a fost de circa 25.000.”

Problema este: spre ce se indreapta Europa…? Avem deja tari care iau masuri de austeritate, dar somajul este in crestere, in altele somajul a explodat: Grecia, Spania… Accentuarea saraciei creeaza premisele cresterii criminalitatii si terorismului! Erodeaza credibilitatea Francmasoneriei si increderea oamenilor in democratia liberala. Si s-a vazut la recentele alegeri europarlamentare ascensiunea ingrijoratoare a partidelor extremiste si xenofobe. Deja sunt decalaje mari in Europa, intre tari care apartin UE. Chestiunea este daca exista oameni care sa militeze impotriva acestei stari de lucruri maligne cu care se confrunta UE. Oameni care sa aiba curaj civic, lideri. Asa cum „San Bernard vorbeste despre un Cavaler Templier „ce strabate drumurile si cetatile niciodata pieptanat, rareori spalat, cu parul neglijent: murdar de praf, cu pielea arsa de caldura si roasa de camasa de zale” – un portret ce contrasteaza, fara indoiala, cu imaginea pe care, in mod obisnuit, ne-o facem la auzul cuvintelor Cavaler Templier” (Stefan Masu – Adevaratii Templieri).

Adica de adevarat luptator!

Va rezolva Occidentul astfel de probleme? Iata ce spune Stefan Masu in cartea sa Adevaratii Templieri:

In Orient, Templierul este inainte d etoate, un razboinic, care se straduieste sa duca o viata religioasa normala, dar accentul cade, cum e lesne de inteles pe latura razboinica, pe disciplina strict militara, fiind vorba despre apararea cetatilor si locurilor crestine si de protejarea pelerinilor. Templierul trebuie sa fie pregatit, sa raspunda unui atac, in orice moment, sau sa iasa la atac in orice moment. […]

In Occident, in schimb, aspectul militar este mai discret, Comanderia templiera era instalata intr-o „Casa” sau „Sura” termenul de „Casa Templierilor” este mai frecvent, intr-o perioada decat cel de Templu, pentru desemnarea unor constructii (in schimb termenul „Templu” ramane generic folosit pentru desemnarea Ordinului) – luand adesea forma unei exploatari agricole clasice, cu grajduri pentru cai, pentru porci, patule si fanare etc., completate cu capele si cimitir, uneori un oratoriu, toate dispuse intr-un cadrilater, cu turnuri in cele patru colturi.

In consecinta, viata Templierului este mai putin razboinica, in cotidianul sau, fiind mai mult religioasa in latura sa spirituala si mai mult agricola in latura sa practica, la care se adauga activitatile comercial-bancare si financiare, ce au cunoscut o deosebita amploare, la un moment dat” (subl. mea)

Intelegand in mod simbolic „latura razboinica, pe disciplina strict militara, fiind vorba despre apararea cetatilor si locurilor crestine si de protejarea pelerinilor”, pun si eu o intrebare: avem un asemenea Orient? Iar daca nu-l avem, cine sa lupte? Cine sa lupte impotriva acestei saracii care se intinde pe tot continentul si care poate fi parte a unui plan diabolic? Uitati-va cum, pe plan european, Stanga a pactizat practic cu Dreapta. Avem o Stanga europeana nu numai corupta, dar si cu grave derapaje ideologice! Iar curajul civic, in Europa cel putin, mi se pare mult diminuat, motiv pentru care se ridica pe continent partide extremiste ce urmaresc pe fata distrugerea Uniunii Europene! Pentru ca daca nu avem astfel de oameni, care sa lupte, cercurile „comercial-bancare si financiare” nu se vor sinchisi ca se prelungeste indefinit criza si ca oamenii sufera, isi vor vedea de ale lor, de cum sa-si mareasca profitul.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 2, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Ofiteri sub acoperire

Tema revine in actualitate dupa ce a fost lansata de Basescu (ca printre candidatii la prezidentiale s-ar afla ofiteri sub acoperire) si reluata spectaculos de Robert Turcescu in celebra de acum postare de pe blogul sau si in emisiunea de la B1 TV.

Eu v-as ruga sa cititi ce scriam anul trecut:

Despre Securitate…

In care aratam, citand Wikipedia, ca:

„Sub regimul Ceausescu, Securitatea a angajat 11.000 de agenti si jumatate de milion de informatori, la o tara de 22 de milioane de locuitori in 1985.”

De aceea nici nu ma mira ce se intampla azi si cred ca exista ofiteri sub acoperire nu numai in presa, dar si pe la alte firme private, oameni de pe la diverse UM-uri care ocupa functii de top in firma. Nu ma mira pentru ca este o mostenire culturala a fostului regimului comunist. Este si una din cauzele pentru care reformarea societatii noastre intampina mari dificultati…

Iata un articol interesant din Curentul:

Cum a pus Voiculescu mâna pe Crescent după asasinatul patronului inițial, Fouad Sanbar

Scris de Dragoş Stănculescu

In care se arata ca:

„Imperiul financiar construit de Dan Voiculescu s-a bazat pe legăturile sale cu fosta Securitate. Demascat de CNSAS drept colaborator al acest organ represiv al sistemului comunist, cu nume de cod „Felix” și „Mircea, Voiculescu a gravitat tot timpul în domeniul comerțului extern, unul controlat în totalitate de fosta Securitate. Interesant este faptul că firma Crescent în care a activat acesta i-a parvenit lui Voiculescu în urma unor manevre cel puțin suspecte și ridică suspiciuni în legătura cu cine o controla de fapt încă dinainte de `89. Ziarul „Adevărul” a publicat recent o anchetă în care se afirmă că Dan Voiculescu a fost mandatat cu puteri discreţionare şi irevocabile asupra companiei Crescent printr-o procură datată în 1995. Partea interesantă este că procura care-l făcea pe Voiculescu șeful Crescent a fost întocmită cu doar luni înainte de uciderea lui Fouad Sanbar, la Atena. Acesta a fost împușcat în toamna lui 1995 la Atena. În acel moment a intrat în vigoare testamentul său, prin care omul de afaceri lăsa moştenire averea firmei Crescent nu soţiei şi celor doi copii ai săi, ci lui Dan Voiculescu. Acesta din urmă nu a putut niciodată să explice în mod plauzibil ce l-a determinat pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent Commercial & Maritime Ltd, să-i lase moştenire compania.

Şeful Antenelor a fost chestionat recent de către judecători despre beneficiarii reali ai Crescent, cu ocazia audierilor în dosarul penal în care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Şi în faţa instanţei, dar şi în cărţile pe care le-a scris sau declaraţii anterioare, Dan Voiculescu a afirmat că patronul Crescent era un cetăţean grec de origine libaneză, Fouad Sanbar, pe care l-a cunoscut încă din 1981 şi cu care a colaborat, înainte de revoluţie, în derularea unor exporturi româneşti. Dan Voiculescu a devenit, în 1984, directorul filialei din România a Crescent Commercial & Maritime Ltd. După revoluţie, relaţiile dintre Crescent şi Dan Voiculescu s-au dezvoltat vertiginos: practic, în toate companiile înfiinţate de Dan Voiculescu la începutul anilor ’90, figura ca acţionar şi firma Crescent, relatează sursa citată.

Puteri discreționare printr-o procură

Procura prin care Dan Voiculescu a preluat controlul total al Crescent Commercial & Maritime Ltd. a fost întocmită la 23 ianuarie 1995, în faţa unui notar din Nicosia (Cipru). Din partea companiei Crescent au semnat Haris Stavrakis, în calitate de director, şi Amalia Vasiliadou, secretar. Stavrakis este un avocat cipriot de business, partener al societăţii de avocatură Barrister at R&H Stavrakis LLC, care reprezintă interesele a numeroase offshore-uri. Prin această procură, Dan Voiculescu a fost numit „mandatar veritabil şi legal“ al Crescent „în toate ţările lumii“. Astfel, Voiculescu a fost împuternicit să tranzacţioneze şi să dirijeze toate afacerile Crescent. În acest sens, patronul Antenelor avea puterea „să semneze, să execute, să completeze, să modifice, să schimbe sau să anuleze orice contracte sau să supună orice cereri şi să efectueze orice plată sau să-şi asume orice obligaţii în legătură cu semnarea sau executarea oricărui contract“.

În baza procurii, Dan Voiculescu avea dreptul să înregistreze în numele Crescent orice proprietate mobilă sau imobilă. Mai mult, acesta era împuternicit să opereze şi să deschidă conturi bancare şi să semneze cecuri în scopul afacerilor societăţii, fără să dea socoteală nimănui. Una dintre aceste firme, care a devenit o componentă de bază a imperiului său politico-financiar, a fost Editura şi Tipografia Crescent SRL, înfiinţată în 1991. În iunie 2006, mogulul media şi-a donat averea fiicelor sale, printre care şi acţiunile SC Editura şi Tipografia Crescent SRL, devenită între timp SC TV Antena 1 SA. Voiculescu a condiţionat însă donaţia cu interdicţia ca, pe perioada vieţii sale, fiicele să nu înstrăineze acţiuni şi părţi sociale fără consimţământul său.”

Unii sunt tentati sa-l puna pe Dan Voiculescu langa Meyer Lansky… Insa toate acestea nu au legatura cu Meyer Lansky. Asta nu pricep unii oameni. Ci au legatura cu Securitatea si cu fostul regim comunist, care a creat o asemenea mostenire culturala, cu radacini destul de adanci in popor.

Denuntarea sau delatiunea – fenomen extins la scara intregii societati – e specifica regimului comunist si este adevarat ca a facut crime oribile. Insa radacinile acestui fenomen sunt mult mai vechi si chiar stau si ma intreb daca nu a fost cumva imprumutat de la Cavalerii Templieri… Iata ce spune Stefan Masu in cartea sa Adevaratii Templieri (cine sunt Adevaratii Templieri va las pe Dvs. sa ghiciti!! 🙂 ), referitor la Justitia din interiorul Ordinului:

Justitia punea pret pe „denuntarea frateasca„, un frate avand obligatia sa semnaleze „cu mila frateasca„, atunci cand descoperea ca un alt frate a incalcat regulamentul; Maestrul Ordinului era acela care, cel mai adesea, facea legea, cu decizia lui.” (subl. mea)

De asemenea e interesant si un alt aspect, cel al egalitatii din comunism, prin abolirea proprietatii private. Aceasta abolire a proprietatii private te duce cu gandul la saracie, apoi autocritica pe care trebuia sa ti-o faci. Asemanarea cu „Saracii Cavaleri ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon”, adica Ordinul Cavalerilor Templieri, e frapanta pentru ca, in vederea consacrarii, ei „jurau sa fie saraci si sa faca penitenta toata viata, sa fie servitorul altora”. Aceste principii au fost extinse de comunisti la scara intregii societati, mai putin credinta in Dumnezeu, pentru ca Ordinul Templierilor era unul eminamente crestin, constituit cu binecuvantarea Bisericii Catolice si a unui om sfant catolic. Deci Biserica si sfintenia au jucat un rol major in constituirea Ordinului, ceea ce comunisti au ignorat sau, mai bine zis, au abolit. La Templieri juramantul era prestat pe Evanghelie! Ei jurau „sa fuga de pacatele lumesti, abandonandu-le”, comunistii au inventat Codul Eticii si Echitatii Socialiste… In comunism toate aceste principii erau privite dintr-o perspectiva ateista. Insa cred ca trebuie precizat abuzul pe care l-au facut comunistii pentru ca toate aceste principii erau aplicabile celor din interiorul Ordinului, nu intregii societati, pentru ca ei prestau un juramant, ceea ce un om obisnuit nu facea. Totusi, Stefan Masu precizeaza:

Puterea Marelui Maestru era mare, foarte mare, cuprinzatoare, larga si deplina, dar nu era „absoluta”, caci ea era limitata de Capitol si Convent, cel putin formal, adaugam noi.” (subl. mea)

Comunistii au extins principiul la nivelul intregii societati si asa a aparut un dictator, ateu in acest caz, in locul Marelui Maestru, cu o putere de acelasi gen, limitata, cel putin formal, desigur, de Marea Adunare Nationala, sa zicem asa. Se observa ca este asemanator. Totusi, efectele acestui abuz facut de comunisti, dupa cum se vede, sunt foarte greu de indepartat.

Pe de alta parte nu ar trebui sa ne mire fenomenul acesta al serviciilor secrete, al celor care lucreaza sub acoperire, intrucat el exista si in alte parti, chiar daca si sub alte forme decat la noi… Ma gandesc, de pilda, la reteaua de servicii secrete private din Dallas, Texas, a magnatului petrolului H.L. Hunt (v. si aici despre companie). Este o carte – Dictionarul Societatilor Secrete de Michael Benson – unde se arata ca aceasta retea era condusa de generalul Charles Willoughby, care era „agent al Counter Intelligence Corps, general-maior in armata SUA si seful serviciilor secrete ale generalului Douglas MacArthur in timpul razboiului din Coreea. Dupa razboi Willoughby a lucrat in afara sediului central din Washington D.C.”. Cu toate acestea, in acest caz, vorbim de un alt tip de societate… Este interesant ce mai spune Michael Benson: „Se pare ca MacArthur il numea pe Willoughby „micul meu fascist”. Willoughby a format agentia de informatii ultrasecrete cunoscuta sub numele de FOI, care, teoretic, era specializata in depistarea spionilor comunisti. Willoughby a lucrat cu „comandanti supremi japonezi”, cu „nemti nazisti” si cu directorul CIA – ulterior comisar in Administratia Warren -, Allen Dulles, in incercarea de a pune bazele unei „aliante globale anticomuniste””.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 24, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii