Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Violente…

O tragedie a cutremurat Las Vegas: cel mai sangeros atac armat din istoria SUA, dupa cum il califica The Guardian, soldat cu 50 de morti si peste 400 de raniti. Iata aici un articol realizat de Stirile Pro TV. A fost un festival de muzica country desfasurat in aer liber, la care participau mai mult de 22.000 de persoane, cand, deodata, s-a deschis focul asupra multimii. Atacatorul, identificat drept Stephen Craig Paddock în vârstă de 64 de ani, din orașul Mesquite, statul Nevada, a deschis focul dintr-un hotel din apropiere. Se pare ca s-ar fi sinucis inainte de a descinde politia. In camera sa de hotel s-au gasit 10 arme. „Anchetatorii au mai spus că au localizat cele două mașini date în căutare și au încredere că au localizat-o și pe femeia care era cu atacatorul în timp ce acesta a deschis focul de la etajul 32”.

Greu de spus ce l-ar fi determinat pe un barbat de 64 de ani sa faca asa ceva… Insa mie motivul ca ar fi fost instabil psihic nu mi se pare a fi chiar atat de intemeiat cum poate parea la prima vedere…

Inteleg ca n-ar fi vorba de un atac terorist sau cel putin politia nu se grabeste sa trateze acest tragic incident in felul acesta. Lucrul e de inteles. Desigur, ar trebui aflat ce l-a determinat pe atacator sa comita un asemenea omor in masa ca mai apoi sa se sinucida… Ce rol avea acea femeie… Dar Politia a tras concluzia ca Marilou Danley n-ar fi implicata in acest masacru. Inteleg ca nu era cunoscut nici FBI-ului, daca am inteles bine. Insa explicatia poate fi mult mai simpla: a fost platit. A jucat totul pe o singura carte: ori la bal, ori la spital, cum se spune. A ales un loc de unde sa poata sa comita grozavia iar dupa ce a facut-o, vazand ca nu are sanse de scapare, s-a sinucis.

Despre suspect – aici si aici.

Omul n-a mai avut probleme cu politia, decat incidente minore de circulatie. El a fost gasit mort de catre politie la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay. Am putea sa ne gandim si la ipoteza ca ar fi fost ucis. Daca s-a cazat la hotel in 28 septembrie, imposibil ca in 3 zile, ba chiar poate 4 zile, sa nu fi intrat personalul hotelului responsabil cu curatenia pentru a face curat in camera sa. Deci e posibil ca armele sa le fi adus sau primit chiar in ziua atacului! Altminteri ar fi fost riscant si ar fi pus operatiunea criminala in pericol. Ce sens ar fi avut sa stea 3 zile cu 10 arme (!!) si inca de asalt in camera de hotel? Posibil sa fi fost omorat imediat dupa ce a mitraliat multimea adunata la festival. Un pistol cu amortizor ar fi fost suficient. Cei (sau cel) care l-au omorat, care s-au folosit de el si pe urma l-au omorat, au fugit repede. In panica si haosul creat au scapat usor, mai ales daca erau niste profesionisti. Important a fost ca operatiunea a reusit. Pe el l-au abandonat acolo, in camera de hotel, mort. In felul acesta nu exista martori, suspectul principal a murit, iar cei care au pus la cale operatiunea s-au evaporat in liniste, fara a putea fi identificati. Daca ar fi fugit si el, ar fi ramas, totusi, identificat in registrul hotelului. Deoarece chiar daca ar fi luat si armele cu el, s-ar fi putut stabili cu exactitate, la o expertiza balistica, de unde s-a tras in multime. Pe cand asa, totul s-a inchis. El a murit.

Ciudat e ca s-ar fi „sinucis”… Adica a omorat o mare multime de oameni pentru ca dupa sa se sinucida? A avut vreo nevoie de o asemenea justificare a actului suicidar? In general vorbind, sinucigasii nu se justifica. Iar cei care planuiesc o asemenea operatiune cauta sa nu lase urme!!

Dupa parerea mea, a fost un atac deliberat pus la cale si ar trebui sa se cerceteze toate pistele posibile si imposibile! E prea profesionist lucrata aceasta crima perfecta ca sa putem conchide ca un om de 64 de ani dintr-un orasel obscur din Nevada, care n-a mai avut probleme cu politia, sa fi facut o astfel de grozavie intr-un moment de tulburare psihica. Mesquite, Nevada e un orasel, daca se poate spune asa, de doar 17.987 de locuitori. Deci genul de orasel in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, cum se spune. Cum a facut rost de arme si munitii? Cum de nu a atras atentia? Inclusiv arme de asalt… Ca inteleg ca Politia nu stia nimic. Insa e greu de presupus ca Politia sa nu stie chiar nimic cand e vorba de 10 arme, ca atatea s-au gasit in apartamanetul din hotel. De aici ar rezulta ca armele i-ar fi fost aduse la hotel chiar in ziua atacului. Ce putem afla despre Mesquite e ca acolo se gasesc cateva cazinouri care reprezinta, de fapt, economia localitatii. E foarte posibil ca lucrurile sa se fi pus la punct acolo, fara sa stie cineva. Ar trebui studiata implicarea unor servicii de spionaj straine in toata aceasta afacere. Coreea de Nord, Iran, Rusia…? Nu stiu, stau si ma intreb…

De asemenea ar fi posibil ca sa nu o fi facut-o el. Pur si simplu poate ca a fost adus acolo, in camera de hotel, apoi impuscat, de asa maniera incat sa para ca el ar fi comis crima spoi s-a sinucis Sau poate ca au intrat peste el, l-au amenintat, l-au impuscat. Inscenarea unei sinucideri, cu amprente cu tot. Facuta rapid si profesionist. Camera de hotel fiind inregistrata pe numele lui.

Foarte ingrijorator valul acesta de violente, atentatele acestea teroriste sau nu…

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei morti si sa-i ajute pe cei raniti.

Totusi, iata si o alta pista de cercetare:

Mediafax

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului din Las Vegas

„Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului ce a avut loc luni în Las Vegas, în urma căruia cel puţin 50 de persoane au murit şi alte peste 400 au fost rănite, relatează The Independent.

Anunţul grupării teroriste a fost făcut, luni, de agenţia de propagandă a jihadiştilor, Amaq, care a precizat că atacatorul a fost ”un soldat al Stat Islamic.

”Atacatorul din Las Vegas este un soldat al Stat Islamic ce s-a convertit la islamism în urmă cu câteva luni”, se arată în anunţul reţelei teroriste.

Potrivit jihadiştilor, atacul reprezintă un răspuns la acţiunile coaliţiei care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.”

Nu spun ca nu trebuie cercetat, dar o asemenea revendicare trebuie privita cu prudenta. ISIS are tot interesul sa revendice astfel de acte ce se pot numi pe buna dreptate teroriste, pentru ca in felul acesta proiecteaza o imagine marita a terorii, crescandu-i astfel influenta. Asta nu inseamna, totusi, ca lucrurile ar sta asa. Pentru ca ar trebui vazut cum un cetatean de 64 de ani, taman din Mesquite, s-a convertit la islamism tocmai cu o luna in urma si apoi sa faca o asemenea grozavie… Deci oricine se converteste la Islam poate sa faca, in secunda doi, o asemenea grozavie! Cam asta rezulta din comunicatul ISIS… Interesant… Daca atacatorul s-a convertit la Islam, lucrul poate si nu poate fi verificat.

Iata si punctul de vedere al FBI:

FBI susţine că atacul armat din Las Vegas nu are legătură cu terorismul internaţional

„Atacul armat din oraşul american Las Vegas nu are nicio legătură cu terorismul internaţional, anunţă Biroul Federal de Investigaţii, în contextul în care masacrul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic.

„Până în acest moment, nu a fost depistată nicio legătură între acest atac şi vreun grup terorist internaţional”, a declarat agentul FBI Aaron Rouse, coordonatorul anchetei.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul din Las Vegas, soldat cu cel puţin 58 de morţi şi 500 de răniţi. Organizaţia teroristă sunnită susţine că Stephen P., autorul atacului, se convertise de câteva luni la islam.”

Iata aici un articol din Romania Libera care consemneaza ca au murit 58 de persoane si 515 au fost ranite!!

Catalonia…

Iata ca, din pacate, avem parte de violente si in Europa. 890 de raniti in urma confruntarii dintre Politie si votanti cu ocazia referendumului pentru independenta Cataloniei fata de Spania… Premierul Mariano Rajoy insista ca referendumul a fost ilegal si ca „marea majoritatea populatiei nu a dorit sa participe la acest refrendum al secesionistilor”. Iata ce spune europarlamentarul si profesorul de stiinte politice, Dl. Cristian Preda, despre acest referendum:

RFI

Cristian Preda: Referendumul din Catalonia introduce o nouă criză politică în Europa

„O Catalonie independentă ar fi în afara Uniunii Europene, declară la RFI eurodeputatul Cristian Preda, membru al grupului PPE din Parlamentul European. El nu crede că ar exista vreun actor politic semnificativ pe scena internaţională, exceptând poate Rusia, care să recunoască independenţa Cataloniei.

Cristian Preda e de părere că referendumul de duminică din Catalonia „introduce o nouă criză politică în Europa şi asta e neplăcut pentru toate statele membre, pentru Uniune, în ansamblul ei, asta e principala consecinţă”.

Europarlamentarul se aşteaptă ca situaţia să se agraveze: „Mă tem că situaţia se va înrăutăţi, pentru că forţele politice din Catalonia, care controlează Guvernul regional par decise să meargă până la capăt. Consultarea organizată de acest Guvern regional s-a desfăşurat în condiţii foarte proaste, însă acum câteva săptămâni, în Camera regională de la Barcelona s-a votat o lege care nu introducea un prag de validare minim pentru rezultatele referendumului. Aşa că foarte probabil, în următoarele 48 de ore, acest Guvern regional va declara independenţa, cel puţin la asta mă aştept eu”.

 

O republică, în interiorul unei monarhii

 

Ce consecinţe ar avea o Catalonie independentă? „Dacă mâine Catalonia este declarată o republică independentă, avem nu doar o nouă formă politică pe teritoriul monarhiei spaniole, o nouă formă de guvernare, Spania este o monarhie şi am avea o republică coabitând într-o parte a ţării cu monarhia, dar vom avea un teritoriu care se desprinde sau doreşte desprinderea de Uniunea Europeană, pentru că un nou stat este evident în afara actualei configuraţii de 28 de state”, spune Cristian Preda.

El crede că nici o ţară importantă nu va recunoaşte o Catalonie independentă, cu excepţia Rusiei: „Spania este una dintre cele cinci ţări europene care nu au recunoscut Kosovo drept stat. Pentru spanioli, unitatea Spaniei e ceva foarte preţios. Spania este în UE un stat foarte influent, unul dintre marile state europene şi sunt convins că nici unul dintre statele din UE nu ar recunoaşte independenţa catalană. Să precizăm de asemenea că la putere în Catalonia sunt două partide afiliate, unul, cel al lui Puigdemont la familia liberalilor şi democraţilor europeni şi respectiv celălalt la Verzii europeni. Sunt două familii care nu au o influenţă semnificativă în plan european. La nivel internaţional, mi-e greu să văd cine ar face-o. Probabil că Moscova ar utiliza această declaraţie pentru a argumenta, aşa cum face de ani buni, slăbiciunea UE, a liderilor. Vedem de altfel acest discurs pătrunzând încet-încet şi în România. Se vorbeşte zilnic cât de slabi sunt liderii europeni, cât de proşti sunt ei şi cât de deştepţi suntem noi, cei care asistăm la evoluţiile politice din Europa. Nu cred că se pune problema recunoaşterii, adică ar exista vreun actor politic semnificativ pe scena internaţională, exceptând, cum spuneam, Rusia, care să recunoască independenţa. Sunt mişcări secesioniste şi în alte părţi din Europa, sunt mişcări secesioniste şi în afara Europei”.”

Mediafax

Referendum în Catalonia| 90% dintre catalani s-au pronunţat pentru independenţa faţă de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi / Sindicatele pregătesc o grevă regională | VIDEO, FOTO

„Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunţat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania, în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicaţiei El Pais.

Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului Cataloniei, a precizat că 2.262.424 de voturi au fost numărate până în prezent.

2.020.144 (90,09%) de participanţi la referendum au votat „Da” la întrebarea privind independenţa faţă de Spania, 176.565 (7,87%) au votat „Nu”, 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost neştampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.

Executivul regional al Cataloniei a mai precizat că alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut să voteze, întrucât secţiile de votare din şcolile aferente zonelor în care se aflau au fost închise.

Vom pune în aplicare mandatul democratic pe care l-am primit astăzi din partea cetăţenilor„, a precizat Oriol Junqueras, vicepreşedintele regiunii autonome Catalonia.

PRIMELE REACŢII ALE LIDERILOR EUROPENI

Guvernul regional a precizat că aproximativ 15.000 de voturi urmează să mai fie contorizate. Prezenţa la referendum este de aproximativ 42.3%, în condiţiile în care sunt 5,34 milioane de persoane cu drept de vot în Catalonia.

Peste 40 de sindicate şi asociaţii din Catalonia fac demersuri pentru o grevă la nivel regional în cursul zilei de marţi, în semn de protest faţă de represiunea majoră din partea poliţiei la referendumul de independenţă.

Cele mai importante sindicate din Spania condamnă „încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor” cetăţenilor Cataloniei în cursul zilei de 1 octombrie.

Guvernul Cataloniei a anunţat organizarea unei şedinţe extraordinare pentru luni, de la ora locală 10.30 (11.30, ora României), pentru a studia rezultatele referendumului de independenţă şi pentru a decide acţiunile următoare.

Este impresionant răspunsul cetăţenilor. Legitimitate şi demnitate!„, a reacţionat Carles Puigdemont, şeful executivului Cataloniei, prin intermediul contului de Twitter.

Ministrul catalan pentru Afaceri Externe, Raul Romeva, a declarat că „toată lumea a văzut pe de o parte violenţă şi ruşine, iar pe de altă parte democraţie şi demnitate„. […]”

Chestiunea care se pune: acest referendum nu este constitutional, deci nu este legal. Din aceasta cauza nu poate fi recunoscut pe plan international si, evident, nu poate fi recunoscuta o Catalonie independenta de Spania. A plasa Catalonia in afara Spaniei si Uniunii Europene in numele unei asa-zise prosperitati este o idee atat populista cat si gresita. Si o astfel de abordare care instiga la secesiune nu poate fi acceptata in Europa. Dar despre independenta Cataloniei si referendumul pentru autodeterminare din 2014 – aici si aici. Declaratia de suveranitate a Cataloniei din 2013 a fost suspendata de Curtea Constitutionala a Spaniei. In 2014 pe 25 martie a reiterat acelasi lucru: „Declaratia de Autodeterminare si Dreptul de a Decide al Poporului Catalan este este neconstitutionala si nula si ca atare nu permite un referendum pe tema autodeterminarii in Catalonia”. Insa atunci Guvernul Spaniol a anuntat ca va bloca votul apeland la Curtea Constitutionala, dar pe 14 octombrie Presedintele Cataloniei a propus un „proces de participare al cetatenilor”. Guvernul Catalan a replicat ca va merge mai departe cu votul sfidand Curtea Constitutionala a Spaniei. Iar pe 5 noiembrie reprezentantii catalani s-au plans organizatilor internationale pentru blocarea autodeterminarii.

Trebuie spus ca aceasta chestiune a independentei Cataloniei a inceput in 1922 cand Francesco Macia a fondat Stattul Catalan. Macia a proclamat Republica Catalana, dar dupa negocieri cu liderii noii Republici Spaniole el a acceptat in schimb autonomia in cadrul Statului Spaniol. Genralul Francisco Franco a abolit autonomia in 1938. Dupa moartea dictatorului spaniol, in 1975, partidele politice s-au concentrat mai mult asupra autonomiei decat asupra independentei. Asta se arata in Wikipedia. De asemenea arata ca miscarea moderna de independenta s-a produs in 2006 cand Statutul de Autonomie, agreat de Guvernul Spaniol si trecut prin referendum in Catalonia, a fost amendat de Inalta Curte de Justitie a Spaniei care a decis ca unele articole sunt neconstitutionale si altele trebuie interpretate restrictiv. A urmat un val de proteste populare care, in cele din urma, s-au transformat in cerere pentru independenta. La referendumul din 2014 81% au votat „yes-yes”, dar prezenta la vot a fost de doar 35%.

Un articol Wikipedia despre actualul referendum – aici. Inteleg ca prezenta la vot a fost de 42,34%, deci sub 50%! Reactii, inclusiv pe plan international – aici.

O chestiune complicata cu un background istoric incarcat…

Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca traim intr-o lume din ce in ce mai violenta… O lume care parca nu se mai exprima pasnic, prin idei, ci prin violenta. Este cu totul regretabil si exprima o scadere spirituala, un deficit destul de mare de spiritualitate, daca se poate spune asa, care se manifesta pe plan mondial. Este cu totul condamnabil omorul incalificabil si de o extrema lasitate petrecut in Las Vegas dar si brutalitatea politiei de pe strazile Barcelonei care nu s-a dat in laturi sa molesteze inclusiv batrani! Este cu totul regretabila aceasta radicalizare, sau cum sa-i spun?, aceasta diminuare a tolerantei fata de cel ce are o alta opinie decat a ta, lucru care nu mai face posibil dialogul normal, civilizat, democratic. Aceasta stare de violenta pune in pericol pacea, democratia, astupa caile dialogului si cauta sa distruga abordarea constructiva a problemelor, cooperarea intre oameni. Eu as face un apel ferm catre guvernele lumii ca sa goneasca din rasputeri acesti caini ai urii care macina la ora actuala umanitatea. E de plans, zau asa, starea in care suntem… Ar trebui sa nu ne invartosam inima si sa privim si cu inima acest inceput de decreptitudine a lumii, ticalosia in care traim si ne zbatem.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

octombrie 2, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Un lucru neobisnuit…

Iata un articol din Gandul ce ne prezinta un lucru neobisnuit:

SE RUPE SPANIA? Catalanii organizează un referendum pentru independenţă

Se arata ca:

„Refuzul guvernului de la Madrid de a acorda mai mulţi bani pentru regiunea Catalonia i-a determinat pe membrii Parlamentului din regiune să voteze, cu o largă majoritate, organizarea unui referendum pentru ruperea de Spania.

Problema secesiunii Cataloniei de Spania s-a acutizat după ce guvernul de la Madrid, care se confruntă cu grave probleme financiare, a refuzat să acorde mai mulţi bani regiunii. Într-un reportaj realizat de BBC, un catalan susţine că „sentimentul oamenilor este că guvernul spaniol întreţine o atmosferă de ură, existând voci care afirmă că <<nenorociţii de catalani nu vor să colaboreze>>”.

Există o mulţime de oameni care nu simt doar în suflet, ci şi în portofele că le-ar fi mult mai bine dacă nu ar mai fi parte din Spania„, a spus un alt catalan, potrivit www.bbc.co.uk. Pentru catalani, independenţa este un vis vechi, care nu a devenit niciodată însă realitate.

În aceasta perioadă de criză, pentru Catalonia, care aduce la buget circa 7-8%, situaţia nu este deloc fericită. Dacă nu rezolvăm această problemă, cineva tot o va rezolva, poate partidele radicale”, a declarat politicianul catalan Oriol Pujol.

Catalonia are o puternică industrie, care cere concesii economice, însă Madridul nu poate oferi decât austeritate şi a refuzat în mod repetat cererile pentru mai multă autonomie. Potrivit politicienilor catalani, este imposibil de împiedicat organizarea unui referendum.

De cealaltă parte, o declaraţie a unui colonel din armată spanională a inflamat spiritele. „Independenţa Cataloniei? Peste cadavrul meu şi al altor mulţi soldaţi. Astăzi este ca în 1936, dar fără sânge. Din păcate, informaţiile ne spun că economia va merge şi mai prost”, a spus colonelul Francisco Alaman.

În acest moment, peste 52% din cei întrebaţi îşi doresc independenţa, iar valul poate deveni în perioada următoare fi de neoprit. Astfel, Catalonia se poate rupe de Spania. Intervievaţi, suporterii echipei de fotbal FC Barcelona susţin că se simt catalani, şi nu spanioli.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Austeritatea a ajuns sa rupa tari? Doresc sa stiu parerea europarlamentarilor nostri, D-na Corina Cretu si Dl. Cristian Preda, despre acest subiect. Cum este vazuta in Parlamentul European, in Comisia Europeana criza spaniola? Ce parere are Comisia Europeana despre escaladarea extremismului, radicalismului in Spania, apropo de declaratiile politicianului catalan Oriol Pujol? Ce se intampla de fapt? Care sunt solutiile? Pentru ca e un lucru ingrijorator ceea ce se intampla si un semnal de rau augur pentru Uniunea Europeana.

octombrie 6, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu