Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 189 comentarii

Nu este optim. Dar este o echilibrare…?

Una din cele mai interesante pareri pe care am citit-o referitor la Legea Darii in Plata este cea exprimata de Dl. Florin Citu pe blogul personal:

Dublu standard marca BNR

Se arata ca:

„BNR a facut publice informatii despre piata creditelor. Sunt multe lucruri interesante aici dar eu ma voi opri doar asupra datelor care arata relatia credite ipotecare- progamul “prima casa”. Informatia este interesanta deoarece acest program este promovat intens de membrii in CA al BNR. In statului BNR nu scrie nimic despre o tinta pentru dinamica creditelor, accesul la credite pentru tineri sau pretul activelor imobiliare.

Totusi, executivii BNR s-au exprimat public in favoarea mentinerii programului “prima casa”. De ce? Nu imi este clar. Acest program reprezinta o subventie directa de la stat pentru piata imobliara dar si pentru banci. Prin acest program statul, si noi implicit, ne asumam un risc legat de piata imobiliara dar si mai important ne asumam un risc fata de debitori tineri despre care nu stim nimic. Mesajul oficial suna cam asa: acest program le permite tinerilor sa-si achizitioneze o casa. Fara acest program, ne spun oficialii bancii centrale, tinerii nu si-ar mai putea vedea acest vis immplinit. Chiar asa? Acest mod de gandire spune foarte multe despre limitele care exista in aceasta institutie, si nu numai, in intelgerea modului in care sunt alocate resursele pe o piata libera.

Nu ar trebui sa fie un secret pentru nimeni ca subventiile, prin transferul riscului asupra societatii, sustin risipa si comportamentul iresponsabil. Proiectele aparute in urma finantarilor cu fonduri europene, industrii intregi care produc dar care nu au piata de desfacere, cresterea creditarii cu 100% pe an etc. Subventia este subventie si va avea acelasi efect indiferent de piata. Efectul pentru piata creditelor era usor de anticipat: crestere artificiala a acestui tip de credit pentru acest segement de populatie, mentinerea sau cresterea artificiala a preturilor pentru imobile, stimularea artificiala a investitiilor in acest sector si altele similare.

Dar daca nu exista aceasta subventie? In primul rand preturile pentru imobile ar fi scazut daca bancile nu ar fi creditat acest segement de populatie. Iar preturile mai mici ar fi permis tinerilor care vor sa-si achizitioneze o casa sa o faca in conditiile pietei. Cel mai important riscul pietei imobiliare ar fi ramas impartit ,asa cum este normal, intre cei care isi cumpara o casa si cei care le ofera creditul pentru aceasta tranzactie. Noi, cei care NU VREM si nu suntem consultati despre detaliile tranzactiei nu ne asumam niciun risc. Mesajele bancii centrale sunt de cele mai multe ori contradictorii. Totusi putem sa identificam un lucru clar- functionarea unei economii bazate pe competitie, piata, libertate economica ramane o necunoscuta.

Si aici ajung la dilema mea legata de dublul standard din mesajele bancii centrale si a functionarilor statului. Banca centrala sustine un program care subventioneaza o piata, creste preturile artificial, creste investitiile artificial si arunca un risc asupra intregii societati fara ca societatea sa aiba un cuvant de spus. Pe de alta parte tot banca centrala vine si explica de ce adoptarea unei legi care introduce protectia debitorilor in fata creditorilor este nedreapta pentru ca arunca un risc asupra finantatorilor bancilor (actionari, depozitari) fara ca acestia sa fie consultati. Este clara ipocrizia aici? Mai mult banca centrala spune ca astfel de legi ar duce la disparitia SUBVENTIEI din partea statului pentru piata imobiliara. Foarte bine. Este exact ce ar trebui sa ceara o banca centrala ingrijorata de macrostabilitate.

Si acum sa ne uitam la datele oferite de BNR.

BNR: ” Programul ”Prima Casă” -Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin programul guvernamental ”Prima Casă” reprezintă 159 106, respectiv 91,4 la sută din totalul debitorilor cu credite ipotecare. Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04 la sută.”

Doua lucruri importante:
1) Piata creditelor ipotecare a existat in ultimii ani pentru ca a fost SUBVENTIONATA (exact cum ne asteptam). Statul a decis, pe ce criterii numai functionarii de acolo stiu, ca ar fi optim pentru societate sa fie expusa DIRECT la riscul de pe piata imobiliara. FARA aceasta subventie preturile pe piata imobiliara ar fi scazut iar tinerii si-ar fi putut permite o casa fara subventii de la stat.

2) Rata creditelor neperformante pentru acest sector arata ca NU exista un risc major in cazul adopatarii unei legi a falimentuliui personal sau a darii in plata pentru buget. Rata creditelor neperformante va creste doar daca economia scade si somajul creste. Dar acest lucru este valabil pentru toate pietele. Aici este dramatic ca am fosti expusi la acest risc fara sa fim consultati.

Pe scurt despre legile falimentului personal/darii in plata:

In 2016 singurii care nu sunt protejati de creditorii sunt persoanele fizice. Statul si companiile (inclusiv bancile) au legi care le permit sa acumuleze arierate, se recalculeze datoriile, sa primeasca finantare in momente dificile. Sistmeul financiar bancar reglementat de banca centrala a permis dezolvtarea unei piete unde riscurile au fost impartite asimetric. In acest moment asistam la o corectare a modului in care sunt reglementate aceste piete. Este normal ca introducerea unei legi care protejeaza debitorii persoane fizice sa introduca tot felul de probleme si costuri. Dar aceste probleme sunt EXACT aceleasi introduse de legiele care protejeaza statul sau companiile in fata creditorilor. Normal ca nu este optim pentru societate dar este o ECHILIBRARE. Optim ar fi sa ELIMINAM toate formulele de protectie atat pentru companii cat si pentru stat. Stiu ca nu este posibil si atunci o lege care face acelasi lucru pentru persoane fizice este o solutie alternativa. Cu cat este amanata mai mult aceasta solutie cu atat vor creste si costurile pentru sistem si implicit pentru restul economiei. Dar nu uitati, totul a inceput de la modul in care regelementatorul a permis ca in relatia dintre persoane fizice si companii numai comaniile sa fie protejate.”

In primul rand as dori sa vad astfel de dezbateri si pe la televiziunile de stiri, nu doar pe bloguri. Spre exemplu, in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, pentru ca acolo s-a dezbatut si dezbate intens problema acestei Legi a Darii in Plata.

Parerea D-lui. Citu m-a atras prin nonconformismul ei! Asa si trebuie! La noi, pe la televiziunile de stiri, nu prea vad astfel de dezbateri, spre exemplu legate de activitatea BNR, de unde as putea sa trag concluzia asupra unui anumit conformism… Insa nu ma grabesc s-o fac.

Insa as dori sa spun cate ceva despre Programul Prima Casa. Indiferent ca unora le place sau nu, ca sunt de acord cu acest Program sau nu, totusi el este constitutional. Constitutia Romaniei arata, la art. 47 – Nivelul de trai, ca:

„(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”

Din acest punct de vedere – cel constitutional – il pot intelege pe Dl. Bogdan Oltean ca, in calitate de viceguvernator al BNR, nu putea emite o parere impotriva Programului Prima Casa – in emisiunea cu pricina avand calitate oficiala – atata vreme cat acesta e in concordanta cu Constitutia.

Problema este daca Legea Darii in Plata e in concordanta cu Constitutia. Si cum inca o astfel de lege nici nu a fost adoptata, oficialul BNR poate, in calitatea sa de oficial al BNR, sa emita o parere impotriva ei. De altfel Dl. Oltean a si spus ca daca va fi adoptata, va trebui sa fie aplicata.

Ceea ce arata Dl. Citu este logic: „Optim ar fi sa ELIMINAM toate formulele de protectie atat pentru companii cat si pentru stat.”. Constitutia noastra insa permite implicarea masiva a statului in economie.

Asa ar fi optim, ma refer la ce spune Dl. Citu. Dar Legea Darii in Plata ar insemna o echilibrare a riscurilor pe care le induce in societate Programul Prima Casa? Dupa parerea mea, lucrurile nu sunt tocmai clare. De acord, Statul subventionand Programul face sa creasca preturile pe piata imobiliara. Insa aceste preturi sunt stabilitate de piata – la intalnirea cererii cu oferta. Deci sunt obiective. Asta nu inseamna ca Programul nu arunca riscuri asupra societatii. Dl. Citu le-a mentionat pe scurt.

Legea Darii in Plata face insa altceva. Ea spune ca poti sa scapi de datoriile pe care le ai la o banca dand in plata un imobil. Care are o valoare subiectiva. Mai ales in acest caz. Ca sa fixam lucrurile, va propun sa cititi acest articol din Adevarul care prezinta toata situatia in ansamblu:

BNR atacă în valuri legea dării în plată. Ce argumente aduc susţinătorii acesteia

si care arata, printre altele, ca:

„Legea dării în plată, prin care românii cu credite pot ceda băncii locuinţa fără a mai rămâne datori cu alte sume, a fost votată în unanimitate în Senat, la 29 februarie, primind 119 voturi „pentru“. Senatorii au adoptat, totuşi, un plafon de 150.000 de euro pentru creditele acordate, cerut tot de către BNR. Anterior, juriştii din Senat au stabilit că aceasta se adresează doar persoanelor fizice, nu şi celor care derulează afaceri pentru a elimina samsarii imobiliari, solicitare făcută tot de către BNR.”

Cand cumperi o casa, o cumperi la pretul pietei, chiar daca esti subventionat de stat. Ca prin aceste subventii pretul creste, dar tot de piata e stabilit. Ai putea sa vinzi o casa cuiva si te intelegi la pret – dar negocierea e tocmai intalnirea cererii cu oferta.
Acum sa presupunem ca cineva are o datorie la banca de 100.000 de euro. Conform Legii el ar putea sa scape de toata datoria dand in plata casa sau, mai general, un imobil (ca am inteles ca poate fi si un teren). Datoria pe care el o are la banca este clara, scrisa negru pe alb cum se spune: 100.000 euro. El da in plata casa sau un imobil. La ce valoare? Sa presupunem ca pe piata imobiliara casa respectiva are un pret de 80.000 de euro – pret obiectiv, stabilit de piata la intalnirea cererii cu oferta. Pe cand prin aceasta Lege lucrurile stau ca si cum ar fi un troc: banca ti-a dat datoriile, adica bani pe care tu i-ai cheltuit, si tu ii dai casa. La ce valoare? De unde se vede foarte limpede ca Legea aceasta introduce nu doar subiectivitate, dar si hazard in valoarea unui imobil. Nu mai stii cat valoreaza de fapt imobilul respectiv: el poate valora, intr-un caz, 100.000 de euro, in alt caz 70.000 de euro etc. Pentru ca sistemul de referinta nu e piata libera, care stabileste un pret obiectiv si-i da valorii imobilului obiectivitate, ci datoria pe care o are cineva la o banca – care poate sa difere de la individ la individ. In felul asta o vila de lux poate ajunge la acelasi pret ca un apartament de doua camere. Daca nu chiar un apartament de doua camere sa fie mai scump decat o vila de lux. Acest aspect introduce o distorsiune grava pe piata imobiliara, deoarece, in asemenea conditii, pe piata libera nu se va mai putea stabili un pret obiectiv.

Riscurile legate de Program se transfera intregii societati. Dar si risurile pe care le induce Legea se transfera tot intregii societati. Se echilibreaza oare aceste doua riscuri? In asemenea conditii, Legea poate sa afecteze mult firmele de constructii. Care vor fi obligate sa vanda scump, chiar foarte scump un apartament. Si s-ar putea sa nu aiba cumparatori. Pagubele pot fi imense. Sau, ca sa reformulez interogativ, s-au evaluat oare pontentialele pagube induse de aceasta Lege?

Sa fie mai ieftin? N-as crede… In absenta unui pret corect, stabilit pe piata libera, mai ieftin nu prea are cum sa fie. Atata vreme cat un aparatament de doua camere poate fi dat in plata pentru o datorie mult mai mare decat valoarea sa obiectiva. Dar acest lucru n-ar crea oare o bula speculativa?

Si unde vom ajunge daca se va sparge acest bubble? Nu cumva riscurile ar fi mai mari decat cele induse prin Programul Prima Casa?

Impunerea unui plafon de 150.000 de euro reduce intrucatva acest risc – de exemplu: nu pot sa merg pana la 1.000.000 de euro sau o valoare aleatoare. Dar nu il anuleaza. Pentru ca Legea introduce o necunoscuta: pretul imobilului. Piata libera il stabileste obiectiv.

Auzindu-l pe Dl. Zamfir la televizor, am avut impresia ca dansul, prin aceasta Lege, doreste sa pedepseasca bancile pentru ca au obtinut un profit foarte mare in Romania. Pe seama statului. Insa sa nu uitam ca, la noi, potrivit Constitutiei, statul este implicat masiv in economie.

Daca, spre exemplu, Statul mareste, dupa criterii numai de el stiute, salariile angajatilor sai – care nu-s putini, dimpotriva – preturile cresc. Daca ar creste si inflatia in mod corespunzator, pagubiti ar fi cei din sectorul privat, unde salariile sunt mai mici decat la stat. BNR ne spune azi ca avem o rata a inflatiei de -2,13%, iar tinta in 2016 este de 2,50%. Tinta care e putin probabil sa fie atinsa vreodata. Daca se va intampla, saltul va fi de peste 4%, iar preturile vor exploda. Tinta e calculata la cat ar trebui sa fie, de fapt, inflatia. Insa atingerea ei ar insemna o crestere de preturi care ar putea fi in detrimentul celor angajati in sectorul privat.

Si atunci cum vrea Dl. Zamfir ca bancile sa faca profit finantand ieftin sectorul privat, cand Statul e inca implicat masiv in economie? Riscul pentru o banca nu ar fi sa finanteze sectorul privat, de exemplu IMM-urile, la o dobanda rezonabila. Riscul e indus de stat, care impune. Spre exemplu mariri de salarii pe anumite criterii. De pilda, electorale. Care tine in brate intreprinderi de stat care produc pierderi uriase. Si atunci, evident, ca „turcu’ „, adica statul plateste. Adica, pana la urma, noi toti. Si dansul vrea sa rezolve problema aceasta prin Legea Darii in Plata, pedepsind bancile pentru ca fac profit in Romania. Prea mare, in opinia domniei sale. Numai ca domnia sa uita ca Statul nu are resurse nelimitate. Dl. Zamfir s-a mai exprimat ca Programul Prima Casa poate continua oricum, chiar daca vor creste ratele, chiar daca vor creste avansurile, preturile.

Conceptia asta, ca statul are resurse nelimitate, ne-a condus spre o crestere economica de 3,5% – „clasic” cum spuneam mai de mult – dar si la o crestere abrupta a datoriei publice, de la 13% din PIB in 2009, la 40% din PIB azi.

Cu toate riscurile care decurg de aici…

DE citit si…

Andreea Paul

Semnal-alarmă bugetară

Se arata ca:

„Orice asumare suplimentară de cheltuieli publice, în afara investițiilor productive, adâncește deficitul structural al României estimat la -3% din PIB în anul 2016 și la aproape -4% din PIB în anul 2017, în condițiile actuale. Deficitul structural crește alarmant de la -1% în anul 2015, în urma deciziilor deja luate în anul 2015. Rațiunea este obligatorie și transmit acest semnal către toate partidele politice! Orice antrenare de cheltuieli suplimentare pe termen lung care ratează scopul dezvoltării și al creșterii competitivității (adică nu aduc bani în plus la buget/ venituri pe care să le distribui apoi pe cheltuielile necesare) intră în deficitul structural. Ajustarea bugetară necesară în anul 2017 este deja greoaie, pentru oricine va fi la guvernare. Nu uitați de creșterea salariilor profesorilor cu 50% în anul 2008, tot an electoral, care nu s-a mai aplicat niciodată. Cine are urechi de auzit, aude! Fără a crea locuri de muncă bine plătite, fără investiții, fără extinderea bazei antreprenoriale, creștem toxic. Orice greșeală de politică bugetară sau economică are o notă de plată scumpă. Cu actualele populisme electorale parlamentare riscăm să ne transformăm din ‘cea mai mare creștere economică din UE’ în ‘cel mai mare derapaj bugetar din UE’ în anul viitor.

image

Crestem toxic… Sincer, asta e si impresia mea…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 10, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 34 comentarii

Marirea salariilor bugetarilor…

Mediafax

Amendamentul PSD privind creşterea salariilor bugetarilor cu 10%, adoptat de Cameră. PNL a votat pentru / Ce spune ministrul Muncii

Se arata ca:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 311 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări, aşa cum stabileşte un amendament al PSD.

OUG 35/2015 prevedea, iniţial, majorarea cu 25% a salariului brut/soldei lunare brute/salariului lunar brut de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, începând cu 1 octombrie 2015 faţă de nivelul avut în luna septembrie 2015. În textul Ordonanţei se stabilea şi asigurarea unui cadru instituţional pentru includerea tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ în categoria persoanelor care pot închiria locuinţe realizate prin programele A.N.L.

Ordonanţa fusese adoptată de Senat, iar în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat şi un amendament al PSD prin care salariile tuturor bugetarilor care nu au beneficiat în cursul anului de majorări urmează să fie mărite cu 10%. În această categorie intră personalul din administraţie, cultură, justiţie, ordine publică şi siguranţă naţională, unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare, diplomaţie, personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 311 voturi „pentru”, 7 abţineri şi un vot „împotrivă”.

Liberalii s-au opus iniţial amendamentului PSD, cerând mai întâi date suplimentare de la Ministerul de Finanţe, cu privire la impactul bugetar. Deputaţii au respins însă retrimiterea proiectului la comisii. Ulterior, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a explicat poziţia liberalilor.

„E o zi importantă în Parlament. (…) Am ajuns la concluzia că votul nostru pentru acest proiect este esenţial, motiv pentru care PNL votează această lege, cu un amendament foarte clar, cu solicitarea că aşteptăm un studiu de impact ulterior care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare. Acest lucru poate fi realizat, desigur, de noul Guvern”, a spus Gorghiu.

Legea urmează să rămână în Parlament pentru a fi, eventual, contestată la Curtea Constituţională – deşi niciun grup parlamentar nu a anunţat această intenţie – urmând ca apoi să ajungă la Palatul Cotroceni pentru promulgare.

Măsura măririi salariilor din sănătate cu 25% este deja în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei, în luna august.

Modificările aduse de Parlament, respectiv măsura privind salariile tuturor bugetarilor, va intra în aplicare cu termenul de 1 decembrie doar după promulgarea actului normativ de către preşedintele Klaus Iohannis.

Rovana Plumb susţine amendamentul privind creşterea salarială de 10%: Efortul bugetar, 1,5 miliarde lei

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că susţine amendamentul PSD privind creşterea salarială de 10 la sută în sectorul bugetar, menţionând că efortul bugetar este de 1,5 miliarde lei.

Rovana Plumb a făcut aceste declaraţii, la Guvern, întrebată de jurnalişti dacă susţine amendamentul în acest sens depus de PSD la dezbaterea în comisiile Camerei Deputaţilor a OUG 35/2015 privind creşterile salariale în sistemul sanitar.

Ulterior Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că impactul bugetar al majorărilor salariale din OUG 35/2015 este de 0,2% din PIB, evitând să spună care este ponderea creşterii de 10% de pe urma amendamentului PSD şi dacă există date cu privire la creşterea inflaţiei în urma majorărilor.

Rovana Plumb a afirmat că PSD a luat întotdeauna măsuri bazate pe „principiul echităţii şi principiul sustenabilităţii”.

„Sper ca în continuare această lege să fie în aplicare şi ca nu cumva să existe vreo intenţie de amânare a implementării ei. (…) Lucrăm tehnic la bugetul pe 2016 şi toate aceste majorări se regăsesc în bugetul pentru 2016”, a spus ministrul.

Întrebată care este impactul bugetar al majorării salariilor bugetarilor cu 10%, în urma amendamentului PSD, Rovana Plumb a spus că acesta „va fi cu siguranţă prins în bugetul pe anul 2016”, dar nu a avansat o cifră, prezentând un procent total al majorărilor cuprinse în OUG 35/2015, adoptată miercuri de Camera Deputaţilor.

„Noi am lucrat indicativ pe acest impact bugetar şi pot să vă dau doar indicativul urmând ca dumneavoastră şi noi să urmărim la finalizarea şi adoptarea legii bugetului de stat cum sunt respectate aceste prevederi ale legii. Este vorba despre un impact indicativ de 0,2% din PIB pentru toate aceste creşteri salariale”, a spus ministrul.

La insistenţele jurnaliştilor, care au întrebat de unde vor fi luaţi aceşti bani, Rovana Plumb a afirmat „trebuie să punem stop unei abordări contabile”. „Aceste majorări de salarii înseamnă o creştere a puterii de cumpărare, ceea ce înseamnă o creştere a consumului, ceea ce înseamnă o creştere a producţiei, respectiv o creştere economică. În această cheie eu privesc şi am privit întotdeauna, pentru că în spatele oricărei cifre există oameni”, a explicat aceasta.

Rovana Plumb nu a precizat nici dacă şi cu cât ar putea creşte rata inflaţiei în urma majorărilor. „Eu v-am spus că trebuie privit din punct de vedere al impactului pozitiv pe care această creştere şi majorare a salariilor trebuie să îl aibă”, a mai spus ministrul Muncii.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 319 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări, aşa cum stabileşte un amendament al PSD.

OUG 35/2015 prevedea, iniţial, majorarea cu 25% a salariului brut/soldei lunare brute/salariului lunar brut de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, începând cu 1 octombrie 2015 faţă de nivelul avut în luna septembrie 2015. În textul Ordonanţei se stabilea şi asigurarea unui cadru instituţional pentru includerea tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ în categoria persoanelor care pot închiria locuinţe realizate prin programele A.N.L.

Ordonanţa fusese adoptată de Senat, iar în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat şi un amendament al PSD prin care salariile tuturor bugetarilor care nu au beneficiat în cursul anului de majorări urmează să fie mărite cu 10%. În această categorie intră personalul din administraţie, cultură, justiţie, ordine publică şi siguranţă naţională, unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare, diplomaţie, personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene.”

Este uluitor cum PNL – un partid liberal, cu o ideologie liberala, subliniez asta – reuseste din nou performanta (fara ghilimelele de rigoare) de a vota la unison cu PSD o masura care numai liberala nu e. La inceput s-au opus, apoi au votat-o. Dupa ce au votat-o au cerut studiu de impact. Nu inainte de a vota un asemenea amendament. La fel au facut si cu noul Cod Fiscal: au votat la unison cu PSD! Stau si ma intreb: pe cine reprezinta acest partid? Care pe vremea lui Tariceanu a favorizat angajarile la stat si acum voteaza pentru lefuri mai mari tot in sectorul neproductiv, de stat… In sectorul privat, pe care PNL ar trebui sa-l reprezinte, nimeni nu-ti da bonusuri de Sarbatori. Iar acolo, in sectorul privat, sunt oameni care muncesc din greu pe lefuri chiar mai mici decat la stat, fara sa fie favorizati intr-un fel sau altul de catre statul roman, dimpotriva chiar. Tot acest efort bugetar pentru marirea lefurilor la stat se face pe seama taxelor si impozitelor platite de sectorul privat. Si asa, pe timpul guvernarii Ponta, a fost sufocat de multitudinea de taxe si impozite marite. Se vor mari din nou? Se vor pune noi biruri?

Eu nu sunt impotriva faptului ca un medic sa fie platit mai bine. Dar salariul unui medic sau al unui profesor e in functie de performantele economice ale tarii care, bune sau rele, sunt date de sectorul privat. „Vrem o tara ca afara!” – cand vom avea si performantele economice ale acelor tari, la care ne uitam cu jind…

Se vorbeste de crestere economica sustenabila. Bine, depinde ce intelegem prin cuvantul „sustenabil”, depinde de cum interpretam „sustenabilitatea”. Dar o politica de crestere economica, dupa parerea mea, inseamna:

α) stimularea investitiilor (publice si/sau private),

β) stimularea creditarii,

γ) stimularea libertatii economice,

δ) stimularea riscului sau apetitului pentru risc.

In ceea ce priveste riscul, trebuie spus, cred, urmatoarele: riscul trebuie sa insemne nu doar sansa sau sansele de a pierde, ci si sansele de a castiga, de a merge la castig, in conditiile in care sansele sunt evaluate de liberul intreprinzator. Un risc mare in afaceri ar insemna, deci, atunci cand sansele de castig sunt foarte mici. Risc nu inseamna ca sa incepi ceva si sa te trezesti la scurt timp in faliment – intr-o astfel de situatie, care te duce fortat spre faliment intr-un timp relativ scurt, nu putem vorbi de risc, mai degraba de o stare de anormalitate economica. Intr-o astfel de situatie orice crestere macroeconomica este, practic, blocata, iar intrarea in recesiune a economiei este pe punctul de a incepe. Interpretat probabilistic, riscul ar fi dat de urmatorul raport: imprejurarile nefavorabile/imprejurarile favorabile. De aici se vede ca un risc mic presupune ca imprejurarile favorabile>imprejurarile nefavorabile. Atunci sansele de a castiga sunt mai mari. In situatia inversa cand imprejurarile nefavorabile>imprejurarile favorabile intervine situatia de criza economica.

Pe termen lung insa, o politica de crestere economica respecta conditiile α- δ de mai sus, inclusiv in cazul aparitiei imperfectiunilor in evaluarea pe care o fac liberii intreprinzatori, care se vor corecta din mers. Pentru ca cine poate garanta ca evaluarea pe care o fac nu e doar buna (atentie mare!!) ci e cea mai buna? Cine-mi garanteaza ca mutarea pe care o fac nu e doar o mutare buna, ci e cea mai buna mutare? Lucrul asta se numeste evolutie. De la simplu la complex, de la inferior la superior. Pentru ca s-ar putea sa fac o mutare proasta, dar trebuie sa am posibilitatea sa corectez, sa ma corectez. Asa ma perfectionez. Apoi as putea sa fac o mutare buna. Perfectionandu-ma, o voi gasi pe cea mai buna.

Revenind acum la subiect si la desemnarea D-lui. Ciolos ca premier. Si din acest exemplu – marirea salariilor bugetarilor, o marire ce seamana cu o pomana sociala data celor de la stat, deci de care beneficiaza doar o parte redusa din societate – se vede ca apetitul pentru reforme al clasei noastre politice in ansamblul ei e unul foarte, foarte redus, asta ca sa nu spun ca e zero. In felul asta reforma se plaseaza in afara clasei politice sau, ceea ce e totuna, clasa politica se plaseaza in afara reformei – lucru periculos pentru ca iesim astfel din logica democratiei: trebuie sa vina un guvern de tehnocrati ca sa faca reforma pentru ca partidele nu-si asuma, nu vor sa-si asume lucrul asta, urmarind doar interesele electorale imediate.

Urmeaza un an electoral. Ciolos va da pomeni? Ii va sprijini frateste pe baronii locali? Ciolos, care e conectat direct la Iohannis, n-ar avea nevoie sa faca asa ceva deoarece Iohannis nu are nevoie de asa ceva. Astfel partidele se vad intr-o anumita dificultate. Lucrul bun ar fi ca exista posibilitatea de a se relansa lupta politica electorala nu pe baza de pomeni, ci de principii ideologice.

Noi nu avem inca in societate ideologiile clare, bine puse la punct. Iar o ideologie europeana nu exista in sensul ca, de pilda, si in Parlamentul European sunt partide politice, grupuri politice, cu ideologii proprii, de exemplu: socialistii europeni, popularii europeni s.a.m.d. La noi nu exista un curent liberal in adevaratul sens al cuvantului. Mai mult dupa cum bate vantul politic. PNL a fost un partid care mai intotdeauna a stat pe langa PSD. Care mai intotdeauna s-a declarat, mai mult sau mai putin tacit, de acord cu ceea ce face PSD, iar cand nu s-a declarat de acord a fost de acord cu PSD-ul. Nici PSD nu raspunde unor cerinte esentiale legate de economia de piata. E clar ca PSD tinteste electoratul care lucreaza la stat si de aceea ii face pomeni. Insa PSD nu-i reprezinta deloc sau aproape deloc pe truditorii din sectorul privat. De asemenea nu-i reprezinta nici pe cei saraci, gandindu-te la ideologia social-democrata care ar trebui sa se adreseze unei asemenea paturi sociale si sa le reprezinte interesele spre binele intregii societati. Si se vede foarte clar ca judetele care, de 25 de ani, voteaza absolut majoritar cu PSD sunt printre cele mai sarace din tara… PSD a renuntat, de pilda, foarte usor la impozitarea diferentiata sau progresiva punand biruri mari pentru toti. A preluat elemente liberale fara discernamantul necesar, pentru ca ideile liberale insemna altceva, nu ceea ce considera PSD ca inseamna. In felul acesta democratia are de suferit, scade capacitatea de alegere libera a individului. Avem de a face cu o distorsionare a democratiei, iar rezultanta „sistemului” e guvernul de tehnocrati. Aceasta „democratie originala” care se perpetueaza in spatiul politic romanesc de 25 de ani e una paguboasa si se vede ca rezultatele nu sunt optime.

Interesant este ca Presedintele nu a agreat, din cate am inteles, ideea alegerilor anticipate pe care ar fi putut sa le castige PNL. Lucru care ma face sa ma intreb daca nu cumva PNL amana sa vina la guvernare sau poate nu doreste sa-si asume guvernarea. Inca nu doreste sa si-o asume sau chiar nu doreste sa si-o asume? In mod normal ar fi trebuit sa avem alegeri anticipate. Totusi, PNL, prin D-soara. Gorghiu, a sustinut initial aceasta varianta. La Cotroceni, la negocieri, n-au mai insistat pe asa ceva… In orice caz, pare un joc de ocolire, de evitare a asumarii guvernarii de catre PNL. De ce, de exemplu, trebuia ca un guvern de dreapta sa fie neaparat unul de tehnocrati?

In alta ordine de idei…

… iata ce scrie D-soara. Gorghiu pe Facebook-ul personal:

„Este necesar ca prioritatea zero a noului guvern să fie depolitizarea și transparentizarea administrației. În caz contrar, un guvern tehnocrat se va lupta cu morile de vânt și va fi constant sabotat de o administrație dominată de PSD. I-am transmis lucrul acesta prim-ministrului desemnat, Dacian Cioloș, la întâlnirea pe care am avut-o astăzi.

Alina Gorghiu a declarat, miercuri, după o întâlnire a liderilor PNL cu premierul desemnat, că în…
mediafax.ro „

Eu i-as spune simpaticei Domnisoare asa: nici campaniile antifumat nu trebuie duse la extrem, nici copiii nu trebuie tinuti sub un clopot de sticla, nici depolitizarea administratiei nu trebuie dusa pana-n panzele albe.

In orice tara din lume administratia de stat e politizata. Mai mult sau mai putin. Deci problema ar fi in ce grad trebuie sa fie politizata administratia de stat. O administratie de stat apolitica nu exista niciunde in lume. Iar noi nu trebuie sa cadem nici in puritanism si nici in forme utopice de guvernare.

Interesant ce face D-na Birchall:

Georgia este unul dintre principalii parteneri ai României în regiune. Relaţiile economice bilaterale pot fi consolidate şi dezvoltate inclusiv în domeniul transporturilor şi al energiei

Se arata ca:

Ana Birchall: Georgia este unul dintre principalii parteneri ai României în regiune. Relaţiile economice bilaterale pot fi consolidate şi dezvoltate inclusiv în domeniul transporturilor şi al energiei

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 9-11 noiembrie preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, a participat la conferinţa internaţională la nivel înalt organizată la Tibilisi, Georgia de Ministerul Afacerilor Externe georgian având ca temă: “Egalitatea de gen – provocări şi oportunităţi pentru Politica Europeană de Vecinătate în Regiune”.

Cu această ocazie preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, a avut  o serie  de întâlniri bilaterale cu miniştri ai guvernului din Georgia şi cu reprezentanţi ai statului georgian.

Luni, 9 noiembrie, Ana Birchall a avut o întâlnire bilaterală cu vicepreşedintele Parlamentului din Georgia, domnul Gubaz Sanikidze, care a apreciat că sprijinul pe care România îl acordă Georgiei este unul important, în special prin schimbul de experienţă în procesul de integrare europeană. În cadrul întâlnirii, Ana Birchall a afirmat că România şi Georgia se află la un nivel excelent al cooperării bilaterale, privind atât dialogul politic, cât şi în planul cooperării economice. “În continuare, suntem interesaţi să identificăm cele mai bune moduri de a consolida şi dezvolta cooperarea noastră în toate domeniile de interes comun, cu un accent special pe dialogul politic și pe cooperarea economică, inclusiv în infrastructură şi energie, un instrument util în acest sens fiind diplomaţia parlamentară”, a declarat preşedintele Comsiei pentru afaceri europene, Ana Birchall. Vicepreşedintele Parlamentului din Georgia a apreciat relevanţa diplomaţiei parlamentare, accentuând importanţa colaborării dintre Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru integrare europeană din Parlamentul georgian.

În cadrul întrevederii cu ministrul georgian al Apărării, doamna Tinatin Khidasheli, Ana Birchall a reafirmat că România recunoaşte şi susţine integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei şi că România va continua să sprijine parcursul european şi euroatlantic al Georgiei, Parlamentul României fiind primul Parlament care a ratificat Acordul de Asociere UE-Georgia. Ministrul Khidashli a transmis mulțumiri părţii române pentru sprijinul acordat de ţara noastră Georgiei.

De asemenea, Ana Birchall a participat, luni, la o întrevederea găzduită de ministrul de stat al Georgiei pentru integrare europeană şi euro-atlantică, domnul David Bakradze, la care au participat şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Georgiei, domnul Tedo Japaridze şi preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană, domnul Levan Berdzenishvili. “Avem nevoie de menţinerea unui angajament ferm al UE faţă de Vecinătatea Estică, în paralel cu o perspectivă clară și fără echivoc pentru aprofundarea continuă a cooperării dintre UE și statele din Est mai avansate în ceea ce priveşte procesul de reformă, în special Republica Moldova, Georgia și Ucraina” a declarat Ana Birchall.

Marţi, 10 noiembrie, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a participat la o întâlnire bilaterală cu domnul Giorgi Kvirikashvili, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe. În cadrul întâlnirii, Ana Birchall a reafirmat „susţinerea României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, reiterând totodată „sprijinul pentru continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană şi NATO”.

De asemenea, Ana Birchall şi Giorgi Kvirikashvili au accentuat importanţa diplomaţiei parlamentare. Înaltul oficial georgian a apreciat deschiderea Comisiei pentru afaceri europene de a colabora cu Comisia de integrare din Parlamentul georgian, precum şi iniţiativa Anei Birchall de a organiza, în perioada următoare, o întâlnire la nivelul conducerii comisiilor pentru afaceri europene şi integrare europeană ale statelor din regiunea noastră. Totodată, Ana Birchall a exprimat dorinţa României de a organiza, în marja Comisiei economice mixte, un Business Forum pentru promovarea oportunităţilor de afaceri dintre România şi Georgia.

Giorgi Kvirikashvili a apreciat susţinerea acordată de România Georgiei, reiterând că România este un partener important pentru Georgia. De asemenea, ministrul georgian al Afacerilor Externe a subliniat importanţa recunoaşterii eforturilor şi progreselor Georgiei în parcursul de integrare în NATO si UE. În cadrul întrevederii au mai fost abordate şi aspecte regionale privind securitatea energetică şi oportunitatea implementării unor proiecte comune în domeniul energiei şi transporturilor. În acelaşi context a fost reluată importanţa revigorării zonei Mării Negre şi a Parteneriatului Estic, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor accentuând că „România este un furnizor de securitate şi stabilitate în zonă”.

Miercuri, 11 noiembrie, Ana Birchall s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Georgia, doamna Thea Tsulukiani, întrevedere în care au fost abordate teme de interes în relaţia bilaterală, precum şi aspecte ce ţin de reformele Georgiei în vederea integrării în NATO şi UE. “Salutăm reformele Georgiei în domeniul justiţiei, în special în implementarea Planului de Acţiune privind liberalizarea vizelor” a declarat Ana Birchall. La rândul său, ministrul georgian al Justiţiei a apreciat sprijinul constant acordat Georgiei de către România, accentuând că pentru Georgia este important ca până la sfârşitul anului să primească un raport pozitiv privind îndeplinirea condiţiilor tehnice de implementare a Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor. În acelaşi context, oficialul georgian a reiterat determinarea Georgiei de a rămâne pe drumul integrării în NATO şi UE, accentuând că „reformele implementate în Georgia sunt esenţiale pentru consolidarea instituţiilor democratice ale statului”. De asemenea, Ana Birchall a subliniat că drumul pe care s-a angajat Georgia trebuie să fie ireversibil.”

Un articol interesant si cel al D-nei. Andreea Paul:

Tabloul de bord al economiei românești

Se arata ca:

Puncte slabe și tari ale dinamicii economice românești

Puncte slabe ale dinamicii economice:

SUB GUVERNAREA PSD:

  • Aproape 500 de mii de firme și-au închis porțile, din anul 2012 până în prezent, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (vezi tabelul numărul 6);
  • Am pierdut circa 700 de mii de persoane din populația ocupată, inclusiv forțele armate şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru, din trimestrul II 2012 până în prezent, conform INS[1]. Totodată, pentru aceeași perioadă, România a înregistrat cea mai mare scădere a locurilor de muncă din Europa, conform datelor publicate de Eurostat[2]. (vezi tabelul numărul 3.1)
  • Deficitul comercial  a continuat să crească, ajungând la 5,53 mld euro în primele 9 luni ale anului 2015, fiind cu 28% mai mare decât deficitul comercial înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. (vezi tabelul numărul 3.4)
  • Datoria guvernamentală a crescut cu 64 miliarde lei de la sfârșitul anului 2011 până în prezent, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice[3]

Alte detalii:

  • În septembrie 2015, importurile au crescut cu 7 procente față de luna august 2015, respectiv față de aceeași perioadă a anului anterior, conform INS, semnificativ mai repede decât creșterea raporturilor de doar 4,7% față de august 2015 și 4,6% față de septembrie 2014.
  • Rezervele valutare au crescut cu aproape 8% față de luna trecută, însă rămân sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform BNR.
  • Conform estimărilor Comisiei Europene, în România proporția economiei subterane în anul 2014 a reprezentat 29,6% din PIB, în creștere cu 1,2pp față de 2013, ajungând la 44 de miliarde de euro generate prin fraude economice și evaziune fiscală. România bate pasul pe loc în lupta cu economia subterană.

Puncte tari ale dinamicii economice 

  • PIB:

o   INS estimează că PIB-ul are o rată de creștere de doar 0,1% în Trimestrul II 2015 față de același trimestru din anul 2014.

o   PIB pe locuitor la prețuri curente a crescut în anul 2014 cu 500 euro față de anul 2013, conform datelor furnizate de Eurostat.

  •    ISD-urile au depășit 2 miliarde euro în luna august 2015, înregistrând o creștere cu peste 10% față de luna iulie și o creștere cu 60 de procente față de aceeași perioadă a anului precedent, conform datelor publicate de BNR.

[1] INSSE, Comunicat de presă – Ocupare și Somaj, trim II 2012 – trim II 2015, http://www.insse.ro/cms/ro/content/ocupare-si-somaj accesat la data de 11 noiembrie 2015

[2] Baza de date Eurostat, Population, activity and inactivity, noiembrie 2015 http://ec.europa.eu/eurostat/web/lfs/data/database#  accesat la data de 11 noiembrie 2015

[3] Ministerul Finanțelor Publice, Datoria administratiei publice conform metodologiei UE*) (datoria guvernamentala), http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/EvoldatguvconformUERomaugust2015.pdf accesat la data de 11 noiembrie 2015.

Vezi documentul integral aici.”

Un alt articol deosebit de interesant este cel al D-lui. Florin Citu, pentru ca noi trebuie sa stim exact care e situatia economica si de politica monetara la venirea noului Guvern, de tehnocrati, ce va fi condus de Dl. Ciolos:

Informatii despre performanta politicii monetare de la inflatia de baza

Se arata ca:

„Politica monetara isi stabileste sa atinga o tinta de inflatie in viitor. Motivul este simplu. Politica monetara are efecte dupa perioade lungi de timp, pana la 2 ani. Astfel, rata inflatiei de astazi este o combinatie intre deciziile de politica monetara din trecut, socuri cu efecte temporare prezente si asteptarile populatiei despre evolutia viitoare a preturilor.

Din luna iunie a acestui an preturile au inceput sa scada. Am intrat intr-o perioada de deflatie. O mare parte din scaderea preturilor s-a datorat scaderii de TVA pentru bunuri alimentare. Acesta este socul care are efecte in mare parte tranzitorii. Teoretic ar trebui sa ignoram efectele acestui soc si tot teoretic efectele acestui soc dispar dupa 12 luni. Spun teoretic pentru ca o parte din acest soc se transfera in evolutia preturilor viitoare prin asteptarile pe care le creeaza in economie. Acest este al doilea element despre care spuneam ca influenteaza rata curenta a inflatiei. Ramane cel de-al treilea, deciziile de politica monetara din trecut.

Pentru a identifica efectul politicii monetare este nevoie de o introducere.

Evolutia inflatiei a surprins mereu banca centrala. Pana in 2013 inflatia masurata depasea mereu estimarile BNR. Dupa 2013 inflatia observata a fost mereu mai mica decat estimarile BNR. In iunie 2015 rata inflatiei a devenit negativa. In acel moment BNR a venit cu o explicatie partial adevarata. Preturile scad pentru ca au scazut taxele. Foarte adevarat. Dar BNR vine si spune ca scaderea este temporara iar in spatele acestei scaderi exista presiuni inflationiste.

In primele comunicate dupa intrarea ratei inflatiei in teritoriul negativ BNR ne spunea ca rata inflatiei “ecraneaza” presiuni inflationiste. Dupa cateva luni ne anunta ca rata inflatiei “poate sa ecraneze” presiuni inflationiste. In ultimul comunicat BNR a renuntat la aceasta poveste cu ecrantul.

Apare totusi un semn de intrebare. Desi spune ca efectele reducerilor de taxe sunt temporare BNR a estimat 8 trimestre de inflatie sub tinta. In acest moment au mai ramas 6 trimestre in esimarile BNR cu o rata a inflatiei sub tinta.

Nu este clar de ce BNR accepta o rata a inflatiei mult sub tinta aprope 4 ani la rand. Mandatul BNR este clar, preturi la tinta in maxim 8 trimestre. De aceea spun ca nu este clar ce face BNR. Oricare ar fi motivul BNR transmite in acest moment semnale mixte. Pe de-o parte spune implicit ca nu crede in tinta de inflatie sau ca o ignora mai ales pentru ca nu intereseaza pe nimeni daca BNR nu-si indeplineste mandatul. Nu au existat niciodata, de exemplu, costuri pentru BNR sau pentru conducerea acestei institutii de pe urma faptului ca mandatul de a livra preturi stabile nu a fost atins. Pe de alta parte BNR stie ca inflatie sub tinta pentru o perioada asa lunga de timp inseamna conditii monetare mult prea restrictive in economie in trecut (crestere economica mai mica decat in conditiile in care inflatia era la tinta). Astfel, faptul ca BNR nu livreaza preturi stabile in conformitate cu mandatul ne duce la concluzia ca BNR urmareste alt obiectiv. Un alt obiectiv care pe termen scurt si mediu domina obiectivul de preturi stabile. Ar mai exista un alt treilea semnal, politica monetara nu influenteaza dinamica preturilor, dar atunci ar insemna ca nu exista rol pentru politica monetara in economie si activitatile bancii centrale ar trebui reduse doar la rolul de reglementator.

Sa ne uitam mai atent la relatia rata inflatiei – poltica monetara. In anii in care rata inflatiei ramanea cu mult peste tinta banca centrala prezenta in fiecare comunicat si rata inflatiei pentru asa numita inflatie de baza (CORE2 ajustat)*. Inflatia de baza este ce ramane din indicele pretului de consum dupa ce sunt eliminate preturi pentru bunuri volatile si care nu pot sa fie controlate direct de politica monetara. Ramanem cam cu 60% din produsele din IPC. In toti acesti ani BNR ne spunea ca acest indicator este cel pe care il INFLUENTEAZA politica monetara DIRECT.

Astfel in 2010 sau in 2013 BNR arata spre inflatia de baza care nu era la fel de volatila ca cea masurata de IPC si ne spunea ca politica monetara livreaza preturi stabile in conformitate cu mandatul. Numai ca din noiembrie 2013 fara sa explie de ce nu a mai inclus informatia despre inflatia de baza in comunicatele publicate dupa decizia de politica monetara. Misterul este simplu de rezolvat. Din noiembrie 2013 inflatia de baza intra in teritoriul negativ. Aici aparea problema pentru BNR. Exact acele preturi pe care sustinea ca le influenteaza prin politica monetara scadeau si erau cel mai departe de tinta.

In 2015 rata inflatiei masurate de IPC a intrat in teritoriu negativ in iunie ca urmare a reducerilor de taxe. BNR a explicat ca este doar o perioada de tranzitie si rata inflatiei va reveni in teritoriul pozitiv in 2016 si la tinta in 2017. Ce ar fi trebuit sa se intample cu inflatia de baza? Inflatia de baza dupa cum am spus exclude preturile pentru exact acele produse influentate de scaderea de TVA. Astfel inflatia de baza nu ar fi trebuit sa fie influentata de scaderile de taxe. Sau ar trebui sa fie influentata foarte putin . De exemplu daca preturile masurate de IPC scadeau cu 3% fata de anul anterior preturile masurate de CORE2 ajustat ar fi trebuit sa scada cu mai putin. In realitate lucrurile stau exact invers. Preturile masurate de CORE2 ajustat au scazut mai mult decat cele masurate de IPC. (vezi inflatia versus CORE2 ajustat in 2010 si 2013 pentru exemplul in care preturile volatile au crescut)

Surprizele nu se opresc aici. BNR estimeaza si in perioada urmatoare o scadere a preturilor masurate de CORE2 ajustat. In plus scaderea o sa fie mai mare in comparatie cu scadera preturilor masurate de IPC. Altfel spus dupa ce scoate efectele reducerilor de taxe preturile scad mult mai mult.

Ce inseamna acest lucru? In primul rand inseamna ca povestea cu presiunile inflationiste a fost falsa de la bun inceput. Daca situatia preturilor se inrautateste cand eliminam preturile afectate de scaderile de taxe este clar ca suntem intr-un mediu puternic deflationist. Mediul economic deflationist care este rezulatul politicii monetare dar si al asteptarilor despre preturile viitoare.

Mai clar. Evolutia ratei inflatiei de baza este o dovada ca in anii precedenti BNR a tinut politica monetara mult mai restrictiva decat trebuia. A supraestimat sanatatea economiei sau a avut alte obiective pe langa cel de stabiliate a preturilor. Ambele sunt reale dar din punctul meu de vedere al doilea motiv explica mai mult.

Dar problema nu este cu trecutul. Ce conteaza acum este ca asteptarile in economie sunt pentru o dinamica in scadere a preturilor masurate de inflatia de baza. Astfel de asteptari nu arata incredere foarte mare in viitorul economiei. In mare parte acest pesimism vine pe canalul evolutiei sectorului industrie. Evolutia preturilor din acest sector este explicata in mare parte de o cerere mica nu de cresterea ofertei.

Rata inflatiei pe care o observam astazi este in cea mai mare parte explicata de decizii de politica monetara din trecut. In cazul nostru deflatie si inflatie sub tinta 4 ani la rand arata ca in trecut banca centrala a mentinut conditiile monetare mult prea restrictive pentru situatia economiei din acel moment. Reducerile de taxe explica scaderile de preturi pe termen scurt dar nu explica deflatia si diferenta de tinta de inflatie pentru o perioada asa lunga de timp. Aceasta concluzie este importanta atunci cand evaluam performanta politicii monetare si mai ales daca banca centrala s-a achitat de datoria fata de societate de a livra preturi stabile. Pana in acest moment in 10 ani de regim de tintirea directa a inflatiei, indiferent de indicele de preturi pe care il folosim, banca centrala nu a reusit sa livreze preturi stabile. Acesta este singurul lucru pe care societatea la cerut de la banca centrala.

*CORE2 ajustat: Măsură a inflaţiei de bază, care elimină din calculul IPC total o serie de preţuri asupra cărora influenţa politicii monetare (prin gestionarea cererii agregate) este puţin semnificativă sau nulă: cele administrate, volatile (legume, fructe, ouă, combustibili), ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice. Termeni înrudiți: CORE1, CORE2, inflație, IPC, inflație de bază, prețuri libere, prețuri administrate.(sursa: BNR)

polmoninfbaza.001

polmoninfbaza.002

Evolutia economica si monetara trebuie monitorizata foarte atent in continuare.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 11, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Din nou despre Codul Fiscal…

Cu parere de rau trebuie sa remarc un lucru: consensul de care vorbea PNL in frunte cu D-soara. Gorghiu, consensul intre Putere si Opozitie, vrand sa spuna abordarea consensuala a problemelor, arata incapacitatea PNL de a dezvolta o politica si o viziune liberala. Cu alte cuvinte, acest consens e un fel de USL. Rodul acestui consens, acestor negocieri a fost adoptarea de catre Parlament a noului Cod Fiscal.

Romania Libera

Fața ascunsă a noului Cod Fiscal

Se arata ca:

„Codul Fiscal a fost votat, ieri, de Parlament, liderii politici punând accentul pe scăderea TVA de la 24% la 20%. Consultanții fiscali atrag însă atenția că legea conține o serie de majorări de taxe și impozite.

Nu e singura minciună a liderilor politici: Victor Ponta, care nu a votat Codul Fiscal, a ­afirmat că l-a  votat în iunie, fapt contrazis de lista de vot și chiar de contul de Facebook al ­premierului. Ponta pregătește o ordonanță pentru a avea ultimul cuvânt în privința Codului Fiscal.

Proiectul noului Cod Fiscal, reexaminat în urma cererii şefului statului, a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare. Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat, ieri, legea cu 279 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri.

Prin votul de ieri, deputații au decis că reducerea TVA la 20%  se va aplica din 2016, dar au amânat pentru 2017 alte măsuri de relaxare fiscală din varianta votată în luna iunie – eliminarea “taxei pe stâlp” şi a supraaccizei, plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate la cinci salarii medii.

După votul final, liderii politici au pus accentul pe efectele pozitive ale actului normativ, invocând în special reducerea TVA. „În doi-trei ani România va ­deveni mult mai atractivă şi va genera şi creştere economică”, a estimat președintele PSD, Liviu Dragnea, care a coordonat negocierile ­politice care au dus la ­votul de ieri.

Firmele de apartament, ­supraimpozitate

Afirmațiile de la nivel politic sunt pus sub semnul întrebării de consultanții fiscali care atrag atenția că legea conține și creșteri de taxe, chiar dacă unele sunt în formă mascată. „Noul Cod Fiscal accentuează tendința din ultimii ani de mutare a impozitării de la societăți către persoane fizice, tendință regăsită în creșterea taxelor plătite de persoanele fizice pentru locuințele deținute și de către persoanele fizice ce desfășoară activități independente, profesii libere sau ce obțin venituri din drepturi de autor”, afirmă consultantul fiscal Adrian Bența.

O prevedere controversată vizează locuințele, în special cele care sunt și sedii de firme. Impozitul pe clădiri va fi diferenţiat în funcţie de scopul utilizării acesteia și nu ca în prezent când este 0,1% din valoarea clădirii. Dacă o clădire nu este utilizată în activități economice  impozitul este între 0,08% şi 0,2%, în funcţie de decizia Consiliului Local. În cazul în care se desfășoară activități economice, inclusiv activități independente, impozitul crește semnificativ, fiind între 0,2% și 1,3% din valoarea locuinței, explică Adrian Bența, care adaugă că impozitul poate crește. „Acest procent de până la 13 ori pleacă de la faptul că locuința a fost evaluată printr-un raport de evaluare în ultimii 5 ani. În cazul în care nu există această reevaluare, procentul de impozitare este de 2% din baza impozabilă stabilită de Guvern, având astfel o creștere de 20 de ori, creștere obligatorie chiar dacă și-ar dori o primărie să reducă impozitul local”, a explicat Adrian Bența.

Câștigători și perdanți

Mai mult, a fost reintrodusă în Codul fiscal prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora la 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite, aceasta aplicându-se de la 1 ianuarie 2016. Parlamentul nu a stabilit criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite, lăsându-le la latitudinea autorităților locale.

Pe de altă parte, vor fi avantajați cei care dețin mai multe imobile, prin eliminarea taxelor existente în prezent – majorare cu 65% pentru prima casă în afara celei de domiciliu, cu 150% pentru a doua și 300% pentru a treia.

Cele peste 600.000 de PFA-uri (persoane fizice autorizate) vor plăti impozite mai mari.  „Se reține obligația plății contribuției la asigurările sociale-pensii în procent de 10,5%, plafonată superior la nivelul de 5 ori salariul mediu pe economie, pe lângă impozitul pe venit de 16%, respectiv contribuția la sănătate de 5,5%. Nici pentru această contribuție de sănătate nu s-a mai aplicat plafonarea superioară așa cum s-a dorit inițial”, explică consultantul fiscal Dragoș Pătroi.

Noul Cod fiscal extinde aplicarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 5,5% la toate veniturile. “Impozitul pe dividende nu mai scade de la 16% la 5% dar CASS se va aplica și pentru dividende. La ora actuală, persoanele care au contracte de muncă nu plătesc CASS pentru venituri din dividende. Plafonarea CASS la cinci salarii medii a fost amânată cu un an de zile”, menționează consultantul fiscal Gabriel Biriș.

O nouă minciună a lui Ponta

Pe de altă parte, bătălia politică pentru Codul Fiscal pare departe de final. Liderul PSD, Liviu Dragnea, care a coordonat negocierile politice pe Codul Fiscal, i-a luat fața premierului Ponta, ieșind, ieri, să anunțe votarea actului normativ. Dragnea a demonstrat, în acest fel, că în calitate de lider PSD, are cuvântul decisiv în privința a ceea ce se întâmplă în Parlament. De asemenea, liberalii au punctat și ei la capitolul imagine, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, ieșind, ieri, să salute faptul că Puterea și Opoziția au negociat Codul Fiscal. „Este un moment de mulţumire pentru PNL pentru acest Cod Fiscal, este un Cod Fiscal rezultat în urma unor consultări care s-au făcut la iniţiativa PNL şi care au dat roade”, a menționat Gorghiu.

Premierul Victor Ponta, care a inițiat Codul Fiscal, pare marele înfrânt la nivel politic. El a întârziat, ieri, la Parlament și nu a votat Codul Fiscal, sosind exact în momentul în care Liviu Dragnea își asuma victoria de la tribuna Legislativului.

„Eu am votat Codul Fiscal în luna iunie, păi ăla este codul, dacă l-a votat toată lumea. Eu am vorbit despre lucrurile importante, cancanurile politice până mâine le uitaţi şi dumneavoastră”, a fost explicația deputatului Ponta pentru lipsa de la vot, în cazul unui proiect pe care l-a inițiat. Și de data aceasta premierul a mințit: deputatul Victor Ponta nu apare pe lista celor care au votat Codul Fiscal în 24 iunie. Explicația este simplă – în acel moment Ponta se afla la tratament în Turcia. De altfel, în ziua votului, Ponta a și postat pe Facebook, afirmând că „Regret că nu pot fi astăzi la acest vot istoric, dar le mulțumesc anticipat tuturor colegilor care vor participa și vor susține acest nou Cod Fiscal”.

Premierul nu pare să fi abandonat lupta intenționând să emită o ordonanță de urgență, prin care să modifice Codul Fiscal, pentru a avea ultimul cuvânt în materie, afirmă surse parlamentare. „Sunt foarte optimist, şi ministrul de Finanţe, că acele măsuri care s-au amânat pentru 1 ianuarie 2017, nu toate deodată, evident, pot fi devansate şi mesajul meu pentru mediul de afaceri este că acest Guvern îşi va încheia mandatul cu toate acele măsuri în funcţiune”, a declarat Ponta, după ce Camera Deputaţilor, for legislativ decizional, a aprobat Codul fiscal.

Taxe şi impozite care cresc:

  •    CAS pentru venituri din activităţi independente;
  •    CASS  pentru dividende, dobânzi, drepturi de autor;
  •    Impozitul pe clădiri datorat de persoane fizice pentru spaţii cu destinaţie comercială.

Taxe și impozite care scad:

  •   TVA  va scădea în 2016 de la 24% la 20%;
  •    Impozitul pe clădiri pentru locuinţe, la persoane fizice, pentru mai multe imobile deţinute;
  •    Se elimină impozitul pe construcţii special pentru construcţiile din agricultură.

Măsuri amânate pentru 2017

  •    Reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%;
  •    Eliminarea taxei pe stâlp;
  •    Reducerea accizei la carburanți;
  •    Plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de sănătate la 5 salarii medii pe economie.”

Deci scade TVA, care este o taxa platita de consumator in schimb cresc alte taxe si impozite – asta se numeste „relaxare fiscala” in viziunea consensului sus amintit.

Chestiunea principala este ca, atat Puterea cat si Opozitia, nu doresc sa faca reforme: privatizarea intreprinderilor de stat care inregistreaza pierderi uriase si care nu-si platesc obligatiile catre stat, diminuarea numarului de functionari publici. Cum nu sunt bani, de undeva Guvernul trebuie sa faca rost de bani. Si atunci toata povara cade pe PFA-uri ( pe persoanele fizice autorizate). Acest simulacru de relaxare fiscala liberala imi provoaca lehamite, mai ales ca nu are cum sa rezolve problema.

Insa este aici si un aspect politic important.

Eu cred ca in Romania – o tara care nu prea are repere morale si ideologice – nu prea se intelege un lucru: Democratia nu inseamna neaparat scandal asa cum nu inseamna nici neaparat consens. Ce a castigat PNL dintr-un asemenea consens? PNL s-a pus, pur si simplu, la caruta PSD, sa fie tractat de catre PSD, ceea ce mi se pare o grava eroare strategica. Nu se poate sa tratezi problema asa: daca PSD zice asta, tu ce sa mai zici? Daca nu ai ce sa mai zici – fara scandal, subliniez asta – atunci cum mai ai pretentia de a mai castiga alegerile? Repet, nu trebuie sa faci scandal. Poti sa nu fii de acord si fara scandal. Insa PNL ce a facut? A zis PSD asa, atunci PNL a negociat si, in final, a zis ca si PSD. PNL pare sa fi uitat ca nu mai e in USL.

La acestea trebuie adaugat ca nu se atrag investitii straine si ca investitiile publice au ajuns la un minimum istoric.

Dar ca sa vedem whole picture, imaginea de ansamblu, va invit sa cititi aceste doua articole ale D-lui. Florin Citu, pentru ca e vorba nu numai de politica fiscala, dar si de politica monetara:

Ce spune Fitch si ce prezinta Ministerul de Finante

Se arata ca:

„Ministerul de Finante intr-un comunicat de presa prezinta selectiv si cu un ton pozitiv o ultima analiza a agentiei de rating Fitch. Nu spun ca cei de la Fitch au dreptate in estimarile pe care le fac. Sunt estimari liniare, bazate pe trecut. Dar nici nu pot sa fiu de acord cu modul in care prezinta guvernul aceasta informatie. De parca ar avea ceva de ascuns. Eu sper ca nu are. Planul de relaxare fiscale impreuna cu mentinerea dinamicii cheltuielilor publice mai mici  sau egale cu PIB nominal nu pune in pericol economia pe termen lung.

Ministerul de finante:Agenția de rating Fitch a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută și în monedă locală, la BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă.

Reconfirmarea rating-ului și perspectivei stabile a României e susținută de situația foarte bună a finanțelor publice, țara noastră poziționându-se favorabil comparativ cu statele din regiune cu același rating, cu o proiecție a deficitului bugetar pentru 2015 de -1,8% din PIB, sub nivelul de -2,5% înregistrat în cazul statelor cu rating BBB și cu un nivel al datoriei publice de 40,6% din PIB, de asemenea sub nivelul de 43,1% aferent statelor cu același rating În același timp, un alt factor de susținere a reafirmării ratingului și perspectivei pentru România îl reprezintă așteptările pozitive privind creșterea economică în următorii trei ani.

Astfel, agenția Fitch a crescut prognoza proprie privind creșterea economică a României pentru perioada 2015 – 2017, estimând o creștere economică reală în medie cu 3,5% comparativ cu prognoza anterioară de 2,8%.

Fitch consideră că această evoluție pozitivă va fi susținută în următoarea perioadă de cererea internă, amplificată de relaxarea fiscală la nivelul consumului privat, precum și de o revenire a investițiilor din sectorul privat.

În același timp, agenția apreciază că sectorul bancar din România este stabil, în ciuda volatilității mediului extern, băncile din România fiind bine capitalizate, calitatea activelor bancare îmbunătățindu-se ca urmare a măsurilor de reducere a creditelor neperformante.

Agenția de rating a menționat câțiva factori care ar putea conduce, în mod individual sau colectiv, la acțiuni de îmbunătățire a rating-ului acordat României, respectiv continuarea procesului de consolidare fiscal bugetară, care să ducă la o evoluție în scădere a deficitelor bugetare, o reducere susținută a nivelului datoriei externe, un ritm mai accelerat al creșterii economice, precum și convergența progresivă a veniturilor către nivelul statelor cu rating superior.

Fitch, partea care conteaza: “However, the Fiscal Code proposed by the government represents a material pro-cyclical loosening of fiscal policy and increases uncertainty around the public finances. The fiscal code includes significant tax cuts over 2016-17, including lowering the standard rate of VAT to 19% from 24%, reducing various excise duties and changes to tax on dividends, which could lower government revenues by around 2.4% of GDP by 2017. This follows the cut in VAT on food products to 9% in June 2015, which will add around 0.3% of GDP to the 2015 deficit. Broad political backing in parliament for the Fiscal Code means Fitch attaches a high probability to it being incorporated in the 2016 budget, and we have reflected it in our baseline.

Our latest forecasts are for the budget deficit to increase to 3.3% and 3.0% of GDP for 2016 and 2017, respectively. This would represent a partial reversal of the track record of fiscal consolidation under its prior IMF programme and under the European Commission’s Excessive Deficit Procedure (EDP) in 2009-13, in which the budget deficit was cut from 8.9% of GDP in 2009. Although Fitch would regard the implementation of the Fiscal Code as a negative credit development due to its impact on public finances, it is not necessarily incompatible with an investment grade rating. Under Fitch’s baseline gross general government debt should remain under 45% of GDP over the medium to long term.

However, risks lie predominately on the downside. The Fiscal Code coincides with Romania’s electoral calendar, ahead of parliamentary elections expected in late 2016. Some upward pressure on public expenditures also appears probable. This could come in the form of sharp increases in public wages (as some politicians have recently suggested) and defence spending.

Recent criminal charges against Prime Minister (PM) Victor Ponta led to his resignation as leader of the Social Democrat party in July 2015 and increase political uncertainty. He has rejected calls by President Klaus Iohannis for him to resign as PM. With charges yet to be resolved by Romania’s National Anti-Corruption Directorate, there is a risk of increased political tension between the ruling coalition parties leading up to parliamentary elections in late 2016. However, early elections are not our base case. ” (tot comunicatul este aici – https://www.fitchratings.com/site/fitch-home/pressrelease?id=989811 )”

Retinem ca Fitch, celebra agentie de rating, atrage atentia: „However, the Fiscal Code proposed by the government represents a material pro-cyclical loosening of fiscal policy and increases uncertainty around the public finances”  – „Oricum, Codul Fiscal propus de Guvern reprezinta o relaxare fiscala pro-ciclica a politicii fiscale si creste incertitudinile asupra finantelor publice”. De asemenea se arata: „The Fiscal Code coincides with Romania’s electoral calendar, ahead of parliamentary elections expected in late 2016. Some upward pressure on public expenditures also appears probable. This could come in the form of sharp increases in public wages (as some politicians have recently suggested) and defence spending.” – „Codul Fiscal coincide cu calendarul electoral din Romania, in vederea alegerilor parlementare din 2016. O anumita crestere a presiunii asupra cheltuielilor publice apare de asemenea probabila. Aceasta poate veni sub forma unor cresteri bruste a salarilor publice (in sectorul de stat, n.m.) si a cheltuielilor pentru Aparare”. De asemenea mai arata ca acuzatiile penale aduse lui Victor Ponta sporesc incertitudinile.

Celalalt articol m-a pus si mai serios pe ganduri…

Politica monetara stimuleaza din nou consumul pe baza de credit

Se arata ca:

„Nu exista inflatie fara bani. Nu exista bule fara bani. Politica monetara prociclica are puterea sa destabilizeze economia prin stimularea perioadei de “boom” si accentuarea perioadei de “bust”.

In 2015 masa monetara in sens restrans a ajuns sa aiba o dinamica anuala de 26% fata de 9% cat era la sfarsitul lui 2014. Tot in 2015 dinamica anuala a creditelor pentru consum in lei a crescut de la 2% la 30%. Ca sa va faceti o idee in 2008 creditele pentru consum in lei cresteau cu 40% pe an.

Istoria se repeta, politica monetara prociclica stimuleaza consumul finantat prin credit. Sa vedem daca si de data aceasta totul se termina la fel ca in 2008/2009.

creditconsum.001

Creditele pentru consum in lei reprezinta 30% din total credite in lei. Creditele ipotecare in lei reprezinta doar 14% din total credite lei.”

Aici trebuie sa retinem bine ce stimuleaza politica monetara (cea a BNR): stimularea consumului pe baza de credit!! Si observati ca se inregistreaza din nou o crestere brusca a creditelor pentru consum facute de populatie, cu o crestere a dinamicii masei monetare in sens restrans.

Cum mi se pare mie? Evident, lucrul e legat de noul Cod Fiscal. PFA sunt multi in Romania, foarte multi. Guvernul n-are bani, dar, din motive populiste si electorale nu vrea sa faca reforme, in schimb vrea sa mareasca salariile celor din sectorul de stat, care inregistreaza pierderi mari. Cum sarcina asta cade pe umerii populatiei, aceasta este impinsa, printr-o politica monetara deliberata dusa de BNR, sa faca noi si mai mari credite la banci!! Pentru ca sa poata sustine cu acesti bani politica Guvernului reprezentata de Codul Fiscal. Acest lucru nesanatos si antieconomic poate impinge tara intr-o noua criza economica si inca destul de repede.

„Istoria se repeta, politica monetara prociclica stimuleaza consumul finantat prin credit. Sa vedem daca si de data aceasta totul se termina la fel ca in 2008/2009.”

Ce trebuie sa retinem de aici? Ca nu numai Codul Fiscal propune o abordare pro-ciclica, dar si politica monetara dusa de BNR. O astfel de abordare pro-ciclica vatama economia nationala. Iar lucrul asta se face cu buna stiinta in Romania. Din motive ce nu au legatura cu realitatile economice, nici macar cu ideologiile partidelor (lucru ce submineaza Democratia), ci din motive populiste, pentru a atrage cat mai multe voturi.

Asta este ceea ce PNL a negociat.

Dar iata ce spune si Andreea Paul:

Marii producători români dispar. Know-how-ul românesc este distrus

Se arata ca:

„Dezindustrializarea deformează o națiune și tu ca stat nu mai poți susține protecția socială. Mafia imobiliară s-a reunit cu mafia fierului vechi, cu unii lichidatori și au distrus industria românească. Dacă există industrie, există și transporturi și servicii, în amonte și în aval, există locuri de muncă și trai decent.

Investigarea tuturor capacităților de producție din România și salvarea locurilor de muncă actuale, impulsionarea creării de noi locuri de muncă cu capital românesc, ar trebui să fie primul obiectiv al Ministerului Economiei. Sunt adversara numărul unu a închiderii oricărei capacități românești de producție. In acest sens:

  1. Cer ca procedurile de insolvență să fie extinse la cel puțin 8 ani pentru a putea fi efectiv salvate capacitățile de producție rămase, așa cum recomandă bunele practici internaționale și cu atât mai mult cu cât la insolvența persoanelor fizice, restructurarea individuală este posibilă în 5 ani.
  2. Cer protecție juridică pentru evitarea riscului reputațional. Brandurile românești sunt călcate în picioare pe parcursul procedurilor de restructurare și nimeni nu răspunde.
  3. Cer ca politica de reindustrializare a țării să fie pe primul loc, iar politica monetară și investițională speculativă pe locul doi. Nu întâmplător, cancelarul Merkel a cerut reindustrializarea țării. Doamna Merkel a cerut schimbarea ordinii mondiale: nu investiții speculative, ci productive. Nu economie paralelă, ci economie reală susținută de politica monetară și de piața de capital.

Actualul guvern merge exact în direcția inversă interesului românilor și marchează un record negativ de investiții în ultimii 12 ani, insolvențe pe bandă rulantă, închideri de capacități de producție foarte greu de repornit ulterior și adâncirea găurilor negre în companiile de stat. În ansamblu, rezultatul net este îngrijorător: PSD cu Ponta a generat un nivel mai mic al investițiilor în economia românească în anul 2014 decât PSD cu Năstase în anul 2002, conform datelor oficiale ale INS.”

„Sunt adversara numărul unu a închiderii oricărei capacități românești de producție” – capacitatile de productie nu trebuie inchise, ci trebuie privatizate. Privatizate corect, cinstit, profitabil pentru economia romaneasca si pentru romani. Chestiunea principala este ce faci cu o unitate de productie care nu mai functioneaza deloc! Extinderea procedurilor de insolventa la 8 ani nu poate rezolva problema. Si nu trebuie deloc facuta confuzia intre persoanele fizice (PFA) si intreprinderile de stat cu pierderi! Trebuie vazut mult mai repede ce faci cu aceste unitati de productie. Si e vorba de intreprinderile de stat care inregistreaza pierderi uriase!! Aceste pierderi in mod necesar sunt suportate de noi toti, de toata economia romaneasca. Problema majora este ca o economie slaba nu poate suporta pierderi mari, cum e cazul la noi. Reindustrializarea tarii nu ar trebui sa insemne neaparat mentinerea unor capacitati productive care produc pierderi. Ar putea sa insemne si crearea de altele noi, profitabile. In felul asta si bugetul statului ar avea de castigat. In legatura cu privatizarea, in regimul Basescu, din care D-na. Andreea Paul a facut parte, n-am vazut nimic. Dupa ce a venit Ponta la guvernare, am vazut acel simulacru sau, mult mai bine zis, acea bataie de joc care s-a numit privatizarea Oltchim, cu Dan Diaconescu in rolul principal. Nu s-a prea vazut nici cresterea capitalului romanesc. Cred ca, dimpotriva, s-a vazut scaderea lui…

„Nu întâmplător, cancelarul Merkel a cerut reindustrializarea țării.” – se refera la Germania? Hai sa ne lamurim si cu D-na. Merkel! Dansa nu conduce Romania si, din cate stiu, Romania nu e un stat vasal Germaniei. Nu cred ca mai suntem in Evul Mediu. Cine e D-na. Merkel sa ceara sa se faca sau sa nu se faca ceva in Romania? Si chiar as intreba-o – pentru ca eu cred ca ar trebui sa ne informeze exact – pe stimata D-na. Andreea Paul de cand Romania face ce-i spune D-na. Merkel? De cand politica de forta si dictat a Germaniei asupra Romaniei? Romania are un Presedinte ales democratic, are un Guvern ce s-a constituit tot democratic, prin alegeri libere. Si atunci nu inteleg de ce trebuie sa induram tot felul de umilinte, ba sa ne mai umilim si noi, inutil.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 6, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 26 comentarii

Fratilor, creste M1!!

Unul din cele mai bune editoriale semnate de Dl. Ion Cristoiu:

Iresponsabilul vesel Victor Ponta nu poate fi contracarat, în nebunia risipei bugetare, de iresponsabilul solemn Klaus Iohannis.

Se arata ca:

„Guvernul a decis ca salariile medicilor să se mărească de la 1 octombrie 2015 cu 25%. Pe deasupra, într-un gest inimaginabil, demn de republicile bananiere din proza lui Marquez, printr-un act juridic s-a legalizat șpaga la doctor.

De ce spun că e un gest de coșmar vesel?
Atenția de la doctor, ca și bacșișul erau pînă acum realități acceptate de autorități ca și cum n-ar fi existat, rămase însă în afara legalizării. Toată lumea ducea medicului ceva, dînd curs unei tradiții mai ceva ca Falusul Mutului din Călușarii. Nimeni pînă la Guvernul Ponta nu s-a gîndit însă la oficializarea mitei printr-un document juridic.

Condiția medicilor în România a fost discutată și răsdiscutată.
Din toate punctele de vedere, problema numărul unu a Sistemului de Sănătate din România – salariul mic al medicilor și în general al celor din sistemul medical – trebuia rezolvată. Situația împrumutase note evidente de dramatism prin ceea ce s-a numit exodul medicilor în străinătate.
Un exod care risca să lase Sistemul nostru medical fără resursele umane cerute de minima funcționare.
Și totuși, decizia Guvernului e una iresponsabilă, lăsînd impresia fără echivoc a unei politici de luat peste picior Poporul român, ceva gen, Vreți guvernare? Vă arătăm noi cum se guvernează la mișto!

De ce această imagine?
O mărire cu 25% a salariilor unei categorii profesionale e făcută de un Guvern minim responsabil cu necesara respectare a aparențelor de chibzuință, ba chiar de zgîrcenie.
Oricît de bine ar merge colectarea de taxe și impozite, oricît de plină ar fi pivnița cu bani a Bugetului, un Guvern responsabil desface cu greu baierele pungii. Sau măcar lasă impresia că le desface cu greu și atunci silit de împrejurări.

Se impune asta din mai multe motive:

  1. Niciodată în Istorie n-au fost suficienți bani pentru nevoile statului sau, mă rog, nevoile publice. Desigur, au fost și sunt regimuri de autoritate, multe dintre ele, dictaturi de dezvoltare, cum a fost, pînă la un punct, și dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Acestea sacrifică prezentul de dragul viitorului, înclinînd primejdios balanța Investiții-Consum în favoarea Investițiilor. Dar chiar și regimurile democratice, regimuri interesate să asigure generației prezente un trai decent, acordă atenție investițiilor și prin asta viitorului sau mai precis generațiilor viitoare. Cu atît mai mult se pune problema asta în cazul României, țară cu mari deficiențe în materie de infrastructură și, în general, țară care are nevoie de investiții pentru viitor. De aceea, chiar și cele mai populiste regimuri scot cu greu banii pentru creșterea salariilor.
  2. Niciodată un regim nu va reuși să astîmpere nevoia bugetarilor de salarii cît mai mari, de condiții de trai ieșite din comun. Se fac azi tot felul de calcule menite a stabili salariul de care ar avea nevoie un funcționar public pentru a-l satisface.
    E o prostie!
    Nici măcar un milion de euro pe lună n-ar satisface un bugetar, invidios pe multimiliardar că are avion personal, în timp ce el nu-și poate permite decît un Mercedes. Bugetarii se abțin să ceară sume astronomice nu pentru că sunt mulțumiți cu salariul pe care-l au, ci pentru că au conștiința că nu se poate mai mult. De aceea, Guvernele responsabile se opun din principiu oricărei revendicări salariale, iar cînd le acceptă, chiar dacă sunt bani, o fac cu vizibila disperare c-au trebuit s-o facă.
  3. Austeritatea e și o stare morală, care trebuie întreținută în rîndurile populației. Nimic nu face mai rău unei națiuni decît impresia, creată de guvernanți, a unei deșănțări în materie de cheltuire a banului public, a unui S-a dat liber la aruncat cu bani în dreapta și-n stînga!

Să revenim la decizia Guvernului.
Mărirea salariilor în Sistemul medical a fost luată peste noapte.
N-a fost luată în urma unei minime acțiuni de protest a medicilor, a unui minim scandal public.

O decizie deșucheată a ÎCCJ potrivit căreia atenția de la doctor e ilegală a dus la o mică tulburare mediatică și la o mică burzuluire a medicilor. Imediat, ca și cum țara ar fi fost lovită de mari tulburări sociale, Guvernul a decis mărirea salariilor în Sistemul medical. Impresia de cedare cît ai bate din palme, de Abia așteptam să cereți!, de N-avem ce face cu banii! e mai mult decît limpede.

Condiția medicilor trebuia îmbunătățită. Dar decizia de mărire a salariilor nu s-a luat în urma unei dezbateri publice, a unei cumpăniri de către Guvern a soluțiilor în discuție. Ea s-a luat brusc, de parcă Victor Ponta ar fi vîrît mîna în buzunar și ar fi dat acolo de resursele bugetare necesare.

Felul aiuritor, iresponsabil, în care a fost luată decizia de mărire a salariilor medicilor și ale celor din Sistemul public medical se constituie nu numai într-o bombă socială – s-a deschis Cutia Pandorei! – dar și într-o bombă morală. S-a creat imaginea unor resurse bugetare infinite, a unei țări în care s-a dat drumul la risipit.

Cum s-a ajuns aici?
Foarte simplu.
Cauza balamucului fiscal aflat abia la început stă în mărirea salariilor demnitarilor în frunte cu Președintele.
Vă amintiți ce-a răspuns Guvernul cînd a fost întrebat de unde bani pentru ștabi?
Cum de unde?
Sunt bani căcălău! a răspuns Guvernul.
Nu erau bani, pentru că, așa cum am zis mai înainte, România are nevoie și de investiții, nu numai de consum.
Guvernul a răspuns așa pentru a potoli scandalul iscat de nesimțirea de a crește salariile ștabilor înaintea funcționarilor publici de rînd.
Și dacă sunt bani, de ce n-ar cere și alte categorii de bugetari creșteri salariale?!

Triplarea salariilor la demnitari a fost urmarea presiunilor publice neobișnuite făcute de Klaus Iohannis, neliniștit că pleacă în concediu și nu va putea cheltui nebunește. Negustoria cu Gabriel Oprea – premierul interimar dădea Ordonanța numai dacă președintele o lăuda public înainte de a fi dată! – va rămîne în Istorie ca un exemplu strălucit de lăcomie neghioabă a unui înalt demnitar.

Ce-ar fi fost dacă Președintele ar fi ieșit public și-ar fi luat poziție față de creșterea salariilor, inclusiv a salariului său?
Ar mai fi cutezat cineva după aceea să arunce cu bani în dreapta și-n stînga?
Că Victor Ponta e în stare de orice în postura sa de iresponsabil vesel e de înțeles.
De neînțeles e faptul că la ora actuală politica iresponsabilă a lui Victor Ponta nu întîmpină nici o contracarare din partea președintelui.

Păi, cum să iasă Klaus Ioahannis și să avertizeze asupra atentatului la viitorul României care-l reprezintă uriașa risipă bugetară?
Ar putea critica el decizia de mărire a salariului medicilor în timp ce el a salutat mărirea propriului salariu?
Iresponsabilul vesel Victor Ponta nu poate fi contracarat, în nebunia risipei bugetare, de iresponsabilul mut Klaus Iohannis.”

Trebuie evidentiat acest editorial semnat de un jurnalist, nu de un economist. Dar punctul de vedere este cat se poate de corect, de bun simt, nu exclud faptul ca s-ar fi consultat cu un economist. Dar sa vedem ce spune si un economist de meserie, de exemplu Dl. Florin Citu:

Un grafic care arata rolul destabilizator al politicii monetare prociclice

Se arata ca:

„In opinia foarte lunga de ieri am explicat de ce politica fiscala nu poate sa destabilizeze de una singura (fara ajutorul politicii monetare) economia. Ma feresc sa spun dezechilibreaza pentru ca nu cred ca economia ajunge intr-un echilibru static – alta discutie pentru alta data. Asadar, explicam ca exista o relatie mult mai stransa intre politica monetara si ciclul economic decat intre politica fiscala si ciclul economic.

In perioada 2006 trim 3 -2007 trim 4 masa monetara a trecut de la o rata anuala de crestere de 40% pe an la 60% pe an. Atat consumul privat cat si PIB nominal au reactionat. Consumul privat in preturi curente a trecut de la o rata de crestere anuala de 18% la inceptul lui 2007 pana la o rata de crestere anuala de 28% in trimestrul 3 2008. O evolutie similara vedem si pentru PIB nominal. De remarcat doua lucruri importante: 1) rata de crestere anuala a PIB nominal si a consumului incepe sa creasca la cateva trimestre dupa ce a accelerat rata de crestere a masei monetare si 2) mult mai important, maximul ratei de crestere al PIB nominal si al consumului are loc la aproape 4 trimestre distanta dupa ce rata de crestere a masei monetare si-a atins maximul.

Oricine sustine rolul deztabilizator al politicii fiscale trebuie sa arate o astfel de relatie politica fiscala – ciclul economic cu o politica monetara constanta.

Inca un lucru, este clar din acest grafic ca politica monetara a fost prociclica in perioada 2005-2015. Efectele cresterii dinamicii anuale a masei monetare de la 10% la inceputul lui 2014 la 20% la jumatatea lui 2015 incep sa se simta. Cresterea dinamicii consumului in 2015 dar si in perioada urmatoare este stimulata de politica monetara, dupa cum se vede. Astfel, chiar si in absenta unui stimul oferit consumului din partea politicii fiscale, politica monetara ar fi trebuit sa gandeasca o strategie prin care sa reduca dinamica anuala a masei monetare.

monpolngdpblog.001

Surse: Modulus EI, BNR.
Nota: seria de date pentru masa monetara este mai scurta pentru ca in Romania trebuie sa faci o cerere oficiala la BNR pentru date (sau sa cauti in documente PDF vechi, unele care nu sunt pe site). 🙂 Asta este. Mai greu cu transparenta.”

Iar ce arata Banca Nationala – aici. Sa retinem aceasta fraza:

„Cresterea dinamicii consumului in 2015 dar si in perioada urmatoare este stimulata de politica monetara, dupa cum se vede. Astfel, chiar si in absenta unui stimul oferit consumului din partea politicii fiscale, politica monetara ar fi trebuit sa gandeasca o strategie prin care sa reduca dinamica anuala a masei monetare.”

Numai ca politica Guvernului, cel putin al celui actual, sau, mai exact spus al actualei Coalitii care asigura guvernarea, este sa dea bani la toata lumea fara sa-i aiba… Vrea sa tina si intreprinderile de stat neperformante care inregistreaza pierderi uriase si care nu-si platesc obligatiile fiscale catre stat, doreste sa mareasca si salariile in aparatul bugetar. Asta se doreste, asta e politica actuala si in ideea acestei politici e conceput noul Cod Fiscal. Centrul de greutate al acestuia nu este reducerea taxelor si impozitelor, ci sa dea la toata lumea bani intr-un populism demn de o cauza mai buna! Pentru ca Guvernul sa-si poata pune in aplicare politica aceasta, care presupune o marire de deficit bugetar, in conditiile in care se doreste si o oarecare reducere de taxe si impozite, trebuie sa creasca M1 (masa monetara in sens restrans – numerarul in circulatie si depozite overnight) lucru care antreneaza, desigur, cresterea M3 – masa monetara in sens larg. M1 a crescut cu 22,7% in intervalul iunie 2015/iunie 2014. Evident ca pentru ceea ce vrea Guvernul, M1 trebuie sa mai creasca pentru ca altfel nu prea se vede cum si-ar putea pune in aplicare o astfel de politica. Daca s-ar merge pe o reducere de taxe si impozite, dar si pe datul de bani la toata lumea din sistemul bugetar, inclusiv la tinerea in brate a intreprinderilor de stat neperformante (fara niciun indiciu ca s-ar face vreo privatizare reusita, se intelege), deci mergand pe ideea maririi deficitului bugetar, iar politica monetara ar fi una restrictiva atunci singura solutie a Guvernului e sa se imprumute si astfel ar creste datoria publica pana la un nivel nesustenabil din punct de vedere economic. In cealalta opinie exprimata de Dl. Citu, domnia sa spune:

„In practica este foarte greu sa izolam efectele celor doua politici in economie pentru a le putea analiza. Totusi, putem si trebuie sa ne punem intrebarea : care este efectul pentru economie al unei schimbari de politica fiscala daca politica monetara ramane constanta? In situatia noastra acesta intrebare ar suna cam asa: ce s-ar intampla daca am avea doar reducerea de taxe fara nicio schimbare a politicii monetare? Sa prespunem ca o reducere de taxe creste deficitul bugetar. Daca finantam deficitul bugetar prin imprumuturi de pe piata masa monetara ramane neschimbata. Efectul este doar asupra ratelor de dobanda din piata dar politica monetara ramane neschimbata. In cazul in care finantarea deficitului se face prin emisiune de masa monetara atunci politica monetara se schimba. Al doilea scenariu este imposibil avand in vedere legislatia din Romania.

Pentru noi ca societate este important sa aflam daca politica fiscala poate fara politica monetara sa produca probleme, sa destabilizeze economia. Raspunsul este clar, nu poate. Dar poate politica fiscala sa constranga o decizie de politica monetara? Aici raspunsul nu este la fel de clar. Depinde de ce urmareste banca centrala. Daca urmareste stabilitatea preturilor atunci banca centrala reactioneaza la socuri care pun in pericol stabilitatea preturilor pe termen mediu.

Daca banca centrala urmareste stabilitatea preturilor dar doar in anumite conditii atunci este normal ca politica fiscala, politca FED sau orice alta scuza sa devina explicatie relevanta pentru mentinerea ratei de inflatie diferita de tinta mult peste orizontul de poltica monetara.

In politica monetara modul in care ai actionat in trecut are influente asupra deciziilor curente. Constrangerile nu vin de la politica fiscala actuala, nu vin de la politica FED viitoare sau de la o solutie favorabila sau nu in cazul Greciei.  Politica monetara actuala nu este constransa de scenarii despre cum va evolua economica globala in viitor. Politica monetara, in regimul de tintirea inflatiei, reactioneaza la diferente ale estimarilor de inflatie de la tinta si este indiferenta la tipul de soc care a cauzat aceste diferente. Singurele constrangeri reale si dure sunt legate de propria performanta din trecut.”

Dupa parerea mea, nu politica fiscala destabilizeaza economia, ci ceea ce doreste sa faca Guvernul. Iar politica monetara e constransa de politica Guvernului, nu de politica fiscala. Cel putin asa pare a fi la noi. Pentru ca ideea acestui nou Cod Fiscal este ca sa se reduca taxele si impozitele dar Guvernul sa cheltuiasca mai mult, fara sa faca investitii publice. Asta este lucrul antieconomic. Practic, asa cum arata si Dl. Cristoiu, se stimuleaza in mod nesustenabil economic si populist consumul. Pentru voturi. Iar Dl. Cristoiu a punctat excelent: „S-a creat imaginea unor resurse bugetare infinite, a unei țări în care s-a dat drumul la risipit.”. Practic, nu se tine cont de ceea ce in stiinta economica se numeste raritatea resurselor. Ceea ce desigur e iarasi antieconomic. „Sunt bani căcălău! a răspuns Guvernul.”. Eu cred ca trebuie spus ca nu in felul acesta se poate realiza dezvoltarea unei tari. Din punct de vedere politic ne indeparteaza de Uniunea Europeana. Este de mirare ca actualul Guvern are o astfel de abordare, fara sa se gandeasca deloc la faptul ca ar avea un model de urmat: clasica guvernare Nastase. Din care trebuie invatat si din ce a fost bun, dar si din ceea ce a fost rau. Numai ca atunci s-a realizat pentru prima oara dupa Revolutie o crestere economica sanatoasa si semnificativa, cu un deficit bugetar mic, facandu-se privatizari si ajungandu-se la un numar mic de functionari publici fata de cati avem in prezent, facandu-se investitii publice si avand o buna absorbtie a fondurilor de preaderare. Si s-au pus baze sanatoase pentru cresterea economica viitoare, cea din vremea guvernarii Tariceanu. Acelasi lucru ar trebui facut si acum, economic vorbind. Aici nu e vorba neaparat de austeritate ci de faptul ca nu se fac reforme structurale in economie, iar rolul statului, la noi, in economie este inca mare si contraproductiv. Din pacate noi nu ne intoarcem la perioada 2000-2004, nici macar la cea dintre 2004 si 2008, ci la perioada 1990-2000, mult inferioara economic fata de 2000-2004. O perioada cu inflatie mare si stagnari la un PIB redus. Cu distrugeri in economie. Este incredibil ca PSD nu ia ca model, din punct de vedere economic, o guvernare atat de performanta pe care chiar PSD a avut-o, cea a D-lui. Nastase! Eu nu spun sa ia ca model si partile rele ale acelei guvernari. Dar pe cele bune, care s-au dovedit in practica bune, de ce sa nu le ia ca model?

„Și totuși, decizia Guvernului e una iresponsabilă, lăsînd impresia fără echivoc a unei politici de luat peste picior Poporul român, ceva gen, Vreți guvernare? Vă arătăm noi cum se guvernează la mișto!

D-le. Ponta, guvernarea mentorului dumneavoastra, Dl. Nastase, nu a fost una la mișto. Eu cred ca ar trebui sa clarificam lucrurile. Sa nu existe impresia in PSD sau in general ca e acelasi lucru! Ci seamana ca doua picaturi de apa cu risipa bugetara care s-a facut la inceputul anilor ’90, cand s-a marit la toata lumea salariile si pe urma n-au mai fost bani. Spre asa ceva ne impinge actuala guvernare. Pe termen lung!

PNL ar trebui neaparat sa opreasca aceasta tendinta!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 20, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

Liquidity trap in Romania

Va amintiti cum pe vremea D-nei. ministru Ioana „Usturoi” Petrescu, premierul Ponta se lauda oriunde avea ocazia ca are excedent bugetar? Ca si cum lucrul asta ar fi fost unul foarte bun.

Este adevarat, Compactul Fiscal, adoptat si-n Romania, nu interzice excedentul bugetar, ca si cum lucrul asta n-ar fi rau – o idee foarte proasta! Deficitul bugetar este incadrat in limite: sa nu depaseasca 3% din PIB si 0,5% din PIB, cel structural.

Sa vedem, in continuare, cum a procedat Guvernul Ponta si Banca Nationala. Pe vremea Ioanei Petrescu, au crescut foarte mult taxele si impozitele, pe langa lupta cu evaziunea fiscala dusa de catre ANAF si alte institutii abilitate ale statului. Taxele si impozitele au crescut atat ca valoare cat si ca numar. Teama Guvernului era ca nu va avea bani suficienti pentru ca sa-si acopere deficitele. Dar se vede ca de la bun inceput strategia era clara: sa existe un excedent bugetar, lucru care, asa cum am aratat mai sus, nu e in contradictie cu Tratatul de Guvernanta Fiscala: asta a fost greseala cea mai mare pe care care nu BNR a facut-o, ci Guvernul Ponta!

Dar ce trebuia sa faca Guvernul Ponta? Trebuia sa fi mentinut un buget echilibrat asta insemnand: venituri=cheltuieli. Daca s-ar fi inscris in limita de 3% din PIB si 0,5% din PIB pe structural, ar fi fost OK. Guvernul Ponta insa a obtinut, din politicile duse de D-na. sau D-soara. „Usturoi”, un excedent bugetar, adica veniturile mai mari decat cheltuielile. In aceste conditii s-au imobilizat o parte insemnata din resursele financiare ale statului, lucru care a avut drept efect o scadere fortata a veniturilor firmelor si ale populatiei. De aici au rezultat doua lucruri:

  1. veniturile firmelor si ale populatiei scazand, a fost afectata cererea globala (care, desigur, a scazut), lucru ce a condus la o scadere a preturilor, adica la deflatie. Asa se explica rata negativa a inflatiei (acum este de -1,67%, fata de tinta BNR pe 2011, care e de 2,5%). Deci asa am ajuns la o inflatie negativa.
  2. au inceput sa scada veniturile la bugetul de stat. Te-ai putea intreba cum, pentru ca, totusi, statul a avut excedent bugetar. Da, dar acesti bani au mers fie spre Protectie Sociala – ministerul cu cel mai mare buget – fie spre sectorul bugetar, nerestructurat, cu un numar inca foarte mare de functionari publici, care nu se justifica sau spre intreprinderile de stat falimentare si care inregistreaza pierderi uriase, de miliarde de euro. Cum veniturile la bugetul de stat au inceput sa scada (ca urmare a diminuarii fortate a veniturilor firmelor si ale populatiei), Guvernul Ponta s-a pomenit ca nu mai are bani, lucru care l-a impins spre efectuare de imprumuturi si nu trebuie sa ne mire cresterea datoriei cu 15 miliarde de euro. De mentionat aici un lucru foarte important: Guvernul Ponta nu a facut investitii publice, ca sa caute macar sa creasca cererea, nici nu a atras in economia romaneasca investitii straine, prin privatizari.

Sa vedem acum cum a procedat BNR. Eu cred ca trebuie spus ca BNR nu a avut initial o idee rea cand a decis scaderea dobanzii de politica monetara. Va amintiti, cred, ca ajunsese sa fie scazuta la 4% ceva mai demult. Ideea era ca sa dea un semnal bancilor sa scada dobanzile pentru a se relua creditarea si astfel a iesi mai repede si mai usor din criza. Bancile nu au marsat imediat la aceasta scadere, asa ca BNR a mai dat si alte semnale, reducand foarte mult dobanda de politica monetara, ea ajungand in prezent de 1,75%, adica aproape de zero. Iata datele puse la dispozitie de catre BNR, astazi:

RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

In felul acesta Romania a ajuns in situatia de a avea o inflatie negativa si o rata a dobanzii foarte mica, aproape de zero, simptomele Capcanei de Lichiditate – Liquidity Trap. Cu atat mai mult cu cat nu se fac investitii iar celebrul excedent bugetar, cu care se lauda Ponta, nu mai e demult, dar figureaza ca si cum ar fi. Care sunt consecintele? In mod normal o crestere a veniturilor sau a cheltuielior, depinde din ce unghi privesti acest real output, adica mai exact a PIB-ului, trebuie sa conduca la o crestere a ratei dobanzilor – v. aici modelul IS-LM. Cu alte cuvinte, expansiunea monetara are un efect asupra economiei, crescand ratele dobanzilor. In situatia Capcanei de Lichiditate, expansiunea monetara nu mai are nici un efect asupra echilibrului ratelor dobanzilor. Iar expansiunea fiscala conduce la o crestere a nivelului PIB-ului, fara vreun efect asupra ratelor dobanzilor. Simptomele acestui fenomen se simt deja la noi! Ceea ce inseamna ca politica monetara este ineficace, adica e pusa intr-o astfel de postura. Iar la noi consecintele ar fi urmatoarele:

  • Guvernul a intrat deja intr-o logica de deficit bugetar. Daca se va adopta un Cod Fiscal care sa mearga pe aceeasi logica, deficitul bugetar va creste. Problema e cum il finantezi si nu sunt decat doua, ba chiar trei cai:
    • tiparirea de moneda, lucru ce genereaza inflatie
    • imprumuturi, ceea ce Guvernul deja face
    • sporirea fiscalitatii (cresterea impozitelor), dar inteleg ca nu se doreste lucrul asta, ci, dimpotriva, se vrea relaxare fiscala prin noul Cod.

Ceea ce trebuie facut ca sa se iasa din situatia asta este sa creasca cererea pe piata. Altminteri Guvernul nu are de ales decat una din cele trei cai de mai sus, dar nu va putea iesi din Capcana de Lichiditate, iar consecintele pot fi catastrofale pentru tara noastra. Cheia rezolvarii problemei se afla la Guvern, nu la BNR! Pentru ca tine de Guvern sa reia imediat investitiile publice, in special lucrarile de infrastructura, care, prin efectul lor multiplicativ in economie pot inmulti veniturile, sa inceapa restructurarea sistemului bugetar, de stat, si sa caute sa privatizeze companiile de stat care inregistreaza pierderi, dar prin privatizari reusite si nu frauduloase. De fapt acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le faca Guvernul pentru a iesi din aceasta situatie deflationara, care afecteaza foarte puternic Romania. In caz contrar, BNR nu prea are multe de facut, pentru ca nu intra in atributiile Bancii Centrale sa faca lucrurile de care pomeneam mai sus, ci in atributia Guvernului. Pe de alta parte BNR nu poate face prea mult pentru ca politica monetara, in aceasta situatie este ineficace. Guvernul a ales calea a doua: sa se imprumute masiv. Adica cea mai proasta cale pentru ca poate genera costuri impovaratoare cu datoria publica. In orice caz, daca nu se reiau cat mai repede investitiile publice, pentru a face sa creasca cererea pe piata, si nu se fac restructurarile necesare, pentru ca multi bani sa nu mai fie aruncati in mari gauri negre, in conditiile de relaxare fiscala efectele, data fiind aceasta situatie, sunt doua:

  1. ori o indatorare masiva, intr-un timp foarte scurt, a Romaniei, situatie pe care tara nu o poate sustine din punct de vedere economic,
  2. ori o inflatie ce ar putea avea un caracter galopant, lucru ce ar distruge pana la urma si cea a mai ramas din economia romaneasca.

Dupa parerea mea, trebuie neaparat studiat cum se poate iesi din aceasta situatie anormala si cum se poate relua o crestere economica normala . Eu am dat, am cautat sa dau, cateva directii de actiune, dar nu inseamna ca nu ar fi si altele mai bune.

Pentru actuala Opozitie, formata din PNL, trebuie spuse, cred, doua lucruri:

 a. In legatura cu exporturile. Eu nu am vazut de 25 de ani in Romania ca o crestere a exporturilor sa fie insotita de o scadere a importurilor. Am citit mai demult, in presa, referitor la jud. Cluj ca, spre exemplu, o dublare a exporturilor a avut ca efect o dublare a importurilor. Este adevarat ca cresterea deficitului comercial nu ajuta la cresterea PIB-ului si de aici se vede ca e ceva in neregula cu aceasta crestere economica. O crestere a deficitului de cont curent, trebuie sa fie neaparat controlata, pentru ca BNR poate actiona in aceasta privinta, daca poate. In trecut s-a finantat prin marirea intrarilor nete de capital, investitii directe si de portofoliu, marire accentuata a activelor de rezerva ale BNR. Dar trebuie remarcat ceva:

a1. intr-o economie nerestructurata si care produce pierderi foarte mari, cum e cea romaneasca, nu prea se poate ca valoarea exporturilor – mai ales daca producem la valoare adaugata mica – sa depaseasca valoarea importurilor (partenerii nostri fiind in proportie de peste 50%, atat la import cat si la export, din UE, dar acolo se produce, in Vest, la valoare adugata mare). De aceea ceea ce trebuie sa facem este sa cautam sa eficientizam activitatea de comert exterior si anume: cursul de revenire brut la export sa fie mai mic (sau egal) decat cursul de schimb; cursul de revenire (brut) la import sa fie mai mare (sau egal) decat cursul de schimb. Si, de asemenea, trebuie sa incepem o restructurare adevarata a economiei, atragerea de capital capabil sa produca si sa imbunatateasca in mod eficace balanta comerciala.

b. O mai buna colectare a taxelor si impozitelor – asa cum propune Andreea Paul – nu mi se pare fezabila in situatia actuala a economiei romanesti. De ce? Am descris mai sus cum Guvernul Ponta „a performat” diminuand fortat veniturile firmelor si ale populatiei. De asemenea trebuie vazut si care e nivelul acestor impozite si taxe, ca sa vorbesti de imbunatatirea colectarii lor. Insa in Romania nu se poate mai bine, cel putin in situatia data, cea de azi. De observat volumul mare al creditelor neperformante, competitivitatea economica scazuta a tarii noastre. Mi-e teama ca Opozitia, adica PNL, va face ca si PDL: va evita sa faca reforma. Pentru ca asa pare: printr-o mai buna colectare a taxelor si impozitelor – lucru ce nu e posibil la noi din motivele aratate mai sus – se doreste evitarea privatizarilor si a restructurarilor din sectorul bugetar.

august 12, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Imprumuturile in franci elvetieni…

Bursa

GHEORGHE PIPEREA:

„Situaţia împrumutaţilor în franci elveţieni este mai gravă la noi decât în Ungaria”

Se arata ca:

„Situaţia persoanelor care s-au împrumutat în franci elveţieni este mai gravă în România decât în Ungaria, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, doctor în drept.
Domnia sa ne-a explicat: „În timp ce la unguri debitorii îşi plătesc ratele în forinţi, la cursul franc elveţian-forint pe care îl practică banca respectivă, la noi, cei care au de plătit împrumuri contractate în franci elveţieni, fie cumpără această monedă exotică de pe piaţă, la preţuri foarte mari, în cazul în care găsesc să cumpere franci, fie achită în lei la bancă, la cursul zilei, instituţia financiară făcând întâi conversia din lei în euro şi apoi din euro în franci, fiecare dintre cele două operaţiuni presupunând comisioane de 2%”.
În aceste condiţii, există toate motivele pentru ca recenta decizie a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) se fie aplicată şi în ţara noastră, după cum ne-a declarat domnul Piperea.
Potrivit acestei hotărâri, dacă până acum unii judecători erau de părere că dosarele care au ca obiect diferenţa de curs valutar din cadrul creditelor în valută nu fac obiectul justiţiei întrucât această diferenţă ar reprezenta parte din preţul creditului, pe viitor instanţele se vor putea pronunţa pe astfel de cazuri, stabilind dacă respectivele clauze contractuale sunt sau nu abuzive.
Referitor la decizia CJUE, Răzvan Horaţiu Radu, agent guvernamental (avocat) al României la Curtea Europeană de Justiţie, ne-a declarat: „Decizia vine în sensul unei jurisprudenţe mai vechi a Curţii de Justiţie a UE care are tendinţa de a asigura un echilibru între consumatori şi bănci. Deşi hotărârea pronunţată priveşte o cauză care se află pe rolul unei instanţe din Ungaria, principiile ce rezultă din ea sunt aplicabile tuturor statelor membre UE. Este de remarcat că CJUE acordă un rol important instanţelor naţionale, în a analiza relaţia dintre consumatori şi bănci acolo unde se ridică probleme privind clauzele abuzive”.
Decizia luată CJUE în cazul Kasler contra OTP Ungaria a stârnit controverse puternice pe piaţa noastră, bancherii şi juriştii interpretând în mod diferit hotărârea Instanţei europene. Chiar şi avocaţii au fost împărţiţi în două tabere de rezoluţia CJUE, unii reprezentându-i pe clienţii bancari, iar alţii fiind apărători ai instituţiilor financiare.
Viceguvernatorul BNR Cristian Popa susţine: „Este greu de imaginat că o monedă exotică aşa cum este francul elveţian ar putea fi 30 de ani atât de ieftină cum era înaintea crizei. Cred că întrebarea fundamentală o punem din punct de vedere al costurilor acoperite şi anume, pe lângă această măsură proactivă de educare a publicului, că trebuie să aibă în vedere în mod distinct riscul valutar al unui împrumut, mai ales într-o monedă ca francul elveţian. Putem discuta acum despre eventuala diferenţă de curs de-a lungul timpului, de cine urmează să fie acoperită. Şi aici trebuie să recunosc că trebuie să mai studiem lucrurile pentru că nu îmi este foarte clar”.
Întrebat de Ziarul BURSA asupra faptului că dobânda variabilă transferă riscurile inflaţioniste la întreprinzător, asigurând profiturile sistemului bancar şi, practic, deturnând misiunea băncii centrale, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat în anul 2008, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a răspuns: „Tocmai de aceea trebuie să ţinem inflaţia jos, asigurând stabilitatea preţurilor şi încrederea că ea se va menţine. Pentru că atunci când inflaţia va fi jos, băncile îşi vor schimba comportamentul. Altminteri, noi, dacă le-am impune acest lucru, am putea chiar să le determinăm pierderi. Băncile, la rândul lor, depind de inflaţie. De aceea, o bancă centrală trebuie să se bată «cu săbii de oţel» pentru o inflaţie scăzută, pentru stabilitatea preţurilor pe termen lung”.
Expunerea în franci elveţieni în totalul creditelor acordate sectorului neguvernamental este de 4,1%, potrivit viceguvernatorului Popa, care spune că rata este mult mai mică în comparaţie cu alte ţări, întrucât o mare parte a împrumuturilor a fost refinanţată în perioada 2009-2010.
Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, împrumuturile date în controversata monedă exotică totalizează peste un miliard de lei.
„În aceste condiţii, suma de bani care ar urma să nu mai fie încasată de bănci dacă s-ar stabili că diferenţa de curs valutar plătită în cazul creditelor în franci elveţieni este abuzivă s-ar ridica la maxim câteva sute de milioane de lei, ceea ce, pentru 40 de bănci, câte avem în România, nu este un pericol. Nici pentru cele care au acordat astfel de credite nu reprezintă un pericol”.
Avocatul Piperea consideră că îngheţarea cursului de schimb pentru acest tip de credite la valoarea la care ele au fost acordate nu reprezintă o pierdere pentru instituţiile bancare, „ci o corecţie a modelului de business”: „În primul rând, dacă se va continua în acest mod, din 30% credite neperformante câte sunt acum, probabil se va ajunge la o proporţie de 60%. Nici dacă s-ar solicita restituirea unor sume nu vorbim despre un prejudiciu adus băncilor, pentru că este vorba despre o plată nedatorată”.
Mai mulţi clienţi bancari s-au adresat atât instanţei, cât şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), reclamând, în primul rând, scăderea veniturilor financiare şi creşterea ratelor lunare pentru creditele acordate de bănci, aceasta fiind datorată atât majorărilor de dobândă, cât mai ales creşterilor cursului de schimb valutar, după cum ne-a declarat Marius Dunca, preşedintele ANPC.  „

Capital

Francul elveţian redeschide o rană veche: Ce facem cu creditele în „monede exotice”?

Este un articol datat „vineri, 16 ianuarie 2015”.

Se arata ca:

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina pragul de apreciere pentru moneda naţională, de 1,2 franci/euro, a produs panică pe pieţele financiare internaţionale dar şi pe piaţa valutară din România şi a readus în discuţie problema celor care au credite în moneda elveţiană şi s-au confruntat, în anii de după criză, cu o apreciere puternică a francului în raport cu moneda naţională, în care majoritatea obţin veniturile. 

Pe plan extern, francul s-a apreciat cu 30% faţă de euro, imediat după anunţul băncii centrale a Elveţiei iar cursul a coborât sub nivelul de 0,85 franci/euro. În România, Banca Naţională a calculat, joi, un curs de schimb de la 4,3287, în creştere cu aproape 16% faţă de şedinţa anterioară. La băncile comerciale însă, în special acelea care au încă în portofolii credite în franci elveţieni, cotaţiile au depăşit 5 lei pentru un franc.

Majoritatea analiştilor, inclusiv reprezentanţii Băncii Naţionale a României, consideră că aprecierea bruscă a francului a avut la bază reacţia emoţională a investitorilor, care au fost luaţi prin surprindere de decizia Băncii Elveţiei. Dovadă şi faptul că vineri, pe pieţele financiare internaţionale, francul a mai pierdut din aprecierea de joi, oscilând în jurul parităţii cu euro. Pe piaţa din România, însă, francul a continuat să se aprecieze, iar BNR a calculat un curs de 4,4228 lei/franc, în creştere cu aproape 10 bani faţă de joi.

Analiştii susţin că situaţia se va normaliza după ce pieţele financiare vor asimila decizia Băncii Naţionale a Elveţiei. Cu toate acestea, însă, evenimentele din ultimele două zile readuc în discuţie, în România, problema celor care deţin credite în valută, în general, şi în franci elveţieni, în special, şi care s-au trezit cu o rată mult mai mare peste noapte.

Opinia publică este, şi de această dată, împărţită în două tabere! Pe de o parte sunt clienţii păgubiţi, asociaţiile şi avocaţii care îi reprezintă, iar de cealaltă parte băncile care au în portofolii astfel de credite. În context, Banca Naţională a României încearcă să obţină o mediere între cele două părţi.

Clienţii reclamă faptul că, în momentul în care au contractat creditul, respectiv în perioada 2006 – 2008, băncile au profitat de poziţia dominantă şi le-au vândut credite ale căror riscuri nu erau clar explicate. Aceştia acuză şi Banca Naţională a României, pe de o parte pentru că nu a avertizat la timp asupra pericolului pe care îl reprezentau aceste credite, şi, pe de altă parte, pentru că de la momentul izbucnirii crizei nu a forţat băncile să convertească împrumuturile din franci în moneda naţională.

Ce spune BNR

Pe de altă parte, reprezentanţii BNR au reacţionat rapid afirmând că aprecierea francului faţă de leu a fost determinată, exclusiv, de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei, şi nu de acţiuni ale BNR. Oficialii băncii centrale susţin că, de-a lungul timpului, instituţia a transmis în piaţă mesaje de avertizare asupra riscurilor pe care le prezentau credite în aşa numitele ‘valute exotice’, respectiv franci elveţieni şi yeni japonezi. În plus, reprezentanţii BNR arată că, la nivelul sistemului bancar, aprecierea francului nu reprezintă un pericol, având în vedere că numai 4,5% din creditele acordate sunt în franci elveţieni, şi doar 3,8% sunt contractate de persoane fizice.

În context, reapare în discuţie subiectul conversiei creditelor din valută în lei, iar Banca Naţională susţine, o dată în plus, că o astfel de măsură ar trebui să survină ca urmare a unor negocieri între clienţi şi bancă şi nu impusă print-un act normativ. Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că este momentul reluării discuţiilor dintre bănci şi clienţi pe marginea creditelor care ‘gâfâie’, dar fără încărcătura emoţionalo-electorală. „Cred că trebuie să ieşim din anumite emoţii care ne-au stăpânit în anul precedent şi să rediscutăm cu băncile, fără încărcătură emoţionalo-electorală, facilităţi de uşurare, cu plata clarificată, nu uşurări din acelea de nu ştim cine plăteşte diferenţa, ci uşurări de tipul reeşalonări, întinderi de scadenţă, regândiri la noile rate de dobândă”, a explicat guvernatorul BNR.

Declaraţia şefului băncii centrale a avut în vedere contextul în care, în 2014, a fost adoptat un act normativ care permitea clienţilor cu venituri reduse să solicite băncilor prelungirea perioadei de creditare cu doi ani, şi, în schimb, să beneficieze din partea statului de o deducere din impozitul pe venit.

Asociaţia Debitorilor cere intervenţia Guvernului

În plus, anul trecut au fost iniţiate o serie de acte normative care promiteau clienţilor conversia creditelor în valută la cursul din momentul încheierii contractului, însă, după alegerile prezidenţiale aceste iniţiative par a fi abandonate.

În aceste condiţii, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să oblige instituţiile de credit să dea posibilitatea clienţilor să opteze pentru conversia creditelor din valută în moneda naţională, la un curs care nu poate depăşi cu mai mult de 20% cursul din momentul contractării creditului şi fără costuri suplimentare pentru client.

Propunerile AURSF se inspiră atât din Directiva UE 17/2014, cât şi dintr-o recentă decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Galaţi în cazul unui credit acordat în CHF. Reprezentanţii Asociaţiei susţin faptul că înainte de izbucnirea crizei, inclusiv pe fondul unei lipse de reglementare la nivel naţional, consumatorii au fost victimele unor practici de creditare iresponsabile şi netransparente. ‘Consumatorilor le-a fost impusă achiziţia de credite în valută în perioada 2006-2008, în condiţiile în care creditele în moneda naţională aveau costuri de până la 2,5- 3 ori mai mari. Până la OUG 174/decembrie 2008, consumatorii nu intrau în posesia contractului de credit decât în momentul semnării acestuia. Consumatorii au fost de multe ori atraşi de bănci prin oferte de credite cu o dobândă fixă relativ redusă pe perioadă limitată (3, 6 sau 12 luni), urmând ca după expirarea acestui termen costurile creditelor să se majoreze semnificativ’, se mai arată în comunicatul citat.

Rate mai mari

În plus, în condiţiile crizei financiare, consumatorii au plătit rate mult mai mari la credite, cauzate de deprecierea accentuată a leului faţă de francul elveţian: iulie 2007 – curs mediu BNR CHF/leu – 1,8915, iulie 2014 – curs mediu BNR CHF/leu – 3,6294, 16 ianuarie 2015 – curs BNR CHF/leu – 4,4228.

Banca Naţională a Elveţiei a decis, joi, să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro faţă de dolar. În acest condiţii, Banca Elveţiei ar fi trebuit să cumpere agresiv euro pentru a putea menţine minimul cursului de schimb EUR/CHF de 1,20, cumpărări care ar fi produs pierderi instituţiei.

Tot joi, banca centrală a Elveţiei a scăzut rata dobânzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%.”

HotNews

Conversia creditelor in franci elvetieni, masura care a salvat Ungaria

Se arata ca:

Premierul Viktor Orban a spus vineri ca guvernul sau ar fi cazut daca Ungaria nu ar fi convertit in forinti credite ipotecare in franci elvetieni de mai multe miliarde inainte de cresterea masiva din ianuarie a monedei elvetiene.

Executivul de la Budapesta a ordonat la sfarsitul anul trecut bancilor ungare, dintre care circa jumatate sunt cu capital strain, sa converteasca creditele la cursul de atunci.

Daca nu am fi procedat astfel, saltul brusc al francului, venit dupa decizia-soc a Bancii Nationale a Elvetiei de a elimina plafonarea acestuia in raport cu euro ar fi fost catastrofal pentru Ungaria, a declarat vineri intr-un discurs Ludovic Orban.

“Ratele lunare ale celor cu credite ar fi crescut in medie cu 70%. Cred ca guvernatorul bancii centrale, Gyorgy Matolcsy, are dreptate cand spune ca tara nu ar fi fost capabila sa faca fata la asa ceva”, a adaugat premierul ungar.

“Familii s-ar fi destramat si … chiar daca avem o parere buna despre puterea guvernului, acesta probabil ca nu ar fi fost capabil sa sa stapaneasca asa ceva iar tara ar fi cedat haosului”, spune Orban.

In general, aprecierea francului dupa criza financiara a pus deja multi imprumutati in pozitia de a se zbate pentru a-si plati ratele si a incarcat balantele bancilor cu credite neperformante.

Viktor Orban a spus ca a riscat cand l-a numit pe Matolcsy, fostul sau ministru al economiei si “cel mai creativ economist” al tarii, la conducerea bancii centrale in 2013, dar decizia pare acum ca a dat rezultate.

Banca centrala a usurat procesul de conversie furnizand euro din rezerva sa pentru a ajuta institutiile financiare.

Conversia creditelor ipotecare a fost vazuta la acel moment ca inca una dintre politicile neortodoxe ce si-au primit porecla de “Orbanomics”, dar alte tari din regiune unde gospodariile au probleme cu creditele in franci elvetieni se gandesc acum la masuri similare.

Guvernul Romaniei a discutat, la mijlocul lunii martie, in prima lectura, un proiect de lege privind conversia in lei a creditelor in valute care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu raportat la momentul contractarii creditului.

Dupa conversia in lei, bancile vor acorda un discount de 15% din valoarea rezultata iar statul va asigura garantii pentru 50% din suma.”

Gandul

Veste bună pentru unii dintre românii cu credite în franci elveţieni

Se arata ca:

Clienţii care şi-au plătit ratele la Volksbank înainte ca banca să decidă îngheţarea cursului leu/franc, măsură menită să-i sprijine pe datornicii afectaţi de aprecierea puternică a acestei monede la începutul anului, au primit înapoi diferenţa de curs.

Astfel, cei care şi-au achitat datoria la bancă după aprecierea francului, dar înainte de data de 20 ianuarie, când banca a decis îngheţarea cursului la referinţa BNR de la finele anului trecut, au primit înapoi diferenţa dintre cursul la care au schimbat francii şi cel de pe 31 decembrie 2014, a precizat Bogdan Neacşu, vicepreşedinte Volksbank, la o conferinţă de specialitate organizată de Finmedia.

Neacşu spune că la banca pe care o reprezintă nu s-au înregistrat probleme cu returnarea creditelor în franci elveţieni după noul val de apreciere a monedei, generat de decizia băncii centrale din Elveţia de a ridica plafonul mnim de 1,2 franci/euro.

„Deocamdată nu am cazuri de genul acesta. Pentru ei situaţia este oarecum neschimbată faţă de 31 decembrie”, a precizaz el, adăugând că „ne-a interesat să vedem cum s-a calmat piaţa. Nu mai văd deviaţii de curs cu două cifre, dar văd fluctuaţii de curs destul de mari”.

Pe 19 ianuarie, Volksbank a decis să îngheţe cursul leu/franc pentru o perioadă de trei luni, până pe 17 aprilie. Banca a ales referinţa din 31 decembrie 2014, respectiv 3,8035 lei/franc. Măsura a fost destinată în mod exclusiv plăţii a trei rate lunare şi a oricăror sume restante.

Referinţa oficială anunţată în acea zi de BNR pentru francul eleveţian a fost cu 19,5% peste valoarea înregistrată cu o zi înaninte ca banca centrală a Elveţiei să renunţe la la plafonul minim de 1,2 franci/euro, decizie care a provocat imediat aprecierea puternică a monedei elveţiene.

Volksbank a vândut în 2014 credite neperformante în valoarea de 490 de milioane de echivalent euro, fiind vorba în mare parte de credite în franci elveţieni. Rata de neperformante a scăzut astfel de la 24% la 7-8%, a mai precizat Neacşu.

Volksbank România va fi preluată de Banca Transilvania, cele două instituţii de credit urmând să acţioneze ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei.”

Veste bună pentru românii care au credite în FRANCI elveţieni: TB decide ca o româncă să-şi plătească creditul în CHF la cursul de la semnarea contractului

Se arata ca:

Tribunalul Bucureşti a decis ca o româncă să îşi plătească creditul în franci elveţieni la cursul de schimb de la momentul semnării contractului, respectiv 1,8894 lei/CHF, decizia nefiind definitivă.

Instanţa a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele stipulate în convenţia de credit bancar şi a dispus „îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,8894 lei/CHF”.

Conform deciziei luate pe 1 iulie, care nu este definitivă, banca în cauză – OTP Bank – este obligată să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea leu/CHF de la momentul semnării contractului, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare, respectiv, 01.07.2037.

Reclamanta, Maria Apostol, ar urma să achite ratele aferente creditului contractat la valoarea de 1,8894 lei/CHF.

Mai mult, instanţa obligă banca să plătească reclamantei sumele achitate în plus în temeiul contractului de credit, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului, sume la care urmează să se calculeze si dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de bancă.

TB a mai constatat şi caracterul abuziv al unei clauze privind comisionul de acordare a creditului şi a decis ca banca să îi plătească reclamantei suma de 6.359 CHF în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plăţii, sumă la care urmează să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acesteia de către pârâte.

Pe de altă parte, instanţa a respins cererea reclamantei privind restituirea creditului în lei.

Banca este obligată să plătească reclamantei suma de 11.160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia poate fi contestată în 30 de zile de la comunicarea motivării.

Francul elveţian s-a apreciat puternic de pe 15 ianuarie, când banca centrală a Elveţiei (SNB) a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro, introdus în septembrie 2011, la momentul la care francul era aproape la paritate faţă de euro. Numai în prima zi după decizia SNB, francul s-a apreciat cu 22,4% faţă de leu, de la 3,7415 lei/CHF la 4,3287 lei/CHF, şi a continuat să crească, atingând un maxim de 4,5817 pe 23 ianuarie.

Până în prezent, cursul a oscilat între 4,1 – 4,3 lei/CHF.

Clienţii cu credite în franci elveţieni au protestat în iunie la Guvern şi, în lunile ianuarie-februarie, în faţa Parlamentului, cerând autorităţilor rezolvarea crizei CHF prin adoptarea unei legi de conversie în lei, la un curs istoric plus un maxim de 20%.

Propunerea a fost dezbătută în Comisia Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, unde s-a încercat pentru o vreme găsirea unei soluţii. Reprezentanţii băncilor şi ai BNR au susţinut însă că o asemenea rezolvare legislativă nu ar fi consituţională, afectând funcţionarea unei pieţe libere, şi au convins parlamentarii în final, prin vocea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, că soluţiile trebuie găsite de fiecare bancă în parte împreună cu clienţii, pe calea negocierii, pentru a se ajunge la împărţirea poverii.

Debitorii au reclamat individual, în repetate rânduri, că negocierile au loc doar la nivel declarativ, însă în realitate instituţiile de credit nu negociază soluţiile cu clienţii, iar variantele pe care le înaintează debitorilor sunt în dezavantajul acestora din urmă, având costuri suplimentare pentru întreg serviciul datoriei.

Grupul clienţilor cu credite în franci a demarat în martie, împreună cu Asociaţia Unilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), un proces de negociere cu şapte bănci (Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, OTP şi Credit Europe Bank) pentru 1.500 de persoane, în baza unei împuterniciri notariale.

Dintre acestea, doar Volksbank, în urma preluării de către Banca Transilvania, a înaintat clienţilor o ofertă concretă, prin care banca preia o parte din povara creditului.

Potrivit ultimelor date ale BNR, în bilanţurile băncilor româneşti figurau la 1 ianuarie 65.495 de credite în franci elveţieni, faţă de 75.000, cât comunicase la momentul apariţiei crizei, pentru finalul lunii noiembrie.

Din totalul acestora, clienţii au solicitat băncilor soluţii de conversie sau restructurare pentru 36.546 de împrumuturi, încluzând şi creditele de la Volksbank, preluată de Banca Transilvania, singura care a avut o ofertă publică de conversie cu reducere substanţială.

Din cele peste 36.000 de cereri, instituţiile de credit au soluţionat până la începutul lunii iunie 15.954, din care circa 40% au reprezentat conversii, iar restul restructurări (inclusiv clienţii Volksbank). Restul de 20.000 de cereri se află în lucru, fără a se garanta vreo soluţionare.

În realitate, având în vedere că multe instituţii bancare şi-au externalizat creditele în CHF către băncile-mamă sau vehicule din alte ţări (Olanda, spre exemplu), totalul împrumuturilor în franci elveţieni ajung la circa 100.000-120.000.”

Dar ce ar trebui sa stie oamenii? Mie nu mi se pare justificat ca banca sa expuna riscurile unor astfel de imprumuturi, deoarece banca nu poate face un curs de monetarism clientilor sai, desi poate ar trebui… 🙂 . Insa oamenii trebuie sa stie ca imprumuturile in moneda straina comporta riscuri incepand cu secunda in care ai semnat contractul de imprumut. In lumea noastra ratele de schimb ale diferitelor monezi sunt flexibile si nici nu se poate altfel intr-o economie de piata libera. Variatiile pot si mai mari sau mai mici. Dupa parerea mea, nu se poate anticipa care va fi curusul pe termen lung. Spre exemplu nu pot sa stiu care va fi cursul euro-dolar american pe termen lung, cat va fi peste 7-8 ani acest curs. Or, din cate am inteles, aceste credite au fost contractate in perioada 2006-2008 si, probabil, acum au ajuns la maturitate. Oamenii ar trebui sa stie ca imprumuturile in moneda straina pe termen lung comporta riscuri foarte mari. Tocmai pentru ca nu poti sa evaluezi evolutia cursului pe termen lung. Daca e termen scurt comporta riscuri, pe termen lung aceste riscuri sporesc!

Oamenii ar mai trebui sa stie ca a te imprumuta in moneda straina inseamna a fi conectat, in acest fel, la realitatile din tara respectiva, care emite, in mod suveran, moneda. De pilda, daca te imprumuti in euro, esti conectat la realitatile din Zona Euro, daca te imprumuti in US$ esti conecatat la realitatile din SUA. Aceste realitati sunt foarte complexe, sunt de natura politica, economica, sociala, monetara etc si de aceea e foarte greu sa ai informatii exacte despre toate acestea. Lipsa de informatii trebuie sa conduca la prudenta celui care se imprumuta.

Putem insa sa avem unele indicii asupra evolutiei cursului. Dupa parerea mea, nu ar trebui sa ne mire ca francul elvetian sau dolarul american s-au apreciat in ultima vreme in raport cu euro. Sa luam US$. Economia americana merge mult mai bine decat cea europeana, s-a pus ordine in cheltuieli, somajul e mult mai redus decat in Eurozona. Toate acestea fac sa creasca increderea in dolarul american si sa scada increderea in euro – mai ales cu crizele cu care se confrunta Zona Euro: Grecia, datorii mari ale statelor, nu se respcta Tratatele constitutive ale Uniunii, nu cred ca gresim daca punem la socoteala si situatia din Ucraina si perspectiva unui potential razboi cu Rusia: toate acestea se repercuteaza asupra monedei unice si o fac sa slabeasca. De asemenea nu trebuie sa ne mire decizia Bancii Nationale a Elvetiei: este absolut normal ceea ce a facut!! Daca ar fi fost dupa mine, as fi facut-o mai repede. De ce este normal? Pentru ca Uniunea Europeana si Zona Euro in special nu si-au rezolvat crizele. Elvetia nu e o tara din Uniunea Europeana si nici din Zona Euro. Crizele Europei macina increderea in euro si atunci unii se gandesc la alternative. Din aceasta cauza a crescut si francul elvetian in valoare pe piata. In cazul Americii, Fed poate oricand si foarte usor sa scada valoarea US$ pe piata, daca ar dori lucrul asta. Insa dolarul creste automat, independent de Fed, datorita situatiei actuale din Zona Euro si a crizei din Ucraina. Fed insa poate incetini sau chiar opri aceasta evolutie, daca doreste. A se consulta cursul – aici si aici. De asemenea cresterea economica a tarii noastre a avut un efect asupra leului: s-a valorizat leul, crescand increderea in moneda noastra.

De aici rezulta ca, in moneda straina, e bine sa te imprumuti pe termen scurt si cu sume mici. Dar in moneda proprie? Dupa parerea mea, e mult mai avantajos sa te imprumuti in moneda proprie pentru ca te imprumuti, de pilda, in lei si trebuie sa restitui tot lei, la dobanda calculata de banca, dar nu mai exista diferenta de curs intre cel de la data efectuarii imprumutului si cel de la data scadentei – lucru care te poate afecta destul de mult la buzunar!!

Am fost intrebat cum consider: pretul la automobile trebuie sau nu trecut in lei? Am raspuns ca trebuie trecut in lei. Si sustin ca e bine sa folosim moneda nationala pentru tranzactii. De exemplu, daca cineva doreste sa-si cumpere un apartament, ar trebui sa stie cati lei costa apartamentul respectiv, nu cati euro sau franci elvetieni.

De ce s-a ajuns aici? De la Revoltutie si cam pana prin anii 2000, economia noastra a trecut printr-o perioada de acuta instabilitate, lucru ce a avut consecinte si asupra monedei nationale. Leul, bunaoara, ajunsese o moneda instabila in sensul ca ajunsese in cadere libera pe masura distrugerilor operate mai mult sau mai putin intentionat in economia romaneasca (si pentru care nu a platit pana acum cineva). In felul acesta, multi ani, leul se devaloriza continuu fata de euro sau dolar. Inflatia ajunsese in anii ’90 la cote ametitoare si a trebuit cativa ani sa se ajunga la o stare de stabilitate si lucrurile sa se linisteasca. Acum avem un curs cat de cat stabil, o inflatie mica, avem si crestere economica, crestere care ar trebui mentinuta si, daca se poate, marita, indiferent de ce culoare politica are guvernul care vine la Putere in Romania. De aceea trebuie folosit mai mult leul in tranzactii, pentru ca increderea in leu a crescut mult fata de situatia din anii ’90. Nu ar trebui sa fie probleme ca pretul unui automobil, indiferent daca e produs in tara sau in strainatate, sa fie in lei, cum e normal, si nu in euro. Nu mai exista motive pentru care sa se procedeze altfel, contrariu.

Chestia asta cu Asociatia pentru Protectia Consumatorilor care efectueaza controale la bancile ce au acordat credite in franci elvetieni – deci numai la acelea (v. si aici) – nu reprezinta altceva decat un populism de stanga demn de o cauza mai buna, dar care nu rezolva absolut nimic. Pentru PSD, cei care nu mai pot plati aceste credite nu reprezinta nimic altceva decat un bazin electoral si, bineinteles, PSD doreste sa arate ca face, ca partid de Stanga, ceva pentru oamenii necajiti. Lucrurile nu se pot rezolva decat prin negociere cu banca, in instanta sau printr-o lege. Intrebarea ar fi de ce la noi nu s-a procedat ca in Ungaria? BNR ar fi trebuit sa procedeze la fel. De ce trebuia procedat asa? Decizia Bancii Nationale a Elvetiei a fost o decizie administrativa. De aceea nu ar fi trebuit sa existe probleme daca s-ar fi raspuns simetric: tot cu o decizie administrativa, cum a facut Banca Centrala a Ungariei. Din pacate, la noi lucrurile s-au agravat in special pentru populatie, de unde se vede ca la BNR e ceva in neregula pentru ca promoveaza politici ce intra in contradictie cu Constitutia tarii… De aceea poate n-ar strica o schimbare la varful BNR, o alta echipa, mai tanara, mult mai competenta la conducerea acestei importante institutii. In definitiv si la urma urmei vorbim de o alta generatie…

Intr-o cu totul alta ordine de idei…

Mult succes cuplului  Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau in finala de la Wimbledon, la dublu masculin! Trebuie sa spunem ca am avut o semifinala romaneasca:

Rohan Bopanna/ Florin Mergea –Jean-Julien Rojer/ Horia Tecau (6-4; 2-6; 3-6; 6-4; 11-13), dupa ce perechea Bopanna/Mergea a eliminat in sferturi perechea americana Bob Bryan/Mark Bryan (nr. 1 mondial!!) cu 5-7; 6-4; 7-6; 7-6!! Un sincer bravo pentru baietii nostri!

Iata ce titreaza si Adevarul:

Lumea tenisului îl vede pe Tecău campion la Wimbledon: când vor intra pe teren românul şi partenerul său olandez

Se arata ca:

„Cuplul Horia Tecău / Jean-Julien Rojer va înfrunta perechea Jamie Murray / John Peers (Anglia / Australia), sâmbătă, în ultimul act de dublu. După trei finale pierdute de Tecău la All-England Club, constănţeanul e condamnat să câştige acum.

Horia Tecău a reuşit o performanţă colosală şi urmează să joace a patra finală de dublu la Wimbledon, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

 

Constănţeanul de 30 de ani a explicat cum a reuşit, alături de Jean-Julien Rojer, să tranşeze o semifinală pe muchie de cuţit, performanţă care le-a asigurat celor doi sportivi un cec consistent.

 

După maratonul de peste trei ore cu cuplul Mergea – Bopanna, perechea româno-olandeză porneşte cu prima şansă în finala de sâmbătă.

 

„Tecău şi Rojer joacă grozav“

 

Dintre cele trei finale pierdute de Tecău la Wimbledon, de fiecare dată în echipă cu suedezul Lindstedt, una, cea din 2011, a fost în faţa fraţilor Mike şi Bob Bryan, cei mai buni jucători de dublu din lume şi în acest moment.

 

Acum însă, Mike Bryan e convins că românul poate triumfa, în premieră, la All-England Club.

 

„Sper că va pune capăt seriei. Să pierzi patru finale n-ar fi deloc plăcut şi cred că e momentul ideal pentru el. Tecău şi Rojer joacă grozav, au câştigat câteva meciuri care s-au întins în cinci seturi. Cred că e şansa lui Tecău acum şi că va fi un român câştigător la Wimbledon“, a declarat americanul pentru Digi Sport, postul care transmite Wimbledon în România.

 

„Horia o să câştige“

 

Şi învinşii cuplului Tecău – Rojer din semifinale merg pe mâna celor doi în ultimul act.

 

„Părerea mea e că Horia o să câştige indiferent de adversar, adevărata finală ar fi fost între noi şi ei, aşa am zis de la început“, a afirmat Florin Mergea.

 

„Nu văd de ce ei n-ar putea câştiga titlul, am un sentiment că acum, a patra oară, într-o finală, vor câştiga“, a completat indianul Rohan Bopanna.

 

Tecău a primit încurajări şi din partea jucătorului cu care a pierdut trei finale de dublu la Wimbledon şi care, joi seara, l-a învins, în sferturi, la dublu-mixt.

 

„Sunt foarte fericit pentru că Tecău a ajuns în a patra finală la Wimbledon. Sunt impresionat de performanţele pe care le-a avut alături de Rojer. Sâmbătă, Horia nu trebuie să mai joace alături de mine în finală, aşa că are o şansă să o şi câştige. Măcar l-am bătut pe « nenorocit» la mixt“, a declarat Lindstedt cu zâmbetul pe buze.

 

Începe după ora 18.00

 

Potrivit organizatorilor, finala de dublu masculin se va disputa, sâmbătă, pe terenul central şi va fi al doilea meci.

 

În prima confruntare, de la ora 16.00 (Digi Sport), Serena Williams (SUA, 1 WTA) şi Gabrine Muguruza (Spania, 20 WTA) se vor duela în finala feminină.

 

Apoi, probabil după ora 18.00, va începe confruntarea Tecău / Rojer – Murray / Peers.

 

Adevarul.ro le va oferi iubitorilor tenisului un livetext cu desfăşurarea meciului minut cu minut!”

De consultat si aici.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 10, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bancile…

Iata ca se apropie campania electorala pentru alegerile prezidentiale, dar atmosfera, in general vorbind, este molcoma. Nimic scanteietor, nici macar in plan intelectual. Totusi, nu vad la oamenii politici din tara noastra, la partidele noastre, la candidati niste opinii fata de lucrurile importante care se petrec in sectorul bancar… Sunt niste chestiuni, zic eu, deosebit de importante, dar parca nu ar exista niciun interes in a le dezbate…

Economica.net

Cei mai slabi din Europa. Băncile româneşti trăiesc riscant: restanţe multe, provizioane mici, credite puţine

Se arata, printre altele, ca:

„O analiză a băncii centrale a Austriei arată că băncile din România stau mult mai prost decât instituţiile de credit prezente în alte ţări din regiune în ceea ce priveşte creditele neperformante. Nici Ungaria nu-i departe, dar spre deosebire de unguri, bancherii români ”au uitat” să provizioneze corespunzător împrumuturile cu probleme. Între timp, băncile austriece îşi reduc constant expunerea pe România.

La fiecare euro plasat în credite, băncile din România au pierdut mai bine de 30 de cenţi, relevă o analiză a băncii centrale a Austriei. Concret, ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor, aşa cum este ea calculată de către analiştii austrieci, a depăşit 32% la finele anului 2013.

Acest nivel este de departe cel mai mare din regiune, chiar şi prin comparaţie cu ţări precum Rusia, Ucraina sau Turcia.

Mai mult decât atât, datele austriecilor relevă faptul că bancherii români au avut o abordare mai puţin prudentă în ceea ce priveşte creditele cu probleme în condiţiile în care nivelul provizioanelor(sumele puse de-o parte pentru a acoperi o eventuală pierdere a creditului) nu a urmat nici pe departe traiectoria creditelor neperformante. Ponderea provizioanelor este de sub 15% din volumul portofoliului ceea ce arată că nici jumătate de creditele cu probleme nu sunt provizionate. Prin comparaţie, în Ungaria, unde neperfomanţa se ridică la aproximativ 17%, ponderea provizionelor sare de 13%. În ţări ca Turcia, Slovacia sau Cehia, creditele neperformante sunt provizionate integral.

Restanţele cresc, creditele noi scad

Analiştii de la Viena dau şi o explicaţie pentru nivelul ridicat al neperformanţei, legând această evoluţie de apatia care a cuprins sistemul bancar românesc.

“În România, creşterea semnificativă a ponderii creditelor neperformante se datorează faptului că stocul de credite a scăzut mai rapid decât activele neperformante”, spun austriecii. Cu alte cuvinte, băncile nu au mai dat credite noi, portofoliul lor a scăzut, ceea ce a făcut ca procentul neperformantelor să crească. De altfel, acelaşi raport al băncii austriei, arată că volumul de credite a continuat să scadă inclusiv în primele trei luni din acest an când, comparativ cu ultimele trei luni din 2013 a fost înregistrat un declin al creditării de peste 2%.

Dependenţi de banii din afară. Cel mai mare acţionar îşi reduce expunerea

Un alt indicator care relevă vulnerabilitatea sistemului bancar românesc este dependenţa de finanţările externe. Astfel, liniile de credit contractate de băncile din România de la grupurile mamă echivalează cu aproximativ 12% din Produsul Intern Brut, acesta fiind şi unul dintre cele mai mari procente din regiune. Mai grav este însă că acţionarii străini duc o politică constantă de reducere a expunerii pe România. Această dinamică este evidentă din evoluţia expunerii celui mare acţionar din sistemul bancar autohton, Austria.”

Pe de alta parte iata ce spune si BNR:

Indicatori agregaţi privind instituţiile de credit
(bănci, sucursalele băncilor străine, Creditcoop)

mar. 2013 iun. 2013 sep. 2013 dec. 2013 mar. 2014
Număr instituţii de credit 41 41 41 40 40
 din care sucursale bănci străine 9 9 10 9 9
Total active nete (mld.lei) 356,2 355,0 353,6 362,3 352,5
Active instituţii cu capital privat 1 (% în total active) 92,2 92,0 92,0 91,5 91,6
Active instituţii cu capital străin 2 (% în total active) 90,8 90,7 90,6 90,0 90,0
Indicatorul de solvabilitate (≥8%) (%)* 15,03 14,67 13,92 15,46 16,32
Efectul de pârghie 3 (%)* 8,20 8,02 7,49 7,96 8,55
Creanţe depreciate 4 (% în total credite) 12,28 12,16 12,42 11,64 12,17
Creanţe depreciate 5 (% în total active) 7,29 7,21 7,32 6,50 6,91
Creanţe depreciate 6 (% în total datorii) 8,17 8,10 8,21 7,25 7,75
ROA 7 (%) 0,55 0,65 0,55 0,01 0,67
ROE 8 (%) 5,08 5,96 5,04 0,13 6,30
Rata rentabilităţii activităţii de bază 9 (%) 180,37 174,42 177,66 176,85 182,56
Credite acordate / Depozite atrase 10 (%) 114,30 113,71 111,50 104,59 105,36
Rata riscului de credit 11 (%)* 29,98 30,49 31,77 32,14 32,60
Rata creditelor neperformante 12 (%)* 19,08 20,30 21,56 21,87 22,26

 

*) Indicatorii cuprind numai băncile şi Creditcoop; sucursalele băncilor străine nu raportează solvabilitatea, fondurile proprii şi clasificarea creditelor.
1) Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital privat sau majoritar privat (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active
2) Activele bilanţiere ale instituţiilor de credit cu capital străin sau majoritar străin (inclusiv sucursalele băncilor străine) / Total active
3) Fonduri proprii de nivel 1 / Total active la valoare medie
4) Creanţe depreciate / Total portofoliu de credite (valoare netă)
5) Creanţe depreciate / Total active (valoare netă)
6)  Creanţe depreciate / Total datorii
7) Profit net anualizat / Total active la valoare medie
8) Profit net anualizat / Capitaluri proprii la valoare medie
9) Venituri operaţionale / Cheltuieli operaţionale
10) Credite acordate clientelei (valoare brută) / Depozite atrase de la clientelă
11) Expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în îndoielnic şi pierdere / Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare
12) Expunere brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor, clasificate în pierdere categoria a 2-a, în cazul cărora serviciul datoriei > 90 zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor / Total credite şi dobânzi clasificate, aferente creditelor nebancare

Note:
Indicatorii se calculează folosind raportările financiare FINREP şi COREP ale instituţiilor de credit.
Total active şi capitaluri proprii pentru indicatorii Efectul de pârghie, ROA şi ROE sunt la valoare medie.
Din anul 2012, indicatorii se calculează potrivit raportărilor întocmite în conformitate cu IFRS (pentru indicatorii care au la numărător poziţia “Creanţe depreciate” au fost calculate şi valorile lunii decembrie 2011 pe baza datelor din evidenţa contabilă aferentă zilei de 1 ian. 2012).
Potrivit reglementărilor prudențiale ale Băncii Naționale a României, sunt clasificate doar creditele pentru care se determină cerințe minime de capital pentru riscul de credit, la nivel individual, potrivit abordării standard, restul portofoliului fiind exceptat de la clasificare (este cazul băncilor care folosesc abordarea bazată pe modele interne de rating).

Ziarul Financiar

O nouă Bancă Mondială pentru marile economii emergente, transpunerea la scară mai largă a visului lui Ceauşescu

Se arata ca:

„Cele mai mari economii emergente ale lumii – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, aşa-numitele ţări BRICS – zguduie din temelii ordinea financiară globală stabilită de puterile occidentale prin lansarea a două noi instituţii alternative la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru finanţarea economiilor emergente. Ceauşescu intenţiona să creeze o bancă mondială cu sediul la Bucureşti, în Casa Poporului, pentru a finanţa ieftin economiile emergente, în special pe cele din Africa şi din Orientul Mijlociu.

Ceauşescu lansa această idee în 1989 după ce România şi-a plătit toate datoriile către FMI şi a interzis prin lege îndatorarea externă a ţării. Planurile BRICS sunt mult mai ambiţioase. Cele cinci economii însumează aproape jumătate din populaţia lumii şi o cincime din avuţia planetei.

Rebeliunea ţărilor BRICS prin crearea unei bănci pentru dezvoltare şi a unui fond de rezerve valutare împotriva pilonilor financiari occidentali reprezintă mai mult decât un gest politic, scrie Bloomberg. Ea este o ameninţare şi un instrument de negociere. Spre exemplu, Ucraina, care încearcă din răsputeri să iasă din sfera de influenţă rusească, are în prezent a patra cea mai mare datorie la FMI. Rusia, care este membră a FMI, pare că finanţează o rebeliune contra Kievului. În aceste condiţii, finanţarea guvernului de la Kiev de către FMI nu poate fi pe lista de priorităţi a liderului rus Vladimir Putin. Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud încearcă să obţină mai multă influenţă în sistemul economic şi financiar global şi vor contribui cu mai multe fonduri pentru capitalizarea proaspetei bănci mondiale a BRICS, care va oferi mijloace financiare pentru proiecte de infrastructură pe teritoriul ţărilor participante decât o fac pentru vechea Bancă Mondială.

Totodată, cele cinci ţări vor avea contribuţii mai mari decât alocă FMI pentru propriul fond de rezerve valutare, prin care se va asigura sprijinul financiar în cazul unei reduceri drastice a rezervelor valutare în oricare din ţările participante.

Marile economii emergente au insistat în ultimii ani pentru reorganizarea conducerii Băncii Mondiale şi a FMI astfel încât acestea să reflecte forţa economică tot mai mare a lumii emergente.

Cele două noi instituţii vor fi rivali mărunţi pentru Banca Mondială şi FMI, întrucât vor avea influenţă mult mai mică la nivel mondial.

Cu toate acestea, ele marchează desprinderea de un sistem financiar internaţional dominat de SUA şi de Europa. China, care este al treilea cel mai mare participant la Banca Mondială cu aproape 13 miliarde dolari, va contribui la capitalizarea Băncii pentru Dezvoltare cu aproape zece miliarde dolari.

Pentru fondul de rezervă valutară al BRICS, China va participa cu aproape 41 miliarde de dolari, aproape de trei ori mai mult decât contribuţia sa la FMI. Valoarea fondului va fi de aproape 100 miliarde de dolari, iar ajutorul oferit de pe urma acestuia va fi limitat de suma contribuţiei.

În 1981, Republica Socialistă România atingea vârful datoriei externe, de aproape 11 miliarde de dolari, şi se afla astfel la mâna FMI şi a ţărilor creditoare. În urma negocierilor purtate cu cei mai mari creditori internaţionali, Nicolae Ceauşescu a luat hotărârea ca România să îşi plătească datoriile înainte de termen. O mare parte din producţia agricolă şi industrială s-a îndreptat către export, ceea ce a dus la raţionalizarea produselor alimentare,  şi s-a transformat inevitabil în interminabilele cozi la mâncare. Însă în primăvara anului 1989, Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat socotelile cu creditorii internaţionali şi nu mai este datoare nimănui. Ba mai mult, România chiar avea de recuperat datorii şi avea în conturi peste două miliarde de dolari. Cu toate acestea, populaţia răbda de foame. În acea perioadă liderul comunist lansa ideea înfiinţării unui fond de investiţii al ţărilor în curs de dezvoltare, un proiect prin care Ceauşescu urma să fie sprijinit financiar de unele ţări arabe producătoare de petrol, dar şi de unele ţări din Lumea a Treia. Totodată, liderul comunist intenţiona să construiască cu ajor arab o bancă mondială în Bucureşti pentru credite mici acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Astfel, România putea ajunce un centru de putere economică, iar el, un lider mondial.”

As dori sa vad si la noi dezbatandu-se serios astfel de probleme. Deci situatia e cam asa: creditele neperformante cresc, bancile straine duc o „politica constanta” de reducere a expunerii pe Romania, in vreme ce altii, cum ar fi tarile BRICS, cauta sa-si diversifice sursele de finantare, sa gaseasca alternative de finantare. Noi unde ne situam si ce facem? Ce facem in situatia de fata? Nu este in regula nici cu ponderea provizioanelor… Spre exemplu, intreb si eu: de ce la noi ponderea provizioanelor „este de sub 15% din volumul portofoliului ceea ce arată că nici jumătate de creditele cu probleme nu sunt provizionate”, in vreme ce: „În ţări ca Turcia, Slovacia sau Cehia, creditele neperformante sunt provizionate integral.”? As dori un raspuns din partea arogantilor nostri reprezentanti politici! Care stiu numai sa se incaiere si sa se certe tot timpul. Si sa minta populatia! Si apoi cum am ajuns in situatia de a fi „cei mai slabi din Europa”? Cum raspund politicienii nostri la aceasta intrebare? Avem niste oameni politici care chiar nu au nicio idee constructiva pentru a dezvolta aceasta tara. Si sa ne mai miram de apatia care il apuca pe cetatean in preajma votului, de nici nu se mai duce la vot? Pe mine, unul, nu ma mira!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 23, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Care e parerea Dvs.?

Se vorbeste foarte mult, si pe buna dreptate, despre criza economica… Care ar fi cauzele (management slab, coruptia din societate etc), semnificatiile… Insa iata ce spunea un mare economist:

“Only a crisis – actual or perceived – produces real change. When that crisis occurs, the actions that are taken depend on the ideas that are lying around. That, I believe, is our basic function: to develop alternatives to existing policies, to keep them alive and available until the politically impossible becomes the politically inevitable.”
Milton Friedman

Incerc sa traduc:

„Doar o criza – actuala sau in perspectiva – produce schimbari reale. Cand se petrece o criza, masurile care sunt luate depind de ideile existente in societate.  Aceasta, cred, este functia noastra de baza: sa dezvoltam alternative la politicile existente, sa le mentinem in viata si disponibile pana cand ceea ce e imposibil din punct de vedere politic sa devina inevitabil din punct de vedere politic.”

Milton Friedman

Milton Friedman

„… ceea ce e imposibil din punct de vedere politic sa devina inevitabil din punct de vedere politic” – interesant… Deci se urmaresc scopuri politice. Ar rezulta ca o criza e un experiment prin care se urmaresc anumite scopuri. Politice. Dar poate si de alta natura. In orice caz, scopuri ascunse de populatie, care, in genere, e manipulata sa creada ceea ce trebuie.

Care e parerea Dvs.?

august 21, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 15 comentarii

Despre situatia economica

Opozitia a inceput sa atace pe tema cresterii preturilor. Am inteles ca a fost si un protest la Parlament cu privire la aceasta problema. Lui Ponta a inceput sa i se spuna Domnul Taxe

Sigur, aceasta crestere de preturi nu poate sa multumeasca pe cineva… Dar cred ca ar fi interesant de vazut ce spune BNR. Bunaoara, conform BNR, inflatia actuala este de 5,65% (feb.2013-feb.2012), tinta pe 2013 fiind de 2,5%. Tinta inflatiei pe 2012 a fost de 3,0%. Dar si mai interesant este urmatorul articol aparut de site-ul BNR:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„28.03.2013

În şedinţa din 28 martie 2013, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR reafirmă că BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Analiza celor mai recente evoluţii ale indicatorilor macro-economici relevă reluarea dezinflaţiei, după accelerarea temporară a creşterii preţurilor de consum în luna ianuarie 2013, precum şi o relativă ameliorare a activităţii economice, susţinută de evoluţia favorabilă a exporturilor nete.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 5,65 la sută în luna februarie 2013 de la 5,97 la sută în luna precedentă, menţinându-se însă în continuare în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi deasupra nivelului de 4,95 la sută înregistrat în decembrie 2012. Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată 1 a fost în luna februarie de 3,1 la sută, marginal sub nivelul de 3,2 la sută înregistrat în luna precedentă.

Dinamica produsului intern brut s-a plasat în teritoriu pozitiv în trimestrul IV 2012, iar adâncirea deficitului de cerere agregată s-a temperat. Indicatorii monetari relevă în continuare o dinamică anuală reală negativă a împrumuturilor acordate sectorului privat, similară evoluţiilor creditului din zona euro şi din majoritatea ţărilor din regiune.

Politica monetară şi-a păstrat caracterul prudent în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor privind inflaţia, pe fondul puseului inflaţionist tranzitoriu şi al unei volatilităţi sporite a fluxurilor de capital în condiţiile retensionării zonei euro, cu impact advers asupra apetitului pentru risc al investitorilor.

Pe măsura calmării situaţiei politice şi financiare interne, BNR a calibrat atent instrumentele de politică monetară, inclusiv prin modificarea manierei de gestionare a lichidităţii din fermă în adecvată, ceea ce a determinat ameliorarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi implicit reducerea semnificativă a nivelului ratelor dobânzilor interbancare.

Apropierea nivelului ratelor dobânzilor interbancare de cel al dobânzii de politică monetară întăreşte transmisia semnalului acesteia din urmă, tendinţă reflectată pozitiv pe piaţa creditului în monedă naţională, prin reducerea treptată a costurilor finanţărilor pentru economia reală şi sectorul guvernamental.

Evaluările actuale ale BNR reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei pe o tendinţă descendentă dar în afara intervalului de variaţie în perioada următoarelor luni, contribuţia dezinflaţionistă principală având-o persistenţa deficitului de cerere agregată. Ulterior, rata anuală a inflaţiei este prognozată a atinge limita superioară a intervalului asociat ţintei la finele lui 2013.

În aceste condiţii, pentru ancorarea eficace a aşteptărilor privind inflaţia, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Conduita politicii monetare vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu în condiţii de stabilitate financiară şi ale atenuării impactului nefavorabil exercitat de factori externi şi interni asupra redresării economiei.

CA al BNR reafirmă că BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea treptată a politicii monetare şi utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară, iar pe această bază să contribuie la o creştere economică sustenabilă, de durată.

Conform calendarului anunţat următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 2 mai 2013, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.

1Calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi a băuturilor alcoolice.” (subl. mea)

Foarte interesant… Totusi… nu explica de ce au trebuit sa creasca taxele si impozitele in loc sa se reduca rata dobanzii, sa sporeasca volumul de credite si masa monetara, si chiar sa se reduca taxele si impozitele, masuri clasice antirecesiune. Pentru ca masura aceasta de crestere a taxelor si impozitelor nu a produs decat inflatie. De fapt, dupa parerea mea, ne aflam intr-o perioada de stagflatie. Pe de alta parte, care e politica de investitii, ce investitii majore se fac? Daca ne uitam pe buget vom observa ca el este preponderent orientat spre Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (26,16% – cel mai mare procent). Ministerul Transporturilor, spre exemplu, are alocat doar 6,27%. Practic, bugetul este orientat spre protectie sociala si nu spre o politica de investitii si creare de locuri de munca. In ceea ce priveste schimburile economice cu alte tari, e clar ca situatia de criza din Zona Euro nu ne poate fi favorabila, desi BNR ne vorbeste despre „evoluţia favorabilă a exporturilor nete„. Totusi e de luat bine aminte ca BNR ne spune despre volatilitatea sporita „a fluxurilor de capital în condiţiile retensionării zonei euro, cu impact advers asupra apetitului pentru risc al investitorilor.

Sursa discordiei dintre liberali si social-democrati…

O alta problema ne e dezvaluita de Mediafax:

Vosganian: Numărul bugetarilor trebuie redus. Guvernul Ponta vrea să fie deschis faţă de societate

Se arata ca:

Numărul de angajaţi din sectorul bugetar trebuie redus, iar Guvernul Ponta are un „rol istoric”, de a fi primul guvern deschis faţă de societate şi economia de piaţă, afirmă ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Guvernul acesta are un rol istoric. Trebuie să fie primul guvern care să fie într-adevăr guvernul societăţii deschise şi al economiei de piaţă, să nu fie doar guvernul unui sector, în dauna celorlalte. Să nu fie guvernul administraţiei împotriva societăţii civile, să fie un guvern deschis„, a spus Vosganian în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

El a făcut această afiirmaţie în contextul în care spunea că, împreună cu ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, şi cu alţi colegi din celelalte ministere, va fi realizat până la jumătatea anului un audit „foarte sever” în sectorul bugetar pentru stabilirea numărului optim de angajaţi.

„Cu personalul din sectorul bugetar trebuie facut un audit foarte sever. Împreună cu domnul Dragnea şi cu alţi colegi din alte ministere lucrăm la un astfel de audit, ca să ştim cum stăm. Termenul este până la jumătatea anului„, a spus ministrul Economiei.

Potrivit lui Vosganian, numărul de bugetari trebuie redus până în 2018, interval în care numărul locurilor de muncă din economie ar trebuie să urce cu cel puţin 1 milion. În sectorul bugetar lucrează în prezent aproape 1,2 milioane de persoane.

„Numarul locurilor de muncă din economie şi industrie trebuie să crească pânaă în 2018 cu cel puţin 1 milion, în sectorul bugetar trebuie să scadă. De exemplu, la mine, eu fac efortul să reduc personalul din sectorul bugetar. Nu este ca decimarea legiunilor romane la întâmplare, ci după un audit. De exemplu, la AVAS avem vreo 270 de persoane, cred că putem să reconfigurăm la 210-220. Probabil ca în 1-2 ani vom mai reduce o dată”, a afirmat Vosganian.

Pe de altă parte, el a arătat că, recent, a semnat acte „ce duc la crearea a 500 de noi locuri de muncă” la nivelul Ministerului Economiei. Ministrul a menţionat că în unele departamente din instituţie, precum cel juridic, este deficit de personal.” (subl. mea)

Numarul de functionari din sectorul bugetar crescuse de la 900.000 in 2004, la sfarsitul Guvernarii Nastase, la 1.400.000 in 2009. De observat ca Dl. Vosganian ne spune ca acum sunt 1.200.000 in sectorul bugetar. Ar trebui sa ramana, in total, 900.000 de oameni, asa cum a fost in 2004 si care e numarul, din cate am inteles, sustenabil din punct de vedere economic de functionari la stat. Cu alte cuvinte ar trebui disponibilizati 300.000 de oameni. De observat si faptul ca Dl. Vosganian face o diferenta clara intre „numarul locurilor de munca in economie si industrie” si „sectorul bugetar”. Un alt aspect este cel al companiilor de stat cu pierderi. Un raport al Bancii Mondiale spunea prin 2011 ca un sfert din intreprinderile de stat, unde lucreaza 100.000 de oameni, sunt de facto in faliment. Cu alte cuvinte, daca asa stau lucrurile si acum, ar mai trebui inca 100.000 de oameni disponibilizati din aceste intreprinderi de stat falimentare. In total ar trebui sa fie disponibilizati 400.000 de oameni. N-as crede ca PSD e de acord cu solutia disponibilizarilor… Insa BNR ne vorbeste de persistenta deficitului de cerere agregata, lucru care conduce la ideea consumurilor minime de factori de productie. Altminteri nu se poate obtine (sau cum s-ar putea obtine?) eficienta economica. Iar daca bugetul este preponderent orientat spre protectie sociala atunci cum poti duce o politica activa de investitii publice? Daca la acestea adaugam ca deficitul bugetar trebuie sa fie cat mai mic atunci chiar nu vad cum se pot face si investitii publice, necesare scoaterii tarii din criza, solutia cheltuielilor dintr-un buget deficitar fiind respinsa.

Pe mine ma frapeaza faptul ca se vorbeste de „deficitul de cerere agregata” care ar contribui in mod dezinflationist in loc sa se adopte politici de crestere a cererii agregate, ce ar contribui la relansarea economica. De fapt a spune ca acest deficit de cerere agregata contribuie la dezinflatie indica intr-un mod imprecis fenomenul care are loc in economia reala si anume ca e vorba, in fapt, de deflatie, sau, in cel mai bun caz, de stagnare. Ce e mai bine sa am: o crestere economica, fie ea si inflationista, sau stagflatie? Iar daca cererea globala are rolul motor in privinta cresterii economice, dar ea se afla in „deficit”, atunci cum mai pot avea crestere economica?

Plafonul cheltuielilor de salarii va depăşi ţinta iniţială, ajungând la 7,3% din PIB pentru bugetari

Ponta: În acest an vom cheltui mai mult decât producem. La sfârşitul anului 2013, fiecare va fi mai dator cu 150 de euro. Declaraţiile premierului

Iata ce se arata, printre altele, in acest ultim articol: Ponta declara ca:

„- Guvernul nu are niciun ban al său. Guvernul gestionează nişte bani care sunt luaţi de la cetăţenii României pentru a fi folosiţi pentru cetăţenii României.”

El vorbeste ca Margaret Thatcher, Dumnezeu s-o ierte, dar vrea altceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 9, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu