Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Riscul unui default dezordonat…

Despre Grecia…

Iata ce ne spune Romania Libera:

Referendumul lui Papandreou, o posibilă lovitură fatală dată strategiei anti-criză a zonei euro

Iata ce se arata printre altele:

„Apelul premierului elen George Papandreou de organizare a unui

George Papandreou

Image via Wikipedia

 

referendum privind al doilea plan de salvare a Greciei este posibil să fi dat o lovitură fatală strategiei zonei euro a de a depăşi criza datoriilor suverane, comentează Reuters, potrivit Mediafax.

Indiferent dacă referendumul va avea loc sau nu şi indiferent de rezultat, jocul lui Papandreou asigură săptămâni lungi de incertitudini chiar într-un moment în care ţările din zona euro avea nevoie disperată de o perioadă de calm pentru a aplica măsurile convenite la summit-ul de săptămâna trecută.

Va fi dificil, dacă nu imposibil, de refăcut încrederea investitorilor în majoritatea obligaţiunilor ţărilor din uniunea monetară, în viitorul apropiat, şi de a atrage China şi alte părţi de a face plasamente în obligaţiuni suverane europene.

Din acest motiv, Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi nevoită să se implice mai mult în stabilizarea pieţelor de obligaţiuni, chiar în momentul în care italianul Mario Draghi a preluat preşedinţia instituţiei cu intenţia ca aceasta să revină la rolul său primordial, de combatere a inflaţiei.

Reacţia imediată a pieţei la anunţul premierului elen, creşterea spread-ului obligaţiunilor italiene şi spaniole faţă de cele germane aproape de maxime record şi deprecierea euro cu peste 2 cenţi faţă de dolar, scoate în evidenţă percepţia de riscuri ridicate de către investitori.

În acelaşi timp, liderii politici europeni, în frunte cu cei ai Germaniei şi ai Franţei, s-au declarat uimiţi de anunţul lui Papandreou. […]

Riscul unui default dezordonat, de tipul celui al Lehman Brothers, este mai mare decât înainte, inclusiv riscul ca Grecia să iasă din zona euro, dacă programul european de salvare va fi respins de populaţie„, a declarat Holger Schmieding, analist la Berenberg Bank.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a avertizat că un rezultat negativ al referendumului poate duce la default-ul Greciei.

Papandreou a fost invitat de Franţa să participe la summit-ul G20 de la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a explica decizia de a organiza referendumul, contestat chiar de membrii propriului partid de guvernământ.

Liderii UE şi din zona euro au convenit săptămâna trecută recapitalizarea băncilor cu 106 miliarde de euro, reducerea datoriilor Greciei către creditorii privaţi cu 50% şi extinderea capacităţii fondului de stabilitate la 1.000 de miliarde de euro.” (subl.mea)

Ce poate sa insemne asta…? Consecintele pot fi incalculabile… Care ar putea fi argumentele lui Papandreou…? Ar fi interesant de vazut ce plan de salvare propune premierul grec sau care ar fi eventualele sale nemultumiri fata de actualul plan de salvare propus de Franta si Germania. Cert este ca situatia din Zona Euro se agraveaza, iar Grecia este, din pacate, unul din factorii agravanti. Au facut raportari false, au dus de-alungul vremurilor o politica economica bazata pe deficite largi. Au acumulat datorii imense, tara ce face parte din Zona Euro, iar Occidentul a tacut malc, lasand situatia sa se agraveze in timp. Adevarul este a si state dezvoltate din Occident n-au respectat Criteriile de Convergenta de la Maastricht ca si cum acestea nici n-ar fi existat. Nu s-a respectat nimic, sa fim seriosi! Romania a respectat Tratatul de la Maastricht chiar mai bine decat Franta, Italia, Olanda si chiar Germania, dar si fata de multe alte tari occidentale, repet, dezvoltate.

Revin la Grecia – mai multe despre economia acestei tari – aici. Iata mai jos un grafic, datorita Wikipedia, privind datoriile publice ale Greciei:

De observat diferentele foarte mari fata de media din Zona Euro!!! Interesant este sa ne uitam si pe urmatorul grafic privind cresterea PIB-ului in perioada 1961-2009:

In 1973 a iesit din fundatura… Dar acum…? Greu de spus… Mi se pare ca Papandreou forteaza o iesire a Greciei din Zona Euro. Totusi… planul actual de salvare a Greciei poate provoca nemultumiri pe plan intern. Explozive! S-ar putea ca ideea referendumului sa aiba drept scop atenuarea acestor nemultumiri si iesirea oamenilor in strada! Parerea mea este ca Grecia nu are nicio sansa in afara Zonei Euro. Daca Grecia ar iesi din Zona Euro ar intra rapid in faliment si tot va trebui sa-si plateasca toate datoriile cu toate riscurile ce deriva de aici. Iar unul din cele mai insemnate ar putea fi ca sa ajunga chiar o tara de lumea a treia, compromitand sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi! Ar insemna, practic, ca socialmente sa se autoexcluda din Europa, lucru care, bineinteles, nu e de dorit.

😦

Situatia ramane grava, tensionata… Sper ca Grecia sa poata fi salvata si sa se normalizeze situatia asta…

Citind astfel de articole imi pare bine ca nu sunt sef de stat sau de guvern. Nu de alta, dar te imbolnavesti cu toata situatia asta nenorocita si parca fara iesire, fara solutie…

noiembrie 1, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii