Intoxicari
Si interesant este ca aceste intoxicari vin din media britanica… Doua articole din Gandul scot in evidenta acest lucru:
DAILY FAIL. Gândul demontează o campanie antiromânească a Daily Mail, cel mai puternic tabloid britanic: 60 la sută din articolul care anunţa invazia românilor ESTE FALS
Se arata ca:
„„Sold out! Avioanele şi autobuzele sunt pline de români şi bulgari care se îndreaptă către Marea Britanie”, spunea un titlu din tabloidul britanic Daily Mail, în 31 decembrie 2013, cu o zi înainte de mult-temuta ridicare a restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari. După un an în care a fost portavocea campaniei mediatice antiimigraţioniste, Daily Mail a încheiat 2013 cu acest articol care anunţa încă o dată „invazia”. Mesajul lor de final de an a fost redistribuit de peste 58.000 de ori (peste 10.000 de redistribuiri doar în prima zi), a strâns peste 1.700 de comentarii şi a fost preluat în toată presa britanică şi europeană. Problema este că o parte covâşitoare din acest articol, 60%* mai exact, nu rămâne în picioare la o verificare riguroasă. Din aproximativ 3.800 de semne (fără spaţii), cât are materialul fără casetele de text care îl însoţesc şi fără explicaţiile foto, 60%, adică 2.300 de semne, sunt false. Declaraţiile sunt infirmate de cei citaţi, iar o căutare a informaţiilor de pe forumuri amintite de jurnaliştii britanici infirmă cele spuse în articol. 24% sau 900 de semne sunt imposibil de verificat, pentru că nu există sursa citatelor (persoanele cărora le sunt atribuite replicile, companiile etc.). Doar 16% din text, adică 600 de caractere din întregul articol, în care sunt incluse descrieri sau excepţii rarissime, rămâne în picioare.
Gândul a pornit la verificarea informaţiilor din articol, după ce un jurnalist britanic a descoperit câteva „scăpări” ale popularului tabloid. După impactul uriaş pe care l-a avut materialul din Daily Mail, Jon Danzig, un jurnalist specializat în probleme europene şi premiat pentru anchetele sale, fost angajat al BBC, a început să vadă (iniţial AICI şi AICI) câte dintre afirmaţiile din articol se susţin şi câte citate sunt confirmate de persoanele menţionate.
După cum arată mai jos anchetă realizată de gândul şi Jon Danzig, cu sprijinul New Europeans, mare parte din articol poate fi demontată. Cei citaţi susţin fie că nu au spus nici pe departe ce a scris Daily Mail, fie că nici măcar nu au vorbit cu Daily Mail. Transportatorii din România şi Bulgaria neagă, la rândul lor, realităţile îngrijorătoare pe care le-a relatat Daily Mail. Jurnalistul britanic şi reporterul gândul au verificat frază cu frază articolul, după cum se poate observa mai jos. Singurele afirmaţii care nu au putut fi verificate şi asupra veridicităţii cărora nu ne putem pronunţa sunt câteva descrieri şi cele în care nu există niciun element de identificare – nici citat direct, nici numele persoanei citate sau orice fel de sursă, acestea fiind modalităţi recurente prin care Daily Mail îşi construieşte articolele. Regăsiţi mai jos, cu roşu, toate citatele din articolul publicat pe care le-am verificat, în încercarea de a le confirma sau infirma veridicitatea:
„Bulgarii şi românii se pregăteau noaptea trecută să plece în Marea Britanie, ca urmare a ridicării, de mâine, a restricţiilor de pe piaţa muncii”. Aceasta era teza articolului – leadul, în termeni jurnalistici. Iată argumentele lor şi ce au descoperit Jon Danzig şi reporterul gândul, odată ce le-au verificat.
Cele trei puncte principale ale articolului:De două ori „NU”, o dată „POATE”
- „Un operator aerian chiar şi-a dublat numărul de zboruri pentru a face faţă cererii” – În articol, se arată că ar fi vorba despre Wizz Air. Reacţia Wizz Air: „O mizerie”
- „Unele bilete dus se vând chiar şi cu 3.000 de lire” – Daily Mail a explicat ulterior că a găsit un bilet pentru o cursă Alitalia pe ruta Bucureşti-Londra, cu escală la Roma, care costa 3.707 euro-3080 de lire. Aceasta, în condiţiile în care toate celelalte bilete se vindeau cu aproximativ 160 de lire.
- „Autobuzele care pleacă din capitala Bulgariei, Sofia, până în 9 ianuarie, sunt rezervate în întregime” – Transportatori bulgari: Balkan Horn – „Există chiar mai puţine rezervări decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”. Karat-s Eurolines: „Cererea pentru autobuze către Anglia este modestă”.
Iată analiza, rând cu rând, a ultimului articol despre invazia românilor şi a bulgarilor publicat de Daily Mail:
„Aproape toate cursele din România în Anglia sunt pline – cu toate că un operator aerian şi-a dublat numărul de zboruri pentru a face faţă cererii (…)”. – Cursele nu erau nicidecum pline. Jon Danzig a reuşit să facă rezervări pentru prima zi din an şi pentru tot restul săptămânii, din România în Anglia.
Disponibilitate şi preţuri ale curselor Wizz Air de pe Otopeni, la început de an, cu destinaţia Marea Britanie// Datele erau valabile în 1 ianuarie, la o zi după publicarea articolului din Daily Mail. Sursa: Jon Danzig// Vezi AICI ofertă şi preţuri Easy Jet
Enigma biletului de avion de 3.700 de euro din Bucureşti până în Londra
„(…)iar biletele dus pot ajunge şi la 3.000 de lire” – Daily Mail i-a explicat jurnalistului britanic că este vorba despre un bilet pentru o cursă Alitalia România-Londra, cu escală la Roma, care s-ar fi vândut cu incredibilul preţ de 3.707 euro-3080 de lire. Nu există nicio logică pentru care un român care ar merge la muncă în Anglia, în căutarea unei vieţi mai bune, ar da 3.000 de lire pe un asemenea bilet de avion, în condiţiile în care cele mai multe bilete costau în acele zile până la 160 de lire/190 de euro, chiar şi de pe o zi pe alta, după cum a explicat un purtător de cuvânt al Wizz Air.
„De asemenea, toate locurile din autobuzele care pleacă din capitala Bulgariei, Sofia, până în 9 ianuarie, au fost rezervate. Wizz Air, compania low cost care acoperă cursele din Europa de Est, şi-a dublat numărul de zboruri din oferta sa. Astfel, pe fondul cererii, până şi zborurile low cost se vând cu aproximativ 300 de lire bucata”.
Transportatorul bulgar Balkan Horn a explicat că are o singură cursă pentru Londra şi că încă mai avea locuri în 31 decembrie pentru autocarul din 3 ianuarie. „Avem chiar mai puţine rezervări decât anul trecut pe vremea aceasta”, a comentat un purtător de cuvânt al Balkan Horn. Acelaşi lucru ni l-a spus şi Atlassib. gândul a vorbit în ziua publicării articolului din ziarul britanic cu Daniel Micu, director general al firmei, care a precizat că nu a fost nevoie de suplimentarea curselor din ţară, cererea nefiind mai mare înaintea ridicării restricţiilor decât înainte. „Este o chestiune falsă. Noi avem două linii către Anglia, practic două curse pe săptămână, una către Manchester şi una către Glasgow”, ne-a mai spus Micu.
Grupuri de bulgari se pregăteau, în 2 ianuarie, să plece cu un autocar care avea ca destinaţie finală Londra, cu escale în Germania şi Franţa// FOTO: Nikolay Doychinov/AFP/Mediafax
Contactat să confirme veridicitatea afirmaţiilor din Daily Mail, un ofiţer de presă de la Easy Jet a explicat că nu a existat nicio creştere a traficului pe aceste rute comparativ cu aceleaşi perioade ale anilor trecuţi. Cei de la Wizz Air au fost chiar mai categorici: „Afirmaţiile Daily Mail potrivit cărora ne-am dublat cursele şi că nu mai există bilete low cost sunt o mizerie de la cap la coadă. Vârful nostru de trafic de Crăciun este în conformitate cu anii trecuţi şi cu celelalte perioade de vârf (vara şi Paştele) pe mai toate din cele 300 de rute”.
Daily Mail scoate la înaintare un „respectat jurnalist politic român” anonim pentru eventualele neadevăruri despre situaţia din România
Contactat de jurnalistul englez pentru a explica această neconcordanţă, Daily Mail a răspuns că afirmaţiile Wizz Air sunt „oarecum înşelătoare”: „Cu ajutorul unui respectat jurnalist politic român, am aflat că Wizz Air şi-a dublat numărul de zboruri din mai multe oraşe din România în ultimul an (sic!, n.n.)şi a introdus curse în oraşe în care nu aevau zboruri. Singurul motiv pentru care Wizz Air ar fi făcut asta este pentru că a estimat că vor fi mai mulţi români care vor călători în UK anul acesta”. În articol, însă, Daily Mail nu a precizat că se referă la zborurile din ultimul an, ci a sugerat să se referă la zilele de dinaintea ridicării restricţiilor pentru români şi bulgari. Rugat, acum o săptămână, să explice cine este „respectatul jurnalist politic român” care i-ar fi oferit această informaţie, tabloidul nu a mai răspuns.
Ca răspuns la Easy Jet, Daily Mail a precizat că a verificat preţurile şi numărul de locuri disponibile în 2 şi 3 ianuarie şi afirmaţia din articol se confirmă. Articolul, însă, a fost publicat în 31 decembrie, nu în 2 şi nici în 3 ianuarie, când au verificat jurnaliştii englezi acurateţea informaţiilor publicate.
Disponibilitate şi preţuri ale curselor Wizz Air de pe Otopeni, la început de an, cu destinaţia Marea Britanie// Datele erau valabile în 1 ianuarie, la o zi după publicarea articolului din Daily Mail. Sursa: Jon Danzig
„Mâine, când se vor ridica restricţiile impuse în 2005, 29 de milioane de persoane din cele două ţări vor primi dreptul de a munci în Marea Britanie”. E adevărat, cu menţiunea că populaţia totală a celor două ţări nu este formată doar din cetăţeni cu drept de muncă. Mai sunt milioanele de copii, pensionari şi persoane cu dizabilităţi. Dincolo de acest aspect, trebuie subliniat că acelaşi raţionament este valabil şi pentru cei 60 de milioane de cetăţeni ai Marii Britanie. 2,2 milioane dintre ei (alte estimări susţin că ar fi 1,5 milioane) studiază, muncesc sau se bucură de pensie în alte ţări membre ale Uniunii Europene, conform datelor publicate de Ideas On Europe. Numărul este aproape la fel de mare ca totalul cetăţenilor UE care s-au dus în UK, respectiv 2,3 milioane.
Mesajele de pe forumuri citate, de negăsit sau vechi de ani de zile
„Dacă unii dintre cei care vin aici şi-au manifestat intenţia de a găsi „orice loc de muncă”, există mesaje pe forumurile de pe Internet care arată cum alţii întreabă despre ajutoare sociale”. Cea mai recentă astfel de întrebare găsită de gândul este din 20 noiembrie, AICI.
„Un utilizator al unui site popular a scris: ‘Soţul meu şi cu mine vrem să avem un copil în Marea Britanie. Vrem să ştim pentru ce fel de ajutoare sociale putem aplica. Ne-ar interesa o locuinţă socială’”. În orice configuraţie de traducere pe două forumuri cu români care se află sau vor să meargă în Marea Britanie (AICI şi AICI), nu există acest mesaj. Cele mai frecvente întrebări de pe forumuri sunt despre alocaţii, nu despre oameni care întreabă cum să ceară ajutoare sociale odată ce ajung în Marea Britanie.
Cât despre Bulgaria, cea mai apropiată variantă pe care am găsit-o pe un forum este: “Eu şi soţul meu aşteptăm un copil. El lucrează, iar eu am lucrat până acum două luni. Îmi puteţi oferi informaţii despre cum aş putea aplica pentru ajutor de locuinţă?” (Sursa: AICI). De precizat că postarea, singura măcar similară celei din Daily Mail pe care gândul a reuşit să o găsească, este din 29.09.2011.
„O româncă însărcinată a întrebat: ‘Am citit pe acest website că pot primi 190 de lire pe săptămână din partea guvernului britanic din a 25-a săptămână de sarcină. Ar putea să mă ajute cineva cu documentele?’”. Motoarele de căutare nu găsesc sub nicio formă acest mesaj al româncei gravide. Am reuşit să găsim o conversaţie similară care conţinea cele 190 de lire şi detaliul cu a 25-a săptămână de sarcină. Conversaţia este însă din 2009 (Sursa: AICI).
Toate acestea, desigur, nu înseamnă că aceste mesaje nu există, însă ele nu au putut fi găsite în nicio variantă de căutare, iar Daily Mail nu a dorit să precizeze măcar numele forumurilor de pe care s-a documentat pentru a descrie mentalitatea românului sau bulgarului care merge în Marea Britanie.
„Alexandra nu a acordat vreun interviu Daily Mail. Vom merge mai departe cu avocatul nostru”
“Aleksandra Dzonghova, care conduce o agenţie de recrutare în Sofia spune că au fost înfiinţate firme special pentru a-i ajuta pe imigranţi să înţeleagă sistemul de ajutoare sociale al Marii Britanii, nu să îşi ia un loc de muncă dintre cele disponibile”
gândul a contactat-o pe Alexandra Dzhongova, partener la Agenţia Anons, din Sofia. Alexandra nu vorbeşte limba engleză, aşa că am comunicat cu ea avându-l pe Daniel Kalinov, program manager şi partener, drept translator.Nu doar că nu ştiau că erau citaţi în materialul din Daily Mail, dar ne-au dat asigurări, în repetate rânduri, atât în scris, cât şi la telefon, că acel citat parafrazat nu le aparţine. Daily Mail l-a intervievat pe Daniel Kalinov în luna ianuarie a anului trecut şi a publicat un articol în luna februarie, despre care Agenţia Anons spune că era plin de “neadevăruri”. În decembrie, aceeaşi lună în care a apărut acest articol, Kalinov a fost contatctat de Daily Mail pentru un nou interviu, dar a refuzat.
Întrebaţi dacă nu e posibil ca Alexandra sau altcineva din agenţie să fi vorbit cu un alt jurnalist – bulgar, eventual- pe această temă, iar Daily Mail să fi preluat citatul din altă sursă, bulgarii ne-au răspuns: “Din păcate, această parte din articol şi, ca să fim sinceri, cea mai mare parte din el este pur şi simplu neadevărată. Alexandra nu a dat niciodată o asemenea declaraţie, şi nici eu! Alexandra Dzonghova nu a acordat vreun interviu Daily Mail. Nu a fost niciodată întrebată de cineva despre agenţii sau companii care i-ar ajuta pe bulgari şi pe români să primească ajutoare sociale şi nu a vorbit niciodată despre aşa ceva cu vreun jurnalist. Prin urmare, ne-au spus bulgarii de la Anons, iau în calcul să îi acţioneze în instanţă pe cei de la Daily Mail pentru acest citat pe care nu şi-l asumă. „Citatul este lipsit de acurateţe şi neadevărat şi vom merge mai departe cu această problemă prin intermediul avocatului nostru”, a mai spus partenerul de la Anons.
“Daily Mail nu a contactat Priority Point şi nimeni din compania noastră nu a facut acea declaraţie pentru Daily Mail”
“O firmă s-a oferit să îşi ajute clienţii români să evite plata unor amenzi la HM Revenue and Customs”. Jon Danzig a rugat Daily Mail să menţioneze numele firmei, pentru a putea verifica acurateţea informaţiilor, dar, până la ora publicării acestui articol, ziarul nu a făcut astfel de precizări.
Aceeaşi problemă a întâmpinat-o şi în cazul următorului paragraf, despre “o sursă de la o firmă de recrutare” din România care ar fi spus că există “mulţi” români care primesc ajutoare sociale în Marea Britanie fără a avea nevoie de ele, raţionamentul fiind că, dacă se califică şi legea o permite, de ce să nu primească? Daily Mail nu a furnizat numele firmei de recrutare din care face parte sursa citată.
“Daily Mail a întrebat compania Priority Point, care îi ajută pe români să se stabilească în UK, dacă ar putea ajuta o româncă, mamă a doi copii, fără documente, să ceară ajutoare sociale cât timp îşi caută să lucreze ca menajeră. Un membru al staffului a spus că pot, dar în schimbul unui comision. Angajatul a spus: ‘Nu e nicio problemă. Înainte, trebuie să aplice pentru numărul naţional de identificare, după care poate aplica pentru a primi bani pentru copii’. Întrebat dacă firma se va ocupa de documente, angajatul a răspuns: ‘Da, o vom face. Pentru documentele de solicitare a unui ajutor social pentru copii, se percepe o taxă de 70 de lire’”. Atât gândul, cât şi Jon Danzig au contactat-o pe Cristina Haicu, managing director al Priority Point. În ambele cazuri, Haicu a refuzat să vorbească despre acest subiect la telefon. În scris, via e-mail, ne-a spus următoarele: “Daily Mail nu a contactat Priority Point şi nimeni din compania noastră nu a facut acea declaraţie pentru Daily Mail”.
Întrebată dacă Priority Point are astfel de servicii pentru migranţii români fără acte şi dacă, nu cumva, Daily Mail a obţinut acel citat în urma unei anchete sub acoperire, ceea ce ar fi trebuit să afle înainte de publicare, conform normelor britanice, Haicu nu a răspuns. “Vă rog luaţi la cunoştinţă că nu suntem disponibili pentru viitoare contacte cu privire la acest articol”.
Agenţiile bulgare citate de ziarişti neagă că au dat declaraţiile din articol
“Agenţiile şi transportatorii din Sofia, precum şi cei din capitala română Bucureşti, au raportat o cerere uriaşă pentru bilete. La autogara centrală din Sofia, agentul de turism Svetlana Beaucheva a spus: ‘Totul este rezervat până în 9 ianuarie. Nu mai sunt locuri disponibile’.”
gândul nu a reuşit să o găsească pe Svetlana Beaucheva sau firma la care lucrează. Singurele referiri de pe Internet sunt articolul sau preluări din Daily Mail. Ea nu există, în nicio grafie similară, atât latină, cât şi în alfabetul chirilic, nici pe reţelele de socializare, forumuri. Nici colegii din agenţia Anons nu au auzit acest nume.
“Un manager de la transportatorul Karats Eurolines au spus că preţurile au crescut pe fondul cererii mari”. gândul a vorbit cu Karat-s, cu sediul în Sofia. Bojidar Stamenov, responsabil de liniile internaţionale de transport, ne-a spus că agenţia Karat-s nu a vorbit cu Daily Mail şi nici cu alţi jurnalişti despre acest subiect. “Nu avem autorizaţie şi niciun interes în curse către Londra”, ne-a explicat Stamenov, care a comentat că afirmaţiile despre cerere şi preţuri din tabloidul britanic sunt “speculaţie pură”, “Cererea pentru autocare către Anglia este modestă”.
“Altcineva, de la Balkan Horn, a spus: ‘Este foarte aglomerat, mulţi oameni vor să călătorească în Marea Britanie, mai ales odată cu schimbarea regulamentelor europene. Totul este rezervat, este greu să ajungi acolo”. gândul a vorbit cu biroul Balkan Horn din Londra, unde ni s-a spus că autocarele ajung pe jumătate goale în Marea Britanie. E adevărat că au suplimentat cursele după Sărbători, pentru că se întorceau muncitorii şi studenţii din concediul/vacanţa de Crăciun. Până la sfârşitul lunii ianuarie, se aşteaptă să aibă maximum şapte curse Sofia-Londra.
Jon Danzig a vorbit şi el cu Balkan Horn, unde i s-a spus, în 1 ianuarie, că nu se putea vorbi despre un număr mare de rezervări. Pentru cursa din 3 ianuarie, încă mai erau în acel moment locuri. „Avem chiar mai puţine rezervări decât anul trecut pe vremea aceasta”, a declarat un purtător de cuvânt al transportatorului bulgar.
Cum a fost scos din context Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, în încheierea articolului britanicilor
„Ion Prioteasa, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, în sudul României, a declarat că numărul celor care vor călători de aici în Marea Britanie se va dubla la 70.000 în următorul an”. Contactat de gândul, Ion Prioteasa ne-a asigurat că nu a zis niciodată aşa ceva şi că nici nu a fost contactat de Daily Mail. Citatul a fost scos dintr-o declaraţie făcută de Prioteasa în 29 octombrie, la inaugurarea curselor Wizz Air Craiova-Luton, despre dublarea traficului pe aeroportul din Craiova. “Mă refeream la dublarea numărului de pasageri de pe aeroportul din Craiova în anul următor, dar mai avem şi alte destinaţii în afară de Luton. Avem Bergamo, Milano, Roma, încercăm acum să avem curse şi în Franţa sau Barcelona. Nu aveam elementele să susţin aşa ceva”, a explicat el pentru gândul referitor la citatul care îi este atribuit în Daily Mail.
Sursa: GDS.RO
Iată sursa citatului cu care Daily Mail şi-a încheiat articolul de felul în care românii şi bulgarii se pregăteau, la final de 2013, să plece în Marea Britanie: „Am deschis şi această rută şi astfel am ajuns la 35.000 de pasageri pe Aeroportul Craiova şi mai mult ca sigur de anul viitor vom dubla această cifră”, a afirmat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, la inaugurarea cursei Londra – Craiova.
Daily Mail, pentru gândul: „Am relatat ceea ce li s-a spus reporterilor la acel moment”
Confruntat cu aceste descoperiri, Daily Mail susţine, prin reprezentanţii săi atât pe partea juridică, dar şi editorială, că a avut reporteri şi în Bulgaria, şi în România, care au fost ajutaţi de jurnalişti şi/sau translatori locali, astfel că nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele inadvertenţe. „Jurnaliştii noştri s-au documentat la faţa locului în Sofia şi Bucureşti şi au fost asistaţi de jurnalişti locali şi translatori. Am relatat ceea ce li s-a spus la acel moment”, a declarat pentru gândul un purtător de cuvânt al tabloidului.
Vom prezenta în detaliu, într-un articol următor, poziţia Daily Mail faţă de această anchetă.
Autori: Alina Matiş şi Jon Danzig„
Reuters: Rusia exportă armament în Siria, prin intermediul unor companii din România. Exporturile s-au intensificat
Se arata ca:
„Rusia a intensificat, în ultimele săptămâni, exporturile de echipamente militare în Siria, inclusiv prin intermediul unor companii de profil din România, Bulgaria şi Ucraina, în încercarea de a ajuta regimul Bashar al-Assad în luptele cu insurgenţii, afirmă surse citate de agenţia Reuters.
Începând din decembrie 2013, Rusia a intensificat exporturile de echipamente militare în Siria, inclusiv vehicule militare, drone şi bombe teleghidate, în încercarea de a susţine regimul Bashar Al-Assad în confruntările cu insurgenţii, precizează Reuters. „Zeci de avioane militare de transport Antonov 124 au adus în Siria vehicule militare, echipamente de supraveghere, radare, sisteme electronice de luptă, piese de elicoptere şi bombe teleghidate”, precizează o sursă din cadrul serviciilor de securitate din Orientul Mijlociu.
„Experţi ruşi pilotează drone în Siria pentru a ajuta la localizarea poziţiilor insurgente, pentru analizarea capacităţilor militare rebele şi pentru coordonarea bombardamentelor forţelor suobrdonate regimului sirian”, explică o altă sursă.
Un specialist din domeniul industriei internaţionale a comerţului cu armament a confirmat intensificarea exporturilor de arme ruseşti. „În Siria sosesc echipamente militare, iar Rusia fie le trimite singură, fie preluând echipamente stocate în zone ale Mării Negre precum Bulgaria, România sau Ucraina, unde există un surplus de armament. Furnizorii din regiune nu îşi pot permite să supere Rusia„, explică oficialul citat de Reuters.
Experţii care urmăresc transporturile de armament au precizat că Bulgaria, România şi Ucraina au stocuri de armament uşor de tip rusesc produse în aceste ţări pe vremea Uniunii Sovietice.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei bulgare a declarat că Oficiul interguvernamental bulgar nu a autorizat tranzacţii de armament cu destinaţia Siria.
Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a comunicat pentru Reuters că propriul departament pentru controlul armamentului nu a înregistrat şi nu a autorizat operaţiuni comerciale străine care să implice echipamente militare cu Siria pentru anii 2013 sau 2014.
MAE a întărit acest mesaj şi sâmbătă, transmiţând următoarele precizei presei române: „Ministerul Afacerilor Externe dezminte cu fermitate orice informaţie care induce ideea că România ar fi implicată în livrările de echipament militar către Siria. Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul pentru Controlul Exporturilor, ca autoritate naţională de control al operaţiunilor cu produse militare, nu a înregistrat şi, implicit, nu a autorizat nicio operaţiune de comerţ exterior cu produse militare, inclusiv de armament uşor, cu destinaţia Siria în anul 2013 şi 2014”.
Moscova, care încearcă să îşi sporească influenţa diplomatică şi economică în Orientul Mijlociu, furnizează de mult timp echipamente militare regimului de la Damasc. Însă intensificarea exporturilor ruse de armament intervine într-o etapă crucială a conflictului sirian, în contextul conferinţei de pace Geneva II şi al preocupărilor pe care Occidentul începe să îl aibă în legătură cu grupurile islamiste radicale din Siria.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Secret Intelligence Service building – Vauxhall Cross – Vauxhall
Am spus intoxicari ca sa ma exprim cat pot de elegant, altfel ar fi trebuit sa le spun MINCIUNI!! Si e cu atat mai surprinzator cu cat e vorba de Reuters, o agentie de presa pe care eu o consideram foarte serioasa! Totusi, pe ce te bazezi cand faci astfel de afirmatii? Nu cumva pe acelasi lucru pe care s-au bazat cei de la Daily Mail? Adica pe nimic? 😉 Cam asa par a sta lucrurile si e regretabil… N-as vrea sa cred ca izolarea de care vorbea Basescu, in urma vizitei Victoriei Nuland la Bucuresti, inseamna si lucrul asta, adica minciunile din presa britanica. In ceea ce priveste Daily Mail, Gandul a constat ca: „Doar 16% din text, adică 600 de caractere din întregul articol, în care sunt incluse descrieri sau excepţii rarissime, rămâne în picioare.„. Asta sa fie oare deontologia profesionala, culmile virtutilor morale ale unui Vest care ne monitorizeaza pe Justitie? Dupa care vine si Reuters cu asa zise informatii, fara sa ia mai intai legatura cu ministerele de resort din Romania si Bulgaria pentru a vedea care e pozitia oficiala a tarilor pe care le pomeneste. Eu chiar nu inteleg de ce aceste diversiuni si dezinformari, facute pe scara larga, din presa britanica cu privire la Romania si Bulgaria… Acestea nu pot fi decat actiuni sistematice, cu o coordonare de la un nivel central, dupa un plan prestabilit si, cred, cu o bataie destul de lunga. Cel putin asa imi face impresia, ca de prostie nici nu poate fi vorba, mi se pare destul de limpede.
MI6? 😀
Rusii? 😉
Amalgam
Arme
HARTA clienţilor de armament ai României. Cum au evoluat exporturile militare româneşti în ultimii ani
Se arata, printre altele, ca:
„România a exportat armament şi tehnică militară în valoare de aproximativ 84 de milioane de euro în 2012, acesta fiind aproape cel mai scăzut nivel al exporturilor din ultimii 5 ani. Scăderea faţă de exporturile similare din 2011 este de 36%, după cum arată rapoartele trimestriale ale Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din subordinea MAE, consultate de gândul. Industria de apărare ajunge astfel la o performanţă la export aproape de nivelul anului 2008. România a pierdut clienţi importanţi de armament în 2012 şi nu a reuşit să compenseze suficient prin câştigarea unor contracte noi.
SUA au rămas şi în 2012, la fel ca anul precedent, cel mai important client de armament al României, iar Olanda continuă să fie şi anul acesta cel mai important importator de tehnică militară românescă din Europa, în cadrul contractului multianual privind livrarea şi mentenanţa a două nave militare de patrulare.
Pe de altă parte, România a pierdut în 2012 clienţi importanţi de armament. Maroc, ţară care în anul precedent era al doilea cel mai mare client al României, cu importuri de armament în valoare de 22,5 milioane de euro, nu a mai intrat în 2012 în top, România exportând aici echipamente în modesta valoare de 74.000 de euro. În perioada 2010-2011, marocanii achiziţionaseră din România mai multe elicoptere militare de transport şi mentenanţa aferentă, în valoare totală de 65 de milioane de euro.
Un alt mare client de armament pe care România l-a pierdut în 2012 este Afganistan, ţară din care forţele NATO, inclusiv cele româneşti, au început oficial retragerea. Exporturile româneşti către Kabul în 2012 au fost inexistente, faţă de suma totală de peste 27,5 milioane de euro, din perioada 2010-2011.
Alţi clienţi importanţi care nu au mai lucrat cu România la fel de mult ca în trecut au fost Chile (care îşi repara elicopterele militare de transport şi îşi cumpăra piese de schimb din România), Azerbaidjan (care a importat în perioada 2010-2011 în valoare de peste 5 milioane de euro, iar în 2012 a făcut achiziţii modeste, de doar 133.000 de euro) sau Oman (care a făcut achiziţii de peste 4,5 milioane de euro în intervalul 2010-2011, pentru aeronavele sale militare, însă în 2012 a mai cumpărat echipamente de doar 113.000 euro).
România a câştigat însă teren pe alte pieţe de armament. Exporturile către Bulgaria aproape s-au triplat faţă de anul anterior, iar cele către Marea Britanie s-au dublat, păstrând trendul ascendent similar cu anii precedenţi. România a reluat de asemenea relaţia comercială cu Polonia, după ce în 2011 exporturile de armament către această ţară fuseseră modeste.
Explicaţia oficială pentru gaura din 2012: lipsa finanţărilor şi legislaţia proastă
Motivele principale pentru care exporturile de armament ale României au scăzut atât de mult în 2012 sunt lipsa finanţărilor pentru producătorii de armament – companii de stat, în ciuda contractelor ferme pentru export,procedura legală greoaie, care pune beţe în roate firmelor private cooptate de producătorii de armament în procesul de producţie, precum şi necesitatea de a importa materiile prime, la preţuri mai mari, pentru că producţia internă nu mai face faţă, au explicat oficialii Direcţiei pentru Industria de Apărare şi Probleme Speciale, din Ministerul Economiei, la solicitarea gândul.
“În ultimii ani, se constată, sistematic, refuzul finanţării producţiei în general, chiar dacă solicitările de credite au la bază contracte ferme”, arată oficialii de la Economie.
De asemenea, întreprinderile mici şi mijlocii care pot fi cooptate în procesul de producţie de armament, pentru repere şi subansamble destinate produselor militare, se confruntă cu o legislaţie greoaie, care le împiedică accesul în circuitul de producţie. Legislaţia ridică probleme de acces, pentru că producţia de armament implică “riscuri de deturnare, producţie în mediu greu controlabil, documentaţii tehnice clasificate”, mai explică specialiştii de la Ministerul Economiei, pentru gândul.
O altă mare problemă este creşterea costurilor de producţie pentru armament, provocată de necesitatea de a importa materiile prime, pentru că “oferta pieţei interne este din ce în ce mai limitată”.
Cu toate acestea, Ministerul Economiei arată că anul 2013 va fi mai bun pentru exporturile de armament decât anul trecut. Doar în luna octombrie 2013, valoarea contractelor de export de armament s-a ridicat la 44 de milioane de dolari, cu 5 milioane mai mult ca luna similară din 2012. Creşterea comenzilor din străinătate s-a reflectat şi prin faptul că Romarm a angajat 274 de persoane pentru a face faţă cererii la export.
Specialiştii de la Ministerul Economiei au mai explicat pentru gândul că CSAT urmează să aprobe cât mai curând Strategia Industriei Naţionale de Securitate, care pusă în aplicare prin legi conexe ar urma să restructureze companiile de stat care produc armament, să dezvolte gama de produse militare româneşti şi să implice în această industrie şi companii private sau mixte.
Top 7: cei mai importanţi clienţi de armament ai României, în 2012
1.Statele Unite ale Americii – 22,07 milioane de euro. Exporturile către americani au scăzut cu 35% faţă de anul anterior, însă SUA au rămas cel mai mare client de armament al României. Americanii au importat din România 20.038 de puşti semiautomate, 3.278 de kituri de pistol-mitralieră, 1.000 de pistoale mitralieră, 2.807 pistoale, 1.000 de pistoale semiautomate, 8.000 puşti semiautomate PSL, 7.000 de puşti, 9.500 de puşti sport, 2.785 puşti de asalt, 555 de puşti pentru tir sportiv, 528 de puşti-mitralieră, 75 de mitraliere calibrul 12,7 mm, 60 de mitraliere calibrul 14,5 mm, 79 de aruncătoare de bombe calibrul 60 mm, 34 de aruncătoare de bombe calibrul 73 mm, 59 de aruncătoare de bombe calibrul 82 mm, 66 de mitraliere, 4 mitraliere antiaeriene, o mitralieră pentru tanc, muniţie, bombe calibrul 60 mm, 73 mm şi 82 mm, lovituri calibrul 70,5 mm, lovituri antitanc, piese şi componente pentru aviaţie, servicii tehnice de inspecţie.
2. Olanda – 16,8 milioane de euro. Olandezii au cumpărat din România o navă militară de patrulare şi documentaţia tehnică aferentă, în cadrul unui contract multianual care a inclus livrarea şi mentenanţa a două astfel de ambarcaţiuni. Exporturile către această ţară au fost cu aproximativ 1,5 milioane de euro mai mari faţă de anul precedent.
3. Israel – 11,36 milioane. Un client fidel de armament românesc, Israel a rămas constant de-a lungul anilor în contractele cu România, păstrând acelaşi nivel al achiziţiilor. Anul trecut, israelienii au cumpărat din ţara noastră componente de rachetă aer-aer, componente de vehicule militare terestre, părţi de paraşute luminoase pentru bombe, componente electronice şi pentru formarea de imagini, cabluri electrice, echipamente şi software pentru testarea produselor militare, componente de aeronave militare, componente pentru sistem de conducere a focului, componente optice, prefabricate pentru muniţie, un aruncător de grenade calibrul 73 mm, lovituri antitanc calibrul 40 mm.
4. Nigeria – 3,24 milioane euro. Nigerienii au rămas la aproximativ acelaşi nivel al importurilor de armament din România ca în 2011. Au cumpărat 6.300 de pistoale-mitralieră şi servicii de revizie pentru un elicopter militar de transport, pe care l-au achiziţionat în 2011 tot din România.
5. Marea Britanie – 3,23 milioane euro. Exporturile către britanici s-au aflat în 2012 la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Către Londra au plecat lunete, piese de rachetă Fire Shadow, piese de motor pentru avion militar, piese pentru paraşute şi pentru veste antiglonţ, cabluri electrice, 14 pistoale-mitralieră, reparaţii veste antiglonţ, paraşute, cartuşe perforant incendiare pentru mitralieră de tanc.
6. Bangladesh – 2,76 milioane euro. Guvernul de la Dhaka a contractat în România reparaţii pentru 4 avioane militare de antrenament, precum şi 3 tunuri de bord pentru aviaţie. În 2011, Bangladesh făcuse achiziţii aproximativ similare, reparându-şi două avioane militare de antrenament în România.
7. Turcia – 2,5 milioane euro. Exporturile către Ankara au continuat şi în 2012 la un nivel similar anului precedent, când România a semnat un parteneriat strategic cu Turcia, iar exporturile de armament au înflorit. Turcii au cumpărat în 2012 muniţie, lovituri de tun calibrul 107 mm, veste antiglonţ, containere pentru tuburile lansatoarelor de rachete, componente pentru lovituri calibrul 107 mm, documentaţie de execuţie pentru componente de luptă, 5 pistoale-mitralieră, extractor de tuburi rupte de calibru mic.
Top 5: cei mai importanţi clienţi de armament din Uniunea Europeană
1. Olanda – 16,8 milioane euro. Olandezii rămân cel mai important client de armament al României, din UE, contractând construcţia şi mentenanţa a două nave de patrulare, în cadrul unui contract multianual.
2. Marea Britanie – 3,23 milioane euro. Britanicii au rămas şi în 2012 al doilea mare client de armament al României, din UE, ajungând la un maximum al valorii achiziţiilor, faţă de anii precedenţi. Exporturile către Marea Britanie aproape s-au dublat faţă de 2011, an în care se întâmplase aceeaşi creştere spectaculoasă – dublare a exporturilor faţă de 2010.
3. Bulgaria – 2,38 milioane euro. Bulgarii aproape că şi-au triplat importurile de armament din România, faţă de anul precedent. La Sofia au ajuns lunete, focoase de iniţiere a dispozitivelor explozive, 8 mitraliere, 10 mitraliere cu trepied, 18 mitraliere antiaeriene, muniţie, lovituri antitanc, maşină de încărcat zale, grenade antitanc.
4. Elveţia – 2,11 milioane euro. Elveţienii rămân şi în 2012 un client european constant de armament românesc. De altfel, în trecut, România a contractat din Elveţia 31 de transportatoare blindate Piranha, în valoare de 47 milioane de dolari, pe care însă nu le-a mai achiziţionat în întregime, pentru că nu corespundeau tehnic cu nevoile din teren. Elveţia a cumpărat anul trecut din România elemente de lovitură de aruncător, componente de vehicul blindat, piese de schimb pentru avion militar de transport, 23 de puşti semiautomate cu lunetă.
5. Polonia – 1,68 milioane euro. Polonezii au reluat contractele de armament cu România, după ce în 2011 achiziţiile au fost modeste. Anul trecut, Polonia a cumpărat din ţara noastră lunete, 7.020 de pistoale-mitralieră, componente pentru avion de luptă.
În restul Europei, achiziţiile de armament românesc au fost extrem de modeste. Cele mai notabile valori de export către ţări europene, în 2012, s-au înregistrat în Belgia (780.000 euro), Croaţia (532.000 euro), Franţa (980.000 euro), Germania (431.000 euro), Italia (284.000 euro).
Grenade antitanc în Arabia Saudită, reparaţii de aeronave în Guineea, India şi Yemen
România a reuşit să păstreze contracte de armament şi să deschidă unele noi şi în ţări din Asia şi Africa, unele supuse embargoului militar sau mari importatoare de armament.
•Arabia Saudită – 1,9 milioane euro. România a exportat aici doar grenade antitanc, această ţară fiind o piaţă nouă în ultimii ani, pentru armamentul românesc.
• Congo – 543.000 euro. România a trimis aici 10 puşti cu lunetă şi accesorii, 30 de aruncătoare calibrul 82 mm şi muniţie pentru mitralieră.
• Guineea – 1,32 milioane euro. România a încheiat la Conakry un contract pentru reparaţia unui elicopter militar şi documentaţia tehnică pentru întreţinere.
• India – 1,19 milioane euro. România a continuat relaţia comercială cu India, în domeniul aeronavelor militare. Anul trecut, indienii şi-au reparat avioane în ţara noastră şi au cumpărat produse pentru motoare de avion de luptă.
• Irak – 1,18 milioane euro. Dacă în 2010 exportam la Bagdad armament de peste 10 milioane de euro, contractele nu au mai mers în anii următori la fel de bine. Anul trecut, aici au ajuns 1.500 de puşti semiautomate cu lunetă.
• Liban – 943.000 euro. Au fost achiziţionate piese de schimb pentru elicopter militar şi lovituri antitanc calibrul 40 mm.
• Malaezia – 828.000 euro. Aici au ajuns lovituri antitanc calibrul 40 mm.
• Pakistan – 1,54 milioane euro. Un partener constant al României pe contractele de armament, Pakistanul a achiziţionat anul trecut echipamente pentru elicopter de transport, lovituri antitanc calibrul 40 mm şi piese de schimb pentru elicopter militar.
• Yemen – 1,76 milioane euro. Contractele cu această ţară au vizat reparaţiile de motoare de aviaţie.
România a cheltuit în 2012 cei mai mulţi bani pe Apărare, după 1989
Deşi în 2012 Guvernul României a acordat Ministerului Apărării cel mai mic procent din PIB de după 1989 – 1,2%, în bani acest lucru s-a tradus în cea mai mare sumă acordată cheltuielilor militare: 7,5 miliarde lei, adică aproximativ 1,7 miliarde euro.
În 2012, cel mai important contract de import militar al României a fost cel cu Italia, privind cele 7 avioane de transport militar C-27J Spartan. Contractul a fost demarat în 2010 şi s-a ridicat la valoarea de 220 de milioane de euro. Tot anul trecut au fost demarate negocierile cu Portugalia, pentru achiziţionarea a 12 avioane F-16 second-hand. Contractul de aproximativ 630 de milioane de dolari a fost semnat în 2013.
România nu face parte însă nici pe departe din clubul marilor tranzacţii de armament la nivel mondial. Cei mai mari exportatori de armament, la nivel mondial, în ultimii 5 ani, sunt SUA, Rusia, Germania, Franţa şi China, care a surclasat în această perioadă Marea Britanie. Aceste 5 ţări sunt responsabile de 75% din exporturile mondiale de armament, conform unui raport SIPRI.
Cei mai mari exportatori de armament din lume
Cei mai mari importatori de armament la nivel mondial, în ultimii 5 ani, provin cu toţii din Asia: India, China, Pakistan, Coreea de Sud şi Singapore. Dintre acestea, România a avut în 2012 relaţii comerciale notabile pe armament doar cu India şi Pakistan.
Principalii furnizori de arme ale acestor mari consumatori sunt: pentru India – Rusia (79%), Marea Britanie (6%) şi Uzbekistan (3%); pentru China – Rusia (69%), Franţa (13%) şi Ucraina (10%); pentru Pakistan – China (50%), SUA (27%) şi Suedia (5%); pentru Coreea de Sud – SUA (77%), Germania (15%) şi Franţa (5%); pentru Singapore – SUA (44%), Franţa (30%) şi Germania (11%).”
Eu cred ca am putea sa plusam, de ce nu?
Iulia Motoc
Judecătoarea Iulia Motoc pleacă de la Curtea Constituţională
Se arata ca:
„Judecătoarea Iulia Motoc a anunţat duminică pe Facebook că îşi va înceta mandatul la Curtea Constituţională, pe data de 18 decembrie urmând să depună jurământul ca judecător al CEDO.
”Ultima săptămână ca judecător al Curţii Constituţionale. Pe 18 decembrie voi depune jurământul ca judecător al CEDO, la Strasbourg”, a scris Motoc pe Facebook.
Iulia Motoc a fost aleasă la începutul lui octombrie judecător CEDO.
Înlocuirea Iuliei Motoc ar urma să schimbe actuala majoritate la Curtea Constituţională, întrucât, în noua configuraţie a Senatului, postul va reveni USL: Astfel, la CCR ar rămâne 4 judecători numiţi fie direct de preşedintele Traian Băsescu, fie pe filiera PDL, 4 avansaţi de USL şi unul, care ar urma să încline şi balanţa pentru deciziile politice cele mai importante, de către UDMR.
Până în acest moment USL nu a luat însă o decizie privind nominalizarea pe care o va face. Creditat cu cele mai mari şanse este însă senatorul PSD Ioan Chelaru.
Vom reveni cu amănunte.„
Deci o miscare favorabila USL, nu? Interesant!
„Mihaela, dragostea mea!”
Geoană îi răspunde lui Antonescu: „Deşi este cel mai bun prieten al somnului, să nu se culce pe o ureche”
„Senatorul PSD Mircea Geoană a lansat o ameninţare voalată la adresa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, spunând că „de ce îi este frică nu va scăpa”. Mai mult, Geoană îl avertizează să nu se culce pe o ureche, „deşi este prietenul somnului”, făcând aluzie la faptul că s-ar putea să piardă poziţia de candidat USL la prezidenţialele din 2014.
„Deşi este cel mai bun prieten al somnului, dl Antonescu să nu se culce pe o ureche. De ce îi este frică, de aia nu va scăpa”, a scris Geoană, pe contul personal de Twitter.
Reacţia fostului preşedinte al PSD a venit la câteva zile după ce Antonescu, invitat la o emisiune televizată, a precizat că oricine ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale din partea PSD, mai puţin Geoană.
„Sârbu e redutabil, Sorin Oprescu – redutabil, toţi sunt redutabili, mai puţin Mircea Geoană. Victor Ponta ar fi foarte redutabil, ca preşedinte al PSD, ca prim-ministru, ar fi un candidat redutabil”, a declarat, vineri, Antonescu.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, liderul PNL a mai făcut o ironie la adresa fostului candidat PSD la prezidenţiale, comemorând seara în care s-au împlinit patru ani de la alegerile din 2009.
„Chiar aşa, chiar azi se împlinesc 4 ani de la <Mihaela, dragostea mea>, a spus Crin Antonescu, râzând.
În ultima perioadă, Mircea Geoană a făcut o serie de declaraţii publice prin care nu doar că-l avertiza pe faţă pe liderul liberal că a pierdut electoratul pesedist, ci a făcut, în mai multe rânduri, apel la partid pentru a avea un candidat propriu. În replică, Antonescu a spus că „ridicolul şi penibilul trebuie să aibă o limită“ şi s-a opus numirii lui Geoană drept Înalt reprezentant al Guvernului.”
Sa-l credem pe Geoana sau nu…? „De ce îi este frică nu va scăpa” – va merge PSD cu candidatul sau, cu Ponta, la prezidentiale…?
Ucraina. Revolutie?
200.000 de persoane au ieşit în stradă la Kiev. Manifestanţii cer demisia preşedintelui
Se arata ca:
„Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.
Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.” (subl. mea)
Aha! „Exista indicii”, nimic mai mult… (?!) Interesant…
Noua moda pe plan mondial: Securismul
Si inteleg prin securism metode specifice fostei Securitati, mai ales din perioada comunismului dinastic (dar nu numai).
FBI poate urmări pe oricine prin intermediul camerei web de la laptop. „Se întâmplă de ani de zile”
Se arata ca:
„Gizmodo scrie că FBI are abilitatea de a activa în secret camera web a oricărui laptop, fără a aprinde LED-ul de lângă şi fără a-i înştiinţa în vreun fel pe utilizatori. Conform sursei, acest lucru se întâmplă de ani de zile, fără ca nimeni să fi ştiut până acum.
Marcus Thomas, fost director adjunct în cadrul Diviziei de tehnologii operaţionale a FBI, a declarat că această tehnică este folosită “în special” în cazuri de terorism şi în “cele mai grele” investigaţii.
Cu toate acestea, Gizmodo consideră “înfricoşător, nebunesc, ridicol şi invaziv” faptul că FBI poate pătrunde în absolut toate laptopurile. “Simpla idee că FBI te poate urmări prin camera web este absolut deranjantă”, arată sursa.
În orice caz, Gizmodo scrie că această dezvăluire arată cât de departe este dispus FBI să meargă pentru a spiona oamenii.”
Ceausescu era mic copil…
Vine Anul Nou!!
Anul Nou, la Bucureşti la fel de scump ca la Paris ori Istanbul
Se arata ca:
„Anul trecut s-a estimat că 1,5 milioane de români au fost de Revelion la restaurant. Doar câteva zeci de mii de români şi-au petrecut Anul Nou în străinătate. În unele cazuri, pentru aceştia din urmă petrecerea dintre ani s-ar putea dovedi mai ieftină.
Cel mai probabil aceste cifre anunţate de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie se vor păstra deoarece datele economice, dar şi nivelul de trai ori obiceiurile de consum ale românilor s-au schimbat prea puţin în ultimul an.
Suta de euro, la putere
Ne-am întrebat cât de costisitoare este petrecerea Anului Nou la un restaurant din Bucureşti. Şi mai ales am dorit să facem o comparaţie cu oferta existentă în câteva capitale occidentale. Astfel, la restaurantul Şarpele Roz, loc unde vor cânta Nelu Ploieşteanu şi Cornelia Catanga, veţi plăti 125 de euro, iar în meniu se vor afla batog de morun afumat pe salată de crudităţi, corăbioară de ardei, păstrăv, viţel, jumări de raţă, piept de curcan la jar. La JW Marriott, noaptea dintre ani costă 210 euro de persoană. În preţ intră concerte cu trupa Holograf sau cu Paula Seling. De la bar se poate servi orice, iar în meniu găsim iepure, pateu de gâscă, tartă de vită. La Athénée Palace eşti invitat să petreci în stil veneţian la preţul de 190 de euro. Va exista muzică live cu cvartetul Fiore şi cu Twins Band, festin cu cinci feluri de preparate italieneşti şi vinuri şi spumante italieneşti. Restaurantul Sharkia se află în interiorul hotelului Radisson Blu Hotel, iar meniul pentru noaptea de Revelion (care este unul mediteranean) valorează 120 de euro. La Caru cu bere, restaurant cu tradiţie din Centrul Vechi al Capitalei, meniul de Revelion costă 115 euro, iar printre preparatele servite regăsim somon fumé pe pat de gorgonzola, prosciuto cu prune uscate, muşchi de văcuţă argentiniană, foie grass cu dressing de fructe de pădure.
Franţa – mai puţin alcool
Nu e simplu de făcut o comparaţie cu preţul pe care un occidental sau un turist, chiar şi român, îl plăteşte pentru a nu sta acasă în noaptea dintre ani. Cei mai mulţi români visează să fie de Anul Nou la Paris, Roma, Istanbul, Viena şi Barcelona, potrivit unui studiu realizat de vola.ro.
La Paris, în „Cadet de Gascogne“, restaurant (care poate fi comparat cu Caru cu bere) aflat în Montmartre, meniul costă 120 de euro, iar invitaţii vor fi serviţi cu produse tradiţionale – antricot, mai multe feluri de brânză. Din păcate, băutura nu e inclusă.
La restaurantul „La crémaillère 1900“, meniul costă 200 de euro, dar nu este atât de diversificat – vită, brânză, jumătate de sticlă de şampanie şi jumătate de vin de Bordeaux. Iar de „Lido de Paris“ staţi departe. Costă 700 euro. Interesant este că dacă la Bucureşti petrecerea Anului Nou la Radisson Blu costă 120 de euro, la Istanbul la acelaşi hotel petrecerea Anului Nou cu bufet deschis, dar şi o noapte de cazare inclusă, costă cu numai 30 de euro mai mult, anume 150 euro. Trei nopţi de cazare, în care este inclusă şi masa de Revelion, costă 369 de euro.
La Istanbul, ofertă mai generoasă
La Marriott Grand Hotel din Roma preţurile sunt prohibitive. Astfel, masa de Revelion, dar şi o noapte de cazare costă 990 de euro, de patru ori mai scump decât la Bucureşti (unde, e drept, nu se oferă cazare).
La Lisabona, într-unul din cele mai frumoase hoteluri din oraş, Altis Hotels, petrecerea de Anul Nou costă 195 de euro (similar cu Bucureştiul), iar băutura este la discreţie. America esta ţara tuturor posibilităţilor şi a tuturor preţurilor. La „Empellon Taqueria“ pentru cele şase feluri de mâncare veţi plăti suma de 150 de dolari. La „Beauty&Essex“, meniul de Anoul Nou este 175 de dolari, dar varietatea culinară este mare – plăcintă dulce de orez, escalop, roşii afumate etc. La „Brooklyn Vinery“ te costă doar 125 de dolari, iar dacă vrei să îţi faci singur meniul… la „The Campbell Apartment“ vei plăti doar intrarea – 30$.
Toate acestea sunt posibile la New York.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR