Exact ca prin ’92-’94…

Sau daca nu exact, atunci foarte asemanator, extrem de asemanator.

Numai aruncandu-ne privirea pe scena noastra politica vom observa ca avem, ca si atunci, un monstru politic, daca i se poate spune asa, e vorba de PSD-ALDE ce are o majoritate confortabila in Parlament, care se mai si mareste cand trebuie – sa nu uitam ca recent au plecat, nu-i asa, de la PMP spre PSD. Pe vremuri era FSN-ul lui Ion Iliescu, apoi FDSN-ul si pe urma celebrul PDSR – toate aceste denumiri inseamna azi: PSD, la care s-a mai adugat si fractiunea Tariceanu din PNL, adica ALDE. Ei sunt la Putere, scaderea in sondaje e nesemnificativa. Trebuie spus ca sunt la Putere din 2012, alegerile din 2016 n-au facut altceva decat sa confirme starea de fapt si sa le pecetluiasca o Putere si mai mare, gratie scorului zdrobitor la care au castigat alegerile, atat pe cele locale cat si pe cele legislative. La alegerile locale, modalitatea de a alege presedintii consiliilor judetene si primarii intr-un singur tur de scrutin a avantajat major PSD-ul. In 2016 harta s-a colorat in rosu. La alegerile legislative din 2016 PSD a stat mai bine decat FDSN in 1992!!

Opozitia la PSD-ALDE ar trebui sa bage bine la cap ca daca in 1992, in jud. Teleorman, procentul FDSN-ului a fost de 49,33%, acum, in 2016, procentul a fost (rotunjit) de 62%!!

Pe de alta parte, avem, exact ca-n perioada de care vorbeam in titlu, o Opozitie fragmentata in care predomina, actualmente, PNL. Dar PNL nu are forta necesara ca, de unul singur, sa poata castiga, sa poata infrange acest mamut numit PSD-ALDE. Sondajele de opinie care s-au realizat, inclusiv cele recente, le puteti vedea aici. Nu trebuie decat sa le privesti ca sa-ti dai seama de diferentele foarte mari dintre PSD-ALDE si restul care formeaza Opozitia si care, in astfel de conditii, n-are cum sa fie eficace.

Daca in 1991 s-a format o alianta politica din toate fortele de Opozitie la ceea ce era pe atunci FSN – e vorba de Conventia Democrata Romana (CDR) – cu atat mai mult, date fiind realitatile de azi, foarte asemanatoare cu cele de atunci, se impune a se realiza o noua alianta politica prin care fortele de Opozitie la PSD-ALDE sa fie unificate si sa lupte impreuna impotriva acestui monstru politic – de PSD-ALDE vorbesc – care nu prea vad cum ar putea sa fie invins altfel. Alegerile legislative vor fi 2020. Alegerile prezidentiale, in 2019. Poate n-ar fi tarziu sa se realizeze o asemenea alianta a fortelor politice de opozitie. Tinand cont de experienta trecutului, s-a vazut ca o astfel de alianta a reusit sa castige alegerile din 1996, cu peste 30%. La alegerile legislative din 2016 PNL si USR n-au putut face impreuna 30%.

Asta e realitatea politica romaneasca.

Slab este faptul ca pe partea dreapta a esicherului politic nu se vede nicio miscare convingatoare pentru a castiga viitoarele alegeri. Chiar si pentru alegerile prezidentiale, e de presuspus ca PSD-ALDE se va mobiliza exemplar pentru a castiga. Dreapta cam doarme… In anii ’90 era cu mult mai activa si vocala!

Realitatea politica romaneasca de dupa Revolutia din 1989 impune crearea unei aliante de Centru-Dreapta pentru fortele de Opozitie la PSD (impreuna cu ALDE). Asta pentru a putea castiga niste alegeri la un scor rezonabil care sa-ti permita o influenta semnificativa si pentru a putea continua reformele, mai ales cele economice, dar si cele de ordin juridic. Numai ca cele de ordin juridic s-ar putea sa nu aiba efectul scontat si nici succes, daca nu se fac intai reformele economice, care sa duca la insanatosirea economiei si la cresterea generala a nivelului de trai al populatiei – lucruri de care ar trebui sa se ocupe Dreapta!!

La alegerile din 2004, pentru ca sa se poata face fata la PSD-PUR s-a creat Alianta DA si s-a vazut ca a fost un succes! Cel putin din punct de vedere electoral.

Astfel de aliante pe partea Dreapta a esicherului politic au darul de a echilibra jocul politic. In momentul actual, indiferent de ce spun analistii de pe la telaviziunile de stiri, jocul e dezechilibrat total. Se observa cu ochiul liber. PSD-ALDE au acumulat o asemenea Putere, legitima deoarece au castigat alegerile, incat isi pot permite orice. Analistii care sustin Dreapta mai bine si-ar pune intrebari in legatura cu inactiunea de pe partea Dreapta a esicherului politic. Degeaba unii se tanguie, aratand pericolul PSD-ului – pericol real, asta e limpede, daca nu se apleaca si asupra realitatii din zona Dreptei politice unde nu vedem nici strategii si nici initiative pentru a reusi la urmatoarele alegeri, inclusiv cele prezidentiale. Pentru ca, din pacate, si sondajele de opinie o arata, jocul politic se mentine dezechilibrat in favoarea PSD-ALDE. Se poate mentine dezechilibrat si in continuare si s-ar putea sa vedem ca PSD-ALDE castiga atat Presedintia cat si Legislativele!!

Trebuie facut ceva!! Si ii indemn pe aceasta cale pe liderii Opozitiei la PSD-ALDE sa ia serios in calcul efectuarea unei Aliante impotriva actualei Puteri, detinuta de PSD-ALDE, tot mai nelimitata, dupa cat se vede!

Un alt aspect ar fi ca daca PSD si-a luat consultanti straini, din Israel daca am inteles eu bine, de ce n-ar face si PNL asa? De ce PNL nu apeleaza la specialisti in marketing politic? Si chiar daca s-ar realiza o Alianta a fortelor de centru-dreapta impotriva PSD-ALDE, n-ar strica expertiza unor specialisti in domeniul acesta al comunicarii si al marketingului politic. Nu vreau sa spun decat ca PNL, USR ar trebui sa trateze cu toata seriozitatea chestiunea aceasta pentru ca altminteri s-ar putea  ca PSD sa castige alegerile din 2019 si 2020 la un scor chiar mai mare decat l-a avut in 2016! Eu de asta spun ca Opozitia la PSD-ALDE trebuie sa iasa din, cum sa-i zic?, hibernarea asta, trebuie sa se trezeasca si sa inceapa sa actioneze in consecinta. Pasivitatea de care da dovada, spre exemplu, PNL nu e in concordanta cu situatia in care se afla acest partid intrucat se vede ca nu creste, procentual vorbind, in preferintele electoratului. La fel se poate spune si despre USR, dar si despre Opozitia la PSD-ALDE in general vorbind. Asa nu merge, nu poate sa mearga, treaba! De aceea spun ca ar trebui regandita strategia pe baza unei Aliante a fortelor de centru-dreapta si de perfectionare a comunicarii si a marketingului politic, prin angajarea unor experti in aceste domenii, in stare sa dea o consultanta competenta pe astfel de probleme. Spre deosebire de Opozitia din anii ’90, cea de acuma e prea pasiva si in felul acesta nu prea are cum sa aiba succes. Cel putin asta e impresia mea…

Apropo de privatizari…

Iata un interesant articol al Andreei Paul:

Câți bani a încasat statul român din privatizări?

„Am privatizat mult, dar am încasat puțin.

Ministerul Finanțelor Publice ne spune că au fost virate 21,6 miliarde de lei, în perioada 2000 – iulie 2016, în contul deschis la Trezoreria Statului pentru sumele rezultate din vânzarea pachetelor de acțiuni deținute de stat.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, succesoarea din anul 2012 a fostei Autorități pentru Valorificarea Activelor Statului, ne-a transmis că a încasat 14,4 miliarde lei din contractele de privatizare pe care le-a derulat.

Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS), instituția succesoare din anul 2014 a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ne-a transmis în răspunsul său că statul român a încasat peste 4,7 miliarde lei din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către acest Departament.

Aceste răspunsuri le-am primit la interpelarea parlamentară „Sumele încasate la bugetul României din privatizări”, pe care am trimis-o în data de 23 august 2016, către principalele 5 entități ale statului care au competențe în domeniul privatizărilor. E vorba despre Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) și Curtea de Conturi a României.

Având în vedere că situația încasărilor la bugetul de stat din privatizări în ultimul sfert de veac e departe de a fi clarificată, Curtea de Conturi mi-a răspuns că a demarat ieri un audit cu privire la managementul activelor statului și sumele încasate în urma privatizării lor (vezi răspunsul integral aici).

Să detaliem totuși răspunsurile primite:

• Cele mai mari încasări în contul Trezoreriei au fost înregistrate în anul 2006,urmat de anul 2004 și respectiv 2013, potrivit răspunsului furnizat de către Ministerul Finanțelor (vezi Tabelul nr.1). Cele mai mici venituri obținute și încasate efectiv din privatizări au fost înregistrate în perioada 2014-2015, când statul român a încasat efectiv 3 milioane de lei din privatizări, potrivit răspunsului MFP. (vezi răspunsul integral aici).
• Statul român a încasat peste 1 miliard de euro din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei (vezi Tabelul nr. 2). Cea mai mare sumă încasată a fost obținută la vânzarea Petrom către OMV, din anul 2004, când România a obținut 707,87 milioane euro. Statul român a mai încasat, în anul 2004, peste 250 de milioane de euro prin privatizarea Distrigaz Sud și Distrigaz Nord (vezi răspunsul integral aici). De altfel, suma obținută din cele 3 privatizări reprezintă aproape 90% din totalul veniturilor încasate din privatizările Ministerului Economiei, potrivit răspunsului transmis de către DPAPS.
• Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a obținut, în anul 2006, 7,96 miliarde lei din privatizări, mai mult de jumătate din veniturile totale încasate în ultimii 25 de ani, de 14,42 miliarde lei (vezi Tabel nr. 3). AAAS a derulat în perioada 1992-2016, peste 11 mii de contracte, dintre care cele mai multe (75%) au fost semnate în perioada 1996-2000 (vezi răspunsul integral aici).

 

Tabel nr. 1. Sume virate în contul distinct deschis la Trezoreria Statului de către instituțiile publice implicate în privatizare

Anul	Lei(milioane)	Euro(milioane)	Dolari(milioane)	Total (milioane lei*)
2000	359	0	5	378.9
2001	280	1	52	491.2
2002	513	1	68	787.8
2003	346	2	34	490.1
2004	1 302	560	19	3 876.6
2005	168	300	8	1 538.6
2006	990	2 250	4	11 047
2007	147	0	3	159
2008	107	46	1	316.2
2009	8	0	0	8
2010	33	0	0	33
2011	9	0	0	9
2012	297	0	0	297
2013	1399	0	186	2 138.4
2014	2	0	0	2
2015	1	0	0	1
31.07.2016	0	0	0	0
Total	5960	3159	380	21 573,8

*Estimările iau în considerare cursul de schimb BNR din data de 6 octombrie 2016.

Sursa: Răspunsul Ministerului de Finanțe la întrebarea parlamentară „Sumele încasate la bugetul României din privatizări”, din data de 23 august 2016

Tabel nr. 2. Lista activelor statului privatizate și a sumelor încasate din privatizare

Nr. Crt	Nr. Contract de vânzare cumpărare	Denumire societate vândută	Pachet de acțiuni vândut (%)	Suma încasată, inclusiv dobânzi și penalități, după caz	Cumpărătorul acțiunilor vândute
1.	1/2003	MFA Mizil S.A	100	1.262.699 lei	Asoc. Salariaților MFA Mizil S.A
2.	2/2003	ELPROF S.A	88,42	861.640 lei	Consortiul IAROM&AEROSTAR Bacău
3.	3/2003	Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea S.A	33,07	1.473.887 lei	INDUSTRIAL PRESTAGENT S.R.L
4.	1/2004	ROMPIRO S.A	100	560.219 lei	TIMCO S.A
5.	2/2004	Uzina Mecanică Mârșa S.A	100	410.825 lei	Asoc Salariaților UM Mârșa
6.	3/2004	Uzina Mecanică Băbeni S.A	100	479.377 lei	Asoc. Salariaților UM Băbeni
7.	4/2004	Uzina Mecanică Drăgășani S.A	100	1.373.368 lei	Asoc. Salariaților UM Drăgășani și George Becali
8.	5/2004	PETROM S.A	33,34	707.870.419 EURO	OMV
9.	6/2004	DISTRIGAZ SUD S.A	30	127.800.066 EURO	Gaz de France
10.	7/2004	DISTRIGAZ NORD S.A	30	124.772.726 EURO	E. ON Ruhrgas AG
11.	7bis/2004	Uzina Mecanică Poiana Ruscă S.A	100	343.393 lei (confirmarea încasării ultimei rate în valoare de 126.064 lei, cu scadență la 30.11.2017, se va face de către A.A.A.S)	Cristian Bitoană
12.	1/2006	Uzina Mecanică Filiași S.A	100	339.879 lei	RETROM S.A
Total 2003-2006		7.105.287 lei + 960.443.211 EURO
13.	85/2007	ICPE S.A	62,13	4.242.897 LEI (contractul a fost încheiat de AVAS, care a încasat avansul și primele două rate; suma preciazată este aferentă următoarelor patru rate încasate de OPSPI în perioada 2009-2011)	Asociația salariaților ICPE S.A
14.	Ofertă publică secundară derulată pe piața de capital	CNTCEE Transelectrica S.A	15	164.723.166 lei
15.	1/2012	ISCIR CERT S.A	100	2.634.074 lei	RINA SIMTEX ORGANISMUL DE CERTIFICARE S.R.L
16.	Ofertă publică secundară derulată pe piața de capital	SNTGN TRANSGAZ S.A	15	315.084.845 lei
Total 2009-până în prezent		486.684.982 lei
TOTAL GENERAL		493.790.269 lei + 960.443.211 EURO

Sursa: Răspunsul Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, la întrebarea parlamentară „Sumele încasate la bugetul României din privatizări”, din data de 23 august 2016

 

Tabel nr. 3. Numărul contractelor şi veniturile din privatizare în perioada 1992-2016 înregistrate de AAAS

An	Număr contracte	Venituri din privatizare(mii lei)
1992	1	49
1993	269	2.664
1994	627	21.361
1995	759	68.663
1996	1.641	146.619
1997	1.493	548.306
1998	1.694	772.973
1999	2.046	895.145
2000	1.491	546.960
2001	204	378.594
2002	295	410.590
2003	291	313.303
2004	121	1.212.420
2005	19	106.102
2006	84	7.965.364
2007	84	188.192
2008	29	486.112
2009	4	44.098
2010	6	40.119
2011	16	15.038
2012	4	239.100
2013	7	4.294
2014	8	8.146
2015	3	1.956
01.01. -31.07.2016	2	569
Total	11.198	14.416.688

Sursa: Răspunsul AAAS la întrebarea parlamentară „Sumele încasate la bugetul României din privatizări”, din data de 23 august”

Sa comentam acest articol foarte interesant.

In primul rand, ar trebui sa ne punem problema daca e corect sa evaluam privatizarile dupa cati bani a incasat statul din ele.

Si da, si nu.

Inca din 1990, privatizarile au fost vazute drept un mijloc nu doar de trecere spre economia de piata libera, dar si de crestere a eficientei economiei romanesti. Cred ca trebuie spus ca beneficiul statului a fost mult mai mare intrucat a scapat, prin privatizari, de intreprinderi neperformante care inregistrau pierderi foarte mari, suportate cu greu de la bugetul de stat. Deci ar trebui sa ne intrebam daca ele au fost reusite. Dl. Nicolae Vacaroiu spunea ca „peste 80% din privatizari au fost ratate”. Depinde si ce inseamna „ratate” si de ce au fost „ratate”. Pentru ca de aici rezulta o incapacitate a statului in domeniu. Totusi, PIB-ul Romaniei a crescut simtitor cand s-au facut privatizari reusite si s-a atras capital strain serios. Reforma presupunea si desfiintarea intreprinderilor nerentabile care aduc pierderi mari economiei. Pe de alta parte, presupunea si restructurarea si retehnologizarea intreprinderilor si a ramurilor si subramurilor economiei nationale in vederea integrarii competitive a tarii noastre in structurile economiei UE. In acest sens investitiile de capital strain in economie jucau un rol esential.

Pe de alta parte, daca ne uitam la tabelul nr. 2, stau si ma intreb: „Asociatia Salariatilor” care a cumparat intreprinderea cat poate investi in acea intreprindere?

Ar trebui sa masuram privatizarile facute si prin eficacitatea lor, nu doar prin sumele incasate de stat in urma privatizarilor.

Din 2004 se observa o scadere a numarului contractelor de privatizare.

Totusi, n-ar trebui sa ne mire faptul ca s-a incasat putin de catre stat. Intreprinderile de stat supuse porcesului de privatizare datau din perioada comunista. Sa nu uitam ca cel putin 10 ani – ma refer la anii ’80 – statul roman, sub conducerea PCR de atunci, nu a mai facut investitii in economie decat foarte putin, ratand modernizarea acestor intreprinderi. Strategia a fost axata pe politici extrem de dure de austeritate si pe plata datoriei externe. In anii ’90, de asemenea, nu prea s-a investit. Nici bani nu erau. De asemenea, la sfarsitul regimului comunist, foarte multe, daca nu toate, din aceste intreprinderi erau falimentare. Poti sa vinzi in asemenea conditii la un pret ridicat? Nu cred… Pentru ca o parte insemnata a acestui capital, uzandu-se moral si fizic, s-a si depreciat in timp. De asemenea, sa nu uitam si managementul foarte slab, politizat 100%, al intreprinderilor de stat care nu avea cum sa adauge un plus de valoare intreprinderii respective.

Legat de aceste aspecte, stau si ma intreb daca statul – caci vorbim despre intreprinderi de stat supuse procesului de privatizare – a luat in considerare si alte aspecte, de pilda: daca au incercat sa stabileasca profilul de risc al investitorului sau stilul sau investitional!  🙂

Iata un articol foarte interesant care l-am citit pe saitul TradeVille:

Cum afectează managementul companiei preţul acţiunilor

Data: 12/05/2014

„Diferența majoră dintre companiile românești și companiile multinaționale listate pe piețele de capital ale țărilor lor de origine este interacțiunea total diferită dintre investitori și managementul companiilor respective. Modul în care această relaţie se reflectă în preţ a fost evidenţiată recent de evoluţia acţiunilor Microsoft şi Twitter în 2014.

Satya Nadella a fost investit ca CEO al Microsoft în data de 4 februarie 2014. La momentul respectiv, acțiunea Microsoft se tranzacționa la un preț de 36$/acțiune. Ca reper, Microsoft a avut prețul de 36$/acțiune în numai două momente ale istoriei sale de tranzacționare pe bursă: în vârful bulei dot-com în 2001 și în vârful bulei imobiliare din 2007. În ambele situaţii, momentul a fost scurt și cotaţia s-a întors repede spre nivelul prețului median ale perioadei, sub 30$/acțiune. Prețul Microsoft a stat sub 30$/acțiune 90% din perioada de după 2000. La zece luni după investirea noului CEO, Microsoft se tranzacționează la un preț de 48$/acțiune, cu peste 30% mai mult.

Microsoft are in acționariat numeroși investitori instituționali. În general, nu doar în cazul Microsoft, aceștia îşi desemnează reprezentanți în consiliul de administrație pentru a veghea non-stop statusul investiției efectuate. Investitorii aceştia aleg drept CEO al companiei pe cel care își va vinde cel mai bine proiectul de creștere a valorii societăţii, lider cu experiență suficientă și cu viziunea necesară de a conduce.

Reprezentanţii investitorilor instituţionali vor veghea lună de lună, trimestru de trimestru, an de an la îndeplinirea indicatorilor de performanţă (Key Performance Indicators – KPIs) propuși, enumerați și explicați de către CEO. Abaterea de la plan va fi sancționată prin sistarea investițiilor, urmată de scăderea prețului acțiunii în piață. Iar scăderea prețului acțiunii este lucrul cel mai important pentru un CEO pentru că îl lovește direct. Partea covârșitoare a renumerației CEO-ului este legată de performanța acțiunii în piață. În practică, reacția managementului la scăderile de preț ale acțiunii sunt prompte.

De exemplu, când reţeaua de socializare Twitter a raportat rezultatele financiare trimestriale, în data de 28 octombrie 2014, a dezamăgit, publicând KPIs cu abatere de la plan. Reacția prețului a fost aproape instantanee, în scădere. La doua săptămâni și o zi, pe 12 noiembrie, managementul Twitter a susținut un eveniment dedicat investitorilor în care toți membrii de conducere excutivi si-au prezentat viziunea pentru următorul an și au răspuns direct la întrebările puse de public. De la acel moment, acțiunile Twitter au un parcurs orizontal. Acest fapt nu înseamnă că rezultatele vor fi pozitive, dar, ca investitor, în acest moment, poţi avea o idee extrem de clară a potențialului Twitter și a riscului investiției în această companie.

Înțelegerea modului în care investitorii instituționali pun presiune asupra managementului si, implicit asupra companiei, pentru a obține rezultate pozitive poate constitui un criteriu pentru alegerea unei investiţii în acţiunile unei companii globale.”

Iar noi ne punem intrebarea de ce companii de stat, falimentare sau aproape, cu un management slab (poate mai bine zis invechit incompatibil cu vremurile moderne, comunist poate si mai bine zis) nu le-am putut vinde cu un pret mai mare. Observati din articol ce presiune pun investitorii insitutionali pe managementul companiei si reiau din articol:

„Reprezentanţii investitorilor instituţionali vor veghea lună de lună, trimestru de trimestru, an de an la îndeplinirea indicatorilor de performanţă (Key Performance Indicators – KPIs) propuși, enumerați și explicați de către CEO. Abaterea de la plan va fi sancționată prin sistarea investițiilor, urmată de scăderea prețului acțiunii în piață. Iar scăderea prețului acțiunii este lucrul cel mai important pentru un CEO pentru că îl lovește direct. Partea covârșitoare a renumerației CEO-ului este legată de performanța acțiunii în piață. În practică, reacția managementului la scăderile de preț ale acțiunii sunt prompte.”

Stau si ma intreb daca la intreprinderile pe care le-am privatizat sau, in general vorbind, la intreprinderile private de la noi – mai exact la cate dintre ele – lucrurile se desfasoara in acest mod, prin stabilirea unor indicatori de performanta care trebuie respectati. De observat ca daca nu sunt atinsi, piata reactioneaza imediat. De asemenea, de observat ca „partea covârșitoare a renumerației CEO-ului este legată de performanța acțiunii în piață”!!! De aceea: „În practică, reacția managementului la scăderile de preț ale acțiunii sunt prompte”!!

Romania, in marea majoritate a cazurilor, nu a experimentat privatizarea unor companii de stat performante pentru ca astfel sa le adauge un plus si mai mare de performanta. Partea proasta a fost ca, in 1990, companiile romanesti numite impropriu intreprinderi, erau toate de stat. Investitiile nu vin oricum. Foarte interesant urmatorul articol de pe TradeVille:

Cum selectam o actiune pe piata de capital romaneasca?

„Inainte de investirea intr-o societate este necesara informarea cu privire la domeniul in care activeaza, luand in calcul factorii care tin de sectorul respectiv si de cadrul macroeconomic. In continuare prezentam cateva criterii de selectie pentru actiuni, ponderea acordata fiecarui criteriu apartinand in cele din urma investitorului, in functie obiectivele sale si de orizontul de timp pe care se face investitia:

1. Domeniul

Trebuie avute in vedere 5 aspecte referitoare la modul in care societatea analizata se plaseaza in sectorul respectiv:

• competitia: cota de piata detinuta, gradul de concentrare al pietei, perspectivele de crestere ale industriei; compania analizata detine sau nu un avantaj competitiv care sa-i permita marje superioare celorlalti concurenti;
• forta furnizorilor in negocierea cu societatea vizata: concentrarea furnizorilor pe piata situata in amonte, gradul de dependenta al societatii de un singur furnizor, perspectiva cumpararii de catre furnizori a unui competitor al societatii in scopul integrarii in lantul de productie si desfacere;
• forta clientilor in raport cu societatea: gradul de concentrare al pietei situate in aval, dependenta societatii analizate de un singur client, perspectiva cumpararii de catre un client a unei societati concurente, in scopul integrarii productiei;
• amenintarea bunurilor produse de catre societate de catre alte bunuri substituibile;
• existenta unor bariere la intrarea pe piata sau pe segmentul de piata in care activeaza societatea, acestea permitand mentinerea avantajelor fata de concurenti pe o perioada mai lunga de timp.

(referinte bibliografice: Michael E.Porter – „Competitive Strategy”)

2. Structura actionariatului

Sunt de preferat societatile cu un actionariat dispersat, cu un procent semnificativ din actiuni tranzactionate la bursa (free-float); trebuie identificata preocuparea managementului pentru investitii in interesul societatii si pentru transparenta.

3. Performantele financiare

Se recomanda urmarirea indicatorilor de crestere a activitatii si de eficienta pe un interval istoric relevant (3-5 ani), atat ai societatii respective, cat si ai concurentilor. De asemenea, prezinta importanta ratele de lichiditate, de rotatie a diferitelor elemente de activ si pasiv, situatia fluxurilor de lichiditati, gradul de indatorare, acestia dand unele indicii privind riscul activitatii respective.

• se construiesc pe cat posibil scenarii privind perspectiva societatii pe 1-2 ani inainte, pornind de la informatii comunicate de management (BVC anual, cote de piata tinta pe termen mediu etc) si de la analiza sectorului in ansamblul sau ; este esential sa se determine cu o acuratete cat mai buna rata de crestere pe termen mediu (2-5 ani) a afacerii/profiturilor/activelor.

4. Cum evalueaza piata societatea respectiva

Pentru a concluziona cu privire la modul in care o societate este evaluata de catre piata se utilizeaza in principal urmatorii indicatori:

• raportul pret/castig net pe actiune (PER)Mod de calcul : PER = pret/castig net pe actiune sau Capitalizare totala/ Profit net contabil

  are ca interpretare teoretica numarul de ani in care pretul platit este recuperat pe seama profiturilor nete. Procentul obtinut prin inversarea PER capata semnificatia randamentului obtinut in primul an prin profitul net pe actiune obtinut de societate. Desigur, de acel profit net nu beneficiaza imediat si in totalitate un investitor care, spre exemplu, detine actiunea doar in scopul dividendului din anul urmator, dar raportul pret/castig isi pastreaza totusi relevanta, in comparatii cu alte societati din sector, cu alte sectoare, sau cu media pietei.

  La BVB, media indicatorului PER a fost in anii 2006-2007 in general in intervalul 17 – 20.

  Pentru fiecare emitent insa, raportul PER trebuie corelat cu perspectiva de crestere a profiturilor (earnings per share sau EPS growth); in masura in care exista estimari privind rata medie de crestere estimate pe urmatorii cativa ani, este utila compararea cifrei PER cu acea rata de crestere. Astfel, se ajunge la indicatorul PEG (Price vs. Earnings Growth);

  Mod de calcul : PEG = PER/rata de crestere

  la numitor se foloseste rata de crestere exprimata neprocentual (ex. pt o rata de crestere de 15%, la numitor apare doar 15) ; Orientativ, se considera ca un indicator PEG < 0,8 ar sugera o posibila subevaluare, in timp ce un indicator >1,2 arata semne de supraevaluare. Altfel spus, pentru o companie cu un PER de 30, ar trebui ca profiturile sa aiba un potential de a creste cu circa 30% anual pe termen mediu, astfel incat societatea sa nu fie considerata scumpa.

• Pret/Valoare contabila (Price/Book Value)Mod de calcul: P/B = Capitalizare de piata/Capitaluri proprii,

  arata care este multiplul fata de valoarea patrimoniului net pe care investitorii sunt dispusi sa-l plateasca. Acest raport depinde in general de eficienta companiei respective (de regula societatile cu o eficienta ridicata sunt cotate la un P/BV superior), de domeniul in care activeaza si in unele cazuri de orizontul investitional al majoritatii participantilor. Asadar simpla comparare a pretului cu valoarea contabila nu este suficienta pentru a stabili modul in care este evaluata o societate de catre piata. Indicatorul P/BV este foarte eterogen la BVB, de la <1 la >5, asa incat nu se poate stabili un reper general valabil.

  Media indicatorul P/B la Bursa de la Bucuresti a fost in anii 2006 – 2007 cuprinsa in intervalul 2,5 – 3.

• Randamentul dividendului (Dividend yield )valabil in cazul societatilor care distribuie actionarilor o parte din profit. Considerand dividendul asteptat, se poate determina un prag sub care pretul de pe piata nu ar fi rational sa scada, motiv pentru care astfel de societati care distribuie dividende raman ca variante de plasament si in perioade de declin prelungit al unei piete bursiere.

  Toti acesti indicatori pot fi utilizati si in comparatii cu societati similare cotate pe alte piete, tinandu-se cont insa de diferentele intre variabilele macroeconomice care caracterizeaza respectivele piete (diferentialul de dobanzi, de inflatie, perspectivele de crestere economica sau de recesiune).

  De asemenea, informatiile contabile pot sa exprime mai mult sau mai putin fidel situatia reala a companiei, motiv pentru care se pot folosi si alti indicatori considerati mai relevanti (ex. Pret/Rezultat de exploatare pe actiune, Pret/Cifra de afaceri pe actiune)

5. Alte criterii

• existenta unor active nereevaluate, care ar duce la un anumit moment la majorarea capitalurilor proprii. O astfel de situatie afecteaza relevanta raportului Pret/Valoare Contabila;

• existenta unor rezerve din profituri anterioare, a unor prime de capital, care pot fi inglobate in capitalul social; pe piata romaneasca, in astfel de cazuri, distribuirea de actiuni cu titlu gratuit a dus la cresterea nejustificata a capitalizarii;

• perspective de schimbare a structurii actionariatului;

• modificari legislative”

Practic, noi am pornit in 1990 cu un handicap major, BVB (v. si aici) a fost redeschisa de abia in 1995. Conditii in care nu se putea realiza in mod profesionist si performant atragerea de investitii. Insa sa citim bine paragraful „1. Domeniul” si vom observa cativa parametri precum: competitia, forta furnizorilor in negocierea cu societatea vizata,  forta clientilor in raport cu societatea, amenintarea bunurilor produse de catre societate de catre alte bunuri substituibile, existenta unor bariere la intrarea pe piata sau pe segmentul de piata in care activeaza societatea, acestea permitand mentinerea avantajelor fata de concurenti pe o perioada mai lunga de timp. Cu alte cuvinte, investitiile serioase sunt atrase in companii serioase, competitive, care inregistreaza profituri substantiale. Observati ca e importanta si structura actionariatului cat si „situatia reala a companiei”. Nimeni nu investeste oricum, adica pentru ca sa piarda bani. Ci pentru ca sa castige bani! Tot ceea ce spune acest articol poate parea foarte complicat multora. De aici rezulta cat de complicata e decizia de a investi intr-o companie. Si poate mai ales cat sa investesti. De asemenea, legat de management iata ce spune: „trebuie identificata preocuparea managementului pentru investitii in interesul societatii si pentru transparenta” – ceea ce nu a fost cazul la intreprinderile de stat de la noi in anii ’90…

Andreea Paul spune ca statul a incasat putin din privatizari. Dar de ce nu ne punem problema ca am incercat sa vindem prea scump? Iata ce spune: „Altfel spus, pentru o companie cu un PER de 30, ar trebui ca profiturile sa aiba un potential de a creste cu circa 30% anual pe termen mediu, astfel incat societatea sa nu fie considerata scumpa„. Iar noi vorbim de intreprinderi de stat cu pierderi uriase!! Iata ce spune: „este esential sa se determine cu o acuratete cat mai buna rata de crestere pe termen mediu (2-5 ani) a afacerii/profiturilor/activelor„. Din pacate, anul 1990 a insemnat o prabusire a PIB-ului Romaniei, situatia extrem de dificila, inclusiv datorita turbulentelor de ordin politic, continuand in anii urmatori. Nu doar Mineriadele, dar starea de instabilitate din anii 1990-1991, lipsa de vointa politica (cred ca tineti minte: „Nu ne vindem tara!” si „IMGB face ordine!”) a influentat negativ peisajul economic de la noi din tara, inclusiv investitiile straine cel putin pe termen mediu. Evident, in asemenea conditii capitalul acesta s-a depreciat. Masuri ar fi trebuit luate imediat, n-a fost sa fie asa…

Era loc si de mai bine.

Ar fi trebuit mult mai multa vointa politica si concentrarea pe o politica activa de atragere de investitii, un marketing profesionist si chiar agresiv, realizat cu mult mai multa mobilitate, pe care Guvernul ar fi trebuit sa-l aiba in vedere concomitent cu diminuarea semnficativa a fenomenului coruptiei, pentru ca sa poti sa atragi investitii straine de buna calitate. Orientarea politica pro Vest ar fi trebuit sa fie extrem de clara pentru a racorda imediat economia Romaniei la economia Vestica. Pentru ca economia noastra avea totusi potential de crestere. Noi n-am stiut sa promovam prea bine economia noastra si sa-i aratam potentialul de crestere si de aici avantajele unor investitii solide, avantaje de ambele parti – atat de partea investitorilor cat si de partea tarii noastre. Din pacate, inflatia si somajul ridicat, multi romani plecand in strainatate pentru a putea avea o viata mai buna, au diminuat destul de mult acest potential in timp. Totusi, el exista si astazi si ar trebui sa-l valorificam asa cum trebuie invatand din lectiile trecutului.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre situatia politica interna

Ma gandeam la anii ’90 si, in mod paradoxal poate, facand o comparatie cu situatia de azi, societatea romaneasca, desi se confrunta cu probleme economice poate chiar mai mari decat cele de azi, era, totusi, mai democratica decat in prezent.

Aveam pe atunci, in conditiile in care erau mult mai multe partide decat azi, doua Coalitii cu o identitate ideologica bine definita: pe partea stanga a esicherului politic era Patrulaterul Rosu iar pe cea dreapta era CDR.

Trebuie, cred, facut un mic preambul.

O situatie in care un partid care sa castige cu peste 50% alegerile legislative nu mai avem in perioada postdecembrista din 1990. In asemenea conditii, in care niciunul din partide nu poate obtine o majoritate de 50%+1 sunt necesare coalitiile pentru ca sa se poata asigura guvernarea si stabilitatea acesteia. Lucrul asta presupune:

a). ca partidele, in special cele mari, principale care, de regula sunt in numar de doua partide, sa lupte politic pentru a obtine un procentaj cat mai bun, cat mai apropiat de 50%;

b). ca trebuie formate coalitii care sa asigure guvernarea, dar nu orice coalitii: pentru ca politica si scena politica sa aiba coerenta sunt necesare coalitii cu o identitate ideologica precisa. De exemplu: coalitie de stanga, coalitie de dreapta.

In anii ’90 erau, deci, doua coalitii cu o identitate ideologica clara: una de stanga si una de centru-dreapta, asa incat electoratul stia, din punctul asta de vedere, ce alege. Diferentele dintre cele doua nu erau formale ci de esenta, inclusiv in abordarile asupra reformei. De asemenea aveam dezbateri adevarate in Parlament, uneori cu scantei, cum se spune, deci dezbateri aprinse, cum si trebuie sa fie. De asemenea aveam o societate civila mult mai bine aspectata si mai activa decat cea de astazi, desi nu exista pe vremea aceea Facebook-ul si nici blogurile.

Aceasta situatie benefica pentru democratie s-a mentinut  si dupa 2004: in 2003 se constituia deja o alianta de centru-dreapta – Alianta Dreptate si Adevar (D.A.) – dar care s-a mentinut pana in 2007. Deci aveam PSD pe de o parte si Alianta D.A. pe de alta parte – lucrurile erau destul de clare.

Dupa 2007, mi se pare mie, au aparut problemele pentru ca nu s-a mai mers pe acest tipic. Alegerile legislative din 2008 au impus pe scena politica doua formatiuni politice mari: Alianta PSD+PC si PDL aproape la egalitate ca procentaj (in jur de 32-34%). PNL ocupa locul al treilea cu putin peste 18%.

Dupa o guvernare PSD+PDL in 2009 care n-avea cum sa dureze si cum Alianta D.A. se destramase si nu mai putea fi refacuta (nu intru in detalii), sprijinul pentru Presedintele ales de atunci, Traian Basescu, a fost asigurat printr-un grup al independentilor din Parlament proveniti de la diverse partide precum PSD, PC, PNL care, ulterior, au format un partid nou – UNPR. Partid format ad hoc pentru a asigura majoritatea in Parlament – asa ajunsese Guvernul Boc sa se tina intr-o majoritate fragila. Este adevarat ca Guvernul Boc 2 a fost sprijinit si de UDMR, insa se vede ca nu a fost suficient.

Ce vreau sa spun cu asta? Vreau sa spun ca dupa 2007 nu am mai avut coalitii mari cu o identitate ideologica clara. Iar consecintele s-au vazut incepand din 2009 si le-am descris succint mai sus.

Situatia aceasta se mentine si astazi.

Eu am inteles asa: acum avem doua mari partide mari PSD, de centru-stanga si PNL, de centru dreapta, format prin fuziunea inca neterminata intre PNL si PDL. Despre situatia asta am scris si aici. Insa, din cate inteleg eu, PSD ar sta in sondaje la vreo 35% si PNL la vreo 32% – situatie in care niciunul din cele doua mari partide nu are o majoritate de 50%+1. Sa simplificam putin si sa presupunem ca ambele ar fi la egaliatate: 35%-35%. Asta inseamna 70% amandoua. Ramane un segment de 30% pe are se bat cateva partide mici, cum ar fi: ALDE (care am inteles ca nu depaseste 6%), PSro (Geoana), PMP (Basescu), USR, foarte recentul PRU, UDMR, minoritatile fara UDMR, UNPR s.a. – deci un grup de vreo cateva formatiuni politice mici care se lupta pentru a obtine pragul electoral.

Remarcam ca niciunul din cele doua partide politice mari nu a depus in ultima perioada eforturi pentru a obtine procentaje mai mari in sondaje. Dimpotriva, intre PSD si PNL se observa destul de clar o lipsa aproape totala de combativitate , iar PNL tinde tot mai mult a prelua din politicile stangii. In aceasta situatie niciunul din cele doua partide mari nu poate spera sa obtina mai mult.

Pentru a asigura guvernarea va trebui sa faca aliante cu partidele mai mici. Dificultatea survine pentru ca niciunul din partidele mai mici nu are un procentaj care sa asigure unei viitoare aliante o majoritate de peste 50% in Parlament. Deci vor trebui cooptate mai multe partide mai mici.

Unde ajungem in felul acesta?

Vom avea niste aliante nedefinite ideologic, dar necesare pentru asigurarea majoritatii in Parlament, fara de care un guvern cade.

Suntem intr-o situatie de scadere a democratiei fata de anii ’90.

Interesant este ca atunci, imediat dupa Revolutie, cand spuneam ca nu avem o democratie matura, aveam, totusi, o democratie mult mai viguroasa si mai sanatoasa decat cea de acum. In zilele noastre, spre exemplu, am vazut cum PNL vota la unison cu PSD. Pe atunci vedeai dezbateri aprinse in Parlament si o adevarata opozitie a dreptei fata de politicile stangii! Aceea insemna opozitie, nu cea de azi!

Sa vorbim putin si despre…

Nationalism

Din cate inteleg se incearca acum, cu doar cateva luni inainte de alegeri, resuscitarea nationalismului prin aducerea in prim-planul societatii a unui partid: Partidul Romania Unita – PRU. Din cate inteleg sunt multi de la PSD care s-au dus acolo, dar nu numai de la PSD. Inteleg ca e vorba si de Victor Ponta, inteleg ca e vorba si de Sebi Ghita… Si atunci te intrebi cine va vota cu acest partid, daca nu tot dintre cei care voteaza de regula cu PSD…

Pe de alta parte, eu nu vad un pericol nationalist in Romania.

In primul rand nationalismul presupune un program national care sa aiba in centrul sau natiunea, spre exemplu: natiunea romana. Or, asa ceva nu prea vad la noi. Daca PRU se vrea un partid nationalist, totusi cati au auzit de el si ii cunosc programul, pentru ca ar fi trebuit sa aiba deja notorietate? Or, PRU nu are notorietate in societate si nu si-a afirmat un program nationalist. Ca una e sa-l ai si alta e sa-l afirmi, iar caracteristic nationalismului este ca-si afirma cu putere programul sau in societate.

Daca e sa facem o paralela cu Occidentul, in Franta Frontul National al Marinei Le Pen e un partid nationalist pentru ca are in centrul sau natiunea franceza si are o notorietate construita in ani de zile. Observati cat de viguros se manifesta in societate! In SUA, Partidul Republican – cu o notorietate certa, evidenta – si Donald Trump – auziti cum se numeste Programul lui Trump: America first! Eu n-am auzit, cel putin pana acum, un partid de la noi cu un program care sa se intituleze: Intai Romania! Pentru ca asta si inseamna nationalism: sa dai intaietate tarii si natiunii tale avand un program politic, la nivel national, in acest sens. Protectionismul lui Trump este nationalist pentru ca el doreste sa protejeze natiunea americana. Eu, cel putin eu, nu vad la noi asa ceva. Si atunci despre ce nationalism, sau un eventual pericol in acest sens, vorbim?

Pe de alta parte, daca ma uit la istoria nationalismului romanesc postdecembrist, aceasta nu-mi da prea multe sperante ca la noi s-ar putea crea un partid cu adevarat nationalist, puternic, care sa conteze pe scena politica.

PRM a avut o singura tresarire, ca sa zic asa, la legislativele din 2000. Nici pana atunci el nu a putut sa asigure guvernarea – a fost in Patrulaterul Rosu. In 2000 a obtinut un scor mai bun dar nu datorita programului sau nationalist ci datorita nemultumirilor populatiei, in special cele de ordin economic. Acum el a disparut, practic, din marea politica de la Bucuresti. Am cautat la intamplare, spre exemplu la alegerile din 1992 PRM a inregistrat un scor sub 4%, PUNR avea in jur de 8%. La cele din 1996 PUNR a inregistrat un scor mult mai slab, iar PRM a avut in jur de 4,5%…

Traditia nationalista postdecembrista e in vecinatatea lui zero…

Iar Patrulaterul Rosu avea o puternica tenta social-democrata, nu nationalista.

Dar… declaratiile ambasadorului american la Chisinau ar putea sa trezeasca nationalismul in Romania? Poate ca au fost facute cu un asemenea scop, mai stii? Totusi, iata ce se arata, corect, intr-un comentariu pe care l-am primit:

„Ti-aduci aminte de anii ’90 , ti-aduci aminte de acele poduri d e flori , de acele vagoane cu carti romanesti scrise in Limba Romanan , de acele ajutoare inclusiv sub forma d e electricitate sau combustibili pe care autoritatile romane le trimeteau spre Chisinau , ti-aduci aminte acele mitinguri mamut si-n stanga si-n dreapta Prutului in care oamenii cereau unirea ??? EI bine , si p-atunci s-au gasit unii care , sa-ntrebe pe Presedintele Republicii Moldova sau pe PM { Drug sau Snegur } dracu sa-i ia pe-amandoi , ceva despre UNIREA CU ROMANIA . Sti ce-au raspuns aia ? Au spus asa : ” – Romania , sa-si rezolve problemele ei si sa se dezvolte economic si…dupa aia … vom vorbii negresit si despre unire ” ! Mai pe romaneste spus : ce dracu ma inviti la o masa pe care ai asezat un botz de mamaliga , ceapa si…sare , iar ca ” desert ” , apa chioara ? Cheama-ma atunci cand vei avea la masa fripturi , vin d e buturuga si cofeturi si sa nu te-astepti la un refuz din partea mea . Pana atunci…mananca fara mine ! Si atentie : atunci in acei ani…chiar si-n ’90 era MOMENTUL PROPICE , se putea face ceva desii , la conducerea Moldovei se aflau tot aia scoliti la Frunze sau Moscova . Acum , ma cam indoiesc si de aceea tind sa-i dau dreptate acestui ” diplomat ” american . Deja s-a inradacinat in mintea oamenilor ca-i vorba despre doua popoare diferite , ca-i vorba despre doua graiuri diferite , ca-i vorba despre….INTERESE DIFERITE LA NIVEL INALT !” (subl. mea)

Interesant este ca nationalismul nu a prins in lumea romaneasca de dupa ’89 pentru ca acesta, nationalismul, fusese confiscat de catre comunism, mai exact de catre ceausism. Inclusiv nationalismul PRM-ului, de dupa Revolutie, evident, isi tragea seva din ceausism. La fel stateau lucrurile sau asa erau percepute de catre societate si cu PUNR sau Vatra Romaneasca.

Si multa lume cred ca nu intelege ca, spre exemplu, nationalismul si nationalistii romani din sec. al XIX-lea nu avea nimic in comun cu comunismul. Personajele lui Caragiale, ca sa dau un alt exemplu, spre exemplu Rica Venturiano, nu aveau ceva comun cu comunismul. Aceia nu erau comunisti. In schimb cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe nationalism, iar Ceausescu asezat intre marii voeivozi ai neamului. Iar amintirea fostei Securitati e prezenta si astazi – spre exemplu ma uitam la niste talk-show-uri pe tema PRU, ca ar fi si serviciile bagate p-acolo… Evident, nu sectorul economic al serviciilor, ci Serviciile, ma-ntelegi d-ta… 😉 .

Dupa parerea mea, aducerea in atentia opiniei publice a unor personaje precum Octav Bjoza, deci din fostii detinuti politici, cu afinitati legionare, sau reactivarea sau incercarea de reactivare a lui Marian Munteanu, sau discutiile de la o anumita televiziune despre Vintila Horia sau legionari nu vor gasi un ecou in societatea romaneasca, decat cel mult unul foarte slab… Ca sa-l parafrazez pe Caragiale, pentru ca nu sunt „la cestiune”.

Care ar fi, totusi, „cestiunea”?

Daca analizam situatia din punct de vedere politic vom constata ca avem un Presedinte, Dl. Iohannis, care are o foarte slaba comunicare publica. In asemenea conditii, partidele ar trebui sa fie mult mai vocale. Actualmente predomina o stare de apatie. Campania electorala pentru alegerile locale a fost ca si inexistenta. De asemenea, se reamarca influenta DNA in politica – lucru ce nu ajuta la consolidarea democratiei, iar faptul ca partidele sunt timorate, cum arata un analist, reprezinta o realitate azi. Se vorbeste mult de europenizarea Romaniei, dar nu se vad rezultate in plan economic in acest sens – de exemplu, Mircea Geoana vorbea de o crestere a saraciei pe fundalul cresterii economice! De asemenea, fara continuarea reformelor cum s-ar produce acea mult ravnita „europenizare”… Pe de alta parte avem o situatie catastrofala in ceea ce priveste atragerea in economie a fondurilor europene…

Insa partea proasta este ca se prefigureaza inca de pe acum un impas politic dupa alegeri, cu toate ca acestea vor da o guvernare. Iar lucru acesta se datoreaza faptului ca nu avem coalitii cu o identitate ideologica clar definita, lucru ce se poate constitui intr-un recul al democratiei romanesti.

Marian Munteanu…

Trebuie discutat putin despre aceasta desemnare dubioasa petrecuta in PNL: Marian Munteanu e propus drept candidat al partidului la alegerile pentru functia de Primar General al Bucurestiului.

Dupa ce candidatul PNL, Dl. Ludovic Orban, membru vechi al PNL, a fost indepartat securistic din cursa pentru Primaria Generala, iata ca soarele rasare pe ulita PNL-ului odata cu aparitia D-lui. Marian Munteanu. Dl. Orban avea totusi o legatura cu aceasta functie, fiind in perioada 2004-2007 viceprimar general al Bucurestiului, de asemenea el a mai fost si consilier local la Sectorul 3, ceva mai demult (v. aici si aici). O experienta in administratia Capitalei conteaza foarte mult intr-o asemenea functie de anvergura, precum cea de Primar General al Bucurestiului. Pentru ca sa poti face fata cu succes intr-o asemenea functie grea, trebuie sa stii cu ce se mananca lucrul asta, ca sa ma exprim popular. Nu mai vorbesc de faptul ca dansul are si o experienta ca ministru al Transporturilor, lucru ce poate fi un avantaj: a condus un minister dificil iar experienta in conducere conteaza.

Cu un sfert de veac in urma…

Se poate spune ceva similar despre Dl. Marian Munteanu? Dansul revine in prim-planul opiniei publice dupa o absenta indelungata. Insa nu asta ar fi principala problema… Domnia sa nu a fost nimic altceva decat liderul Ligii Studentilor din anii ’90 si nimic mai mult. Nu are o experienta de partid si nu stiu daca se poate spune ca ar avea, in general vorbind, o experienta politica. O experienta cat de cat in administratie, nici atat! Interesant este si cum doreste domnia sa sa conduca Primaria: cu bucurestenii. Iar daca s-ar intampla sa aiba dificultati cu Consiliul General ar scoate oamenii in strada!!!! A declarat asta la Antena 3. Astfel de declaratii exprima un populism demn de o cauza mai buna. Ciudat este ca nu se discuta (ca n-am prea auzit) despre proiectele necesare Capitalei. Si eu stiu sa spun ca facem in limitele fondurilor disponibile si ca trebuie luptat impotriva coruptiei pentru ca sa recuperam banii si sa-i folosim „in interesul bucurestenilor” (expresie standard).

O greseala mare a PNL este ca nu a numit, in locul D-lui. Orban, un om din PNL, cum ar fi fost si firesc. Eu nu cred ca in PNL nu s-ar fi gasit si alti oameni capabili pentru o asemenea functie importanta. Chestia asta cu telefonul, vorbit cu Marian Munteanu, apoi facut repede-repede membru PNL, pune intregul partid intr-o lumina nefavorabila. Tot jocul asta, de la Busoi la Munteanu, trecand prin intermediarul Ludovic Orban, nu se poate sa nu-ti lase multe semne de intrebare.

Marian Munteanu

Se discuta despre ideologia D-lui. Munteanu. In loc sa discutam despre proiecte pentru Bucuresti, discutam despre ce ideologie ar avea Dl. Munteanu… Dar chiar asa, ce ideologie imbratiseaza Dl. Marian Munteanu? Intr-un fel e evident ca daca ar fi fost liberal, ar fi fost membru al PNL… Totusi, recunosc, o asemenea asertiune nu e valida intotdeauna. Insa, obiectiv vorbind, nu prea putem trage o concluzie in aceasta privinta. La Dl. Ludovic Orban, de atata amar de ani in PNL, lucrurile erau destul de clare, si anume ca e liberal. N-a plecat in formatiunea D-lui. Tariceanu ci a ramas alaturi de PNL. Despre Dl. Marian Munteanu nu se poate spune mai nimic in aceasta privinta. Iar lucrul asta constituie din nou o bila neagra pentru PNL!

Sa vedem ce spun si altii, de exemplu Dl. Ion Cristoiu:

Marian Munteanu – un pîrț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!

„În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.
Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit:
Uluiala!
Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător.

Să ne lămurim.
Nimeni nu l-a contestat pe Marin Munteanu în sine.
Toţi l-au contestat în ipostaza de candidat al PNL.
Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu.
De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu.
De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.

În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă.
Marian Munteanu poate face ce vrea.
Poate împărtăşi orice credinţă.
Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet.
Poate, de exemplu, să susţină, chiar şi la Realitatea Tv, sub privirile încîntate ale lui Rareş Bogdan, înfăşurat în Tricolor, că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e creştină.
E drept, noi ăştia, cei care nu suntem vizitați de Duhul Sfînt, credeam că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e o ţară europeană, în care funcţionarul se află în serviciul Publicului şi nu invers.
Repet, libertatea de expresie, unul dintre cele mai mari cîştiguri ale democraţiei, permite afirmarea oricărei opinii, a oricărei teze.

Ceea ce a uluit pînă la buimăcire pe toată lumea a fost desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL.
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu.
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.

Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.
S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim.

S-a spus şi s-a scris că Marian Munteanu împărtăşeşte ideologia legionară.
Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.
Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă.
Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării:
Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism.

Din doctrina legionară, Marian Munteanu a reţinut doar clișeele repetate papagalicește de legionarul semidoct.
Un asemenea personaj, anti-occidental, anti-democratic, anti-modern, anti-european e desemnat candidatul unui partid care se pretinde modern, european, care vrea să conducă o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.

Biroul Politic Național al PNL cuprinde peste o sută de lideri ai partidului.
Unii aparțin PDL, alți PNL.
Amîndouă partidele au fost partide de guvernămînt, au dat candidați la președinție și președinți și premieri.
Marian Munteanu a fost desemnat în unanimitate (cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut) de către cei peste o sută de membri ai Conducerii PNL.
Printre cei care l-a votat s-au aflat foşti miniştri, foşti demnitar, actuali parlamentari.
Într-un cuvînt, oameni care au condus o ţară şi nu un schit.

Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL?
Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu?
Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu?
Răspunsul e simplu.
Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis.
Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l?
E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează.
Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:
De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului?
De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program?
Vorba lui Stelian Tănase:
De chichi!

Întrebarea, întrebarea care merită luată în seamă, e următoarea:
Ce fel de partid e acela care votează fără să-şi ducă mîna la nas orice pîrţ al lui Klaus Iohannis?!”

Vehement mi s-a parut a fi si Dl. Cristian Preda, aceasta postare de pe FaceBook:

„În 2012, când era divizată, dreapta i-a susținut la Primăria Bucureștiului pe S. Prigoană (candidat PDL) și pe S. Oprescu (propus de PNL, alături de aliații săi din USL). Acum, dreapta unită îl propune pe Marian Munteanu. Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal. Am scris sute de pagini despre liberalism și realizez că ecoul lor în PNL e nul. Regret, pe de altă parte, că nu am ascultat sfaturile care mi-au fost date acum câteva luni, de a mă prezenta ca independent la Primăria Bucureștiului. Am fost convins că PNL va prezenta un candidat foarte solid și credibil. M-am înșelat amarnic. Ce au făcut Predoiu, Gorghiu and co. e o bătaie de joc.”

si aceasta:

„Lansez aici un apel către conducerea PNL. Îi invit să retragă candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legătură nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formațiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeană la care au aderat peneliștii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca și propunerea regelui Mihai drept prezidențiabil în 1992. După seria Bușoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL să nu aibă un candidat propriu, fiindcă ridicolul i-a copleșit. Doar scuzele prezentate electoratului bucureștean îi pot salva. Dacă Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Dacă nu, voi vota și împotriva lui Munteanu, și împotriva candidaților PNL în consilii. Îi rog pe toți cei care sunt de acord cu mine să difuzeze acest mesaj.”

Totusi, e foarte ciudata atitudinea PNL… Daca nu e bun un candidat asupra caruia planeaza o suspiciune privind fapte de coruptie, e bun unul asupra caruia planeaza suspiciuni ca ar fi un admirator al Miscarii Legionare, un antieuropean, antioccidental si fost colaborator al lui Virgil Magureanu? Observati ce spune si Cristian Preda: „Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal”…

Iar adversarii PNL vor folosi, banuiesc, in campanie aceste slabiciuni pentru a lovi in PNL. PNL nu a dat, cel putin pana acum, din cate stiu, explicatii convingatoare privind suspiciunile referitoare la activitatea si orientarea ideologica a noului candidat. De asemenea nici Dl. Munteanu nu a raspuns convingator la astfel de indoieli legate de activitatea sa si crezurile sale politice.

… si astazi…

Insa ceea ce se intampla este uluitor si nu degeaba a scris Dl. Cristoiu despre „partul” prezidential… Pentru ca desemnarea lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Bucurestiului pare a se inscrie in acelasi gen de actiuni precum decorarea cu Ordinul National Steaua Romaniei a D-lui. Octav Bjoza, admirator infocat al Miscarii Legionare, promovarea Oanei Stanciulescu in conducerea TVR. Insa acest trend ciudat nu trebuie atribuit doar PNL-ului sau doar Presedintelui. Ci si Stangii politice si va invit sa cititi aici un articol recent si reiau titlul unui articol din Gandul: „Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”” si citez din inceputul articolului:

„Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.”

Observati ce vremuri traim… Rares Bogdan vrea sa aduca un tricolor mare cat toate zilele in studio!! 🙂 Pentru ca-si iubeste tara: „de-aia, ma, c-o iubesc!!”, dupa cum a si declarat. Ma mir ca n-a zis ca va veni imbracat in port popular. Dar, mai bine, sa nu-i dau idei… 🙂

Mai avem putin si reluam Festivalul National Cantarea Romaniei? 🙂

Trebuie sa vedem si care e punctul de vedere al PNL:

Romania Libera

PNL: Nu sunt probe că Marian Munteanu ar fi apropiat de extrema dreaptă

„PNL susține că nu există probe care să ateste că Marian Munteanu, recent nominalizat drept candidat la Primărie, ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.

„Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a dlui. Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații”, menționează un comunicat al PNL.

Din acest motiv, PNL solicită celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL amintește că Marian Munteanu a participat la Revoluția din decembrie 1989, la organizarea Ligii Studenților, a fost primul președinte al Alianței Civice și lider al Pieței Universității.

„Prin ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societății civile și ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost și este un susținător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societății și către economia liberă de piață.   Dl. Marian Munteanu a susținut mereu și susține cu consecvență integrarea europeană și euro-atlantică a țării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în țări occidentale unde a fost un avocat al României și al colaborării țării noastre cu marile țări democratice ale lumii”, subliniază PNL.

Acest partid solicită liderilor societății civile „să țină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă și corectă, care să ajute cu adevărat cetățeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizațiile aflate în afara jocului politic își vor asuma în mod corect rolul lor”.

„Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem și să înțelegem politica. În ceea ce îl privește pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, conchide PNL.”

Mediafax

PNL îl apară pe Munteanu, acuzând societatea civilă de afirmaţii false în stil fesenist şi propagandă

„PNL acuză societatea civilă de afirmaţii nefondate la adresa candidatului partidului pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susţinând că ONG-urile dau dovada ”unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist” şi de partizanat ”vădit” pentru un candidat şi pentru un partid.

”În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de scietate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, acuză PNL prin intermediul unei scrisori deschise.

Liberalii spun că apropierea lui Marian Munteanu de extrema dreaptă este ”un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990”.

”PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii’‘, arată liberalii, solicitând oficial celor ce aduc aceste acuzaţii ”să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL îl apară pe Marian Munteanu, susţinând că ”nu există nimic în activitatea sa care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental”, ci, din contra, candidatul PNL ”a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă”.

În opinia liberalilor, asemenea acuzaţii sunt ”parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

”De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, subliniază PNL.

”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, concluzionează liberalii.

Citeşte şi: IPP şi SAR cer PNL retragerea candidaturii lui Munteanu pentru simpatii fasciste

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

„Semnatarii, organizaţii de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”, se arată în apelul lansat joi de Coaliţia Antidiscriminare.

Reprezentanţii societăţii civile mai spun că Munteanu „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”, promovând un discurs cu elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice şi constituţionale.

„Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se mai arată în apel.

Apelul este semnat, în numele Coaliţiei Antidiscriminare, de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT şi Euroregional Center for Public Initiative.

Citeşte şi: Institutul Elie Wiesel: Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare

Citeşte şi: Vasile Blaga: Marian Munteanu nu are nicio treabă cu legionarismul

Citeşte şi: Eurodeputat PSD, scrisoare către Iohannis şi PNL: Vă asumaţi ataşamentul legionar al lui Munteanu?

Citeşte şi: Adriana Săftoiu: Am spus că accept să candidez la Primărie, s-au făcut evaluări şi s-a optat pentru Munteanu

Citeşte şi: Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă„

Asemenea explicatii pot sau nu sa fie convingatoare. Insa mie mi se pare ca Mircea Ionescu Quintus a avut si are dreptate:

Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

„Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.

„Nu mă interesează atitudinea ONG-urilor, mă interesează atitudinea domnului Marian Munteanu pentru că spre el se îndreaptă această poziţie”, a declarat preşedintele de onoare al PNL Mircea Quintus Ionescu, solicitat să comenteze apelul celor şapte ONG-uri de a-l retrage pe Marian Munteanu din cursa electorală.

Întrebat ce atitudine ar trebui să aibă Marian Munteanu, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că acest lucru îl priveşte pe Munteanu şi că „este hotărârea dânsului”.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume în continuare candidatura lui Marian Munteanu, preşedintele de onoare al PNL a spus că liberalii şi-au asumat candidatura lui Munteanu şi că acum „este treaba ONG-urilor şi a lui Marian Munteanu”.

„Noi ne-am asumat-o, că au intervenit acele ONG-uri este treaba lor şi a domnului Munteanu cât este el de legat sau nu de această societate civilă”, a mai spus Quintus.

Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că dacă Marian Munteanu îşi va retrage candidatura partidul are un plan de rezervă, afirmând că îşi va impune punctul de vedere de data aceasta.

„De data asta, însă, pot să vă spun că dacă se întâmplă ceva suntem pregătiţi cu un plan de rezervă, dar Doamne fereşte să se întâmple ceva. Dacă cumva domnul Marian Munteanu ar dori să se retragă, o ipoteză care mi se pare foarte îndepărtată, noi avem imediat ce pune la loc. De data asta îmi impun şi eu punctul de vedere”, a declarat Mircea Quintus, afirmând că liberalii vor alege un candidat din partid.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa de a se abţine la vot în cazul candidaturii lui Marian Munteanu este un vot împotriva „greşelii” conducerii care nu a avut un plan de rezervă, el precizând că BPN va trebui să-şi asume un eventual eşec.

„Votul meu nu l-a privit pe Marian Munteanu, ci a fost un vot împotriva greşelii conducerii PNL care trebuia să aibă mai multe soluţii de rezervă pentru situaţia retragerii domnului Ludovic Orban , care a avuut o atitudine corectă. (…) Doream să candideze unul dintre membrii PNL”, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

Seniorul liberal a mai spus că un partid politic nu are voie să ajungă în astfel de situaţii fără a avea un plan de rezervă. „Un partid politic nu poate fi luat prin surprindere. Nu s-a gândit nimeni la un plan B , la un plan C. Este o greşeală a conducerii PNL. Eu am avut trei propuneri de candidatură, este vorba despre trei dinstinse doamne, din BPN, nu le mai spun numele. Una dintre ele este Adriana Săftoiu„, a mai declarat el. Întrebat dacă s-a gândit şi la copreşedintele PNL Alina Gorghiu, Quintus a spus că nu.”

Dl. Quintus a avut dreptate de la bun inceput. Si se vede ce inseamna un om ce are o vasta experienta in politica. Domnia sa le-a dat, practic, solutia liberalilor, dupa ce Dl. Orban si-a anuntat retragerea: candidatul trebuie sa fie bucurestean si trebuie sa fie din PNL. Or, aceste doua directii trebuiau urmate de catre PNL, nu ce s-a intamplat ulterior. De asemenea se vede experienta D-lui. Quintus si prin faptul ca s-a abtinut de la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu. Sunt de acord cu dansul ca a propus femei la candidatura pentru Primarie. Regretabil intr-adevar daca PNL a fost luat prin surprindere – se vad clar carente la nivelul conducerii acestui partid.

Interesant si acest articol:

Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

„Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.

Facebook-ul unde românii s-au mobilizat, fără precedent, la alegerile prezidenţiale, contribuind decisiv la alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte, a avut o reacţie organică de respingere a lui Marian Munteanu. Profilul fostului lider al Pieţei Universităţii nu vine în întâmpinarea aşteptărilor enunţate pe reţelele de socializare, unde nu este un teren fertil pentru un discurs mai apropiat celui legionar şi pro-Biserică.

De aminintit că în urmă cu cinci luni, după tragedia din Colectiv, pe Facebook s-a răspândit un amplu curent de sancţiune faţă de poziţia BOR în cazul tragediei. Revenind, după nominalizarea lui Munteanu, pe reţelele de socializare, s-au viralizat, cu o viteză similară perioadei prezidenţialelor, materiale referitoare la declaraţiile, din 1993, ale fostului lider al Pieţei Universităţii cu privire la asemănările dintre Mişcarea pentru România, o organizaţie condusă de acesta între 1992 şi 1995, şi Mişcarea Legionară, cât şi fotografia în care apare ţinându-se de mână cu Virgil Măgureanu.

 “A fost o reacţie fizică la un personaj toxic, e o reacţie normală pentru că internetul e un mediu reactiv”, este de părere specialistul în marketing online şi comunicare, Vlad Tăuşance, în timp ce specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, consideră că Marian Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic” şi nu o mai reprezintă, astăzi, societatea civilă, iar oamenii de pe Facebook “au sancţionat chestiunea asta”.

Practic, ce se reproşează PNL-ului?

Faptul că “se preferă un discurs radical de dreapta” prin susţinerea lui Marian Munteanu, punctează Antonio Momoc. Iar dovadă stau “toate declaraţiile lui pro-legionare, toate portretele lui puse pe site-uri legionare care deja circulă pe internet”,  adaugă Vlad Tăuşance.

De asemenea, un alt motiv de reproş este ignorarea Facebook-ului care, în viziunea lui Momoc,  “reprezintă cel mai bine spiritul Colectiv şi ceea ce a cerut strada” atât la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, cât şi după tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Momoc: “Reacţiile au fost destul de anti-PNL”. Tăuşance: “Marian Munteanu nu are ce să căute în online de acum înainte” 

Specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, este de părere că anunţul privind candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL la Primăria Generală a Capitalei a suscitat reacţii anti-PNL pe Facebook.

Citeşte continuarea pe Gândul. „

Insa FaceBook-ul nu poate fi considerat un indicator clar in aceasta privinta. Nu putem trage concluzia ca PNL va pierde alegerile dupa unele reactii de pe FaceBook. De exemplu s-ar putea constitui usor pe FaceBook un grup foarte numeros de sustinatori ai D-lui. Marian Munteanu. Daca Dl. Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic”, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre cei de pe FaceBook, cei la care face referire articolul… Mie nu mi-e clar ce ideologie ar avea acesti utilizatori ai FaceBook-ului, daca ar avea una sau daca sunt inca formati sa aiba una… Dar nu trebuie uitat un lucru: Dl. Munteanu nu deloc prost. De asemenea dansul e un bun comunicator. Candidatura dumnealui a aparut in ultimul moment, ca sa zic asa. Dansul nu a avut timp sa comunice cu acesti utilizatori ai FaceBook-ului. Probabil ca multi dintre acestia nici macar nu erau in proiect in 1990. Sunt oameni foarte tineri, unii chiar copii, care nu au avut cum sa-l cunoasca pe Marian Munteanu, mai ales ca dansul a lipsit o perioada indelungata din viata publica. Altceva ar putea fi cand incepi sa cunosti omul. Dl. Marian Munteanu a dovedit inca de atunci, din 1990 ca stie sa capteze, ca sa zic asa, masele, simte ce vor oamenii, altfel nu ajungea sa fie un lider al Pietei Universitatii. Dar in perioada recenta dansul nu s-a implicat in miscarile Pietei, de exemplu cele de protest la adresa lui Traian Basescu. Oamenii tineri n-au cum sa-l cunoasca. Insa oamenii tineri de azi n-au cunoscut dictatura comunista, n-au trait-o de aceea ma intreb daca ei inteleg spiritul de atunci al Pietei Universitatii. Marian Munteanu, evident tanar pe atunci, a fost un tanar iesit din comunism, cum eram, pe-atunci, cu totii. Generatia de azi, tinerii de azi – au trecut totusi 25 de ani – nu au iesit din comunism, de aceea perceptiile asupra anumitor lucruri ar putea sa fie diferite. Ei, spre exemplu, nu stiu si nu inteleg ce inseamna incalcarea libertatii de constiinta, impunerea prin forta si arestari a ateismului in societate. N-au trait astfel de vremuri, in care drepturile si libertatile individului au fost calcate in picioare. Ei nu stiu ce inseamna ca un regim politic sa-ti interzica sa mergi la biserica sau ce inseamna sa-ti interzica anumite lecturi din motive politice (cum era, de exemplu, cazul lui Cioran sau Eliade), pentru ca nu era o literatura potrivita cu regimul politic de atunci, cu comunismul.

Tinerii de azi ar trebui sa mediteze mult mai serios la faptul ca la Revolutie s-a luptat si s-a murit pentru LIBERTATE!!

Insa asupra lui Marian Munteanu e intr-un fel logic sa planeze tot felul de banuieli intrucat s-a clasat Dosarul Revolutiei. In chip straniu. De ce oare? Ca sa nu mai stim adevarul? Iar legatura sa stranie cu Virgil Magureanu il apropie (poate fara voia dumnealui) in chip straniu de zona fostei Securitati.

Interesant este si acest editorial aparut in DW:

PNL provoacă o furtună politică

„Nici nu a fost bine propus, și candidatul PNL la primăria Capitalei, Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității, a devenit obiectul unor puternice contestații.

Societatea românească își contenește emoțiile greu și nu pare capabilă să-și modereze reacțiile. E un exces în judecată și în expresie, care alterează dezbaterea și nu mai lasă nicio șansă unei conversații decente. Deunăzi cineva spunea că Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt legionari sau naziști pentru că au o viziune conservatoare despre Europa și despre vocația ei culturală. Ce-i drept, lumea s-ar putea să-i dezmintă, iar centralitatea europeană, în numele căreia ei vorbesc, să se fi dizolvat demult într-o lume lipsită de centru. În realitate, Estul e nostalgic, dar nutrește o nostalgie lucidă și resemnată știind că nu-i mai rămâne nimic altceva decât contemplarea trecutului. Fiecare rămâne loial idealului său din tinerețe și poate că e singura datorie importantă față de sine. Și nu e o datorie ușoară, căci, cum spunea Cioran: ”Câtă resemnare și cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea!”. E însă nostalgia o formă de intoleranță?

De ieri începând am aflat din zeci și sute de comentarii din presa clasică și cea electronică că Marian Munteanu este legionar sadea și că dă expresie unei etnocrații violente. Și nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică îndoială. Discursul curge senin fără teama că așează pe cineva fără temei sub semnul unei acuzații penale. Căci a spune despre cineva că e prost nu are nicio consecință, dar a afirma ritos că e legionar riscă să provoace o sesizare a Parchetului. Când Ion Iliescu spunea că în Piața Universității sunt legionari, el făcea o judecată istorică și ideologică, el căuta să deslușească o genealogie politică, pe când acuzatorii de astăzi fac, de-a dreptul, un denunț penal.

Între ”legionarii” de azi există cu siguranță diferențe mari. Gabriel Liiceanu (legionar și el în versiunea Iliescu, legionar și azi în versiunea stângii ”civice”) este de fapt un anti-naționalist care s-a scuturat cu energie de fiece vecinătate potențial contaminatoare. În cazul său nu e numai un denunț răuvoitor, ci și o stupidă neadecvare. Marian Munteanu, în schimb, este un naționalist, dar unul lecuit, care vine în prelungirea unor decepții istorice. Primul îl ține pe Cioran la căpătâiul patului, cel de-al doilea pe Țuțea. Dar dacă Cioran a devenit un sceptic, Țuțea a sfârșit în dezamăgire. Nici într-un caz, nici într-altul legionarismul nu mai e posibil. De altfel întreaga discuție despre naționalism este viciată de analogii ilicite, lipsite total de simțul proporțiilor și care sfârșesc prin a banaliza experiențele criminale fără egal ale secolului trecut. Dacă Crin Antonescu va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012, atunci ce am mai putea înțelege din istorie? În orice caz, atunci cand rapoartele de la care finanțatorii așteaptă o descriere exactă și probă devin o specie a pamfletului, dezbaterea politică rațională nu poate avea loc. Românii își fac singuri mari deservicii autoportretizându-se în culori înfricoșătoare. Și exact la fel se întâmplă și acum când mai înainte de a vedea cine este el astăzi și ce vrea, Marian Munteanu a devenit obiectul unei diabolizări fără precedent.

Dar în ambianța aceasta frenetică în care denunțătorii arogă, cu stranie siguranță de sine, o certă superioritate morală, discuția și critica nu sunt cu adevărat posibile. Adevărata problemă este că nu îl poți critica convingător pe Marian Munteanu (în sensul unei examinări raționale) până când ambianța nu e curățată de toxinele acestei violențe dogmatice. Multă lume a ales, de altfel, să tacă, sau să rostească ceva vag și aluziv, tocmai din acest motiv.

Aș remarca deocamdată doar ironia situației: Monica Macovei & Co au pledat cu asiduitate pentru candidați ”curați” și ”cinstiți” și, iată, acum când tocmai s-a ivit unul, primii care protestează sunt chiar ea și partizanii săi câți au rămas. Au pledat de asemenea pentru boicotarea partidelor și cultivarea ”societății civile”, iar acum, când apare un candidat care vine el însuși din ”societatea civilă” tot ei se revoltă ca de un sacrilegiu. Atunci când scriam cu insistență ca problema politicii românești este că ocultează diferența dintre stânga și dreapta, refuzând să abordeze marile probleme care se pun în fața lumii noastre, ni se răspundea că prioritatea priorităților este combaterea corupției și că dezbaterile doctrinare sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea. Se află aici o simetrie, ca în oglindă, care explică oarecum răbufnirea aceasta de violență la început de campanie.”

Articolul este bun, el arata faptul ca problema doctrinara, mai bine zis ideologica, nu prea conteaza, ceea ce nu e in regula: „Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea.”. Articolul face distinctia necesara intre acuzatia de legionarism adusa lui Gabriel Liiceanu sau Anei Blandiana – in acest caz trebuie sa scriem „legionarism”, cu ghilimelele de rigoare, desigur – sau exagerarea potrivit careia Crin Antonescu „va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012” si ceea ce se spune despre Marian Munteanu, doar si pentru faptul ca atat Liiceanu cat si Ana Blandiana nu candideaza, iar Crin Antonescu s-a retras intr-un con de umbra si nici dansul nu candideaza. Una este sa-l citesti, sa-l studiezi pe Cioran si alta e o atitudine politica de natura sa te apropie de Miscarea Legionara sau fascism – ceea ce unii ii reproseaza D-lui. Munteanu. Eu n-as trece chiar atat de repede peste ceea ce i se reproseaza lui Marian Munteanu, avand in vedere promovarea acestuia pe posturile de televiziune si candidatura sa la Capitala. Eu nu-l acuz, insa solicit explicatii in continuare din partea PNL si din partea dansului pentru ca e normal ca atat PNL cat si dansul sa explice cu mai multa claritate si concretete astfel de lucruri electoratului, mai ales celui liberal. De observat ca Mircea Ionescu Quintus, cum aratam mai sus, s-a abtinut de la vot, lucru care arata ca mutarea cu Marian Munteanu ar fi una cel mult interesanta, daca nu chiar indoielnica, dar in niciun caz cea mai buna…

Ramane, totusi, intrebarea: de ce Marian Munteanu? E vorba de o nostalgie a anilor ’90? Aici PNL nu a clarificat deloc lucrurile.

Fara indoiala, anii au trecut, omul imbatraneste. Totusi, cum trebuie sa-l vedem azi pe Marian Munteanu: mai este oare tanarul din prima poza sau domnul cu aer conservator din ultima?

Numai uitandu-te la prima poza si parca respiri azi aerul tare de LIBERTATE  al inceputului anilor ’90!

Iar daca tot ne intoarcem la anii ’90, tocmai acest aer tare de LIBERTATE nu trebuie sa-l uitam ci sa ni-l reimprospatam mereu in memorie!

DE citit si…

… acest editorial al maestrului Cristoiu:

Marian Munteanu – acest Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu, spălat cu limbuța la Antena 3!

Se arata ca:

„Marian Munteanu, desemnat candidat al PNL pentru Primăria Capitalei marţi, 12 aprilie 2016, a fost miercuri, 13 aprilie 2016, invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei de pe Antena 3.
Cu o seară înainte, imediat după desemnare, Marian Munteanu a fost invitatul lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv.
Bogdan Tiberiu Iacob, un excelent scocioritor prin arhive, a descoperit o emisiune a lui Rareş Bogdan cu Marian Munteanu ținută pe 16 februarie 2016.
Cu aproape două luni înainte de a fi binecuvîntat drept candidatul PNL, Rareş Bogdan, printre altele ziarist, se angajează să-i fie lui Marian Munteanu, candidat la Primăria Bucureştilor, chibiţ electoral:
„În cazul în care totuşi vă hotărîţi să intraţi în bătălia pentru primăria capitalei sau într-o bătălie politică, pentru dvs., eu voi intra în luptă exact cum am intrat pentru preşedintele Iohannis în 2014, cînd am fost pe baricade cu steagul în mînă!”

Descoperirea lui Bogdan Iacob nu m-a surprins. Dezgroparea mediatică a cadavrului social-politic Marian Munteanu e o Operaţiune începută de anul trecut, avînd, ca de obicei cînd vine vorba de Operaţiuni, avînd în Realitatea Tv un Pluton şi în Rareş Bogdan, un locotenent. Cei care nu ştiu cine conduce România, convinşi, în naivitatea lor, că o conduce Poporul, vor fi rămas surprinşi la cultivarea furibundă a lui Marian Munteanu de către un post tv, ştiind că fostul lider al Pieţei Universităţii, compromis iremediabil prin candidatura în numele lui Virgil Măgureanu, dispăruse de 15 ani din spaţiul public. Rareş Bogdan l-a invitat de numeroase ori pe post de Guru al Naţiunii. Stînd picior peste picior, scăldat în privirile aprinse ale lui Rareş Bogdan, Marian Munteanu a debitat enormităţi de bodegă pe post de soluţii pentru Salvarea ţării, căzute sub călcîiul străinilor.

La emisiunea din 16 februarie 2016, care l-a entuziasmat pe Rareș Bogdan atît de tare, încît s-a angajat pe post de chibiț electoral, Marian Munteanu a vorbit și de o nouă Constituție. Printre altele, Constituția lui Marian Munteanu prevede obligativitatea tinerilor între 18 şi 34 de ani de a face parte din Miliţiile populare, instituirea unei Autorităţi Morale Naţionale şi impunerea a două zile naţionale.

De ce-am scris aceste rînduri?

Nu pentru a-l mustra pe Rareş Bogdan, pentru c-a renunţat la profesia de jurnalist în favoarea celei de codoş electoral (o să-l mustre viaţa, veţi vedea!), ci pentru a scoate în evidenţă importanţa emisiunii de la Antena 3.

Unul dintre cele mai importante partide ale ţării scoate un ins dintr-o grotă a Evului Mediu şi-l propune României secolului XXI drept candidat la Primăria Capitalei. Apariţiile sale la Realitatea tv, inclusiv cea din seara desemnării, n-aveau nici o legătură cu jurnalistica.

De marţi seara pînă miercuri seara, în spaţiul mediatic se dezlănţuie o furtună de întrebări ridicate de decizia PNL.

Emisiunea de la Antena 3 de miercuri seara avea toate datele de a fi una memorabilă.

Se ivea, în fine, posibilitatea ca Marian Munteanu să răspundă întrebărilor puse de opinia publică:

1) Cum de a candidat în numele lui Virgil Măgureanu?

2) Dacă mai împărtăşeşte sau nu credinţele legionare?

3) Cum a ajuns PNL, partid cu cel puţin 100 de posibili candidaţi la Primăria Bucureştilor, să opteze pentru un ins dispărut din spaţiul public de 15 ani.

4. Ce Proiect are pentru București?

Cel puţin aşa socoteau naivii.

Naivii telespectatori care mai cred că avem o presă independentă, pusă în slujba interesului public şi nu a intereselor oculte.

Alţii, ca mine, care ştiam că Antena 3 face parte, ca şi Realitatea tv, din Maşinăria mediatică pusă în mişcare cînd vine vorba de o Operaţiune, s-au uitat la Sinteza zilei pentru a vedea cum e spălat cu limba dată cu săpun candidatul impus de Klaus Iohannis marelui partid PNL, zis şi Partidul Meu, Partidul Proprietate privată a lui Klaus Iohannis.

După primele zece minute mi-am dat seama că nu era o emisiune de lămurire a unor enigme din personalitatea lui Marian Munteanu, aşa cum ar fi cerut profesia de jurnalist, ci o emisiune de spălare a lui Marian Munteanu de tot ceea ce se scrisese şi se zisese în restul presei.

Din start, Mihai Gâdea a amintit că Marian Munteanu, Eroul pe care el îl admira de cînd era mic şi, în provincie fiind auzea vorbindu-se în jur de Piața Universității, a fost, de marţi seara, pînă la ora emisiunii, victima unei campanii de defăimare duse de propaganda băsistă.

Înainte de a se trece la primele întrebări, Mihai Gâdea a evocat împreună cu Marian Munteanu întîlnirea lor de la Washington, la care a fost Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.

Se înţelege că, puse sub acest semn, întrebările erau gen, Cum de-aţi putut fi atît de erou? sau Ce-are cu dumneavoastră propaganda băsistă? sau Nu-i așa că vă iubiți Țara?

În cei 20 de ani de televiziune, am întîlnit emisiuni electorale în care invitatul plătise la casierie. Cum la unele se nimerise să pic şi eu ca musca-n lapte, cînd candidatul delira cu o promisiune fantasmagorică, îl întrebam Cum o să faceţi?

Au fost cazuri – am aflat după – cînd invitatul s-a supărat rău după emisiune, reproşîndu-i moderatorului că el a plătit ca să se simtă bine.

Sînt sigur că acest sentiment l-a stăpînit pe Marian Munteanu pe tot parcursul emisiunii.

Instalat la măsuţa lui Mihai Gâdea, Marian Munteanu le-a ținut celor din jur, în frunte cu doi generali, unul prezentat drept General SRI! Discursuri despre cum vede el salvarea țării.

Despre Marian Munteanu s-a spus că e un naționalist.

Numărîndu-mă printre cei preocupați de redarea demnității naționale la un Popor deseori umilit de Puterile Protectoare, am vrut să văd dacă Marian Munteanu are vreo soluție de tip naționalist.

O soluție însă care să țină cont că ne aflăm în 2016 și nu în Evul Mediu.

Marian Munteanu n-are nici o soluție. N-are nici o idee. Spusele sale la Sinteza zilei îmi aminteau de tipii care mă opresc pe stradă pentru a-mi prezenta teoriile lor despre situațiunea României.

La orice bodegă din marginea Șoselei Naționale poți auzi, după un țoi de țuică, teorii de acest fel mult mai interesante.

Ce mai încolo și încoace!

Un Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu!

Cu excepţia lui Radu Soviani, singurul ziarist de acolo, nimerit din greșeală la un exercițiu de lins în direct, toţi cei din platou, în frunte cu Mihai Gâdea, îl ascultau înmărmuriţi de fericire.

Le vorbea Marian Munteanu!

Şi Marian Munteanu, ştiind c-a plătit la casierie, altfel spus ştiind c-a venit la o emisiune în care să se simtă bine, turuia întruna, turuia teoriile sale de luptător al lui Hristos.

A fost un moment cînd nu s-a simţit bine.

Cel în care Radu Soviani l-a întrebat cînd şi de cine a fost contactat de la PNL pentru a i se propune funcţia de candidat.

Aici, Marian Munteanu a început să se bîlbîie, să se contrazică, să se foiască, să transpire abundent, lăsînd impresia că nu mai ţine minte întîmplări petrecute cu două zile în urmă.

O situaţie explicabilă.

Marian Munteanu e candidatul PNL cu mult înainte de 12 aprilie 2016, cu mult înainte de 16 februarie 2016, încă de pe vremea cînd Realitatea tv a purces la Operaţiunea Mediatică Dezgroparea mortului.

Fireşte, Mihai Gâdea, dîndu-şi seama că Marian Munteanu s-ar putea supăra, a intervenit imediat pentru a-l salva, abătînd discuția de la acest subiect.

Desemnarea lui Marian Munteanu putea să pară la un moment dat drept semnul unei derute a PNL după accidentul cu Ludovic Orban.

Participarea la Operațiune, alături de Realitatea tv, a Antenei 3, post pentru care a făcut campanie publicitară Klaus Iohannis, ne spune să momentul Marian Munteanu ține de un Plan.

Un conceput de sergenții majori mesianici fie și pentru că și așa n-au treabă, dat fiind că teroriștii nu ne deranjează, iar spionii sunt de prostia celor de la Black Cube.

Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

De ce fac bancile profit in Romania?

Era o chestie foarte interesanta pe care o invatam in liceu la geometrie analitica la capitolul „Separarea planului in regiuni”. Era vorba de „Aplicatii in programarea liniara”:

„Productia unei intreprinderi, a unei unitati agricole, transportul marfurilor etc. care altadata se faceau oarecum empiric, ridica astazi probleme de planificare in asa fel, incat tinand seama de conditiile de lucru, posibilitatile de aprovizionare etc. sa se ajunga pe totalul intreprinderii, unitatii agricole etc. la realizarea unui plan cu minimum de cheltuieli si cu venituri cat mai mari”

Gh. D. Simionescu – Geometrie analitica – Manual pentru anul III liceu, sectia reala si licee de specialitate – Editura didactica si pedagogica – Bucuresti, 1976

Erau probleme foarte interesante: apeland la cunostinte elementare de geometrie analitica rezolvai probleme economice destul de complexe si de un interes practic evident. S-ar putea sa para simplu, s-ar putea sa para o joaca, numai ca rezultatul respectiv era unul obtinut pe niste baze stiintifice, prin calcul matematic. Trebuie sa-ti insusesti tehnica, desigur. Si sa ne gandim ca, economic vorbind, important este sa eviti pierderile, pagubele. Deci chestia asta se invata si este necesar, desigur, exercitiul.

Ganditi-va ce inseamna sa se bage altul peste tine – ca nu asa ci asa si sa facem si asa, si de ce ai facut asa, fa asa. Ordin? Ordin! Ordin de la Partid? Ordin de la Partid! Vorba lui Anton Pann – „Tu il inveti de bine si el te invata pe tine”! Sa ne amintim cum dadea Ceausescu indicatii pretioase si tot activul de partid lua, umil, notite. Spunea tov. Ceausescu ca trebuie facut asa – atunci ce tot nu-ntelegi, fa asa! Si in felul asta a ajuns tara vai de capul ei, a cazut si regimul comunist, a fost impuscat si „Geniul Carpatilor”!

Strainii nu pot sa inteleaga cum de pleaca oameni pregatiti din Romania si ajung bine acolo in Occident sau in State, profesori pe la mari universitati, manageri de succes etc, iar in tara lucrurile sa evolueze spre dezastruos…

Unii, in zilele noastre, nu inteleg de ce fac bancile profit. Imi pare ca e o campanie impotriva bancilor demna de o cauza mai buna, desigur. Ca fac profit pe seama saracului cetatean, pe seama romanului de rand care e la mana acestor institutii care-l jecmanesc continuu. Sa fie asta o reverberatie a celebrei miscari Occupy Wall Street?

Insa toate acestea nu raspund la intrebarea pusa. Raspunsul e unul foarte simplu: bancile fac profit pentru ca sunt institutii private, au un management performant, au un personal cu o calificare foarte buna in domeniu si nu in ultimul rand pentru ca sunt banci straine. Evidentiam faptul ca sunt insitutii private, dar un lucru tot atat de important si care deriva din asta este ca nu mai sunt supuse ingerintelor factorului politic autohton!

Sa ne gandim cum era in anii ’90, cand bancile nu erau private, cand factorul politic se amesteca fara nicio problema in chstiuni care nu-l priveau, fara niciun fel de competenta, profesionalism in domeniu. S-a incercat crearea unui sistem bancar din banci romanesti. Nu stiu cum s-a facut dar acele banci, care incepusera sa functioneze totusi, au sfarsit prin a da faliment. Sa ne gandim cum s-au dat credite de catre Bancorex, mai toate prin telefonul rosu, din care s-au cumparat vrute si nevrute – nimic folosit din ce s-a cumparat – imensa majoritate a acestor credite dovedindu-se neperformante, ceea ce a dus Bancorexul in faliment. Astfel de orori nu s-au intamplat pentru ca n-ar fi fost oameni de specialitate, oameni capabili care lucrau in acele banci. Ci s-au intamplat datorita amestecului nefast al politicului, care a reusit o „performanta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste: sa duca totul de rapa!! La aceste lucruri, pe care le-am trait cu totii nimeni, in ziua de astazi, nu pare sa se gandeasca serios, sa reflecteze serios.

As dori sa mai spun cateva cuvinte despre risc. Bancile nu sunt scutite de asa ceva. Ati vazut ce s-a intamplat cu Lehaman Brothers? Too big to fail? Ei, uite ca o asemenea banca, un asemenea colos a reusit sa se prabuseasca! De aceea riscurile sunt foarte mari si pentru o banca. Mai mult, sa ne gandim ca o banca trebuie sa aiba grija de securitatea depozitelor, adica a banilor oamenilor care i-au depus acolo. Ganditi-va ce inseamna sa vezi ca banii pe care i-ai muncit si i-ai depus la o banca nu mai sunt pentru ca banca a intrat in faliment! Ma uitam la un Joc de Putere al lui Rares Bogdan cum acesta spunea, dadea sfaturi prietenesti bancilor, s-o lase mai moale cu profiturile. Ca sa intre in faliment? Stau si eu si ma intreb…

Era si domnul deputat de la PNL, Daniel Zamfir, daca nu ma insel, care a gasit nimerit sa-l intrebe pe un reprezentant al bancilor intrat in direct daca e dispus sa imparta riscul cu clientul bancii. Aici trebuie, cred, spus urmatorul lucru: nu e acelasi risc cel al bancii cu cel al clientului. Daca, spre exemplu, o banca acorda un credit unui client pentru ca acesta sa-si poata dezvolta o afacere, iar afacerea acestuia sfarseste pana la urma prost si pierderile incep sa fie mari, a cui e vina? A bancii sau a acelui client care, sa spunem, a gresit in felul in care si-a plasat banii? Banca nu e un profesor care sa-l invete pe acela cum sa-si plaseze banii sau cum sa-si conduca propriul business. Si atunci pentru ce banca trebuie sa-si imparta riscul cu clientul? Pentru ce banca trebuie sa-si asume riscul clientului si ce ar insemna asta? In felul acesta ajungem la ce s-a intamplat cu Bancorex in anii ’90 – banca ajunge la faliment. De aceea banca trebuie sa se asigure ca-si va putea recupera banii cu dobanda, care reprezinta profitul bancii sau, daca doriti, plata pentru serviciile de creditare, pentru a putea evita colapsul.

Domnul Daniel Zamfir e unul din initiatorii legii darii in plata. Mie mi se pare ceva foarte bizar legat de aceasta lege. E adevarat ca in perioada de boom economic, pana sa vina criza in 2008, foarte multi oameni au luat credite de la banci. S-au luat credite, cel putin aici la noi, chiar si in conditiile in care se marise binisor rata dobanzii. De ce nu s-a marit mai mult pentru a stopa acest fenomen negativ? Dar chiar si marita, romanii luau credite intr-o veselie prosteasca. Sunt oameni care, cu aceste credite si-au cumparat plasma si tot felul de aparatura electronica, erau oameni cu sute de mii de lei vechi datori la banci… Dom’ne, dar tu chiar nu te intrebi cum ii vei da inapoi din salariul ala amarat pe care il ai? Asa stand lucrurile, unii au ramas atarnati la banci cu niste sume frumusele care trebuiesc date inapoi… Totusi, intr-o emisiune anterioara, din cate am inteles, reprezentantii bancilor au spus ca putini sunt cei in aceasta situatie, mare majoritate care au luat credite isi platesc ratele fara problema. Putini insa au probleme!

Legea darii in plata spune asa, din cate am inteles: dai casa bancii si scapi de datoriile respective. Deci in felul asta se sterg niste datorii si omul devine curat. Dar vad ca nimeni nu a pus problema: ce sa faca banca cu un imobil (cladire, teren etc)? Sa-l revand apoi la un pret mai mare ca sa-si scoata banii? Dar o banca nu e un jucator pe piata imobiliara. Or, in felul asta fortezi banca sa devina un jucator pe o piata straina de esenta ei. Initiatorul legii spune, daca am inteles eu bine, ca, de fapt, chestiunea e alta: sa-i dea posibilitatea celui ce are datorii sa negocieze cu banca. Dar atunci – mai ales dandu-se o asemenea lege – banca ajunge sa fie la mana celui ce are datorii la aceasta. Daca e lege si daca n-am alta cale, va trebui sa accept conditiile pe care mi le pune datornicul, altminteri ma trezesc cu un teren sau o casa cu care n-am ce face. Pentru ca o banca nu opereaza cu terenuri sau cu case. In felul asta e foarte probabil sa se intample ceea ce s-a intamplat in anii ’90 la Bancorex. Toata lumea va putea lua credite din moment ce toata lumea va putea negocia de pe o pozitie de superioritate cu o banca, avand legea de partea cetateanului. Ce s-a inatmplat cu Bancorex stie, de asemenea, toata lumea. Creditele au devenit neperformante si banca a luat-o la vale! De asemenea, ar trebui sa fie foarte clar ca a implementa zicerea potrivit careia bancile s-o lase mai moale cu profiturile – adica a determina o scadere in profitul unei banci – inseamna a impinge o banca pe panta foarte alunecoasa a falimentului.

Interesant ca astfel de propuneri vin din partea PNL… Daca ar fi venit de la PSD nu m-ar fi mirat prea tare…

Ce facem, ne intoarcem la anii ’90?

Cei care spun ca bancile s-o lase mai moale cu profiturile ar trebui sa se gandeasca ca sistemul bancar, bancile din Romania au rezistat cu succes celei mai mari crize de la Marea Criza din ’29-’33, intr-o tara, precum a noastra, care nu dovedeste performante economice deosebite. Nici un nivel de incredere prea ridicat pentru investitii.

Va dati seama ce ar insemna sa se prabuseasca bancile in Romania?

1990…

„Legislativul se complace intr-o dulce beatitudine

Daca institutia prezidentiala se apropie – fie si cu aceasta nuanta – de pozitia Guvernului, in schimb cea a Parlamentului ramane mai departe total diferita. Dintre toate institutiile democratice de azi, Parlamentul ne apare drept cea mai departata de realitate. Daca Guvernul traieste cu acuitate catastrofa, Legislativul se complace intr-o dulce beatitudine. E suficient sa amintim ca, in timp ce tara mergea spre catastrofa, prima grija a alesilor poporului a fost sa-si stabileasca salariile si sa ia vacanta. Dramatismul situatiei cerea urgentarea trecerii prin cele doua Camere a legilor menite a face saltul la noul sistem. Presat de realitate, Guvernul a inaintat lege dupa lege. Fiecare dintre proiectele propuse a facut obiectul unor lungi discutii, multe dintre ele absolut inutile.

Ziarul Libertatea relateaza un fapt semnificativ pentru atemporalitatea in care pluteste Parlamentul.

Sedinta din 18 octombrie 1990se anunta ca un moment de o maxima importanta pentru viata noastra sociala, politica si economica. Iata insa ca si la aceasta sedinta alesii poporului au catadicsit, cu chiu, cu vai, sa paraseasca bufetul pentru a intra in sala si a asculta Raportul Roman.

Aceasta atitudine a Parlamentului a starnit multe speculatii. Unele favorizate si de un paradox: majoritatea zdrobitoare e alcatuita din Frontul Salvarii Nationale, altfel spus, din membrii partidului de guvernamant. S-a putut presupune astfel, plecand si de la ecourile unor framantari din interiorul F.S.N., ca Parlamentul e dominat de aripa conservatoare a Frontului, opusa celei din care e compus Guvernul. Au fost posibile unele speculatii si plecand de la o serie de manevre prin care domnii Dan Martian si Alexandrul Birladeanu au reusit sa taraganeze supunerea spre aprobare a unor legi de stringenta urgenta. Noi credem insa ca lucrurile sunt mult mai simple. Multi dintre parlamentarii nostri, inclusiv dintre cei apartinand Opozitiei, traiesc situatia de mebru al Legislativului intr-o beatitudine exemplara. Din realitatea parlamentara a unor tari avansate, ei au inteles ca principala caracteristica a parlamentarului e maxima cumpanire a oricarei initiative a Executivului. Multora dintre deputati, realitatea din Congresul american le sta in fata ca un model de urmat. De aici, un comportament tip, pe care relatarile din presa au reusit sa ni-l contureze intr-o oarecare masura: sacaietoarele interpelari adresate reprezentantului Guvernului, discutiile lungi si incalcite, blanda lenevire dinaintea intrarii in sedinta.

Fireste ca Legislativul are nu numai dreptul, dar si datoria de a dezbatate minutios o lege inainte de a o aproba.

Fireste ca, in calitate de alesi ai poporului, parlamentarii pot face ceea ce vor. Pana la alegerile viitoare. Daca nu, cel putin pana la alegerile anticipate. Dar, tocmai in calitatea lor de alesi ai poporului, membrii Legslativului trebuie sa tina cont de criza care traverseaza tara. Domniile-lor se insala amarnic daca vor fi convinsi ca esecul terapiei de soc va afecta numai Guvernul.

O necunoscuta: reactia populatiei

Daca, in ce priveste institutiile, pozitia fata de Raportul Roman e clara, cea a populatiei staruie in necunoscut. Intreaga politica a Guvernului se fundamenteaza pe constiinta acuta a crizei, si mai ales pe adevarul ca salvarea nu poate veni decat de la terapia de soc.

E insa populatia tarii constienta de acest lucru? E pregatita ea sa traverseze si consecintele negative decurgand din transpunerea in practica a programului guvernamental? Altfel spus, impartaseste tara ingrijoararea, radicalitatea si fermitatea, trasaturi care definesc Raportul Roman?

Gandindu-ne la ce s-a intamplat pana acum, raspunsul nu poate fi decat nelinistitor. Perioada care a trecut nu a reusit sa inlature definitiv racilele comuniste inradacinate pe parcursul a 45 de ani. Ba mai mult, s-ar putea spune ca, in tot acest timp, ele s-au intarit. Prelungirea nejustificata a trecerii de la un sistem la altul a incurajat toxinele inoculate constiintei individuale si colective de dictatura ceausita: lipsa de responsabilitate personala, tendinta de eludare permanenta a legii, constiinta ca guvernantii sunt vinovati de tot ce se intampla, placerea de a trai fara a face nimic. Slabiciunile din comunism au apelat, pentru a supravietui, la instrumentele democratiei. Ziarele au relatat despre greva de la intreprinderea „Timpuri Noi” din Brasov, declansata de sindicat, pentru ca directorul si-a permis sa anunte Politia despre cateva cazuri de furturi de incaltaminte. Un fest tipic mentalitatii comuniste – furtul din intreprinderea statului – si-a gasit imediat sprijinul, gratie sindicatului, intr-o forma de lupta tipic democratica, greva. Privatizarea facuta stramb pana acum a dus la spectaculoase imbogatiri intemeiate pe specula si furt. Tarii i s-a oferit pe viu o lectie de sorginte ceausista. Ceausescu isi facuse o obsesie din a prezenta economia de piata drept o imbogatire a unora prin specula. Prin felul in care s-a facut la noi privatizarea, aceasta aberatie teoretica a putut trece in ochii populatiei cinstite drept un adevar.

S-ar putea sa ne inselam.

S-ar putea ca Guvernul Petre Roman sa cunoasca mult mai bine decat noi atitudinea tarii fata de masurile incluse in terapia de soc. Nu-i exclus ca, buni psihologi, membrii cabinetului sa stie ca, oricat de mari vor fi sacrificiile populatiei, o izbucnire de proportiile celei din 22 decembrie 1989 ar fi imposibila. Chiar in conditiile in care domnul Petre Roman pare tot mai hotarat sa-si ia asupra sa povara mortala de a se confunda in ochii populatiei cu liderul politic raspunzator de efectele negative ale tranzitiei.

Indiferent de aceste date, atitudinea primului nostru ministru merita aplaudata.

Mai ales daca luam in considerare un lucru mai putin cunoscut de marele public. Prin Hotararea Adunarii Deputatilor din 31 iulie 1990, membrii Guvernului sint considerati demisionati din functia de deputati „ca urmare a incompatibilitatii acesteia cu functia de membru al Guvernului”. Locurile lor au fost deja ocupate, printr-o noua hotarare, de alti candidati de pe lista Frontului Salvarii Nationale. Cel al prim-ministrului, de exemplu, de catre doamna Agatha Nicolau, actrita la Teatrul Giulesti.

In caz de demisie, membrii actualului cabinet nu au nici macar sansa de a reveni in randurile parlamentarilor.

Exageram, oare, atat de mult considerand ca Raportul Roman are ceva din superbia unui sinucigas?”

Ion Cristoiu – Expres, 23 octombrie 1990, aparut in cartea semnata de autor: O lovitura de stat prost mascata, Editura Adevarul Holding, Bucuresti, 2010

Trebuie sa va spun, mai intai, ca am deschis la intamplare cartea la pasajul pe care l-am expus in aceasta postare.

Aceste randuri, scrise de maestrul Ion Cristoiu, dateaza din 1990, de dinainte Constitutiei din 1991. Asemanarea cu ceea ce se intampla in zilele noastre, in 2015!!, este uluitoare. Ai putea sa faci mici schimbari, chiar nesemnificative, spre exemplu sa schimbi numele persoanelor, anii si povestea asta ar putea sa apara ca fiind actuala. De aici se vede un lucru: Romania a progresat, in termeni reali, foarte putin in acesti 25 de ani. Problemele de atunci sunt si cele de azi, cu mici retusuri, desigur. Doar ca intre timp, clasa noastra politica a gasit „solutia”: intarzierea pe perioada nedeterminata a reformelor, ceea ce Dl. Cristoiu denumea atunci prin sintagma „terapie de soc”. Si atunci, ca si acum, terapia de soc a fost mult incetinita, preferandu-se: „privatizarea facuta stramb pana acum a dus la spectaculoase imbogatiri intemeiate pe specula si furt”. Cu un Parlament foarte asemanator cu cel actual, ceea ce s-a intamplat atunci, aceasta ralantizare a reformelor, cand era o perioada deosebit de prielnica efecturarii acestora, ne-a costat un deceniu de stagnare la un PIB pe locuitor (exprimat in $) extrem de mic, cu doar trei cifre. Lucru care a afectat largi categorii de cetateni si a determinat ulterior emigrarea masiva a multora dintre conantionalii nostri spre zari mai bune. Problemele nu numai ca nu s-au rezolvat prin aceasta „administrare de ceaiuri” economiei romanesti – ca sa reiau o expresie de atunci a D-lui. Florin Georgescu – dar s-au si acutizat mult, rezolvarea ulterioara fiind destul de dificila. Lectia aceasta dura nu e inteleasa nici acum de catre clasa politica. Aceasta se complace si acum in superbia propriei beatitudini, stralucind in continuare prin „spectaculoase imbogatiri intemeiate pe specula si furt”. Atunci „administrarea de ceaiuri” le parea parlamentarilor Puterii drept „solutia” salvatoare. Acum incearca sa faca tot felul de cadouri electorale, care ingreuneaza bugetul, sectorul de stat fiind in continuare neperformant, intreprinderile de stat, in continuare, generatoare de pierderi uriase. Atunci isi votau salarii si vacante, acum isi voteaza pensii speciale. Toate aceste lucruri s-ar putea rezuma la simbolul: „blanda lenevire dinaintea intrarii in sedinta”, atat de caracteristica politicii dambovitene.

La fel ca atunci, si acum reactia populatiei la masurile dure de reforma, absolut necesare insanatosirii economiei romanesti, este o necunoscuta. Economia noastra se complace si ea in beatitudinea unei ineficiente cronice, cu salarii peste productivitatea muncii, unele chiar marindu-se. In sectorul bugetar, fireste.

De observat cum furtul de atunci, de la intreprinderea „Timpuri Noi” din Brasov, aparat cu ardoare de sindicat, s-a extins pe urma in toata economia romaneasca, jaful national continuand vreme indelungata sa imbogateasca smecheri cu relatii sus puse. Doar Romania e o tara bogata, nu?

Fara indoiala, mai este o necunoscuta: daca Dl. Ciolos e „hotarat sa-si ia asupra sa povara mortala de a se confunda in ochii populatiei cu liderul politic raspunzator de efectele negative ale tranzitiei”… Dar cine a zis, unde scrie, ca Dl. Ciolos ar fi un reformator?

Uluitoarea asemanare a anului 1990 cu ceea ce se intampla azi vine si din aceasta:

„Prin Hotararea Adunarii Deputatilor din 31 iulie 1990, membrii Guvernului sint considerati demisionati din functia de deputati „ca urmare a incompatibilitatii acesteia cu functia de membru al Guvernului”.”

Atunci membri Guvernului erau considerati demisionati in functia de deputati. Acum avem un Guvern de tehnocrati!! Ramane de vazut ce va face Presedintele Iohannis… Ce s-a intamplat atunci, in 1990…? Citez din aceeasi carte a D-lui. Cristoiu:

„Presedintele a declarat ca sprijina cererea Guvernului de a primi puteri exceptionale pe o perioada de sase luni. Numai ca in fraza care exprima acest acord se afla o paranteza otravitoare: „si sa poata, asumandu-si toate raspunderile, sa adopte masuri, sa le implementeze”. Acest „asumandu-si toate raspunderile” n-are nevoie de prea multe explicatii.

E faimosul spalat pe maini al nu mai putin faimosului Pilat din Pont.”

Este foarte interesant de citit pentru a vedea cum a reinceput democratia romaneasca dupa decenii de dictatura si care a fost atitudinea de la cel mai inalt nivel in Stat cu privire la reforme…

Cert este ca Romania a ramas si ramane in continuare una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Problema ineficientei economiei si a reducerii decalajelor fata de tarile dezvoltate nu s-a putut rezolva. S-a vituperat foarte mult impotriva terapiei de soc. S-a vazut insa ca solutiile ce propuneau „ceaiuri” nu s-au dovedit si productive, decat pentru unii smecheri. Sectorul privat ramane destul de slab in Romania, lucru ce inseamna un risc pe care nu trebuie sa-l neglijam. Dezvoltarea lui, a clasei mijlocii, trebuie sa fie, in continuare, o prioritate pentru tara noastra.

Ca si atunci…

Mineriada din iunie ’90…

Romania Libera

ÎCCJ confirmă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

Se arata ca:

„UPDATE: Pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă -„condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”-, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, conform Mediafax.

Citește și: Dosarul Mineriada: Miron Cozma: Pedeapsa pentru Iliescu e una singură – condamnarea pe viaţă

–––-

UPDATE: Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, potrivit Mediafax.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, nu a fost condamnat decât un executant, Denes Domokos, fost şef de schimb la Exploatarea Minieră Livezeni. El a primit 10 ani de închisoare pentru că a încercat să-i taie capul ( la propriu) lui Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Universitatea Bucureşti.

Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în 2009, pentru a treia oară, într-un dosar al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Aceeaşi soluţie s-a dat şi pentru foştii generali Mihai Chiţac, decedat între timp, şi Victor Athanasie Stănculescu, dar şi pentru fostul şef al SRI Virgil Măgureanu.

–––

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide, luni, dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit Digi 24.

Dosarul mineriadei, din 13-15 iunie 1990, a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Citește și: Ce spune Ion Iliescu despre redeschiderea dosarului MINERIADA

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, a precizat sursa citată.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citește și: VIDEO/FOTO: 21 de ani de la mineriada din iunie

Iliescu era acuzat în acest dosar de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi complicitate la tortură, fapte despre care procurorii au concluzionat că sunt nefondate, inexistente sau nepedepsite de lege la data săvârşirii.

Dosarele Mineriadei, ca şi cel al Revoluţiei, au fost instrumentate de procurorul militar Dan Voinea, pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi l-a acuzat de erori grosolane.”

Eu sper sa aflam odata si odata adevarul despre misterul Mineriadelor. Dezbaterile de la televizor sunt concentrate in jurul lui Ion Iliescu – a chemat sau nu minierii? Este celebra intrebare la care nu am primit un raspuns satisfacator de 25 de ani… Sigur, cei care se aflau si atunci in opozitie cu fostul Presedinte, sustin ca si atunci ca el ar fi chemat minierii, desi, dupa parerea mea, nu e clar si nu stiu daca exista vreo dovada care sa arate cu claritate, indubitabil, ca el ar fi chemat minierii. Dl. Iliescu a si zis ca nu-si asuma mineriadele si ca acestea au fost manifestari „spontane”, ceea ce mie chiar nu-mi vine sa cred.

Pozitia politica a D-lui. Iliescu in acea perioada era una interesanta… Interesant este ca atata vreme cat ceea ce s-a intamplat in decembrie ’89 a fost o Revolutie, in mod logic acest lucru inseamna renuntarea ireversibila la comunism. Dl. Iliescu nu a negat niciodata ca ar fi fost o Revolutie. Faptul ca a declarat ca Revolutia a fost infaptuita de comunisti, e o exprimare nefericita, desigur. Cu atat mai mult cu cat uciderea sotilor Ceausescu este legata in mentalul colectiv din Romania de persoana sa. Adica, prin acel simulacru de proces, Iliescu l-a omorat pe Ceausescu. Si daca dupa Ceausescu ar urma tot comunism, la ce a mai venit Iliescu?

Vreau sa arat ca Iliescu nu mai avea loc de intors spre comunism pentru simplul motiv ca nu l-ar mai fi crezut nimeni!!

Al doilea aspect foarte interesant este zicerea D-lui. Iliescu de atunci, ca in Piata sunt „niste golani”, lucru ce a marcat celebra de acuma Golaniada. Dar pentru „niste golani” trebuie sa chemi minierii…?

Mai trebuie remarcat ca Mineriada din 13-15 iunie ’90 e a treia. Prima Mineriada a avut loc intre 28-29 ianuarie dupa un miting al partidelor istorice (PNTCD si PNL), in Opozitie cu FSN, a doua in 18-19 februarie 1990, cand in evenimentele premergatoare mineriadei – a fost un miting anticomunist, antifesenist, antiiliescu si improtriva Securitatii – unii dintre manifestanti au incercat si au patruns in sediul Guvernului.

Erau vremuri cand Dl. Iliescu vedea peste tot doar agitatie legionara si lovituri de stat.

Problema care se pune este: de ce s-au folosit categorii socio-profesionale (v. ci celebrul „IMGB face ordine!”) pentru a restabili ordinea publica? Din lozincile de la Mineriada a treia, precum: „”IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”” se vede foarte clar ca actiunea avea un anumit caracter politic ce tinea de niste vremuri revolute dar nu demult apuse. Dar iata ce spune Wikipedia (din articolul mai sus vizualizat) despre ziua de 13 iunie 1990:

„În dimineața zilei de 13 iunie1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.” (subl. mea)

Pare ca Dl. Iliescu nu se insela prea mult… S-a incercat o lovitura de stat, inca din ianuarie. In iunie lucrurile s-au manifestat cu pregnanta, dupa evacuarea de catre fortele de ordine a Pietei Universitatii. Dar venirea minierilor pentru a pune „ordine”, in locul fortelor de ordine, cele legale, nu a facut altceva decat sa blocheze aflarea adevarului si tragerea la raspundere a celor care au incercat lovitura de stat. Dupa parerea mea, chiar daca Comandamentul Trupelor de Jandarmi s-a infiintat prin Hotararea nr.0749 din 5 iulie 1990, tara noastra avea capacitatea de a face fata, pe cale legala, turbulentelor din Bucuresti din 13 iunie. Din nou s-a preferat (dar de catre cine?) solutia minierilor. Lucrul acesta ma duce cu gandul ca s-a incercat ingroparea adevarului ca sa nu se stie cine au fost cei care, in ultima instanta, au organizat aceste tentative de a-l da jos pe Iliescu. Ori s-a incercat evitarea unei solutii care sa implice, sa atraga si fortele de ordine, cele legal constituite. Dar de ce? O ipoteza ar fi ca, lasand la o parte partidele istorice, Liga Studentilor, oamenii care erau in mod sincer impotriva comunismului si care l-au dezaprobat pe Iliescu de la bun inceput, ca pe un fost nomenclaturist si colaborator al lui Ceausescu, au fost forte care au dorit sa faca rau Romaniei… Ar trebui cercetat si aratat daca a fost sau nu asa cu adevarat. Cu atat mai mult cu cat lucrurile se intamplau dupa alegerile din mai, care nu s-au dovedit a fi incorecte, desi s-a invocat si lucrul acesta.

Parerea mea este ca existau si alte interese. De ordin politic. Fosti comunisti si securisti care s-au vazut cam „in aer” dupa caderea regimului comunist, cautau sa supravietuiasca si mai toti s-au grupat in FSN-ul lui Ion Iliescu, lucru de inteles. De ce? Acestor oameni le era frica de partidele istorice, mai exact spus de ceea ce sustineau acestea. Nu se temeau atat de economia de piata, capitalism, chiar deloc. Se temeau de doua lucruri, care faceau la acea vreme, o diferenta neta intre FSN si Opozitie, ca sa zic asa:

1. Proclamatia de la Timisoara – in special de celebrul sau punct 8: „care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație.”. Mai exact, iata aici textul integral al Proclamatiei, iar punctul 8 spune:

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.”

2. Procesul comunismului

Primul punct ar fi marginalizat spre mizerie pe acesti comunisti si securisti, de care vorbeam mai sus, iar al doilea, daca ar fi fost aplicat asa cum trebuie, s-ar fi lasat cu condamnari in Justitie.

Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara nu-l viza doar pe Ion Iliescu, ci se refera la: „foști activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, sfera pare a fi mai mare decat nomenclatura insasi, pe care o include, desigur. Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara a fost intr-adevar foarte revolutionar si a fost mare pacat ca nu s-a aplicat!! Ar fi putut, mai mult decat probabil, sa schimbe in bine cursul istoriei noastre. Pe cand asa, fostii au preluat Puterea si o mai tin si astazi si doar vedem unde e tara noastra…

Cele doua lucruri pe care le aratam mai sus, nu s-au  dorit de catre o elita poltica ce avea o mostenire culturala leninista si dorea sa-si pastreze privilegiile din vremea comunismului. Cand acesti oameni ce apartineau vremurilor trecute, dar cu influenta atat in societate, cat si in viata politica, au penetrat CDR, s-a vazut limpede ce s-a intamplat: CDR a castigat alegerile si Emil Constatinescu a ajuns Presedinte. Cred ca, cel putin din acest punct de vedere, s-ar putea spune ca inca de atunci, din 1996, a fost „invins de sistem”… Socul in PDSR a fost atat de mare incat unii lideri au inceput sa vorbeasca si de un potential razboi civil!! PNTCD a fost penetrat de membri fostei Securitati, spalate in SRI, de ceva vreme, pana au ajuns la concluzia ca daca CDR si candidatul sau castiga alegerile, nu va fi niciun risc in privinta schimbarii statu quo. Adica lucrurile, in cea mai mare parte a lor, vor ramane la fel.

Asemenea elite, intre care includem, desigur si elemente ale fostei Securitati, „transformata” democratic in SRI, au avut tot interesul sa cheme minierii – o solutie nedemocratica ce n-are nicio legatura cu statul de drept -, strangandu-se intr-un partid, cum era FSN, care, date fiind asemenea conditii, nu mai putea reforma nimic chiar daca ar fi vrut, decat cu mare greutate, deoarece pentru aceste elite prima interesul personal, in rest apetitul pentru reforme adevarate, care ar fi ajutat tara, era foarte scazut. Le-a convenit ca o masa amorfa – minierii – si violenta sa puna ordine, decat s-o faca fortele indrituite ale Statului care se ocupa cu mentinerea ordinii. Oamenii acestia au avut inca de la bun inceput o ura, pur si simplu, fata de tot ce inseamna stat de drept si normalitate. Aceasta apetenta de a rezolva altfel, de a te impune altfel decat pe cale legala, de fapt de a te situa deasupra legii, ca asta inseamna astfel de actiuni, s-a resimtit si inca se resimte in societatea romaneasca. Inclusiv faptul ca nu stim adevarul dupa atata amar de vreme, nici despre ce s-a petrecut la Revolutie, arata faptul ca traim intr-o tara in care nu se doreste aflarea adevarului.

Tocmai pentru ca o elita sa troneze in continuare deasupra legilor tarii si sa conduca in felul acesta!!

O alta varianta de interpretare a evenimentelor, poate cea mai interesanta, arata ca daca pentru restabili ordinea publica ar fi intervenit fortele de ordine, cele legale pentru a face fata unor astfel de situatii, atunci s-ar fi spus despre Dl. Iliescu ca e dictator, ca inabuse o manifestare a libertatii din partea oamenilor, dupa decenii de comunism. De aceea au luat atitudine categorii socio-profesionale, mase largi de oameni ai muncii impotriva elementelor declasate, extremiste, de natura legionara, care amenintau tanara si frageda noastra democratie!! 😀

Dar daca lucrurile au stat intr-adevar asa, daca elemente extremiste, de natura legionara sau poate de alta natura, au actionat, ceea ce e straniu este ca nici pana acum, dupa 25 de ani, nu stim cine ar fi fost acestia, cine i-a organizat, in numele cui au actionat. Ceea ce stim, in schimb, este dezastrul lasat de minieri, studenti batuti bestial, mai ales daca aveau barba sau ochelari, ca aratau a intelectuali, distrugeri provocate, inclusiv la sediile partidelor istorice, lucruri care au generat o imagine cumplit de proasta tarii noastre in exterior, cu consecinte economice si politice catastrofale! Morti, sute de raniti!! Insa nu stim nici pana acum cine ar fi fost cei care ar fi pus la cale o actiune impotriva Statului, o lovitura de stat, ca s-o zicem pe sleau, si care ar fi fost anihilata de venirea minierilor. Semnificativ este ceea ce scrie Alina Mungiu-Pipidi in Romania Libera:

„Din februarie în iunie noi, tinerii ziariști care inventau presa liberă împreună cu puținii disidenți notabili ai vechiului regim precum Băcanu și Paler ne văzusem deja ziarele închise de tipografi, care aveau alte idei și considerau că nu e suficient să îi plătim să tipărească ci trebuie să aibă și dreptul la cenzură, rezistasem la urlete de ”moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților” și alte asemenea. Organizații ca Liga studenților din Universitatea București de asemenea au încercat să chestioneze acest proces electoral viciat în Piața Universității, cenzurată de TVR timp de săptămâni, nu pentru că simpatizau cu vreun partid, ci pentru că studenții ieșiseră din casă la revoluție, dar, spre deosebire de generațiile mijlocii, nu instraseră la loc, și rămăseseră pe străzi împreună cu liceeni și muncitorimea tânără, cerând libertate.

[…]

Și mai rău, securitatea temporar desfințată după ce trăseseră după revoluție și montaseră tot felul de diversiuni și trecută în subordinea Armatei în ianurie reînviase deja în Serviciul Român de Informații în aprilie, condus de un vechi tovarăș de conspirație al lui Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, unul din securiștii care pregătiseră ziua de după. O operație numită ”Trandafirul”, dezvăluită mie de unul din șefii armatei care arestase securiști în ianurie și după aceea a supraviețuit unei încercări de asasinat și a fost trecut în rezervă a avut loc în Piața Universității, supraveghind și inventariind opozanții. După victoria zdrobitoare din 20 mai, aceștia au devenit mult mai puțini, și nici o secundă nimeni nu a cerut anularea alegerilor, doar televiziune liberă și alte mofturi de astea cu libertatea. În schimb, ziarul FSN Azi din data de 21 mai a apărut cu zeci de texte cerând lichidarea opoziției, mulți dintre noi fiind indicați nominal. S-a cerut închiderea ziarelor noastre și desființarea organizațiilor, ca și deschiderea de acțiuni penale pentru lucruri promovate prin scris (în cazul meu, de exemplu).”

Nici pana azi nu avem justificarea unor astfel de masuri extrem de brutale de blocare si anihilare a presei libere si de ce a trebuit sa fie supravegheati si inventariati opozantii. Care au fost ratiunile care au stat la baza unor astfel de masuri de o severitate excesiva?

De asemenea un alt lucru care ar trebui elucidat este venirea minierilor, organizata, cu trenuri puse la dispozitie pentru a se putea deplasa la Bucuresti. Probabil o actiune gandita inca demult, poate inca din 1989, stiindu-se ca Ceausescu va cadea… Sa nu uitam: minierii au venit inca din ianuarie 1990!! Iar venirea lor nu a fost una intamplatoare. Daca nu a fost intamplatoare inseamna ca a avut un scop precis. De ranforsare a noului regim?! Ciudat este ca regimul Iliescu, hai sa-i spunem asa, a iesit șifonat destul de tare de pe urma acestei mineriade, inclusiv izolat pe plan international.

Mineriadele nu au nicio legatura cu lupta de clasa, cum tind sa acrediteze stangistii nostri demni de o cauza mai buna. Spre exemplu, in 1990 e si ridicol sa vorbim despre lupta de clasa: asa ceva nu a existat atunci pentru ca nu avea cum sa existe atunci. Justificarea Mineriadelor prin lupta de clasa nu se poate sustine. In sens marxist, lupta de clasa apare in conditii istorice determinate de o anumita evolutie a societatii. In 1990 nu era cazul de asa ceva pentru simplul motiv ca nu era o clasa exploatatoare impotriva careia muncitorimea sa lupte. Or, marxist vorbind, lupta de clasa e un lucru concret, nu o abstractiune. Mineriadele au fost actiuni premeditate, puse la cale de factori interesati.  Vorbeam mai sus de fosti comunisti si securisti care aveau interesul de a lovi in partidele istorice. Spuneam ca nu se temeau de capitalism sau economia de piata, lucru confirmat de faptul ca multi dintre acestia au inceput sa-si deschida firme, avand legaturile si relatiile necesare, influenta in domeniul economic, inclusiv influenta politica, lucru ce constituia un avantaj. De unde se vede ca lupta de clasa nici nu exista. Chestiunea era ca interesele lor sa nu fie afectate intr-un mod sau altul. Ca s-au folosit de minieri, a fost din cauza celor doua puncte de care pomeneam mai sus – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – care faceau diferenta neta intre FSN si Opozitie.

Procesul comunismului a imbracat doua aspecte. Un prim aspect a fost relevat de marele lider la PNTCD, Dl. Corneliu Coposu si se baza pe doctrina crestin-democrata: cel al iertarii. A fost o incercare de reconciliere nu cu comunismul, ci cu un trecut ce nu mai putea fi schimbat. Celalalt aspect, mai nou, daca se poate spune asa, dar mult mai indraznet, privea chestiunea penala: tragerea la raspundere, pe cale legala, a celor ce s-au facut vinovati de crimele comunismului. Insa in 1990 nu era clar care aspect prima: reconcilierea cu trecutul sau tragerea la raspundere… Viziunea crestina este ca suferinta imbunatateste sufletul si il conduce pe om spre Dumnezeu – de aici si ideea cu Sfintii Inchisorilor. De observat circul pe care l-a facut Corneliu Vadim Tudor cand Presedintele tarii, Dl. Basescu, a condamnat comunismul. Insa aceasta condamnare a comunismului a mers tot pe varianta iertarii, pentru ca nu am vazut procese ale celor care au comis crime. Or, tocmai aceasta condamnare a comunismului nu a fost pe placul unora nici atunci, in 1990. E adevarat, ideea de Proces al Comunismului nu a fost stipulata de Proclamatia de la Timisoara, care spune:

„1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

[…]

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.” (subl. mea),

ci arata doar ca Partidul Comunist s-ar fi „compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu„, cu toate ca: „În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„. Insa trebuie spus ca aceasta Proclamatie degaja  ideea unui Proces al comunismului, din moment ce: „partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.„.

Politic vorbind, cele doua chestiuni – Proclamatia de la Timisoara si Procesul comunismului – au definit cele doua tabere politice ale anului 1990. Iar actiunea minierilor facea parte din tabara opusa Proclamatiei. De aici rezulta ca Mineriadele se inscriu intr-o lupta politica primitiva, ce a degenerat in lupte de strada, tabara opusa Proclamatiei dorind nu neaparat tolerarea comunismului in fapt, ci in principiu. Nu neaparat renasterea comunismului, ci amagirea populatiei cu comunismul, pentru ca factorii interesati sa poata detine o Putere cat mai mare si sa prospere economic si financiar. Si aici trebuie aratat cum era reflectata in Proclamatia de la Timisoara chestiunea economica:

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.” (subl. mea)

Deci cresterea productiei, privatizare, bani curati, inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei, economie de piata, societati pe actiuni, atragerea capitalului strain. Sa ne amintim acum, peste ani, de ceea ce declara recent fostul premier, Dl. Nicolae Vacaroiu: 80% din privatizari au fost ratate!! De remarcat ca in Proclamatie se vorbea de cresterea productiei, de bani curati: exact ce nu prea avem astazi!! Inclusiv inventarierea averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei… Si atunci cine au fost cei care erau impotriva Proclamatiei…? Nu cumva cei care nu erau impotriva economiei de piata, ca principiu, dar care doreau sa se imbogateasca nu prin cresterea productiei – ceea ce nici nu s-a prea vazut ulterior, nici sub FSN, FDSN, PDSR sau CDR, ci doar inchideri de intreprinderi si cum milioane de romani au luat calea strainatatii sa-si gaseasca acolo de munca pentru ca in tara lor s-au ras intreprinderi – nu prin privatizare, ci prin distugere, nu prin bani curati, ci prin bani murdari? De aici rezulta ca nu lupta de clasa a fost mobilul Mineriadelor. Miza era alta: nu numai acapararea Puterii politice, lucru ce se poate intelege usor, dar, poate mai ales, a Puterii economice de catre factori interesati – foști privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. Si sa ne gandim la cati avem si astazi, la 25 de ani de la acele evenimente, care nu pot sa-si justifice averea! Lucrul e foarte important pentru ca ne arata cum s-a creat, cum s-au pus bazele, chiar de atunci incepand, din 1990, oligarhiei politico-economico-financiare din Romania, care a saracit pe urma tara intr-un hal fara de hal. O oligarhie care nu respingea capitalismul, care mima comunismul – ca o forma fara fond – si care avea, de fapt, un caracter transpartinic. Unei astfel de oligarhii evident ca nu-i era pe plac presa libera, pe care a dorit initial s-o blocheze si s-o anihileze. Cum lucrul acesta nu s-a putut, atunci a dorit s-o controleze. Nu degeaba se vorbeste de „ofiteri acoperiti in presa”. De fapt, controlul presei era si este un deziderat al acestei oligarhii. Asa cum nu putea sa-i fie pe plac nici o Justitie independenta, care sa le poata controla averile uriase dobandite nu se stie cum, intr-o tara care a devenit din ce in ce mai saracita si ma refer in special la perioada 1990-2000, cand nu s-au vazut deloc cresteri economice consistente, in contrast cu multe alte tari foste comuniste din Europa. Consecinta a fost amestecul evident interesat al politicului in Justitie. 10 ani tara asta a batut pasul pe loc, intr-o transformare ce a avut un caracter involutiv. De unde rezulta marea putere si influenta pe care au avut-o acei privilegiati de care pomeneste Proclamatia, care s-au dovedit a fi nu numai fosti, dar si actuali. De unde rezulta ca Mineriadele nu au avut doar consecinte catastrofale pe plan extern, terfelind imaginea Romaniei pentru multi ani, dar si pe plan intern poate mai catastrofale si tot pe multi ani, poate chiar pana in zilele noastre…

Iata ce frumoasa „lupta de clasa”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, se ducea in 1990!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.