Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Risc de derapaj

Ar trebui ca incepand de acum Opozitia din Parlament, ma refer cu precadere la PNL, sa inceapa sa-si ia rolul in serios. O Opozitie slaba la PSD si ALDE – sa nu uitam ca pana in 2015 au fost la Putere – a condus la rezultatul slab de la alegeri si la ceea ce avem astazi. Lucrurile trebuie sa se schimbe si eu sper ca PNL sa constientizeze asta cat mai repede si sa redevina cu adevarat un partid liberal, care sa faca o opozitie adevarata la PSD-ALDE.

Care ar fi riscurile imediate cu care ne confruntam? Datorita structurii actualului Parlament, a unui program de guvernare populist din partea PSD-ALDE si datorita faptului ca avem o conducere din alta parte a Guvernului, de la partid, mai exact de la liderul sau, Dl. Liviu Dragnea, actionand dictatorial asupra Guvernului, riscul cel mai mare e cel de derapaj politic de la democratie si statul de drept.

Faptul ca partidul ALDE, cel al lui Tariceanu, detine prin Dl. Melescanu, Externele, inseamna un potential risc de derapaj de la parcursul nord-atlantic pe care s-a angajat Romania.

Iar prin legea antifumat, apropo de faptul ca premierul se relaxa la o tigara, PSD a reusit sa dea o lege antilibertate, o lege fascista. Iar unul din pericole e tocmai acesta: ca PSD sa se transforme intr-un partid fascist.

Sper ca PNL sa se trezeasca de pe acum si nu sa astepte Congresul, ca dupa aia sa se trezeasca!!

As dori sa citez aici pozitia D-lui. Cristian Preda (pe care o recomand a fi citita integral si in original):

„Dragnea mizează pe lipsa de solidaritate a partidelor din Opoziție.
Șeful PSD nu se sfiește, pe de altă parte, să-l amenințe pe președinte cu suspendarea, dacă acesta nu înghite orice vine de la majoritate.
Votul unanim al PNL, USR și PMP contra guvernului l-ar putea încuraja pe președinte să facă din coabitare o confruntare, nu o capitulare.”

Cam asa stau lucrurile, de aceea Opozitia ar trebui sa se trezeasca de pe acum!!

Update – Foarte interesant ce spune Andrei Plesu despre Liviu Dragnea

Romania Libera

Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta

Scriitorul Andrei Pleşu trece în revistă, într-o postare pe blogul său, episoadele politice româneşti care au marcat ultimele zile ale anului 2016, făcând portretul celor mai importanţi lideri politici care s-au remarcat în gestionarea acestor situaţii. Scriitorul analizează, la sânge, prestaţia politică a şefului Partidului Social Democrat, afirmând că stângăciile de care a dat dovadă îl fac mai periculos decât fostul premier Victor Ponta.

Pleşu afirmă că preşedintele Camerei Deputaţilor încearcă, prin toate mijloacele posibile, să atragă atenţia asupra faptului că de acum înainte „el va face jocurile”.

„O stîngăcie de ordin „tehnic” a fost şi prima conferinţă de presă organizată de PSD, după nominalizarea dlui Sorin Grindeanu. Am constatat de mai mult timp că dl Liviu Dragnea e mai periculos decît Victor Ponta. La Ponta, toate defectele (destul de banale, de altfel) sînt la vedere. Îţi dai seama din două vorbe, trei glumiţe şi patru impertinenţe cu cine ai de-a face. Dl. Dragnea e mai puţin transparent.

Camuflează prin „mustăceală” (la propriu…). Dar nici la el şmecheria nu e perfectă. Şmecherul adevărat, şmecherul „de vocaţie” nu lasă să se vadă atît de limpede că e şmecher. Din contra. Se dă oblu, dincolo de orice calcule obscure, de intrigi şi ambiţii ascunse. Or dl Dragnea nu face niciun efort să-şi domine driblingul. E inversul dlui Iohannis. Nu vrea să se impună prin discreţie, concizie, simplitate. Vrea, ca la conferinţa de presă amintită, să ne transmită un mesaj de genul: „Atenţie! Marele mahăr sînt eu! Eu fac jocurile! Eu sînt „Bibicul”! Eu, nu băieţelul ăsta care se gudură, la ordin, pe lîngă mine!” E un foarte prost început pentru dl Grindeanu.

Îi va trebui un mare efort ca să se emancipeze de sub tutela „şefului”, să atenueze cît de cît beţia victoriei căruia „omul de la partid” nu i-a rezistat şi să guverneze în nume propriu. Are, totuşi, un aliat: vanitatea dlui Dragnea. Ştiu, din experienţă, ca vanitatea sfîrşeşte prin a te prosti, prin a te micşora, prin a te te face vulnerabil. Din păcate, toată această „titanomahie” se va petrece pe pielea noastră. (Şi apropo, nu e comic să aflăm că „programul de guvernare” al PSD e, „încă” străin nominalizatului? Că o să-l înveţe „pe parcurs”? Noi credeam, naivi, că e un program avut în minte, în lupta electorală, pînă şi de ultimul membru PSD din fundul ţării. Ei aş! Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…)”, scrie Andrei Pleşu pe blogul său.”

Si eu cred ca are dreptate si ca accentele dictatoriale camuflate ale D-lui. Dragnea sunt un mare risc de derapaj… Un motiv in plus pentru ca Opozitia sa inceapa sa fie cu adevarat Opozitie!!

Ianuarie 4, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

O lege care trebuie neaparat retrasa!!

As incepe foarte direct prin a spune ca mari personalitati ale culturii romane precum Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea si altii nu pot fi dati afara din cultura romana. Tot asa cum, de pilda, admiratia si respectul pentru maresalul Antonescu nu pot fi izgonite din inima multor romani. De asemenea lupta anticomunista, cea din munti, cu semnificatii profunde pentru sufletul romanesc, nu poate fi separata de Miscarea Legionara, de membri acestei Miscari.

Ce s-a intamplat? Klaus Iohannis a promulgat Legea 217/2015, supranumita si „Legea antilegionari”, initiatorii acesteia fiind: Crin Antonescu, Andrei Gerea si George Scutaru (o afacere liberala!?) consiliati, din cate inteleg, de Alexandru Florian, reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”. Inainte de a se promulga aceasta lege, pe sest, adica sa fii pus in fata faptului implinit si fara nicio dezbatere publica,, eu nu cred ca se citea la noi „Mein Kampf” de Hitler. Pe cand acum, fiind atat de intens dezbatuta problema, aceasta Lege face in realitate o propaganda nemaipomenita cartii lui Hitler! Avea nevoie Romania de asa ceva? Eu nu cred. Legea aceasta are efecte adverse periculoase, iar cei care spun ca este un atentat la libertate nu gresesc. Legea porneste de la premise fundamental gresite! Spre exemplu, ca interzicerea manifestarilor extremiste de natura legionara sau chiar neonazista in spatiul public (foarte mare atentie: in spatiul public, subliniez asta!!) ar fi solutia pentru ca ele sa dispara din societate. Legea, bineinteles, da si pedepse penale: inchisoare sau amenda. Trebuie spus ca mult mai periculos ar fi daca astfel de manifestari, de natura extremista, se vor face in spatiul privat, unde e libertate prin definitie si nu poti sa interzici. Spre exemplu, nu e atat de periculos sa gasesti Mein Kampf (carte pe care eu nu am citit-o si nici nu intentionez, nu ma trage inima s-o citesc) la orice chiosc si altceva este (atentie mare!!) ca aceasta carte sa circule pe sub mana, ca ceva interzis: e mult, mult mai periculos daca circula pe sub mana, ca ceva interzis!!
Nu e deloc periculos sa gasesc la orice chiosc opera completa a lui Cioran – inclusiv lucrarile care contin idei legionare, fata de care pot sa am rezerve si o parere crtica – decat sa fie interzis si atunci marea majoritate va cauta sa citeasca aproape in exclusivitate doar lucrarile lui cu idei legionare!!

Exact la fel se pune problema si cu comunismul. Pot sa condamn comunismul, dar asta nu inseamna sa interzic pe piata lucrarile lui Marx sau Engels, sau altii, chiar si Stalin.

In fond, e treaba fiecaruia ce viziuni sau conceptii are, dar a atenta la libertate are intotdeauna efecte nocive, toxice sau chiar mortale.

De ce in lege nu se face referire la comunism? Pentru ca evreii au fost mari comunisti, poate cei mai mari comunisti! Ei, neamul iudeu, nu vor sa-si asume aceasta responsabilitate si nu vor sa recunoasca faptul ca au contribuit la producerea unor crime impotriva umanitatii prin promovarea la scara mondiala a comunismului!! Se pare ca cei de la „Elie Wiesel” si Alexandru Florian uita lucrul acesta.

In privinta Holocaustului – daca prin holocaust intelegem uciderea in masa a unor grupuri mari de oameni din motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om – provocat de nazisti (trebuie subliniat lucrul asta, pentru ca mai e si celalalt Holocaust, cel comunist, la care evreimea a contribuit din plin si si-a patat mainile cu sange!!) as dori sa spun ca eu nu-l neg, si chiar mai mult: il condamn!! Dar daca in ceea ce a determinat acest Holocaust impotriva evreilor e amestecat un singur evreu, mai putem vorbi de Holocaust…? Deoacere adevarul este ca noi nu stim inca care au fost cauzele. De pilda, cauzele ascensiunii lui Hitler, cum a putut ajunge el la Putere in Germania acelor ani. Pana nu vom sti tot adevarul, pana la capat, despre evenimentele acelor ani, care au condus in Europa la ivirea a doua mari curente totalitare, cu caracter criminal: fascismul/nazismul si comunismul (in acesta din urma fiind implicati din belsug evrei), nu putem avea certitudinea Holocaustului, ci doar a unor crime impotriva umanitatii provocate de nazisti. Mie mi se impune sa cred ca evreimea nu a avut niciun amestec cu nazismul, dar a demonstrat cineva, oare, ca nu au fost evrei care sa sprijine acest curent si chiar pe Hitler? Adevarurile unanim acceptate nu inseamna ca sunt adevaruri pana la capat.

De asemenea eu condamn si Holocaustul comunist, la care evreimea de extrema stanga a participat! Aici lucrurile sunt foarte clare: evreii au fost calaii sau au facut parte din grupul calailor!!

Asa ca eu sunt impotriva oricarei forme de totalitarism. Dar si impotriva ipocriziei, fie ea si iudaice!

Iar daca ii condamn pe evreii extremisti, am toata stima pentru cei moderati, care-si vad lungul nasului.

In final, un articol interesant aparut in Cotidianul:

Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian

Se arata ca:

Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”, prin care oricine face o apreciere la adresa lui Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu riscă 3 ani de închisoare. Iniţiatorii acestei legi sînt Crin Antonescu (!!!), ministrul Andrei Gerea şi George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, actualmente client al DNA. Fie-le numele uitat!

Ce surprinde în mod absolut este că, din toţi cei aproape 600 de parlamentari, nu a existat nici măcar unul care să voteze împotriva acestui act normativ. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde Klaus Iohannis, atît de grijuliu în privinţa Codului fiscal, nu s-a gîndit nici măcar o clipă la consecinţele acestei aberaţii legislative. Parcă toţi vor să se pună bine cu cineva care dă certificate de bună purtare!

Dintre cei trei parlamentari ce au iniţiat Proiectul Legii 217/2015, cel mai mult surprinde Crin Antonescu, care este profesor de istorie şi ar fi trebuit să fie ceva mai prudent, ştiind că faptele istorice nu pot fi „îngurgitate” oricum, ci necesită o cercetare atentă, astfel încît Adevărul istoric să nu fie acoperit de interese străine de o cercetare obiectivă. L-am avut invitat într-o emisiune TV pe Crin Antonescu şi mi s-a părut că este ceva mai „dezgheţat” în opinii, din moment ce am putut discuta despre Heidegger, pe care, într-o anumită perioadă, unii l-au considerat simpatizant al ideologiei fasciste doar pentru că a fost numit rector în vremea lui Hitler (în mod penibil, într-o intervenţie telefonică, Antonescu a spus că Heidegger era „hitlerist cu acte în regulă”, confundînd, probabil, „Sein und Zeit” cu „Mein Kampf”)!

Nu aveam speranţe de la George Scutaru, pe care Klaus Iohannis l-a vrut consilier prezidenţial şi care ulterior a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupţie. L-am auzit de cîteva ori vorbind şi mi-am dat seama că limitele gîndirii sale se opresc la uşa unei biblioteci comunale dezafectate. Pe Andrei Gerea, ministrul Economiei, nici măcar nu mi-l imaginam să fie în stare să emită o opinie în materie de istorie, nicidecum să-i treacă prin minte să iniţieze o astfel de lege.

În privinţa lui Klaus Iohannis, ce să mai spunem? Atunci cînd a fost vorba despre patrimoniul organizaţiei fasciste Deutsche Volksgruppe, Iohannis a declarat Forumul Democratic German, ca fiind succesorul acestuia, astfel încît tot patrimoniul organizaţiei declarate ca fiind nazistă să treacă la Forumul Democratic German, pe care-l conducea chiar Iohannis, organizaţie în numele căreia a cîştigat toate mandatele de primar al Sibiului. Adăugăm faptul că nimic din patrimoniul legionarilor nu a trecut în patrimoniul vreunei organizaţii născute după Revoluţie, deşi Mişcarea legionară nu a fost inclusă între organizaţiile naziste la Nürnberg, aşa cum a fost Deutsche Volksgruppe!

Înainte de a sublinia cîteva lucruri periculoase, chiar ilegale din această lege, care încalcă şi Constituţia României şi Carta Drepturilor Omului, precum şi legislaţia Uniunii Europene, este nevoie să fac precizarea că nu am absolut nimic în comun cu vreo organizaţie de tip fascist, nu mi-a trecut prin cap să neg vreodată holocaustul, pe care-l consider cea mai mare crimă din existenţa omenirii, şi nu am făcut vreodată propagandă pentru vreuna din chestiunile la care face referire Legea 2017/2015.

Toate aceste precizări sînt necesare pentru că am observat în spaţiul public tendinţa extrem de periculoasă de a eticheta pe cineva că este antisemit, fascist, legionar, rasist sau xenofob numai pentru faptul că opiniile sale contrazic opiniile altora, iar acest lucru nu este deloc în regulă.

„Legea antilegionari” nu conţine nici măcar o dată cuvîntul „comunism”

Primul lucrul care a trezit reacţii împotriva acestei legi a fost faptul că ea nu condamnă comunismul, alături de celelalte doctrine incriminate: fascism şi legionarism. Comunismul a căzut în România în urma unei Revoluţii sîngeroase, şeful statului comunist fiind condamnat la moarte şi executat sub acuzaţie de „genocid”, iar aceste fapt este menţionat explicit în actuala lege! Să înţelegem din această observaţie că autorii acestei legi consideră legitim comunismul, din moment ce acest cuvînt nu figurează niciodată în Legea 217/2015, iar sentinţele date în timpul comunismului reprezintă baza juridică a sancţiunilor propuse?

Andrei Pleşu a sintetizat foarte corect această lipsă a legii: „Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului”. Pleşu a taxat şi formularea lui Andrei Muraru, alt consilier al preşedintelui Iohannis, pe care a numit-o cu blîndeţe „un comentariu neinspirat”, în care acesta spunea: „Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” Reacţia lui Andrei Pleşu merită, de asemenea, adusă în prim-plan: „Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?”. Şi, într-adevăr, aceasta este marea problemă a acestei legi, că permite presupuneri de genul formulate de Andrei Muraru (care a fost -culmea! – director al Institutului de cercetare a crimelor comunismului), ceea ce, ca principiu, anulează din start orice lege! Şi un copil de grădiniţă ştie că un principiu de drept spune clar: ceea ce legea nu interzice, este permis, deci exprimările de genul celei formulate de Muraru nu pot duce decît la demisia sa urgentă pentru că tocmai acest personaj trebuia să-i atragă atenţia Preşedintelui că nu e bine să promulge această lege aberantă.

Dar, adevăratul motiv pentru care această lege nu conţine cuvîntul comunism este acela că reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”, care a contribuit decisiv la redactarea acestei legi, este Alexandru Florian, fiul unuia dintre cei mai odioşi propagandişti ai comunismului, Radu Florian! Şi, ca atîţia alţi fii de nomenclaturişti, ar face orice pentru ca nimeni să nu aducă vorba despre originile educaţiei sale comuniste.

Răutatea cu care acest Alexandru Florian vorbeşte despre Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea te face să crezi că dumnealui urăşte din rărunchi cultura românească şi este total complice tăcerea intelectualilor care, cu excepţia lui Andrei Pleşu, acum tac de parcă ar sta cineva cu pistolul la tîmpla lor!

Alexandru Florian vrea execuţia publică a marilor intelectuali, dar îşi apără tatăl stalinist

Cine crede însă că directorul Institutului „Elie Wiesel” Alexandru Florian este exponentul unei moralităţi totale se înşală, căci, în timp ce pune la zid tot grupul de mari intelectuali români din perioada interbelică, atunci cînd vine vorba de tatăl său, stalinistul Radu Florian, îl apără în faţa celor care l-au criticat!

În nr. 226 din iunie 2014 al revistei „Observator cultural”, Alexandru Florian a scris un articol imens, în care, practic, încearcă lamentabil să-l prezinte pe tatăl său, propagandistul stalinist Radu Florian, ca pe un mare disident anticomunist! În acelaşi timp, îi pune la punct pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu sau Mircea Mihăieş care „îl denigrau numai pentru că a fost şi a rămas de stînga”! Acest intransigent „călău” al lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea mărturiseşte în articol că aştepta de la opinia publică să-i ia apărarea tatălui său, deşi acum se revoltă cînd cineva ia apărarea marilor intelectuali români din perioada interbelică: „Mărturisesc că, de cîte ori aflam de vreuna dintre manifestările detractorilor săi, speram ca, în numele solidarităţii de breaslă, al sincerităţii sau corectitudinii, se va gasi un fost student sau coleg care să dea o replică normală. Nu a fost să fie”. Deci, cînd e vorba de tatăl lui, criticii sînt detractori şi ar vrea o solidaritate de breaslă cu stalinistul, dar cînd e vorba de cei mai mari intelectuali ai României, aceştia trebuie puşi la zid, iar cei care sînt solidari cu ei trebuie băgaţi la puşcărie!

Dar să trecem în revistă o parte din „monitorizarea” făcută chiar de către Alexandru Florian în articolul citat:

„Invitat la Serata muzicală a lui Iosif Sava, Gabriel Liiceanu, nemulţumit de faptul că sub îndrumarea lui Radu Florian se editase „Ideea care ucide”, o antologie de articole legionaroide din presa interbelică semnate Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea s.a., punea sentinţa: „La Facultatea de filozofie, prin anii ‘60, era un profesor de socialism ştiinţific, Radu Florian, care acum conduce un institut de politologie… [care] scoate o revistă sau o colecţie [!] care se numeşte „Idei care ucid”… Cine face asta? Radu Florian era cel care ne învaţa pe noi despre «etapa violentă» şi «etapa paşnică» a luptei de clasă. Prin minţile noastre de copii de 18-19 ani el făcea să treacă «idei care ucid» şi care efectiv ucideau. E chemat un asemenea om să publice textele care au ucis de partea cealaltă? Nu cred”.

„Într-o emisiune TV, la începutul anului 1997, Vladimir Tismăneanu se arată şi el sincer îngrijorat de faptul că statul cheltuieşte bani de la buget pentru a ţine în funcţie, la un institut academic, un director ce editează o revistă deschisă valorilor stîngii democrate. El propunea mesianic, probabil în numele libertăţii de exprimare, ca astfel de oameni să facă institute private pentru a-şi mediatiza ideile sau concepţiile”.

„În noiembrie 2003, „România literară” publică un articol semnat Mircea Mihăieş, în care autorul spune, de o manieră categorică, fără să mă cunoască, că sînt „fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolşevic.

„La sfîrşitul discuţiilor [de la CNSAS], Mircea Dinescu declara presei: „el [Radu Florian] considera că a făcut doar lucruri bune, că s-a ocupat mai mult de Învăţămînt şi Sănătate şi, în opinia lui, Securitatea nu a făcut ceva rău după 1965.

Alexandru Florian face referire în acel articol la dosarul de urmărire al tatălui său de către Securitate şi face o sinteză corectă, însă concluzia pe care o trage este halucinantă: „A fost considerat un potenţial analist politic ce ar putea furniza informaţii dincolo de Cortina de fier. A trecut rînd pe rînd drept evreu complotist, marxist liberal şi tendenţios, gata de un complot antiromânesc pus la cale cu sprijinul Occidentului. Şi asta numai pentru că a vrut să gîndească singur”!

Adăugăm aici o caracterizare a lui Radu Florian, făcută de Vladimir Tismăneanu pe site-ul contriburors.ro, care, fiind şi el evreu, nu poate fi bănuit de vreo nuanţă de antisemitism: „Ion Ianoşi găseşte alibiuri pentru un Radu Florian, ideolog al PCR specializat în discursul de tip “eurocomunist”. Ce materie predă Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cîte ştiu (şi ştiu bine), era vorba de socialism ştiinţific. Că nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevărat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolşevismului, nu trebuia să cînte osanale conjuncturale. El era un zelot pe lungă durată, cum s-a văzut şi după 1989”.

Cîtă ipocrizie! Cînd e vorba de tatăl lui, Alexandru Florian scrie că instituţiile statului comunist au greşit, dar cînd e vorba de sentinţele judecătoreşti ale aceloraşi instituţii de stat faţă de marii intelectuali, acestea sînt bune şi, conform legii pe care Florian a promovat-o alături de cei trei senatori inconştienţi, ele trebuie să fie baza interzicerilor, a scoaterii din manuale, din planul de edituri şi chiar din viaţa publică! Pe deasupra, în baza aceloraşi sentinţe date de justiţia stalinistă, oricine scrie pozitiv despre Noica, Cioran, Eliade, Vulcănescu trebuie băgat la puşcărie!

Şi acestui personaj lamentabil ni se impune prin Legea 215/2015 să-i ascultăm peroraţiile ca şi cum în gura lui ar sta toată înţelepciunea lumii? Alexandru Florian, în acelaşi articol, îl cita pe tatăl lui care, la rîndul său, îl cita pe Hegel: „Ceea ce în genere pune în mişcare lumea este contradicţia“! Şi atunci, de ce nu manifestă aceeaşi înţelegere şi faţă de marii intelectuali români pe care-i vrea scoşi din spaţiul public, aşa cum face cu stalinistul său tată? Sau contradicţia hegeliană este bună numai pentru a-i spăla păcatele tatălui său?

Legea Antonescu-Iohannis îngrădeşte libertatea exprimării libere a opiniilor

Să vedem însă care sînt, pe fond, aberaţiile acestei legi. Două articole duc la îngrădirea libertăţii de expresie, încălcînd unul dintre drepturile fundamentale garantate atît de Constituţia României, cît şi de toate documentele europene ce rezidă din Carta Drepturilor Omului: LIBERTATEA CONŞTIINŢEI. Iată textul art. 29 din Constituţia noastră:

Aliniatul 1 al art. 29 al Constituţiei nu lasă loc de interpretări: „libertatea gîndirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ”, iar al. 2 al aceluiaşi articol GARANTEAZĂ această libertate a conştiinţei. Mai mult chiar, la al. 1 se precizează că NIMENI NU POATE FI CONSTRÎNS SĂ ADOPTE O OPINIE CONTRARĂ CONVINGERILOR SALE.

În ciuda acestor prevederi constituţionale foarte clare, Legea Antonescu-Iohannis interzice oricărui cetăţean să judece cu mintea lui evenimente consemnate în unele hotărîri judecătoreşti din perioada stalinistă, chiar dacă istoria a condamnat acea perioadă neagră, definită ca adevăratul genocid împotriva poporului român! Iată două dintre articolele acestei legi neconstituţionale:

Această lege, după cum se vede, este un atac la libera exprimare, căci presupune că orice referire la vreuna dintre persoanele care au fost acuzate de genocid, crime de război poate fi considerată ca infracţiune, deşi în sentinţele tribunalelor populare din perioada stalinistă întîlnim nenumărate cazuri de condamnări care ulterior s-au dovedit a fi false, cum este aceea a lui Nechifor Crainic! În sentinţă se invoca infracţiunea de „crimă de război”, sentinţa fiind ulterior anulată.

De asemenea, legea interzice promovarea ideilor „fasciste, legionare sau xenofobe”, însă nu ne spune care sînt aceste idei şi ce organism stabileşte dacă o anumită idee se încadrează în tiparele textului de lege! În acest fel se deschide uşa către posibile abuzuri, căci oricine poate să facă la fel ca în perioada stalinistă, acuzîndu-şi vecinii sau cunoştinţele că ar avea simpatii fasciste sau legionare doar pentru, că, de exemplu, ar spune că vrea o Românie care să strălucească ca soarele de pe cer sau, pur şi simplu, fără să dea vreun exemplu!

Sigur că numai un dezaxat mintal ar fi de acord cu promovarea unor ideologii fasciste, criminale, însă faptele la care s-ar deda un asemenea personaj îşi găsesc sancţiunile în Codul penal! De ce mai era nevoie de încă o lege, destul de ambiguă, care să facă referire la astfel de chestiuni, mai ales că acest act normativ lasă locul unor interpretări abuzive?

Totul pare a se lămuri în art. 6, al. a al acestei legi, articol reprodus mai sus, în care se spune că „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident” a holocaustului ori a efectelor acestuia poate duce la condamnarea cuiva pînă la 3 ani de închisoare! Din punct de vedere juridic, un asemenea articol este inaplicabil, căci, potrivit Constituţiei şi Cartei Universale a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi acuzat pentru opiniile sale, ci pentru faptele săvîrşite! Ca să nu mai spunem că acea sintagmă „minimalizarea în mod evident” este atît de evazivă, încît orice opinie poate fi încadrată în acest „concept” arbitrar! Ce poate să însemne „minimalizare” şi, mai ales „în mod evident”, dacă nu după „bunul-plac” al cuiva?

Între toate articolele Legii 217/2015 este unul care reprezintă un adevărat pericol la adresa democraţiei! Este vorba despre art. 2, al. a, în care se defineşte „organizaţia cu caracter fascist”, legiuitorul scriind că din această categorie ar face parte „orice grup format din trei sau mai multe persoane”! Iar acestea sînt condamnate nu numai pentru că ar promova ideile fasciste, ci şi pentru „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”!

Se vede cu ochiul liber că sub incidenţa acestui articol se încadrează perfect şi Revoluţia din decembrie 1989, precum şi orice miting, grevă sau protest! Lipsa de rigoare a acestor formulări nu face altceva decît să permită abuzul. Iată conţinutul acestui articol:

Dar consecinţa cea mai gravă a acestei legi este faptul că, potrivit art. 2, al. c, ea legitimează sentinţele judecătoreşti din perioada stalinistă, pe care în aceşti 25 de ani excepţionalul serial „Memorialul durerii” le-a prezentat ca fiind abuzive, ducînd la distrugerea intelectualităţii româneşti, generînd consecinţe ireparabile asupra identităţii noastre naţionale! Trebuie remarcat că, în timp ce se dau aceste sentinţe judecătoreşti, Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, iniţiatorul acestei legi, preda, încă din 1949, socialismul ştiinţific, făcînd acest lucru fără întrerupere pînă în 1989! Iată cum sună şi acest articol 2, al. c din lege:

Deci, „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărîre recunoscută în România potrivit legii” pentru crime de război sau genocid este considerată de această lege VINOVATĂ! În multe dintre sentinţele din anii ’50, acuzaţiile erau de crimă de război sau uneltire contra statului, ori, după cum am văzut în art. 2 lit. a, şi schimbarea ordinii constituţionale este considerată acţiune de tip fascist! În lipsa unor definiţii clare a termenilor, care să nu lase loc interpretărilor excesive, Corneliu Coposu şi toţi deţinuţii politici pot fi încadraţi între persoanele vizate de lege şi, deci, excluse din orice discuţie publică! Ştie, însă, legiuitorul acestei legi pentru ce a fost condamnat tot lotul Noica? Ce are atît de periculos între coperţile ei cartea „Povestiri despre om” a lui Noica, eseu care este, de fapt, o carte despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, şi care a fost proba condamnării întregului lot Noica, astfel încît acei intelectuali să fie puşi la zid şi după căderea comunismului?

Tipul de gîndire promovat de Alexandru Florian poate genera antisemitism

Oricine poate constata că în România nu există nici cel mai mic pericol pentru constituirea unor reale organizaţii de tip fascist sau ca doctrina hitleristă să cîştige teren. Cu toate acestea, o lege de felul acesteia promovată de Alexandru Florian, în cîrdăşie cu Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, poate să provoace naşterea unui antisemitism ce ar putea deveni necontrolabil.

Este acelaşi efect ca într-o ceartă dintre doi prieteni, în care este de ajuns ca unul să-l înjure pe celălalt de mamă pentru a se ajunge la crimă! A-i pune astăzi la zid pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu poate fi mai mult decît o înjurătură de mamă, iar reacţia oricărui om întreg la minte este să se întrebe ce se ascunde, de fapt, în spatele unei asemenea campanii total neproductive? Mai ales cînd îl auzi pe un Alexandru Florian care spune că orice carte a acestor mari scriitori şi filosofi români poate să fie editată doar cu o etichetă pe care să scrie „scriitori fascişti”!

Înainte de orice discuţie, ar trebui să ne întrebăm dacă o asemenea lege există în Germania, Franţa sau SUA şi vom constata că acolo nici nu s-ar putea deschide o asemenea dezbatere, darămite să se legifereze un asemenea document absurd, căci oamenii sănătoşi la cap nu au nevoie de o lege pentru a condamna holocaustul, crimele petrecute în lagărele naziste la adresa atîtor sute de mii de evrei fiind puse la zid în orice ţară civilizată.

Dar această lege nu are nimic de-a face cu holocaustul, chiar dacă acesta este subiectul ei aparent, ci doar o formă prin care holocaustul să devină pretext pentru parvenirea unor cetăţeni evrei neputincioşi să iasă la suprafaţă prin alte calităţi! Poate părea dură formularea noastră, însă, văzînd zelul cu care unii îşi construiesc „opera” pe seama victimelor holocaustului, nu putem să nu constatăm că tema aceasta dureroasă este exploatată de nişte impostori şi transformată într-o afacere personală profitabilă! Altfel, ce legătură are acest Alexandru Florian cu holocaustul sau genocidul, cînd chiar tatăl său a susţinut ideologic genocidul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu, cel condamnat de o instanţă română pentru acest fapt?

În lumea civilizată se discută şi se cercetează atent holocaustul, uneori contestînd mărturiile unor victime ale acestui flagel criminal. Însuşi Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, este în centrul unor cercetări de acest fel, fiindu-i contestată chiar prezenţa în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald! Acest subiect de cercetare nu ne-a interesat niciodată, considerînd că însuşi domnul Elie Wiesel este în măsură să lămurească toate semnele de întrebare puse asupra domniei sale, din moment ce beneficiază de susţinerea preşedintelui american Barack Obama sau al cancelarei germane Angela Merkel, iar notorietatea sa uriaşă îi permite să-şi facă cunoscute opiniile în orice publicaţie de pe planetă.

Totuşi, în faţa unei legi atît de periculoase, ne întrebăm cum a fost posibilă aprobarea ei în Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Iohannis, din moment ce ea poate duce la trimiterea unor oameni în puşcărie doar pentru că Alexandru Florian ar spune că sînt simpatizanţi ai legionarilor?

Holocaustul, ca orice alt eveniment din istorie, este un subiect de cercetare şi, ca orice altă cercetare, poate să nască diverse controverse. Legea 217/2015, practic, interzice astfel de cercetări dacă ele nu consacră ce vrea Alexandru Florian! Şi atunci îl întrebăm: cum se caracterizează opinia evreului Samuel Jakubowits, supravieţuitor din lagărul de la Buchenwald, care crede că acel Lázár Wiesel, născut la 4 octombrie 1928, cu care a împărţit camera în lagăr, nu este acelaşi cu Elie Wiesel, despre care ştim că este născut în 20 octombrie 1928? Iată fotografia care a născut numeroase controverse în presa occidentală, în care cei doi apar la doar cîţiva metri distanţă în spaţiul acela inuman din lagărul de la Buchenwald:

Şi iată şi documentul din care aflăm că şi Samuel Jakubowits era tot din Maramureş şi avea nr. matricol A 5763:

Acest Samuel Jakubowits s-a întîlnit în urmă cu cîţiva ani cu Elie Wiesel chiar în lagărul Buchenwald şi spune că Elie Wiesel nu este acelaşi cu acel Lázár Wiesel alături de care apare în fotografie!

Samuel Jakubowits mai vorbeşte şi despre faptul că în fotografiile de acum (v. supra) ale lui Elie Wiesel pe mîna lui nu apare tatuajul specific deţinuţilor din lagărele de concentrare! De altfel, după dezvăluirile lui Jakubowits, în presa internaţională au apărut multe articole în care s-a pus întrebarea: „Where is the tattoo, mr. Wiesel?”. Iată una dintre fotografiile prezentate ca exemplificare într-un articol apărut acum cîţiva ani:

Nu am deschis acest subiect pentru a-l lămuri, ci pentru a demonstra că nimic specific cercetării nu este considerat în lume ca fiind interzis, nici măcar un astfel de subiect extrem de delicat care vizează una dintre cele mai cunoscute persoane despre care s-a spus că este supravieţuitor al holocaustului! În mod cert, Elie Wiesel are explicaţii faţă de astfel de aserţiuni şi numai o cercetare corectă, ştiinţifică poate lămuri semnele de întrebare puse de unii contestatari. Nu are rost să mai reproducem aici opinile unor evrei despre Elie Wiesel, care-l consideră – cu scuzele de rigoare – un „impostor”, care ar fi transformat holocaustul într-o afacere personală! Însă aceste opinii există şi nimeni, în Franţa, Germania sau SUA, nu a fost băgat în puşcărie pentru că le-a publicat în vreo revistă.

Nu în România au apărut astfel de articole şi nu la noi s-a încumetat cineva să facă astfel de anchete, ci în ţări unde libertatea de expresie este garantată şi respectată. De aceea, repetăm întrebarea: a îndrăznit cineva să propună o astfel de lege în acele ţări? Ori, la noi, simpla părere că Noica este cel mai mare filosof român, alături de Blaga, te poate băga în puşcărie! Vă daţi seama ce ni s-ar întîmpla nouă dacă, bazîndu-ne pe mărturia lui Jakubowits, am nega faptul că Elie Wiesel a fost deţinutul din fotografia făcută în lagărul de la Buchenwald?

Avînd în faţă toate aceste argumente, ar fi cazul ca, la iniţiativa cuiva, Curtea Constituţională să fie sesizată pentru ca această lege neconstituţională să fie abrogată căci aduce atingere gravă libertăţilor de expresie garantate de Constituţie! Altfel, nimeni să nu se mai mire dacă, abia odată cu aplicarea ei, se va naşte un val antisemit pe care acum nu-l poate sesiza nimeni în spaţiul public de la noi. Căci n-o să fie românii atît de tîmpiţi, încît să arunce în foc cărţile lui Eliade, Noica sau Cioran şi o să citească maculatura lui Alexandru Florian sau a bolşevicului său tată, Radu Florian, profesor de socialism între 1949-1989!

P.S. Numai cuvinte de laudă pentru fosta noastră colegă Oana Stănciulescu (de la „Evenimentul zilei” din perioadele sale bune) pentru atitudinea din dialogul de acum cîteva zile cu Alexandru Florian de la Realitatea TV.

Ion Spânu Publicat Miercuri, 12 august 2015″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Cea mai buna solutie, dupa parerea mea, este ca o astfel de lege sa fie retrasa. Caracterul fals al fundamentarii acestei legi se vede de la o posta! Sa comparam tara noastra cu Ungaria, unde putem vorbi de ascensiunea rapida a unui partid de extrema dreapta, fascista: Jobbik. Nu mai vorbesc de faptul ca si partidul D-lui. Viktor Orban mi se pare aproape de extrema dreapta maghiara… In Romania nu vezi asa ceva. Si apoi cati il citesc pe Mircea Eliade, Cioran…? Si pentru ce a fost nevoie de aceasta lege, care sa genereze toata nebunia asta, care lucreaza in favoarea extremismului si antisemitismului? Iar daca bustul Maresalului, din curtea bisericii ctitorite de el insusi, ar fi fost tot acolo, credeti ca lucrul asta ar fi condus la o crestere a extremismului in Romania? Eu nu cred. Eu as dori sa le spun celor de la „Elie Wiesel” urmatorul lucru: sa nu cumva sa trebuiasca sa facem o statuie de 30 de metri Maresalului, ca sa putem potoli spiritele!! Si asta numai datorita acestei legi!! De aceea retragerea legii trebuie facuta imediat!! In Romania trebuie sa se respecte libertatea, n-au sens astfel de legi! Treaba fiecaruia ce face, ce crede, cum crede, ce idei are, ce citeste etc!! Aceasta este calea sigura pentru a se evita extremismul.

August 14, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 26 comentarii

Suferinta morala

Am citit un articol foarte interesant in Convorbiri Literare:

Bogdan MANDACHE – Nihilismul și timpurile sale

Se arata ca:

„Nihilismul este specific modernităţii sau este o constantă a tuturor epocilor şi a perioadelor de răscruce? Decadenţa, individualismul, dezvrăjirea lumii, instrumentalizarea raţiunii, dispariţia idealurilor, prăbuşirea vechilor valori sînt doar ale epocii recente sau aparţin umanităţii dintotdeauna şi diferă doar intensitatea cu care se manifestă? Sînt doar două din întrebările cărora caută să le răspundă o carte semnată de Franco Volpi, recent tradusă în limba română: Nihilismul, Iaşi, Editura Institutul European, traducere de Teodora Pavel, 2014, 332 p. În forma sa teoretizată, nihilismul este un curent filosofic, şi nu numai, care cronologic aparţine modernităţii, dar consideraţii filosofice sau teologice despre nimic sau nonexistenţă întîlnim încă din antichitate. Sofistul-retor Gorgias a rămas celebru pentru discursurile şi scrierile sale strălucite, vădind o înclinaţie spre paradox, spre combaterea dogmei şi a rigidităţii rutinei; printre scrierile sale deseori este citat şi astăzi tratatul său Despre nonexistenţă în care susţine că nimic nu există, că dacă ar exista nu ar putea fi reprezentat, iar dacă acel ceva ar fi reprezentat nu ar putea fi comunicat nici explicat altora; urmează un joc al alternanţelor argumentelor despre existent şi nonexistent pe care o putea pune în operă doar un strălucit sofist cum era Gorgias. Franco Volpi invocă în preambulul cărţii sale şi cîţiva filosofi şi teologi care, paradoxal, au găsit punct de susţinere al argumentaţiei lor în nimic: Fridugisus din Tours, Ioan Scotus Eriugena, Ioan al Crucii, Meister Eckhart, Angelus Silesius, Charles de Bouvelles sau Leibniz.  Cum însă nu istoria problemei filosofice a nimicului este miza cercetării profesorului Franco Volpi, acesta aprofundează în cartea sa nihilismul în sens restrîns, adică acel curent filosofic afirmat în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Deşi termenul nihilism este cunoscut de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cel care a susţinut că a creat termenul „nihilist” este scriitorul rus Turgheniev, care îl foloseşte în romanul Părinţi şi copii pentru a defini modul de a gîndi al lui Bazarov, un „negator” al valorilor şi ordinii sociale existente; dacă atribuirea paternităţii este exagerată, trebuie recunoscut că scriitorul rus a popularizat în epocă termenul de nihilist. La mijlocul secolului al XIX-lea termenul de nihlism era folosit în culturile germană şi franceză; el fusese folosit izolat şi în teologia medievală, dar acolo nu era vorba despre o conceptualizare a termenului. Aceasta s-a produs, în opinia lui Franco Volpi, o data cu Pascal care dă măsura transformării pe care cosmologia a adus-o în raport cu poziţia metafizică a omului în univers: „ Totul e o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri. Închipuirea noastră se pierde la acest gînd. (…) Să ne cunoaştem deci puterile; sîntem ceva şi nu sîntem nimic. Deşi sîntem ceva, nu vedem bine primele principii care se nasc din nimic; şi fiindcă nu sîntem nimic nu putem vedea nemărginirea”. Pe marginea acestei tulburătoare priviri asupra omului şi a lumii, Franco Volpi notează că în universul cosmologiei moderne, omul „nu mai poate locui şi nu se mai poate simţi acasă, aşa cum se simţea în cosmosul antic şi medieval. Universul este perceput ca fiind străin destinului său individual. În faţa tăcerii eterne a stelelor şi a spaţiilor infinite care îi rămîn indiferente, omul este singur cu el însuşi. Şi fără patrie”.

Şcoala idealistă foloseşte frecvent termenul de nihilism, după cum acelaşi termen este utilizat pentru critica tezelor idealismului, aşa cum o face Jacobi într-o scrisoare adresată lui Fichte; una dintre descrierile expresive ale experienţei asupra Nimicului îi aparţine lui Jean Paul: „Nu există nici Dumnezeu, nici timp. Eternitatea nu face decît să se macine pe sine şi să roadă haosul. Curcubeul irizat al fiinţelor se arcuieşte fără soare deasupra abisului şi se dizolvă picătură cu picătură – asistăm la îngroparea mută a naturii sinucigaşe şi sîntem îngropaţi în acelaşi timp cu ea. Cine-şi mai ridică privirea către ochiul divin al Naturii? Ea vă fixează cu nemărginita ei orbită şi neagră”. Dinspre romantism şi idealism, nihilismul capătă un sens social şi politic descriind starea unei societăţi care trebuie depăşită, cazul cel mai grăitor fiind cel al gîndirii ruse de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd termenul de nihilism a ajuns să desemneze o mişcare de rebeliune socială şi ideologică, o revoltă antiromantică şi antimetafizică, dar fără o construcţie înlocuitoare: „Mişcarea nihilistă rusă a fost adesea mai curînd dogmatică şi rebelă decît critică şi sceptică (…) renega aşadar trecutul, condamna prezentul, dar fără capacitatea de a se deschide unei configurări concrete şi pozitive a viitorului”, scrie Franco Volpi.

Intrarea triumfală a nihilismului în gîndirea europeană o datorăm lui Friedrich Nietzsche, un vestitor al timpurilor nihilismelor, filosoful care scria că nihilismul este în faţa uşii, dar nu era un oaspete care cerea ospitalitate, ci figura stranie care anunţa deja prezenţa nihilismelor în casele noastre. Nihilismul, scria filosoful german pe la 1885/6, era în faţa uşii, nu se ştia „de unde venea acest cel mai neliniştitor dintre toţi oaspeţii”, dar mai cu seamă nu se ştia cît va rămîne.  Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. Discursul lui Nietzsche despre nihilism merge mînă în mînă cu cel despre decadenţă, aici întîlnindu-se cu ideile lui Paul Bourget, care analiza societatea sfîrşitului de secol XIX prin conceptele de decadenţă, pesimism, cosmopolitism, nihilism. Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

În secolul al XX-lea gîndirea lui Nietzsche a suscitat controverse şi interogaţii, unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai operei sale fiind tot un filosof german, Martin Heidegger, care avea să consacre la Universitatea din Freiburg, între anii 1936-1940, cursuri asupra gîndirii fundamentale a lui Nietzsche, într-un spirit al interogării lămuritoare, al „confruntării fructuoase”. Aceasta dovedeşte tenacitatea cu care Heidegger s-a aplecat asupra operei nietzsceene; în aceeaşi perioadă Heidegger frecventa Arhiva Nietzsche, şi pentru un timp a făcut parte din comitetul ştiinţific pentru editarea operelor lui Nietzsche. Este şi perioada în care Heidegger acordă atenţie nihilismului, negativităţii care devin categorii centrale pentru a înţelege metafizica şi istoria fiinţei înseşi. Heidegger a avut cu Nietzsche o confruntare filosofică pe două mari teme: voinţa de putere şi eterna reîntoarcere a aceluiaşi; dar despre nihilism va avea o confruntare memorabilă cu Ernst Junger, considerată de Franco Volpi „analiza contemporană cea mai pătrunzătoare a problemei nihilismului, un itinerarium mentis in nihilo pe măsura secolului XX”. Disputa este despre linia nihilismului, dacă trebuie trecută, cum îndemna Junger, sau dacă acest lucru este încă prematur, cum sugera Heidegger, cel care spunea că refuzînd apropierea nimicului rămîi „definitiv şi fără speranţă în afara filosofiei”. Junger scria în Jurnalul său că dezbaterea sa cu Heidegger a fost un „eveniment epocal”.

Cartea lui Franco Volpi, amplu documentată, este o solidă mărturie „că nihilismul reprezintă ceva mai mult decît un simplu curent al gîndirii contemporane sau o sumbră aventură a avangardelor sale intelectuale”. Nihilismul este expresia unei stări a conştiinţei europene a ultimelor două secole, un indice al prăbuşirii unor viziuni, valori şi orientări tradiţionale, a unor iluzii, un semn al unei crize morale, sociale, intelectuale şi al uniformizării lumii, al pierderii unor repere, al lipsei răspunsurilor la căutările neîncetate într-un spaţiu care şi-a pierdut centrul, iar marginile sînt tot mai vagi şi îndepărtate. Din prag ne priveşte enigmaticul oaspete a cărui prezenţă ne-a vestit-o Nietzsche; pe uşa larg deschisă unii au pornit spre zările neantului, alţii către orizonturile sensului…”

Dar pentru a intelege exact lucrurile va propun sa cititi: Kondratiev wave cat si Nihilism.

Daca pana-n 1780 putem vorbi de o societate omeneasca in care era predominanta agricultura, dupa aceasta epoca a urmat ceea ce se cheama Revolutia industriala (1780-1880). Omul, pana pe la 1780, era diferit de omul de astazi. Inclusiv in plan moral. Intr-o societate bazata in exclusivitate pe agricultura se dezvolta o morala specifica. Asa cum intr-o societate bazata pe industrie, unde industria ia avant, incepe sa se construiasca o alta baza etica si morala decat in precedenta. Trecerea de la o societate bazata pe agricultura la una in care industria devine predominanta provoaca in individul acelei societati o suferinta morala. Valorile vechi pe care era bazata societatea incep sa paleasca, in locul lor aparand alte valori, dar si un alt mod de viata. Evident ca societatea pe aceasta perioada de 100 de ani (1780-1880) nu era intru totul industriala. Adica nu a aparut industria maine si a inflorit poimaine, pentru ca raspoimaine sa straluceasca. Ci a fost o trecere lenta spre industrializare, lucru ce nu a decurs in acelasi mod in toata Europa. Insa vechile valori, cu care multi oameni au fost obisnuiti in vechea societatea bazata doar pe agricultura (doar agricultura e una din ocupatiile stravechi ale omului) au inceput sa paleasca in fata valorilor impuse de un nou mod de viata si de alte relatii de productie. Nu intamplator Marx si-a scris teoria in sec. XIX. Si nu e doar o simpla intamplare Revolutia de la 1848. Aceste transformari au produs suferinte morale membrilor societatii, caci trecerea de la anumite valori pe care se intemeia societatea la altele noi produc aceasta suferinta. In felul acesta a aparut in sec. XIX nihilismul modern, ca sa-i zic asa. Poate pentru prima oara omul a simtit in forul sau interior un vid existential, nimicul. Revolutia industriala s-a accentuat si atunci se punea problema definirii clare a unor noi valori societale. A definirii, cum spunea Hannah Arendt, citata de Vladimir Tismaneanu, persoanei morale si a persoanei juridice a omului. Perioada fiind marcata de instabilitate, inclusiv politica, lucrurile nu erau foarte clare. Revolutia industriala s-a accentuat, industriile incepusera sa se dezvolte cu repeziciune. De aceea spre sfarsitul sec. al XIX-lea incepu sa se arate o noua era: cea a Revolutiei Tehnologice. Problema pe care ne-o punem este daca omul, si ma refer in special la cel european, era pregatit in plan moral pentru acest lucru. Negarea vechilor valori, ca o consecinta a aparitiei altora noi, dar neputina de a accepta usor noile valori impuse de dezvoltarea tehnologica rapida, a accentuat fenomenul nihilismului, al negarii aproape totale si vidul interior in individ, de care vorbeam mai sus. „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei” – oamenii au vazut in aceasta trecere catre o societate pragmatica si capitalista o decadenta, inclusiv in plan moral si spiritual. Nu e vorba doar de prejudecati. E vorba, cred, de faptul ca omul trece cu greu de la valorile cu care el e obisnuit, la altele noi, impuse de realitatile cotidiene. Aceasta este, de fapt, o suferinta morala foarte profunda care se desfasoara necontenit in om, incapabil sa gaseasca o cale, incapabil sa se adapteze macar usor. Ajuns in acest punct, ma indrept catre excelentul articol scris de Andrei Plesu in Adevarul:

O dezbatere blocată

Se arata ca:

„Preşedintele ţării a promulgat, de curînd, o lege (217/2015), care incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum şi promovarea unor simboluri, concepţii, doctrine, aparţinînd aceluiaşi spectru ideologic.

Legea a fost propusă de trei liberali şi a beneficiat, pentru redactare, de concursul Institutului ”Elie Wiesel”. În principiu, niciun om cu mintea întreagă nu poate contesta legitimitatea unui act normativ care condamnă manifestările de extremă, care amendează glorificarea unor fanatici şi care penalizează orice fel de propagandă pentru idei de natură să submineze statul de drept. Din păcate însă, la noi şi aiurea, dezbaterea publică privind cei doi demoni ai veacului trecut (cel brun şi cel roşu) este blocată. Orice ai spune ”la mijlocul terenului”, adică în teritoriul argumentelor, al faptelor, al judecăţii lucide, stîrneşte furie, obnubilare agresivă, stigmat.

Aşa se întîmplă şi cu dezbaterea stîrnită, în ambianţa autohtonă, de noua lege promulgată de Klaus Iohannis. Cei dintîi au reacţionat, cu parapon, cu obidă, cu vehemenţă ameninţătoare, simpatizanţii dreptei radicale, asumat (neo)legionari, (încă) admiratori ai Căpitanului. Ciudat este însă că şi nostalgicii (cripto)comunişti s-au simţit la fel de vizaţi (şi ofensaţi) de o lege în corpul căreia cuvîntul ”comunism” lipseşte cu desăvîrşire. De vină este, cred, un comentariu neinspirat al dlui Andrei Muraru, consilier prezidenţial, care s-a grăbit să evidenţieze, cu toată greutatea funcţiei sale, caracterul anti-ceauşist al legii (”deşi nu s-a observat acest lucru”). Cum era să se observe? Unde îşi are locul, în text, figura preşedintelui judecat în decembrie 1989? ”Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” (Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?).

Pe scurt: dinspre dreapta, legea în discuţie e ”anti-legionară”, iar dinspre stînga e anti-comunistă! E interesant că şi unii şi ceilalţi o socotesc ne-patriotică…Am văzut un politician hiper-volubil, care apare (aproape simultan!) şi la România TV şi la B1 TV, deplîngînd, revoluţionar, orbirea legiuitorilor faţă de ”realizările” lui Ceauşescu şi faţă de cei 67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat.Dincolo de abuzive (dar inevitabile) forme de partizanat (vitejesc sau lăcrămos), trebuie să spun că, din punctul meu de vedere, sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”.

Sunt întru totul de acord că fascismul, sub toate chipurile sale, a fost una din marile catastrofe ale secolului 20. N-am nici o simpatie pentru Mişcarea Legionară. Am mai spus-o: mi se pare scadentă exact la nivelul principiilor sale: e neromânească şi neortodoxă, printr-o supra-evaluare (mai curînd musulmană) a morţii (”Legionarul iubeşte moartea…”) şi printr-o primejdioasă inaptitudine de a doza, în plan lumesc, patosul absolutului. Într-o religie a Întrupării, Legiunea a adus duhul destrupării eroice, într-o religie a iubirii, a adus duhul pedepsei necruţătoare. ”Elanul” antisemit al Mişcării e, desigur, o evidenţă. Dar nici Nicolae Iorga, nici I.G.Duca, nici Virgil Madgearu, nici Armand Călinescu nu erau evrei. Şi nici ”comilitonul” Mihai Stelescu.

”Cum erau, Părinte, legionarii?” – mi-am permis să-l întreb, odată, pe extraordinarul Arsenie Papacioc (il en savait quelque chose!). ”Erau formidabili!” – mi-a răspunsul dînsul. ”Dar aveau o problemă: omorau oameni!”

Pe de altă parte, mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar. Şi, mai ales, nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut. Nu vreau să fiu suspect nici dacă citesc Sartre, nici dacă citesc Ezra Pound, Céline, sau Heidegger, nici dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu. Nu am nevoie să ader la biografia lor, la opţiunile discutabile ale vieţii lor publice, pentru a mă lăsa sedus de prestaţia lor intelectuală şi, da, pentru a-i omagia fără rezerve şi în orice fel, pentru rolul pe care l-au dobîndit, pe merit, în cultura ţării şi a veacului.

În fine, discuţia e lungă şi complicată. Parcă aud dojana unora (cum că sunt, de fapt, un apologet al Legiunii) şi a altora (cum că sunt un bolşevic nepatriot, dacă nu cumva vreo liftă subversivă). Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului. De altfel, cele două au colaborat, cum ştim, mai mult decît se crede. Reamintesc cazul celebrei Margarete Buber Neumann, soţie a unui comunist neamţ, refugiată în 1937, împreună cu soţul ei, în ”protectoarea” şi luminata URSS, dar arestată apoi de Stalin şi livrată Gestapo-ului în 1940, pe baza acordului sovieto-german… Condamnăm rasismul? Ia auziţi: ”Clasele şi rasele (subl. mea, A.P.) care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte!”. A spus-o Karl Marx, cel care îl numea, în băşcălie, pe eminentul social-democrat german Lassalle, ”Baronul Iţic”. Să adăugăm că, pentru acelaşi Marx, popoarele slave sunt nişte ”gunoaie etnice”. Iată şi înţelepciunea lui Engels: ”Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pămîntului popoarele reacţionare. Iar aceasta va însemna un progres!”

Una peste alta, e mai uşor să scrii legi, decît să le aplici. Dar chiar şi cînd le scrii, e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat. Şi să-ţi aminteşti că ne-a priit la fel de puţin răul fascist, de care am scăpat acum 70 de ani ca şi cel comunist, de care ne-am eliberat, cu vărsare de sînge, abia acum 25…

Sunt de acord cu ceea ce a scris Andrei Plesu. Dar eu stau si ma intreb daca  la noi sunt intelese fenomenele. Fenomenul acesta numit nihilism, de care vorbeam mai sus, s-a desfasurat pe cale naturala. Iar aceasta „decadenta” trebuia cumva indreptata. Suferinta morala a omului atinge apogeul spre sfarsitul sec. al XIX-lea. Sinteza acesteia o vom vedea in prima jumatate a sec. XX. Spre exemplu esecul politic, economic si social al mariilor imperii, cum au fost Imperiul Austro-Ungar si cel Tarist, lucru ce a condus la Primul Razboi Mondial. Si pe acest fond politic instabil, aparitia ideologiilor totalitare: fascismul si nazismul pe de o parte, comunismul pe de alta parte. Acestea au fost consecinte ale trecerii de la Revolutia Industriala la Revolutia Tehnica. Aceasta trecere a bulversat umanitatea, inca obisnuita cu o societate mai mult agrara, cu valorile acestui tip de societate. Fascismul si nazismul au fost rapid anihilate. Comunismul s-a intins in toata Europa de Est pana in 1989 si inca mai exista in lume. Aceasta bulversare a insemnat milioane de morti. In razboaie, in lagere de concentrare sau in Gulagul comunist. Este de remarcat aici o consecinta importanta, manifestata dupa razboi: lumea bipolara, razboiul rece.

Aici mai trebuie sa spunem, apropo si de un comentariu recent de pe blog, ca mai cu seama ideologia comunista a facut victime. Ideologia comunista era una exterminatorie, iar persoanele care au imbratisat aceasta ideologie au pus-o in aplicare. Nihilismul, de care vorbeam mai sus, nihilismul acelor vremuri, deci unul cu determinari istorice, a condus spre asa ceva. In plan moral, comunismul este expresia unei suferinte morale si citez din primul articol:

„Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. […]

Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

Este limpede ca nihilismul a fost o criza a valorilor la trecerea de la unele valori la alte valori. De aici suferinta in plan moral. Negarea valorilor crestinismului, pe care era si este bazata Europa, a determinat crima, omorul. Spun negarea valorilor crestinismului – observati ca nu spun nimic despre Biserica (fie ea catolica sau ortodoxa!!). Iar ambele curente – fascismul si comunismul – s-au dorit a fi revolutionare. Ceea ce se traduce: impotriva lui Hristos. Asta era, de fapt, marea revolutie. Fascismul romanesc, adica legionarismul, a imbracat haina religioasa ca sa castige adepti. Intr-o societate agrara, de regula, valorile religioase predomina. Comunismul a dorit sa le indeparteze cu totul din lumea rurala dar si din societate, in general vorbind.

Nihilismul azi

Traim o forma de nihilism si astazi? Este si astazi prezent nihilismul. Eu cred ca da. Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor, de la valorile Revolutiei Tehnico-Stiintifice la valorile Revolutiei Informationale si a Telecomunicatilor este imposibil sa nu provoace o noua suferinta in plan moral individului modern. Legalizarea casatoriilor intre homosexuali in SUA sau violurile care se produc – v. aici un articol din Evenimentul Zilei – inclusiv cazuri de atacuri armate in scoli realizate de copii, cum s-au intamplat in SUA, sunt consecintele acestei suferinte morale a individului. Este o negare evidenta a unor norme morale, pana acum unanim acceptate in societate. Trebuie spus ca societatea de azi nu mai este una capitalista in sensul clasic al cuvantului pentru ca valorile acesteia sunt diferite de cele ale unei societati capitaliste, cum era bunaoara, de exemplu, la sfarsitul sec. al XIX-lea. Inclusiv criza economica, climatul international incarcat de astazi sunt tot o consecinta a acestei treceri catre o alta faza de dezvoltare in Istoria umanitatii.

Revenind la realitatile romanesti, eu cred ca legionarismul s-a inscris intr-un cerc mai vast, cel al aparitiei fascismului in Europa. Romania este, fara indoiala, o tara europeana. Legionarii, intr-adevar, aveau o problema: omorau oameni. Insa legionarismul, cu tot aspectul sau antisemit evident prin fapte, cu toate ca omorau oameni, a izvorat din necesitatea obiectiva de a gasi o cale de progres unei societati agrare, cum era societatea romaneasca. La mijlocul celei de a doua jumatati a sec. XX nu se intrezarea o cale de progres a tarii noastre. Progres din toate punctele de vedere: social, economic, cultural si chiar politic. De aceea si mari intelectuali au aderat la acest curent de extrema dreapta, dar poate si din teama. Legionarismul s-a inscris intr-un curent european, foarte la moda in acei ani. Comunismul a fost impus de tancurile sovietice. Comunismul nu era conceput, nici macar ideologic, sa fie implementat in societati agrare. El a fost un curent care a aparut in Occident si era destinat Occidentului. Insa el s-a salasluit in societatile agrare din Estul Europei, fortand trecerea acestora catre societatea industriala si, prin dezvoltarea tehnologiei, catre societatea tehnologica. A fost din acest punct de vedere un accelerator de proces, ca sa zic asa. Dar care nu a tinut cont nici de persoana morala si nici de persoana juridica. La fel au facut si fascismul, si nazismul. Cel de-al Doilea Razboi Mondial, provocat de aceste totalitarisme, a fost un soi de revolutie, daca se poate spune asa, ce a avut drept scop distrugerea societatii interbelice si pregatirea umanitatii spre Revolutia Tehnico-Stiintifica. Duritatea cu care s-a actionat, reprobabila in plan moral, a fost si o expresie a unei mari suferinte morale pe care individul a trebuit s-o suporte, datorita trecerii cu repeziciune a unor etape de dezvoltare importante. S-a dorit distrugerea vechilor valori, inclusiv prin asasinarea oamenilor in razboi, in lagare, caci oamenii sunt purtatori de valori, pentru ca sa-si poata face loc o noua societate, bazata pe alte valori, caracteristice Revolutiei Tehnico-Stiintifice.

Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor s-a produs mai lin. A insemnat sfarsitul comunismului, deoarece comunismul nu mai putea sa corespunda acestei noi etape, bazata pe informatie si telecomunicatie. In China comunismul s-a reformat, in sensul economiei de piata, ca o solutie pentru mentinerea lui. O solutie temporara. In Rusia s-a incercat o reforma prin peretroika si glasnost, dar a esuat, lasand Rusia intr-o mare problema de adaptabilitate la noile conditii. Observati ca incep sa se dezvolte curente care dau putere serviciilor secrete: controlul comunicatiilor, al internetului – tot o consecinta a trecerii, pentru ca politicul nu mai poate controla fenomenele societale. Observati si fenomenul terorist, framantarile din lumea musulmana. Putem sa punem la capitolul consecinte si razboiul din fosta Iugoslavie, razboiul din Irak, conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic au inceput sa se desfasoare – cine si-ar fi imaginat asta in urma cu 50 de ani? Observati ca multi oameni au probleme de adaptabilitate si spune si Andrei Plesu: „67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat”, cred ca nu putini considera bun comunismul, rai oamenii care au condus s.a. de genul acesta.

Fenomenul e in plina desfasurare.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

August 4, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Despre discursul lui Basescu de ieri…

N-as vrea sa se creada ca nu sunt de acord cu o actiune a Opozitiei, precum depunerea unei motiuni de cenzura impotriva actualului Guvern. Dimpotriva, o astfel de initiativa e chiar binevenita pentru ca Opozitia de asta e Opozitie, ca sa-si faca treaba! Nu voi face aici aprecieri asupra continutului unei astfel de motiuni, despre altceva vroiam sa va povestesc… Despre speech-ul lui Basescu de la ora 18.00, de la conferinta de presa… 😦

Toata esenta acestei alocutiuni  nu era legata nici de cresterea preturilor la energie, nici de situatia din Ucraina, ci de Victor Ponta, premierul Romaniei, pe care Basescu s-a intrecut pe sine in a-l face: „plagiator”, „mincinos”, „incompetent”, „greu sa fie un partener credibil”. Cam asta se intampla destul de des dupa-amiaza la orele 18.00: intr-un mod aproape obsesiv Presedintele lanseaza atacuri la persoana, la adresa premierului, intr-un limbaj care il descalifica si care face rau Romaniei! Un asemenea limbaj poate ca merge la comentatori de presa, la oameni din presa care scriu editoriale etc, in niciun caz spus de catre Presedintele tarii! Sunt foarte multe moduri prin care poti sa afirmi ca nu esti de acord cu cineva, iar Presedintele trebuie sa-l aleaga pe cel mai elegant. Inteleg ca si Gadea a lansat un atac la persoana, la adresa lui Andrei Plesu. Este uluitor ca noi nu am iesit din aceasta logica a atacului la persoana! La noi nu se poate, din pacate, duce o dezbatere de idei, trebuie sa existe niscaiva agresiuni verbale suparatoare (daca exista din belsug, cu atat mai bine!), cu alte cuvinte jigniri in toata regula la adresa interlocutorului. Sa ne gandim ce idee poate sa-si faca despre Romania un strain care aude din gura Presedintelui ca premierul e „greu sa fie un partener credibil”. Basescu nu intelege ca printr-un astfel de limbaj submineaza Romania!! Submineaza credibilitatea Romaniei!! Sau cand spune ca Victor Ponta e „profund corupt”, fara sa aduca dovezile necesare… Acest mod de a lansa astfel de discursuri demascatoare si de a pune etichete se inscrie in tipicul unui discurs stalinist, prin care era „demascat dusmanul de clasa”, cel care „are intentii dusmanoase fata de organele de partid si fata de clasa muncitoare”! Un reflex din comunismul timpuriu, de la vechile procese staliniste, in totala discordanta cu spiritul european! Ganditi-va ce poate spune, ce poate crede un oficial din Luxembourg, de la UE, spre exemplu Viviane Reding, la auzul unor astfel de epitete lansate de Basescu la adresa prim-ministrului… Eu cred ca indepartatea, inclusiv sufleteasca, fata de tara noastra e ca si facuta, si asta numai din cauza faptului ca Basescu nu stie, nu poate, are infirmitatea asta, sa se exprime altfel, de asa maniera incat sa nu puna tara noastra intr-o pozitie proasta. Omul asta, Basescu, a abuzat intr-un mod incalificabil de increderea acordata de catre romani! Dar pentru acest om limbajul decent e un lucru cu desavarsire strain. Basescu inca nu intelege ca la Presedintie nu esti pe vas, printre marinari. Nu mai vorbesc de faptul ca nici acolo, pe vas, n-ar trebui sa existe un astfel de limbaj… Nici in presa, desigur… Cu atat mai mult nu ar trebui sa fie asa limbajul izvorat din gura Presedintelui.

Basescu nu urmareste altceva decat sa-i lege lui Ponta, acum, la sfarsit de mandat, pe ultima suta de metri, o tinichea de coada: sa-l tina minte oficialii de la Bruxelles, de la Washington drept „corupt”, „dottore”, „incompetent”, „mincinos” etc. Este o veche tactica de tip comunisto-securist, sa-l „agati” pe respectivul cu ceva „la dosar”, sa-i atarni o „tinichea de coada”.

Nu mai vorbesc de un alt lucru impardonabil: felul in care s-a exprimat la adresa prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leanca!! Sa aiba el, adica Leanca, grija care e relatia cu Federatia Rusa, nu sa vina aici sa se intalneasca cu Ponta si sa tot critice Presedintele !! Basescu uita faptul ca Republica Moldova inca nu s-a unit cu Romania… Totusi, este inadmisibil un asemenea limbaj la adresa unui oficial dintr-un alt stat, ca si cum ti-ar fi subordonat pe cale ierarhica! Si ne intrebam de ce Romania are imaginea pe care o are si slabiciunile pe care le are…?

Cer principalului partid de Opozitie, PDL, sa se indeparteze public de un astfel de limbaj promovat de Presedintele tarii, care aduce numai pagube tarii noastre!

Totusi, la Presedintie nu suntem la Antena 3!!

Martie 13, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii

Johnny Raducanu…

Gandul:

Ce a lăsat cu „limbă de moarte” Johnny Răducanu

Ascultă aici O ÎNREGISTRARE RARĂ: Andrei Pleşu cântă, alături de Johnny Răducanu, la Tescani, în aprilie 1989

Sa-l ascultam pe Johnny Raducanu:

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Septembrie 19, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Basescu. Declaratii. Opinii. Atitudini

Iata ce am citit in Romania Libera:

Băsescu: Niciun ministru nu a anunţat mărirea salariilor, nu e vorba despre bâlbâială a Guvernului

Băsescu: Aş vedea o alianţă PDL cu PNL şi UDMR şi un premier care să nu vândă onoarea pentru funcţie

Gandul:

Ponta, pentru Gândul: „Băsescu trebuie suspendat, judecat şi băgat la închisoare dacă USL obţine 50%+1 şi nu-i numeşte premierul”

Băsescu despre „premierul” Ponta: „Dacă PSD şi PNL nu fuzionează, au o mare problemă. În Constituţie se vorbeşte de partidul care obţine 51%, nu de alianţe”

EXCLUSIV. Surpriză pentru Crin: DOI MARI CREDITORI AI PNL au dat partidul în judecată 

Dar iata si un lucru care nu mi-a placut deloc: pur si simplu o amenintare a lui Basescu la adresa lui Andrei Plesu.

Băsescu, un „ultim apel” la Pleşu: N-aş vrea să spun public lucruri care să nu îi placă, despre cum l-am văzut eu ca şi consilier 

„Preşedintele Traian Băsescu susţine că face un ultim apel la decenţă la Andrei Pleşu, şeful statului adăugând că nu ar dori să spună public lucruri care să nu îi placă acestuia despre perioada în care era consilier la Cotroceni.

„Văd că domnul Pleşu a făcut o preocupare zilnică aproape legată de mine. Uite, n-aş vrea să spun public lucruri care să nu îi placă lui Pleşu despre cum l-am văzut eu ca şi consilier. Şi îl invit la decenţă. Este ultimul apel la decenţă pe care îl fac la Andrei Pleşu”, a spus şeful statului, la B1, referindu-se la declaraţiile făcute de fostul său consilier care a susţinut că şeful statului nu are respect pentru oamenii cu carte.

Întrebat şi despre faptul că Andrei Pleşu a spus despre el că avea o formă de curaj pe care nu o mai are, Băsescu a răspuns: „Curaj am, slavă Domnului! Dacă se referă la intratul în mulţime, trebuie să vă spun că nu mă feresc de mulţime. Pe de altă parte, atât timp cât ştii reacţia, că fluieră, că… ce rost are să te duci în mulţime? E ca şi cum ai provoca. În niciun caz în calitate de preşedinte nu ai dreptul să provoci oamenii. Deci este o chestiune de bun simţ”.

Şeful statului a adăugat că în continuare merge şi în restaurante, şi în magazine, dar că nu a mai avut ocazii, de la Ziua Unirii, de a se duce în locuri unde să fie adunată mulţimea.

„Nici n-a mai fost ocazia – în afară de ziua unirii de la Iaşi – să mă mai duc undeva. Nu prea mai primesc invitaţii de la primari”, a explicat el râzând.

Andrei Pleşu a declarat, într-un interviu postat pe blogary.ro, că „pragmatismul notoriu” l-a făcut pe Traian Băsescu să simtă că „dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali”, subliniind că e important de ştiut că preşedintele nu a făcut aceasta fiindcă ar iubi cultura şi pe intelectuali.”

Interviul lui Andrei Plesu de pe madame blogary il puteti viziona aici si aici.

O atitudine urata a lui Basescu fata de Plesu, pusa sub forma unei amenintari. Ceea ce arata ca Plesu are, de fapt, dreptate, pentru ca Basescu nu-l combate ci il ameninta! De remarcat ca Plesu nu a fost indecent la adresa lui Basescu. Insa Basescu, si asta e adevarat, s-a debarasat repede de intelectualii care l-au sustinut, odata instalat la Putere. O alta greseala, iar acum trece la amenintari, cand cineva ii arata greseala mare pe care a facut-o.

„”Pragmatismul notoriu al preşedintelui l-a făcut să simtă rapid că dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali. Nu uita cum a câştigat el primele alegeri. Când a câştigat împotriva lui Năstase, intelectualii sunt cei care l-au votat şi, în general, micul procent de oameni care erau, în principiu, din categoria anti-Năstase, anti-Iliescu. Ăştia, în general, erau intelectuali. Atunci a apărut normal ca el să mizeze pe ăştia, deşi nu este sigur că e convingerea lui intimă că sunt utilizabili”, a declarat Andrei Pleşu, fost consilier prezidenţial, într-un interviu postat pe blogary.ro.

El a adăugat că, în opinia sa, Adriana Săftoiu, care a fost alături de şeful statului mai mulţi ani, a jucat un rol în a-i sugera că ar fi bine să fie „anturat de câteva nume care să aibă o anumită greutate”.

„Opţiunea lui şi criteriile lui au fost pragmatice, nu intelectuale, să nu ne facem iluzii. Deci cine îşi imaginează că el a spus: Mă, mie îmi trebuie nişte băieţi fini, oameni citiţi, iar atunci îi aleg pe cutare şi pe cutare… Nu! El a spus: Mie mi-ar trebui să ies pe scenă anturat de o echipă care să sune frumos la ureche, ceea ce a şi făcut, dar e important să ştim că n-a făcut-o fiindcă iubeşte cultura şi pe intelectuali. Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la băieţii ăştia”, a mai spus Pleşu.

De asemenea, fostul consilier l-a catalogat pe şeful statului ca fiind pragmatic şi inteligent.

El a menţionat că nu a simţit, când era consilier prezidenţial, nevoie de admiraţie.

„Respectul dispare rapid, pentru că respectul pentru un intelectual este respectul implicit pentru carte şi pentru cultură şi pentru postura intelectualului. Traian Băsescu – o spun nu ca un reproş, e o tipologie, eu am avut prieteni, rude, care au avut această psihologie (…) Sunt foarte mulţi oameni pentru care a fi intelectual este o fandoseală”, a mai spus fostul consilier prezidenţial.

Andrei Pleşu a fost numit consilier prezidenţial în decembrie 2004, cînd preşedintele Traian Băsescu a preluat primul mandat de şef al statului. El a demisionat din funcţie în mai 2005.”

De remarcat ca Plesu  „l-a catalogat pe şeful statului ca fiind pragmatic şi inteligent”, nu mi se pare nimic indecent sau jignitor in asta. Si atunci pentru ce atata inversunare din partea lui Basescu? Cand putea foarte usor sa raspunda ceva de genul: „Mi-e teama ca Dl. Plesu greseste. Are o impresie gresita despre mine.” si s-ar fi rezolvat tot. Dar a veni cu o amenintare de genul : „stai ca-ti arat eu tie, sa vezi ce pot sa spun si eu despre tine!” mi se pare absolut inacceptabil si injositor pentru un sef de stat! Practic, nu pe Plesu l-a injosit, s-a injosit, prin aceasta atitudine, pe el insusi! Este absolut regretabil ca Basescu a recurs la asemenea practici de discurs. Mai ales ca e si o gafa politica. Pentru ca s-a asezat intr-un mod cu totul nejustificat in postura de „pus in corzi” datorita declaratiei lui Andrei Plesu, dandu-i intr-un fel dreptate.

Poate ca Basescu ar trebui sa citeasca acest editorial semnat de Andrei Plesu, aparut in Dilema Veche:

Proprietatea termenilor

„Trebuie să fii ori otrăvit de furie, ori insuficient intelectualmente, ca să faci analogii de tipul Băsescu-Mubarak, Băsescu-Lukaşenko, Băsescu-Ceauşescu (cu specificarea că Ceauşescu era mai bun…), sau, delir suprem – la limita kitsch-ului – Băsescu-Hitler. Cînd asemenea comparaţii ies din gura cîte unui puber întîrziat, ajuns, prin accident, în avanscena politică, înţeleg. E o probă de ignoranţă cu privire la Mubarak, Lukaşenko şi Hitler, de inexperienţă cu privire la Ceauşescu şi de obrăznicie juvenilă. Dar cînd asociaţii de acest gen vin de la oameni în toată firea, te cruceşti. Te întrebi, inevitabil, dacă sînt simple forme de prostie, sau îndîrjiri paranoice, salturi sinucigaşe în afara realităţii. „

Dupa ce ca Plesu l-a aparat de cei care-l fac peste tot dictator, acuma il ameninta pe Plesu si-l invita la decenta… Ii da un ultim apel… Ei, ce sa-i faci… e loc sa scada si mai mult in sondaje!

Am facut si eu niste comentarii pe marginea articolului scris de Dl. Plesu:

Ganduri contemporane despre termenul de dictatura

Iata un articol interesant de pe blogul lui Lilik:

Pentru Cotoi doar atât: Zât!

Acolo scrie Cotoi… Eu sunt Motanul Incaltat 🙂 . Va invit sa cititi si sa vedeti despre cine e vorba! 🙂

In final un editorial:

Preşedintele merge pe sârmă

de Rodica CIOBANU

August 3, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii