Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Apropo de decizia CSAT de a pune presa printre amenintarile nationale

…iata ce putem citi in Gandul:

France 24 condamnă decizia CSAT de a pune presa între ameninţările la adresa securităţii naţionale. Redactorul-şef Gândul prezintă în material poziţia presei de la Bucureşti

iulie 15, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Strategia nationala de aparare

Documentul a aparut pe site-ul presedentiei si, din cate am inteles, este dat spre dezbatere publica. Acesta specifica urmatorul lucru: „Pentru o Romanie care garanteaza securitatea si prosperitatea generatiilor viitoare”. Trebuie sa spun de la bun inceput ca documentul, ca si continut, ma nemultumeste. Chiar si acest aspect din titlu: „… garanteaza securitatea si prosperitatea generatiilor viitoare„. Deci, daca inteleg bine, el este destinat sa asigure acea securitate si prosperitate generatiilor viitoare. Dar cu generatiile actuale cum ramane? Eu inteleg ca acest document se refera doar la generatiile viitoare, nu si la generatiile actuale. Acest aspect este deosebit de important de subliniat! Intrucat, chiar din titlu, deducem ca generatiile actuale nu au securitatea si prosperitatea garantate, ceea ce ma duce cu gandul la ideea ca generatiile actuale sunt cele de sacrificiu, din moment ce strategia se refera doar la cele viitoare, carora, numai lor, le-ar asigura securitatea si prosperitatea.

Mama mea, sa-i dea Dumnezeu sanatate si lumina, spune deseori: „noi am fost o generatie de sacrificiu – am trecut printr-un razboi (cel de-al doilea razboi mondial), pe urma a urmat reconstructia tarii…”. Bine ca nu se taie pensiile pensionarilor!! Acuma si noi suntem, deci, generatie de sacrificiu. Eu ma intreb cum vor fi generatiile viitoare? Tot de sacrificiu pentru generatiile viitoare? Pentru ca judecand inductiv, nu se poate sa nu ajungi sa-ti pui o astfel de intrebare logica.

Tot documentul pare sa fie copiat dintr-o carte (sau dintr-un manual?!). Sa nu fiu inteles gresit: eu nu am spus ca nu e bine ca acest document a fost dat spre dezbatere. In niciun caz nu afirm asa ceva: adica faptul ca este rau ca a aparut documentul.

Presa a facut mult scandal asupra unui punct identificat ca vulnerabilitate, cel privind „fenomenul campaniilor de presa cu scopul de a denigra institutii ale statului scl”. Las la o parte termenii destul de vagi in care este descrisa vulnerabilitatea.  Observam ca se refera doar la „campanii de presa”, nu la altceva. Totusi, ce inseamna a denigra institutii ale statului? Spre exemplu ceea ce spune Traian Razvan Ungureanu pe blog – „Curtea Constitutionala e neconstitutionala„, cand spune despre aceasta: „Pe scurt, în actuala sa înfăţişare, această instituţie ineptă, aplecată spre abuz şi demagogie e în afara legii” – observati ce cuvant extrem de dur foloseste : „in afara legii” – eu ce pot sa spun? Ce putem sa mai spunem? Cand Parlamentul Romaniei era calificat drept o expresie a intereselor bazate pe coruptie a celor 322, si atentie: este vorba de Parlament, adica de institutia fundamentala a statului democratic, a oricarui stat democratic (altfel ne intoarcem la Marea Adunare Nationala), ce poti sa mai spui? Cand o auzi pe Monica Macovei ca spune cu toata gura ca „toti fura„, ce poti sa mai spui? Sunt sau nu sunt acestea denigrari la adresa institutiilor statului? Sunt doar nedumerit, atata tot.

Documentul mai vorbeste, la capitolul vulnerabilitati de dezechilibre bugetare generate de decizii politice gresite, de decalajul de dezvoltare dintre regiunile Romaniei, de tendinte demografice negative si procesul de imbatranire a populatiei, de calitatea scazuta a invatamantului cu efecte in ceea ce priveste deprofesionalizarea populatiei, etc.

Eu as spune chiar mai mult si anume ca o vulnerabilitate serioasa, poate cea mai grava, a Romaniei este cea economica. Faptul ca Romania, la ora actuala, este pe penultimul loc in ceea ce priveste PIB-ul, dintre toate statele europene! Aceasta vulnerabilitate este cea mai profunda. Spre exemplu exista riscul sa nu putem sa implementam cerintele din criteriile de aderare la Uniunea Europeana, datorita acestei vulnerabilitati. Nu avem capacitatea de absorbtie a fondurilor europene destinate dezvoltarii, atat de necesare! Poate ca exista, dar nu am vazut un studiu socio-economic solid, stiintific, care sa explice de ce s-a ajuns in aceasta situatie, care seamana tot mai mult a subdezvoltare, si sa arate ce trebuie facut pentru ca aceasta situatie sa fie indepartata. La toate aceste probleme, solutia pe care o da strategia este „buna guvernare„. Mersi de explicatie, asta o stiam si eu! Ceea ce nu s-a prea realizat, apropo si de dezechilibrele bugetare…

Un alt aspect, legat de vulnerabilitati, este cel legat de faptul ca suntem o societate deschisa. Fac o paranteza si remarc un lucru: superficialitatea care caracterizeaza aceasta strategie!  Deci vorbeste de faptul ca societatea deschisa reprezinta o vulnerabilitate pentru Romania. Atunci ce e de facut? Sa ne transformam intr-o societate inchisa???? Spune ca revolutia informationala este accesibila si noua dar si adversarilor si competitorilor nostrii. Si pe urma tot spune ca depindem de una si de alta. Pai pe globul asta pamantesc exista  tot felul de interdependente, nu? Asa si visul lui Ceausescu era ca Romania sa nu mai depinda de nimeni , de nimic, sa fim intr-o stare de autarhie, etc. Asta vrem? Este evident ca aceste interdependente, pe acest glob pamantesc, exista. Este o utopie demna de o cauza mai buna sa vrei sa nu mai depinzi de nimeni si de nimic si sa consideri interdependentele existente in mod obiectiv o vulnerabilitate si chiar un risc. Ce sa intelegem de aici (cititi fraza de la pagina 12 din document)? Ca am fi mai putin vulnerabili daca nu am mai depinde de accesul la internet, de materii prime, in special la energie, de pastrarea libertatii comertului si de liberul acces la informatii?!! Eu chiar doresc sa cred ca nu am inteles bine aceasta fraza. Toata fraza dealtfel este neclara, nebuoalsa…

Impresia mea este ca documentul vrea sa arate ca ne pasc foarte multe riscuri si amenintari precum si faptul ca avem o sumedenie de vulnerabilitati. Dar, daca tratam problema in felul acesta, trebuie sa ne gandim ca si alte tari pot avea aceleasi riscuri si vulnerabilitati ca cele descrise in document. Deci nu este o situatie caracteristica in exclusivitate Romaniei. Eu as fi dorit sa stiu care sunt acele riscuri si vulnerabilitati caracteristice Romaniei. Pe de alta parte, daca vorbesti de risc, definindu-l ca „probabilitate de a se produce o paguba semnificativa la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor nationale de securitate”, cred ca era necesar ca sa se si masoare aceasta probabilitate. Probabilitatea este o notiune matematica, care se poate masura cifric. Sau toate riscurile si amenintarile de la cap. 6.1 au aceeasi probabilitate de a produce o paguba semnificativa? Se vorbeste in termeni de risc si amenintare de „fragilitatea sistemului financiar international”. Dar acest risc este caracteristic numai si numai Romaniei? Care este probabilitatea ca acest risc sa produca pagube semnificative Romaniei in viitor, pe termen lung, scurt, mediu? Sau in ce masura acest risc este mai periculos decat, de pilda, spionajul? Daca documentul nu ofera (pentru ca poate oferi?!!) raspunsuri la aceste intrebari, atunci nu se poate face o evaluare serioasa a acestor riscuri. Defapt, ceea ce se spune in cap. 6.1 sunt lucruri pe care le cunoaste toata lumea, ce sa mai… Documentul nu arata nici care este cea mai grava vulnerabilitate si cel mai grav risc la care este expusa Romania. Sunt insiruite toate acolo, la gramada! Ar fi trebuit sa vorbeasca si de inundatii, care chiar ca provoaca pagube imense, chiar si morti. Apropo de acest risc, foarte real, inundatii au fost si in trecutul recent la noi. Ce masuri de prevenire si combatere a efectelor catastrofale au luat guvernele pana acum? De observat ca inundatiile se manifesta cam in aceleasi zone – Moldova este din nou grav afectata! Acolo nu este nici de joaca si nici de gluma: mor oameni!! Strategia ne ofera solutia: buna guvernare. Atunci, in mod logic, ar trebui considerate guvernele drept o vulnerabilitate cu potential de risc ridicat!

Documentul este plin de generalitati. Eu am incercat, dupa modestele mele puteri, o parere critica asupra acestuia.

Voi reveni.

Update

Eu nu spun ca documentul nu are si parti bune. In ansamblu el este interesant totusi. Exista abordari moderne, cum ar fi cea legata de managementul crizelor. Nu-mi place cum este structurat. Dupa parerea mea, o strategie nationala de aparare trebuia sa includa o clasificare a riscurilor si vulnerabilitatilor. Adica, spre ex, sa identifice care sunt riscurile si vulnerabilitatile pe termen scurt, care pe termen mediu, care sunt acestea pe termen lung. Este important de stiut acest lucru deoarece pentru rezolvarea acestor probleme se consuma resurse financiare de la bugetul de stat (si asa deficitar). Deci trebuiau stabilite prioritatile (ca sa fiu mai clar: ceea ce e prioritar!). Un alt aspect important (poate nementionat din motive lesne de inteles) este urmatorul: care sunt riscurile si vulnerabilitatile care pot afecta cel mai grav Romania – cele care tin de cauze externe Romaniei sau cele care tin de cauze interne? Aspectul acesta este deosebit de important, cu mult mai important decat am putea sa credem unii dintre noi. Au fost perioade din istoria patriei noastre cand tara a avut mult mai mult de suferit datorita unor cauze strict interne, decat unor cauze externe. Spre exemplu in perioada care a urmat domniei lui Alexandru cel Bun in Moldova, cand la domnie au urmat nevrednicii sai fii… O tara prospera, infloritoare, sigura (drumurile erau sigure, talharii nu prea indrazneau sa atace), a ajuns in cea mai neagra si incredibila mizerie datorita luptelor interne pentru putere intre fiii marelui domnitor, fara ca tara sa fie atacata din exterior!!! Lucrul acesta s-a intamplat si in Tara Romaneasca, dupa domnia lui Mircea cel Batran, tot din luptele interne pentru putere.

Revenind la document, acesta releva faptul ca „pentru urmatorii ani Romania nu percepe o amenintare militara directa” si ca „apartenenta Romaniei la NATO si UE, ca si cooperarea internationala in domeniul apararii sustin capacitatea si credibilitatea apararii Romaniei”. Un lucru cat se poate de bun, fara indoiala!

Totusi, cred ca ar trebui identificat foarte clar ce reprezinta risc si vulnerabilitate si ce nu reprezinta risc si vulnerabilitate. Pot fi si aparente, iar in cazul in care aceste lucruri nu sunt identificate exact intr-o strategie pot aparea confuzii profund daunatoare. Spuneam si mai sus ca daca riscul e definit ca probabilitate, atunci aceasta ar trebui masurata. Voi da inca un exemplu: cat de expusa este bunaoara Romania la fenomenul terorist? Acest flagel este, fara indoaiala, unul periculos, si trebuie luptat impotriva lui. Insa putem observa ca fenomenul s-a manifestat pregnant in anumite tari doar ( de ex: SUA, Spania, Marea Britanie, Rusia, Israel). Ceea ce este relevant pentru o tara s-ar putea ca pentru o alta sa nu fie atat de relevant. Rusia, spre ex, are de multa vreme probleme in zona Caucazului si a Marii Caspice. Cecenia este un exemplu pe care il stim cu totii. Vreau sa arat ca sunt cauze specifice tarii respective, determinate de conditii istorice, politice, sociale, economice, de probleme de ordin religios, etc. Ceea ce vreau sa spun este ca aceste riscuri si vulnerabilitati trebuie corect evaluate si estimate din punctul de vedere al relevantei, al importantei lor (spuneam si mai sus despre clasificarea acestora, iata aici un alt tip de clasificare: in functie de importanta, relevanta), pentru a se lua masurile corecte de combatere. Evident, exista cauze si potentiale cauze, insa eu cred ca politica pe care o ducem trebuie  sa fie de asa maniera incat sa nu cauzam riscuri si vulnerabilitati.  Un alt aspect este cel de identificare a resurselor pentru a mentine un sistem de aparare eficient. Mentenanta sistemului cat si imbunatatirea lui continua sunt aspecte deosebit de importante. Altminteri strategia exista si ramane doar „pe hartie”.  Iata de ce am spus ca problema economica are la noi (si nu numai la noi) o importanta majora. Pentru ca o tara cu economia slaba este vulnerabila. Saracia provoaca foarte multe probleme, mari si mici. Dar si cele marunte daca se aduna… Trebuie sa-ti si poti permite sa realizezi tot ceea ce ti-ai propus intr-o strategie. Nu este vorba numai de resursele umane. Este clar ca si acestea sunt importante. Dar e vorba de resurse financiare, economice. Consider ca aspectul economic al tarii ar trebui sa fie o prioritate.

iunie 30, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Toti oamenii presedintelui

A fost un film extraordinar despre scandalul Watergate din anii ’70 din USA. In regia lui Alan J. Pakula, cu Robert Redford si Dustin Hoffman. Filmul a fost realizat dupa o carte, la fel de celebra, cu acelasi nune – All the President’s men – scrisa de Carl Bernstein si Bob Woodward, adica cei doi jurnalisti de la Washington Post, care au investigat scandalul Watergate. Trebuie spus ca in urma acestui scandal presedintele de atunci al USA – Richard Nixon– a demisionat (9 august 1974). Filmul este realizat dupa celebra carte, iar Robert Redford si Dustin Hoffman joaca in rolul celor doi jurnalisti mai sus pomeniti.

Este absolut evident ca atunci cand a inceput „sa se bage” presa, lucrul asta nu a convenit puterii. Ziarul Washington Post a fost denigrat public de catre putere si s-a mers pana acolo incat sa se spuna ca acest cotidian nu este de partea presedintelui Nixon. Cei doi jurnalisti aveau o „sursa” – Deep Throat – o persoana misterioasa, despre care nu s-a stiut multa vreme prea multe. Ulterior a fost identificat ca fiind adjunctul Directorului FBI, in persoana lui W. Mark Felt,Sr, acesta recunoscand abia in 2005!!

Vedeti, chestiunea aceasta, intamplata cu ani in urma, nu te poate lasa indiferent. Pentru ca se naste o intrebare: de ce puterii de atunci nu i-a placut ca” se baga” doi jurnalisti obscuri de la Washington Post? Raspunsul este unul deosebit de neplacut: pentru ca aflau cum conduc „ei” tara. Si cum conduceau „ei” tara? Pai, prin obstructionarea justitiei, fonduri ilegale, interceptari ilegale de convorbiri telefonice, microfoane puse prin casele „cui trebuie”, amenintari cu moartea, punerea „sub supraveghere” electronica a celor care „deranjau” si controlul asupra opozitiei… S-ar mai putea pune, totusi, o intrebare: cine erau ei ? Ai putea sa-ti imaginezi ca erau acele persoane foarte importante, imbracate in costume elegante, in masinile lor scumpe, stand la birou cu picioarele pe masa si rasfoind nu stiu ce document, vorbind scurt la telefon, iar la sfarsit folosind expresia uzuala : ” yes sir”, zambitori in birourile lor luxoase… Totusi, cine erau ei ? Ei, aici e aici? Ei erau toti. Adica toti erau  in treaba asta. Dar cine a aprobat totul? Nu ghiciti? Pai, insusi presedintele!! Si ce-a facut presedintele dupa ce a demisionat? Pai, iata ce a facut:

🙂

Citeam un articol din Adevarul:

Presa din Europa de Est, sub papuc

Hai sa citim ce a putut sa declare un premier dintr-o tara europeana, membra UE (parca nici nu-ti vine sa crezi!!!):

„După venirea la putere a guvernului Borisov, satira politică a cam dispărut de la posturile TV. Premierul Borisov a declarat că el ar putea închide cu uşurinţă presa deranjantă, dar nu a făcut acest lucru până acum din cauza posibilelor complicaţii cu UE.”

Guvernul de dreapta din Ungaria se inspira din legi din 1913… care ar putea sa arunce Ungaria cu 100 de ani in urma. Toti vor sa controleze presa asta nabadaioasa, ar vrea sa controleze si gandurile oamenilor. Adica nu mi se pare deloc absurda aceasta ipoteza. De ce nu? Pur si simplu sa te seteze sa votezi cu ei. Eu am crezut ca I.L. Caragiale a exprimat in geniala sa proza doar stari de fapt romanesti. Mi se pare ca m-am inselat… Clasicul de-acuma „sa nu ma combaaaaati” se cam aplica in toata lumea, daca nu ma insel. A, uitasem, se face apel la responsabilitate: adica presa poate fi libera, dar responsabilitatea? Eeeeee, dar responsabilitatea? Eu, marturisesc, nu ma consider infailibil. Orice om poate gresi. Mai cu intentie, mai fara intentie. A exacerba responsabilitatea inseamna sa faci trimitere la fiintele perfecte. Dar cu fiintele perfecte (sau, ma rog, cat pot fi ele de perfecte…) e o problema. Am citit mai demult in Dostoievski despre un barbat care nimerise intr-o societate de bune moravuri. Era acolo o femeie ce se pretindea, cel putin asa vroia ea, sa fie considerata un inger printre oameni. Era si foarte frumoasa. In fata unei asemea „sfintenii” – am pus in ghilimele, dar ceilalti nu stiau ce se ascunde sub aceasta sfintenie – toate celelalte femei tremurau, pentru ca „ingerul” le punea sub „palosul necrutator” al „dreptei judecati „. Pentru ca nimeni nu putea dovedi ca ea ar avea vreo pata morala, deci toate celelalte erau „patate”, sau, cel putin, incercau, trudind din greu, cu teama insa ca sa nu fie denigrate public in raport cu „sfintenia” respectivei, sa se ridice la norma impusa de „inger”. Acel barbat a cunoscut-o mai bine insa, adica pe „ingerasa” noastra, care inspira teama in societate prin sfintenia ei. Cred ca si ei i-a placut de el, intelegeti dumneavoastra. Si… Eeeeee, a urmat o noapte de iubire de n-ai fi crezut ca „neprihanita” e in stare de o asa de tulburatoare senzualitate, la care celelalte n-aveau dreptul, sub ochiul intransigent al „ingerasei” noastre.  Ma gandeam la o paralela cu premierii, presedintii si dictatorii nostri – spun asa pentru ca ma consider cetatean la Pamantului. Ah, ce tentatii au ei… Ei vor sa fie cel putin semizei, daca nu chiar zei, ca si imparatii romani, vor sa fie „mari preoti” ce se imbraca cu dreptate, pentru ca sa judece popoarele, iar bietele popoare sa li se inchine ca unor „parinti ai parintilor”, ca unor „mari patriarhi” ai intregii umanitati… Ceausescu, altminteri un om simplu, de la tara, se vroia in rand cu marii conducatori ai neamului – Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Batran, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare… Cata slava desarta !! Ce sa-i faci, daca n-ar fi si musca, vorba lui Sartre, adica, pardon, vuvuzelele, ca tot e la moda. Ele bazaie! Ti se baga in urechi, in nari, in ochi, iti mai atrag atentia bietele muste ca esti si tu om ca toti oamenii. Iti mai aduc aminte ca si altii sunt oameni, ca toti oamenii, si, implicit, ca tine. Si ca poate ca nu are rost sa-i ameninti si sa utilizezi arma nucleara… Ca poate si acolo sunt oameni carora, ca si tie, li se mai baga mustele prin urechi, prin nas, prin ochi… mai poposesc bietele muste si pe o felie de paine pe care o mananci pe urma… Ce tampenie: exista unii oameni care, dupa ce o musca a poposit pe o felie de paine, iau painea si o arunca. Nu stiu ce-i aia foamete!! Eu de asta zic: hai sa-i iertam pe conducatorii nostrii! Noi am fi mai breji ca ei?

Vedeti… asa ajungem sa avem ceea ce Albert Camus numea: complexul zavorului… Complexul zavorului e o chestiune care se defineste foarte simplu. Cum o definea marele scriitor francez? Permiteti-mi sa citez:

„Ati inchis bine usa? Da. Va rog sa controlati. Iertati-ma, am complexul zavorului. Chiar in clipa in care sunt pe cale sa adorm, ma intreb intotdeauna daca am tras sau nu zavorul. In fiecare seara trebuie sa ma ridic si sa verific usa. V-am mai spus, nu poti sa fi sigur de nimic. „

Cam asa traieste omul contemporan de multa vreme. Nu e sigur de nimic. Camus ne precizeaza ca nu e vorba de o reactie de proprietar infricosat. Ba chiar spune ca odinioara nu-si incuia nici apartamentul, nici masina, nu pastra banii sub cheie, nu tinea la avere. Ii era chiar rusine ca e bogat. Exclama, in timpul tiradelor lui, „Proprietatea, domnilor, e o crima!” (ah.. seductia stangii politice – nota mea 🙂 ). Dar atunci de ce se incuia asa, si mai si verifica? Iata rapunsul:

„Astazi, de altminteri, nu mai am nimic. Nu ma grabesc, asadar, sa-mi pun la adapost avutul, ci pe mine insusmi si propria-mi prezenta de spirit. Tin, astfel, sa ma asigur ca nu va mai intra nimeni pe poarta micului univers bine inchis din toate partile, in care sunt rege, papa si judecator” (subl. imi apartin)

Cu totii vrem sa ne asiguram aceasta stare de securitate in care suntem simultan, doar noi, rege, papa si judecator. Sa nu cumva sa ne-o tulbure cineva, ca sa putem adormi linistiti. Sa ne facem iluzia unui somn bun, sanatos. Si ca a doua zi vom privi cu seninatate cerul, plaja, femeile frumoase. Pentru ca sa ne imaginam ca suntem nemuritori… Asta ca sa nu fim atacati din toate partile…Iata ce spune Camus:

„Fiindca doream viata vesnica, ma culcam cu tarfe si beam nopti intregi. Dimineata, bineinteles, simteam in gura gustul amar al conditiei mele de faptura muritoare. Dar ore in sir plutisem, preaferice, la mari inaltimi. „

Si tot marele scriitor francez spunea:

” Dar pe podurile Parisului am aflat si eu ca ma temeam de libertate. Traiasca, deci, stapanul, oricare ar fi el, inlocuind legea cerului. „Tatal nostru carele esti pentru un timp aici… O, conducatorii nostri, sefii nostri minunat de aspri, o, carmuitorii nostri cruzi si prea iubiti…” Vedeti, ca esentialul e sa nu mai fii liber si sa te poti supune cu cainta unuia si mai ticalos decat tine. Cand vom fi cu totii vinovati, vom avea adevarata democratie. Fara sa mai punem la socoteala, draga prietene, ca trebuie sa ne razbunam pentru faptul ca fiecare moare singur. Moartea e solitara, in timp ce servitutea e colectiva. Ceilalti dau socoteala si ei, si o data cu noi, si asta-i lucrul cel mai important. Toti impreuna, dar in genunchi, si cu capul plecat.

Nu-i oare mai bine sa traiesc dupa chipul si asemanarea societatii, si pentru asta nu trebuie oare ca societatea sa-mi semene? Amenintarea, dezonoarea, politia consfintesc asemanarea aceasta. Batjocorit, haituit, siluit, pot, in sfarsit, sa-mi dau intreaga masura, sa ma bucur de ceea ce sunt, sa fiu asa cum firea mea o vrea. Iata de ce, iubite prieten, dupa ce am salutat solemn libertatea, am hotarat pe ascuns ca trebuia data, fara intarziere, pe mana primului venit. Si ori de cate ori imi sta in putinta, incep sa predic in biserica mea din „Mexico-City”, indemnand poporul sa se supuna si sa caute cu umilinta confortul servitutii, chiar daca i-o infatisez sub numele adevaratei libertati” (subl. imi apartin)

Si marele Camus recunoaste:

„Acoperit cu cenusa, zmulgandu-mi incet parul din cap, cu fata brazdata de unghii, dar cu privirea patrunzatoare, stau in fata omenirii intregi, recapitulandu-mi rusinea, fara a pierde din vedere efectul pe care-l produc si spunand: ” Eram cel mai rau dintre cei rai”. Apoi, pe nesimtite, trec de la „eu” la „noi”. Cand ajung la „iata ce suntem”, le-am jucat festa si pot sa le spun adevarul in fata. Sunt ca ei, bineinteles, toti fierbem in aceeasi oala. Totusi, am asupra lor o anumita superioritate, aceea de a sti, care-mi da dreptul sa vorbesc. Sunt sigur ca vedeti avantajul unei asemenea situatii

…………………………………………………………………………………………………………………….

Voi astepta, asadar, oricat va fi nevoie, sa veniti sa ma salutati la „Mexico-City”. Luati de pe mine aceasta patura, vreau sa respir. O sa veniti, nu-i asa? Am sa va arat tehnica mea pana in cele mai mici amanunte, caci simt o afectiune pentru dumneavoastra. Ma veti vedea vorbindu-le cat e noaptea de lunga, facandu-i sa priceapa cat sunt de ticalosi. Chiar din seara asta o voi lua de la inceput. Nu ma pot lipsi de asta, dupa cum nu ma pot lipsi nici de acele clipe cand unul dintre ei se prabuseste la pamant, beat, izbindu-se cu pumnii in piept. Atunci, preaiubite prietene, ma inalt, ma inalt tot mai sus, respir in voie, ma aflu pe munte, campia se intinde la picioarele mele. Ce betie te cuprinde atunci! Esti Dumnezeu tatal, si imparti pentru vecie certificate de rea purtare. Tronez printre ingerii mei rai, in slava cerului olandez, si privesc cum urca spre mine, iesind din ceruri si ape, multimile ce se indreapta catre Judecata de apoi. Se inalta incet, si iata, il vad venind pe cel dintai. Pe fata-i ratacita, pe care si-o ascunde pe jumatate cu mana, citesc tristetea conditiei umane si deznadejdea de a nu afla scapare. Iar eu ii plang fara sa-i dezleg, ii inteleg fara sa-i iert, si mai cu seama simt, in sfarsit, cum ma adora!” (subl. imi apartin)

Stau si ma intreb daca nu cumva la asta se reduce conditia umana: sa ne asiguram securitatea. Adica, vorba lui Albert Camus, sa ne zavoram. Nu ne ataca nimeni, fireste. Dar suntem inconjurati de multe pericole, din toate partile. Daca tu ma vei ataca? Sa inchidem bine usa. Si sa verificam o data, si inca odata, sa fim siguri! Totul, chiar si presa cu bietele ei campanii denigratoare si vesnic opozanta, chiar si exprimarea libera, pot fi un atac la adresa securitatii noastre. Ne punem la adapost. Privesc la dusman si ma uit in mine insumi. Asa m-am instrainat de omul acela, asa s-a instrainat el de mine, ca am ajuns dusmani. Cu o probabilitate vecina cu siguranta – ca sa reiau o expresie a lui Heinrich Böll, daca nu ma insel la ora asta – m-am instrainat si de mine insumi si nu ma mai recunosc.

Dar… vorba lui Camus…”poate o sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita„.

Doamne fereste!

iunie 24, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii