Despre ce ne invata Rusia…
Am aflat zilele trecute cu stupoare de atentatul care a avut loc asupra liderului Opozitiei din Rusia, Dl. Alexei Navalnai: cineva i-a aruncat cu vopsea in fata!!
Ca acum sa citesc iarasi cu stupoare despre faptul ca s-au efectuat peste 100 de arestari la manifestatiile impotriva Presedintelui Putin.
Bineinteles, in asemenea conditii si cu un astfel de regim politic Rusia nu poate fi o tara atragatoare. Incepe sa semene cu Republica Populara Chineza, daca nu cumva, la ora actuala, e chiar mai rau decat acolo!!
Observati cat dispret fata de democratie si fata de drepturile si libertatile fundamentale ale omului!! Si chiar dispret fata de propriul popor la un regim ce devine din ce in ce mai ostil Occidentului.
Lectia pe care ne-o da Rusia este aceea legata de ce se poate intampla cand cetatenii dau Statului o prea mare Putere. Si multi, trebuie sa recunoastem, au votat cu acest nostalgic sovietic, Vladimir Putin, si cu partidul sau, Rusia Unita. Numai daca luam Duma de Stat, din 450 de locuri 342 sunt ocupate de partidul Rusia Unita (76%). Si uitati-va ce se intampla: se restrange libertatea individului, i se iau din drepturi. E un caz foarte interesant, ca la manualul de Stiinte Politice. Asta inseamna si se intampla cand dam Statului o Putere prea mare, cand il lasam sa ne impoziteze cum vrea si oricat de mult, cand cetatenii isi pun cea mai mare incredere in Stat s.a. de genul asta care exalta Statul in detrimentul Individului.
Este uluitor sa vezi cata brutalitate din partea Puterii la adresa Opozitiei si nu se poate sa nu te intrebi de ce asa… Insa actuala Putere de la Kremlin, Putin si partidul sau, Rusia Unita, asa concep, din pacate, lupta politica interna. Sub Putin, Rusia a scazut din punctul de vedere al gradului de civilizatie si civilitate, viata, in general vorbind, degradandu-se in Rusia. A fost facut un sondaj in 2011 si mai mult de 1/3 au caracterizat partidul Rusia Unita drept „un partid de escroci si hoti”. In august 2016, unul din liderii Opozitiei, Dl. Ilia Iașin, a realizat un raport cu titlul „Partidul Criminal din Rusia”, unde declara ca Rusia Unita a devenit intr-un mod esential un instrument pentru legitimarea politica a crimei organizate. Deci iata cine conduce Rusia si in ce chip. Strivind liberalismul si democratia liberala, sufocand cetatenii impreuna cu drepturile si libertatile lor fundamentale. E de ajuns sa privim la cat e de persecutata Opozitia in Rusia – e incredibil!!
Si cand te gandesti ca cei care conduc Rusia sunt o gasca de gangsteri!!
Misterioasa explozie…
Intr-o Rusie in care regimul de mana forte al lui Vladimir devine tot mai strict si abuziv cu proprii cetateni, nu e de mirare ca au avut loc adevarate explozii sociale in Rusia: mitinguri anticoruptie ce denunta in special coruptia de la varful politicii din Rusia – v. aici si aici.
Trebuie remarcat un lucru: nu doar ca liderul opozitiei, Alexei Navalnii, a fost retinut, dar s-au operat zeci si sute de arestari – asta pentru cei care inca nu si-au dat seama cum e actualul regim din Rusia. Bineinteles ca autoritatile dau vina pe „forte care manipuleaza activisti civici”, pe cei care „în mod deliberat au înşelat oamenii şi au instigat la comiterea de acte ilegale„, dupa cum afirma Dimitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului.
Insa trebuie remarcat ca oamenii au iesit in strada in ciuda repetatelor tentative de intimidare din partea Puterii de la Kremlin. E un act de curaj ce trebuie apreciat. SUA si UE ar trebui sa incurajeze si sa sprijine Opozitia din Rusia. Masurile de securitate luate de Administratia de la Kremlin sunt pur si simplu draconice, iar Vladimir Putin a pornit demult o campanie impotriva ONG-urilor straine, vazute de acesta ca un mare pericol la adresa tarisoarei. Ati ghicit: „Fundatia Soros e de vina!” 🙂 . Dar iata ca si incercand si reusind intr-o mare masura sa reduca influenta Vestului, oamenii tot au iesit in strada, pentru ca li se incalca drepturi si libertati. Din aceasta perspectiva privite lucrurile, protestele anticoruptie din Rusia reprezinta o infrangere de etapa a actualei Puteri, dar si un avertisment dur dat acesteia.
Dar interesant este ca daca avem explozii sociale in Rusia, mai avem si altfel de explozii, precum cea de astazi (luni, 03.04.2017) de la statia de metrou din Sankt Petersburg:
Video FOTO. EXPLOZIE într-o staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg. Bilanţ provizoriu: Cel puţin zece morţi şi 20 de răniţi/ Vladimir Putin evocă ipoteza unui atac terorist
„Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în explozia produsă luni într-un staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg, afirmă surse citate de site-ul Life News.
UPDATE 15:43 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe în urma exploziilor produse luni în staţii de metrou din oraşul Sankt-Petersburg, explicând că sunt analizate toate ipotezele, inclusiv cea a unui atac terorist.
„Cauzele exploziilor nu se cunosc; sunt luate în calcul toate ipotezele, inclusiv cea a unui atac terorist”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Tass.
Serviciile de securitate au confirmat că au avut loc două explozii, în vagoanele a două trenuri, în două staţii de metrou din Sankt-Petersburg.
Potrivit presei ruse, deflagraţiile s-au produs în staţiile de metrou Sennaya Ploşcead şi Institutul Politehnic din Sankt-Petersburg.
Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite în explozii, printre victime fiind şi copii.
UPDATE 15:43 Explozia produsă într-o staţie de metrou din Sankt-Petersburg a fost provocată de un dispozitiv artizanal, afirmă surse citate de postul Rossiya-24, relatează site-ul agenţiei Sputnik.
„A fost un dispozitiv exploziv fabricat cu elemente distructive”, a transmis postul Rossiya-24.
Atacul a avut loc în contextul în care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se află luni în Sankt-Petersburg, unde se întâlneşte cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că preşedintele a fost informat despre incident.
În urma deflagraţiei, mii de oameni au fost evacuaţi din şapte staţii de metrou.
UPDATE 15:27 Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în explozia produsă luni într-un staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg, afirmă surse citate de site-ul Life News.
„Explozia a avut loc în staţia de metrou Sennaya Ploşcead, mai multe persoane fiind rănite”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Sankt-Petersburg, citat de site-ul agenţiei Tass.”
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Desigur, pare un atac terorist. Dar, pentru ca e vorba de Rusia, problema ar fi: cine e teroristul? Pentru ca in Rusia nu e niciodata foarte clar lucru asta. Poate fi vorba de terorismul islamic sau de FSB. Imi aduc aminte de atacul cu bombele din apartament din 1999. Au murit atunci 293 de persoane si peste 1000 de oameni au fost raniti. Atunci adevarul nici nu trebuia spus vreodata – politic vorbind, s-a creat emotia populara necesara pentru ascensiunea fara precedent a lui Vladimir Putin, care a urmat ulterior.
Asa cum si despre Revolutia din Decembrie ’89 nu stim nici pana azi adevarul, desi politicienii ne tot promit lucrul asta, dar ceea ce s-a petrecut a constituit punctul de plecare a ascensiunii politice a lui Ion Iliescu.
E clar ca in 1999 lui Putin ii trebuia ceva, cum se spune. Acum, in 2017, e in dificultate. E evident. Si atunci nu cumva si acum ii trebuie ceva…?
Ceea ce s-a petrecut la Sankt Petersburg astazi pare a fi un punct de plecare. Putin cauta o strategie eficace si e destul de eficace si foarte la moda in zilele noastre sa mizezi pe emotia populara. Dificultatile economice prin care trece Rusia, datorita felului in care e condusa, sunt foarte mari. De asemenea, oamenii din Rusia sunt ingrijorati de deteriorarea continua a imaginii si pozitiei Rusiei in relatia cu UE, SUA si NATO. Putin nu a reusit sa le dea raspunsuri convingatoare. Pe de alta parte, e clar – e in logica jocului politic – ca Opozitia cauta sa se exprime cu aplomb, tinand cont de situatia nu prea incantatoare in care se afla Puterea.
Insa o schimbare de paradigma la Kremlin ar avea efecte asupra a ceea ce se intampla in UE si chiar in SUA. Spre exemplu, fortele conservatoare si eurosceptice sunt sprijinite de actuala Putere, de regimul Putin. Sa ne gandim si la amestecul rusilor in alegerile din SUA si la Mike Flynn, pana mai ieri consilierul pe probleme de Securitate al Presedintelui Trump. Interesant este ca aceste proteste coincid cu mazilirea lui Flynn si cu neacordarea imunitatii… Stau si ma intreb ce va face Viktor Orban daca se schimba paradigma acolo, la Kremlin… 🙂
In orice caz, explozia de azi de la metroul din Sankt Petersburg complica jocul politic din Rusia. Problema ar fi: in favoarea cui? Putin va cauta sa foloseasca la maximum situatia pentru a arata, pentru a sugera unui electorat mai slab pregatit, dar care il voteaza, in ce pericole vor fortele de Opozitie sa bage tara. Acest clivaj prin care, intr-un mod fals, se declina responsabilitatea pe umerii Opozitiei a devenit o manevra clasica de manipulare care, trebuie s-o recunoastem, prinde destul de bine. Opozitia va trebui sa contracareze un astfel de efect, aratand ca Putin nu mai constitutie o solutie, tara fiind vulnerabila, dupa cum lesne se poate constata.
E un joc politic interesant si incitant in Rusia… 🙂 Cu aspecte misterioase, cum de altfel se intampla de regula pe acolo.
Dar daca se va produce un dezechilibru dinamic in societatea rusa, cum va juca Occidentul? Evident, Occidentul va trebui sa sprijine Opozitia liberala, care sa puna Rusia pe calea de dezvoltare occidentala, nu euroasiatica. Si atunci ar putea urma doua Euromaidane, pentru ca Rusia are doua orase simbol: Moscova si Sankt Petersburg…
In orice caz, atacarea Puterii prin aceste proteste arata ca actuala Putere de la Kremlin nu poate face orice fara ca cetatenii sa reactioneze!
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR