Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Sa mergem la vot!

Si eu ii incurajez pe cetatenii Romaniei sa mearga la vot! Fara indoiala, e important sa votam. Si, da, dreptul de a vota in mod liber a fost castigat cu sange in Decembrie ’89!

Dar as dori sa atrag atentia asupra unei atitudini ce nu-mi prea place. Iata ce scrie Alina Gorghiu pe FaceBook:

„Oamenii răi au ajuns la guvernare întotdeauna pentru că oamenii buni au stat acasă şi aş vrea de data aceasta din tot sufletul să-i conving pe toţi oamenii buni din România să iasă la vot şi să voteze normalitatea. Dacă s-au săturat de demagogie, de reţete din acelea care presupun cuvinte goale şi iluzii vândute la kilogram atunci îi rog să vină la vot. Și pe dumneavoastră!”

„[…] şi aş vrea de data aceasta din tot sufletul să-i conving pe toţi oamenii buni din România să iasă la vot şi să voteze normalitatea” – eu n-as crede ca e democratic si nici bine sa imparti societatea, oamenii in buni si rai. Cine esti tu ca sa-i judeci si sa le judeci votul? Daca privim politica sub prisma aceasta – bun, rau – mi-e teama ca suntem pe cale sa incepem un razboi- politic, desigur- care nu se va sfarsi niciodata: cel intre bine si rau. Eu nu cred ca trebuie sa impingem lucrurile atat de departe incat sa frizeze extremismul, ci ar trebui, cred eu, in schimb, sa cautam pana la urma concordia in societatea noastra atat framantata. Ce spun e valabil si pentru PSD, ca si pentru toate partidele noastre.

Dupa parerea mea, nu e de dorit in societatea noastra o asemenea atitudine prin care jumatate din societate ar fi compusa din fiii lui Satan – caci doar Satana e un impotrivitor – iar cealalta jumatate ar fi „Romania curata”. Daca asa stau lucrurile imi dau seama ce democratie avem. Nu suntem departe de Ungaria lui Viktor Orban sau de Polonia vazuta de un Jarosław Kaczyński!

Democratie de tip Fuhrer, cum ar zice Herta Muller, nu primesc!!

Sa mergem la vot! Dar haideti sa avem acea atitudine caracteristica democratiilor mature, care presupune concordia si nu lupte inutile si nesfarsite. Si as dori sa-i conving pe toti oamenii, nu numai pe „oamenii buni”, sa mearga la vot. Eu cred ca a cam venit timpul sa nu mai cream falii in societate, bazate pe o asa-zisa moralitate ce se impotriveste democratiei si care nici nu are ceva constructiv. Ar trebui sa cautam normalitatea impreuna. In niciun caz printr-o divizare artificiala, falsa a societatii. A pune societatea in paradigma a doua parti: una buna si una rea, inseamna ca o pui pe picior de razboi, de „oblice-nfruntari directe”, cum ar spune un Nichita Stanescu. Numai ca razboaiele astea dintre noi sunt foarte contraproductive pentru intreaga societate.

Putem opune programe, putem opune puncte de vedere diferite, putem sa dezbatem diferite probleme. Insa altceva este cand imparti in mod deliberat societatea in doua jumatati: una buna si una rea, creand premisele unei dezbinari periculoase si o subminare a democratiei. Asta nu mai inseamna normalitate! Ci calea catre dictatura! Asa ca eu as zice ca trebuie sa revenim cat mai repede la temeiurile de baza ale unei democratii mature si functionale: concordia, toleranta, civilitatea: aurora unei societati normale, nu barbare!

Alegerea sferei

Aleg o sfera in care ma inscriu,
loc al luptelor de seara
intre tot ce este viu
si tot ce-ar putea sa moara.

Bratul si piciorul, da
pot si fara ele, sternul
umarul, aidoma
injosesc fiind, eternul.

Aleg o sfera. Centrul ei
il mut din inima-n afara
incep deci luptele de trei
de cinci, si seria impara

cea care neaga, ne-mpartind
in jumatati mereu perfecte
albul si negrul, azmutind,
in oblice-nfruntari, directe.

Nichita Stanescu

Alegerea Sferei – Un pamant numit Romania (1969)

decembrie 9, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 19 comentarii

Previziuni

Iata ca se apropie alegerile legislative si m-am gandit sa incerc si eu niste previziuni. Din cate am inteles eu, PSD ar conduce in toate sondajele de opinie efectuate pana acum. Problema ar fi cu cat pentru ca un procent de 44% cu care l-ar da unii castigator nu mi se pare verosimil.

Eu cred ca lupta intre PSD si PNL va fi mult mai stransa decat isi inchipuie unii.

Sa le luam asa: avem cateva partide mici (sa le spunem asa) si doua partide mari.

Partidele mici, dar importante in felul lor, ar fi: ALDE (Tariceanu), USR, PMP, PRU, Alianta Noastra Romania, PRM si UDMR. USR, partid prea nou infiintat, ce provine din USB, n-are cum sa aiba prea mare relevanta la nivel national. A-l credita cu peste 10% mi se pare hiperoptimist. Acelasi lucru in privinta Aliantei Noastre Romania, dar si in privinta PRU, partid care a inceput, practic, sa existe de cand s-a auzit ca un Sebi Ghita sau Mirel Palada ar avea vreo legatura cu acesta. UDMR – clasicul lor 6%. PMP vrea sa-l valorifice pe Basescu, insa el a sustinut taierea de salarii si pensii de pe vremea guvernarii Boc. Nu a fost demis din functie, dar romanii au votat masiv impotriva lui la ultima suspendare. Cel putin in al doilea mandat romanii, foarte multi dintre ei, s-au raportat antagonic la Basescu. Si apoi Basescu nu prea mai prezinta interes pentru ca a fost de doua ori Presedintele Romaniei. Ca posibil viitor premier – ceea ce cred ca-si doreste – nu se bucura de increderea necesara din partea romanilor. Iar atitudinile sale de acum, de cand nu mai e Presedinte contrasteaza puternic cu cele de pe vremea cand era Presedinte (spre exemplu cele referitoare la anticoruptie). Deci un astfel de lider de partid nu se mai poate constitui intr-o „locomotiva” pentru partidul sau. Basescu si-a incheiat, practic, cariera politica.

PRM de multa vreme e sub pragul electoral. Greu de spus daca va reusi sa-l treaca. Actorul Florin Zamfirescu e si nu e un castig… E mult mai probabil, dupa parerea mea, sa nu-l treaca.

ALDE este, in schimb o formatiune interesanta! Oamenii au trait bine pe vremea cand Tariceanu a fost premier. De asemenea, Tariceanu s-a opus lui Basescu! ALDE ar putea scoate un 8%.

Si acum sa facem socoteala: 4 partide – PRU, PMP, Alianta Noastra Romania si USR – se bat pentru acel „magic” 5%. Presupunem ca vor lua in jurul lui 5%. Deci avem 4×5=20% (1).

Avem ALDE, cum am mai zis cu 8% si UDMR cu 6% (2).

Din (1) si (2), facand o simpla adunare, rezulta ca aceste partide mici ocupa un spatiu electoral de 34% (3).

Din (3) rezyulta ca spatiul electoral ocupat de partidele mari – PSD si PNL impreuna – este de 100-34=66% (5). Este adevarat ca in acest spatiu exista si acele alte partide, carora sa le alocam 6% (6).

Din (5-6) rezulta ca spatiul electoral ocupat de partidele mari este acelasi cu al USL-ului. Diferenta este ca, acum, locul ALDE, care era parte din PNL, l-a luat PDL, cu care PNL e in proces de fuziune, ALDE si PDL fiind partide de acelasi spatiu politic, adica de acelasi procent.

De aici rezulta ca PSD si PNL se bat impreuna pe acest spatiu electoral de 60%. Asta inseamna ca impreuna nu pot avea mai mult de 60%.

O campanie mai anosta si inexistenta ca asta de acum nu cred ca a mai fost in Romania. Pe de alta parte, lideri din PSD, dar si din PNL, au probleme cu justitia, dosare penale, iar acest lucru decredibilizeaza partidele. E adevarat Gabriela Vranceanu Firea a castigat la Capitala la alegerile locale. N-am auzit ca D-na. Firea sa aiba probleme penale si lucrul asta a contat! Insa uitati-va la Liviu Dragnea, la Victor Ponta… De asemenea e o criza de lideri, atat in PSD cat si in PNL. Oamenii tineri, promovati la nivel de conducere in PSD, de care amintea D-na. Firea recent, nu se prea vad. La PNL, oameni cu experienta precum Ludovic Orban sau Crin Antonescu sau, de ce nu? , chiar Vasile Blaga, au fost scosi din joc prin diverse metode. De catre Sistem, desigur. In schimb incearca sa promoveze oameni noi si o conducere noua, nepatata de coruptie. Avem niste personalitati, spre exemplu Dacian Ciolos, pe care PNL doreste sa-l promoveze public, pe Florin Citu – si chiar cred ca era nevoie de un expert in economie, de un om care sa cunoasca bine ce inseamna o economie liberala si care sa vina cu idei, inclusiv de reforma, dar sa fie si deschis dialogului. Dl. Citu a si prezentat un program economic al partidului care mi s-a parut cu mult, mult mai realist decat cel al PSD.

In asemenea conditii – ma intorc acum cu analiza la PSD – nu ai cum sa obtii 44%. A obtine in Romania 44% in alegerile legislative e si foarte greu, dar nu imposibil. Insa pentru asta iti trebuie lideri mari cu o carisma deosebita. Iar daca sunt printre cei de stanga care spun ca nu e nevoie de asa ceva, ca votul ar fi doar ideologic, gresesc. Si s-a vazut la prezidentiale ca Ponta – un om fara carisma si nu prea placut ca persoana – a pierdut. PSD nu mai are demult un Ion Iliescu, un Adrian Nastase sau Mircea Geoana care s-a batut de la egal la egal cu Basescu, in ciuda greselilor pe care le-a facut! Dl. Dragnea e condamnat penal cu suspendare, dar e departe de a fi un Ion Iliescu sau un mare om de stanga. Pe de alta parte nici sa nu umflam cu pompa performantele guvernarii Ponta. Iar programul lor economic actual e neconvingator.

Deci n-ar trebui sa credem ca in PNL, in ciuda erorilor pe care le-au facut, nu gasim si lucruri bune, iar in PSD gasim numai lucruri bune, care ar contrazice proverbul ce spune ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul.

PSD are un plus procentual, recunosc, fata de PNL. Nu cred ca el e unul mare.

PSD ar putea sa castige cu 34-36%, caz in care PNL ar avea, respectiv 26% – 24%. Insa e posibil sa avem un PSD chiar la 32% si un PNL la 28% (7).

Prezenta la vot mi se pare ca va fi aceeasi cu cea de la alegerile legislative din 2012: 41-42%.

Si mie mi se pare ca Iohannis ar fi dorit un PSD majoritar la 44%, in cazul in care PNL nu ar putea sa depaseasca 30%, tocmai pentru a asigura stabilitate. Bineinteles ca e o speculatie si nimic mai mult. Insa asa cum ar reiesi din analiza de mai sus, rezultatul va releva o situatie complicata in care nu va fi cu usurinta de format un Cabinet. PSD+ALDE vor avea impreuna maxim 44% si cu 5% de la PRU fac vreo 49% – asta vrea sa spuna ca nu e sigur ca vor depasi 50% pentru ca PSD, desigur, sa dea premierul. O alianta cu UDMR, in actualul context, poate fi privita drept problematica. Deci lucrurile nu sunt chiar atat de clare. Daca PSD ar obtine 44% inca ar fi clare pentru ca impreuna cu ALDE ar putea forma Cabinetul. Dar nu cred ca lucrurile stau chiar atat de clar.

Isterii maghiare

Desigur este regretabila atitudinea Ungariei fata de Ziua Nationala a Romaniei si ceea ce i s-a intamplat de curand D-lui. Dan Tanasa in Ungaria, scuipat de un extremist maghiar, Csibi Barna. Insa e foarte bine ca raspunsurile partii romane au fost moderate. Ca acestea trebuie sa fie in acord cu dreptul international in cel mai mare grad de scrupulozitate, cred ca e o axioma pentru ministerul nostru de Externe. In niciun caz nu sunt de acord cu pozitia adoptata de fosta mare glorie a tenisului romanesc, Dl. Ilie Nastase, pe care insa il inteleg. Insa noi nu trebuie sa raspundem ca ei si nici sa facem ca ei, nici sa raspundem cu forta. Cu ce am fi mai buni atunci? Pe de alta parte ei asta si asteapta, pentru ca altminteri de ce ar face astfel de provocari? Pe de alta parte, retorica asta e politicienilor si a extremistilor lor, cetatenii obisnuiti, romani si maghiari se inteleg, de regula, bine. Insa ei incearca sa determine, prin astfel de gesturi si atitudini o reactie necugetata din partea noastra, ca pe urma tot ei sa minta pe tot mapamondul ca „ii omoram” si alte aberatii de felul asta, doar, doar s-o prinde pe undeva, pe la vreo mare Cancelarie. Atitudinea partii romane trebuie sa fie moderata, dar ferma. Iar eventualul amestec rusesc in treburile interne ale Ungariei trebuie denuntat atat la Washington cat si la Bruxelles, daca e vorba de asa ceva. Iar pe de alta parte, trebuie vegheat la respectarea legii pe teritoriul tarii noastre, care e aceeasi pentru toti, atat pentru romani cat si pentru maghiari, care se bucura de aceleasi drepturi cetatenesti ca si romanii, ba chiar si ceva mai mult daca stau sa ma gandesc bine.

E adevarat, atitudinea asta a venit intr-o perioada electorala in Romania. Nu, nu cred ca va creste prea mult procentul vreunui partid nationalist de la noi. Chiar deloc, dar nu se stie. Pentru ca e vorba, cel putin asa imi lasa impresia, de o incercare a Budapestei de a influenta alegerile din Romania printr-o atitudine ostila fata de tara noastra. Deci sa creeze o emotie in acest sens. Nu cred ca vor avea sorti de izbanda, partidele mari absorbind socul- de vazut, de exemplu, aici cum a reactionat liderul PSD, Dl. Liviu Dragnea.

Interesant ce spunea Ilie Nastase…

Interesant este ce spunea in vara fostul mare tenismen:

HotNews

Ilie Nastase: Ies din politica. Acolo sunt doar interese personale si interese de partid, trebuie sa minti foarte mult

Ilie Nastase a declarat ca, la finalul mandatului de senator, va iesi din politica, pentru ca in politica sunt doar interese personale si de partid, trebuie sa minti foarte mult, iar politicienii „se iubesc doar pe ei”, scrie News.ro. Fostul tenismen roman, care a implinit recent 70 de ani si a fost decorat de Klaus Iohannis, a declarat ca a intrat in UNPR pentru ca era bun prieten cu Gabriel Oprea si ca nu il intereseaza fuziunea dintre UNPR si PMP.

„Scandalurile intre politicieni si dintre partide ma deranjeaza foarte mult. Eu am intrat in politica ca sa invat ceva bun, dar nu am invatat nimic. Nu ma regasesc printre acesti oameni, si nici ei printre mine. Cred ca nu ma contacteaza alte partide pentru ca sunt incomod. Deci, imi termin mandatul si raman un simplu cetatean”, a declarat Ilie Nastase la Realitatea TV.

„Toate lucrurile bune, toti banii europeni se duc catre bogati, toate relatiile bune le iau ei, iar celorlalti nu le dau nimic. Eu mi-am facut treaba pe felia mea. Daca toti ne-am face treba pe felia noastra, cred ca tara ar duce-o mai bine, am fi toti eroi. Noi ne certam inainte sa incepem ceva. Cum, de exemplu, s-a intamplat cu Christoph Daum: Comitetul Executiv l-a votat pe Daum, iar noi ne certam pe ce o sa faca el, daca va ajuta sau nu echipa… Ce o sa inteleaga el? Ca noi suntem nebuni. Daca tot l-am pus acolo, haideti sa-l ajutam. Asta e la noi: nu vrem sa ajutam sa iasa bine. Si mai e expresia ᅡasa e la noi, asta eᅡ.  Nu mai e asa! Vreau altfel. Nimic nu e imposibil”, a adaugat el.

Intrebat de ce a decis sa renunte la politica si daca hotararea sa are legatura cu fuziunea recenta dintre PMP si UNPR, Ilie Nastase a raspuns: „Nu mai vreau, nu ma simt bine… Ce sa caut acolo (in Senat – n.r.)? Acolo sunt doar interese personale si interese de partid. Daca as avea puterea, le-as interzice sa puna drapelul Romaniei la partide. Pentru ca nu merita, ei nu reprezinta Romania, ci ei se reprezinta pe ei. Ei se iubesc pe ei si contractele pe care le fac (…) In politica trebuie sa minti foarte mult. In sport e altfel: fie castigi, fie pierzi. In politica trebuie sa minti”, a spus fostul tenismen.

Fostul tenismen a mai spus ca „la Senat toti sunt cam foarte bogati, acolo e intersul puterii si al influentei”.

„Eu nu m-am dus acolo sa influentez nimic. Eu nu votez ce imi spune liderul de grup. Nu ma intereseaza fuziunea dintre PMP si UNPR, nu stiu cine sunt ceilalti. Eu am intrat in UNPR pentru ca eram foarte bun prieten cu Gabi Oprea, care este un om de cuvant…. Nu am ce cauta cu Basescu. Eu am semnat cu Gabriel Oprea, mergeam cu el in alta parte, dar asa nu. Alianta e buna pentru PMP, pentru ca vin niste senatori acolo de la noi (de la UNPR – n. r.). Pe Basescu il ajuta foarte mult si sigur ca nici pentru UNPR nu e altceva”, a completat Nastase.

Congresele extraordinare reunite ale PMP si UNPR au aprobat miercuri in unanimitate protocolul privind fuziunea prin absorbtie a celor doua partide.

Senatorul UNPR Ilie Nastase a declarat, luni, pentru News.ro, ca nu s-a decis daca va parasi partidul dupa fuziunea cu PMP, dar a precizat ca i-au ajuns 10 ani cu un presedinte „chior in Tara Orbilor” si ca nu se duce la Traian Basescu.

„A facut alianta cu Basescu? Eu cu Basescu nu fac nimic. Nu am treaba cu Basescu. Nu pot sa spun daca ies din partid acum, dar eu nu ma duc cu Basescu. Pe mine nu ma controleaza nimeni, nu-mi spune nimeni ce sa fac. Eu fac doar ce vreau eu. Ii felicit pe actorii care au decis sa se retraga, foarte bine. Pentru mine discutia e clara, eu la Basescu nu ma duc. Mie imi ajunge, am avut 10 ani un presedinte chior in Tara Orbilor. Si acum sa ma duc la el? Ce sa fac, sa ma uit si eu intr-o parte, sau ce sa fac?”, a spus senatorul UNPR.”

 Si din aceasta declaratie care exprima o perceptie asupra vietii politice de la noi a unui om din interior, care e senator in prezent, nu rezulta ca un partid de la noi poate tasni in castigator cu 44%.

Sondaje…

In schimb iata aici un sondaj care da PSD drept castigator cu 44,6% (PNL are 29,3%, USR are 5,7%), aici un sondaj in care PSD are 40%, PNL are 25 % si USR 10%, si aici unul foarte recent, din cate inteleg, comandat de PNL:

Sondaj PNL despre alegerile parlamentare: PSD 38%, PNL 29%, USR 9%, ALDE 6%

Un sondaj de opinie realizat de PNL si prezentat de stiripesurse.ro arata ca liberalii vor obtine doar 29% la alegerile din 11 decembrie.

Conform stiripesurse.ro, sondajul PNL arata ca la o prezență de sub 40%, PSD ar obtine 38%, PNL: 29%, USR: 9%, ALDE: 6%, PMP: 5% si UDMR: 5%.

O prezenta mai mare ar duce PSD spre 42%, PNL spre 34%, iar USR spre 12%.

Alina Gorghiu, presedintele PNL, a declarat in mod repetat că PNL va obtine peste 30% din voturile exprimate la alegerile parlamentare care vor avea loc duminica.

Sefa PNL a contrazis sondajul prezentat de USR care arata ca partidul lui Nicusor Dan a devenit a doua forta politica a tarii urmand sa obtina 19% din voturile alegatorilor la alegerile din 11 decembrie, in timp ce PNL era pe pozitia a treia cu 18%.”

Nu spune ca inseamna „o prezenta mai mare”, dar inteleg ca ar fi una de peste 45%.  Pe mine ma frapeaza ca USR e dat cu procente atat de mari: 9% si chiar12% in cazul in care creste prezenta la vot… Pe de alta parte, Alina Gorghiu acuza PSD ca ar duce un razboi psihologic cu sondaje contrafacute.

Insa sondajul prezentat de Stiripesurse si preluat de Revista 22 pare a avea alta logica ai anume: PNL: 29%, USR:9% amandoua fac 38%, PSD tot 38%. Seamana cu alegerile din 2008 cand PSD si PDL au fost la egalitate cu un procentaj, ceva mai mic, e adevarat, in jur de 33%. Totusi, procentele sunt ceva mai mari decat atunci si mai e un lucru important: pare, privind acest sondaj, ca Dreapta ar fi scindata in PNL si USR sau ca USR ar fi provenit din randul PNL, ar fi votanti PNL ce acum voteaza USR. Daca USR reprezinta un electorat educat, urban si sustine o economie care sa produca produse si servicii cu valoare adugata mare inseamna ca reprezinta din punct de vedere politic o fasie foarte stramta din societate. Or, el e creditat si cu 12% fara sa se adreseze, fara sa aiba mesajul politic fata de intregul electorat din Romania, ci adresandu-i-se practic doar unui segment foarte ingust din tot electoratul. Mai mult decat atat, partidul s-a constituit imediat dupa alegerile locale. E dubios cum intr-un timp atat de scurt au reusit o asemenea performanta: ca la o prezenta de sub 40% sa obtina 9%… Fara sa stim bine ce e cu partidul asta, ce fel de oameni are, daca are, de exemplu, oameni foarte bine pregatiti pentru a conduce un minister, daca are oameni cinstiti. Mie acest partid, care a crescut atat de repede la nivel national, aparent fara vreun motiv, nu-mi poate inspira incredere. Iar daca e vorba de un segment politic al PNL, nu prea inteleg de ce nu fuzioneaza cu PNL, intr-un mare partid liberal. Spun asa pentru ca este, cred, prematur sa discutam despre ce ideologie ar avea acest USR.

Strict aritmetic vorbind, USR poate obtine mai mult de 5% pe fondul scaderii sub 5% a unor partide precum PRU sau Alianta Noastra Romania. Eu le-am presupus cu sanse egale de a obtine pragul electoral si de a accede in Parlament. pentru ca nu prea vad de ce, spre exemplu, din doua partide de data foarte recenta si cu lideri relativ putin cunoscuti, preferintele trebuie sa se indrepte spre unul anume. Si de ce cetatenii n-ar vota cu ALDE, o formatiune rupta din PNL, intr-o proportie mai mare pentru ca pe vremea lui Tariceanu omul, cetateanul obisnuit a dus-o mai bine? Adica sa-l prefer pe Nicusor Dan, despre care nu stim mai nimic in detrimentul lui Tariceanu, care a fost premier si are notorietate mare, pe vremea caruia poporul a dus-o mai bine decat pe vremea lui Basescu? De ce?

Dupa parerea mea, nu trebuie confundat USB, care a obtinut un scor foarte bun in Bucuresti la alegerile locale cu USR. Inteleg ca Nicusor Dan ar fi fost implicat de mai demult atat in lupta electorala pentru Capitala cat si in sustinerea unor proiecte. De asemenea nu avea dasare penale, a contat si asta. Insa acum vorbim la nivel national iar lucrurile sunt mult diferite.

Puteti citi despre alte sondaje aici.

In orice caz, PSD nu a obtinut nici in 2000 un scor de 38% si nici in 2004, cand a castigat alegerile legislative, in ambele cazuri sub 38%. Mi se pare probabil sa se repete situatia din 2004, citez din Wikipedia:

Senate

e • d Summary of the 28 November 2004 Senate of Romania election results
Parties and alliances Votes % Seats
National Union PSD+PUR (Uniunea Naţională PSD+PUR)

3,798,607 37.2 57
Justice and Truth Alliance (Alianţa Dreptate si Adevăr)

3,250,663 31.8 49
Greater Romania Party (Partidul România Mare) 1,394,698 13.6 21
Hungarian Democratic Union of Romania (Uniunea Democratică Maghiară din România) 637,109 6.2 10
New Generation Party (Partidul Noua Generaţie) 241,486 2.4
Christian-Democratic National Peasants’ Party (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat) 196,027 1.9
Total (turnout 56.5%) 137
Source: Biroul Electoral Central

Chamber of Deputies

Party Votes % Seats +/–
National Union PSD+PUR 3,730,352 36.61 132 –23
Justice and Truth Alliance 3,191,546 31.33 112 +51
Greater Romania Party 1,316,751 12.92 48 –36
Democratic Union of Hungarians in Romania 628,125 6.17 22 –5
New Generation Party 227,443 2.23 0 0
Christian Democratic National Peasants’ Party 188,268 1.85 0 New
Democratic Force Party of Romania 79,376 0.78 0 New
Ecologist Party of Romania 73,001 0.72 0 0
Social Democratic Roma Party of Romania 56,076 0.55 1 0
Romanian National Unity Party 53,222 0.52 0
People’s Action Party 48,152 0.47 0 New
United Socialist Party 44,459 0.44 0 New
Democratic Forum of Germans 36,166 0.35 1 0
Romanian Workers’ Party 35,278 0.35 0 New
Union for Romanian Reconstruction 32,749 0.32 0 New
Socialist Alliance Party 28,429 0.28 0 New
Romanian Socialist Party 28,034 0.28 0 0
National Christian Democratic Party 27,650 0.27 0 New
New Democracy Party 20,926 0.21 0 New
Social Democratic Party „Constantin Titel Petrescu” 20,318 0.20 0 0
People’s Alliance of Christian Democrats 18,594 0.18 0 New
Democratic Youth Party 16,271 0.16 0 New
Bulgarian Union of Banat–Romania 15,283 0.15 1 0
Third Millennium Party 15,109 0.15 0 New
Alliance for a United Romania 15,041 0.15 0 New
Party for the Motherland 14,882 0.15 0 0
Union of the Ukrainians of Romania 10,888 0.11 1 0
Community of the Lippovan Russians in Romania 10,562 0.10 1 0
Union of Croatians of Romania 10,331 0.10 1 0
Union of Armenians of Romania 9,810 0.10 1 0
Association of Macedonians of Romania 9,750 0.10 1 0
Cultural Association of Slavonic Macedonians of Romania 9,595 0.09 0 New
Federation of the Jewish Communities in Romania 8,449 0.08 1 0
Democratic Union of Croatians of Romania 7,769 0.08 0 0
Democratic Turkish Union of Romania 7,715 0.08 1 0
Ethnic Turks Association 7,396 0.07 0 New
Hellenic Union of Romania 7,161 0.07 1 0
Union of Serbs of Romania 6,643 0.07 1 0
Turco-Muslim Union of Romania 6,517 0.06 0 New
Democratic Union of Turkish-Muslim Tatars 6,452 0.06 1 0
Democratic Association of Slavonic Macedonians of Romania 6,344 0.06 0 New
Bulgarian Cultural Association of Romania 6,240 0.06 0 0
Association of Italians of Romania 6,168 0.06 1 New
Democratic Union of Slovaks and Czechs of Romania 5,950 0.06 1 0
Union of Poles of Romania 5,473 0.05 1 0
Italian Community of Romania 5,181 0.05 0 –1
Cultural Union of Poles of Romania 5,159 0.05 0 New
League of Albanians of Romania 5,011 0.05 1 0
Bratstvo Community of Bulgarians in Romania 4,065 0.04 0 0
Cultural Union of Ruthenians of Romania 2,871 0.03 1 0
People’s Party of Romania 2,336 0.02 0 New
Force of Justice 1,123 0.01 0 New
Independents 51,646 0.51 0 0
Invalid/blank votes 599,641
Total 10,787,450 100 332 –13
Registered voters/turnout 18,449,344 58.47
Source: Nohlen & Stöver, Global Elections Database

Facand abstractie de partide ce au disparut practic de pe scena politica – spre exemplu: Partidul Noua Generatie – scorul de aproape 13% obtinut de PRM poate fi obtinut de doua noi partide nationaliste nou create (unul 5 sau 6%, celalalt la fel) si amandoua in jur de 10% – de asta si am pus mai sus 5% la patru partide si pot sa vina si vreo 3% de la PRM. Iar la varf – PSD si PNL, procentual vorbind, desigur, lucrurile pot ramane neschimbate. De remarcat ca Alianta DA a insemnat PNL+PD care a avut drept principal adversar acelasi PSD.

Deci si „varianta 2004” e una posibila privind rezultatele alegerilor. De observat in trecutul recent dar si in cel de alaltaieri, ca sa zic asa, ca PSD nu a putut obtine peste 40%. In schimb PNL poate salta usor peste 30%. De asemenea, putem avea cele doua mari partide PNL si PSD la o aproximativa egalitate, ca in 2008, in jurul lui 33%. Cam asta e paradigma si nu vad sa se schimbe ceva spectaculos. Pe de alta parte, daca ne uitam la rezultatele alegerilor din 2004, vom observa ca partidele mai mici si, tot asa ca acum, mai nou infiintate pe vremea aceea, au obtinut sub 3%!!! Ar fi o premiera in politica romaneasca ca un partid nou infiintat sa obtina 9%!!!!!

Vorbesc, desigur, in cazul in care nu se vor frauda alegerile sau aceste fraude vor fi mici, insignifiante.

Desigur, vom vedea ce se va intampla si care vor fi rezultatele!

Batalia electorala e in toi!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Ce ne invata Rovana Plumb? Cat de bine era pe vremea lui domnu’ Vacaroiu!!

Am prins ieri ultima parte din Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, de pe Realitatea. Era, printre altii, invitata si D-na. Rovana Plumb, de la PSD. Adevarul e ca ramai siderat de ce pot sa spuna si sa prezinte cei de la PSD. Cu alte cuvinte, D-na. Plumb ne invata cat de bine era pe vremea D-lui. Vacaroiu.

Ce se intampla? De la o vreme incoace, PSD tot flutura un grafic multicolor care, in esenta, ne arata urmatorul lucru: cu rosu sunt cresterile economice „magnifice” cand a fost PSD la Putere, iar cu albastru NUMAI minusurile inregistrate de toti cei care se aflau in opozitie fata de PSD cand au ajuns la Putere. Concluzia pe care trebuie s-o traga cel care vizualizeaza un astfel de grafic: PSD e un partid „magnific”, „grandios, „superb”, „minunat” iar toti cei care i-au facut opozitie ar fi niste „prosti”, daca nu cumva chiar „dusmani ai poporului”.

Dl. Citu, din partea PNL din cate am inteles, a fost extrem de elegant. Eu i-as fi dat D-nei. Plumb o replica foarte dura pentru ca astfel de minciuni trebuie taxate ca atare. Eu inteleg ca suntem in plina campanie electorala, dar dezinformarea pe care o practica PSD e cu adevarat grandioasa – de data aceasta fara ghilimelele de rigoare.

Pentru o corecta informare de vazut aici ce spune statistica FMI cu date din 1989 incoace. Sa ne uitam la PIB pe cap de locuitor exprimat in moneda nationala cat si in US$. Apoi sa ne uitam si la rata inflatiei!! In 1990 aveam un PIB/locuitor de 1.652,369$ iar in 2000 aveam un PIB/locuitor de 1,669,978$. In 1996 era de 1.575,497$. Sa luam inflatia la sfarsitul perioadei preturilor de consum – procentul de schimb: in 1993 era de 295,481% la un somaj de 9,206%!! Dar, desigur, daca sunteti curiosi puteti sa va uitati pe toata aceasta statistica din care nu cred ca reiese ca pe vremea cand a fost PSD la Putere am avut asa cresteri impresionante de PIB, fata de guvernarea CDR. Si vom constata destul de usor adevarul: cresteri mari de PIB s-au inregistrat dupa anul 2000, prima data dupa 1989 pe vremea guvernarii Nastase. In anul 2000 am aratat care a fost PIB/locuitor. In anul 2004 PIB/locuitor era de 3.541,320$ iar in 2005 de 4662,669$. Inflatia la sfarsitul perioadei preturilor de consum – procentul de schimb era in 2000 de 40,71% si in 2004 de 9,158%. Somajul era in 2000 de 7,646% si in 2004 de 8,042%, in 2005 de 7,154%. Eu nu inteleg de ce nu spunem adevarul. De ce atata lipsa de onestitate? Dar cei curiosi pot sa studieze tabelul si dupa 2005 si vor vedea ca trend-ul bun de crestere economica buna s-a mentinut pana in 2008, cand a venit Criza si s-a inregistrat o recesiune severa. Daca va veti uita la PIB/locuitor in $ veti remarca scaderea din 2011-2012 si 2014-2015. PIB/locuitor exprimat in lei, in aceste perioade, a crescut.

Pe de alta parte, PSD tot vorbeste despre sustinerea capitalului romanesc. Intrebare: cine trebuie sa sustina capitalul romanesc? Vedeti Dvs., capitalul romanesc trebuie sustinut de capitalul romanesc. Ce s-a intamplat cu bancile romanesti dupa 1989? Columna Bank, Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor, BRD, Bancorex? Parca imi aduc aminte cum au mers sa faca un scut, un zid uman sa-l apere pe Bivolaru… Acuma se intreaba de ce nu avem banci romanesti si ponderea capitalului strain e mult mai mare decat cea a celui romanesc. Dar pe vremea aceea ce au facut? Ce atitudine au luat? Isarescu ce-a pazit? Pe vremea cui s-au dat celebrele credite neperformante de la Bancorex?

Nu de alta, dar daca o auzeai pe stimata D-na. Plumb vorbind, ai fi fost tentat sa zici ca romanii, pe vremea PSD (indiferent de denumirile din trecut), au trait in paradis!

Si cum e, D-na. Plumb, cu cele „peste 80% din privatizari ratate” (citat din Nicolae Vacaroiu)? Dumnealui unde era atunci? Hai sa vedem cu ce privatizari reusite, cu ce povesti de mare succes se poate lauda Dl. Vacaroiu? Cu Banca de Investitii si Dezvoltare cumva? Va propun un remember interesant:

Ziarul Financiar

Cum a reuşit Vântu să recruteze o întreagă echipă de la BNR, în urmă cu 10 ani, şi cum i-au făcut o bancă Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu

9 sep 2010

„Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, patronul postului Realitatea TV, a fost reţinut ieri de procurori în dosarul fugii din ţară, acum 10 ani, a lui Nicolae Popa, fost director al Gelsor, unul dintre oamenii acuzaţi în prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI – cel mai mare scandal financiar din ultimul deceniu).
Deşi numele lui Vântu a fost legat de căderea FNI, care a lăsat peste 300.000 de oameni fără 300 mil. dolari, dar i-a îmbogăţit pe alţii, procurorii au reuşit să-l reţină numai în cazul Popa, acuzându-l de favorizarea infractorului. În acest caz, ieri au mai fost audiate încă trei persoane: şoferul lui Vântu (de altfel şi reţi­nut), un om de afaceri din Republica Moldova şi cel mai puternic lider sindical, Liviu Luca, prietenul cu care Vântu a făcut Realitatea TV şi alte afaceri, din banii sindicaliştilor de la Petrom.
Vântu, un om de afaceri din oraşul Roman, care a fost închis pe vremea lui Ceauşescu pentru delapidare, a intrat în lumea afacerilor din Capitală după 1990, când s-a ocupat de achiziţia şi vânzarea de titluri de proprietate primite de români în cuponiada din 1994. Vântu cocheta cu piaţa de capital care începuse să se mişte după 1995, când s-a redeschis Bursa de la Bucureşti şi a înfiinţat o societate de administrare a investiţiilor, după numele lui, SOV Invest, care a născut FNI. Printr-o politică de marketing, celebrul slogan „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine”, Fondul a reuşit să atragă sute de mii de oameni. În acelaşi timp, el oferea randamente foarte mari, spunând că la bază au o politică de investiţii deşteaptă. Aşa s-a creat mitul „Vântu este un om deştept şi face bani din bursă”.

Cel puţin trei ani de zile Fondul a mers bine, iar investitorii erau mulţumiţi. Faima lui Vântu plus calităţile invocate de cei care lucrau cu el, anume că este abil şi poate convinge pe oricine, dacă îşi propune acest lucru, au făcut ca, spre finalul lui 1999 – începutul lui 2000 să recruteze, efectiv, o echipă de specialişti din BNR pentru a înfiinţa în jurul Gelsor un grup financiar. Oferindu-le bani foarte mulţi, Vântu i-a recrutat pe Vlad Soare, fost viceguvernator al BNR, actualmente membru în Consiliul de supraveghere a pensiilor private, Vasile Săvoiu, fost director în BNR, George Mucibabici, director în BNR şi actualmente preşedinte al companiei de audit Delloite România, şi pe Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, actualmente profesor de economie, căruia i-a promis că îi face un institut economic de cercetare. I-a recrutat şi pe Nicolae Văcăroiu, fost premier şi actualmente preşedinte al Curţii de Conturi, Florin Georgescu, fost ministru de finanţe şi actualmente prim-viceguvernator al BNR, plus un fost viceguvernator al BNR, Corneliu Croitoru, pentru a crea şi conduce Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID). Vântu a declarat că are capitalul necesar pentru BID din banii de la FNI, ceea ce peste ani a făcut obiectul unui dosar în justiţie în care a fost achitat prin prescrierea faptelor. Numele lui Vântu este legat şi de Banca Română de Scont care, de asemenea, s-a prăbuşit. La BRS a lucrat şi un fost director al SIE din timpul lui Iliescu, Gheorghe Fulga. Vântu era atât de puternic încât îl ameninţa pe Nicolae Cin­teză, şeful Supravegherii din BNR, pentru că îi controla cele două bănci. A fost nevoie de intervenţia publică a guvernatorului Isărescu pentru ca Cinteză să îşi poată face treaba. Oricum, cele două bănci au fost lichidate, iar dosarele s-au prescris după amânări repetate. De dosarul Vântu în BNR (de înaintarea actelor către organele de anchetă) s-a ocupat Mihai Bogza, fost vice­guver­nator BNR, care în 2004, la alegerea noului Consiliu de Administraţie, a pierdut partida, ironic, în faţa lui Florin Georgescu, susţinut de PSD.

Politica lui Vântu a fost de a recruta şi a-şi lega afacerile de oameni respectabili, ceea ce i-a făcut pe cei care au intrat în contact cu el, ulterior, să se teamă de el şi de relaţiile lui. Mulţi politicieni au numele legat de Vântu, fie pentru că au câştigat bani, fie pentru că le-a oferit o platformă prin Realitatea TV.
Băsescu, actualul preşedinte, îşi leagă ascensiunea mediatică din anii 2003-2004, când devenise liderul opoziţiei, în faţa PSD şi a lui Adrian Năstase, premierul de atunci, de Vântu. El a declarat, în 2009, că se întâlnea noaptea cu Băsescu în 2004 în parcarea din Corbeanca pentru a fugi de serviciile secrete ale lui Năstase. Şi cu ajutorul Realităţii Băsescu a câştigat alegerile din 2004 în faţa temutului Năstase (actualment cercetat în mai multe dosare). Dar relaţiile dintre cei doi s-au răcit odată ce Băsescu a preluat puterea. Relaţiile proaste s-au acutizat în anul 2009, când au fost din nou alegeri prezidenţiale. Vântu l-a susţinut pe Mircea Geoană, candidatul PSD, în timp ce Băsescu acuza „mogulii”, inclusiv pe Vântu, că vor să pună mâna pe putere. Ironia face ca în confruntarea finală din decembrie 2009, Băsescu să-l acuze pe Geoană că în seara de dinainte fusese la Vântu acasă. Rămas fără replică şi în direct la TV, în faţa a şase milioane de telespectatori, Geoană a pierdut confruntarea şi, apoi, alegerile. Pe fondul crizei financiare şi al acutizării conflictului cu Băsescu, pentru Vântu a început declinul.
„Când Băsescu va pierde o bătălie, vreau să-l văd în locul meu”, a fost una dintre puţinele fraze pe care Vântul le-a rostit la ieşirea din sediul Parchetului, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2010

Intr-adevar, D-na. Plumb, peformantele Dvs., ale PSD-ului, sunt „deosebite”!! Ne exprimam „netarmurita recunostinta”! 🙂 😆

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 45 comentarii

Slaba prestatia PPE…

Astia sunt pe cale sa piarda atat alegerile legislative din Romania, prin PNL, dar si alegerile prezidentiale directe din Republica Moldova cu candidata Partidului Actiune si Solidaritate, D-na. Maia Sandu…

Cristian Preda spune:

Sunt la Chișinău, împreună cu două colege din PPE, Sandra Kalniete și Lajma Andrikiene, pentru discuții cu Maia Sandu, Iurie Leancă, Andrei Năstase, Liliana Palihovici, premierul Pavel Filip și președintele Nicolae Timofti.
UPDATE
Declarație pentru unimedia.md: „„Am auzit pe unii că legea din R. Mol­dova nu ne-ar da voie nouă, celor din PPE, stră­i­ni­lor în gene­ral, să spună cu cine țin și că, dacă am anunța foarte direct pe cine sus­ți­nem, res­pec­ti­vul can­di­dat ar fi dis­cri­mi­nat. Asta ar însemna că dacă am spune că l-am sus­ține pe Dodon, auto­ri­ta­tea elec­to­rală l-ar eli­mina din cursă? Nică­ieri în lume nu există așa ceva. Este foarte bine că legea inter­zice folo­si­rea fon­du­ri­lor stră­ine, a unor mate­ri­ale și mă întreb dacă în cam­pa­nia dlui Dodon există careva aju­tor din Rusia. Aș vrea să cla­ri­fi­căm aceste ches­tiuni. Ar fi impor­tant să afle și cetă­țe­nii R. Mol­dova, și cetă­țe­nii euro­peni. Cetă­țe­nii euro­peni vor să spri­jine Mol­dova, dar dacă află că vin bani de la Moscova sau că sunt bani necu­rați de la oli­garhi locali, de la cel numit coor­do­na­to­rul, nu e în regulă. Deci, nu poți să zici că ești pro-european și să fal­si­fici ale­ge­rile, să cum­peri con­ști­ința cetă­țe­ni­lor. Dom­nul Pla­ho­t­niuc, dacă face acest lucru, este la fel de vino­vat ca rușii care plă­tesc aici pen­tru inte­re­sele rusești.(…) Noi spe­răm ca un can­di­dat care e anti­co­rup­ție, un can­di­dat care e onest, care nu este îmbo­gă­țit din poli­tică, să câștige ale­ge­rile. Țara asta are o șansă.(…) Niciun can­di­dat pro-european nu poate fi un can­di­dat corupt. Deci, cine e corupt și spune că e pro-european, minte”, a decla­rat Cris­tian Dan Preda, coor­do­na­tor al Comi­siei pen­tru afa­ceri externe.”

Niciun can­di­dat pro-european nu poate fi un can­di­dat corupt. Deci, cine e corupt și spune că e pro-european, minte” – vorbe mari, dar rezultatele sunt extrem de slabe!! Este inadmisibil ca Maia Sandu, candidata sprijinita de PPE, sa fie atat de prost cotata in ultimul sondaj de opinie – v. aici. Practic, ea s-ar putea sa rateze turul II… Candidatul pro rus Igor Dodon are 40%, pe cand ea are doar 13%… Iar Marian Lupu, tot 13%…

Toata aceasta strategie anticoruptie pe care se bazeaza candidatura Maiei Sandu se dovedeste a fi un esec total. Asa ca, D-le Preda, nu ne explica noua cine minte si cine e pro european. Degeaba esti baiat destept si te trimitem acolo, la Bruxelles, daca nu sunteti in stare sa castigati niste alegeri in Rep. Moldova…

Dezastrul e total, ce sa mai ne ascundem dupa deget…

Romania Libera

Maia Sandu, candidată la Președinție: Republica Moldova ar putea cădea din nou în sfera de influență a Rusiei

„Uniunea Europeană riscă să vadă Republica Moldova, care acum e țară parteneră, căzând din nou în sfera de influență a Rusiei, a avertizat candidata proeuropeană la Președinție, Maia Sandu, în timpul unei reuniuni a liderilor europeni de dreapta desfășurate vineri la Maastricht (Olanda), transmite agenția Reuters citată de Agerpres.

La această reuniune la care au participat, printre alții, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și cancelarul german, Angela Merkel, Maia Sandu a estimat că diviziunile din interiorul taberei politice pro-europene a Republicii Moldova pot diviza opinia publică.

Ea a susținut de asemenea că ar putea fi dată la o parte de actualul guvern de la Chișinău, pe care-l acuză că vrea să se agațe de putere și că ar fi dispus să trucheze alegerile în favoarea propriului său candidat, Marian Lupu (Partidul Democrat — PDM).

„Sunt aici pentru a trage semnalul de alarmă că se exercită presiuni asupra a tot mai mulți funcționari publici pentru a vota în favoarea candidatului sprijinit de guvern”, a indicat Maia Sandu. „Dacă partidul de guvernământ manipulează votul, atunci pur și simplu va oferi victoria rușilor”, a adăugat ea într-o declarație acordată agenției Reuters.

Partidul Democrat și Marian Lupu au dezmințit însă că ar avea astfel de planuri, însă Partidul Socialiștilor (PSM), pro-rus, precum și candidatul acestuia, Igor Dodon, au anunțat că vor organiza proteste dacă Lupu câștigă alegerile.

Făcând referire la aceste declarații, Maia Sandu a mai spus vineri la Maastricht că riscăm să avem „oameni în stradă și un președinte pro-rus”. „Europa va avea mai multă instabilitate în vecinătatea ei și un stat care se prăbușește, sau chiar intră în colaps”, a insistat ea.

Agenția Reuters amintește că nemulțumirea acumulată de opinia publică din Republica Moldova după șapte ani în care s-au succedat guverne proeuropene ar putea determina acum electoratul să aleagă un președinte pro-rus, care ar fi dispus să renunțe la strângerea legăturilor politice și economice cu Occidentul în favoarea apropierii de Rusia, eventual chiar prin intrarea în Uniunea Vamală Eurasiatică, blocul economic condus de Rusia. Reuters menționează că această nemulțumire este și rezultatul scandalului provocat de dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar național.

Maia Sandu a fost aleasă săptămâna trecută candidatul comun la președinție al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA) și Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM).”

Dar ceea ce este uimitor e faptul ca si la Bucuresti se poate repeta acelasi scenariu ca si la Chisinau, doar ca in Romania e vorba de alegeri legislative. Eu m-am ferit sa comentez sondaje de opinie in aceasta campanie. Totusi, nu doar sondajele, dar si analisti reputati atrag atentia asupra unei victorii zdrobitoare a PSD in alegeri, care ar putea obtine peste 40% din optiunile electoratului. Practic, PSD si ALDE, partidul lui Calin Popescu-Tariceanu, ar putea avea o majoritate absoluta!!

Iar PNL face parte din PPE.

Ar fi o infrangere rusinoasa a PNL-ului!! Ca sa nu spun a PPE-ului, ca poate e mai corect asa!

Maia Sandu

Maia Sandu

Dupa tragedia de la Clubul Colectiv, au vrut sa-l promoveze pe Ciolos si din aceasta cauza Iohannis a insistat sa fie pus prim-ministru. A fost o guvernare tehnocrata care nu a dovedit mare lucru. Multe gafe si oameni care nu se potrivesc pentru functiile ocupate, asta a aratat in cel mai pregnant mod! Vai ce bun e Ciolos!! Hai sa fim seriosi!! Nu va e rusine sa prostiti in halul asta populatia in fata!!

A acuza poporul de greselile unor politicieni inepti mi se pare cea mai mare imbecilitate! Si un act de lasitate gretoasa!! Poporul nu e pro european, nu ca politicienii sunt niste dobitoci!! Evident ca sunt inadmisibile astfel de acuze la adresa poporului si e clar ca pentru aceste esecuri ar trebui ca unii politicieni sa plateasca. Ar trebui ca pe unii sa nu-i mai vedem vreodata in politica. Le-a ajuns si ne-a ajuns. Au distrus cu extremismul lor robespierrian PDL-ul, acuma ce mai vor? Sa distruga si PNL? Si ce s-ar intampla? Comunistii ar pune mana pe putere. Asta s-ar intampla!

Maia Sandu

Maia Sandu

Exact asa s-a intamplat si cu Maia Sandu: acelasi tip de politicieni din PPE au compromis-o!! I-au compromis candidatura!! Si cine castiga? Partida rusa!! Insa e dezarmant ce poate prezenta ultimul sondaj de opinie, diferenta enorma intre Dodon si Maia Sandu. Este clar ca marketing-ul politic al acestei lupte politice a fost defectuos, neputand atrage pentru D-na. Sandu noi simpatizanti care sa fie dispusi s-o voteze. Si e foarte clar ca mesajul politic pe care a vrut sa-l transmita PAS a avut hibe serioase!! Mie mi-e teama sa nu ne pomenim cu rezultate la alegeri de genul: PSD la 45% si PNL la doar 25%, asa ca sondajele de pe cele doua maluri ale Prutului sa semene ca doua picaturi de apa!!

Nu se poate sa nu remarcam esecul unui anumit tip de mesaj si de a face politica, de pe partea dreapta a esicherului politic.

Daca electoratul acorda o asa mare incredere Stangii, e un esec pentru cealalta forta politica, cea de Dreapta. Trebuie sa spunem foarte clar acest lucru, pentru ca, desi simplu, el nu e spus clar si se vrea a fi trecut sub tacere. In Romania acest lucru s-a intamplat la alegerile legislative trecute, cand electoratul, in marea lui majoritate a votat cu USL. Toti deontologii si deontoloagele anticoruptie (ca sa ma exprim ca maestrul Cristoiu), din fostul PDL, care a fost distrus din punct de vedere politic, n-au luat in considerare lucrul asta. Sau poate ca l-au luat in considerare si au tradat. Poate in mod constient au indreptat electoratul catre o forta comunista precum USL… Nu mai vorbesc de faptul ca n-au facut nicio reforma economica, nicio privatizare, nici proiecte de infrastructura etc si poate ca, tot asa, nu e deloc intamplator.

Poate e vorba de o oarece tradare a intereselor nationale pe la mijloc…

Este clar ca trebuie facute, pe partea dreapta a esicherului politic, schimbarile necesare, de optica si strategie politica, pana nu e prea tarziu!! Electoratul respinge actualul mesaj al fortelor de centru-dreapta din PPE, lucru destul de limpede. Trebuie facut ceva pentru ca strategia actuala e una perdanta.

Recomand citirea inegrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 22, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

De ce Cristian Popescu Piedone ar avea prima sansa la Primaria Sector 4…

Mediafax

Candidatura lui Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Sectorului 4, contestată din nou la instanţă. Candidatura pentru Consiliul Local al Sectorului 4, respinsă

Candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4 a fost contestată din nou la instanţa, Judecătoria Sectorului 4 urmând să pronunţe o sentinţă, miercuri, decizia nefiind definitivă.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi-a depus sâmbătă candidatura pentru Primăria sectorului 4 cu 5.600 de semnături din partea Partidului Puterii Umaniste. Noile semnături au fost strânse după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti i-au respins candidatura, precizând că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru un număr de doar 2.550 de semnături din totalul de 5.076 pe care Piedone le-a prezentat.

Ulterior hotărârii, Cristian Popescu Piedone a anunţat, pe Facebook, că nu renunţă la candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4 şi va iniţia o nouă campanie de strângere de semnături, afirmând că există doar două variante. „Să mă omoare sau să mă lase să mă supun judecăţii la vot”, a notat fostul edil pe pagina sa de Facebook.

Astfel, după depunerea noii candidaturi, mai multe persoane, rude sau chiar victime ale tragediei din clubul Colectiv şi avocatul Gheorghe Piperea, au contestat din nou candidatura lui Piedone. Judecătoria Sectorului 4 a dezbătut plângerile miercuri dimineaţă, urmând ca la ora 18.00 să pronunţe o decizie. Hotărârea va putea fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Biroul Electoral al Sectorului 4 a respins lista candidaţilor PPU-SL pentru Consiliul Local, deschisă de Cristian Popescu Piedone, pe motiv că acesta s-a înscris în partid după ce au fost strânse semnăturile necesare depunerii listei.

„Lista PPU(sl) a fost admisă în primă fază de biroul electoral al Sectorului 4 fără mine. Partidul a început să strângă semnături cu mult timp înainte, iar eu, fiind cap de listă, cum am ajuns acolo… O aberaţie. Am făcut contestaţie la Judecătoria Sectorului 4 şi în decursul zilei de mâine se va pronunţa. Nu este nicio problemă. Intrarea mea în partid a fost pe 20 aprilie, iar pe 21 am fost şi desemnat ca şi candidat. Rămâne la opţiunea partidului până în ultima zi pe cine pune pe liste la consilii”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Popescu Piedone.

Biroul electoral a admis însă candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, din partea PPU-SL. Aceasta a fost însă contestată, din nou, la instanţa, Judecătoria Sectorului 4 urmând să pronunţe o sentinţă, miercuri, decizia nefiind însă definitivă.

Iniţial, magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins candidatura, admiţând contestaţia formulată de avocatul Gheorghe Piperea, car a susţinut că semnăturile de susţinere nu sunt valabile. Ulterior, Cristian Popescu Piedone a strâns alte semnături şi şi-a depus candidatura.

Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea că se retrage din viaţa politică.”

In primul rand as dori sa fac niste remarci de ordin general. Mie mi se pare ca avem cea mai slaba campanie electorala de la Revolutie incoace: se discuta orice, numai despre Bucuresti (ma refer acum doar la Capitala) nu. La televiziunile de stiri nu prea vezi discutandu-se despre proiecte – ar trebui invitati candidatii si sa prezinte cetatenilor ce proiecte au, cum vad dezvoltarea orasului, ce ar mai trebui facut… Or, asa ceva nu prea vezi…

Acuma, revenind la titlul postarii si la explicatia cuvenita, va rog sa cititi bine articolul Mediafax prezentat mai sus. Tribunalul Bucuresti i-a respins initial listele cu semnaturi si deci candidatura. Piedone ce face? Reface listele de semnaturi si le prezinta din nou!!! Observati determinarea lui: „„Să mă omoare sau să mă lase să mă supun judecăţii la vot”, a notat fostul edil pe pagina sa de Facebook.”. Stiti ce spune cetateanul de rand, omul obisnuit care locuieste in Sectorul 4? Spune: „Uite-l, dom’ne, cum munceste! Vrea sa munceasca!”.

Daca ai intreba la intamplare un bucurestean cine e primarul de la Sectorul 4, sansele sa-l indice pe Piedone sunt foarte mari. Cine n-a auzit de Piedone? Tot Bucurestiul si nu numai!! Cred ca sunt foarte putini cei care nu au auzit de el…

Acuma haideti sa va intreb altceva: ati auzit de candidatul PNL la Primaria Sector 4? Am dat search pe Google si n-am obtinut un raspuns clar: ar fi trebuit sa-mi apara poza respectivului si cu ceva date despre acesta. Nici vorba de asa ceva. Iata un articol Mediafax de acum mai bine de o luna de zile:

PNL: Cine sunt candidaţii pentru primăriile de sector. Predoiu: I-am ales pe cei care au cele mai mari şanse de creştere

Comisia de unificare a PNL a validat luni candidaţii la primăriile de sectoare, cu excepţia sectorului 6, unde liberalii aşteaptă „o cercetare calitativă de anvergură”, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, afirmând că sondajele au fost doar „o bază a deciziei politice”.

„Astăzi, comisia de unificare a PNL a hotărât candidaţii la funcţia de primar de sector. (…) La primăria Sectorului 1, Alexandru Nazare, la primăria Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, la primăria Sectorului 3 vom merge cu Florin Ştefan Vasile, la primăria Sectorului 4 cu Răzvan Sava, iar la primăria Sectorului 5 cu Ovidiu Raeţchi”, a anunţat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, la finalul şedinţei.

Cătălin Predoiu a afirmat că la sectorul 6 liberalii aşteaptă „o cercetare calitativă de anvergură care se va finaliza în zilele următoare”, urmând ca decizia să fie luată lunea viitoare.

Preşedintele PNL Bucureşti a afirmat că PNL nu îl va susţine pe Ştefan Florescu în această cursă, aşa cum s-a vehiculat anterior.

„Aş dori să precizez fără echivoc faptul că nu vom merge la Sectorul 6 cu domnul Florescu. Dezavuez orice speculaţiei pe această temă. Nici nu s-a pus problema şi nici nu se va pune problema să mergem la Sectorul 6 cu domnul Ştefan Florescu”, a precizat Predoiu.

Cât priveşte posibilitatea ca PNL să susţină un candidat tehnocrat pentru primăria Sectorului 6, Predoiu a răspuns că în discuţiile pe care le vor avea în partid liberalii vor pleca de la „soluţiile existente în partid”.

Întrebat dacă Răzvan Mironescu ar putea fi susţinut de PNL, Predoiu a afirmat că nu exclude nicio variantă venită din partid, însă se aşteaptă rezultatele cercetării calitative comandate de PNL.

El a subliniat că pentru desemnarea candidaţilor nu s-a avut în vedere doar clasamentul, ci şi potenţialul de creştere al acestora şi durata perioadei în care şi-au desfăşurat campania.

„Toate sondajele au arătat faptul că toţi candidaţii care au fost luaţi în calcul pentru fiecare sector s-au aflat umăr la umăr, marja de eroare, şi s-a avut în vedere nu numai clasamentul, ci şi rezerva de creştere pentru viitor, de asemenea, perioada de când şi-au făcut campanie. Unii au început campania de câteva luni, alţii relativ recent, de trei, patru săptămâni şi faptul că ei sunt plasaţi umăr la umăr arată că există un potenţial de creştere mai mare în cazul celor care şi-au început recent campania”, a explicat liderul liberal.

Preşedintele PNL Bucureşti a afirmat că sondajele comandate au fost doar „o bază a deciziei politice”, afirmând că aceste cifre trebuie văzute în dinamica loc.

„În fiecare sector am ales candidaţii care au cele mai mari şanse de creştere”, a conchis Predoiu.

PNL: Candidaţii pentru mai multe sectoare, validaţi în funcţie de decizii politice – surse

Astfel PNL l-ar susţine pe Alexandru Nazare în cursa pentru Sectorul 1, în locul Dianei Tuşa, care a fost mai bine plasată în sondaje.

La Sectorul 2 cei din PNL vor să meargă pe mâna lui Cristian Popescu, primul în rezultatele cercetărilor sociologice comandate de liberali.

La Sectorul 3, liberalii din comisia de unificare ar lua în calcul să îl valideze pe Florin Ştefan Vasile, nume vehiculat recent pentru această cursă electorală.

PNL va miza la Sectorul 4 pe actualul primar interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în vreme ce la Sectorul 5 Ovidiu Reţchi ar urma să fie susţinut de liberali în încercarea de a câştiga sectorul care a aparţinut fostului lider PSD Marian Vanghelie.

Comisia de unificare poartă încă discuţii pentru a stabili pe cine ar putea susţine în cursa pentru Primăria Sectorului 6, decizia fiind posibil să fie amânată, potrivit unor surse din rândul liberalilor.

Liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a explicat duminică seara că există sectoare în care scorurile sunt „extrem de strânse” între candidaţii PNL, iar o decizie finală va fi luată pe baza trendului de creştere pe care îl prezintă un anumit candidat. „Sunt unii care îşi fac campanie de câteva luni şi alţii doar de o lună şi deja le suflă în ceafă”, a explicat Predoiu.

Liderul PNL Bucureşti a mai spus că situaţia cea mai grea este la Sectorul 3, acolo unde actualul primar, Robert Negoiţă, stă mai bine decât orice candidat. ”Acolo vom găsi un candidat care nu are mamă, nu are tată şi care nu are ce pierde”, a spus Predoiu.

Conform cifrelor din sondajele interne ale PNL, intrate în posesia MEDIAFAX, cea mai strânsă luptă în PNL este la Sectorul 1, acolo unde Diana Tuşa este cotată la 35%, în timp ce Alexandru Nazare este cotat la 30%.

La Sectorul 2, liberalii şi-au măsurat candidaţii în raport cu actualul primar, Neculai Onţanu (UNPR). Dacă în luptă ar intra deputatul Cristian Popescu şi Neculai Onţanu, liberalul ar obţine 32%, în timp ce actualul primar ar lua 50%. În acelaşi timp, dacă liberalul Adrian Neacșu ar fi contracandidatul lui Onţanu, acesta ar obţine 29%, în timp ce actualul primar şi-ar păstra procentul de 50%.

În Sectorul 3, liberalii au măsurat patru candidaţi: Florin Alexe, Eugen Nicolăescu, Cristian Tudorache sau Inocenţiu Voinea, dar fiecare ar obţine sub 20%. Lupta este dominată însă de actualul primar, Robert Negoiţă, care ar obţine 75%.

La Sectorul 4, clasamentul candidaţilor PNL este strâns. Marius Rogin ar obţine 34%, Honorius Prigoană ar obţine 33%, în timp ce actualul primar interimar al Capitalei, Răzvan Sava ar obţine 32%. Având în vedere diferenţele mici între candidaţi, decizia va fi luată de conducerea PNL, inclusiv pe baza altor date din sondajul extins.

În Sectorul 5, cel mai bine plasat candidat PNL este deputatul Ovidiu Raeţchi, cotat la 28%. Din sondajul PNL a fost eliminat social-democratul Cristian Rizea, cel care a anunţat că se retrage din cauza problemelor cu DNA. Liberalii l-au măsurat, în schimb, pe primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, iar acesta ar obţine 33%.

La Sectorul 6, Ştefan Florescu este cotat la 29%, în timp ce deputatul Răzvan Mironescu este cotat la doar 20%. În acelaşi timp, candidatul PSD, Gabriel Mutu, este cotat la 21%.”

Eu, cel putin eu, de acest Razvan Sava n-am auzit… Ca primar interimar al Capitalei n-am auzit sa se remarce prin ceva deosebit. In loc ca PNL sa se ocupe de campania electorala, sa-l vedem pe Dl. Sava, sa-i creasca vizibilitatea, sa-l cunoastem mai bine, vad ca PNL doarme-n papuci, cum se spune. Insa partea frumoasa este ca n-am putut afla nici de pe saitul lor care e candidatul PNL la Primaria Sector 4 – v. aici. Pentru ca s-ar putea sa nu fie Razvan Sava. Totusi, din acest articol inteleg ca a ramas Razvan Sava, dar s-ar putea, totusi, sa ma insel…

Cum a tratat PNL desemnarea candidatului pentru Primaria Generala, se stie: o bataie de joc de la un cap la altul. Hai s-o spunem pe sleau: este inadmisibil cum trateaza actuala conducere problema alegerilor locale, cel putin cele din Capitala!

Sunt dezbateri care aduc in discutie urmatoarea tema: cum e posibil ca oamenii sa aleaga din nou personaje precum Radu Mazare sau Piedone. Dar care sa fie oare alternativa? Niste candidati inexistenti? Vreau sa vad ca oamenii astia depun efort, ca vor sa castige o batalie electorala – uitati-va la atitudinea lui Piedone!! – dar asa ceva nu se prea vede. Ei candideaza din partea unui partid politic. Dar si partidul e ca si inexistent sau onor conducerea face niste gafe incredibile sau se balbaie de-ti sta mintea-n loc!

Iata de ce oameni ca Mazare sau Piedone ar avea prima sansa!

Interesant este numele sau – Piedone – care te duce cu gandul, desigur, la actorul Bud Spencer, protagonistul seriilor din anii ’70 cu comisarul Piedone. Intorcandu-ma acum la Piedone al nostru, chiar seamana cu actorul care l-a interpretat pe comisarul Piedone. Il tin minte de pe cand era inspector si mergea prin piete sa-i prinda pe aia acolo cu ocaua mica. Cristian Popescu Piedone a stiut sa-si construiasca in timp o imagine specifica, inconfundabila si a stiut sa capteze simpatia oamenilor. El este urmarit penal cu privire la tragicele evenimente intamplate la Clubul Colectiv, unde nu s-au respectat normele de siguranta la incendiu cand s-a autorizat clubul, dar nu e condamnat de vreo instanta. Trebuie sa admitem prezumtia de nevinovatie in cazul sau. In jurul acestei chestiuni impresia mea este ca unii au vrut sa creeze o perceptie publica in sensul ca singurul vinovat sau, daca nu, atunci vinovatul principal pentru ceea ce s-a intamplat la Colectiv ar fi Piedone. Iata insa ca lucrurile nu stau chiar asa de simplu si nu-l avem doar pe Piedone in toata Primaria Sector 4, ca si cum cladirea Primariei ar gazdui un singur om…

Dar ceea ce este izbitor e contrastul dintre el si ceilalti candidati la Primaria Sector 4. Chiar incepe sa ma deranjeze prestatia foarte slaba a PNL in aceasta campanie electorala. Nici cea a PSD nu e una grozava, ba dimpotriva! Cel putin, la Sectorul 4, nu vad nici la PSD un candidat cu notorietate, in care sa poti avea incredere si care sa fie sustinut cum trebuie de catre partid, organizatia locala. Poate ma insel, dar acestea sunt perceptiile mele.

Partea cea mai proasta este ca, la acest moment, nu vad din partea vreunui partid un candidat despre care sa pot spune, cu inima impacata, ca ar fi mai bun decat Piedone. Desigur, s-ar putea sa existe un astfel de candidat. Dar in Bucuresti, la ora actuala, vezi mai multe corturi electorale decat candidati. Un candidat trebuie sa se manifeste – nu prea vezi asa ceva, decat cu unele exceptii: spre exemplu, Piedone se manifesta, e vizibil. Eu cred ca un candidat veritabil ar trebui sa strabata cartierele sectorului, sa discute cu oamenii, sa-si prezinte echipa, proiectele. Da, de ce nu?, sa mearga la gurile de metrou si sa se prezinte oamenilor, iar dupa aceea sa mearga la televiziunile de stiri sa-si prezinte proiectele. Nu vezi o dezbatere aplicata pe problemele Bucurestiului, lucru ce nu e in regula. Inseamna ca nu prea sunt idei si proiecte de dezvoltare, iar daca exista, totusi, astfel de proiecte, atunci iti vine sa spui ca ar fi nerealiste.

DE citit si…

Romania Libera

Candidatura lui Piedone, RESPINSĂ definitiv. Reacţia fostului edil al Sectorului 4

„UPDATE: Cristian Popescu Piedone afirmă, ca reacţie la respingerea definitivă a candidaturii sale, că se va implica în campania electorală din sectorul 4 pentru a se asigura că locuitorii vor alege un primar care să se pună în slujba lor, el rămânând ”primarul de suflet” şi cel al ”familiei”.

”De astăzi, voi rămâne doar primarul de suflet al locuitorilor Sectorului 4 şi primarul familiei mele, întrucât justiţia a decis că nu pot candida, din cauza unui viciu de procedură al partidului pe care l-am ales în grabă să îl reprezint. Respect această decizie, însă nu renunţ. Vă sunt dator Dvs, celor care m-aţi susţinut, să merg mai departe, să vă pot privi în ochi şi după 5 iunie, pentru că v-aţi pus încrederea în mine. Îmi sunt dator mie, pentru munca mea din ultimii opt ani, pentru sutele de nopţi şi de zile petrecute pe străzile sectorului, să nu stau deoparte. Sunt născut şi crescut în Sectorul 4, voi trăi aici toată viaţa, copiii mei trăiesc aici, şi pentru ei, precum şi pentru copiii şi nepoţii Dvs, atât cât îmi mai stă în putere, trebuie să lupt. Singurul mod în care mai pot face ceva pentru sectorul nostru şi oamenii din el este să ne asigurăm, împreună, că vom alege un primar care să se pună în slujba lor, aşa cum mi-am dat silinţa să fac şi eu”, a scris Cristian Popescu Piedone pe Facebook joi seară, după decizia instanţei.

===

Tribunalul Bucureşti a respins definitiv, joi seara, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Aceeaşi decizie a fost luată şi în primă instanţă, la Judecătoria Sectorului 4, magistraţii precizând că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti a partidului.

„Întrucât intimatul a candidat la funcţia de primar al sectorului 4 din municipiul Bucureşti, municipiu care nu face parte din niciun judeţ, neexistând o organizaţie judeţeană a partidului, instanţa reţine că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată şi să provină de la conducerea organizaţiei municipiului Bucureşti, cum de altfel este reglementat şi în Statutul Partidului Puterii Umaniste. Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Preşedintele Filialei Sector 4 Bucureşti al partidului Puterii Umaniste şi nu de către Filiala Municipiului Bucureşti”, au explicat magistraţii, potrivit Mediafax.

Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea la aceea vreme că se retrage din viaţa politică.”

Sper ca Sectorul 4 sa aiba parte de un primar mai bun…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 27, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Marian Munteanu…

Trebuie discutat putin despre aceasta desemnare dubioasa petrecuta in PNL: Marian Munteanu e propus drept candidat al partidului la alegerile pentru functia de Primar General al Bucurestiului.

Dupa ce candidatul PNL, Dl. Ludovic Orban, membru vechi al PNL, a fost indepartat securistic din cursa pentru Primaria Generala, iata ca soarele rasare pe ulita PNL-ului odata cu aparitia D-lui. Marian Munteanu. Dl. Orban avea totusi o legatura cu aceasta functie, fiind in perioada 2004-2007 viceprimar general al Bucurestiului, de asemenea el a mai fost si consilier local la Sectorul 3, ceva mai demult (v. aici si aici). O experienta in administratia Capitalei conteaza foarte mult intr-o asemenea functie de anvergura, precum cea de Primar General al Bucurestiului. Pentru ca sa poti face fata cu succes intr-o asemenea functie grea, trebuie sa stii cu ce se mananca lucrul asta, ca sa ma exprim popular. Nu mai vorbesc de faptul ca dansul are si o experienta ca ministru al Transporturilor, lucru ce poate fi un avantaj: a condus un minister dificil iar experienta in conducere conteaza.

Cu un sfert de veac in urma…

Se poate spune ceva similar despre Dl. Marian Munteanu? Dansul revine in prim-planul opiniei publice dupa o absenta indelungata. Insa nu asta ar fi principala problema… Domnia sa nu a fost nimic altceva decat liderul Ligii Studentilor din anii ’90 si nimic mai mult. Nu are o experienta de partid si nu stiu daca se poate spune ca ar avea, in general vorbind, o experienta politica. O experienta cat de cat in administratie, nici atat! Interesant este si cum doreste domnia sa sa conduca Primaria: cu bucurestenii. Iar daca s-ar intampla sa aiba dificultati cu Consiliul General ar scoate oamenii in strada!!!! A declarat asta la Antena 3. Astfel de declaratii exprima un populism demn de o cauza mai buna. Ciudat este ca nu se discuta (ca n-am prea auzit) despre proiectele necesare Capitalei. Si eu stiu sa spun ca facem in limitele fondurilor disponibile si ca trebuie luptat impotriva coruptiei pentru ca sa recuperam banii si sa-i folosim „in interesul bucurestenilor” (expresie standard).

O greseala mare a PNL este ca nu a numit, in locul D-lui. Orban, un om din PNL, cum ar fi fost si firesc. Eu nu cred ca in PNL nu s-ar fi gasit si alti oameni capabili pentru o asemenea functie importanta. Chestia asta cu telefonul, vorbit cu Marian Munteanu, apoi facut repede-repede membru PNL, pune intregul partid intr-o lumina nefavorabila. Tot jocul asta, de la Busoi la Munteanu, trecand prin intermediarul Ludovic Orban, nu se poate sa nu-ti lase multe semne de intrebare.

Marian Munteanu

Se discuta despre ideologia D-lui. Munteanu. In loc sa discutam despre proiecte pentru Bucuresti, discutam despre ce ideologie ar avea Dl. Munteanu… Dar chiar asa, ce ideologie imbratiseaza Dl. Marian Munteanu? Intr-un fel e evident ca daca ar fi fost liberal, ar fi fost membru al PNL… Totusi, recunosc, o asemenea asertiune nu e valida intotdeauna. Insa, obiectiv vorbind, nu prea putem trage o concluzie in aceasta privinta. La Dl. Ludovic Orban, de atata amar de ani in PNL, lucrurile erau destul de clare, si anume ca e liberal. N-a plecat in formatiunea D-lui. Tariceanu ci a ramas alaturi de PNL. Despre Dl. Marian Munteanu nu se poate spune mai nimic in aceasta privinta. Iar lucrul asta constituie din nou o bila neagra pentru PNL!

Sa vedem ce spun si altii, de exemplu Dl. Ion Cristoiu:

Marian Munteanu – un pîrț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!

„În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.
Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit:
Uluiala!
Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător.

Să ne lămurim.
Nimeni nu l-a contestat pe Marin Munteanu în sine.
Toţi l-au contestat în ipostaza de candidat al PNL.
Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu.
De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu.
De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.

În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă.
Marian Munteanu poate face ce vrea.
Poate împărtăşi orice credinţă.
Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet.
Poate, de exemplu, să susţină, chiar şi la Realitatea Tv, sub privirile încîntate ale lui Rareş Bogdan, înfăşurat în Tricolor, că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e creştină.
E drept, noi ăştia, cei care nu suntem vizitați de Duhul Sfînt, credeam că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e o ţară europeană, în care funcţionarul se află în serviciul Publicului şi nu invers.
Repet, libertatea de expresie, unul dintre cele mai mari cîştiguri ale democraţiei, permite afirmarea oricărei opinii, a oricărei teze.

Ceea ce a uluit pînă la buimăcire pe toată lumea a fost desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL.
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu.
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.

Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.
S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim.

S-a spus şi s-a scris că Marian Munteanu împărtăşeşte ideologia legionară.
Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.
Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă.
Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării:
Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism.

Din doctrina legionară, Marian Munteanu a reţinut doar clișeele repetate papagalicește de legionarul semidoct.
Un asemenea personaj, anti-occidental, anti-democratic, anti-modern, anti-european e desemnat candidatul unui partid care se pretinde modern, european, care vrea să conducă o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.

Biroul Politic Național al PNL cuprinde peste o sută de lideri ai partidului.
Unii aparțin PDL, alți PNL.
Amîndouă partidele au fost partide de guvernămînt, au dat candidați la președinție și președinți și premieri.
Marian Munteanu a fost desemnat în unanimitate (cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut) de către cei peste o sută de membri ai Conducerii PNL.
Printre cei care l-a votat s-au aflat foşti miniştri, foşti demnitar, actuali parlamentari.
Într-un cuvînt, oameni care au condus o ţară şi nu un schit.

Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL?
Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu?
Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu?
Răspunsul e simplu.
Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis.
Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l?
E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează.
Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:
De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului?
De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program?
Vorba lui Stelian Tănase:
De chichi!

Întrebarea, întrebarea care merită luată în seamă, e următoarea:
Ce fel de partid e acela care votează fără să-şi ducă mîna la nas orice pîrţ al lui Klaus Iohannis?!”

Vehement mi s-a parut a fi si Dl. Cristian Preda, aceasta postare de pe FaceBook:

„În 2012, când era divizată, dreapta i-a susținut la Primăria Bucureștiului pe S. Prigoană (candidat PDL) și pe S. Oprescu (propus de PNL, alături de aliații săi din USL). Acum, dreapta unită îl propune pe Marian Munteanu. Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal. Am scris sute de pagini despre liberalism și realizez că ecoul lor în PNL e nul. Regret, pe de altă parte, că nu am ascultat sfaturile care mi-au fost date acum câteva luni, de a mă prezenta ca independent la Primăria Bucureștiului. Am fost convins că PNL va prezenta un candidat foarte solid și credibil. M-am înșelat amarnic. Ce au făcut Predoiu, Gorghiu and co. e o bătaie de joc.”

si aceasta:

„Lansez aici un apel către conducerea PNL. Îi invit să retragă candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legătură nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formațiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeană la care au aderat peneliștii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca și propunerea regelui Mihai drept prezidențiabil în 1992. După seria Bușoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL să nu aibă un candidat propriu, fiindcă ridicolul i-a copleșit. Doar scuzele prezentate electoratului bucureștean îi pot salva. Dacă Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Dacă nu, voi vota și împotriva lui Munteanu, și împotriva candidaților PNL în consilii. Îi rog pe toți cei care sunt de acord cu mine să difuzeze acest mesaj.”

Totusi, e foarte ciudata atitudinea PNL… Daca nu e bun un candidat asupra caruia planeaza o suspiciune privind fapte de coruptie, e bun unul asupra caruia planeaza suspiciuni ca ar fi un admirator al Miscarii Legionare, un antieuropean, antioccidental si fost colaborator al lui Virgil Magureanu? Observati ce spune si Cristian Preda: „Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal”…

Iar adversarii PNL vor folosi, banuiesc, in campanie aceste slabiciuni pentru a lovi in PNL. PNL nu a dat, cel putin pana acum, din cate stiu, explicatii convingatoare privind suspiciunile referitoare la activitatea si orientarea ideologica a noului candidat. De asemenea nici Dl. Munteanu nu a raspuns convingator la astfel de indoieli legate de activitatea sa si crezurile sale politice.

… si astazi…

Insa ceea ce se intampla este uluitor si nu degeaba a scris Dl. Cristoiu despre „partul” prezidential… Pentru ca desemnarea lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Bucurestiului pare a se inscrie in acelasi gen de actiuni precum decorarea cu Ordinul National Steaua Romaniei a D-lui. Octav Bjoza, admirator infocat al Miscarii Legionare, promovarea Oanei Stanciulescu in conducerea TVR. Insa acest trend ciudat nu trebuie atribuit doar PNL-ului sau doar Presedintelui. Ci si Stangii politice si va invit sa cititi aici un articol recent si reiau titlul unui articol din Gandul: „Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”” si citez din inceputul articolului:

Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.”

Observati ce vremuri traim… Rares Bogdan vrea sa aduca un tricolor mare cat toate zilele in studio!! 🙂 Pentru ca-si iubeste tara: „de-aia, ma, c-o iubesc!!”, dupa cum a si declarat. Ma mir ca n-a zis ca va veni imbracat in port popular. Dar, mai bine, sa nu-i dau idei… 🙂

Mai avem putin si reluam Festivalul National Cantarea Romaniei? 🙂

Trebuie sa vedem si care e punctul de vedere al PNL:

Romania Libera

PNL: Nu sunt probe că Marian Munteanu ar fi apropiat de extrema dreaptă

„PNL susține că nu există probe care să ateste că Marian Munteanu, recent nominalizat drept candidat la Primărie, ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.

„Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a dlui. Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații”, menționează un comunicat al PNL.

Din acest motiv, PNL solicită celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL amintește că Marian Munteanu a participat la Revoluția din decembrie 1989, la organizarea Ligii Studenților, a fost primul președinte al Alianței Civice și lider al Pieței Universității.

„Prin ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societății civile și ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost și este un susținător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societății și către economia liberă de piață.   Dl. Marian Munteanu a susținut mereu și susține cu consecvență integrarea europeană și euro-atlantică a țării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în țări occidentale unde a fost un avocat al României și al colaborării țării noastre cu marile țări democratice ale lumii”, subliniază PNL.

Acest partid solicită liderilor societății civile „să țină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă și corectă, care să ajute cu adevărat cetățeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizațiile aflate în afara jocului politic își vor asuma în mod corect rolul lor”.

„Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem și să înțelegem politica. În ceea ce îl privește pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, conchide PNL.”

Mediafax

PNL îl apară pe Munteanu, acuzând societatea civilă de afirmaţii false în stil fesenist şi propagandă

PNL acuză societatea civilă de afirmaţii nefondate la adresa candidatului partidului pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susţinând că ONG-urile dau dovada ”unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist” şi de partizanat ”vădit” pentru un candidat şi pentru un partid.

”În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de scietate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, acuză PNL prin intermediul unei scrisori deschise.

Liberalii spun că apropierea lui Marian Munteanu de extrema dreaptă este ”un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990”.

”PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii’‘, arată liberalii, solicitând oficial celor ce aduc aceste acuzaţii ”să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL îl apară pe Marian Munteanu, susţinând că ”nu există nimic în activitatea sa care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental”, ci, din contra, candidatul PNL ”a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă”.

În opinia liberalilor, asemenea acuzaţii sunt ”parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

”De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, subliniază PNL.

”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, concluzionează liberalii.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

„Semnatarii, organizaţii de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”, se arată în apelul lansat joi de Coaliţia Antidiscriminare.

Reprezentanţii societăţii civile mai spun că Munteanu „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”, promovând un discurs cu elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice şi constituţionale.

„Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se mai arată în apel.

Apelul este semnat, în numele Coaliţiei Antidiscriminare, de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT şi Euroregional Center for Public Initiative.

Asemenea explicatii pot sau nu sa fie convingatoare. Insa mie mi se pare ca Mircea Ionescu Quintus a avut si are dreptate:

Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.

„Nu mă interesează atitudinea ONG-urilor, mă interesează atitudinea domnului Marian Munteanu pentru că spre el se îndreaptă această poziţie”, a declarat preşedintele de onoare al PNL Mircea Quintus Ionescu, solicitat să comenteze apelul celor şapte ONG-uri de a-l retrage pe Marian Munteanu din cursa electorală.

Întrebat ce atitudine ar trebui să aibă Marian Munteanu, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că acest lucru îl priveşte pe Munteanu şi că „este hotărârea dânsului”.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume în continuare candidatura lui Marian Munteanu, preşedintele de onoare al PNL a spus că liberalii şi-au asumat candidatura lui Munteanu şi că acum „este treaba ONG-urilor şi a lui Marian Munteanu”.

„Noi ne-am asumat-o, că au intervenit acele ONG-uri este treaba lor şi a domnului Munteanu cât este el de legat sau nu de această societate civilă”, a mai spus Quintus.

Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că dacă Marian Munteanu îşi va retrage candidatura partidul are un plan de rezervă, afirmând că îşi va impune punctul de vedere de data aceasta.

„De data asta, însă, pot să vă spun că dacă se întâmplă ceva suntem pregătiţi cu un plan de rezervă, dar Doamne fereşte să se întâmple ceva. Dacă cumva domnul Marian Munteanu ar dori să se retragă, o ipoteză care mi se pare foarte îndepărtată, noi avem imediat ce pune la loc. De data asta îmi impun şi eu punctul de vedere”, a declarat Mircea Quintus, afirmând că liberalii vor alege un candidat din partid.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa de a se abţine la vot în cazul candidaturii lui Marian Munteanu este un vot împotriva „greşelii” conducerii care nu a avut un plan de rezervă, el precizând că BPN va trebui să-şi asume un eventual eşec.

„Votul meu nu l-a privit pe Marian Munteanu, ci a fost un vot împotriva greşelii conducerii PNL care trebuia să aibă mai multe soluţii de rezervă pentru situaţia retragerii domnului Ludovic Orban , care a avuut o atitudine corectă. (…) Doream să candideze unul dintre membrii PNL”, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

Seniorul liberal a mai spus că un partid politic nu are voie să ajungă în astfel de situaţii fără a avea un plan de rezervă. „Un partid politic nu poate fi luat prin surprindere. Nu s-a gândit nimeni la un plan B , la un plan C. Este o greşeală a conducerii PNL. Eu am avut trei propuneri de candidatură, este vorba despre trei dinstinse doamne, din BPN, nu le mai spun numele. Una dintre ele este Adriana Săftoiu, a mai declarat el. Întrebat dacă s-a gândit şi la copreşedintele PNL Alina Gorghiu, Quintus a spus că nu.”

Dl. Quintus a avut dreptate de la bun inceput. Si se vede ce inseamna un om ce are o vasta experienta in politica. Domnia sa le-a dat, practic, solutia liberalilor, dupa ce Dl. Orban si-a anuntat retragerea: candidatul trebuie sa fie bucurestean si trebuie sa fie din PNL. Or, aceste doua directii trebuiau urmate de catre PNL, nu ce s-a intamplat ulterior. De asemenea se vede experienta D-lui. Quintus si prin faptul ca s-a abtinut de la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu. Sunt de acord cu dansul ca a propus femei la candidatura pentru Primarie. Regretabil intr-adevar daca PNL a fost luat prin surprindere – se vad clar carente la nivelul conducerii acestui partid.

Interesant si acest articol:

Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.

Facebook-ul unde românii s-au mobilizat, fără precedent, la alegerile prezidenţiale, contribuind decisiv la alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte, a avut o reacţie organică de respingere a lui Marian Munteanu. Profilul fostului lider al Pieţei Universităţii nu vine în întâmpinarea aşteptărilor enunţate pe reţelele de socializare, unde nu este un teren fertil pentru un discurs mai apropiat celui legionar şi pro-Biserică.

De aminintit că în urmă cu cinci luni, după tragedia din Colectiv, pe Facebook s-a răspândit un amplu curent de sancţiune faţă de poziţia BOR în cazul tragediei. Revenind, după nominalizarea lui Munteanu, pe reţelele de socializare, s-au viralizat, cu o viteză similară perioadei prezidenţialelor, materiale referitoare la declaraţiile, din 1993, ale fostului lider al Pieţei Universităţii cu privire la asemănările dintre Mişcarea pentru România, o organizaţie condusă de acesta între 1992 şi 1995, şi Mişcarea Legionară, cât şi fotografia în care apare ţinându-se de mână cu Virgil Măgureanu.

 “A fost o reacţie fizică la un personaj toxic, e o reacţie normală pentru că internetul e un mediu reactiv”, este de părere specialistul în marketing online şi comunicare, Vlad Tăuşance, în timp ce specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, consideră că Marian Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic” şi nu o mai reprezintă, astăzi, societatea civilă, iar oamenii de pe Facebook “au sancţionat chestiunea asta”.

Practic, ce se reproşează PNL-ului?

Faptul că “se preferă un discurs radical de dreapta” prin susţinerea lui Marian Munteanu, punctează Antonio Momoc. Iar dovadă stau “toate declaraţiile lui pro-legionare, toate portretele lui puse pe site-uri legionare care deja circulă pe internet”,  adaugă Vlad Tăuşance.

De asemenea, un alt motiv de reproş este ignorarea Facebook-ului care, în viziunea lui Momoc,  “reprezintă cel mai bine spiritul Colectiv şi ceea ce a cerut strada” atât la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, cât şi după tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Momoc: “Reacţiile au fost destul de anti-PNL”. Tăuşance: “Marian Munteanu nu are ce să căute în online de acum înainte” 

Specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, este de părere că anunţul privind candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL la Primăria Generală a Capitalei a suscitat reacţii anti-PNL pe Facebook.

Citeşte continuarea pe Gândul. „

Insa FaceBook-ul nu poate fi considerat un indicator clar in aceasta privinta. Nu putem trage concluzia ca PNL va pierde alegerile dupa unele reactii de pe FaceBook. De exemplu s-ar putea constitui usor pe FaceBook un grup foarte numeros de sustinatori ai D-lui. Marian Munteanu. Daca Dl. Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic”, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre cei de pe FaceBook, cei la care face referire articolul… Mie nu mi-e clar ce ideologie ar avea acesti utilizatori ai FaceBook-ului, daca ar avea una sau daca sunt inca formati sa aiba una… Dar nu trebuie uitat un lucru: Dl. Munteanu nu deloc prost. De asemenea dansul e un bun comunicator. Candidatura dumnealui a aparut in ultimul moment, ca sa zic asa. Dansul nu a avut timp sa comunice cu acesti utilizatori ai FaceBook-ului. Probabil ca multi dintre acestia nici macar nu erau in proiect in 1990. Sunt oameni foarte tineri, unii chiar copii, care nu au avut cum sa-l cunoasca pe Marian Munteanu, mai ales ca dansul a lipsit o perioada indelungata din viata publica. Altceva ar putea fi cand incepi sa cunosti omul. Dl. Marian Munteanu a dovedit inca de atunci, din 1990 ca stie sa capteze, ca sa zic asa, masele, simte ce vor oamenii, altfel nu ajungea sa fie un lider al Pietei Universitatii. Dar in perioada recenta dansul nu s-a implicat in miscarile Pietei, de exemplu cele de protest la adresa lui Traian Basescu. Oamenii tineri n-au cum sa-l cunoasca. Insa oamenii tineri de azi n-au cunoscut dictatura comunista, n-au trait-o de aceea ma intreb daca ei inteleg spiritul de atunci al Pietei Universitatii. Marian Munteanu, evident tanar pe atunci, a fost un tanar iesit din comunism, cum eram, pe-atunci, cu totii. Generatia de azi, tinerii de azi – au trecut totusi 25 de ani – nu au iesit din comunism, de aceea perceptiile asupra anumitor lucruri ar putea sa fie diferite. Ei, spre exemplu, nu stiu si nu inteleg ce inseamna incalcarea libertatii de constiinta, impunerea prin forta si arestari a ateismului in societate. N-au trait astfel de vremuri, in care drepturile si libertatile individului au fost calcate in picioare. Ei nu stiu ce inseamna ca un regim politic sa-ti interzica sa mergi la biserica sau ce inseamna sa-ti interzica anumite lecturi din motive politice (cum era, de exemplu, cazul lui Cioran sau Eliade), pentru ca nu era o literatura potrivita cu regimul politic de atunci, cu comunismul.

Tinerii de azi ar trebui sa mediteze mult mai serios la faptul ca la Revolutie s-a luptat si s-a murit pentru LIBERTATE!!

Insa asupra lui Marian Munteanu e intr-un fel logic sa planeze tot felul de banuieli intrucat s-a clasat Dosarul Revolutiei. In chip straniu. De ce oare? Ca sa nu mai stim adevarul? Iar legatura sa stranie cu Virgil Magureanu il apropie (poate fara voia dumnealui) in chip straniu de zona fostei Securitati.

Interesant este si acest editorial aparut in DW:

PNL provoacă o furtună politică

„Nici nu a fost bine propus, și candidatul PNL la primăria Capitalei, Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității, a devenit obiectul unor puternice contestații.

Societatea românească își contenește emoțiile greu și nu pare capabilă să-și modereze reacțiile. E un exces în judecată și în expresie, care alterează dezbaterea și nu mai lasă nicio șansă unei conversații decente. Deunăzi cineva spunea că Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt legionari sau naziști pentru că au o viziune conservatoare despre Europa și despre vocația ei culturală. Ce-i drept, lumea s-ar putea să-i dezmintă, iar centralitatea europeană, în numele căreia ei vorbesc, să se fi dizolvat demult într-o lume lipsită de centru. În realitate, Estul e nostalgic, dar nutrește o nostalgie lucidă și resemnată știind că nu-i mai rămâne nimic altceva decât contemplarea trecutului. Fiecare rămâne loial idealului său din tinerețe și poate că e singura datorie importantă față de sine. Și nu e o datorie ușoară, căci, cum spunea Cioran: ”Câtă resemnare și cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea!”. E însă nostalgia o formă de intoleranță?

De ieri începând am aflat din zeci și sute de comentarii din presa clasică și cea electronică că Marian Munteanu este legionar sadea și că dă expresie unei etnocrații violente. Și nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică îndoială. Discursul curge senin fără teama că așează pe cineva fără temei sub semnul unei acuzații penale. Căci a spune despre cineva că e prost nu are nicio consecință, dar a afirma ritos că e legionar riscă să provoace o sesizare a Parchetului. Când Ion Iliescu spunea că în Piața Universității sunt legionari, el făcea o judecată istorică și ideologică, el căuta să deslușească o genealogie politică, pe când acuzatorii de astăzi fac, de-a dreptul, un denunț penal.

Între ”legionarii” de azi există cu siguranță diferențe mari. Gabriel Liiceanu (legionar și el în versiunea Iliescu, legionar și azi în versiunea stângii ”civice”) este de fapt un anti-naționalist care s-a scuturat cu energie de fiece vecinătate potențial contaminatoare. În cazul său nu e numai un denunț răuvoitor, ci și o stupidă neadecvare. Marian Munteanu, în schimb, este un naționalist, dar unul lecuit, care vine în prelungirea unor decepții istorice. Primul îl ține pe Cioran la căpătâiul patului, cel de-al doilea pe Țuțea. Dar dacă Cioran a devenit un sceptic, Țuțea a sfârșit în dezamăgire. Nici într-un caz, nici într-altul legionarismul nu mai e posibil. De altfel întreaga discuție despre naționalism este viciată de analogii ilicite, lipsite total de simțul proporțiilor și care sfârșesc prin a banaliza experiențele criminale fără egal ale secolului trecut. Dacă Crin Antonescu va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012, atunci ce am mai putea înțelege din istorie? În orice caz, atunci cand rapoartele de la care finanțatorii așteaptă o descriere exactă și probă devin o specie a pamfletului, dezbaterea politică rațională nu poate avea loc. Românii își fac singuri mari deservicii autoportretizându-se în culori înfricoșătoare. Și exact la fel se întâmplă și acum când mai înainte de a vedea cine este el astăzi și ce vrea, Marian Munteanu a devenit obiectul unei diabolizări fără precedent.

Dar în ambianța aceasta frenetică în care denunțătorii arogă, cu stranie siguranță de sine, o certă superioritate morală, discuția și critica nu sunt cu adevărat posibile. Adevărata problemă este că nu îl poți critica convingător pe Marian Munteanu (în sensul unei examinări raționale) până când ambianța nu e curățată de toxinele acestei violențe dogmatice. Multă lume a ales, de altfel, să tacă, sau să rostească ceva vag și aluziv, tocmai din acest motiv.

Aș remarca deocamdată doar ironia situației: Monica Macovei & Co au pledat cu asiduitate pentru candidați ”curați” și ”cinstiți” și, iată, acum când tocmai s-a ivit unul, primii care protestează sunt chiar ea și partizanii săi câți au rămas. Au pledat de asemenea pentru boicotarea partidelor și cultivarea ”societății civile”, iar acum, când apare un candidat care vine el însuși din ”societatea civilă” tot ei se revoltă ca de un sacrilegiu. Atunci când scriam cu insistență ca problema politicii românești este că ocultează diferența dintre stânga și dreapta, refuzând să abordeze marile probleme care se pun în fața lumii noastre, ni se răspundea că prioritatea priorităților este combaterea corupției și că dezbaterile doctrinare sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea. Se află aici o simetrie, ca în oglindă, care explică oarecum răbufnirea aceasta de violență la început de campanie.”

Articolul este bun, el arata faptul ca problema doctrinara, mai bine zis ideologica, nu prea conteaza, ceea ce nu e in regula: „Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea.”. Articolul face distinctia necesara intre acuzatia de legionarism adusa lui Gabriel Liiceanu sau Anei Blandiana – in acest caz trebuie sa scriem „legionarism”, cu ghilimelele de rigoare, desigur – sau exagerarea potrivit careia Crin Antonescu „va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012” si ceea ce se spune despre Marian Munteanu, doar si pentru faptul ca atat Liiceanu cat si Ana Blandiana nu candideaza, iar Crin Antonescu s-a retras intr-un con de umbra si nici dansul nu candideaza. Una este sa-l citesti, sa-l studiezi pe Cioran si alta e o atitudine politica de natura sa te apropie de Miscarea Legionara sau fascism – ceea ce unii ii reproseaza D-lui. Munteanu. Eu n-as trece chiar atat de repede peste ceea ce i se reproseaza lui Marian Munteanu, avand in vedere promovarea acestuia pe posturile de televiziune si candidatura sa la Capitala. Eu nu-l acuz, insa solicit explicatii in continuare din partea PNL si din partea dansului pentru ca e normal ca atat PNL cat si dansul sa explice cu mai multa claritate si concretete astfel de lucruri electoratului, mai ales celui liberal. De observat ca Mircea Ionescu Quintus, cum aratam mai sus, s-a abtinut de la vot, lucru care arata ca mutarea cu Marian Munteanu ar fi una cel mult interesanta, daca nu chiar indoielnica, dar in niciun caz cea mai buna…

Ramane, totusi, intrebarea: de ce Marian Munteanu? E vorba de o nostalgie a anilor ’90? Aici PNL nu a clarificat deloc lucrurile.

Fara indoiala, anii au trecut, omul imbatraneste. Totusi, cum trebuie sa-l vedem azi pe Marian Munteanu: mai este oare tanarul din prima poza sau domnul cu aer conservator din ultima?

Numai uitandu-te la prima poza si parca respiri azi aerul tare de LIBERTATE  al inceputului anilor ’90!

Iar daca tot ne intoarcem la anii ’90, tocmai acest aer tare de LIBERTATE nu trebuie sa-l uitam ci sa ni-l reimprospatam mereu in memorie!

DE citit si…

… acest editorial al maestrului Cristoiu:

Marian Munteanu – acest Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu, spălat cu limbuța la Antena 3!

Se arata ca:

„Marian Munteanu, desemnat candidat al PNL pentru Primăria Capitalei marţi, 12 aprilie 2016, a fost miercuri, 13 aprilie 2016, invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei de pe Antena 3.
Cu o seară înainte, imediat după desemnare, Marian Munteanu a fost invitatul lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv.
Bogdan Tiberiu Iacob, un excelent scocioritor prin arhive, a descoperit o emisiune a lui Rareş Bogdan cu Marian Munteanu ținută pe 16 februarie 2016.
Cu aproape două luni înainte de a fi binecuvîntat drept candidatul PNL, Rareş Bogdan, printre altele ziarist, se angajează să-i fie lui Marian Munteanu, candidat la Primăria Bucureştilor, chibiţ electoral:
„În cazul în care totuşi vă hotărîţi să intraţi în bătălia pentru primăria capitalei sau într-o bătălie politică, pentru dvs., eu voi intra în luptă exact cum am intrat pentru preşedintele Iohannis în 2014, cînd am fost pe baricade cu steagul în mînă!”

Descoperirea lui Bogdan Iacob nu m-a surprins. Dezgroparea mediatică a cadavrului social-politic Marian Munteanu e o Operaţiune începută de anul trecut, avînd, ca de obicei cînd vine vorba de Operaţiuni, avînd în Realitatea Tv un Pluton şi în Rareş Bogdan, un locotenent. Cei care nu ştiu cine conduce România, convinşi, în naivitatea lor, că o conduce Poporul, vor fi rămas surprinşi la cultivarea furibundă a lui Marian Munteanu de către un post tv, ştiind că fostul lider al Pieţei Universităţii, compromis iremediabil prin candidatura în numele lui Virgil Măgureanu, dispăruse de 15 ani din spaţiul public. Rareş Bogdan l-a invitat de numeroase ori pe post de Guru al Naţiunii. Stînd picior peste picior, scăldat în privirile aprinse ale lui Rareş Bogdan, Marian Munteanu a debitat enormităţi de bodegă pe post de soluţii pentru Salvarea ţării, căzute sub călcîiul străinilor.

La emisiunea din 16 februarie 2016, care l-a entuziasmat pe Rareș Bogdan atît de tare, încît s-a angajat pe post de chibiț electoral, Marian Munteanu a vorbit și de o nouă Constituție. Printre altele, Constituția lui Marian Munteanu prevede obligativitatea tinerilor între 18 şi 34 de ani de a face parte din Miliţiile populare, instituirea unei Autorităţi Morale Naţionale şi impunerea a două zile naţionale.

De ce-am scris aceste rînduri?

Nu pentru a-l mustra pe Rareş Bogdan, pentru c-a renunţat la profesia de jurnalist în favoarea celei de codoş electoral (o să-l mustre viaţa, veţi vedea!), ci pentru a scoate în evidenţă importanţa emisiunii de la Antena 3.

Unul dintre cele mai importante partide ale ţării scoate un ins dintr-o grotă a Evului Mediu şi-l propune României secolului XXI drept candidat la Primăria Capitalei. Apariţiile sale la Realitatea tv, inclusiv cea din seara desemnării, n-aveau nici o legătură cu jurnalistica.

De marţi seara pînă miercuri seara, în spaţiul mediatic se dezlănţuie o furtună de întrebări ridicate de decizia PNL.

Emisiunea de la Antena 3 de miercuri seara avea toate datele de a fi una memorabilă.

Se ivea, în fine, posibilitatea ca Marian Munteanu să răspundă întrebărilor puse de opinia publică:

1) Cum de a candidat în numele lui Virgil Măgureanu?

2) Dacă mai împărtăşeşte sau nu credinţele legionare?

3) Cum a ajuns PNL, partid cu cel puţin 100 de posibili candidaţi la Primăria Bucureştilor, să opteze pentru un ins dispărut din spaţiul public de 15 ani.

  1. Ce Proiect are pentru București?

Cel puţin aşa socoteau naivii.

Naivii telespectatori care mai cred că avem o presă independentă, pusă în slujba interesului public şi nu a intereselor oculte.

Alţii, ca mine, care ştiam că Antena 3 face parte, ca şi Realitatea tv, din Maşinăria mediatică pusă în mişcare cînd vine vorba de o Operaţiune, s-au uitat la Sinteza zilei pentru a vedea cum e spălat cu limba dată cu săpun candidatul impus de Klaus Iohannis marelui partid PNL, zis şi Partidul Meu, Partidul Proprietate privată a lui Klaus Iohannis.

După primele zece minute mi-am dat seama că nu era o emisiune de lămurire a unor enigme din personalitatea lui Marian Munteanu, aşa cum ar fi cerut profesia de jurnalist, ci o emisiune de spălare a lui Marian Munteanu de tot ceea ce se scrisese şi se zisese în restul presei.

Din start, Mihai Gâdea a amintit că Marian Munteanu, Eroul pe care el îl admira de cînd era mic şi, în provincie fiind auzea vorbindu-se în jur de Piața Universității, a fost, de marţi seara, pînă la ora emisiunii, victima unei campanii de defăimare duse de propaganda băsistă.

Înainte de a se trece la primele întrebări, Mihai Gâdea a evocat împreună cu Marian Munteanu întîlnirea lor de la Washington, la care a fost Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.

Se înţelege că, puse sub acest semn, întrebările erau gen, Cum de-aţi putut fi atît de erou? sau Ce-are cu dumneavoastră propaganda băsistă? sau Nu-i așa că vă iubiți Țara?

În cei 20 de ani de televiziune, am întîlnit emisiuni electorale în care invitatul plătise la casierie. Cum la unele se nimerise să pic şi eu ca musca-n lapte, cînd candidatul delira cu o promisiune fantasmagorică, îl întrebam Cum o să faceţi?

Au fost cazuri – am aflat după – cînd invitatul s-a supărat rău după emisiune, reproşîndu-i moderatorului că el a plătit ca să se simtă bine.

Sînt sigur că acest sentiment l-a stăpînit pe Marian Munteanu pe tot parcursul emisiunii.

Instalat la măsuţa lui Mihai Gâdea, Marian Munteanu le-a ținut celor din jur, în frunte cu doi generali, unul prezentat drept General SRI! Discursuri despre cum vede el salvarea țării.

Despre Marian Munteanu s-a spus că e un naționalist.

Numărîndu-mă printre cei preocupați de redarea demnității naționale la un Popor deseori umilit de Puterile Protectoare, am vrut să văd dacă Marian Munteanu are vreo soluție de tip naționalist.

O soluție însă care să țină cont că ne aflăm în 2016 și nu în Evul Mediu.

Marian Munteanu n-are nici o soluție. N-are nici o idee. Spusele sale la Sinteza zilei îmi aminteau de tipii care mă opresc pe stradă pentru a-mi prezenta teoriile lor despre situațiunea României.

La orice bodegă din marginea Șoselei Naționale poți auzi, după un țoi de țuică, teorii de acest fel mult mai interesante.

Ce mai încolo și încoace!

Un Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu!

Cu excepţia lui Radu Soviani, singurul ziarist de acolo, nimerit din greșeală la un exercițiu de lins în direct, toţi cei din platou, în frunte cu Mihai Gâdea, îl ascultau înmărmuriţi de fericire.

Le vorbea Marian Munteanu!

Şi Marian Munteanu, ştiind c-a plătit la casierie, altfel spus ştiind c-a venit la o emisiune în care să se simtă bine, turuia întruna, turuia teoriile sale de luptător al lui Hristos.

A fost un moment cînd nu s-a simţit bine.

Cel în care Radu Soviani l-a întrebat cînd şi de cine a fost contactat de la PNL pentru a i se propune funcţia de candidat.

Aici, Marian Munteanu a început să se bîlbîie, să se contrazică, să se foiască, să transpire abundent, lăsînd impresia că nu mai ţine minte întîmplări petrecute cu două zile în urmă.

O situaţie explicabilă.

Marian Munteanu e candidatul PNL cu mult înainte de 12 aprilie 2016, cu mult înainte de 16 februarie 2016, încă de pe vremea cînd Realitatea tv a purces la Operaţiunea Mediatică Dezgroparea mortului.

Fireşte, Mihai Gâdea, dîndu-şi seama că Marian Munteanu s-ar putea supăra, a intervenit imediat pentru a-l salva, abătînd discuția de la acest subiect.

Desemnarea lui Marian Munteanu putea să pară la un moment dat drept semnul unei derute a PNL după accidentul cu Ludovic Orban.

Participarea la Operațiune, alături de Realitatea tv, a Antenei 3, post pentru care a făcut campanie publicitară Klaus Iohannis, ne spune să momentul Marian Munteanu ține de un Plan.

Un conceput de sergenții majori mesianici fie și pentru că și așa n-au treabă, dat fiind că teroriștii nu ne deranjează, iar spionii sunt de prostia celor de la Black Cube.

Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 14, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 96 comentarii

Despre cand si cum se poate fura mai mult. Ipoteze de lucru

Va propun sa ne gandim la acest subiect: cand se poate fura mai mult? Bun, ca sa raspundem la aceasta intrebare sa ne intrebam: cand se poate fura mai putin? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi: se fura mai putin atunci cand exista prosperitate si ordine. Pe cale de consecinta, fenomenul furtului se intensifica, devine mai amplu si mai accentuat acolo unde exista saracie si dezordine, haos. Or, pe lumea aceasta nu a fost niciodata o prosperitate deplina, absoluta si nici o ordine deplina si absoluta pentru toti oamenii, omului fiindu-i daruit de catre Dumnezeu, liberul arbitru, fenomenul furtului a existat din cele mai vechi timpuri. Si tot din cele mai vechi timpuri omul a trebuit sa aleaga (cat de bine a facut-o de-a lungul Istoriei, asta e altceva) intre Ordine si Haos.

Ordo ab chao

Vechii egipteni credeau ca la inceput a fost un Haos primordial numit de ei NOUN. Iar din acest Haos se naste Soarele, ATOUM-Ra. Insa interesant este ca acesti oameni au inteles foarte bine valoarea Iubirii, pentru ca Isis, prin dragostea sa, l-a inviat pe Osiris, cel omorat si sfartecat de fratele sau, Seth. Si, foarte important, chiar daca Lumea s-a nascut din Haos, Osiris trebuia sa-l invinga pe Seth. Chiar daca Lumea s-a nascut din Haos, ei au inteles ca trebuie sa existe in aceasta lume imperfecta (tocmai din aceasta cauza) o zeita cu pana de strut, MAAT, zeita Dreptatii, Adevarului si Ordinii in Lume care era deasupra faraonului, adica deasupra omului si care era fiica Soarelui, a lui ATOUM-Ra. Daca Iubirea poate sa invie mortii, MAAT il extrage, daca ma pot exprima astfel, pe om din tenebre. Soarele, singur, nu e de ajuns.

Dar la noi?

1. Probabil ca multi si-au pus intrebarea cum de a ajuns tara noastra dupa mai bine de doi ani de guvernare Ponta in situatia de a fi in recesiune tehnica in conditiile in care s-au marit si s-au inmultit foarte mult taxele si impozitele. Daca un nou Cod Fiscal prevede o marire si mai mare a acestor taxe si impozite, o astfel de politica economica este, clar, recesionara. Asta va insemna saracirea populatiei care va ajunge sa nu mai poata sa plateasca aceste angarale. Saracia se va accentua. De asemenea se vor accentua haosul social impreuna cu nemultumirile si frustrarile. Sectorul privat isi va continua declinul si multe firme vor mai da inca faliment.

Omertà

2. Evident, cum Justitia incepe sa devina din ce in ce mai independenta si DNA isi face treaba, creste ordinea, desi nu creste prosperitatea. Crescand ordinea si posibilitatile de a fura se diminueaza. Si iata ca vine Serban Nicolae cu proiectul sau legislativ:

Romania Libera

PSD atacă Justiția pe mai multe fronturi

Se arata ca:

„Acuzat că vrea să împiedice presa să mai prezinte informații din dosarele de corupție, Guvernul Ponta spune că, de fapt, nu susține proiectul inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae și că a fost „o eroare tehnică“. Eroare sau nu, se înmulțesc încercările PSD de a crea un scut în jurul corupților.

La mai puțin de 24 de ore de la anunțul că Executivul a avizat favorabil proiectul lui Șerban Nicolae și de la încercarea lui Victor Ponta de a apăra inițiativa colegului de partid, situația s-a schimbat: textul propus nu aduce clarificări legii în vigoare, iar Guvernul nu-l susține. Pentru a convinge că a fost într-adevăr „o eroare tehnică“, punctul de vedere negativ a fost publicat, în timp record, și pe site-ul Camerei Deputaților, Cameră care este decizională în cazul proiectului în cauză.

Prin modificările propuse la Codul Penal, senatorul PSD Șerban Nicolae, fost consilier al președintelui Ion Iliescu, ar vrea să fie pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani dezvăluirea de informații care nu au caracter public din cauzele aflate în curs de cercetare. De asemenea, potrivit proiectului social-democratului, ar fi urmat să fie pedepsită cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă „dezvăluirea fără drept de mijloace de probă sau înscrisuri oficiale într-o cauză penală, înainte de a dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către o persoană care a luat cunoştinţă de acestea, în virtutea unei calităţi stabilite de lege sau a atribuţiilor de serviciu“.

Nicolae a mai propus și reformularea art. 276 din Codul Penal, dar acest articol a fost, între timp, abrogat.

De menționat că proiectul senatorului PSD a fost adoptat tacit de Senat, adică fără nici un fel de dezbatere (pur și simplu, au lăsat proiectul în sertar până a trecut termenul de dezbatere prevăzut de Constituție).

Magistrații nu susțin propunerile

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul Livia Stanciu, a precizat, ieri, că nu este adepta modificărilor propuse de senatorul PSD. Șeful ICCJ l-a contrazis totodată pe premierul Ponta, care argumenta, miercuri, că modificările propuse de Șerban Nicolae nu ar viza presa. „Sfera subiectului activ a fost, practic, lărgită, în sensul că propunerea viza «orice persoană», orice persoană înțelegând inclusiv presa“, a explicat Stanciu.

Aceasta a mai arătat că va prezenta „un punct de vedere mai larg“ Comisiei juridice a Camerei, când vor începe dezbaterile asupra proiectului.

Trebuie menționat că propunerile de modificare a Codului Penal vin pe fondul mai multor încercări ale actualei puteri de a-i apăra pe cei acuzați de corupție. De la încercările din marțea neagră (scoaterea demnitarilor din categoria funcționarilor publici și dezincriminarea conflictului de interese în cazul acestora), la proiectul de lege privind amnistia și grațierea, ținut în sertar de aleși pentru a fi votat după alegeri, și continuând cu tergiversarea cererilor DNA care-i vizează pe unii aleși, PSD și aliații săi au încercat și încearcă, prin diferite metode, să pună piedici justiției.

Ponta se încurcă în explicații

„Eu cred că într-o societate normală, cei care dau informații din dosare sunt birourile de presă ale parchetelor“, declara premierul Ponta, miercuri seara, adăugând că pentru cei care dezvăluie informații nepublice „în toată Europa există sancțiuni“.

Joi, de la Deva, unde s-a oprit în turneul electoral, Ponta a subliniat că Ministerul Justiției a dat aviz negativ propunerii încă de acum opt zile, așa că așteaptă „toate laudele“ că vrea să-i apere, de fapt, pe jurnaliști.

Totuși, în punctul negativ transmis ieri cu repeziciune pe toate căile, Guvernul condus de Victor Ponta militează pentru sancționarea celor care fac publice informații din dosare. „Aprecierea unei probe, indiferent de conținutul acesteia, poate duce adesea la concluzii eronate atâta timp cât nu este evaluată în raport de întregul probator al dosarului“, arată Executivul. Totodată, invocând exemplul unei interceptări telefonice „din conținutul căreia rezultă cu certitudine comiterea unei infracțiuni“, dar care este declarată nelegală, Guvernul pledează pentru imaginea celor apărați de corupție: „o probă aparent incriminatorie va induce, în mod inevitabil, ideea de vinovăție, iar uneori aceasta nu mai poate fi schimbată nici măcar prin prezentarea verdictului oficial de nevinovăție“.  „

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Vedeti dumneavoastra, s-a discutat mult despre acest proiect si s-a combatut puternic la televiziunile de stiri. Numai ca niciun comentator, din cate am putut eu observa, nu a inteles esenta proiectului D-lui. Serban Nicolae. Ideea de baza este urmatoarea: despre ce nu se discuta, nici nu exista. Daca nu mai vorbim despre cauzele aflate in cercetare, e ca si cum ele nici nu ar mai exista in opinia publica. Ar mai exista oare, in aceasta situatie, coruptie?

3. La acest punct ar trebui sa punem in evidenta o alta „piesa de rezistenta”: legea amnistiei, care sta cuminte la sertar. Cu alte cuvinte, lucrurile stau cam asa. Nu imediat, subliniez asta, ci dupa o „matura” chibzuinta ce ar dura vreo cateva luni toti cei condamnati si cercetati pentru fapte de coruptie ar fi amnistiati si s-ar intoarce fiecare la treburile sale.

1. , 2. si 3. creeaza conditiile prin care se poate fura mai mult in Romania. Ca tara e bogata si se gaseste ce, are balta peste, cum se spune in popor!

Ce s-ar intampla intr-o asemenea situatie?

A. In primul rand ar creste puterea baronilor locali ce vor deveni adevarati oligarhi! Si lucru s-ar realiza foarte usor peste o populatie saracita si dependenta tot mai mult de stat nu atat prin creare de locuri de munca, ci prin programe de protectie si de asistenta sociala.

B. In al doilea rand, si aici este cu adevarat interesant, ar creste puterea serviciilor secrete. Lucrul acesta s-ar datora haosului din societate si intensificarii fenomenului de coruptie. Cand e ordine in societate, serviciile sunt sub control si nu pot sa se desfasoare chiar cum vor. Dar cand e haos ele scapa de sub orice control si vor incerca sa-si plaseze oameni peste tot pentru a conduce, intr-o stricta ierarhie, societatea.

Baronii locali si serviicile secrete ar exercita o influenta directa asupra conducerii statului si a Presedintelui. Biserica ar fi si ea cooptata, prin corupere, in acest joc de putere. Nu va mai conta legea, ci finu’, nasu’, cumnatu’, verisoru’ etc.  Capitalismul de cumetrie va triumfa. Se vor face angajari pe baze de relatii de rudenie si de prietenii. Intr-o intreprindere de stat tot pe aceste criterii va fi alcatuita ierarhia. Intr-o astfel de situatie poti sa fii tu, sa zicem, sef de departament, dar „n-auzi, ma, ce a zis finu’?” Despre coruptie si furtisaguri nu va mai vorbi nimeni. Omertà. O imensa Famiglie va avea un control deplin asupra tarii. Este evident ca Famiglia va dori sa-l controleze, prin serviciile secrete pe Presedinte, sa nu care cumva sa calce-n strachini si sa faca d-alea nefacute, ca de exemplu sa sprijine independenta Justitiei. Chiar imi amintesc acum un lucru amuzant: intr-o buna zi judecatoria din Neapole a luat foc si a ars toata, cu documente cu tot. Nu se stia de ce a izbucnit incendiul, dar se vorbea cu coltul gurii, desigur, ca ar fi fost vorba despre Camorra. Ei vor numi aceasta situatie „economie de piata”, „piata libera”, „afaceri”, „mediu de afaceri” si vor evidentia „progresele” Romaniei in aceasta tranzitie dificila, „laudate”, desigur, de Comisia Europeana. Ei vor spune ca peste tara aproape ca s-a asternut starea de „normalitate” si ca lupta impotriva „regimului Basescu” trebuie totusi continuata: dusmanul inca se mai ascunde prin nu stiu ce cotloane. Ia sa vorbeasca cineva nu stiu ce si nu stiu cum – e basist! Ia sa vezi cum vin vreo cativa baieti de baieti din cartier, niste derbedei, bineinteles, sa-i traga o mama de bataie, ca sa-i faca o reeducare „muncitoreasca” pe cinste, sa lase prostiile! Ca din cauza asta nu merge treaba, din cauza „la basistii” astia, dom’ne, care nu ne lasa sa lucram!

Bineinteles ca vor fi mari miscari sociale si mari nemultumiri. Mitinguri de protest, geamuri sparte pe la Guvern. Ei vor spune ca e o stare „revolutionara”. In aceasta efervescenta sociala de amploare va aparea un om bland ca un miel, tanar si nelinistit, care va cauta sa-i uneasca pe romani. Care va cauta sa faca marea unire a romanilor, ca cea de la 1918. El va fi Unificatorul. Soarele aparut din tenebrosul cotidian! Famiglia va straluci prin acest Soare intregului popor.

In final, dragii mei, ma intreb ce as putea sa va spun, cum sa va indemn, in ce sens: sa votati sau sa nu votati Victor Ponta?

Dumneavoastra alegeti!

octombrie 31, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Agenti sub acoperire…

Gandul

Băsescu: un candidat, OFIŢER SUB ACOPERIRE. „Mă întreb dacă mogulul Ghiţă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu reconfirmă înscrierea în alegerile prezidenţiale a unui candidat care ar fi fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii şi susţine că îi mai dă timp „să îşi completeze CV-ul”, altfel îl va nominaliza public.

„Dubla comandă” ar fi, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, riscul exercitării mandatului de preşedinte dacă acesta este câştigat de unul dintre candidaţii deja anunţaţi, fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii. Preşedintele a evitat însă, pentru moment, să îl nominalizeze, susţinând că îi mai lasă „timp să îşi completeze CV-ul”.

În acest context, Traian Băsescu a menţionat totuşi, într-un interviu în această seară, numele lui Victor Ponta ca şi pe cel al deputatului PSD Sebastian Ghiţă, adăugând un comentariu: „Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”.

Întrebat dacă îşi menţine intenţia de a „dezbrăca” în campanie candidatul care a avut legături cu un serviciu d einformaţii fără să fi făcut public acest episod din trecutul său, Băsescu a susţinut că „şi acum rămân valabile toate afirmaţiile”. „Apropo de asta, am văzut că Victoraş cu Ghiţă, noul mogul, avea o preocupare. Îmi căuta găurile din CV-ul meu. Între 70 şi 72. Am comunicat postului tv că mi-am satisfăcut stagiul militar. Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”, a arătat preşedintele la B1, refuzând însă să îl nominalizeze pe cel la care se referă cu argumentul că „încă mai cred că au timp să îşi completeze CV-ul : dacă au fost ofiţeri acoperiţi sau nu”.

În caz contrar, a adăugat Băsescu, el îşi menţine decizia de a face publică această informaaţie pe care serviciun nu o poate da în lipsa unei hotărâri judecătoreşti. „Altfel, am obligaţia s-o spun eu. Serviciul nu poate să o facă, dar candidatul are obligaţia s-o facă. Şi voi fi în măsură să aduc probe ce înseamnă acest dublu buton. Va fi necinstit, astfel, din partea mea. Nu poţi să fii preşedintele României şi să existe riscul să ai dublă comandă. Cum e foarte dificil să fii şi ministru, şi premier. E nepermis.Şi să nu spui. Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a comentat Băsescu.”

Editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

Un damf de securism naturel

Se arata ca:

Încăpreşedintele Băsescu anunţă că va dezvălui postura de ofiţer acoperit al unui serviciu secret pe care o ascunde unul dintre candidaţii la preşedinţie – dacă acesta nu va mărturisi public până la depunerea candidaturii.

Fără să clipească, încăpreşedintele mai zice că în timpul celor 10 ani de mandat a protejat-o şi a ajutat-o pe Elena Udrea. Între aceste două declaraţii nu este exclus să existe o legătură.

T. Băsescu a oficializat ce-am văzut mereu cu toţii: că şi-a folosit cu neruşinare funcţia prezidenţială, care presupune, potrivit legii, nonapartenenţă politică, echidistanţă, mediere, arbitraj nepărtinitor pentru a-şi împinge de la spate atât în PDL cât şi în Cancelaria prezidenţială şi în Guvernul României, posibila ţiitoare (folosesc această expresie bazându-mă pe răspunsul d-nei Udrea la o întrebare din finalul unui interviu în Academia Caţavencu: „Aţi fost amanta preşedintelui?”  „Veţi afla peste 10 ani! ”.  Cei 10 ani se apropie de sfârşit).

Actualmente, încăpreşedintele îi ţine spatele şi mai abitir valoroasei, în campania electorală, mai ceva ca instructorul de paraşutism în zbor. Pentru asta, s-a pornit să dea în cei care i-au fost atâta vreme susţinători: Monica Macovei e necinstită, Cătălin Predoiu – obraznic, Cristian Diaconescu – mincinos, Vasile Blaga – nu mai vorbim, era deja „căprar de partid”.

Şi plusează, ca pokerist politic înrăit, cu ofiţerul acoperit. Dacă eu aş fi fost jurnalistul căruia îi spunea asta, i-aş fi pus pe loc următoarele întrebări:

1. De unde aveţi o asemenea informaţie, probele, dovezile de care pomeniţi? Legea vă permite accesul la listele de ofiţeri acoperiţi ale serviciilor secrete?

2. Dacă o aveţi, cine vă dă dreptul s-o speculaţi politic şi electoral, s-o divulgaţi doar atunci când aveţi interesul?

3. A fi ofiţer acoperit al unui serviciu românesc, ca fapt în sine, nu constituie o infracţiune şi nu e o ruşine. Azi nu mai e vorba de turnători la Securitatea care l-a trimis pe dl. Băsescu la Anvers. Deci, ce-a făcut rău acel candidat prin activitatea în folosul unui serviciu secret?

4. Dacă respectivul a fost ofiţer acoperit şi a renunţat la această calitate în vederea candidaturii la preşedinţie, comunicând asta respectivului serviciu, ce are de dezvăluit dl. Băsescu?

5. Deconspirând, din interes electoral, un fost ofiţer acoperit, şeful statului nu dăunează interesului naţional?

Nu cred că vom asista la vreo confesiune publică a unui candidat în legătură cu acoperirea sa. Aşa că T. Băsescu nu are decât să ni-l spună. Cine poate fi cel vizat? O logică simplă ne spune că nu poate fi vorba de Macovei, Diaconescu sau Tăriceanu, în cazul lor miza manevrei prezidenţiale ar fi ridicol de mică.

Pe baza unei analize aprofundate, folosind criteriile matematice avansate Grosenstein-Mangâru, putem deduce şi că nu e vorba de d-na Udrea.

Şi atunci, rămân V. Ponta şi K. Iohannis. Ponta pentru că e adversarul politic principal al lui Băsescu. Iar Iohannis…

Iohannis pentru că, în minţile lui Băsescu, poate să stea în calea Elenei Udrea ca lider şi candidat la preşedinţie al dreptei.

Aproape că orice altă nominalizare decât Iohannis din partea lui Băsescu ar avea mai puţin farmec, ar provoca dezamăgire în ce priveşte calitatea bâlciului.

Asta dacă vom auzi vreun nume. Pe când era ministru de Externe, Adrian Severin  a făcut mare vâlvă vorbind despre 2-3 politicieni şi 2-3 directori de ziar care ar fi agenţi ai unor servicii secrete. Nici până astăzi, Bursucul Veninos n-a spus despre cine era voba.

Deocamdată, singurul lucru concret pe care l-a reuşit T. Băsescu este să împută încă o dată atmosfera cu un damf din securismul său naturel.”

Romania Libera

VIDEO. Băsescu: Există candidați la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire. Mai au timp să recunoască. Dacă nu, voi spune eu

Se arata, printre altele, ca:

„Președintele Băsescu a spus,  marți seară, la postul B1TV, că există candidații la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire și nu au declarat acest lucru în CV, adăugând că dacă nu vor afirma public acest lucru, va fi obligat să informeze el însuși opinia publică.

Citește și: Băsescu, despre candidatura Elenei Udrea la Președinție: Am mai multă încredere în ea decât în Ponta și Iohannis la un loc. Nu este încă timpul femeilor

„Serviciile care scot președinți este o poveste. Am văzut că Victoraș, cu Ghiță aveau o preocupare, să-mi caute găurile din CV între 70 și 72. Am comunicat că mi-am satisfăcut stagiul militar, a fost o contrareplică care te cam face să te întrebi dacă nu și-a pus cumva mâna în cap, precum chelul. Încă mai cred că candidații au timp să-și completeze CV-ul dacă au fost ofițeri acoperiți sau nu. Dacă nu, o voi face eu, pentru că am obligația să o fac. Când discutăm de funcția de președinte al României, nu poți să nu informezi, nu spune nimeni să nu o facă serviciul, dar candidatul are obligația să o facă. Voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton”, a spus Băsescu.

„E nepermis să nu spui. Va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că altfel serviciul nu poate face publică apartența sau fosta apartenență, dar nu poți fi președinte și să ai dublă comandă”, a punctat președintele.”

Citește și: Băsescu: Să nu credeți că șeful ”Doi și-un sfert” a fost schimbat de florile mărului

Cine poate fi și ce riscă un ofițer acoperit intrat în cursa pentru Cotroceni

Se arata ca:

„Traian Băsescu a promis deconspirarea unui candidat prezidențial care ar fi fost ofițer acoperit al serviciilor secrete. Miza ar putea fi un articol din lege care interzice cadrelor militare active să candideze la prezidențiale.

Șeful statului le-a cerut candidaților la alegerile prezidențiale să spună dacă au fost sau nu ofițeri acoperiți. El a adăugat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, o va face el. “Am obligaţia să o spun, am obligaţia să o fac. Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți, dar când discutăm despre funcţia de preşedinte al României, nu poţi să nu informezi”, și-a justificat Traian Băsescu demersul.

Întrebat dacă, dintre actualii candidaţi la Preşedinţie, sunt persoane care au asemenea lucruri ascunse în CV, Traian Băsescu a spus explicit : ”Da”. ”Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a completat şeful statului. Afirmațiile președintelui vin după ce anunțase, de mai multă vreme, că îi va “dezbrăca” pe candidații la prezidențiale.

Aria de selecție

Un posibil indiciu privind aria de selecție este oferit de o afirmație a lui Traian Băsescu din februarie 2013. „Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambelor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor servicii au fost «Nu»“, a afirmat Băsescu.

Dacă nu au apărut informații suplimentare față de 2013, afirmațiile lui Traian Băsescu i-ar putea exclude dintre ofițerii acoperiți pe Victor Ponta (la acea vreme deja premier) pe Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea sau Kelemen Hunor – proaspăt aleși parlamentari. Printre cei care au anunțat că vor candida la Cotroceni, dar nu erau miniștri sau parlamentari în 2013 se numără Klaus Iohannis, Monica Macovei, Dan Diaconescu sau Corneliu Vadim Tudor. În cursul zilei de ieri, atât Tăriceanu cât și Macovei au dezmințit că ar fi fost agenți acoperiți.

Prevederi legale

Intervenția șefului statului ridică o serie de întrebări privind posibilitatea declasificării informațiilor secrete și, mai ales, privind impactul unor astfel de dezvăluiri. Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională”.

Însă, Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, afirmă că, în cazul particular menționat, președintele nu ar încălca legislația, întrucât dezvăluie o ilegalitate. “Poți divulga un ofițer al serviciilor secrete dacă acesta nu se bucură de protecția legii, respectiv dacă activează acoperit/infiltrat prin încălcarea legii. De exemplu, personalul SRI nu poate face parte din partide politice.”, afirmă Neacșu pe blogul său. Pe de altă parte, Traian Băsescu a invocat și varianta unei decizii judecătorești. “Sigur, va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, serviciul nu va putea să facă publică apartenenţa sau fosta apartenenţă”, a afirmat șeful statului. În România au mai avut loc deconspirări prin decizii ale Tribunalului Militar, referitoare la ofițeri acoperiți ai fostei Securități, care nu mai sunt activi.

Ce efecte ar avea deconspirarea respectivului ofițer acoperit? Potrivit legii, cadrele militare în activitate nu au voie să facă parte din partide, sau alte organizații politice, să candideze pentru funcția de președinte al României, pentru Parlament sau pentru administrația publică locală. Cu alte cuvinte, deconspirarea poate atrage eliminarea din cursa prezidențială. “Un cadru militar angajat al instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică se supune rigorilor statutului cadrelor militare și regulamentelor specifice acestor instituții. Din punct de vedere legal, nu pot exista derogări, iar orice abatere constituie încălcarea legii”, afirmă George Scutaru (PNL), membru în comisia de apărare a Camerei Deputaților.

Dacă ofițerul nu mai este activ, interdicțiile nu se mai aplică. Respectivul candidat va avea doar probleme politice, legate de reacția electoratului și a partenerilor occidentali.”

Daca respectivul, ofiter activ fiind, incalca legea, tu astepti „sa-si completeze CV-ul”? Iar daca nu incalca legea – „interdictiile nu se mai aplica”, dupa cum arata articolul din Romania Libera – cui serveste aceasta deconspirare? Cui serveste aceasta deconspirare din moment ce serviciile, prin lege, asa am inteles – chiar Basescu recunoaste: „Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți” – , nu pot s-o faca, si chiar mai mult, tot cf. articolului din Romania Libera: „Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională””? Este clar ca legea prevede astfel de lucruri pentru ca sa nu se creeze vulnerabilitati in sistemul de securitate nationala. De aici rezulta in mod limpede ca deconspirarea unui agent care a lucrat sub acoperire creeaza respectiva vulnerabilitate. Si atunci care e rostul, de ce vrea Basescu „sa-i dezbrace” pe candidati in mod public? Cel putin din declaratiile Presedintelui, nu rezulta ca ar fi probleme de ordin legal, pentru ca atunci nu ar mai avea ce sa astepte. Deci Basescu vrea sa-i faca respectivului candidat, in cazul in care acesta va ajunge Presedintele Romaniei, probleme de natura politica. Dar daca, dezvaluind, ar face, de fapt, altceva: o bresa in securitatea nationala? De observat ca Basescu incalca fara nicio problema Constitutia, improscand cu noroi in toti candidatii, mai putin Elena Udrea, dar si in Elena Udrea: „Nu este inca timpul femeilor”. Adica de ce nu e timpul femeilor, domnule Presedinte? Poate ca Elena Udrea nu e doar mai diplomata decat Dvs., dar poate chiar si mai inteligenta. De unde stiti ca nu ar fi asa? As dori sa vad ce spun femeile din politica despre o asemenea remarca: Ana Birchall, Andreea Paul, Alina Gorghiu, Corina Cretu. Ce parere aveti, „nu e inca timpul femeilor”? Mie mi se pare ca Basescu doreste sa-l improaste cu noroi pe viitorul Presedinte al Romaniei, indiferent ca ar fi barbat sau femeie. Sa presupunem ca ar ajunge Monica Macovei Presedinte – are deja o eticheta de la primul barbat din Stat: e necinstita. Daca ar ajunge Iohannis – nu poti sa ai incredere, nu poti sa ai o parere buna despre el. Basescu pentru toti a gasit astfel de etichete denigrante. Mie mi se pare ca ceea ce face Basescu este o actiune de discreditare, in mod public, a viitorului Presedinte al Romaniei, indiferent cum s-ar numi acesta. As dori sa va reamintesc care e rolul Presedintelui, conform Constitutiei, pe care Basescu a incercat mereu s-o nesocoteasca:

Rolul Presedintelui

Articolul 80

(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

Sa presupunem ca ajunge Monica Macovei in functia de Presedinte. Deja Basescu, numind-o necinstita, a pus-o pe picior de egalitate cu Ponta care e dottore si plagiator. De fapt, daca stai sa te gandesti, s-ar putea spune ca a pus-o mai prejos decat Ponta, ca doar „nu e inca timpul femeilor”. Ar rezulta ca cel care reprezinta statul este necinstit si atunci cum si-ar mai putea exercita cu cinste functia de „garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii”? Ceea ce face Basescu este mai mult decat „un damf de securism naturel”, este o actiune premeditata prin care sapa la fundamentele Statului Roman. Inclusiv pe plan economic, ganditi-va ca pana in 2008 Romania avea o crestere economica in medie de 6%. Din 2010 pana in 2013 a avut o crestere economica medie de sub 1%, iar acum, la sfarsitul mandatului sau, lasa o tara in recesiune tehnica. Sub Basescu nu s-au facut nici privatizari – deci e o aiureala sa spui ca Basescu ar fi un neoliberal care ar apara sectorul privat -, nici reforme structurale, atat de necesare, nici investitii. La sfarsitul mandatului sau el lasa o tara vulnerabila din punct de vedere economic.

Ca sa vedeti cum sta situatia, v-as mai recomanda sa cititi si acest articol din Gandul:

Pentru aceşti bani, Ceauşescu a înfometat o ţară, iar acum noi îi dăm înapoi, că nu ne trebuie

Se arata ca:

Joi, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă la euro la un minim record de 0,05% pe an. De asemenea, a redus dobânda şi pentru banii pe care îi lasă băncile la BCE de la minus 0,1% la minus 0,2%, adică cine ţine banii la BCE este taxat. Ca parte a programului disperat de revigorare a economiei europene, BCE a anunţat că va cumpăra nu numai titluri de stat, ci şi alte active şi produse structurate, pentru a da bani în piaţă, în speranţa că băncile, companiile şi persoanele fizice vor cheltui mai mult. Practic, BCE se roagă de toată lumea să ia bani, să-i folosească cumva, numai să nu stea degeaba în cont.

De această scădere a dobânzilor la euro beneficiază şi România – stat, companii, persoane fizice -, pentru că indicatorii de referinţă EURIBOR stau la baza calcului ratelor pentru creditele acordate în euro pe piaţa românească.

Cu toate că acest cost de finanţare a ajuns la minim, EURIBOR la trei luni ajungând la 0,1% pe an, România trăieşte o adevărată dramă: sistemul bancar românesc trimite liniile de finanţare înapoi băncilor-mamă pentru că nu există cerere de credite, pentru că operaţiunile se recalibrează, pentru că România formată atât din stat, cât şi din companii sau persoane fizice, nu poate să pună pe masă proiecte de investiţii care să preia aceşti bani disponibili.

Banca Naţională constată statistic că, din decembrie 2008 încoace, 9 miliarde de euro din liniile de finanţare ale băncilor mamă au plecat acasă. Tot este ceva că au mai rămas 13 miliarde de euro.

Dramatic este că, între 1982 şi 1989, pentru rambursarea rapidă a 9 miliarde de dolari datorie externă, după intrarea în default, Ceauşescu a înfometat şi dezindustrializat tehnologic o ţară pentru a face rost de orice formă de valută.

Florin Georgescu, prim-vice guvernator al BNR, este fericit, în calitate de responsabil cu supravegherea băncilor, că această dezintermediere este paşnică  şi că nu pune probleme sistemului bancar care a rezistat crizei.

Dar banii pleacă exact când costul acestor fonduri este la minim istoric, ceea ce este o dramă. Numai în ultimul an au plecat  3 mld. euro, iar în timpul acesta economia şi companiile caută cu disperare lichidităţi pentru a mai respira.

Nu ştiu a cui este vina că banii pleacă, că sistemul bancar românesc se răstrânge în loc să crească, că nu se cer (de cei care pot lua) şi nu se dau credite (cei care vor, dar nu sunt finanţabili conform noilor politici de creditare), că nu sunt proiecte de investiţii bancabile atât la nivel micro, cât şi la nivel macro, că asistăm la această dramă.

Dar constat că cei care au puterea, mijloacele de a opri acest exod financiar, nu fac nimic, ci doar îl consemnează statistic, în prezentări.

După Revoluţie, România s-a confruntat cu exodul uman, 3 milioane de români – cea mai bună, cea mai tânără şi cea mai educată forţă de muncă – au plecat din ţară pentru că economia, administrată de clasa politică, nu avea ce să le pună pe masă. România a rămas cu 4,5 milioane de angajaţi care trebuie să susţină 5,4 milioane de pensionari.

Acum se întâmplă exodul financiar. Pleacă banii din ţară, de fapt pleacă valuta din ţară (pentru care în anii `90 se făcea moarte de om), pleacă cei mai buni şi cei mai ieftini bani, care îţi permit să cumperi peste tot în lume. BNR nu poate să printeze euro când vrea, aşa cum poate să facă la lei, de aceea această resursă valutară este cu atât mai preţioasă şi mai importantă.

În condiţiile în care valuta pleacă, se repatriază, în loc să fie ţinută cu dinţii, băncile au ajuns să se lupte pentru resursele în lei ale populaţiei, care sunt limitate şi pe termen scurt pentru a-şi finanţa bilanţul şi operaţiunile. 

Plecarea valutei este o dramă, în condiţiile în care resursele interne sunt limitate. La acest exod se adaugă şi dezastrul fondurilor europene. În iulie, guvernul a atras numai 36 de milioane de euro de la Bruxelles.

Din 2007 până acum, sumele oferite gratis de Uniunea Europeană şi luate de România, ca parte a procesului politic al integrării în UE, au fost de numai 6,8 miliarde de euro, adică numai 35% din ceea ce ni s-a pus la dispoziţie. 

Acest dezastru al fondurilor europene – administrat de toate guvernele  – este mult mai grav decât rambursarea liniilor de finanţare, pentru că aceşti bani europeni au un cost zero.

Dacă adunăm 13 mld. cu 9 mld., exodul financiar se ridică la 22 mld. euro, bani care i-ar fi permis României să-şi plătească angajaţii nu cu un salariu minim pe economie, de 900 de lei (200 euro), sau un salariu mediu lunar de 1.700 de lei (380 euro), sau o pensie medie de nici 700 de lei (160 euro) pe lună.

Cu 20 de miliarde de euro, bani pierduţi, poate cursul valutar nu ar fi fost la 4,4 lei pentru un euro, ci poate la 3,5 lei pentru un euro şi ar fi rezistat acolo, iar economia românească ar fi fost mai competitivă, iar piaţa internă mai puternică, firmele locale ar fi vândut mai mult, iar oamenii nu ar fi fost atât de speriaţi de creditele luate.

Dar în final constatăm că nimic din acest lucru nu s-a întâmplat, singurele certitudini fiind exodul uman şi acum cel financiar. ” (subl. mea)

Cam asa arata Romania la sfarsitul ultimului mandat al lui Traian Basescu. Vajnicul capitan a reusit sa duca corabia asta numita Romania intr-o deriva din care cu greu va mai putea iesi… Sper sa nu fie asa… Totusi, din pacate, nu prea sunt motive de optimism… Romania nu a reusit integrarea in Spatiul Schengen, nici nu avem un ambasador al SUA in Romania. Nici macar nu a reusit reformarea „sistemului”, cum ii place sa spuna, doar „l-a ingenuncheat”, dupa propriile sale cuvinte.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 11, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Eu tot n-am inteles…

care e rostul unei noi suspendari a lui Basescu acum. Repet: ACUM!! Serios, cui foloseste asa ceva?

Gandul

Tăriceanu anunţă SUSPENDAREA LUI BĂSESCU pe 23 septembrie şi referendumul de demitere pe 2 noiembrie. Reacţia preşedintelui

Se arata ca:

Preşedintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, el avansând şi un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.

„Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituţionale puse în operă de Preşedintele României în anii 2013 şi 2014, propun iniţierea procedurii constituţionale de suspendare şi demitere a Preşedintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Preşedintelui României în preajma datei de 23 septembrie şi organizarea Referendumului de demitere a Preşedintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeaşi zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Coincidenţa datei primului tur al alegerilor prezidenţiale cu Referendumul de demitere al Preşedintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1”, susţine Călin Popescu Tăriceanu, care semnează comunicatul transmis vineri ca preşedinte al Senatului, preşedinte al PLR şi candidat la Preşedinţie.

Potrivit lui Tăriceanu, această iniţiativă vine ca urmare a unor „evenimente politice recente şi de notorietate”, care s-ar fi constituit în „avertismente oficiale fără echivoc la adresa comportamentului anti-constituţional al Preşedintelui României”.

El menţionează, în acest sens, declaraţia adoptată de Parlament în 25 iunie cu 344 de voturi „pentru” prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, precum şi comunicatul pe care l-a dat în calitate de preşedinte al Senatului, în 21 august, referitor la întâlnirea de la Palatul Cotroceni a şefului statului cu o delegaţie a PMP şi la declaraţiile făcute de Traian Băsescu ulterior la un post de televiziune.

„Aceste avertismente oficiale au fost ignorate în aceste zile de o manieră publică şi sfidătoare de Preşedintele României. Intervenţia directă şi instituţională a domnului Traian Băsescu la Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în problema portofoliului şi candidatului României la funcţia de comisar european şi în scopul susţinerii pe această temă a poziţiei preşedinţilor de partid, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, reprezintă o nouă escaladare a practicilor prezidenţiale neconstituţionale şi o dublă încălcare a Constituţiei de către Preşedintele României”, mai susţine Tăriceanu.

„În primul rând, acţiunea directă, desfăşurată sub egida instituţiei prezidenţiale pe lângă Preşedintele Comisiei Europene, constituie o încercare de a înfrânge şi de a anula decizia Guvernului privitoare la reprezentarea României în Comisia Europeană şi, prin aceasta, o gravă încălcare a Constituţiei prin depăşirea atribuţiilor Preşedintelui. Guvernul României este, conform legislaţiei în vigoare, singura autoritate publică având dreptul să negocieze portofoliul ce revine României şi să propună persoana care să ocupe funcţia de comisar european, aşa cum s-au petrecut lucrurile în trecut şi la desemnarea domnilor Leonard Orban şi Dacian Cioloş în calitate de propuneri ale României pentru a fi numiţi comisari europeni. În al doilea rând, prin susţinerea publică şi fără echivoc a scrisorilor adresate Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Preşedintelui grupului PPE, Joseph Daul, de către preşedinţii de partid, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, Preşedintele României şi-a abandonat rolul de mediator şi s-a situat din nou pe o poziţie profund partizană, în afara prevederilor consituţionale”, continuă el.

Tăriceanu adaugă în comunicat că urmare a unor „dezbateri şi consultări în exclusivitate cu colegii liberali din PLR”, s-a luat decizia de a se iniţia procedura de suspendare şi demitere a preşedintelui.

„Cu siguranţă, partide şi parlamentari se vor împotrivi acestei iniţiative”, mai spune Tăriceanu, care, în continuare, arată că încearcă să anticipeze din motivaţia lor şi să vină cu o serie de contra-argumente. El a făcut referire, între altele, la posibila motivaţie conform căreia o eventuală suspendare „îi va permite lui Traian Băsescu să participe nestingherit la campania electorală”.

„Din considerente de fair play la competiţia la care particip în numele PLR, pentru a nu-mi crea un avantaj nemeritat faţă de ceilalţi competitori şi pentru a nu da loc speculaţiilor, declar de pe acum că, după suspendarea Preşedintelui în funcţie, nu voi accepta să preiau funcţia de Preşedinte interimar al României, aşa cum prevede Constituţia, urmând ca această poziţie să fie ocupată de Preşedintele Camerei Deputaţilor”, mai spune Tăriceanu.

De asemenea, el susţine că, în urma acţiunii pe care o propune, „vor ieşi la iveală o serie de aspecte legate de mentalitatea unor politicieni şi de propaganda ipocrită promovată în campania pentru alegerile prezidenţiale, abil camuflată de partidele şi candidaţii care lucrează pentru perpetuarea regimului Băsescu, se vor contura limpede cele două tabere”. „Cei care ni se vor alătura sunt cei care vor regimul Băsescu ”îngropat”, cei care nu vor semna alături de noi sunt cei care doresc perpetuarea regimului Băsescu”, susţine Tăriceanu.

El mai spune că în zilele următoare iniţiatorii demersului vor da publicităţii ”Cererea de suspendare”, textul pe baza căruia îi vor invita pe toţi parlamentarii să li se alăture pentru iniţierea procedurii de demitere a preşedintelui. „În cazul în care cel puţin o treime din numărul total al parlamentarilor va semna iniţiativa, textul urmează a fi înaintat de Parlament Curţii Constituţionale pentru obţinerea avizului consultativ. Parlamentarii PLR vor fi primii care vor semna acest demers”, menţionează Tăriceanu.”

Prima reacţie a lui Traian Băsescu după ce Tăriceanu a făcut anunţul suspendării lui

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie „şi nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are „capacitate uriaşă de revitalizare”.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie.

„Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, a răspuns el.

Preşedintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, el avansând şi un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.”

Iohannis a si declarat ca o eventuala suspendare a lui Basescu in acest moment, i-ar servi de fapt lui Ponta. Dar, dupa parerea mea, lucrurile nu sunt atat de clare… Totusi, este extrem de ciudata inserarea Presedintelui in campania electorala. Trebuie spus urmatorul lucru, pentru cei ce nu cunosc: Traian Basescu este la sfarsitul celor doua mandate constitutionale in functia de Presedinte al Romaniei si nu mai are dreptul sa candideze pentru un nou mandat de Presedinte. Si atunci pentru ce doreste Tariceanu sa-l introduca in campania electorala printr-o noua suspendare cand si asa Basescu isi termina mandatul si nu va mai fi Presedinte? De ce doreste sa dea impresia ca Romania nu e o tara stabila, ca nu se bucura de stabilitate politica?

septembrie 6, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Alegeri parlamentare 2012

Gandul

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. EXIT POLL CURS/AVANGARDE: USL – 57,58% , ARD – 18,87%, PPDD – 13,09%, UDMR – 5,15%. Ponta: USL începe negocierile cu UDMR

Se arata, printre altele, ca:

„Rezultatele EXIT POLL la ALEGERI PARLAMENTARE 2012 dau câştigător USL, care a obţinut peste jumătate din voturi. Potrivit rezultatelor EXIT POLL CURS-AVANGARDE, USL a obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %.

Imediat după prezentarea rezultatelor exit poll-urilor, Victor Ponta a anunţat că USL va începe o negociere cu UDMR pentru constituirea unei majorităţi constituţionale. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a a confiramat că discuţiile vor începe mâine. „Avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”,  a spus Kelemen.

Desfăşurarea evenimentelor în ziua ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012 şi implicaţiile politice ulterioare vor fi dezbătute de jurnaliştii gândul pe parcursul ediţiilor speciale ale GÂNDUL LIVE.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:37Kelemen Hunor: „UDMR a intrat în parlament. Vom avea o muncă mai grea, dar suntem pregătiţi să facem face tuturor provocărilor. Suntem responsabili pentru reforma statului român. UDMR are un program electoral foarte coerent şi sunt convins că acest program va avea o susţinere în Parlament. Am discutat cu Victor Ponta. Începând de mâine vom începe o discuţie pentru că avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:31 Victor Ponta a declarat că a vorbit cu preşedintele UDMR Kelemen Hunor, urmând să înceapă negocierile pentru constituirea unei majorităţi constituţionale şi parlamentare.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:29 Potrivit exit poll-ului GeoPOL, Victor Ponta a câştigat colegiul de deputat di Târgu Jiu cu 68%, în vreme ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut 29% din voturi.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:23 Victor Ponta: „Le mulţumesc tuturor românilor care au participat la vot”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:15 Vasile Blaga(PDL): „USL a dus o campanie de manipulare. Le mulţumesc celor care s-au bătut în colegii şi îi rog să rămână până se numără ultimul vot pentru că sunt convins că vom depăşi 20 %”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:12Crin Antonescu(PNL): „Votul de astăzi înseamnă nu doar victoria unei formaţiuni, e cel mai mare scor politic pe care o alianţa l-a obtinut din ’90 şi până azi, e victoria împotriva regimului Băsescu, este sentinţa dreaptă, definitivă, ireconciliabilă, pe care aţi dat-o regimului Băsescu. Nu mai este niciun dubiu: premierul României va fi Victor Ponta”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:10 EXIT GeoPOL: USL – 57%, ARD – 18%,  PPDD – 14%, UDMR – 5%

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:05 EXIT POLL CCSB: USL a obţinut 56,8%% din voturi pentru Cameră şi 58,3% pentru Senat, fiind urmată de ARD cu 19% şi 19,6%, PPDD cu 13,8% şi 14,1%, UDMR cu 5,1% şi 5,2%, conform rezultatelor exit-poll-ului CCSB difuzat de Antena 3.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:03 EXIT POLL CSOP: USL – 54%; ARD – 19%; PPDD – 10%; UDMR – 5% LA CAMERĂ

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:01 Rezultatele EXIT POLL CSCI, pentru România TV:

USL – 57% voturi, 62% mandate

ARD – 21% voturi, 22% mandate

PPDD – 11% voturi, 11% mandate

UDMR – 5% voturi, 5% mandate

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:00 EXIT POLL CURS-AVANGARDE USL a obţinut 56,96 % din voturi la Cameră şi 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră şi 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% şi 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% şi 5,16 %, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS difuzat de TVR.”

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Rezultate EXIT POLL: Victor Ponta a câştigat în Gorj. Cât a obţinut Dan Diaconescu

Se arata ca:

REZULTATEEXITPOLL GEOPOL, pentru Realitatea TV, publicate după închiderea secţiilor de vot, arată că Victor Ponta a câştigat 68% din voturile alegătorilor din Târgu Jiu, în timp ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut numai 24%.

Victor Ponta a candidat  în Colegiul 6 Târgu Jiu, judeţul Gorj, pentru un al treilea mandat. În acest an, principalul său contracandidat a fost Dan Diaconescu.

După anunţarea exit-poll-urilor, care arată că USL a câştigat alegerile parlamentare, premierul Victor Ponta a declarat că le mulţumeşte locuitorilor din judeţul Gorj care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei i-au acordat votul pentru un nou mandat.

„Mulţumesc românilor care au participat la vot, în mod special celor care au avut încredere în USL şi au votat cu gândul la viitor, şi nu la trecut. Vreau să explic de ce sunt aici la Târgu Jiu: pentru că vreau să le mulţumesc colegilor de aici şi oamenilor din Târgu Jiu, care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei m-au votat pentru un nou mandat şi au demonstrat că demagogia şi minciuna nu aduc rezultate şi că pot alege cu mintea şi cu inima.”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la Târgu Jiu.

Ponta i-a mulţumit şi liderului PNL, Crin Antonescu, despre care a spus că este „viitorul preşedinte al Senatului şi viitorul preşedinte al României”, dar şi „viitorilor deputaţi” Liviu Dragnea şi Daniel Constantin.”

Antonescu: Victoria USL îi ia dreptul lui Băsescu de a se mai juca cu destinul dvs. Nu mai este dubiu, premier va fi Victor Ponta

Se arata ca:

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la scurt timp după prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare că viitorul premier va fi Victor Ponta, iar Traian Băsescu „nu va mai avea ce face”.

„Este victoria împotriva regimului Băsescu cu tot ce a însemnat el, expresia de majoritate absolută. Acest vot îi ia dreptul posibilitatea lui Traian Băsescu de a se mai juca cu destinul dumneavoastră al tuturor. Este sentinţa dreaptă, irevocabilă pe care aţi dat-o regimului Băsescu. Nu mai este niciun dubiu premierul României va fi Victor Ponta”, a spus preşedintele PNL.

El a adăugat că scorul obţinut de USL, aproximativ 60% la votul politic, reprezintă cel mai mare scor obţinut de o alianţă după 1990.

„Anul 2012 a fost anul victoriei împotriva regimului Băsescu, iar anul 2013 trebuie să fie anul victoriei împotriva crizei economice, stagnării”, a subliniat Antonescu.

Liderul PNL a criticat ultimele declaraţii ale preşedintelui Băsescu pe care l-a acuzat că „ a minţit în mod josnic şi ticălos” în privinţa atacului asupra statului de drept.”

EXCLUSIV. Scorul scos de Gigi Becali la ALEGERILE PARLAMENTARE. Becali a candidat în fostul colegiu al Elenei Udrea

Se arata ca:

„Europarlamentarul George Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, ar fi obţinut peste 65% din voturi, potrivit unor surse din partid. Contracandidaţii finanţatorului echipei de fotbal Steaua au fost Gheorghe Udrişte, din partea ARD, Orban Mikls, din partea UDMR şi Mircea Chelaru de la PPDD.”

Primele declaraţii ale lui Vasile Blaga, după anunţarea EXIT POLL-urilor: Ne vom atinge obiectivul

Se arata ca:

„Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că scorul ARD este rezultatul unei munci deosebite duse în condiţii cu totul speciale şi şi-a exprimat convingerea că alianţa va obţine peste 20% din mandatele din viitorul Parlament.

„Scorul obţinut de ARD este rezultatul unei munci deosebite în condiţii cu totul speciale. Într-o lună USL a dus cea mai dură campanie de mistificare a adevărului şi o campanie de manipulare ieşită din comun. Cu toate acestea, le mulţumesc colegilor mei din teritoriu şi îi rog să stea până în ultima clipă în secţiile de votare”, a spus Vasile Blaga, duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, care arată că ARD a obţinut între 18 şi 19 la sută din voturi.

El le-a mulţumit „celor care s-au bătut în colegii” şi s-a declarat convins că ARD îşi va atinge obiectivul de a avea peste 20% din mandatele din viitorul Parlament.

„Nu e un rezultat triumfător. Noi ne-am propus un scor peste 20%, sunt convins că-l vom obţine”, a precizat într-o conferinţă de presă Vasile Blaga.

El a arătat că nu contestă rezultatele prezentate la televizor şi că potrivit exit-poll-ului realizat de ARD alianţa s-ar afla la 21-22%.

Blaga le-a mulţumit tuturor românilor care pe o vreme grea a fost la vot.

Alături de Vasile Blaga, a vorbit din partea ARD şi Mihail Neamţu, care a spus că rezultatele nu sunt concludente, iar scorul obţinut de alianţă „nu e un rezultat triumfător, dar nici un rezultat ruşinos”, ci reprezintă „un punct de plecare pentru reconstrucţia dreptei.

„Credem că această reconstrucţie a dreptei începe astăzi”, a spus Mihail Neamţu.””

O prima consideratie care s-ar putea face este legata de scorul incredibil de bun pe care l-a obtinut USL, depasit doar de FSN-ul anilor 1990!! Se poate spune ca este comparabil cu scorul obtinut atunci de FSN. Si asta in conditiile in care, acum, USL a avut drept principal adversar ARD-ul, adica tot o coalitie, dar a fortelor de dreapta. FSN, in ’90, nu a avut de infruntat o coalitie. In schimb scorul obtinut de ARD este comparabil cu cel obtinut de CDR in alegerile legislative din 1992. Romania lui Basescu s-a intors voioasa la inceputul anilor ’90!! 😆 Si nu e bine asa…? Erau ani plini de speranta, ca si cei de acum. Pentru ca cei care au votat USL isi pun sperante mari in aceasta formatiune politica. Asa cum in ’90 ne puneam sperante mari in FSN… Acuma stau si ma gandesc daca nu cumva exista o latura romantica in omul Traian Basescu… Mai stii…? Precis ca tanjeste dupa luptele si dezbaterile de atunci. Era si domnia sa mai tanar. Precis ca tanjeste dupa FSN! 😆 Lui Basescu ii lipseste atmosfera de atunci. Erau dezbateri in contradictoriu, talk-show-uri fulminante la televizor, lumea iesea in strada. Asa da atmosfera! Nu una „normala”, adica plictisitoare si lipsita de orice fel de reactie din partea cetatenilor, plictisiti si ei de atata normalitate. Basescu tanjeste sa fie invitat la un talk-show sa faca el acolo o declaratie care „sa scandalizeze intreaga clasa politica”, sa mai scoata ceva oameni in strada sa protesteze acolo impotriva nedreptatilor regimului! Lui Basescu ii lipsesc toate aceste lucruri. Imi dau seama de asta. Exista o anumita varsta cand e foarte greu sa accepti ca imbatranesti asa cum exista caractere carora le e foarte greu sa accepte o normalitate pustie ca un desert. Lui Basescu ii place sa faca declaratii in Carrefour, sa se injure cu muncitorii de la CFR, sa-i mai ia asa, mai tare, pe liderii sindicali!! 😆 In concluzie, lui Basescu i se potriveste conservatorismul ca nuca in perete! 🙂 E o unda de fesenism viguros in Basescu, desigur. Sa vedem pe cine va desemna pentru functia de premier. Observati faptul ca el vrea consultari cu toate partidele politice reprezentate in Parlament, ca si cum n-ar exista coalitii (tipic pentru anii ’90!). Adica Basescu doreste o dezbatere ampla in societate si nu asa: sa-l desemneze premier pe Victor Ponta si gata! Vrea talk-show-uri, invitati multi, multe puncte de vedere, chiar daca contradictorii. Daca Presedintele doreste o efervescenta democratica, nu e de rau. Poate ca are nevoie de dezbateri pentru ca sa-si clarifice el insusi anumite lucruri. In orice caz, rezultatul acestor alegeri nu-i dau loc de intors, ca sa zic asa. Adica Presedintele trebuie sa tina seama de faptul ca USL a castigat alegerile detasat, in mod democratic. A nu accepta candidatul propus de USL, in conditiile in care aceasta formatiune politica isi doreste sa fie la guvernare, este un nonsens. N-ar ajuta nici ARD si Blaga vorbea bine despre „reconstructia dreptei”. Apoi s-a creat o majoritate solida in Parlament, capabila sa sustina un viitor guvern USL condus de Victor Ponta. Pe de alta parte, ARD nu a obtinut un scor prost, cum gresit ar considera unii. Vorbeam de CDR-ul lui 1992, dar sa nu uitam ca in 1996 a castigat alegerile. Blaga are nevoie de timp pentru a construi o forta politica de dreapta capabila sa fie competitiva la urmatoarele alegeri, ma refer si la cele prezidentiale (Basescu, dupa cum se stie, este la ultimul mandat). Rau sau bun, ARD este o componenta importanta a vietii democratice de la noi si va ramane asa in continuare, chiar daca va fi o forta politica de opozitie. Pe de alta parte, se ridica un nou partid – PPDD – practicand populismul antisistem. Ramane de vazut care va fi evolutia lui ulterioara. In schimb a disparut din peisaj PRM. Dupa parerea mea, s-a intamplat asa gratie conducerii defectuoase a lui Corneliu Vadim Tudor. Acum e greu de spus daca acest partid va mai avea un viitor in politica romaneasca. Tot ce e posibil. In orice caz, rezultatele acestor alegeri trebuie sa le dea serios de gandit peremistilor deoarece au inregistrat un scor foarte slab: sub 3%. Ca USL incepe negocierile cu UDMR nu reprezinta o noutate in sensul ca UDMR a sustinut si coalitia PSD+PUR in perioada Nastase: 2000-2004. Din cate inteleg, unii sunt scandalizati de lucrul asta. E vorba de crearea unei majoritati de doua treimi si, foarte probabil, desigur, de cooptarea UDMR la guvernare. UDMR are cuprinsa in ideologia sa si social-democratia, daca inteleg bine. Cu toate acestea UDMR este in PPE si s-ar putea sa existe dificultati. Trebuie sa vedem cum vor decurge aceste negocieri. Victor Ponta a anuntat ca doreste revizuirea Constitutiei si pentru asta are nevoie de o majoritate de cel putin doua treimi (v. art. 151, al. 1 din Constitutie). Mi se pare insa ca Dl. Ponta se grabeste cu aceasta revizuire a Constitutiei. Sa ne intoarcem la experienta anilor ’90: Constitutia Romaniei a fost adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 4 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma adoptarii ei prin referendum national in 8 decembrie 1991. Deci de abia in 8 decembrie ’91, nu in 1990. De aceea e mai bine, poate, sa avem mai mult timp la dispozitie (un an, de ce nu?) pentru a gandi mai bine noua forma a Constitutiei. Si pentru ca sa se dea prilejul unor dezbateri mai ample in societate, pentru ca oamenii sa inteleaga despre ce este vorba. Nu trebuie uitat ca initiativele de revizuire a Constitutiei implica si sesizarea din oficiu a Curtii Constitutionale (art. 146, al. a din Constitutie). Pe de alta parte, Dl. Ponta va fi, mai mult decat probabil, premier. Situatia economica e dificila si guvernul pe care il va conduce va trebui sa se concentreze asupra acestui aspect pentru atenuarea acestor dificultati si revenirea la crestere economica, la crearea de locuri de munca. Oamenii asteapta in special aceste lucruri. Contextul economic european este, actualmente, unul anevoios, care ne dezavantajeaza. Or, astfel de aspecte ar trebui sa fie in prim-planul guvernarii.

DE citit si…

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Lista completă a senatorilor şi deputaţilor

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Biroul Electoral Central: USL are 60% din voturi, ARD – 16,7%, PPDD – 14,6% şi UDMR – 5,2%

Rezultate ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Primul scandal în USL după noaptea victoriei: ”FĂRĂ UDMR!”

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Mircea Geoană obţine al treilea mandat de senator la Dăbuleni, cu 70,75 %

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Iliescu, despre alianţa USL-UDMR anunţată de Ponta: ”Nu ştiu cum se va numi treaba asta”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 10, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii