Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Un punct de vedere gresit…

… cel putin in opinia mea…

Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Sper că Donald Trump n-o să-l înjure pe Klaus Iohannis pe Twiter

„Sînt printre puținii jurnaliști români postdecembriști care au ținut partea arabilor ori de cîte ori aceștia au fost ținta intervențiilor americane în politica lor internă, culminînd cu agresiunile militare. Am denunțat Războiul din Golf, destabilizarea Orientului Mijlociu sub semnul așa zisei Primăveri arabe, care Primăvară, cîntată și de ai noștri drept Marea Revoluție, n-a făcut decît să schimbe în Egipt un dictator militar ruginit cu unul mai tînăr și în Libia să instituie haosul. Știind că Siria e una dintre puținele țări din zonă în care fanatismul islamic n-a avut loc, am pus Războiul civil pe seama pungii de petrol rîvnite nu numai de ruși, dar și de occidentali.

Din acest punct de vedere am deplîns faptul că România a renunțat în politica sa externă din ultimii ani la minimul echilibru în disputa dintre Israel și lumea arabă, manifestîndu-se în toate organismele internaționale ca oaie în turma Estului păzită de Marile Puteri.
Adică împotriva arabilor, de grija cărora pare acum să nu mai aibă weekend Klaus Iohannis.

În chestiunea deciziei luate de Donald Trump de a muta efectiv ambasada SUA la Ierusalim sînt însă de partea președintelui american.
Se vede limpede că relația dintre Israel și Palestina a intrat de ani întregi într-o fundătură. Ieșirea din această fundătură nu se poate face decît printr-o rupere de ritm. Se poate bănui, ca și în cazul Coreii de Nord, în care Donald Trump a repurtat deja un succes răsunător, că prin mișcarea asumată de Casa Albă se pot crea premisele unei recunoașteri a statului palestinian. Aceasta e cheia problemei în Orientul Mijlociu. Acest stat nu va fi recunoscut niciodată cîtă vreme palestinienii vor capitala la Ierusalim.

Nu-i exclus ca mutarea ambasadei americane la Ierusalim să fie o concesie suficient de puternică din partea lui Donald Trump pentru a solicita Israelului recunoașterea statului palestinian și chiar un ajutor la întărirea economică a acestuia.

Am ținut să precizez aceste lucruri, pentru că la noi, în controversa iscată de inițiativa Guvernului, argumentele aduse de Klaus Iohannis și de echipa lui de propagandă împotriva inițiativei, n-au nici o legătură cu situația din Orientul Apropiat. Toate se învîrt în jurul tezei că președintele e proprietarul politicii noastre externe și că Guvernul nu trebuie să facă altceva decît să muncească cu ziua pe acest teren.

Convocat de site-ul PSnews.ro să mă pronunț asupra controversei, am expus următoarele puncte de vedere, toate răspunsuri la întrebările redactorului Ștefan Rusu:

„Vor mai fi și alte state care vor urma România. România a fost o piesă foarte importantă în această în această operațiune. Contrar prostiilor care se spun în România, procesul de mutare al ambasadei noastre la Ierusalim nu e o operațiune întîmplătoare pentru că vrea Dragnea sau PSD-ul. În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..

Opțiunea pe care am făcut-o noi mie nu mi se pare nici hazardată, nici riscantă, ci e un gest de politică externă mai îndrăzneț, în care în sfîrșit România face și ea ceva extern după 28 de ani. De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.

Prin însuși faptul că s-a făcut așa un soi de abatere de la protocol și a fost invitat președintele Camerei Deputaților, considerat ca un fel de prim-ministru, se arată interesul uriaș al Israelului, nu al lui Netanyahu, altă prostie care s-a spus în România. Nu este în interesul premierului Netanyahu, este în interesul Israelului, vital chiar ca această capitală a lor să fie la Ierusalim.

„Prima dată am spus și eu că va genera un conflict, dar deocamdată conflictul s-a încheiat pentru că Guvernul, sigur, mînuit de către Liviu Dragnea, avea nevoie să dea un semnal, că el e de acord. E ca la Codruța Kovesi, că după asta toate se vor abate asupra lui Klaus Iohannis. Ați observat deja și începutul unei campanii în presa internațională pe tema asta. E treaba lui. Din punctul acesta de vedere, nu cred eu că Dragnea moare să mute ambasada, adică să facă gestul. Pentru că depinde de președinte. Deocamdată el a dat șah lui Klaus Iohannis, anunțînd că are de gînd să facă. Din acest moment, cel în defensivă este Klaus Iohannis care tot trebuie să explice de ce nu e de acord. Din punctul acesta de vedere, mingea e la Klaus Iohannis. Șahul a fost dat. Nici nu se mai pune problema să se mute sau să nu se mute. Că depinde de Klaus Iohannis. Deocamdată, prin primirea în Israel și prin tărăboiul făcut s-a văzut că Președinția nu vrea și Guvernul vrea. Guvernul nu mai riscă nimic, pe când Klaus Iohannis, nu știu care va fi evoluția ulterioară. Poate îl înjură pe Twitter Trump, vă imaginați. Ne putem aștepta oricînd.””

Nu degeaba am transcris acest articol: el trebuie citit cu atentie ca sa se inteleaga bine ce vreau sa spun. Altminteri ar parea lipsit de coerenta ce voi spune in continuare.

In primul rand trebuie spus ca Washingtonul nu a cerut nimanui sa-i urmeze gestul si nici nu a dat prea multe lamuriri prin care sa-si explice pozitia: de ce, care e motivul real, pentru care doreste sa-si mute ambasada la Ierusalim. Articolul arata ca:

” În momentul în care Donald Trump a decis mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim, de fapt să transpună în practică această decizie luată mai de mult, era limpede că se așteaptă, cel puțin din partea partenerului american, ca și alte state să urmeze, pentru că dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”

Dar nu e deloc foarte clar ca motivul deciziei lui Trump a fost ca si altii sa-i urmeze exemplul. De unde ar rezulta asta? Si cum poti trage concluzia ca in caz contrar: „dacă rămîne numai America, degeaba au făcut acest proces..”? Insa daca admitem ca ideea era ca si alte state partenere SUA sa urmeze exemplul dat de Casa Alba si daca vorbim despre o initiativa a Romaniei in acest sens atunci pun si eu intrebarea: cum se armonizeaza Romania cu pozitia Americii in contextul unui Raport de tara, defavorabil in multe aspecte, pe care ni l-a facut Departamentul de Stat si pe care – atentie mare!! – Departamentul de Stat si l-a asumat? Am tinut sa precizez acest lucru, ca Departamentul de Stat al SUA si-a asumat acest Raport pe 2017, adica Guvernul american. Nu Hans Klemm, ci Guvernul SUA. Chiar daca avem acum o Administratie republicana la Casa Alba. Adica acest Raport pe 2017 reprezinta pozitia Guvernului American fata de tara noastra! Si nu ne reproseaza ca nu am luat decizia de a muta Ambasada Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim…

A doua chestiune e legata de urmatorul aspect:

„De 28 de ani nu facem altceva decît să întrebăm «Avem voie? N-avem voie?» Marile puteri vor ajunge și ele să își mute ambasadele, dar nu vor ca o țară pițifelnică pentru ele precum România să o facă. Vor să o facă ele întîi, să negocieze ele și apoi să ne dea și nou voie să facem asta. Din acest punct de vedere, iată că s-a pornit un semnal, probabil vor veni și alte țări din Uniunea Europeană care vor urma gestul nostru.”

Maestrul Cristoiu vorbeste de parca Romania ar fi o mare putere: cum isi permit altii sa-i spuna ce sa faca si ce sa nu faca? 🙂 Chestiunea ar fi ca atunci cand iei o decizie trebuie sa-ti asumi si consecintele. Statele Unite nu ne-au cerut lucrul asta – din acest punct de vedere e in exclusivitate problema Romaniei daca isi muta sau nu ambasada. La nivel european consensul general e ca sa nu se purceada la mutarea ambasadelor la Ierusalim. Am vazut un editorial semnat de Dan Turturica, ingrijorat de faptul ca Romania ar putea fi sanctionata financiar de catre UE – aici. Nu cred ca asta e problema, desi s-ar putea sa fie si asta o problema. Totusi, Romania e un stat suveran, iar decizia mutarii ambasadei la Ierusalim este, deci, o decizie a unui stat suveran. Insa mi-e teama ca, printr-o astfel de decizie, Romania se pune singura in ofsaid, pentru ca nu prea vad cum ar putea un astfel de gest sa influenteze Uniunea Europeana. Prin urmare, Romania ar trebui sa-si asume singura o astfel de decizie. Inclusiv incalcarea unor Rezolutii ale Natiunilor Unite. Intrebarea care se pune: poate Romania sa-si permita un astfel de lucru? Si ce ar avea de castigat din afacerea asta?

Intr-un fel pare logic: din moment ce Israel si-a proclamat capitala la Ierusalim, atunci si ambasada se muta la Ierusalim. Trebuie insa precizat ca Autoritatea Nationala Palestiniana are centrul administrativ la Ramallah, nu in Ierusalimul de Est. Chestiunea care se pune este Statutul Ierusalimului. Israelul a luat controlul asupra Ierusalimului de Vest in 1948, in timpul Razboiului Arabo-Israelian. In 1967 a ocupat si Ierusalimul de Est. Curtea Suprema din Israel priveste Ierusalimul de Est ca fiind parte integranta a Israelului si respinge ca prin legile si adminitratia Israelului impuse acolo ar fi vorba de o anexare. Comunitatea internationala, in schimb, priveste Ierusalimul de est ca fiind parte a teritoriilor palestiniene. Iata insa ce declara Netanyahu recent (cf. Wikipedia – Statutul Ierusalimului):

„On 17 May 2015, Prime Minister Netanyahu reiterated, regarding Jerusalem serving as the capital of both Israel and a future Palestinian state, “Jerusalem has forever been the capital of only the Jewish people and no other nation.”[43] On 25 January 2018, Netanyahu said: „Under any peace agreement the capital of Israel will continue to be in Jerusalem.”[44]

El spune:

„Ierusalimul a fost intotdeauna capitala doar a poporului evreu si nu a altei natiuni” si „Sub orice tratat de pace, capitala Israelului va continua sa fie in Ierusalim”.

Natiunile Unite considera ca Ierusalimul de Est este parte a teritoriilor ocupate de Israel sau a teritoriilor palestiniene ocupate, iar viziunea e ca Irusalimul sa devina capitala a doua state: Israel si Palestina. Pozitia Uniunii Europene a fost exprimata de Catherine Ashton:

The European Union set out its position in a statement of principles last December. A two-state solution with Israel and Palestine side by side in peace and security. A viable state of Palestine in the West Bank, including East Jerusalem, and the Gaza Strip, on the basis of the 1967 lines. A way must be found to resolve the status of Jerusalem as the future capital of both Israel and Palestine.

Deci solutia two-state si despre Ierusalim spune: „Trebuie gasita o cale prin care sa se rezolve statutul Ierusalimului ca fiind capitala atat a Israelului cat si a Palestinei.”

Pozitia Rusiei:

„On 6 April 2017, the Russian Ministry of Foreign Affairs issued a statement saying, „We reaffirm our commitment to the UN-approved principles for a Palestinian-Israeli settlement, which include the status of East Jerusalem as the capital of the future Palestinian state. At the same time, we must state that in this context we view West Jerusalem as the capital of Israel.”[67] Some commentators interpreted this as a Russian recognition of Israel’s claim to West Jerusalem,[68][69][70] while others understood the statement as a Russian intention to recognize West Jerusalem as Israel’s in the context of a peace deal with the Palestinians.[71][72][73]

In 2011, Russian president Medvedev stated Russia had recognized the State of Palestine with East Jerusalem as its capital already in 1988, and had not changed that view.[74]

In 2017 ministrul rus de Externe a reafirmat pozitia Federatiei Ruse „in acord cu principiile aprobate de catre Natiunile Unite”  ca Ierusalimul de Est sa fie capitala viitorului stat Palestinian iar Ierusalimul de Vest sa fie capitala Israelului. In 2011, Presedintele Medvedev a afirmat ca Rusia a recunoscut Statul Palestinian cu capitala in Ierusalimul de Est inca din 1988 si aceasta pozitie nu s-a schimbat.

Pozitia Statelor Unite:

„In 2008, then-Democratic candidate Barack Obama called Jerusalem the ‘capital of Israel’. On 4 June 2008, Obama told the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), in his first foreign policy speech after capturing the Democratic nomination the day before, that „Jerusalem will remain the capital of Israel, and it must remain undivided.” However, the then-senator and presidential hopeful backtracked almost immediately.[84] In 2010, the Obama administration condemned expansion of Gilo and Ramat Shlomo as well as evictions and house demolitions affecting Palestinians living in East Jerusalem.[85][86]

Inca din 2008, pe atunci candidatul democrat Barack Obama vorbea despre Ierusalim drept capitala a Israelului si ca Ierusalimul trebuie sa ramana nedivizat. Pe 6 decembrie 2017 administratia Presedintelui Donald Trump a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitala a Israelului si a adugat ca Departamentul de Stat va initia procesul de construire a Ambasadei SUA la Ierusalim. Consiliul de Securitate al ONU intrunit de urgenta pe 7 decembrie a condamnat (14 din 15 membri) decizia Presedintelui Trump. „U.S. envoy Nikki Haley called the United Nations „one of the world’s foremost centres of hostility towards Israel”.[97]” – Nikki Haley a numit Natiunile Unite ca fiind „una din centrele mondiale cele mai ostile fata de Israel”. Marea Britanie, Franta, Suedia, Italia si Japonia s-au numarat printre tarile care au criticat decizia lui Trump in acea intrunire de urgenta. De remarcat si:

„Following Trump’s announcement, American embassies in Turkey, Jordan, Germany and Britain issued security alerts for Americans travelling or living abroad in those countries. The United States also issues a general warning for Americans abroad about the possibility of violent protests. The American consulate in Jerusalem has restricted travel of government employees to Jerusalem’s Old City. The US Embassy in Jordan has banned employees from leaving the capital and children of embassy employees were told to stay home from school.[105]

Pozitia Marii Britanii – cea europeana.

Daca Romania adopta exemplul american, cum ne armonizam cu politica externa americana? In caz contrar apare ca Romania a facut in mod unilateral un astfel de gest. Si apoi ar insemna sa ne armonizam cu politica externa a SUA, dar nu si cu Raportul Departamentului de Stat, care sustine, printre altele, lupta anticoruptie in Romania. Si pe Laura Codruta Kovesi, intre altele fie zis, daca nu explicit… 🙂

De aceea eu l-as intreba pe maestrul Cristoiu daca nu cumva considera contradictoriu sa critice Raportul Departamentului de Stat, in schimb sa fie calduros de acord cu adoptarea exemplului american in privinta mutarii ambasadei! 🙂

Dar sa vedem cum privesc Statele Unite procesul de pace din Orientul Mijlociu:

Mediafax

Turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Mike Pompeo: Pacea dintre israelieni şi palestinieni rămâne o prioritate pentru SUA

Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat, luni, că soluţionarea conflictului israeliano-palestinian rămâne o prioritate pentru Administraţia Donald Trump, în pofida deciziei de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Secretarul de Stat al SUA, aflat într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, a precizat că Washingtonul susţine dreptul israelienilor de a se apăra şi a adăugat că palestinienii trebuie să se întoarcă la masa negocierilor politice.

”O piesă importantă pentru instituirea stabilităţii în Orientul Mijlociu o reprezintă rezolvarea acestui conflict. Credem că israelienii au dreptul să se apere şi susţinem acest lucru”, a declarat Pompeo.

Pompeo a amintit că soluţia ”a două state” este singura cale către pace.

La începutul mandatului, preşedintele SUA, Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea „ocupaţiei”, pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump l-a primit în mai 2017, la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, aceasta fiind prima întâlnire oficială a celor doi lideri. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului.”

Daca Donald Trump ar reusi, prin politica sa externa, sa puna capat conflictului palestiniano-israelian, ar fi un lucru extraordinar!! Dificultatile sunt destule. Sa nu uitam ca Hamas e vazuta drept organizatie terorista. Iar Fatah si Hamas, politic vorbind, sunt de forte aproximativ egale. Hamasul mentine inca o mare influenta in cadrul Autoritatii Nationale Palestiniene. La alegerile legislative din 2006, Hamasul a obtinut victoria! Daca tot ne raliem pozitiei americane, cum am putea contribui la planul de pace al Casei Albe? Din cate stiu (poate gresesc) un astfel de plan nu a fost expus public de catre Washington. Pe de alta parte, initiativa Americii pare singulara atata vreme cat celelalte state nu adera la pozitia americana in privinta Ierusalimului. Fara indoiala, SUA este principalul partener strategic al Romaniei, iar tara noastra trebuie sa-si armonizeze politica sa cu cea a SUA. Insa lucrul acesta ar sugera o actiune in tandem romano-americana in Orientul Mijlociu. S-ar putea construi asa ceva, dar pana acum nu se vede vreo abordare de acest gen din partea Guvernului Dancila. Nici din partea Presedintelui, desigur. Dar sa nu uitam ca PSD-ALDE, Liviu Dragnea si Guvernul Dancila au venit cu ideea mutarii ambasadei, nu Presedintele. Ceea ce a facut Liviu Dragnea poate fi o idee de politica externa, in niciun caz o initiativa. O initiativa, in politica externa mai ales, presupune un plan, un concept sau mai multe, o viziune cel putin pe termen mediu, o strategie in acest sens. Nu prea vedem asa ceva…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 30, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 32 comentarii