Despre mediul academic…

Am o carte foarte veche intitulata: „Problemele fizicei moderne si energia nucleara” aparuta la Editura Agir. N-as putea sa va spun anul pentru ca nu l-am vazut scris undeva. Insa pe prima pagina, in coltul din stanga sus, e scris discret cu creionul 12.V. 1948. Cartea contine niste prelegeri stiintifice semnate de mari personalitati precum V. Valcovici, Caius Iacob, Serban Titeica, N. Teodorescu s.a. Este aici o nota istorica pe care as dori sa o supun atentiei Dvs.:

„Principiul minimei actiuni

Vom incheia expunerea noastra prin enuntarea unui alt principiu care a avut un rasunet deosebit in lumea stiintifica si a jucat un rol insemnat in dezvoltarea Mecanicei clasice si a Teoriei Relativitatii. Este vorba de principiul minimei actiuni, pe care Maupertuis l-a enuntat in 1745 in Memoriul: „Des lois du mouvment et du repos deduites d’un principe metaphysique”, publicat la Berlin. Enuntarea lui Maupertuis avea o forma metafizica cu totul nebuloasa. El arata ca in miscarea naturala a unui punct material, produsul mvs dintre masa, vitesa si arcul parcurs, numit de el cantitate de actiune, este minim in comparatie cu valoarea sa in alte miscari posibile. Din existenta unei astfel de proprietati generale de minimum in Univers, Maupertuis, voia sa sa scoata un argument hotarator pentru demonstrarea pe cale rationala a existentei lui Dumnezeu. Paternitatea si insasi generalitatea principiului au fost insa contestate de matematicianul elvetian Samuel Koenig, profesor la Haga. Koenig atribuia prioritatea acestui principiu lui Leibniz, producand si o copie a unei scrisori a lui Leibniz catre Hermann in acest sens. In acea epoca, Maupertuis, deja celebru prin expeditia in Laponia, parasise Parisul unde prin caracterul sau dificil isi facuse o atmosfera imposibila, si era presedinte al nouii Academii de Stiinte din Berlin, infiintata de Frederic cel Mare. Om de o vanitate si susceptibilitate deosebita si foarte ranchiunos, Maupertuis a sesizat Academia din Berlin cerandu-i sa ia atitudine contra injuriei aduse in persoana lui tuturor oamenilor de stiinta. Originalul scrisorii lui Leibniz neputand fi produs, Koenig a fost declarat calomniator in sedinta Academiei din 13 Aprilie 1752, asa incat a fost silit sa renunte la calitatea de membru corespondent al acestei Academii. Atunci insa el isi gasi un aliat neasteptat in persoana lui Voltaire care era mare sambelan la curtea lui Frederic. In „Diatribe du Docteur Akakia, medecin du Pape”, acesta si-a indreptat sagetile pline de ironie la adresa lui Maupertuis, foarte vulnerabil prin extravagantele lui, ridiculizand intre altele incercarea de a dovedi existenta lui Dumnezeu printr-o formula de Algebra. Se stie ca acest nou act de indisciplina al lui Voltaire a facut pe Frederic cel Mare sa coboare el insusi in arena, ca sa salveze prestigiul Academiei sale, ceea ce a fost origina rupturii dintre el si Voltaire. Brosura incriminata a lui Voltaire a fost arsa in pietele publice, dar efectul urmarit a fost atins. Amarit si acoperit de ridicol Maupertuis s’a retras pentru catva timp in tara sa natala. Nu mult mai tarziu, in 1759, el a si murit la Bâle, in mijlocul familiei lui Jean I Bernoulli, pe cand voia sa se reintoarca la Berlin. Reabilitarea lui Koenig de catre Academia din Berlin nu s’a facut decat un secol si jumatate mai tarziu, buna sa credinta fiind dovedita. Discutiile pricinuite de incidentul Koenig au facut insa pe Euler, pe atunci director al sectiei matematice a Academiei din Berlin, sa reia chestiunea in mai multe memorii si sa precizeze enuntul lui Maupertuis in cazul fortelor centrale. Lagrange si Jacobi au dat apoi principiului forma sa generala.” (subl. mea)

Din Principiile Mecanicei Clasice si Mecanica Analitica de Caius Iacob – Profesor la Facultatea de Stiinte, Cluj, prelegere aparuta in cartea de care vorbeam mai sus.

Hotarat lucru: in povestioara asta toti sunt basisti! 😆 😆 De observat ca Maupertuis nu s-a putut impaca cu ideea ca paternitatea si generalitatea principului ar fi fost de fapt ale lui Leibniz. Nu s-ar putea spune despre Koenig ca l-ar fi acuzat de plagiat, dar insasi afirmatia facuta de acesta a fost considerata de catre Maupertuis o insulta la adresa sa si a intregii lumi stiintifice. Voltaire avea un condei extraordinar, dar a si riscat destul de mult fiind sambelan la curtea lui Frederic cel Mare. Insa e remarcabil urmatorul aspect: importanta deosebita pe care a dat-o Frederic cel Mare acestei chestiuni: apararea reputatiei, onoarei Academiei era o problema de stat si printre cele mai importante! De observat masura deosebit de dura care a fost luata: brosura lui Voltaire a fost arsa in pietele publice! Si iarasi un lucru foarte important: reabilitarea lui Koenig a venit dupa un secol si jumatate, „buna sa credinta fiind dovedita”. Toate aceste lucruri spun ceva, arata ceva, nu? Si anume rigoarea deosebita din mediul academic occidental de la jumatatea sec. al XVIII-lea. Insa fara o asemenea rigoare Occidentul ar mai fi putut prospera? N-as vrea sa fiu malitios spunand ca la noi mai merge un plagiat, se mai rezolva treburile cu o spaga… Si nici nu dau retete prin care s-ar obtine fericirea generala spunand ca numai in cutare mod se poate progresa si ne-am putea dezvolta. Insa eu cred ca e de meditat putin asupra acestei povestioare. Dar interesant este sa vedem ce ne spune si Wikipedia asupra Principiului minimei actiuni, legat de aceasta controversa – Maupertuis sau Leibniz:

„Maupertuis’ priority was disputed in 1751 by the mathematician Samuel König, who claimed that it had been invented by Gottfried Leibniz in 1707. Although similar to many of Leibniz’s arguments, the principle itself has not been documented in Leibniz’s works. König himself showed a copy of a 1707 letter from Leibniz to Jacob Hermann with the principle, but the original letter has been lost. In contentious proceedings, König was accused of forgery,^[5] and even the King of Prussia entered the debate, defending Maupertuis (the head of his Academy), while Voltaire defended König.

Euler, rather than claiming priority, was a staunch defender of Maupertuis, and Euler himself prosecuted König for forgery before the Berlin Academy on 13 April 1752.^[5] The claims of forgery were re-examined 150 years later, and archival work by C.I. Gerhardt in 1898^[6] and W. Kabitz in 1913^[7] uncovered other copies of the letter, and three others cited by König, in the Bernoulli archives.”

Aici se arata ca: „Desi similar cu multe din argumentele lui Leibniz, principiul in sine nu era documentat in lucrarile sale. König insusi a aratat copia unei scrisori a lui Leibniz din 1707 catre Jacob Hermann cu acest principiu, dar originalul scrisorii nu a putut fi gasit”. In dezbatere, Regele Prusiei l-a aparat pe Maupertuis, Voltaire pe König. Euler a fost un ferm aparator a lui Maupertuis si se arata ca l-a dat in judecata pe König pentru plastografie inainte de sedinta Academiei din Berlin din 13 Aprilie 1752. Mai spune ca pretinsa plastografie a fost reexaminata 150 de ani mai tarziu, si prin munca de arhiva dusa de C.I. Gerhardt in 1898 si W. Kabitz in 1913 s-au descoperit alte copii ale scrisorii, si alte trei citate de König, in arhivele Bernoulli. Intr-un fel il inteleg pe Euler… L-a aparat pe Presedintele Academiei de Stiinte din Berlin, el fiind directorul sectiei de matematica al respectivei Academii… De remarcat curajul lui Voltaire care… s-a pus cu Regele… 🙂 .