De ce nu se scrie o Istorie a Comunismului in Romania?

Eu cred ca noi suntem deficitari la scris lucruri importante… Si as dori prin aceasta critica sa-i aduc pe istoricii nostri la prochimen, cum se spune. Eu cred ca avem istorici buni, oameni seriosi, care isi iubesc meseria, dedicati studiului stiintific si care pot sta alaturi cu cinste de orice mare personalitate in domeniu de pe mapamond. As dori ca aceasta critica sa sensibilizeze si Academia Romana, forul stiintific cel mai inalt de la noi din tara pentru ca eu cred ca este necesar sa incepem sa scriem o Istorie a Comunismului in Romania.

Presedintele Traian Basescu a condamnat comunismul – ati vazut ce zarva au facut atunci unii – pe baza Raportului Tismaneanu. S-a creat atunci Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania tocmai pentru ca sa-i ofere Presedintelui un document pe baza caruia sa condamne comunismul. Au aparut si doua publicatii – aici si aici. Interesant este ca nici Comisia, nici Raportul Tismaneanu, nici cele doua publicatii n-au avut – cel putin eu n-am auzit – girul Academiei Romane, expertiza stiintifica a acesteia. Departe de mine de a nesocoti Raportul Tismaneanu si munca celor din Comisia Prezidentiala. Dimpotriva! Insa mi se pare ca nu e suficient.

Raportul Tismaneanu a fost creat cu un scop precis: condamnarea comunismului. O Istorie a Comunismului in Romania presupune o abordare, dupa parerea mea, mult mai ampla – istoricii cred ca ma inteleg foarte bine. Evident ca pentru o asemenea lucrare, Raportul Tismaneanu ar fi un material pretios. Se pot folosi multe date din arhive, memorii, interviuri etc de pe urma carora omul de stiinta sa extraga adevarul, cu mijloacele cercetarii stiintifice.

A fost o carenta inca de atunci, din 2006, deoarece Comsia Prezidentiala a fost infiintata ad hoc pentru ca Presedintele sa aiba materialul necesar. Ar fi trebuit sa avem pana atunci o Istorie a Comunismului in Romania care sa cuprinda intreaga paleta de aspecte si probleme – de la cele politice, la cele sociale, economice, cu alte cuvinte sa arate cum a inceput comunsimul la noi, cum a evoluat si sa descrie viata poporului roman sub comunism, realizand astfel o imagine cat mai fidela a realitatilor trecute, pe care multi dintre noi le-am trait.

A-ti asuma Istoria e un lucru important. Una e sa traiesti evenimentele, alta e sa le cunosti in profunzime. Dar ce sa mai zicem despre cei nascuti dupa 1989, care n-au trait comunismul, dar au tot dreptul de a-si cunoaste Istoria tarii si poporului lor.

O astfel de Istorie a Comunismului este necesara si pentru a combate pe cale stiintifica manipularile si razboiul informational, viziuni deformatoare ale trecutului nostru recent. Spre exemplu, observati ca inca avem foarte multi nostalgici dupa comunism, iar fenomenul nu e bine explicat si nici nu poate fi bine explicat fara o lucrare stiintifica de istorie care sa trateze cum trebuie lucrurile. Si care ar putea oferi si o viziune sau ar putea deschide o cale legata de ce ar trebui facut in tara asta. Cum vrei sa faci, de pilda, un proiect de tara daca tu, de fapt, nu-ti cunosti cum trebuie Istoria recenta, cea pe care ai trait-o.

A trata problema doar prin prisma condamnarii comunismului exprima o anumita superficialitate pentru ca nu explici, in felul acesta, la modul foarte clar lucrurile. O sa va dau un exemplu: cum se explica faptul ca oamenii s-au revoltat si au iesit in strada masiv in Decembrie 1989 si asta intr-o societate inchisa, cum era pe atunci societatea romaneasca? Ca sa explici la modul clar acest lucru trebuie sa ai o viziune istorica corecta, care nu se poate realiza decat printr-o cercetare stiintifica ampla, cum spuneam mai sus, a comunismului din Romania.

De asemenea, cred ca ar trebui sa incepem sa scriem o Istorie a Postdecembrismului Romanesc, care sa cuprinda perioada de dupa 1989. Imi dau seama de restrictiile de rigoare privind documentele din arhive ce nu pot fi date publicitatii, dar, cu toate acestea ar trebui s-o scriem, sa incepem sa punem cap la cap, cum se spune, rezultatele cercetarii stiintifice. Pentru a afla adevarul, inclusiv despre Revolutia din Decembrie, despre Mineriade, dar si relatiile externe etc.

Multe manipulari sunt legate de faptul ca Istoria Contemporana si cea Recenta nu sunt scrise, nu avem o abordare serioasa si stiintifica asupra evenimentelor, lucru care lasa loc la tot felul de interpretari, uneori neprietene tarii noastre. Din aceasta cauza, desi traim evenimentele, nu cunoastem adevarul si nu ne putem explica anumite evolutii, inclusiv pe plan social. Dupa parerea mea, societatea romaneasca in ansamblul ei a suferit in ultimii 27 de ani transformari de structura dar si de mentalitate pe care actuala clasa politica nici nu le banuieste. De asemenea, sa nu uitam ca deja avem o generatie ajunsa la varsta adulta, desi tanara inca, o generatie care nu a cunoscut comunismul si nu se mai raporteaza la acesta, asa cum fac cei din generatia care a prins comunismul, nu mai vorbesc de cei care au trait, au muncit si unii dintre ei care si-au incheiat cariera in comunism. E o generatie care cred ca doreste sa stie adevarul, dar nu prea are unde sa-l caute, desi, totusi, lucrari stiintifice serioase mai gasesti.

Eu cred ca este foarte clar de ce trebuie scrisa Istoria, asa ca nu insist. As spune totusi ca trebuie sa scriem Istoria Conteporana si cea Recenta, repet: la modul stiintific, si pentru a ne putea explica corect unde ne aflam la ora actuala. De ce, spre exemplu, Romania ramane in continuare una din cele mai sarace tari din UE? De ce se produc tot felul de evenimente la noi, ca de exemplu, unul din cele mai recente, cand partidul de guvernamant, cu o majoritate masiva in parlament, isi da jos propriul Guvern prin motiune de cenzura? De ce au ales calea emigratiei atat de multi romani? Cum se explica, de fapt, Mineriadele? Cum influenteaza serviciile de spionaj societatea romaneasca si in ce masura? De ce doar la noi a fost o Revolutie violenta care a daramat comunismul pe cand in celelalte tari foste comuniste lucrurile nu s-au petrecut asa, ci pe cale pasnica? De ce a urmat la noi o perioada atat de tulbure dupa Revolutia din Decembrie ’89? Cum a fost posibil ca un Guvern – e vorba de Guvernul Romaniei!!! – sa fie dat jos de minieri? De ce atat de multa coruptie la nivel inalt in Romania? De ce nu auzim ca ar fi asa ceva, de exemplu in Cehia? Sau e si acolo o situatie similara ca cea de la noi? Sau doar la noi fenomenul e de asa mare amploare si daca lucrurile stau asa, de ce? E adevarat ca anumite tari occidentale au un interes in coruptia din Romania?

Cum se explica faptul ca Ceausescu a condamnat invazia sovietica in Cehoslovacia, facand opozitie agresiva pe fata lui Brejnev si Uniunii Sovietice – lucru pe care nu l-a mai facut nicio tara a Pactului de la Varsovia, ca apoi regimul sau sa devina din ce in ce mai inchistat, sa se deterioreze economia tarii si sa se ajunga la o mare revolta populara transformata in Revolutie care sa-l dea jos nu doar pe el, dar sa prabuseasca si comunismul? Care au fost adevaratele raporturi ale lui Ceausescu cu rusii? Dar ale lui Gheorghiu-Dej cu rusii? Dar cele cu SUA (intrebare valabila pentru ambii)? A fost intotdeauna sincera si de partea rusilor Ana Pauker? Au existat momente cand Ana Pauker a ascuns rusilor unele lucruri? Dupa Al Doilea Razboi Mondial cand au inceput ca relatiile dintre Romania (tara comunista pe atunci!!) si SUA sa fie excelente? De ce Romania, tara comunista la acea vreme, a avut un interes major in acest sens? De ce SUA a manifestat o atitudine atat de protectoare fata de Romania cand Ceausescu a condamnat in termeni vehementi invazia sovietica in Cehoslovacia, ca doar Romania era de partea cealalta a Cortinei de Fier si chiar si ideologic vorbind adversara SUA la acea vreme? Nu mai vorbesc de vizitele Presedintilor americani in Romania si interesul reciproc, al ambelor tari, chit ca una era comunista, in promovarea unor relatii bilaterale excelente!!!

Ce rol a avut francmasoneria in tara noastra? Care sunt contributiile decisive ale masoneriei romane la Istoria noastra? Masoneria romana are vreun rol in actualitate? Care e acela? De ce BOR osandeste in continuare masoneria, ramanand in vigoare un act din 1937? Ce raporturi, legaturi, relatii au fost si sunt intre Masonerie si Biserica? In alte tari democratice (Franta, SUA, ca sa dau doar doua exemple) Templele Masonice sunt la vedere, le stie toata lumea, de ce in Romania nu e la fel? In Franta masoneria organizeaza dezbateri publice pe diverse teme, la noi de ce nu prea vedem asa ceva? Ce fel de relatii externe avem noi de fapt cu tari precum Kazahstan, Azerbaidjan…? Cum de ne-am orientat noi taman spre KazMunaiGaz…? Ciudat la Masonerie e faptul ca, de exemplu, daca merg pe saitul oficial al MLNR nu pot citi Constitutiile lui Anderson – mi se pare normal: merg pe saitul masoneriei, vreau sa citesc Constitutia, logic! De ce nu se poate lucrul asta? Ce atitudine trebuie sa aiba oamenii fata de masonerie? Ar trebui sa incercam o atitudine de teama…? De ce istoriografia noastra nu prea trateaza chestiuni legate de masonerie si acolo unde Masoneria Romana are merite incontestabile, de ce acestea nu sunt in mod public recunoscute in societatea romaneasca? De ce pentru ca sa citesc o lucrare masonica, o plansa de arhitectura, ca sa folosesc un limbaj masonic, trebuie sa ma duc pe saiturile unor loji masonice straine – cu care MLNR are legaturi – si nu pot sa citesc asa ceva pe saitul MLNR? De ce Biserica si Regimul Comunist sunt impotriva masoneriei si de ce se pastreaza o atitudine de osandire cand societatea noastra e acum una libera si democratica?

Fratilor, parerea mea este ca nu trebuie sa lasam sa se adune prea multe intrebari fara raspunsuri. Nu de alta, dar sa nu inceapa altii sa ne scrie Istoria Recenta si Contemporana…

Cand vom trai ca elvetienii…?

Iata o postare interesanta:

Esti roman? UITE (inca un) MOTIV SA TE SINUCIZI.

Bineinteles, o recomand a fi citita integral si in original.

Tanara autoare, din cate am inteles are 19 ani, ne povesteste ca a conversat pe chat cu un elvetian de 21 de ani. Intrebandu-l ce lucreaza si cat castiga, elvetianul i-a zis ca el castiga in jur de 500 de euro lucrand 4 zile pe luna. Iar daca ar trage tare, ar castiga 3500 de euro in 20 de zile. Concluzia pe care o trage Felicia e urmatoarea:

„Te sinucizi sau emigrezi?
Mai votezi USL?
Mai votezi PDL?
Pune-ti niste semne de intrebare..Ti se pare normal?
Si noi avem tot 2 maini si 2 picioare ca elvetianul asta.”

In primul rand trebuie spus cate ceva despre Elvetia. Populatia: 8.000.000 de locuitori. PIB/cap de locuitor: $81.160 !! Romania cu o populatie de aprox. 2,5 ori mai mare are un PIB per capita cam de 10 ori mai mic… Interesant este ca daca impartim 3500 de euro la 10 ne aflam pe aproape de cat e un salariu in Romania.

Cand o sa traim ca elvetienii…?

E un studiu publicat pe site-ul Institutului National de Cercetari Economice care se intituleaza: EVALUAREA POSIBILITAŢILOR DE RECUPERARE A DECALAJELOR DINTRE ROMÂNIA ŞI UE ÎN DOMENIUL CD&I, semnat Steliana Sandu si Cristian Paun care ne spune ca, cel putin in domeniul cercetarii dezvoltarii,timpul necesar ca Romania sa atinga media UE-25 la indicatorii semnificativi ai sistemului CD&I  ar fi, intr-ujn scenariu realist, de 18 ani!! Studiul arata, printre altele, ca:

„Potrivit rezultatelor prezentate în tabelul nr.1, cele mai mari decalaje între România şi media UE sunt la exporturile de produse cu înalt nivel tehnologic, la brevetele înregistrate la EPO (peste 38 de ani în scenariul pesimist) şi la cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare şi inovare (25 de ani în scenariul pesimist) iar recuperările cele mai rapide pot fi realizate în cazul specialiştilor angajaţi în cercetare-dezvoltare (13,2 ani în scenariul pesimist) şi al absolvenţilor din învăţământul superior (3,3 ani în scenariul pesimist). În scenariul pesimist sunt necesari peste 22 de ani pentru recuperarea decalajelor în timp ce, potrivit scenariului optimist, o recuperare a decalajelor ar putea avea loc în circa 14 ani.” (EPO inseamna brevete inregistrate la Oficiul European de Brevete)

Am dat acest exemplu ca sa vedem unde suntem in ceea ce priveste acest sector important – cercetarea-dezvoltarea, nu fata de Elvetia, ci fata de media UE-25. Pentru a ne face o idee cam pe unde suntem noi, economic vorbind, in Europa. Deci ne trebuie aproape 20 ani pentru ca sa recuperam ramanerile in urma numai in acest domeniu. Pentru celelalte domenii de activitate…? Eu cred ca ne trebuie mai mult, dar e doar o parere. Mai depinde si de domeniu… Si… mai depinde si de noi!

Cand vom trai ca elvetienii…? Mai mult decat probabil atunci cand vom munci ca elvetienii si cand vom reusi sa ne organizam munca, activitatiile, sa ne stabilim prioritatile precum elvetienii. Daca citim in Wikipedia despre economia Elvetiei iata ce putem, printre altele, afla:

„The economy of Switzerland is one of the world’s most stable economies. Its policy of long-term monetary security and political stability has made Switzerland a safe haven for investors, creating an economy that is increasingly dependent on a steady tide of foreign investment. Because of the country’s small size and high labor specialisation, industry and trade are the keys to Switzerland’s economic livelihood. Switzerland has achieved one of the highest per capita incomes in the world with low unemployment rates and a balanced budget. The service sector has also come to play a significant economic role.”

Sa punctam cateva elemente:

– economia Elvetiei este una din cele mai stabile economii din lume;

– Elvetia are securitate monetara pe termen lung si stabilitate politica;

– Elvetia este un rai sigur pentru investitori si, economic, se manifesta cresterea dependentei fata de investiile straine;

– mana de lucru are, in Elvetia, o inalta specializare, iar industria si comertul joaca un rol cheie in viata economica a tarii;

– Elvetia are unul din cele mai mari venituri per capita din lume si o rata mica a somajului;

–sectorul serviciilor vine de asemenea sa joace un rol economic semnificativ.

E adevarat, si noi, si ei avem doua maini si doua picioare. Am dat mai sus 6 puncte. In cate din acestea ne asemanam cu ei? La noi nu e nici stabilitate economica si nici politica. Securitate monetara avem datorita imprumutului de la FMI, dar si aceasta e fragila: leul poate fi expus atacurilor financiare. Investitorii straini percep tara noastra ca una nesigura si au o slaba incredere in a investii aici. Din acesta cauza, chiar de-am vrea noi „sa ne vindem tara”, nu vine nimeni s-o cumpere. Las’ ca o cumpara domnu’ Dan, asa… Industrie, comert… nu prea. Mana de lucru inalt specializata? Pai, cu dezastrele de la BAC… Nici p-asta n-o prea avem. Rata somajului la noi? De peste 2,5 ori decat in Elvetia, daca nu ma insel. Sectorul serviciilor – numai servicii peste tot: romanul e gata oricand sa-ti faca un serviciu. Asta s-a extins ca ciupercile dupa ploaie, adica dupa transformarile economice ce trebuiau sa duca Romania spre o economie de piata functionala. De veniturile noastre per capita, nu mai vorbesc… In astfel de conditii mi se pare normal ca elvetienii s-o duca mult mai bine decat noi.

Română: Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey (Elvetia). (Photo credit: Wikipedia)

Ar trebui sa ne uitam la cat de bine e organizata Elvetia, lasand la o parte aspectul federal, si sa invatam de la ei sa ne organizam si noi asa de bine. Din punctul de vedere al organizarii si al structurarii vietii sociale, politice si economice trebuie spus ca Elvetia este o bijuterie a Europei. Cred ca nicio tara din Europa nu e atat de bine pusa la punct precum Elvetia si atat de compacta, in ciuda, repet, aspectului federal. De aici rezulta si stabilitatea sa economica, monetara si politica. Si prosperitatea acestei tari. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat cu Elvetia daca in aceasta tara ar fi avut loc, spre exemplu, devalizari de banci, asa cum s-a petrecut la noi. Nu cred ca vom ajunge Elvetia nici in 50 de ani (intr-un scenariu realist). Noi nu am ajuns inca la stabilitate – Elvetia e o tara stabila – si mi se pare, ca sa-l parafrazez pe acad. Tudorel Postolache, ca nu ne bucuram nici de stabilitatea psihica necesara pentru a putea avansa. Prabusirea comunismului a fost un factor de instabilitate psihica manifestat in intreaga societate romaneasca, mai mult sau mai putin, depinzand, desigur si de fiecare individ luat in parte. Dar s-a manifestat. Si, intr-un mod poate inconstient, avem inca abordari de tip comunist intr-o economie ce are alte legi decat economia de comanda. Si, iata, acest lucru se manifesta si acum, la 22 de ani de la caderea comunismului. Fenomenul este accentuat de nemultumirile pe care le resimte populatia, ce devine tot mai nostalgica fata de fostul regim comunist. Cel putin din punctul asta de vedere suntem inca in tranzitie, ca sa zic asa. Desigur, Elvetia nu a suferit asemenea transformari sociale, politice, economice si culturale precum Romania. Si din acest punct de vedere diferentele intre ei si noi sunt uriase. Avem, ca si ei, doua maini si doua picioare insa nu am reusit sa atingem o stabilitate la nivelul profund al psihicului, corespunzatoare unei societati cu o economie de piata dezvoltata. Suntem oscilanti, daca se poate spune asa, si avem tendinta de a da inapoi. Din aceasta cauza nici nu stim prea bine ce trebuie si cum trebuie sa facem. Evident, o cultura a libertatii, care, fara indoiala, pusa in practica, se bazeaza pe procese psihice subtile, nu a putut sa se formeze in comunism. Este interesant de studiat acest aspect. Din aceasta cauza, noi vrem libertatea, dar cand e vorba de a incepe in mod liber o afacere, dam inapoi. Trebuie spus ca termenii de afacere, afacerist, aveau o conotatie nu numai peiorativa dar si de ilegalitate, faradelege, in comunism. Iar lucrurile astea au ramas intiparite in mintile oamenilor: cum e sa faci o afacere (in capitalism)? Facand faradelegi, profitand de vidul legislativ, prin smecherie, etc! Si este, poate, si aceasta o explicatie pentru zbuciumata noastra tranzitie spre economia de piata. Generatia tanara, care nu a cunoscut comunismul, sunt convins ca nu prea pricepe mare lucru din ceea ce se petrece. Probabil de aici ideile cu „Te sinucizi sau emigrezi?” si ca „si noi, si ei avem doua maini si doua picioare, ca elvetianul asta”, ale Feliciei. Senzatia pe care o are generatia tanara, puternic afectata de conditiile economice de la noi, este ca nu e normal ceea ce se intampla. Ehei… n-au cunoscut orele de invatamant politic, cursurile de educatie ateista a tineretului, ce insemna sa gandesti una si sa spui alta, sa ai grija ce vorbesti pentru ca nu puteai stii cine te toarna, la Securitate, desigur, cultul personalitatii conducatorului iubit, ce insemna sa nu existe deloc firme private, ca statul sa-ti garanteze locul de munca, etc. Si cum au afectat toate aceste lucruri individul din punct de vedere psihic. Sunt convins ca nu inteleg deloc ce procese psihice s-au petrecut si se petrec in mintea bunicilor si parintilor lor care, cel putin cateodata, vin cu idei ce pot parea „ciudate”. Dupa parerea mea, noi nu ne-am comportat in mod liber, ca o natiune cu adevarat libera, in fata Marilor Puteri, dupa Revolutia din ’89. Romania a cautat, dupa ’89, protectie. Lucrul este de inteles in contextul acela tulbure al anilor ’90 marcat de diferite puncte de conflict chiar si in apropierea frontierelor noastre, si ma gandesc la conflictul din fosta Iugoslavie. Pe de alta parte, era si problema Rusiei si a ambitiilor sale, problema care se manifesta si acum. Romania a cautat protectie in NATO si UE, cautand mereu sa iasa din izolare. Ceausescu n-a avut incotro si a trebuit sa se izoleze, a si fost izolat. Iesirea din izolare a fost un lucru dificil. Izolarea ar fi sporit vulnerabilitatile noastre. Noi am cautat mai mult sa nu-i deranjam pe altii si sa ne vedem, in felul acesta, interesul. Pe de alta parte, am cautat sa intram in gratiile Puterilor Occidentale, tot pentru protectie si sprijin. Eforturile noastre au fost indreptate in acest sens, mai putin spre dezvoltare economica, cu atat mai putin una durabila. Economia de piata, la noi, a fost scoasa cu forcepsul. A durat mult si au fost si destule nereusite. Insa chestiunea asta, a dezvoltarii economice, a jucat, cel putin asa mi se pare, un rol secundar. Spun asta chiar daca se vor gasi destui care sa ma contrazica. Accept sa fiu contrazis. Insa ceea ce vreau eu sa spun este ca nu ne-a preocupat prea mult sau atat de mult precum chestiunea politica si geostrategica ceea ce ar fi bine si potrivit pentru a ne putea dezvolta economic cu succes dupa iesirea tarii noastre din comunism… Am aplicat retete venite din alte parti numai pentru a face pe plac altora, pentru a intra in gratiile SUA (in special!) si UE, pentru a putea fi primiti in NATO si UE. Au existat teorii ca in locul unei tranzitii galopante trebuia sa fie una una lenta, dar temeinica, as spune eu. Teoria anilor ’90 era ca dupa prabusirea comunismului trecerea la capitalism si economie de piata se va face de la sine. Noi a trebuit, vrand, nevrand sa acceleram niste reforme care nu s-au dovedit decat partial satisfacatoare. Probabil a contat si lipsa noastra de experienta. Dar, repet, au fost si alte teorii care criticau viziunea unei tranzitii rapide, teorie venita din SUA, in favoarea uneia lente, ca un fel de proces cvasistatic in care sistemul se gaseste in fiecare punct in echilibru. Dezechilibrele create se manifesta si acum si au marit decalajul fata de tarile Europei Occidentale. N-am avut dinamismul necesar sa facem fata acestor dezechilibre si nici nu am reusit sa cream, in asemenea conditii, institutii stabile si solide. De aici si instabilitati de tot felul, inclusiv politice. Poate o sa para ciudat ceea ce voi spune: clasa noastra politica nu ar trebui blamata foarte mult. In general vorbind, ea e blamata mai mult decat trebuie. Aceasta clasa politica a reusit, totusi, sa faca ceva: integrarea tarii noastre in UE si NATO, care reprezinta garantii de securitate in aceste vremuri dificile. Sunt succese care reprezinta un mare lucru! Ceea ce ar trebui de acum sa facem este sa ne concentram pe problema stabilitatii si pe cea economica. Din punctul acesta de vedere trebuie sa stim ce vrem. Ceea ce sustin eu este un model economic keynesian. Gheorghe Dolgu, membru de onoare al Academiei Romane, arata ca actuala criza economica genereaza dezbateri asupra modelului economic de urmat in Europa si in lume:

„Ce e clar e doar cã modelul neoliberal sau ultraliberal si-a trãit traiul, cã suntem deja într-un regim de economie mixtã, iar câmpul dezbaterilor rãmâne infinit deschis. O pâine de mâncat pentru economisti.
Dar „imnul” mondial al zilei este nu God Bless America, întrucât „c’est là que le bât blesse”, ci God save America, cãci fãrã relansarea ei, nimica nu e, ca sã-l parafrazez pe Ecleziast.

În ultimele luni ale anului 2008 s-au amplificat si ravivat dezbaterile în jurul modelelor matematice care au fost larg utilizate pe piete financiare pentru mãsurarea riscurilor si stabilirea preþului optiunilor.[…]

Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?

As pune punct acestei suite de întrebãri pentru a mã referi în final la câteva idei de dezbateri.

Prima, apãrutã în The New Republic, din 4 februarie 2009, se referã la actualitatea ideilor lui Keynes. Acestea ar fi valabile nu numai la momente de crizã si nu numai pentru faze depãsite ale capitalismului – era fordistã a productiei de masã. „Capitalismul matur” descris de Keynes ar acoperi si realitãtile de astãzi.

Ideile lui Keynes ar putea contine rãspunsul la problemele prezentului. Si nu numai pentru a scoate lucrurile din punctul mort, ci pentru a asigura o nouã formã de existentã a capitalismului.Ele ar trebui însã sã fie aplicate în integralitatea lor, atât în ceea ce priveste permanenþa prezentei statului, a binecunoscutelor politici, cât si a unor abordãri politice pe care, în 1939, Keynes le-a denumit „socialism liberal”. Articolul subliniazã cã, nici în anii administratiei Roosevelt, nici ulterior, ideile lui Keynes n-au fost aplicate integral. Aceasta ar însemna promovarea concomitentã a reformelor interne, cu reforme externe,monetare si financiare, menite sã asigure stabilitatea si echilibrul în mediul international.”

Si trebuie spus ca gandirea neokeynesiana, reprezentata prin nume ilustre precum Paul Krugman si Joseph Stiglitz, incepe sa devina foarte actuala, dupa mai bine de 30 de ani de dominatie, ca sa zic asa, a scolii neoclasice. Si nu cred ca trebuie uitati nici Simon Kuznets sau Paul Samuelson.

Dupa cum putem vedea, dezbaterile sunt in toi si noi trebuie sa stim ce vrem si trebuie sa alegem cel mai bun drum de urmat. Pentru ca din acest punct de vedere nu cred ca ne va ajuta cineva. Trebuie sa remarc faptul ca la noi, la nivel de Executiv, indiferent care a fost acela de la Revolutie incoace, s-a manifestat o slaba cultura economica. Noi am fost influentati si am mers numai in conformitate cu ideile neoliberale, promovate de FMI prin Consensul de la Washington. Am facut ceea ce trebuia pentru ca sa fim pe placul SUA si Puterilor Occidentale. Insa am dat dovada de o slaba imaginatie si de slabe cunostinte in domeniul economic. De altfel, la noi, neoliberalismul se poarta foarte mult si la modul lozincard, indiferent daca are sau nu legatura cu realitatile noastre.  Iar rezultatele au fost destul de nesatisfacatoare. Citesc pe unele bloguri lozinci, nu vad, daca pot sa spun asa, gandirea economica, conceptia. In felul asta nu putem progresa. Si nu cred ca cineva a putut progresa numai si numai copiind ceea ce au facut altii, ca o supunere fata de altii, ca o recunoastere ca ne-au cucerit din punct de vedere spiritual. Iar daca tot ne inspiram din gandirea Vestica atunci de ce n-am citi si altceva decat Consensul de la Washington? De ce atata lipsa de imaginatie? Intrebarile pe care le pune Dl. Dolgu sunt nu numai interesante si de actualitate dar ar trebui sa fie in atentia oamenilor politici de la noi:  „Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?”. Trebuie sa ne gandim la aceste aspecte si sa gasim o cale buna de urmat. Ceea ce noi nu facem. Ii lasam pe altii sa decida in locul nostru si cred ca asta e impresia generala care enerveaza, pana la urma, pe toata lumea. Prin lipsa de cunostinte economice ce se manifesta la nivelul clasei politice (trebuie sa critic aspectul asta, totusi scuzabil datorita, cum spuneam, si lipsei de experienta!), lipsa de imaginatie si mergand numai si numai pe linia Consensului de la Washington nu cred ca putem avansa. Ce ar insemna un regres? Evident ca un lucru de nedorit, pentru ca ar pune sub semnul intrebarii faptul ca suntem in Uniunea Europeana. Adica o tara membra a UE care nu reuseste, in aceste conditii, sa-si gaseasca un drum spre dezvoltare. Lucrul acesta ar naste indoieli asupra calitatii tarii noastre de membru plin al UE. Nu trebuie sa subestimam astfel de lucruri, ce comporta si aspecte politice, care dau nastere la tot felul de speculatii nedorite pentru noi. Pana la urma e treaba noastra cum ne gospodarim, nu a altcuiva.

Frumosii nebuni ai marilor orase…

Cultura romana a suferit o grea pierdere: Maestrul Fanus Neagu nu mai este printre noi. Iata ce spunea despre Fanus academicianul Eugen Simion:

„Proza românească pierde un mare scriitor. Eu pierd şi un mare prieten. Fănuş Neagu a fost un om foarte curajos, el s-a luptat de mulţi ani cu o boală grea şi credeam că va reuşi să o învingă. Dispare odată cu el nu numai scriitorul excepţional care a fost, dispare şi un personaj, un personaj foarte original al vieţii literare. Dispare un stil de a fi scriitor într-o istorie rea” (subl.mea)

Mai multe, pe Mediafax:

Eugen Simion: Proza românească pierde un mare scriitor. Eu pierd şi un mare prieten

Băsescu: Fănuş Neagu, simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii

„”Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a scriitorului Fănuş Neagu. Personalitate însemnată a culturii române, Fănuş Neagu ne-a dăruit, prin întreaga sa activitate de peste 50 de ani, o operă valoroasă prin măiestria sa artistică şi prin forţa metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii şi a valorii”, se arată în mesajul preşedintelui Băsescu, remis MEDIAFAX.”

Scriitorul Fănuş Neagu a murit

BIOGRAFIE: Fănuş Neagu – un „frumos nebun al marilor oraşe”

Nicolae Manolescu: În generaţia nouă nu s-a născut niciun Fănuş Neagu sau D. R. Popescu

„Fănuş Neagu, care a murit în noaptea de luni spre marţi, a fost cel mai talentat scriitor al generaţiei sale şi este păcat că acesta a revenit în atenţia publică abia în momentul dispariţiei sale, a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), criticul Nicolae Manolescu.„

Ion Iliescu: Dispariţia lui Fănuş Neagu e o nouă pierdere. Pleacă dintre noi un mare scriitor

„”Am aflat cu mare tristeţe. Ştiam că e bolnav. Dialogam cu el, l-am vizitat şi la spital şi era de aşteptat. Este o nouă mare durere pentru dispariţia unui mare scriitor, un om cu un talent deosebit, un om care preţuia metafora şi un maestru al cuvântului scris”, a spus Iliescu.

Fostul preşedinte a precizat că îl cunoştea pe Fănuş Neagă încă din tinereţe, de când lucra la Amfiteatru, aşa cum a cunoscut toată generaţia lor, a tinerilor de la Uniunea Scriitorilor, şi au păstrat de-a lungul timpului relaţii foarte apropiate.”

Augustin Buzura: Fănuş Neagu a fost un mare scriitor şi o mare conştiinţă

„”A fost unul dintre foarte puţinii care au mai rămas din generaţia ’60 atât de chinuită şi care, în fond, a contribuit la repunerea literaturii române pe bazele ei reale. Fănuş a fost un stăpân desăvârşit al limbii române, un creator obsedat de frumuseţea limbii române şi de spaţiile pe care le-a descris ca nimeni altul (…) A fost un om care a făcut gazetărie de mare clasă, a scris cronică sportivă şi a schimbat faţa cronicii sportive”, a spus scriitorul Augustin Buzura, amintindu-şi, totodată, că Fănuş Neagu a fost şi „un fanatic al unei echipe de fotbal, Rapid”.

Totodată, Augustin Buzura a spus că, în ultima perioadă, Fănuş Neagu a fost revoltat de ce se întâmplă în societatea românească. „Era un mare scriitor şi o mare conştiinţă. În ultima vreme, el a fost revoltat de degradarea vieţii culturale şi spirituale, de improvizaţia şi prostul gust care au pus stăpânire pe ţară”, a mai spus Buzura.”

Cornel Dinu: Fănuş Neagu a murit neîmpăcat pentru că a dorit mereu binele acestui neam

„”Era un foarte bun român, ştia că talpa ţării nu o duce prea bine, dar nu şi-a închipuit că va ajunge ca azi. Voia doar bine, nu a fost un contestatar, ci doar un doritor de bine. I-a grăbit trecerea în nefiinţă. Era un optimist înnăscut. Mă leagă o prietenie de aproape 50 de ani, nu cred că Fănuş a plecat vreodată dintre noi. Mi-l închipui doar viu. A fost un mate patriot, un mare român, un vizionar, e adevărat cu limba ascuţită. A murit într-o mare deznădejde. Şi-a dorit după ’89 ca neamul lui să trăiască decent. A murit neîmpăcat pentru că a dorit mereu binele acestui neam”, a declarat Dinu la Antena 3.”

L-am evocat pe Maestrul Fanus Neagu si aici.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!