24 ianuarie din zilele noastre

Pe 24 ianuarie sarbatorim Mica Unire. Fara indoiala, un eveniment deosebit de important din Istoria patriei noastre. Un eveniment cu semnificatii profunde, care trebuie cinstit DE CATRE TOTI ROMANII.

Ieri, 24 ianuarie, a fost o zi foarte frumoasa. Era soare si gerul parca nici nu se simtea. Aer curat. O zi de iarna tocmai buna pentru o plimbare, mai ales ca era si duminica. Mi-am zis sa fac si eu cativa pasi prin oras. Zis si facut! Mica Unire s-a serbat la Iasi, nu la Bucuresti. Inteleg ca unii, de exemplu prof. Adrian Niculescu, insista ca Mica Unire sa fie serbata la Bucuresti, pentru ca aici s-a consfintit evenimentul. Desi consacrarea Micii Uniri s-a facut la Bucuresti, aici nu s-a prea serbat… Si lucrul asta nu mi se pare in regula. Daca Dl. Iohannis a fost la Iasi, de ce premierul, Dl. Ciolos, n-a serbat la Bucuresti? Sau daca a serbat, nu prea s-a auzit si nici nu prea s-a vazut…

In schimb s-a vazut altceva. Chiar foarte vizibil!! Am auzit de mitingul organizat, chiar in Piata Victoriei, de cadrele militare disponibilizate din Armata. Mi-am zis sa merg sa vad si eu ce se intampla. Si ce sa vezi… ? In 24 ianuarie, ziua in care serbam Mica Unire, Piata Victoriei era plina de colonei Dogaru!! N-am vazut demult un miting mai anticapitalist si antiamerican. Era acolo un tovaras, ca domn nu pot sa-l numesc, ce vorbea cu insufletire despre cat de rai sunt americanii, dand exemplu faptul ca cel care l-a accidentat mortal pe Teo Peter, un militar american, a fost facut scapat. Daca faceam noi asa, veneau si ne bombardau ca pe, ca pe… Ca el cat castiga ca mecanic de locomotiva si altii arunca cu bani fara sa-i intrebe nimeni nimic si altele asemanatoare.

M-am invartit acolo putin si pe urma am plecat. Jandarmii erau la vreo 200 m distanta. E adevarat, nu au fost violente care sa necesite interventia Jandarmeriei. Totusi, stau si ma intreb: de ce s-a dat de catre Primaria Capitalei aprobarea pentru un astfel de miting intr-o asa zi mare ca cea de 24 ianuarie? Si de ce nimeni nu a serbat la Bucuresti Mica Unire?

Sigur, 24 ianuarie ne duce actualmente cu gandul la unirea cu Republica Moldova. Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in 1859, in Republica Moldova sunt oameni – preponderent socialisti si comunisti – controlati de Kremlin, care se opun unirii cu Romania, atata vreme cat sunt controlati de o putere ce nu doreste unirea Rep. Moldova cu Romania. Pe de alta parte, mai e si problema Transnistriei de care n-am prea auzit sa se vorbeasca, cel putin la noi, in ultima vreme. Si n-am auzit ca rusii sa-si retraga baza militara din Transnistria.

Insa eu stau si ma uit la noi, la ce se intampla in Romania. Cum e posibil sa fie admis un miting care ataca fatis valorile noastre euroatlantice si pe principalul nostru aliat – SUA – care ne ofera, inclusiv prin cadrul NATO, garantii de securitate? Sigur, e libertate si trebuie sa admitem ca unii oameni gandesc si asa, desi gandesc foarte rau. Insa un astfel de miting nu avea ce cauta pe 24 ianuarie! Nu numai in Bucuresti, dar oriunde in tara asta: nu avea ce cauta un astfel de miting! Dar daca inca la noi se mai intampla chiar si acum astfel de lucruri si sunt astfel de oameni ce sustin valori contrare libertatii, ce sa mai zic de Republica Moldova? Ba chiar, pe cale de consecinta logica, se poate spune: cu atat mai mult in Republica Moldova! Iar daca noi nu cinstim cum se cuvine Unirea, ne mai miram ca, in Rep. Moldova, o doresc doar 22%, cum am inteles ca arata ultimile sondaje (serioase) si vreo 53% nu o doresc (v. ultimul Joc de Putere al lui Rares Bogdan)?

Iar noi ar fi trebuit sa avem deja un plan de integrare a Rep. Moldova in cazul unirii cu Romania. Deoarece imi dau seama ca, in cazul unei eventuale uniri, dificultati vor exista. Ar fi foarte trist sa constat ca noi tot vorbim de unirea cu Rep. Moldova dar nu suntem pregatiti pentru asa ceva. Populatia din Romania doreste in proportii covarsitor majoritare Unirea cu Rep. Moldova, iar clasa politica trebuie sa tina seama de acest deziderat national, de aspiratiile nationale legitime si firesti ale poporului roman!

Constat insa cu tristete ca, in zilele noastre, nu prea suntem la inlatimea acestei mari zile de 24 ianuarie. Iar ceea ce s-a petrecut ieri in Piata Victoriei demonstreaza acest lucru, de fapt a fost o subminare a acestei mari zile si a semnificatiei sale profunde in Istoria poporului roman. Nesanctionata de catre cineva.

24 ianuarie

Inaintasii nostri, animati de o inflacarata dragoste fata de tara si de inalte idealuri, au faurit la 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor Romane, cunoscuta ca Mica Unire, baza a Marii Uniri, cea de la 1 decembrie 1918. Atmosfera de entuziasm a cuprins inimile tuturor romanilor si Mica Unire a dat speranta si romanilor de peste Arcul Carpatic. In felul acesta toate inimile romanilor au conglasuit: Vrem Unire! Si Inima Romaneasca a aratat intregii lumi ca idealul ei de veacuri e Romania, un ideal pe cale sa se concretizeze si care s-a si realizat pe deplin mai tarziu. Pentru ca elementul central, rolul major l-a avut Inima Romana!

Stateam si ma gandeam (cu oarecare tristete) astazi la ce idealuri mai avem noi si la cum e inima noastra romaneasca astazi. Nu de alta, dar ceea ce se intampla astazi pare a fi ceva destul de departat, din pacate, de idealurile pe care s-a cladit tara noastra, Romania moderna. Se vorbeste, si auzim destul de des, sintagma „sa nu fii antiamerican”, spusa cu degetul aratator intins si miscat de sus in jos. Dar eu stau si ma intreb cine mai e pro roman sau daca mai stie cineva dintre noi ce mai inseamna asta. Se tot vorbeste de o noua Constitutie prin care se doreste regionalizarea tarii, cu presedinte de regiune, cu capitala de regiune. Milioane de oameni au hotarat sa plece din tara asta si sa lucreze peste hotare. Se tot spune ca societatea noastra s-a atomizat, ca am devenit niste atomi sociali, ca nu mai suntem un popor ci o populatie. In lumea romaneasca – si cand spun asta ma refer si la diaspora noastra – a ajuns sa se practice destul de des mimetismul religios. Se constata un declin cultural evident, cu precadere la tanara generatie.  Apropo de cultura, citeam in biografia lui La Rochefoucauld urmatorul lucru, si anume ca prin 1656 frecventa palatul Rambouillet, salonul domnisoarei de Scudéry in care era la moda madrigalul, salonul domnisoarei de Montpensier, in care se cultiva genul portretului literar, si salonul doamnei de Sablé, in care se desavarsea arta maximei (La Rochefoucauld – Maxime si Reflectii – Editura Biblioteca Pentru Toti, 1972). Stateam si ma gandeam: cati din clasa noastra politica (mai) au astfel de preocupari nobile? Mi-a atras atentia un editorial semnat Dinu Sararu, de pe blogul sau din Adevarul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

Fals jurnal de ieri şi de azi: Un salut elegant şi mai ales firesc şi din nou despre Spiru Haret

Iata ce arata:

„Un salut elegant şi mai ales firesc într-o lume românească pentru care normalitatea a ajuns o excepţie în stare să ne pună pe gânduri, venit din partea actualului ministru al şcolii a prefaţat inspirat, cred eu, un scurt dialog.

Şi el binevenit, despre actualitatea lui Spiru Haret văzut ca unul dintre Marii reformatori ai ,,mediului românesc’’ cum opinează îngrijitorul fericit al operei celui care nu şi-a găsit locul în bilanţul celor ,,Zece pentru România’’ la capătul unei selecţii de bâlci de Sfântul Ilie la Polovragi şi chiar la unica noastră televiziune necomercială, unde, se ştie, te poţi aştepta la orice

Profesorul universitar, actualul ministru al învământului, aparţinând unei generaţii de intelectuali în plină maturitate a afirmării şi confirmării, este şi prefaţatorul ediţiei monumentale, se poate spune, în unsprezece volume – iată unul dintre cazurile foarte rare ale ediţiilor însoţite cu aplombul formulei ,,definitive’’- ediţie venind să îmbrăţişeze editorial, cu acribie ştiinţifică, Opera lui Spiru Haret sub semnătura unui alt încă tânăr dascăl de universitate, Constantin Schifirneţ.

Dar cine să mai ştie azi, la noi, numele unor oameni de carte care ne onorează, într-adevăr, şi ne furnizează argumente în favoarea unui măcar timid ,,mai putem spera’’, când nici despre Spiru Haret nu se ştie azi mai nimic, nici în şcoala românească ajunsă de izbeliştea cunoscută, în vreme ce odinioară nu exista învăţător de ţară care să nu se revendice cu mândrie de la Spiru Haret?!

Ferească Dumnezeu, însă, ajuns într-un cerc cât de cât, vorba aceia, cât de cât neînsemnat, să nu şti cum s-a împiedicat şi a căzut cu buzele chiar pe buzele partenerului, o blondă sau brună, la concusul ,,Dansez pentru tine’’, nu mai vorbesc ce funeralii naţionale s-ar organiza cu vagonul – cu ,,eroul’’ sau ,,eroina’’- asaltat în gări de miile de fani ai ,,victimei’’ unei încăierări ca în filme, filmele americane, bineînţeles. Nimeni nu se întreabă, însă, din clasa noastră politică, şi ea sărmana semănând mult, ca şi alegătorii ei, cu fanii din gări pomeniţi mai înainte, nimeni nu se întreabă însă, zic, şi nici nimeni, atunci, nu vrea să vadă cum s-a ajuns aici! Nimeni, din această clasă politică nu s-a urcat până azi la tribuna Parlamentului să se întrebe, fie şi demagogic, fapt şi mai îngrijorător, care este azi în România, stadiul ,,mediului’’ românesc!?

Să sperăm ,,însă’’ că în sfârşit cineva din numerosul nostru Parlament, cel mai numeros din înteaga istorie naţională, mai numeros decât al marilor state care diriguiesc astăzi lumea, se va găsi totuşi să se întrebe cum s-a ajuns aici!

Aşadar, avem şi o ediţie exemplară, produs al unei universităţi tinere cu ambiţii mari în domeniul învăţământului consacrat administraţiei publice şi universului politic, şi ne bucurăm astfel şi de un Îndreptar unic a cărui valoare nu stă numai în pionierat ci şi în actualitatea lui cu adevărat tulburătoare. Şi totuşi s-a ajuns aici! Aşadar, avem Îndreptar, dar n-avem, cum ar fi zis Arghezi, n-avem nemţi, iar nemţii ar fi căuzaşii.

Iată, i-am spus Profesorului universitar, Ministru al Învăţământului, Remus Pricopie, autor al prefeţei la ediţia în unsprezece volume a Îndreptarului, avem căuzaşul potrivit şi la momentul potrivit în chiar actualul regim, căuzaş instalat în jilţul la fel de tânărului ATUNCI ministru al Învăţământului, Spiru Haret.

Nu văd un moment mai potrivit, mai fericit, mă hazardez să spun, al promovării spiritului haretian în învăţământ şi nu numai, în întregul mediu românesc şi mi-am îngăduit să-i sugerez Profesorului universitar Remus Pricopie un Simpozion Naţional sub cupola Ateneului Român, în colaborare cu Academia Română, cu Universitatea Bucureşti, cu Şcoala pomenită de Studii Administrative şi Politice care să reprezinte un semnal, altfel atât de aşteptat, din partea noii guvernări, cu privire la reforma mediului românesc.

Opera doctrinară şi socială a lui Spiru Haret, reprezintă, aşa cum concluzionează cu îndreptăţire şi foarte exact îngrijitorul ediţiei în unsprezece volume, Profesorul universitar Constantin Schifirneţ ,,Un model de comportament şi gândire modernă într-o societate înscrisă pe calea recuperării unor decalaje şi a unui timp istoric pentru a fi sincronizată la spiritul veacului.„

Spiru Haret s-a nascut in epoca Micii Uniri si as spune, fara teama de a gresi, ca s-a nascut din acea fierbinte dragoste fata de tara, de care pomeneam la inceput, din acele mari idealuri, care i-au animat pe inaintasii nostri, din acea Inima Romana care a facut Unirea. Dvs., stimati cititori, ce spuneti: s-ar mai putea naste astazi un Spiru Haret, din inima romana de azi? Si daca s-ar naste un astfel de om, ar fi sustinut sa faca ceea ce a facut Spiru Haret?

Maestrul Sararu se intreaba si indeamna la intrebarea: „care este azi în România, stadiul ,,mediului’’ românesc?„. Dar eu as intreba: care sunt idealurile care ne mai anima pe noi, romanii? Ascuzandu-ne in chip fatarnic sub mimetismul religios, pe noi, romanii, la ora actuala, ne mai anima doua idealuri: sa fim liberi si sa avem bani. Fiecare pentru sine. Interesul general e ceva foarte indepartat…  Ceva „comunist” care, drept consecinta, trebuie respins imediat ca fiind foarte daunator. De ce? Pentru ca asa e la moda. La Rochefoucauld, ca tot l-am pomenit, spunea:

„Laudam sau criticam majoritatea lucrurilor pentru ca e la moda sa le laudam sau sa le criticam.”

Moda isi pune amprenta, fireste, si asupra mediului romanesc de azi. Spre exemplu, azi e la moda sa nu fii etatist, sa fii neoliberal, sa fii religios, sa-ti „faci” o afacere, etc. De fapt, s-ar putea spune ca noi nu prea mai avem idealuri, ci preluam ceea ce e la moda azi. Pe de alta parte, citindu-l pe La Rochefoucauld, iata ce am mai gasit:

„Cati generali de divizie nu invata sa para maresali ai Frantei! Cati magistrati nu imita si nu fac repetitie fara rost ca sa se deprinda cu aerul de cancelar, si cate burgheze nu-si dau ifose de ducese!”

😆 Parca se aplica si acestea mediului romanesc de azi… Vrem sa parem ceea ce nu suntem… Chiar si acela care „nu şti cum s-a împiedicat şi a căzut cu buzele chiar pe buzele partenerului, o blondă sau brună, la concusul ,,Dansez pentru tine’’ „, ar dori sa para a fi un star american!  😀 Unii, mai rautaciosi poate, ar spune ca nu o sa avem nemti niciodata pentru motivul ca nu ne asemanam cu ei. Desi sunt destui nemti hip hop si destule nemtoaice rockerite! 🙂 De cand a murit regretatul Iosif Sava, eu n-am prea mai vazut emisiuni culturale pe la televizor, de buna calitate, care sa te tina o dupa amiaza intreaga in fata televizorului… Poate sunt subiectiv, nu spun nu. Dar in anii de dupa Revolutie, cultura a trecut destul de repede pe ultimul loc, ca ceva lipsit de insemnatate. Cultura n-a mai fost la moda si nici nu s-a mai gasit cineva care sa o aduca in prim-planul vietii sociale. Asa cum nici filmul de arta nu mai e la moda si lucrul asta se remarca pe plan mondial, pentru ca primeaza aspectul comercial asupra celui artistic. O reflectie a Selmei Lagerlöf spune:

„Cultura este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce-ai invatat.”

Iar la noi nu se mai prea invata… Lucrul asta – sa inveti – nu mai e la moda si ai sa auzi pe nu putini care spun ca, de fapt, nu te ajuta la nimic… Acum este la moda sa-ti folosesti, sa-ti valorifici „aptitudinile”, nu sa ai prea multa carte, ca sa ai si ce uita… Este cu mult mai la moda sa fii rocker, decat sa-l citesti pe Shakespeare.

Pe de alta parte, spre deosebire de Occident, noi am ajuns intr-o situatie economica atat de precara incat nu mai avem cu ce sa ne mandrim, din punctul de vedere al realizarilor. Sa nu ne lasam inselati de aceasta criza economica. Ea afecteaza, desigur, si Occidentul, dar, cu toate acestea, situatia de la noi e foarte precara si, intr-adevar, ar trebui sa ne punem intrebarea: cum am ajuns aici? Ar trebui sa invatam din greseli, sa cautam solutii de redresare. Pentru ca tot ceea ce s-a intamplat nu a facut altceva decat sa slabeasca vlaga poporului roman. Suntem un popor istovit care inainteaza cu greu. Vorbeam mai sus de chestiunile spirituale insa nu trebuie uitate conditiile materiale. Dupa parerea mea, intre cele doua trebuie sa existe un echilibru: nu sa le exacerbezi pe cele spirituale, uitand de cele materiale si nici invers. Ce mai poti sa spui cand la noi s-au distrus intreprinderi, alta data performante! Nu mai vorbesc de demoralizarea oamenilor, care au muncit in aceste intreprinderi si care au auzit, dintr-o data, ca, de fapt, erau proaste, neperformante, un „morman de fiare vechi”. De parca oamenii ar putea trai numai cu cele spirituale. Dar daca vorbim, spre exemplu, de cultura, apropo de spiritual, aceasta trebuie sa aiba o baza materiala pe care sa se poata sprijini, altminteri este, cum si este astazi, in aer. Cum sa fie, cum sa sporeasca la noi, spre exemplu, o cultura a calitatii produselor cand noi am distrus propriile noastre intreprinderi? Le-am dat la fiare vechi si niste „baieti destepti” au facut bani din asta. Si luam mai totul din exterior, depindem de ceea ce importam. Si spunem: ” extraordinar produs, super performant!!”. De fapt noi laudam realizarile altora. Numai ca asta nu ne ajuta la nimic pentru ca nu avem noi insine realizari, pentru ca nu exista, in fapt, o emulatie, sa urmam exemplul celor care fac astfel de produse performante. Am ajuns sa nu avem nici cu ce si, din pacate, nici cu cine, cel putin asa mi se pare. Si atunci despre ce modele vorbim? Ca se tot vorbeste despre asta. In stil clasic ar fi sa ai un model pe care sa-l si urmezi. Noi modele am avea destule, numai ca suntem in imposibilitatea de a le urma cu adevarat: e greu de crezut ca am putea urma un model occidental in domeniul economic cand economia noastra e intr-un hal fara de hal. Din cauza asta la noi a aparut in viata politica (si nu numai) demagogia si populismul si sunt foarte multi oameni sensibili la populism, in stare sa mearga dupa lideri, partide populiste ce practica demagogia, care au doar scopul de a ajunge la Putere.

In final, ca sa nu o mai lungesc prea mult, as dori sa inchei, spre mereu aducere aminte, cu frumosul idemn:

„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!”

Huiduielile de la Iasi…

Fara indoiala ca este mare pacat ca Marea Sarbatoare a Unirii sa fie umbrita de huiduieli, asa cum s-a intamplat azi la Iasi si la Focsani, desi inteleg nemultumirea oamenilor si a pensionarilor militari… Ca unora le place, ca altora nu le place, Basescu este totusi presedintele Romaniei si reprezinta Statul Roman. Nemultumirile ar fi putut fi exprimate si cu alta ocazie, nu neaparat in ziua de Sarbatoare a Unirii! Rabufnirile de manie trebuie retinute, infranate, in asemenea zile mari, cruciale pentru poporul roman. Aceste zile mari nu trebuie intinate cu imundul actual al politicii romanesti. Pentru ca intr-o astfel de zi, cum e cea a Unirii, nu Basescu este principalul, ci ceea ce comemoram! Daca Iliescu spune ca Basescu trebuia sa se astepte la huiduieli eu spun ca, in aceasta zi, nu trebuia sa fie deloc huiduieli, ci o atmosfera solemna! Chiar daca Basescu a fost acolo, in calitate de presedinte, cum era si normal sa fie. Asemenea zile, precum cea a Unirii, trebuie respectate de catre toti romanii! Pentru ca huiduielile au dovedit o lipsa de respect fata de ceea ce se comemoreaza, nu o indignare fata de Basescu. Este extrem de trist ca s-a huiduit cand s-a intonat Imnul National! Denota o lipsa de respect fata de simbolurile nationale, fata de valoriile nationale, nu atat o lipsa de respect fata de Basescu, cat fata de ceea ce a insemnat Unirea Principatelor pentru tara noastra, pentru poporul nostru. NU se procedeaza asa! NU trebuie procedat asa!

Basescu a agitat inutil spiritele cu declaratiile din ajunul Sarbatorii Unirii. Ca sa fiu sincer, eu nu inteleg de ce presedintele trebuie sa se transforme in purtatorul de cuvant al Guvernului Boc. Deoarece declaratiile pe care le-a facut puteau sa fie foarte bine facute de catre purtatorul de cuvant al Guvernului. Sec si la obiect. Fara divagatii inutile, de genul celor facute de Basescu, cum ca cei care au stagiul militar complet nu pierd, dar cei care nu au acest stagiu complet, cu sau fara voia lor, aceia pierd. Eu stau si ma intreb: cui i-a folosit o astfel de teorie? Si pentru ce trebuia presedintele sa faca astfel de declaratii? Pentru ca dupa parerea mea Basescu nu ar fi trebuit sa faca nicio declaratie in legatura cu acest subiect. Pe mine ma frapeaza lucrul acesta: Boc nu face declaratii de presa, el tace, in schimb Basescu e cel care vorbeste. De retinut ca nu au fost intrebari din partea presei, deci nu a fost o conferinta de presa, ci un comunicat de presa. De ce acest comunicat de presa nu l-a facut purtatorul de cuvant al Guvernului? De ce trebuia sa dea presedintele comunicate de presa in numele Guvernului? Ca se tot vorbeste de lipsa de comunicare a lui Boc  si a Guvernului. Iar ditamai presedintele se transforma in purtator de cuvant. O alta eroare pe care a facut-o Traian Basescu este aceea ca a facut acele declaratii, presarate cu atacuri la moguli, in ajunul Marii Sarbatori. Nu le putea, oare, face pe data de 25 ianuarie, sau pe data de 26 ianuarie? Era musai sa le faca pe 23 ianuarie? Era chiar atat de imperios necesar ca declaratiile sa le faca atunci? Sa fiu sincer, pentru mine lucrurile astea sunt o enigma. Basescu facea teorii, dar ce sa mai vorbim despre asa zisa „reforma” cand Inalta Curte de Casatie si Justitie respinge normele metodologice de aplicare a legii. Basescu zicea ca avem lege, respinse fiind doar normele metodologice de aplicare a acesteia. Deci avem o lege neaplicabila. Si iese la rampa sa ne spuna ca hotararile ICCJ trebuie aplicate. Cand toata aceasta teorie putea sa lipseasca si purtatorul de cuvant al Guvernului ar fi putut explica concis si clar problema.

Pe de alta parte se constata incapacitatea Guvernului de a face o treaba ca lumea. Pai da un HG ca pe urma sa fie respins de ICCJ… Iar chestiunea, dupa cum mi se pare, ramane in continuare foarte complicata. Iata aici si motivatia instantei. Practic, toata aceasta tevatura nu a facut decat sa creeze nemultumiri, sau, mai bine zis, sa accentueze nemultumirile deja existente in tara. Eu stau si ma intreb: la ce bun? Asta ne mai lipsea? Iar parerea Opozitiei exprimata de Adrian Nastase este ca a doua zi dupa ce vor ajunge la putere vor „repara aceasta gresala”. Eu, in naivitatea mea, credeam ca pe problemele importante, cum ar fi si cea privind reforma statului, ca sa dau un exemplu – legat de aceasta si cea a pensiilor militarilor – ar trebui sa existe un consens intre principalele forte politice de la noi. Se vede foarte clar ca nu e asa, ci o harababura in toata regula! O harababura de care Guvernul Boc este responsabil! Pentru ca nu comunica, decat prin presedinte, ca purtator de cuvant, „nu discuta”, dupa cum ii place D-lui Boc sa afirme. Dar nici nu are forta de a demara de unul singur asemenea reforme si nici tactul de a menaja o populatie si asa saraca si lipsita de perspective. Fara sa faca ceva vizibil in ceea ce priveste cresterea economica si asigurarea bunastarii in interes general. Ceea ce au facut atat Guvernul cat si Basescu nu a fost altceva decat sa induca o stare de tensiune, accentuata de nemultumire, in societate, cand ar fi putut foarte bine sa evite acest lucru. Si, mai mult decat atat, sa dea apa la moara Opozitiei. O asemenea „strategie” este foarte greu de inteles. In niciun caz nu cred ca se poate spune ca e una inteligenta. Cred ca mai trebuie spus ca Guvernul ar fi trebuit sa tina seama de faptul ca, dand o lege, cu normele metodologice, cu tot, aceasta lege trebuie sa fie acceptata de intreaga societate, ca sa zic asa. Daca Opozitia va castiga alegerile si a doua zi va „repara greseala”, daca lucrurile merg asa, atunci nu ar trebui sa ne miram de instabilitatea legislatiei de la noi din tara. Insa Guvernul, cat si actuala majoritate, trebuia sa tina cont de acest lucru. Nu se pot schimba legi o data la doi ani, sau la patru ani: cand venim noi, dam legea noastra, veniti voi, dati legea voastra, pentru ca in felul acesta nimeni nu va intelege nimic niciodata. Un cadru legislativ instabil nu poate sa faca tara noastra atractiva din punctul de vedere al investitorilor straini si, in general vorbind, ne arunca intr-un fel de haos.

Cred ca aceasta clasa politica ar trebui sa invete de la inaintasii nostri ce inseamna consensul, dialogul rational, apararea intereselor nationale. De la marii oameni ai acestei tari care au faurit Statul National Roman modern, care cu adevarat au reusit sa modernizeze Romania. Si au reusit! Care au indeplinit visul de veacuri al romanilor, de a trai intr-o tara unita! Au de la cine sa invete! Sa invete atunci! Caci fara dialog, fara consens, fara compromisuri chiar, atunci cand este nevoie, nu exista decat dezbinare, iar tara are de suferit.

Un alt lucru cu care nu pot fi de acord este luarea in zeflemea a Opozitiei de catre actuala Putere. O mostra in acest sens sunt panseurile consilierului prezidential Sebastian Lazaroiu. Este un exemplu de cum nu trebuie facuta politica. Nu ca domnul Lazaroiu nu ar avea dreptul sa ironizeze sau sa ia in zeflemea pe cineva. Dar, ceea ce vreau eu sa spun, este ca altele ar trebui sa fie raporturile intre Putere si Opozitie. Nu ar trebui sa ne miram ca Franta ne da cu flit. Raporturile trebuie sa fie bazate pe dialog si pe gasire de solutii viabile si de durata, mai ales acum in aceste vremuri grele de criza economica. Lucru pe care atat Puterea cat si Opozitia ar trebui sa-l faca, si sa fie constienti ca asa trebuie procedat. Pe cand la noi se manifesta o polaritate inversa, o respingere perfecta. Pai eu stau si ma intreb unde vom ajunge cu dezbinarea asta idioata! Scuzati, va rog, cuvantul idioata, nu este academic, dar alt cuvant mai potrivit nu am putut gasi. Nu ma mira ce a scris Florin Negrutiu in editorialul sau din Gandul:

„Ceea ce s-a întâmplat luni la Iaşi ne arată România aşa cum e ea: o ţară fără viitor şi fără trecut, care trăieşte isteric de pe-o zi pe alta. Mai rar o imagine atât de puternică a festivismului prost, a sentimentului naţional mimat, a teatrului absurd care se joacă de două ori pe an, de 1 Decembrie şi 24 ianuarie, decât hora unirii.

Manifestări politice şi lozinci am văzut de aproape fiecare zi naţională, dar nu ţin minte să aud huiduieli în timpul intonării imnului. Înţeleg că mulţi dintre cei care au huiduit sunt militari, nu huligani la un meci de fotbal fluierând imnul adversarului. Ei ar trebui să înţeleagă că România n-a început şi nu se termină odată cu Traian Băsescu şi că imnul naţional este şi imnul copiilor lor. Să nu se mire apoi că răspunsul acestor tineri care întotdeauna vor pune viaţa mai presus decât ţara va fi simplu: pensii recalculate şi să ne vedem în State!”

Sa retinem aceste cuvinte: „o ţară fără viitor şi fără trecut, care trăieşte isteric de pe-o zi pe alta.” . La asa ceva se ajunge daca aceasta clasa politica, in ansamblul ei, nu este in stare sa coopereze spre binele acestei tari. Iar faptul ca oamenii pleaca spre alte zari este o realitate. Am scris si eu despre asa ceva, iata, spre exemplu, aici, dar si aici! Satui de ce se intampla in tara!

As mai vrea sa adaug ca daca democratia presupune contradictia, totusi, dupa parerea mea, nu exclude cooperarea. Este absolut dezastruos ca intre Putere si Opozitie sa existe raporturi de respingere perfecta. Niels Bohr obisnuia sa spuna : Contraria non contradictoria sed complementa sunt !