Pe teme contemporane: oamenii strazii

Pana acum cred ca nu am scris despre un astfel de subiect sau am scris prea putin. Insa problema, cred eu, merita a fi mentionata si tratata asa cum se cuvine, cu toata seriozitatea. Pe aceasta cale doresc sa fac un apel catre factorii de decizie, autoritatile noastre sa se aplece asupra acestei chestiuni pentru a identifica politicile potrivite si, pe cale de consecinta, solutiile optime care se impun.

Problema aceasta, a oamenilor strazii, a aparut imediat dupa Revolutie si nu s-a rezolvat cu un rezultat pozitiv nici pana in zilele noastre. Acest lucru arata nu doar slaba preocupare a statului cat si lipsa de politici in acest sens, pe care statul nostru ar fi trebuit sa le aiba de mai demulta vreme.

Iata un articol din Dilema Veche, din 2010, dar cred ca e valabil si astazi, ce trateaza acest subiect care, intr-adevar, nu pare a interesa multa lume:

Oamenilor străzii li se oferă prea puţin ajutor” – interviu cu Victor BADEA, psiholog la Organizaţia Samusocial

Liliana NICOLAE

Iata ce se arata:

„Cine sînt, de fapt, cei care ajung în stradă?

Aş începe cu oamenii în vîrstă, care sînt păcăliţi de diverse persoane sau chiar de propriii copii. Sînt puşi să semneze diferite documente, rămîn fără casă sau sînt goniţi de acasă. O categorie aparte o reprezintă foştii copii ai străzii. Prin anii ’90 aveau 7-8 ani, acum au peste 20. N-au nici o calificare, unii n-au mers la şcoală nici măcar o zi, cei mai mulţi se droghează… Valorile lor sînt cele învăţate în stradă şi e foarte greu să te apropii de ei, să-i ajuţi. Mai sînt multe persoane bolnave printre oamenii străzii. Unele au probleme psihice – iarăşi, greu de abordat. Unele au fugit din spital sau de acasă, n-au acte şi nici nu pot sau nu vor să spună cine şi de unde sînt. Apoi, mai sînt oameni veniţi din provincie să lucreze pe diferite şantiere. Cînd şantierele se închid, nu mai au cum să plătească chiria şi, în scurt timp, ajung pe drumuri.

Ce înseamnă pentru ei faptul că ajung pe stradă? Cum le schimbă acest lucru viaţa?

Într-o primă etapă, majoritatea refuză ideea. Nu acceptă că or să devină oameni ai străzii, îşi spun că e o situaţie temporară, că or să treacă ei şi peste asta! Apelează la cunoştinţe, caută tot felul de soluţii. Sînt puţini cei care reuşesc. Cei mai mulţi cedează, nu sînt în stare să-şi găsească un nou drum. Atunci, clachează, încep să consume alcool şi ăsta e primul semn că îşi pierd speranţa şi că încep să se adapteaze, astfel, la stradă. Clachează pe de o parte din motive de vulnerabilitate personală, pe de alta pentru că nu li se oferă servicii specializate, în funcţie de nevoile lor.

Ce li se oferă, de fapt?

Foarte puţin. Sînt cîteva organizaţii religioase sau fundaţii umanitare de unde pot primi de mîncare şi haine. Mai sînt cantinele sociale şi organizaţiile precum Samusocial sau Casa Ioana. Cît priveşte asigurarea unui adăpost, asta depinde de autorităţi. La nivelul capitalei sînt vreo 300 de astfel de locuri. Infim, faţă de circa 5000 de oameni ai străzii. Deseori, se stă la coadă pentru a prinde un loc în adăpost, deşi unii sînt „abonaţi“ şi, prin diferite înţelegeri cu administratorii de la adăposturi, au locul asigurat.

A crescut numărul oamenilor care trăiesc pe stradă?

Există o continuă dinamică. Mor unii, vin alţii… În anotimpurile călduroase – creşte numărul celor veniţi din provincie să-şi caute de lucru, n-au bani de chirie, dorm prin parcuri, pe şantiere, dar nici nu părăsesc capitala. Spun că aici au mai multe posibilităţi să-şi găsească de lucru, măcar pentru cîteva săptămîni. Iarna, numărul oamenilor care trăiesc pe stradă scade. Mulţi pleacă la ţară, unde mai dorm şi muncesc pe la diferite ferme, pentru ca apoi să revină în Bucureşti primăvara. Se constată însă o îmbătrînire a populaţiei de pe străzi. Întîlnim, de fapt, cele două extreme: copiii şi bătrînii străzii. În urmă cu zece ani, cînd am început să lucrez în domeniu, predomina segmentul de mijloc: oamenii între 30 şi 50 de ani, în special bărbaţi. Cred că mulţi dintre ei au plecat în străinătate unde, poate, îşi găsesc mai uşor de lucru.

Ce se poate face pentru oamenii străzii?

Într-o primă fază ar fi bine dacă s-ar înfiinţa centre de consiliere şi măcar un adăpost în fiecare sector. Nu e suficient, dar e un început şi mulţi ar putea fi consiliaţi la aceste centre, pot fi ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă. Peste tot în lume unde sînt astfel de servicii, asta e ordinea: mai întîi li se oferă adăpost, între timp ei lucrează şi pot strînge bani ca să închirieze o cameră. La noi, autorităţile vor invers: le oferă cazare, doar dacă au un loc de muncă. Ceea ce e absurd.

a consemnat Liliana NICOLAE

Cauzele pentru care persoanele adulte fara adapost sunt in strada – studiu realizat de Samusocial„

Trebuie spus ca si azi, la 8 ani de la aparitia acestui articol, vezi in Bucuresti oameni care dorm pe strazi sau care se ghemuiesc sa doarma in intrandul unui bloc. Imediat dupa Revolutie a inceput sa apara si sa se dezvolte ulterior destul de pregnant fenomenul copiilor strazii, care locuiau in canalele Bucurestiului. Este curios ca Statul nostru nu s-a preocupat si nu a cautat modalitatile potrivite pentru a rezolva problema si pentru a cauta sa-i integreze cumva pe acesti oameni in societate, desi, conform Constitutiei noastre, ar fi trebuit s-o faca. Oamenii acestia ai strazii mi se par lasati de izbeliste pur si simplu. Statul ar fi trebuit, bazat pe o discriminare pozitiva, sa le ofere un consult medical sau o consiliere psihologica pentru recuperarea lor. De asemenea ar trebui cercetate in profunzime cauzele fenomenului pentru a restrange macar manifestarea acestuia.

Chiar nu se poate face nimic pentru acesti oameni sarmani? Chiar nu putem invata din experienta unor state dezvoltate, cu o protectie sociala bine pusa la punct, spre a putea aborda cu succes o astfel de provocare?

Dar iata si un articol din 5 august 2017 aparut in Cotidianul:

Firea și oamenii străzii din București

Se arata ca:

„Cine trece dimineața pe principalele bulevarde ale Bucureștiului (Bălcescu și Magheru) va avea impresia că trăiește într-un oraș al homleșilor. Aproape pe fiecare bancă doarme câte un om. Deși încă de la ora 10.00 căldura năpădește orașul, ei sunt îmbrăcați cu haine groase și atât de murdari, încât simți mirosul fără să te apropii.

Autoritățile locale spun că în Capitală sunt circa 5.000 de persoane fără adăpost, acestea fiind înregistrate la direcțiile de asistență socială. Cam câți locuitori are o comună mare. În realitate, cifra poate fi mult mai mare, deoarece pe timpul verii ei stau pe străzi, adăposturile cazându-i doar pe timpul nopții. Pentru a caza 5.000 de oameni ar fi nevoie de 33 de blocuri cu câte 300 de locuri fiecare. Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei, dar în privința oamenilor străzii nu prea sunt soluții.

Strategia locală privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei a fost postată pe site-ul Primăriei Capitalei. Documentul este în dezbatere publică până pe data de 13 septembrie și pretinde că abordează un model integrat de centre de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, monitorizarea situaţiei copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, precum şi înfiinţarea unui centru de sprijin pentru încadrarea pe piaţa muncii a persoanelor provenite din grupuri vulnerabile. În fond, strategia municipalității este plină de promisiuni, aceleași ca și în campania electorală. Potrivit documentului, în București există 5.000 de persoane fără adăpost, care pot fi găsite în gări, scări de bloc, clădiri aflate în construcţie, maşini abandonate, canale. Datele, se spune în document, au fost furnizate de instituții publice și private, la care apelează homleșii doar în timpul iernii. Cifra datează din 2010, de atunci nimeni nu a mai făcut o nouă estimare. Unii sunt cazuri sociale dramatice, alții și-au ratat viața din diferite motive, dar mai sunt unii care nu vor nici să muncească, nici să stea în sânul familiei.

„M-am acrit de muncă“

Nicolae Neagoe are 62 de ani și este din comuna Ulm, județul Brăila. El a venit în București în 1976 și spune că a lucrat la metrou. Pretinde că are o vechime în muncă de 44 de ani (sic!), punând la socoteală și anii petrecuți în școala profesională, unde a învățat zidăria și să zugrăvească, dar și stagiul militar. Tot el povestește că nu mai muncește din 1995, când a demisionat de la metrou. „Nu mai vreau să muncesc. M-am săturat, m-am acrit de muncă“, spune Neagoe. El are 2 copii, care sunt la casele lor, iar soția locuiește în casa părintească din comuna Ulm, unde se luptă cu cele 4 hectare de pământ pe care le are. „De ce nu te duci la ea, să o ajuți la munca în agricultură?“, l-am întrebat. „Mă mai duc, dar stau ce stau și vin înapoi“, spune Neagoe. De câteva luni și-a făcut un culcuș pe strada Boteanu, unde doarme alături de Florian Stîngă, bolnav de TBC.
Pe o căldură care te doboară, ei stau la 5 minute distanță de Ministerul Muncii și la 10 minute de Ministerul Sănătății, dar nimeni nu i-a băgat în seamă. Doar polițiștii i-au legitimat, i-au luat la întrebări și atât. „La adăposturi nu ne primesc decât iarna, vara nu. Nu vreau nimic de la nimeni. După ce îmi dă pensia, plec. Mă duc acasă. Dar până atunci stau aici, să mă vadă. Vara mai găsim de lucru, mai facem o zugrăveală, o zidărie. Sâmbăta și duminica mergem la biserică și mai primim câte ceva de mâncare, în rest, ne mai ajută oamenii să avem grijă de mașinile lor parcate aici. Când plouă, învelim saltelele cu plastic, le ridicăm și le sprijinim de gard.“

Cine îi ajută să se spele

Lunar, oamenii străzii se duc la Samusocial să se spele. Aceasta este o fundație dedicată persoanelor adulte fără adăpost, dându-le posibilitatea de igienizare, îmbrăcăminte și produse de igienă corporală, medicamente și încălțăminte. De pe site-ul fundației am aflat că o estimare a numărului de persoane fără adăpost datează din 2010. „Având în vedere că în București trăiesc printre noi aproximativ 5.000 de persoane adulte fără adăpost, pentru care există doar 330 de locuri de adăpostire, hainele pe care acestea le primesc se deteriorează mult mai repede. Astfel, ne vedem nevoiți să le ajutăm să își schimbe hainele măcar o dată pe lună, fapt pentru care avem nevoie de bani.“ Samusocial din România (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență) este un dispozitiv de intervenție de urgență care vine în întâmpinarea persoanelor celor mai desocializate care au fost reduse la stadiul de simplă supraviețuire, căci au devenit „victime“ care nu mai pot și nici nu mai știu cum să beneficieze de ajutoarele de drept comun. Samusocial este o metodologie de asistență pentru cele mai excluse persoane din marile orașe, imaginată de doctorul Xavier Emmanuelli. După ce a fondat Médecins Sans Frontieres și Samusocial din Paris în 1993, în 2001, el a fondat Samusocial International, cu scopul de a dezvolta acest sistem de asistență în lume. La ora actuală sunt 10 Samusocial-uri care s-au dezvoltat pe 4 continente.

Bolnav și cu pensia sistată

Dumitru Bunduc este singur pe lume. Nu are frați sau surori, părinții i-au decedat, la fel și soția. El a fost evacuat în 2010 din casa naționalizată în care locuise, iar în 1997, la 47 de ani, a fost pensionat pe caz de boală. Bunduc a fost măcelar și după 18 ani și 6 luni de muncă a primit o pensie de 580 de lei. În urmă cu șase ani a fost operat de plămâni și a stat prin spitale și sanatorii să se refacă un an și opt luni, astfel încât nu a putut să se prezinte la comisiile de control periodic. De trei ani nu mai primește pensie, iar acum bate pe la toate ușile să-și recupereze cartea de muncă. „Am fost și eu ca ei. Doar de șase luni m-au primit la adăpost pentru că am fost operat de plămâni. Trebuie să-mi recuperez pensia și nu vor să mi-o dea numai pe copia pe care o mai am după cartea de muncă. Mi s-a spus că originalul s-a pierdut și numai cu originalul am șanse să primesc din nou pensia“, spune Bunduc. El are acum 59 de ani, iar în ochii albaștri i se citește o tristețe greu de imaginat. De ce nu este primit și Florian Stîngă la adăpost, nu se știe. „Probabil fiindcă are o formă de TBC și se tem“, spune Bunduc, care-și vizitează din când în când foștii tovarăși de suferință. Florian Stîngă are 46 de ani și trăiește pe străzi din 2010. Este atât de slab, încât trezește mila multor oameni.”

Nu sunt absurd sa spun ca problema trebuie rezolvata „ieri”. Totusi, la 7 ani distanta intre cele doua articole si nu se intrevede un progres. Intrebarea care se pune este: de ce nu se rezolva odata problema? Numai vorbesc de faptul ca Romania e o tara membra a UE. Nu stiu… dar ar putea sa solicite fonduri comunitare in vederea rezolvarii unei astfel de chestiuni pana la urma umanitare. Pe de alta parte, observati ce spune articolul, sunt oameni bolnavi, cu forme de TBC – chiar nimeni din Statul acesta nu-si pune problema ca din precaritatea unor astfel de conditii de viata, sa ne fereasca Dumnezeu, pot aparea epidemii? Epidemii la oameni, nu la porci!!

Iata si un articol din Wikipedia, a carui ultima editare dateaza din 4 martie 2018, ora 23:16 – aici – in care, referitor la situatia de la noi din tara se arata ca:

Situaţia în România

„Se estimează că România există peste 15 000 de persoane adulte fără adăpost din care mai mult de 5 000 trăiesc în Bucureşti. Accesul acestora la servicii de asistenţă socială şi medicală este foarte dificil, peste 60% dintre ele nu au acte de identitate şi sunt atât de desocializate încât şi-au pierdut capacitatea de a se adresa instituţiilor şi organizaţiilor pentru ajutor. Marea majoritate a persoanelor adulte fără adăpost nu au asigurare medicală, nu ştiu sau nu sunt capabile să se adreseze instituţiilor specializate pentru ajutor nici chiar în situaţiile de urgenţă. Peste 25% dintre persoanele adulte fără adăpost au probleme psihiatrice care pot fi diagnosticate prin observare directă, iar 40% au dezvoltat afecţiuni similare psihozelor.^[2] Circa 56% din oamenii care ajung în stradă din cauza problemelor psihice consumă alcool şi suferă de boli precum schizofrenie, tulburări de personalitate cu diferite grade de retard.^[3]„

Nu ma consider un specialist in astfel de chestiuni si nici n-am pretentia de a da, intr-un modest articol de pe blog, solutii adecvate, dar mie mi se pare ca la noi in tara avem de a face cu ignorarea de catre Stat a unor grave probleme sociale si economice. Si ma gandesc si la emigratia masiva de la noi, comparabila, din cate am inteles, cu cea din Siria, tara ce trece printr-un necrutator razboi civil. La noi nu e cazul de asa ceva, Doamne fereste, suntem o tara membra a UE, si totusi…

Totusi, de ani de zile treneaza aceasta problema fara niciun progres in rezolvarea acesteia. Desi, cred, fonduri ar trebui sa existe, ar trebui atrase inclusiv fonduri europene, la nevoie, pentru a solutiona cu bune rezultate aceasta problema. Sa ne gandim ca e vorba de 15.000 de cetateni romani, nu refugiati sau imigranti…

Mie imi face impresia ca suntem sau am ajuns o tara care ignora problemele mari cu care se confrunta. Se pot da destule exemple. S-au dat si de catre dezbeterile in media scrisa sau audiovizuala. Probabil ca din aceasta cauza aceasta lentoare, caracteristica as zice, in rezolvarea acestora, durand chiar ani, ca sa nu spun chiar zeci de ani. Inca mai avem in Bucuresti constructii neterminate de pe vremea lui Ceausescu. Sau vezi in plin Centru un teren viran, pe care trebuia sa se construiasca pe vremea lui Ceausescu ceva, lasat de atunci de izbeliste de cresc balariile p-acolo. Bucurestiul, capitala europeana, n-are inca o centura moderna, desi traficul, se stie, e foarte intens iar capitala e un nod important de comunicatie rutiera. Acestea nu sunt probleme marunte. Iar daca sunt atat de marunte de ce nu se recolva odata si odata? Sunt probleme concrete, a caror nerezolvare influenteaza negativ calitatea vietii cetateanului. Acelasi lucru se poate spune si despre autostrada Montana de-a lungul coridorului Iasi – Tg. Mures, la care face referire in acest articol D-na. Corina Cretu – da, si eu imi doresc  sa devina o realitate doar ca nu prea vad ca se intampla… Se pot da si alte exemple, nu neaparat din sfera economicului. Spre exemplu, eu am impresia ca noi, anul acesta, am ignorat Centenarul Marii Uniri. Parca ignoram faptul ca vom prelua de la anul Presedintia Consiliului Uniunii Europene…

Din pacate e trist ce se intampla. Numai sa ne uitam la ultimile evenimente: pesta porcina ne devasteaza in tara septelul de porci, Palatul Episcopal din Oradea, capodopera arhitectonica si cu profunde semnificatii istorice pentru tara noastra, a suferit distrugeri mari in urma unui incendiu de proportii neobisnuite. Iar daca ma gandesc la istoria foarte recenta avem exemplul tragediei de la Clubul Colectiv. Si stau si ma intreb daca nu cumva pentru faptul ca la noi nu se iau masuri la timp. Daca nu cumva ignoram actiunile preventive ce trebuie luate timpul potrivit.

Sa aruncam o privire si asupra aspectelor economice

Ca sa vedem ce fel de tara e Romania, iata un articol din sfera economicului aparut in Romania Libera:

Lipsă cronică de finanțare pentru comerţul exterior al României

Se arata ca:

„Dacă peste noapte am rămâne complet fără toate companiile străine care acţionează în România, situaţia ar deveni dramatică. Practic, nivelul exporturilor ar fi acelaşi cu acela din decembrie 1989.

Desigur, structura exporturilor s-a schimbat faţă de acum 30 de ani, dar economia românească exportă la acelaşi nivel submediocru. Iar aceasta din două cauze. Prima – lipsa cronică de bani a mediului de business autohton. Banii sunt necesari pentru promovare. Şi nu numai.

Dacă nu te promovezi cu produsele şi/sau serviciile tale, degeaba te duci la Paris, Mumbai sau Seul să le vinzi, pentru că nu ţi le cumpără nimeni. Mai apoi, e vorba şi despre lipsa alocărilor financiare de stat pentru încurajarea exporturilor autohtone. „România liberă“ a găsit un interlocutor care laudă un minister din Cabinetul Dăncilă. Expertul în cauză are o îndelungată tradiţie de critici argumentate.

40.000 de lei de firmă sunt banii de la stat pentru care se bat companiile româneşti ca să se promoveze singure pe pieţele externe.

Cum ieşim deci din paradigma de a vorbi la trecut despre exporturile româneşti? Casandru Păpăroiu, fost înalt funcţionar la Departamentul pentru Comerţ Exterior de la Ministerul Economiei, crede că „noi, şi dacă vrem să mai facem ceva, nu mai putem. Sunt tot felul de obstacole. Pe partea cealaltă, nu prea mai avem producţie românească“.

De exemplu, „la produsele agricole, care sunt perisabile, bătălia este foarte mare. Este foarte greu să pătrunzi pe pieţe, pentru că îţi trebuie bani mulţi ca să poţi să faci asta“, a spus Păpăroiu, explicând că nu poţi concura, dacă la un târg vii cu 15 firme pe 30 de metri pătrați, cu o firmă sud-coreeană care expune singură pe 50 de metri pătrați.

„Lipsește, în primul rând, o foarte bună popularizare a produselor, ca să le cunoască clienţii. Dacă le cunosc, intervin alte probleme. Cu asta m-am confruntat în exportul de mere, în India. Când au ajuns merele producătorului, au început să apară taxe de la cei care importau din alte părţi şi aveau relaţii la ministere. Cine să dea de la noi ciubuc?“, se întreabă retoric expertul.

„Târguri nu se mai fac. Centrul Român de Comerţ Exterior s-a desfiinţat. Înainte, se mergea cu schemele de minimis, cu care puteau ajunge la târguri şi actori economici mici“, afirmă expertul, apoi detaliază: „La noi, în firme, nu sunt oameni de comerţ exterior şi încearcă să-şi facă promovare singuri. Nu merge aşa. În India, au venit cei de la o firmă românească de vinuri. Le-am oferit 15 metri pătrați de stand, gratuit, de la organizatori. Răspuns: vin la târg după ce-mi cumpără două containere de vin cu care am venit aici. Cum să-ţi ia, când el nu ştie cum e vinul? Nu faci faţă aşa“.

Sărăcie. Intenţii bune de la MMACA

„E sărăcie. Până anul acesta, ne-am luptat cu birocraţia ministerului de resort şi am pierdut cam jumătate dintre oportunităţi. Anul acesta, MMACA a reuşit să implementeze proceduri de evitare a birocraţiei. Suntem pe punctul, dacă la rectificare primim banii ceruţi, să dublăm numărul de participări la expoziţii şi târguri“, a spus Mihai Ionescu, preşedinte executiv ANEIR, copreşedintele Consiliului de Export.

MMACA e acronimul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, mai cunoscut ca Ministerul pentru IMM. Ionescu, vechi combatant în branşă, are o părere bună despre activitatea ministrului Radu Oprea.

„Încercăm şi am reuşit“, spune reprezentantul ANEIR (Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor), „să ducem cu prioritate firmele româneşti, pentru că cele străine nu se compromit pe trei-patru metri pătraţi, se duc singure. Anul acesta, s-a aprobat un program de internaţionalizare, prin care firmele mici, cu 40.000 de lei/firmă, se pot duce singure să se promoveze. Ministrul a promis că dă banii în luna august, a pus pariu cu mine“.

Ionescu e în permanent contact cu Oprea, dar şi cu ministrul Mediului, Rovana Plumb. „Când dai ajutoare de stat“, sugerează oficialilor Mihai Ionescu, „pune condiţii să dai cu prioritate firmelor ce înlocuiesc importul, că asta e problema noastră acum. Produ în ţară ce importăm, ca agroalimentarele prelucrate. Şi doamnei Plumb i-am spus să pună condiţii să promoveze produsele româneşti, pe atragerea fondurilor europene“.

Trei poli de atracţie a capitalului străin

Despre care vorbim aici, pentru că firmele străine se comportă ca o adiţie de capital străin, ce produce bunuri şi servicii în România, apoi le exportă. „România, fără îndoială, e departe de ce ar trebui pe exporturi, cu toate că de 10 ani suntem printre fruntaşii Europei în privinţa ritmului de creştere. Am fost trei ani la rând, după criză, campionii Europei la acest capitol. Dar ritmurile ascund o bază mică“, spune reprezentantul ANEIR.

Cifric, cum se concretizează aceasta? „Avem un volum de export raportat la PIB undeva la 40%, spre deosebire de media europeană, de 54%. Aceasta înseamnă că volumul de export e extrem de redus. Loc de creştere este enorm. 87% din exportul românesc îl fac firmele cu capital străin, restul de 13% capitalul românesc. 13% înseamnă exact cât făcea România în 1989. Dacă nu am avea capital străin, România ar exporta acum cât exporta în 1989. Fără îndoială, cu o altă structură decât atunci“.

Totuşi, de ce este atras capitalul străin? „Cei trei poli de atracţie a capitalului străin“, spune Mihai Ionescu, sunt următorii: „firmele străine au venit pentru că au forţa de muncă ieftină, deşi se scumpeşte pe zi ce trece; avem resurse de materii prime; avem o piaţă“.

Ce-i de făcut atunci? Ar trebui să ne bazăm pe capitalul românesc, spune Ionescu, dar, „din păcate, guvernanţi n-au dus o politică de încurajare a lui. Ajutoarele de stat sunt de aşa manieră legiferate, că nu au acces la ele decât firmele străine“.

„Plafonul e mare, condiţiile restrictive. Firmele româneşti n-au forţă nici să primească ajutoare de stat. S-a promis acum că se va face o schemă, în care să primească ajutor de stat firmele ce investesc minimum un milion de euro“, explică expertul.

„A doua chestiune“, a spus Mihai Ionescu, „ţine de politica bancară. Toate firmele străine au venit cu surse de finanţare din străinătate, obţinute pe condiţii de creditare mult mai facile, nu garanţiile şi paragaranţiile de la băncile din România. Aceste firme au obţinut credit cu dobândă foarte mică“.

De aceea, „la noi, predomină creditul de consum, cu 6% – 10% dobândă. O firmă cu un randament în producţie de 5% – 10% nu-şi permite să ia credit cu 10% dobândă. Practic, îi mănâncă tot profitul“, detaliază preşedintele executiv ANEIR. Evident, totul porneşte de la faptul că băncile din România au condiţii prudenţiale adaptate la riscurile bancare autohtone.”

Eu cand citesc astfel de articole ma gandesc la Scoala Comerciala „Nicolae Kretzulescu” din Bucuresti, de pe Hristo Botev – un articol aici. Aceasta a fost infiintata in 1864 „prin staruinta”, spune articolul, „doctorului Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucţiunii Publice. Până la înfiinţarea Academiei de Studii Economice în aprilie 1913, Şcoala Comercială a fost cea mai înaltă treaptă a învăţământului economic românesc”. Interesant si semnificativ este ca inaintasii nostri se gandeau la importanta economica a comertului si la studiul stiintific al acestuia. Deci nu comert dupa ureche. Ci profesionist realizat! Citind articolul din Romania Libera vedem cum stam in zilele noastre. Inaintasii nostri se gandeau la dezvoltarea si modernizarea Romaniei, nu la punerea tarii intr-o situatie de aproape totala dependenta fata de capitalul strain. Ceea ce nu inseamna a trata cu dispret capitalul strain, libertatea economica si economia de piata libera. Pe cand acum noi am conceput un comert de asa maniera incat depindem de companiile straine aproape in exclusivitate. Ceea ce arata articolul din Romania Libera este ca noi „prin noi insine” n-am prea progresat fata de anul 1989, al prabusirii comunismului in Europa de Est. Noi nu mai progresam „prin noi insine”, progresam prin altii… O formula interesanta, ce-i drept, dar cat de benefica inclusiv pentru sanatatea morala a natiunii noastre? E foarte interesanta si ciudata in acelasi timp comportarea Statului nostru, auziti:

„Ar trebui să ne bazăm pe capitalul românesc, spune Ionescu, dar, „din păcate, guvernanţi n-au dus o politică de încurajare a lui. Ajutoarele de stat sunt de aşa manieră legiferate, că nu au acces la ele decât firmele străine“.”

In chestiunea pestei porcine africane…

… iat aun articol Mediafax – fiti atenti ce se intampla p-aicea:

Imagini revoltătoare: Cadavre de porci plutesc pe Dunăre. Autorităţile avertizează: leşurile din apă sunt periculoase

Se arata ca:

„Imagini cu cadavre de porci au fost postate pe Facebook de un tulcean, care susţine că leşurile au fost văzute pe Dunăre, în dreptul localităţii Partizani. Autorităţile spun că leşurile aruncate în apele curgătoare sunt periculoase.

Imagini revoltătoare: Cadavre de porci plutesc pe Dunăre. Autorităţile avertizează: leşurile din apă sunt periculoase

Mai multe comentarii însoţesc imaginea şi vorbesc despre o adevărată invazie de cadavre de porci care vin pe Dunăre din localităţile din amonte aflate în judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila.

Numeroase cadavre de porci au fost descoperite pe Dunăre de la izbucnirea pestei porcine africane. La fiecare sesizare, autorităţile se deplasează la faţa locului, pescuiesc cadavrul şi, dacă acesta nu este în descompunere, iau probe pentru a infirma sau confirma prezenţa virusului pestei porcine.

În ciuda apelurilor făcute de autorităţi, cetăţenii au continuat să arunce animalele moarte în Dunăre care au plutit zeci de kilometri, până în Deltă.

Oamenii care asistă la aceste scene dau vina pe autorităţi deoarece nu au reuşit să gestioneze criza pestei porcine.

„La Partizani. Delta Dunării este plină de cadavre. Proasta gestionare a crizei a infestat toată ţara!”, a scris Ilie Nicuţa pe Facebook.

Postarea este urmată de multe comentarii printre care şi unele care vorbesc despre teoria conspiraţiei.

„Sunt aruncaţi cu bună ştiinţă de nişte unii bine plătiţi ca ţara noastră sa rămână fără porcine”, a comentat un bărbat.

Un alt participant la discuţie atrage atenţie asupra pericolului extinderii virusului în toată regiunea.

„Suntem tâmpiţi ! O să infestam tot, inclusiv ţările riverane Mării Negre”, a scris pe reţeaua de socializare un alt bărbat.

Şi autorităţile vorbesc despre pericolul pe care îl reprezintă porcii morţi aruncaţi în apele curgătoare.

La Brăila, de exemplu, locul de unde provin mulţi dintre porcii morţi din Deltă, virusul a pătruns în cele mai mari ferme din judeţ prin intermediul apei din Dunăre. Aceasta a fost folosită la irigaţii şi la curăţenie în fermele de porci şi, fiind infestată, a produs un dezastru economic, aproape 180.000 de porci urmând să fie eutanasiaţi.

„Cred că îmbolnăvirea animalelor din aceste ferme este cauzată de apă, ambele ferme se aprovizionează cu apă din Dunăre….Sunt cetăţeni inconştienţi, din cauza cadavrelor aruncate în Dunăre se întâmplă ce se întâmplă în aceste ferme din judeţul Brăila”, a declarat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila, Gicu Drăgan.

Potrivit ultimelor informaţii, numărul focarelor de pestă porcin africană confirmate în România a ajuns la 725, acestea fiind active în 10 judeţe din ţară, inclusiv în Galaţi, Brăila şi Tulcea.”

Mie inca nu imi e foarte clar ce masuri iau autoritatile. Si ce masuri au luat pentru ca sa previna epidemia sau sa limiteze extinderea epidemiei de pesta porcina africana ca sa nu ajungem la o adevarata calamitate nationala. De asemenea, eu ma intreb daca autoritatile au informat populatia la cum trebuie sa se comporte intr-o asemenea situatie de epidemie grava la porci. Poate ca oamenii au aruncat cadavrele de porci in apa pentru ca n-au stiut cum sa procedeze. Cum au informat autoritatile populatia? Dar de asa maniera incat omul sa stie clar ce are de facut si, pe de alta parte, sa cunoasca la ce sanctiuni este supus daca nu respecta prevederile procedurale anuntate. Eu am inteles ca e o situatie grea. Nu stim inca mare lucru despre cauze. Totusi, chiar si intr-o situatie grea trebuie sa existe reguli de actiune, reguli de comportament a populatiei si a celor afectati pentru a nu se extinde focarele de pesta porcina africana in locuri din tara unde nu exista deloc asa ceva. Cu atat mai mult intr-o situatie grea trebuie sa existe reguli pentru diminuarea pagubelor. Pe de alta parte, e uluitor ce putem citi:

„În ciuda apelurilor făcute de autorităţi, cetăţenii au continuat să arunce animalele moarte în Dunăre care au plutit zeci de kilometri, până în Deltă.”

Ceea ce constat eu este ca suntem descoperiti pe anumite vulnerabilitati iar autoritatile par a nu fi constiente de acest lucru. Altminteri s-ar fi luat masuri din timp. Ar trebui sa existe o presiune cetateneasca pe autoritati pentru gestionarea corecta a unor asemenea probleme, nu doar mitinguri de tip #rezist, indreptate impotriva Guvernului, dar destul de nebuloase in revendicari, avand obiective maximale si generale de genul „Demisia”, fara sa trateze aspecte concrete. Mai ales ca nu avem o idee prea clara daca problemele vor fi gestionate mai bine daca, sa zicem, in urma unor alegeri anticipate va veni actuala Opozitie la Putere.

Spre exemplu – si ca sa revin la tema principala a articolului – nu prea vedem la actuala Opozitie, destul de eterogena, faramitata, o conceptie asupra rezolvarii profesioniste, in acord cu Constitutia, cu regulile europene, dupa modelul statelor dezvoltate, a problemelor sociale, spre exemplu a problemei oamenilor strazii. Actuala Opozitie a perorat – a facut-o si pe vremea lui Basescu – despre nocivitatea ajutoarelor sociale pozitionandu-se, inclusiv ideologic, desigur, impotriva acestora, dar fara sa existe o conceptie clara a rezolvarii cu succes a probematicilor sociale, care sunt legate, la noi si de cele economice si de dezvoltare. La noi chestiunea a fost tratata intr-un mod extrem de populist, fara sa se creeze oportunitati in tara – dovada si cresterea numarului de emigranti.

Ne pierdem in lupte pe care le-as numi de ordin partinic si, in acest timp, oamenii arunca cadavrele de porci in Dunare.

Recomand citirea integrala si in original a tutuor articolelor.