Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Competentele D-nei. Dan…

Din pacate, dupa Revolutie instalarea – fireste, de catre partidele politice – in functii importante in stat a unor oameni care n-au nicio legatura cu respectiva demnitate si nici competentele necesare job-ului pentru care au fost propusi a devenit o regula nescrisa. Care a fost intotdeauna respectata. Mai mult sau, din fericire, mai putin, dar respectata mai tot timpul.

Un proverb spune: „omul potrivit, la locul potrivit”. Din cauza celor de mai sus nici n-au cum sa mearga bine lucrurile in tara asta.

Totusi, Carmen Dan, actualul ministru de interne, ne face impresia ca este omul potrivit pentru Liviu Dragnea, nicidecum pentru functia de ministru, pe care o indeplineste. Despre Carmen Dan – aici:

https://m.dcnews.ro/cine-este-carmen-daniela-dan-propunerea-pentru-mai_527668.html

Ceea ce te frapeaza citind acest articol este ca n-ai sa descoperi NIMIC care s-o califice pe D-na. Dan pentru functia de ministru de Interne. D-na. Dan nu este aleasa in alegeri democratice de catre popor, ci este ministru pentru ca a fost nominalizata in functie de catre partid, mai exact spus de catre Liviu Dragnea. De remarcat si faptul ca D-na Dan a rezistat celor doua schimbari de guvern operate pana acum de Dragnea.

Daca NU are competentele cerute de functie, ce cauta acolo? Pentru ca e cat se poate de clar ca ea, de fapt, n-are ce cauta acolo. La D-na. Dan lucrurile acestea transpar intr-o evidenta tulburatoare: ea e ACOLO pentru ca sa-i apere interesele lui Liviu Dragnea.

Guvernare in stil mafiot…

mai 9, 2018 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

11 comentarii »

  1. ” Guvernare in stil mafiot…” Pai si-atunci , cum se face ca , Donald Trump Presidintele USA , prin a sa atat de politica , United States Ambassy de la Bucuresti , nu le zice nimic liderilor politici din Romania ?!? Le convine acest climat de genul Venezuelei , aici in S-E Europei ? Mai ales dupa figura cu mutatul Ambasadei Romaniei de la Tel-Aviv la Ierusalem caci , este evident c-au facut asta la „sfatul prietenesc ” al cuiva . Despre madamme Dan..mi-am mai spus parerea astfel incat : despre morti numai de bine ! Iti reamintesc prieteneste ca TOTI cei ce-au fost vreodata in fruntea bucatelor indiferent pe unde , si-au pus in functii publice importante doar insi foarte apropiati { adica in care sa avia incredere deplina } , chiar daca nu intotdeauna si competenti , exceptia constituind-o Vladimir Putin . Apropo : Medvedev redevine PM al Rusiei…adica , al lui Putin si daca nici Medvedev nu-i competent…

    Comentariu de Marian | mai 10, 2018 | Răspunde

    • Interesant finalul comentariului tau. Intrucat poate ca nineni nu se gandeste la un lucru si anume ca la noi, cel putin la ora actuala, s-ar putea sa fie mai rau decat in Rusia, cel putin din acest punct de vedere.

      SUA si-a exprimat de mai multe ori pozitia sustinand lupta anticoruptie. Ca ar fi putut s-o faca mai bine, mai inspirat, dar a facut-o atragand atentia asupra pericolelor care deriva de aici.

      Andreea Paul scria despre dezastrul din Turism. E bine ca Opozitia ia atitudine. Insa una din cauzele majore pentru situatia precara de astazi, in general vorbind, o constituie incompetenta de la varf, cumetriile astea politice care aduc la varf astfel de oameni. Care – hai s-o spunem pe sleau – N-AU CE CAUTA ACOLO!! Asta e si una din cauzele (majore, sa fim bine intelesi) pentru care n-au cum sa mearga bine companiile cu capital majoritar de stat sau sa se faca privatizari bune, benefice pentru tara asta. Este vorba despre incompetenta, dar si despre caracterul politicianului roman care nu misca un deget daca nu are si el ceva – ceva substantial, se intelege – de la afacerea asta. Politicienii romani, in general vorbind, isi urmaresc propriile lor interese, deseori in detrimentul interesului general sau al tarii. Din pacate, in Romania, cel putin referindu-ne la situatia de dupa Revolutie, politica a fost vazuta de prea multi drept un mijloc de a te capatui in viata, de a obtine fara merite posturi si sinecuri gras platite sau avantaje materiale, mai toate foloase necuvenite, in schimb consistente din punct de vedere financiar, nu de a servi cetateanul sau intetesul public, sau al tarii. Astea sunt cauze pentru care lucrurile nu merg bine in tara asta si chiar mai mult: bloheaza bunul mers al lucrurilor…

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 10, 2018 | Răspunde

    • Cumetrii, incompetenta, coruptie… Cam asa arata lucrurile, nu? Pe urma ne minunam ca nu merg bine. Dar nu e clar oare?

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 10, 2018 | Răspunde

    • Apropo de ce scrie Andreea Paul despre situatia din Turism, chiar te rog sa te uiti sa vezi cine sunt ministri de resort (ma refer la cea actuala si la cel dinaintea ei, asta ca sa nu mergem prea departe in timp, desi ar fi interesant) si daca au vreo tangenta cu domeniul asta de activitate si, desigur, competenta necesara.

      Ca sa merg cu sinceritatea pana la extrem, mie NU mi se pare ca au tangenta cu domeniul si nici competenta necesara pentru ca sa-l conduca. Si atunci cum sa nu apara pierderi substantiale? In conditiile in care Romania are un potential turistic urias, dar prost valorificat, ceea ce de multe ori inseamna managememt slab sau defectuos. In asemenea conditii sigur ca Polonia, unde treburile nu merg chiar in halul asta, castiga niste miliarde de euro bune din activitati turistice, Romania le pierde… Iata, mai jos, articolul Andreii Paul:

      http://www.andreeapaul.ro/inrautatirea-de-doua-ori-si-jumatate-a-deficitului-turismului-romanesc-tine-de-absurdul-nostru-economic-din-care-ar-fi-bine-sa-ne-trezim-trei-solutii/

      Si gandeste-te ca daca am fi in stare sa castigam 5 miliarde € din Turism, precum Polonia, ar veni si bani la bugetul de stat. S-ar putea rezolva problema locurilor de munca si cresterea din punct de vedere economic a unor zone sarace. In schimb noi pierdem aproape 1 miliard €, deci, daca doresti, la noi e un mare MINUS de aproape un miliard de € , la un deficit de doua ori si jumatate mai mare decat in 2016… Tara asta in loc sa castige, si ar putea s-o faca, pierde enorm! Si cum ar putea sa castige ceva cu oameni incompetenti in astfel de functii de conducere. Eu chiar stateam contemplativ si intrebandu-ma daca, totusi, astfel de oameni inteleg domeniul pe care il conduc. Sau… „il conduc”… In felul asta sigur ca lucrurile nu merg bine. Nu pot sa mearga bine.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 10, 2018 | Răspunde

  2. ” Si gandeste-te ca daca am fi in stare sa castigam 5 miliarde € din Turism, precum Polonia, ar veni si bani la bugetul de stat. S-ar putea rezolva problema locurilor de munca si cresterea din punct de vedere economic a unor zone sarace . ” Ti-am mai spus asta : iti apreciez mult umorul { este adevarat , de multe ori dublat de sarcasm ca-n cazul de fatza } de care dai dovada mon cher ! O intrebare din partea unui mitocan din Berceni : Iti pare ca noi suntem cumva … polonezi ? Daca am castiga 5 miliarde de E din turism , si-ar fi deturnate 4,99 miliarde cu ce dracu sa mai rezolvi problema locurilor de munca , cu ce-atarna ? ” Tara asta in loc sa castige, si ar putea s-o faca, pierde enorm! ” Da , este adevarat dar , chiar daca pierde tara , castiga unii ceea ce-i foarte important iar asta , ma face sa-mi aduc aminte de nemuritoarele cuvintele ale 😉 Indirei Ghandi : ” nu te intreba ce poti face tu pentru tara ci intreaba-te …ce TREBUIE sa faca tara pentru tine „. Adica , tradus in limba romana vorbita prin Berceni : decat sa fie 22 de milioane de saraci lipiti pamantului , mai bine 200 dar , foarte bogati !!!! „Ca sa merg cu sinceritatea pana la extrem, mie NU mi se pare ca au tangenta cu domeniul si nici competenta necesara pentru ca sa-l conduca. ” Pe bune acu’ , neamtul asta , „sasalaul ” , proful de fizica din Sibiu si fost Primar totodata al respectivului oras , chiar iti pare o lumina in materie de tangentza sau competenta cu ceea ce face el , acolo la Cotroceni ? ” Cum e turcu , si pistolu’ „, dupa zisa acelui vechi proverb romanesc ….PUR ROMANESC 😀 😀 😀 . Neamtu’ asta o fi probabil…TURC !

    Comentariu de Marian | mai 11, 2018 | Răspunde

    • Trebuie sa-ti atrag atentia asupra unui lucru: Sasalau’ sau Rata Mecanica, cum ar spune maestrul Cristoiu, e ales in alegeri libere de catre popor. Aici problema era a celor numiti in functii. Un ministru e pe un anumit domeniu de activitate, unul concret. El e propus de partidul/coalitia ce are majoritate in Parlament. Dar nu e ales de popor. E o mare diferenta, as spune eu, intre un primar, ales de popor prin alegeri libere, si un ministru sau un secretar de stat, sau un director general de la o companie cu capital majoritar de stat etc.

      Nu stiu daca suntem sau nu suntem polonezi 🙂 , dar iti spun ceva: clasa politica, partidele care ajung la Putere, obisnuiesc sa puna in functii de conducere oameni care n-au nicio legatura cu domeniul respectiv. Atunci cum ar putea sa-l conduca optim?

      Uite, un alt exemplu: Elena Udrea. Citeste despre ea. A terminat Dreptul si Colegiul ala de Aparare sau cun ii zice. Nu stiu cum se face ca in Romania astia care termina Dreptul sunt niste tipe si tipi buni la toate. Termina si Colegiul Securistic si sunt un fel de renascentisti, cu vaste competente in toate domeniile de activitate. Ea a fost ministru la Turisn, la Dezvoltare. Dar nu vezi la ea ca ar fi lucrat in astfel de domenii, ca ar fi studiat Managementul Turismului, mscar ceva studii, experienta in Administratia Publica, ceva in Economie, cursuri de Marketing. Si atunci cum vrei tu sa mearga bine lucrurile in aceste donenii. Dar la fel e si in alte domenii de activitate. Sau ce experienta, studii avea Monica Iacob Ridzi pentru a fi ministrul Tineretului si Sportului? Ea a facut Finante-Banci!! Mai are studii de drept, atestat in pedagpgie. Sigur, e de mirare pentru cineva care a absolvit Dreptul sa intre intr-un astfel de rahat.. Dar lipsa de experienta si de competenta in domeniul respectiv isi spune cuvantul pana la urma. Pentru ca, de pilda, una e Managementul Spitalului si alta Managementul Turismului! Eu nu zic sa pui in astfel de functii laureati de Nobel, ci doar remarc faptul ca in Romania se promoveaza poate nu atar incompetenta cat lipsa de competenta. Poti sa spui si incompetenta, desigur. Ceea ce nu-mi e foarte clar e daca asa ceva e voit sau nu. Eu observ cum sunt vanate cu nesat greselile de ortografie ale unora sau exprimarea mai putin corecta gramatical in limbajul liber, tragandu-se de aici concluzii puternice asupra competentelor persoanei respective, asupra omului, dar nu vad pe cineva sa se intrebe daca respectiva persoana, care ocupa o functie de conducere in stat sau la o companue de stat, are sau nu, sau ce competente are in domeniul respectiv.

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 12, 2018 | Răspunde

      • „Trebuie sa-ti atrag atentia asupra unui lucru: Sasalau’ sau Rata Mecanica, cum ar spune maestrul Cristoiu, e ales in alegeri libere de catre popor.” Da , ai dreptate si , este a N oara cand poporul i-a plasa vazand intr-un om pe Mesia si ca atare , votandu-l { eu nu l-am votat da-l dracului } si avand incredere ca , va fi…un nou Ferdinand sau macar un Konrad Adenauer si vazand cu stupoare ca-i de fapt…fostul porcar din satul vecin . Un ministru este propus de catre coalitia sau partidul majoritar : STIU ! Insa pe la noi prin tziganie , zic oamenii ca , daca magarul ce-l pui la carutza nu trage nici macar batut , atunci umfla-l cu apa si fa-i de petrecanie ! ” . Eu observ cum sunt vanate cu nesat greselile de ortografie ale unora sau exprimarea mai putin corecta gramatical in limbajul liber, tragandu-se de aici concluzii puternice asupra competentelor persoanei respective, asupra omului, dar nu vad pe cineva sa se intrebe daca respectiva persoana, care ocupa o functie de conducere in stat sau la o companue de stat, are sau nu, sau ce competente are in domeniul respectiv. ” ASTA ESTE TOT CEEA CE INTELEGE PROSTIMEA IN URMA UNOR TALKSHOW-uri , LA CARE INVITATI DE ONOARE SANT FORMATORI DE OPINIE CU MULTA CARTE { C.T.P. ESTE UNUL DINTRE CEI CE-MI VIN ACUM IN MINTE } SI , IN URMA OPINIILOR ALORA …PROSTIMEA ISI INSUSESTE IDEILE ALUIA CA SI CAND AR FI ALE EI . Dar madamme Dancila { la ea te refereai nu ? ) , fara suparare prea a dat cu bata in balta de multe ori da-o dracului de ministreasa ! Macar madamme Dan , stiind ca-i pe dinafara , tace ca pitagoricenii 😉 .

        Comentariu de Marian | mai 12, 2018

      • Eu ma refeream la un principiu: una e sa fii ales si alta e sa fii propus si numit intr-o functie. Parerile despre KWJ sunt impartite, nu e doar parerea pe care ai expus-o tu aici. Tie nu-ti place de el sau poate ca n-ai incredere in el. Altii pot avea alte pareri.
        Uite-te, de pilda, la Radu Mazare, cati ani a fost el primarul Constantei!! Unora nu le-a placut de el, unii spuneau ca face matrapazlacuri, s-a discutat despre asta in presa, in talk-show-uri televizate, totusi el era ales de constanteni in urma unor alegeri libere si democratice. Daca punem in discutie democratia, alternativa care sa fie? Dictatura? Poporul roman nu va accepta o dictatura, mai ales ca de abia a scapat de una! De comunism!
        Cu totul altfel stau lucrurile la oamenii care ocupa, spre exemplu, funcia de ministru. Ei nu sunt alesi de popor. Sau un dir. gen. de la o companie de stat. Sigur, se pot da si alte exemple.
        Am vrut sa arat principiul asta, pentru ca e o mare deosebire intre a fi ales intr-o functie/demnitate si a fi numit intr-o functie sau demnitate..
        Fara indoiala, e de dorit sa ai in functiile importante, macar acolo pentru inceput, oameni competenti si cu bun simt si, in general spus, sa se promoveze astfel de oameni.

        Comentariu de Motanul Incaltat | mai 12, 2018

  3. Mon cher , ti-am spus parca in urma cu cateva zile ca , mi-au venit „vizitatori” din Malta . Au stat in Romania , FIX O SAPTAMANA { diseara la … 2.00 AM au avion spre Malta } si-au stat aici ca pe ace . De ce ? Simplu : IN MALTA INCEPE VIATA TURISTICA CARE , TINE MALTA PE VAL PANA IN FINAL DE SEPTEMBRIE SI ASTFEL , MALTEZII AU BANI LA BUGET PANA…ANUL VIITOR LA FINAL DE SEPTEMBRIE SI , CHIAR SI CEVA IN PLUS . Maltezii au si locuri de munca dar si un trai decent totodata . La noi in Romania unde , fara discutie suntem peste Malta la nivel de locatii turistice , acest lucru nu este posibil din pacate deci : nici locuri de munca si nici trai decent pentru romani . Poate unde la ei , laburistii ce guverneaza , au si TANGENTZE si COMPETENTZE cu ceea ce fac in ministerele conduse , iar la noi doar de …PATRIHOTI ce n-au nici tangentze si fara discutie nici competente iar asta se vede si fara binoclu daca nu din altceva , macar din intarzierea pensiilor luna trecuta prin mai multe judetze ale tarii . Traiasca PSD , traiasca tov. Dragnea , traiasca tov. Dancila , Vasilescu , traiasca si infloreasca Alianta PSD-ALDE si mai presus de orice , traiasca tov. Ion Iliescu ca , el a fost tatal hotilor astia 😕 !!! O seara buna-ti doresc mon cher !

    Comentariu de Marian | mai 11, 2018 | Răspunde

    • Hai sa-ti spun ceva! Nu stiu daca tine numai de PSD, sau daca e vorba doar de acestia.

      Constatarea simpla care se poate face analizand aceasta problema este ca la noi se promoveaza incompetenta sau, cum spuneam eu, lipsa de competenta. Eu ma intreb daca voit sau nu. Adica daca cineva face o mica greseala gramaticala imediat e catalogat drept AGRAMAT, intr-un mod atat de zgomotos si defaimator, in schimb de competentele persoanei in domeniul pe care il va conduce – si e vorba de Stat – pare a nu se interesa nimeni, de parca competenta ar sta doar in cunoasterea la perfectie a gramaticii limbii romane. Eu stau si ma intreb daca nu cunva se cauta a se ascunde incompetente grave in felul acesta.

      Uite si un alt exemplu. Ma gandeam zilele acestea la ce spunea Valentin Ionescu care a preluat o idee mai veche a Prof. Mircea Cosea, zicand, printre altele despre forta de munca – se referea la piata libera a fortei de munca – ca nu e nici motivata. Stateam si ma intrebam: dar oare nu e voit lucrul asta? Nu cumva asta se si doreste, ca forta de munca in Romania sa nu fie, in realitate motivata? Pentru ca daca ar fi cu adevarat motivata atunci ar incepe cu adevarat concurenta pe piata fortei de munca. Si poate ca, de fapt, nu se doreste lucrul asta. Nu vezi cum cresc salariile, fara nicio legatura cu productivitatea muncii, la Stat, spre exemplu in Admin. Publica, la Primarii, unde si-au facut salarii cat de mari au vrut? De aici rezulta ca se si doreste ca forta de nunca sa nu fie in mod real motivata. Ci sa le dea statul salarii mari, sa fie un angajator redutabil in Romania si, astfel, un bazin electoral unde partidele noastre sa prinda multi pesti!

      Ca are Balta peste!!

      Comentariu de Motanul Incaltat | mai 12, 2018 | Răspunde

  4. […] asa cum aratam in postarea trecuta, inclusiv in comentariile la aceasta, Romania sufera un fenomen deopotriva interesant si periculos: […]

    Pingback de Fundatia Soros?! « Motanul Incaltat | mai 13, 2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: