Masuri proaste!

In legatura cu noile masuri luate de Guvern, denumite pompos „revolutie fiscala” in loc de „prostie fiscala”, cum ar fi fost normal, cred ca ar trebui sa ne uitam mai intai la actuala crestere economica de aprox. 6%, mai exact la trei dintre caracteristicile sale ca sa fixam ideile:

– e o crestere economica bazata aproape in exclusivitate pe consum, deci se maresc deficitele de cont curent, bugetar,

– avem o crestere economica insemnata dar veniturile fiscale bugetare sunt in scadere, in conditiile in care nu e deloc clar ca acest lucru s-ar datora evaziunii fiscale sau scaderii cifrei de afaceri ale intreprinderilor,

– de asemenea cresterea economica e semnificativa dar investitiile sunt in scadere (inclusiv cele straine directe), ajungand la un nou minim istoric in Romania.

Uitandu-ne doar la acesti trei parametri se pune problema: ce se intampla de fapt in economia profunda? Si apoi cat e de sustenabila si pe ce termen aceasta crestere. Specialistii, de exemplu Dl. Florin Citu, dar si altii, avertizeaza asupra unei posibile crize ce poate aparea pe termen scurt.

Din cate am inteles, Guvernul a adoptat doua masuri ce nu ne fac prea optimisti. In primul rand cred ca ar trebui spus ca atunci cand e vorba de fiscalitate te intrebi ce se urmareste prin respectivele masuri, care e strategia pe care o are in vedere Guvernul. Veniturile fiscale sunt in scadere si atunci te-ai putea gandi ca Guvernul ar dori sa le mareasca. Sau sa taie cheltuielile. Asta pentru mentinerea deficitului bugetar sub 3% din PIB. Guvernul insa a venit cu masura de a scadea impozitul pe venitul salarial de la 16% la 10%, deci din strat o astfel de masura conduce spre diminuarea veniturilor bugetare si care afecteaza grav administratiile locale – v. aici.

Insa cea mai controversata masura e cea a trecerii contributiilor sociale de la angajator la angajat, in conditiile in care salariul brut al angajatului nu se modifica. S-a discutat despre marirea salariului brut astfel incat angajatul sa nu piarda la salariu. Asta pentru ca daca povara fiscala se muta de la angajator in totalitate spre angajat, salariul net al angajatului se diminuneaza semnificativ. Principial vorbind,  Guvernul nu poate sa forteze firmele private sa mareasca salariile brute. Dar aici mai e o problema: daca ar fi sa se mareasca salariul brut – sa zicem! – de unde? De unde il maresti? Lucru valabil si pentru intrepriderile de stat. De unde vii cu o marire a salariului brut, de unde banii acestia? Mai ales ca veniturile bugetare sunt in scadere fata de anul trecut.

Aceasta mutare a poverii fiscale pe angajat evident ca nu rezolva problema evaziunii fiscale. O face si mai perversa! Mai ales ca, desi mutata pe angajat, contributia e, de fapt, platita de catre angajator. Pe de alta parte e destul de clar ca diminuarea salariului net, adica banii pe care ii ia in mana angajatul, conduce la o saracire a majoritatii populatiei si la cresterea inegalitatilor. Dar, pe de alta parte, conduce la o diminuare a consumului. Si deci si a cresterii economice.

Insa o mare problema ar fi si alta… Nu putem stii cum va reactiona economia, judecand dupa conditiile de acum ale cresterii economice, cele care le-am prezentat la inceput, corelate cu noile masuri adoptate de Guvern. N-am, spre exemplu, nicio certitudine ca, in condtiile unei cresteri economice cu caraceristici ciudate, anul viitor nu am putea intra intr-o perioada de recesiune. Aceasta crestere nu prea e sustenabila. Si atunci nu doar ca nu se mareste salariul brut, dar se mai pot intampla si alte lucruri. Spre exemplu, angajatorii sa treaca o parte din angajati in program part-time. Asa cum a pus Guvernul problema – v. aici – salariul net al unui angajat cu timp partial ar ajunge la doar… 285 lei. Insa cresterea salariului minim am inteles ca a fost amanata. Totusi, ideea care se desprinde e ca masurile luate conduc spre un stadiu de saracire extrema a populatiei si deci la o scadere drastica a consumului. Dar, pe de alta parte, daca vor avea loc disponibilizari? E foarte posibil sa se intample si in sectorul de stat (unde masura luata de Guvern echivaleaza cu o taiere de salarii) si in sectorul privat. Intr-o astfel de situatie se diminueaza si mai mult veniturile bugetare. Pentru ca, din cate am inteles, angajatorul va trebui sa plateasca doar o taxa de solidaritate de 2,5%. Aici sunt prezentate trei scenarii. Insa un angajator – indiferent care ar fi el, statul sau privatul – va urmari sa-si diminueze costurile. Nu vad de ce statul n-ar face la fel, in caz contrar la ce a mai luat o astfel de masura? Ar fi absurd. Mai ales ca veniturile bugetare sunt in scadere severa. La privat, si nu doar, o crestere a costurilor trebuie suportate de undeva. De unde? Angajatul e cel care pierde din tot deal-ul asta. Insa ce se va intampla daca cresterea economica „minune” va incepe sa se deprime? E clar ca va incepe si o disponibilizare de personal – si la stat si la privat – lucru ce conduce automat la o diminuare a veniturilor bugetare in conditiile in care povara fiscala o suporta in exclusivitate angajatul. Deci nu mai este echilibrata si pe angajator.

In legatura cu starea economiei trebuie sa aratam ca au avut loc cresteri nesustenabile ale salariului minim – v. aici – fara legatura cu cresterea productivitatii muncii. Insa o astfel de investitie, sa-i zicem asa, neavand legatura cu cresterea prodctivitatii muncii, cresteriile fiind cu mult sub productivitatea muncii, trebuie s-o privim drept nerentabila. Iar lucrul acesta sfarseste prin a provoca, mai devreme sau mai tarziu, crize economice. Masurile luate de guvern parca vin sa ajute implinirea acestui lucru.

Guvernul nu pare dispus sa taie cheltuielile. Cum ar putea creste veniturile bugetare? Am spus ca ele sunt in scadere. Fara indoiala ca o multiplicare a creditului ne-ar conduce intr-un mod accelerat catre o criza. Lucrul asta n-ar realiza mare lucru pentru ca nu ar creste veniturile la bugetul de stat. Sa presupunem, ca ipoteza, ca oamenii se vor imprumuta la banci si vor sustine astfel consumul la cote ridicate, chiar si in conditiile salariilor nete mult diminuate. Putem sa presupunem cu un anumit grad de rationalitate acest lucru mai ales pentru ca au loc cresteri de preturi (la produse alimentare, la energie s.a). Lucrul asta nu conduce la o crestere a veniturilor bugetare. Practic, are loc mutarea poverii fiscale si nimic mai mult. Nu am vazut sa se vorbeasca despre impactul acestor masuri sau sa fi existat studii de impact. Macar sa avem o aproximare a scaderii evaziunii fiscale. Cu cat? Guvernul nu ne spune. Nu e vorba nici de o mai buna colectare a taxelor si impozitelor, nici de o crestere a acestora, nici de o taiere a cheltuielilor ca sa-ti ramana mai multi bani la buget. E vorba de mutarea contributiei de la angajator la angajat. Atata tot. Problema care se pune este: cum cresc veniturile bugetare prin aceasta mutare? Ca mutarea aceasta, ca sa ma exprim mai plastic, are loc in acelasi cazan de pana acum – salariul brut ramane acelasi, ca n-ai cum sa ai prevederi in aceasta privinta. Cu alte cuvinte, nu se schimba nimic, doar se „revizuieste”, ca sa ma exprim in stil caragialesc, mai exact „se muta” dintr-o parte in alta.

Dar care va fi efectul bugetar? Aici nu merge cu declaratii de genul ca „toata lumea va fi multumita”, „toti vom castiga”, cum face cu mandrie actualul Guvern. Ci ar fi trebuit sa spuna exact: cat!! Cu cat vor creste veniturile bugetare! Spre exemplu, ca sa ma fac mai bine inteles, ar fi trebuit ca Ionutz Misha sa vina si sa spuna cu subiect si predicat ceva de genul: „Prin aceasta masura am estimat o crestere a veniturilor bugetare pe 2018 cu 2,3% din PIB mai mare decat volumul acestora din 2017”. N-am auzit asa ceva. Pentru ca veniturile fiscale au scazut in 2017, ca procent din PIB, cu 1,1 puncte procentuale, adica 9 miliarde de lei, cu inrautarie in trimestrul III!! In asemenea conditii nu am nicio certitudine ca veniturile bugetare vor creste. Asta ar insemna ca, la anul, s-ar putea ca Guvernul sa nu mai aiba bani sa plateasca salariile medicilor, profesorilor. Pentru ca sa ne intelegem: daca Guvernul nu are capacitatea de a spune clar cu cat vor creste veniturile la buget, care va fi volumul cheltuielilor preconizate pe 2018, si a pune public intr-un mod extrem de transparent studiul sau studiile de impact facute aferente unor astfel de masuri, nimic nu imi garanteaza ca la anul vor fi bani. Deja Guvernul acopera ilegal o crestere mare a defictului bugetar prin tiparire de moneda. Rata inflatiei a crescut mai mult decat estimarile BNR intr-o economie care creste cu 6% pe an si creste mult mai rapid (Florin Citu). Se incurajeaza astfel comportamentul economic speculativ. O crestere de 6% pe an n-ar fi avut nevoie nici de inflatie si nici de cresterea deficitului bugetar, adica sa cheltuiesti dintr-un buget deficitar. In acord cu stiinta economica, astfel de politici prociclice grabesc o criza economica. Intr-un astfel de mediu economic inselator, datorita politicilor Guvernului operatorii economice sunt impinsi spre previziuni gresite cu privire la rentabilitatea investitiilor lor – v. comentariul de aici – lucru ce poate determina insolvente si falimente in lant… Partea proasta este ca Guvernul nu ofera informatii clare si corecte.

Toata povestea asta cu diminuarea salariului net are un aspect imoral. Salariul net e diminuat din pixul Guvernului. Omul castiga mai putin ca asa vrea Guvernul. Evident, angajatorii sunt pusi intr-o situatie dificila. Tot datorita aceluiasi pix. Aceasta imixtiune a Guvernului in veniturile romanilor, spre scaderea acestora, incalca legea fundamentala, Constitutia tarii. Pe de o parte mareste nesustenabil salariul minim – pentru ca acesta s-a marit in ultima vreme, inclusiv in 2017, chiar daca o noua marire a fost amanata – pe de alta parte iti diminueaza arbitrar veniturile, fara sa intelegem scopul masurii. Chiar si in scenariul in care costul angajatorului va ramane neschimbat, castigul e de doar 6 lei… Dar a impinge angajatorul privat la costuri suplimentare, asa cum face actualul Guvern, este imoral intrucat nu e vorba de banii guvernului, ci de cei ai firmei private. Nu mai vorbesc de reducerea procentului de plata catre Pilonul 2 de Pensii…

Ar trebui sa retinem ca pe langa efectul de pauperizare al populatiei, marele punct slab al Guvernarii PSD-ALDE este reprezentat de veniturile fiscale. Acestea, in 2017, in perioada de crestere economica, sunt in scadere fata de anul trecut. Si mai e o problema: inflatia. Care s-a manifestat in perioada de crestere economica. Pentru 2018 acestea sunt problemele grave cu care se va confrunta Guvernul. Asa cum merg lucrurile, inclusiv prin masurile adoptate, inclinam sa consideram ca aceste probleme, in special problema veniturilor fiscale, se va agrava. Inflatia ar mai putea fi tinuta sub control. Insa perspectivele pentru veniturile la buget sunt precare iar actualul Guvern nu a luat nicio masura ca sa rezolve problema. Aceste chestiuni pot fi fatale pentru PSD-ALDE.

Va incit sa cititi…

Un articol excelent de pe blogul lui Vladimir Tismaneanu:

Un proiect cât o bibliotecă (Vasile Popovici despre Mihnea Berindei si istoria comunismului din Romania)

Citez putin tocmai pentru ca sa va incit! 🙂

„Vă mai amintiți ce ne întrebam unii pe alții când lucrurile o luau accelerat la vale? Oare „cei de sus”, Dej sau Ceaușescu, cunoșteau ei realitatea peste care vorbirea comunistă așezase o lespede de minciuni ? Oare credeau ei cu adevărat în propriilor lor scorneli când era atât de evident că de fapt lucrurile stăteau tocmai pe dos decât se spunea ? Dar dacă „ei” erau mânați de intenții bune care până să ajungă la noi, printr-un fel de magie neagră, inversă, se transformau în coșmar ? Să fi fost chiar atât de prost Tovarășul pe cât părea? Nu era el șmecherul ăla de la periferie, rudimentar dar „foarte” deștept, cum zic unii, fiindcă altfel n-ar fi ajuns el stăpânul haitei? Știau ei că în România lor se fura pe rupte – țăranul la țară, muncitorul la oraș, tovarășii de peste tot, că de trăit trebuia să trăim cumva? Vă amintiți aceste întrebări, cei ce ați prins acele vremuri? […]”

si un lucru, dubios intr-adevar, intamplat atunci: Ceausescu era urmarit de Securitate…

„Memorabil este apoi episodul monitorizării lui Ceaușescu în persoană de către Ministerul de Interne. Scandalul, care a provocat multă emoție printre tovarăși, face obiectul a trei stenograme din martie 1973. Medicul personal al Tovarășului, dr. Abraham Schäechter, n-a mai rezistat presiunilor Securității, care l-ar fi vrut informator. Se așteptau de la el rapoarte despre starea de sănătate a lui Ceaușescu. În ciuda dispozițiilor exprese ale partidului, Securitatea aduna așadar dosare despre toată lumea, inclusiv despre șeful cel mare! Interesează bolile lui Ceaușescu, doctorii care-l consultă, tratamentele administrate etc. Membrii Comitetului Executiv, știindu-se și ei urmăriți, fiindcă și-au găsit aparate de ascultat în casă, prind curaj și încep să creadă că ocazia ar fi bună să obțină și pentru ei exceptarea de la atențiile băieților vigilenți. Profitând de supărarea șefului („ce o fi trebuit o notă informativă că mă doare gâtul când toată lumea știe acest lucru”, se întreabă candid-ridicol marele Cârmaci prins în plasa sistemului pe care l-a creat), Verdeț direcționează discuția din voleu spre o decizie mai explicită. Zice Ceaușescu : „Se interzice de a se cere referințe, sub niciun motiv, despre tovarășii din conducerea partidului, nici că este bolnav sau alte lucruri.” Verdeț: „Și despre orice alt fel de probleme.” Ceaușescu sesizează imediat pericolul și pune lucrurile la punct: „Dacă apar probleme este obligatoriu să fie informat secretarul general [adică el însuși] care va stabili ce este necesar.” În felul acesta, momentul de speranță pentru tovarășii mai mici a luat sfârșit. Cu un umor nebănuit, Ceaușescu observă că, din reflex, securiștii ajung să facă rapoarte și despre ei înșiși: „eu sunt sigur că ei raportează la securitate în fiecare dimineață ce fac ei toată ziua.” Nu gândea rău Tovarășul. Și totuși cui servesc notele – necerute de nimeni! – despre sănătatea secretarului general? Cui serveau dosarele respective? Nimeni, nici măcar ministrul de Interne (Ion Stănescu) și nici nelipsitul general Pleșiță, secretar de stat in MI și responsabil de departamentul Securității, ambii destituiți în context și chemați să explice, nu dau un răspuns clar; își pun cenușa în cap, dar evită să lămurească chestiunea. Din una-n alta, reiese că și liftierul, și bucătarul, și femeia de serviciu, și în general tot personalul de serviciu din jurul CC informa pe rupte. Spre indignarea conducerii superioare. Sunt pagini de un comic ce bate orice ficțiune.”

Chiar, cui serveau respectivele informari despre conducerea Statului Roman…? Liftierul, bucatarul, femeia de serviciu din CC turnau la Securitate… Informatii despre starea de sanatate a lui Ceausescu… Asta se intampla in 1973… Si interesant este ca Ceausescu NU era informat, asa inteleg. Astfel de note informative NU erau cerute de cineva!! Comic, comic, dar…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.