Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

In chestiunea diasporei…

Aud de ceva vreme incoace urmatoarea teza: sa-i imbiem, ca sa zic asa, pe romanii care au plecat in strainatate si traiesc, lucreaza acolo de mai multa vreme sa se intoarca in tara.

Stau si ma intreb: teza asta e din programul Presedintelui? Din proiectul lui de tara? Nu de alta dar am auzit la o televiziune de stiri o tanara de la Tineretul Liberal care a repetat aceasta teza, de „a-i face” pe romanii plecati sa se intoarca in tara.

Ma intreb cum s-ar putea face asa ceva cand, de pilda, tot aud statistici ingrijoratoare, de exemplu cum la fiecare sase ore pleca un mare numar de medici din aceasta tara.

E clar ca o asemenea abordare, de a-i face sa se intoarca in tara pe cei plecati in strainatate si care s-au stabilit acolo sau lucreaza acolo, e una cat se poate de naiva. Dar partea cea mai proasta este ca-i si contraproductiva, daca se poate spune asa. Pentru ca o astfel de abordare nu-i ajuta cu nimic pe romanii din strainatate. Iar responsabilitatea morala pe care o are Statul Roman fata de acesti oameni e una nu mare, ci enorma!!!

Ma intreb cum a rasarit abordarea asta prosteasca. Si de ce nu se cauta o tratare adecvata a acestei probleme.

Statul Roman trebuie sa apere interesele romanilor plecati in strainatate. Lucrul asta ar trebui facut neaparat!

Sigur, poate pe multi o sa sperie (gandindu-se, probabil, la ce fel de stat avem) o asemenea punere a problemei. Trist este ca Statul Roman NU apara interesele romanilor, cu atat mai putin pe cele ale celor plecati, desi si acestia – vorbim de milioane de oameni!! – reprezinta natia romana. Spre exemplu, se poate intampla ca in Occident sa inceapa o propaganda populista si rasista impotriva romanilor, lucru ce s-a mai intamplat. Romanii n-au fost protejati. Si se vede si acum, spre exemplu in Marea Britanie, cazul unei romance careia i s-a spart masina pe motiv ca e romanca. Nici in trecut si nici acum Statul nostru nu face mare lucru. Nici europarlamentarii nostri ce stau pe salarii grase la Bruxelles. De asemenea, din cate inteleg eu, romanii din exterior sunt tratati cat se poate de prost de personalul de la ambasadele noastre. Asta lasand la o parte faptul ca nu avem personal suficient si, probabil, cu pregatirea adecvata in ambasade. S-a vazut cum politicul din Romania si-a batut joc de ei la alegeri, coziile acelea interminabile. Si cum PSD ii respinge ab inito, pentru ca cei din exterior, de regula, nu-i voteaza, iar Dreapta ii foloseste odata la patru ani pentru ca sa obtina voturi. Se constientizeaza mai putin ca oamenii acestia care lucreaza in exterior, impinsi acolo de conditiile proaste din Romania, trimit bani in tara, ajutand la echilibrarea contului curent! Dar in general vorbind – probabil dupa un vechi reflex comunist – diaspora noastra in loc sa fie privita ca o comoara a acestei tari e tratata mizerabil de politicienii romani, corupti si lasi, necinstiti si incompetenti.

Statul roman n-a miscat un deget la propaganda defaimatoare la adresa romanilor (si a bulgarilor) care anunta o „invazie” a acestora in „biata” Anglie, cu un numar mai mare decat populatia celor doua tari la un loc. Presa din Insula a denigrat sistematic Romania – Statul Roman nu a luat nicio masura, expunandu-i pe cetatenii romani persecutiilor de ordin rasial! Un lucru care ma deranjeaza extrem de profund este ca Brexitul s-a facut pe seama romanilor si bulgarilor, folositi pe post de Bau-Bau. Asa cum nu s-au taxat corespunzator nici atitudinile de extrema-dreapta ale lui Sarkozy sau Berlusconi, desi in aceste cazuri Statul Roman a mai luat totusi o atitudine.

Statul roman trebuie sa constientizeze un lucru, noua realitate: un numar mare de romani, de ordinul milioanelor, traiesc in afara granitelor tarii, iar responsabilitatea pe care o are statul e aceea de a ale apara interesele. Ceea ce ma deranjeaza e ca Statul ignora lucrul acesta. Apar cateodata, in spatiul public, stiri care arata traiul umilitor pe care il au romanii in strainatate si persecutiile la care sunt supusi. Astfel de stiri apar cand lucrurile rabufnesc, dar pana atunci pasivitatea Statului a fost una totala. O sa ma intrebati ca de unde stiu ca Statul n-a reactionat. Raspunsul e simplu: nu se vede. Trebuie sa se vada lucrul asta? DA TREBUIE SA SE VADA!!! TREBUIE SA VEDEM CE FACE STATUL PENTRU CA NOI II ALEGEM SI E DEMOCRATIC SA STIM CE FACE ACEST STAT!!

Un exemplu ar fi scandalul legat de coonditiile umilitoare ale romanilor care lucreaza in agricultura in Sicilia. Am inteles ca abuzurile sexuale la adresa romancelor sunt la ordinea zilei. S-a discutat si la televiziunile de stiri. Eu tot n-am inteles ce face acest stat, ce fac europarlamentarii, nu doar ca cei vinovati sa fie pedepstiti in mod legal, dar ca sa nu se mai intample astfel de lucruri. Cetateanul roman, al unei tari cu drepturi depline in UE, nu poate sa fie un cetatean de mana a doua in Uniunea Europeana. Numai sa auda ca esti roman, si se stramba din nas. Va amintiti de episodul acela cand jucatoarea de tenis, frantuzoaica Caroline Garcia, ar fi zis intr-un meci cu Irina Begu, pe care jucatoarea noastra l-a si castigat: „Ma bate tiganca asta!” A fost musamalizat tot scandalul. Insa li s-a bagat in cap francezilor, inclusiv de catre Dreapta din Franta, nu doar de Frontul National al Marinei Le Pen, ca romanii sunt tigani, adica o categorie inferioara de cetateni. Care a fost reactia statului roman? Eu n-am prea vazut-o.

Statul roman trebuie sa reactioneze inclusiv daca, sa presupunem un astfel de caz, copilul unor romani stabiliti in Occident, care ar fi, sa zicem in liceu acolo si poate ca nu stie romaneste sau nu stie bine, ar fi agresat fizic, verbal de altii, cetateni ai acelei tari, pe motiv ca ar fi roman sau ar avea sange romanesc sau parinti romani. Iar UE trebuie sa ia masuri legale ca sa se previna si sa se impiedice astfel de lucruri, care din pacate se intampla.

Romania si Bulgaria sunt tratate ca tari de mana a doua in UE. Este totalmente inacceptabil. Suntem tinuti la usa Schengenului, desi avem tot dreptul sa facem parte din Spatiul Schengen si am cheltuit sume fabuloase pentru securizarea frontierelor. Nu se vad reactii adecvate din partea Statului. Olanda ne incalca drepturile, in schimb ambasadorul Olandei ne dadea lectii de cum trebuie sa facem si sa dregem. In lupta anticoruptie, desigur. Este inacceptabila aceasta postura umilitoare in care a ajuns Romania la care se adauga o pasivitate dezarmanta a Statului. Romania nu castiga nimic din asta, ca sa fim bine intelesi.

Si eu sunt de parere ca Romania trebuie sa adanceasca relatiile de prietenie cu tarile in care avem mari comunitati de romani, de exemplu: Italia si Spania. Si care ne-ar putea sustine cauza, spre exemplu integrarea in Spatiul Schengen. Insa derapajele neofasciste si chiar neonaziste trebuie combatute corespunzator si aici e rolul Statului Roman sa conduca aceasta lupta cu tot ceea ce ne-ar putea afecta, folosindu-si influenta si largind sfera relatiilor pe care le are.

Noi nu avem inca o diaspora unita – ceea ce e o mare vulnerabilitate. Romanii din diaspora ar trebui sa inteleaga ca trebuie sa se organizeze. Si Statul Roman ca trebuie sa colaboreze cu acestia, ca facand parte indisolubila din natiunea romana. Lucrul acesta nu este posibil din pacate, datorita luptelor politice si dezbinarilor interne. De aceea si avem o diaspora dezbinata si ineficienta in promovarea lobby-ului romanesc. Oamenii din diaspora trebuie sa inteleaga ca pot face un lucru extraordinar pentru tara asta daca s-ar organiza – astfel si interesele si imaginea romanilor si a Romaniei in lume s-ar imbunatati – si daca ar face lobby organizat si legal pe la marile cancelarii pentru Romania. Stam deficitar la acest capitol pentru ca Romania, pe langa luptele si dezbinarile interne, nu are o strategie in acest sens. Iar Statul cultiva in continuare, sau este perceput ca atare, suspiciunea intre cetatenii sai, intre romani, un alt reflex comunist, datorat fostei Securitati. Mai intervine si materialul uman execrabil din care e facuta clasa politica romaneasca, ce nu trebuie confundat cu fondul poporului roman, de excelenta calitate, care isi urmareste in zilele noastre aproape in exclusivitate interesele proprii si nu pe cele ale romanilor, lucru la care se adauga incompetenta!

As dori sa subliniez din nou ca facem prea putin la nivel diplomatic, de ambasada pentru a promova relatiile culturale cu tarile in care avem comunitati de romani si din cate am inteles altii fac mult mai mult in acest sens. Acolo unde ai interese strategice trebuie sa ai in ambasade si personal corespunzator ca numar, calitate si pregatire profesionala. Si, desigur, trebuie sa vii cu o strategie de comunicare si de promovare si imbunatatire a imaginii Romaniei in lume.

Altminteri milioane de romani plecati la munca peste hotare sunt intr-o situatie de vulnerabilitate. Iar a cauta sa-i indemni sa se intoarca nu e cel mai potrivit lucru si nici cel mai bun pe care statul l-ar putea face.

Ci ceea ce trebuie sa faca Statul este sa caute sa le apere cat mai bine si mai eficient interesele, studiind fara superficialitate problemele cu care se confrunta diaspora romaneasca. Iar, pe de alta parte, de a cauta cai de a face lobby organizat in favoarea Romaniei, NU a politicienilor. Altii asa fac si o duc mai bine. Insa lucrul acesta nu se poate face in conditiile unor lupte politice si dezbinari interne, fara o strategie si fara personalul corespunzator din punct de vedere cantitativ si calitativ din ambasadele noastre care saplice corespunzator aceasta strategie.

Eu cred ca asta ar trebui urmarit de catre Stat. Dar in loc de o abordare realista, compatibila cu vremurile actuale si cu statutul Romaniei de tara membra cu drepturi depline a Uniunii Europene, se propune o abordare care reflecta tocmai pasivitatea si as spune chiar lipsa de interes a acestui Stat fata de cetatenii sai: sa se intoarca acasa!

Reclame

octombrie 21, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii