Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Constientizam lucrurile importante?

Iata ca dupa instalarea Guvernului Tudose s-a intrat parca intr-o perioada de acalmie. Poate si datorita caldurilor de iulie, uneori greu de suportat, e adevarat.

Insa mai degraba e o perioada tulbure in care nu se poate spune ca avem si satisfactii deosebite.

Absorbtia fondurilor europene nu functioneaza in continuare. Cresterea economica ramane una pe consum, riscand sa dezechilibreze (daca nu o chiar si face deja!) deficitul de cont curent. De asemenea am depasit tinta de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si riscam adancirea si mai mare a deficitului bugetar. Productivitatea muncii ramane in continuare la un nivel foarte scazut.

Evident, aceste aspecte nu ne pot bucura. Pentru ca, desfasurandu-se in felul acesta treburile, nu se intrezareste ceva bun intr-un viitor apropiat.

Fara indoiala, lucrurile acestea sunt stiute si risc sa ajung banal tot repetandu-le. Pe buna dreptate, prestigiosi analisti au atras atentie asupra unei foarte probabile evolutii negative in economia romaneasca. Un „necaz”, cum ar spune Prof. Mircea Cosea. Dar pentru actuala Putere – PSD-ALDE – toate acestea sunt in sfera normalului. Cu alte cuvinte, pentru ei, asa si trebuie sa se desfasoare treburile. Cu atat mai mult cu cat dumnealor vad in orice critica adusa propriei guvernari un act de rea-vointa, o replica dusmanoasa prin care nu le sunt intelese bunele intentii.

Constientizam lucrurile importante?

In aceasta perioada de molcomire, iata totusi ca putem citi despre o initiativa interesanta, cea a D-lui. Florin Citu:

„Scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis

Domnule Președinte,

Eu, senatorul PNL Florin Cîțu, vicepreședinte al PNL, vă solicit respectuos să luați în considerare următoarea propunere de proiect:

– Pactul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României (PNDIR)

Este momentul ca noi toți să conștientizam că România are nevoie urgentă de un proiect național pentru infrastructura desfășurat sub auspicile dumneavoastră. Economia României a depășit de mult timp momentul în care se mai poate dezvolta fără un asemenea proiect.

Experiența celor 27 de ani de politică românească, în care toate partidele s-au succedat la putere, ne-a adus în situația în care suntem astăzi. Fiecare program de guvernare a vorbit mult despre acest subiect dar nu s-a făcut aproape nimic. Nu putem vorbi de regionalizare, de dezvoltare, sau ridicarea zonelor din țara rămase în urmă din punct de vedere economic, dacă nu ne putem interconecta printr-o infrastructura rutieră cel puțin decentă. Vom aloca bani în continuare fără niciun fel de rezultat atât timp cât zone importante din țara rămân izolate de restul țării dar și de Europa. A venit momentul zero pentru decizii importante!

De aceea domnule Președinte vă propun respectuos următoarele:

– Convocarea tuturor partidelor politice la Cotroceni pentru elaborarea și asumarea unui Pact Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

– Constituirea unei Comisii Prezidențiale pentru acest proiect din care să facă parte specialiști români dar și experți internaționali.

– Comisia Prezidențială va elabora un proiect privind perspectiva dezvoltării infrastructurii României pe următorii 8 ani. Proiectul va fi supus votului Parlamentului României și asumat de toate partidele politice.

– La sfârșitul fiecărui an Comisia Prezidențială prezintă Parlamentului României un raport cu stadiul de realizare al proiectelor incluse în Pactul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

– Asumarea și bugetarea prin acest pact a 3% din PIB anual, în următorii 4 ani, pentru implementarea acestui Pact Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României, indiferent de partidul sau coaliția care asigură guvernarea.

– Elaborarea unui act normativ pentru ca acest Pact să fie susținut financiar prin bugetare multianuala, astfel încât indiferent de cine vine la putere acest Pact să fie finanțat în permanență.

– Imposibilitatea modificării destinației fondurilor alocate acestui Pact, atât la nivel central cât și la nivel local.

– Stabiliriea unui număr de trei proiecte de importantă națională care să fie realizate și urmărite până la final, în următorii 4 ani, prin implementarea acestui Pact.

– Implicarea autorităților locale pentru a asigura infrastructura secundară legată de proiectele definite în Pact.

Cosiderand că demersul meu este vital în acest moment pentru România, va solicit respectuos domnule Președinte să faceți demersurile necesare pentru a demara, împreună cu toți românii, acest proiect.

Românii s-au mobilizat întotdeauna în jurul marilor proiecte: aderarea la NATO, integrarea în UE, susținerea națională a învățământului și nu în ultimul rând apărarea națională!!

Cu considerație,
Senator PNL, Florin Citu

Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis” (subl. mea)

„Este momentul ca noi toti sa constientizam…” – constientizam oare? Lasand la o parte intrebari de genul: „de ce trebuie sa te adresezi Presedintelui Romaniei pentru asta?”, „ce treaba are Presedintele cu asa ceva?” etc, aceasta postare a D-lui. Citu pune o problema importanta: in ce masura constientizam ca dezvoltarea infrastructurii este o problema extrem de importanta pentru dezvoltarea Romaniei? Ca Dl. Citu are in esenta dreptate, cred ca e clar pentru oricine. Pentru ca se face prea putin, in vecintatea lui deloc, in acest domeniu, iar lucrarile executate, cum ne demonstreaza unele exemple intristatoare, nu sunt intotdeauna de cea mai buna calitate, cum ar trebui sa fie. Cu atat mai mult cu cat Romania a avut si imi place sa cred ca inca mai are o Scoala Romaneasca de Drumuri si Poduri. Si cu toate acestea rezultatele sunt foarte slabe, cu mult sub potentialul real al tarii noastre, cel putin in acest domeniu.

Indiferent de guvernare, domeniul acesta a fost ignorat total. Greu de explicat de ce. Dupa 2008 nu s-a mai prea facut mare lucru. In schimb, promisiuni au fost. Cum a fost cea a PDL-ului din campania electorala ca vor face 800 de km de autostrada. A trecut si PDL-ul, a venit USL-ul, PSD-ul, PSD-ALDE si situatia e cam tot aceeasi. Greu de inteles de ce. Investitiile au ajuns la un minim istoric in Romania – lucru prin definitie antieconomic si e cat se poate de clar ca in felul asta mergand treburile n-ai cum sa ai o crestere economica sanatoasa.

Interesant este ca guvernantilor de ieri si de azi un astfel de lucru li se pare normal. Iar toata aceasta acalmie despre care vorbeam mai sus pare nu atat o resemnare, cat constatarea, nu-i asa, a unei stari de normalitate. Firescul, obisnuitul, naturalul. Bineintelesul.

Imi aduce aminte de o intamplare descrisa intr-un roman al marelui scriitor american William Faulkner: niste oameni s-au dus, iarna, la o vanatoare de iepuri. Si era acolo o podisca nenorocita si unul a cazut in apa, rasturnandu-se cu podisca cu tot. Era iarna. Daca ai cazut in apa, cum ai vrea sa fii? Ud! Si iesind din apa, iarna, cum ai vrea sa-ti fie? Rece!! Nu-i normal oare? Pana s-au dus la o casa din apropiere, simtea frigul. Era normal. Pai, pana la urma, pana sa ajungi sa te schimbi, te obisnuiesti si cu apa de pe tine si cu frigul. Pana la urma ajungi sa faci parte din peisajul impietrit de frig, care uneste intr-un tot si copacii golasi, si podisca si rauletul acela, si cararuia care duce catre casa. Asta e. Asa cum, de exemplu, si un miros este ontologic, daca se poate spune asa, lipit de o fiinta, de o stare de lucruri, pentru ca asa e acea stare de lucruri.

Nu se mai fac drumuri, asa cum ne-am obisnuit. Cand se fac, se fac proaste, asa cum ne-am obinuit deja.

Saint-John Perse spunea intr-un poem:

„Ne-am deprins cu el, nu reprezinta nimic,

ca oricare lucru devenit obisnuita.

Si va vorbesc de el fiindca nu gasesc nimic

care sa nu fi devenit pentru voi obisnuinta.

Ma inchin.”

In aurora tulbure a acalmiei inceputului de vara, ne deprindem cu ei. Nu mai reprezinta nimic. Ca oricare lucru, au devenit obisnuinta. Bineinteles ca avem crestere economica pe consum, ne-am deprins cu ea. A devenit obisnuinta. Bineinteles ca deficitul bugetar creste nesustenabil. Nu mai reprezinta nimic. A devenit obisnuinta. Mai ramane sa ne inchinam.

Ca vom intra intr-un „necaz”, cum spune Prof. Mircea Cosea sau intr-o noua criza economica, dupa cum atragea atentia Florin Citu – si cum ai vrea sa fii in situatia asta? Ud! Cum ai vrea sa-ti fie, cand incerci sa iesi din situatia asta? Rece!!

Foarte interesant editorialul maestrului Cristoiu: „PSD sau politica lui nitam-nisam”! 🙂 Din care voi cita doar un fragment edificator:

„Ce se înțelege prin Politica lui nitam-nisam?
Așa cum am mai scris cînd a fost vorba de decizia de răsturnare a propriului Guvern de către PSD, Politica lui nitam-nisam constă esențial în luarea unor decizii peste noapte, fără o pregătire prealabilă a opiniei publice, fără o cumpănire atentă și înțeleaptă a efectelor colaterale ale deciziei respective și mai ales fără a lua în calcul reacția diferiților actori ai scenei noastre publice:
De la Comisia Europeană pînă la Stradă.
Nitam-nisam, s-a dat Ordonanța 13.
Nitam-nisam, Ordonanța 13 a fost abrogată.
Nitam-nisam, s-a retras sprijinul politic pentru Guvernul Sorin Grindeanu.
Nitam-nisam, PSD angajează negocieri cu UDMR privind obținerea de către minoritatea maghiară a unor drepturi refuzate de toate guvernele postdecembriste.
Nitam-nisam, negocierile sunt întrerupte.
Nitam-nisam, Guvernul a fost dat jos printr-o autoMoțiune de cenzură.
Nitam-nisam, locul lui Sorin Grindeanu a fost luat de Mihai Tudose.
Nitam-nisam, PSD lansează un nou Program de Guvernare.
Se întîmpla asta pe 29 iunie 2017.
Prin noul Program, supus votului în Parlament și publicat în Monitorul oficial ca document juridic obligatoriu de îndeplinit, o seamă de puncte din Programul de guvernare anterior – concretizat doar pe o perioadă de şase luni – dispăreau nitam-nisam și erau înlocuite cu altele, lansate tot nitam- nisam.
De la investirea noului Guvern au trecut doar trei săptămîni.
În aceste trei săptămîni n-a mai rămas în picioare nici una dintre mărețele măsuri asumate de PSD prin Programul de Guvernare.
Nitam-nisam, s-a renunțat la Impozitul pe cifra de afaceri, Taxa de solidaritate, Impozitul pe venitul global, salariul minim de 2000 de lei.

Măsurile fuseseră trecute în Programul de Guvernare fără o minimă pregătire a opiniei publice și mai ales fără o minimă pregătire de contracarare a riscurilor ivite din reacțiile adversarilor.
Măsurile au fost abandonate tot fără o minimă pregătire a opiniei publice.
În unele cazuri dibuim reacția Comisiei Europene, în altele teama de reacția Străzii.
Putem lua în calcul și reacția mediului de afaceri.
De ce s-a renunțat nitam-nisam la măsurile din Programul de Guvernare?
Pentru că aceste măsuri fuseseră lansate nitam-nisam, fără o minimă luare în calcul a reacțiilor adverse și mai ales fără o minimă strategie de susținere a acestora.”

Interesant este ca, pe vremuri, Opozitia nu-i lasa sa lucreze pentru ca facea multa galagie si starnea oamenii. Acum nu-i lasa Soros sa lucreze!! 🙂 Acum toata lumea se intreaba, si pe buna dreptate, de ce Opozitia liberala nu e mai activa, cum ar trebui sa fie. Asa stand lucrurile, nu mai e Opozitia aia care sa le tulbure somnul, e Soros!! 🙂 Stau si ma intreb: poate si Corina Cretu e sponsorizata de Soros, ca doar le-a atras atentia a lor sai ca nu sunt in stare sa absoarba fondurile europene!! Cum de-a indraznit!! 🙂 Glumesc, desigur! 🙂 Poate ca si Catalin Ivan, care vorbea despre „teleormanizarea Romaniei”!! 🙂

O chestie care m-a amuzat in recenta postare a D-lui. Nastase:

„Amuzante sunt unele comentarii despre viata politica: ” incercam chiar sa avem si socialisti, pentru a fi la inaltimea civilizatiei moderne. Numai ca socialismul prinde greu intr-o tara agricola, fara industrie…””

Carmen Sylva avea ea dreptate, insa stai si te intrebi atunci cum poate sa prinda socialismul in Teleorman… 🙂  Raspunsul e de un comic molipsitor:  „Prinde, asa cum au aratat cei de la Rise Project!! ” 😆 😆 Oamenii lui Soros, desigur! 😆 😆

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

iulie 22, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii