Romania Libera
„Rusia va expulza 755 de diplomați americani, ca răspuns la sancțiunile împotriva Moscovei votate săptămâna aceasta de Congresul Statelor Unite, a anunțat duminică președintele Vladimir Putin la canalul de știri Rossia 24, preluat de AFP, informează Agerpres.
„Am așteptat suficient, sperând că situația s-ar putea îmbunătăți”, a declarat liderul de la Kremlin. „Se pare că, chiar dacă situația se schimbă, asta nu se va întâmpla prea curând”, a apreciat el.
Vineri, Ministerul rus de Externe a anunțat că de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se va reduce cu 455 de persoane. Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1000 de angajați. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite.
Vineri, Casa Albă a anunțat că președintele american Donald Trump va promulga sancțiunile împotriva Rusiei, așa cum au fost votate aproape în unanimitate marți în Camera Reprezentanților din Congresul SUA și joi în Senat, ca reacție la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Măsurile adoptate de Washington ar putea duce și la sancționarea unor firme din Uniunea Europeană.”
Am stat si m-am intrebat ce castiga, ce a castigat Rusia din toate acestea…
S-au amestecat in alegerile prezidentiale din America. Bun, si ce-au castigat din asta? Hackeri, spart e-mail-uri – n-a fost vorba de vreo persoana privata ci de serviciile de spionaj ale Federatiei Ruse. Spionajul industrial, de exemplu, il pot intelege. Pot sa-i inteleg logica sau motivatiile. Dar asta…? Si mai ales e foarte greu de inteles ce au obtinut rusii, Rusia din asa ceva, din amestecul in alegerile din alta tara. Pentru ca adevarul este ca n-au obtinut nimic si nici n-ar fi putut sa obtina. Decat sanctiuni, la care era absolut logic sa te astepti. Si de aceea e justificat ca SUA a expulzat un numar important de diplomati rusi. Asa cum si sanctiunile la adresa Rusiei sunt justificate, pentru ca in repetate randuri Rusia regimului Putin a incalcat dreptul international (lucru din care de asemenea n-a castigat ceva).
O sa-mi spuneti, poate unii dintre Dvs., ca Rusia a castigat Crimeea. Gresit!! Crimeea este expresia incalcarii dreptului international, o agresiune armata, nu un castig. Interesant este ca in privinta Crimeii diplomatia rusa nici nu a existat – au existat armele, armata, ocupatia si de abia dupa aceea acel referendum care sa dea impresia de legalitate. Diplomatia a fost ignorata cu totul de catre Kremlin. Putin a folosit armata si agresiunea armata pe post de diplomatie. Ca Rusia a pierdut din asta, cred ca e foarte clar. Faptul ca Crimeea era la Ucraina si nu la Rusia, hai sa vedem cui i se datoreaza 🙂 . Li se datoreaza tot lor, asta e marele paradox 🙂 . Pentru ca Hrusciov era rus – intelegeti povestea asta ruseasca? 😆
Masura luata de Putin se doreste a fi una simetrica, desi e mai greu de inteles motivul pentru ca Putin a pus Rusia in culpa. Si pentru ca „Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite” – adica sa puna pe picior de egalitate Rusia cu SUA in privinta efectivului diplomatic din ambasade – o idee nu doar ridicola, dar si bolnava, emisa de o minte bolnava (imi pare rau ca trebuie sa spun asta).
Bun, dar ce castiga Rusia din asta? Ca America nu stiu cat va pierde, dar nu doar ca nu se vede ce castiga Rusia ci se vede ca merge pe o cale care o duce la pierdere. Evident ca noile sanctiuni nu se vor ridica si vor lovi si mai tare economia Rusiei. Pe de alta parte, Putin izoleaza Rusia de comunitatea internationala. Rusia nu va deveni mai puternica. Dimpotriva!
Penibil!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iulie 31, 2017
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Diverse, Exercitii de normalitate, Federatia Rusa, Hrusciov, Kremlin, Moscova, NATO, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, politic, Politica internationala, Politice, Rusia, societate, stiri, SUA, United States, USA, Vladimir Putin, WordPress |
Lasă un comentariu
Mediafax
„Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunţat din nou interdicţia aeriană, acuzând România că este „o marionetă a SUA” şi afirmând că avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Moscova, în timp ce deputaţi ruşi cer restricţii pentru curse aeriene române.
Dmitri Rogozin a condamnat din nou, într-un interviu acordat postului Rossia 24, interdicţia privind tranzitarea spaţiului aerian al României de către avionul său şi decizia Chişinăului de a opri intrarea în Republica Moldova a unor cetăţeni ruşi.
„Consider că aici sunt implicate mai multe părţi… Este vorba în primul rând de grupul mafiot care se află în spatele guvernării din R.Moldova şi care este conştient de faptul că are acum probleme cu legea – pentru ei era important să fie de aceeaşi parte a baricadei cu Occidentul. Ei au pus la cale provocările împotriva artiştilor noştri, împotriva trupelor de menţinere a păcii”, a declarat Dmitri Rogozin, potrivit ediţiei moldovene a agenţiei Sputnik. Mai mulţi cetăţeni ruşi, inclusiv artişti şi un parlamentar, au fost opriţi joi să intre în Republica Moldova, situaţie care a atras critici vehemente din partea preşedintelui prorus Igor Dodon şi a vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, care a catalogat situaţia drept „ruşinoasă”. Deputatul rus Pavel Şperov şi un grup de artişti care urmau să meargă în regiunea separatistă moldoveană Transnistria pentru festivităţi organizate la 25 de ani de la începerea operaţiunii ruse de menţinere a păcii au fost opriţi joi pe Aeroportul din Chişinău şi au plecat înapoi în Rusia.
„Pe de altă parte, este România, care a devenit acum în mod evident o marionetă a SUA şi care, contrar simţului realităţii şi intereselor sale de securitate, a amplasat pe teritoriul său sistemul de apărare antirachetă”, a adăugat Dmitri Rogozin.
În acelaşi timp, Dmitri Rogozin a declarat că, pe fondul tensiunilor bilaterale, avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Rusia. „Avionul ministrului urma să facă escală în Moscova, dar a ales o altă rută”, a afirmat Dmitri Rogozin, citat de ediţia rusă a agenţiei Sputnik (RIA Novosti). Dmitri Rogozin nu a oferit detalii despre acest incident, dar, potrivit site-ului Ministerului român de Externe, Teodor Meleşcanu tocmai a efectuat o vizită în Kazahstan.
Deputaţi ruşi cer interdicţii de zbor pentru avioanele române care tranzitează Rusia
Oleg Nilov şi Aleksei Juravlev, membri ai Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), au cerut explicaţii din partea României şi „măsuri simetrice” – interdicţii de zbor pentru avioanele române care tranzitează spaţiul Rusiei.
Grigori Karasin, adjunct al ministrului rus de Externe, a avut un ton moderat, precizând că măsurile de retorsiune vor fi analizate abia după oferirea explicaţiilor de către Bucureşti.
Sâmbătă, Dmitri Rogozin a denunţat „cascadoria ruşinoasă” a autorităţilor române, care au interzis tranzitul avionului său, cerând o analiză a Moscovei asupra incidentului, urmată de „măsuri dure de retorsiune” împotriva României. „Tonul aspru al afirmaţiilor mele reflectă emoţiile pe care le-am avut în legătură cu ce li s-a întâmplat pasagerilor avionului nostru”, a afirmat Dmitri Rogozin, citat de site-ul agenţiei Tass.
„Cei mai mulţi pasageri reveneau acasă. M-am deplasat de fiecare dată în R.Moldova cu avioane comerciale ruse. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi a Guvernului moldovean necesită o analiză atentă şi măsuri dure şi precise de retorsiune”, a avertizat vicepremierul Rusiei. „Ţările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. Erau destul de mulţumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorinţa noastră de a fi liberi şi puternici. Iar modul nostru de a fi liberi şi puternici va fi cea mai bună reacţie la sancţiuni şi la acţiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave”, a insistat Rogozin.
Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia şi Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Aeronava rusă alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relaţie tensionată.
Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, şi cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.
Dmitri Rogozin a denunţat interdicţia de survol decisă de România, acuzând autorităţile române de periclitarea vieţilor pasagerilor aflaţi în avionul cu care se deplasa, transmiţându-le autorităţilor române să se aştepte la o ripostă. „Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei şi copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Aşteptaţi-vă la o ripostă, ticăloşilor!”, a transmis Rogozin prin Twitter. Oficialul rus a vrut să ajungă de la Moscova la Chişinău cu un avion comercial al companiei S7 (PJSC, Siberia Airlines).
Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a denunţat o campanie menită să distrugă relaţiile moldo-ruse, acuzând că un deputat român, Constantin Codreanu, a organizat protestele de la Aeroportul Chişinău faţă de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Igor Dodon, un politician prorus, a avertizat, în contextul interdicţiei de survol impusă de România vicepremierului rus Dmitri Rogozin, că Partidul Democrat moldovean (aflat la guvernare) şi „unionişti” pregătesc pentru R.Moldova, cu susţinerea Occidentului, un scenariu de genul celui din Ucraina.
Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o „provocare intenţionată” care a periclitat pasageri şi care va afecta „grav” relaţiile bilaterale, a avertizat Ministerul rus de Externe, care a prezentat o notă de protest şi a cerut explicaţii.”
si o postare foarte buna a D-lui. Adrian Nastase:
„Incercarea vicepremierului rus, Dimitri Rogozin, de a ajunge in Transnistria, survoland spatiul aerian al unor state membre UE, a fost in mod evident, o provocare. O dubla provocare – 1) la adresa Uniunii Eurpene, care l-a introdus pe „lista neagra” a celor care nu pot calatori pe teritoriul UE, ca urmare a sanctiunilor decise impotriva unor lideri din Federatia Rusa si 2) la adresa Republicii Moldova, prin incercarea de a ajunge la Tiraspol pentru a da un mesaj ce afecteaza independenta si integritatea teritoriala a Chisinaului.
Actiunea lui Rogozin este clar un act de provocare, in conditiile in care si in 2014 incercarea sa de a tranzita spatiul aerian al Romaniei – membru UE, fusese respinsa.
Mi se pare ne-eleganta (cel putin) solutia pe care a adoptat-o vicepremierul rus, aceea de a se „ascunde” intr-un avion de pasageri, punandu-i pe acestia in situatia de „scut uman” si de a suferi consecintele unei decizii care-l privea doar pe el. Responsabilitatea este desigur si a companiei aviatice care a acceptat imbarcarea lui Rogozin pe acest traseu. Nu-mi este clar daca Polonia si Ungaria – care au permis survolul – sunt si ele membre ale UE si daca trebuie si ele sa respecte sanctiunile stabilite la Bruxelles… Sau poate ca sanctiunile pot fi aplicate „a la carte” (conform modelului german)?
In mod evident, in politica externa rusa, functioneaza, in continuare, in ceea ce priveste Romania, formula „politistul bun” si „politistul rau” (acestia din urma, mai vocali). Rogozin se inscrie in traditia „poltistilor rai” (Lebed, Jirinovski, etc).
Cred insa ca aceasta provocare recenta face parte si dintr-un joc mai complex cu Statele Unite si cu NATO. Este un mod de a incerca sa se marcheze eventuale sfere de influenta rusesti in Estul Europei. Probabil si in urma deciziei de achizitionare a unor echipamente militare din SUA si in urma unor exercitii militare NATO pe teritoriul Romaniei.
Ceea ce nu inteleg insa unii strategi de la Kremlin este ca, plasand Romania in acest joc, ei accentueaza adversitatea la nivel de opinie publica din Romania si micsoreaza sansa relansarii relatiilor de vecinatate, bazate pe masuri de crestere a increderii.
Nu aceasta este calea. „Modelul Rogozin” blocheaza eventuale incercari de normalizare si relansare a relatiilor bilaterale. Sau poate ca asta se doreste?
PS Am ales sa ilustrez aceste comentarii cu doua fotografii – una reprezentand o harta a Marii Negre in timpul Razboiului Crimeii, 1853-1856 (harta preluata din volumele lui Henry Tyrrell, The history of the war with Rusia, publicata in 1855) si alta reprezentandu-l pe printul Gortchakoff, ministu de externe rus in acea perioada, o personalitate cu idei foarte interesante. Istoria ne arata insa ca teritoriile romanesti au fost in permanenta la intretaierea intereselor marilor puteri in aceasta zona.
” (subl. mea)
Cine inca mai are dubii in legatura cu Rusia de azi, de sub conducerea „inteleapta”, cu ghilimelele de rigoare, desigur, a lui Vladimir Putin, ar trebui sa citeasca cele doua articole, pe care le recomand a fi citite integral si in original.
Dl. Nastase facea referire la Alexander Gorchakov, insa indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le avem unii sau altii fata de rusi si Rusia, cred ca trebuie sa remarcam un lucru: diferenta enorma de calibru politic, inclusiv de cultura, intre printul Gorchakov si unul ca Dmitri Rogozin. Bun sau rau, cu Gorchakov nu ti-era rusine. Cu unul ca Rogozin, in schimb, ca rus cel putin, nu se poate sa nu rosesti de rusine numai auzindu-i numele!!
Chiar nu va e rusine, ma, natarailor?
Cu oameni ca Dughin, Rogozin, daca as fi rus si as sta la o discutie cu oameni civilizati din Occident, cred ca as rosi pana-n albul ochilor!!
Cum va permiteti sa puneti niste prost-crescuti in diplomatie?
Nici nu se poate compara unul precum Gorchakov, om cu calitati briante in diplomatie, cu unul precum Rogozin…
De asemenea, legat de ce am subliniat cu rosu din postarea D-lui. Nastase, reiau:
„Mi se pare ne-eleganta (cel putin) solutia pe care a adoptat-o vicepremierul rus, aceea de a se „ascunde” intr-un avion de pasageri, punandu-i pe acestia in situatia de „scut uman” si de a suferi consecintele unei decizii care-l privea doar pe el. Responsabilitatea este desigur si a companiei aviatice care a acceptat imbarcarea lui Rogozin pe acest traseu. Nu-mi este clar daca Polonia si Ungaria – care au permis survolul – sunt si ele membre ale UE si daca trebuie si ele sa respecte sanctiunile stabilite la Bruxelles… Sau poate ca sanctiunile pot fi aplicate „a la carte” (conform modelului german)?„,
mie mi se pare gestul lui Rogozin drept unul criminal. E mai putin responsabilitatea companiei aviatice, cat responsabilitatea lui, a lui Dmitri Rogozin!! Pentru ca el stia ca are interdictie in spatiul UE. El a pus in pericol viata unor pasageri nevinovati!! Din acest episod ne putem da seama in ce decadere grava e statul rus. In loc sa rezolve pe cale diplomatica, ei au preferat sa incalce din nou legislatia internationala. Ei vorbesc de mafie si coruptie? Inseamna ca sufera de o grava miopie si nu vad halul in care a ajuns propriul lor stat: Rusia.
Auziti ce spune Rogozin:
„Ţările din Vest nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. Erau destul de mulţumite cu Rusia instabilă din anii 1990, dar nu se vor împăca niciodată cu dorinţa noastră de a fi liberi şi puternici. Iar modul nostru de a fi liberi şi puternici va fi cea mai bună reacţie la sancţiuni şi la acţiuni murdare. Vom decide cum să eliminăm aceste creaturi mârşave„,
dar prin gestul sau a aratat ca, pentru regimul actual de la Kremlin, a fi „liber si puternic”, „modul nostru de a fi liberi şi puternici„, inseamna sa pui in pericol vietile unor oameni nevinovati, inseamna sa incalci legislatia internationala si sa reprezinti un pericol pentru alte state. Acest atac la adresa „tarilor din Vest” – de observat ca amenintarile nu vizeaza doar Romania, ci toate „tarile din Vest” – contine o minciuna demna de o cauza mai buna: „tarile din Vest” ar fi vinovate sau cel putin responsabile ca Rusia anilor ’90 era o tara „instabila” si ca nu era „libera si puternica”. Cum se explica atunci, D-le. Rogozin, ca economia Rusiei a luat-o la vale de cand Vestul a introdus sanctiuni la adresa Rusiei? Punerea aceasta in antiteza a Rusiei cu „Tarile din Vest” este expresia a ceea ce as numi „miopie patriotica”: e mult mai usor si la indemana sa dai vina pe altii decat sa-ti vezi propriile slabiciuni si carente!
„Dmitri Rogozin a denunţat interdicţia de survol decisă de România, acuzând autorităţile române de periclitarea vieţilor pasagerilor aflaţi în avionul cu care se deplasa, transmiţându-le autorităţilor române să se aştepte la o ripostă. „Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei şi copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Aşteptaţi-vă la o ripostă, ticăloşilor!”, a transmis Rogozin prin Twitter. Oficialul rus a vrut să ajungă de la Moscova la Chişinău cu un avion comercial al companiei S7 (PJSC, Siberia Airlines).”
E mult mai usor sa dai vina pe Romania decat sa recunosti ca tu esti un criminal!! Ca tu ai pus in pericol vietile pasagerilor aflati la bordul avionului pentru ca stiai ca ai interdictie de a merge in Uniunea Europeana!!
Toata aceasta manipulare si minciuna – cum ca altii ar fi vinovati de faptul ca Rusia, nu-i asa, nu e „libera si puternica” – este propagata de Kremlin in tot spatiul rus – e pentru consumul intern, desigur – cu scopul de a justifica politicile ilegale ale actualei Puteri de la Kremlin!! Este ca si cum ai spune: „modul nostru de a fi liberi si puternici este de a face ilegalitati, de a ne comporta ca niste gangsteri!!”
Este cu totul regretabil ca Rusia emite o astfel de propaganda, rusinoasa as zice eu. Dar ea exprima chiar politica dusa de Rusia si starea in care se afla, cel putin in acest moment, statul rus. O stare jalnica, desigur, dar si ingrijoratoare. Este vorba de un stat bazat pe o astfel de propaganda agresiva si mincinoasa, care n-are nimic constructiv, dar care e imprastiata masiv peste tot. Este o propaganda menita sa mascheze clica corupta de la Putere, din Rusia.
Iar apropo de libertate, de „modul nostru de a fi liberi si puternici”, i-as aminti D-lui. Rogozin de faptul ca Anna Politkovskaya a platit cu viata ca a aratat si a denuntat public coruptia si murdaria morala de la varf din Rusia!! Si atati alti jurnalisti si activisti pentru Drepturile Omului care au platit cu viata pentru ca au investigat si aratat murdariile Kremlinului. D-le. Rogozin, ma intreb cum de nu ti-e rusine sa vorbesti despre libertate in tara dumitale – citeste aici lista jurnalistilor omorati in Rusia ca sa vezi cata libertate e la dumneata in tara!! Rogozin vorbeste de mafie, cand la el in tara colcaie Mafia!! Va propun sa rasfoiti si aici, aici. As mai propune o lectura interesanta, despre Yuri Shchekochikhin, care a murit in 2003 dupa o boala misterioasa care a durat doar 16 zile si al carui ultim articol se intitula: „Are we Russia or KGB of Soviet Union?” – „Suntem Rusia sau KGB al Uniunii Sovietice?”. Buna intrebare!!
iulie 30, 2017
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Alexander Gorchakov, Anna Politkovskaya, Atitudine, Atitudini, Diverse, Dmitri Rogozin, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, FSB, Igor Dodon, KGB, Mafia, Mafia Rusa, normalitate, Opinia mea, parerea mea, politic, politica externa, Politice, Republica Moldova, România, Rusia, social, societate, stiri, SUA, United States, Uniunea Europeana, USA, Vladimir Putin, WordPress |
2 comentarii
Inteleg ca se pune de tot felul de manuale, cum ar fi manualul pentru disciplina: Dirigentie, manualul pentru disciplina: „Educatie Fizica si Sport”… Deci, iata, multe lucruri interesante, nu-i asa, in Romania, de cand PSD, cu deja celebrul lor Program de Trei Nule, au castigat alegerile, ademenind electoratul precum Fata Morgana in desert, precum Sirenele pe Ulise!
Mie imi place sa cred ca cel putin Presedintele Iohannis stie cum a venit acest partid la Putere. Nu de alta, dar pe langa faptul ca au castigat alegerile cu un Program mincinos si nefast pentru tara, iata ca acuma da roade rele.
Vorbeam in postarea trecuta de acalmia care pare a fi cuprins, in general vorbind, Romania. Numai ca ce se intampla e realmente ingrijorator. Cel mai ingrijorator lucru, mai ingrijorator chiar si decat Razboiul Informational, e ceea ce se intampla in economia romaneasca – si e vorba de nici macar un an de zile. E vorba de adancirea unor deficite si de faptul ca nu prea se intrezareste cum vor fi finantate aceste deficite.
BNR a atras atentia asupra cresterii deficitului contului curent al balantei de plati, de scaderea importanta a investitiilor directe ale nerezidentilor, de cresterea datoriei externe in perioada ianuarie- mai 2017, fata de perioada similara a anului trecut – v. aici. De asemenea, un alt fenomen foarte ingrijorator consta in cresterea deficitului bugetar, mai mare cu peste 60% decat cel de anul trecut. Dl. Florin Citu, economist si senator PNL, atrage atentia ca executia bugetara e un dezastru, ducand deficitul bugetar la 4% spre sfarsitul anului, „deci mai aproape de cele mai pesimiste estimări” – aici. Toate aceste lucruri negative produc efecte negative in economie, ce vor putea fi simtite dupa un anumit timp. Insa asa cum merge treaba la ora actuala, mi-e teama ca dupa putin timp… Dl. Citu a atras atentia asupra posibilitatii ca economia sa intre in recesiune – domnia sa spune asa: „fara dubiu”, iar evolutiile negative vin parca sa confirme acest punct de vedere.
Una e sa gresesti si alta e s-o faci intentionat si stau si ma intreb daca nu cumva cu premeditare. PSD a venit cu un Program de Guvernare in campania electorala si a castigat alegerile. Un Program care de la bun inceput era nesustenabil. PSD a venit la guvernare, iar rezultatele din punct de vedere macroeconomic sunt cele de mai sus – adica un dezastru, imi pare rau ca trebuie sa folosesc acest cuvant. Au gresit sau au facut-o intentionat? Problema mare este: unde vom ajunge in felul acesta? O recesiune ar insemna, pe langa o slabire generala a economiei, efecte cat se poate de negative pentru populatie, pentru firme. Chiar daca PSD nu si-ar duce mandatul pana la capat si ar veni, sa zicem, PNL la Putere prin alegeri anticipate, a corecta erorile si efectele evolutiei negative de acum e un lucru foarte dificil. Eu cred ca populatia ar trebui sa fie informata corect, macar sa stie ce voteaza. Pierderea controlului fata de echilibrele bugetare, pentru ca asta se intampla acum sub guvernarea pesedista, are in mod sigur efecte negative in sensul ca dezechilibrele ajung in situatia extrem de precara de a nu mai putea fi finantate.
Deocamdata se vorbeste despre crestere economica, insa, asa cum arata Dl. Citu, potentialul de crestere e in scadere. Dansul spune ca Romania „va experimenta foarte curand o criza similara cu cea din perioada 2008-2010”. Insa interesant este ca situatia ar fi putut fi evitata, dar si faptul ca evolutia asta e accelerata de masurile luate de PSD-ALDE, de cand sunt la guvernare. Si atunci de ce trebuie sa accelerezi o evolutie negativa? Si cui foloseste asta?
Trebuie spus pentru unii ca nu Soros guverneaza Romania.
Ci PSD-ALDE.
Si atunci cui foloseste asta: intretinerea si accelerarea unei evolutii negative in economia romaneasca de asa maniera incat sa o impingi spre o criza economica?
Vorbim de razboiul informational – va recomand si eu LARICS – care s-a purtat cam intotdeauna pe mapamond. Insa acest razboi informational n-ar putea face atat rau Romaniei cum il face guvernarea PSD-ALDE. Ba mai mult, actuala guvernare creeaza terenul social fertil pentru ca razboiul informational sa-si faca mendrele in Romania. Ganditi-va numai ce inseamna o noua criza spre care ne indreptam accelerat, prin masurile economice luate de actuala guvernare, ganditi-va la accentuarea saraciei, la valul de falimente, la locuri de munca distruse – terenul fertil in care prinde ceea ce se numeste razboiul informational si manipularea. Chiar imi vine sa cred ca rusii nici nu s-au gandit sa ne faca un rau atat de mare, asa cum ni-l facem noi insine. E un cadou, pe care actuala guvernare il face rusilor, un cadou la care rusii cred ca nici nu sperau…
De asemenea, legat de vestitul Program al PSD un alt lucru de mirare e urmatorul: PSD e cel mai mare partid din Romania. Cu sute de mii de membri. Este imposibil ca intr-o asemenea populatie numeroasa sa nu gasesti niste oameni lucizi, niste economisti competenti – si cred ca PSD are astfel de oameni. Programul de Guvernare l-a facut Liviu Dragnea si Darius Valcov. Doi oameni certati cu legea. Si cu toate acestea, reactiile din interiorul PSD, poate cu cateva exceptii, foarte putine, au fost slabe. Eu stau si ma intreb cum poti sa accepti cu buna stiinta asa ceva… Iar daca o faci, cred ca e rezonabil sa ma gandesc la faptul ca ai o agenda ascunsa. Ce nu poate fi decat contrara intereselor Romaniei.
As dori sa va prezint si alte pareri si am ales editorialul aparut pe 26 iulie in ziarul Bursa:
Cornel Codiţă
„Obişnuinţa de a minţi în campania electorală „pe rupte” este, în politica de la noi, un fel de „mistică”. La scadenţa electorală, „politicianul” României intră într-un fel de transă, al cărei efect sigur şi cotropitor este putinţa de a spune cu cel mai serios şi pătruns aer din lume nenumărate şi gogonate minciuni despre ce şi cum va fi lumea, de îndată ce zisul politician şi gaşca lui se vor sui, cu neamuri, prieteni, cunoştinţe şi relaţii, în teleguţa puterii. După mai bine de două decenii şi jumătate de ratate exerciţii democratice, printr-un fel de ironică justiţie a soartei, PSD-ul este primul partid din România post-decembristă serios confruntat cu consecinţele acestei maniere de a aborda relaţia sa cu electoratul, respectiv responsabilităţile sale faţă de guvernare, cea cu care a fost învrednicit, mult mai mult timp şi mai des decît i-ar fi dat dreptul orice criteriu raţional de evaluare a rezultatelor sociale ale acţiunilor sale. „Măreţul” program de guvernare al PSD a fost prezentat, în campania electorală de mai an, ca o un fel de Lamborghini al schimbărilor fulgerătoare, în bine, din societatea românească. Din cauza vitezei, probabil, ori din cine ştie ce alt motiv, nici nu a plecat bine „monstrul” din garajul campaniei electorale, că s-a şi ciocnit, frontal, cu realitatea. Acum, zace în drum, doar un morman de fiare din care nimeni nu mai înţelege nimic, necum să mai poată face din resturile risipite un vehicul capabil de mişcare. Partea încă şi mai rea a poveştii este că abia după oribilul accident înţelegem, ori că, de la început, nimeni nu s-a aflat în scaunul şoferului ori, dacă a fost totuşi cineva, că insul cu pricina era mai ageamiu în conducerea unui vehicul-partid decît ultimul dintre miile de şoferi analfabeţi care şi-au luat cu brio carnetele de conducere auto în România ultimilor ani.
La acest moment de răscruce, în solidă tradiţie leninistă, PSD-ul, ca entitate colectivă, s-ar putea întreba: bine, bine şi… ce-i de făcut? Adevărul este că nu mai e nimic de făcut! Se vorbeşte intens despre înlocuirea la vîrf a lui Dragnea, cu Tudose. O mişcare care l-ar face pe Machiavelli să se ruşineze că a scris Principele, fără să dedice măcar o pagină unei atît de strălucite manevre politice! Dacă am fi trăit într-o ţară cu o Constituţie rezonabilă, în privinţa coerenţei şi a siguranţei mecanismelor esenţiale de guvernare, Preşedintele ar fi fost în postura de a dizolva Parlamentul, chiar după moţiunea de cenzură a PSD împotriva guvernului PSD, care certifică, dincolo şi dincoace de orice îndoială rezonabilă, incapacitatea şi lipsa de pregătire pentru guvernare a actualei formule care deţine majoritatea parlamentară. În acest fel, poate, ar fi fost obligat şi electoratul să regîndească investiţia sa de încredere în partidele competitoare, s-ar fi trezit poate din amorţeala sinistră în care se complace în cei patru ani ai mandatelor parlamentare. Ar fi fost un moment propice pentru a mai sparge baloanele de săpun ale minciunilor cu care politicienii de la noi se joacă, mai inocenţi şi mai lipsiţi de griji decît ţîncii ieşiţi pe tăpşanul inter-blocuri. Ar fi fost un moment necesar să spunem unde se află România, care este starea lucrurilor fundamentale pentru existenţa noastră, individuală şi colectivă: economie, servicii sociale, cultură, civilizaţie urbană, viaţă rurală, politica altora faţă de noi, prieteni şi neprieteni, aliaţi, neutrii şi duşmani, cît şi ce este urgent şi necesar să facem pentru a opri căderea, pentru a începe să readucem starea naţiunii măcar o cîtime mai aproape pe linia de plutire.
Dar, noi nu trăim în acea Românie, de ficţiune. Noi trăim într-una, generic numită reală, în care toate ficţiunile sunt posibile. Aşa cum este posibilă, spre exemplu, continuarea unei guvernări invalidată de propria incapacitate managerială şi politică. Noi trăim într-o Românie în care responsabilităţile Parlamentului se reduc la aprobarea şuşanelelor legislative prin care putem albi păcatele justiţiabile ale aleşilor noştri, ori se pun la cale afacerile personale şi ale găştilor care ştiu regula de aur a prăduirii statului şi a paraîndărătului la buzunarul „tătucului” care a făcut posibilă minunea. Noi trăim într-o Românie în care atribuţiile politice şi instituţionale ale Preşedintelui se reduc la ceea ce domnia sa întreprinde conştiincios, zi de zi, prin birourile şi curţile interioare ale Palatului de la Cotroceni, ignorînd suveran ceea ce se află dincolo de zidurile incintei. Noi trăim într-o Românie în care minciuna a devenit drogul de care majoritatea zdrobitoare a populaţiei este dependentă, pentru că altfel ar fi obligată să suporte consecinţa dureroasă a distincţiei dintre Azi şi Mîine. O Românie în care minciuna a devenit drogul necesar al celor care se joacă cu puterea şi instituţiile ei pentru că, altminteri, nu ar mai putea crede nici măcar ei în materialitatea ficţiunilor despre care susţin zi de zi că sunt programele lor de guvernare şi „politicile” menite să ne facă pe noi „fericiţi”.
Din păcate, nu doar politica, nu doar un partid sau altul, ci noi toţi, ca subiect colectiv al Istoriei, suntem undeva pierduţi într-un ocean de minciună. „
Fiti atenti aici la smecheria cu cresterea salariilor:
PwC:
Cristina Radu
„România poate deveni singurul stat membru al UE care lasă plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate exclusiv în sarcina angajatului, dacă va fi aplicată măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, a anunţat azi firma de consultanţă PwC.
Ministerul de Finanţe a anunţat joi că de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25% la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce de la 16% la 10%.
Contribuţiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaţilor în medie, la nivel european. Potrivit PwC, media contribuţiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuţiilor angajaţilor este de doar 13,35%. Executivul doreşte să crească nivelul contribuţiei angajaţilor în România la aproape de trei ori media europeană şi să elimine contribuţia angajatorului, conform PwC.
Raportul arată: „Pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de această creştere a poverii fiscale în sarcina lor, angajatorul ar trebui să le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern cu 22,75%. Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligaţi să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariaţii plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înţelegeri private, statul nu poate impune modificarea lor fără acordul părţilor”.
Mihaela Mitroi directorul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din cadrul PwC România, a declarat: „România ar deveni astfel singura ţară din UE care lasă contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor. Acest sistem nu se aplică în niciun alt stat membru pentru că implicarea angajatorului în plata contribuţiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii, susţinerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără însă a contribui la sistem ca elevi, studenţi, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuţiei”.
Mihaela Mitroi a adăugat: „Astfel, pot apărea situaţii în care angajaţii vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%. Pe de altă parte, aceste efecte vor fi parţial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%”.
Conform firmei, este posibil ca cei mai mulţi dintre angajatori să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaţilor, prin creşterea salariilor. În schimb, nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în toate cazurile, potrivit companiei.” (subl. mea)
Stau si ma intreb ce minte pot sa aiba cei care concep astfel de lucruri. Cu alte cuvinte, iti creste salariul, dar de fapt nu ti-l creste. Se muta doar povara fiscala de la angajator la angajat. Iar tu poti sa te trezesti ca ai, pe hartie, un salariu mai mare, dar in mana sa iei chiar mai putin decat salariul pe care il aveai. Pe de alta parte, nu se poate sa nu te intrebi: pentru ce o astfel de masura? „Pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de această creştere a poverii fiscale în sarcina lor, angajatorul ar trebui să le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern cu 22,75%” – sa retinem: pentru ca angajatii sa nu fie afectati, cu alte cuvinte pentru ca sa aiba acelasi salariu, angajatorul trebuie sa creasca salariul brut cu 22,75%!! Numai ca in sectorul privat problema e daca e posibil asa ceva, pentru ca la stat, din cate se vede, orice e posibil: se maresc salarii, nesustenabil, din pix!! Si, la stat, nu-i asa, se pot mari oricat, indiferent de consecinte. Am inteles ca unele primarii au inceput deja mariri record de salarii pana si pentru un portar, mariri care l-ar face invidios pana si pe un profesor universitar!!! „[…] este posibil ca cei mai mulţi dintre angajatori să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaţilor, prin creşterea salariilor” – cu alte cuvinte, angajatorul poate acoperi costul suplimentar care va reveni angajatului pentru ca angajatul sa ajunga sa nu piarda la salariu!! Cu alte cuvinte, nu doar angajatorul este afectat, dar cel mai afectat este angajatul, caruia i s-au promis salarii record!! Nu i s-a spus insa ca le va avea, dar pe hartie!!
Mie mi se pare ca se urmareste intr-un mod intentionat, de catre actuala guvernare, deteriorarea nivelului de trai al cetatenilor experimentand o modalitate pe care NU o intalnim nicaieri in Uniunea Europeana. Lucrul acesta inlesneste Razboiul Informational pe teritoriul Romaniei si in detrimentul Romaniei. Sa ne gandim putin: o populatie care nu doar ca a fost mintita, dar mai e si saracita – e clar ca se induce, premeditat as zice eu, de catre guvern o stare in care gradul de satisfactie al populatiei va scadea, vulnerabilizand populatia. Evident, manipularile care vin din Vecinatatea Estica pot sa prinda mai bine si sa aiba eficacitate mult crescuta daca nivelul de trai din Romania se va deteriora si daca economia va intra in recesiune, cu tendinta de haos social. Florin Citu a atras atentia ca actuala guvernare vrea sa ne scoata din Uniunea Europeana. Manipularea venita dinspre Rusia va urmari sa arate cat de rau e sa fii in Uniunea Europeana, cat de bine era inainte… Astfel de masuri economice pregatesc terenul pentru astfel de manipulari, cetateanul urmand sa se confrunte cu o situatie care va fi in detrimentul sau si pe care nu o va putea s-o indrepte.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iulie 28, 2017
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Atitudine, Atitudini, criza economica, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, Florin Citu, guvern, Iohannis, Klaus Iohannis, Kremlin, Liviu Dragnea, Mihai Tudose, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, PNL, politic, Politice, PSD, PSD-ALDE, Putin, Razboiul Informational, România, Rusia, social, societate, stiri, SUA, UE, Uniunea Europeana, Vecinatatea Estica, Vladimir Putin, WordPress |
15 comentarii
Iata ca dupa instalarea Guvernului Tudose s-a intrat parca intr-o perioada de acalmie. Poate si datorita caldurilor de iulie, uneori greu de suportat, e adevarat.
Insa mai degraba e o perioada tulbure in care nu se poate spune ca avem si satisfactii deosebite.
Absorbtia fondurilor europene nu functioneaza in continuare. Cresterea economica ramane una pe consum, riscand sa dezechilibreze (daca nu o chiar si face deja!) deficitul de cont curent. De asemenea am depasit tinta de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si riscam adancirea si mai mare a deficitului bugetar. Productivitatea muncii ramane in continuare la un nivel foarte scazut.
Evident, aceste aspecte nu ne pot bucura. Pentru ca, desfasurandu-se in felul acesta treburile, nu se intrezareste ceva bun intr-un viitor apropiat.
Fara indoiala, lucrurile acestea sunt stiute si risc sa ajung banal tot repetandu-le. Pe buna dreptate, prestigiosi analisti au atras atentie asupra unei foarte probabile evolutii negative in economia romaneasca. Un „necaz”, cum ar spune Prof. Mircea Cosea. Dar pentru actuala Putere – PSD-ALDE – toate acestea sunt in sfera normalului. Cu alte cuvinte, pentru ei, asa si trebuie sa se desfasoare treburile. Cu atat mai mult cu cat dumnealor vad in orice critica adusa propriei guvernari un act de rea-vointa, o replica dusmanoasa prin care nu le sunt intelese bunele intentii.
Constientizam lucrurile importante?
In aceasta perioada de molcomire, iata totusi ca putem citi despre o initiativa interesanta, cea a D-lui. Florin Citu:
„Scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis
Domnule Președinte,
Eu, senatorul PNL Florin Cîțu, vicepreședinte al PNL, vă solicit respectuos să luați în considerare următoarea propunere de proiect:
– Pactul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României (PNDIR)
Este momentul ca noi toți să conștientizam că România are nevoie urgentă de un proiect național pentru infrastructura desfășurat sub auspicile dumneavoastră. Economia României a depășit de mult timp momentul în care se mai poate dezvolta fără un asemenea proiect.
Experiența celor 27 de ani de politică românească, în care toate partidele s-au succedat la putere, ne-a adus în situația în care suntem astăzi. Fiecare program de guvernare a vorbit mult despre acest subiect dar nu s-a făcut aproape nimic. Nu putem vorbi de regionalizare, de dezvoltare, sau ridicarea zonelor din țara rămase în urmă din punct de vedere economic, dacă nu ne putem interconecta printr-o infrastructura rutieră cel puțin decentă. Vom aloca bani în continuare fără niciun fel de rezultat atât timp cât zone importante din țara rămân izolate de restul țării dar și de Europa. A venit momentul zero pentru decizii importante!
De aceea domnule Președinte vă propun respectuos următoarele:
– Convocarea tuturor partidelor politice la Cotroceni pentru elaborarea și asumarea unui Pact Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României
– Constituirea unei Comisii Prezidențiale pentru acest proiect din care să facă parte specialiști români dar și experți internaționali.
– Comisia Prezidențială va elabora un proiect privind perspectiva dezvoltării infrastructurii României pe următorii 8 ani. Proiectul va fi supus votului Parlamentului României și asumat de toate partidele politice.
– La sfârșitul fiecărui an Comisia Prezidențială prezintă Parlamentului României un raport cu stadiul de realizare al proiectelor incluse în Pactul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României
– Asumarea și bugetarea prin acest pact a 3% din PIB anual, în următorii 4 ani, pentru implementarea acestui Pact Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii României, indiferent de partidul sau coaliția care asigură guvernarea.
– Elaborarea unui act normativ pentru ca acest Pact să fie susținut financiar prin bugetare multianuala, astfel încât indiferent de cine vine la putere acest Pact să fie finanțat în permanență.
– Imposibilitatea modificării destinației fondurilor alocate acestui Pact, atât la nivel central cât și la nivel local.
– Stabiliriea unui număr de trei proiecte de importantă națională care să fie realizate și urmărite până la final, în următorii 4 ani, prin implementarea acestui Pact.
– Implicarea autorităților locale pentru a asigura infrastructura secundară legată de proiectele definite în Pact.
Cosiderand că demersul meu este vital în acest moment pentru România, va solicit respectuos domnule Președinte să faceți demersurile necesare pentru a demara, împreună cu toți românii, acest proiect.
Românii s-au mobilizat întotdeauna în jurul marilor proiecte: aderarea la NATO, integrarea în UE, susținerea națională a învățământului și nu în ultimul rând apărarea națională!!
Cu considerație,
Senator PNL, Florin Citu
Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis” (subl. mea)
„Este momentul ca noi toti sa constientizam…” – constientizam oare? Lasand la o parte intrebari de genul: „de ce trebuie sa te adresezi Presedintelui Romaniei pentru asta?”, „ce treaba are Presedintele cu asa ceva?” etc, aceasta postare a D-lui. Citu pune o problema importanta: in ce masura constientizam ca dezvoltarea infrastructurii este o problema extrem de importanta pentru dezvoltarea Romaniei? Ca Dl. Citu are in esenta dreptate, cred ca e clar pentru oricine. Pentru ca se face prea putin, in vecintatea lui deloc, in acest domeniu, iar lucrarile executate, cum ne demonstreaza unele exemple intristatoare, nu sunt intotdeauna de cea mai buna calitate, cum ar trebui sa fie. Cu atat mai mult cu cat Romania a avut si imi place sa cred ca inca mai are o Scoala Romaneasca de Drumuri si Poduri. Si cu toate acestea rezultatele sunt foarte slabe, cu mult sub potentialul real al tarii noastre, cel putin in acest domeniu.
Indiferent de guvernare, domeniul acesta a fost ignorat total. Greu de explicat de ce. Dupa 2008 nu s-a mai prea facut mare lucru. In schimb, promisiuni au fost. Cum a fost cea a PDL-ului din campania electorala ca vor face 800 de km de autostrada. A trecut si PDL-ul, a venit USL-ul, PSD-ul, PSD-ALDE si situatia e cam tot aceeasi. Greu de inteles de ce. Investitiile au ajuns la un minim istoric in Romania – lucru prin definitie antieconomic si e cat se poate de clar ca in felul asta mergand treburile n-ai cum sa ai o crestere economica sanatoasa.
Interesant este ca guvernantilor de ieri si de azi un astfel de lucru li se pare normal. Iar toata aceasta acalmie despre care vorbeam mai sus pare nu atat o resemnare, cat constatarea, nu-i asa, a unei stari de normalitate. Firescul, obisnuitul, naturalul. Bineintelesul.
Imi aduce aminte de o intamplare descrisa intr-un roman al marelui scriitor american William Faulkner: niste oameni s-au dus, iarna, la o vanatoare de iepuri. Si era acolo o podisca nenorocita si unul a cazut in apa, rasturnandu-se cu podisca cu tot. Era iarna. Daca ai cazut in apa, cum ai vrea sa fii? Ud! Si iesind din apa, iarna, cum ai vrea sa-ti fie? Rece!! Nu-i normal oare? Pana s-au dus la o casa din apropiere, simtea frigul. Era normal. Pai, pana la urma, pana sa ajungi sa te schimbi, te obisnuiesti si cu apa de pe tine si cu frigul. Pana la urma ajungi sa faci parte din peisajul impietrit de frig, care uneste intr-un tot si copacii golasi, si podisca si rauletul acela, si cararuia care duce catre casa. Asta e. Asa cum, de exemplu, si un miros este ontologic, daca se poate spune asa, lipit de o fiinta, de o stare de lucruri, pentru ca asa e acea stare de lucruri.
Nu se mai fac drumuri, asa cum ne-am obisnuit. Cand se fac, se fac proaste, asa cum ne-am obinuit deja.
Saint-John Perse spunea intr-un poem:
„Ne-am deprins cu el, nu reprezinta nimic,
ca oricare lucru devenit obisnuita.
Si va vorbesc de el fiindca nu gasesc nimic
care sa nu fi devenit pentru voi obisnuinta.
Ma inchin.”
In aurora tulbure a acalmiei inceputului de vara, ne deprindem cu ei. Nu mai reprezinta nimic. Ca oricare lucru, au devenit obisnuinta. Bineinteles ca avem crestere economica pe consum, ne-am deprins cu ea. A devenit obisnuinta. Bineinteles ca deficitul bugetar creste nesustenabil. Nu mai reprezinta nimic. A devenit obisnuinta. Mai ramane sa ne inchinam.
Ca vom intra intr-un „necaz”, cum spune Prof. Mircea Cosea sau intr-o noua criza economica, dupa cum atragea atentia Florin Citu – si cum ai vrea sa fii in situatia asta? Ud! Cum ai vrea sa-ti fie, cand incerci sa iesi din situatia asta? Rece!!
Foarte interesant editorialul maestrului Cristoiu: „PSD sau politica lui nitam-nisam”! 🙂 Din care voi cita doar un fragment edificator:
„Ce se înțelege prin Politica lui nitam-nisam?
Așa cum am mai scris cînd a fost vorba de decizia de răsturnare a propriului Guvern de către PSD, Politica lui nitam-nisam constă esențial în luarea unor decizii peste noapte, fără o pregătire prealabilă a opiniei publice, fără o cumpănire atentă și înțeleaptă a efectelor colaterale ale deciziei respective și mai ales fără a lua în calcul reacția diferiților actori ai scenei noastre publice:
De la Comisia Europeană pînă la Stradă.
Nitam-nisam, s-a dat Ordonanța 13.
Nitam-nisam, Ordonanța 13 a fost abrogată.
Nitam-nisam, s-a retras sprijinul politic pentru Guvernul Sorin Grindeanu.
Nitam-nisam, PSD angajează negocieri cu UDMR privind obținerea de către minoritatea maghiară a unor drepturi refuzate de toate guvernele postdecembriste.
Nitam-nisam, negocierile sunt întrerupte.
Nitam-nisam, Guvernul a fost dat jos printr-o autoMoțiune de cenzură.
Nitam-nisam, locul lui Sorin Grindeanu a fost luat de Mihai Tudose.
Nitam-nisam, PSD lansează un nou Program de Guvernare.
Se întîmpla asta pe 29 iunie 2017.
Prin noul Program, supus votului în Parlament și publicat în Monitorul oficial ca document juridic obligatoriu de îndeplinit, o seamă de puncte din Programul de guvernare anterior – concretizat doar pe o perioadă de şase luni – dispăreau nitam-nisam și erau înlocuite cu altele, lansate tot nitam- nisam.
De la investirea noului Guvern au trecut doar trei săptămîni.
În aceste trei săptămîni n-a mai rămas în picioare nici una dintre mărețele măsuri asumate de PSD prin Programul de Guvernare.
Nitam-nisam, s-a renunțat la Impozitul pe cifra de afaceri, Taxa de solidaritate, Impozitul pe venitul global, salariul minim de 2000 de lei.
Măsurile fuseseră trecute în Programul de Guvernare fără o minimă pregătire a opiniei publice și mai ales fără o minimă pregătire de contracarare a riscurilor ivite din reacțiile adversarilor.
Măsurile au fost abandonate tot fără o minimă pregătire a opiniei publice.
În unele cazuri dibuim reacția Comisiei Europene, în altele teama de reacția Străzii.
Putem lua în calcul și reacția mediului de afaceri.
De ce s-a renunțat nitam-nisam la măsurile din Programul de Guvernare?
Pentru că aceste măsuri fuseseră lansate nitam-nisam, fără o minimă luare în calcul a reacțiilor adverse și mai ales fără o minimă strategie de susținere a acestora.”
Interesant este ca, pe vremuri, Opozitia nu-i lasa sa lucreze pentru ca facea multa galagie si starnea oamenii. Acum nu-i lasa Soros sa lucreze!! 🙂 Acum toata lumea se intreaba, si pe buna dreptate, de ce Opozitia liberala nu e mai activa, cum ar trebui sa fie. Asa stand lucrurile, nu mai e Opozitia aia care sa le tulbure somnul, e Soros!! 🙂 Stau si ma intreb: poate si Corina Cretu e sponsorizata de Soros, ca doar le-a atras atentia a lor sai ca nu sunt in stare sa absoarba fondurile europene!! Cum de-a indraznit!! 🙂 Glumesc, desigur! 🙂 Poate ca si Catalin Ivan, care vorbea despre „teleormanizarea Romaniei”!! 🙂
O chestie care m-a amuzat in recenta postare a D-lui. Nastase:
„Amuzante sunt unele comentarii despre viata politica: ” incercam chiar sa avem si socialisti, pentru a fi la inaltimea civilizatiei moderne. Numai ca socialismul prinde greu intr-o tara agricola, fara industrie…””
Carmen Sylva avea ea dreptate, insa stai si te intrebi atunci cum poate sa prinda socialismul in Teleorman… 🙂 Raspunsul e de un comic molipsitor: „Prinde, asa cum au aratat cei de la Rise Project!! ” 😆 😆 Oamenii lui Soros, desigur! 😆 😆
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iulie 22, 2017
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Atitudine, Atitudini, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Florin Citu, guvern, infrastructura, Iohannis, Klaus Iohannis, Mihai Tudose, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, PNL, politic, Politice, PSD, România, social, societate, SUA, Uniunea Europeana, USL, WordPress |
11 comentarii