Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cum de ce?

Pesedistii au inceput sa se certe intre ei (v. aici si aici)! Asta e un eveniment istoric, fara indoiala! 🙂 Vor sa-i retraga sprijinul lui Grindeanu pentru ca n-ar fi dus la indeplinire decat doar 13% din masurile pe care Guvernul ar fi trebuit sa le ia. Reactia premierului a fost una interesanta:

Mediafax

Sorin Grindeanu, liderilor PSD, la şedinţa la care se pregăteşte schimbarea cabinetului său: Acum daţi guvernul lui Klaus Iohannis. De ce?; Nu am avut parte de o campanie mai agresivă

Premierul Sorin Grindeanu le-a spus colegilor, miercuri seara, că vor să-i ”dea” guvernul preşedintelui Klaus Iohannis, după ce, în iarnă, l-au ”trezit” cu OUG 13, premierul apreciind că în ultimii 20 de ani nu a avut parte de o campanie mai agresivă ca cea cu care s-a confruntat în ultima lună.

”A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic. Eraţi aceeaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă 13. Acum îi daţi guvernul, de ce?!”, le-a spus Sorin Grindeanu liderilor social-democraţi, potrivit unor surse din interiorul PSD.

Şeful Executivului i-ar fi cerut demisia liderul PSD Liviu Dragnea şi a spus că va renunţa la funcţia de şef al Guvernului doar dacă preşedintele ţării va nominaliza tot un premier social democrat.

Mai mult, Grindeanu i-a reproşat lui Dragnea că dacă Executivul său nu este unul performant, atunci i se datorează în egală măsură, fiind liderul formaţiunii care a dat miniştrii.

Premierul i-a mai întrebat pe membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD cine a făcut raportul, afirmând că este prima oară când îl vede.

”În 20 de ani nu am avut campanie atât de agresivă cum am avut în ultima lună”, le-a mai spus Grindeanu.”

Dar iata ce spun specialistii in economie despre deja renumitul Program de Guvernare a lui Dragnea (doar a spus ca el il stie cel mai bine) – Lucian Isar:

„Programul PSD sabotat de nepriceperea guvernamentala?

Aceasta ar putea fi concluzia declaratiilor din ultimele zile.

In realitate chiar daca actualul guvern reprezinta epitropul incompetentei guvernamentale din ultimii 27 de ani, programul PSD este pur si simplu nesustenabil.

Intarzierea si micile sabotaje aplicate de echipa guvernamentala au agravat situatia.

Programul PSD este nesustenabil indiferent de echipa. Echipa slaba a facut ca realitatea sa se vada clar pentru public in mai putin de 6 luni!”

Si acum ma intorc la intrebarea D-lui. Grindeanu: „A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic. Eraţi aceeaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă 13. Acum îi daţi guvernul, de ce?!” Cum de ce? Uitati-va, va rog, la ce spune Lucian Isar sau la ce scrie aici Florin Citu. Programul PSD e nesustenabil, partea proasta ar fi ca altul nu e. N-au o varianta „B” sustenabila. Evident, trebuie sa fie gasiti vinovati, doar n-o fi Dragnea acela! Daca il scoate pe grindeanu si o pune pe Olguta Vasilescu sau pe Carmen Daniela Dan, rezultatul va fi, desigur, acelasi. Aceasi ca si cu Grindeanu. Si atunci…? Si atunci trebuie sa fie cineva de vina!! Si atunci…? Atunci de ce sa nu fie de vina Sasalaul, cum ii zic vajnicii pesedisti Presedintelui Iohannis?

Altminteri toate nerealizarile, adica lucruri care, in realitate, nu se pot realiza, vor cadea pe capul lui Dragnea si al partidului. Dar daca „ii da Guvernul lui Iohannis”, cum spune Grindeanu, toate se vor sparge in capul Presedintelui! Nu PSD-ALDE va fi de vina, ci Iohannis!!

Bine, bine, va spune cineva, dar Iohannis e Presedinte, n-are cum sa fie premier… Dar asta n-are nicio importanta pentru marea masa a electoratului PSD, supus manipularilor de tot felul, inclusiv mediatice – acest electorat ar trebui sa-l vada pe Iohannis vinovat pentru ca nu se pune in practica Programul „Minune” al PSD. Ca Iohannis se opune! Ca el nu vrea ca PSD sa ploua cu fericire peste cetatenii patriei!! Cred ca PSD ar fi in culmea fericirii daca Iohannis ar propune sau poate mai bine zis ar impune un pact de coabitare, cum a facut fostul Presedinte, Traian Basescu, cu premierul de la PSD-ALDE: ei, vezi, nu-l lasa dom’ne pe premier sa lucreze, sa puna in practica Programul PSD, care „are termene precise, ca pe vremea comunismului”, cum spunea un comentator pe blog! 😆

Iar daca punerea in practica a Programului PSD va conduce Romania intr-o noua criza economica – Iohannis va fi de vina!! 😆

Cum de ce? 🙂

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Iunie 14, 2017 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Ca niciodata , am stat pana spre ora 24 .00 sa urmaresc si ce are Grindeanu de spus . Sa fiu sincer…abia acum m-am prins de ce acea obstinatie a lui Dragnea pentru numirea doamnei Sevile Shaide ca PM : aia nu exista fara Dragnea in vreme ce Grideanu…. dovedeste ca are ceva sange in instalatie si-n plus , zgarie al dracului d e rau . Mi-a placut chestia aia : ” Domnul Dragnea si-a asumat raspunderea pentru acest Guvern atunci…sa-si asume si esecul si sa ne dam demisiile amandoi ” . TAREEE !!! Crezi ca Dragnea-i nebun sa-si dea demisia din functie sau ca , isi inchipuie ca staful PSD va face cum au facut aia , acei membri CPEX cand in decembrie ’89 , Ceausescu i-a intrebat daca vor ca el sa plece din functie ? Ma cam indoesc d e asta . Dragnea , este poate putintel inebunit de puterea aproape absoluta pe care-o are { cel putin in PSD } dar prost…chiar nu-i ! Pai in secunda doi…al si vad arestat , condamnat si , la ” beciul domnesc ” cu el ! Iar mi-a placut si modul in care Grindeanu si-a asigurat spatele dovedind astfel , daca mai era necesar cumva ca…nu-i chiar un neica nimeni in drum . Asta…mi-aduce aminte de acele cateva momente de glorie cand Tariceanu s-a opus lui Traian Basescu scapand astfel ,cel putin pe moment de acea porecla…Moliceanu 😉 impusa de presa . Nu cred ca , d e data a sta se va mai sparge ceva in capul lui neamtului ratacitor si ratacit pe la Cotroceni chiar daca electoratul PSD este manipulat asa cum spui matale . Nu cred chiar nu cred , ca de data asta va mai pune careva botu’ la o chestie dintr-astea , cum ca , sasalaul se opune sa ploua peste romani cu carnati , miere si….bere 😉 . In mod evident TOATA LUMEA , INCLUSIV TOT ELECTORATUL PSD isi va reaminti cum se spunea cu doar cateva luni in urma ca : ” SANT BANI DESTUI , NU MAI ASCULTATI MINCIUNILE LOR , NE VOM INDEPLINII PROGRAMUL PUNCT CU PUNCT „. Olguta Vasilescu , am blestemat parca tot la matale in sufragerie faptul de-a fi fost nominalizata aceasta vagaboanda peremista pentru functia aceasta d e Ministru al Muncii : si-a dovedit INCAPACITATEA de-a vedea padurea din cauza copacilor . Ea era aia care , sus si tare pe toate sticlele TV-urilor , facea afirmatia de mai sus . O vezi p’asta PM pe bune acum ? Asta s e poate dovedii infinit mai periculoasa decat Grindeanu iar Dragnea care , repet nu-i tampit , n-o va desemna NICIODATA pentru acel post . Madamme Dan , ar corespunde intrucatva asteptarilor lui Livache dar…parca poti sti ce zace si-ntrasta ca-i tot dama ca si astalalta si ” Ce le pasa damelor ” dupa cum spunea un titlu al lui Chandller 😡 ?!? Prin targ se zvoneste ca { lasand la o parte chestia aia cu Tariceanu PM nu de alta dar ” suna ca dracu ” , vorba lui Petre Roman } , Dragnea ar vrea sa faca o alianta si cu UDMR desi Kellemen Hunor….parca i-a dat cu siktir dupa cate-mi amintesc . Iar aici… sunt nevoit sa-mi reamintesc o alta fraza spusa aseara de Grindeanu : ” Fac tot posibilul pentru a pastra postul d e PM si chiar Guvernul in intregul lui daca este posibil pentru PSD ” . Asta dovedeste ca tipul se bazeaza pe ceva iar Johannis , ar fi ultimul nume pe care m-asi hazarda sa-l pun pe tapet desi , chiar nu stiu { ca nu-s vizionar ca dumneata 😉 } ce-au discutat astia doi doi atunci cand Grindeanu s-a dus singur singurel la Cotroceni la acel , ” five’o clock tea ” cu neamtul . Mai repede cred ca s e bazeaza pe faptul ca , organizatia PSD Iasi a inceput sa miste in front { fireste , acolo-i unul mai coltzos sef de filiala } , organizatia PSD Timis maraie pur si simplu , ” grupul de la Cluj ” ai face opozitie pe fatza lui Dragnea si , pana sa-nceapa si alte organizatii si membrii PSD sa faca figuri…nu-i decat un pas iar aceasta…ar fi chiar prima data in istoria de la 1921 a acestui partid pretins socialist cand , organizatiile judetene s-ar rascula impotriva ” centrului ” . Si…iar mi-aduc aminte de alta fraza memorabila domnului Grindeanu : ” PSD se saboteaza pe singur prin incoerenta ” . De ce nu vine sasalaul…nu ca nu poate , cum spui dumneata { si cum spune de fapt Constitutia } ci pentru ca…aici la Victoria ca PM…ar avea d e munca pe bune si s-ar cam duce dracului escapadele pe bani publici pe care le face cand vrea muschii lui germanici , d’asta ! Fireste lasand la o parte faptul ca…daca a ajuns totusi pana la a ocupa cea mai inalta pozitie in stat { nici macar el personal inca n-a reusit sa desluseasca cum s -a petrecut minunea } ar fi o prostie sa accepte sa fie PM , un PM care poate fi schimbat , matrashit cand vrea mai stiu eu cine d’aia . Si ca incheiere : a avut dreptate Grindeanu { sugerand in acest fel ca el n-a avut nici in clin nici in maneca cu asta } lansand chestia aia cu Ordonanta 13 ! Abia uitase lumea de ea …..

    Comentariu de Marian | Iunie 15, 2017 | Răspunde

    • Administratia Prezidentiala a reactionat corect: Iohannis n-are ce sa faca, cel putin in momentul asta. Problema e la partide, nu la Iohannis, mai exact problema e la PSD. Iohannis nu-l poate demite pe Grindeanu pentru ca ar fi neconstitutional. Caile nu pot fi decat constitutionale, iar daca PSD-ALDE doresc caderea acestui Guvern o pot face printr-o motiune de cenzura.

      Insa culmea sarcasmului e alta! Pana nu demult pesedistii faceau spume numai cand vedeau culoarea portocaliu. Acum PSD a ajuns sa fie condus de un fost pedist, Dragnea, iar Programul de Guvernare sa-l faca un alt fost pedist – Darius Valcov, care, din cate inteleg, nici membru PSD nu e actualmente. Si ambii, atat Dragnea cat si Valcov, cu probleme penale!! Intr-o astfel de situatie, daca esti un membru PSD cat de cat onest iti dai DEMISIA din partid.

      Nu vreau sa spun decat ca e foarte interesant cum a ajuns acest partid, PSD, sa fie condus de un condamnat penal cu suspendare. Iti recomand sa (re)citesti o mai veche postare de a mea, de acum vreo doi ani:
      https://motanulfilozof.wordpress.com/2015/06/26/despre-criticile-aduse-de-catre-departamentul-de-stat-al-sua/

      in care, in legatura cu PSD, iata ce aratam printre altele:

      „Spuneam ca aceste critici puteau fi usor evitate. Te intrebi, pe buna dreptate, de ce nu s-au evitat? Unii ar raspunde ca tocmai pentru faptul ca nu s-a dorit evitarea lor. Dar mai e si altceva… E vorba de politicieni slabi in PSD. Ponta nu e nici pe departe un om politic puternic, cum crede domnia sa. E un om politic slab. Avem de a face cu o garnitura de politicieni precari in PSD, cu o conducere slaba care ingroapa, de fapt, PSD. Asemenea oameni politici slabi si fara viziune nu s-au intalnit in acest partid nici pe vremea Patrulaterului Rosu. Astfel de oameni duc partidul intr-o fundatura. De aici se vede esecul reformarii acestui partid. Mircea Geoana nu numai ca nu a fost lasat sa faca o astfel de reforma, dar a si fost indepartat din partid pana la urma. A venit la conducere Ponta, fara indoiala un produs marca PSD, fara sa aiba vreun merit in PSD, doar pe baza sustinerii de care s-a bucurat din partea unor lideri precum Adrian Nastase si Ion Iliescu. Partidul trebuia sa se adapteze unor realitati politice noi: aderarea Romaniei la UE si NATO. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat. Cand Catalin Ivan, europarlamentar PSD, a luat atitudine, a fost repede indepartat din partid (v. aici si aici). Orice incercare de reforma si de aducere la zi, ca sa zic asa, a PSD insemana, in viziunea acestui partid, „actiuni negative la adresa PSD”. Totusi, in PSD mai sunt oameni valorosi care, cred, isi dau seama de situatia actuala a partidului si de faptul ca lucrurile nu mai pot merge multa vreme asa.

      PSD are nevoie, la nivel de conducere, de oameni cu experienta europeana si de constientizarea unei schimbari in sens european si euroatlantic a partidului. Pentru ca, la ora actuala, PSD desi are europarlamentari, este departe de Uniunea Europeana. De asemenea trebuie, la nivel de conducere, un om, care pe langa experienta de care am vorbit, sa cunoasca bine partidul si sa aiba vizibilitate europeana. Ponta nu are asa ceva. Si nu vad de ce nu ar fi o femeie la conducerea PSD! 🙂 Ce parere aveti? 🙂 Eu, de pilda, inclin sa cred ca D-na. Corina Cretu ar fi un bun presedinte al PSD! In primul rand, dansa (v. si aici) este europarlamentar si experienta de la Bruxelles cred ca a maturizat-o din punct de vedere politic. N-am auzit sa fie implicata intr-o afacere de coruptie! Este Comisar European pentru Politici Regionale, functie care ii permite sa cunoasca bine realitatile europene, in Comisia Europeana, al carei Presedinte este Jean-Claude Juncker. Spuneti-mi, ce legatura are Ponta cu Comisia Europeana? Nici una! Oameni valorosi ar mai fi, cred eu. Spuneam de Catalin Ivan, dar ma gandesc si la Ana Birchall, care cunoaste SUA si care ar putea contribui la o mai mare apropiere dintre tara noastra si SUA. Ar fi, totusi, altceva… Altceva decat ceea ce avem acum: Ponta, Tata Socru, Liviu Dragnea etc. Iata, pot citi pe blogul Anei Birchall: ca saluta pozitia Presedintelui Iohannis:

      „Astfel, poziţia asumată de România prin preşedintele Iohannis este oportună, fiind susţinută atât de Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, cât şi de reprezentanţii Guvernului care au pledat pentru gestionarea atentă şi responsabilă a temei migraţiei, în contextul necesităţii de a preveni şi combate eficient riscurile de securitate. „

      Il vedeti pe Tata Socru spunand asa ceva, folosind un astfel de limbaj? De asemenea, n-am auzit nici despre Ana Birchall si nici despre Catalin Ivan ca ar fi implicati in afaceri de coruptie!

      Un alt lucru care trebuie este ca PSD sa rupa definitiv cu PC – Partidul Antena 3! Alianta cu PC nu numai ca nu e o necesitate pentru PSD, dar este o alianta toxica pentru acest mare partid: PSD. Nu vad de ce PC trebuie sa fie carat in spate de catre PSD! Mai ales daca ne gandim ca aceste critici ale Departamentului de Stat se rasfrang astfel si asupra PSD. Deci PSD are numai de pierdut in urma unei aliante cu PC, pe care l-as caracteriza drept un virus politic! De ce sa ai tot timpul gripa, cand ai putea scapa de ea?

      Adapatarea PSD, cel mai mare si mai important partid din Romania, la realitatile europene si euroatlantice trebuie sa se faca numaidecat! Romania nu-si poate permite ca cel mai mare partid al sau sa mearga, sa promoveze, o linie contrara, impotriva democratiei si libertatii, punandu-se in randul unor state nedemocratice, unde se incalca drepturile omului si unde se afla la Putere regimuri dictatoriale! Eu sper ca astfel de lucruri sa se constientizeze in PSD!”

      Nu au procedat asa din pacate si a ajuns Dragnea, impreuna cu Valcov, sa conduca partidul!!

      Legat de ce se intampla trebuie amintit si amestecul Rusei, mai ales ca Valcov ii reprosa lui Grindeanu, dupa cum chiar premierul ne-a comunicat, ca „nu a intarit relatiile cu Rusia”. Iata ce face propaganda ruseasca:
      http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/sputnik–vocea-propagandei-rusesti–o-vede-pe-ana-birchall-premier-al-romaniei–454624
      desi nimeni nu le-a cerut sfatul si nici ca ar interesa pe cineva parerea lor. Este un exemplu care arata felul in care actioneaza propaganda ruseasca, actionata de serviciile rusesti, in exteriorul Federatiei Ruse pentru a induce, iata in acest caz, confuzie si neincredere. Trebuie spus ca lucrul asta nu s-a petrecut cu concursul D-nei. Birchall, ci cu cel al lui Darius Valcov si, mai ales, al lui Liviu Dragnea!!

      Comentariu de Motanul Incaltat | Iunie 15, 2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: