Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Eugenia Voda – tupeu sau prostie?

Digi 24

Emilia Şercan a plecat în lacrimi de la emisiunea Eugeniei Vodă

Emilia Şercan a părăsit în lacrimi, sâmbătă seară, platoul emisiunii „Profesioniştii”, după ce a fost întrebată de perioada în care a lucrat pentru trustul Realitatea, pe vremea când era deţinut de Sorin Ovidiu Vântu, relatează Pagina de media.

Aceasta, împreună cu Cătălin Tolontan, au fost invitaţii Eugeniei Vodă în emisiunea „Profesioniştii”, difuzată de TVR1.

„Este marele compromis pe care eu l-am făcut”, a spus jurnalista de investigaţii, cu câteva minute înainte să părăsească în lacrimi platoul. „Ce vreau să spun este că nu ar trebui să fiu în emisiune”, a adăugat Emilia Şercan. „Sunt o impostoare. Cum să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu”, a încheiat, în lacrimi, jurnalista.

Cătălin Tolontan a spus, după plecarea Emiliei Sercan, că Sorin Ovidiu Vântu s-ar „amuza teribil” dacă ar vedea emisiunea şi că el nu se simte rău că lucrează la Dan Voiculescu, chiar dacă patronul trustului Intact este în închisoare. „Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax?”, a spus Tolontan.

Emisiunea, precizează Pagina de media, nu a fost în direct. Eugenia Vodă a ales să păstreze secvenţa, spunând chiar pe post că va face asta. Aceasta chiar l-a întrebat pe Tolontan dacă el ar alege să taie scena, răspunsul acestuia fiind categoric nu, oferindu-se chiar să facă o ştire pe acest subiect.

Totul a plecat de la o situaţie povestită de Emilia Şercan, din vremea când era jurnalist de investigaţii la Evenimentul Zilei, când a primit un cadou aparte de la Sorin Ovidiu Vântu, de ziua omului de afaceri. În acea perioadă, Emilia lucra la o serie e anchete despre acesta, după cum a declarat aceasta în emisiunea de la TVR1.

„Scriam despre afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu. De ziua lui, mi-a trimis un coş uriaş cu flori şi şase sticle de şampanie Dom Perignon şi un mic cartonaş pe care scria ‘sper să ciocniţi un pahar de şampanie cu ocazia zilei mele’. Le-am suit într-o maşină şi le-am returnat la celebra lui vilă de pe strada Paris”. În contextul creat, Eugenia Vodă a plusat cu o întrebare despre perioada în care jurnalista de investigaţii a fost cooptată să conducă departamentul de investigaţii din trustul Realitatea, pe timpul lui Vântu.

Eugenia Vodă: „Ca să terminăm secvenţa adorabilă a Emiliei care duce şampania şi florile înapoi pe strada Paris şi le predă expeditorului, că după câţiva ani, şi nu mulţi, practic oferta superbă de 8.500 de euro pe lună a venit de la omul care trimisese florile şi şampania şi te-ai mutat în trustul lui. Această fractură, cum o explici?”

„Este marele compromis pe care eu l-am făcut”, a răspuns Emilia Şercan.

„Care este un compromis de imagine, de fapt, pentru că nu şi-a compromis meseria. Cred că se explică prin norma meseriei, pentru că dacă faci meseria asta o poţi face indiferent cine îţi este patron. Să fim serioşi, nu îţi poţi alege patronul în toate situaţiile din această lume”, a intervenit Cătălin Tolontan.

Emilia Şercan a precizat: „Nu mi-am compromis meseria. A fost un compromis pe care eu l-am făcut la momentul respectiv. E adevărat că m-am gândit că e posibil ca lucrurile astea să vină. Dar din punct de vedere moral, acel lucru a fost un mare compromis”.

Eugenia Vodă: „Nu pledez pentru asta, să-ţi pui talentul şi inteligenţa şi profesionalismul în slujba oricărui mogul”.

Cătălin Tolontan intervenit încă o dată, spunând că „în slujba publicului rămâne. Nu este în slujba mogulului. Emilia a lucrat pentru aceeaşi oameni care o citesc astăzi şi cum lucra la Vântu”.

Eugenia Vodă: „Până în clipa în care patronul poate să-ţi spună stop”.

Cătălin Tolontan: „Iar tu poţi accepta sau nu”.

Emilia Şercan: „În momentul în care mie la Realitatea TV mi-au fost blocate câteva anchete am plecat”.

Eugenia Vodă: „Cine ţi le-a blocat?”

Emilia Şercan: „Cine mi le-a blocat? Cei care conduceau la momentul respectiv postul. Mi-am dat demisia”.

După câteva discuţii, Emilia Şercan a cerut să ia o pauză, ulterior părăsind platoul, situaţie care s-a menţinut până la finalul emisiunii.

Citiți detalii pe paginademedia.ro.”

D-na. Eugenia Voda imi aduce aminte de Smaranda Jelescu, despre care Vadim Tudor spunea (cu umor, s-o recunoastem): „Smaranda e cea mai Jelescu/ Din cadrele lui Ceausescu!!” 🙂 😆

Insa tupeul Eugeniei Voda atinge cota maxima cu aceasta asertiune:

„Eugenia Vodă: „Nu pledez pentru asta, să-ţi pui talentul şi inteligenţa şi profesionalismul în slujba oricărui mogul”.”

D-na. Eugenia Voda, dar cum e sa lucrezi la stat, la o televiziune falimentata de toti nepricopsitii ce s-au perindat pe la conducerea ei, fara sa fie cineva vreodata tras la raspundere si sa fii platita din banii statului, adica din banii contribuabilului?

Hai sa ne lamurim D-na. Voda, care e problema de fapt? Ca Emilia Sercan a lucrat la o televiziune privata si era bine platita acolo? A furat cumva cei 8500 de euro pe luna, cu care o platea un post privat? Nu Statul, un post privat – subliniez asta!! Atunci, daca nu a furat, nu a facut sau nu s-a dovedit sa fi facut vreo fapta ilegala, care e problema dumitale, D-na. Voda?

Catalin Tolontan are, desigur, dreptate:

„Cătălin Tolontan a spus, după plecarea Emiliei Sercan, că Sorin Ovidiu Vântu s-ar „amuza teribil” dacă ar vedea emisiunea şi că el nu se simte rău că lucrează la Dan Voiculescu, chiar dacă patronul trustului Intact este în închisoare. „Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax?”, a spus Tolontan. […]

Să fim serioşi, nu îţi poţi alege patronul în toate situaţiile din această lume”

Si, mai mult chiar decat atat, nu e treaba angajatului afacerile patronului. Angajatul lucreaza pe contract la o firma privata. Treaba lui e sa-si indeplineasca obligatiile contractuale. Daca e vorba de compromisuri – pe care poti sa le accepti sau nu, vorba lui Tolontan – sa vedem ce compromisuri face D-na. Voda care lucreaza la TVR, aflata de ani buni intr-o stare de faliment, pentru care nimeni nu e tras la raspundere, cum ar fi trebuit, pentru ca nu e vorba de bani privati ci de banii contribuabililor. Dar e bine sa stai intr-o societate de stat falimentara, fara sa iei vreo atitudine, dar sa ai un loc de munca bunicel, caldut, cum se spune. Fara sa te intereseze dezastrul in care a fost dusa societatea de stat in care lucrezi, care nu da dovada de profesionalism de foarte multa vreme.

TVR e departe de a fi un standard actual in ceea ce priveste profesionalismul. Iar a promova tentatia de a invinui pe altul, de a gasi vini neaparat, care mai sunt si false, pe ditamai postul national e un lucru ingrijorator ce ar trebui neaparat sanctionat.

Iata de ce nu e o „profesionista”, in opinia Eugeniei Voda, Emilia Sercan:

„Emilia Şercan: „În momentul în care mie la Realitatea TV mi-au fost blocate câteva anchete am plecat”.

Eugenia Vodă: „Cine ţi le-a blocat?”

Emilia Şercan: „Cine mi le-a blocat? Cei care conduceau la momentul respectiv postul. Mi-am dat demisia”.”

Va rog sa ma scuzati, dar e ridicol!! Atunci ce sa zic, D-na. Voda? Dvs. ati facut o insinuare care nu va face cinste la adresa unui jurnalist care a lucrat in sectorul privat si a incercat sa-si faca in mod onest meseria si care, poate (nu e treaba mea sa judec un asemenea lucru, dar…), nu a fost rasplatit atat cat ar fi trebuit pentru asta.

Problema, singura problema a Emiliei Sercan, pe care Eugenia Voda a dorit s-o scoata in evidenta, este ca aceasta a lucrat la un post privat care o platea bine! Cum de a indraznit asa ceva? D-na. Voda dorea sa arate ca la stat sunt profesionistii, nu la privat, unde poti da de patroni ca Sorin Ovidiu Vantu. Care sa te puna sa faci d’alea nefacute. Ci la stat e totul frumos, bun si de dorit, toti oameni cinstiti si buni. Asta ca sa vedeti ce spalare pe creier se mai face inca la TVR, televiziunea de stat, aflata intr-o situatie financiara catastrofala.

De acord, cu un bemol!

Romania Libera

Analiză AFP: Ştirile false generate în urma amplelor proteste antiguvernamentale alimentează euroscepticismul în România

Agenția de presă franceză AFP a dedicat un amplu material privind răspândirea ştirilor false în România, fenomen ce ar putea continua să ia amploare, în condiţiile în care ţara noastră este considerată “veriga slabă a proiectului european”, potrivit News.ro.

“Câini plătiţi pentru a protesta faţă de Guvern. Un incendiu la un club de noapte soldat cu victime, comandat de un miliardar american. Aşa numitele ‘fake news’ prosperă în România, alimentând euroscepticismul din fosta ţară comunistă”, scrie AFP.

Potrivit sursei citate, agenţia atrage atenția că tentativele Guvernului social-democrat din ianuarie de a slăbi legislaţia anticorupţie a declanșat un val de proteste antiguvernamentale, dar și numeroase știri îndoielnice la posturile de televiziune proguvernamentale.



Citește și: VIDEO. Un eveniment DoR a fost anulat de Teatrul Excelsior pe motiv că în program era programată vizionarea unui clip de la protestele din ianuarie-februarie. Reprezentanții revistei spun că li s-a cenzurat conținutul

Un eveniment marca “Decât o Revistă” a fost amânat după ce Teatrul Exelsior a decis că un film ce urma să fie prezentat în timpul evenimentului (un montaj cu imagini de la protestele din Capitală din ianuarie-februarie) este nepotrivit pentru că “frizează sfera politică față de care noi trebui să ne păstrăm echidistanți”. Redacția publicației a decis să încheie colaborarea cu instituția publică după această neînțelegere.



Primul caz de “ştiri false” a fost remarcat în decembrie – cu numai două zile înainte de alegerile parlamentare – “când postul privat de televiziune România TV a afirmat că omul de afaceri americani George Soros, o ţintă populară pentru antimondializare, a ‘finanţat’ cumva” incendiul de la clubul Colectiv, ce a dus în 2015 la proteste care au dărâmat Guvernul, scrie AFP. Ancheta a conchis că nerespectarea normelor de siguranţă a fost cauza tragediei, nu un complot străin.

“Cu toate acestea, într-o ţară unde industria naţională a media este dominată de cinci posturi private de ştiri, ce transmit 24 de ore, posturile rivale s-au grăbit să preia povestea şi să intre în ‘fake news’”, explică jurnaliştii francezi, informează News.ro.

În februarie, când aproximativ de 500.000 de români au protestat paşnic în stradă pentru a apăra lupta anticorupţie, o parte din media a vorbit de “război pe străzi” sau de “lovitură de stat”, a acuzat companiile multinaţionale că îşi obligă angajaţii să ia parte la manifestaţii, iar România TV a susţinut că unii manifestanţi şi animalele lor de companie au primit bani pentru a protesta.

“Adulţii au fost plătiţi cu 100 de lei, copiii au câştigat 50 de lei, iar câinii au fost plătiţi cu 30 de lei”, a afirmat România TV.

Cetățenii au reacționat și cu privire la materialele false transmise de anumite televiziuni, pecizează France Presse, subliniind că CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului) a primit peste 2.000 de plângeri numai în ianuarie şi februarie, de aproape 10 ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.



Citește și: „Reţete” identice pe relaţia București – Moscova: Opozanții lui Putin, arestați pentru că și-au luat copiii la proteste

Uniunea Europeană a cerut autorităților de la Kremlin „să îi elibereze fără întârziere pe manifestanții pașnic” care au fost arestați cu sutele duminică în timpul unor proteste împotriva corupției.



CNA a amendat România TV cu peste 6.000 de euro , pentru acuzaţiile care l-au vizat pe Soros, şi cu 11.000 de euro pentru că a difuzat informaţii false de manifestanţi plătiţi.

Jurnalistul Petrișor Obae, de la Pagina de Media, a declarat pentru AFP că industria media din România este vulnerabilă pentru că se află, în mare parte, sub controlul mogulilor care “sunt vizaţi de acuzaţii de corupţie, sunt deja închişi sau au preferinţe politice clare”, notează sursa citată.

Fostul premier al României, Victor Ponta, considerat proeuropean cât a fost la putere, susţine în prezent că România nu ar mai trebui să accepte să fie o “colonie condusă de UE” şi îi laudă public pe liderul ungar Viktor Orban şi pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, pentru “curajul” de a înfrunta blocul comunitar, potrivit jurnaliştilor francezi.”

In primul rand, nu cred ca Romania e „veriga slaba a proiectului european”. Cel putin noi n-avem o Marine Le Pen, care sa sustina iesirea tarii din UE, asa cum se intampla la francezi.

In al doilea rand as pune o intrebare: Victor Ponta e actionar la Romania TV?

Ce vreau sa spun cu asta?

In ceea ce priveste fenomenul media de la noi din tara si potrivit Constitutiei, e nedrept sa acuzi un post pentru libera exprmare a unor idei. Pe de alta parte, postul TV respectiv, privat, e o platforma in care diversi invitati isi exprima parerile. Nu vreau sa ma transform in avocatul Romaniei TV, dar acolo sunt invitati persoane publice, persoane foarte cunoscute publicului larg, diverse personalitati, care isi exprima punctul de vedere cu privire la o anumita chestiune in dezbatere. Inclusiv la posturile frantuzesti au loc astfel de dezbateri.

Eu nu cred ca peisajul media de la noi din tara trebuie sa arate uniform, toate posturile de radio si televiziune sa spuna si sa sustina acelasi lucru.

Pe de alta parte e cu totul nedrept sa sustii ca Romania ar fi „veriga slaba a UE” pentru ca aici se manifesta fenomenul fake news, de parca in alta parte n-ar exista. Eu cred ca daca suntem onesti, daca avem macar un minimum de onestitate, ar trebui sa ajungem la constatarea ca si in alte parti, in Vest, se intalnesc grave abateri de la deontologia profesionala si acolo, intr-adevar, a dat rezultate concrete: o tara chiar a iesit din UE. Nu e vorba de Romania.

E o chestiune amuzanta: ne dau lectii cei care se simt cu musca pe caciula.

Si apoi fiecare post TV are publicul lui. Nu spun ca nu i se poate reprosa nimic mediei de la noi, dar privim cu surprindere superficialitatea cu care AFP face aceasta analiza.

Pe de alta parte, ar trebui sa se inteleaga ca a abuza atat de mult de cuvantul „mogul”, devine contraproductiv. Pentru ca avem, totusi, o presa care isi face datoria si nu e prezent doar un singur punct de vedere in spatiul media romanesc. Exista jurnalisti foarte buni care incearca sa-si faca onest datoria. Loc de mai bine e intotdeauna.

Cei care isi doresc patroni de presa un fel de sfinti, cred ca, mai degraba, cauta sa ascunda gunoiul din presa din tarile lor sub presul acuzelor la adresa altora: cand te simti cu musca pe caciula – si e cazul Frantei cu un Presedinte in exercitiu care n-a reusit sa performeze deloc si cu o extrema dreapta in plina ascnesiune – sa arati cu degetul spre altii.

Insa ce ar trebui subliniat este ca, eu cel putin, n-am auzit la niciunul din posturile „de sub controlul mogulilor vizati de acuzatii de coruptie”, campanii nu mai vorbesc ca nu, dar nici macar pareri ca Romania ar trebui sa paraseasca Uniunea Europeana. Nici chiar la Victor Ponta n-am auzit asta. In schimb in Franta extrema dreapta de acolo cere pe fata lucrul asta: ca Franta sa paraseasca UE. Scurt, clar si cuprinzator!

Asa ca le-as spune celor de la AFP: luati-o mai usor cu tupeul, ca nu va prinde bine!

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Anunțuri

Aprilie 2, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu