Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ganduri, intrebari, nelamuriri…

Apropo de protestele anticoruptie din Piata Universitatii – s-au reluat ieri si au reusit sa faca si un frumos steag uman al Uniunii Europene -, cred ca nu se poate sa nu observi un lucru de buna seama semnificativ: slaba reactie a Opozitiei.

Opozitia – ma refer in general la toata Opozitia, in particular la PNL si USR – a avut o reactie extrem de palida si ulterioara izbucnirii protestelor. De fapt, poate e mai corect sa spunem ca nici PNL si nici USR n-au avut nicio reactie la celebra Ordonanta nr.13. M-as fi asteptat, de exemplu, la un discurs in Parlament prin care sa se exprime dezaprobarea fata de acea Ordonanta de Urgenta sau, cel putin, sa se ceara lamuriri. Ma asteptam la o activitate intensa pe la televiziunile de stiri… In schimb, puteai sa-i vezi pe proaspat alesii nostri cum dormeau de pe acum in Parlament. E uluitor!! Foarte departe si inspre rau fata de PNTCD-ul din vremurile imediate de dupa Revolutia din 1989, care avea reactii viguroase in Parlament si in media, desi erau, ca si acum actuala Opozitie, in minoritate in Parlament.

Practic, strada e una si partidele politice din Opozitie care – parca asa ar fi fost logic, nu? – ar fi trebuit sa-i sustina pe cei din strada, reprezinta pe altcineva sau altceva.

Pe de alta parte, nu se poate, cred, sa nu te intrebi ce fel de partid este PSD pana la urma… Cu ocazia acestor proteste el a inregistrat o scadere de la 46% (cu cat a castiat alegerile) la 38% in sondaje (sursa: Realitatea, Rares Bogdan, Jocuri de Putere). Ion Cristoiu spunea intr-un editorial recent ca PSD va pica in bot si dadea ca pronostic actualului guvern doar 6 luni de activitate – v. aici.

Intr-adevar, erodarea, in nici doua luni de la castigarea alegerilor, este destul de mare. Mai ales ca au inceput sa apara voci critice chiar din sanul PSD la adresa conducerii partidului si a acestui Guvern.

Sa presupunem ca ar fi adevarat ca toti oamenii care protesteaza ar fi angajatii multinationalelor. Dar chiar asa sa simta acesti oameni un sentiment de scarba – si lozincile din Piata Victoriei si din intreaga tara unde au avut loc manifestatii de acest gen stau marturie – fata de PSD? Adica de ce un angajat al unei multinationale nu ar putea fi un votant al PSD, chiar un simpatizant al PSD?

Impartirea aceasta in doua Romanii pe care doar PSD o face, si anume: o Romaniei a celor de pe la tara si cu cateva clase primare, care ar fi de stanga si o Romanie a celor ce lucreaza in multinationale, care chipurile ar fi toti de dreapta prin educatia superioara, mi se pare injusta si periculoasa.

Insa ar trebui sa spunem ca au iesit si studentii dion marile centre universitare din tara – ceea ce arata imposibilitatea PSD, care dateaza din vremurile lui Ion Iliescu, de a atrage aceasta importanta categorie de electorat, ce NU se simte reprezentata de un partid de stanga (daca mai e de stanga!) in varianta pesedista.

Pe de alta parte, un partid de stanga nu e neaparat doar al celor saraci sau cu educatie mai slaba.

Ce fel de partid e PSD? Mai este el un partid social-democrat? Piata il vede ca pe o „ciuma rosie”, deci ca pe un partid neocomunist, pe de alta parte un partid corupt si profitocratic, cum ar spune prof. Tismaneanu. Profitocratic, dar la Stat, in relatie exclusiva cu Statul, sa retinem asta! E mai greu de inteles, recunosc asta, cum putem sa caracterizam exact acest partid, care are – si o stie oricine – o vocatie baroniala evidenta.

Daca PSD derapeaza, lasa un culoar liber pe centru-stanga ce nu e ocupat de nimeni in prezent. Un culoar destul de larg. Din aceasta cauza se produc la noi tot felul de dezechilibre politice din care a iesit Presedinte si un Traian Basescu.

Un articol interesant, semnat de Cristian Preda, care pune intrebarea daca #rezist va fi partid – aici. Posibil, dar asa si USR s-a transformat in partid si se constata deja ca, cel putin pana acum, e un fel de gluma proasta. Podemos, in Spania se caracterizeaza ca fiind de extrema stanga, la noi ideea e al unui partid de dreapta. Si atunci care sunt solutiile de dreapta pe care le propune? Nici nu ne-am nascut bine ca partid si incepem sa mintim? Nu cumva vrem tot solutii de extrema stanga, cu un stat mare care sa aiba grija de toata lumea, de fapt asta fiind scopul nu anticoruptia? Pe de alta parte, Dl. Preda sesizeaza foarte bine anacronismul ce se inregistreaza la noi inclusiv in mediul academic, gandirea caracteristica unor vremi revolute fiind inca prezenta in societatea noastra – asta ca sa vedem ce mare influenta a avut, din pacate, comunismul in societate, efectul fiind si aici pe termen lung.

Cu o proasta comunicare, arogant si sfidator, PSD impune. Ceea ce e in mod evident nedemocratic.

Par a exista inca destule influente postsovietice in PSD…

Il priveam la Jocurile de Putere pe prof. Bortun. Nu, cele doua Romanii nu exista.

Suntem condamnati sa traim impreuna, chiar daca asta inseamna razboiul cel dintre noi.

Sa fim seriosi: teza celor doua Romanii – ca ar fi o Romanie ce doreste modernizarea si alta conservatoare – se poate aplica oriunde si chiar oricand in Istorie. Spre exemplu, asa poti sa zici ca au existat si ca exista doua SUA, doua Frante, doua Chine etc. Dar asta parca inseamna pluralism si sa ne amintim ca si pentru asta am luptat in Decembrie ’89.

Ca ar trebui „depolitizate” Invatamantul si Sanatatea. Dar cum faci treaba asta cand acestea doua sunt de Stat. Cum poti sa depolitizezi ceva ce apartine Statului??

Si aici intervine o problema importanta. Pentru ca se vorbeste de anticoruptie, se fac mitinguri ample in acest sens, dar o solutie logica si coerenta nu prea vad. La Statul enorm pe care il avem noi, in contextul in care sectorul privat e slab si sufera inca de pe urma Crizei din 2008, ne mai mira ca avem coruptie? Nu vad pe cineva, decat cu destul de rare exceptii, sa vorbeasca despre diminuarea rolului statului in economie. Se discuta atat de demagogic, dand vina pe oameni, nu pe politicieni si pe alesi care ar trebui sa vina cu o viziune – pentru ca e de datoria lor – dar n-au cum pentru ca n-au niciuna, ca, dom’le, „prefera sa stea acolo cu mana intinsa”. Dar atunci de ce dai inapoi cand e vorba despre continuarea logica: diminuarea rolului statului in economie si masive disponibilizari de personal din sectorul de stat? Pentru ca noi vrem sa nu mai fie coruptie, dar sa avem un stat mare – asta ce fel de ideologie o fi? Nu cumva a Chinei populare, unde se fac executii masive pe stadioane? Asta vrem? Sau vrem o societate liberala? Dar atunci ar trebui si aplicate principiile de baza ale liberalismului, care nu inseamna un stat mare, cum il vrem noi, subliminal, in subconstient, dar ne zicem, cu o nejustificata mandrie ca suntem liberali.

Pe de alta parte, cum vrei ca oamenii sa nu stea cu mana intinsa la stat, dar statul sa fie, in schimb, unul foarte mare si amplu, care sa dea de mancare la toata lumea?

Daca vrem „depolitizarea” Invatamantului si Sanatatii, acestea n-ar mai trebui sa apartina, sa fie apanajul Statului. Ar trebui, cu alte cuvinte, privatizate. Dar lucrul asta nu-l spune nimeni – se prefera cuvantul „depolitizare” in locul cuvantului mult mai exact: „privatizare”.

Pe de alta parte, fara a admira PSD, care – e evident! – nici nu poate fi admirat acum daca ai un minim de bun simt, eu cred ca trebuie sa atragem atentia si asupra unor derapaje ale „tinerilor frumosi si liberi” care protesteaza in Piata Victoriei. A darama Guvernul printr-o actiune de forta inseamna lovitura de stat. A incerca sa faci lucrul asta, inseamna o incercare de lovitura de stat, nu de revolutie.

A protesta impotriva unei actiuni a Guvernului sau aspura, iata!, a unei ordonante de Urgenta e una, a continua mitingurile pentru a darama Guvernul e altceva. Si asta in contextul in care OUG 13 a fost abrogata.

Alegerile au dat castig de cauza PSD… Asta este! Insa ma astept si la alte manifestatii de protest fata de PSD si Guvern. Nu sunt chiar asa de naiv incat sa consider ca nu vor mai avea loc. Insa politica nu se face, totusi, „in Piata”, iar „democratia” aceasta NU e democratie ci o minoritate care doreste sa-si impuna propriile ei reguli majoritatii. Populismul cu „democratia din Grecia Antica” nu tine.

Care mai sunt legaturile PSD-ului si a altor partide la de la noi cu Rusia? Intrebarea e justificata daca ma gandesc la cum au fost promovate dupa Revolutie, sub regimul Iliescu, persoane care erau agenti ai Kremlinului la noi in tara – v. aici. Si ce legatura au cu Federatia Rusa, daca exista vreuna, si celelalte partide din Opozitie…?

Mai exista astfel de legaturi? Si daca da, de ce sunt inca permise? Mai ales in actualul context international tensionat. Se iau masuri?

februarie 27, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 56 comentarii