Apropo de protestele anticoruptie din Piata Universitatii – s-au reluat ieri si au reusit sa faca si un frumos steag uman al Uniunii Europene -, cred ca nu se poate sa nu observi un lucru de buna seama semnificativ: slaba reactie a Opozitiei.
Opozitia – ma refer in general la toata Opozitia, in particular la PNL si USR – a avut o reactie extrem de palida si ulterioara izbucnirii protestelor. De fapt, poate e mai corect sa spunem ca nici PNL si nici USR n-au avut nicio reactie la celebra Ordonanta nr.13. M-as fi asteptat, de exemplu, la un discurs in Parlament prin care sa se exprime dezaprobarea fata de acea Ordonanta de Urgenta sau, cel putin, sa se ceara lamuriri. Ma asteptam la o activitate intensa pe la televiziunile de stiri… In schimb, puteai sa-i vezi pe proaspat alesii nostri cum dormeau de pe acum in Parlament. E uluitor!! Foarte departe si inspre rau fata de PNTCD-ul din vremurile imediate de dupa Revolutia din 1989, care avea reactii viguroase in Parlament si in media, desi erau, ca si acum actuala Opozitie, in minoritate in Parlament.
Practic, strada e una si partidele politice din Opozitie care – parca asa ar fi fost logic, nu? – ar fi trebuit sa-i sustina pe cei din strada, reprezinta pe altcineva sau altceva.
Pe de alta parte, nu se poate, cred, sa nu te intrebi ce fel de partid este PSD pana la urma… Cu ocazia acestor proteste el a inregistrat o scadere de la 46% (cu cat a castiat alegerile) la 38% in sondaje (sursa: Realitatea, Rares Bogdan, Jocuri de Putere). Ion Cristoiu spunea intr-un editorial recent ca PSD va pica in bot si dadea ca pronostic actualului guvern doar 6 luni de activitate – v. aici.
Intr-adevar, erodarea, in nici doua luni de la castigarea alegerilor, este destul de mare. Mai ales ca au inceput sa apara voci critice chiar din sanul PSD la adresa conducerii partidului si a acestui Guvern.
Sa presupunem ca ar fi adevarat ca toti oamenii care protesteaza ar fi angajatii multinationalelor. Dar chiar asa sa simta acesti oameni un sentiment de scarba – si lozincile din Piata Victoriei si din intreaga tara unde au avut loc manifestatii de acest gen stau marturie – fata de PSD? Adica de ce un angajat al unei multinationale nu ar putea fi un votant al PSD, chiar un simpatizant al PSD?
Impartirea aceasta in doua Romanii pe care doar PSD o face, si anume: o Romaniei a celor de pe la tara si cu cateva clase primare, care ar fi de stanga si o Romanie a celor ce lucreaza in multinationale, care chipurile ar fi toti de dreapta prin educatia superioara, mi se pare injusta si periculoasa.
Insa ar trebui sa spunem ca au iesit si studentii dion marile centre universitare din tara – ceea ce arata imposibilitatea PSD, care dateaza din vremurile lui Ion Iliescu, de a atrage aceasta importanta categorie de electorat, ce NU se simte reprezentata de un partid de stanga (daca mai e de stanga!) in varianta pesedista.
Pe de alta parte, un partid de stanga nu e neaparat doar al celor saraci sau cu educatie mai slaba.
Ce fel de partid e PSD? Mai este el un partid social-democrat? Piata il vede ca pe o „ciuma rosie”, deci ca pe un partid neocomunist, pe de alta parte un partid corupt si profitocratic, cum ar spune prof. Tismaneanu. Profitocratic, dar la Stat, in relatie exclusiva cu Statul, sa retinem asta! E mai greu de inteles, recunosc asta, cum putem sa caracterizam exact acest partid, care are – si o stie oricine – o vocatie baroniala evidenta.
Daca PSD derapeaza, lasa un culoar liber pe centru-stanga ce nu e ocupat de nimeni in prezent. Un culoar destul de larg. Din aceasta cauza se produc la noi tot felul de dezechilibre politice din care a iesit Presedinte si un Traian Basescu.
Un articol interesant, semnat de Cristian Preda, care pune intrebarea daca #rezist va fi partid – aici. Posibil, dar asa si USR s-a transformat in partid si se constata deja ca, cel putin pana acum, e un fel de gluma proasta. Podemos, in Spania se caracterizeaza ca fiind de extrema stanga, la noi ideea e al unui partid de dreapta. Si atunci care sunt solutiile de dreapta pe care le propune? Nici nu ne-am nascut bine ca partid si incepem sa mintim? Nu cumva vrem tot solutii de extrema stanga, cu un stat mare care sa aiba grija de toata lumea, de fapt asta fiind scopul nu anticoruptia? Pe de alta parte, Dl. Preda sesizeaza foarte bine anacronismul ce se inregistreaza la noi inclusiv in mediul academic, gandirea caracteristica unor vremi revolute fiind inca prezenta in societatea noastra – asta ca sa vedem ce mare influenta a avut, din pacate, comunismul in societate, efectul fiind si aici pe termen lung.
Cu o proasta comunicare, arogant si sfidator, PSD impune. Ceea ce e in mod evident nedemocratic.
Par a exista inca destule influente postsovietice in PSD…
Il priveam la Jocurile de Putere pe prof. Bortun. Nu, cele doua Romanii nu exista.
Suntem condamnati sa traim impreuna, chiar daca asta inseamna razboiul cel dintre noi.
Sa fim seriosi: teza celor doua Romanii – ca ar fi o Romanie ce doreste modernizarea si alta conservatoare – se poate aplica oriunde si chiar oricand in Istorie. Spre exemplu, asa poti sa zici ca au existat si ca exista doua SUA, doua Frante, doua Chine etc. Dar asta parca inseamna pluralism si sa ne amintim ca si pentru asta am luptat in Decembrie ’89.
Ca ar trebui „depolitizate” Invatamantul si Sanatatea. Dar cum faci treaba asta cand acestea doua sunt de Stat. Cum poti sa depolitizezi ceva ce apartine Statului??
Si aici intervine o problema importanta. Pentru ca se vorbeste de anticoruptie, se fac mitinguri ample in acest sens, dar o solutie logica si coerenta nu prea vad. La Statul enorm pe care il avem noi, in contextul in care sectorul privat e slab si sufera inca de pe urma Crizei din 2008, ne mai mira ca avem coruptie? Nu vad pe cineva, decat cu destul de rare exceptii, sa vorbeasca despre diminuarea rolului statului in economie. Se discuta atat de demagogic, dand vina pe oameni, nu pe politicieni si pe alesi care ar trebui sa vina cu o viziune – pentru ca e de datoria lor – dar n-au cum pentru ca n-au niciuna, ca, dom’le, „prefera sa stea acolo cu mana intinsa”. Dar atunci de ce dai inapoi cand e vorba despre continuarea logica: diminuarea rolului statului in economie si masive disponibilizari de personal din sectorul de stat? Pentru ca noi vrem sa nu mai fie coruptie, dar sa avem un stat mare – asta ce fel de ideologie o fi? Nu cumva a Chinei populare, unde se fac executii masive pe stadioane? Asta vrem? Sau vrem o societate liberala? Dar atunci ar trebui si aplicate principiile de baza ale liberalismului, care nu inseamna un stat mare, cum il vrem noi, subliminal, in subconstient, dar ne zicem, cu o nejustificata mandrie ca suntem liberali.
Pe de alta parte, cum vrei ca oamenii sa nu stea cu mana intinsa la stat, dar statul sa fie, in schimb, unul foarte mare si amplu, care sa dea de mancare la toata lumea?
Daca vrem „depolitizarea” Invatamantului si Sanatatii, acestea n-ar mai trebui sa apartina, sa fie apanajul Statului. Ar trebui, cu alte cuvinte, privatizate. Dar lucrul asta nu-l spune nimeni – se prefera cuvantul „depolitizare” in locul cuvantului mult mai exact: „privatizare”.
A protesta impotriva unei actiuni a Guvernului sau aspura, iata!, a unei ordonante de Urgenta e una, a continua mitingurile pentru a darama Guvernul e altceva. Si asta in contextul in care OUG 13 a fost abrogata.
Alegerile au dat castig de cauza PSD… Asta este! Insa ma astept si la alte manifestatii de protest fata de PSD si Guvern. Nu sunt chiar asa de naiv incat sa consider ca nu vor mai avea loc. Insa politica nu se face, totusi, „in Piata”, iar „democratia” aceasta NU e democratie ci o minoritate care doreste sa-si impuna propriile ei reguli majoritatii. Populismul cu „democratia din Grecia Antica” nu tine.
Care mai sunt legaturile PSD-ului si a altor partide la de la noi cu Rusia? Intrebarea e justificata daca ma gandesc la cum au fost promovate dupa Revolutie, sub regimul Iliescu, persoane care erau agenti ai Kremlinului la noi in tara – v. aici. Si ce legatura au cu Federatia Rusa, daca exista vreuna, si celelalte partide din Opozitie…?
Mai exista astfel de legaturi? Si daca da, de ce sunt inca permise? Mai ales in actualul context international tensionat. Se iau masuri?
„Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)
Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.
Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.
În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.
Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:
“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră”
Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.
S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.
Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit
Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,
despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)
Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.
Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit, a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.
Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.
Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.
Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii de “mai mult” a oricărei forme de securitate.
Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.
Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani.
Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în (2017) într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”
La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .
La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.
Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”
A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă
Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică: ”Ori Presa, ori Democraţia!”
Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.
Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:
“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!
Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?
E.U: Teoretic… şi ca…
I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?
E.U.: … şi ca om care eram…
I.C.: Doamna Udrea,…
E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.
I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?
E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!
I.C.: Cum adică?
E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”
Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:
1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV
2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,
atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie
3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)
Amestecarea puterilor în stat
Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.
Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.
În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.
Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.
Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.
Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.
Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.
De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :
„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.
Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:
“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită”
Dai în mine, dai în fabrici şi uzine
În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,
„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.
Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată. Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).
În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.
Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”
Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:
“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”
Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.
Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.
Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice”
Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”, spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).
O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.
În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.
Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.
În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.
Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.
Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.
Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:
“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)
Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.
În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.
Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.
Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.
Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.
O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU „
In primul rand as dori sa-l felicit pe Dl. Liviu Mihaiu pentru acest editorial in care face o analiza deoasebit de interesanta a fenomenului: lupta ACTUALA dintre Partid si Securitate, la care facea candva referire si Cristian Tudor Popescu, dar explicata acum pe intelesul tututor. O analiza frumoasa si bine scrisa!
Dar, dupa parerea mea, aceasta analiza ar trebui putin completata pentru o caracterizare cat mai completa si precisa a fenomenului.
MCV nu cred ca a fost inventat de „sertgentii mesianici din presa”. Este adevarat, PNA a aparut in vremea Guvernului Nastase, dar integrarea noastra in UE s-a facut sub rezerva luptei anticoruptie, iar PNA, actualul DNA, a aparut tocmai ca o consecinta a acestui fapt.
Nu stiu daca Bruxelles-ul a vrut chiar asta de la noi… Dar e aproape o certitudine certificata prin declaratiile publice ale unor inalti oficiali ca principalul nostru partener strategic – Statele Unite ale Americii – au sustinut cu caldura ACEASTA lupta anticoruptie. Nu Laura Codruta Kovesi sau Ioana Ene-Dogioiu au reprosat Romaniei nu ca nu se vad oameni in strada ca sa protesteze MASIV impotriva coruptiei, ci Victoria Nuland. Sau cand a zis ca „nu avem aceleasi idealuri” – daca spunea asta Ioana Ene Dogioiu (asta ca sa dau un mic exemplu) cati autohtoni nu s-ar fi napustit asupra ei s-o manance de VIE!!! 😆 Cand a zis Victoria Nuland, toata lumea a tacut cuminte si a luat aminte! Va amintiti cand Joe Biden a caracterizat lupta anticoruptie ca fiind „de autoaparare”. Ni se adresa noua, Romaniei si romanilor.
Sa ne amintim cum chiar SUA atentiona pe toti Aliatii ca Rusia exporta coruptie, facand din coruptie o amenintare la siguranta nationala.
Legile Big Brother, promovate aici de Dl. Maior, fostul Director al SRI, n-au fost niciodata criticate de SUA. N-am auzit. Ba cred ca au fost chiar laudate, iar daca Dl. Maior e acum ambasadorul Romaniei la Washington este si pentru ca e un om de incredere pentru America.
Se tot vorbeste de abuzurile pe care le-ar face DNA. Nu neg, e foarte posibil pentru ca omul e perfectibil. Dar nu inteleg altceva (chestia asta, ca ar face abuzuri, o inteleg): cum e posibil ca SUA, cu Constitutia sa, in care e inscrisa apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sa nu atentioneze tara noastra asupra unor derapaje sau posibile derapaje. Ci dimpotriva, ca daca stau si ma gandesc la Gitenstein, el nu intelegea ce e aia prezumtia de nevinovatie, nevazandu-i rostul!!
Repet, e vorba despre principalul nostru aliat: SUA.
Pana la PNA si MCV ne-am chinuit sa scoatem oameni de afaceri prosperi, reusind sa facem asta tocmai prin eforturile conjugate ale Partidului si Securitatii, ca sa fiu in ton cu exprimarea D-lui. Mihaiu. Asa au iesit creati oameni precum Sorin Ovidiu Vantu sau Ioan Niculae. Numai ca sa facem pe plac Occidentului si sa aratam ca si la noi lucrurile se misca spre initiativa privata si economie de piata.
Apud MCV am inceput sa-i bagam la puscarie, constatand cu uimire ce monstri am creat, ca sa incepem o noua pagina de facut pe plac Puterilor tutelare, prin lupta anticoruptie, mosita tot in laboratoarele Partidului si Securitatii, prin aceleasi eforturi conjugate. Doar pentru a arata ca lucrurile se misca cu succes spre statul de drept!!
„Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.
„Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.
Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.
În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit „mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională”.
Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.
Judecătorul a stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu, prin inginerii financiare aparent legale, pornind însă de la o bază ilegală, întrucât banii proveneau din delapidare, a ascuns, a disimulat natura juridică a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, prin creditări ale societăţiilor proprii, care la rândul lor creditau alte societăţi ce cumpărau unităţi de fond răscumpărate la valori majorate artificial, cu care erau achiziţionate imobile, chiar în ziua transferării în contul lui Vîntu a sumelor de provenienţă infracţională, imobile ce erau vândute succesiv unor societăţi comerciale aparţinând tot acestuia, dar şi prin crearea de depozite şi transferuri repetate între inculpat şi conturile SC Gelsor SA.
Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, SC Gelsor I.N. SA, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de societatea Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile. Mai mult, SC Gelsor I.N. SA avea obligaţia de a achita fiecare imobil cumpărat de la Sorin Ovidiu Vîntu în cinci rate anuale, începând din anul 2001, iar pentru perioada 2000-2001 a închiriat toate imobilele dobândite astfel SC Gelsor SA, societate creditată tot de Vîntu.
În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul a notat în motivare că, potrivit deciziei definitive de condamnare, prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.
Astfel, la data de 22 iulie 2016, Sorin Ovidiu Vîntu a fost încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare în dosarul Petromservice, alături de el fiind condamnat şi fostul sindicalist Liviu Luca la şase ani de detenţie.
Totodată, în 24 ianuarie 2014, omul de afaceri a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, iar anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.”
Totusi, mai nimic despre cei care au creat acest personaj, un tip care fusese condamnat si pe vremea comunismului, adus in fata dupa si dandu-i-se un acces larg la resursele statului. SOV a fost un om in fata caruia tremurau multi dintre potentatii acelor zile… A fost un om caruia Radu Timofte, fostul sef al SRI, ii punea informatii economice de prima mana pe tava (dupa cum s-a exprimat Traian Basescu) si pe canapelele caruia se odihnea Mircea Geoana. Atat Geoana cat si Timofte erau din PSD, iar daca ma gandesc si la Vacaroiu si Florin Georgescu, lucrurile acestea ne-ar putea sugera ce partid a stat in spatele ascensiunii fulgeratoare a lui SOV.
Ioan Niculae… Dosarul „Mita la PSD”, deci e clar. Fost securist si acesta!
Sigur, si in aceasta privinta trebuie pus un bemol pentru ca analiza sa nu fie prea stridenta: sa nu uitam, totusi, ca Romania era o tara in tranzitie, o tara fosta comunista unde comunismul a distrus proprietatea privata, dar o tara cu un proiect ambitios care trebuie salutat: constructia economiei de piata libera. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, constructia unui capitalism romanesc e de inteles.
Acum ii terminam pur si simplu pe astia si incepem sa construim statul de drept, fara sa fi incheiat reformele economice si fara sa consolidam aceasta cucerire revolutionara (nu cred ca exagerez spunand asa!): economia de piata libera, libera initiativa privata si o dezvoltare economica in acest sens.
Mi-e teama ca pana la urma sa nu avem nici stat de drept si nici economie de piata! Cred ca ar trebui sa meditam serios la acest aspect.
Interesanta e si schimbarea principalului nostru partener – SUA: de la determinarea unui Reagan de a fauri o lume libera si de a intari democratia si libertatea, la determinarea stangista a unui Obama de a lupta impotriva coruptiei, paradisurilor fiscale (v. „Panama papers”) si de a crea „institutii puternice” si, pe cale de consecinta, un stat puternic. Dar puternic inclusiv sa incalce Constitutia SUA si de a face obligatorii asigurarile medicale, prin Guvernul federal, lucru totalmente neconstitutional in SUA.
Pe de alta parte, lupta anticoruptie, trebuie sa recunoastem, s-a impus ca o necesitate in Romania, statul avand inca un rol insemnat in economie.
As dori sa spun cate ceva si despre ofiterii acoperiti din presa, pentru ca se vorbeste mult despre asta. Inteleg ca sefa lor e D-na. General Elena Istode:
Gen. SRI Elena Istode
Inteleg ca D-nei. Istode i se spune Anaconda. Din motive lesne de inteles, desigur. Insa sa nu uitam ca marele spion sovietic, Richard Sorge, pe cand opera in Germania, avea acoperire de ziarist GERMAN:
Richard Sorge
Evident, in felul asta, se poate face o larga gama de manipulari. Iar daca presa a fost considerata, pe vremea lui Basescu, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala trebuie sa intelegem prin asta posibilitatea reala ca in presa sa se strecoare spioni ai unor puteri ostile Romaniei. Celebrul Sorge e un exemplu clasic: ne arata ca astfel de lucruri se pot intampla. Poti sa-i construiesti unui strain o biografie neaos romaneasca si sa-l inserezi apoi in presa cu sarcini precise.
Bineinteles, faptul ca exista acoperiti SRI in presa nu ne produce nicio bucurie. Iar ca doamna Istode ne spioneaza redactiile, cu atat mai putin. Insa cele spuse mai sus se constituie intr-un bemol. Si mai bine, poate, i-am ura succes Anacondei in depisatarea acelor oameni care nici romani nu sunt (nu spun ca n-ar putea fi si romani…) si care lucreaza impotriva Romaniei prin redactiile din aceasta tara.
Dl. Liviu Mihaiu face referire la cati lucreaza in SRI si SIE. Despre cati au lucrat in fosta Securitate am scris si eu aici. Problema mare care se pune este, dupa parerea mea, daca numarul acesta – actualmente 30.444 de cadre, dupa Dl. Mihaiu – este unul optim. Sub regimul Ceausescu erau o jumatate de milion de informatori. Fara indoiala, aceste cifre ridica intrebari asupra democratiei si statului de drept in Romania. Dar daca e vorba de o supradimensionare cu personal a serviciilor secrete, eu cred ca avem o problema. In sensul ca mai multi oameni care lucreaza si care sunt implicati in munca privind siguranta nationala fata de numarul optim necesar scade eficacitatea acestor servicii. In general nu trebuie prea multi oameni, dar cei care lucreaza, dotati cu tehnica moderna, sa fie foarte bine pregatiti – in felul acesta eficacitatea serviciilor de informatii creste si scad, pe cale de consecinta, slabiciunile.
Nu ar trebui sa ne mire, tinand cont de metehnele romanesti din politica, precum pesederizarea si cederizarea, ca ar putea avea loc si sereizarea Romaniei. Dar nu trebuie sa uitam ca in plan politic s-a vazut flagrant slabiciunea atat a PDSR cat si a CDR, ambele reusind sa piarda, pana la urma alegerile. Sa nu uitam ca PSD, fostul PDSR, a fost multa vreme vioara a doua, candidatul sau nereusind sa castige alegerile prezidentiale, iar in alegerile legislative, multi ani, performantele au fost slabe.
Noi ar trebui sa meditam si sa intelegem foarte bine rolul – rolul serviciilor secrete, rolul politicii monetare, ca sa dau doua exemple din diverse domenii de activitate. Rolul serviciilor secrete NU e sa conduca Romania. Daca nu intelegem lucrul asta (aparent simplu) cream o slabiciune in ceea ce priveste siguranta nationala, pentru ca serviciile ar trebui sa se ocupe si cu altceva pentru care nu sunt calificate.
„Ori Presa, ori Democratia!”
Cum am ajuns in situatia actuala? Va mai amintiti cum, inca de pe vremea lui Basescu, se evidentia cu repros ca in „Constitutia lui Nastase” se pomeneste despre: „traditiile democratice ale poporului roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” (art. 1, al. 3)? Dupa aceea au fost tot felul de emisiuni pe la televiziunile de stiri prin care se incerca sa se demonstreze ca, de fapt, n-a fost vorba de nicio Revolutie, ci de lovitura de stat. Or, prin asta ce s-a realizat? S-au calcat pur si simplu in picioare idealurile Revolutiei din decembrie 1989, unde au murit oameni care s-au ridicat impotriva comunismului, in care poporul a cerut democratie si libertate. Tineti minte: „Libertate, te iubim!/ Ori invingem, ori murim!”? Iar cei care scandau asa s-au aflat atunci in fata tancurilor comuniste, in bataia pustilor!!
Ma intreb cui a servit aceasta calcare in picioare a idealurilor Revolutiei?
Ca ar trebui sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime, asta e altceva. De acord! Numai ca pana acum n-am vazut asa ceva si nici elucidarea celor petrecute atunci. In schimb, am reusit sa terfelim Revolutia si memoria celor care si-au dat viata atunci pentru Libertate si Democratie in Romania.
A celor care au murit luptand impotriva comunismului!!
Si trist este ca n-am vazut nicio reactie de impotrivire din partea SUA sau UE. Cui a folosit discreditarea Revolutiei si , in schimb, acreditarea loviturii de stat? Cui a folosit sa se strecoare ideea ca, de fapt, n-a fost nicio Revolutie ci o lovitura de stat conceputa in laboratoarele politice din exterior?
Si am ajuns in situatia actuala, in care se incalca drepturi si libertati, sub pretextul apararii acestora.
„Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.
Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.”
Insa „Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste” sunt si rezultatul politicilor defectuoase duse la noi in tara, prin care libertatea si democratia au inregistrat, in mod regretabil, o anumita scadere. A fost o eroare cu totul regretabila ca din dorinta de a lovi politic in „pesedism” s-a adus atingere libertatii si democratiei de la noi. Iar rezultatul recentelor alegeri legislative, in care PSD a obtinut o victorie comparabila (daca nu chiar si mai mare!) cu cea a FSN-ului de pe vremurile lui Ion Iliescu, confirma marea eroare care s-a facut multa vreme la noi in tara. Demonstreaza inclusiv o scadere a libertatii economice, pusa sub influenta coplesitoare a institutiilor de forta, nu doar din cauza recentei crize economice. Iar „noua sensibilitate politica” de care ne vorbeste prof. Tismaneanu nu poate compensa o scadere evidenta a liberalismului la noi in tara. Lucrurile, greselile acestea ar trebui reparate.
Iar abordarile maximale – „putredul regim Iliescu” – prezente, din pacate, la noi si care nu se refera neaparat la un regim anume, ar trebui si acestea la randul lor corectate, intrucat se dovedesc ineficace. „Tot ce a facut Iliescu e rau!”, „Tot ce a facut Basescu e rau!” s.a.m.d dovedesc, iertata sa-mi fie exprimarea, o lipsa de maturitate in abordarea chestiunilor. De aceea s-ar impune o abordare echilibrata.
„Din cîte s-a putut vedea pînă acum, Gîndul de sîmbătă e dedicat Istoriei. Nu Istoriei ca teren de cercetare specială, ci Istoriei ca prilej de meditație asupra prezentului. Vor fi, probabil, cititori care așteaptă de la mine și sîmbăta un comentariu gazetăresc despre întîmplările de pe scena mică a politicii românești de azi. Probabil că ei vor considera textele dedicate Istoriei ca expresia unei nevoi a mea de relaxare în week-end.
Nici vorbă de așa ceva.
Pentru mine, Istoric al clipei, Trecutul a fost și este un concurent serios al Prezentului. Textele mele consacrate Istoriei dau expresie neliniștii care mi-a provocat-o totdeauna Istoria. Fiind de genul feminin, Istoria are hachițe. Și cînd îi e muritorului lumea mai dragă, Istoria îi trîntește o dare peste cap a celor din jur, de rămîne bietul muritor paralizat de uimire.
În ultimul timp, m-a preocupat saltul năucitor întruchipat pentru români de Lovitura de stat de la 23 august 1944. O țară pe care am văzut-o timp de 25 de ani ca dușmana de veacuri a României – Rusia – trebuia acum, după schimbarea de Alianță pusă la cale de Rege, să fie prezentată drept prietena de veacuri a României.
Așa se explică prăpastia dintre cele două texte de mai jos. Amîndouă se ocupă de relațiile dintre noi și Rusia de a lungul timpului. Primul articol, apărut în Sentinela de la finele lui 1943 și debutul lui 1944, proclamă că între noi și Rusia n-a existat decît dușmănie de veacuri.
Al doilea, apărut în Semnalul din 1 septembrie 1946, la doi ani și ceva distanță de primul, proclamă că între noi și Rusia n-a existat decît prietenie de veacuri.
Citiți-le și spuneți-mi!
Care dintre ele exagerează?
Sentinela, 26 decembrie 1943 – 1 ianuarie 1944
Între noi şi Rusia
Apa şi focul sunt cele două elemente care nu se pot împăca niciodată. Atâta timp cât va exista viaţa, lupul va sfâşia mereu oile. Tot astfel, Rusia va însemna un pericol mereu reînnoit pentru noi şi oricât vom încerca să normalizăm raporturile noastre cu Rusia, vecinul nostru din Răsărit nu va aştepta decât momentul prielnic pentru a ne desfiinţa.
Mai avem şi alţi vecini. Cu unii din ei ne-am luptat uneori şi apoi ne-am împăcat, trăind veacuri de-a rândul în bună vecinătate. Cu alţii ne găsim în aceeaşi situaţie în care am fost şi suntem de veacuri, pentru că au rămas mereu la gradul de barbarie şi cruzimi care au năvălit odinioară în Europa. Dar nu despre aceştia vom vorbi acum. Rana cea mai vie este deocamdată Răsăritul. Aici trebuie să încheiem socotelile, pentru a ne putea întoarce mai târziu spre alte meleaguri.
Deşi noi aveam de revendicat pământ de la bolşevici, deşi lupul ne sfâşiase carne din trup, noi am încercat totuşi să facem uitate durerile ce ne-au fost cauzate şi să ne împăcăm cu bestia de la Răsărit. Totuşi, provocatorii de ieri au continuat să devină agresivi. Bolşevicii voiau cu orice preţ gurile Dunării româneşti, pentru ca mai târziu, să ne înghită Dobrogea şi mai apoi restul ţării.
Dar aceste raporturi au existat întotdeauna între noi şi ruşi. Din clipa în care Marele Ducat de Moscova s-a transformat într-o mare putere şi ne-au devenit vecini, ei ne-au socotit ca o piedică în drumul lor de expansiune. Întâmplarea a făcut că atât la Nord cât şi la Sud, au fost aşezate popoare înrudite cu ruşii. Între aceste popoare, noi am fost ca o suliţă, cu vârful înspre Rusia. Toţi ţarii Rusiei ne-au socotit astfel ca pe o piedică în faţa panslavismului.
Dar virusul rusesc – testamentul lui Pentru cel Mare, prevedea întinderea puterii ruseşti, până la Constantinopol. Ruşii voiau să respire prin Marea Mediterană. Ori România, era aşezată şi în faţa acestui drum rusesc şi deci, era firesc ca ruşii să dorească şi cu mai multă înverşunare desfiinţarea noastră.
Am încercat noi toate atitudinile politice posibile faţă de ruşi. Toate încercările noastre s-au lovit însă de acelaşi zid: voinţa rusească de a trece peste trupul nostru, în vederea împlinirii scopurilor sale.
Nu o singură dată ruşii au încercat să ocupe România. Din fericire, puterile străine au intervenit întotdeauna la timp, pentru ca Rusia să fie nevoită să părăsească teritoriile ocupate. Vitejia noastră a făcut apoi restul.
Fiara va continua să se hrănească cu carnea altor vieţuitoare, pentru că aşa este legea firii. Şi oricât de blând se va purta mielul, lupul va continua să-l sfâşie. Tot astfel şi Rusia, albă sau roşie, va continua să ne ameninţe independenţa, pentru că suntem piatră şi obstacol în drumul lor.
La pericolul rusesc s-a mai adăugat în timpul din urmă şi schimbarea regimului lor politic. Pentru că chiar dacă ruşii ne erau duşmani prin forţa lucrurilor, totuşi ei aveau scopuri limitate şi, deci, mai puteam spera în salvarea unei părţi din fiinţa noastră.
Ruşii comunişti au scopuri nelimitate şi crude, întrebuinţând uciderea în massă ca la Katyn şi alte locuri. Pentru Rusia Sovietică, nu există hotar care să fixeze limita dorinţei lor de expansiune. Ei visează să ocupe toată Europa şi dacă e posibil întreg pământul. Ce putem noi însemna în faţa avalanşei bolşevice? Un petic de pământ peste care ei ar trece fără nicio consideraţie.
Iată de ce trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri încă din frageda copilărie ce înseamnă pericolul din Răsărit. Iată de ce trebuie să fim convinşi că noi nu avem altă cale decât să continuăm până la sfârşit războiul din Răsărit, până atunci, până când ameninţarea din spre soare răsare va dispare pentru totdeauna.
Semnalul, 1 septembrie 1946
Tradiţia colaborării româno-ruse
Dacă este unanim stabilit că războiul nostru împotriva marelui vecin de la Răsărit a fost fapta unui uzurpator megaloman, care a acceptat fără ezitare să pună ţara la remorca intereselor imperialismului german, nu este totuşi mai puţin adevărat că ignoranţa totală în care, timp de aproape un sfert de veac, a fost menţinută opinia publică românească asupra realităţilor sovietice, cît şi, în general, asupra perspectivelor ce s-ar fi putut deschide în favoarea noastră din cultivarea unor raporturi corecte, dacă nu chiar cordiale, între Bucureşti şi Moscova, a facilitat în mare măsură dezvoltarea unei politici fundamental greşite şi care a culminat cu îndrăzneala fatală a lui Antonescu.
Această ignoranţă, sistematic întreţinută de către exponenţii păturii conducătoare de atunci, corespunzătoare imperativelor geo-politice şi geo-economice, a constituit climatul intelectual în care au încolţit cele mai stupide prejudecăţi şi cele mai nefaste iluzii, pe care recent a trebuit să le răscumpărăm printr-o abundentă hemoragie – climat care explică rătăcirile interne şi răbufnirea lor pe plan extern.
Autorii acestei ignoranţe au mers, de altminteri, atît de departe, încît pentru a obţine un efect maximum, nu s-au mulţumit numai de a falsifica orientări contemporane, dar au şi „anulat” legăturile noastre trecute cu popoarele Rusiei.
Ceea ce, într-adevăr, tinerele generaţii dintre cele două conflagraţiuni mondiale, educate în duhul «minciunii patriotice», n-au parvenit să afle de la dascălii lor, este că poporul român trăise, de-a lungul secolelor, în raporturi de prietenie activă cu poporul rus şi că între ele n-a existat nicicînd vreun conflict armat – şi că, prin urmare, interesele noastre naţionale dictau o continuitate perfectă a acestor raporturi.
Astfel, printr-o generală complicitate a tăcerii, timp de două zeci şi cinci de ani, manualele noastre de istorie n-au mai insistat asupra faptului că relaţiunile noastre cu Răsăritul fuseseră aşezate încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, care, cel dintîi, avusese viziunea exactă că dintr-acolo poate să-i vină cel mai durabil sport al politicii sale externe şi că aceste relaţiuni luaseră un aspect într-atîta de intim, încît Voievodul moldovean ajunsese a fi solicitat, la un moment dat, să arbitreze chiar conflictul izbucnit între Ţarul Ivan al III-lea, cu care de altfel se încuscrise, şi Domnitorul Lituaniei; că după moartea lui Ştefan, fiul său, Petru Rareş încheiase o alianţă de fapt cu Ducatul Moscovei, ostaşii ambelor ţări cooperînd efectiv împotriva năzuinţelor de expansiune ale Sublimei Porţi, cît şi cele ale Poloniei feudale; că mai tîrziu Ion Vodă cel Cumplit a găsit adesea sprijinul Cazacilor Zaporojeni; că însuşi Mihai Viteazul a fost ajutat de către Ţarul Feodor şi chiar de către celebrul Ţar Boris Godunov, în luptele sale împotriva Otomanilor; că Vasile Lupu obţinuse concursul lui Timuş, Hatmanul Cazacilor, pentru a-şi recîştiga tronul; că Gheorghe Ştefan, urcîndu-se în scaunul Moldovei, procedase la încheierea unui tratat formal de alianţă cu Ţarul Alexei Mihailovici; că Dimitrie Cantemir reînnoieşte, după o jumătate de secol, acest tratat, cu care prilej Domnitorul român primise titlul de «prieten al Marii Rusii», nu de vasal; că cronicarul Neculce îl denumise pe Petru cel Mare, pentru atitudinea lui, salvatorul ţării româneşti; că Ecaterina a II-a acordase, ulterior, în mod solemn, protecţia sa ţărilor noastre; că prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, încheiată între această împărăteasă şi Constantinopol, se aducea scutirea noastră de biruri pentru doi ani; că la începutul veacului al XIX-lea, Corpul de Panduri al lui Tudor Vladimirescu luptase alături de trupele ruseşti, izgonind pe Turci din ţară; că prin Pacea de la Adrianopole, încheind cel de-al patrulea război ruso-turc, Moscova a obligat Turcia să renunţe, în favoarea noastră, nu numai la toate cetăţile din stînga Dunării, dar şi ca Moldova şi Muntenia să fie dispensate pentru totdeauna de a mai furniza Otomanilor grelele tributuri în natură, redîndu-ni-se, prin aceasta, întreaga noastră libertate economică; că generalul Kiseleff acordate Principatelor Române prima Constituţie – numitul Regulament Organic – care, prin concepţia sa avansată a grăbit simţitor dezvoltarea unor forme de viaţă nouă pe meleagurile noastre, că prin concursul Ruşilor ia fiinţă, cam în acelaşi timp, prima noastră armată regulată, faimoasa Miliţie; că alături de Franţa, Rusia a susţinut şi ea actul Unirii Principatelor; că în 1877, cu ajutorul armatelor ruseşti, România îşi dobîndeşte independenţa naţională şi, că, în sfîrşit, în timpul Primului Război Mondial, România a luptat alături de Franţa, Anglia şi Rusia.
Am citat copios, de-a valma – dar se va recunoaşte că era necesar.
Aceste fapte istorice reale, adînc înscrise în zbuciumatul trecut al neamului românesc şi care tind să demonstreze constanta cooperare româno-rusă şi eminentele avantaje pe care noi le-am tras de pe urma ei, timp de peste patru sute de de ani, cine, însă, vreodată, le-a reamintit în perioada ce s-a scurs de la 1917 şi pînă la înfeodarea noastră intereselor naziste?
Evident, nimeni – deoarece era, cert, nevoie ca ele să fie date complet uitării, pentru ca fabulaţiunile anti-sovietice să apară într-o lumină şi mai convingătoare.
A trebuit, însă, să vină cel de-al Doilea Război Mondial şi după amare încercări, să avem de luptat iarăşi alături de aliaţii noştri naturali, pentru ca ochii să se redeschidă, memoriile să-şi reamintească şi să se scrie, în sfîrşit, din nou, istoria adevărată şi sinceră a legăturilor ce au existat din vechime încă între România şi Ruşi*
Numai din mărturia trecutului, va putea reieşi o mai bună înţelegere a prezentului – şi totdeodată un sănătos îndreptar pentru viitor.
* Vezi excelentele analize asupra legăturilor româno-ruse, apărute recent în editura „Eminescu” şi datorate domnilor General Lascăr Mihail („Relaţii de prietenie româno-sovietice”), Andrei Popovici („Ştefan cel Mare şi relaţiile cu Rusia”), T. I. Stoianovici („Relaţiile lui Petru Rareş cu Rusia”) şi V. Borcea („Relaţiile economice româno-sovietice”).
N.B.: Un cititor mă mustră pentru că ar fi vorba de două ziare diferite. Mulțumindu-i pentru că mi-a atras atenţia asupra siteului activenews (Dumnezeule, un hotnews pe invers!) ţin să precizez cititorului meu că pînă în 1944 în presa română nu putea să apară un articol precum cel din Semnalul, iar după 1944 nu putea să apară un articol precum cel din Santinela.”
Raspunsul este extrem de simplu: ceea ce scria Sentinela in 1943 s-a adeverit peste numai 3 ani, in 1946.
Dupa abdicarea regelui Mihai (30 decembrie 1947), tara noastra a purtat denumirea de Republica Populara Romana (RPR). Poate putini stiu sau isi mai amintesc care a fost Imnul de Stat al RPR. Primul Imn, din 1948 si pana in 1953, a fost Zdrobite catuse:
”
Zdrobite cătuşe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte şi jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul
Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marş de năvalnic şuvoi;
Muncitori şi ţărani, cărturari şi ostaşi
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea şi pacea şi munca-i stegar’
Republicii noi populare.
Spre ţelul victoriei mari ne îndreptăm
E ceas de izbânzi viitoare
Credinţă îm muncă şi luptă jurăm
Republicii noi populare.”
De observat ca acest Imn de stat nu pomeneste nimic de URSS sau de rusi si nu pomeneste nimic nici despre comunism, desi realitatile se schimbasera mult fata de 1943, cand a fost scris articolul din Sentinela.
care arata exact ce fel de regim s-a instaurat dupa 1946, dar de asa maniera incat sa exprime faptul ca „infratirea” cu URSS ar veni din partea noastra, nu ca ar fi impusa de regimul comunist de la Kremlin, adica exact ce scria Semnalul la 1 septembrie 1946. De notat ca 30 de ani i-a trebuit tarii noastre sa scape de aceasta „infratire” malefica, timp in care s-au produs cele mai atroce crime ale comunismului!
De observat in primul Imn: „E ceasul de sfântă ’ ncordare”, iar comunismul era ateu – deci ce avea sfant? Un oximoron, desigur.
In al doilea Imn – Te slavim, Romanie, dar: „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator” – cu alte cuvinte, vroia sa spuna: „Asa te slavim, Romanie!”. Un alt oximoron, desigur, mai ales ca urmeaza:”Puternică, liberă,/Pe soartă stăpână/Trăiască Republica/Populară Română”. Si auziti aici: „Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat/Astăzi noi împlinim visul lor minunat.”, dupa care vine chestia cu infratirea cu URSS – asta ar fi fost „visul strabunilor eroi”.
Rezulta destul de clar ca articolul din Sentinela chiar nu a exagerat, cu atat mai mult daca ne gandim la Basarabia, pamant romanesc, luat cu japca de rusi. Iar din Republica Moldova, se poate spune fara teama de a gresi, rusii n-au plecat nici acum!!
Zilele acestea s-a discutat enorm de mult despre celebrele OUG nr. 13 si nr. 14. Despre Buget, o tacere aproape totala. Presedintele l-a chemat pe Grindeanu la Cotroceni in problema bugetara. Stiu deja: Iohannis „ne dezbina”, cu Bugetul sunt toate bune si frumoase! Dar chiar asa sa stea lucrurile?
PSD a castigat alegerile cu un Program deosebit de imbietor: se scad taxe, se maresc cheltuieli, se fac spitale pe 80 de hectare si altele de genul acesta. Eu va propun sa citim, mai intai, doua articole legate de buget si de probleme aferente acestuia:
„Precizare: Ce urmeaza sa explic este face parte din analiza mea intitulata “Analiza Bugetului si Estimare pentru 2017”,
Dintre lucrurile incredibile pe care le-am descoperit analizand bugetul pe 2017 va prezint doua (in doua episoade) care din punctul meu de vedere incalca legea.
Ultimul scandal public in baza caruia MFP a facut rectificarile bugetare pozitive a avut la baza informatiile si prognozele care conform legii sunt furnizate Ministerului de Finante, pentru intocmirea bugetului, de catre Comisia Nationala de Prognoza (CNP). Aceeasi comisie a furnizat conform legii datele pentru bugetul pe 2017. Legea de functionare a comisiei spune ca pentru intocmirea bugetului pentru anul viitor se foloseste prognoza de toamna a comisiei. In cazul nostru prognoza publicata de CNP in noiembrie 2016. In acea prognoza PIB-ul nominal pentru 2017 era estimat la 807 miliarde lei iar cresterea economica reala la 4.3%.
PSD si Liviu Dragnea au publicat programul de guvernare care include, printre alti indicatori, PIB-ul nominal si crestera economica in 22 Septembrie 2016 si 9 Octombrie 2016. Cifrele nu coinicideau cu cele publicate in noiembrie 2016 de CNP. Primul lucru care trebuie retinut.
In decembrie 2016 Liviu Dragnea a prezentat si bugetul pentru 2017. Bineinteles a folosit indicatorii din programul de guvernare al PSD publicat in septembrie 2016.
CNP prognoza toamna PIB = 807,4 mld lei Program PSD PIB = 815,2 mld lei
Trebuie sa va aduc aminte ceva. Liviu Dragnea a decalarat public ca programul de guvernare a fost elaborat pe baza informatiilor publice. Numai ca ele nu se potriveau, cele ale PSD erau mai mari atat pentru PIB cat si pentru crestere economica.
Au venit alegerile, PSD a castigat si hopa a facut bugetul pentru 2017. Conform legii, ministrul de finante ar fi trebuit sa preia datele de la CNP din prognoza de toamna 2016. Surpriza, cand ne uitam la buget observam ca nu este construit pe datele CNP din prognoza de toamna 2016 si incredibil pe o prognoza de iarna publicata de CNP cu aproximativ doua luni mai devreme decat era normal.
Pentru cei care nu sunt economisti am sa va spun pe romaneste ce s-a intamplat. Prognoza de iarna a CNP care a aparut pe 20 ianuarie 2017 a preluat la litera (perioada 2017-2020) datele din programul de guvernare al PSD publicat in septembrie 2016. Acum v-ati prins? Tot pe romaneste, CNP a comis o ilegalitate pentru ca PSD si guvernul sa poata justifca bugetul pe 2017.
CNP a fost obligata sa-si revizuiasca prognozele in linie cu cele ale PSD-ului si gurului LIviu Dragnea si sa ofere o baza legala pentru intocmirea bugetului pe 2017.
Exista o explicatie pentru ce s-a intamplat? Eu cer oficial explicatia. Iar daca domnul presedinte al CNP, Ioan Ghizdeanu, numit de PSD nu o are atunci trebuie sa-si dea urgent demisia. In acelasi timp, voi solicita colegilor din PNL sa depuna o plangere penala impotriva conducerii CNP.
Va aduceti aminte cine vorbea de trucarea informatiilor care au stat la baza rectificarilor bugetare si cerea comisii de ancheta si raspunderi penale? #retorica
In concluzie: Pentru ca PSD sa-si poata realiza propunerile faraonice avea nevoie de un PIB mai mare in 2017. CNP avea un PIB mai mic. Opinia mea este ca CNP a fost fortata sa preia datele umflate din programul PSD de guvernare pentru a-l credibiliza. Daca am dreptate ne ardem cu totii.”
Isarescu incearca sa ascunda faptul ca prin politica de curs a BNR, a lasat cursul sa se aprecieze pana la 3,1 pentru un euro chiar in momentul intrarii in Uniunea Europeana.
Desi exportatorii romani manifestau in fata BNR Isarescu a mentinut nenatural aprecierea cursului de schimb.
Aprecierea cursului de schimb a penalizat si falimentat exportatorii romani chiar in momentul in care Romania primea acces la o piata semnificativa.
Astazi, ca si cum Isarescu s-a educat la locul de munca timp de 10 ani, vorbeste despre cursul de schimb real si de impactul asupra producatorilor romani.
Primul articol ne vorbeste despre faptul ca acest buget are la baza o estimare supraevaluta a cresterii economice, conform Programului PSD, si nuconform prognozei de toamna a Comisiei Nationale de Prognoza, cum ar fi fost legal. Intr-adevar, daca e asa, chiar ne-am ars cu totii!!
As dori sa amintesc faptul ca au fost analisti – chiar si prof. Mircea Cosea, daca nu ma insel – care aratau ca in 2016 cresterea economica, cu putin peste 4%, a fost pe consum. 2016 a fost si an electoral. In Romania, nu stiu cum se face 🙂 , dar in anii electorali se evidentiaza cresteri economice record!! 🙂 Problema este ca acestea sunt mai toate pe consum. Mai pe romaneste spus, sunt cresteri economice nesanatoase. Efectul acestora se vede – cum se petrec de atatea ori lucrurile in economie – mai tarziu. Lucrul care ma ingrijoreaza este ca pentru anul asta – dupa ce anul trecut am avut o crestere economica mai mare decat de obicei, efectul acesteia in 2017 ar putea fi unul recesionar. Pentru ca toate aceste cresteri record din anii electorali sunt artificiale, dupa care economia trebuie sa revina la parametrii sai proprii. Cu toate acestea PSD, prin Programul sau, a facut un buget bazandu-se pe o estimare hiperoptimista a cresterii economice: peste 5% anul asta. Lucrul asta conduce la intrebarea daca ne vom incadra pana la urma in limita de 3% a deficitului bugetar. Dar chiar si asa, daca ne vom incadra, deficitul structural va creste semnificativ. Chestiunea e ca putem sa ajungem in situatia de a ne imprumuta. Dar in acest caz exista pericolul ca datoria publica sa creasca nesustenabil de mult.
Celalalt articol, al D-lui. Isar, ne vorbeste despre BNR. Eu cred ca trebuie sa spunem ceva referitor la cum e guvernata Romania. Tara noastra are doua guvernante:
– Prima guvernanta e reprezentata de catre Guvern, sprijinit politic de catre Parlament si aflat sub controlul Parlamentului. Deci acum avem Guvernul Grindeanu.
Mugur Isarescu
– A doua guvernanta e reprezentata de Banca Nationala a Romaniei (BNR), care are in frunte un Guvernator – Dl. Mugur Isarescu. BNR nu este supusa niciunui control, iar daca mi se spune despre controlul Parlamentului, acesta e ca si inexistent. Cu alte cuvinte BNR face ce vrea, se bucura de o libertate totala, daca se poate spune asa. Fara indoiala ca Guvernul din prima guvernanta nu are niciun amestec in cea de a doua guvernnata, cea a BNR. Si, fara indoiala, nu-i asa, BNR nu se coboara sa tina cont de ce spune prima guvernanta, adica Guvernul.
Hai sa fac si o mica gluma: daca e sa judecam dupa Palate, numai sa va uitati la ce Palat are la dispozitie BNR. Si palatul din Piata Victoriei e frumos, dar cel al BNR e mult mai mare, cred ca depaseste si Cotroceniul, de parca ar vrea sa spuna – ca sa inteleaga tot poporul – ca de ACOLO, de la BNR – este condusa Patria! 🙂 😆 Ca sa reiau o formula sugestiva a maestrului Cristoiu: tu „cu picioarele tale proaste” 😆 nici nu visezi sa calci pragul la ditamai Palatul Imparatesc al BNR, si nu cred ca exagerez. 😆
Frumosul Palat al BNR
BNR face, deci, ce vrea! De exemplu, poate sa-si stabileasca tinte de inflatie pe care sa nu le atinga niciodata. Poate manipula, dupa ratiuni numai de ea stiute, cursul leului in raport cu alte valute. Duce politici prociclice ce vin, nu-i asa, in intampinarea politicilor Guvernului (acela din prima guvernanta!) sau a politicilor fiscale, nu sa le echilibreze. Poate agrava crize economice, cum a facut-o in 2008, dar, in schimb, sa-si traga bonusuri grase. Va recomand cu caldura blogurile domnilor Citu si Isar sa cititi despre ispravile BNR-ului. Si despre faptul ca in 27 de ani de la Revolutie aceasta institutie nu da socoteala nimanui. Nici macar despre supravegherea bancilor in anii ’90, cand El Gobernador a fost acelasi Mugur Isarescu, cred ca cel mai longeviv din Istoria bancara a Omenirii.
Ce ne spune articolul D-lui. Isar? Cum BNR, printr-o „apreciere nenaturala” a leului a scos producatorii romani de pe Piata Europeana. O lovitura dura data exportatorilor romani. Care n-a venit din exterior (sau mai stii?) ci de la propria noastra Banca Nationala!! I-a scos pur si simplu de pe piata, iar la o astfel de mutare a BNR nu mai ai ce sa faci! Nici macar Guvernul, cel din prima guvernanta, nu mai are ce sa faca. Esti scos pur si simplu de pe piata si nimic mai mult. O simpla manipulare a cursului, atat a trebuit ca sa-i duca intr-o situatie de faliment.
Dragnea, daca nu ma insel, spunea ca vrea ca „romanii sa aiba mai multi bani in buzunare„. Stateam si ma intrebam, legat de acest lucru, cum e corelat Programul PSD cu politicile monetare ale BNR… Spre exemplu cu tintirea inflatiei… Ca tot a facut Programul bazat pe o estimare foarte optimista a cresterii economice. Sau poate ca acest Program are o ratiune, daca ne gandim la politicile prociclice ale BNR?
Ce ne spune Dl. Isar in articolul sau e foarte grav – consecintele negative sunt asupra contului curent si balantei comerciale. Adica in loc sa redresezi contul curent prin stimularea exporturilor, despre care s-a vorbit atat in termenii cei mai incurajatori, faci exact invers, marind deficitul de cont curent si deficitul comercial. Tineti minte cat s-a vorbit despre asta pe vremea lui Basescu, cand PDL punea un „deosebit accent” pe exporturi, nu pe importuri, cum D-na. Andreea Paul ne povestea cum s-au facut imperii din importuri si cum trebuie dezvoltat exportul. Imi vine, zau, un ras amestecat cu plans, vorba lui Nichita Stanescu.
Problema e daca Programul acesta atat de generos al PSD e sustenabil, tinand cont si de politicile absolut libere si necontrolate de nimeni ale BNR.
Sau reprezinta un risc serios de destabilizare macroeconomica a tarii?
Sunt convins ca multi dintre Dvs. ati auzit lucrul asta din partea celor care nu sunt de acord cu mitingul din Piata Universitatii, impotriva Guvernului Grindeanu si a Ordonatelor date in miez de noapte pentru a albi anumite persoane penale.
Dar nimeni nu a reusit sa demonstreze asta, desi s-a speculat mult, in presa sustinatoare a PSD-ALDE, cum ca protestatarii ce-si exprima nemultumirea fata de Guvern ar fi platiti si totul ar face parte dintr-un plan pus la cale de „agenturile straine”, vorba lui Ceausescu, pentru a „destabiliza”, nu-i asa, tara.
Ca protestatarii din Piata Victoriei sunt, in marea lor majoritate, tineri, am mai spus, am mai aratat lucrul asta.
Dar interesant e altceva, si anume faptul ca cei care acuza Fundatia Soros nu pot sa-si inchipuie ca lucrurile s-ar petrece altfel, decat doar cu protestatari platiti cu bani grei sa iasa afara, pe ger, la un asemenea miting si sa sustina anticoruptia.
Sa ne gandim ca au iesit in strada tineri din marile orase ale tarii, nu doar din Bucuresti, au iesit studenti in strada. Eu am fost in Piata Victoriei si n-am avut impresia asta, ca mitingul ar fi fost pe bani.
Explicatia asta cu Fundatia Soros si cu „agenturile straine” tine de o anumita mentalitate comunista. Si-n comunism au existat mitinguri de protest (ex: Polonia, Romania), in care tineretul a iesit in strada si si-a exprimat nemultumirea fata de regim, dar au fost reprimate brutal de catre masinaria de represiune comunista. Insa motivele invocate de regim, atunci, au fost identice: „amestec din exterior in treburile interne”, „agenturile de spionaj straine”, fara sa tina seama, fara sa-si puna in mod logic problema posibilitatii ca lucrurile ar putea sta si altfel. Pentru ca in comunism – cel putin dupa teoria marxista – toata lumea ar fi trebuit sa fie fericita.
Protestatari au existat si in Occident – ma gandesc aici la marile miscari protestatare ale anilor ’60, unde tot tinerii, in marea lor majoritate, au fost implicati. Si aici trebuie spus un lucru: indiferent de starea sociala si de nivelul de avere. Pentru ca astfel de miscari au antrenat si pe cei a caror stare materiala era foarte buna. Din astfel de miscari s-au nascut formatii celebre cum a fost Beatles. Insa in Occident nimeni nu s-a pus neaparat problema ca ar fi vorba de „agenturi straine” sau „amestec in treburile interne” sau ca protestatarii „ar fi primit bani de la anumite organizatii”, chiar daca influentele ar fi putut fi, de pilda, maoiste sau comuniste, venite din partea cealalta a Cortinei de Fier. Mai ales ca tari precum URSS sau China – deci Mari Puteri comuniste – aveau in sarcina programului lor politic efectuarea de actiuni pentru extinderea comunismului.
In general vorbind, fenomenul protestatar din Occident si din SUA (cu unele exceptii) nu a fost supus unor constrangeri asa cum s-a intamplat de partea cealalta a Cortinei de Fier, in comunism, unde se practicau arestarile si persecutiile de ordin politic si internarea in regim de exterminare in inchisorile comuniste. De fapt, s-a vazut si recent in SUA, cu prilejul alegerii D-lui. Trump in functia de Presedinte, ample miscari de protest, chiar miscari de strada violente, iar Dl. Trump a tinut chiar sa precizeze ca lucrul asta face parte din cultura – libertariana as adauga eu – a societatii occidentale si americane.
Te-ai putea intreba: si acolo, in America, protestatarii au primit bani?
Evident, ipoteze se pot face. Dar daca nu sunt demonstrabile inseamna ca nu avem, de fapt, o teza pe care s-o putem sustine argumentat. Au iesit in strada, in multe din marile orase americane, oameni nemultumiti de rezultatul legitim al alegerilor. Acolo nu era vorba de ordonante ca sa albeasca penali sau de suspiciuni in acest sens. Oamenii au iesit in strada sa-si exprime o nemultumire si am vazut ca li s-a alaturat artisti celebri, despre care nu se poate spune ca n-au bani sau ca le-ar trebui o suma de bani ca sa iasa in strada la o miscare de protest. Acelasi lucru s-a petrecut si-n anii ’60 – spre exemplu: Jane Fonda in mod sigur nu murea de foame.
Interesant este reductionismul asta determinist care functioneaza, in Europa de Est si Rusia, la unii: din cauza ca sunt platiti de agenturile straine, ies in strada. Cei care gandesc in felul acesta nu pot intelege fenomenul protestatar decat doar in relatie cu „agenturi straine”, „amestec din exterior in afacerile interne ale statului”, „protestatari platiti de anumite organizatii in scopuri oculte” s.a. de genul asta, care ar determina protestele de strada, iesirile masive in strada. Ca si cum toata lumea trebuie sa fie fericita in societate – de aceea efectul declansator ar fi unul subversiv din exterior. Ca si cum toata lumea trebuie sa fie fericita sub conduactorul iubit – spre exemplu Dl. Putin, ca sa dau un exemplu actual de dictator – si atunci, ca sa iasa in strada trebuie sa fie platiti de organizatii precum Fundatia Soros. Asta e cultura, formata in decenii de comunism, la unii oameni atat in Europa de Est cat si in Rusia, mostenitoarea fostei URSS.
Se reamarca aici o cultura ce s-a impus in perioada dictatoriala comunista la o parte insemnata a populatiei, in vreme ce o alta parte insemnata a populatiei, mult mai tanara ca varsta, are idei libertariene! Un fenomen foarte interesant!
Bineinteles, nu putea sa lipseasca o varianta mai moderna in explicarea acestor iesiri in strada – era s-o uit, dar un comentariu primit mi-a atras atentia: „Multinationalele scot oamenii in strada”, bazat pe propaganda actuala de tip stangist impotriva acestor multinationale care ar „prejudicia”, nu-i asa, economia. Asta ar vrea sa spuna, in traducere pentru cei care nu sunt familiarizati cu conceptiile comuniste din Estul Europei, ca, de fapt, capitalul strain scoate lumea in strada, avand scopuri ce tin in exclusivitate de propriul sau interes. Asa inteleg unii fenomenul protestatar – prin prisma interesului strain, nu prin prisma libertatii si exprimarii libere a opiniilor. E caracteristic Europei de Est si Rusiei, care au suferit de pe urma comunismului. De aici cautarea de explicatii asa-zis „stiintifice”, ca si cum libertatea n-ar fi o explicatie stiintifica.
Eu as dori sa vedem cum au fost protestele si in Occident. S-o privim pe Jane Fonda:
Si erau manifestari impotriva Guvernului SUA si a politicii americane, inclusiv pe plan extern – si o mare personalitate de la Hollywood, extrem de cunoscuta in toata America, era acolo luand cuvantul si protestand in mijlocul multimii. In comunism – daca ar fi fost acolo comunism – ar fi fost arestata imediat de politia politica. Si, da, exact, s-ar fi pus problema: cine a platit-o? Iata si in poza de mai jos un exemplu de activism civic, omorat cu totul sub comunism:
De fapt, comunistii faceau mare caz de activism, dar, in realitate nu era vorba de niciun activism – activistul trebuia sa execute mecanic si fara sa gandeasca (nicidecum sa mai aiba vreo gandire critica) ordinele conducatorului iubit. Dvs., stimati cititori, credeti ca in Coreea de Nord se mai poate vorbi in adevaratul sens al cuvantului despre activism? Eu nu cred. In schimb in SUA se poate vorbi despre asa ceva pentru ca acolo, in SUA, este o societate libera!
Uitati-va aici:
Jane Fonda, cca. 1963…
si aici:
… si numai dupa cativa ani: decembrie 1972…
Asta inseamna o societate libera pana la urma, in care libertatea de optiune individului e respectata. Este uluitor pentru mine sa constat ca, la noi, inca mai sunt oameni care nu inteleg ca individul are optiuni proprii, asumate si exprimate in mod liber. Lucrul asta arata cat de mult a schimonosit comunismul societatea romaneasca si nu numai, desigur.
De aici putem intelege de ce un fenomen precum Beatles – care a fost inclusiv unul social, nu doar muzical – nu s-ar fi putut dezvolta niciodata in comunism:
Pentru ca in comunism exact asa s-ar fi pus problema: „cine ii plateste?” ( 🙂 ) , „agenturile straine”, „amestec in treburile interne”, „atentat la oranduirea sociala si de stat” ( 🙂 ). Or, o societate libera nu e asa si nu pune in felul acesta problema. In Decembrie ’89 cand am renuntat la comunism, am optat pentru libertate – din pacate unii, si sunt destui, dintre politicienii romani de azi nu inteleg inca acest lucru. Si ma mira pentru ca, spre exemplu, Constitutia stipuleaza astfel de drepturi si libertati: cum ar fi libera exprimare, libertatea intrunirilor. De aici vedem cat de anacronici sunt inca unii din cei pe care ii vedem pe la televiziunile de stiri si pe unii din oamenii politici de azi!!
Insa schimbarea starii actuale de fapt e in plina desfasurare.
Foarte interesanta ideea si foarte sugestiva. De remarcat ca asta e un miting impotriva Guvernului Grindeanu. Oricine caruia i-ar trece prin cap sa faca o paralela cu astfel de desene de pe vremea lui Ceausescu, ar trebui, cred eu, sa se gandeasca la faptul ca, pe vremea aceea, astfel de mitinguri nu erau niciodata impotriva Guvernului.
Cred ca e o premiera, cel putin in Romania, ca un astfel de desen – steagul national – sa se faca la un miting impotriva Guvernului, desi rezultatele alegerilor legislative au fost in favoarea partidului care a dat Guvernul. Trebuie sa remarcam o nota de indubitabila originalitate.
Ar trebui spus si de folosirea laserelor care au creat un efect pe cladiri cu mesaje de tipul: „#Rezistam”. Important in tehnica de miting, ca sa-i zic asa, si parca n-am mai prea vazut pana acum folosirea aceasta a tehnicii moderne. Cred ca e si lucrul asta o premiera, sper sa nu ma insel.
In orice caz, vreau sa va spun ca atmosfera in Piata Universitatii e una tonica! Am fost acolo zilele trecute, am baut si eu un ceai – afara ger, nu gluma!! Cu toate acestea – daca mergi acolo – te simti mai bine. Eu cand am fost ultima data, chiar ma gandeam ca ar trebui sa se termine totusi… Totusi, e cam prea mult, imi spuneam. Dar ajuns acolo, dupa ce am stat putin, m-am razgandit! 🙂 Nu e rau deloc si lumea este cat se poate de civilizata – este un lucru pe care nu se poate sa nu-l remarci. Cu atat mai mult cu cat nu se inregistreaza acte de violenta de catre cei care manifesteaza in fata Palatului Victoria. Si trebuie sa mai spunem ca marea majoritate a manifestantilor sunt tineri!! Si atunci trebuie salutat un tineret care dovedeste ca e civilizat. Din pacate, nu sunt toti asa – vorbesc doar de cei care au venit la miting. Insa e mare lucru!
Pana la urma m-a razbit gerul, ca as fi stat chiar mai mult. E foarte frig zilele acestea in Bucuresti. Totusi, trebuie sa spun ca am plecat cu o stare de bine. N-am fost neplacut impresionat sau deranjat de ceva.
Fata de mitingurile din trecut, soldate, din pacate, cu violente grave si dosare penale, trebuie sa recunoastem ca asistam la un nou tip de miting. Si va spun ca e foarte placut. E o conceptie noua, bine gandita de a face un miting, ce are ceva din filozofia lui Mahatma Gandhi si ma gandesc in principal la nonviolenta, desigur. E foarte asemanator cu ceea ce descrie undeva Mircea Eliade, daca nu ma insel, despre mitingurile din India care il aveau ca lider pe marele Gandhi si in care oamenii stateau jos, in mod absolut pasnic si intr-un numar imens de mare, iar printre randuri se invarteau calare cei din trupele britanice lovindu-i pe manifestanti sau operand arestari in masa. Din fericire, nu se intampla asa ceva la noi – Jandarmeria a actionat cum trebuie, fara sa intervina violent. Dar eu vroiam sa spun ca spiritul acestui miting e asemenator cu cele de atunci din India. E un pacifism ce nu se poate sa nu-l remarci. Trebuie sa spun: e uluitor ce se intampla!!! 🙂 Un miting neautorizat, nonviolent, spontan. Si cred ca mai trebuie precizat ceva: probabilitatea de contagiune a zonei cu astfel de mitinguri nu mi se pare ca ar trebui neglijata. Si ma gandesc la Republica Moldova, Serbia, Rusia, desigur, de ce nu si Ungaria, ca sa dau numai cateva exemple.
E cam greu de vazut un lucru atat de absurd: mitingul de la Cotroceni, pus la cale de catre PSD, din cate am inteles…
In primul rand, stai si te intrebi, nomal, ce fel de miting e acesta. E greu de inteles… Asta e un miting antiIohannis? Oameni de acolo, care au fost rugati de catre presa sa dea un interviu, sa-si exprime revendicarile n-au reusit sa gaseasca coerenta necesara ca sa putem sa intelegem exact care sunt revendicarile lor, ce doresc ei de fapt si de ce. PSD a adus oameni de prin tara si a fost rizibila scena cand un cetatean – daca am inteles bine era de prin Moldova – a dat un raspuns care, de fapt, l-ar fi plasat mult mai potrivit la celalalt miting, cel din Piata Victoriei, pus la cale de Opozitia la actualul guvern PSD-ALDE. Si cand reportera i-a spus ca Ordonanta a fost data de Guvernul Grindeanu, al PSD-ALDE, cetateanul de colo: „Nu, nu… PSD nu face asa!” 😆 – iar omul a ramas in mod sincer nelamurit. Iar un alt cetatean, intervievat astazi, punea taiatul padurilor in carca Presedintelui. Mai era o doamna acolo – cred ca din cadrul minoritatii rome de la noi din tara – care, trebuie sa recunosc, avea plamani – facea o agitatie pe cinste, dar n-a putut sa incropeasca o idee coerenta, sa inteleg si eu, la modul clar, ce o supara si de ce protesteaza la adresa Presedintelui. Evident, are tot dreptul s-o faca.
Erau si alti oameni acolo – in general ideea era ca Presedintele „ne-a dezbinat”, desi nu vad cum. Ca nu Presedintele s-a apucat sa modifice noaptea, pe furis, Codurile Penale, fara o dezbatere publica, deci in exclusivitate pentru clientela politica. Ci altcineva. E vorba de Guvernul Grindeanu, din partea PSD-ALDE. Ca de asta au iesit oamenii masiv in strada si au protestat si protesteaza masiv si la ora asta in Piata Victoriei.
Pe de alta parte, am inteles ca au fost oameni adusi de prin tara cu autobuzele. Din punctul meu de vedere e Ok. Dar sa refuzi dialogul cu presa? Asta nu inteleg! Oamenii astia nu vroiau sa vorbeasca – cu chiu cu vai au reusit sa insaileze cateva idei, din care cu greu puteai sa-ti dai seama de ce sunt ei acolo, in fata la Cotroceni. Greu de inteles aceasta atitudine.
Cand a iesit Presedintele sa vorbeasca cu ei, numai „Huooo!!!” am auzit. Azi il priveam pe un domn – ca de ce nu vine Presedintele sa vorbeasca cu ei.
Am trecut si eu ieri pe acolo. Era un ger pe cinste. Ieri erau putini acolo. Totusi erau.
E de admirat cum oamenii acestia indura frigul de-afara.
Totusi, greu de inteles ce anume vor de la Presedinte.
Pe cand la ceilalti, din Piata Victoriei – cred ca e destul de clar pentru oricine ceea ce vor, ce revendicari au si ce i-a suparat ca inca nu au incetat protestul.
Auzi, organizatiile PSD nu mai pot si fac presiuni asupra conducerii pentru un miting urias de sustinere a Guvernului.
A unui Guvern ce apara penali?
Este incredibil cum numai la 2 luni dupa ce au castigat stralucit alegerile legislative, PSD, sub „inteleapta” – cu ghilimelele de rigoare, fireste – conducere a lui Liviu Dragnea, reuseste sa se faca in asa hal de ras!!
De aceea, pentru a explica in mod corect ceea ce se intampla azi, ar trebui sa vedem si sa analizam ceea ce s-a intamplat anul trecut, an electoral, deci decisiv in ceea ce priveste castigarea alegerilor. N-am prea vazut analisti abordand aceasta problema si facand o analiza obiectiva a chimismului politic al anului trecut.
Presedintele a venit ieri in Parlament – PSD a generat problema, sa vina, deci cu solutii. Discursul Presedintelui a fost unul simplu, extrem de previzibil, ca si reactia Puterii care a parasit sala. Presedintele a avut dreptate, dar… Si aici e un lucru ce ma deranjeaza destul de tare…
Sa ne uitam numai cum a evoluat, daca se poate spune asa, PNL anul trecut. Si e vorba de un partid ce aspira sa ajunga la guvernare. La alegerile locale – o balbaiala penibila in Bucuresti, desi la nivel national au reusit sa obtina un procent destul de bun. Iar la alegerile legislative s-a vazut „performanta”, cu ghilimelele de rigoare, fireste. N-as vrea sa spun ca doar Alina Gorghiu ar fi responsabila de acest esec, dar nu pot trece cu vederea ca a jucat un rol major. Iar Presedintele Iohannis nu s-a constituit deloc intr-o „locomotiva” pentru partidul sau, partidul din care a facut parte si care l-a sustinut la prezidentiale. Din iunie anul trecut si pana in decembrie PNL s-a aflat in picaj liber, lucru ce s-a putut constata din rezultatul alegerilor parlamentare. PNL n-a miscat un deget sa indrepte aceasta situatie, sa redreseze lucrurile – v. si aici ce spuneau sondajele. Nu e ciudat? Iar lucrul asta s-a intamplat in conditiile in care PNL NU a fost un partid de guvernamant. Deci NU ar fi trebuit sa se erodeze, nefiind la guvernare.
Cum e domnule Iohannis?
Dupa tragicul eveniment de la Clubul Colectiv, niciun partid nu si-a asumat guvernarea, rezultand deja celebrul Guvern de tehnocrati in frunte cu Dl. Ciolos. Evident, acest Guvern trebuia sa fie neutru si avea un mandat doar pentru un an de zile, pana la alegerile din decembrie anul trecut. Realitatea este ca PNL nu a performat politic pe parcursul anului 2016. Dar ceea ce e foarte deranjant este ca nici nu si-a dat silinta s-o faca. Campania PNL pentru legislative a fost una searbada, fara sare si piper cum se spune in popor. Nu doar ca n-au fost convingatori, dar parca nici nu au cautat sa fie. N-au luptat, desi ar fi trebuit sa lupte cu osardie chiar si pentru un 0,1% in plus. N-am vazut tenacitate, n-am vazut dorinta de victorie. N-am vazut combativitate la acest partid de la care multi asteptau mult mai mult. N-am vazut nici macar o critica substantiala la Programul PSD, desi aveau obligatia politica s-o faca. Ceea ce am vazut a fost o stare de prostratie pur si simplu. Greu de inteles de ce…
PNL n-a avut nicio „locomotiva”, n-a dezvoltat oameni combativi. Trebuie spus si despre atitudinea Presedintelui Iohannis – care spunea despre Ciolos ca „stiu ca e bun” – ca a fost mai mult absent decat prezent. Acum critica PSD, anul trecut nici nu l-am prea auzit. Greu de inteles aceasta atitudine in conditiile in care era vorba de un an electoral. Pe de alta parte, n-am vazut la PNL o atitudine impotriva PSD in Parlament, votand covarsitoarea majoritate a legilor propuse de PSD.
Domnule Iohannis, Dvs. aveati tot tabloul, cunosteati toata situatia, stiati foarte bine ce spun sondajele de opinie – la ce v-ati asteptat? Acuma vad ca v-ati apucat sa criticati PSD – stiati foarte bine ce va face PSD daca va castiga alegerile si va ajunge la guvernare.
Eu nu contest ce spune Andreea Paul in acest articol, ci ma intreb cum se explica slaba performanta sau, poate mai bine zis, caderea de anul trecut pe care a inregistrat-o PNL. Asta mi se pare ciudat. Adica un partid care era creditat de sondaje cu 42% in septembrie 2015 sa ajunga, nefiind la guvernare – subliniez asta, in decembrie 2016 sa fie creditat cu doar 23%. Adica a disparut leadership-ul intr-un an de zile, si taman pe perioada Guvernului condus de Dl. Ciolos? Si e extrem de ciudat cum tragicul eveniment de la Clubul Colectiv s-a repercutat negativ asupra PNL, care nu era la guvernare, pentru ca de atunci s-a produs declinul PNL-ului, iar minimul s-a inregistrat la alegerile legislative. Trendul acesta de scadere s-a mentinut continuu pe tot parcursul lui 2016. Nu se poate sa nu te intrebi de ce PNL nu a luat masurile de rigoare ca sa indrepte aceasta situatie ce decurgea intr-un mod ce-i era evident defavorabil. Nu-i greu de ghicit ca de la Colectiv incoace, trendul inregistrat de PSD a fost unul de crestere, maximul inregistrandu-se la alegerile legislative din decembrie.
Ceea ce e nefiresc e comportamentul politic al PNL. In mod normal, cand vezi ca incepi sa scazi in sondajele de opinie cauti cauzele. Apoi incerci sa stopezi evolutia negativa si sa cauti modalitati de crestere. As, nici vorba de asa ceva la PNL!!! Au avut 1 an de zile la dispozitie in care n-au facut nimic – asta e tristul adevar!! Iar Presedintele Iohannis s-a complacut in aceasta situatie, desi stia foarte bine care vor fi consecintele. Eu nu pot sa-mi inchipui ca Presedintele nu stia, ca daca e asa atunci e grav. E extrem de greu de inteles de ce PNL nu a apelat la specialisti in comunicare si marketing politic, pe care i-ar fi putut gasi si in Romania. Ca inteleg ca PSD a facut asa ceva si a castigat alegerile. Nu vad de ce ar fi o crima sa consulti specialisti in astfel de probleme, mai ales cand le ai.
Au dorit crearea unei nise pentru un partid precum USB/USR?
Sau s-a dorit in mod deliberat ca PSD sa ajunga la guvernare? Si nu oricum, ci cu un procent majoritar mare…?
Presedintele ne vorbea in Parlament de gasirea unor solutii. „Abrogarea Ordonantei si demiterea unui ministru ar fi prea putin, alegerile anticipate ar fi prea mult”. Insa ar trebui sa tina seama ca acest dezechilibru politic rezultat in urma alegerilor legislative, la care prezenta la vot a fost de doar 39,44%, e foarte greu de surmontat. Si influenteaza in continuare si va influenta societatea romaneasca. Iesirea masiva a oamenilor in strada e unul din efectele acestui dezechilibru politic pentru ca nici PSD, nici USR, nici toata Opozitia impreuna nu pot da o replica convingatoare in Parlament catre PSD-ALDE, care se bucura de o majoritate solida si se bucura de celebra disciplina cazona care-i caracterizeaza, mai ales ca Opozitia e fragmentata. Din aceasta cauza solutia e foarte greu de gasit.
Demisia Guvernului Grindeanu nu ar fi decat o operatiune cosmetica atata vreme cat cel care conduce Guvernul e, de fapt, Liviu Dragnea – deci n-ar satisface marea masa de oameni care au iesit in strada. Daca ar avea, totusi, loc alegeri anticipate – desi e foarte greu sa se intample lucrul asta – nu e deloc sigur ca situatia se va schimba. Daca PSD castiga tot cu 45%? Desigur, trebuie sa stim ce spun sondajele… Insa varianta anticipatelor pare improbabila. Dar daca, totusi, ar avea loc ce ar face PNL, USR…? S-ar echilibra scena politica?
Pentru ca atata vreme cat scena politica e dezechilibrata in urma rezultatelor alegerilor, strada tinde s-o echilibreze si se manifesta ca atare. Cu toate acestea nu e sigur ca daca ar avea loc noi alegeri peste 2 luni, rezultatul acestora va echilibra scena politica. Nici chiar daca, in urma miscarilor de strada, ar aparea un nou partid. Aici este, dupa parerea mea, problema, trebuie sa recunoastem, dificila.
De asemenea, ar fi o eroare sa credem ca daca peste cateva zile vor inceta miscarile de strada, lucrurile se vor linisti.
O parte proasta e si faptul ca daca, sa presupunem, si-ar da demisia intregul Guvern, dar si Liviu Dragnea de la conducerea PSD, s-ar crea o stare de instabilitate politica pe care as caracteriza-o drept imprevizibila.
E de presupus, de asemenea, ca cei care au iesit in strada ar fi iesit in strada oricum, adica, vreau sa spun, la primul prilej ivit si care s-ar fi ivit cu siguranta candva, mai devreme sau mai tarziu.
De asemenea, nu e clar cine capitalizeaza politic de pe urma miscarilor de strada, masive dupa cum am putut constata cu totii.
Dupa cum se vede avem un dezechilibru politic si destul de multe incertitudini. Daca miscarile de strada nu vor scadea in intensitate, avem o problema. Ele sunt indreptate impotriva PSD-ALDE. Orice solutie cere timp… O solutie ar fi capitalizarea politica a acestor miscari de catre PNL. Cel putin am sti o treaba, cum se spune. Insa si aici avem o problema.
PNL nu pare a avea o strategie de crestere electorala. In mod ciudat, dar trebuie spus, PNL, la ora actuala, e un partid sters. Are o conducere interimara si ar trebui sa se grabeasca cu Congresul pentru a alege o conducere care sa aiba intelepciunea de a-l face sa creasca politic, asa incat sa se poata constitui in principala forta politica de Opozitie capabila sa echilibreze PSD-ALDE.
O alta solutie ar fi Guvernul de Uniune Nationala – nu spun ca ar fi o solutie extraordinara ce ar conduce la o guvernare stralucita, spun doar ca ar fi o solutie practica, daca lucrurile se vor agrava. S-ar putea sa convina PSD-ului…
Eu ma intreb ce face PNL in aceasta situatie… Pentru ca are, in aceasta situatie, o mare sansa sa creasca electoral, momentul fiind extrem de favorabil. De ce nu-l fructifica?
„Sunt solidar cu Cosmin Bîrsan, cetățean din Odobești, dat în judecată de primarul PSD din localitate, pentru că a protestat contra OUG 13.
Pesedistul cere daune morale de 150 de mii de lei.
Delictul de opinie ține de vremuri apuse!
Dacă sunteți de acord cu mine și vreți să ne afirmăm solidaritatea cu Cosmin Bîrsan, vă rog să diffuzați postarea:
UPDATE
O altă idee ar fi să îi scriem primarului din Odobești, la adresa: primar@primariaodobesti.ro textul simplu: Cosmin Bîrsan are dreptul la opinie!
Pe primar îl cheamă Daniel Nicolaș.
Cosmin Bîrsan a fost singurul locuitor al oraşului Odobeşti care a ieşit în stradă pentru a-şi arăta indignarea faţă de modificarea legilor penale.
m.adevarul.ro|De Borcea Stefan”
Si as dori sa stiu ce solutii vede Dl. Preda la criza actuala. Dar fara „[…] s-apoi plecati” si alte elemente propagandistice – fac apel la profesorul Cristian Preda, om cu studii inalte de filozofie si stiinte politice. Doresc o opinie serioasa si bine argumentata si documentata, ca la Stiinte Politice, despre criza actuala, solutii si daca sunt eventuale asemanari cu ceea ce s-a petrecut in decursul timpului prin alte parti. Il rog, deci, sa-si exprime opinia la modul stiintific – eu cred ca oamenii, chiar si cei simpli, au nevoie de astfel de opinii. Multumesc anticipat!
Foarte interesant ce se intampla zilele acestea la Bucuresti. Iata ca si abrogarea Ordonantei buclucase nu a potolit mitingurile – se pare ca am avut dreptate…
Insa eu stau si ma intreb altceva – si cred ca asta e intrebarea fundamentala legata de ce se intampla zilele acestea in Romania, si anume daca societatea romaneasca a ajuns la masura de a intelege cuvintele lui Churchill:
„Democratia e cea mai rea forma de guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte.”
Si legat de fundamentul Lumii Libere, stau si ma intreb daca intelegem acest lucru:
„I wholly disapprove of what you say—and will defend to the death your right to say it.” – mai multe precizari aici.
adica:
„Dezaprob intru totul ceea ce spui – si voi apara dandu-mi viata dreptul tau de a-l spune.”
Mi se pare ca pana a intelege statul de drept care se defineste ca un stat in care drepturile si libertatile individului sunt asigurate si garantate constitutional, ar trebui sa meditam mai intai la cele doua citate de mai sus.
La noi se face o mare confuzie in ceea ce priveste definirea statului de drept. In general, la noi cel putin, in zilele noastre, statul de drept este gresit definit ca un stat in care se respecta legea. Nu stiu si nu voi specula pe tema daca aceasta eroare e din nestiinta sau intentionata. Insa definitia corecta a statului de drept e cea pe care am dat-o mai sus. Respectarea legii poate avea loc si intr-un stat totalitar. Dar intr-un stat totalitar, drepturile si libertatile individului nu sunt garantate constitutional – lucrul asta il face doar statul de drept.
Poate gresesc, poate e doar o impresie, dar ceea ce constat eu, legat de aceste mitinguri, in societatea romaneasca este: infierarea. Dar cati dintre noi ar spune ca si-ar da viata ca cel cu care nu e de acord sa spuna ce are de spus? Or, noi vrem sa construim, asa inteleg, o societate europeana, o societate libera. Cum se poate construi asa ceva cu infierari demne de sedintele PCR din anii ’50, numai vorbesc de acuze privind legaturi cu forte straine ce vor sa submineze tara? Ca un reflex al vechilor acuze – „tradator de neam si tara”, „uneltire impotriva statului in legatura cu forte ostile din exterior” si alte acuze de-a dreptul staliniste… E oribil!! E pur si simplu ORIBIL!!!
Daca cineva e impotriva mitingului din Piata Victoriei – chiar si fara a se duce la cel de la Cotroceni – e etichetat imediat ca fiind de partea rusilor de partizanii mitingului din Piata Victoriei. Daca cineva e impotriva mitingului de la Cotroceni – chiar si fara a se duce la cel din Piata Victoriei – e etichetat imediat ca e cu Soros de catre partizanii mitingului de la Cotroceni. Este ca si tras la indigo vechiul reflex comunist de a pune etichete celor care nu sunt de acord cu tine, pentru a-i infiera!! Pentru a-i osandi in public ca in sinistrele sedinte de partid din anii ’50, descrise magistral de Marin Preda in Cel mai iubit dintre pamanteni. Efectele nu sunt aceleasi ca atunci, dar e acelasi tipic. Iar dezbaterile de la televiziunile de stiri au un caracter aproape eminamente propagandistic: se face propaganda in favoarea unuia sau altuia din mitinguri, fara a se face o analiza lucida a evenimentelor. Genul asta de atmosfera pe baza de propaganda intensa dublata de tot felul de reflexe comuniste nu ma duce cu gandul la o societate europeana si nici libera. Si nu ma multumeste pentru ca, spre exemplu, aproape nimeni nu discuta serios despre multinationale, dar se face o propaganda impotriva lor. Si cam asta e tipicul: se face multa propaganda, nu se dezbat serios subiecte de interes larg. Precizez ca ma refer la televiziunile de stiri din Romania. Lucrul asta ar putea demonstra ca, in Romania, mentalul colectiv este inca incatusat in vechi metehne comuniste. Si poate ca asta e problema principala. Starea sufleteasca a oamenilor e inca influentata de nuante deloc neglijabile ce vin de dinainte de 1989… Lucrurile acestea par a fi trecute sub tacere. Nimeni nu vorbeste despre asa ceva. Nimeni nu vorbeste despre ce inseamna cu adevarat statul de drept. Se vorbeste doar de respectarea legii si de aici despre gratii si catuse. Se ajunge astfel ca statul de drept sa fie asimilat in mentalul colectiv cu gratiile si catusele. Si atunci eu ma intreb: cine doreste indepartarea societatii noastre de Occident? De ce nu vorbiti oamenilor despre drepturile si liberatile individului, despre constitutionalism? De ce se vorbeste in felul asta, denaturand notiunile, dar de asa maniera incat sa para hidoase si de nedorit? Eu stau si ma intreb uimit cui foloseste lucrul asta. Si va spun, ca sa pun capat oricaror speculatii in acest sens, ca nu ascult Vocea Rusiei si nici nu prea urmaresc Russia Today.
Nu m-ar mira ca unii sa ma considere vandut rusilor, vandut regimului Putin, pe mine care le vorbesc oamenilor despre Democratie, despre Constitutia SUA, despre Drepturile si Libertatile individului, despre Constitutionalism, despre dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu mine si despre apararea cu viata a acestui drept… In aceasta societate, cum e societatea romaneasca la ora actuala, nu m-ar mira asa ceva.
Motanul Incaltat 