Amnistia si gratierea…
Desi ocupat si cu alte lucruri, m-am gandit mult la acest subiect. In paranteza fie spus, de cand am acest blog constat un lucru: nu e usor sa scrii, nu e deloc usor… Dar despre asta poate altadata.
Totusi, acest subiect, sa recunoastem, nu e deloc usor si are ramificatii foarte complexe.
Ce am putea spune totusi?
Dupa parerea mea, PSD, caruia ii apartine acest proiect – Amnistia si Gratierea, trebuie sa inceapa sa-l puna in practica. Problema e ca PSD a avut o comunicare foarte defectuoasa pe marginea acestui subiect. N-a vorbit de asa ceva in campania electorala si, dupa castigarea alegerilor, ne-am trezit din partea lor cu Proiectul de Ordonanta. Nu asa se fac lucrurile si de aceea nu trebuie sa ne mire marsuri si mitinguri de protest. Subiectul penitenciarelor si al amnistiei si gratierii se discuta mai serios de abia acum. Ma intreb: de ce? Pentru ca o astfel de dezbatere in societate trebuia facuta de mai demult.
Din cate inteleg, situatia din penitenciarele romanesti e jalnica, conditiile fiind asemanatoare cu cele de pe vremea comunismului. In acest sens unele condamnari sunt, de fapt, condamnari la moarte sau mai exact spus in regim de exterminare, ceea ce este o pata extrem de rusinoasa pe obrazul acestei tari. Dupa parerea mea, condamnarile la CEDO, pe care le sufera tara noastra sunt justificate, precum si banii pe care tara noastra trebuie sa-i plateasca drept despagubiri.
Pe de alta parte, gandindu-ma la romani ca la fratii mei, sunt oripilat cand aud de faptul ca penitenciarele sunt supraaglomerate iar conditiile sunt inumane. Si sunt ingrozit de faptul ca nimeni nu pare sa se gandeasca cum de s-a ajuns la asa ceva!! Pentru ce, in Romania, sunt penitenciarele supraaglomerate? Si pentru ce milioane de romani au trebuit sa-si parareasca tara ca sa munceasca prin alte parti? In aceste conditii, oameni astia sunt pur si simplu victime. Si am inteles chiar, de la emisiunile televizate, ca nici nu se prea face educatia necesara pentru reinsertia acestor oameni in viata sociala.
Din acest punct de vedere, Romania se indeparteaza de UE, de lumea civilizata, lucru ce nu poate sa placa decat dusmanilor nostri.
Revenind la PSD, trebuie spus ca PSD a dat impresia, pe care o impartasesc si eu, ca doreste amnistierea si gratierea doar a unor anumite persoane. Nu e vorba doar de faptul ca legea ar fi data cu dedicatie (e si asta!), dar e un lucru care calca in picioare democratia. De aceea PSD trebuie sa clarifice aspectul asta al problemei.
Pe de alta parte, legea aceasta trebuie sa corecteze niste abuzuri care se vor fi facut. Faptul ca inca, in Romania, avem condamnari pe criterii politice inseamna ca inca se mai face politie politica – ceea ce e intr-adevar halucinant. Dezvaluirile lui Sebastian Ghita aduc, pe buna dreptate, in discutie aceasta problema. Niste servicii de informatii nereformate si nerestructurate corespunzator, care, dupa toate probabilitatile, functioneaza pe baza de nepotism, precum si o justitie ce face, de fapt, abuzuri cu caracter politic, ne indeparteaza de Lumea Libera si Occident. Eu am mai scris un articol, la care am mai facut referire si va invit sa-l (re)cititi:
Trebuia infiintat PNA…?
Parerea mea este ca aceasta epoca a cam trecut… De aceea trebuie gandite formule de restructurare a statului, mult mai eficiente. Iar una din obligatiile politice a PSD-ALDE ar fi sa sparga primii gheata si sa desfiinteze DNA. Ce se intampla? DNA, trebuie sa recunoastem, nu a avut nici efectul si nici succesul scontat. Chiar si Mani Pulite a avut un sfarsit, iar Dl. prof. Mircea Cosea arata ca in privinta sumelor recuperate, acestea au fost 18% din total. Deci destul de putin. Pe de alta parte, DNA duce spre deprimarea mediului de afaceri, a capitalismului romanesc si la un blocaj urias in toata Administratia de Stat. Cel putin, din ce poti auzi din emisiunile televizate de la televiziunile de stiri, e ingrijorator ca Statul roman pune deliberat in situatie de inferioritate capitalismul romanesc fata de cel strain. Aplicarea unui dublu standard de catre Stat, dar in defavoarea capitalismului romanesc, e o greseala ce as caracteriza-o drept grava din punct de vedere strategic si pe termen lung.
De aceea un proiect de tara ar putea avea in vedere restructurarea statului si, ca urmare, reducerera rolului statului in economie, o protectie sociala facuta cum trebuie, adecvat, investitii publice masive in infrastructura si sprijinirea capitalismului romanesc, a initiativelor sanatoase autohtone.
Parerea mea este ca ar trebui marita inclinatia spre antreprenoriat, dar pentru asta trebuie sa ai conditii optime, inclusiv financiare si monetare. Am indoieli ca BNR, v si aici, sub actuala conducere si care continua o filozofie veche, ar putea oferi aceste conditii, daca ma gandesc si la faptul ca BNR, implicandu-se in Criza economica si financiara din 2008, de fapt a agravat-o in Romania. Insa in general vorbind, noi ne facem noua insine probleme cu birocratia excesiva, cu tot felul de formulare care ne ingreuneaza activitatea si care ne deprima competitivitatea.
Cum e posibil ca romanul, cand pleaca in afara, are succes si e apreciat, doar in tara lui n-are locuri de munca, n-are succes, nu e apreciat? Noi trebuie sa construim o Romanie moderna!
Va invit sa cititi acest articol al Andreei Paul:
Tabloul de bord al economiei românești – decembrie 2016
„Puncte slabe și tari ale dinamicii economice românești
Puncte tari ale dinamicii economice
- PIB:
- În anul 2016, PIB-ul României este estimat la 600 mil lei, cu o creștere economică de 4,1% comparativ cu anul 2015, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019.
- Institutul Naţional de Statistică estimează că România a avuto rată de creștere a PIB în Trimestrul III al anului 2016 mai mare cu 0.6% față de trimestrul II al anului 2016 și cu 4.4% față de același trimestru din anul 2015.
- PIB pe locuitor la prețuri curente a crescut în anul 2015 cu 600 euro față de anul 2014, conform datelor furnizate de Eurostat.
- Veniturile obținute din impozitul pe profit, în primele 10 luni ale anului 2016, sunt cu peste 11% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, conform execuției bugetare din luna octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1). De asemenea, veniturile obținute din accize au crescut cu 5.6% în perioada ianuarie-octombrie 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 3% din PIB.
- Cheltuielile pentru investiții realizate de stat, în primele 10 luni ale anului 2016, au fost în valoare de 11 miliarde de lei, adică cu 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, conform execuției bugetare din ianuarie-octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)
- Rezervele valutare au înregistrat o creștere de 0.1% în luna noiembrie 2016, față de lună anterioară, respectiv cu peste 7 procente peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform BNR. (vezi Tabelul 3.2)
- ISD-urile au depăşit 3,7 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2016, înregistrând o creștere de peste 34 procente față de aceeaşi perioadă din 2015, conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)
Puncte slabe ale dinamicii economice
- Peste 140 000 de firme și-au închis porțile, în anul 2015, cu aproape 30 000 mai multe decât în anul 2014, la care se adaugă cele peste 132 000 de firme închise în primele 10 luni ale anului 2016 (cu peste 25% mai multe firme închise în primele 10 luni ale anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
- Datoria externă totală a crescut cu 2 procente în luna octombrie 2016 față de aceeaşi perioadă a anului 2015, conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)
- Sumele primite de la UE în contul plăților efectuate,au înregistrat o scădere dramatică de 93% în primele 10 luni ale anului 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform execuției bugetare din ianuarie-octombrie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)
- Deficitul comercial a continuat să crească, ajungând la 7.9 mld euro în primele 10 luni ale anului 2016, fiind cu peste 23% mai mare decât deficitul comercial înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2015, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. (vezi Tabelul 3.4)
- Deficitul Bugetului general consolidat a fost de -1.26 miliarde de lei în primele 10 luni ale anului 2016, adică 0,17% din PIB.
Documentul integral poate fi accesat aici.”
Ii multumesc Andreei Paul ca ne ofera astfel de date prezentate atat de profesional si concis. Vroiam de mai demult sa comentez acest articol, dar acum vreau sa va spun ce mi-a atras atentia cel mai tare:
„Peste 140 000 de firme și-au închis porțile, în anul 2015, cu aproape 30 000 mai multe decât în anul 2014, la care se adaugă cele peste 132 000 de firme închise în primele 10 luni ale anului 2016 (cu peste 25% mai multe firme închise în primele 10 luni ale anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.”
Criza a trecut si inca se inchid cu sutele de mii firme in Romania. De unde rezulta ca, in realitate, Criza n-a trecut in Romania. Dimpotriva!
Ce face DNA? O agraveaza!!
Si asta e aspectul cel mai ingrijorator!! Retrogradarea in clasamentul global al antreprenoriatului si foarte slaba – hai s-o spunem pe bune acuma! – inclinatie spre antreprenoriat a romanilor, arata o depreciere a libertatii economice, lucru ce ne poate costa mult in viitor si s-ar putea sa ne usture rau de tot. Andreea Paul spune:
„Suntem deficitari la atitudine, resurse, infrastructură, asumarea riscului, dar și la capacitatea de a reține resursele umane talentate în țară, cu impact direct asupra investițiilor, productivității, inovării și locurilor de muncă bine plătite. Detalii suplimentare aici.”
Asa este. Lucrul asta arata o depreciere a libertatii economice in Romania, combinata cu politici financiare, monetare si de credit necorespunzatoare plus o scadere a investitiilor publice, o gripare a motoarelor economice, generatoare de crestere sanatoasa. „Suntem deficitari la atitudine” – suntem, in conditii de teroare, cand ti se poate fabrica oricand un dosar, chiar si prost facut. Promovarea delatiunii e un alt aspect pentru care DNA ar trebui desfiintat, dar pe de alta parte, cel putin din cate am inteles eu de la Codruta Kovesi, sunt 12.000 de dosare „in lucru” si concluzia nu poate fi alta decat ca dosariada asta va continua la nesfarsit cu un numar enorm de dosare, cu mii si mii de dosare pentru ca altminteri s-ar termina si cu DNA, si cu locurile de munca si cu salariile de acolo. De aceea un astfel de fenomen abnorm trebuie stopat odata si odata. Iar PSD-ALDE trebuie sa aiba curajul sa faca lucrul asta.
Eu as dori sa subliniez un lucru: capitalismul romanesc trebuie sprijinit, in sensul ca nu trebuie sa-i dai la cap. Romania nu poate si nici nu trebuie sa se bazeze in exclusivitate pe investitii straine. Care ar mai fi esenta capitalismului in Romania, daca tot ar fi strain? E clar ca in aceasta situatie ar avea loc o nepotrivire grava. Si n-ar fi nici multumitor. Nici bine. De aceea ar trebui vazut cum sa facem sa cream conditiile ca el sa se poata dezvolta si performa, pentru a creste nivelul general de trai al populatiei. Pentru ca romanul sa se simta bine in tara lui si sa poata performa aici, nu in alta parte. Deocamdata nu am atins acest deziderat. Am vazut si articolul Andreei Paul despre competitivitate si nu doar ca pe decidentii politici nu-i preocupa, dar Romania, ca tara inca in tranzitie, ar trebui sa fie preocupata de a avea un mediu economic care sa stimuleze competitivitatea. Situatia asta defavorabila, cu o competitivitate scazuta, dateaza de foarte multa vreme; eu am scris in 2013 un articol pe aceasta tema:
Despre competitivitatea economica
In care aratam prabusirea competitivitatii sub guvernarile Boc/Basescu. Regimul Basescu n-a reusit, desi multa lume si-a pus speranta, sa stimuleze economia si sa-i creasca competitivitatea. Dimpotriva!
Iata inca un motiv pentru care trebuie incercat altceva. Iar DNA a fost, de fapt, instrumentul acelui regim. Care nu a performat, din contra! De aceea vremea DNA a cam trecut si PSD-ALDE ar trebui sa explice corect cum stau lucrurile si sa actioneze desfiintand DNA si gandindu-se la solutii economice, de restructurare a statului, cum aratam mai sus, nu de inhibare a mediului economic si de afaceri, lucru ce conduce, pana la urma, la deteriorarea libertatii economice, cu consecinte extrem de grave.
Cheia de bolta a Romaniei nu e DNA! Desi, daca ai privi pe televiziunile de stiri, doar despre asta se discuta, cel putin de la dezvaluirile lui Sebastian Ghita incoace. Insa trebuie sa spunem si ce ar fi in favoarea DNA. Statul nostru e inca unul foarte mare – am inteles, de exemplu, ca avem vreo 30 de ministere, peste 100 de secretari de stat, cu mult peste orice tara din Vestul Europei, daca inteleg eu bine. Or, lucru asta se traduce prin accesul unor persoane la resursele statului si la bani. Un astfel de stat te invita la coruptie, mai ales ca perfect n-o sa fie vreodata. Fara un organism care sa stapaneasca fenomenul coruptiei, evident, acesta iese de sub orice control, lucru iarasi foarte periculos. Insa vicios e faptul ca DNA nu e eficient si nu poate fi eficient, cum aratam mai sus. Sistemul asta, bazat pe un organism precum DNA, nu face decat sa eternizeze delatiunea, numarul de dosare, iar ceea ce se va recupera va fi putin, altfel n-ar mai fi rentabila afacerea.
Pe de alta parte, n-as crede ca Romania ar avea probleme foarte mari pe parte de siguranta nationala, cum vor sa acrediteze unii. De altfel inteleg ca suntem apreciati in cadrul NATO, suntem pe locul 2 la furnizarea de informatii in cadrul Aliantei Nord-Atlantice. Deci nu stam rau. Problema cea mai mare a Romaniei, nerezolvata inca, e cea economica si aici avem slabiciuni evidente, vulnerabilitati evidente. Numai ca rezolvarea acestora sta foarte putin in serviciile secrete. De aceea astfel de organisme precum DNA sau in Binom cu SRI, care ar dori sa ranforseze statul pe o parte, dar creand si agravand slabiciuni pe de alta parte, acolo unde avem vulnerabilitati evidente, nu sunt de dorit. Nu mai vorbesc de modul nedemocratic in care actiona Binomul, amenintand chiar si pe premierul Romaniei si blocand proiecte de infrastructura – a ajuns celebru exemplul dat de Ghita cu Autostrada Comarnic-Brasov. Pentru ca n-as dori sa se creada ca Binomul doar ranforseaza, doar pazeste strasnic Romania. Dimpotriva, ii creeaza si slabiciuni evidente, actioneaza nedemocratic, fara sa-si asume consecintele sau sa raspunda in vreun fel.
Eu cred ca mai trebuie spus un lucru: vulnerabilitatile economice romanesti sunt in atentia serviciilor de informatii straine, neprietene care monitorizeaza Romania. Evident, ca razboiul hibrid, manipularile si actiunile de dezinformare facute intr-o tara de catre servicii straine tin cont de astfel de slabiciuni, inclusiv de agravarea lor. Spre exemplu, nu e deloc cert ca Rusia va ataca militar Romania, dar e aproape o certitudine ca serviciile rusesti actioneaza in scopul demoralizarii populatiei si reducerii increderii in Uniunea Europeana, bazandu-se pe cum merg lucrurile din punct de vedere economic, adica prost si stiind ca astfel populatia poate fi usor influentata intr-o anumita directie. Evident, si prosperitatea are punctele ei slabe. Dar are si un punct tare, spre exemplu: o economie bine reglata si competitiva e greu de daramat, iar o catastrofa precum venirea nazismului la Putere in Germania, in anii ’30 ai secolului trecut, a avut la baza slabiciuni economice. Or, la noi slabiciunile economice persista cu tot DNA-ul si s-au agravat pe vremea regimului Basescu. Iar activitatea DNA are si reflexe negative in Administratie si Economie, care acum sunt ignorate, dar in felul asta se adancesc.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Un nou incendiu la un club…
Pare incredibil ce se intampla: a trecut putin peste un an de la incendiul din Clubul Colectiv si iata ca un nou incendiu mistuie un alt club din Bucuresti: Bamboo… Eu nu cred ca problema consta in faptul ca se fuma palmat. Ca de cand cu fascista lege antifumat, nu mai poti sa te duci sa te simti bine intr-un club, ca tot omul care doreste sa se destinda. Eu nu inteleg de ce proprietarii unor astfel de cluburi nu isi iau masurile de siguranta chiar si impotriva unui incendiu ce s-ar putea produce chiar de la o tigara. Clubul asta functiona fara autorizatie de securitate la incendiu, dar avea totusi avizul ISU la incendiu… Este si asta o problema, fara indoiala. Si, bineinteles, e o problema cum fac autoritatile verificarile si pe ce criterii. Eu chiar am scris un articol, imediat dupa tragedia de la Clubul Colectiv, referitor la acest aspect si pe care va invit sa-l (re)cititi:
Care ar trebui sa fie rolul inspectiilor…?
Evident, auditurile si inspectiile se pot face de catre firme private specializate in acest sens. Care nu doar ca fac un audit si atat. Dar si supravegheaza activitatea clientului lor din punctul de vedere al standardului dupa care se face auditul sau inspectia. Pentru ca importanta e si supravegherea in vederea indeplinirii conditiilor standardului de catre client. In felul asta se face si constientizarea clientului asupra consecintelor nerespectarii unui standard. Evident, astfel de audituri sau, dupa caz, inspectii il costa pe client o suma de bani. Dar, spre exemplu, in acest caz, firma care administra Clubul Bamboo avea un profit frumusel si nu cred ca ar fi fost o problema sa-si permita sa plateasca costurile aferente unui astfel de contract.
Insa aici e vorba despre autoritati. Si atunci se pune problema ce fac autoritatile ca sa constientizeze, ca sa zic asa, clientul – spre exemplu firma ce are in administrare un astfel de club. Eu nu ma refer neaparat la amenintari, sa-i spui cat e amenda sau in ce articol din Codul Penal s-ar incadra fapta. Ca astfel de lucruri nu constientizeaza intotdeauna. Ci sa-l faci sa inteleaga ratiunea unor prevederi din standardul sau normativul respectiv. Si ca astfel de lucruri se pot intampla daca nu se iau masurile necesare. Daca ii spui, de exemplu, ca-i dai o amenda ce poate fi consistenta, el poate considera ca lui nu i se poate intampla asa ceva, sa izbucneasca in clubul lui un incendiu. Oamenii nu sunt intotdeauna constienti de ce se poate intampla. Autoritatea legii e importanta, dar nu intotdeauna constientizeaza asupra consecintelor. In general, oamenii au tendinta de a trece cu vederea consecintele si atunci nici nu iau masuri de a le combate. Si atunci, evident, managementul ocoleste astfel de masuri, cum ar fi cele de paza si stingerea unui incendiu, pe care ar trebui sa le prevada inclusiv in bugetul firmei. Macar masurile minimale pentru a reduce riscurile esentiale cum ar fi moartea unor oameni sau ranirea lor grava. Nu mai vorbesc de pagubele materiale rezultate in urma unui astfel de incendiu.
In privinta avizelor si autorizatiilor, iata un articol interesant care merita citit:
ISU: Clubul Bamboo avea aviz de securitate la incendiu, dar nu şi autorizaţie. Până în iunie 2017, lipsa autorizaţiei nu se sancţionează
„Clubul Bamboo avea, din 2009, un aviz pentru securitate la incendiu, însă nu deţinea şi autorizaţie în acest sens, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, care a precizat că localul nu a solicitat o astfel de autorizaţie.
Vasile a mai spus că clubul a fost amendat de ISU de mai multe ori, ultima dată în nnoiembrie 2016, dar neregulile constatate „nu se încadrau în categoria celor care ar fi putut determina închiderea şi suspendarea activităţii clubului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a spus că avizul de securitate la incendiu pentru Clubul Bamboo a fost solicitat în anul 2009 şi, întrucât se respectau normele de apărare împotriva incendiilor prevăzute în plan, a fost emis acest aviz de securitate la incendiu, însă nu există şi autorizaţie.
El a precizat că pe parcursul ultimilor ani au fost făcute mai multe verificări şi aplicate amenzi administratorilor clubului.
Astfel, în 25 mai 2015 au fost aplicate două amenzi în cuantum de 5.500 de lei pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, iar în 13-20 noiembrie 2015 au fost date două amenzi în cuantum de 15.000 de lei pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.
De asemenea, în noiembrie 2016 clubului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de evacuare.
Întrebat dacă ISU avea posibilitatea să închisă clubul pentru nerespectarea normelor, Daniel Vasile a spus că neregulile constatate nu se încadrau în categoria celor care ar fi putut determina închiderea şi suspendarea activităţii Clubului Bamboo.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a explicat, sâmbătă, că, potrivit deciziilor luate în 2016 de Guvern, până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează, dar nu se sancţionează.
”În momentul de faţă, până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează de către inspectorii de prevenire, care fac respectivele controale, dar potrivit unei hotărâri de guvern nu se şi sancţionează”, a afirmat Vasile.
El a spus că este vorba despre o HG dată în 2016.”
Foarte ciudat… Cum adica: „până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează de către inspectorii de prevenire, care fac respectivele controale, dar potrivit unei hotărâri de guvern nu se şi sancţionează”? Pe de alta parte, dupa cum se poate constata, clubul a fost destul de des amendat, dar neregulile constatate nu erau atat de grave incat sa nu i se permita functionarea. Insa iata ce spune Catalin Botezatu:
Cătălin Botezatu, despre incendiul din Bamboo: După tragedia de la Colectiv s-au investit peste 100.000 euro în noi materiale de protecţie împotriva incendiilor
„Designerul Cătălin Botezatu a declarat, la Antena 3, că nu există nereguli la clubul Bamboo și că, după tragedia din Colectiv, s-au investit peste 100.000 de euro în noi materiale de protecţie împotriva incendiilor.
„Ieşiri de urgenţă mai multe decât aveam nevoie şi foarte largi. Când au venit pompierii, după 10 – 15 minute, nu mai aveau ce să evacueze şi oricum nu ar fi avut cum şi cu măşti şi fără măşti pentru că era fum. Nu mai aveau ce să facă. Oamenii au fost evacuaţi de personalul clubului, care a intrat cu tricourile ude la gură şi a scos oamenii de acolo”, a precizat Botezatu.
Întrebat cum îşi explică amenzile din ultimele luni pentru exploatare necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi blocarea căilor de evacuare, el a spus: „Nici măcar nu se pune problema, erau semnalizate (căile de evacuare – n.r.). Cred că aveam sute de semnalizări din acelea verzi cu ieşire de urgenţă, aveam hidranţi, sute de extinctoare. Sunt foarte multe poveşti”.
„Am văzut la televizor că au spus că s-au aruncat de la etaj. Clubul Bamboo nu are etaj. S-au aruncat în lac. Nu există lac acolo, este o mlaştină de 10 centimetri acoperită de încă 10 centimetri de zăpadă. S-au aruncat în piscină. Piscina este goală. Sunt nişte aberaţii. Dacă la noi în club cineva îşi aprinde ţigara, toţi bodyguarzii merg la ei sau sunt semnalizaţi cu lasere să stingă ţigările. Există zone în care se fumează şi lume merge la fumat”, a susţinut Cătălin Botezatu.
Întrebat dacă ştie sursa incendiului, el a spus că focul a pornit dintr-o zonă nu care nu se aflau oameni.
„Se spune că a luat foc în zona bucătăriei. Nu are nicio legătură cu bucătăria, nu are nicio legătură cu o narghileaua care ar fi luat foc, că focul ar fi plecat din mijlocul clubului. În niciun caz. Focul a pornit de undeva din stânga barului, este intrarea într-un alt club, într-un ballroom să spunem. Au ars 3.000 de metri pătraţi, a ars totul. Ideea e că în acea zonă nu intra nimeni”, a adăugat el.
Întrebat ce poate spune despre autorizaţia de funcţionare, Cătălin Botezatu a susţinut că toate documentele erau în regulă.
„La orice astfel de local, în fiecare lună apar noi cereri, noi reglementări. În fiecare lună ni se cere ceva. În ceea ce priveşte documentele, acestea vor fi depuse şi o să vedeţi că nu sunt nereguli. Nu poţi să funcţionezi, un club care se află în top 10 cluburi în lume nu putea funcţiona pur şi simplu aşa. Dacă existau mici nereguli, ni se aduceau la cunoştinţă şi se remediau imediat. Nu îţi permiţi la un astfel de nivel să mergi mai departe. Sau dacă erau nişte nereguli atât de mari, clubul era închis. Nu te lasă nimeni, că eşti tu Bamboo, să mergi mai departe dacă ai nereguli foarte mari. După tragedia de la Colectiv s-au investit peste 100.000 euro în noi materiale de protecţie împotriva incendiilor”, a subliniat Botezatu, arătând că localul nu avea asigurare.”
Nu ca as lua in considerare toate aberatiile care se spun. Inteleg ca s-au luat masuri. Dar atunci cum se explica un asemenea prapad? Chiar el recunoaste ca a ars totul. Victime: 44 de raniti – sa le dea Dumnezeu sanatate si numai bine! Dar atunci ce a fost? O mana criminala? Citez din acest articol din Romania Libera:
„Și o altă tânără, pe nume Letiția Papuc, a povestit cum s-a trezit din club la spital: „Am fost transportată de SUMRD la spital. Ne-au preluat imediat de la faţa locului. Eram înăuntru la masă şi instantaneu m-am întors şi am văzut o flacără cât mine de mare şi am început să mă duc către prietenii mei să încercăm să ne salvam. Am sărit un gard de doi metri, după care am înotat prin zapadă şi a trebuit să ajungem undeva sus, la suprafaţă. Eram în spatele clubului, blocaţi în zona piscinei, care era toată înconjurată de un gard. În urma căzăturii am suferit o fractură, dar am şi fost intoxicată cu fum. Toată lumea era panicată, mai ales că nu mai aveam aer pentru că eram înecati într-un fum negru. Clubul a fost plin. Focul a început la primul bar de la intrare. Am văzut doar o flacară foarte mare. Am văzut artificii în club, cele de la şampanie. Am fost trataţi foarte bine, ne-au preluat într-un timp record, ne-au internat, ne-au făcut analize şi ne-au acordat suportul necesar să ne revenim.””
Instantaneu, dom’ne? Ceva nu e in regula… Ciudat!
Iata ce spune si MAI:
MAI: Ultima amendă aplicată clubului Bamboo a fost în noiembrie 2016. Clubul funcționa pe propria răspundere a patronului
„Cea mai recentă amendă aplicată administratorului clubului Bamboo a fost cea din noiembrie 2016, în valoare de 2500 de lei, pentru blocarea căilor de evacuare, a precizat sâmbătă Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.
În ianuarie 2017, clubul funcționa pe propria răspundere a patronului, întrucât nu făcuse încă o cerere către ISU București pentru a i se elibera autorizația de securitate la incendiu, a spus Monica Dajbog.
Sâmbătă la ora 17, patru persoane rănite în urma incendiului de la clubul Bamboo erau încă internate la Spitalul Floreasca, iar a cincea persoană rănită este internată la Spitalul Sf. Pantelimon.
„În această dimineață, în jurul orei 3.30 a izbucnit un incendiu la un cunoscut club din Capitală – Bamboo, activându-se Planul Roșu de Intervenție. În 2-3 minute, primele echipaje ale politiei au ajuns la fata locului. În urma incendiului de la clubul Bamboo, începând cu ora 3.47, au fost transportate de către SMURD și ambulanțe sau au ajuns pe cont propriu, la spital, 44 de persoane, după cum urmează: 24 de persoane la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, 6 persoane la Spitalul de Urgență Elias, 5 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, 6 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Universitar, 3 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Colentina”, a precizat Monica Dajbog.
Victimele transportate la unitățile medicale au suferit, în special, intoxicări cu fum, hipotermii și contuzii.
La sediul MAI este prezentă Sevil Shhaideh, vicepremier, desemnată prin decizia prim-ministrului Sorin Grindeanu să exercite atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităților Guvernului, în perioada 18 – 22 ianuarie.
Activitățile de intervenție au fost coordonate de ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, alături de ministrul sănătății Florian – Dorel Bodog, secretarul de stat Raed Arafat, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, și șefii altor structuri cu competențe în intervenția în situații de urgență.
Purtătoarea de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, face sâmbătă, de la ora 17, o declarație de presă referitoare la situația intervențiilor desfășurate de efectivele MAI pentru salvarea persoanelor și stingerea incendiului izbucnit în această dimineață la clubul Bamboo din Sectorul 2 al Capitalei.
Circa 260 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului. Lichidarea acestuia a fost anunțată sâmbătă dimineață la ora 10,10.
15 persoane au fost audiate, până sâmbătă la ora 16, la Poliţia Capitalei, în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo, afirmă surse judiciare. Persoanele audiate sunt administratorul clubului, angajaţi ai acestuia și agenţii de pază aflaţi în club la momentul incendiului. Audierile continuă. În paralel, anchetatorii fac cercetări la sediul clubului, care a fost distrus în totalitate în urma incendiului.
Ancheta referitoare la cauzele acestuia este în desfășurare iar până sâmbătă la ora 16 au fost audiate 15 persoane, inclusiv administratorul clubului. Acestuia i s-a făcut rău în cursul audierii și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În urma incendiului de la Bamboo au fost răniți 44 de oameni dintre care cinci sunt încă spitalizați.
30 octombrie 2015 – Cel mai grav incendiu produs în ultimii 20 de ani, în clubul bucureștean Colectiv, în urma căruia 64 de persoane și-au pierdut viața și circa 200 au fost rănite. În club, trupa Goodbye to Gravity susținea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului și s-a extins rapid.„
dar si acest articol:
20 de persoane au fost audiate după incendiul din Bamboo. Anchetatorii nu l-au găsit pe patronul clubului. Fapta investigată este distrugere din culpă
„UPDATE 18,40: Aproximativ 20 de persoane au fost audiate sâmbătă până la ora 18 după incendiul din clubul Bamboo.
Patronul clubului, Joshua Castellano, a fost citat la audieri, deși nu a fost găsit de anchetatori, informează Mediafax. Persoanele audiate sunt angajaţi ai clubului şi clienţi, unii dintre ei străini.
Potrivit declaraţiilor pe care le-au dat anchetatorilor, în club ar fi fost aproximativ 500 de persoane în momentul izbucnirii incendiului, au declarat surse judiciare. Urmează ca în cadrul anchetei să se stabilească cu exactitate numărul persoanelor prezente în local.
Potrivit surselor citate, Joshua Castellano ar fi fost contactat de anchetatori însă nu a fost de găsit. Astfel, patronului clubului i-ar fi fost trimisă o citaţie, urmând ca în cazul în care nu se prezintă să fie citat cu mandat de aducere.
UPDATE 16,00: 15 persoane au fost audiate, până sâmbătă la ora 16, la Poliţia Capitalei, în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo, afirmă surse judiciare.
Persoanele audiate sunt administratorul clubului, angajaţi ai acestuia și agenţii de pază aflaţi în club la momentul incendiului. Audierile continuă. În paralel, anchetatorii fac cercetări la sediul clubului, care a fost distrus în totalitate în urma incendiului.
UPDATE 12.07: Parchetul de pe lângă Tribunalul București efectuează urmărirea penală pentru infracțiunea de distrugere din culpă, după incendiuș din clubul Bamboo.
‘”Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminaliști din cadrul Secției de urmărire penală și de ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri. În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes și a fost inițiată cercetarea la fața locului. Continuarea acestei activități este influențată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum și de faptul că pericolul de prăbușire a structurii nu a fost înlăturat”, conform unui comunicat de presă al Parchetului.
Astfel, procurorii au solicitat de la instituțiile abilitate relații privind societatea comercială care deține clubul în cauză (autorizații de funcționare, avize, rapoarte de control).
„La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs incendiul și este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului”, mai arată comunicatul.
Mai multe persoane sunt audiate, sâmbătă dimineață, la Parchetul Tribunalului București, în dosarul incendiului din clubul Bamboo. Procurorii au deschis un dosar penal in rem (pentru fapte) în acest caz.
”Cercetările au fost preluate de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Serviciului Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliţiei Capitalei”, au precizat reprezentanţii poliţiei.
Un incendiu puternic a mistuit clubul de lux Bamboo din Capitală. 38 de oameni au ajuns internați în spital. Majoritatea a fost externată, iar șase victime sunt în continuare internate la Spitalul Floreasca.”
Pai, eu nu prea inteleg: cum adica functionare pe propria raspundere? Din moment ce lipsa autorizatiei de securitate la incendiu e permisa pana la finalul lunii iunie 2017, clubul avea tot timpul s-o solicite. Pe de alta parte, avea avizul ISU la incendiu si daca i s-a permis functionarea inseamna ca problemele semnalate nu erau atat de grave. Atunci cum s-a intamplat ceea ce s-a intamplat? Din ce spune Catalin Botezatu, rezulta ca firma ce manageria clubul a constientizat problemele aduse la cunostinta de catre autoritati si sanctionate prin amenzi, si a facut investitii de 100.000 de euro in acest sens. Si atunci cum a putut sa se intample dezastrul? Sa fie vorba doar de clasicele „trei ceasuri rele”? Ceva nu e in regula… Pare ca cineva doreste sa creeze o atmosfera de insecuritate in cluburile bucurestene, unde se aduna multa lume. A fost Colectiv, acum Bamboo. Cel putin aici s-au luat masuri clare, daca e sa-l credem pe Catalin Botezatu. Pe de alta parte, clubul avea avizul ISU si nu ar fi trebuit sa apara astfel de probleme. Cum de a aparut atunci acea flacara uriasa instantaneu? Iar Catalin Botezatu spune: „Ideea e că în acea zonă nu intra nimeni”.
Speram sa se elucideze cat mai repede acest caz. Insa repetabilitatea aceasta, dupa ce s-a intamplat la Clubul Colectiv, desi nu la dimensiunile tragediei de atunci, e stranie totusi. Cu atat mai mult cu cat la acest club, la Bamboo, n-ar fi trebuit sa se intample asa ceva – ISU spune ca neregulile nu erau de natura sa opreasca functionarea clubului. Eu cred ca, dupa ce s-a intamplat la Colectiv, clubul ar fi fost inchis daca neregulile ar fi fost de asa natura incat sa necesite acest lucru.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Despre ceremonia de investitura a lui Donald Trump in functia de Presedinte al SUA
Cred ca multi romani au urmarit ieri ceremonia de investitura a D-lui. Donald Trump in functia de Presedinte al SUA. As dori sa exprim si eu cateva impresii si pareri.
A fost o ceremonie foarte frumoasa si as spune chiar mareata, ceea ce nu ar trebui sa ne mire intrucat vorbim despre SUA. As identifica trei elemente interesante:
a). In primul rand as evidentia faptul ca au fost prezenti fosti presedinti ai Statelor Unite, indiferent de culoarea politica: l-am vazut pe Jimmy Carter, pe Bush jr., pe Bill Clinton si, desigur, Barack Obama. Dupa parerea mea, este un lucru foarte bun: respectul fata de fostii Presedinti ai SUA, indiferent de apartenenta lor politica la un partid sau altul. Si aici as dori sa subliniez faptul ca e vorba despre respectul de sine al unei tari, al unei natiuni. Donald Trump chiar si-a exprimat respectul, la dineul oficial din Statuary Hall, fata de Bill Clinton si fata de Hillary Clinton, cea impotriva careia a luptat in campania electorala. Lucrul asta arata o stare de normalitate in viata politica a unei natiuni. Si cred ca si noi, romanii, avem de invatat din asta: respectul fata de fostii Presedinti ai Romaniei. Nu suntem cu totii de aceeasi culoare politica si nu avem cu totii aceeasi orientare ideologica. Insa respectul trebuie sa ramana, recunoscand nu doar ce au facut rau predecesorii nostri, dar si ceea ce au facut bun pentru tara. De aici porneste normalitatea in viata politica si iata ca avem de invatat un lucru bun de la americani. Hillary Clinton a fost invitata, impreuna cu sotul ei, desigur, la investitura noului Presedinte al SUA si au onorat invitatia. Si asta in conditiile in care au existat destui democrati care nu au dorit sa participe. De aceea am putut observa la aceasta ceremonie un act de maturitate politica.
Din pacate, ce se intampla in Romania zilelor noastre lasa mult de dorit, de fapt, mai bine zis, nu e de dorit: ne bagam in puscarie unii pe altii. Nu recunoastem meritele predecesorilor nostri – vedem doar esecurile, nerealizarile, doar ce au facut rau. Ce au facut bine si bun pentru aceasta tara nu vrem sa vedem. Lipsa concordiei in viata noastra politica demonstreaza o imaturitate a clasei politice, aceasta urmarindu-si indeosebi propriile ei interese meschine. Nu cred ca trebuie sa mai spun ca, in felul acesta, imaginea Romaniei este grav afectata.
b). Un alt lucru foarte interesant a fost prezenta rugaciunii la aceasta ceremonie de investitura. In America exista mai multe religii, insa oamenii acestia au multumit lui Dumnezeu pentru tara lor si s-au rugat pentru conducerea tarii. Este un lucru foarte bun si nu trebuie sa fii bigot ca sa faci asta. Vorbind dintr-un punct de vedere strict ortodox, e un lucru foarte mare sa te rogi lui Dumnezeu multumind. In general, oamenii fac rugaciuni de cerere, uitand sa mai si multumeasca. Dar o rugaciune prin care multumesti lui Dumnezeu pentru toate e un lucru foarte mare. De asemenea, a te ruga pentru conducerea tarii. Din punctul asta de vedere, ceremonia a avut un caracter bizantin – foarte interesant! Vorbim de America, sa retinem asta! Inclusiv dineul oficial a inceput cu rugaciune si s-a terminat cu rugaciune. Lucrul asta arata ca trebuie sa incercam o apropiere fata de semenii nostri si sa nu-i judecam prea aspru, lasand judecata in seama lui Dumnezeu.
Vedeti, noi ne zicem ortodocsi… Biserica Ortodoxa face asa ceva: multumeste lui Dumnezeu si se roaga pentru conducerea tarii. Dar cati dintre noi facem lucru asta? Faptul ca „Romania normala” a ajuns „Romania penala” demonstreaza ca nu prea facem asta ci, mai degraba, suntem inclinati sa ne judecam cu cea mai mare rautate aproapele.
c). De asemenea, nu putem trece peste discursul lui Donald Trump. Acest discurs a urmat cred ca intocmai pe cel din campania electorala. Presedintele a reiterat aceleasi teme, expunandu-si doctrina sa: protectionismul. Sigur, cum e si firesc, discursul acesta a fost mai ales pentru cetatenii americani. Totusi, intalnim in el cateva elemente inedite pentru America.
In primul rand Donald Trump se doreste a fi „cel mai mare creator de locuri de munca pe care l-a creat Dumnezeu”. Totusi… cine sa creeze locuri de munca in SUA? Subliniez: in SUA. Presedintele? Cel putin din punctul asta de vedere, discursul sau se abate de la limitele Constitutiei SUA. Eu credeam ca in SUA, sectorul privat ar trebui sa si creeze locuri de munca. Donald Trump a incercat totusi sa explice in linii mari ce se intampla. Faptul ca multe firme americane aleg sa-si desfasoare activitatea in alta parte decat in America, afecteaza locurile de munca ale americanilor. Fiscalitatea ridicata din SUA ii indeamna sa mearga spre alte zari mai bune din punctul asta de vedere, unde si forta de munca e mai ieftina, vanzand apoi produsul fabricat acolo pe piata americana la preturi mari, ca si cum ar fi fost produs in SUA. Protectionismul lui Donald Trump se va manifesta impunand taxe vamale mari acestora, dar reducand, pe teritoriul SUA, fiscalitatea. Asta e startegia lui, din cate am inteles. El doreste ca americanii sa cumpere produse fabricate in America. De aici ar rezulta ca nu exlude ca o firma straina sa vina sa investeasca in SUA, creand locuri de munca pe teritoriul american. Ideea lui este ca America a furnizat prosperitate altora, uitand de propria ei prosperitate. El a criticat si establismentul pentru inactiune – sunt multi care se plang, dar nu fac nimic.

Donald Trump
Dar poate cel mai interesant aspect a fost cel in care Presedintele spunea ca „vom brazda” America cu drumuri, autostrazi, poduri tuneluri, aeroporturi. Nu stiu… dar mie mi s-a parut acest discurs mai degraba valabil pentru Romania decat pentru America. Dezvoltarea infrastructurii, foarte neglijata in ultima perioada, e un lucru foarte important pentru dezvoltarea Romaniei. Din acest punct de vedere discursul lui Donald Trump a fost mai degraba unul estic. Chiar stateam si ma gandeam daca nu cumva e influentat de sotie, D-na. Melania Trump, nascuta in Slovenia 🙂 . Sunt convins ca si in fosta Iugoslavie, dezvoltarea infrastructurii e un lucru foarte important, la fel ca si in Romania. Dar a spune ca vrei sa brazdezi SUA cu autostrazi mi se pare uluitor – cel putin gasim un lucru comun cu Romania si cu tot Estul Europei fost comunist. Pentru ca aceeasi problema se pune si in Estul Europei. Iar ideea ca „i-am imbogatit pe altii” se pune si aici, la noi: noi nu i-am imbogatit pe altii devenind piata de desfacere pentru produsele straine? Deci sunt niste similitudini izbitoare cu Romania – in ciuda diferentei de PIB/loc. – izbitoare 🙂 . Ce teorie economica vrea sa aplice Donald Trump? Teoria lui Keynes? 🙂

Melania Trump
Pe de alta parte, nu stiu daca ati observat ce salut a avut Dl. Trump? Cu mana ridicata si pumnul strans. Ori, eu credeam ca asta e salutul efectuat de comunisti. Lucru asta se stie, nu spun nimic nou. Nou e doar faptul ca Donald Trump, Presedintele SUA, pare foarte aplecat spre problemele proletartatului american, de parca ar fi vrut sa spuna: „Proletari din SUA uniti-va in jurul lui Trump!” si sa nu uitam ca pe twitter zice ca „miscarea continua”: „THE MOVEMENT CONTINUES – THE WORK BEGINS!”.
Insa nu s-a prea referit la politica externa. Germanii i-au reprosat promovarea nationalismului, lucru ce ar putea avea efecte nedorite in Uniunea Europeana. De asemenea, analistii se intreaba ce inseamna, de fapt, „America, first!”. Teza lui este ca „ii aparam pe altii” cheltuind sume exorbitante, fara ca acestia din urma sa-si onoreze contributiile pentru aparare. O astfel de teza, in doi peri, sa recunoastem, naste intrebari si ingrijorari. De asemenea „relatiile bune cu Rusia” – lucru care, in sine, nu e rau, doar ca in Rusia avem un regim agresiv care ameninta Lumea Libera. Presedintele SUA s-a schimbat, Putin nu s-a schimbat. Ati vazut ce obraznicii a fost in stare sa debiteze lachelul Kremlinului, Igor Dodon. De asemenea, sa nu uitam ca Putin va face la inceputul lui februarie o vizita la Budapesta pentru a intari relatiile de colaborare cu Ungaria lui Viktor Orban. De asemenea, sa nu uitam ca atacurile cibernetice la adresa NATO au crescut cu 60%, dupa cum declara Jens Stoltenberg, provenind din „institutii de stat ale altor tari”.
Inteleg faptul ca se va deschide, cu Donald Trump, o noua perioada (era mi se pare prea mult spus), dar chestiunea esentiala care se pune este: care sunt noile provocari de securitate care se vor deschide cu aceasta noua perioada?
Referitor la politica externa a SUA, Dl. Trump a fost si este in continuare neclar. Domnia sa pare a zice ca se concentreaza in exclusivitate pe America. Insa chestiunile de securitate si aparare a Statelor Unite nu se reduc doar la granitele sale, chiar daca va construi celebrul zid la granita cu Mexicul. Dl. Trump s-a referit aproape in exclusivitate, de fapt in exclusivitate – cred ca e mai bine spus asa – la terorismul islamic pe care l-ar dori eradicat. Insa nici in aceasta privinta lucrurile nu sunt tocmai clare. Sa nu uitam de recentele atentate din Germania si Turcia si de situatia ce ramane in continuare tensionata si neclara in Siria.
Revenind la problemele de politica inerna a SUA, Dl. Trump lanseaza concepte fara sa le explice foarte clar, de exemplu:
„What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people.”
„Ceea ce intr-adevar conteaza nu e care partid controleaza guvernul nostru, ci daca guvernul nostru e controlat de catre popor.”
sau:
„January 20th 2017, will be remembered as the day the people became the rulers of this nation again.”
„DE 20 ianuarie 2017 ne vom aminti ca de ziua in care poporul devine din nou carmuitorul acestei natiuni.”
Eu nu prea inteleg… SUA se transforma in republica populara? 🙂 E de ajuns sa va uitati pe twittrul lui Donald Trump:
„We will follow two simple rules: BUY AMERICAN & HIRE AMERICAN!”
„We will bring back our jobs. We will bring back our borders. We will bring back our wealth – and we will bring back our dreams!”
„The forgotten men and women of our country will be forgotten no longer. From this moment on, it’s going to be
#AmericaFirst„
Un discurs care ni-l infatiseaza pe Donald Trump ca pe un mare om de stanga. El se refera la „barbatii si femeile uitati din tara noastra” – deci spre aceasta categorie sociala e tintit discursul sau: „Ne vom aduce locurile de munca inapoi. Ne vom aduce granitele inapoi. Ne vom aduce bogatia inapoi – si ne vom aduce visurile inapoi!”. Cu alte cuvinte: „Ne vrem tara inapoi!!!” – pai, eu am un deja vu: asa ceva am intalnit in Romania!!! 🙂 😆 Uitati-va aici, pe blogul Theororei: Hai ca se poate! Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!! 🙂 😆 Exact asa ceva vrea sa spuna si Donald Trump! Doar ca nu foloseste aceleasi cuvinte.
Priveam la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan discutia starnita de Dl. Iulian Fota despre canalele de comunicare, despre ce mesaj dam noi spre SUA, despre ce mesager sa trimitem. Dar noi despre ce vorbim? Ca Trump da aceleasi mesaje care se dau in Romania, aceleasi mesaje care sunt si aici. Nu vorbim despre doua mesaje diferite: cel din America si cel din Romania ci despre unicul si acelasi mesaj in America si in Romania! 🙂 Traim vremuri uluitoare!! Eu chiar nu inteleg de ce Romania nu are inca Visa Waiver. Pentru ca eu constat cu uimire ca, cel putin la nivelul mesajului, e acelasi lucru. Or, daca in doua tari diferite se dezvolta aceleasi mesaje, cu aceleasi idei ar trebui sa se dezvolte si infratirea intre popoarele celor doua tari. Adica vreti sa-mi spuneti ca un astfel de mesaj: „What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people.” nu intalnim in Romania? Evident, n-are importanta limba in care e scris mesajul – lucru ce-i da o aura de universalitate. Discursul axat preponderent, esential as zice, pe popor, pe cum traieste poporul, discursul referitor la cei uitati, la establishmentul care nu face nimic pentru cei uitati – nu intanim asa ceva si in Romania? Eu as zice ca da. Uitati-va numai la un comentariu pe care l-am primit pe blog:
„Se mişcă Strada ! Chiar dă bine din gură, că din fund… primesc ce vor ! 😉
Din păcate, cei care protestează la ordin nu se deosebesc prea mult de adevăraţii oameni ai străzii, ascunşi acum prin canale din cauza frigului ! Singura mare deosebire este că cei din urmă ies din canale, cerşind împinşi de foame, ceilalţi, împinşi din spate de interesele meschine ale unor angajatori cu, sau fără carte de muncă ( Soroş nu prea are obiceiul să angajeze cu carte de muncă, decât vreo câţiva agenţi, e drept că foarte bine plătiţi ! ) îşi duc, în loc de cruce, pancardele sau afişele cu revendicări din cele mai nostime, unele chiar reuşite, dovadă că nu-s toţi atât de proşti cum îi cred unii , din moment ce scot bani şi pe ger de crapă pietrele , dar ei rezistă, vorba reclamei la un fixativ celebru ( mai ştii ce folosesc cei care i-au fixat în stradă ? )! De unde şi o strigătură modernă cu „când or face plopii mere şi protestatarii ţurţurele”, care indică nu numai gradul de îngheţ, dar şi cel de aşteptare a îndeplinirii revendicărilor !”
Cei uitati – cei impinsi de foame, cei care traiesc in canale – scuzati-ma, asta nu e mesajul Rusiei, ci mesajul lui Donald Trump!!!!! Pentru ca Donald Trump se refera la o asemenea categorie sociala. El a pledat in discursul sau pentru solidaritate. Dar el spune ca are si solutii la astfel de probleme.
Interesant este ca mesajul lui Trump este cel mai apropiat de retorica Europei de Est. N-am intalnit la niciun alt Presedinte american o asemenea abordare, atat de apropiata de spiritul Estic al Europei. Nici macar la un Presedinte sau Sef de Guvern dintr-o tara membra UE! Accentul pus pe dezvoltarea industriei autohtone, pe crearea de locuri de munca, pe cresterea nivelului de trai se potriveste ca o manusa Europei de Est. Observati la noi criticile acerbe din partea presei si societatii ca nu se mai fac drumuri si autostrazi, accentul pus pe problema bogatiei tarii, jefuita, pe faptul ca poporul e controlat de Guvern si nu ca poporul controleaza Guvernul.
Spuneam ca acest mesaj, viziunea care se degaja de aici, e foarte apropiat de Europa de Est, dar nu si de Rusia. Realitatea interna din Rusia, cu crearea „noii nobilimi” din cenusa fostului KGB, cum spune cartea semnata de Andrei Soldatov si Irina Borogan, nu prea are de a face cu mesajele Presedintelui american. Donald Trump a precizat ca nu doreste sa impuna altora punctele sale de vedere sau sa forteze pe cineva sa si le insuseasca, ci ca e dreptul tuturor natiunilor de a pune in prim-plan propriile lor interese. Ce avem in Rusia, sub regimul lui Vladimir Putin, e foarte diferit. De fapt, se poate spune ca e vorba de o dictatura caghebista poate mai rea decat cea de pe vremea comunismului. Grija fata de om nu e prezenta in Rusia zilelor noastre. Dimpotriva! Ca sa va faceti o idee despre cum e in Rusia si ce fel de regim dezvolta Vladimir Putin va recomand sa cititi articolele acestui blog al lui Dan Nicu de pe Blogurile Adevarul. Putem constata cu usurinta ca ce spune, de fapt, Donald Trump, mesajul si viziunea sa, n-au nicio legatura cu ce se intampla in Rusia lui Putin. De aceea eu nu vad cum s-ar putea intelege si cum se pot construi, date fiind asemenea conditii, relatii bune cu Rusia lui Putin. Cu atat mai mult cu cat intentiile expansioniste ale Rusiei putiniste transpar cu destula claritate, inclusiv incalcarea brutala a dreptului international. Putin doreste sa-si impuna cu forta, eventual armata, sau amenintarea cu forta punctele de vedere, conceptia si influenta si in alte tari din Europa si nu numai. De asemenea, pe plan intern preocuparea lui pentru prosperitatea Rusiei, dreptul la o viata normala si decenta a rusilor, sunt in vecinatatea lui ZERO. In Rusia aparatul represiv e atat de puternic si omniprezent incat chiar si daca mori de foame riscurile pe care si le-ar asuma cei care s-ar revolta sunt chiar mult mai mari. Aparatul represiv a atins sub Putin cote paroxistice si faptul ca Justitia nu e independenta ci supusa politic noului tar de la Kremlin a dat posibilitatea de a se crea aceasta noua nobilime care-si vede doar de propriile ei interese, in dispret total fata de popor. Putin a mimat patriotismul angajandu-si politica impotriva a tot ce e occidental. Au fost inchise brutal organizatii nonguvernamentale, au fost inchisi oameni care doreau sa construiasca punti de legatura de prietenie cu Occidentul. Si asta pentru a-si consolida Puterea pe plan intern, singurul lucru ce-l interseaza cu adevarat. De aceea construirea unei relatii de prietenie cu o asemenea tara e un lucru deosebit de dificil.
Putin trebuie oprit! Si mi-e teama ca daca nu vom reusi pe cale diplomatica, daca nu se poate astfel atunci prin sanctiuni economice, daca nu se poate astfel atunci pe cale de descurajare militara, va trebui sa-l oprim din tendintele sale expansioniste bolnave prin razboi. Nu e exclus lucrul acesta. Pericolul mare e ca Putin va putea forta un razboi cu Occidentul pentru a se putea mentine la Putere, o Putere absoluta, impreuna cu ceata sa de oligarhi. Sper ca Dl. Trump sa constientizeze acest lucru si sa inteleaga ca actiunile Rusiei putiniste sunt indreptate impotriva Occidentului, impotriva Americii, iar un astfel de dictator precum Vladmir Putin trebuie oprit la timp spre a nu se repeta istoria de la mijlocul sec. XX. Putin nu trebuie desconsiderat sau tratat cu superficialitate, sau subestimat. Ci trebuie oprit!
In final cred ca e important sa punem discursul sau asa cum l-a prezentat chiar el insusi pe FaceBook, recomandnad a fi citit integral si in original:
„Chief Justice Roberts, President Carter, President Clinton, President Bush, President Obama, fellow Americans, and people of the world: thank you.
We, the citizens of America, are now joined in a great national effort to rebuild our country and to restore its promise for all of our people.
Together, we will determine the course of America and the world for years to come.
We will face challenges. We will confront hardships. But we will get the job done. Every four years, we gather on these steps to carry out the orderly and peaceful transfer of power, and we are grateful to President Obama and First Lady Michelle Obama for their gracious aid throughout this transition. They have been magnificent.Today’s ceremony, however, has very special meaning. Because today we are not merely transferring power from one Administration to another, or from one party to another – but we are transferring power from Washington, D.C. and giving it back to you, the American People.
For too long, a small group in our nation’s Capital has reaped the rewards of government while the people have borne the cost.
Washington flourished – but the people did not share in its wealth. Politicians prospered – but the jobs left, and the factories closed.
The establishment protected itself, but not the citizens of our country. Their victories have not been your victories; their triumphs have not been your triumphs; and while they celebrated in our nation’s Capital, there was little to celebrate for struggling families all across our land.That all changes – starting right here, and right now, because this moment is your moment: it belongs to you! It belongs to everyone gathered here today and everyone watching all across America. This is your day. This is your celebration. And this, the United States of America, is your country.
What truly matters is not which party controls our government, but whether our government is controlled by the people. January 20th 2017, will be remembered as the day the people became the rulers of this nation again.
The forgotten men and women of our country will be forgotten no longer.Everyone is listening to you now. You came by the tens of millions to become part of a historic movement the likes of which the world has never seen before. At the center of this movement is a crucial conviction: that a nation exists to serve its citizens.
Americans want great schools for their children, safe neighborhoods for their families, and good jobs for themselves.
These are the just and reasonable demands of a righteous public. But for too many of our citizens, a different reality exists: Mothers and children trapped in poverty in our inner cities; rusted-out factories scattered like tombstones across the landscape of our nation; an education system, flush with cash, but which leaves our young and beautiful students deprived of knowledge; and the crime and gangs and drugs that have stolen too many lives and robbed our country of so much unrealized potential.This American carnage stops RIGHT HERE and stops RIGHT NOW. We are one nation – and their pain is our pain. Their dreams are our dreams; and their success will be our success. We share one heart, one home, and one glorious destiny.
The oath of office I take today is an oath of allegiance to all Americans. For many decades, we’ve enriched foreign industry at the expense of American industry;
Subsidized the armies of other countries while allowing for the very sad depletion of our military; We’ve defended other nation’s borders while refusing to defend our own;
And spent trillions of dollars overseas while America’s infrastructure has fallen into disrepair and decay.We’ve made other countries rich while the wealth, strength, and confidence of our country has disappeared over the horizon.
One by one, the factories shuttered and left our shores, with not even a thought about the millions upon millions of American workers left behind.The wealth of our middle class has been ripped from their homes and then redistributed across the entire world.
But that is the past. And now we are looking only to the future.We assembled here today are issuing a new decree to be heard in every city, in every foreign capital, and in every hall of power.
From this day forward, a new vision will govern our land.From this moment on, it’s going to be America First. Every decision on trade, on taxes, on immigration, on foreign affairs, will be made to benefit American workers and American families. We must protect our borders from the ravages of other countries making our products, stealing our companies, and destroying our jobs. Protection will lead to great prosperity and strength.
I will fight for you with every breath in my body – and I will never, ever let you down.
America will start winning again, winning like never before. We will bring back our jobs. We will bring back our borders. We will bring back our wealth. And we will bring back our dreams.We will build new roads, and highways, and bridges, and airports, and tunnels, and railways all across our wonderful nation.
We will get our people off of welfare and back to work – rebuilding our country with American hands and American labor.
We will follow two simple rules: Buy American and Hire American.We will seek friendship and goodwill with the nations of the world – but we do so with the understanding that it is the right of all nations to put their own interests first.
We do not seek to impose our way of life on anyone, but rather to let it shine as an example for everyone to follow.
We will reinforce old alliances and form new ones – and unite the civilized world against Radical Islamic Terrorism, which we will eradicate completely from the face of the Earth.
At the bedrock of our politics will be a total allegiance to the United States of America, and through our loyalty to our country, we will rediscover our loyalty to each other.
When you open your heart to patriotism, there is no room for prejudice.The Bible tells us, “how good and pleasant it is when God’s people live together in unity.”
We must speak our minds openly, debate our disagreements honestly, but always pursue solidarity. When America is united, America is totally unstoppable. There should be no fear – we are protected, and we will always be protected.We will be protected by the great men and women of our military and law enforcement and, most importantly, we are protected by God.
Finally, we must think big and dream even bigger. In America, we understand that a nation is only living as long as it is striving.
We will no longer accept politicians who are all talk and no action – constantly complaining but never doing anything about it.The time for empty talk is over. Now arrives the hour of action.
Do not let anyone tell you it cannot be done. No challenge can match the heart and fight and spirit of America.
We will not fail. Our country will thrive and prosper again. We stand at the birth of a new millennium, ready to unlock the mysteries of space, to free the Earth from the miseries of disease, and to harness the energies, industries and technologies of tomorrow.
A new national pride will stir our souls, lift our sights, and heal our divisions. It is time to remember that old wisdom our soldiers will never forget: that whether we are black or brown or white, we all bleed the same red blood of patriots, we all enjoy the same glorious freedoms, and we all salute the same great American Flag. And whether a child is born in the urban sprawl of Detroit or the windswept plains of Nebraska, they look up at the same night sky, they fill their heart with the same dreams, and they are infused with the breath of life by the same almighty Creator.
So to all Americans, in every city near and far, small and large, from mountain to mountain, and from ocean to ocean, hear these words: You will never be ignored again. Your voice, your hopes, and your dreams, will define our American destiny. And your courage and goodness and love will forever guide us along the way.
Together, We Will Make America Strong Again. We Will Make America Wealthy Again.
We Will Make America Proud Again.
We Will Make America Safe Again….and Yes, Together, We Will Make America Great Again. Thank you, God Bless You, And God Bless America.
Donald J. Trump
45th President of the United States”
Si ca sa-l parafrazez pe cel de-al 45-lea Presedinte al Statelor Unite ale Americii, Dl. Donald Trump, voi spune si eu:
Let’s make Romania GREAT again!!
O atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX…
Ma numar printre cei ce cred ca Eminescu trebuie citit si aprofundat chiar si in zilele noastre. Eminescu a fost un mare poet, cu sclipiri de geniu. Acest lucru se vede nu doar din subiectele abordate (atat in proza cat si in poezie), dar si in constructia frazei poetice si melodia acesteia. De unde se vede ca omul a fost inzestrat cu un talent rar si cu un har iesit din comun.
In zilele noastre de erodare a spiritualitatii si, pe cale de consecinta, de evident declin cultural, eu va propun sa-l (re)citim pe Eminescu si ne vom simti mai bine. O asemenea experienta spirituala iti poate deschide noi orizonturi pe care s-ar putea sa nu le fi cunoscut niciodata inainte. Dar, cine stie?, poate si acel ceva uitat si ingropat undeva sub un strat gros de timp poate fi adus la iveala, cand poate nici nu te asteptai…
Ma gandeam sa pun pe blog o poezie de Eminescu. Dar nu una care sa trateze un profund subiect filozofic sau o suava poezie de dragoste. Ci o poezie care sa evoce o atmosfera specifica acelei epoci. Cum am putea sugera mai bine cititorului modern o atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX? Cum i-am putea inspira mireasma unei epoci? Sigur, ai putea spune ca parca e mai usor in arta vizuala intrucat privind un tablou de epoca sau chiar o fotografie veche iti poti da seama destul de bine. Dar tabloul, totusi, nu vorbeste. Cuvantul este sublimat in imagine. Pe cand poezia poate crea imagini si chiar tablouri, dar nu cu ajutorul culorilor si pensulei, ci cu ajutorul cuvintelor. Si chiar citind, spre exemplu, un roman, vedem cu ochii mintii scena descrisa acolo. Poezia are darul de a sugera mult mai mult – parafrazandu-l pe Baudelaire: asa cum o sticluta veche cu un parfum de mult uitat, odata redescoperita si deschisa, raspandeste in atmosfera actuala balsamul unei alte vremi, asa si poezia ne aduce in actualitate aroma unei alte epoci. Si iata la ce m-am gandit:
„Din Berlin la Potsdam
Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși…
Și de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaștri, buze roși.Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kümmel!
Ș-o bucată de păstramă.Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. Ce-mi mai pasă!”Mihai Eminescu
Uluitoare poezie!! 🙂 Foarte frumos!
Momentul de poezie
Apropo de ce se discuta pe la noi zilele acestea, ca se tot discuta, si nu de ieri de alaltaieri, despre justitie, dreptate etc va propun o poezie din lirica renasterii italiene. Dar, atentie, poezia pe care o veti citi nu a fost scrisa in zilele noastre ci, probabil, pe la inceputul sec. al XVI-lea, iar asemanarile cu ce se intampla in sec. XXI probabil ca nu sunt chiar intamplatoare. De unde se vede ca Eminescu avea dreptate: „Toate-s vechi si noua toate” si ca astfel de lucruri s-au intamplat mai din totdeauna…
„- Dreptate, spune-mi de ce fugi anume?
– Favoarea si minciuna si dinarii
S-au inteles cu totii ca talharii
Sa ma alunge din aceasta lume.– Cum, ratiunea nu te-ajuta? – Scrum e:
A sucombat de mult! – Dar carturarii
Ca Bartolo si Baldo? – Vai, maimarii
I-alunga si cu legea lor fac glume!– Vad totusi multi barbati de-nsemnatate
La curte, in senate si la teatru,
Ce legi invoca si impart dreptate!– Sunt bune, sfinte legile in sine,
Dar ei le sfasaie, le taie-n patru,
Le trag de par asa cum le convine…– Sunt deci talhari, nici unul nu-i integru?!
– Talhari nu sunt, dar stie orisicine:
Cand vor fac adevarul din alb negru…Galeotto del Carretto
Lirica Renasterii Italiene – Editura Tineretului, 1966
Cateva cuvinte despre autor, citez tot din cartea de mai sus:
„Nascut in Piemont spre sfarsitul secolului al XV-lea dintr-o familie foarte cunoscuta, Galeotto del Carretto a dus viata de curtezan. A murit in 1531. Este cunoscut mai ales prin lucrarea in proza Cronaca di Monfereato (Cronica lui Monferrato) pe care a prelucrat-o mai tarziu in octave. A mai scris poezii, cateva compozitii dramatice si o comedie.”
Nu-i interesant? 🙂
Sebastian Ghita – dezvaluiri de o maxima gravitate!
Anul 2017 debuteaza bulversant cu aceste dezvaluri efectuate de catre Sebastian Ghita la postul Romania TV, al carui patron, din cate am inteles, este. Insa o mare necunoscuta este disparitia lui Ghita si nici pana acum nu stim unde este, daca mai e in viata, iar daca a fugit de ce anume se teme in mod concret. Lucrurile acestea ar trebui, mai intai, lamurite pentru a intelege corect ce se intampla.
Dar iata cateva din cele mai spectaculoase dezvaluiri:
Sebastian Ghiţă DEZVĂLUIE scenariul din spatele dosarului Realitatea: Kovesi m-a abordat în clădirea K2. A vrut să-l înfunde pe Vîntu
Se arata ca:
„Fostul deputat Sebastian Ghiţă dezvăluie la România TV scenariul din spatele dosarului Realitatea, în urma căruia fostul mogul SOV a ajuns în spatele gratiilor.
Sebastian Ghiţă a prezentat luni seară noi dezvăluiri, într-un material video prezentat de România TV. Omul de afaceri a susţinut că dosarul Realitatea Media a fost „măsluit” şi că Laura Codruţa Kovesi l-a contactat „pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem”. El a mai susţinut că actualul procuror-şef al DNA ar fi făcut presiuni asupra sa pentru a veni cu „denunţuri şi date pe care să le interpreteze, dorind să facă un dosar mare care să o împingă spre vârful Ministerului Public”.
„Am sa va prezint felul in care aceste dosare sunt masluite dupa modelul brevetat de Laura Codruţa Kovesi în celebrul dosar Realitatea. O sa vedeti felul in care Kovesi a vrut sa distruga Realitatea tv.
Kovesi m-a abordat in cladirea SRI numita K2, unde stateam impreuna la masa si mi-a spus ca ascultându-l pe Vîntu si-a dat seama ca nu mai are finantare pentru Realitatea. A văzut cat de vulnerabil este Vantu si stia că va accepta intr-un fel sa primeasca finantare si sa cedeze Realitatea tv. Am acceptat acest lucru. Dansa s-a gândit ca va putea sa-l doboara si sa-l scoata din joc mult mai repede, iar probabil Realitatea tv să devină o televiziune supusa ce va da stiri pozitive la adresa mai marilor zilei, dar ucrul acesta nu s-a intamplat.
Am semnat acel contract de management cu Vîntu si am acceptat sa finantez Realitatea TV. La ceva timp au aparut frictiunile intre mine si Vîntu, iar Kovesi a stat la panda şi a luat făcut un dosar pe baza acestor frictiuni/certuri dintre mine şi Vîntu. A inceput sa-mi explice cum si in ce fel pot fi conduse discutiile cu Vîntu astfel incat ele sa para santaj, amenintare sau sa se incadreze la niste fapte penale.
Am ascultat de dânsa ca aveam o relatie de incredere si prietenie si pentru ca punea pasiune in dorinta dansei de a-l infunda pe Vântu si nu as fi vrut sa o refuz sau sa ma cert cu dansa.
Doamna Kovesi m-a presat si mi-a sugerat cum sa vin cu astfel de denunturi si date pe care sa le interpreteze dorind sa faca un dosar mare care sa o impinga spre varful ministerului public si sa-si consolideze cariera”, dezvăluit Sebastian Ghiţă la România TV.
„Eu stiu bine cum au stat lucrurile si stie si doamna Kovesi. Nu am crezut ca se va schimba atat de mult incat sa breveteze acest model si il va explica si altor procurori care la randul lor masluiesc dosare.
De ce a vrut Kovesi acest dosar
Kovesi dorea pentru sistem Realitatea TV. Dupa ce am ajuns acolo au inceput sa ma preseze: sa nu mai apara anumite persoane, sa nu mai apara anumite stiri, sa dau afara jurnalisti. Mi-am dat seama ca exagereaza si am inceput sa refuz. Au aparut conflicte intre mine si sistem si practic am cedat. L-au ales pe Elan, iar eu am ales sa construiesc România TV.
Probabil s-au gandit ca proiectul va esua, dar iata ca România TV a devenit cea mai urmarita statie tv din Romania. Si nici azi nu executa ordinele sistemului.
Practic, doar cateva voci media au mai ramas sa spuna adevarul. Ii felicit si pe cei de la Antena 3 care au rezistat presiunii sistemului. Dosarul dintre RCS si Antena Group este unul masluit.
Ceea ce s-a intamplat cu Voiculescu, Vantu, Sarbu, Patriciu, Adamescu vor sa faca si cu mine, sa inventeze dosare si sa ma duca in inchisoare si sa distrugă România TV.
Cum a fost adus Nicolae Popa din Indonezia
La cererea lui Kovesi o firma de constructii din Ploiesti, care a primti bani de la Asesoft, a fost cea care a platit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa, fost director Realitatea TV din Indonezia. Realitatea este că o firma privata la cererea statului roman a platit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care falimentat FNI si care a furat sute de mii de oameni.
Ce fel de operatiune o fi asta? Oare suntem vinovati de spalare de bani? E doar dansa sau sunt doar eu? Am actionat eu in numele statului roman? Ce dovada mai clara vreti ca doamna Kovesi a inventat acel dosar Realitatea Media si ca folosea pentru acel dosar mailul secret cucuveauamov”.
Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat, în 2 decembrie 2009, de autorităţile din Jakarta, Indonezia, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009. Arestarea lui Popa a cântărit greu în rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 (turul 2, Băsescu-Geoană, pe 6 decembrie).
Sebastian Ghiţă, despre sistemul statului de drept
„Un procuror Negulescu, zis Portocală, a aplicat aceleaşi metode ca Laura Codruţa Kovesi în dosarul Realitatea Media. Ascultaţi cum vorbeşte acest funcţionar al statului român plătit din banii noştri. Ascultaţi cum vorbeste, cum gândeste, şi cum crede că dacă mă arestează pe mine sau pe familia mea obţine plângeri împotriva lui Dragnea, Ponta”.
Citeşte şi: Sebastian Ghiţă, înregistrare de ultimă oră. Declaraţii uluitoare care aruncă în aer scena politică VIDEO
Procuror Negulescu: Băga-mi-aş BEEEPPP în mă-sa! Nu mai putem să trăim pe planeta Românica din cauza lu’ un jegos ca Sebi Ghiţă care este un vagabond, o zdreanţă. Eu spun aşa…Eu i-o spun în faţă până la urmă: bă, eşti o zdreanţă! Du-te…..BEEEP de aici de panaramă!
Coleg DNA: Da, bă, dar ţi-au ţinut spatele şi ăia de la Bucureşti, bă şi Kovesi ..
Procuror Negulescu: Da. Bă, mă jur că îi spun în faţă că n-am ce să ..ce să îmi facă să-mi BEEEEEEPPPP . Păi toate n-au plecat, frate,de la mine?
Coleg DNA: Păi dacă îl bagi pe Ghiţă, îl toarnă pe Dragnea şi, gata, rezolvăm!
Procuror Negulescu: Lasă-mă, mânca-ţi-aş gura, că-s periculos rău de tot, mă jur că-s foarte periculos. Dar dacă, bă, dacă nu mă cunoşti du-te BEEEPPPP, nu te băga cu mine, mânca-ţi-aş gura, că mă ia capul! Asta nu suport!”.
„În prezenta avocatilor mei procurorul Negulescu mi-a spus că nu voi avea scăpare, şi ca imi va face dosare pana va obtine de la mine denunturi impotriva prietenilor, rudelor, şi în special împotriva domnilor Dragnea şi Ponta. Chestiunea aceasta s-a întâmplat de faţă cu avocaţii mei”.
„Am vazut cu ochii mei ce a facut Kovesi în cazul Realitatea Media. Am auzit despre cazul închidereii lui Voiculescu de la Traian Băsescu. Mi-a spus că are şi înregistrări despre inchiderea lui Dan Voiculescu. Am date şi informaţii despre acest sistem care l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite”, a dezvăluit Ghiţă.
Fostul deputat a subliniat că în cazul său totul a pornit prin numirea ofiţerului SRI Sabin Iancu, care l-a selectat pe procurorul DNA Negulescu să facă treburile murdare li l-a ajutat pe procurorul DNA Negulescu să măsluiască dosarele.”
„Într-o înregistrare difuzată joi seara de România TV, fostul deputat Sebastian Ghiţă a făcut noi dezvăluiri, el vorbind despre numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, în anul 2014.
Sebastian Ghiţă a făcut joi seara cele mai grave dezvăluiri de până acum. Între altele, fostul deputat a dezvăluit că Victor Ponta a fost şantajat în 2014, când era premier, să o numească pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA.
„V-am menţionat de la bun început despre întâlnirile cu Laura Codruţa Kovesi la vilele SRI – K2, K4 şi T14, la care au mai participat în anumite momente domnul Florian Coldea şi şefii staţiei CIA din Bucureşti. Bănuioesc că v-aţi întrebat cum am ajuns eu la aceste întâlniri. persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam să facem oricât de mult putem ca România să crească, să se dezvolte şi să ne găsim şi noi un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu vă voi da poze cu ei, pentru că n-au nicio vină copiii.
În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea, din mai multe vacanţe făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietensc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediile SRI, la mine acasă, în cramă, în vie. Am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă sau la vilele SRI de la Neptun, la cele de la Sinaia şi în multe alte locuri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţei Kovesi la DNA, în 2014. Eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta. Aveam un canal de comunicare cu Traian Băsescu, prin Elena Udrea. Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public…
Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la DNA, atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la anularea vizitei va fi făcut în apropierea alegerilor prezidenţiale, iar chestiunea aceasta îl va distruge.
Toate aceste lucruri pot fi confirmate de Victor Ponta, Elena Udrea, dar şi de către Ion Cristoiu, citind jurnalul Elenei Udrea, şi chiar de Traian Băsescu. Documentul înaintat lui Traian Băsescu cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtia oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2, unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta.
Ponta ne spusese, Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care am avut-o la biroul său „eu o să o propun, dar am o părere proastă despre Kovesi. Sunt convins că va executa ordinele celor de afară şi ne va face dosare tuturor. Pe voi doi vă va aresta primii”. Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să-i înlăture din viaţa publică pe toţi cei care, într-un fel sau în altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta. L-am găsit cu Florian Coldea. Acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vinăp imediat la Bucureşti.
Aşa a fost numită Laura Codruţa Kovesi. Vă voi mai da detalii şi informaţii despre felul în care au fost numiţi adjuncţii de la DNA, despre felul în care a fost păcălit Victor Ponta şi multe alte detalii despre felul în care doamna Laura Codruţa Kovesi a inventat acest sistem de represiune bazat pe denunţuri mincinoase, pe şantajarea sau mituirea celor cu probleme din închisori sau a celor cu probleme în dosare penale„.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi înlocuirea controlului judiciar cu mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.”
Parchetul General, reacţie la afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă: Nicoale Popa, adus în ţară din Indonezia de Poliţia Română. Costurile, suportate de poliţie
„Parchetul General anunţă că, în cadrul dosarului deschis după înregistrările lui Sebastian Ghiţă, s-a stabilit că Nicolae Popa a fost adus în România din Indonezia de Poliţia Română, toate costurile fiind suportate de această instituţie.
„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informaţiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmaţii făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menţionată prin intermediul înregistrărilor difuzate. În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie”, transmite Parchetul General printr-un comunicat de presă.
În una dintre înregistrările pe care le-a făcut Sebastian Ghiţă, acesta susţine că aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a făcut cu un avion plătit de o firmă privată.
“ O firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducererea lui Nicolae Popa, fostul director FNI, din Indonezia. O firmă privată, la cererea statului român şi a doamnei Kovesi, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi aş vrea să o întreb pe Kovesi: Ce operaţiune e asta? Suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa? Doar eu? Am trimis noi poliţişti în Indonezia?”, susţinea Sebastian Ghiţă în una dintre înregistrările difuzate de România TV.
Întrebată cum a fost adus Nicolae Popa în România, Laura Codruţa Kovesi a declarat luni: „S-a ocupat Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne. Vă rog să întrebaţi la ei”.
După declaraţiile lui Sebastian Ghiţă, agenţia MEDIAFAX a solicitat Poliţiei Române şi Ministerului Justiţiei să precizeze cine a acoperit costurile operaţiunii prin care Nicolae Popa a fost adus în România.
„Statul solicitat (Indonezia) a soluţionat favorabil cererea de extrădare a lui Popa Nicolae, potrivit propriei sale legislaţii. În ce priveşte procedura de preluare efectivă a persoanei extrădate, aceasta s-a derulat de partea română potrivit dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 56 şi 57 din Legea nr. 302/ 2004 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/53158) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenţele legale ale autorităţilor române în procedura de preluare fiind clar stabilite prin lege. Competenţa de a organiza escorta în vederea preluării efective a unei persoane extrădate revine Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acest context precizăm că Ministerul Justiţiei nu deţine informaţii privind costurile aferente procedurii de preluare din Indonezia şi nici cu privire la modalitatea de achitare a acestora”, se arată în răspunsul Ministerului Justiţiei.
Poliţia Română nu a confirmat plata operaţiunii, susţinând că informaţiile solicitate face obiectul unui dosar.
„Referitor la solicitarea dvs. formulată în baza legii 544/2001, vă informăm că aceasta se referă la aspecte ce fac obiectul unei anchete penale, aflate în desfăşurare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt pentru care nu vă putem comunica informaţiile solicitate”, a precizat Poliţia Română.
Sebastian Ghiţă a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. La mai bine de o săptămână de la dispariţie, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiţă vorbea despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheie din justiţie, din SRI şi din mediul politic.”
Sebastian Ghiță, noi dezvăluiri despre Colectiv, dărâmarea Guvernului Ponta și moartea lui Condrea
„Fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a ieşit la rampă cu noi dezvăluiri incendiare. Acesta susține într-o înregistrare difuzată la România TV că dărâmarea Guvernului Ponta a fost o „chestiune organizată”, iar incendiul de la Colectiv a reprezentat o diversiune. De asemenea, fostul deputat spune că Ponta a fost amenințat și șantajat în noaptea incendiului de la Colectiv pentru a demisiona.
„Sa spunem ce s-a intamplat la acel eveniment, cateva adevaruri. Inca dinainte de noiembrie 2014, alegerea lui Klaus Iohannis a fost organizata, dupa aceea daramarea Guvernului Romaniei a fost o chestiune organizata. Poate incediul nu a fost organizat, dar au cautat un moment cu emotie. Oamenii astia sunt specialisti in diversiuni, astia care au pus un guvern al lor. Stiam de doua saptamani inainte de intentia de a se face partie lui Ciolos, se stia ca se organizeaza daramarea Guvernului Ponta si ca alesul este Dacian Ciolos.
Nu stiu despre incendiu, dar este evident ca s-a asteptat in mod organizat daramarea Guvernului Romaniei. In acea noapte, Victor Ponta a fost amenintat si santajat cu aceasta solutie.
Nu a fost un act de lasitate ca a demisionat. A avut de ales intre a a vedea in Bucuresti alti morti si a potolit lucrurile.
In mod evident Ponta, considerand ca nu sunt deplin capabili de a intelege cine sunt oamenii astia, a ales sa demisioneze. Erau oameni pregatiti sa atace Primaria Sectorului 4 cu cocktailuri molotov si Guvernul Romaniei. Era un ordin al ministrului MAI sa nu opreasca intrarea oamenilor.”, a spus Sebastian Ghiță.
Scandal diplomatic fără precedent: Israelul, acuzat de ‘înlăturarea’ unor politicieni britanici
Fostul deputat a făcut trimitere, în înregistrarea difuzată la RTV, și la moartea patronului Hexi Pharma, Dan Condrea.
„Eu ca cetatean ma tem ca oamenii vor crede ca intretinem un stat mafiot, care atunci cand nu-i convine ceva omoara un om. Cand vad acest om mort se furnica pielea pe mine. Ce secrete avea acest mort?”, a mai spus Sebastian Ghiță.”

Sebastian Ghita
Bineinteles, ne putem intreba cat adevar sunt in spusele lui Sebastian Ghita si de ce a ales aceasta cale de comunicare. Ghita lanseaza acuzatii – acestea sunt declaratiile lui: acuzatii. Iar una dintre ele este ca DNA practica politia politica, caci fabricatul unor dosare asta inseamna. Pe de alta parte numirea Laurei Codrutei „Cucuveaua Mov” Kovesi in fruntea DNA, legata de vizita in SUA a lui Victor Ponta, ar sugera ca s-a realizat sub presiunile venite din partea Executivului de la Casa Alba… S-a speculat chiar la Romania TV intr-o dezbatere televizata despre amestecul SUA. S-ar putea specula pe faptul ca indepartarea unor persoane pe baza unor dosare fabricate ar fi fost la sugestia partii americane. Daca asa stau lucrurile, cred ca e inutil sa mai spun ca problema e destul de grava si te duce cu gandul chiar la tradare din partea unora cu functii de inalta raspundere in Statul Roman…
Insa cel mai neplacut lucru mi se pare faptul ca asistam la deconstructia unei societati libere. Caci ce altceva ai putea sa spui despre faptul ca se fabrica dosare penale unor persoane in scopul eliminarii lor din viata publica. O practica ce aminteste de stalinism, in niciun caz de democratie si Lumea Libera. Este mai mult decat regretabil – este hidos!! – ca asistam la asa ceva, la astfel de practici ce le consideram ca apartin unei epoci revolute, la doar 27 de ani de la prabusirea comunimsului. De asemenea, ar trebui sa remarcam ca, din comunicatul Parchetului General, nu rezulta ca ar fi fals ce spune Ghita…
Nu trebuie sa-l simpatizezi pe Sebastian Ghita, dar din ce semnaleaza el rezulta ca avem o problema mult mai serioasa. Pana acum, pozitii ale oamenilor politici de varf de la noi n-am prea vazut, cu exceptia lui Traian Basescu. Interesant este ca s-au abtinut sa comenteze, insa referitor la Traian Basescu trebuie spus ca el era pe vremea aceea Presedintele si cel care a promovat si sustinut acest sistem pe care acum il critica. Problema serioasa este ca suntem intr-un derapaj evident si v-as ruga sa recititi aceasta postare a mea, datata 8 septembrie 2016:
Trebuia infiintat PNA…?
unde iata ce aratam printre altele:
„PNA, actualul DNA, s-a infiintat, desigur, printr-o decizie politica. S-a creat un organism care a ajuns un fel de stat in stat sau, poate mai bine zis, un fel de justitie in justitie, de ajungi sa te intrebi daca chiar are vreo legatura cu Justitia. Functionarea acestuia e pe baza de delatiune, lucru ce aminteste de anii ’50 ai secolului trecut. Pe de alta parte, se observa ca fenomenul coruptiei nu s-a diminuat, nici sumele de bani recuperate nu sunt grozave. In schimb s-a ajuns la o paralizie cvasitotala a aparatului de stat, a statului mai bine zis, producand disfunctionalitati grave. Inclusiv democratia este perturbata.
Ca sa duc sinceritatea pana la extrem, nu pot sa nu remarc o viziune comunista nu numai a modului in care functioneaza si a ceea ce reprezinta DNA, amintind de fosta Securitate, dar si a deciziei politice care a stat la baza infiintarii sale.
PNA nu a fost infiintat pentru Justitie sau pentru ca sa ajute Justitia. Ci a fost vazut de la bun inceput ca un instrument de forta al Puterii prezidentiale. De care au beneficiat nu cei care l-au infiintat, ci cei care au castigat alegerile in 2004. Asta e ironia sortii… Ca lucrurile stau asa sta marturie uluirea lui Traian Basescu, ca „trei de-ai mei ii aresteaza pe trei de-ai mei”. El nu se astepta la asta. Inclusiv Traian Basescu a vazut DNA ca pe propriul sau instrument. Colaboratorii sai au vazut lucrurile la fel. Basescu s-a vrut un aparator al „independentei Justitiei”, dar acest lucru a dat independenta DNA. El nu a crezut ca se poate intampla lucrul asta. Nici colaboratorii sai apropiati n-au crezut asta.
Totusi, de ce nu s-a realizat o Justitie independenta, dar s-a infiintat PNA? Pentru ca o Justitie independenta ar fi luptat mult mai eficient impotriva coruptiei, ca sa dau acest exemplu, iar posibilitatea de a aparea derapaje ar fi fost mult diminuata.
E straniu ca decidentii politici n-au vazut asta. Ei au gandit altfel: nu ca Justitia sa fie independenta ci, in schimb, sa creeze inca o institutie de forta care sa fie la comanda lor politica.
Asa gandesc acesti oameni.
Sa nu ne miram atunci ca DNA a ajuns cu puteri aproape discretionare, ne mai putand fi controlata politic, lucru ce reprezinta un risc major pentru democratie si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Refuzand ideea unei Justitii independente, cei care au creat PNA n-au crezut o clipa ca acest organism se va intoarce impotriva lor. Mergand pe ideea comunista a fostei Securitati, ei au crezut ca PNA va apara interesele unei caste, eventual transpartinice, ce se va perpetua tot timpul la Putere. In rest, PNA era destinat celor multi.
Asa se intampla cand ne conduc comunistii si securistii…
Intrebarea care se pune e urmatoarea: liberali adevarati avem?”
Si va mai recomand o postare din 24 septembrie 2016:
Se discuta chestiuni punctuale…
unde iata ce aratam printre alte aspecte:
„… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat. […]
Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.
In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.
In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.
Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.
Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.
S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind. […]
Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…”
Problema grava este ca noi am ajuns intr-un derapaj din acest punct de vedere. Eu l-am auzit pe Basescu doar cu cuvantul procuror in gura si imi amintesc de sintagma din epoca: „republica procurorilor”. Iata ca s-a dat o putere foarte mare procurorilor iar functionarea DNA pe baza de delatiune si un Cod Penal al carui miez este „suspiciunea rezonabila” – fara sa fie definit foarte clar in vreun fel ce ar insemna asta, arestari si tinerea la „beciul domnesc” luni de zile fara ca persoana respectiva sa fi fost condamnata de vreo instanta, anulandu-se astfel prezumtia de nevinovatie si incalcandu-se in felul acesta Constitutia tarii, constituie derapaje care nu doar ca ne indeparteaza de la statul de drept, dar il si submineaza pentru ca e clar ca asistam la o coroziune puternica a ceea ce se numeste stat de drept. Nu mai vorbesc de dosare trimise inapoi de instanta la DNA datorita ridicolului acuzatilor cuprinse in acestea. Sau dosare ce au pur si simplu o conotatie strict politica, fara legatura cu vreo infractiune. In asemenea conditii, nu m-ar mira sa fie adevarat ce spune Sebastian Ghita si anume ca se fabrica dosare – ceea ce reprezinta un lucru foarte grav ce nu are nici cea mai mica legatura cu statul de drept.
Eu cred ca noi trebuie sa corectam cat mai repede aceste derapaje si sa revenim la separatia puterilor in stat cu acel mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Pentru ca sa nu se accentueze aceste derapaje evidente.

Florian Coldea
Pe de alta parte este ingrijorator amestecul SRI in astfel de probleme, subminand insasi separarea puterilor in stat. In felul asta se deschid portile spre un stat totalitar. Este inadmisibil daca directorul adjunct al SRI apeleaza la santaj, datorita unor presiuni externe, pentru numirea cuiva la sefia DNA! Eu cred ca trebuie cercetat cu atentie acest lucru si luate masurile de rigoare ca sa nu se mai intample asa ceva. Asta nu mai este stat de drept. Dimpotriva bulverseaza tot statul si blocheaza functionarea normala a acestuia.
Nu trebuie sa va placa Sebastian Ghita, nu trebuie sa va placa PSD, dar trebuie sa recunoastem ca ceea ce semnaleaza Ghita e necesar a fi luat in considerare si cercetat. Eu nu credeam ca vom ajunge acum la practici de dinainte de 1989. Si e incredibil ca oameni tineri, precum Coldea sau Kovesi, se preteaza la asa ceva. Pentru ca te-ai fi gandit mai degraba la cei de dinainte de ’89 dar iata ca… Este trist ce se intampla. Si nu trebuie sa fim indiferenti pentru ca indiferenta si somnul ratiunii nasc monstri. De care societatea noastra nu mai are deloc nevoie si nici n-a avut vreodata!

Deja celebra Cucuvea Mov! 😛
Aceste reminiscente ale comunismului trebuie odata si odata eliminate. Aici trebuie sa spunem ca nu doar la noi sunt prezente astfel de reminiscente ale comunismului. Ci in tot Estul fost comunist. Dar 1989 a marcat o schimbare profunda dorita de intreaga societate romaneasca: despartirea irevocabila de comunism. Este vorba de un proces ireversibil. De aceea aceste reminiscente ale comunismului ramase in societate trebuie indepartate definitiv. Noi am inregistrat, din pacate, din 2004 incoace un regres. Si o spun cu tristete. Reforme, in special economice in sensul economiei de piata libera, nu s-au mai facut si dupa Criza din 2008 situatia a devenit dificila si ramane in continuare asa. Nici in 2008-2009 solutiile gasite la nivel de BNR nu au fost dintre cele mai fericite. Dimpotriva. Noi trebuie sa depasim starea aceasta. Si lucrul asta e valabil nu doar pentru Romania, dar si pentru toate tarile din Europa de Est care au cunoscut comunismul. Este inadmisibil sa mentinem acest anacronism evident in societatea noastra, care ne impiedica dezvoltarea si progresul. Din pacate, noi avem inca un Stat anacronic, o Justitie anacronica si chiar o Economie anacronica… Si, dupa cum se vede, nemultumirea populatiei e la cote ridicate si pe buna dreptate. Partea proasta e ca nu prea facem ceva care sa inlature o asemenea stare, sa imbunatateasca semnificativ lucrurile. Ne complacem in aceasta stare de lucruri totalmente nesatisfacatoare.
Pe de alta parte, ma deranjeaza o anumita lipsa de onestitate in abordarea unor chestiuni… Si de aici ar rezulta ca nu prea intelegem transformarile prin care a trecut tara, societatea noastra. In schimb, apelam la arestari cu un iz comunistoid evident.
Despre ce e vorba? Eu cred ca trebuie spus oamenilor foarte clar si onest un lucru: trecerea de la comunism la capitalism ce s-a realizat dupa 1989 a insemnat trecerea proprietatii de stat in proprietate privata. Altminteri la ce s-au mai infiintat Fondul Proprietatii de Stat (FPS) si Fondul Proprietatii Private (FPP)? De la o societate in care statul avea in proprietate intr-un mod covarsitor majoritar economia s-a trecut la un alt tip de societate in care prevaleaza proprietatea privata. O asemenea transformare nu e usoara si implica si sacrificii. Acuma ce facem? Negam aceasta transformare? Spunem ca am facut rau? Poate ca am facut rau, atunci, ca am scapat de comunism? Tocmai aceasta negare imbratisata in vremurile din urma a condus la situatia actuala cand capitalul romanesc se diminueaza considerabil. Iar statul nu a putut nici inainte de ’89 si nici acum nu poate sa faca fata acestei situatii economice si sa-i dea o solutie pozitiva. Cu atat mai mult nu poate sa multumeasca pe toata lumea, decat cu pretul unei saraciri generale, generalizate a populatiei. Or, noi, prin aceasta negare idioata, ne-am subminat pe noi insine de fapt. Poate fara sa ne dam seama. Iar solutia a fost crearea unui aparat represiv, foarte asemanator cu cel de dinainte de ’89.
Cum sa mearga bine lucrurile in felul acesta? Este de natura evidentei ca nu pot merge bine asa. Ba mai mult: se inrautatesc si se vor inrautati si mai mult, inclusiv pe plan economic – lucru ce ar putea sa devina periculos. In schimb noi am creat structuri de forta: SRI, DNA, ANAF de care si fostul PCR ar fi fost, pe buna dreptate, mandru!
Eu i-as spune ceva D-lui. Coldea, rugandu-l anticipat sa ma scuze: Romania nu e Argentina lui Videla! Ci o societate libera! Noi trebuie sa avem mereu in vedere acest deziderat amintindu-ne cum tanjeam dupa libertate inainte de 1989. Si Romania nu e nici o tara dominata de interesele oculte ale vreunei Mari Puteri, fie ea si SUA, ci un stat suveran si independent. Daca derapam de la astfel de lucruri importante derapam nu doar de la Constitutie dar calcam in picioare idealurile catre libertate ale poporului roman, pe care acest popor le-a exprimat prin lupta si prin jertfa sangeroasa in Decembrie ’89!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Risc de derapaj
Ar trebui ca incepand de acum Opozitia din Parlament, ma refer cu precadere la PNL, sa inceapa sa-si ia rolul in serios. O Opozitie slaba la PSD si ALDE – sa nu uitam ca pana in 2015 au fost la Putere – a condus la rezultatul slab de la alegeri si la ceea ce avem astazi. Lucrurile trebuie sa se schimbe si eu sper ca PNL sa constientizeze asta cat mai repede si sa redevina cu adevarat un partid liberal, care sa faca o opozitie adevarata la PSD-ALDE.
Care ar fi riscurile imediate cu care ne confruntam? Datorita structurii actualului Parlament, a unui program de guvernare populist din partea PSD-ALDE si datorita faptului ca avem o conducere din alta parte a Guvernului, de la partid, mai exact de la liderul sau, Dl. Liviu Dragnea, actionand dictatorial asupra Guvernului, riscul cel mai mare e cel de derapaj politic de la democratie si statul de drept.
Faptul ca partidul ALDE, cel al lui Tariceanu, detine prin Dl. Melescanu, Externele, inseamna un potential risc de derapaj de la parcursul nord-atlantic pe care s-a angajat Romania.
Iar prin legea antifumat, apropo de faptul ca premierul se relaxa la o tigara, PSD a reusit sa dea o lege antilibertate, o lege fascista. Iar unul din pericole e tocmai acesta: ca PSD sa se transforme intr-un partid fascist.
Sper ca PNL sa se trezeasca de pe acum si nu sa astepte Congresul, ca dupa aia sa se trezeasca!!
As dori sa citez aici pozitia D-lui. Cristian Preda (pe care o recomand a fi citita integral si in original):
„Dragnea mizează pe lipsa de solidaritate a partidelor din Opoziție.
Șeful PSD nu se sfiește, pe de altă parte, să-l amenințe pe președinte cu suspendarea, dacă acesta nu înghite orice vine de la majoritate.
Votul unanim al PNL, USR și PMP contra guvernului l-ar putea încuraja pe președinte să facă din coabitare o confruntare, nu o capitulare.”
Cam asa stau lucrurile, de aceea Opozitia ar trebui sa se trezeasca de pe acum!!
Update – Foarte interesant ce spune Andrei Plesu despre Liviu Dragnea
Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta
„Scriitorul Andrei Pleşu trece în revistă, într-o postare pe blogul său, episoadele politice româneşti care au marcat ultimele zile ale anului 2016, făcând portretul celor mai importanţi lideri politici care s-au remarcat în gestionarea acestor situaţii. Scriitorul analizează, la sânge, prestaţia politică a şefului Partidului Social Democrat, afirmând că stângăciile de care a dat dovadă îl fac mai periculos decât fostul premier Victor Ponta.
Pleşu afirmă că preşedintele Camerei Deputaţilor încearcă, prin toate mijloacele posibile, să atragă atenţia asupra faptului că de acum înainte „el va face jocurile”.
„O stîngăcie de ordin „tehnic” a fost şi prima conferinţă de presă organizată de PSD, după nominalizarea dlui Sorin Grindeanu. Am constatat de mai mult timp că dl Liviu Dragnea e mai periculos decît Victor Ponta. La Ponta, toate defectele (destul de banale, de altfel) sînt la vedere. Îţi dai seama din două vorbe, trei glumiţe şi patru impertinenţe cu cine ai de-a face. Dl. Dragnea e mai puţin transparent.
Camuflează prin „mustăceală” (la propriu…). Dar nici la el şmecheria nu e perfectă. Şmecherul adevărat, şmecherul „de vocaţie” nu lasă să se vadă atît de limpede că e şmecher. Din contra. Se dă oblu, dincolo de orice calcule obscure, de intrigi şi ambiţii ascunse. Or dl Dragnea nu face niciun efort să-şi domine driblingul. E inversul dlui Iohannis. Nu vrea să se impună prin discreţie, concizie, simplitate. Vrea, ca la conferinţa de presă amintită, să ne transmită un mesaj de genul: „Atenţie! Marele mahăr sînt eu! Eu fac jocurile! Eu sînt „Bibicul”! Eu, nu băieţelul ăsta care se gudură, la ordin, pe lîngă mine!” E un foarte prost început pentru dl Grindeanu.
Îi va trebui un mare efort ca să se emancipeze de sub tutela „şefului”, să atenueze cît de cît beţia victoriei căruia „omul de la partid” nu i-a rezistat şi să guverneze în nume propriu. Are, totuşi, un aliat: vanitatea dlui Dragnea. Ştiu, din experienţă, ca vanitatea sfîrşeşte prin a te prosti, prin a te micşora, prin a te te face vulnerabil. Din păcate, toată această „titanomahie” se va petrece pe pielea noastră. (Şi apropo, nu e comic să aflăm că „programul de guvernare” al PSD e, „încă” străin nominalizatului? Că o să-l înveţe „pe parcurs”? Noi credeam, naivi, că e un program avut în minte, în lupta electorală, pînă şi de ultimul membru PSD din fundul ţării. Ei aş! Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…)”, scrie Andrei Pleşu pe blogul său.”
Si eu cred ca are dreptate si ca accentele dictatoriale camuflate ale D-lui. Dragnea sunt un mare risc de derapaj… Un motiv in plus pentru ca Opozitia sa inceapa sa fie cu adevarat Opozitie!!
Papusarul si papusile
BREAKING NEWS. Guvernul Grindeanu a fost prezentat de președintele condamnat al PSD. Prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost figurant la lansarea echipei guvernamentale PSD. Numai nume controversate sunt pe listă
„Liderul Partidului Social Democrat a anunţat, marţi, lista miniştrilor pentru viitorul Guvern condus de Sorin Grindeanu, în care vor fi vicepremier va fi Sevil Shhaideh.
⇒
Cel mai citit articol al zilei: Incompatibili, plagiatori, puşcăriabili şi amicii SRI. Lista neagră a miniştrilor din cabinetul Grindeanu
⇒
„Ne-a interesat ca Guvernul sa fie format din oameni care au experienta si care sa fie compatibili cu prim-ministrul. Sunt multi tineri. Premierul a fost foarte interesat ca activitatea in Guvern sa fie mai putin politica si mai mult spre implementarea programului. Am decis ca eu sa fac anuntul ca e venit din partea partidului.”, a spus Liviu Dragnea.
Vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale – Sevil Shhaideh
Ministrul delegat pentru Fondurile Europene – Miheala Virginia Toader
Vicepremier, ministrul Mediului – Daniel Constantin (ALDE)
Ministerul Economiei – Alexandru Petrescu
⇒
Cel mai citit articol: Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta
⇒
Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu (ALDE)
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall
Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan
Ministerul Agriculturii – Petre Daea
Ministerul Apărării Naţionale – Gabriel Beniamin Leş
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale – Ioan Vulpescu
Ministerul Educaţiei Naţionale – Pavel Năstase
⇒
DEZVĂLUIRI: Un mic burghez generos cu PSD. Premierul desemnat, donaţie din venituri nejustificate ale tatălui
Principalele hibe din declarațiile de avere ale viitorului prim-ministru. Ctiți aici tot articolul!
⇒
Ministerul Cercetării şi Inovării – Şerban Valeca
Ministerul Energiei – Toma Florian Petcu (ALDE)
Ministerul Finanţelor Publice – Viorel Ştefan
Ministerul Justiţiei – Florin Iordache
Ministerul Apelor şi Pădurilor – Adriana Petcu
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – Lia Olguţa Vasilescu
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – Augustin Jianu
⇒
Pe aceeași temă: O cunoscută jurnalistă îl demolează pe Sorin Grindeanu: Rânjea ca o slugă penibilă la dreapta reîncarnării lui Tănase Scatiu
O cunoscută jurnalistă i-a desfiintat pe Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, revoltată de imaginea celor doi din momentul în care liderul condamnat al PSD a anunțat noua numire pentru funcția de prim-ministru. Citiți aici tot articolul!
⇒
Ministerul Sănătăţii – Florian Dorel Bodog
Ministerul pentru Tineret şi Sport – Marius Dunca
Ministerul Transporturilor – Răzvan Alexandru Cuc
Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social – Gabriel Petrea
Ministerul IMM-urilor si anteprenorilor – Florin Jianu
Ministerul Turismului – Mircea Titus Dobre
Ministrul delegat pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni – Andreea Păstîrnac
Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul – Graţiela Gavrilescu (ALDE)
Cine sunt miniştrii din Guvernul prezentat de Liviu Dragnea
Florin Iordache, în vârstă de 56 de ani, a fost propus ministru al Justiţiei. Politicianul se află la al cincilea mandat de deputat. Florin Iordache este şi vicepreşedinte al PSD Olt.
Gabriel Beniamin Leș, deputat în noua legislatură, este propunerea lui Liviu Dragnea pentru Ministerul Apărării Naționale, în Guvernul condus de Sorin Grindeanu. Leș a fost secretat de stat în cadrul Ministerului Apărării, fiind propus de Mircea Dușa, iar decretul de numire a fost semnat de Victor Ponta, în octombrie 2015.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost propusă, marți, ca ministru al Muncii, în Cabinetul lui Sorin Grindeanu. Ea a fost trimisă în judecată, în luna iulie a anului trecut, pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității, în scopul obținerii de bani. În prezent, dosarul se află în faza camerei preliminare.
De la ora 17,00, se va desfășura ședința Birourilor permanente reunite pentru a aproba ordinea de zi de miercuri, 4 ianuarie. Miercuri, vor avea loc audieri în comisii și votul de învestitură, după cum a precizat Liviu Dragnea.
Vezi, pe surse, ce au spus televiziunile despre listele miniştrilor care vor forma noul Executiv
Guvernul Grindeanu potrivit B1 TV
Guvernul Grindeanu potrivit ANTENA 3
Cam asa ar putea fi caracterizat acest guvern: Papusarul, adica Liviu Dragnea si paupusile – vedeti lista de ministri in frunte cu paupsica cea mai docila: Dl. Grindeanu, desigur. Inteleg ca sunt foarte multi ministri din Teleorman si Giurgiu – nu m-ar mira. Asa cum m-ar mira ca acest Guvern va face „minunile”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, din de acum celebrul Program de Guvernare al PSD-ALDE, cel cu „termene precise, ca pe vremea comunismului”, cum spunea un comentator pe blog 🙂 .
Hai sa fim seriosi! Ce competenta are Lia Olguta Vasilescu la Munca sau Carmen Daniela Dan la Interne. Fara urma de indoiala, Dragnea a incercat si a reusit sa-si puna oamenii de incredere in acest Guvern, nu mai vorbesc de Sevil Shhaideh. Mi-a placut de Marinela Mititelu de la Realitatea: Servil Shhaideh!! 😆
Se anunta de pe acum marea nepotizare (de la nepotism) de prin ministere si o perfectionare a PCR-ului (Pile, Cunostinte, Relatii), dupa nepotizarea din Parlament:
NEPOTISM JENANT. Familiile din Parlamentul României: Cum au ajuns în fotolii de deputați fiica baronului de Prahova Mircea Cosma, nepoata primarului Pandele, dar și fiicele unor oameni de afaceri
„Unii deputați au intrat în Legislativ pe locurile deținute, în trecut, de părinții lor sau au fost promovați de baroni locali sau de afaceriști. În alte cazuri, locurile de deputați au fost moștenite de soții sau chiar de mame.
Andreea Cosma (PSD) va ajunge deputat după o mișcare fără precedent în istoria Legislativului: doi social-democrați, aflați înaintea ei pe liste, au demisionat din Parlament. Este vorba de Cornel Nanu, primarul Comunei Cornu, și Ludmila Sfîrloagă, vicepreședintele CJ Prahova. În acest fel, Andreea Cosma va intra în Parlament de pe un loc neeligibil – șapte, în condițiile în care PSD Prahova a obținut doar cinci locuri.
Andreea Cosma nu a avut dosarul complet, motiv pentru care încă nu i s-a validat mandatul. În prima zi a Legislativului, Andreea a venit la Parlament însoțită de fratele său, Vlad Cosma, fost deputat în legislatura 2012-2016, condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare. Tatăl celor doi este Mircea Cosma, fost preşedinte al Consiliului Județean Prahova, condamnat şi el în primă instanţă la 8 ani de închisoare.
De profesie notar, Andreea Cosma a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu. Pe lângă cariera de notar, a încercat să se afirme şi pe piaţa muzicală, sub numele de scenă ”Deea”. Demisia din Parlament a celor doi aleși locali, care i-au făcut loc, încalcă strategia oficială a PSD, sintetizată de președintele Liviu Dragnea. „Aleşii locali PSD care au câştigat mandate rămân în Parlament”, afirma președintele PSD.
Fetele lu’ tata
Corina Bogaciu (PSD), 27 de ani, este fiica unui consilier local din Voluntari, Ion Bogaciu, vărul și nașul de botez al lui Florin Pandele, primarul din Voluntari. Ne-poata lui Pandele a devenit celebră după ce jurnaliștii au descoperit pe profilul ei de Facebook mai multe poze în care își etalează calitățile fizice. Potrivit relatărilor din presă, Bogaciu are doar studii medii, deși ea a trecut în do-sarul de candidatură că este de profesie economist. Deşi la examenul de Bacalaureat Alexandra Corina Bogaciu a obţinut media 7,68 (având nota 5,35 la disciplina Limba şi Literatura Română – proba scrisă), tânăra a ocupat prima poziţie pe listele PSD Ilfov, câştigând un fotoliu de deputat.
Citiți și: Preşedintele care a furat Crăciunul. Kim Jong Un le-a interzis nord coreenilor să sărbătorească Naşterea Domnului, obligându-i să o celebreze pe bunica lui
Liderul nord coreean, Kim Jong Un, a interzis creştinilor din statul asiatic să mai celebreze naşterea Crăciunul, impunându-le acestora să sărbătorească naşterea bunicii sale, Kim Jong Suk, care a venit pe lume in Ajunul Craciunului din 1919, transmite New York Post. Citiți aici tot articolul!
Social-democrata Ioana Bran a ajuns la 30 de ani direct în conducerea Camerei Deputaţilor, devenind secretar al Biroului Permanent, poziţie din care va încasa un salariu net de 13.863 lei pe lună. Decizia a fost luată direct de Liviu Dragnea, peste capul grupului parlamentar PSD, deși postul era râvnit de o serie de veterani din partid. Ioana este și membru al uneia dintre cele mai importante comisii permanente, cea pentru buget.
Până acum a lucrat în compania tatălui său, Ioan Bran, un cunoscut producător de palincă, proprietar al distileriilor Bran. Acesta i-a găsit un loc la PSD Satu Mare, după ce fiul său, Daniel, a devenit consilier al lui -Daniel Constantin la Ministerul Agriculturii. Potrivit presei locale, în 2013, Daniel Bran a fost reţinut de DNA pentru o acuzaţie de luare de mită, 500.000 de euro, pentru a facilita rezolvarea unui dosar la ANRP.
Fețe noi în Opoziție
Mara Mareş, membră a PNL, este cea mai tânără deputată. Are doar 24 de ani şi studii în străinătate. Tatăl său, Ioan Mareș, este consilier judeţean PNL şi fost preşedinte PDL Făgăraş. El este un om de afaceri de succes, îmbogățindu-se din cultivarea cartofilor.
Potrivit declarației sale de avere, Ioan Mareş a cheltuit în ultimii opt ani aproximativ 100.000 de lire sterline pentru taxele de studiu (liceu și facultate) și chiria fiicei sale la Londra. Nevoia de fețe noi pe listele PNL, dorite de președintele Iohannis, a venit ca o mănușă pentru familia Mareș. Puternicul baron local i-a făcut loc fiicei sale, ejectându-l de pe liste pe Gheorghe Ialomițianu (57 de ani), fost ministru de Finanțe în Guvernul Boc.
„Visez la acest lucru de copil. Astăzi a fost prima ocazie”, a afirmat tânăra liberală după ce a prins un loc eligibil. Chiar dacă a uimit presa locală afirmând că Făgărașul este un oraș bogat și nu a știut diferența dintre legile organice și cele ordinare, ea promite că va da dovadă de profesionalism. Tânăra liberală a fost aleasă secretar al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați și va face parte și din Comisia de învățământ.
În alte cazuri, mandatele deținute cândva de copii au ajuns la mamele acestora. Actualul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost parlamentar USL de Maramureș, între 2008 și 2012. Acum, mama sa, -Viorica Cherecheș, reprezintă același județ din partea PNL, ca urmare a unei înțelegeri dintre primar și liberali. Cătălin Cherecheș a câștigat alegerile locale fiind în arest preventiv, într-un dosar de luare de mită.
Alți parlamentari au confirmat deja moștenirea primită de la părinți. Adrian Mocanu a obținut un nou mandat de deputat de Buzău, din partea PMP. În 2012, el a candidat din partea PSD, pe listele USL, într-un colegiu la Camera Deputaților, care se suprapunea cu colegiul de la Senat în care a can-didat tatăl său, Victor Mocanu. Între timp, tatăl s-a retras din politică, fiind condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție.
Sângele apă nu se face
Legăturile de sânge se dovedesc solide și în rândurile minorităților naționale. Rutenii vor fi reprezentați în Legislativ de Iulius Firczak, fiul fostului deputat al rutenilor din ultimii 16 ani, Gheorghe Firczak. Acesta a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în anul 2015, tocmai pentru că în perioada 2008-2012 şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar. Anul acesta, cu ANI pe urmele lui, Firczak a renunţat la Parlament, însă i-a făcut loc fiului – Iulius Marian Firczak. Acesta a fost repartizat în Comisia pentru buget a Camerei Deputaților.
Uniunea Polonezilor va fi reprezentată de Victoria Longher, soția fostului deputat al aceleiași minorități, Ghervazen Longher (2000-2013). În luna iunie 2014, Ghervazen Longher a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de conflict de interese. El i-a angajat ilegal, la Camera Deputaților, pe fratele și sora sa.
Italienii din România au decis să-l înlocuiască pe fostul deputat Mircea Grosaru, decedat chiar în timpul mandatului, cu fiul acestuia, Andi Gabriel Grosaru.
Cântărețul George Michael, care a decedat în ziua de Crăciun, la vârsta de 53 de ani, a încercat în repetate rânduri să își distrugă cariera. Astfel, el a refuzat să își promoveze munca și a pornit un război împotriva celor de la Sony, pe care i-a calificat drept stăpâni de sclavi. Totodată, a avut o perioadă în care a refuzat să intre în studio, preferând să se lase pradă depresiei și agoniei, departe de ochii publicului. În plus, viața lui sexuală a reprezentat un alt motiv de controversă, la fel ca și direcția sa politică și atacurile la adresa președintelui Bush, notează The Guardian. Cititi aici detalii! „
Ma uitam la membri Guvernului stransi in jurul D-lui. Dragnea: parea o poza de Famiglie! 🙂
Parerea mea este ca numai un prost poate sa creada ca acest guvern va transpune in practica „la virgula” acel Program cu care se tot lauda Dl. Dragnea, care oricum e nefezabil. E vorba de cu totul altceva: de o platforma care sa-l ajute pe Liviu Dragnea sa devina premier (dupa ce Parlamentul in care are o majoritate absoluta va schimba niste legi si va da niste amnistii generale in dispretul total fata de lege si in intampinarea intereselor unor persoane importante) si, mai incolo, de ce nu?, chiar Presedinte. De fapt, despre asta e vorba. Pentru ca astfel de scopuri sa fie atinse, romanii trebuie sa fie mintiti si manipulati cat mai bine! Iar daca stai sa te gandesti bine, Dl. Dragnea asta a facut de cand a aflat ca a castigat alegerile parlamentare. Constructia acestei manipulari, ca Dl. Dragnea sa ajunga mare, ar trebui sa fie in atentia PNL si ar trebui criticata si combatuta cu toata puterea. Altminteri instalarea Mafiei pesediste pe teritoriul Romaniei e doar o chestiune de timp. Oamenii ar trebui sa inteleaga de pe acum ca au fost mintiti de PSD-ALDE si sa stie ca scopul minciunii e promovarea D-lui. Dragnea spre foate inalte functii in stat. De fapt, se vede cu ochiul liber ca, la acest Guvern, nu primeaza nimic altceva decat interesele D-lui. Dragnea, iar interventiile timide si perfect docile ale premierului desemnat demonstreaza cu prisosinta acest lucru.
Vom vorbi si despre problemele economice, insa mai intai este important sa stabilim ce se intampla si ce e cu acest guvern. Pe de alta parte, Opozitia, adica PNL nu prea se aude. E o voce slaba si nu e bine. PNL ar trebui sa stie ca PSD-ALDE vor incepe abuzurile in ministere si administratia publica. Daca nu se vor opune si daca nu vor lua o atitudine deschisa si ferma impotriva unor astfel de planuri si fapte, situatia politica s-ar putea sa ajunga intr-un punct critic.
Pentru ca sunt multe lepre si jagardele in PSD-ul asta! Pe care nimeni nu le-a scos afara sau macar sa le traga de urechi. Nepotismul e lege in PSD, iar in baza acestei legi leprele si jagardelele traiesc bine!
Eu vad ca PNL tace. Bine, am sa vorbesc eu. Hai sa vedem ce-i si cu Liviu Dragnea care, nu-i asa?, se „autopropunea” pentru functia de prim-ministru. Parerea mea este ca e o PRAMATIE!! Hai sa le spunem pe nume ce sunt, fratilor! Ca uite asa ne procopsiseram cu Basescu – sa avem grija sa nu ne procopsim acum cu Liviu Drangea!!
Pentru ca asta se intampla: i se pregateste astuia ascensiunea, lasand impresia seriozitatii, moralitatii, competentei s.a. de genul asta. Ca poporul sa creada asa ceva. O asemenea prosteala in fata e revoltatoare pentru ca e insultatoare.
Sa nu ne amagim de „Programul minune” al PSD. Iar cei care s-au lasat prostiti de tot felul de grafice multicolore si propuneri generoase sa se gandeasca macar acum mai bine, ca sa nu se lase prostiti si a doua oara.
Din pacate, si o spun cu tristete, este si vina PNL, condus de o Alina Gorghiu care mai degraba ar fi trebuit sa fie in ALDE decat in PNL. Alina Gorghiu a fost o liberala pesedista, cum sunt toti din ALDE, doar ca a fost preferata Presedintelui. Si s-a ajuns la aceasta situatie deplorabila in care romanii, chiar cei care au votat cu PSD si ALDE din convingere, nu mai inseamna nimic, nu mai au nicio importanta. Singurele lucruri care au cu adevarat importanta sunt interesele de marire ale D-lui. Dragnea, dupa care vin interesele Mafiei – asta ca sa ne intelegem bine. PNL are o vina mare – sa ne amintim numai cum votau la unison cu pesedistii toate legile pesediste. Eu sper ca PNL sa se trezeasca si sa fie ce trebuie: adica un partid liberal cu adevarat, nu doar pe sfert.
Situatia aceasta in care a ajuns Romania, cu un premier de paie si cu un adevarat premier, condamnat penal cu suspendare, care a mintit tot timpul in campania electorala si o face cu nonsalanta si acum, care viseaza la Puterea suprema, este inadmisibila!! Si e cu atat mai gretos cu cat acestei puslamale, de Liviu Dragnea vorbesc, i se inalta un cult al personalitatii in PSD!!
Am ajuns la 27 de ani de la caderea comunismului s-o vad si pe asta: sa vad cum se naste un nou „geniu al Carpatilor”, taranusul din Teleorman, Liviu Dragnea! Care nu doar ca doreste sa dicteze partidului. Ci doreste sa dicteze si Romaniei!! Asta e lucru grav!!
Eu i-as da un sfat lui Liviu Dragnea: ma baiete, vezi-ti lungul nasului!!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR