Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre ce inseamna a fi cetatean al patriei…

Iata ca sarbatorim 1 Decemebrie – Ziua Nationala a Romaniei. Parada a fost frumoasa, dar felul in care ne raportam noi, astazi, la realitati si la tara noastra cred ca lasa de dorit. Pe mine m-a mahnit, spre exemplu, acea manifestare ce s-a vrut „patriotica”, e vorba de poezioara aceea rostita de marele actor Horatiu Malaele, cea cu „plecati de-aici” si terminata cu o injuratura de Hristos, difuzata larg de Realitatea. Eu cred ca astfel de gesturi nu definesc poporul roman.  De asemenea am observat ca s-a facut si o paralela intre 30 noiembrie – Praznicul Sf. Apostol Andrei – si Sarbatoarea Nationala. Unii rostesc proteste cu manie proletara, altii cauta sa vada profunde semnificatii religioase.

Ce inseamna a fi cetatean al patriei?

M-am gandit sa va prezint ce spunea marele Nichita Stanescu.

Cetatean al patriei

Cea mai importanta idee este cea care se repeta secunda de secunda in al meu creier.

Sînt fericit ca sînt cetatean al Romaniei.

Cînd sînt trist, sau cînd nu sînt trist, cînd sînt inspirat, sau cînd sînt bleg, sau numai obosit, – cînd sînt vizionar, sau cînd mi-e somn de mine însumi, – toate acestea le gîndesc si le formulez în minunata limba romana.

Nationalitatea nu este o analiza de singe, ci o optiune. Domnul Rosenthal care a pictat cu inflacarare chipul femeii, „Romania Revolutionara”, cu salba de aur pe deasupra de sînii laptosi, pentru mine a fost un bun roman. Domnul meu profesor de liceu, cind m-a invatat sa gîndesc cu subiect si predicat în miraculoasa limba romana, nici o secunda nu mi-a dat prin creierul meu tînar ca nu poate fi altceva decît un brav cetatean al patriei mele.

Sîntem ceea ce iubim. De la Altamira încoace, taurele arata colorat. Culoarea cea mai scumpa inimii mele este culoarea limbii romane.

Dragii mei, nu va mai lasati provocati de superstiile unor fosti tradatori, a unora care-si spuneau lor însile oameni si se laudau ca sînt romani, fara macar sa stie taina acestei sperante umane care se numeste limba romana.

A fi cetatean roman este o dragoste si o optiune, iar nu o stare sîngeroasa a eprubetei.

Dragii mei, ce frumoasa este Romania luptatoare si cu salba de aur pe sînii laptosi!”

Nichita Stanescu

1982

Amintiri din prezent – Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1985

Rosenthal - Romania Revolutionara

Rosenthal – Romania Revolutionara

Ceea ce e uluitor e faptul ca „Nationalitatea nu este o analiza de singe, ci o optiune” si „A fi cetatean roman este o dragoste si o optiune, iar nu o stare sîngeroasa a eprubetei”. Aceasta conceptie despre nationalitate si despre a fi cetatean roman cu greu, daca nu chiar imposibil, o putem intalni in toata literatura romana. La noi, ideea de nationalitate si de a fi roman a fost deseori identificata cu stravechiul cult al stramosilor, practicat si in comunismul lui Ceausescu si de catre cei care ii construiau cultul personalitatii. Dar a spune ca e o optiune – ceea ce imprima, comunica, transmite ideea de libertate a individului – mi se pare o idee absolut noua in gandirea romaneasca. In Romania „trebuie” sa fii un bun roman, desi nu e foarte clar ce inseamna asta si nici ce inseamna a fi cetatean roman. Acest „trebuie” sterge cu guma optiunea libera, bazata pe dragoste. Iar Nichita numeste „fosti tradatori” pe cei care nu stiu „taina acestei sperante umane care se numeste limba romana”, nu pentru a infiera cu „manie proletara” ci pentru a indemna sa iubim miracolul numit: limba romana, stergand orice urma de nationalism abject ce ar putea sa maculeze „sufletul de floare de zapada al acestei tari”!!

Este de asemenea uluitor ca Romania este „Romania Revolutionara”, dar nu o Romanie revolutionara in spiritul luptei de clasa, ci acea Romanie Revolutionara, a pasoptistilor, ce tindea spre dezvoltare si modernizare!! Iar Maria Rosetti, modelul portretului facut de Rosenthal, nici macar nu era romanca si a fost prima ziarista din Romania!!

Lasati-ma sa ma desfat cu acest liberalism de cea mai buna calitate!

Si, da, ma intreb cum de a avut curajul sa scrie asa ceva atunci si cum de n-a patit nimic!

Va spun sincer ca ma apuca uneori un dor pana la lacrimi de Nichita Stanescu. Nu e vorba de o nostalgie pentru comunism. In zilele noastre nu mai vedem asemenea oameni si nu mai putem citi asemenea cuvinte. Ca nationalismul romanesc arata jalnic, dupa parerea mea, cred ca nici nu mai trebuia sa spun.

Priviti numai „nationalismul” de azi si aruncati-va apoi privirea spre acest nationalism, al lui Nichita, care integreaza Romania in cultura europeana. Iar aceste cuvinte au fost scrise in 1982!!!

Reclame

decembrie 1, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 29 comentarii