Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Pierdere de credibilitate

As incepe prin a spune ceva banal si imi e teama ca voi fi destul de plictisitor: cea mai mare credibilitate o dau faptele. Lucrul acesta este evident, cel putin asa cred. Credibilitatea nu reprezinta o constanta, ea poate fi, in timp, mai mare sau se poate diminua, se poate castiga sau se poate pierde.

Credibilitatea este la temelia vietii politice. Sa luam, spre exemplu, alegerile libere: iti dai votul pentru un candidat, partid, program etc in functie de cata incredere iti inspira. Inclusiv idealurile, in politica, se bazeaza pe credibilitate pentru ca trebuie sa crezi intr-un ideal pentru ca sa-l poti promova in viata publica sau sa militezi pentru acesta.

Va supun in continuare atentiei un editorial al maestrului Cristoiu, foarte interesant:

În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie

Iata ce se arata:

„În trenul Ghent-Bruxelles am nimerit faţă-n faţă cu o doamnă suficient de în vîrstă pentru a-mi cere mie, nici eu tînăr, s-o ajut să-şi dea jos geamantanul din plasa de deasupra.
Spre deosebire de flamanzii întîlniţi pînă atunci vorbea franceza.
Sînt dintr-o comunitate francofonă de pe Coasta belgiană, mi-a răspuns ea întrebării cum de vorbeşte franceza.

Dintr-una într-alta s-a ajuns la întrebarea De unde sînteţi? Inevitabilă între o gazdă şi un străin.
– Din România?! s-a dat ea încîntată. Frumoasă ţară!

Am zîmbit. Recunoscusem străvechiul clieşu de politeţe la care apelează gazda cînd dă nas în nas cu unul venit dintr-altă țară.
Frumoasă ţară!

Ca şi femeile pentru bărbaţii lor, toate ţările sînt frumoase pentru locuitorii lor.
De vreun deceniu şi ceva, mi-am făcut o regulă de viaţă ca duminica după-amiaza să fac o plimbare prin Bucureşti.
Pe vremuri, cînd mai tînăr fiind şi n-aveam, ca acum, locuinţa în centru, îmi făcusem un obicei pe care-l recomand cu căldură tinerilor de azi.
Mă suiam în tramvai din capătul Oraşului, unde şedeam (în Pantelimon mai întîi şi-n Şoseaua Alexandriei, mai apoi) şi, la un moment dat, fără nimic programat îmi spuneam:
Cobor la staţia asta!
Coboram şi o luam pe străzi la întîmplare. Descopeream astfel un Bucureşti necunoscut. Ca şi cum aş fi fost într-un oraş din străinătate.

Acum, bătrîn şi mic burghez fiind, mă mulţumesc cu raita prin Centru.
E şi asta o formulă de a ieşi în realități, cum zic eu oricărei coborîri din turnul de fildeş.

De cum m-am întors din Flandra, în prima duminică am ieşit prin Centru sub semnul unui Program.
Din cîte se ştie, România era denumită de cei care voiau s-o gîdile cu verbul pe la subsiori Belgia Orientului, iar Bucureştiului i se zicea Micul Paris.

La Parisul-Paris fusesem de mai multe ori.
Acum tocmai mă întorsesem din Belgia-Belgie.
– Hai să văd – mi-am zis, cum arată Micul Paris din Belgia Orientului.

Am ales drept traseu Calea Victoriei, de la Nicolae Iorga pînă la Piaţa Revoluţiei şi apoi Bulevardul Magheru prin Piaţa Romană pînă înapoi în Nicolae Iorga.

Dacă ar fi să raportăm Micul Paris la Parisul-Paris, Calea Victoriei ar fi un Champs-Élysées, iar Bulevardul Magheru, un Bulevardul Haussman.
Hai pe Champs-Élysées şi pe Haussmann de Bucureşti!

Cum treci de Parcul Nicolae Iorga şi de Biserică, pe stînga peste drum de Biblioteca Academiei se întinde un gard de tablă ruginită, mai degrabă o improvizaţie de gard. E aici, pe Avenue des Champs-Élysées de Bucureşti de vreo cinci ani. Dincolo de el e un maidan cu buruieni şi gunoaie. Au fost pe vremuri aici nişte clădiri. Au fost dărîmate în vederea construirii altor clădiri.
Dărîmate au rămas.

Vine imediat, la Intersecţia cu Bulevardul Dacia, o clădire despre care o plăcuţă spune în trei limbi că e monument istoric, Casa Cesianu, fostă Legaţie Germană. A fost clădirea Legaţiei germane la Bucureşti pînă în anii comunismului, a devenit Clădirea Teatrului Constantin Tănase, iar din 1989, Casino Victoria. În 2006, a fost dobîndită de Ambasada Germaniei la Bucureşti. Din 2012, de patru ani adică, pe Avenue des Champs-Élysées din Bucureşti, în plin Centru, e o clădire cu o uşă de tablă ruginită şi treptele scării mîncate de ploi.

După intersecţie, vine o altă clădire monument istoric, potrivit tabliței:
Casa Monopolurilor Statului.
În 1999 s-au început lucrări de reabilitare.
Din 2006 lucrările au fost abandonate.
În vederea lucrărilor, peste faţada dinspre Calea Victoriei a fost aşternută o pînză.
Aşa a rămas de nouă ani!
Plăcile de marmură dintre trotuar şi perete sînt sparte.
În ochiurile de pămînt zac gunoaie.

Avenue des Champs-Élysées , ca orice Stradă Mare din Occident, ca şi Corso de la Roma, e mărginită de magazine, cafenele, restaurante, buticuri cu suvenire şi alte fleacuri.
De la Casa Monopolurilor pînă la Piaţa Ateneului, pe stînga, se desfăşoară o varietate halucinantă de clădiri:
Două frizerii, o sală de expoziţii, complexul de restaurante care a devenit sediul GDS, magazine în care nu intră nimeni.
Şocante sînt clădirile goale de mult timp, din care au plecat chiriaşii şi au rămas acum cu geamurile acoperite de hîrtie.

Pe stînga a fost pînă acum doi ani o librărie. Chiria prea mare a făcut ca librăria să se mute undeva la periferie. Vitrina fostei librării e spartă într-un loc, de parcă cineva ar fi aruncat în geam cu un bolovan. Spărtura e acoperită cu un carton lipit cu scoci.

De la Casa Monopolurilor pînă la Ateneu, multe magazine au plecat cu mult timp în urmă lăsînd în locurile lor geamuri acoperite cu hîrtie, încăperi goale şi eternul De închiriat.

Trecerile de la fostul magazin la viitorul sunt descumpănitoare. Cum te duci spre piața Amzei, un anunț te informează că în spațiul acum gol, cu ferestre acoperite cu hîrtie, urmează să se deschidă un magazin de obiecte de baie. Anterior a fost un magazin de haine.

Pînă la Ateneu dai pe stînga de o altă clădire momentul istoric:
Casa Casa ALGIU-TOMA Stelian
Aici e sediul GDS.
Te-ai aştepta ca dinspre clădire să vină miros de idei încinse de atîta confruntare.
Vine miros de ceapă prăjită!
Clădirea, curtea s-au transformat într-un complex de restaurante.
Şi cum sîntem în România, restaurantele gătesc cu ceapă!

Despre Magheru, Bulevardul Hossmann al Micului Paris n-are rost să mai vorbesc.
Pe dreapta vezi la un moment dat faţada afumată de decenii a fostului Ciclop.
Dedesubt, încăperile goale rămase după mutarea librăriei Sadoveanu, dat fiind că edificiul a fost retrocedat și nu s-a mutat nimeni pînă acum.

Pe stînga, clădirea fostului Hotel Lido, retrocedată şi ea, e în renovare de vreo cinci ani.
Pînă în apropierea Pieţei Romane, pe stînga au fost amenajate bănci.
Pe bănci dorm oameni fără căpătîi.
La un moment dat, dacă nu vrei să te uzi leoarcă, trebuie să ocoleşti un dispozitiv care emite o pînză de apă, rămas în funcţiune de pe vremea caniculei.

În parcarea din faţa Mega Image tuciurii fac semne maşinilor să vină într-un anume loc.
În schimbul a cinci lei.
Peste drum, lîngă firma Teatrul Nottara stă bine mersi firma Sexy Shop.
Sexy Shop în plin centru unui Mare Oraş!
Dracu a mai văzut asta!

Ca şi la Calea Victoriei, puzderie de firme, de panouri publicitare. Diversitatea halucinantă a locaţiilor trimite la Micul Istambul decît la Micul Paris.
Lîngă firma Ministerul Economiei Departamentul Politici industriale stă firma Masaj erotic.

O ştire din ultimele zile ne-a anunţat că Turcia a construit în doar trei ani de zile un nou pod peste Bosfor: Yavuz Sultan Selim.
Un exemplu de măreţie constructoare.
Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 m lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.

Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?

Împlinesc anul acesta 68 de ani.
Nu cred să mai apuc vreo construcţie în genul Podului de peste Bosfor.
Nu cred să mai apuc nici măcar să văd clădirea Legaţiei renovată şi clădirea Monopolurilor de stat fără hidoasa pînză.
Nu cred să mai apuc o Calea Victoriei plină de viaţă, de bogăţie de cafenele, de magazine populate în locul încăperilor goale.
Nu cred că voi apuca un Centru fără sexy shopuri, fără faţade jegoase, fără maidane ascunse de garduri de tablă.

Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?”

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial.

Nu stiu daca as putea raspunde la intrebarile din final, care exprima o stare de deznadejde, dar as dori… sa continui, daca se poate spune asa, acest excelent editorial.

Sa vedem intai ce problema pune editorialul si cum s-ar putea pune la noi problema din punct de vedere politic.

Vedeti, este pomenit noul pod peste Bosfor construit foarte recent de catre turci. Lucrul acesta – in numai trei ani!!! construit – reprezinta, desigur, o mare realizare. Oricat de critic as fi – si sunt!! – fata de regimul Erdogan, in fata unei asemenea realizari AMUTESTI!! Vreau sa spun ca nu prea mai ai ce comenta, nu prea ai ce critica pentru ca ai in fata un lucru concret: o asemenea lucrare de arta despre care ai putea sa spui, fara sa gresesti, ca e mareata. Ai in fata fapta realizata in chip concret si de aceea nu e de mirare suportul popular extraordinar de care se bucura Presedintele Turciei. Ceea ce avem in Bucuresti e prezentat in antiteza cu mareata realizare a Turciei. Si chiar asa si este, antiteza nu e doar o figura de stil aici, ci reprezinta realitatea. Or, realitatea e ca nu ne prea putem mandri cu realizari, chiar daca nu de talia acestui pod peste Bosfor, dar macar cu ceva.

Cele doua partide mari, atat PSD (in diverse aliante) cat si PNL (PNL singur, PDL, care acum e in cadrul PNL printr-o fuziune ce nu s-a terminat inca), au fost la guvernare de 12 ani incoace. S-a ajuns acum la un Guvern de tehnocrati care nu convinge deloc, cum si arata Dl. Cristoiu in acest editorial, cum am aratat si eu aici. De asemenea, arestarile, punerile sub acuzare la care tot asistam, facute de catre DNA in numele asa-zisei lupte anticoruptie nu au darul de a convinge pe cineva, vorba D-lui. Cristoiu, acestea put si cred ca asa gandesc multi cetateni… Sau, spre exemplu, ceea ce spunea Alina Gorghiu ca PNL are in vedere dublarea salariilor medicilor inca de la inceputul guvernarii, in schimb noi nu reusim sa modernizam infrastructura spitaliceasca, sa absorbim fonduri europene pentru a realiza acest lucru, in mod evident e neconvingator. Sigur, se pot da multe exemple.

Nu vad un analist care sa-si puna problema ce se va intampla daca nu prea departe in viitor cele doua mari partide – PSD si PNL -, care ocupa acum, impreuna, dupa cum spun sondajele, aproape 70% din preferintele electoratului, in contextul scaderii democratiei la noi in tara, isi vor pierde credibilitatea in fata cetatenilor. Lucrul acesta poate ca nu e evident acum, dar pericolul exista. Acum, aproximativ segmentul de 30% din preferintele electoratului este reprezentat de partidele mici. Ce se va intampla la alegeri, scorul pe care il vor obtine partidele, putem banui. Ce se va intampla dupa alegeri, nu stim… Dl. Cristoiu spune:

„Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.”

In asemenea conditii credibilitatea unei clase politice construita pe establishmentul PSD+PNL se poate eroda foarte puternic. Si de asemenea inca nu putem sa stim ce se va intampla in acest caz…

Din punct de vedere politic credibilitatea establishmentului actual a fost salvata in perioada ultimului mandat al lui Traian Basescu si imediat dupa, pana la alegerile prezidentiale castigate de Klaus Iohannis, cu ajutorul unei constructii politice numite USL, cu o arhitectura bicefala: PSD si PNL, care a reusit sa adune in jur de 60% din voturi la alegerile legislative din 2012. Insa victoria stralucita a USL in alegerile din 2012 s-a bazat pe un vot antiBasescu si antiPDL. In 2012, un partid din afara establishmentului, PP-DD, un partid de tip televiziune, condus de Dan Diaconescu, a reusit sa obtina 13,99% la Camera si 14,65% la Senat. Scorul acesta in jur de 14-15% a fost unul bun si a aratat o anumita crestere a neincrederii populatiei in clasa politica, situatie care a putut fi usor depasita. Problema este ce se va intampla daca o asemenea situatie nu va mai putea fi usor depasita intr-un viitor pe termen mediu… In 2012, PDL, partidul D-lui. Basescu, a reusit sa fie un fel de partid sugativa, adica un partid capabil sa absoarba toate nemultumirile si frustratile populatiei, aceasta orientandu-se, logic, spre Opozitia formata din USL. Sub povara atator nemultumiri si frustrari PDL a inregistrat un recul puternic. S-a format atunci o noua coalitie din partide asemanatoare – ARD. Alianta Romania Dreapta era compusa din PDL, PNTCD si Forta Civica. Ulterior s-a renuntat la o asemenea constructie. De fapt, pe santierul politic de atunci, ea a fost o constructie auxiliara. Ea trebuia sa mentina grupul de partide cu o orientare de tip PPE (axata pe crestin-democratie in principal si, secundar, liberalism pe scena politica). Alianta Romania Dreapta nu a obtinut un scor rau la alegerile din 2012, dar, totusi, el a fost foarte modest: 16,50% la Camera si 16,70% la Senat… Cu alte cuvinte, establishmentul a fost salvat in 2012 prin intermediul USL – constructie politica tot auxiliara, facuta ad hoc.

Establishmentul s-a refacut in forma binecunoscuta prin fuziunea dintre PNL si PDL – observati ca PDL trebuia salvat si s-a salvat in felul acesta – si pe de alta parte PSD, cu aliantele sale. Lucrul acesta a insemnat renuntarea la USL, bineinteles.

Chestiunea principala ar fi ca o pierdere majora a credibilitatii establishmentului poate conduce spre o criza politica. Aici nu e vorba de vreo reforma morala a clasei politice care sa conduca spre o noua clasa politica, de pilda mai cinstita, mai profesionista decat vechea clasa politica si deci inregistrarea unui progres in acest sens.

Mie mi-e teama ca se prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat o criza politica ce poate fi majora. Si care ar marca, dupa un ciclu inceput in 2004 prin Traian Basescu, esecul unei linii politice pe care au mers atat PDL cat si PSD, a carei expresie a fost lupta impotriva coruptiei, fara sa se vada realizari notabile privind diminuarea coruptiei, ci paralizarea aparatului de stat, timorarea partidelor si a mediului de afaceri si fara sa se vada realizari in plan economic, realizari notabile, lucru datorat si crizei economice prin care a trecut nu doar Romania in aceasta perioada. In privinta sumelor recuperate in urma acestei lupte anticoruptie, prof. Mircea Cosea dadea exemplul Italiei de pe vremea operatiunii Mani Pulite unde s-au recuperat doar 18% din sumele de bani provenite din coruptie/activitati ilicite, asta vorbind pe cifre concrete. Iar Dl. Cosea isi exprima indoiala ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind. Dar daca in Italia de atunci establishmentul a fost salvat de Epoca Berlusconi, acum Italia experimenteaza o guvernare de stanga, dar si o crestere foarte semnificativa a curentului antisistem reprezentat prin Movimento 5 Stelle a lui Beppe Grillo, formatiune care a reusit sa dea Primarul Romei in persoana tinerei de numai 38 de ani, D-na. Virginia Elena Raggi. Nu discut aici daca o grupare de genul Movimento 5 Stelle ar prinde in Romania. Am vrut sa arat ca o grupare antisistem poate sa creasca si sa obtina un scor electoral bun.

Ce se va intampla in Romania?

Ar avea, totusi, antisistemul romanesc asemanari cu cel italian, cu Movimento 5 Stelle…? Unele idei ale formatiunii italiene se regasesc si in viata publica si politica de la noi, in special aspectele legate de integritate la politicieni. Nu insa si mariajul celor de acelasi sex, pe care formatiunea italiana il sustine si nici faptul ca politica n-ar fi, n-ar reprezenta o cariera. Deci sunt deosebiri esentiale. Insa in Romania se experimenteaza de mai bine de 12 ani aceasta lupta anticoruptie prin DNA care nu poate dura la nesfarsit si care reprezinta o componenta ideologica esentiala, dominanta in special la dreapta esicherului politic. Problema e cum se va sfarsi. Pentru ca se poate sfarsi intr-un esec determinat si de slabele performante economice, Romania ramanand in continuare una din cele mai sarace tari ale UE, ceea ce nu e cazul Italiei. Din acest punct de vedere, problema se complica destul de mult in Romania, fata de Italia. Pe de alta parte, lupta anticoruptie, pe langa faptul ca promoveaza delatiunea in societate, a avut darul de a acorda puteri mari, discretionare chiar, DNA-ului si serviciilor secrete, lucru ce a subrezit destul de mult democratia in Romania, iarasi nu e cazul Italiei, mai ales ca amintirea fostei Securitati e din nou prezenta acut, un fel de fantoma a trecutului totalitar comunist. Pe de alta parte, economic vorbind, avem impunerea multor taxe si impozite si observ ca Guvernul Ciolos continua sau tinde sa continue pe aceeasi linie, promovand etatismul. Iar etatismul se promoveaza in detrimentul economiei de piata libera – consecintele, in plan economic, pot fi catastrofale. Reforma e blocata in Romania de multa vreme, lucru ce nu e de bun augur din punct de vedere economic. Pe de alta parte, nu se prea fac investitii publice si nu se absorb fondurile europene. De aceea nu stim cum arata cu adevarat antisistemul romanesc – problema e neclara. Insa, cum am aratat, sunt indicii ca establishmentul actual se poate eroda destul de mult la capitolul credibilitate in fata cetatenilor.

Aceasta erodare, cum aratam mai sus, nu o putem privi ca pe un succes al unei asa-zis reforme morale a clasei politice, ci, mai degraba, ca pe un esec destul de grav cu consecinte imprevizibile. Pentru ca un asemenea esec poate, desigur, determina consecinte importante pe scena politica. Care ar fi acelea? Greu de raspuns la aceasta intrebare. Sau poate ca nu avem curajul sa raspundem la ea. Totusi, daca am sti cu adevarat cum arata antisistemul romanesc cu adevarat am putea sa schitam un raspuns. Dar nu stim cu claritate lucrul asta.

Ce observam? Se incearca o canalizare a acestui antisistem romanesc – el exista, dar nici macar nu stim, chiar aproximativ, ce numar de oameni cuprinde ci doar putem presupune ca destui sau destul de multi, dar cat? – pe partea nationalismului. Imi exprimam aici indoiala ca nationalismul ar putea avea un mare ecou in societatea romaneasca. Nationalismul e promovat de politica D-lui. Iohannis. Ecoul e slab. Dar ceea ce se incearca mi se pare o diversiune care tinde sa manipuleze acest antisistem, prezent la noi in contururi neclare, cu scopul de a-i diminua forta latenta. Exista, zic eu, o batalie pentru a capta electoratul nehotarat – USR s-a axat pe acest lucru la alegerile locale din 2016 – USB pe atunci inregistrand un scor foarte bun in Bucuresti. La nivel national, la legislative, nu stim care va fi reactia electoratului fata de nou infiintatul USR.

Marele pericol cu acest antisistem romanesc este ca nu-l cunoastem suficient de bine, nu putem sa-l definim suficient de bine, nu stim cum arata suficient de bine, dar el poate creste. Are potential de crestere care nu e blocat ci se incearca a fi valorificat de diverse partide/formatiuni politice. E o necunoscuta. Lucrurile s-au schimbat fata de trecut cand lupta se desfasura, in principal, intre PSD (indiferent de denominatiile din trecut) si Opozitia de centru-dreapta care se putea numi PNTCD, CDR, Alianta D.A., PDL. Interesant este ca in trecut aveam, totusi, o bipolaritate a scenei politice. Cu ultimul mandat al lui Traian Basescu s-a ajuns la o scena politica unipolara, cu un USL mare si dominant. Si interesant este ca de aici s-a creat o situatie in care se poate dezvolta si o alta forta pe scena politica, cu impact semnificativ, pe langa PSD si actualul PNL.

Anunțuri

Septembrie 2, 2016 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: