Erdogan, noul Stalin. Al Turciei!!

Ceea ce se intampla actualmente in Turcia cred ca nu mai lasa nicio umbra de indoiala asupra a ceea ce este regimul Erdogan si intentiile liderului de la Ankara. Epurarile masive ordonate de acesta amintesc de cele ordonate de Stalin in Uniunea Sovietica in anii ’30-’40. Ar fi hilar, daca n-ar fi tragic ca au ajuns pana si arbitri de fotbal sa fie concediati pe motiv ca sunt sustinatorii lui Fethullah Gulen!! Si este tragic pentru ca de aici putem vedea pana unde merge represiunea in Turcia.

In legatura cu Fethullah Gulen, trebuie spus ca Turcia a cerut extradarea acestuia Statelor Unite. SUA a cerut dovezi ca Gulen ar fi implicat in lovitura de stat. Din cate inteleg n-au fost trimise astfel de dovezi, deoarece partenerii americani le-ar fi luat in considerare si le-ar fi studiat. Turcia parca a dat SUA un ultimatum, ca si cum SUA ar fi trebuit imediat sa pocneasca din calcaie la ordinul lui Erdogan si sa se conformeze. De fapt, Erdogan a dorit eliminarea celui pe care il considera principalul adversar politic. Pentru asta au loc si arestarile si epurarile masive din Turcia, pe motiv ca cei arestati si concediati ar avea legaturi cu Gulen sau ar fi simpatizantii acestuia. Omul asta ar aresta si jumate Turcia daca ar afla ca e simpatizanta lui Gulen!

Insa declaratia cea mai aiuritoare facuta de Erdogan este aceea potrivit careia „Occidentul sustine terorismul si sta alaturi de pucisti„. O declaratie ce arata destul de clar atitudinea ostila a sefului de stat turc fata de Occident in general, adica UE si SUA. O atitudine totalmente neprietenoasa, care arata, iarasi, destul de limpede orientarea politica a lui Erdogan. Spre Moscova. De remarcat e si faptul ca imediat dupa lovitura de stat esuata, Erdogan va face o vizita de stat la Moscova. De ce n-o face la Bruxelles, cum ar fi fost normal? Deoarece Turcia dorea sa faca parte din Uniunea Europeana. Isi faceau planuri in acest sens. Deci normal ar fi fost sa faca o vizita de stat la Bruxelles si sa explice situatia din Turcia. Se vede limpede: nici vorba de asa ceva! El lanseaza acuzatii la adresa Vestului, punandu-se, fara sa-l oblige cineva, intr-o relatie tensionata cu Vestul, plina de ostilitate. De unde ar rezulta ca doreste sa construiasca o alta relatie politica, cu Rusia lui Putin – de aici si vizita la Moscova. Si ar mai trebui spus ca Erdogan nu tine cont ca e ridicol sau nu.

Regimurile corupte se intalnesc la un moment dat. Este cazul regimului lui Putin si al lui Erdogan. Erdogan intoarce spatele Vestului cu care a avut o relatie din care Turcia a castigat, in schimbul beneficiului personal: obtinerea Puterii absolute si a cat mai multe parale. Pentru el conteaza mai putin, ca sa nu spun deloc, ca economia Turciei se prabuseste, iar Rusia n-are cum sa ajute economic Turcia. Ca nu conteaza Drepturile Fundamentale ale Omului, se vede cu ochiul liber. Ceea ce conteaza pentru el este Puterea absoluta. Asa cum si pentru Vladimir Putin, nu Rusia conteaza. Ci, in ultima instanta, Puterea absoluta si perpetuarea acesteia.

Dupa parerea mea, Vestul si mai ales SUA ar trebui sa trateze cu toata seriozitatea ceea ce se petrece in Turcia si metamorfozarea lui Erdogan in dictatorul Turciei, lucru urmarit de multa vreme de acesta. Erdogan doreste – cel putin asa rezulta din exprimarile sale politice – sa intoarca spatele Vestului. Or, lucrul acesta ridica probleme geopolitice importante. Pentru ca Rusia e un adversar al Vestului, iar Turcia doreste sa fie cooptata intr-o astfel de atitudine.

Este criticabil faptul ca Administratia Obama nu a fost mai ferma la adresa Turciei, ca sa impiedice o astfel de evolutie, daca poate fi numita asa, a Turciei. Erdogan si-a construit pas cu pas un regim de putere personala, ajungand la apogeu cu aceasta lovitura de stat esuata. In legatura cu lovitura de stat, lucrurile raman neclare. In legatura cu Erdogan si regimul sau corupt lucrurile erau clare de multa vreme. Cu toate acestea, nici UE si nici SUA nu au reactionat cand a trebuit. Cand Erdogan nu era inca atat de puternic precum este acum. Nu doar SUA, dar nici UE nu a avut o pozitie ferma fata de Turcia, impiedicand atunci cand era posibil infiriparea unei dictaturi. Nu au fost sanctionate derapajele de la democratie. Nu au fost sanctionate derapajele de la respectarea Drepturilor Omului. Nu au incercat reconcilierea intre Gulen si Erdogan. Neglijentele acestea au putut face posibile amestecuri subtile in viata politica si interiorul statului turc, facilitate de coruptie, ale unor alte forte. Ostile Vestului. Ostile Democratiei, Drepturilor Omului. Ostile Lumii Libere. De aceea n-ar trebui sa ne mire prietenia care se infiripa acum intre Erdogan si Putin.

SUA s-au concentrat prea puternic pe Siria, dar fara sa faca mare lucru. Ceea ce se intampla acum in Siria este consolidarea regimului lui Bashar al-Assad, cu sprijinul Rusiei, chiar daca pretul va fi o Sirie aproape total distrusa. SUA n-au inteles ca Rusia, sau mai bine zis regimul Putin, are nevoie de parteneri dictatori sau corupti. Acum Rusia e pe punctul de a mai avea un partener: Recep Tayyip Erdogan. Care va distruge Turcia!!! Si care va crea, daca nu a inceput chiar s-o si faca, o mare stare de instabilitate politica si militara in regiune, dar favorabila Rusiei. Daca Vestul ar fi inteles la timp cum stau lucrurile, n-ar fi lasat sa se dezvolte o asemenea situatie periculoasa.

Erdogan ar trebui sa stie ca situatia din Siria si valul mare de refugiati cu care se confrunta nu doar Turcia e opera unui dictator – Bashar al-Assad – sustinut frenetic de catre Kremlin. A fost dictatura personala a familiei al-Assad decenii de-a randul care au adus, intr-un final, Siria intr-o fundatura. Rusii s-au opus democratiei in Siria pentru ca au dorit sa pastreze aceasta tara in sfera lor de influenta. Iar cel mai lesne de realizat a fost prin intermediul unui dictator obedient.

Ceea ce se poate face acum este ca prin eforturi diplomatice sa-l determine pe Erdogan sa schimbe linia politica gresita pe care tinde tot mai mult sa umble. Pe de alta parte, NATO trebuie sa intareasca securitatea la Marea Neagra. Lucru e cu atat mai important cu cat situatia din Turcia se poate deteriora. Iar slabirea Turciei in cadrul NATO e o mare problema de securitate, as spune fara teama de a gresi: globala. Se prefigureaza o Axa Ankara-Moscova, iar lucrul acesta trebuie impiedicat. Erdogan trebuie facut sa inteleaga ca face un joc periculos, din care Turcia n-are cum sa castige ceva, dimpotriva! Ar fi bine sa se uite cum a „evoluat”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Rusia din punct de vedere economic, inrautatind relatiile cu Vestul. De asemenea, epurarile masive realizate de regimul Erdogan se vor intoarce impotriva acestuia. Erdogan trebuie sa stie asta, chiar daca acum e imbatat de Putere. Iar un as in maneca nu prea se vede ca ar avea, decat unul slab numit Rusia. A rata un parcurs european pentru Turcia ar fi un lucru dezamagitor, dar a-l rata cu buna stiinta, a indeparta cu buna stiinta Turcia de Occident e o MARE PROSTIE!!

Astfel de afirmatii: „Cei pe care ii credeam prietenii nostri iau partea pucistilor si teroristilor” arata mentalitatea sa gresita. Vestul nu va fi prieten cu dictatorii. Arata nu doar o mentalitate gresita, dar si o grava greseala diplomatica. Ar trebui ca cineva sa-l trezeasca din betia Puterii pe omul acesta si sa-i explice ca merge pe o cale gresita. Din care nu va castiga nimic nici el si nici Turcia.

Un articol interesant

Adevarul

Mai e posibilă o Turcie europeană?

Cristian Preda

Vezi blogul

„Da, e adevărat: Turcia a dobândit statutul de candidată la aderare europeană în acelaşi moment cu România. Se întâmpla la Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999. Turcii au început negocierile când noi le încheiasem deja, iar până astăzi nu au fost deschise nici jumătate din cele 35 de capitole, care trebuie să îngăduie sincronizarea cu europenii.

Sunt, de fapt, 16 capitole deschise, ultimul – pe 30 iunie, în ziua în care se încheia preşedinţia olandeză a Consiliului UE. Asta a fost o promisiune făcută în noiembrie anul trecut, când dialogul Ankara-Bruxelles a cunoscut o bruscă revigorare. Toată lumea ştie de ce s-a întâmplat asta: europenii au realizat câtă nevoie au să coopereze cu turcii în dosarul imigranţilor veniţi din Siria şi de la Est de Siria, în căutarea unui refugiu. Iar ca să ne ajute, Erdogan a cerut – la schimb – deblocarea câtorva dosare mai vechi. El s-a ţinut de cuvânt: acordul UE-Turcia din martie a închis aşa-numita „rută balcanică”.

Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze.

În schimb, un alt dosar repus pe masa discuţiilor turco-europene, cel al suprimării vizelor, a fost un eşec. Deşi la Bruxelles, în primăvară, au fost accelerate procedurile necesare pentru a îngădui circulaţia fără oprelişti a oricărui turc, timp de 90 de zile, în ţările europene, preşedintele Recep Erdogan a blocat cu bună ştiinţă îndeplinirea unei ultime condiţii solicitate de UE, şi anume schimbarea legii anti-teroriste. Reproşul formulat de către europeni era următorul: definirea vagă a terorismului îngăduie guvernului turc ca, sub această rubrică, să-şi vâneze adversarii, fie ei politicieni ori jurnalişti. Erdogan a refuzat modificarea, pretextând că ţara este ameninţată şi a început să-i critice pe partenerii săi din UE, acuzându-i că nu-şi respectă angajamentele luate.

Ceea ce s-a întâmplat după puciul militar din 15 iulie confirmă că europenii au avut dreptate. Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze. Tentativa unei părţi a armatei de a-l răsturna de la putere a fost descrisă ca un act de terorism, pus la cale de Fethullah Gülen. Pe această bază şi folosind liste cu adversari alcătuite înainte de puci, preşedintele a poruncit pedepsirea unor cetăţeni turci, din cele mai diverse categorii: militari, judecători, profesori, poliţişti, ziarişti. Unii au fost suspendaţi, alţii arestaţi. Mai mult decât atât, Erdogan a declarat public că ar fi nevoie ca Ankara să revină la folosirea pedepsei capitale, invocând din nou argumentul confruntării cu teroriştii. Trebuie ştiut că eliminarea condamnării la moarte din sistemul penal a fost o condiţie pentru începerea negocierilor de aderare. Dacă Turcia revine la pedeapsa capitală, ea pierde statutul de ţară-candidată la intrarea în UE. Şi Jean-Claude Juncker, şi comisarul Johannes Hahn au reamintit recent acest fapt elementar. Asta ar complica, de bună seamă, şi celelalte două dosare pomenite – vizele şi imigranţii.

În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.

Se va întâmpla aşa? Nu mă grăbesc să fac profeţii. E evident, însă, că preşedintele Erdogan face în ultima vreme gesturi contradictorii. O dovedeşte, de pildă, felul în care a tratat relaţiile cu Israelul, boicotat pentru mai mulţi ani şi recuperat recent ca aliat de încredere, ca şi raporturile cu ruşii, încă mai volatile decât cele cu israelienii. Asemenea viraje întăresc rezervele acelor europeni care consideră că Turcia trebuie ţinută la uşa Uniunii şi sădesc neîncredere în tabăra amicilor unei societăţi liberale dincolo de Bosfor. În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.” (subl. mea)

Dl. Cristian Preda este europarlamentar si profesor de stiinte politice iar parerea domniei sale ne intereseaza, desigur.

Eu l-as intreba pe Dl. Preda de ce UE nu a fost mult mai ferma in legatura cu „Reproşul formulat de către europeni era următorul: definirea vagă a terorismului îngăduie guvernului turc ca, sub această rubrică, să-şi vâneze adversarii, fie ei politicieni ori jurnalişti” atunci cand „Erdogan a refuzat modificarea, pretextând că ţara este ameninţată şi a început să-i critice pe partenerii săi din UE, acuzându-i că nu-şi respectă angajamentele luate„? Nu este o rusine sa ai fermitate in a-ti sustine valorile! Iar lucrul asta trebuia facut. Politicos, desigur. Dar ferm. Se vedea inca de atunci ca Erdogan urmarea Puterea absoluta.

„În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă” – e bine ca Uniunea se largeste capatand noi membri. Insa ce valori au acesti noi membri? E vorba si de Serbia?

Ce vreau sa spun cu asta? Sunt destule tari in regiune, tari europene, care achieseaza spre o relatie buna cu Rusia. Ca doresti relatii bune cu Rusia, mai treaca-mearga. Dar cum poti sa ai relatii bune cu un regim care nu-ti impartaseste valorile? Pentru ca regimul Putin nu impartaseste valorile europene. E similar, daca nu chiar identic, cu regimul Erdogan. Eu asta nu prea inteleg. Pe cale de consecinta – mai ales ca domnia sa a fost in Bosnia, nu-i asa – Balcanii de Vest ce valori impartasesc? Cele ale regimului Putin sau cele europene? Lupta impotriva coruptiei? Nu de alta, dar din cate se poate constata destul de usor, doar Romania lupta impotriva coruptiei. Face foarte bine, desigur. Dar parca nu prea e in regula. La cat de stranse sunt relatiile dintre Ungaria si Rusia, dintre Bulgaria si Rusia – tari care se ascund sub plapuma NATO, ca sa reiau o expresie a doamnei Victoria Nuland – parca nu vad ca se lupta impotriva coruptiei. Serbia nu e in UE… Dar in Balcanii de Vest se lupta impotriva coruptiei? Exista o asemenea determinare?

Un articol electoral…

… semnat de Andreea Paul:

4 ani de guvernare cu Dragnea ar fi un dezastru după cei 15 ani de guvernare cu PSD din ultimul sfert de veac

„După puciul eșuat din Turcia, am urmărit ca întreaga planetă interviul dat pe CNN de președintele Erdogan.

Dincolo de spusele din interviu mi-a rămas întipărit în memorie un lucru pe care nu îl remarcasem în imaginile cu președintele Turciei de până atunci: privirea acestuia. Un mod terifiant de a privi „prin” oameni, cu ochii goi, de pocherist impasibil, dezvăluind o siguranță și o liniște abisale, înspăimântătoare. Cu mesajul „Eu știu cum stau lucrurile, voi nu” subînțeles. 

Mi-am dat seama apoi că mai întâlnisem privirea și atitudinea aceea. M-am gândit mult timp la cine. Și am avut o revelație: la Vladimir Putin. Aceeași atitudine, aceeași uitătură.

Explicațiile coincidenței stilului celor cei doi sunt destul de evidente – ei înșiși sunt lideri destul de congruenți. Cu satisfacția găsirii perechii atitudinale a lui Erdogan, am renunțat să mai caut personaje similare în memorie, până ieri, când am realizat privind știrile la televizor că avem și noi în politica românească o postură publică și o privire de același fel: Liviu Dragnea, președintele PSD.

Nu vreau în vreun fel să demonizez politicianul român în cauză – este departe de magnitudinea celor doi președinți de țară și de „apucăturile” lor.

Dar, nu pot să mă întreb de ce ținuta domnului Dragnea transmite același mesaj autoritar privitorului român.

Și nu numai privitorului, ci și ascultătorului – tonul vocii politicianului fiind inclus în stilul acesta personal de „calm terifiant sugerând o mare putere”.

Bineînțeles că un asemenea „stil” este „jucat” – cu mai mult sau mai puțin talent – pe o scară care coboară de la Putin, la Erdogan, până la Dragnea.

Pericolul – care se vede cel mai bine la primii doi – este că stilul acesta asumat pentru terți devine încetul cu încetul „fire” a persoanei.

Domnul Dragnea are totuși multe șanse să redevină „uman” / natural / firesc: e mai tânăr, a împrumutat maniera în cauză de mai puțin timp.

De obicei această re-devenire se petrece după ce (iluzia că ai) puterea se pierde. În PSD există două exemple marcante (pe lângă multe altele mai minore) în acest sens: Adrian Năstase și Miron Mitrea. Cei doi vorbeau din vârful buzelor, priveau în zare chiar dacă se aflau într-un birou fără ferestre, se uitau „prin” interlocutori, mestecau vorbele cătinel, cătinel, ca și cum ar fi vorbit permanent în citate. Acum nu mai au atitudinea respectivă. Parcă s-au re-umanizat: nu mai zâmbesc superiori și plictisiți, ritmul vorbelor lor este iar firesc, privesc din nou în ochi compatrioții. E ca în parabola militară, când caporalul nu s-a dezumflat până nu i s-au dat jos tresele de pe umeri.

La ce folosește o asemenea atitudine lui Dragnea? Ei, la multe! Toată lumea își aduce aminte de Putin făcându-l pe moment pe industriașul Deripaska să semneze o hârtie fără s-o citească. Merge în Rusia! Merge acum și în Turcia. 

Dar la noi? Merge la PSD. Nevoia de tătuc dur, dar patern, de „mână de fier în mănușă de catifea” este încă o necesitate – se pare – la social democrații români. Poate acesta este chiar ultimul liant care mai ține la un loc metastatica structură îmbătrânită și dez-ideologizată politic a PSD-ului.

Cum să mai ții la un loc numeroșii „miliardari de stânga”, cum să mai dai o culoare politică roșiatică baronilor PSD locali cu elicopter la scară?

Cu giumbușlucurile tinerești și intelectualitatea doctorală a lui Ponta nu a mers.

A trebuit să apară Liviu Dragnea – un personaj vetust pentru mileniul trei, dar recognoscibil și strict necesar în partid. Dragnea este pentru simpatizanții tradiționali ai PSD ușor „deductibil” din linia simpaticului, dar fermului liberalizator al comunismului, Ion Iliescu sau a durului cu voce cântată și cu zâmbet ucigător Adrian Năstase. Amintesc aici doi lideri ai PSD care au împrumutat aproape până la identificare personală „stilul Năstase” – Ecaterina Andronescu și Titus Corlățean.

De ce ar avea nevoie România de asemenea politicieni? Cred că este un mod demult depășit de a te impune ca lider. Lumea de astăzi respinge ca pe o atitudine aberantă o asemenea abordare. Managerul / liderul economic / politic / administrativ din mileniul trei nu mai este cineva de tip dictatorial – un Napoleon, un Alexandru cel Mare care merge înaintea întreprinderii / partidului / primăriei urmat cu sfințenie de subordonați / membri / cetățeni. Liderul de azi nu mai merge „înaintea oastei” strigând slogane goale de conținut. Liderul este acum cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.

Are nevoie România de un lider puternic și autocratic? Care să spună jumătăți de adevăr (vezi Rusia și Turcia), restul rămânând subînțeles drept „secret pe care îl știu doar eu și oamenii mei”?

Asta ne trebuie în timpul alegerilor? Așa ceva ne trebuie la putere, la guvern? O autoritate care să vină dintr-o atitudine de tip – „Stați liniștiți. Fiți calmi. Stați la locurile voastre! Baronii PSD lucrează pentru binele vostru. Și doar EU îi pot ține în mână!?”

Nu ar trebui să se întâmple așa ceva din toamnă. Ar fi o întoarcere în trecut. Ar fi o ieșire „în decor” a României, ca a Rusiei sau a Turciei.

Atenție! În teritoriu, în județe, baronii se pregătesc pentru o asemenea Românie. Mecanismul perfect uns în anii ce au trecut al PSD este perfect pregătit să macine iarăși potențialul României în anii care vor urma. La fel cum a guvernat 15 ani din ultimul sfert de veac.

O viitoare Românie condusă cu calm șiret de Liviu Dragnea așteaptă doar voturile noastre.

I le dăm?”

Cel mai interesant text mi s-a parut acesta:

„De ce ar avea nevoie România de asemenea politicieni? Cred că este un mod demult depășit de a te impune ca lider. Lumea de astăzi respinge ca pe o atitudine aberantă o asemenea abordare. Managerul / liderul economic / politic / administrativ din mileniul trei nu mai este cineva de tip dictatorial – un Napoleon, un Alexandru cel Mare care merge înaintea întreprinderii / partidului / primăriei urmat cu sfințenie de subordonați / membri / cetățeni. Liderul de azi nu mai merge „înaintea oastei” strigând slogane goale de conținut. Liderul este acum cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.„

Eu am inteles ce a vrut sa spuna. Dar… E un „dar”… Dar distanta de la Napoleon si Alexandru cel Mare la Liviu Dragnea nu e una mare, CI E UNA URIASA!!! Lasa impresia ca il compara pe Dragnea cu cei doi mari lideri. Nu ai stiu cine a zis, Vanghelie parca, despre Dragnea ca ar fi un „taranus”… Pai, cam asa si e… 🙂 . Apoi fraza cu „Liderul de azi nu mai merge „inaintea oastei” ci e „cel din urmă, cel care stă cu discreție „în spatele” comunității, cu grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte.” – aici trebuie sa avem grija!! Ca nu cumva si „liderul care sta cu discretie „in spatele comunitatii” (cu ghilimelele de rigoare, fireste, n.m) ” sa nu ajunga sa fie ca si cel care merge „inaintea oastei”, de vreme ce are „grija ca și cei mai puțin capabili membri ai comunității să meargă pe aceeași cale cu întreaga structură umană din care este parte„. Pentru ca nu prea imi suna a fi democratic si aparator al libertatii nici un astfel de regim politic…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.