Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Ce parere avem despre…

Nascuta fiind in Tecuci si obisnuita cu puterniciile vreunui baron local, simpatica Alina Gorghiu ne intreaba ce parere avem despre puterniciile lui Erdogan:

„Ce ziceți?
„Întrebat dacă reintroducerea pedepsei cu moartea este o opțiune în cazul celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, premierul Yildirim a declarat că Guvernul turc va lua în considerare schimbări legislative. El a spus că pedeapsa cu moartea nu este prevăzută în Constituție, dar vor fi luate în considerare modificări legislative”, potrivit The Guardian.”

O parere extrem de proasta.

Dar e de notat ce spune profesorul Cristian Preda:

„La Istanbul, președintele ‪#‎Erdogan‬ e contestat de armată în numele laicității și se apără chemând civilii în stradă. Lovitura militară e un eșec. Dialogul europenilor cu liderul de la Istanbul va fi și mai complicat decât era până ieri.
UPDATE
Am explicat pentru Mediafax de ce e nevoie de stabilitate în Turcia:
http://m.mediafax.ro/…/europarlamentarul-cristian-preda-dia…

Cum aratam si in postarea trecuta, Puterea lui Erdogan a ajuns la apogeu, comparabila cu Puterea unui sultan. In aceeasi cheie trebuie citita si declaratia premierului Binali Yildirim cu privire la Fethullah Gulen, precum si cererea facut de Erdogan catre Obama de arestare a lui Gulen:

Realitatea

Tensiuni între Turcia şi SUA. Mesajul DUR transmis de John Kerry pentru Ankara

„Orice stat care îl susține pe Fethullah Gulen, cel pe care președintele turc l-a acuzat că ar fi pus la cale lovitura de stat eșuată de vineri, nu va fi un ”prieten al Turciei” și va fi considerat ca fiind în război cu această țară, a declarat prim-ministrul turc, Binali Yildirim. Totdată, preşedintele turc, Recep Erdogan, i-a solicitat omologului american Barack Obama arestarea lui Fethullah Gulen, exilat în SUA. În schimb, chiar din Statele Unite, unde se află de mai mulţi ani, Gulen a negat că ar fi avut vreun rol în puciul din Turcia şi a condamnat „în cei mai puternici termeni” tentativa de răsturnare a regimului, scrie Reuters.

Secretarul american de stat, John Kerry, i-a spus sâmbătă omologului său Mevlut Cavosoglu că insinuările publice potrivit cărora Statele Unite au fost implicate în tentativa eşuată de stat din Turcia subminează relaţiile dintre cei doi aliaţi NATO, relatează Reuters.

Kerry a exercitat presiuni asupra Turciei pentru a da dovadă de reţinere şi pentru a asigura respectarea statului de drept în ancheta privind puciul, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, într-un comunicat.

“A spus clar că Statele Unite ar fi dispuse să ofere asistenţă autorităţilor turce care desfăşoară ancheta, dar insinuările publice sau afirmaţiile în legătură cu rolul Statelor Unite în tentativa eşuată de atentat sunt complet false şi dăunătoare relaţiilor noastre bilaterale”, a adăugat oficialul.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Statelor Unite să îl predea pe clericul musulman Fethullah Gulen pe care îl acuză pentru tentativa de lovitură de stat, avertizând că acesta este un test al alianţei dintre Washington şi Ankara. Într-un discurs rostit sâmbătă în mijlocul susţinătorilor săi strânşi la Istanbul, Erdogan a spus că există “forţe externe care vor să întoarcă această naţiune împotriva forţelor armate”.

Guvernul turc spune că susținătorii lui Gulen, clericul care trăiește în Statele Unite de ani buni, s-au aflat în spatele tentativei de lovitură de stat care a avut loc vineri seara.

De asemenea, Guvernul îl acuză pe Gulen că încearcă să construiască o ”structură paralală” în sistemele judiciar și de învățământ, precum și în media și în zona militară.

Turcia a trecut vineri noaptea printr-o tentativă de stat eșuată. Militari turci au ocupat zone strategice din Ankara și Istanbul, inclusiv aeroportul Ataturk, podurile din Istanbul si parlamentul din Ankara și au anunțat că au preluat puterea în țară. Pe parcursul unei nopți dramatice, a devenit clar că nu întreaga armată participa la lovitura de stat.

Guvernul a anunțat că este încă în control, în vreme ce Președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut oamenilor să iasă în stradă și să apere democrația, lucru care s-a întâmplat.

Mai multe explozii s-au auzit la Istanbul, unde puciștii ar fi deschis focul asupra populației, iar la Ankara, clădirea Parlamentului a fost lovită de cel puțin o bombă. Ulterior, guvernul și mai multe instituții de securitate, inclusiv structuri ale Armatei, au anunțat că lovitura de stat a eșuat și că guvernul este în control. Erdogan, care a aterizat la Istanbul, s-a adresat triumfător populației.

Statele Unite vor ajuta Turcia în ancheta privind lovitura de stat militară eșuată și invită autoritățile turce să furnizeze probe împotriva clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de președintele Recep Tayyip Erdogan că este principalul responsabil al acestei tentative de a-l înlătura de la putere, a declarat sâmbătă secretarul american de stat John Kerry, transmite AFP.

Potrivit agenției Reuters, clericul Fethullah Gulen, care s-a autoexilat în SUA de mai mulți ani, a negat categoric că ar fi jucat vreun rol în această lovitură de stat și a spus că o condamnă ‘în cei mai puternici termeni’.

Aflat în vizită în Luxemburg, John Kerry a declarat că Washingtonul încă nu a primit din partea autorităților turce vreo cerere de extrădare pentru Fethullah Gulen, dar a adăugat că se așteaptă ca guvernul turc să aducă în discuție această chestiune.”

E clar ca Erdogan vrea sa scape de un rival pe care il suspecteaza ca ar fi planuit lovitura de stat. Totusi, cred ca Erdogan se supraestimeaza in momentul de fata, lucru pe undeva de inteles: doar a castigat partida, ca sa zic asa, si a reusit sa mentina stabilitatea in Turcia.

Totusi si de aici se vede ca partenerul cel mai stabil si de nadejede al SUA in zona ramane Romania! 🙂

Revenind la ce ne intreba D-na. Gorghiu – spuneam ca am o parere proasta apropo de declaratia premierului turc. Sunt de acord cu ce spunea John Kerry:

„Kerry a exercitat presiuni asupra Turciei pentru a da dovadă de reţinere şi pentru a asigura respectarea statului de drept în ancheta privind puciul, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, într-un comunicat.”

Totusi, nu poti sa schimbi chiar asa Constitutia, cum vrei tu si in momentele favorabile tie, pentru a infunda pe adversarii politici ca sa-ti asiguri tu o Putere absoluta. Apoi e destul de ciudata Constitutia, cu Armata care ar trebui sa apere laicitatea, lucru care deschide calea loviturilor de stat… La noi in tara, pare apropiat de viziunile lui Erdogan – mai ales ca s-a si tratat la clinica acestuia – stim noi cine… Dottore, desigur. Adica Dl. Ponta. 🙂 Care vroia sa dea si curs initiativei lui Erdogan de a construi o mare moschee la Bucuresti.

In orice caz, ideile acestea nu sunt europene, nu se bazeaza pe valorile europene, cu atat mai mult cu cat acestea, valorile europene, sunt impotriva pedepsei cu moartea. Iar domnul profesor Preda are dreptate: „Dialogul europenilor cu liderul de la Istanbul va fi și mai complicat decât era până ieri.”. Iar Romania e o tara membra a UE.

Dar sa nu ne grabim nici sa incepem sa fim rai cu Dl. Erdogan. Dansul este acum suparat – putem s-o luam si asa – pe Fethullah Gulen, de aici si declaratiile… Sa vedem insa si ce schimbari constitutionale doreste sa faca. Pentru ca daca aceste schimbari constitutionale nu ar face decat sa-i intareasca Puterea in Stat pe vecie, ca sa zic asa, evident ca lucrul asta ar incepe sa puna serioase probleme partenerilor Turciei si ma refer in special la UE si SUA… Daca domnia sa gandeste o Constitutie care sa democratizeze intr-adevar Turcia, realizandu-se pe cale pasnica alternanta la Guvernare – evitandu-se „solutia” loviturilor de stat, atunci sigur ca altele vor fi si parerile noastre iar relatia cu UE si SUA cred ca ar incepe sa se imbunatateasca. Mai ales ca o astfel de Constitutie ar face din Turcia cea mai avansata tara musulmana dintre tarile musulmane, si un exemplu pentru acestea. Romania ar putea, cred, acorda asistenta Turciei in acest sens, pentru ca Romania a experimentat cu succes alternanta la Putere inca din anii ’90, dupa decenii de comunism, totusi in alte conditii, e adevarat. Politic vorbind, PSD ramane, iata, un partid dominant pe scena politica romaneasca – cu toate acestea alternanta la guvernare s-a petrecut pe cale pasnica si democratica, prin alegeri libere. De ce nu s-ar putea schimba in bine lucrurile si in Turcia? Efectele ar fi benefice in imediata vecinatate a Turciei, ma gandesc, desigur, la Orientul Mijlociu, la tari ca Siria si Irak care ar putea privi cum intr-o tara majoritar musulmana democratia, alternanta la guvernare sunt lucruri posibile, realizabile, stabilizand tara prin masuri democratice, nu prin masuri de forta dictatoriala.

Dar asa cum stau acum lucrurile, concluzia e cea a domnului profesor Preda. Din pacate, devine tot mai dificil dialogul intre UE si Turcia, desi Romania a sustinut si in trecut cauza integrarii Turciei in UE.

Pentru Romania momentul e foarte favorabil pentru strangerea relatiilor cu SUA, pentru amplificarea parteneriatelor si colaborarilor intre tarile noastre. E un moment favorabil si pentru a face un lobby pe langa Congres in vederea obtinerii Visa Waiver. De asemenea Romania ar trebui sa-si reinnoiasca demersurile pentru ca sa fie in Spatiul Schengen, demonstrand ca pe teritoriul tarii noastre nu au avut loc atentate teroriste si se mentine un regim de libertate, democratie si aparare a statului de drept!

Update

Romania Libera

NEWS ALERT. Informații contradictorii: Autorul tentativei de lovitură de stat din Turcia şi-ar fi recunoscut vina

„Generalul Akin Ozturk, fost comandant al Forţelor Aeriene turce, ar fi recunoscut că a coordonat tentativa de lovitură de stat din Turcia, susţin autorităţile de la Ankara, citate de agenţia de ştiri Anadolu.

Potrivit ziarului Hurriyet, Ozturk le-a mărturisit procurorilor că a intenţionat ca armata să preia conducerea ţării pe 15 iulie. Generalul a fost citat afirmând în faţa anchetatorilor că a acţionat „cu intenţia de a organiza o lovitură de stat”, potrivit BBC News online. Imagini publicate de agenţia Anadolu arată că generalul Akin Ozturk are răni în zona feţei şi a pieptului.

Pe de altă parte însă, postul de televiziune privat Haberturk a dezvăluit că Ozturk le-ar fi mărturisit procurorilor că a încercat să împiedice tentativa de puci, notează Reuters. Nu este clar în ce condiţii a fost obţinută mărturia generalului Akin Ozturk. Anterior, el negase orice implicare în tentativa de lovitură de stat soldată cu aproximativ 300 de morţi, explicând că a încercat să o blocheze. În total, 103 generali şi amirali sunt anchetaţi în detenţie pe tot teritoriul Turciei, după tentativa eşuată de lovitură de stat.

Citește și:  FOTO + VIDEO. Turcia: Nou bilanț al morților, în lovitura de stat eșuată. Parlamentul a fost evacuat. Kerry: Turcia RISCĂ excluderea din NATO. Percheziţii la baza militară de la Incirlik

Akın Öztürk, în vârstă de 64 de ani, este un general cu patru stele şi a fost comandant al Forţelor Aeriene turce până pe 4 august 2015, aminteşte Mediafax. Ozturk era şi membru al Consiliului Militar Suprem. Conform autorităţilor turce, bilanţul loviturii de stat din 15 iulie variază între 265 şi 308 morţi, inclusiv peste 100 de persoane implicate în complot. Peste 7.500 de persoane suspectate de implicare în lovitura de stat, în principal militari, au fost arestate.

Citește și: VIDEO. Lovitura de stat din Turcia: Generali și amirali turci, UMILIȚI în fața camerelor de filmat

Între timp, baza aeriană din Incirlik (situată în sudul Turciei şi folosită de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite) este pecheziţionată de procurorii turci, după cum transmite agenţia de presă Anadolu, preluata de AFP. Autorităţile de la Ankara au reţinut şi un militar de rang înalt al armatei aerului şi alţi zece suspecţi angajaţi la această bază, sub suspciunea de participare la tentativa de lovitură de stat. Oficialii turci suspectează că această bază situată la graniţa cu Siria a fost folosită pentru aprovizionarea avioanelor militare folosite de pucişti.”

Încercare de lovitură de stat în Turcia: riposta lui Erdogan sperie comunitatea internațională

„Președintele Recep Tayyip Erdogan a luat o serie de măsuri dure de pedepsire a vinovaților și complicilor la încercarea de lovitură de stat în Turcia. Epurările care au început imediat după eșecul puciului au provocat neliniște în străinătate.

Aproximativ 6.000 de persoane au fost reţinute în Turcia până în prezent în legătură cu puciul eşuat şi că se aşteaptă să aibă loc alte arestări, relatează duminică Reuters şi AFP.

Mai mulţi oficiali înalți din armata turcă au fost arestaţi duminică la Denizli, în vestul ţării, alături de 50 de militari, informează presa de la Ankara.

Guvernul a anunțat de sâmbătă arestarea a aproape 3.000 de soldați pentru presupusul lor rol în tentativa de înlăturare a regimului de la putere, lansată vineri seara și care a eșuat sâmbătă dimineața după o noapte de violențe care s-au soldat cu cel puțin 265 de morți la Ankara și Istanbul.

Autoritățile turce au ordonat, de asemenea, plasarea în detenție a 2.745 de judecători și procurori după tentativa de lovitură de stat militară vineri, a anunțat canalul NTV.

Oficialii turci au anunțat că guvernul deţine controlul asupra situaţiei şi a decis toate măsurile necesare, în urma consultărilor cu reprezentanţi ai băncii centrale şi ai trezoreriei. Oficialul nu a specificat măsurile, însă a adăugat că stabilitatea politică din ţară a fost consolidată în urma tentativei de lovitură de stat, iar principiile macroeconomice sunt solide.

Apel internațioanal

Epurările care au început imediat după eșecul puciului au provocat neliniște în străinătate. Președintele american, Barack Obama, i-a reamintit Turciei ”necesitatea vitală” ca toate părțile implicate ”să acționeze în cadrul statului de drept”, după tentativa de puci.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a făcut apel la Turcia să respecte principiile democratice după tentativa de lovitură de stat militară eşuată, relatează AFP.

”Respectarea legii, a statului de drept şi a democraţiei sunt principii intangibile şi la care nu se poate renunţa. Ele reprezintă, de asemenea, cel mai bun mijloc pentru a face faţă dificultăţilor prin care trece Turcia, cu război la frontierele sale, drama terorismului şi necesitatea de a întări coeziunea socială şi dialogul politic”, a declarat Mogherini într-un comunicat citat de Agerpres.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a avut duminică o convorbire telefonică cu șeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, și-a exprimat dorința privind ”o revenire rapidă la stabilitate” după tentativa de lovitură de stat militară eșuată din Turcia, cerându-i totodată liderului de la Ankara să asigure securitatea turiștilor ruși.

Șeful diplomației canadiene Stephane Dion a cerut categoric Ankarei să soluționeze situația de „după lovitura de stat” în conformitate cu „principiile fundamentale ale democrației”. Într-o conversație telefonică cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, Stephane Dion i-a transmis că este „important să se evite orice pedeapsă colectivă” contra autorilor tentativei de lovitură de stat în Turcia.”

NATO va reevalua Turcia. Angela Merkel critică intenţia de reintroducere a pedeapsei cu moartea

„Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a transmis luni preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan că este esenţial ca Turcia să respecte deplin statul de drept şi democraţia după tentativa de lovitură de stat produsă în urmă cu câteva zile, relevă un comunicat postat pe site-ul Alianţei Nord-Atlantice.

”Încă o dată am condamnat tentativa de lovitură de stat din Turcia şi am reiterat sprijinul meu deplin pentru instituţiile democratice din Turcia. Fiind parte a unei comunităţi unice de valori, este esenţial pentru Turcia, ca toţi ceilalţi aliaţi, să asigure deplina respectare a democraţiei şi a instituţiilor sale, ordinea constituţională, statul de drept şi libertăţile fundamentale. Turcia este un aliat valoros din cadrul NATO şi sunt solidar cu ea în această perioadă dificilă”, a declarat Jens Stoltenberg.

Un înalt oficial de la Ankara a spus, citat de Reuters, că şi cancerul german Angela Merkel a discutat telefonic cu şeful statului turc, ocazie cu care a denunţat tentativa de lovitură de stat. Merkel a reiterat, totodată, preşedintelui Erdoğan îndemnul de a păstra domnia legii, în răspuns la tentativa de lovitură de stat eşuată şi în contextul recentului val de arestări şi demiteri din rândul autorităţilor turce, un motiv de îngrijorare pentru Berlin, a declarat purtătorul de cuvând al guvernului german.

Cancelarul Angela Merkel a mai spus în convorbirea cu şeful statului turc că intenţia de a reintroduce pedeapsa cu moartea este incompatibilă cu valorile europene şi cu procesul de aderare la UE al Turciei, iar Germania se va opune cu vehemenţă acestei acţiuni.

Între timp, secretarul de stat american John Kerry a declarat că NATO va reevalua Turcia în zilele următoare pentru a se asigura că această ţară respectă pe deplin angajamentele şi statutul de membru al Organizaţiei Atlanticului de Nord, asigurate de un guvern democratic, scrie Washington Post.

Kerry a mai spus că însuşi şeful diplomaţiei de la Ankara, Mevlüt Çavuşoğlu, i-a dat asigurări în mod repetat că guvernul pe care îl reprezintă va respecta democraţia şi legea, avertizând că NATO va evalua acţiunile Turciei. “În mod evident, foarte multe persoane au fost arestate foarte rapid. Nivelul de vigilenţă şi evaluare va fi la nivel maxim în zilele următoare. Am încredere că vom găsi o cale constructivă pentru a preveni o cădere” – a mai spus John Kerry.”

DE citit si…

Erdogan, acuzații grave

„Clericul musulman Fethullah Gulen, care trăieşte de decenii retras într-un orăşel din Statele Unite ale Americii (SUA), devenit inamicul declarat al lui Recep Tayyip Erdogan, este cel pe care preşedintele turc îl consideră adevăratul responsabil al tentativei de puci care a zguduit Turcia în noaptea de vineri spre sâmbătă, scrie duminică într-un comentariu AFP.

Abia sosit pe aeroportul din Istanbul, Erdogan l-a acuzat pe imam şi mişcarea sa că sunt la originea unei tentative militare de lovitură de stat eşuate ce avea drept scop de a-l înlătura de la putere, acuzaţii ce au fost însă respinse.

În vârstă de 75 de ani, Gulen trăieşte în Poconos, o regiune muntoasă şi împădurită din Pennsylvania, în nord-estul SUA, din 1999. El este însă omul care conduce o puternică mişcare în Turcia, ce dispune de o uriaşă reţea de şcoli (în Turcia, dar şi peste tot în lume), de organizaţii neguvernamentale şi de întreprinderi sub denumirea Hizmet (Serviciul, în limba turcă) şi este foarte influentă în media, poliţie şi magistratură.

Hizmet funcţionează un pic ca mormonii americani: ”Se ajută între ei în afaceri, au o mentalitate de misionar şi un mare simţ al afacerii”, explica în 2014 Sam Brannan, de la Center for Strategic and International Studies (CSIS).

Un alt punct comun cu mormonii şi care face din el puterea financiară a Hizmet este că toţi simpatizanţii săi trebuie să ofere timp sau bani organizaţiei: de la studenţi la mame de familie şi până la oamenii de afaceri bogaţi.

În timp ce Erdogan relua controlul asupra situaţiei sâmbătă dimineaţa, Gulen condamna, ”în termenii cei mai puternici”, tentativa de puci. Dar preşedintele afirmase deja că lovitura de stat este ”o revoltă în care statul paralel are, de asemenea, o parte”, expresie prin care făcea referire directă la predicator.

Când jurnaliştii de la New York Times l-au întrebat sâmbătă dacă unii dintre simpatizanţii săi au participat la tentativa de puci, Gulen a răspuns că ”nu ştie care sunt partizanii săi” şi că ”nu poate să se exprime în legătură cu vreo implicare a lor”, explicând că trăieşte ”departe de Turcia de 30 de ani”. El a avansat chiar posibilitatea ca lovitura de stat să fi fost orchestrată de către însuşi Erdogan, refuzând totodată ”să acuze fără probe”. ”Unii lideri organizează false atentate sinucigaşe pentru a-şi întări puterea şi astfel de oameni au în cap acest tip de scenarii”, a declarat el.

Cei doi oameni au fost însă cândva aliaţi, când Erdogan a profitat de reţeaua lui Gulen pentru a ajunge la putere. Dar Gulen a devenit ”inamicul public numărul unu” al omului foarte al Turciei după un scandal de corupţie la sfârşitul lui 2013, care a afectat anturajul preşedintelui.

De atunci, Erdogan îl acuză pe imam c-a instaurat ”un stat paralel” destinat să-l înlăture de la putere, ceea ce ”guleniştii” neagă.

Predicatorul s-a instalat în SUA în 1999, înainte de a fi acuzat de trădare în ţara sa natală. El duce o viaţă retrasă, apare rar în public şi acordă puţine interviuri în presă. Preceptele sale privind un islam deschis către educaţie şi ştiinţe, precum şi către dialogul interreligios i-au atras milioane de adepţi, dar şi suspiciuni din partea apărătorilor laicităţii Turciei.

Ruptura şi reacţia lui Erdogan a fost foarte puternică. Preşedintele a procedat la epurări în rândul a sute de ofiţeri, inclusiv generali, a închis şcoli administrate de către Hizmet şi a concediat mii de poliţişti. Erdogan a reprimat, de asemenea, media pe care le suspecta că simpatizează cu Gulen.”

Puciul din Turcia și bombele nucleare de la Incirlik. Statele Unite ridică toate restricţiile de zbor către Turcia

UPDATE: Autorităţile americane au ridicat restricţiile de zbor impuse între Statele Unite ale Americii şi Turcia, după tentativa eşuată de puci împotriva preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, au anunţat luni autorităţile aviaţiei civile americane, citate de France Presse. FAA (Federal Aviation Administration)  interzisese sâmbătă tuturor companiilor aeriene să zboare dinspre Turcia în SUA, dar şi avioanelor comerciale şi private ale SUA să zboare în Turcia.

Experţii în problema Orientului Mijlociu estimează că puciul eșuat al unei grupări a Armatei din Turcia, care a încercat să preia puterea vineri noapte, a trimis unde de șoc în rândul NATO și în întreaga lume.

Tentativa de lovitură de stat dejucată în Turcia are repercusiuni atât în plan intern, dar și la nivel internaţional, existând temeri privind arsenalul nuclear al SUA stocat în baza aeriană Incirlik, din sudul ţării, închisă câteva zile după ce autorităţile turce au declarat că a fost utilizată de complotiști.

Citește și: NEWS ALERT. Informații contradictorii: Autorul tentativei de lovitură de stat din Turcia şi-ar fi recunoscut vina

Potrivit Guardian, au apărut noi semne de întrebare asupra înţelepciunii SUA de a stoca cel mai mare lot de arme nucleare din Europa într-un astfel de sit vulnerabil. Chiar înaintea puciului eșuat, ameninţarea  teroristă potenţială asupra bazei, situată la 68 de mile de frontiera siriană, a dus la o ameliorare semnificativă în perimetrul de securitate din jurul zonei NATO desemnată, unde sunt stocate 50 de bombe nucleare B61.

Evenimentele de vineri au accentuat preocupările privind aceste ameliorări și dacă ele pot atenua riscurile menţinerii unui asemenea arsenal periculos într-un loc instabil. Se estimează un total de 180 de bombe B61 în Europa – în Germania, Italia, Bulgaria și Olanda, și Turcia. Armele tactice datează din timpul Războiului Rece și sunt considerate depășite din punct de vedere militar, dar în absenţa unui consens în NATO privind ridicarea lor, ele rămân pe loc ca dovadă a angajamentului SUA în apărarea continentului european.

Lovitura de stat eșuată și participarea unor militari din baza Incirlik ridică semne de întrebare și asupra rolului Turciei în NATO, cu o „armată în care nu poţi avea încredere“.

Turbulenţe în curs

În Turcia, lucrurile nu s-au calmat. Dacă activitatea părea să revină la normal luni dimineaţă la Istanbul, circa 1.800 de membri ai forţelor speciale de poliţie au început să fie desfășuraţi în noaptea de duminică spre luni pentru securizarea punctelor sensibile.

Trei zile după lovitura de stat eșuată, autorităţile turce au cerut populaţiei să rămână mobilizată și au înmulţit arestările în armată și în justiţie, sub privirile neliniștite ale ţărilor occidentale. Mii de persoane s-au adunat din nou în piaţa Taksim din Istanbul și în piaţa Kizilay din Ankara pentru a-l susţine pe președintele Erdogan, care a cerut din nou ieșirea populaţiei în stradă în pofida derutei puciștilor. El și-a înmulţit băile de mulţime și își folosește talentul de orator excelent pentru a controla reacţiile mulţimii.

Citește și:  Ambasadorul SUA în Turcia neagă că Washingtonul ar fi sprijinit tentativa de lovitură de stat din Turcia

Puciștii, deveniţi „teroriști“

Cei suspectaţi că au fost implicaţi în  tentativa de preluare a puterii de vineri noaptea  sunt de acum numiţi „teroriști“ și luni a continuat vânarea lor. Agenţia Anadolu a precizat că peste 9.000 de funcţionari din Ministerul de Interne au fost demiși, 103 generali și amirali turci au fost arestaţi. Terminologia oficială a devenit mai dură faţă de rebeli, calificaţi deja ca „grup terorist“ de Ministerul de Externe. Lovitura de stat nu era „doar un complot perfid“, ci „o campanie teroristă“, se arată într-un comunicat al acestui minister.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a ieșit întărit după lovitura de stat eșuată și ar putea să-și refacă imaginea internaţională. Cu condiţia să nu se lanseze într-o represiune oarbă. Dar primele semnale trimise de Ankara lasă să se întrevadă ce este mai rău. În primele două zile autorităţile turce au efectuat 6.000 de arestări și ministrul Justiţiei a precizat: „curăţarea continuă“. Nu numai în cazarme, dar vizează și judecătorii și procurorii. Fapt de neconceput, doi judecători ai Curţii Constituţionale au fost arestaţi. Şi Erdogan are în vedere restabilirea pedepsei cu moartea, abolită în 2004 în cadrul candidaturii Ankarei la aderarea în UE. Şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, și miniștrii de Externe ai UE, reuniţi luni la Bruxelles, au reacţionat și au avertizat Turcia contra tentaţiei unei represiuni generalizate.

SUA, acuzate

Persoanele arestate după evenimentele de vineri sunt suspectate de legături cu imamul Fethullah Gülen, exilat în SUA din 1999, care a dezminţit vehement orice implicare. Erdogan cere insistent extrădarea lui, dar ministrul Muncii, Suleyman Soylu, a mers mai departe: „în spatele loviturii de stat se află Statele Unite. Câteva publicaţii de aici acţionează de câteva luni. SUA au obligaţia de a ni-l da pe Fethullah Gülen“. Relaţiile s-ar putea deteriora mai mult între Ankara și Washington în jurul sorţii rezervate lui Fethullah Gülen, trecut din 2013 de la statutul de aliat la cel de dușman nr. 1 al lui Erdogan, care acum îl acuză de instigare la puci.

Dincolo de derivele autoritare ale „sultanului“ Erdogan în propria ţară după puciul eșuat, cresc îngrijorările provocate de lărgirea faliilor în alianţa Turciei cu SUA, cu repercusiuni asupra luptei contra organizaţiei jihadiste Statul Islamic.

Citește și:  FOTO + VIDEO. Turcia: Nou bilanț al morților, în lovitura de stat eșuată. Parlamentul a fost evacuat. Kerry: Turcia RISCĂ excluderea din NATO. Percheziţii la baza militară de la Incirlik

Jeturile americane și-au reluat activitatea contra SI după ce au fost ţinute la sol două zile la baza aeriană Incirlik din sudul Turciei. Înaintea redeschiderii bazei NATO de la Incirlik, autorităţile turce au arestat comandantul bazei, generalul Bekir Ercan Van și alţi 11 suspecţi, afirmând că au fost implicaţi în tentativa de lovitură de stat. Ultimul incident dintr-o serie care au minat relaţiile între Ankara și Washington după debutul campaniei aeriene americane contra SI, la finele anului 2014.

În pofida faptului că ambele părţi declarau că au un interes mutual în lupta contra SI, care a invadat o mare parte din Siria și din Irak și a extins teroarea mai departe, Statelor Unite le-au trebuit 11 luni de negocieri pentru a avea acces la Incirlik, bază aflată pe solul turc în apropierea frontierei siriene.

Washington a precizat în mod clar că utilizarea bazei de la Incirlik ar ajuta luptei contra grupării teroriste. Turcia a replicat că tratarea problemelor sale cu kurzii din nordul Siriei este la fel de importantă pentru propriile interese. În lunile care au urmat, responsabilii americani au ajuns să creadă că preocupările Turciei asupra kurzilor sunt prioritare.

CONSECINŢE

Statul, slăbit?

Puciul eșuat din Turcia ameninţă destabilizarea periculoasă a unui aliat occidental situat într-o regiune aflată deja sub șocul războiului, terorismului și migraţiei în masă. Tentativa aparentă a armatei turce de a prelua puterea, vineri,  a declanșat panică pe străzile din Istanbul și Ankara, dar și ţările din Orientul Mijlociu. Turcia, care dispune de a doua cea mai mare armată din NATO, după cea a SUA, a fost un aliat crucial în timpul Războiului Rece și în prezent un aliat cu diferenţe politice specifice, în lupta contra SI. Pentru SUA, un eșec în combaterea SI ar destabiliza regiunea și ar putea constitui o ameninţare existenţială pentru aliaţii săi, având în vedere că grupul jihadist a exportat activ haosul în Europa și mai departe.

Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, însărcinat cu dosarul candidaturii turce la Uniune, a sugerat că guvernul turc pregătise deja, înaintea tentativei de puci, o listă de generali pentru a fi arestaţi.

Parlamentul turc din Ankara a fost evacuat luni după-amiază în urma unei ameninţări privind un atac iminent.”

De citit, ca si concluzie, ca sa zic asa, ce spune pe FaceBook Dl. Cristian Preda:

„Reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna o descalificare a acestei țări din condiția de candidată la aderare europeană. Reamintesc aici că Ankara a decis în 2004 abolirea pedepsei capitale. Era o condiție indispensabilă pentru a începe negocierile cu UE, în condițiile în care articolul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene spune clar: nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat. Negocierile cu Turcia au început în toamna lui 2005, iar până acum au fost deschise 15 (din cele 35) de capitole, unul singur fiind închis. Ieșirea Turciei din negocierea cu UE ar bucura câțiva lideri europeni, dar și mai mulți din afara Europei.”

iar intr-un comentariu arata ca:

Cristian Preda Concluziile Consiliului UE de luni, 18 iulie, referitoare la Turcia:
The EU strongly condemns the attempted coup in Turkey and reiterates its full support to the legitimate institutions of the country. It deplores the high number of casualties and stands in solidarity with the Turkish people. The EU welcomes the common position of the political parties in support of Turkey’s democracy.

The EU calls for restraint to be shown by Turkish authorities, including by the police and security forces. All must be done to avoid further violence, to protect lives and to restore calm.
The EU calls for the full observance of Turkey’s constitutional order and stresses the importance of the rule of law prevailing. It is crucial to ensure full respect for all democratic institutions of the country including the elected government and the Turkish Grand National Assembly. The EU underlines the need to respect democracy, human rights and fundamental freedoms and the right of everyone to a fair trial in full compliance with the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, including Protocol 13 on the abolition of the death penalty. In this context, the EU recalls that the unequivocal rejection of the death penalty is an essential element of the Union acquis.
Turkey is a candidate country and a key partner for the European Union”

Recomand citirea integrala si in original a tututror articolelor.

iulie 17, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii