Sfintele Pasti cu bucurie!

„19. Dar Iezechia s-a rugat pentru ei, zicand: „Domnul cel bun sa ierte pe tot cel ce si-a indreptat inima sa caute pe Domnul Dumnezeul parintilor sai, desi ei n-au curatirea ceruta pentru cele sfinte!”

20. Si a ascultat Domnul pe Iezechia si a iertat poporul.”

(Biblia, II Paralipomena 30 – Vestirea si serbarea Pastilor , 19-20)

Citeam aceste randuri si ma gandeam cum Iezechia se face un fel de „mediator intre Cer si Pamant, intre ordinea naturii si ordinea spiritului” – Stefan Masu – Revelatiile ucenicului mason, RAO International Publishing Company, 2009. Insa cele doua versete ne arata si ne da noua si o invatatura: sa incercam sa ne indreptam inimile cautandu-L pe Domnul Dumnezeu, chiar daca nu suntem curati; si sa luam pilda de la Insusi Domnul Care a iertat poporul si sa incercam sa fim si noi mai iertatori.

Invierea Domnului

Ridicarea celui cazut este punctul central al marii sarbatori a Invierii Domnului. Iar Cel Care mediaza intre noi si Dumnezeu este chiar Fiul lui Dumnezeu Care, asa cum arata Crezul nostru, S-a facut om pentru noi si pentru mantuirea noastra. Ceea ce a facut Iezechia te duce cu gandul, in viitor, la Hristos Iisus. Pentru ca Iezechia s-a rugat pentru mantuirea pacatosului. Iar Fiul lui Dumnezeu a venit pentru ca sa ne impace cu Tatal ceresc si sa stearga zapisul gresalelor noastre. Canonul Invierii, alcatuire a Sfantului Ioan Damaschin si al Nascatoarei de Dumnezeu, alcatuire a Sfantului Teofan al Niceei, spune in Cantarea 1:

„Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuvinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta; ca a inviat Hristos, Bucuria cea vesnica”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)

Observam asemanari cu Vechiul Testament, cu II Paralipomena 30 – Vestirea si serbarea Pastilor, unde ne spune:

„25. Si s-a veselit toata obstea lui Iuda, si preotii si levitii, toata adunarea si strainii care venisera din tara lui Israel si locuiau in Iuda.

26. Si a fost veselie mare in Ierusalim, pentru ca din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel, nu se mai facuse nicio veselie ca aceasta in Ierusalim”

Despre bucurie vorbeste si Canonul Invierii, din care am citat mai sus si indeamna ca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta sa praznuiasca. Toata lumea nu inseamna doar cei curati. Insa ne indeamna sa ne si „curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii”.

Dar mai ales ne indeamna sa ne luminam. Si mi se pare ca trebuie sa privim termenul acesta, verbul acesta – „a lumina” – in toata completitudinea intelesurilor sale. Dar mai ales sa vedem in aceasta – „sa ne luminam” – evolutia noastra spre bine. Binele e asociat cu lumina, raul cu intunericul. Raiul – Lumina, Iad – Intuneric. Deci e vorba de o transfigurare spirituala a omului, survenita datorita apropierii acestuia de Dumnezeu, Parintele luminilor, de unde provine si pogoara „toata darea cea buna si tot darul desavarsit”.

Iar CONDACUL de la sfarsitul Canonului Invierii spune:

„Desi Te-ai pogorat in mormant, Cel ce esti fara de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit si ai inviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicand femeilor mironosite: Bucurati-va! si apostolilor Tai pace daruindu-le, Cel ce dai celor cazuti ridicare.”

(Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)