Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre mesajul Presedintelui Romaniei

Sunt aproape convins ca doar citind titlul postarii, va ganditi ca e vorba despre mesajul legat de candidatura lui Marian Munteanu. Tin sa va dezamagesc, nu e vorba despre asa ceva. Cu toate acestea vom consemna si acest lucru care isi are importanta sa:

Mediafax

Iohannis se distanţează de Marian Munteanu – nu l-a propus şi nu l-a susţinut pentru candidatura la Primărie

Preşedintele Klaus Iohannis nu l-a propus şi nu l-a susţinut pe Marian Munteanu pentru a fi desemnat candidat la Primăria Capitalei, decizia aparţinând conducerii PNL, a precizat vineri Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României nu a propus, susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura domnului Marian Munteanu. Preşedintele nu este implicat în niciun fel în această desemnare. Decizia susţinerii domnului Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma propriilor evaluări”, a precizat Administraţia Prezidenţială pentru MEDIAFAX.

Precizarea vine în contextul în care au existat speculaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu o delegaţie PNL, înainte de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Bucureşti.”

Presedintele a facut bine ca a pus capat controversei privind ipotetica sa implicare in nominalizarea de catre PNL a lui Marian Munteanu. Inteleg ca si Rares Bogdan spune ca „nu a avut nici cea mai mica implicare in desemnarea candidaturii lui Marian Munteanu de catre PNL” – v. aici. Astfel de precizari trebuiau, desigur, facute si e bine ca s-au facut.

Unii spun despre Klaus Iohannis ca e un tip care nu vorbeste, nu comunica asa cum ar trebui. Insa sunt lucruri interesante pe care le putem afla de pe saitul Presedintiei pe care nu le prea vad comentate si chiar ma intreb de ce… Spre exemplu, mesajul de mai jos care cred ca a trecut aproape neobservat, ignorat de multi ca ceva plictisitor. Va asigur ca nu e asa!

Mesajul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis în cadrul conferinţei „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe” (limba română și limba engleză)

14 aprilie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 aprilie a.c., un mesaj în cadrul conferinţei cu tema „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, desfăşurată la Berlin. Mesajul a fost prezentat de către doamna Iulia Huiu, Consilier de Stat.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Doresc să încep prin a vă mulţumi pentru asigurarea cadrului necesar unei dezbateri solide pe teme referitoare la viitorul nostru şi al Europei. Sunt mulțumit de faptul că această conferinţă reuneşte experți, profesori şi cercetători din toată Europa şi doresc să îmi exprim recunoştinţa pentru importanta dumneavoastră contribuţie la încurajarea eforturilor intelectuale în găsirea unor răspunsuri comune la provocări curente.

Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.

Cele mai pesimiste scenarii referitoare la viitorul Uniunii Europene iau în considerare o posibilă destrămare a acestui proiect. Pentru noi, un astfel de scenariu este inacceptabil. Astfel de provocări ne amintesc de ce am construit proiectul european, de ce ne-am dorit să facem parte din el, dar şi că există ceva mai puternic ce ne ţine împreună: valorile şi credinţele noastre fundamentale, angajamentul nostru de a respecta democraţia şi libertatea, pacea şi securitatea, de a le oferi cetăţenilor noştri o viaţă sigură şi prosperă.

Trebuie să lucrăm împreună pentru a răspunde în mod eficient la crizele care afectează Uniunea Europeană. Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est. România şi cetăţenii săi au luat decizia fermă de a face parte din familia europeană şi au susţinut întotdeauna, cu multă încredere, proiectul european. Integrarea europeană a fost una din cele mai importante obiective naţionale din istoria noastră post-comunistă şi suntem direct interesaţi de succesul acestui proiect, care generează prosperitate şi dezvoltare.

Consider că trebuie să susţinem proiectul european. Momentele şi circumstanţele nefavorabile nu trebuie să slăbească încrederea noastră în beneficiile pe termen lung oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană. Provocările cu care ne confruntăm în prezent necesită un răspuns comun, coordonat și cuprinzător, dar care să ia în considerare şi particularitățile fiecărui stat membru.

Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.

Permiteţi-mi să vă mulţumesc din nou pentru organizarea acestei dezbateri şi pentru că aţi creat un cadru în care putem să împărtăşim cunoştinţe, competenţe şi idei care pot să conducă la acţiuni concrete.”


 

On Thursday, April 14, the President of Romania, Mr. Klaus Iohannis, has conveyed a message at the conference on „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, that took place in Berlin, Germany. The message was presented by Ms. Iulia Huiu, State Advisor.

You can find the text of the message below:

„First of all, thank you for providing the framework and the opportunity for a solid debate on issues that concern our future and Europe’s future. I am pleased that this conference is able to bring together experts, professors, academics from different parts of Europe, and I particularly want to acknowledge your contribution to encouraging intellectual efforts and to finding common answers to the most current questions.

The European Union is going through a critical time, facing a series of crises and challenges which have an impact on the foundation of this project itself. From this point of view, there is no separation between Central and Eastern Europe on one hand, and the rest of Europe on the other. We are all under the same kind of pressure that questions the solidity of the Union, our capacity to react and to adapt.

The more pessimistic scenarios address even the dissolution of the European Union. For us, this is unacceptable. These challenges are the ones which could remind us why we built the European project, why we wanted to be part of it, and there is something more powerful that keeps us together: our fundamental values and believes, our commitment to democracy and freedom, to peace and security, to providing our citizens a safe and prosperous life.

We must work together to respond effectively to the crises that concern the European Union. For Romania there is no other alternative than being member within a strong European Union, and I trust our view is shared by the other Center and Eastern European countries as well. Romania and the Romanian citizens made a powerful choice to be part of the European family and have strongly supported the European project. European integration was one of the most important national objectives in our post-communist history, and we are directly interested in its success, as an access to prosperity and development.

I believe we must stand for the European project. The unfavorable moments and circumstances must not weaken our trust in the long-terms benefits of the European Union. The challenges that we are facing now require a shared, coordinated and comprehensive answer, which, however, must not neglect the reality and particularities of each member state.

In a time when extremism, populism, racism, radicalism have started to resurface, we must work together to elevate the public trust in the European institutions and policies, to strengthen democratic institutions, practices and values and to fight against the euro-skepticism.  We can overcome these difficulties with more unity, more partnership, more solidarity.

Allow me to thank you again for organizing this debate and for offering the space to share knowledge, expertise and ideas that can lead to actions.””

Acest mesaj este important! Se recunoaste de la cel mai inalt nivel in stat ca Uniunea Europeana traverseaza o perioada plina de probleme. O perioada tulbure si complicata. Dar importanta mesajului consta in faptul ca Presedintele afirma atasamentul si sustinerea Uniunii Europene, spunand raspicat: „Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est”. Insa e foarte interesant faptul ca Presedintele ne informeaza prin acest mesaj, la modul clar, ca exista „scenarii pesimiste” care iau in calcul dezintegrarea Uniunii Europene. De observat ca Presedintele vorbeste de provocari, apoi de crizele care afecteaza Europa si apoi de efectele acestora in spatiul european:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.”

Aici trebuie spus ca de la caderea monarhiilor absolutiste in Europa, un proiect mai bun decat o Europa Unita nu exista. Acest proiect s-a conturat inca din 1850 (daca nu chiar mai demult) cand Giuseppe Mazzini, cel care a condus revolutia antihabsburgica din Italia, a intemeiat la Londra Comitetul Central Democratic European, din care au facut parte si lideri ai emigratiei pasoptiste, iar subordonat acestuia s-a mai constituit si un Comitet al Europei Rasaritene, obiectivul fiind: „eliberarea popoarelor de sub jugul strain si realizarea unei Europe Unite” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea Liberalismul maghiar si francmasoneria in Transilvania pana la 1918 de Stefania Mihailescu). Uniunea Europeana de azi este expresia celei mai democratice formule gasite pana in prezent. Si se vede ca e cea mai viabila, daca pot sa ma exprim astfel, formula. Guvernarile autoritariste, totalitare au esuat, pornind de la Napoleon Bonaparte incoace. Totalitarismul din prima jumatate a sec. XX a condus la divizarea Europei prin Cortina de Fier si la Razboiul Rece, lucru care de asemenea nu s-a dovedit a fi viabil. A fost o perioada in care Romania a dovedit slabiciuni, cea mai mare fiind, dupa parerea mea, acceptarea deliberata a Dictaturii Carliste. O asemenea conducere autoritara s-a dovedit de asemenea neviabila. Nu toata lumea a fost de acord cu un asemenea tip de guvernamant. Iar pe plan european nu s-a militat suficient pentru democratie si libertate, lasandu-se loc patrunderii marxismului si promovarii acestuia. Iata de ce e relevant ce spune Dl. Iohannis:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.” (subl. mea)

Este important ca se indentifica pericolul si se arata explicit: „din nou”. Iar cei care promoveaza extremismul, populismul, rasismul, radicalismul n-au in mod evident un proiect durabil, serios si care sa fie in interesul popoarelor Europei.

De asemenea este semnificativ faptul ca Presedintele a subliniat:

„Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.”

Insa exista vreo separatie din alte puncte de vedere…?

Pe mine ma ingrijoreaza Brexitul si reactia pe care ar putea-o provoca in randul Marii Loji Mama cu sediul la Londra… Si ma gandesc la experienta trecutului, tot in ani tulburi… Mai exact iata la ce ma refer:

„Gerard Serbanesco afirma ca regele, pentru a da satisfactie legionarilor, a decis inchiderea lojilor. Cum a fost luata aceasta decizie? Au fost masonii de acord, s-au opus? Acest fapt este redat in memoriile lui Argetoianu sau relatarile lui Pangal. Noi amanunte vin din partea Marelui Comandor Colts, dar si din partea agentiei Radio Presse.Astfel, au emis trei ipoteze:

  1. Pangal a pretins ca a fost chemat de rege cerand acceptarea inchiderii lojii, dand astfel satisfactie legionarilor. Pangal spunea ca regele avea deja decretul, totul fiind pregatit. Totusi, regele i-a lasat lui Pangal ragazul necesar pentru alegerea momentului dizolvarii. La intrevederea amintita, cei doi au fost de comun acord in luarea deciziei.

  2. A doua ipoteza se formuleaza din stirile publicate in 22.I.1937 la Cluj in „Ofensiva romana”:   „Inainte cu 4 zile loja centrala a francmasoneriei de rit scotian din Londra a hotarat desfiintarea organizatiei trimitand instructiuni tuturor organizatiilor filiale sau afiliate de pe intreg pamantul. Marii maestri ai organizatiei au motivat acest fapt, prin confuzia pe care opinia publica mondiala o facea intre organizatia lor si francmasoneria de rit oriental care era condusa de la Paris si la conducerea careia se aflau oameni in solda internationalismului si marxismului […]. Cum lumea in multe cazuri a confundat cele 2 masonerii, lojile scotiene au preferat sa se desfiinteze singure pentru a lamuri astfel echivocul si confuzia”.    De aici reiese ca directiva de intrare in adormire a Marii Loji Nationale din Romania apartinea Lojii Mama cu sediul la Londra, ceea ce nu exclude deplinul acord al suveranului si al lui Pangal cu privire la momentul „autodizolvarii”

  3. A treia ipoteza a fost emisa de Ilustrul Frate Suveran si Mare Comandor Colts care il acuza pe fratele J. Pangal de docilitate servila datorata si unei inclinari asupra curentului de dreapta. Fratele Colts declara ca Pangal insusi a decis inchiderea lojilor.” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea: Masoni romani intre precepte si politica (1918-1938) de Diana Fotescu)

Si atunci, daca lucrurile au stat asa, mai ales in ipoteza nr.2, pentru ce au capitulat in felul asta in fata internationalismului si marxismului, adica in fata comunismului? Cum a fost posibil, mai baieti, sa faceti asa ceva… ? Si atunci stau si eu si ma intreb ce se va intampla in fata unui eventual Brexit… Este clar ca acum, invatand din greselile trecutului, este inadmisibil sa capitulam in fata extremismului, populismului, rasismului si radicalismului – adica sa ne dam concursul la efectuarea unor alte experimente malefice si periculoase!! Si e foarte bine ca Presedintele a accentuat si a subliniat ca trebuie sa luptam impotriva acestor dificultati!

Europa Centrala si de Est trebuie sa reprezinte un factor de stabilitate si trebuie sa militeze activ in favoarea Uniunii Europene pe calea democratiei si a libertatii.

Recomand citirea integrala si in orginal a tuturor articolelor.

Anunțuri

Aprilie 16, 2016 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: