Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Nu este optim. Dar este o echilibrare…?

Una din cele mai interesante pareri pe care am citit-o referitor la Legea Darii in Plata este cea exprimata de Dl. Florin Citu pe blogul personal:

Dublu standard marca BNR

Se arata ca:

„BNR a facut publice informatii despre piata creditelor. Sunt multe lucruri interesante aici dar eu ma voi opri doar asupra datelor care arata relatia credite ipotecare- progamul “prima casa”. Informatia este interesanta deoarece acest program este promovat intens de membrii in CA al BNR. In statului BNR nu scrie nimic despre o tinta pentru dinamica creditelor, accesul la credite pentru tineri sau pretul activelor imobiliare.

Totusi, executivii BNR s-au exprimat public in favoarea mentinerii programului “prima casa”. De ce? Nu imi este clar. Acest program reprezinta o subventie directa de la stat pentru piata imobliara dar si pentru banci. Prin acest program statul, si noi implicit, ne asumam un risc legat de piata imobiliara dar si mai important ne asumam un risc fata de debitori tineri despre care nu stim nimic. Mesajul oficial suna cam asa: acest program le permite tinerilor sa-si achizitioneze o casa. Fara acest program, ne spun oficialii bancii centrale, tinerii nu si-ar mai putea vedea acest vis immplinit. Chiar asa? Acest mod de gandire spune foarte multe despre limitele care exista in aceasta institutie, si nu numai, in intelgerea modului in care sunt alocate resursele pe o piata libera.

Nu ar trebui sa fie un secret pentru nimeni ca subventiile, prin transferul riscului asupra societatii, sustin risipa si comportamentul iresponsabil. Proiectele aparute in urma finantarilor cu fonduri europene, industrii intregi care produc dar care nu au piata de desfacere, cresterea creditarii cu 100% pe an etc. Subventia este subventie si va avea acelasi efect indiferent de piata. Efectul pentru piata creditelor era usor de anticipat: crestere artificiala a acestui tip de credit pentru acest segement de populatie, mentinerea sau cresterea artificiala a preturilor pentru imobile, stimularea artificiala a investitiilor in acest sector si altele similare.

Dar daca nu exista aceasta subventie? In primul rand preturile pentru imobile ar fi scazut daca bancile nu ar fi creditat acest segement de populatie. Iar preturile mai mici ar fi permis tinerilor care vor sa-si achizitioneze o casa sa o faca in conditiile pietei. Cel mai important riscul pietei imobiliare ar fi ramas impartit ,asa cum este normal, intre cei care isi cumpara o casa si cei care le ofera creditul pentru aceasta tranzactie. Noi, cei care NU VREM si nu suntem consultati despre detaliile tranzactiei nu ne asumam niciun risc. Mesajele bancii centrale sunt de cele mai multe ori contradictorii. Totusi putem sa identificam un lucru clar- functionarea unei economii bazate pe competitie, piata, libertate economica ramane o necunoscuta.

Si aici ajung la dilema mea legata de dublul standard din mesajele bancii centrale si a functionarilor statului. Banca centrala sustine un program care subventioneaza o piata, creste preturile artificial, creste investitiile artificial si arunca un risc asupra intregii societati fara ca societatea sa aiba un cuvant de spus. Pe de alta parte tot banca centrala vine si explica de ce adoptarea unei legi care introduce protectia debitorilor in fata creditorilor este nedreapta pentru ca arunca un risc asupra finantatorilor bancilor (actionari, depozitari) fara ca acestia sa fie consultati. Este clara ipocrizia aici? Mai mult banca centrala spune ca astfel de legi ar duce la disparitia SUBVENTIEI din partea statului pentru piata imobiliara. Foarte bine. Este exact ce ar trebui sa ceara o banca centrala ingrijorata de macrostabilitate.

Si acum sa ne uitam la datele oferite de BNR.

BNR: ” Programul ”Prima Casă” -Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin programul guvernamental ”Prima Casă” reprezintă 159 106, respectiv 91,4 la sută din totalul debitorilor cu credite ipotecare. Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04 la sută.”

Doua lucruri importante:
1) Piata creditelor ipotecare a existat in ultimii ani pentru ca a fost SUBVENTIONATA (exact cum ne asteptam). Statul a decis, pe ce criterii numai functionarii de acolo stiu, ca ar fi optim pentru societate sa fie expusa DIRECT la riscul de pe piata imobiliara. FARA aceasta subventie preturile pe piata imobiliara ar fi scazut iar tinerii si-ar fi putut permite o casa fara subventii de la stat.

2) Rata creditelor neperformante pentru acest sector arata ca NU exista un risc major in cazul adopatarii unei legi a falimentuliui personal sau a darii in plata pentru buget. Rata creditelor neperformante va creste doar daca economia scade si somajul creste. Dar acest lucru este valabil pentru toate pietele. Aici este dramatic ca am fosti expusi la acest risc fara sa fim consultati.

Pe scurt despre legile falimentului personal/darii in plata:

In 2016 singurii care nu sunt protejati de creditorii sunt persoanele fizice. Statul si companiile (inclusiv bancile) au legi care le permit sa acumuleze arierate, se recalculeze datoriile, sa primeasca finantare in momente dificile. Sistmeul financiar bancar reglementat de banca centrala a permis dezolvtarea unei piete unde riscurile au fost impartite asimetric. In acest moment asistam la o corectare a modului in care sunt reglementate aceste piete. Este normal ca introducerea unei legi care protejeaza debitorii persoane fizice sa introduca tot felul de probleme si costuri. Dar aceste probleme sunt EXACT aceleasi introduse de legiele care protejeaza statul sau companiile in fata creditorilor. Normal ca nu este optim pentru societate dar este o ECHILIBRARE. Optim ar fi sa ELIMINAM toate formulele de protectie atat pentru companii cat si pentru stat. Stiu ca nu este posibil si atunci o lege care face acelasi lucru pentru persoane fizice este o solutie alternativa. Cu cat este amanata mai mult aceasta solutie cu atat vor creste si costurile pentru sistem si implicit pentru restul economiei. Dar nu uitati, totul a inceput de la modul in care regelementatorul a permis ca in relatia dintre persoane fizice si companii numai comaniile sa fie protejate.”

In primul rand as dori sa vad astfel de dezbateri si pe la televiziunile de stiri, nu doar pe bloguri. Spre exemplu, in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan, pentru ca acolo s-a dezbatut si dezbate intens problema acestei Legi a Darii in Plata.

Parerea D-lui. Citu m-a atras prin nonconformismul ei! Asa si trebuie! La noi, pe la televiziunile de stiri, nu prea vad astfel de dezbateri, spre exemplu legate de activitatea BNR, de unde as putea sa trag concluzia asupra unui anumit conformism… Insa nu ma grabesc s-o fac.

Insa as dori sa spun cate ceva despre Programul Prima Casa. Indiferent ca unora le place sau nu, ca sunt de acord cu acest Program sau nu, totusi el este constitutional. Constitutia Romaniei arata, la art. 47 – Nivelul de trai, ca:

„(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”

Din acest punct de vedere – cel constitutional – il pot intelege pe Dl. Bogdan Oltean ca, in calitate de viceguvernator al BNR, nu putea emite o parere impotriva Programului Prima Casa – in emisiunea cu pricina avand calitate oficiala – atata vreme cat acesta e in concordanta cu Constitutia.

Problema este daca Legea Darii in Plata e in concordanta cu Constitutia. Si cum inca o astfel de lege nici nu a fost adoptata, oficialul BNR poate, in calitatea sa de oficial al BNR, sa emita o parere impotriva ei. De altfel Dl. Oltean a si spus ca daca va fi adoptata, va trebui sa fie aplicata.

Ceea ce arata Dl. Citu este logic: „Optim ar fi sa ELIMINAM toate formulele de protectie atat pentru companii cat si pentru stat.”. Constitutia noastra insa permite implicarea masiva a statului in economie.

Asa ar fi optim, ma refer la ce spune Dl. Citu. Dar Legea Darii in Plata ar insemna o echilibrare a riscurilor pe care le induce in societate Programul Prima Casa? Dupa parerea mea, lucrurile nu sunt tocmai clare. De acord, Statul subventionand Programul face sa creasca preturile pe piata imobiliara. Insa aceste preturi sunt stabilitate de piata – la intalnirea cererii cu oferta. Deci sunt obiective. Asta nu inseamna ca Programul nu arunca riscuri asupra societatii. Dl. Citu le-a mentionat pe scurt.

Legea Darii in Plata face insa altceva. Ea spune ca poti sa scapi de datoriile pe care le ai la o banca dand in plata un imobil. Care are o valoare subiectiva. Mai ales in acest caz. Ca sa fixam lucrurile, va propun sa cititi acest articol din Adevarul care prezinta toata situatia in ansamblu:

BNR atacă în valuri legea dării în plată. Ce argumente aduc susţinătorii acesteia

si care arata, printre altele, ca:

„Legea dării în plată, prin care românii cu credite pot ceda băncii locuinţa fără a mai rămâne datori cu alte sume, a fost votată în unanimitate în Senat, la 29 februarie, primind 119 voturi „pentru“. Senatorii au adoptat, totuşi, un plafon de 150.000 de euro pentru creditele acordate, cerut tot de către BNR. Anterior, juriştii din Senat au stabilit că aceasta se adresează doar persoanelor fizice, nu şi celor care derulează afaceri pentru a elimina samsarii imobiliari, solicitare făcută tot de către BNR.”

Cand cumperi o casa, o cumperi la pretul pietei, chiar daca esti subventionat de stat. Ca prin aceste subventii pretul creste, dar tot de piata e stabilit. Ai putea sa vinzi o casa cuiva si te intelegi la pret – dar negocierea e tocmai intalnirea cererii cu oferta.
Acum sa presupunem ca cineva are o datorie la banca de 100.000 de euro. Conform Legii el ar putea sa scape de toata datoria dand in plata casa sau, mai general, un imobil (ca am inteles ca poate fi si un teren). Datoria pe care el o are la banca este clara, scrisa negru pe alb cum se spune: 100.000 euro. El da in plata casa sau un imobil. La ce valoare? Sa presupunem ca pe piata imobiliara casa respectiva are un pret de 80.000 de euro – pret obiectiv, stabilit de piata la intalnirea cererii cu oferta. Pe cand prin aceasta Lege lucrurile stau ca si cum ar fi un troc: banca ti-a dat datoriile, adica bani pe care tu i-ai cheltuit, si tu ii dai casa. La ce valoare? De unde se vede foarte limpede ca Legea aceasta introduce nu doar subiectivitate, dar si hazard in valoarea unui imobil. Nu mai stii cat valoreaza de fapt imobilul respectiv: el poate valora, intr-un caz, 100.000 de euro, in alt caz 70.000 de euro etc. Pentru ca sistemul de referinta nu e piata libera, care stabileste un pret obiectiv si-i da valorii imobilului obiectivitate, ci datoria pe care o are cineva la o banca – care poate sa difere de la individ la individ. In felul asta o vila de lux poate ajunge la acelasi pret ca un apartament de doua camere. Daca nu chiar un apartament de doua camere sa fie mai scump decat o vila de lux. Acest aspect introduce o distorsiune grava pe piata imobiliara, deoarece, in asemenea conditii, pe piata libera nu se va mai putea stabili un pret obiectiv.

Riscurile legate de Program se transfera intregii societati. Dar si risurile pe care le induce Legea se transfera tot intregii societati. Se echilibreaza oare aceste doua riscuri? In asemenea conditii, Legea poate sa afecteze mult firmele de constructii. Care vor fi obligate sa vanda scump, chiar foarte scump un apartament. Si s-ar putea sa nu aiba cumparatori. Pagubele pot fi imense. Sau, ca sa reformulez interogativ, s-au evaluat oare pontentialele pagube induse de aceasta Lege?

Sa fie mai ieftin? N-as crede… In absenta unui pret corect, stabilit pe piata libera, mai ieftin nu prea are cum sa fie. Atata vreme cat un aparatament de doua camere poate fi dat in plata pentru o datorie mult mai mare decat valoarea sa obiectiva. Dar acest lucru n-ar crea oare o bula speculativa?

Si unde vom ajunge daca se va sparge acest bubble? Nu cumva riscurile ar fi mai mari decat cele induse prin Programul Prima Casa?

Impunerea unui plafon de 150.000 de euro reduce intrucatva acest risc – de exemplu: nu pot sa merg pana la 1.000.000 de euro sau o valoare aleatoare. Dar nu il anuleaza. Pentru ca Legea introduce o necunoscuta: pretul imobilului. Piata libera il stabileste obiectiv.

Auzindu-l pe Dl. Zamfir la televizor, am avut impresia ca dansul, prin aceasta Lege, doreste sa pedepseasca bancile pentru ca au obtinut un profit foarte mare in Romania. Pe seama statului. Insa sa nu uitam ca, la noi, potrivit Constitutiei, statul este implicat masiv in economie.

Daca, spre exemplu, Statul mareste, dupa criterii numai de el stiute, salariile angajatilor sai – care nu-s putini, dimpotriva – preturile cresc. Daca ar creste si inflatia in mod corespunzator, pagubiti ar fi cei din sectorul privat, unde salariile sunt mai mici decat la stat. BNR ne spune azi ca avem o rata a inflatiei de -2,13%, iar tinta in 2016 este de 2,50%. Tinta care e putin probabil sa fie atinsa vreodata. Daca se va intampla, saltul va fi de peste 4%, iar preturile vor exploda. Tinta e calculata la cat ar trebui sa fie, de fapt, inflatia. Insa atingerea ei ar insemna o crestere de preturi care ar putea fi in detrimentul celor angajati in sectorul privat.

Si atunci cum vrea Dl. Zamfir ca bancile sa faca profit finantand ieftin sectorul privat, cand Statul e inca implicat masiv in economie? Riscul pentru o banca nu ar fi sa finanteze sectorul privat, de exemplu IMM-urile, la o dobanda rezonabila. Riscul e indus de stat, care impune. Spre exemplu mariri de salarii pe anumite criterii. De pilda, electorale. Care tine in brate intreprinderi de stat care produc pierderi uriase. Si atunci, evident, ca „turcu’ „, adica statul plateste. Adica, pana la urma, noi toti. Si dansul vrea sa rezolve problema aceasta prin Legea Darii in Plata, pedepsind bancile pentru ca fac profit in Romania. Prea mare, in opinia domniei sale. Numai ca domnia sa uita ca Statul nu are resurse nelimitate. Dl. Zamfir s-a mai exprimat ca Programul Prima Casa poate continua oricum, chiar daca vor creste ratele, chiar daca vor creste avansurile, preturile.

Conceptia asta, ca statul are resurse nelimitate, ne-a condus spre o crestere economica de 3,5% – „clasic” cum spuneam mai de mult – dar si la o crestere abrupta a datoriei publice, de la 13% din PIB in 2009, la 40% din PIB azi.

Cu toate riscurile care decurg de aici…

DE citit si…

Andreea Paul

Semnal-alarmă bugetară

Se arata ca:

„Orice asumare suplimentară de cheltuieli publice, în afara investițiilor productive, adâncește deficitul structural al României estimat la -3% din PIB în anul 2016 și la aproape -4% din PIB în anul 2017, în condițiile actuale. Deficitul structural crește alarmant de la -1% în anul 2015, în urma deciziilor deja luate în anul 2015. Rațiunea este obligatorie și transmit acest semnal către toate partidele politice! Orice antrenare de cheltuieli suplimentare pe termen lung care ratează scopul dezvoltării și al creșterii competitivității (adică nu aduc bani în plus la buget/ venituri pe care să le distribui apoi pe cheltuielile necesare) intră în deficitul structural. Ajustarea bugetară necesară în anul 2017 este deja greoaie, pentru oricine va fi la guvernare. Nu uitați de creșterea salariilor profesorilor cu 50% în anul 2008, tot an electoral, care nu s-a mai aplicat niciodată. Cine are urechi de auzit, aude! Fără a crea locuri de muncă bine plătite, fără investiții, fără extinderea bazei antreprenoriale, creștem toxic. Orice greșeală de politică bugetară sau economică are o notă de plată scumpă. Cu actualele populisme electorale parlamentare riscăm să ne transformăm din ‘cea mai mare creștere economică din UE’ în ‘cel mai mare derapaj bugetar din UE’ în anul viitor.

image

Crestem toxic… Sincer, asta e si impresia mea…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

martie 10, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 34 comentarii