Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Inca o lege proasta

Romania are o problema la ora actuala. Cu democratia. Si aceasta problema e compusa din cel putin doua parti:

  1. Avem o Opozitie slaba, practic inexistenta,
  2. Politica s-a transformat in Romania intr-o afacere personala

Aceste chestiuni submineaza atat democratia cat si statul de drept. Avem un PNL care a facut un gest notabil totusi: a parasit sala cand s-au votat pensiile speciale pentru parlamentari. Este foarte bine ca a protestat astfel impotriva inca a unei legi proaste. Insa vedem, totusi, prea putin de la PNL care de prea multe ori e de acord cu PSD. PNL ar trebui sa fie un partid care sa afirme libertatea individului, sa reprezinte sectorul privat (micii si marii intreprinzatori) si sa gaseasca solutii pentru dezvoltarea acestuia si a clasei mijlocii. Or, de prea multa vreme vedem un partid liberal care sta sub fustele PSD-ului. Insa punctul 2. este poate mult mai periculos si corosiv si ar trebui gasite solutii politice ca aceasta practica incetatenita in tranzitia postdecembrista sa inceteze odata. Mai trebuie spus vectorul ale carui componente in sistemul de axe al politicii dambovitene sunt punctele 1. si 2. este, ati ghicit, PSD. Legea antifumat – o lege extremista care loveste in libertatile individului si in chestiunile private – este a PSD, legea pensiilor speciale care creeaza privilegii pentru alesii poporului acestei tari e votata majoritar tot de PSD. Insa acum, iata, o noua lege proasta scoate o intreaga categorie socio-profesionala in strada!

Mediafax

Video INCIDENTE în faţa Parlamentului: Sute de ciobani au forţat intrarea în curtea clădirii. Mii de crescători de oi din toată ţara au reclamat modificările aduse Legii vânătorii. Oierii ameninţă că se vor întoarce la Parlament dacă legea nu va fi modificată – FOTO, VIDEO

Se arata ca:

Peste 3.000 de crescători de oi au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului, unde la un moment dat o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte, o delegaţie a acestora fiind invitată să meargă la discuţii la Comisia de agricultură.

UPDATE 16:45 Protestele oierilor s-au încheiat, aceştia ameninţând că se vor întoarce dacă nu se modifică legea

Cei peste 3.000 de crescători de oi care au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului au încheiat manifestaţia după aproximativ opt ore, spunând că dacă Legea vânătorii nu va fi modificată, aşa cum li s-a promis, ciobanii vor veni cu oile să protesteze din nou, iar ”lucrurile vor fi foarte rele”.

Protestul crescătorilor de oi s-a încheiat la ora 17.00, când reprezentanţii crescătorilor de oi care au fost la negocieri la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor le-au transmis manifestanţilor să plece acasă după ce au obţinut promisiunea că va fi modificată legea astfel încât să poată merge cu oile la păscut pe terenurile lor şi să aibă câţi câini vor.

Crescătorii de oi s-au declarat ”învingători” după discuţiile din Comisia de Agricultură, considerând că acestea au fost un succes deoarece cele două puncte pe care le revendicat le-au fost aprobate la nivel declarativ. Pentru celelalte revendicări se va constitui un grup de lucru ce va stabili care sunt modificările pe care le doresc la Legea vânătorii.

„Să ştiţi că legea se va schimba. Ne-a promis primul-ministru, cu care am vorbit telefonic, am înţeles că este plecat la Bruxelles. Se aprobă ordonanţă de lege începând de luni, ne-a promis şi doamna ministru de la Mediu, ne-a promis că se vor schimba foarte multe legi, foarte multe legi care s-au dat aşa cum s-au dat, pe bandă rulantă. Va fi o ordonanţă de urgenţă care se va da în cel mai scurt timp, luni. (…) Dacă nu se vor ţine de promisiuni, atunci să ştiţi că lucrurile vor fi foarte rele pentru că vom veni foarte mulţi. Acum nu am fost nici măcar jumătate. Va fi foarte rău, atunci nu vom mai ţine cont de nimic, vom veni şi cu animale. Azi am protestat paşnic, ne-am asumat răspunderea. (…) Au recunoscut şi ei că legea a fost o greşeală, dar nu putem acuza noul guvern deoarece legea a fost făcută de vechiul guvern. Au spus că o lege nu se poate anula aşa uşor, dar o Ordonanţă de Urgenţă se poate da, dar sigur noi vom consulta un jurist. Vom alcătui un comitet din 4-5 persoane cu care să întocmim un document care să cuprindă toate solicitările de modificare a legii pe care le dorim. Mergem cu oile pe terenurile noastre la păşunat cu câţi câini vrem, cu condiţia ca la turmele de oi să nu avem câini de vânătoare”, a declarat Dan Petrescu din Curtea Argeş, spunând că este reprezentant al persoanelor fizice, şi nu al asociaţiilor, şi că are o turmă cu 2.000 de oi.

UPDATE 16:20 – Legea Vânătorii ar putea fi modificată prin OUG, după protestele crescătorilor de oi

Legea Vânătorii ar putea fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, după protestele crescătorilor de oi, a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor.

Modificările vor fi dezbătute de un grup de lucru care va fi constituit în acest scop, a afirmat Săpunaru.

GALERIE FOTO

După ce numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 2.500,  o parte a manifestanţilor au forţat porţile Palatului Parlamentului şi au reuşit să intre în curte.

De asemenea, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.

În timpul protestului, traficul rutier a fost restricţionat în perimetrul bulevardul Libertăţii – Piaţa Naţiunile Unite – Parc Izvor – bulevardul Tudor Vladimirescu – Calea 13 Septembrie, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Reprezentanţi ai protestatarilor au fost invitaţi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor pentru a discuta despre nemulţumirile acestora, respectiv noile modificări ale Legii vânătorii, după care să propună o serie de modificări către Ministerul Mediului.

Potrivit preşedintelui Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, discuţiile vor fi doar cu rol de informare şi nu se va lua nicio decizie. Comisia pentru agricultură i-a invitat şi luni la discuţii pe reprezentanţii asociaţiilor de crescători, însă aceştia au refuzat să participe.

În jur de 100 de ciobani s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00, după care numărul acestora a crescut considerabil. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote, talăngi şi bastioane de oierit.

Potrivit protestatarilor, ei se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic.

Aceştia cer abrogarea noilor norme.

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.

Potrivit Legii vânătorii şi fondului cinegetic, adoptată în 2006, ciobanii de la şes pot deţine un singur câine de pază la stână, cei de la deal pot avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. La articolul 23 legea prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (…) k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei (…)”.

Legea a fost modificată în vara acestui an, dar nu şi articolul referitor la câinii care care însoţesc turmele sau cirezile. Legea vine acum şi cu amenzi de până la 1.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor referitoare la numărul de câini pe care îi pot deţine crescătorii de oi.”

Gandul

Peste 2.000 de ciobani s-au înfuriat la Parlament, pentru o lege veche de 10 ani. Reacţia Guvernului

Se arata, printre altele, ca:

Peste 2.000 ciobani din toată ţara protestează, marţi, în faţa Parlamentului, împotriva modificărilor la Legea vânătorii, prin care se limitează numărul de câini pe care îl pot deţine oierii, dar şi faţă de alte norme de aplicare a legii. Ei au pătruns în curtea Parlamentului, îmbrâncindu-se cu jandarmii. Prevederile legale privind numărul de câini permis la stână datează însă din 2006, ciobanii protestatari cel mai probabil habar neavând de ele până acum, când o parte a presei a scos în faţă aceste prevederi, prezentându-le ca noutăţi. Aceeaşi prevedere se găseşte şi într-o lege veche de 20 de ani. De asemenea, ciobanii sunt nemulţumiţi de o prevedere care le interzice păşunatul în perioada iernii şi primăverii, pentru protejarea fondului cinegetic. Şi această prevedere este însă în vigoare din vara anului 2015. Legea a intrat în atenţia presei din cauza unor modificări ale ei, care se discută în prezent la Senat, însă care nu au legătură cu nemulţumirile invocate de ciobani şi de crescătorii de animale.

Peste 2.000 de ciobani s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote, talăngi şi ciomege. Ei au plecat ulterior, strângându-se pe latura opusă a Casei Poporului, intrând în curtea Senatului după o îmbrânceală cu jandarmii.

UPDATE 16.15 Guvernul nu va iniţia o ordonanţă de urgenţă pentru a elimina din legea vânătorii prevederile care îi nemulţumesc pe ciobani, invocând motivul că această lege este organică, iniţiată de Parlament, şi că Guvernul nu ar putea să o modifice prin OUG. Acest lucru este fals. De altfel, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a solicitat acest lucru prim-ministrului Dacian Cioloş, a anunţat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„În cel mai scurt timp, Guvernul va veni cu o soluţie tehnică şi legală, care să rezolve problema”, a declarat Dan Suciu.

Suciu a precizat că reprezentanţii ciobanilor vor discuta cu secretarii de stat din ministerele implicate, pentru că miniştrii de resort sunt plecaţi din ţară.

În jurul orei 12.30, ciobanii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au pătruns în curtea Palatului Parlamentului. Jandarmii au intervenit, ei aducând în sprijin şi echipaje călare.

A ieşit să discute cu ciobanii senatoarea PSD Cristiana Anghel, care a încercat să le arate o hârtie pentru a le arăta că a vrut să respingă amendamentele la legea vânătorii. Cineva din mulţime i-a rupt hârtia, iar Anghel a izbucnit: „Eşti prost!”. Ciobanii s-au enervat şi mai rău.

„Eu nu am votat legea. Uită-te pe internet!”, le-a mai spus Cristiana Anghel ciobanilor.

De asemenea, la discuţii au ieşit şi liberalii Ludovic Orban şi Toader Paleologu.

Conform senatoarei Cristiana Anghel, se discută acum la Senat modificarea legii. Reprezentanţii crescătorilor de animale şi ciobanilor au fost invitaţi la Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor, pentru a discuta despre legea care îi nemulţumeşte.

Potrivit federaţiei sindicale Agrostar, una dintre organizatoarele protestului, ciobanii protestează faţă de „prevederile din Legea vânătorii, care încalcă grav dreptul la proprietate, interzic înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetice şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine”.

Principalele nemulţumiri ale ciobanilor vizează deci limitarea numărului de câini la stână şi interdicţia la păşunat în perioada 6 decembrie-24 aprilie, pentru protejarea fondului cinegetic. Aceste prevederi sunt însă în vigoare din anul 2006 – cea cu câinii, respectiv din vara lui 2015 – cea cu păşunatul.

Încă de acum aproape 10 ani, Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006 prevede la articolul 23, litera k, că se interzice: „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei”.

De altfel, exact aceeaşi prevedere se găseşte şi în legea 103/1996, deci veche de 20 de ani, la articolul 24, litera g).

Printr-o lege care a modificat-o pe cea din 2006, în luna iulie 2015 s-a introdus şi prevederea legată de păşunat, la acelaşi articol: „c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie”.

Ciobanii au decis însă să protesteze abia acum faţă de aceste prevederi legale care le limitează activităţile şi drepturile.

Cioban: „Ei au câte 4-5 câini când vin la vânătoare parlamentarii, în maşină, cu puf îmbrăcaţi”

„Ne mănâncă lupii, urşii prin pădure. Ei au câte 4-5 câini când vin la vânătoare parlamentarii, în maşină, cu puf îmbrăcaţi. Şi noi n-avem voie să ne păzim oile? La munte sunt urşi, sunt lupi, mergi cu 300 de oi şi vii cu 50. Ţin câţi câini vreau, că eu le dau de mâncare. Ce vă face câinii ăia la voi, la parlamentari? Ce le dăunează? Dar ei când vin cu jeep-urile, cu 5-6 câini şi ne înconjoară pe-acolo păşunile, au voie”, spune un cioban din localitatea Decebal, Satu Mare.

El spune că are 300 de oi şi 30 de hectare de pământ.

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent modificările la legea vânătorii, însă printre acestea nu se numără şi cele invocate de ciobanii nemulţumiţi, ele fiind deja în vigoare.”

Bineinteles, initiatorii acestei legi care creeaza haos social si economic sunt in covarsitoarea lor majoritate tot de la PSD. N-am auzit vreo reactie de impotrivire de la PNL. Tot asa cum PNL nu s-a opus nici noului Cod Fiscal care introduce riscuri serioase pentru economia nationala, tot asa cum nu s-a opus nici legii antifumat, o lege extremista si fascista.

Ca presa ar fi scos oamenii in strada, cum pare a sugera articolul din Gandul, mi se pare mult spus. Nu, oamenii au iesit sa protesteze datorita faptului ca se confrunta cu legi proaste. Aceasta lege nu doar ca loveste in dreptul de proprietate si in aceasta categorie socio-profesionala importanta – asta ca sa vedeti cum ajuta PSD dezvoltarea agriculturii (imi amintesc cum, odinioara, Ion Iliescu, atunci cand traversam o criza agricola si taranii au dat foc recoltei, spunea ca „e bine ca trecem prin astfel de experiente”) – dar pune in pericol viata acestor oameni. Ganditi-va ce inseamna ca un urs sau o haita de lupi sa atace stana si sa nu ai numarul necesar de caini si sa trebuiasca sa te lupti tu cu ursii sau cu haitele de lupi!! Evident ca aceasta lege inhiba – caci nu are cum sa stimuleze – aceasta ocupatie milenara: oieritul. Dar PSD a cautat sa loveasca in acesti oameni, oierii, pentru ca sunt oameni liberi. Trebuie spus ca nici macar comunistii n-au facut ceea ce a facut PSD prin aceasta lege si prin legea antifumat. Un asemenea extremist de tip fascist nu credeam ca va aparea dupa 1989. Partea proasta este ca el nu e sanctionat corepunzator de principalul partid de Opozitie de la noi: PNL! In felul acesta cineva va trebui sa indeplineasca functia de opozant si nu poate fi altul decat Presedintele Iohannis. Sper ca Dl. Iohannis sa convinga PNL sa-si faca treaba ca partid de Opozitie. In caz contrar, electoratul e lasat fara vreo alternativa viabila.

Am privit un scurt fragment dintr-o emisiune de la Antena 3, unde Mihai Gadea era fata-n fata cu Alina Gorghiu. In momentul in care Dl. Gadea ii vorbea distinsei Domnisoare despre increderea pe care poti s-o ai sau sa nu o ai intr-un politician, D-soara. Gorghiu a replicat ca sa aiba incredere in PNL. Dl. Gadea a insistat ca e o abstractiune si a dat un exemplu cum i-a crescut increderea in Dl. Ciolos. A fost dezamagitoare pentru mine o asemenea replica din partea Domnisoarei pentru ca a pus partidul deasupra individului. Liberalismul pune accent pe individ, pe drepturile si libertatile sale si le afirma in societate. D-soara. Gorghiu a dat un raspuns care s-ar potrivi unui partid social-democrat precum PSD, dar in niciun caz cu un partid liberal. Dimpotriva, raspunsul, atitudinea ar fi trebuit sa fie alta: „Da, D-le Gadea, eu incerc sa va conving pe Dvs. si pe telespectatorii Dvs. ca prin mine sa aveti incredere in partid”, iar ceilalti liberali ar trebui sa faca la fel: sa-si manifeste ei, prin felul lor, puterea de convingere, ca astfel sa putem avea incredere in PNL, luat in totalitatea lui. Si apoi cum poti sa ai incredere in PNL daca nu ai incredere in oamenii care il compun? Si eu, cand spun PNL, ma refer implicit si la oamenii care compun acest partid, nu doar la ideologia sa. De aceea si spun ca acest partid trebuie sa fie mult mai activ, inclusiv pe la televiziunile de stiri – prin oamenii pe care ii are – in lupta politica cu PSD.

Situatia actuala, marcata de cele doua caracteristici – punctele 1 si 2 de la inceput – nu e una normala. PNL ar trebui sa stie ca politica presupune o confruntare, o lupta. Iar intre PNL si PSD trebuie sa fie o confruntare politica, vie, atat in Parlament cat si in societate. Situatia aceasta, descrisa prin punctele 1. si 2. de la inceputul postarii, poate determina orice abuz fara nicio problema, fara nicio urma de impotrivire.

Cum vorbesc unii alesi cu poporul care i-a votat…

Mediafax

PROTEST în faţa Parlamentului – Senatoarea Cristiana Anghel către un crescător de oi: „Eşti prost?”

Se arata ca:

Senatoarea Cristiana Anghel a mers, marţi după-amiază, la crescătorii de oi care protestează la Palatul Parlamentului, cu mai multe hârtii care, susţine ea, ar fi o propunere a legii contestate de ciobani, iar în timpul discuţiilor i-a spus unui cioban care a rupt foile: ”Eşti prost?”.

Cristiana Anghel a încercat să le arate protestatarilor câteva foi despre care a susţinut că sunt o propunere de abrogare a legii contestate de ei, însă crescătorii de oi i-au spus că nu de hârtii au nevoie.

La un moment dat, unul dintre protestatari a rupt foile şi altul a început să strige, spunându-i senatoarei: ”Nu e lege asta, nu e lege”, iar Cristiana Anghel a replicat: ”Esti prost?”.

”Suntem proşti toţi, doamnă, toţi”, a spus ciobanul, în timp ce altul i-a spuns senatoarei: ”Doamna dragă, de ce ne jigniţi?”, Cristiana Anghel răspunzând: ”Pentru ca a rupt hârtia”.

Peste 2.500 de crescători de oi protestează de trei ore la Palatul Parlamentului, pe parcursul manifestaţiei înregistrându-se incidente după ce o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte.

Astfel, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.

Reprezentanţi ai protestatarilor au fost invitaţi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, care s-a întrunit pentru a discuta despre nemulţumirile acestora, respectiv noile modificări ale Legii vânătorii, după care să propună o serie de modificări către Ministerul Mediului.

Crescătorii de oi se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic şi limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine. Aceştia cer abrogarea noilor norme.

Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.

Potrivit modificărilor legislative, promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stângă, cei de la deal vor avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. Legea vine acum şi cu amenzi, de până la 1.500 de lei.”

Deci iata cum vorbeste parlamentarul, care isi voteaza pensii speciale, cu alegatorul, cu cel care l-a trimis in Parlament pentru ca sa-i apere interesele! Si e doar una din consecintele problemei de care aminteam la inceput.

Monument de extremism

Gandul

Legea ANTIFUMAT a fost adoptată. Spaţiile publice în care va fi INTERZIS să aprinzi o ţigară

Se arata ca:

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat marţi legea referitoare la interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise cu 164 voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”. Legea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, după promulgarea sa de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit noilor prevederi fumatul va fi interzis total, printre altele, în cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, instituţii de învăţământ, spitale, precum şi la locurile de joacă pentru copii indiferent dacă acestea sunt în aer liber sau în spaţiu închis.

Propunerea legislativă, care datează din 2011, a fost modificată prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie, iniţiate de deputatul PSD Aurelia Cristea.  Cel mai important face referire la definirea spaţiilor publice închise, care conduce practic la interzicerea fumatului în aproape toate aceste locuri.

Mai exact, prin noua formulare, prin “spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Practic interdicţia vizează toate cluburile, barurile şi restaurantele.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.

Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii

În România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a 4 oameni pe oră. Asta înseamnă că „la fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului. 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunţă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.”

Despre Legea antifumat am scris si aici. As dori sa remarc acum parsivenia PSD-ului, care cauta sa stoarca emotii in stilul: „vai, saracii copilasi care inhaleaza fum de tigara”, dar in schimb incalca, prin membrii sai si prin parlamentarii sai, atat legi cat si drepturile si libertatile cetatenilor. Un partid, care prin masurile pe care le-a luat de-a lungul vremii a fortat milioane de romani sa plece din tara lor si de soarta carora nici nu-i  mai pasa. Mai mult decat atat, le e frica de cei care au plecat si au determinat schimbarea care l-a adus atat pe Basescu cat si pe Klaus Iohannis la Putere. Un partid care a ratat privatizari, peste 80% din privatizari ratate, vorba lui N. Vacaroiu (nu ca as atribui toate aceste ratari PSD-ului), in schimb membri sai au prosperat, ducand tara in mizerie, cunoscut ca un partid corupt si imprastietor de coruptie in societate.

Concluzie

Ca o concluzie, trebuie sa remarcam faptul ca avem de a face cu un set de legi, includ aici si legea darii in plata (v. si aici), care nu reprezinta doar un pericol la adresa sigurantei nationale, dar ele au o destinatie clara: crearea hazardului moral in societatea romaneasca. Aici, cred, trebuie cercetat atent: cine are interesul asta si de ce. Observati cum toate aceste legi tintesc anumite grupuri sociale in mod precis si cauta sa le submineze interesele pentru ca sa creeze nemultire si dezordine in societate. Inclusiv instabilitate politica. Se creeaza astfel anumite slabiciuni tarii noastre intr-un context international complicat. In mod clar PSD si o parte din PNL sunt folositi ca vectori. Se actioneaza prin parlamentari. Evident ca toate aceste nemultumiri trebuie sa fie dirijate catre UE si SUA. O mana invizibila, foarte probabil ruseasca, dar nu exclud si alte posibilitati, actioneaza in societatea noastra, tinzand a submina democratia, libertatea si statul de drept de la noi.

Exista si un alt aspect ce nu a mai fost experimentat de societatea romaneasca: activitatea Binomului SRI-DNA si sanctionarea legala a marii coruptii. Politicienii nu mai pot sa fure. Hazardul moral poate sa creeze din nou conditii propice furtului, lovit fiind cetateanul. Se incadreza la punctul 2. din ceea ce aratam la inceput.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articlelor.

Anunțuri

Decembrie 16, 2015 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

24 comentarii »

  1. Krugman ce zice despre asta?

    Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

    • Eu cred ca n-ar fi de acord! Cum sa fii de acord cu asa ceva? Mai ales ca se actioneaza impotriva unei categorii socio-profesionale – oierii – care munceste si produce ceva. Insa in spatele legii stau interese private apropo de ce spuneam la pct. 2: politica s-a transformat in Romania intr-o afacere personala. Asta e unul din cele mai rele lucruri. DNA le-a taiat astora pofta de a fura si acuma astia introduc hazard moral in societate. Se pare ca sunt si interese din exterior.

      Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

      • El e pentru implicarea guvernului in viața oamenilor, asa ca cred ca ar fi de acord. Oricum, întrebarea era ironica, se pare el e standardul după care îți aliniezi părerile.

        Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015

      • Nu el e standardul, nu neaparat.

        Da, dar stii cum e? Totusi nu poti fi de acord cu o lege proasta numai pentru ca esti de acord cu implicarea guvernului in viata oamenilor… Spune-mi si mie, ce aduce bun legea asta din punct de vedere economic? Cu ce ma ajuta pe mine, cu ce ajuta societatea? Eu nu vad cu ce. De fapt, pe mine nu ma ajuta cu nimic, nu ajuta societatea cu nimic. Asa ca nu vad de ce as fi de acord. Pentru ca ar ajuta niste escroci?

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Asa cum tu nu vezi nimic bun la legea asta, tot asa nici eu nu vad nimic bun cu ce zice Krugman.

        Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015

      • Da… nu te contrazic…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Eu nu cred ca Krugman ar fi de acord cu legi care sa conduca la subminarea economiei SUA. Poti sa ai alte puncte de vedere, foarte bine, decat ale celuilalt partid. Dar cu legi care sa submineze SUA… eu n-as crede ca ar fi de acord. Or, legea asta, initiata de PSD, impotriva oierilor, submineaza economia nationala si aceasta ocupatie milenara: oieritul. Pe urma se intreaba unul ca Rica de ce nu mai avem vacari. De ce? Uite de ce! Printre altele din cauza unor astfel de legi.

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Toate ideile sale keynesianiste subminează economia SUA. Crezi ca 91% taxa pe venit nu subminează economia SUA? Keynesianismul subminează economia SUA.

        Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015

      • 91% taxa pe venit – asta e chiar culmea! Aici el a exagerat, fara indoiala. Asta nu inseamna ca nu ar fi un mare economist: stie multe lucruri si are analize interesante, fine. Asta nu inseamna sa fii de acord cu el tot timpul si, desigur, trebuie sa existe Opozitie.

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Stie multe lucruri keynesianiste, ceea ce nu este bine deloc. Este un mare keynesianist, deloc ceva bun.

        Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015

      • 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Mai mult decat atat: se loveste in dreptul la proprietate in mod brutal! Totusi, eu nu l-am auzit pe Krugman sa aprobe o astfel de incalcare a dreptului la proprietate. Nu-l compara, totusi, pe Krugman cu PSD…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Dorește Krugman sa se taxeze dincolo de funcțiile legitime ale guvernului? Da. Deci Krugman este de acord cu încălcarea dreptului la proprietate.

        Comentariu de Cristina | Decembrie 16, 2015

      • Punctul tau de vedere e unul justificat, recunosc!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

  2. Si ar mai trebui remarcat ca toate aceste legi proaste il pun intr-o pozitie dificila pe Presedintele Iohannis si pentru faptul ca PNL nu are determinarea necesara de a lupta cu PSD.

    PSD trebuie sa scada in Romania. Totusi, este inadmisibil ca la 25 de ani de la o Revolutie anticomunista sa fim, in continuare, condusi de continuatorul partidului comunist si inca nereformat, adica imbatranit in rele!! Deci trebuie odata si odata terminat cu suprematia asta a PSD care nu poate sa faca decat rau tarii. Ar trebui sa vina forte noi, precum PNL, debarasat de un balast invechit, prin care sa se inceapa gandirea unei reforme in sensul economiei de piata libera si dezvoltarii sectorului privat, a clasei mijlocii. La noi, de 25 de ani, fortele de centru-dreapta nu reusesc. Situatia asta trebuie sa inceteze! Trebuie sa ai continuitatea necesara pentru realizarea de reforme pentru a fauri o societate cu adevarat libera si prospera.

    Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

    • Ştii care-i culmea ?!
      Că tot ferindu-ne ba de PSD, ba de PRM, ba de PNL , ne-am trezit că suntem conduşi doar de alogeni !
      Care n-au greţuri în a se întorloca ba cu unii, ba cu alţii, dar de fiecare dată împotriva românilor !
      P.S
      Faptul că marile venituri se impozitează la fel cu cele mici sau mijlocii este urmare firească a „părţii leului” pe care şi-o iau cei ce împart dreptatea !

      Comentariu de Radu Humor | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

      • Radu Humor, uite eu va intreb pe Dvs : cine a renuntat la impozitul diferentiat? PNL sau PSD? Eu cred ca PSD…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

      • Stiti cum e cu impozitarea asta? Depinde ce face statul cu banii astia. Daca vom cauta sa avem venituri la buget doar de dragul de a avea venituri la buget – si sa retinem ca lucrul asta se face pe spinarea firmelor private caci ele platesc impozitele – politica asta, mi se pare, e una recesionara. Stiti ce face statul cu banii astia? Tine in brate un personal excedentar la stat si intreprinderi de stat neperformante – pierderile sunt uriase. Pentru ce statul nu face investitii? Lucrul asta a fost remarcat de toata lumea. Statul a taiat masiv de la investitii ca sa tina in brate un sector de stat profund si cronic neperformant. Deci, in fapt, nefunctional. Asta face statul de ani de zile, de 25 de ani, intr-o interminabila tranzitie. Lucrul asta nu ne ajuta si se vede ca Romania si Bulgaria raman printre cele mai sarace tari ale UE, au in continuare o competitivitate scazuta. Ati vazut ce se intampla si in spitalele de stat, te imbolnavesti acolo, medicii talentati ne pleaca peste hotare. Se mentine acelasi cadru greoi si ineficient de stat din cauza interesulului unora de a perpetua acest sistem greoi si neperformant.

        Noul Cod Fiscal si toate legile astea tampite, date de „tampitii astia din Parlament”, vorba lui Brucan (se vede ca a stiut el ceva!) s-ar putea sa duca inclusiv la scaderea numarului de contribuabili… Sper sa nu se intample, dar… Dar daca politica economica e recesionara, se poate intampla…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

  3. „Produsele UE sunt boicotate de Rusia si ca o reactie in lant se inchide oieritul din Romania ca sa aibe francezii, polonezii, grecii si olandezii piata de desfacere. Urmeaza alte legi aberante si un nou sezon de gripa aviara .”

    Comentariu de Radu Humor | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

    • Asa… Cine a zis asta? Ca doar ati pus ghilimelele de rigoare. Spuneti, va rog, si cine a afirmat asta.

      Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015 | Răspunde

      • E o curiozitate nefirească să te intereseze atât de mult cine a zis-o !
        Bine, cu excepţia celor care vor să ia măsuri împotriva autorului, sau măcar să-l toarne mai departe ! :mrgreen:
        În rest n-ai decât s-o iei ca atare şi să comentezi tot ce-ţi trece prin cap : eşti sau nu eşti de acord, sau te lasă indiferent !

        Comentariu de Radu Humor | Decembrie 16, 2015

      • Eu am intrebat pentru ca atunci cand dai un citat, de regula spui si autorul. Bun, vrei sa treci sub anonimat numele autorului.

        Ce parere am? Nu e exclus ce spune…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Decembrie 16, 2015

    • Motane, legea asta idioata care ii loveste pe oieri, n-are nicio legatura cu UE. Pur si simplu unii dintre alesi, au avut oarece „probleme” la vanatoare, din cauza unor turme de oi.
      Dar „teoria conspiratiei” se poate aplica si daca i se infunda wc-ul lu’ nea Leonida.
      Ia mai rasfoieste pe net sa vezi din a carui put al gandirii a rasarit aceasta lege.
      Si e foarte simplu. Ia vezi cand sunt sezoanele de vanatoare. Ghinion ca vremea permite si ciobanilor sa-si scoata oile „la masa”, sa mai pastreze din furaje ptr atunci cand vor fi troiene.

      Comentariu de Rica Venturiano | Decembrie 17, 2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: