Revolutie si Mineriade…

Despre Mineriada din iunie ’90 am scris aici. Insa lucrul ciudat care se intampla este clasarea dosarului Revolutiei:

DOSARUL Revoluţiei din decembrie 1989 a fost CLASAT. PICCJ: Din cauza oboselii şi stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze. În ordonanţa de clasare, PICCJ arată că, din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari.

UPDATE – PICCJ: Din cauza oboselii şi stresului, la revoluţia din 1989 s-au tras focuri de armă între militari

Din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţia din 1989 s-au tras focuri de armă între militari, iar oameni din dispozitive militare, civile sau mixte au deschis „cu uşurinţă” focul spre imobile sau maşini care nu opreau la filtre, arată PICCJ în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei.

PICCJ arată, într-un comunicat de presă, că pe rolul organelor de urmărire penală nu mai există în curs de soluţionare nicio cauză având ca obiect evenimentele din decembrie 1989, precizând că cercetările din dosarul 11/P/2014 au vizat victimele rezultate în împrejurările care au făcut, iniţial, obiectul dosarului nr. 97/P/1990, precum şi victimele rezultate în împrejurările care au făcut obiectul dosarelor conexate, ulterior, la această din urmă cauză.

Cercetarea în dosarul Revoluţiei a fost efectuată distinct pentru perioadele 16-22 decembrie 1989 şi după 22 decembrie 1989, având în vedre particularităţile diferite.

Astfel, anchetatorii au stabilit că perioada 16-22 decembrie 1989, până la plecarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), a fost caracterizată de acţiuni violente de reprimare a manifestaţiilor anticomuniste şi antidictatoriale din municipiile Timişoara, Cluj şi Bucureşti, respectiv de măsuri de împiedicare a extinderii acţiunilor de protest în celelalte localităţi ale ţării.

„Folosindu-se de pârghiile puterii absolute pe care o deţinea în partid şi în stat, Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, a acţionat, încă de la început, pentru reprimarea brutală a manifestaţiilor, dispunând implicarea unor forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând miliţiei, securităţii şi armatei. În baza deciziilor şi ordinelor primite de la nivel central, conducerea politică şi militară locală, sub directa coordonare a unor factori de conducere politică şi militară de la nivel central, a luat măsuri pentru punerea în executare a acţiunii de reprimare şi a ordonat intervenţia forţele de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea corporală şi reţinerea unui număr mare de persoane”, potrivit procurorilor militari din PICCJ.

În ce priveşte reprimarea violentă a manifestanţilor, în perioada 16-22 decembrie 1989, procurorii au constatat însă că persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, care au fost implicate în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor au fost judecate şi condamnate definitiv, „existând în cauză autoritate de lucru judecat”.

Raportat la perioada din 22 decembrie şi până la sfârşitul anului 1989, procurorii militari au reţinut, în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei că aceasta a fost caracterizată „prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”.

„Dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul C.C. al P.C.R., forţele de ordine au acţionat, în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii”, au mai stabilit procurorii militari din PICCJ.

Procurorii susţin că, în acele zile, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, militari şi civili au mers din proprie iniţiativă în anumite imobile şi au verificat acoperişurile unor clădiri, fără a anunţa celorlalte forţe aflate în zonă, ceea ce a „creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime”.

Mai mult, susţin procurorii militari, starea de oboseală şi stres acumulate au afectat „aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare”.

Procurorii spun că, în acest context, dispozitive militare, civile sau mixte au deschis „cu uşurinţă” focul spre imobile şi autoturisme care nu opreau la filtrele organizate, „în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective”.

De asemenea, „pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres”, au fost şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din aceeaşi unitate sau între unităţi militare, au mai arătat procurorii militari de la PICCJ în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţíei.

Împotriva ordonanţei de clasare a dosarului Revoluţiei, dată în 14 octombrie 2015, se poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că procurorii de la Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul 11/P/2014 privind fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Cauza a fost clasată şi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, dar şi pentru lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la „709 persoane decedate, 1.855 persoane rănite prin împuşcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reţinute”.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Procurorii au stabilit că, în unele situaţii, decesul s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor”.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împuşcare, existând situaţii în care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

„În unele situaţii, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracţiunilor de omor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situaţii în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice”, a precizat PICCJ.

Din cele 1.855 de persoane rănite prin împuşcare, 420 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Procurorii susţin că, la fel ca şi în cazul persoanelor decedate, există situaţii în care rănirea s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului”.

„În unele situaţii există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Există şi situaţii în care, deşi susţin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împuşcare”, a precizat PICCJ.

Din cele 343 de persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Anchetatorii susţin că, în principal, leziunile produse se datorează unor agresiuni, dar există şi situaţii în care leziunile se datorează unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare etc.) sau autoaccidentării, precum şi „situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice”.

„De asemenea există şi situaţii în care unele persoane, deşi susţin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică”, a mai arătat PICCJ.”

Pe Dvs., stimati cititori, va conving astfel de explicatii? Eu unul, desi as putea, desigur, sa gresesc, am impresia ca nu se vrea a se spune adevarul despre Revolutie. In ce masura vom afla atunci adevarul despre Mineriada din iunie ’90? A trecut un sfert de secol si aceste probleme care framanta societatea romaneasca sunt inca invaluite in neclaritate. Parca in Istorie s-a depus o ceata densa asupra acestor evenimente. Iar lucrul acesta perpetueaza in societate neincrederea inclusiv in institutiile statului. Nu ma voi hazarda sa dau „solutii” sau „verdicte” care sa elucideze problemele. As spune insa ca, dupa parerea mea, adevarul nu se poate cunoaste pana nu vom stii cu exactitate ce servicii straine au actionat atunci si cum. Probabil ca asta e marea problema sau una din marile probleme pentru care nu se doreste aflarea adevarului. Insa lucrul asta face mult rau societatii romanesti. Au murit oameni, altii au fost raniti, altii batuti bestial. Noi nu prea stim mare lucru din ce s-a intamplat. Nici cei vinovati nu au fost trasi la raspundere. Lucrurile acestea au lasat traume dureroase in societatea noastra, care se simt si acum. Mineriadele au creat o imagine negativa tarii noastre, cu consecinte negative pana in zilele noastre.

Ce am putea spune? Mineriada din iunie ’90 nu a fost prima. „Solutia” minierilor, ca forta de soc pentru a pune „ordine”, in locul celor legal constituite, nu a fost nici pana acum justificata in vreun fel. Ideea ca ar fi fost o miscare „spontana” iarasi nu tine… Mie mi se pare ca a fost o incercare de destabilizare a tarii, rezolvata strasnic cu minierii, in care, din pacate, victime au fost si oameni nevinovati. In iunie ’90 a existat, cel putin asa mi se pare, o incercare de a discredita Puterea constituita in urma alegerilor din 20 mai 1990. Daca ar fi actionat Jandarmeria sau Politia, Puterea ar fi riscat sa apara drept una care isi foloseste apartul represiv impotriva manifestantilor care cereau libertate. Pe cand asa, au venit „spontan” minierii si situatia s-a rezolvat intr-o baie de violenta. Ca unii erau „minieri”, asta e doar o chestiune de detaliu. Atat la Revolutie, cat si la Mineriada din iunie, a fost un adversar „invizibil”. Asta nu inseamna ca n-ar fi existat. A fost doar trecut sub tacere. Dupa care minierii au fost forta de soc folosita de catre Putere pentru a rezolva problemele delicate. Insa adversarul acesta „invizibil” a fost pretextul cel mai la indemana pentru a se actiona cu forta la adresa Opozitiei (totusi firava la vremea respectiva) si de a o intimida. Eu am impresia ca s-a cautat a se ascunde ceva, dar nu ni se spune ce, sau daca ni se spune, atunci nu-l putem afla. De exemplu: teroristii de la Revolutie. Nu i-am putut afla, chiar daca au existat. Iar un astfel de adversar „invizibil” s-a dovedit intotdeauna foarte util Puterii. La Revolutie, fara teroristi, Ceausescu nu ar fi fost executat atat de repede. Nu ar fi existat legitimarea noii Puteri, „emanata” de Revolutie. Dupa parerea mea, Dl. Iliescu a incercat o restauratie a regimului comunist, dar cu fata umana, asteptand sa vada cum se vor derula evenimentele pe plan international si care vor fi miscarile Kremlinului. Marele nostru noroc, daca se poate spune asa, este ca Mihail Gorbaciov nu s-a mai intors la comunism. Lucru asta a facut ca, in cele din urma, sa se renunte la restauratie. Atunci, in primii ani dupa Revolutie, Dl. Iliescu era cu ochii pe miscarile Rusiei pentru a se putea orienta in consecinta. Lucrurile insa au inceput, cu timpul, sa fie din ce in ce mai clare. Parerea mea insa este ca, initial, Dl. Iliescu nu a dorit neaparat democratia. Daca va mai amintiti, chiar domnia sa a folosit sintagma de „despot luminat”… A trebuit s-o accepte datorita situatiei interne ce risca altfel sa degenereze in confruntari de strada si datorita faptului ca Moscova nu mai sprijinea un regim totalitar. In asemenea conditii, domnia sa s-a adaptat destul de repede si a trebuit sa permita democratia, continuand, totusi, un regim criptocomunist pana in 1996. De altfel se vede si acum ca PSD, partidul dumnealui, este unul cu apucaturi comuniste (v. alegerea recenta a D-lui. Dragnea, unic candidat, in functia de presedinte al partidului). Insa si PSD, indiferent de denumirile pe care le-a avut de-a lungul timpului, a trebuit sa se adapteze, nu sa se reformeze. Totusi, optiunea pro occidentala clara a venit mult mai tarziu.

Cu toate acestea, trebuie sa spunem, Dl. Iliescu a orchestrat impecabil indepartarea treptata de Kremlin. Dansul nu a fortat indepartarea de Rusia, ci a mimat ca accepta apropierea. Stiind ca nimeni altul mentalitatea lor, a inteles repede ca pentru a putea iesi de sub influenta Rusiei, trebuie sa dea impresia ca e inca prietenul rusilor si ca tine cont de ce spune Kremlinul. In felul acesta, indepartarea a fost fara probleme. A semnat Tratatul cu URSS, mimand faptul ca e inca un loial colaborator al Kremlinului. A mers in Rusia cu o gramada de oameni de afaceri dupa el,  mimand apropierea pe taram economic de Rusia. Le-a dat rusilor, prin privatizare, niste intreprinderi care, oricum, erau falimentare, mimand ca nu are nimic impotriva unei relatii economice de anvergura cu Rusia, lucru ce ar fi trebuit perceput de catre Moscova drept un gest de prietenie. Si uite asa, incet, incet, Romania a intrat in NATO, in UE si acum rusii constata ca aici s-a pus un Scut! 🙂

Felul in care Dl. Iliescu a jucat comedia asta este magistral si dovedeste o mare experienta in politica! El a inteles ca pentru a avea relatii bune cu o Europa de Vest corupta de catre Kremlin, trebuie sa mimezi relatii bune, cordiale chiar, cu Kremlinul. In felul asta, pana la urma, ne-a acceptat si UE. Observati acum cum Romaniei ii este blocat un drept: accesul la Spatiul Schengen. Interesant este ca Dl. Iliescu, fara a fi agresiv la adresa Rusiei, s-a indepartat usor, usor de aceasta ca… „asa-i viata”, domnia sa nu s-a indepartat de nimeni, altii s-au indepartat de domnia sa (ca sa-l citez din memorie) 🙂 . Comedia asta a fost jucata si la Revolutie cu un sange rece extraordinar. Spre exemplu, a activat o conserva GRU precum gen. Nicolae Militaru, il pune ministru al Apararii, ba il mai face si general de armata, aratand ca nu e ostil rusilor ca, dupa numai cateva luni, sa-l scoata din functie datorita nemultumirilor aparute in randul Armatei si, iata, pentru ca avea probleme a trebuit sa-l scoata, nu mai avea ce sa faca, el a avut toata bunavointa! El a mai activat si alte conserve kaghebiste, fara sa dea doi bani pe ele, doar ca sa vada rusii ca nu le e deloc ostil, dupa care s-a descotorosit de respectivele conserve intr-un fel sau altul. Pe de alta parte, daca rusii ar fi intors macazul, el era acoperit!! Trebuie remarcat jocul genial al lui Ion Iliescu in acea perioada si felul in care a stiut ca, incet, incet, sa se indeparteze de rusi si sa puna Romania pana la urma pe o linie pro occidentala!! Dar optiunea pro occidentala clara a venit de abia in al doilea mandat al sau: 2000-2004, dar si atunci cu rezerve, pentru ca stilul D-lui. Iliescu nu este unul care sa forteze atingerea unui obiectiv (exista si exceptii, de pilda debarcarea lui Petre Roman din septembrie ’91, insa atunci a fost o situatie fortata si pentru ca FSN-ul trebuia sa „scuipe” partide) si, pe de alta parte, datorita faptului ca domnia sa este un om de stanga, iar ideile comuniste insusite de-a lungul atator ani nu ies prea repede din om…

Interesant este ca domnia sa, inca de la Revolutie, nu a dorit sa fie perceput de catre rusi ca un factor ostil. De ce oare? Mie mi se pare ca la Malta, Romania si Bulgaria fusesera trecute in sfera de influenta a rusilor… Se vede si acum ca noi si bulgarii nu suntem primiti in Schengen. In asemenea conditii, Dl. Iliescu a ramas fara sprijin american si a inteles ca intoarcerea spatelui Rusiei, ar fi perceputa ca un act de ostilitate in conditiile in care Romania nu avea garantii de securitate. Nu suntem primiti in Schengen tocmai in virtutea celor discutate la Summitul de la Malta, de atunci, desi lucrurile s-au mai schimbat si inca simtitor. Insa amintiti-va de atitudinea lui Vladmir Putin la Summitul NATO de la Bucuresti fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la NATO! Interesant este ca, din ce spunea, Putin nu a fost impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, ci aderarii la NATO! Din aceste motive Dl. Iliescu a inceput sa joace comedia descrisa mai sus, fara sa forteze pentru ca lucrul asta sa fie perceput ca un act de ostilitate la adresa Rusiei. Pe de alta parte, acest joc subtil a facut ineficienta vreo actiune de blocare a integrarii tarii noastre in NATO sau UE de catre KGB. Totusi, in NATO am fost primiti in 2004 si o conditie a fost sa avem relatii bune cu Rusia.

In incheiere as dori sa spun ca speram ca adevarul asupra acestor evenimente – Revolutia si Mineriada – sa iasa la iveala pentru a ne intelege mai bine istoria si pentru a se restabili increderea in societate.

Este evident ca nu s-a incheiat Revolutia!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.