Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Daca as fi consilierul D-lui. ambasador Hans Klemm, ce i-as spune despre Liviu Dragnea…?

Dl. ambasador Klemm vine dintr-o alta lume, dintr-o alta cultura. Bineinteles, ar fi foarte plictisitor sa incep sa-i povestesc despre Liviu Dragnea si cum a ajuns el sa fie unicul candidat la presedintia PSD, asta ca sa nu vina la conducerea partidului altii mai rai decat el! 🙂

Sigur, lucrurile acestea ii pot parea intr-un fel inedite D-lui. Klemm… Insa, cu miile de scuze de rigoare, l-as ruga sa-mi permita sa-i tin o lectie despre amestecul statului in economie pentru ca omul sa poata intelege mai bine realitatile tarisoarei noastre. In America statul nu se amesteca in economie sau cel putin asa da impresia… De aceea, poate, pentru un american e mai greu sa inteleaga cum e ca statul sa se amestece in economie…

Si as incepe asa: in urbea X, unde presedinte al Consiliului Judetean este Dl. Y din partidul Z, de guvernamant, s-a hotarat de catre Consiliul local sa se planteaze panselute in parcul central. Primarul urbei X este Dl. Q, care face parte tot din partidul Z, ca si Presedintele Consiliului Judetean. Firma care planteaza panselute este a D-lui. W, care poate fi in stransa legatura de partid si rudenie cu ori cu Dl. Y, ori cu Dl. Q sau, daca nu se intampla fenomenul, este o firma care e condusa de un domn sau o doamna tot din partidul Z, care a castigat alegerile si are o mare influenta politica si economica in judetul cu pricina.

Acuma, firma D-lui. W castiga licitatia, la care participa si alte firme, private, dar ale altor partide. Evident, se aranjeaza treaba ca acele firme sa participe ca „mana moarta”, doar de forma, deoarce trebuie sa castige licitatia („cinstita”, d-apai cum altfel?) firma D-lui. W. Ce se intampla cu firmele care participa de forma, spunem mai pe urma. Acum consemnam faptul ca firma care castiga licitatia, o castiga la pretul cel mai mic. Asta ce inseamna? Pretul se formeaza liber pe piata – in functie de cerere si oferta – asa ca, sa zicem, plantatul panselutelor ar trebui sa coste 15.000 de euro. Cum inca nu s-a format pretul, licitatia e castigata de firma D-lui. W la pretul de 150.000 de euro: asa a reiesit, in mod liber consimtit, in urma licitatiei. Celelalte firme, evident, au licitat la un pret mai mare. Cum statul „cheltuieste banii altcuiva pentru altcineva” (Milton Friedman), e clar ca statul are destui bani sa plateasca 150.000 de euro si chiar mai mult pentru plantatul panselutelor, deoarece 15.000 de euro ar fi de rasul curcilor.

Deci firma D-lui. W castiga licitatia urmand sa primeasca din fondurile alocate judetului 150.000 de euro pentru a planta panselutele in parc. Asta nu inseamna ca lucratorii care planteaza panselutele vor fi platiti mai bine. Ei vor fi platiti ca si cum firma ar fi castigat licitatia cu 15.000 de euro, deci tot atat de bine sau, daca doriti, tot atat de prost, in rest se descurca ei. Ce ramane e profitul care se duce in conturile firmei D-lui. W, ce trebuie sa mai plateasca si la partid o parte, ca doar l-a omenit castigand licitatia. Din banetul asta, o parte sunt pusi de o parte, drept economii. Iar din restul sunt miluiti si cei ce au participat ca „mana moarta”, ca nu cumva sa se supere si sa inceapa sa „ciripeasca”. De altfel, asa e si omeneste, nu se poate sa-l lasi pe om cu mana goala, cum se spune. Si uite asa toata lumea iese, pana la urma, multumita.

Ca sa inteleaga mai bine ideea de stat si de partide ale statului, as folosi o formula geniala a lui Marian Munteanu: statul are doua aripioare (acestea sunt principalele), dupa care mai are acolo prin spate niste aripioare mai mici 🙂 . Evident, banii trebuie castigati cinstit (sa pun ghilimelele de rigoare? 😉 ) si atunci grosul sumei merge catre aripioarele mai mari. Alea mai mici… acuma depinde daca au oameni de afaceri fasneti! Deci daca partidul Z a castigat alegerile, fata de celalalt principal partid, sa zicem T, grosul fondurilor se duc catre primariile castigate de partidul Z. Se organizeaza licitatii, cum sa nu!! Deci, pentru ca Z a castigat alegerile, din, sa zicem 5 licitatii, 3 revin firmelor partidului Z iar 2 revin firmelor partidului T. Evident, la acelea 2 care revin partidului T, la pretul cel mai mic, se calculeaza ca sa ajunga si la partidul Z o parte din bani, dupa incheierea licitatiei, ca doar T ia grosul. Acuma, desigur, la cele 3 castigate de partidul Z, grosul sumelor se duc la partidul Z, unde trebuie, ma intelegeti dumneavoastra. Apoi mai trebuie sa ramana, sa mai dai incolo-incoace, sa cauti sa multumesti tot felul de persoane importante ca nu poti sa stii cine incepe sa ciripeasca, iar numai cu amenintari, fie ele si voalate, nu rezolvi in totalitate problema. Deci banii se invart tot intre „noi”, adica intre cine trebuie. Si uite asa tasneste un „om de afaceri” de mare succes, tot dintre „noi”, desigur. Incep interviurile: „cum ati reusit in afaceri?” si bla-bla-blauri din astea. Dl Y. care e presedintele Consiliului Judetean, dirijeaza toata afacerea. Nu direct, ci prin interpusi. La intalnirile de afaceri, care se pot desfasura, de pilda, in plin camp, sau acasa la… , la care participa si Dl. W. si doamna sau domnisoara secretara de la primarie, care nu se stie cum de are cel mai nou si cel mai scump model de Mercedes, caci din salariu n-ar putea sa-si permita, si alti domni si doamne de prin diverse partide, se pune problema distribuirii banilor „in teritoriu”. Cat revine partidului? Sumele astea nu sunt mari, nici mici nu sunt, ca nu putem sa ne umplem in felul asta de ridicol. De la cateva zeci de milioane de euro in sus…? Poate, cam asa… Ei, in treburi din astea se remarca talentul presedintelui Consiliului Judetean: cel de bun organizator, ceea ce e sinonim cu om util partidului. Si, tot in felul acesta, se intareste capitalul autohton, deci e cu schepsis treaba! 😉

Privatizari? Nuuu… stati putin, stati putin… Asta daca hotaraste partidul sau cartelul transpartinic. Aici e chestiune delicata, cu probleme sociale si se pot pierde niste alegeri. Daca e vorba de privatizari, atunci ramane de vazut cum falimentam unitatea de productie si cine castiga din asta. Lucrurile trebuie facute legal, desigur. Trebuie sa vedem pana la cat subevaluam si, pe urma, cat supraevaluam. Legal, ca sa le inchidem gura la toti. Bine, putem sa mintim oamenii ca nu-i dam afara, ca pe urma sa-i dam, ca nu e ilegal. Dar… daca minciuna are picioare scurte, castigurile trebuie sa fie cat mai mari! Si, bineinteles, ele trebuie distribuite in sistem, sa se creeze firme pe urma, ca sa spele banii. Iar daca le vindem, cat comision plateste ala? Lucrul e dificil, ca daca ala plateste comision gras dar e dintr-un spatiu geopolitic neagreat, intervine Opozitia, chestiuni legate de NATO etc, deci treaba e complicata rau, supune Sistemul la presiuni din afara! E, deci, mai comod sa le tii. Le tii la tine, indiferent daca sunt sau nu performante. Punem dintre ai nostri niste directori generali p-acolo, ii platim gras, tot dintre ai nostri, oameni de nadejde ai Sistemului, in Consiliul de Administratie si rezolvam si cu ei cat sa le dam, ca si acestia sa dea o parte la partid si unde trebuie si se rezolva problema! 🙂 Nu e mai simplu asa? De ce sa ne complicam inutil?

Deci cam asta ar trebui sa inteleaga Dl. Klemm…

Liviu Dragnea… Subiectul asta este plictisitor… 😉

octombrie 3, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 47 comentarii