De ce nu a performat guvernarea Ponta…?
Se vorbeste despre subiectul asta: trei ani de guvernare Ponta… Pentru a explica in mod corect lucrurile, cred ca ar trebui sa intelegem corect ce inseamna a performa. Impresia mea este ca lucrurile nu sunt clare. A performa nu inseamna sa dai un examen (si sa-l treci). Nota pe care un elev o ia in urma unei examinari reprezinta evaluarea cunostintelor sale. Si alti elevi dau acelasi examen – performanta unui elev inseamna rezultatul obtinut de el in raport cu rezultatele celorlalti elevi. Daca dintr-o clasa cu 30 de elevi care dau acelasi examen, un elev ia nota 5 si restul de 29 iau nota 4, putem spune ca elevul care a luat nota 5 a performat. Insa si in acest caz a vorbi de performanta mi se pare putin fortat.
Mai clar imi pare a vorbi de performanta in competitiile sportive, care reprezinta un exemplu clasic in acest sens. Daca, de pilda, Simona Halep joaca intr-o finala de Mare Slem cu Maria Sharapova si o invinge, putem spune ca Simona a realizat o performanta. De ce? Dupa parerea mea, performanta este indisolubil legata de competitie. Si lucrul asta in orice domeniu de activitate. Inclusiv in afaceri, desigur. Daca nu ar fi concurenta intre firme, nu ar fi nici performanta. Daca performanta nu este reala, nici competitia nu este reala. Daca, de exemplu, eu citesc mult si stiu multe lucruri, asta nu inseamna neaparat ca performez atata vreme cat nu sunt implicat intr-o competitie. Inseamna ca citesc mult si imi imbogatesc cunostintele. Dar nimic mai mult.
Deci pentru performanta este nevoie de competitie. Iar competitia presupune cel putin doua entitati distincte. Presupune, desigur, si un scop. Mai presupune ca aceasta competitie sa fie corecta. Dar ce inseamna ca o competitie sa fie corecta? Inseamna ca toti competitorii sa respecte aceleasi reguli sau, daca nu exista nicio regula – deci daca se joaca free -, atunci lucrul acesta se aplica la toti competitorii in acelasi fel. Daca la 100 m plat avem 10 sportivi care participa si regula este ca niciun sportiv sa nu se dopeze, inseamna ca daca cel mult unul dintre ei s-a dopat, competitia e viciata. Evident, sportivul care s-a dopat trebuie descalificat pentru ca nu a respectat regula.
Acestea fiind spuse, sa incercam sa facem o analiza pornind de la Alianta DA. Despre ce competitie mai poate fi vorba cand Guvernul Tariceanu a functionat bine mersi cu sprijinul masiv al PSD in Parlament, adica al adversarilor politici? Dupa alegerile din 2008 a urmat un moment si mai interesant: a venit randul PDL sa guverneze alaturi de PSD… Deci dupa ce Alianta DA (PNL+PD) era adversarul PSD, acuma PD, transformat in PDL, guverneaza alaturi de adversar!! Dupa 2009, deci dupa ce Dl. Basescu a devenit pentru a doua oara Presedinte, s-a intamplat un lucru inca si mai interesant!! Ca printr-un hocus-pocus, PDL a ajuns singur la guvernare, tinandu-se intr-o majoritate fragila, de fapt cu sprijinul UNPR. Ceea ce e realmente interesant e faptul ca PDL era la guvernare, dar nu era in competitie cu cineva. Ci doar era la guvernare. In ast timp se formeaza deja celebrul USL! Dar USL, inca de la bun inceput, nu era impotriva Guvernului Boc, desi au criticat din rasputeri taierile de salarii si pensii. Deci nu era un competitor al Guvernului Boc, desi il critica. Ci era o alianta antiBasescu! Guvernul Boc nu a avut de fapt niciun concurent. El si-a facut treaba acolo, Guvernul Boc a si cazut intr-un final, a cazut si PDL pana s-a si scindat! Pana la urma n-a mai ramas nimic nici din PDL! Nicio problema! A venit dupa aceea Guvernul Ponta sustinut de o larga majoritate parlamentara. USL a inceput sa se ingrase, ca sa zic asa, si sa devina tot mai mare. USL inca de la bun inceput nu a avut o ideologie nici nu s-a afiliat unei ideologii politice. A fost doar o alianta electorala in care partidele componente si-au pastrat propriile lor doctrine politice. Au urmat alegerile din 2012 in care USL a obtinut o victorie zdrobitoare!! Guvernul Ponta era pe val, cum se spune. Despre ce competitie mai putea fi vorba cand niciun competitor nu mai putea, nu mai avea cum sa-i ameninte pozitia dominanta. Care s-a mentinut si dupa ce USL s-a sfarsit, Ponta gasind o formula de mentinere a unei majoritati, care sa-l sustina, prin Alianta PSD-UNPR-PC. Deci UNPR, dupa ce a sustinut Guvernul Boc, acuma sustine si Guvernul Ponta, care nu are niciun fel de problema in a dainui in continuare la guvernare.
Si atunci cum poti sa performezi fara competitie? In Alianta DA a existat o competitie intre partidele componente, nicidecum cu PSD! Iar in Romania n-a mai existat practic o competitie politica – competitie in adevaratul sens al cuvantului – din 2007, de cand Alianta DA a devenit nefunctionala, datorita tensiunilor interne, nu ca ar fi pierdut competitia cu adversarii politici, prespunand ca aceasta competitie a avut loc vreodata! Din 2007 problema principala de pe scena noastra politica a fost crearea de majoritati. Dar a face majoritati – lucru care se poate face oricand si chiar oricum daca nu exista clare deosebiri ideologice si toata lumea e la fel – e una, competitia e altceva. Competitia politica mi se pare chiar ceva opus crearii de majoritati. Pentru ca majoritati oricand se pot forma. Cheia de a forma o majoritate este negocierea politica. Negocieri de functii, posturi, avantaje etc. Dar asta nu mai inseamna competitie. Seamana mai mult a pact politic. Pacea pacatosilor, as zice eu. Este destul de limpede ca nefiind o competitie reala nu putem vorbi de o performanta reala. Si lucrul acesta se vede, se simte. In toata aceasta galceava din familia asta de rate, n-a aparut inca un pui de gasca, cum spunea odinioara Sadoveanu. In felul asta ce motivatie mai poti avea ca sa poti performa? Si ne miram ca nu prea sunt performante cand ele nici nu au cum sa apara daca asa sta situatia.
Cei care cred ca USL a reprezentat un proiect de tara gresesc profund. USL a reprezentat uciderea oricarei forme de adevarata competitie politica. Ce poate sa reprezinte o entitate politica fara niciun fel de ideologie politica, axata doar pe antibasism (termen destul de vag ca si basismul) si nimic altceva? Mai ales ca Presedintele nu poate fi un partid politic. Cu atat mai mult cu cat nici sa-l demita, prin referendum, pe Presedinte nu au reusit. Faptul ca am avut un Presedinte jucator a viciat de asemenea competitia politica, deturnand sensul acesteia care era lupta politica intre partide si nu galceava cu Presedintele Basescu. Ce reforme sa faca USL? Deci pentru a face reforme trebuie o imensa umbrela politica, gen USL, pentru ca nimeni nu are curajul sa si le asume? Evident, USL nu a facut niciun fel de reforme, cum era de asteptat. USL nu a facut decat sa se mentina status quo, ceea ce mai mult decat probabil s-a si dorit.
Din aceasta cauza nici nu prea progresam.
Competitia a fost si este viciata si de coruptia care exista in clasa politica romaneasca, care tinde sa dizolve corpul politic. In felul asta, cu coruptia, nu mai avem un corp politic, ci o sumedenie de grupuri de interese care se folosesc de politica ca sa castige foloase materiale necuvenite. Atata vreme cat astfel de legaturi subterane exista intre partidele noastre, nu se mai poate vorbi de o adevarata competitie politica. Daca, spre exemplu, eu sunt la Putere si-ti dau si tie, si tie, si-ti mai dau si tie – nu la popor, ci cui trebuie, da’ ce credeati? – si tu incepi sa traiesti bine si fara griji, atunci daca la toata lumea – nu la tot poporul – ii e bine cu mine, care-i las sa-si faca mendrele, despre ce competitie mai vorbim? Despre ce corp politic mai vorbim care, desi votat de popor, nici nu-i pasa de cei care l-au votat, ci doar sa-si faca mendrele, si alea pe cai necinstite?
Nenorocirea mare este ca fara competitie nu numai ca nu avem performanta, dar si democratia tinde sa devina nefunctionala. O democratie functionala presupune atat competitia intre fortele angajate politic, dar si ideologii politice clare si distincte ale acestora, care le diferentiaza si care fac posibila competitia. O democratie nefunctionala risca sa arunce Romania intr-o fundatura periculoasa. Verticalitatea omului politic in privinta crezului sau ideologic este esentiala. Chestia asta ca trebuie sa te dai dupa cum bate vantul slabeste democratia. Altminteri tara asta incepe sa fie condusa din alte capitale, numai de la Bucuresti nu. Consensul intr-o democratie este important, dar el nu trebuie sa afecteze competitia si ideologia partidului respectiv. Din pacate, din 2004 incoace, au cam lipsit astfel de lucruri. Nici Alianta DA, nici USL nu au avut un contur ideologic clar. Nici PDL, de curand trecut in familia Popularilor europeni, nu a avut un contur ideologic clar. PDL nu a actionat ca un partid de dreapta. Faptul ca un partid de dreapta ar taia pensii si salarii este o insulta! El de fapt nu a facut nicio reforma. A crea durere in societate fara a face vreo reforma, intr-un evident stil autoritarist, nu e caracteristic dreptei politice. Avem tot un sector de stat stufos, avem tot privatizari esuate. Prea multe nu s-au schimbat, nu s-au schimbat deloc. Daca cineva crede ca prin DNA s-a si schimbat ceva in sensul unei reale reforme, eu cred ca se insala.
Chiar asa…?
Trebuie sa spun de la bun inceput ca nu am vazut emisiunea de la Realitatea TV in care a fost invitat Traian Basescu. Voi vorbi din ce am auzit… Deci nu e chiar in cunostinta de cauza, ca sa zic asa: altceva e cand vezi o emisiune.
Totusi, chiar asa? Traian Basescu a fost Presedintele Romaniei. Traian Basescu este un cetatean al Romaniei ca oricare altul, adevarat. Dar, totusi, nu mai e chiar un oarecine. Nu mai e Basescu de dinainte de a fi Presedintele Romaniei. Te duci tu acolo, fost Presedinte al Romaniei, ca sa te iei in gura cu alde Tavi Hoandra si Rares Bogdan la un fel de „Vorbe grele” a lui Ciutacu? Maestrul Cristoiu spune ca a fost „o executie mediatica ordonata de Cozmin Gusa, fostul consultant politic al Elenei Udrea” . Normal era sa nu mearga la aceasta emisiune. Nu neaparat din orgoliu, ci pentru ca asa mi se pare onorabil. Repet, Basescu nu mai e cel de dinainte de a fi Presedinte. Nu mai are o miza politica, in sensul ca nu mai candideaza. Dar asta nu inseamna sa te duci intr-o emisiune unde ce sa discuti? Cum esti executat mediatic? Sigur, s-ar putea sa nu fi cunoscut aspectul asta… Dar chiar si daca nu si-a dat seama, mai bine era sa nu mearga la aceasta emisiune. Totusi, Basescu a spus ca stia in ce mediu vine. Si atunci?
Dar iata si un articol din Gandul:
Băsescu: „Mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, oamenii pe care i-am pus în funcţii încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri”
Se arata ca:
„Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că justiţia este departe de a fi perfectă şi că are momente în care i se pare că se face un spectacol prin care oameni numiţi de el încearcă să arate, după instalarea la putere a preşedintelui Iohannis, cât sunt de utili şi noii puteri.
„Eu nu mă dezic de oameni, ci de atitudini. Nu o să accept niciodată ideea că un preşedinte de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie se duce la bilanţul DNA şi spune că este pe aceeaşi baricadă în lupta anticorupţie. Judecătorul nu e pe nicio baricadă nicăieri în lumea civilizată, doar în Africa găsim alte exemple. Judecătorul e un Dumnezeu care nu e pe baricada nimănui”, a spus Băsescu la Realitatea TV.
El a arătat că a contribuit la crearea unei justiţii puternice, dar departe de a fi perfectă, având încă foarte mult de lucru în acest sens.
„Am momente în care mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează”, a adăugat Băsescu.
Încă din prima jumătate de oră a emisiunii, între fostul preşedinte şi moderatorul emisiunii, Octavian Hoandră, a avut loc un schimb dur de replici. Moderatorul i-a spus fostului preşedinte că l-a ”detestat” întotdeauna, fără însă a-l urî, în timp ce Băsescu i-a replicat că are o părere foarte proastă despre el, ca jurnalist şi ca om. „Sunteţi foarte slab şi ca om şi ca jurnalist, dar ştiam în ce mediu vin”, a spus fostul şef de stat.
La un moment dat, moderatorul a afirmat că Nicolae Ceauşescu a fost un preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Fostul preşedinte a replicat: ”Este posibil, dar nu o spuneţi cu răutate (..) Trebuie să fii.., nu pun etichetă, dar ca să spui că Ceauşesecu era bun…”.”
De unde ca ce buni erau procurorii, cand loveau in adversarii politici, acum ca ce rai sunt, cand lovesc in Elena Udrea. N-am sa comentez faptul daca Basescu o iubeste sau nu pe Udrea… Insa… Insa ar trebui sa-si dea seama ca face declaratii sub demnitatea functiei pe care a avut-o. Cum poti sa spui ca ti se pare „că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează”? Chiar nu mi se pare decent, in raport cu inalta functie pe care a avut-o, sa faca astfel de declaratii si sa mearga la asemenea emisiuni ca sa se ia in gura cu unul sau altul sau altii sa se ia in gura cu el, e acelasi lucru. Limpede si clar: nu avea ce sa caute la aceasta emisiune!
Pe de alta parte, cred ca ar trebui criticati si cei care au pus la cale „executia”. Totusi, un moderator sau un jurnalist nu ar trebui sa aiba umoarea verde cand sta de vorba cu un fost Presedinte al tarii. Sunt lucruri care se pot discuta cu un fost Presedinte, chestiuni importante, care tin de istoria tarii noastre pana la urma. Insa trebuie sa vii pregatit, sa-i cunosti activitatea foarte bine ca sa stii ce intrebari sa-i pui. Este necesar ca perioada in care Basescu a fost Presedinte sa fie studiata foarte bine, sa fie cunoscuta (atat cat se poate cunoaste, desigur). Pot fi intrebari interesante, inclusiv din actualitate, dar mai interesante sunt raspunsurile pe care un fost Presedinte le da. Cam asa ar fi trebuit sa decurga emisiunea cu pricina, nu sa se constitutie intr-o „executie mediatica”, mai ales ca Traian Basescu nu mai este Presedintele Romanei si nici nu mai are drept sa candideze vreodata pentru aceasta functie. Si e destul de clar, cred, ca nici nu va candida pentru o functie precum cea de premier… N-as crede, mai ales ca in situatia politica actuala nu prea e posibil. Si, cel mai important, „patronul” e de fapt telespectatorul si el trebuie informat cat se poate de bine, de aceea intrebarile trebuie sa fie bine alese si pertinente, pentru ca raspunsurile sa fie interesante si sa aiba acest caracter de a informa publicul si chiar caracter de stire, cum ar zice maestrul Cristoiu.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Un fenomen interesant…
Dupa parerea mea, cel putin din ce vad eu, nu numai in Romania are loc un fenomen care merita remarcat: cresterea puterii serviciilor secrete. Pretexte pentru ca sa aiba loc, sa se produca fenomenul, pot fi mai multe. De pilda: coruptia (desi reala, poate fi si un pretext), securitatea cibernetica etc. Acest fenomen il remarc nu numai in Romania, dar si in Rusia unde Presedintele, Dl. Putin, este un kaghebist notoriu si unde remarcam, actualmente, o dictatura fesebista. La noi e celebrul Binom SRI-DNA, criticat acum atat de D-na. Elena Udrea, fosta colaboratoare deosebit de apropiata a Presedintelui Basescu, cat si de Dl. Basescu insusi. Care sa fie explicatia unui astfel de fenomen pe care cred ca l-am putea intalni si prin alte parti, nu numai in Romania sau in Rusia…?
Totusi, pentru Romania, cat si pentru Rusia, e un motiv comun care nu se poate sa nu te intrige… Si anume faptul ca de destula vreme au fost stopate reformele. Drumul nostru, vorbesc acum de Romania, dar e valabil si pentru Rusia, era spre economie de piata si libertate – si rog a parcurge Cap. XV Piata din Actiunea umana. Un tratat de teorie economica de Ludwig von Mises, ca sa intelegem mult mai clar despre ce e vorba cand vorbim de reforme in sensul economiei de piata si care e legatura acestora cu libertatea. Or, ce s-a intamplat? Sa luam Romania, condusa de Traian Basescu. A fost o conducere autoritara, un autoritarism care s-a vazut si in salariile si pensiile taiate. Basescu s-a comportat si ca Presedinte si ca premier. S-a folosit de Binom ca sa loveasca in adversarii politici. A fost o conducere autoritara care mai degraba „a inghetat” totul in loc sa faca reforme. Am mai scris despre astfel de lucruri, de exemplu nu s-a facut nicio privatizare. In general vorbind, reforme nu s-au prea facut. Scandal, da. Scandaluri au fost cu duiumul. Conducerea asta autoritara a lui Basescu s-a (auto)intitulat de dreapta, dar mie mi se pare ca a fost mai degraba una de stanga. Nici pe vremea lui Basescu nu s-au facut cine stie ce investitii insa este adevarat ca inainte de criza lucrurile au mers ceva mai bine, insa cu deficite, inclusiv structurale, mari… In orice caz, reforme foarte putine, mai ales daca ma gandesc la performanta lui Tariceanu de a angaja, in intervalul de timp 2004-2009, 500.000 de oameni la stat… In Romania a inceput sa se blocheze reforma din 2004, iar acum suntem in plina desfasurare a acestui proces nociv si se vede ca dam inapoi, ca regresam.
In Rusia, avem de multisor tot o conducere autoritara in persoana lui Vladmir Putin. Trebuie spus ca si in Rusia se faceau reforme, aceleasi reforme descrise de von Mises in cartea de mai sus. Spre economia de piata. Bineinteles, in Rusia reformele au mers mult mai greu si necesita mult mai mult timp decat in Romania sau oricare alta tara din Europa. Dar se faceau. Pana cand Eltin l-a lasat pe Putin mostenitorul tronului, ca sa zic asa. Vedeti, am fost intrebat cum se nasc dictatorii, de ce lumea ii voteaza… Trebuie spus de asemenea ca Dl. Putin a fost directorul FSB, deci e clar… Nu numai ca el controleaza si acum FSB, dar FSB a ajuns sa aiba un om in postura de Presedinte al Rusiei. Lucrul asta ar fi, poate, neesential daca Putin ar fi continuat reformele si ar fi imbunatatit situatia respectarii Drepturilor Fundamentale ale Omului. Insa conducerea lui Vladimir Putin e una tot autoritara, dictatoriala chiar si nu a facut altceva decat sa blocheze reformele, reusind sa-si duca tara intr-o grea situatie economica din cauza sanctiunilor aplicate Rusiei, de catre Vest, pentru agresiunea la adresa Ucrainei. E un om care considera ca „prabusirea comunismului e cea mai mare catastrofa geopolitica a sec. XX”, care regreta Uniunea Sovietica si disparitia acesteia. Cu Putin reformele au inceput sa stagneze inca din 1999, de cand a ajuns premier prima oara. Lucrul asta nu s-a simtit la inceput in Europa, dar iata ca acum incepe sa se simta unde duce gandirea lui Putin intreaga Federatie Rusa. La noi deja am auzit zvonuri ca Laura Codruta Kovesi ar dori sa candideze la Presedintie… Sunt similitudini… Inca de pe vremea cand Basescu era Presedinte se facea in presa internationala o comparatie intre el si Putin, in ideea ca cele doua regimuri sunt, de fapt si de drept, comparabile… Pe undeva cam asa e, pentru ca stagnarea si chiar regresul reformelor s-a facut vizibil si in Romania, si in Rusia. Rezultatul este ca lucrurile nu merg azi bine nici in Romania si nici in Rusia.
Deci cauza cresterii Puterii serviciilor secrete este stagnarea, stoparea mai bine zis, si chiar regresul reformelor liberale, singurele ce pot duce catre libertate si democratie. Simptomul acesta al stoparii reformelor il observam si in Romania, si in Rusia. In Rusia insa situatia este mult mai grava iar Vestul trebuie sa depuna eforturi de a inlatura o asemenea stare maligna din Federatia Rusa. In Romania situatia nu e totusi atat de grava si pentru ca romanii l-au votat pe Dl. Iohannis la alegerile prezdentiale, lucru foarte important, dar s-ar putea agrava daca PNL nu va afirma valorile liberale si nu va continua sa faca reformele de care vorbeam mai sus si de care aminteam si aici.
De ce e nociv sa creasca Puterea serviciilor secrete? In primul rand trebuie sa spunem ca in Rusia a crescut Puterea lor pe termen lung – lucru foarte ingrijorator. Este nociv pentru ca serviciile secrete nu pot substitui politicul. Si ajunge un om, ca Putin, la Putere si vedem cu totii ce idei are, cum iubeste comunismul si regreta URSS… Traian Basescu spuneam ca nu prea a facut reforme, nu a reformat nici aceste servicii. Iar societatea, in felul acesta, incepe sa nu prea mai arate a libera si democratica. Rusia lui Putin arata a libera si democratica? Asa s-ar putea intampla si cu Romania daca nu se iau masuri, adica daca nu se fac reforme si daca liberalismul nu e exprimat in societate.
Despre excluderea Realitatii TV din grila de programe ale P.E. si despre pensiile speciale
Europarlamentarii PSD, lobby pentru înlocuirea Realitatea TV cu Antena 3 în Parlamentul European
Se arata ca:
„”Pesediștii lucrează din greu la Bruxelles: ultima lor inițiativă este introducerea Antenei 3 în grila de programe tv recepționate în birourile de la #PE. Până acum, se prindeau Realitatea tv și TVR international, iar numărul canalelor e limitat pentru România la 2. Pesediștii nu mai suportă probabil să fie departe de Antena 3, când vin la Parlament, așa că au semnat o petiție prin care cer să-i vadă zilnic pe Mircea Badea & co. E neîndoielnic că nu diar românii, ci toți cetățenii europeni vor fi mult mai bine reprezentați dacă Daciana aude permanent glăsciorul Danei Grecu, iar Grapini – șoapta lui Gâdea!”, scrie Preda.
Europaralamentarul a publicat şi lista cu semnături pentru această iniţiativă. Printre semnatari, se numără Daciana Sârbu, Norica Nicolai şi Maria Grapini.
Gușă, despre lobby-ul PSD pentru înlocuirea Realitatea TV în PE: O sugestie că merită închisă
La scurt timp, Cristian Preda a declarat, în direct la Realitatea Tv, că în opinia sa, parlamentarii PSD sunt deranajați de faptul că Realitatea Tv nu este angajată politic:
”Este cred foarte simplu. Antena 3 este un post de partid, nu este un post jurnalistic, deținătorul lui este închis pentru corupție, și este evident ca nu se poate desprinde de acetsa. Nu cred că asta este problema, să vină să vadă Antena 3 în birourile de la Bruxelles, mă gândeam că vin să lucreze în comisii. Sunt 17 deputați care au cerut, 15 dintre ei sunt de la PSD, unul este Mircea Diaconu, care este invitata permanent la Antena 3. Și Norica Nicolai. Realitatea Tv nu este angajată politic, și cred că asta îi deranjează”, a spus Cristian Preda.
La rândul său, europarlamentarul PSD Cătălin Ivan spune că nu a fost consultat de colegii săi când s-a luat această decizie.
„E un gest pripit pentru că dacă s-ar fi dorit sa aiba si Antrena 3 la Bruxelles era o discutie si dacă m-ar fi intrebat si pe mine le-as fi spus ca se vorbește despre largirea canalelor. Dacă e doar o incercare de a inlocui Realitatea cu Antena 3 pentru ca e mai pe placul unora Antena 3 decat Realitatea e o greseala pentru că, noi, ca oameni politici, nu ar trebui sa arbitram ce se intampla pe piata media”.
Totodată, eurodeputații Marian Jean Marinescu și Theodor Stolojan au declarat că eurodeputații PNL nu au fost consultați, fiind înștiințați de acest demers de către biroul chestorului. Marian Jean Marinescu a susținut că a trimis imediat o solicitare chestorului, în care a cerut oprirea acestei proceduri.
„Un asemenea demers nu se poate face fără consultarea tuturor eurodeputaților români. (…) Noi nu am fost întrebați. Momentan procedura a fost suspendată, urmând ca, luni, să depunem documente oficiale prin care vom cere ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt acum”, a declarat Marinescu.
De asemenea, Theodor Stolojan, liderul delegatiei PNL, a susținut că i-a spus chestorului Parlamentului European că „Realitatea TV este o televiziune de știri neutră” și că „Antena 3 are afinități politice declarate”.
„De aceea, consider demersul colegilor deputați socialiști lipsit de fair-play”, a spus Theodor Stolojan.
Trebuie observat, cred eu, ce fel de partid este PSD la ora actuala si poate ca n-ar trebui sa ne mire. In PSD sunt doua grupari: una mai conservatoare, in spritul acelui fesenism iliescian, condusa, la vedere, de Victor Ponta, deci care detine puterea in partid, si o grupare mult mai europeana, atasata valorilor europene din care pare a face parte Catalin Ivan.
Aceasta grupare care conduce PSD face ceea ce a facut din totdeauna: mimarea democratiei, a libertatii, inclusiv a celei de exprimare, caci ce altceva poate sa insemne manevra de fata? Este destul de limpede ca partide precum PC sau UNPR sunt, de fapt, PSD, asa cum e destul de limpede ca postul Antena 3 e unul pesedist. Mimarea democratiei au urmarit-o inca imediat de dupa 1990 cand, prin crearea mai multor partide, s-a urmarit gravitarea multora in jurul unui singur partid: PSD (indiferent de ce denumiri a avut in trecut: FSN, FDSN, PDSR), lucru incercat si cu PNL. Asa cum si posturi precum Romania TV sau Antena 3 sunt, de fapt, posturi ale PSD. Or, PSD doreste sa excluda din grila de programe a P.E. Realitatea TV pentru simplul motiv ca acest post e critic la adresa Guvernului Ponta, care nu suporta, in stilul comunist care il caracterizeaza, nicio critica, fie ea cat de mica. Din aceasta panoplie de „valori” mai face parte si Laura Georgescu, care tot da amenzi celor care il critica si-l tulbura pe premier, dar foare buna cu televiziunile obediente politic, numai ca „astia-s boi si nu profita”, ca s-o citez…
Sunt aproape convins ca gruparea pro europeana din PSD este in minoritate. Sper sa ma insel. Dar e de bine ca in cel mai mare partid din Romania se dezvolta o dialectica a contrariilor. Dupa atatia ani… Poate nu vom mai avea privatizari ratate in viitor… Si aceasta minoritate e reprezentata de generatia mai tanara din partid, lucru ce trebuia pana la urma sa se intample.
Lista cu semnaturi mai ridica o problema: se observa ca nu numai pesedistii au semnat-o. Sunt si doi de la ALDE: Norica Nicolai si Mircea Diaconu. Lucru ce pune o problema PNL-ului. Ca PNL are o problema se vede si din:
LISTA celor 255 de parlamentari care vor PENSII SPECIALE. Iniţiatori: E un drept firesc pentru cei care au fost în slujba cetăţenilor
Se arata ca:
„După ce mai bine de o săptămână, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost mai mult un mit urban, acesta a fost înregistrat joi la Camera Deputaţilor. Şi nu doar atât, el a fost semnat de 255 de deputaţi şi senatori de la toate partidele, dintre care 23 sunt liberali. După cum a relatat Gândul, unii liberali au fost ”ademeniţi” să semneze acest proiect cu un tabel comparativ cu pensiile speciale ale aleşilor din alte state europene. În explicaţia iniţiatorilor, indemnizaţiile speciale ar veni ca ”un drept firesc şi echitabil”, tocmai pentru că aleşii sunt în slujba poporului.
Atraşi de pensiile de serviciu pe care parlamentarii din alte state europene le primesc, 255 de senatori şi deputaţi au semnat un proiect de lege prin care ar primi şi ei acelaşi tip de indemnizaţii speciale.
Concret, dacă acest proiect ar fi adoptat, un parlamentar cu un mandat ar primi, după vârsta de pensionare, 1.200 de lei în plus, cei cu două mandate ar primi aproximativ 2.400 de lei, iar cei cu cel puţin trei mandate ar ajunge să câştige din această indemnizaţie specială maximum 4.000 de lei.
Atraşi de pensiile de serviciu pe care parlamentarii din alte state europene le primesc, 255 de senatori şi deputaţi au semnat un proiect de lege prin care ar primi şi ei acelaşi tip de indemnizaţii speciale.
Concret, dacă acest proiect ar fi adoptat, un parlamentar cu un mandat ar primi, după vârsta de pensionare, 1.200 de lei în plus, cei cu două mandate ar primi aproximativ 2.400 de lei, iar cei cu cel puţin trei mandate ar ajunge să câştige din această indemnizaţie specială maximum 4.000 de lei.
Deşi PNL a anunţat că nu susţine oficial acest proiect, 23 dintre semnatari sunt chiar liberali. Gândul a stat de vorbă cu câţiva dintre ei, aceştia recunoscând că, în momentul în care li s-a cerut sprijinul pentru proiectul care le-ar da pensii speciale, li s-a pus în faţa un tabel comparativ cu indemnizaţiile pe care le primesc aleşii din alte state europene.
Potrivit acestui tabel, de exemplu, parlamentarii din Cipru au o indemnizaţie de 6.443 de euro şi o pensie specială în cuantum de 75% din valoarea ultimei indemnizaţii. În Danemarca, salariul ajunge la 6.636 de euro, iar pensia este de 3.820 de euro.
La polul opus, parlamentarii din Austria, Polonia şi Marea Britanie beneficiază de pensie în funcţie de contribuţiile pe care le-au făcut la sistemul de pensii, iar în Lituania nu există astfel de venituri speciale. Nici Slovacia nu stă foarte diferit la acest capitol, aleşii de acolo primind 4% din remuneraţia pentru activitatea parlamentară, adică aproximativ 80 de euro lunar.
VEZI AICI PROIECTUL DE LEGE ŞI TABELUL COMPARATIV
Care este explicaţia iniţiatorilor
În expunerea de motive, venită la pachet cu proiectul de lege, iniţiatorii susţin că o astfel de măsură ar veni ca un ”drept firesc şi echitabil”, având în vedere că anii de parlamentarism nu sunt trecuţi ca vechime, deci nu au cum să-şi mărească astfel pensia de drept.
”Este politică corectă de respectare a drepturilor foştilor deputaţi şi senatori, creează un cadru de normalitate necesar pentru recunoaşterea activităţii desfăşurată în Parlament şi dă un plus de responsabilitate deputaţilor şi senatorilor aflaţi în exercitarea mandatului şi a misiunii pentru care au fost aleşi în serviciul cetăţenilor Prin urmare, la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, deputaţii şi senatorii au dreptul de indemnizaţie pentru limita de vârstă, ca un drept firesc, echitabil şi compensatoriu pentru perioada de activitate parlamentară”, se arată în expunerea de motive.
În plus, mai susţin iniţiatorii, tocmai faptul că sunt aleşi de popor şi reprezintă autoritatea legiuitoare, deci un grad mare de responsabilitate, ”acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă apare ca o necesitate ce îşi are esenţa în statutul parlamentar care impune anumite criterii specifice activităţii îndeplinite de parlamentari, în exercitarea mandatului”.
Tot în expunerea de motive sunt detaliate şi beneficiile care ar urma dacă parlamentarii ar primi aceste indemnizaţii speciale. Printre aceste se numără şi ”creşterea calităţii şi performanţei Parlamentului”, dar şi ”stoparea discriminării create de categoriile cărora li s-au tăiat pensiile”.
Cine sunt cei 255 de parlamentari care au semnat proiectul
Potrivit iniţiativei depuse la Camera Deputaţilor, 255 de aleşi susţin acest proiect. Dintre aceştia, 23 sunt de la PNL, 181 de la PSD, 18 de la PC-PLR, 14 de la UDMR, 8 de la grupul Democrat-Popular, 8 independenţi şi trei reprezentanţi ai minorităţilor.
Independenţi: Ciobanu Liliana, Condurăţeanu Andrei-Răzvan, Dragomir Maria, Iriza Scarlat, Niculescu Dumitru, Petrescu Petre, Tănase Răzvan-Ionuţ, Agrigoroaiei Ionel
PSD: Adam Luminiţa-Pachel, Adăscăliţei Constantin, Andea Petru, Anton Marin, Arsene Ionel, Avram Marian, Axente Ioan, Babuş Radu, Baltă Mihai, Bălan Ion, Benga Ioan, Birchall Ana, Bîrsăşteanu Florică, Boboc Valentin Gabriel, Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Bogdănici Camelia-Margareta, Bordeianu Dan, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Caloianu Mario-Ernest, Călin Ion, Căprar Dorel-Gheorghe, Chebac Eugen, Chirvăsuţă Laurenţiu, Ciobanu Gheorghe, Ciocan Dan, Ciofu Tamara-Dorina, Ciolacu Ion-Marcel, Codîrlă Liviu, Covaci Dorel, Cristea Aurelia, Cristea Victor, Daea Petre, Delureanu Virgil, Diaconu Adrian-Nicolae, Dima Toader, Dîrzu Ioan, Dobre Mircea-Titus, Dolineaschi Andrei, Dragomir Viorel Marian, Drăghici Mircea-Gheorghe, Drăghici Sonia-Maria, Dumitrache Ileana Cristina, Emacu Gheorghe, Enache Marian, Florea Daniel, Frăticiu Gheorghe, Găină Mihăiţă, Ghiveciu Marian, Gliga Vasile Ghiorghe, Grama Horia, Harbuz Liviu, Iacoban Sorin-Avram, Iancu Iulian, Iane Ovidiu-Cristian, Intotero Natalia-Elena, Iordache Florin, Itu Cornel, Khraibani Camelia, Manolache Marius, Marica Petru-Sorin, Marin Laura, Matei Călin-Vasile-Andrei, Măduţa Flavius-Luigi, Melinte Ion, Mihăilescu Ion-Bogdan, Mitrea Manuela, Mîrza Gavril, Mocanu Adrian, Mocioalcă Ion, Moisii Constantin, Moldovan Carmen Ileana, Moţ Constantin-Stelian-Emil, Muntean Mircia, Munteanu Ioan, Murgu Neagu, Nassar Rodica, Neacşu Marian, Nica Nicolae-Ciprian, Nichita Cristina, Nicolae Florian, Niculae Aurel, Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, Nistor Laurenţiu, Nistor Marioara, Niţă Constantin, Niţă Emil, Nosa Iuliu, Ochi Ion, Pană Adriana-Doina, Pârgaru Ion, Pâslaru Florin-Costin, Peia Ninel, Petrea Dorin Silviu, Petric Octavian, Popeangă Vasile, Popescu Dumitru-Iulian, Pop Georgian, Potor Călin, Răducanu Ion, Rădulescu Cătălin-Marian, Răţoi Neculai, Rizea Cristian, Roşca Lucreţia, Simionescu Adrian Constantin, Solomon Adrian, Stanciu Anghel, Stanciu Zisu, Stan Ioan, Stan Ion, Stănescu Alexandru, Steriu Valeriu-Andrei, Stragea Sorin Constantin, Stroe Radu, Sturzu Mihai-Răzvan, Suciu Vasile-Daniel, Şimon Gheorghe, Şova Lucian, Ştefan Viorel, Ştefănescu Elena Cătălina, Tătaru Florin-Cristian, Teodorescu Ioan Viorel, Traicu Rodin, Tudorache Daniel, Tudorie Violeta, Uricec Eugen Constantin, Vasilică Radu Costin, Vizitiu Sergiu-Constantin, Vlase Petru Gabriel, Vlădoiu Aurel, Voicu Mădălin-Ştefan, Vreme Valerian, Weber Mihai, Zaharcu Neviser, Anghel Adrian, Arcaş Viorel, Bădălău Niculae, Bereanu Neculai, Bodog Florian Dorel, Bota Marius Sorin-Ovidiu, Bujor Dumitru Marcel, Bumbu Octavian-Liviu, Burlea Marin, Butnaru Florinel, Butunoi Ionel Daniel, Chiriac Viorel, Coca Laurenţiu Florian, Constantinescu Florin, Cordoş Alexandru, Corlăţean Titus, Coste Marius, Costoiu Mihnea Cosmin, Cristache Iulian, Dumitrescu Florinel, Duruţ Aurel, Jipa Florina Ruxandra, Lazăr Sorin Constantin, Marin Nicolae, Mitu Augustin Constantin, Mocanu Victor, Moga Nicolae, Mohanu Nicolae, Mutu Gabriel, Nicolae Şerban, Oprea Stefan Radu, Pavel Marian, Păunescu Teiu, Popa Constantin, Popa Florian, Pop Gheorghe, Rogojan Mihai-Ciprian, Rotaru Ion, Saghian Gheorghe, Savu Daniel, Silistru Doina, Stuparu Timotei, Tămagă Constantin, Toma Ion, Valeca Şerban Constantin, Vasiliev Marian, Vochiţoiu Haralambie
PNL: Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu, Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian
Democrat-Popular: Blăjuţ Viorel-Ionel, Burlacu Ştefan, Dalca Ştefan-Petru, Deaconu Mihai, Gurzău Adrian, Mincă Liliana, Movilă Petru, Oajdea Daniel Vasile
UDMR: Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Erdei Dolóczki István, Fejér László-Ődőn, Kelemen Atilla-Béla-László, Kereskényi Gábor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Moldovan Iosif, Seres Dénes deputati – Minoritati: Amet Varol, Păun Nicolae, Vainer Aurel, Biró Rozalia Ibolya, Pataki Csaba, Vegh Alexandru
PC-PLR: Avram Constantin, Calotă Florică Ică, Cioată Cezar, Galan Constantin, Ionescu Aurelian, Negruţ Cornelia, Tănăsescu Claudiu-Andrei, Tocuţ Dan-Laurenţiu, Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Durbacă Eugen, Ilieşiu Sorin, Mihai Alfred-Laurentiu-Antonio, Mihai Cristian Dănuţ, Nistor Vasile, Niţă Mihai, Pelican Dumitru.
Poziţia PNL: Mai mulţi parlamentari liberali îşi vor retrage semnăturile
După ce au văzut poziţia oficială a partidului, PNL anunţând că nu susţine proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor, mai mulţi liberali fac deja paşi în spate.
”PNL nu susţine pensiile speciale, iar conducerea PNL a luat o decizie politică în acest sens. Din informaţiile pe care le-am obţinut prin discuţii personale cu semnatari ai proiectului iniţiat de PSD, cea mai mare parte a parlamentarilor PNL au decis să-şi retragă semnăturile, deoarece au conştientientizat capcana în care au căzut. Facem toate eforturile pentru a-i convinge pe toţi parlamentarii, inclusiv din afara PNL, să nu susţină acest proiect controversat. În mod formal, colegii care decis să-şi retragă semnăturile fie au depus solicitări scrise în acest sens, fie le vor depune la începutul săptămânii viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, pentru gândul.
Printre liberalii care au anunţat că îşi vor retrage semnăturile de pe proiect se numără deputaţii Vasile Horga, Vasile Varga, Florica Cherecheş, Mihăiţă Calimente, Ioan Cristian Chirteş, Traian Dobrinescu, Verginel Gireadă, Cornel Sămărtinean, Vasile Gudu, Florin Urcan, Liviu Laza Matiuţa, şi senatorii Sebastian Grapă şi Viorel Grigoraş.”
De observat ca si acest proiect e sustinut masiv de social-democrati. Ca acest proiect e o sfidare la adresa cetateanului, a celui care i-a trimis, prin vot, in Parlament pe aceste doamne si pe acesti domni parlamentari, se vede de la o posta. Vor pensii speciale si mult mai mari intr-o tara in care cetatenii au pensii mizerabile. Alesii nostri vor sa fie nu cu poporul, ci deasupra lui! In prima lista, din 18 semnatari, doi erau liberali. Aici, din 255 sunt 23 de liberali. Faptul ca PNL a luat o pozitie clara ca nu sustine pensiile speciale, e un lucru, fara indoiala, laudabil. Asta nu inseamna ca PNL n-ar avea o problema: nu toti din PNL sunt cu adevarat liberali. Destui sunt uselisti, foarte propiati de PSD. Este remanenta paradigma de care vorbeam mai sus: PSD a dorit un partid liberal care sa nu fie tocmai liberal. Un PNL mai putin liberal, care sa graviteze, de fapt, in jurul PSD. Deci un partid manevrabil in felul acesta. Va amintiti, desigur, ca odata cu CDR a disparut, practic, de pe scena politica PNTCD si de asertiunea fostului Presedinte, Dl. Emil Constantinescu, si anume ca „a fost invins de sistem”. Interesant este ca acest sistem, care a permis hotia generalizata si privatizarile masiv esuate la noi (din care esec au profitat „baietii destepti”) au avut ca finalitate – din fericire tot esuata pana la urma – observati ca spun finalitate si nu ma hazardez sa spun scop – crearea unei oligarhii bogate, imbogatite prin hotie, care sa conduca societatea si in fata careia cetateanul sa nu poata face nimic. Esecul CDR spre asta parea sa conduca. Din fericire, lucrurile au luat o alta directie! Directie ce trebuie mentinuta intrucat noi construim o societate democratica si nu una oligarhica. Lucrul ingrijorator care se intampla actualmente este ca la umbra apararii statului de drept – lucru necesar – creste puterea serviciilor secrete, nereformate in perioada Basescu, perioada in care nu prea au avut loc reforme, cu adevarat reforme. Din aceasta cauza PNL trebuie sa se afirme ca un adevarat partid liberal si nu ca unul mai mult sau mai putin pesedist (pe stil vechi, nu prea european). Oamenii care nu pot fi sau care nu sunt de fapt liberali ar cam trebui sa paraseasca acest partid… Nu se poate mentine la nesfarsit o neclaritate ideologica. Ma intreb de ce ar trebui mentinuta? USL a fost expresia unei asemenea neclaritati ideologice. PDL, la fel. La fel si FSN-ul de pe vremuri, dar atunci era explicabil. Spuneam ca in perioada Basescu nu prea s-au facut reforme. Necesare. In conditii de neclaritate ideologica nu vad cum s-ar putea face reforme. Cum sa faci, de pilda, privatizarile necesare si ele sa fie si reusite, daca tu nu crezi in privatizari si nici in reusita lor?
Pe de alta pare, ideal ar fi ca PSD sa se reformeze! PSD are reprezentanti in Parlamentul European, insa valorile lui par a fi de facto altele… O reactie ca cea de mai jos nu mi se pare indeajuns:
Ponta, întrebat despre pensiile speciale ale aleşilor: Eu mă ocup de pensiile celor 6 milioane de pensionari
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, despre proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari, spunând că el se ocupă ”de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România” şi că a avut grijă ”să nu le taie nimeni cu niciun leu”, fără a da un răspuns concret.
Aflat în Bistriţa-Năsăud, unde a participat la inaugurarea sediului Primăriei oraşului Beclean, Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti despre iniţiativa legislativă privind pensiile speciale pentru parlamentari, însă nu a dat un răspuns concret.
”Eu mă ocup şi răspund, şi uite asta, dacă mă aude toată lumea nu e rău, mă ocup de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România şi am avut grijă ca atât timp cât am fost prim-ministru, şi vă garantez acest lucru, să nu le taie nimeni cu niciun leu, ci, dimpotrivă, să aplicăm legea şi în fiecare an să fie pensii mai mari”, a spus Victor Ponta.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.
Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.
Conducerea PNL a decis, miercuri, că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, a declarat co-preşedintele Alina Gorghiu, arătând că, în măsura în care vor fi semnatari liberali, se va discuta în grup şi aceştia vor ţine cont de decizia partidului.
Iniţiativa este semnată de către deputaţii PNL Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge proprii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.”
Nu este de ajuns, chiar daca fosta guvernare, Guvernarea Boc, a gresit si a taiat pensii. Trecerea sub tacere a proiectului pensiilor speciale pentru parlamentari sugereaza ca premierul ar fi de acord cu acestea. Victor Ponta este si presedintele celui mai mare partid din Romania, PSD, asa ca ar fi trebuit sa aiba o reactie la acest proiect legislativ. Insa Victor Ponta nu doreste sa supere majoritatea parlamentara care-l sustine…
In ambele chestiuni PSD a gresit si a demonstrat ca se constitutie intr-o forta politica si societala care nu prea promoveaza democratia si statul de drept. Pierderea de imagine e evidenta. Si de asemenea PSD risca sa piarda si electorat. Adevarul este ca Romania are de pierdut de pe urma unor astfel de atitudini ale PSD, ce nu se mai potrivesc cu vremurile actuale.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Sfintele Pasti. Hristos a inviat!
„Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit. Salta acum si te bucura, Sioane, iar tu, curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau.”
(din Rugaciunile la vremea mesei in Saptamana Luminata – Ceasurile, Paraclisul si Acatistul Sfintei Invieri – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2011)
„Istovitu-s-a sufletul meu de suparare; intareste-ma intru cuvintele Tale.”
(Psalmul 118, 28)
Ceea ce doresc fiecaruia de Sfintele Pasti este ca Lumina Sfintei Invieri sa partunda in sufletele noastre, sa ne calauzeasca pe calea cea dreapta si sa risipeasca supararile cu care omul se confrunta in viata aceasta. Insa ceea ce este important e sa nu intinam Sfintele Pasti sau mai degraba si mai bine zis sa nu ne intinam cu supararile noastre. Este mai drept sa multumim Domnului pentru aceste suparari decat sa ne intinam cu ele sau din cauza lor. Nu e atat de rea istovirea precum intinarea. Preafericitul Psalmist s-a rugat: „intareste-ma intru cuvintele Tale”. Deci exista un remediu la istovire, dar la intinare? Chestiunea aceasta mi se pare foarte importanta in aceste vremuri destul de tulburi, pline de neclaritati.
Spre exemplu, inca de la inceptul mandatului sau, Presedintele Iohannis a decorat cu Ordinul Steaua Romaniei un om care, desi a suferit in temnitele comuniste, declara ca a avut norocul de a fi educat de legionari. Eu cred ca norocul unui om este acela de a fi educat de crestini, nu de legionari. De asemenea am vazut la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan sintagma „Invierea Romaniei”, de ce destul de multi romani au un buget de Pasti cuprins intre 100 si 500 lei si ca ar trebui sa fie 2% procentul asta. Dupa parerea mea, este mai bine sa spunem ca atatea parale facem, ceea ce e si adevarat. Am vazut si ca a transmis Denia Prohodului Domnului de la Putna, „Ierusalimul romanesc”. Nu ca ar fi rau lucrul acesta, dar marele pericol este sa cadem intr-o revolta cu iz mistic, eludand adevarul. Mai bine privim adevarul fara sa ne preamarim pe noi insine, fara sa preamarim poporul roman, ca ar merita ceva mai bun si altele de genul asta. Pentru ca daca vorbim de merit, atunci intreb si eu: meritam? Nu de alta, dar toate aceste revolte si preamariri ne indeparteaza de smerenie. Iar daca ne indepartam de smerenie, ne indepartam de adevar. Si adevarul sfinteste, ca doar n-ar putea sfinti ceva minciuna.
„Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime…”, iar Scriptura spune:
„Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, pogorandu-se din cer de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa impodobita pentru mirele ei.”
(Apocalipsa 21,2)
De unde intelegem ca noul Ierusalim este cel nepacatos, curatit de pacat. Iar Lumina Invierii chiar si pe cel curatit de pacat il lumineaza si il bucura, ” ca slava Domnului peste tine a rasarit”. Chiar si cel ce s-a curatit de pacat are nevoie de Lumina de la Dumnezeu. Cu atat mai mult noi, care nu suntem vrednici de acest nou Ierusalim. Iar amagirea cea mai mare ar fi sa ne socotim vrednici. La noi, la romani, s-a strecurat de multa vreme amagirea ca noi am fi vrednici de una si de alta, dar altii nu ne lasa. A da vina pe altii mi-e teama sa nu fie o amagire si mai mare, care nu ne va aduce ceva bun. Mereu altii comploteaza, altii sunt de vina, teoria conspiratiei prinde radacini. Iar daca ne amagim in felul acesta, ne si intinam pentru ca lasam ca ura sa creasca in sufletul nostru. Eu cred ca noi ar trebui sa meditam la faptul ca nu atat cugetarea, care e a noastra de cele mai multe ori, ci intelegerea ni se da de catre Dumnezeu. Preaferictul Psalmist spune:
„Lipitu-s-a de pamant sufletul meu; viaza-ma, dupa cuvantul Tau” (Psalmul 118, 25)
„Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale si voi cugeta la minunile Tale” (Psalmul 118, 27)
„Lege pune mie, Doamne, calea indreptarilor Tale si o voi pazi pururea” (Psalmul 118, 33)
El nu spune nici ca este sfant, ci ca „s-a lipit de pamant sufletul sau”. Nu spune ca intelege calea indreptarilor lui Dumnezeu, ci se roaga: „Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale”, nu spune despre sine ca ar fi om drept, ci se roaga spunand: „Lege pune mie, Doamne”, ca sa poata pazi pururea indreptarile lui Dumnezeu. Or, impresia mea este ca noi ne intinam deseori, facand exact contrariu. Nu e vorba doar de respectarea Legii, ci de intelegerea ei. Iar ca sa inteleg Legea Domnului, trebuie sa mi se dea s-o inteleg de catre Dumnezeu. Iar daca cineva nu pazeste indreptarile Domnului – Psalmistul se mahneste pentru asta – cati dintre noi ne intrebam daca Dumnezeu i-a pus aceluia o lege ca sa le pazeasca… si daca noua ne-a pus o astfel de lege, ca sa pazim indreptarile lui Dumnezeu. De aceea mi se pare ca ar trebui s-o lasam mai moale cu vrednicia noastra, cu faptul ca meritam mai mult, desi nimeni nu a demonstrat lucrul asta, cu un astfel de fals patriotism, care arata mai degraba un suflet vexat… Lumina Sfintei Invieri se adreseaza, ca sa zic asa, inimii si mintii noastre. De aceea sa ne rugam ca sa ni se dea s-o intelegem. Pentru ca noi nu suntem vrednici de un astfel de dar. Lumina Sfintei Invieri o vad si paganii si n-o inteleg. Cat o intelegem noi? Noi stim ca vine de la Dumnezeu, dar o intelegem? Psalmistul stia ca Legea vine de la Dumnezeu, insa nu a spus ca o si intelege de la sine, de la el insusi adica, ci a cerut, prin rugaciune, sa i se dea s-o inteleaga pentru a putea cugeta la minunile lui Dumnezeu. A sti doar nu este suficient. Trebuie sa si intelegi. A sti doar nu te scuteste de intinare. Iar Psalmistul care stia ca Legea vine de la Dumnezeu, a recunoscut: „Lipitu-s-a de pamant sufletul meu”, recunoscand neputinta sa si din cauza asta adauga: „viaza-ma, dupa cuvantul Tau”.
„Calea indreptarilor Tale” este tainica, ascunsa omului e intelegerea ei. Iar cand spune: „viaza-ma dupa cuvantul Tau”, ne arata ca ceea ce stim cu totii, si paganii si crestinii laolalta, chiar daca paganii nu cred, – Invierea Domnului – e de asemenea o mare taina, pe care nu oricine o intelege, ci doar celor care li se da s-o inteleaga. De aceea sa ne rugam si noi impreuna cu Psalmistul: ” viaza-ma, dupa cuvantul Tau”, ca Dumnezeu sa ne daruiasca intelegerea acestei taine si sa facem drepte cararile noastre. Ca nu cumva, din neintelegere, sa cadem in pacat.
Hristos a inviat!
Ce nu vad eu la PNL…
Se poarta actualmente foarte multe discutii despre debarcarea Guvernului Ponta. Chestiunea aceasta, a „guvernului meu”, ca sa folosesc o expresie a D-lui. Iohannis, este dezbatuta pentru ca a fost privita de catre mai multi ca pe o promisiune ce deriva din victoria D-lui. Iohannis in alegerile prezidentiale. Numai ca PNL nu are majoritatea parlamentara pentru a putea, prin motiune de cenzura, sa inlature actuala guvernare sau sa forteze alegerile anticipate. Nu spun ca nu s-ar putea crea o majorite parlamentara ad hoc. Chestiunea legata de cat de pregatit e PNL pentru a intra la guvernare a fost ridicata chiar de D-soara. Gorghiu si nu stim inca, dupa cele 100 de zile, raspunsul. Discutia, in spatiul public, a marsat pe chestiuni de ordin fiscal legate de reducerea TVA (la alimente si a intreg TVA). Ca masura din noul Cod Fiscal ar fi copiata de la liberali, dar nu pregatita asa cum ar trebui. Nici aceste discutii nu sunt de natura sa ne aduca o viziune foarte limpede asupra chestiunii, desi Guvernul Ponta a fost criticat, si pe buna dreptate, de catre liberali pentru reducerea cheltuielilor de investitii….
Nu vad insa altceva la PNL… Un lucru care mi se pare esential nu numai pentru PNL, dar pentru democratia romaneasca. Sigur, putem accepta ca o ipoteza foarte paluzibila ca PNL va castiga alegerile din 2016 datorita erodarii actualei guvernari social-democrate. Faptul ca actuala guvernare se erodeaza e un lucru ce trebuie privit drept normal. PNL va castiga. Dar asta nu e totul. Mie mi se pare ca putini oameni, in Romania, inteleg ca nu e totul sa castigi… Bineinteles, PNL ar putea accentua critica la adresa actualului Guvern. Ar putea, de pilda, ca in fiecare luna sa depuna o motiune de cenzura. Si acest lucru intra in logica luptei politice dintr-o democratie sanatoasa. Nu vad ca pe PNL il indeamna inima spre asa ceva. Dar nu vad si altceva, poate mult mai important. Nu vad afirmarea cu pregnanta a valorilor liberale de catre PNL. Privatizari. Deregularizare. Libertate economica si libertate in general vorbind. Investitii. Sector Privat. Competitivitate. Performanta. Mutarea centrului de greutate de la stat la individ: de la responsabilitatea sociala a statului, la responsabilitatea individuala. Diminuarea rolului statului in economie. O arhitectura monetara care sa faca posibila dezvoltarea liberalismului la noi in tara. Acestea sunt lucruri deosebit de importante pe care PNL, ca partid de opozitie, trebuie sa le afirme in societate. Chestiunea, asa cum o pune D-soara. Gorghiu, este axata in jurul luptei anticoruptie, vazuta ca un mijloc de a castiga credibilitate. Dar nici PSD nu pare a se dezice de lupta anticoruptie si de DNA. Laura Codruta Kovesi propune eliminarea completa a imunitatii parlamentare pe motiv ca legea e aplicata preferential. Insa lucrul acesta tinde sa conduca la o prevalenta a Judiciarului asupra Parlamentului. Si atunci problema care se pune este cum va functiona sistemul checks and balances, la noi in tara, in forma propusa de Procurorul sef al DNA, mai ales cand se vorbeste de binomul SRI-DNA? De aceea in astfel de vremuri tulburi, in care un atentat la libertate si democratie se poate produce foarte subtil, afirmarea valorilor liberalismului este deosebit de importanta pentru sanatatea democratiei de la noi din tara. Chiar si in aceasta privinta, a DNA, nu putem avea un consens deplin. De ce? Ca s-o spun pe sleau, facand abstractie de frumoasa victorie in alegeri a D-lui. Iohannis, mie mi se pare ca avem, de fapt, tot USL-ul la Putere. E un consens tacit in toate, asa pare situatia actuala, bulversanta, ce-i drept, dar si, paradoxal, foarte plictisitoare. In felul acesta democratia are de suferit. PNL trebuie sa afirme o alta viziune. Daca cele doua partide principale afirma, de fapt, aceeasi viziune inseamna ca lucrurile nu stau deloc sanatos… Viziunea care se afirma cu pregnanta la noi in tara este una social-democrata. Statul sa aiba multi bani, nu individul. Or, problema este ca statul, cel putin din declaratiile guvernamentale, daca inteleg bine, are excedent bugetar, dar individul se confrunta cu saracia in continuare. Suntem una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana in continuare. Chiar si DNA propune recuperarea banilor si virarea lor la bugetul de stat, ca si cum statul ar fi un bun manager, nu individul. Aratam aici unde isi directioneaza Guvernul cheltuielile bugetare: spre Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, care are de departe cele mai mari sume alocate in raport cu alte ministere. Saracia insa nu se vede ca s-ar diminua. Insa pentru sanatatea democratiei de la noi PNL ar trebui sa vina cu o alta pardigma. De ce sa nu aiba un buget mai mare Ministerul Transporturilor, Economiei, Educatiei, Sanatatii? E nu spun sa nu se plateasca pensiile. Ba chiar doresc ca acestea sa creasca. Dar de ce sa nu reducem numarul de functionari publici?
In legatura cu serviciile, citeam nu demult acest articol de pe Reporter Virtual, semnat Adrian Halpert:
Servicii vs civili. Ce-a fost mai întâi: oul sau găina?
Se arata, printre altele, ca:
„Apariția bruscă a lui Florian Coldea (SRI) în luminile rampei ne arată o situație despre care politicienii nu vor să vorbească. Prea multe servicii. Prea mulți „racolați”. Prea multă putere. Prea puțin control.
Aceasta este, de fapt, realitatea „serviciilor” în România anului 2015… Asta este și moștenirea „genialului” George Maior, pe care îl laudă și-l regretă atâtea capete din presă (!), dar este, în egală măsură, și moștenirea președintelui Băsescu, care a constatat această realitate abia pe final de mandat, când n-au mai răspuns la comenzi, după 10 ani în care a pus umărul vârtos la influența, puterea și independența serviciilor față de tot și de toate…
„Ce-a fost mai întâi: oul sau găina? O întrebare cu aceeași încărcătură cu o alta, de mare actualitate în societatea românească: cine controlează pe cine, civilii pe servicii sau invers? În ambele cazuri, răspunsul, adevărul primordial îți scapă printre degete ca săpunul sub jetul de apă…
Îl auzeam zilele trecute pe unul dintre membrii Comisiei parlamentare de control al SRI, după audierea generalului Florian Coldea, spunând:
Comisia noastră se situează undeva la media Uniunii Europene în privința competențelor de control”.
Bine că a precizat că e vorba despre Uniunea Europeană și nu despre întreaga Europă! Altfel aș fi crezut că poziția României undeva pe la mijloc e ridicată de comparația cu state precum Belarus sau Rusia…
În opinia onoratului parlamentar, prezența asta „undeva la medie” e de bine. Chiar așa? Absolut deloc. Într-o țară care a cunoscut universul concentraționar la apogeul său, într-o țară în care cuvântul „Securitate” se rostea în șoaptă până în urmă cu 25 de ani (oare numai până atunci?), într-o țară în care nici până acum n-a fost lămurit rolul „serviciilor” (românești & străine) în evenimentele din decembrie 1989, această poziție, „la medie”, numai bună nu este. Ca să fim cât de cât siguri că societatea civilă le controlează și nu invers, România ar fi trebuit să ocupe un loc fruntaș în acest clasament.
Prea multe servicii. Prea mulți „racolați”. Prea multă putere. Prea puțin control. Aceasta este, de fapt, realitatea „serviciilor” în România anului 2015. Și asta se vede și în chestiunea așa-numitelor Legi Big Brother, în care SRI desfășoară o adevărată ofensivă, pe toate fronturile, împotriva instituțiilor statului: Parlament, Curte Constituțională, Guvern și Președinție. Ni se sugerează un antagonism complet fals: libertate vs siguranță. Ni se spune că pentru a avea siguranță trebuie să cedăm un pic din libertățile noastre. Niciodată! Siguranța – cea personală și cea generală – trebuie să lucreze în folosul libertății și nu invers. Orice altă afirmație este periculoasă într-o democrație încă tânără, încă fragilă și încă nu complet funcțională precum a noastră. Atenție la cei care vă spun altfel! Lucrează în, pentru sau cu „serviciile”…
Și așa ajungem la o altă fațetă a dezbaterii: „acoperiții” din presă. Sunt sau nu sunt? Sigur sunt. Ne-a spus-o chiar George Maior, directorul demisionar al SRI, în ultimul interviu acordat presei în această calitate. După care a izbucnit scandalul Udrea – Coldea, care a dat apă la moară celor care caută să-i identifice pe „acoperiții” din presă în funcție de cum pun pixul pe hârtie sau degetul pe tastatură în acest război. E normal să existe agenți ai serviciilor secrete în mass-media? Evident că nu. Pentru că media trebuie să fie exclusiv în slujba cititorilor, iar treaba ziaristului este să controleze instituțiile statului, nu să lucreze sub comanda lor.
Problema s-ar putea rezolva foarte simplu în ciuda multora care o privesc precum o fatalitate. Acestora le dau exemplul Germaniei, zguduită în 2006 de scandalul unui jurnalist care a lucrat timp de 10 ani ca agent al serviciului german de informații externe, BND. Nu am spațiu să dezvolt subiectul, dar o să vă ofer concluzia: BND a anunțat public că nu va mai folosi acoperirea de jurnaliști pentru agenții săi secreți. La noi, Maior ne-a spus că asta este o chestiune absolut normală…”” (subl. mea)
Daca avem: prea multe servicii, prea mulți „racolați”, prea multă putere, prea puțin control (asupra acestor servicii!!), mai e societatea noastra una libera sau una liberala? Daca ne uitam pe structura bugetului la institutii, SRI are de departe cele mai mari sume alocate! M-ar interesa sa stiu viziunea PNL asupra acestei probleme. E adevarat ca acum e problema cu ambitiile expansioniste ale Rusiei, dar… Dar nu trebuie sa uitam si sa abdicam de la valorile liberalismului si ale libertatii, altfel vom regreta amarnic mai tarziu. Prea multe servicii, prea multi „racolati” – mie lucrul asta imi aminteste de vremurile comunismului. Ce facem aici? Ne intoarcem la ce stim mai bine, la securism, intr-o tara saraca si slab performanta din care pleaca pe capete oameni scarbiti de tot ce se intampla in Romania? De aceea PNL trebuie sa afirme si sa promoveze in societate cu cea mai mare putere liberalismul si valorile libertatii!! Or, ce vad eu este ca situatia este periculos de plictisitoare. Te ia si somnul, si nu e bine! Trebuie sa spunem ca nu e bine ce se intampla la noi si trebuie sa spunem ca nu vedem in PNL un autentic vector liberal. Din pacate, nu vedem asa ceva si nu e bine!
Sper ca PNL sa inteleaga sa se trezeasca si sa fie cu adevarat purtatorul de stindard al liberalismului la noi in tara, sa promoveze libertatea in societate. Deocamdata acest partid nu a scapat inca de sindromul USL, ca sa nu spun PCR ca poate ar fi mai exact. PNL trebuie sa atraga oameni care sa promoveze valorile de care pomeneam mai sus. Partea proasta este ca noi, in 25 de ani, nu am avut o guvernare liberala autentica. Pe vremea CDR vorbeam de o coalitie condusa de PNTCD. Pe vremea Aliantei DA, Tariceanu era cu PSD-ul, iar PDL nu era un partid liberal. Dupa aceea, pe vremea PDL, cu Boc Sef de Guvern, iarasi n-am avut o guvernare liberala. Ganditi-va: nicio privatizare, nici macar o tentativa. Liberalii nici in trecut nu si-au afirmat cum trebuie valorile, lucru care nu a fost deloc bun. Din aceasta cauza am ajuns acum unde am ajuns. Totusi, nu e timpul pierdut s-o faca acum! Si trebuie s-o faca! Mai ales ca la noi se contureaza un sistem politic bipartit, cu doua partide mari: Alianta PSD-UNPR-PC si PNL. O varianta crestin-democrata pentru PNL, apropiata de un stat paternalist, mergand deci pe un consacrat model european, nu face decat sa promoveze statul paternalist pe care il promoveaza si PSD, ca partid social-democrat si, desigur, mult mai etatist. Periculos, la noi, e faptul ca liberalismul este, de fapt, o varianta secundara la statul social, caracteristic unui partid social-democrat precum PSD, in loc sa fie prima varianta!! La noi nici PDL, care dupa ce a fost social-democrat a trecut la crestin-democratie, nu a promovat cum trebuie libertatea tot datorita paternalismului: ganditi-va, de pilda, la atitudinea lui Basescu fata de Boc, nu mai vorbesc de faptul ca nu s-au vazut nici masuri liberale si nici un spirit liberal. Interesant de remarcat ca, la noi, crestin-democratia a decazut odata cu CDR, mai exact spus cu PNTCD in 2000. Foarte interesant (si lucrul asta chiar e un obiect de studiu, si ar trebui sa fie un studiu foarte serios) este ca in 2000, deci dupa CDR, s-a ridicat foarte puternic un partid extremist precum Partidul Romania Mare. In zilele noastre, in Europa, cu PPE la Putere, partid european de extractie crestin-democrata, se ridica in Europa extremismul!!! De ce oare? Trebuie studiata problema… Si iarasi e interesant ca liberalismul in Europa e la cote scazute, iar consecinta abordarilor paternaliste, crestin-democrate si socialiste, fac sa se nasca partide extremiste si xenofobe. De aceea e stringent, dupa parerea mea, ca liberalismul sa fie promovat cu putere multa pe plan european. Deocamdata la noi s-a evitat aparitia unui partid extremist. Insa democratia la noi ramane fragila iar pentru ca sa se intareasca trebuie promovat liberalismul si libertatea. Este inadmisibil sa ai un sistem bipartit si ambele partide sa promoveze paternalismul, protectia, tutela statului. Este nociv! Este creuzetul in care se naste extremismul. Si doar vedem ce se intampla, din pacate, in Europa.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Cazul invatatoarei de la „Sigismund Toduta”…
Anchetă la un liceu clujean. O învăţătoare l-a numit pe un elev de clasa I „jumătate de creier” AUDIO
Se arata ca:
„Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declanşat o anchetă la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, după ce o învăţătoare a fost înregistrată cu un reportofon la ore în timp ce a strigat la un elev din clasa I şi l-a făcut nebun, tâmpit şi „jumătate de creier”.
Incidentele din clasa I, de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, s-au petrecut de-a lungul mai multor săptămâni, în timpul lunii martie, învăţătoarea fiind înregistrată cu un reportofon pus de tatăl unei eleve în ghiozdanul acesteia.
Fetiţa s-a plâns de mai multe ori părinţilor că învăţătoarea le vorbeşte urât la şcoală, iar aceştia au decis să o înregistreze cu un reportofon. Ulterior, părinţii elevei au decis să-şi mute fiica la o altă şcoală, după care au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care a deschis o anchetă. În înregistrare, se aude cum învăţătoarea îl face nebun, tâmpit şi „jumătate de creier” pe un elev.
„Mă, tu eşti nebun la cap, unde dracu ai văzut, de ce scrii zero, mă, băiatule? Mă, tu eşti normal la cap? Tu eşti întreg la cap, unde dracu ai văzut tu cu zero? (…) Tu nu îţi poţi reveni la nivelul colegilor tăi? Du-te naibii în pregătitoare, du-te în grădiniţă. Pleacă în pregătitoare. Incapabil să se concentreze. Mă, băiatule, tu eşti întreg? Unde îţi stă capul, vino dracului la catedră, să te păzesc ca pe un copil mic. Soarele cui l-a făcut de copil. Jumătate de creier. Vino aici cu scaunul să stai la masă, să fii supravegheat ca bebeluşii. Bebeluş”, a spus învăţătoarea, citată de Mediafax.
Aceasta i-a pus pe ceilalţi elevi să îi strige în cor colegului lor: „Trezeşte-te!”. „Încă aşa ceva nu mi-a fost dat să văd în viaţa mea. Mă mir că nu dormi pe masă, tu te culci noaptea? Văd că sforăi în continuare fără sunet. Să mor io dacă înţeleg ce vrei să spui, după ce Dumnezeu mai vii la şcoală, ca să ai de unde să mergi acasă? (…) Mă, tu eşti tâmpit de tot?”, se mai aude în înregistrare.
Directorul Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, Vasile Sândean Ovadiuc, a declarat, miercuri, presei, că şi la nivelul unităţii se va constitui o comisie de anchetă.
„Trei părinţi ai unor elevi de clasa I au depus o reclamaţie direct la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj fără să fie sesizată conducerea Liceului de Muzică, iar ISJ a declanşat, marţi, o anchetă, după ce o învăţătoare a fost înregistrată la ore când striga la un elev şi a folosit la adresa acestuia termeni destul de gravi. Comisia de anchetă a stat de vorbă cu părinţii şi cu învăţătoarea. Vom constitui şi noi o comisie de anchetă pentru verificarea aspectelor semnalate, care va aplica sancţiuni învăţătoarei, pentru că nu este normal să se întâmple aşa ceva într-o şcoală”, a spus Sândean Ovadiuc.
Potrivit acestuia, învăţătoarea are o vechime de 27 de ani în învăţământ şi nu a mai avut abateri până acum. „După ce noi am aflat despre comportamentul învăţătoarei, la nivelul liceului a fost organizată o şedinţă cu părinţii, la care a participat şi învăţătoarea respectivă, iar aceasta şi-a recunoscut vina, motivând că a avut probleme în familie. Faptul că a avut acasă probleme nu îi dă niciun drept să folosească astfel de cuvinte. A şi fost monitorizată la ore şi nu a mai fost un astfel de comportament. Între timp, fetiţa care a realizat înregistrarea şi băieţelul care apare în înregistrare au fost mutaţi în luna martie de către părinţii lor la alte şcoli”, a mai spus directorul liceului.
La rândul său, tatăl elevei care a realizat înregistrarea cu reportofonul a declarat că nu este normal ca un cadru didactic să li se adreseze unor copii de şapte ani în modul în care a făcut-o învăţătoarea. „Fetiţa noastră ne spunea că nu mai vrea să meargă la şcoală pentru că învăţătoarea vorbeşte urât. Era traumatizată, am dus-o la psiholog. Le spunea că în perioada când ea lipseşte, copiii să stea ca sfinţii pe pereţi. Acum este la altă şcoală, este liniştită”, a mai spus tatăl fetei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a declanşat o anchetă în acest caz, şeful ISJ, Valentin Cuibus, refuzând să facă orice fel de comentarii până la finalizarea anchetei.”
“Fetita mea a ajuns la Urgente din cauza invatatoarei Monica Chiorean”
Se arata ca:
„Parintele unei fetite care a fost in clasa invatatoarei de la Liceul de Muzica “Sigismund Toduta” inregistrata in timp ce jignea si umilea copii de 7 ani a dat un interviu pentru Ziar de Cluj in care dezvaluie ce s-a intamplat in clasa si cum s-a ajuns la acele inregistrari. Sorin Gherman are o copila cuminte, pasionata de pian, care a ajuns sa nu mai vrea sa mearga la scoala, sa strige singura in camera si sa ajunga la Urgente din cauza comportamentului dascalitei. Ea si inca un coleg invata acum la alte scoli, retrasi de parintii socati, iar acum acestia sunt uimiti de indiferenta autoritatilor fata de abuzul evident.
Sorin Gherman e cel care a facut inregistrarile, insa precizeaza din capul locului ca nu le-a mediatizat, nu le-a dat decat celorlalti parinti care aveau copii in clasa si Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj.
Cum ati decis sa faceti inregistrarile?
Eu am facut inregistrarile, dar nu eu le-am dat presei, ci doar parintilor si Inspectoratului. Noi am facut un memoriu cu cea aparuta in presa, plus inca altele trei si l-am depus la ISJ. Noi nu am vrut sa facem mare tam-tam pana nu vedem reactia Inspectoratului. Fetita noastra nu mai este acolo, am mutat-o, dar am ramas pe pozitie. Am considerat ca este oportun sa nu ma dau in spate intr-un demers pe care l-am inceput cu totii. Pe parcurs, multi au renuntat. Motivele sun mai multe. O parte din parinti o sustin pe invatatoare, nu vad pentru ce sustin un asemenea comportament. In plus, fiind un liceu vocational, e foarte greu sa iti multi copilul, pentru ca nu ai optiuni. Noi am mutat fetita la o scoala normala, iar instrumentul il studiaza in particular. O alta categorie de parinti sunt cei care asteapta sa faca altii sacrificii si demersuri. Eu nu as avea in momentul asta nici un interes, nu mai am copilul acolo. Am sters numele copiilor de pe inregistrari.
Cum este fetita dvs?
E un copil sensibil, prietenos, comunicativ. Cand are cu cine. Copilul meu nu este o problema, problema este mediul. Ii place pianul si ea a vrut liceul de muzica. Noi nu le-am impus copiilor, nu le-am trasat directive. Si fiica-mea cea mare invata acolo.
Cum au fost primele ei zile de scoala la Liceul de Muzica “Sigismund Toduta”?
In prima faza a fost ok, apoi am observat ca e abatuta, nu mai era chiar in apele ei. Lucrurile au inceput sa ia alta intorsatura pe parcurs. Nu era suparata dimineata, cum cred unii ca le este lene copiilor sa se trezeasca. Venea de la scoala si spunea sa nu o mai ducem la scoala, ca nu ii place si nu e in regula acolo. Ne-a spus ca doamna invatatoare striga si vorbeste cu “la naiba”, “la dracu” sau “la mama dracului”, expresii care probabil faceau parte din vocabularul ei zilnic. Intr-o seara, am auzit zgomote la ea in camera, credeam ca e cu mama si sora ei, dar era singura. Ulterior mi-am dat seama ca se juca la tabla si repeta scene de la scoala, cu invatatoarea care striga.
Care a fost prima impresie pe care ati avut-o despre invatatoare?
Ni s-a parut ca e o femeie foarte autoritara care vrea sa se impuna cu oricine. Ca punctul ei de vedere trebuie sa fie puternic si toata lumea trebuie sa ii respecte ordinele. De la copii si pana la parinti, toata lumea trebuie sa stea „drepti” in fata ei. Ni s-a si pus in vedere din prima zi de scoala sa ii spunem orice problema, sa nu vorbim pe la spate, ca orice am face ea tot o sa afle. Reactia asta ni s-a parut anormala. In urma comportamentului fetitei care ne cerea mereu sa nu o mai ducem la scoala, am inceput sa ne punem intrebari. Fara sa stie ea, am imprumutat un reportofon si i l-am pus in geanta. Am vrut sa vedem daca fabuleaza sau se intampla cu adevarat ceva. Prima inregistrare a avut loc in decembrie, inainte de vacanta, apoi in cateva zile din ianuarie si cateva din februarie. Cand am auzit inregistrarea care a ajuns in presa mi-am dat seama ca in clasa se intampla ceva foarte grav. Atunci mi-am cumparat reportofon, ca sa nu mai depind de altii si sa continuam, sa vedem pana unde se ajunge. Am vrut sa vedem daca a fost numai o iesire, chiar daca nici aceea nu era normala. Au urmat si alte episoade, cu alti copii. Nu aveau aceeasi intensitate, dar se repetau. Era clar ca ii implica pe copii in procesul ei de umilire si erau deja invatati cu anumite ordine. Ea zicea “dati-i, va rog, trezirea copii trei ori”, 20 de copii strigau in cor “trezeste-te”. Eu cred ca un psiholog ar putea autentifica acele inregistrari si sa analizeze comportamentele, pentru ca iesirile, cuvintele care sunt spuse nu mi se par la locul lor pentru un dascal.
Ce ati facut cu inregistrarile?
In primul rand le-am dat parintilor acelui copil. Tatal lui a taiat din inregistrare strict numele fiului sau, in rest nu e nimic trunchiat. Asta a dus la acuze, inclusiv la sedinta cu parintii, ca am fi trucat inregistrarea, pentru ca suna nefiresc cu numele taiat, apare o sacadare. Celor care vor fi in masura sa analizeze autentititatea inregistrarilor, organele care au dreptul sa faca asta, le pun la dispozitie originalul.
Cum au reactionat parintii copilului la auzul inregistrarii?
A doua zi dimineata si-au mutat copilul de la scoala. A ajuns inregistrarea la ei dupa vreo doua saptamani. Nu am vrut sa actionam pripit, ci, ca la o ancheta, sa vedem daca a fost ceva izolat, ca sa nu aprindem focul in capul oamenilor in mod gratuit. Cand am vazut ce se intampla, cum invatatoarea foloseste cuvinte grele pentru un copil de 7 ani, am hotarat sa ii contactam pe parinti. Au scos numele copilului si apoi ne-au dat acordul sa dam inregistrarea si celorlalti parinti. Toti au fost socati, nu le venea sa creada ca episodul acesta se intampla in clasa unde e copilul lor. S-a convocat o sedinta strict cu parintii, in februarie. S-au intalnit parintii. Eu eram in spital, nu am participat. Concluzia a fost ca ii putem da o noua sansa doamnei invatatoare, cu conditia ca cei din directiune sa monteze camere audio si video, sa puteam avea control asupra celor intamplate in clasa. Asta a fost intr-o marti. Miercuri, inregistrarea a ajuns la urechile invatatoarei si a convocat o sedinta cu parintii si cu directiunea scolii. Inainte de acea sedinta auzise de inregistrare si le-a controlat tuturor copiilor ghiozdanul si i-a gasit fetei mele reportofonul. Sotia a fost chemata la directiune. In fata invatatoarei, i s-a spus ca s-a gasit reportofonul asupra fetitei si am fost acuzati ca am facut inregistrari ilegale. Chiar si la sedinta cu parintii, in loc sa analizeze gravitatea faptelor, am fost noi acuzati ca am fi facut o ilegalitate.
Cine a facut acuzatia?
Conducerea scolii. Ne-au pus in vedere ca am incalcat regulamentul scolar in care noi am facut inregistrari ilegale. Am consultat si noi un avocat si am aflat ca nu e nimic ilegal, atata timp ca reportofonul era in ghiozdanul fetitei, nu s-a instalat nici un sistem audio in scoala. Noi am vrut sa aflam ce se intampla cu copilul nostru, nu am vrut sa o inregistrez pe invatatoare, ci sa vad motivul pentru care copilul meu nu vrea sa ajunga la scoala.
Cum a decurs sedinta cu directiunea?
Un purtator de cuvant al parintilor a prezentat punctul nostru de vedere si cum am vrea sa rezolvam situatia. In prima faza, directiunea a spus ca nu se pot instala sisteme audio si video pentru ca nu sunt fonduri si ca, daca un parinte sau cadru didactic nu e de acord, acestea nu se pot monta. Faptul acesta nu e adevarat. Sunt o gramada de scoli de stat care au asa ceva si parintele poate oricand sa isi supravegheze de pe un portal copilul. Nu se fac filmari de Big Brother. Sunt atatea cazuri de violenta si poate sa fie de mare ajutor o camera. Nu s-a aprobat treaba asta si o parte din parinti am fost iar acuzati ca am facut inregistrari ilegale, ca am facut asta fara acordul lor, ca suntem de la Securitate. In loc sa analizeze situatia grava ce se intampla, ne-au transformat pe noi din persoane care aduc la cunostinta niste lucruri grave, in acuzati. Si-a expus si doamna invatatoarea punctul de vedere, in scris. A inceput sa isi spuna cuvantul.
Care era atitudinea ei?
Am simtit ca nu avea nicio frustrare din treaba asta. Inainte de orice inregistrari sotia mea a fost si a discutat cu ea. I-a spus ca fetita spune ca foloseste asemenea cuvinte la scoala. A negat vehement. Cand parintii care si-au retras copilul i-au spus ca exista inregistrari, a recunoscut si a spus ca copiii trebuie sa stie si de bune, si de rele. Cand am vazut atitudinea lor fata de noi, faptul ca ne-au pus toata povara in carca noastra, am decis ca din acel moment copilul nostru nu mai are un mediu propice ca sa mearga la scoala si sa traiasca acolo. Am decis sa nu o mai lasam din acea zi la scoala.
Ce s-a intamplat mai departe?
In cateva zile, ne-am intalnit cu parintii in biroul meu. Unul din ei era in ambele tabere si au fost parinti care au inceput sa ne trimita mail-uri ca ne ocupam de lucruri neserioase, ca sotia mea vrea sa faca „vendetta” si ca ne dorim scandal prin orice mijloce. Comentariile sunt dure si injurioase si dupa articolele aparute in presa. Eu imi mentin pozitia: nu eu am provocat acest scandal, ci doamna invatatoare prin comportamentul ei de 30 de ani de dascal. Am trimis memoriu la ISJ, am ramas cativa parinti pe pozitie. Nu l-am depus si la scoala, pentru ca nu s-a luat nicio atitudine. Din contra, am vazut ca nici nu sunt interesati. Un director ar fi ascultat inregistrarea, iar el socheaza, da interviuri si spune ca nici nu a ascultat ce era acolo. La fel, nici ISJ nu a cercetat memoriul nostru pana la aparitia scandalului in presa, desi noi l-am depus de ceva vreme.
Aveti de gand sa reclamati mai departe, la Minister?
O sa ii sustin pe parintii care au in continuare copii acolo. Eu nu am vrut scandal, doar rezolvarea pe cale pasnica, plus luarea masurilor care trebuie luate. Orice ar fi, noi ramanem pe pozitie si ne pastram cumpatul. Probabil ar mai fi si altii care si-ar muta copilul de acolo, insa, cum am zis, nu ai alternativa la un liceu vocational, decat sa ii sustii doua ore in particular pe saptamana.
Cum a fost la psiholog?
Am dus fetita la specialist si mi s-a zis ca la ea totul e in regula, ca problema a fost in mediul in care invata. Am ajuns ca dupa ce am retras-o, in ajunul primei zile de scoala in noua ei clasa sa mergem noaptea cu ea la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) Cluj. Avea niste dureri de cap pe care nu le-a mai avut niciodata. De acolo am ajuns la Neurologie, unde fetita i-a spus doctoritei “m-am gandit foarte tare cum o sa fie la scoala noua”. Traia cu un stres ca oriunde am duce-o, se va repeta ce a trait la “Sigismund Toduta”. Acum au o invatatoare foarte cumsecade, nu are nimeni nici un fel de probleme. Am trecut de la o extrema la alta. Mi-am dat seama recent ca in inregistrari niciodata doamna Monica Chiorean nu le raspundea copiilor la “buna dimineata”. Niciodata. Nu se aude pe nicio inregistrare. Isi pune catalogul pe catedra si nu le raspunde copiilor care ii spun de fiecare data “buna dimineata, doamna invatatoare”. La ultima sedinta cu parintii pe care a avut-o inaintea scandalului i-a tinut trei ore in care le-a predat lectii de normalitate: cum trebuie sa isi educe copii si cum sa se comporte cu ei. In conditiile in care ea nu are nici un copil acasa. Nu invinovatesc pe nimeni, poate nu a putut avea copii, dar nu e in masura sa dea lectii parintilor, pentru ca nu a fost niciodata in aceasta situatie. Noi in casa nu folosim expresiile auzite in inregistrari, indiferent ce facem. Eu cred ca educatia nu se face urland, vorbind urat sau cu bataie. Un copil trebuie sa invete cu vorba buna, orice om a trecut prin copilarie si stie ca bataia nu rezolva nimic, doar inraieste. Oricine are probleme, dar nu ne varsam nervii pe un copil, el nu are nicio vina. Cei care o sustin pe doamna ori nu stiu ce sustin, ori sunt pe calapodul ei, ori eu nu am capacitatea sa ii inteleg. Nimeni nu da dreptate unui astfel de comportament. Cand reclami un abuz, cred ca acesta trebuie tratat ca o urgenta. Imi pare sincer rau ca s-a ajuns in aceasta situatie si ca am fost implicati, dar ma bucur ca am deschis ochii oamenilor sa vada ce s-a intamplat. Acel dascal a fost supraevaluat, de deasupra este si sefa de catedra la invatatori si in Consiliul de Administratie.”
As dori sa remarc mai intai faptul ca la noi incepe sa se discute despre o problema dupa ce se intampla niste lucruri ca cel descris in articolele de mai sus. O dezbatere serioasa despre invatamantul romanesc n-am prea vazut in spatiul nostru public unde, la ora actuala, temele de discutie sunt, in principal, doua: DNA si bonul fiscal. Se discuta intens despre aceste lucruri, despre invatamant nu prea. Iata ca acum avem o discutie si despre problemele din invatamant. Pana acum parca nu erau niciun fel de probleme. Partidele noastre tot „reformeaza” invatamantul, cand se perinda pe la Putere. S-a tot vorbit, si inca demult, despre statutul profesorului, „redarea demnitatii profesorului”. Si iata ca acum avem acest caz care, in mod sigur, nu ne face nicio placere. Dimpotriva!
Am vazut ca in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan s-a dezbatut cazul acesta intr-un mod foarte emotional, lasandu-se cu un scandal urias in miez de noapte! Insa de la inceput, de cand am auzit de acest caz, prima problema care mi-a venit in minte a fost: avem in sistemul nostru de invatamant profesionisti in educatia elevilor? Pentru ca si asta e o meserie. Ca cea de tamplar, instalator, manager etc. Iar un profesionist ar trebui sa-si cunoasca foarte bine meseria si s-o practice de asa maniera incat sa performeze in meseria sa. A lucra la clasa cu copiii este o meserie. Trebuie sa stii ce ai de facut. Aici nu e vorba de caracterul persoanei respective, sau daca e mama, ci de profesionalismul acelei persoane. Nu oricine stie cum trebuie sa lucreze cu elevii la clasa pentru ca sa obtina performante cu acei elevi. Cine crede ca e facil sau ca stie, se insala. O persoana oarecare, chiar daca ar cunoaste foarte bine materia, s-ar putea sa n-aiba rabdare, sa se enerveze usor… Problema mare este ca fara un invatamant performant, tara noastra nu poate sa progreseze. Implicatiile economice sunt clare. Se spune ca la romani e cu „merge si asea”. Am auzit de foarte multe ori lucrul asta. Insa nu cumva pentru faptul ca nu avem oameni care sa-l invete sa fie riguros?
Ma uit la discutiile noastre de pe la televiziunile de stiri… S-o luam pe cea legata de bonul fiscal. Daca te-ai lua doar dupa aceste dezbateri, problema nr.1 a Romaniei e doar bonul fiscal: de ce cand a mers la un restaurant si dupa ce a baut o cafea nu i s-a dat bonul fiscal? Nu vad vreo discutie de conceptie, de exemplu despre teorii economice, despre conceptii privind cresterea economica, despre reforma, ca si cum la capitolul asta n-am avea nicio problema, toate ar fi bune si frumoase si singura problema este de ce nu primesti, cand cumperi o merdenea, bon fiscal. Cam asa mi se par si discutiile despre invatamantul romanesc, pe care il tot „reformam” de ani de zile. Iar finalul este ca, de fapt, nu avem profesionisti care sa stie sa educe un copil in scoala. Principala noastra problema pare a fi ca tot „reformam”, in schimb nu performam! Ne tot laudam cu copiii care iau premii pe la Olimpiade, insa asta nu inseamna ca avem un invatamant performant. As vrea, de pilda, sa vad universitati romanesti in topul celor mai bine cotate universitati din lume.
In Jocul de Putere s-a ridicat de catre o mama si problema profesorului de geografie de la acelasi liceu. Vorbim de un liceul de prestigiu din Cluj. De unde se vede ca si la liceele mari se simte lipsa de cadre didactice cu adevarat calificate pentru meseria de dascal. Dupa Revolutie au fost multi care au plecat in afara… Salarizarea de aici, din tara, e precara. Nu avem o economie care sa sustina financiar si logistic asa cum trebuie invatamantul. Asta ar fi problema care ar trebui sa ne preocupe si se pare ca nu ne preocupa decat lucruri care mi se par drept minore sau neesentiale in contextul dat. Chiar daca toti agentii economici ar emite, scrupulos, bon fiscal, lucrurile nu vor merge mai bine in economie. Ne lipseste conceptia. Vrem sa fim occidentali doar de forma si asta e lucrul cel mai grav: pe dinafara vopsit gardul, inauntru leopardul – vorba proverbului. Dorim sa compensam sau, poate mai bine zis, sa mascam ineficienta economica prin rigurozitati de ordin fiscal, in „buna” traditie romaneasca de a ne fura caciula unii altora.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Despre cat de „rau” sta PSD in sondaje…
Iată de ce vor liberalii anticipate: SONDAJELE „doar pentru uz intern” arată un Ponta în picaj şi o diferenţă mare de scor PNL-PSD. Surpriza Iohannis
Se arata ca:
„La patru luni de la alegerile prezidenţiale şi de la instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, liderii PNL deja au expus în spaţiul public ideea alegerilor anticipate pentru parlamentare. Pe fondul ultimelor controverse legate de votul senatorilor în cazul reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, dar bazându-se şi pe sondajele „de uz intern” ale PNL, liberalii prind curaj şi vor să marşeze pe ideea alegerii senatorilor şi deputaţilor cu mai bine de un an înainte. În sondajele PNL, se observă cum încrederea în premierul Victor Ponta scade drastic de la o lună la alta, în timp ce avansul PNL faţă de alianţa PSD-PC-UNPR rămâne unul consistent.
Votul în cazul lui Dan Şova, pe numele căruia procurorii DNA au cerut reţinerea şi arestarea preventivă, dar pe care senatorii au respins-o, i-a făcut pe liberali să avanseze în spaţiul public ideea alegerilor anticipate în cazul parlamentarelor.
Cu o serie de sondaje „de uz intern” şi cu valurile de proteste din Bucureşti şi din ţară anunţate din cauza votului din Senat în cazul lui Şova, PNL încearcă să profite la maximum de momentul prost pentru partidul lui Victor Ponta.
Concret, vorbim despre două sondaje realizate de CSOP, „doar pentru uz intern”, care le dau speranţe liberalilor. Primul a fost realizat în ianuarie-februarie, pe un eşantion de 1.036 de persoane, în timp ce al doilea studiu a fost realizat în martie, pe un eşantion de 1.007 persoane.
La diferenţă de doar o lună între cele două, concluziile sunt evidente. Încrederea în Guvern a scăzut, la fel şi încrederea în premierul Victor Ponta.
Dacă la sfârşitul lui ianuarie, românii susţineau că au 22% încredere oarecum bună şi foarte bună în Guvern, în martie cota a scăzut până la 18%. Nici prim-ministrul nu trece printr-o perioadă prosperă, asta pentru că cele două sondaje arată că, în interval de o lună, încrederea în Victor Ponta a scăzut dramatic, de la 31% în februarie la 23% în martie.
În acelaşi timp, dacă Vasile Blaga rămâne constant, cota de încredere de care beneficiază Alina Gorghiu a crescut timid, într-o lună, de la 14% la 16%.
La polul opus, surpriza vine însă de la Klaus Iohannis. Deşi în nume personal rămâne constant în sondaje, instituţia Preşedinţiei a scăzut în topul încrederii de la 54%, în februarie, la 48%, în martie.
Încrederea în Parlament în acest moment a ajuns la cote dramatice. Potrivit aceloraşi sondaje, încrederea în puterea legislativă a scăzut de la 13% la 11%.
Un alt argument care îi face pe liberali să continue cu ideea alegerilor anticipate este şi diferenţa de intenţie de vot în rândul românilor.
Cele două sondaje, realizate în ianuarie-februarie şi în martie, arată că liberalii se menţin în topul intenţiei de vot, la o distanţă considerabilă de alianţa PSD-PC-UNPR. Astfel, dintre cei 41% dintre românii care au probabilitate mare de a veni la vot, 49% ar vota cu PNL. Dacă liberalii au rămas constanţi în opţiunea românilor, alianţa PSD-PC-UNPR a scăzut cu 1%, ajungând astfel, în martie, la 31%. Ceea ce înseamnă că între cele două formaţiuni politice era, înaintea scandalului declanşat de cazul lui Dan Şova, de 18 procente.
Precizăm că primul sondaj a fost realizat în perioada 27 ianuarie-4 februarie, iar cel de-al doilea în perioada 3-10 martie.
După ce Dan Şova a fost ”salvat” de colegii din Parlament, care au respins prin vot cererea DNA de arestare a senatorului pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (85), aşa cum cere Regulamentul Senatului, contrar prevederilor din Constituţie, PNL a cerut alegeri anticipate şi un ”nou Parlament”.
Liberalii promovează ideea alegerilor anticipate pe reţelele de socializare, dar şi în declaraţiile publice.”
Daca cineva isi inchipuie ca Alianta PSD-UNPR-PC sta rau in acest sondaj, eu cred ca se insala. Victor Ponta e premier din 2012. Cu toate acestea, la capitolul „intentii de vot”, Alianta are 31-32% din preferintele electoratului. De asemenea oamenii au o parere buna despre Victor Ponta. Interesant este ca atat Victor Ponta cat si PSD s-au erodat putin, desi sunt la guvernare de aproape 3 ani… Procentul de 49% inregistrat de PNL e oarecum normal, se explica prin victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale. Insa PNL n-ar trebui sa se culce pe o ureche, cum se spune. Pana la alegerile legislative din 2016 mai e ceva vreme si PSD poate recupera printr-o mutare inteligenta in toamna. Insa procentul pesedistilor (in alianta cu UNPR si PC) este uluitor chiar. Au si o majoritate confortabila in Parlament, stau bine si in sondaje! Interesant este ca nici unul din politicienii din Opozitie, nominalizati in acest sondaj nu-l depaseste pe Ponta la capitolul „parere oarecum buna/foarte buna” (Opinia despre personalitati politice/Martie 2015). Exceptia este, desigur, Klaus Iohannis, dar domnia sa este Presedintele tarii…
Este adevarat ca celelate partide sunt mici si atunci raman doua mari partide principale, ca sa zic asa. Dar acest sondaj arata ceva semnificativ: o anumita constanta pe termen lung a electoratului, situata la un nivel ridicat, in preferinta sa pentru PSD, indiferent de scandalurile de coruptie prin care a trecut acest partid. PSD nu este un partid impetuos, prin contrast cu PNL, care, iata, se afla, prin frumoasa victorie a D-lui. Iohannis in alegerile prezidentiale, pe cai mari. Este, in schimb, un partid mare, stabil, capabil sa creasca si mai mult in preferintele electoratului, lucru ce ar putea fi un pericol pentru PNL la viitoarele alegeri. PNL ar trebui sa nu-si subestimeze adversarul politic si sa-si pregateasca inca de pe acum strategia pentru alegerile din 2016. De asemenea ar mai trebui, dupa parerea mea, sa tina cont ca strategia luptei anticoruptie, care vizeaza adversarul politic, nu a vatamat prea mult PSD din punct de vedere electoral si nici pe Victor Ponta, nu a stirbit reputatia si credibilitatea PSD in ochii electoratului. Tinand cont de acest procent de 31-32% pentru un partid care de trei ani este la guvernare, ajuns acum spre sfarsitul ciclului electoral, si de faptul ca PNL are 49% datorita, cum spuneam, victoriei D-lui. Iohannis, PSD este un partid credibil, care nu si-a pierdut prea mult credibilitatea in fata electoratului.
Acest avantaj al PNL, de a fi in Opozitie, este unul foarte mare, dar nu decisiv. PNL trebuie sa se mentina activ si sa-si faca un program de guvernare solid, bine conceput. Ar trebui sa fie mai activ pe chestiuni de ordin economic nu numai juridic, atat in Parlament, prin depunerea mai multor motiuni de cenzura, cat si pe canalele media. Ar trebui sa arate spirit constructiv si sa expuna convingator ceea ce trebuie facut pentru obtinerea unei cresteri economice mai mari, imbunatatirea nivelului de trai, pe probleme de reforma si sprijinire, dezvoltare a sectorului privat. Ar trebui sa experimenteze critica constructiva, ca oamenii sa vada o atitudine pozitiva.
Noi am avut de ceva vreme si pana acum de ales intre o Stanga aroganta si o Dreapta slab performanta. Nu ne dam probabil seama, dar intreaga lume trece prin transformari profunde de ordin cultural, social, economic si politic. Bineinteles, aceste transformari ating si societatea noastra. Si societatea noastra se schimba. Putem noi, oare, sa le facem cu succes fata? Dincolo de orice calcule electorale (procente, cu cat poate sa creasca unul sau altul in sondaje) asta mi se pare chestiunea esentiala. Sondajul acesta ne arata unde suntem: PSD s-a erodat putin. Asa se intampla cand tai salarii si pensii, lucru care a lucrat si inca mai lucreaza in favoarea PSD. Problema, la noi, este Dreapta, sau mai exact spus Centru-Dreapta. Care nu a convins si e a doua oara cand se intampla acest lucru. Prima data a fost CDR care, la sfarsit de ciclul electoral, s-a prabusit. A doua oara este perioada cu Alianta DA si apoi cu PDL la guvernare. Si Alianta DA, si PDL de asemenea s-au prabusit. CDR a mai incercat totusi sa faca reforme si, de bine, de rau, a mai facut cate ceva. N-au fost nici atunci vremuri usoare. Cu toate acestea nu se poate spune ca guvernarile CDR au fost performante, ca au fost ceea ce ar fi trebuit sa fie… Ar fi trebuit, de pilda, sa avem mai multe privatizari reusite, sa se simta in mod real dezvoltarea sectorului privat, sa vedem cresteri consistente de PIB sub guvernarile de Centru-Dreapta. Nu prea s-a vazut asa ceva, cam deloc. Perioada de 10 ani cu Basescu nu a stralucit deloc prin reforme. Anticoruptia a prins avant in a doua jumatate a celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu. Totusi, n-am vazut privatizari, n-am vazut investitii solide in infrastructura, n-am vazut o dezvoltare a sectorului privat. Si pe vremea guvernarii Tariceanu, foarte multi au fost angajati la stat. Sigur, a fost si Criza economica – n-au fost nici acum vremuri usoare insa mai depinde si de noi sa le facem usoare. Insa tocmai Centru-Dreapta ar trebui sa fie forta motrice care sa realizeze cu adevarat reforme in societate spre a ne putea adapta cu succes unui context nou, diferit fata de ceea ce am avut in trecut. Pe mine ma ingrijoreaza ca nu prea vad asa ceva la PNL… Ar fi bine sa ma insel eu… Eu cred ca trebuie sa intelegem ceea ce e ingrijorator: Romania anului 2015 nu difera prea mult (in sensul bun al cuvantului „difera”) de Romania de acum 15 si chiar 20 de ani… Este adevarat ca s-a dezvoltat sectorul bancar fata de ce aveam cum 20 de ani, ceea ce e un lucru bun. Cu toate acestea – si acesta e lucrul care produce neliniste – Romania de acum nu e prea diferita fata de trecutul recent. Este adevarat ca actualmente are loc aceasta lupta anticoruptie. Lucrul asta este, intr-adevar, ceva oarecum diferit de trecut. Dar sa facem abstractie de acest lucru: difera Romania actuala foarte mult de Romania anilor 2000? Sau e cam tot la fel? Chiar si aceasta lupta anticoruptie nu-mi garanteaza ca va schimba prea multe in tara noastra…
Probabil ca multi imi vor reprosa ca propun revolutii, dar ca sa poti schimba cu adevarat ceva trebuie sa existe o alta abordare, fata de cea de pana acum, a problematicilor economice si sociale. De pilda, va propun sa ne uitam la politicienii nostri. Sa zicem: Elena Udrea, Darius Valcov, Marian Vanghelie. Comportamentul lor nu e adecvat functiei ocupate. Oamenii acestia, bogati, cu o avere dobandita intr-un mod cat se poate de neclar, trebuie s-o spunem, se comporta de parca ar fi niste mari industriasi, nu primar de sector sau de oras de provincie, nu parlamentar. In fotografiile de la Paris, Elena Udrea, Alina Bica nu pareau niste functionari ai statului, ci fetele sau sotiile unor industriasi bogati care s-au dus la Paris intr-o scurta vacanta, au tras la un hotel de lux, pe masura bogatiei lor, si au iesit – ca prietenele – prin oras, la cumparaturi. Ce inseamna oare toate acestea? Nu inseamna oare ca nu am reusit sa dezvoltam un sector privat care sa produca bogatie, ca sa zic asa? Apoi aroganta afisata de oamenii politici nu este oare expresia unui stat putred? La noi se castiga mai bine la stat decat la privat. Nu cumva avem, oare, un stat prea mare si ineficient, cu o birocratie de proasta calitate? Nu cumva ar fi mai bine un stat mai suplu si mai putin stufos, cu o birocratie inalt performanta care sa administreze excelent treburile statului?
La noi se discuta prea putin despre aceste lucruri. De fapt, ideea luptei anticoruptie, la noi, e cea pe care parintii, exasperati de prostiile pe care le fac odraslele lor, pun mana pe nuia sau curea si incepe un altoit, in buna traditie romaneasca, de se aud plansetele si urletele pana-n capul ulitei! Ca sa nu mai faca! Cu alte cuvinte, sa le mai domoleasca apetitul de a face prostii, de a se mai lasa corupti, in cazul nostru. Dar cu toate acestea, cum bine remarca Cristi Danilet, numarul de infractiuni in Romania e foarte mare, problema este cand va scadea.
Sa luam un alt exemplu, pe scurt ca sa nu plictisesc prin multa vorbarie: tineretul. Problematica legata de tineretul de la noi e una extrem de complexa si complicata. Pun o intrebare: s-a gandit cineva la dezvoltarea invatamantului privat liceal? Daca cineva spune ca n-o sa mearga, ce argumente aduce? Ce sansa da Romania tinerilor sai? Ii pregateste, chiar bine, in scoli de stat ca apoi acestia sa emigreze sau sa stea in tara dar sa nu lucreze in domeniul in care s-au pregatit? Se tot vorbeste de dezinteresul tineretului pentru elevatie, pentru invatatura? De ce oare? Eu stau si ma intreb cati dintre tinerii nostri elevi de liceu stiu pentru ce se pregatesc? Daca nu cumva merg la scoala doar pentru ca ii mana acolo parintii…
Sa luam bugetul nostru. Observam ca cel mai mult este alocat Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, peste 30 miliarde de lei. Tinand cont ca avem o guvernare social-democrata, e logic. Insa trebuie sa tinem cont de faptul ca grosul sumelor de bani merg pe protectie sociala. Este adevarat ca in Romania exista, din pacate, zone defavorizate, multa lume care are nevoie de acesti bani din protectie sociala. Dar ce oportunitati dezvoltam noi pentru acesti oameni? Creare de locuri de munca. Perspective de dezvoltare economica. Altminteri intotdeauna vom cheltui foarte mult pe protectie sociala, dar de saracie nu vom scapa! Cu toate acestea, acest buget tine PSD la o cota de incredere ridicata in randul populatiei. Populatia varstnica este protejata mai mult, un segment foarte important din electoratul PSD. Sigur, populatia varstnica trebuie protejata, nu zic nu. Dar a directiona cele mai mari sume de bani catre Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice fara sa creezi si sa dezvolti oportunitati de dezvoltare e o strategie de stagnare economica si chiar de dare inapoi, ca sa zic asa.
Iata un editorial critic din Gandul la adresa guvernarii Ponta:
Cifrele nu mint: cum arată România după trei ani de guvernare PSD
Se arata ca:
„Capodopera guvernării actualului premier al României, proiectul de modificare a Codului Fiscal (la care, în mod ironic, a contribuit ineditul colecţionar de artă Darius Vâlcov), se situează undeva între beletristică şi SF.
E drept, încă nu este pe raftul cu foste promisiuni sau reuşite anunţate, actuale minciuni, alături de teza de doctorat, de crearea unui milion de noi locuri de muncă (între iunie 2012 şi ianuarie 2015 numărul salariaţilor a crescut cu 154.000, până la 4,46 milioane), de salvarea Oltchim, privatizarea CFR Marfă, introducerea managementului privat în companiile de stat, salvarea (mai nou) a SNLO, construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, construcţia „autostrăzii Dacia-Renault”, de cei 1.800 – 2.000 de kilometri de autostradă (nici nu se mai ştie până la cât a urcat licitaţia electorală), de revizuirea Constituţiei şi reformarea PSD, printre altele. Dar tot acolo, pe acelaşi raft, va ajunge.
Când Consiliul Fiscal spune că nu poţi reduce atât de multe taxe cu atât de mult într-o economie fragilă, cu un grad mic de încasare a taxelor şi impozitelor în vigoare, i se răspunde că este “martorul” lui FMI, împotriva Guvernului, a relansării economice, că este duşmanul prietenului poporului.
Majoritatea prevederilor din proiectul de Cod Fiscal promovat de actualul guvern sunt aplicabile din 2017 sau mai târziu, cu mici excepţii (reducerea cotei TVA de la 24% la 20%, de exemplu). Mai simplu spus, majoritatea prevederilor sunt programate după alegerile parlamentare din 2016. Unele chiar şi după cele din 2020. Valoarea lor actuală este zero. E drept, se adaugă şi impozitarea duşumelei pe ambele părţi, anularea anumitor deduceri fiscale, alături de renunţarea la taxa de stâlp (introdusă pentru a fi anulată) şi de micşorarea accizelor crescute artificial de acelaşi guvern, prin calcularea lor la un curs fictiv.
În acelaşi timp însă, bugetul pensiilor de stat este în moarte clinică. În primele două luni ale acestui an, statul a încasat în contul asigurărilor sociale 5,5 miliarde de lei şi a cheltuit 9,1 miliarde de lei. În acest ritm, la finalul anului, „gaura” va fi de 11,6 miliarde de lei. Pensiile vor fi plătite, binenţeles, dar cu bani care aveau o altă destinaţie. Se pare că majorarea salariului minim pe economie pentru circa 1,5 milioane de angajaţi, dintre care aproximativ 900.000 din mediul privat, nu a fost de ajuns pentru a compensa reducerea CAS, aşa cum au atras atenţia mai toţi economiştii, experţii, FMI-iştii şi membrii Consiliului Fiscal. Iar când în aproape trei ani numărul locurilor de muncă a crescut cu doar 3,7% (de la 4,3 la 4,46 milioane de salariaţi) este normal să crească şi gaura.
În acelaşi timp însă, anul trecut statul a cheltuit pe investiţii doar 17,1 miliarde de lei, respectiv 2,5% din PIB (fără a lua în calcul fondurile europene). În prima lună a acestui an a cheltuit 265,7 milioane de lei, iar în primele două luni 777 de milioane de lei, cu aproape 39% mai puţin decât în perioada similară a anului precedent. Desigur, scuze şi explicaţii sunt multe, de la frica de justiţie a funcţionarilor când vine vorba să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi mai bine, în medie, decât colegii din sistemul sanitar sau a celor din învăţământ, până la frica primarilor de DNA, nu de alegători, când vine vorba despre oportunitatea proiectelor. Pe scurt: dacă nu se poate fura, nu se face.
În tot acest timp Fiscul pare să fi prins, în sfârşit, curaj. Şi asta este foarte bine. Dacă scopul este însă închiderea afacerii, lupta antievaziune, pe cât de bine ar fi dată, nu va ajuta bugetul, ba din contra.
În acelaşi timp în care actualul premier promite taxe mai mici dacă va fi votat în 2016, Metrorex a scumpit călătoriile cu până la 33% pentru că statul nu-i dă subvenţia necesară pentru a menţine tarifele actuale.
n acelaşi timp în care actualul premier promite taxe mai mici peste câţiva ani, supraacciza la carburanţi alimentează în continuare bugetul de stat.
În acelaşi timp în care actualul premier promite redresarea companiilor deţinute de stat, la Oltchim şi la SNLO mii de oameni protestează că guvernul nu face nimic pentru ei şi pentru companie.
Proiectul de Cod Fiscal, ale cărui prevederi vor intra în vigoare, dacă va fi cazul, peste doi-cinci ani, nu înlocuieşte eşecul guvernării de până acum. Nu acoperă faptul că, în mare, actualul guvern a preluat un buget sigur într-o economie nesigură şi pare să ajungă la un buget nesigur într-o economie blocată.
Proiectul noului Cod Fiscal nu are, în acest moment, nicio relevanţă. Marele pariu de imagine al actualului guvern este pierdut.
După aproape trei ani de mandat în fruntea guvernului actualul premier a făcut un singur lucru bun: a pierdut alegerile prezidenţiale.Poate că, în final, se va dovedi a fi suficient.”
Cu toate acestea, PSD are 31% in intentiile de vot la alegerile parlamentare – martie 2015… Legat de Noul Cod Fiscal recomand si acest articol foarte interesant semnat Florin Citu:
Guvern, Consiliul Fiscal si evazivul multiplicator fiscal
Se arata ca:
„In acest moment exista o disputa intre Consiliul Fiscal si Guvern in ceea ce priveste efectele deciziilor incluse in noul cod fiscal pentru economie. Pe de-o parte Guvernul sustine ca impactul acestor decizii o sa fie pozitiv pentru cresterea economica si nu o sa destabilizeze finantele publice. Pe de alta parte CF prezinta un scenariu in care efectele pozitive nu sunt asa de mari si finantele publice sunt afectate. Si mai simplu CF estimeaza venituri la buget mai mici si un impact redus pentru cresterea economica.
Cum apar aceste diferente? Foarte simplu. Fiecare foloseste propria estimare pentru multiplicatorul fiscal. Aici trebuie sa spun ca ideea de multplicator fiscal este la fel de periculoasa ca aceea de PIB potential. Aceste variabile nu se pot masura si astfel depind foarte mult de metoda de estimare, de numarul de observatii folosite, de variabilele folosite si mai ales de manipularea statistica a datelor.
Presupunand ca acest exista un multiplicator fiscal, acesta masoara impactul asupra dinamicii PIB dintr-o schimbare de cheltuieli publice sau taxe. (delta PIB/delta G sau delta T). Si bineinteles exista mai multe tipuri de multplicator fiscal: multiplicatorul impact, multiplicatorul maxim sau multiplicatorul cumulat. Toate dau rezultate diferite.
Cel mai bun studiu despre multiplicatorul fiscal in Romania pe care l-am citit eu este scris de Anca Stoian si se numeste “The Macroeconomic Effects of Fiscal Policy in Romania”(2012). Studiul este foarte bun in sensul ca arata cat de mult depind diferitele tipuri de multiplicator fiscal de metoda de estimare. In tabel BP-ML, BP-IV sau Sign restrictions sunt metode de estimare. De exemplu, o reducere de taxe are un multiplicator fiscal cumulat pozitiv daca este estimat cu primele doua metode si negativ daca se foloseste metoda 3. Din pacate studiul face aceeasi greseala pe care o fac foarte multe analize de acest gen. Ignora aceste diferente de estimari si propune solutii de politica economica.
Revenind la discutia noastra diferentele dintre CF si Guvern rezulta din estimarea unui multplicator fiscal diferit. CF foloseste un multiplicator fiscal cu o valoare de 0.4 aproximativ iar Guvernul un multiplicator fiscal de aproximativ 1. In cazul CF 1 leu cheltuit de guvern aduce in economie 40 de bani, de exemplu. Avand in vedere aceasta diferenta este normal sa existe diferenta de opinie. Si este bine ca exista diferente de opinie. Dar, si aici este un mare DAR, avand in vedere sursa acestor diferene de opinie discutia tehnica nu trebuie adusa in spatiul public. Multplicatorul fiscal ar trebui folosit in discutiile de politica economica doar ca un ghid cu foarte multe asterixuri. Aducand discutia pe taramul tehnic, modelul meu este mai bun ca modelul tau, uitam un lucru foarte important, rolul codului fiscal in economie.
Codul fiscal si mai ales o relaxare fiscala care implica reduceri de taxe nu trebuie interpretata contabil si evaluata relativ la finantele publice. Reducerea de taxe, privatizarile, dereglementarile, competitia, curs liber, piata fortei de munca libera, dreptul la proprietate sunt toate bucati importante in procesul de constructie al unei economii puternice. Discutia dintre CF si Guvern is are rosutl ei dar nu este o discutie in care sa fie atrase forte politice sau partizanii acestora din sectorul privat. Pentru restul economiei conteaza daca noul cod fiscal se potriveste in puzzel-ul pe care tot incercam (sau cel putin eu sper ca incercam) sa il tot construim de 25 de ani. Iar din punctul meu de vedere 80% din noul cod fiscal este perfect match cu obiectivul nostru pe termen lung.” (subl. mea)
Ceea ce am subliniat cu rosu e centrul de greutate al punctului de vedere al autorului, care constituie de fapt o propunere de reforma. Guvernarea Ponta nu a fost una performanta, cum si arata articolul din Gandul, insa este semnificativ sa subliniem: atat Ponta cat si PSD se mentin la cote ridicate ale increderii populatiei datorita bugetului social, datorita faptului ca cea mai mare parte din buget e alocata Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Uitati-va numai ce diferenta fata de ceea ce propune Florin Citu – ceea ce am subliniat cu rosu! Cu toate acestea politicile economice apreciate de populatie sunt cele pe care le-a practicat un guvern de tip Guvernul Ponta, chiar daca guvernarea nu a fost performanta sau prea performanta. Deci poate sa fie si o guvernare mai putin performanta, politicile de tip PSD prind insa foarte bine! Poate fi chiar si o guvernare corupta, n-are importanta, politicile de tip PSD au „carlig la mase”, ca sa folosesc o expresie a lui Mircea Dinescu. Si lucrurile acestea le spun eu, care sunt pentru protectia persoanelor varstnice si nu am fost de acord si nici nu sunt de acord cu taieri de salarii si pensii, ca sa fie clar. Deci spun ca trebuie gasite altfel de solutii, nu solutiile experimentate de guvernarea Basescu/Boc, care sunt autoritariste din start. Taierile de salarii si pensii, adica flexibilitatea lor, conduc la ideea autoritarismului. Eu spun ca o guvernare de Centru-Dreapta trebuie sa faca bine populatiei, nu rau populatiei, pe o cale de reforma a economiei noastre si nu numai a economiei. Romania bate pasul pe loc, in ciuda luptei anticoruptie, care incepe sa aiba o conotatie, la noi, mai degraba stangista decat capitalista. Batem pasul pe loc in vreme ce altii ne-o iau inainte! Trebuie sa spunem ca noi am ratat anii ’90, cand ar fi trebuit sa reformam puternic economia, spre a o putea duce la performanta si suntem pe cale sa ratam si perioada actuala daca nu incepem sa facem ceea ce trebuie.
Exista riscul ca Romania sa nu poata face fata cu succes transformarilor actuale, care se produc in toata lumea, care sunt obiective si ineluctabile, daca nu cumva Dumnezeu va binevoi altfel. Capacitatea noastra de a ne adapta e foarte redusa in paradigma actuala. Aceste transformari sunt dictate in principal de progresul stiintific care se dezvolta cu o iuteala foarte mare si care transforma intreaga societate omeneasca. Insa unii se adapteaza mai bine, altii mai putin bine… Transformarea aceasta este in esenta una liberala. Vom avea oameni mult mai independenti. Observati tineretul actual: foarte independent, cu totul altfel fata de tineretul de acum 20, 30, 40 de ani… Or, lucrul asta reclama si o independenta de ordin material. Inseamna sa faci tu ceva si sa castigi tu bani, fara ajutorul statului, nu neaparat „sa ai un loc de munca”, ci sa faci tu ceva si sa castigi tu bani. S-ar putea sa asistam la lucruri ce par ciudate: conceptul de „a avea un loc de munca” sa ajunga sa fie unul depasit… Liberalismul, impetuos cum il stim, a avut intotdeauna o vocatie revolutionara. Priviti la ce s-a intamplat in Nordul Africii… ISIS e o consecinta negativa, dar e o consecinta a acestor transformari pe plan mondial. Este expresia unor transformari profunde in Lumea Islamica, inclusiv de ordin cultural, intr-o lume care va adopta in cele din urma stilul de viata, sa-i spun asa, nord-atlantic. Uitati-va la ce se intampla in Rusia, la razboiul ce a avut loc in Ucraina si la fragila pace pe care o avem acum. Este tot o consecinta a schimbarii: in Rusia se schimba lucrurile, in ciuda lui Putin, iar acest razboi este tot o consecinta negativa, dar o consecinta a schimbarilor ce au loc in lume.
Or, staganarea asta din Romania nu e de natura de a ne face sa ne adaptam mai usor si mai repede unor schimbari ce ne ating si pe noi. Nu gasim o formula de succes, din pacate. Daca e vorba de frica de schimbare, in toata lumea e prezenta, nu numai la noi. Ca sa faci fata cu succes acestei transformari uriase, care inspaimanta si case mai mari, trebuie sa actionezi in sensul ei. Dupa parerea mea, este o transformare care pune accent pe performanta si competitivitate, pe performanta factorilor de productie: Capitalul, Munca, Natura, dar nu numai. Ci si pe performanta si calitatea birocratiei, care desi redusa, nu inseamna sa nu fie performanta. Este cam ce spune Florin Citu, numai ca trebuie gandit cum se pot realiza aceste lucruri intr-o tara ca Romania, cu un astfel de background cultural, cu un mediu rural voluminos…
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR