Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Guvern de Uniune Nationala…

Iata ca circula tot felul de stiri interesante acum cand s-au incheiat alegerile prezidentiale. Toata lumea se intreaba ce va urma… Una din aceste stiri arata ca s-ar lucra de zor ca sa se puna un Guvern de Uniune Nationala… Iata ce spune maestrul Ion Cristoiu pe blogul sau:

Gîndul de duminică, 30 noiembrie 2014
După eșuarea Planului A s-a trecut la Planul B: Suspendarea lui Victor Ponta ca urmare a unei anchete penale!

Se arata ca:

„Cel căruia i se spune, cu iluzia presei noastre că funcționează în America, președintele ales Klaus Iohannis a postat sîmbătă dimineața pe Facebook un mesaj dedicat votului din străinătate la al doilea tur.

Remarcînd că echipa de campanie a lui Klaus Iohannis pariază mai departe pe comunicarea prin rețelele de socializare, nu numai pentru că Klaus Iohannis e președintele Republicii Facebook, dar și și pentru că în materie de comunicare prin viu grai, politicianul PNL stă rău, nu pot să nu tresar la adevăratul obiectiv al intervenției:
Debarcarea lui Victor Ponta din funcția de premier!

Să mă explic.
La o primă vedere, intervenția lui Klaus Iohannis pare a fi stimulată de acuzațiile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie. Excluși din PSD, aceștia s-au năpustit pe televiziuni și au declarat, ca la ordin, că Victor Ponta e acela care a blocat dinadins votul românilor din străinătate.

Mulți au crezut că e vorba de o răzbunarea isterică a celor doi, pentru că Victor Ponta i-a dat afară din partid.
Într-un text anterior, dezvăluiam că Mircea Geoană fusese executat nu pentru declarațiile sale de după scrutin, altfel inodore, ci pentru Planul loviturii de Palat prin care el, Mircea Geoană, urma să fie desemnat premier al unui Guvern de Uniune Națională, alcătuit din PSD-PNL-PDL, singura formulă prin care Gașca lui Vasile Blaga putea reveni la Guvernare fără a risca acuzația de folosire a traseismului trădător.
Ulterior, ipoteza mea a fost confirmată atît de Victor Ponta, cît și de declarațiile lui Marian Vanghelie și Mircea Geoană.

Planul A a căzut.
S-a trecut la Planul B.
Mircea Geoană și Marian Vanghelie au ieșit cu declarații ce se vor dezvăluiri din interior despre implicarea lui Victor Ponta în blocarea votului din străinătate.

Declarațiile au un dublu rol:

  1. Să reaprindă Scandalul votului din străinătate, trecut în plan secund.
  2. Să creeze premisele unei anchete penale împotriva lui Victor Ponta.

De reamintit că Monica Macovei, după modelul Mona Muscă din 2004 împotriva lui Adrian Năstase, a depus, în 5 noiembrie 2014, o plîngere penală împotriva lui Victor Ponta. Pe 18 noiembrie 2014, Parchetul General a deschis o anchetă in rem.

A intrat în joc, potrivit Planului B, Klaus Iohannis. După un Pe de o parte de complezență, textul intră în subiect:
„Pe de altă parte, sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcții. (…)
De asemenea, astept cu maxim interes ca Parchetul Curtii Supreme sa-si respecte obligatiile constitutionale de a apara drepturile si libertatile cetatenilor si, in consecinta, astept cat mai curand rezultatul investigatiei privind impiedicarea exercitarii drepturilor electorale de catre romanii din Diaspora”.

Dacă aceste rînduri ar fi fost semnate de Traian Băsescu, presa ar fi luat foc:
Presiune asupra Justiției din partea Președintelui!

Cum însă ofițerii acoperiți din presă n-au fost dezactivați după al doilea tur de scrutin, Comandantul ordonîndu-le să rămînă pe poziții pînă la îndeplinirea Obiectivului – demiterea lui Victor Ponta și accederea la Guvernare a PDL-PNL – textul lui Klaus Iohannis a fost primit cu urale.
Mai mult, potrivit Ordinului, televiziunile și site-urile finanțate de SRI prin firme paravan, au trecut de urgență la reaprinderea Scandalului Votul din Străinătate.

Ce legătură e între dezvăluirile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie, reaprinderea Scandalului mediatic și intervenția lui Klaus Iohannis?
Una foarte simplă.
Potrivit articolului 109 din Constituție, în cazul unui membru al Guvernului „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Așadar, dacă împotriva lui Victor Ponta se începe urmărirea penală, el poate fi suspendat din funcție.
E singura formulă prin care poate fi înlocuit Guvernul Ponta cu Guvernul de Uniune Națională, condus de Mircea Geoană sau, de ce nu?, de George Maior. Că doar nu degeaba și-a pus la lucru SRI în aceste zile toți ofițerii acoperiți din presă, din politică și toate firmele paravan.

Și dacă Tiberiu Nițu, considerat om al lui Victor Ponta nu se execută?
Foarte simplu și de data asta.
Au fost depuse – și nu întîmplător – plîngeri și la DNA.
Se îndoiește cineva că Divizia Penală a SRI nu se va executa imediat?

Desigur, toți cei vinovați de dezastrul votului din străinătate trebuie să plătească, inclusiv penal.
Din nenorocire, Regizorii care vor să-i dea lui Klaus Iohannis și un Guvern, nu numai o Președinție, nu de asta au trecut la aplicarea Planului B.

NB: N-am scris aceste rînduri de dragul lui Victor Ponta. Destinul lui Victor Ponta mă lasă rece. Am scris aceste rînduri ca să nu mă creadă Regizorii prost.”

Voi fi si eu, la randul meu, extrem de direct! Guvernul de Uniune Nationala e cea mai proasta varianta, cea mai proasta solutie, daca se poate spune asa! Sper ca Dl. Presedinte Iohannis sa nu cada in capcana asta si sa nu accepte asa ceva. De ce e cea mai proasta varianta? Pentru ca intr-un astfel de Guvern de Uniunea Nationala, unde sunt toti la guvernare, si PSD, si PNL, si PDL, se disipa raspunderea politica. Cine mai raspunde atunci pentru guvernare? Toti si nici unul! Or, asa ceva trebuie respins din start! Din aceasta cauza un astfel de Guvern nici nu poate performa. Performanta, nu numai in politica, se obtine atunci si numai atunci cand iti asumi responsabilitati. Asta e una din conditiile de baza. Or, intr-un Guvern de Uniune Nationala, raspunderea imprastiindu-se, nu isi mai asuma nimeni, in mod real, vreo responsabilitate. Lucrul acesta este foarte nociv si impotriva democratiei. Fortele politice din tara noastra trebuie sa aiba foarte clar in minte ca in 2016 urmeaza alegeri legislative si trebuie sa merite ca sa le castige. Nu merge cu toata lumea trece clasa.

Mi-a venit greata cand am citit in ce mod se cauta a fi inlaturat Guvernul Ponta. Cu ajutorul unor chichite constitutionale. Acest lucru nu trebuie sa se intample! Noul PNL ar trebui sa stie ca trebuie sa munceasca pentru a ajunge la Putere!

„Ce legătură e între dezvăluirile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie, reaprinderea Scandalului mediatic și intervenția lui Klaus Iohannis?
Una foarte simplă.
Potrivit articolului 109 din Constituție, în cazul unui membru al Guvernului „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Așadar, dacă împotriva lui Victor Ponta se începe urmărirea penală, el poate fi suspendat din funcție.
E singura formulă prin care poate fi înlocuit Guvernul Ponta cu Guvernul de Uniune Națională, condus de Mircea Geoană sau, de ce nu?, de George Maior. Că doar nu degeaba și-a pus la lucru SRI în aceste zile toți ofițerii acoperiți din presă, din politică și toate firmele paravan.”

Deci il suspenda pe Ponta din functie si asa se inlocuieste Guvernul. Este absolut inadmisibil! Asta nu e un lucru bine facut. Alegerile din 2016 ar trebui vazute de catre partidele noastre ca un examen. Trebuie sa muncesti pe branci ca sa-l treci! Altminteri iata ce usor se poate ajunge la Putere. De asemenea Guvernul Ponta trebuie sa stie foarte clar ca pentru a trece clasa in 2016 trebuie sa se puna pe treaba foarte serios. Asta inseamna Democratie!

Nu cu Guverne SRI, cu Regizori!

Chestia asta cu Regizorii este o expresie cat se poate de coerenta a coruptiei. Este ca si cum un elev are de dat un examen. Iar parintii (Regizorii!) vorbesc unde trebuie ca sa treaca indiferent ce face el la examen. In felul asta se regizeaza examenul ca sa fie promovat cine trebuie. Eu sper ca Dl. Klaus Iohannis (directorul Liceului) nu va accepta niciodata asa ceva! Fac un apel la Dl. Presedinte Iohannis sa nu accepte asa ceva, o asemenea accedere la Putere a Noului PNL. Ar fi rusinos!

Daca in anii ’90, cand nu erau inca foarte clar conturate partidele politice, un Guvern de Uniune Nationala avea o justificare, acum un astfel de Guvern de Uniune Nationala nu mai are nicio justificare. Avem deja clar conturate partidele politice si sunt doua importante: PSD si Noul PNL. Nici atunci, in anii ’90 un Guvern de Uniune Nationala nu a fost benefic, dar acum! De fapt, Guvernul de Uniune Nationala inseamna pe undeva constituirea unui nou USL sau, mai exact spus, a unui nou FSN. Or, tocmai lucrul acesta NU trebuie sa se intample. Raspunderea pentru actul de guvernare trebuie sa fie foarte clar conturata. Si cetatenii trebuie sa stie foarte clar cine raspunde. Altminteri ce mai votam in 2016? PSD? PDL? PNL? Noul PNL? Sau votam, de fapt, un FSN?!

Fac un apel la Dl. Iohannis: Guvernele nu se fac si de desfac „prin plangeri si la DNA”! Nu in felul asta trebuie sa se faca ajungerea la guvernare. Democratic ar fi ca Guvernul PSD sa continue tocmai pentru a se evita concentrarile de Putere. Iar daca ar fi vorba de inlocuirea lui, lucrul asta ar trebui sa se realizeze, constitutional, prin motiune de cenzura. Aceasta ar fi o cale normala. O alta cale normala ar fi alegerile anticipate, dar in niciun caz mecanismul descris mai sus de Dl. Cristoiu (si este bine ca dansul a atras atentia!). Ar fi chiar mai bine alegeri anticipate, ar fi si mai democratic decat motiunea de cenzura.

Nu putem fi de acord cu darea inapoi a Romaniei. Mai ales acum cand in Republica Moldova se desfasoara alegeri. Romania trebuie sa fie un model de democratie demn de urmat pentru sora noastra, Republica Moldova! Altminteri ce exemplu dam noi? Cum regizam, aranjam nedemocratic, cu ajutorul serviciilor secrete, guvernarile? Ar fi un act de iresponsabilitate crasa din partea noastra! Ce model ar mai vedea in noi cetatenii moldoveni?

Recomand citirea integrala si in original a intregului editorial al D-lui. Cristoiu.

Anunțuri

Noiembrie 30, 2014 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. guvernele care nu au respectat revolutionarii a fost ”ajutate ”sa paraseasca guvernare . pe dv . va respectam dar pe ponta care ne-a umilit il vom ajuta sa paraseasca guvernarea . nu va avea liniste , si nici noi pana nu va parasii postul . NERESPECTAREA EROILOR REVOLUTIEI ROMANE DUCE LA SCHIMBAREA GUVERNELOR .

    Comentariu de Fratia Bucurestenilor | Noiembrie 30, 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: