De ce s-a respins proiectul Nabucco?
Angela Merkel lansează un mesaj dur la adresa Ucrainei
Se arata ca:
„Cancelarul german Angela Merkel a avertizat vineri că Ucraina riscă să piardă gazele livrate de statele europene, dacă nu va ajunge la un acord cu Rusia referitor la datoriile pentru gaze, relatează Bloomberg.
„Uniunea Europeană îşi arată solidaritatea cu Ucraina, în conflictul cu Rusia, prin livrările inverse de gaze”, a spus Merkel la summit-ul UE de la Bruxelles. Ea a cerut negociatorilor să vină cu un acord de finanţare, înainte de dezacordurile să provoace întreruperea aprovizionării Europei în timpul iernii.
„Dacă Europa va suferi ea însăşi pentru că nu există un contract între Rusia şi Ucraina, atunci Ucraina nu va mai primi gaze în sens invers, pentru că Europa în mod natural va avea nevoie de toate gazele”, a spus Merkel.
În timp ce iarna se apropie în Europa, Ucraina şi Rusia nu au reuşit să negocieze un acord referitor la preţul gazelor naturale, în cadrul conflictului mai larg privind legăturile ucrainene cu Europa, conflictul cu separatiştii din estul ţării şi anexarea Crimeei de către statul rus.
Rusia şi Ucraina au anunţat că vor negocia în continuare, după eşecul discuţiilor de la Bruxelles, intermediate de UE.
Merkel a arătat că negocierile de săptămâna viitoare se vor referi la opţiunile pentru acoperirea necesarului de finanţare al Ucrainei pentru plata datoriilor pentru gaze, până când va fi gata un acord cu FMI, cel târziu în februarie.
Rusia cere ca Ucraina să plătească o parte din datoria de peste 5 miliarde de dolari până în noiembrie, iar programul cu FMI şi formarea unui nou guvern ucrainean, în urma alegerilor de duminică, va dura, a spus cancelarul german, adăugând că în aceste condiţii este necesară o soluţie temporară.
„Trebuie să găsim o cale să acoperim deficitul de finanţare, pentru perioada noiembrie-februarie”, a spus Merkel.
Ea consideră că există posibilitatea unui acord înainte de următoarea rundă de discuţii din 29 octombrie.
Uniunea Europeană depinde de gazele ruseşti pentru acoperirea a 15% din necesar.
Grupul rus Gazprom a oprit livrările de gaze către Ucraina în luna iunie, din cauza datoriilor acestei ţări, pe fondul conflictului cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării. Livrările de gaze către Europa nu au fost întrerupte, iar Uniunea Europeană încearcă să evite repetarea situaţiilor de acest gen apărute în 2006 şi 2009.”
Mesajul lui Traian Băsescu pentru Ucraina: Să găsească resurse pentru a plăti datoriile la gaze. Nu poate cere bani zilnic
Se arata ca:
„Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că este un susţinător al sprijinirii Ucrainei, dar a precizat că Kievul nu poate cere bani în fiecare zi, ci trebuie să găsească resurse interne pentru a-şi achita datoriile la gaze.
„Ucraina nu poate cere bani în fiecare zi. Da, sunt un susţinător al sprijinirii Ucrainei în momente dificile. În acelaşi timp, ştim foarte bine ceea ce a spus FMI zilele acestea, că Ucraina trebuie să găsească resurse interne, pentru că aceste resurse există”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după Consiliul European, întrebat ce părere are despre ajutorul cerut de Ucraina pentru a-şi plăti datoriile la gaze (către Gazprom – n.r.).
Şeful statului a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme.
„În cazul în care Ucraina se va confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte plata, bineînţeles că România nu se va opune să o ajute să achite nota de plată. Dar Ucraina trebuie să înţeleagă că este o ţară mare care trebuie să găsească resurse pentru a supavieţui pe cont propriu, nu să ceară mereu bani”, a subliniat Băsescu.
„Libertatea înseamnă să-ţi creezi propriile condiţii pentru a rămâne liberă, pentru că, dacă eşti atât de dependentă în ceea ce priveşte gazele, banii, hrana, nu poţi deveni o ţară puternică”, a mai spus Traian Băsescu.
Autorităţile din Rusia şi Ucraina au ajuns, recent, la o înţelegere în privinţa preţului gazelor naturale care ar urma să fie livrate Ucrainei pe perioada iernii, fiind aproape de a încheia un acord formal care ar elimina îngrijorările privind eventuale întreruperi în aprovizionarea de gaze pe continent.
Preşedintele ucrainian, Petro Poroshenko, a anunţat, sâmbătă, că ţara sa a acceptat să plătească Rusiei 385 de dolari pe perioada iernii pentru o mie de metri cubi de gaze, relatează The Wall Street Journal.
Potrivit oficialilor din Kiev, Ucraina nu dispune însă de fondurile necesare achiziţionării de gaze naturale şi intenţionează să ceară ajutor Fondului Monetar Internaţional, care ar putea să suplimenteze un împrumut de 17 miliarde de dolari acordat la începutul anului.
Rusia, care acoperă aproape 15% din necesarul de gaze naturale din Europa, a oprit în luna iunie livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza unei dispute legate de preţuri şi datorii, dar a continuat să furnizeze gaze clienţilor europeni.
În prezent, datoriile Ucrainei pentru gaze sunt estimate la aproximativ 5 miliarde de dolari.” (subl. mea)
Noi sa ajutam Ucraina, va dati seama? Ca si cum Romania ar fi plina de miliarde de dolari si din prea plinul ei, care se varsa pe afara, poate sa si ajute, la nevoie, Ucraina…
Angela Merkel îi cere lui Vladimir Putin să susţină găsirea unei soluţii în criza gazelor cu Ucraina
Se arata ca:
„Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să susţină găsirea unei soluţii rapide în criza gazelor cu Ucraina, în contextul apropierii iernii, relatează AFP.
În cursul conversaţiei telefonice, Merkel a insistat ca alegerile programate pe 2 noiembrie în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk să fie conforme cu legislaţia ucraineană.
„În privinţa crizei gazelor, cancelarul i-a cerut preşedintelui Putin să depună toate eforturile pentru găsirea rapidă a unei soluţii, în contextul apropierii iernii”, anunţă Guvernul german.
Aliaţii Ucrainei trebuie să ajute această ţară să plătească restanţele la gaze Rusiei, a recomandat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel. „Este necesar un acord între Ucraina, Uniunea Europeană şi Rusia pentru găsirea unei soluţii care să permită stabilizarea aprovizionării cu gaze iarna aceasta”, a subliniat cancelarul german. Vladimir Putin avertizat ţările europene că există „riscuri majore” privind alimentarea cu gaze în această iarnă în lipsa unui acord între Moscova şi Kiev. „Nu există niciun risc cauzat de oficialii ruşi în cooperarea cu Europa, dar există riscuri privind tranzitul gazelor” prin Ucraina, a declarat Putin într-o conferinţă de presă organizată la Belgrad. „Dacă vom observa că partenerii noştri ucraineni vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrările pe măsura gazului sustras”, a avertizat Putin.
Rusia a sistat, din iunie, livrările de gaze către Ucraina, în contextul în care Kievul refuză să achite gazul la tarifele impuse de Gazprom, Kievul acumulând restanţe de 5,3 miliarde de dolari. Comisia Europeană a admis că există riscul unor întreruperi de scurtă durată a gazelor în această iarnă, precizând că problemele pot fi depăşite dacă statele membre UE cooperează mai strâns în domeniul energetic.” (subl. mea)
Dupa parerea mea, problema este cat se poate de clara si se poate pune, in termeni simpli, in felul urmator:
1). Ucraina nu dispune de resursele necesare pentru ca sa plateasca Rusiei pretul la gaze fiind o tara extrem de saraca.
2). Folosindu-se de acest lucru Rusia va santaja intotdeauna Europa cu chestiunea gazelor – „”Dacă vom observa că partenerii noştri ucraineni vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrările pe măsura gazului sustras”, a avertizat Putin.” – in scopuri politice, pentru a obtine avantaje politice.
3) Ucraina intotdeauna va fura, va rog sa ma scuzati, „vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre”, intrucat, conform punctului 1). nu are cum sa achite pretul la gaze; si legat de acest punct urmeaza:
3′). Romania nu are bani ca sa tina in brate o tara precum Ucraina, de mai bine de doua ori mai mare si de vreo patru ori mai saraca decat Romania.
Din 1), 2) si 3) ce rezulta? Rezulta ca Europa trebuie sa-si diversifice sursele de aprovizionare cu gaze. Gaz lichefiat din SUA? Este perfect. Dar… intreb si eu: de ce s-a renuntat la proiectul Nabucco?
Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare intr-un mod mai ocoilit, ca sa zic asa…
Un europarlamentar german dezvăluie ce s-a întâmplat după ce Victor Ponta l-a făcut „NAZIST”: „M-a sunat la relativ puţin timp după ce a făcut acele declaraţii”
Se arata ca:
„Adevărul a realizat un interviu cu germanul Elmar Brok, şeful Comisiei de politică externă din PE, care a sosit la Sibiu pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Brok a dezvăluit că, după ce Victor Ponta l-a acuzat că are o ”gândire nazistă”, deoarece germanul a propus amprentarea imigranţilor, premierul l-a sunat să îi ceară scuze. „M-a rugat să îl iert, a fost la relativ puţin timp după ce a făcut acele declaraţii. Şi-a cerut scuze. Dar nu am devenit prieteni datorită acelor scuze”, a declarat Brok.
Ulterior, germanul a revenit asupra declaraţiilor privind imigranţii. „Oricine poate merge într-o ţară unde are un job sau are suficienţi bani şi are asigurare. Dacă este liber profesionist, să fie liber profesionist de-a binelea. Cu aceste reguli respectate, toată lumea este invitată. Nu sunt reguli speciale pentru români, au aceleaşi drepturi ca oricare alţi cetăţeni”, a declarat Brok.
Brok: Sprijin din convingere, asemenea multora de la Bruxelles, candidatura lui Iohannis
Elmar Brok l-a comparat, vineri, pe Klaus Iohannis cu Konrad Adenauer, primul cancelar federal al Germaniei, şi a afirmat că sprijină, „asemenea multora de la Bruxelles”, candidatura lui Iohannis la Preşedinţie.
Elmar Brok, membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU), a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că a vizitat oraşul şi a avut posibilitatea să observe că Sibiul „are un primar cu competenţe administrative deosebite”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este o bucurie foarte mare pentru mine să fiu în acest oraş, să văd frumuseţea acestuia şi să mi se confirme faptul că Sibiul are un primar cu competenţe administrative deosebite. Primul cancelar federal al Germaniei, Konrad Adenauer, a ajuns în această funcţie de pe poziţia de primar al oraşului Koln. El ştia cum să conducă o administraţie, cum să conducă o ţară, să o scoată din criză şi, din discuţiile purtate, am rămas cu impresia că există anumite paralele între cele două cazuri. De aceea, sprijin eu, din convingere, asemenea multora la Bruxelles, candidatura domnului Iohannis la Preşedinţie”, a declarat Elmar Brok.
El a explicat că şi-l imaginează „foarte bine” pe Iohannis ca fiind viitorul preşedinte al României.
„Pot să vă confirm că se bucură de un sprijin extraordinar de larg în interiorul PPE, în interiorul grupului PPE din PE, din partea reprezentanţilor tuturor naţiunilor reprezentate acolo”, a adăugat Elmar Brok.
Întrebat ce înseamnă că sprijină canditatura lui Iohannis, Brok a precizat: „Apreciem munca sa, iar în momentul în care va fi ales preşedinte îl vom susţine şi vom avea un parteneriat în marea familie popular europeană. Asta înseamnă că va participa, de exemplu, la întâlnirile pregătitoare la care participă toţi şefii de stat şi de Guvern, un lucru foarte important”.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European a precizat însă că „decizia aparţine în mod exclusiv românilor”.Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European a făcut, vineri, o vizită în municipiul Sibiu şi a avut întâlniri cu Klaus Iohannis, reprezentanţii etniei germane şi liderii Forumului Democrat al Germanilor din România.
Brok: De la 1945 încoace, Rusia este prima ţară care a încălcat graniţele stabilite anterior
Elmar Brok susţine că „de la 1945 încoace, Rusia este prima ţară care a încălcat graniţele stabilite anterior”, avertizând că în viitor nu trebuie să existe „relaţii proaste de durată” cu aceasta, „pentru binele tururor”.
Elmar Brok s-a întâlnit, vineri, la Sibiu, cu primarul Klaus Iohannis, pentru a discuta despre campania electorală din România, dar şi despre situaţia legată de Ucraina şi perspective pentru întreaga regiune.
La finalul întâlnirii, Elmar Brok a declarat, într-o conferinţă de presă, că „Rusia este prima ţară care, de decenii, a încălcat graniţele stabilite anterior”.
„Rusia este prima ţară care, de decenii, a încălcat graniţele stabilite anterior. De la 1945 încoace un asemenea lucru nu s-a mai întâmplat, ca o ţară să ocupe cu forţa şi să anexeze teritoriile unei alte ţări. Ca să păstrăm o pace durabilă în această regiune a lumii trebuie să ne asigurăm că se respectă dreptul internaţional, că se garantează suveranitatea naţiunilor”, a declarat Elmar Brok.
Potrivit acestuia, se urmăreşte ca în Europa toate naţiunile să aibă aceleaşi drepturi.
„Politica secolului XXI trebuie să fie diferită de politica secolului XIX sau XX. Vrem să construim o Europă în care naţiunile mari, dar şi cele mici au aceleaşi drepturi. Naţíunile mari nu mai au dreptul să decidă asupra drepturilor şi graniţelor vecinilor lor mai mici. Condiţia aceasta trebuie să rămână validă pentru România, pentru Moldova, pentru Ucraina. Conflictele îngheţate nu trebuie să fie reiterate cu forţa de către Rusia, fie că este vorba de Transnistria sau de estul Ucrainei”, a mai spus preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul PE.
Acesta a avertizat însă că, pe viitor, nu trebuie să existe „relaţii proaste de durată” cu Rusia, „pentru binele tururor”.
„Am căzut de acord (în discuţia cu Klaus Iohannis – n.r) că nu trebuie în perspectivă să avem relaţii proaste de durată cu Rusia. E important atât din punct de vedere politic, cât şi economic, ca în viitor să avem relaţii bune cu Rusia. Este atât în interesul Rusiei, cât şi al Europei”, a conchis Brok.” (subl. mea)
Deci Dl. Brok il roaga pe Dl. Klaus Iohannis, eu asa am inteles si vreau sa cred, ca-l roaga, ca in cazul in care va ajunge Presedintele Romaniei sa avem relatii bune cu Rusia pe viitor. Deci din aceasta cauza s-a renuntat la Nabucco. Interesul Germaniei este sa avem relatii bune cu Rusia. Numai ca Dl. Brok uita un aspect:
Vladimir Putin recunoaşte că Rusia l-a ajutat pe Viktor Ianukovici să fugă din Ucraina
Se arata ca:
„Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut vineri că Moscova l-a ajutat pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici să fugă în Rusia, pe fondul protestelor violente de la începutul anului.
„Nu vă ascund faptul că l-am ajutat pe Viktor Ianukovici să se refugieze în Crimeea. La acea vreme, Crimeea făcea parte din Ucraina”, a declarat Putin, precizând că, după câteva zile, preşedintele ucrainean de la acea vreme a ajuns în Rusia.
„Dat fiind că evenimentele din Ucraina evoluau foarte rapid şi în mod tumultos, în acele condiţii o revenire la Kiev nu ar fi fost recomandată”, a precizat Putin, explicând că o revenire în capitala Ucrainei ar fi fost prea periculoasă.
„O spun clar: Ianukovici a cerut să fie adus în Rusia şi noi am făcut acest lucru”, a spus Putin.
Viktor Ianukovici, preşedinte al Ucrainei din 2010 până în februarie 2014, a fugit de la Kiev în contextul intensificării violenţelor în Piaţa Maidan. El este acuzat în Ucraina de „masacrarea civililor” şi este vizat de un mandat de arestare. Imediat după plecarea din Ucraina, Ianukovici a anunţat că este în oraşul rus Rostov-pe-Don.”
Ianukovici s-a opus semnarii Acordului de Asociere si Liber Schimb dintre UE si Ucraina. Rezulta cu claritate ca Vladimir Putin se opune acestui Acord, al carui principal artizan european a fost Germania. Pai, cum e domnu’ Brok? Cum e dom’ne?
DE citit si…
EXIT-POLL UCRAINA: Partidele prooccidentale câştigă alegerile
Se arata ca:
„Partidele prooccidentale au înregistrat o victorie zdrobitoare la alegerile legislative anticipate din Ucraina, pe fondul conflictului armat cu rebelii proruşi din est, arată duminică sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Blocul preşedintelui Petro Poroşenko şi alte patru mişcări prooccidentale, între care naţionaliştii, au obţinut împreună aproximativ 70 la sută din voturi, potrivit sondajului care se referă la jumătatea din Parlament aleasă prin scrutin proporţional şi realizat de trei institute de sondare a opiniei publice.
Blocul Poroşenko s-a clasat pe primul loc cu 22 la sută din voturi, urmat de Frontul Popular al premierului Arseni Iaţeniuk (21 la sută) şi de mişcarea Samopomici condusă de primarul Liovului (13 la sută).
Partidul naţionalist Svoboda şi cel al fostului premier Iulia Timoşenko au obţinut fiecare 6 la sută din voturi, depăşind la limită pragul electoral de 5 la sută.
Principalul partid prorus, format din foşti aliaţi ai preşedintelui Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere şi marginalizat, va fi, de asemenea, prezent în Parlament cu aproape 8 la sută din voturi, potrivit aceleiaşi surse.
Partidul radical al lui Oleg Lişko, populist şi fără etichetă politică clară, a intrat pentru prima dată în Parlament cu 6 la sută din sufragii.”
Carevasazica asa stau lucrurile… Ar fi un interesant subiect de reflectie pentru Dl. Brok (citeste Angela Merkel): de ce oare nu vrea Ucraina alaturi de Rusia? Ghici ghicitoarea mea!!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
21 comentarii »
Lasă un răspuns
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR
Parere sincera : Basescu are dreptate . Pentru prima oara recunosc : Basescu are dreptate ! Atunci cand era fratia de arme ruso -ucrainiana …rusii n-au spus nimic referitor la datoria imensa acumulata d e ucrainieni iar acum…l-e arunca astora pastila : ” ori scrisoarea ori….pac …la Rasboiul ” , santaj politico-economic , simplu ! De amicitia dintre frau Merkel si Vladimir Putin stiu pana si copii din Somalia asa incat chiar ma mir ca politicienii din UE in general si Germania in special inca nu zic nimic despre chestia asta …or avea ei niscai interese . Putin este la fel d e nonsalant precum a fost si Hitler cand l-a trimes pe Scorzeny dupa Mussolinni , isi permite sa recunoasca orice iar asta inseamna d e fapt : FACEM ASTA DEOARECE …PUTEM ! Porosenko….ti-o spune fratele lu’ matale { fireste dupa citirea unor site-uri rusesti } : este omul lui Putin { daca nu al lui Putin , cel putin al Kremlinului ceea ce-i…cam tot aia } in proportie de 90% ! Se vede ca tipii de la Moscova s-au mai cizelat intre timp …doar 22% pentru Porosenzo si 21 % pentru Iatzeniuc 21 ??? Sa fim seriosi ! Fireste ca n-aveam pretentia ca alde Tomosenko sa fie preferata a 99% a populatiei cu drept d e vot a Ucrainei sfasiate d e razboiul acesta al nimanui , pornit de catre nimeni si-n care , de asemenea nu lupta nimeni deoarece , rusii s e jura pe ma-sa lu’ Lenin ca ei…n-au treaba pe-acolo dupa episodul Crimeea [ probabil ca ucrainienii s e bat intre ei { asta …PRECIS !! } sau cu niste stafii asa cum am facut noi in Decembrie ’89 ] insa….totusi la valul d e simpatie ce i-a fost aratat dupa eliberarea volens nolens din inchisoare dupa ” euromaidan-ul ” din iarna trecuta sincer , ma a steptam la mai mult …la cel putin 20% . De c e nu vrea Ucraina alaturi d e Rusia …pai simplu : n-ar mai exista acea zona tampon intre NATO si Rusia si-n plus de asta ….rubla este in cadere libera cel putin pe piatele de capital . Pai altfel s-ar mai omori Putin pentru acea moneda unica care s a contracareze si dollarul si euro , aia facuta cu Brazilia si China ? Si inca ceva : daca pana acum mai a veam oarece dubii referitor la sprijinul acordat d e Germania lui Johannis acum sunt sigur de asta . Cre-o fi interesul nemtilor ? Oricum { pentru stiinta alora care…nu stiu inca chestia a sta 😉 } germanii ai privesc pe sasii din romania , cam cum ai privim noi pe moldoveni , in special pe cei d e peste Prut iar germana saseasca vis a vis de limba germana vorbita in Bonn , Dresda , Berlin sau Kolln este exact cum este ” limba moldoveneasca ” fatza d e limba romana . Oricum in Johannis n-am incredere . M-am razgandit : ma voi duce sa votez insa….voi aplica cat d e multe stampile pe buletinul d e vot pentru a fi sigur ca acesta va fi anulat si nu furat , ca-n cazul in care nu m-asi prezenta deloc sa votez ! Pai daca astia fac si mortii sa voteze…ce-i asa mare figura sa-mi atribuie o optiune pe care …n-am avut-o ?!
@Marian
Iti recomand sa (re)citesti doua articole mai vechi :
Despre sanctiunile impuse Rusiei…
si
Despre problemele zilelor noastre…
Gandeste-te ca se vorbeste deja in mod deschis despre standardele duble ale Marii Britanii in fata Rusiei, despre „Londongrad” – orasul captiv al oligarhilor. Gandeste-te ca, pe de alta parte, Angela Merkel nu a vrut noi sanctiuni impuse Rusiei.
De asemenea, sa ne gandim la expulzarea sefului biroului CIA din Berlin… Casa Alba „nu comenteaza” – a ramas celebra!! (Re)citeste si articolul de pe saitul Radio Europa Libera referitor la Spania – „Cu Putin in inima” unde se arata cu subiect si predicat:
De aici ce concluzii am putea trage? Sa zicem, referitor la Germania… Tu spui: ” De amicitia dintre frau Merkel si Vladimir Putin stiu pana si copii” si „Porosenko….ti-o spune fratele lu’ matale { fireste dupa citirea unor site-uri rusesti } : este omul lui Putin { daca nu al lui Putin , cel putin al Kremlinului ceea ce-i…cam tot aia } in proportie de 90% !”. Dar Angela Merkel este omul cui anume? Am inteles ca si echipa Schalke 04 este sustinuta de catre Gazprom… Gandeste-te ca Gazprom contribuie cu 17 milioane de euro la bugetul clubului Schalke 04, fiind principalul contributor… Deci, iata, Rusia sustine sportul din Germania! Si atunci ce copncluzii am putea trage? Nu cumva Germania este puternic pentrata informativ de catre serviciile de informatii rusesti? Iar daca Londra a devenit „Londongrad”-ul oligarhilor rusi, mi se pare o naivitate sa nu legi prezenta lor acolo de activitatea de informatii a serviciilor rusesti in Marea Britanie… Si gandeste-te ca acestea, prin intermediul oligarhilor rusi, pot mitui pe oricine, dispunand si de sume seriose de bani pentru a face acest lucru. Pe oricine, pana chiar si la nivel de premier sau cancelar… In felul asta Rusia incearca sa obtina avantaje politice in Europa. Nu e foarte clar daca retelele fostului KGB in fosta RDG au fost cu totul destructurate dupa caderea comunismului. Daca nu au fost destructurate, ele si-au intins tentaculele in intreaga Germanie, ba chiar mai mult: in intregul Spatiul Schengen de libera circulatie. Or, lucrul asta mi se pare ca reprezinta un risc destul de mare, mai mare decat ceea ce face Viktor Orban in Ungaria. Orban creaza nemultumiri in randul populatiei si daca va scadea in popularitate va fi, pana la urma, indepartat. Insa cel putin cu Viktor Orban stim cum stau lucrurile: stiu pana si copiii ca face o politica pro rusa. Cu Angela Merkel stim oare cum stau lucrurile? Sau cu David Cameron? De asemenea chiar si in chestiunea aceasta a gazelor, pozitia Angelei Merkel mi se pare a fi favorabila Rusiei…
Onorabileeeee in Londra exista mai multi rusi decat la Moscova !!!! Cum de nu stiai atat lucru {chiar ma indoesc d e asta } si mai a les cum iti faci iluzia ca dintre toti rusii astia cel putin jumatate nu lucreaza ” pe comanda ferma ” !?!
Asta spuneam si eu.
Bine ca mi-am a dus aminte : nu stiu pentru care motiv si-a cerut Ponta scuze lui herr Brok . Ce-mi e dorinta acestuia ca ” romanii sa fie amprentati la intrarea in Germania ” , ce-mi e obligarea evreilor din aceeasi Germanie este adevarat din alti ani dar ….aceeasi Germanie , de a purta Steaua lui David cusuta pe haine ?? Tipul n-o fi nazist deoarece apartine altui partid dar in conceptii….fara suparare : NU VAD NICI O DIFERENTA !!!
Da… ce parere poti sa-ti faci despre Ponta: odata spune asa, pe urma isi cere scuze… Nu are o pozitie stabila… De fapt ne-a obisnuit cu instabilitatile domniei sale, spre exemplu in calitate de premer sustine una, in calitate de deputat sustine ceva diametral opus… Ma intreb in ce calitate si-a cerut scuze D-lui. Brok… Probabil ca Dl. Ponta considera un astfel de stil „a fi flexibil in idei”… E un liber-schimbist, cum ar spune Nenea Iancu. 🙂
Pe de alta parte sa ne gandim ca atitudini ostile fata de imigrantii romani nu au aparut numai in Germania. Nu spun ca ai nostri ar fi niste sfintisori, dar cine e sfintisor? Chestiune este cine initiaza si finanteaza astfel de actiuni cu un vadit caracter extremist. In comentariul de mai sus citam articolul de pe saitul Radio Europa Libera care descrie un histoire d’amour consumata, in acest caz, in Spania intre radicalii de stanga si de dreapta, pe de o parte, si Rusia, pe de alta parte… Iar Rusia nu vede cu ochi buni apartenenta noastra la NATO si UE… De ce o astfel de „poveste de dragoste” n-ar exista si in alte tari din Europa: Italia, Anglia, Germania…? Nu este exclus ca Rusia „sa sfinteasca” anumiti lideri, autoritati, publicatii etc de pe acolo…
Pai vezi …din acest motiv n-am { d e fapt …nu mai am ! } incredere in Victor Ponta , este labil , este dual si…seamana al dracului d e mult cu cel d e care astept de doi ani sa ne scape : Traian Basescu ! Tare ma tem ca , vom scapa d e Dracu si ne vom alege cu fi-su 😡 !
Nu ai cum sa ai incredere in Victor Ponta. Cu el si madam „Usturoi” la guvernare, Romania a intrat in recesiune tehnica si acum vine si doreste sa fie Presedintele Romaniei…
In alta ordine de idei, ai vazut ultima declaratie a Elenei Udrea? Ea spune: „Pot sa-l bat si fizic pe Ponta”. 😆
De fapt evreii , trebuiau s a fie PRIMII care sa sara d e cur la auzul acestui soi de declaratii , evreii si nu Ponta !!!!
Si eu zic la fel… dar nu e rau ca Ponta a reactionat.
Sti care-i culmea { si cu asta chiar nu te mai deranjez …parol ! } : multi evrei parasesc Israelul nemultumiti de politicile aplicate de catre statului israelian referitoare la ei , la populatia evreiasca alta decat cea ultraortodoxa , pentru asi construii o viata noua in….Germania ! Adica tocmai acolo unde s-au experimentat cele mai ” moderne ” mijloace pentru exterminarea lor ca oameni de pe suprafatza pamantului …cele mai ” moderne ” la nivel d e secol XX ! Poate ca acesta o fi unul dintre motivele pentru care evreii n-au fost cei dintai care sa-si arate coltii la acest herr Brok ? Nemtii n-au si ei un sef rabin cum avem noi ? La noi este suficient sa afirmi ca la noi n-a existat prigonire contra evreilor si sare de popou intreaga comunitate evreiasca cu sef rabinul in frunte .
Da, am citit articolul din Adevarul, datat 19 octombrie a.c.:
Reîntoarcerea evreilor în Germania: „Israelul este un fel de soţ nesigur”
Observa si reactiile extrem de critice din partea conservatorilor si a presei din Israel. Din cate inteleg Germania e o tara care are o protectie sociala foarte bine pusa la punct si aloca sume mari pentru a o sustine. Imi povestea cineva care are pe cineva acolo ca daca cineva nu are loc de munca si nu-si gaseste, nu mai plateste utilitatile la locuinta unde sta si statul ii mai da si 150 de euro pe saptamana. Nu stiu cat e de adevarat… Dar… de ce n-ar fi Germania o tara atragatoare din punctul asta de vedere, al protectiei sociale, dispunand si de foarte multi bani pentru a sustine o astfel de protectie sociala… Si apoi e „motorul economic”, nu-i asa, al Europei…
Dar citeste si acest articol din Ziare.com din 28 mai a.c.:
Tot mai multi evrei parasesc Franta
in care se arata ca: „Tot mai multi evrei din Franta parasesc aceasta tara pentru a se indrepta spre Israel.”.
In Franta su inceput sa apara „gesturi”… Precum „quenelle” popularizat de comicul actorul si activistul politic pe nume Dieudonné M’bala M’bala , apropiat de Jean-Marie Le Pen, liderul formatiunii de extrema dreapta, Frontul National. Insa initial el a fost un antirasist de stanga activ! In copilarie a avut un prieten evreu, comicul si actorul Elie Semoun. De prin 2002 si-a schimbat el atitudinea, cand a inceput sa vada in evrei o „secta, sarlatani, impostori, ceea ce reprezinta cele mai mari rele dintre toate pentru ca sunt primele” si a spus ca prefera „carisma lui bin Laden celei lui Bush”… Or, din cate inteleg, Rusia sprijina Frontul National… Iti recomand sa citesti, integral si in original, acest articol din HotNews din 21 mai 2014:
New York Times: Extrema dreapta din Europa pare cuprinsa de o febra a entuziasmului fata de Rusia si de Vladimir Putin
Se arata ca:
Este de inteles ca Rusia plateste bani grei pentru asta…
De ce nu ar plati si un biet comic si actor…?
Ti-am povestit mai nu stiu cand , despre o vizita facut in Germania cu ocazia careia , am participat la un fel d e congres al neonazistilor . Atunci m-am cam mirat deoarece erau si multi rusi printre neonazistii veniti din intreaga lume . Multi rusi si…foarte multi francezi . Repet , atunci chiar m-am mirat deoarece mi-era cunoscut fobia francezilor fatza d e boshi si…invers acum …nu ma mai mira nimic : nationalismul francez si cel rusesc vor constituii o arma cu ajutorul careia UE va fi demolata . Nimic nu supara mai mult pe acesti nationalisti decat pierderea identitatii nationale si mai ales pierderea a ceea ce d e regula este numita SUVERANITATE NATIONALA iar la ora asta in UE ” ora exacta ” este data de la Berlin adica tocmai d e unde nici mama lui De Gaulle n-ar fi visat asta vreodata ! Intrebare : mi-a ajuns la urechi faptul ca socialistii francezi s e gandesc de vreo cativa ani sa-si schimbe numele , din socialisti in…altceva si te-ntreb onorabile : este ceva adevar in chestia asta ? Daca ar fi adevarat { la cat au pierdut socialistii francezi in increderea populatiei …ar fi explicabil si mai ales credibil } cred ca Mitterand s-a rasucit in groapa .
@Marian
Apropo de socialistii francezi, eu cred ca problema este mult mai profunda decat simpla si, de ce nu, formala schimbare a denumirii partidului. Iti recomand sa citesti, integral si in original, urmatoarele articole foarte interesante:
Radio France International
Poate fi regeneratǎ viaţa politicǎ prin inventarea altor structuri cetǎţeneşti decît partidele politice?
Pe sait se arata: „Publicat: Joi, 28 August 2014 – Ultima modificare: Joi, 28 August 2014”
Se arata ca:
„Partid politic, cǎutam popor”
Dupa cum arata saitul, articolul este „Publicat: Marţi, 27 Mai 2014 – Ultima modificare: Marţi, 27 Mai 2014”
Se arata ca:
Si un articol datat 17.10.2014 de pe saitul Radio Europa Libera:
Partidele comuniste, de la decădere la interzicere
Se arata ca:
Omule…iti multumesc nu atat pentru articole cat , pentru traducerea lor { ” franceza ” mea se rezuma la cateva formule d e politetze si …cam atat iar decat s a ma folosesc de Google Translation …mai bine lipsa 😡 ! } deoarece , mie mi-ar fi fost ceva mai greu sa pricep continutul scris . Culmea , mai usor inteleg cand imi vorbeste careva in franceza ! Socialistii sant niste comunisti ceva mai moderati insa { in Franta cel putin } stiu ca nu s-au prea amestecat in economie pentru a o face praf asa cum au facut ” socialistii ” romani la noi . Explicabil , acestia de la noi erau de fapt …fostii comunisti . Comunistii francezi { Yves Montand si nevasta-sa erau comunisti stiai iar Alain Delon ” simpatiza ” la randu-i PCF !? } ce s e laudau ca-si trag radacinile din maquis n-au avut succes in politica Frantei iar socialistii…asa ” moderati ” precum erau in afara nationalizarii ” Reanault ” { la presiunea muncitorilor fireste 😉 } altceva n-au prea facut pentru bunul mers al economiei Frantei deci…acum imi explic si decaderea lor ca grupare politica . , Hollande { francezii au schimbat in cateva luni doua guverne desii in componentza lor …sant cam tot aia } care a ajuns la cea mai joasa cota in increderea pe care o au alegatorii francezi si mai ales faptul ca partidul nationalist a lui Marine Le Penn a obtinut acel zdrobitor scor electoral la locale . Peste tot in lume este cunoscut faptul ca : ” cine are primariile …este castigator si ia tot ” ! Comunistii italieni , chiar nu ma mira c-au disparut deoarece …chiar n-aveau o baza si in Italia … n-au avut niciodata desii Italia d e dupa WWII se putea compara foarte usor cu Romania d e dupa ’90 in materie de saracie a majoritatii populatiei . Daca ar fi vrut Dumnezeu ca acel creion al lui Stalin sa nu se apropie de Romania ….. Alegerea noastra de a interzice partidul comunist , mi s-a parut si atunci si mi s e pare si a zi o imensa ….ipocrizie , ca sa nu spun prostie . Daca oamenii vor dorii sa adere la o doctrina oarecare mai repede vor fi atrasi de ” fructul oprit ” decat de ce vad la liber pe toate drumurile …. mai ales ca la noi a fost orice numai comunism n-a prea fost . Un exemplu de ceea ce aducea a comunism insa era cu adevarat ceea ce numim de regula ” grija fatza d e om ” l-au constituit kibutzurile israeliene in perioada lor de inceput ….prin ’47- ’50 . Fiecare muncea dupa puteri , dupa ce stia sa faca si avea in capatzana iar de ” primit ” , primeau ceea ce declarau ei ca aveau nevoie pentru un trai decent , iar in Israel { cu exceptia atacurilor arabe } oamenii traiau bine , fatza de oamenii din tarile declarat comuniste . Am aflat chestia asta de la un fost amic { din pacate si-a lasat oasele pe ” campurile d e onoare ” ale Israelului prin ’80 la varsta de numai treizeci de ani } plecat cu familia sa in Israel in ’65 si care , a revenit in calitate de turist prin ’75 . Doamne , cate explicatii a trebuit sa dau…. ” acolo ” 😉 pentru faptul ca , m-a vizitat si-a stat la mine cateva zile !!! Fireste , azi se poate spune orice despre statul Israel , in afara de faptul c-ar fi un stat comunist !!!
@Marian
Ai vazut ce spun oamenii, chiar ei, evreii, despre Israel, si anume ca in Israel clasa de mijloc se scufunda!!!! Stai si te intrebi ce se intampla in lumea asta… Pentru ca asta e o politica deliberata a guvernului de saracire a populatiei. Este ingrozitor!! Si Netanyahu ce a gasit de cuvinta sa le spuna? Ca sunt lenesi si nu muncesc, asta a gasit el de cuvinta sa le spuna acestor oameni… Eu ajung la concluzia (trista) ca pentru a fi conducator de tara nu prea trebuie sa ai rusine…Uite-te la Hollande… L-a votat atata popor. Oamenii aceia nu degeaba l-au votat: au dorit politici mai bune decat cele ale dreptei, ale lui Sarkozy. Ca acum sa fie la cea mai joasa cota de incredere? Ca acum sa capete un avant considerabil Marine Le Pen? Iar el se ocupa de amante, chestii… Nu sunt misogin, dar totusi… Totusi, nu se poate, este inadmisibil sa sfidezi in felul asta populatia, sa-i sfidezi intr-un asemenea hal pe cei care te-au votat, care si-au pus increderea in tine. Somaj in crestere, nu se intrezareste nimic bun din punct de vedere economic…
@Marian
Sunt probleme mult mai grave decat banuim… Uite ce se arata printre altele in articolul din Adevarul despre emigratia evreilor in Germania:
Deci daca muncesti in Israel nu poti sa-ti iei o casa… Traim vremuri in care posibilitatile individului sunt din ce in ce mai limitate. Tineretul este pus la index, dupa cum se vede. Uite-te si tu la fata asta, Michal Shpak, ea a absolvit o facultate, dar lucreaza ca ospatarita in Germania. Nu mai vorbim aici de Romania… Traim vremuri in care un tanar, in tara lui – si vorbim, iata, de Israel, dar cam asa e peste tot -, daca munceste nu poate sa-si ia o casa, sa-si faca un rost… Si se spune despre tineret ca ei sunt schimbul de maine… Bineinteles, nu numai tineretul e in situatia asta. Si gandeste-te ca in Israel au iesit, in 2011, 400.000 de oameni in strada cerand guvernului masuri economice concrete!!!
Beniamin Netanyahu stia el saracu ce spune atunci cand a facut acea afirmatie . Problema este ca nu toti israelienii sant lenesi si nu muncesc ci doar o anumita parte a israelienilor insa…cat de tampit poate fi cineva incat sa-i acuze pe ” perciunati ” sau ….armata ?! Statul Israel este cel mai innarmat dintre TOATE statele lumii batand la acest capitol insasi USA sau Rusia si are doar armament d e ultima generatie iar statul…nu se zgarceste in a platii toate aceste ” jucarii ” ! De asemenea capacitatea sa d e reactie rapida depaseste acele doua state plus China ….sa nu mai vorbesc despre NATO mai ales ca Israelienii n-au pus NICIODATA pre a mare pret pe deciziile ONU de care NATO este obligat mai mult sau mai putin sa tina cont . Netanyahu face parte din ” vechea garda ” , a celor ce au intemeiat statul Israel de la Ben Gurion incoace , el insusi provenind din Mosad chiar daca este prezentat drept un politician de tip nou….doar un politician . Michal Shpak…pai fara suparare dar tineretul doreste case insa daca se poate in zone ” bune ” care s a nu fie afectate de ” katiusele ” alora din Gaza . Pai in alta parte….unde ? In plus d e asta ….n-am sa ma apuc sa-i plang d e mila , la randu-mi avand patru copii in afara tarii si …TOTI avand nu doar ” patru clase primare ” asa cum ma mai ” laud ” eu cateodata ci liceu , bacalaureat , facultate .De ce au plecat din tara ? De prea mult bine cumva ?Am observat insa tendinta multor tineri de a avea o casa a lor si asta in pofida a tot ce s e spune prin cercurile inalte ale puterii cum ca asta ar fi un moft . Copii mei din Malta abia anul acesta au reusit sa-si cumpere o casa a lor ACOLO dupa ce au muncit tot ca ospatari precum Shpak iar apoi cu chiu cu vai ca propietarii unei carciumi mizerabile botezata pompos ….trattoria . Totusi in Israel statul te sprijina daca doresti sa intreprinzi ceva util , sa deschizi un cabinet medical sau o fabricuta iar daca doresti o masina…acelasi stat iti subventioneaza mult din pretul ei asta spre deosebire d e statul roman . Asta spre deosebire de statul german , aia daca pleaca in Germania o fac…doar pentru ca acolo sant siguri de viata lor , sant siguri ca nu s e vor mai trezii noaptea din cauza prealarmelor . Iti urmez sfatul si….” ma uit la Hollande ” insa…inainte sa-ncerc sa-nteleg fenomenul ma uit in gradina-mi proprie si…mi-aduc aminte de acea alianta numita USL in care-mi pusesem atatea SPERANTE , chiar am crezut in ei . Te citeam pe matale mai zilele trecute si n-am putut s a nu observ o oarece simpatie pentru Johannis . Onorabile , cu tot respectul insa…mie individul acesta , imi ridica foarte mari semne d e intrebare ….poate mai mari si mai multe decat Il Dottore …alde Ponta . Chiar m-am razgandit , voi merge la vot insa…voi stampila buletinul d e zece ori !!!!!
Marian
Si de ce nu ai incredere in Iohannis? Ce te face sa nu ai incredere in el?
Parere sincera : un candidat la presedentie trebuie s a fie CURAT trebuie sa aiba ” mainile curate ” inca din stadiul de candidat , deoarece ” dupa ” …este ceva mai greu , daca nu chiar imposibil sa mai contesti ceva in privinta lui ! Traian Basescu este un exemplu neplacut in acest sens . Daca atunci cand si-a atribuit o casa , el facand cererea si tot el cu mana lui semnand-o….daca atunci , cineva { nu stiu cine si chiar nu mai conteaza )l-ar fi actionat in judecata iar ” Justitia ” si-ar fi facut cu adevarat treaba , n-am fi avut ACUM parte de acesti zece ani de ….atatea ” dezvaluiri ” si scandaluri in ceea ce priveste famiglia prezidentiala . Pana si acele simple dezvaluiri din cariuera a de vaporean…pana si acelea trebuiau s a ridice niste semne d e intrebare iar candidatura s a s a fie respinsa . In calitatea-i d e PRIMAR GENERAL AL BUCURESTIULUI { ca esti si matale tot bucurestean ) ce-a facut ? NIMIC !!! Mai mult , el a fost continuatorul ” trotuariadei ” initiata de cei ce l-au precedat cat despre cainii vagabonzi…sa nu mai discutam ! La fel si Klaus Johannis . Las deoparte chestia cu mijlocirea unor sau a unei adoptii de catre niste cetatzeni canadieni a unor copii romani dintr-o familie distrusa dar….explicatiile sale referitoare la modul in care si-a dobandit averea considerabila ….ma refer la acele case pentru care se face atat scandal…mi s e par { nu doar mie ci multor amarasteni ) pur si simplu bataie d e joc . Am printre cunostintele mele , printre bunii mei amici si profesori { culmea , unul dintre ei este fost profesor d e fizica la Liceul ” Gheorghe Sincai ” din Bucuresti si….nici asta n-a fost darut d e Dumnezeu cu binecuvantarea de a avea copii ) insa …atatea acse , atata avere NICI UNUL , nici macar unul nu s e poate lauda ca are ceva pus deoaparte , ceva mai consistent pentru a-si infrumusetza batranetile ! Dimpotriva , majoritatea traiesc fie din pensia data d e stat fie din …salariul ” exorbitant ” pe care-l castiga incercand sa lumineze ” loazele d e scoleri ” . In plus de asta…mie mi s e pare suspecta ascensiunea s a politica , de la simplu membru al PNL la vicepresedinte iar acum,,,presedinte al actualei ACL si candidat la fotoliul de la Cotroceni . Pur si simplu nu-l inghit pentru faptul ca-i atat de mut si nu-i in stare sa scoata trei vorbe mari si late : -Frate …asta-s eu ” vorba lui Srefan Banica Jr ! In plus de asta …m-am cam saturat ca toti neavenitii sa se califice la locul d e munca incercand sa …ma conduca pe mine omul d e rand ….pe drumul luminos pe care-l crede el luminos ! Pentru mine ….ar fi suficient daca neamtzul ar fi luat la scuturat de astia de la DNA macar acum inainte sa devina imun …ca si Basescu ! Duminica ….voi ” vota ” in acel stil despre care ti-am vorbit : paisprezece candidati….paisprezece stampile !!!!